Noul regulamentul UEFA aplicat echipelor românesti în cupele europene:
Art.1 Pentru a exista un deplin echilibru valoric
în teren, noi vom juca 18 si vom avea dreptul la 6 schimbari.
Art.2 Jucatorii nostrii se vor echipa la fel
ca adversarii, derutându-i complet. Totodata, vom avea din start
justificari pentru pasele gresite date la adversar.
Art.3 Adversarii vor juca desculti pentru a nu
periclita prin taria suturilor integritatea corporala a portarului nostru
si chiar a organelor de ordine.
Art.4 Atingerea mingii cu mâna, capul sau
piciorul de catre jucatorii echipei adverse va fi considerata hent si tratata
ca atare.
Art.5 Pentru noi nu va exista notiunea de hent,
iar mingea va fi prevazuta cu mânere spre a facilita driblingurile
cu mâna.
Art.6 Portarul nostru va purta un echipament
larg în care sa încapa si rezerva sa, astfel încât
unul va apara o parte a portii, celalalt alta.
Art.7 Portarul lor - pe toata durata partidei
- va apara într-un picior, cu o mmâna la spate si legat la ochi.
Art.8 Formatia noastra va juca studiatul sistem
"n-o atinge ca te frige", contracarându-l pe al lor "baga-l pe fazan
la mijloc".
Art.9 Adversarilor nostri la trei goluri înscrise
li se va marca un punct pe tabela de scor, iar noua ni se va socoti gol
dupa fiecare doua auturi si doua faulturi realizate.
Art.10 Fiecare gol marcat de adversari se va
solda cu eliminarea autorului acestuia din teren pe motiv de destabilizare
a echilibrului de pe tabela de marcaj.
Art.11 Daca va fi cazul, vom executa lovitura
de 11 metri, de la 4 metri, iar portarul lor va apara stând într-o
mâna (pe cealalta tinând-o la spate conform unui articol precedent),
în afara cadrului portii.
Art.12 Noi vom executa cornerul din interiorul
careului de 6 metri advers. Ei nu-l vor executa deloc, oferindu-ne mingea
din spirit de fair-play înteles în mod eronat.
Art.13 Arbitrul de centru va urmari cu atentie
jocul, astfel încât la trei pase consecutive legate de adversari
va fluiera joc pasiv, acordându-ne lovitura libera directa de la
16 metri.
Art.14 Loviturile libere, directe sau indirecte,
le vom executa fara zid, faze în care cei 10 jucatori de câmp
ai echipei adverse vor sta aliniati pe linia de centru a terenului urmarind
frumusetea fazei si strigând portarului lor diferite expresii de
încurajare, dupa bunul lui plac.
Art.15 În minutul 90, arbitrul principal
ne va acorda o lovitura de pedeapsa pe care, pentru siguranta, o va executa
tot el. Lovitura se va repeta pana va înscrie.
Art.16 Dupa încheierea jocului, echipa
adversa se va alinia în fata unui zid. Pentru calmarea spiritelor,
membrii galeriei noastre vor avea dreptul la un numar nelimitat de suturi
la zid. Arbitrul si observatorul UEFA vor asista la trageri legati la ochi
si ascultând la casti celebrul hit "E bine, bine!". În caz
ca suturile sunt anemice, se va folosi un tanc cu munitie de razboi.
Home
<Bancuri
cu iepurasul>
<Bancuri cu soricelul si
elefnatul>
<Bancuri
cu alte animale>
<Balada sadicului>
<Luceafarul>
<Puliada>
<Motive pentru care o bere
e mai buna decât o femeie>
<Berea noastra>
<Bancuri despre computere>
<Bancuri cu bebelusi>
<Bancuri cu boxeri>
<Ghicitori>
<Sfaturi pentru inmormantare>
<Intrebari si raspunsuri
traznite>
<Bancuri despre leprosi>
<Liste>
<Perle>
<Ce iese din "explicatiile"
unor pãrinti >
<Definitii interesante>
<Regulament UEFA>
<Radio Erevan>
<Bancuri despre albanezi>
<Bancuri despre canibali>
<Bancuri cu evrei>
<Bancuri cu negri>
<Bancuri cu rusi>
<Bancuri despre scotieni>
<Bancuri cu somalezi>
<Bancuri cu unguri>
<Bancuri cu Alinuta>
<Bancuri cu Bill Clinton>
<Bancuri cu Ceausescu>
<Bancuri cu Fat Frumos>
<Bancuri cu Ion si Marie>
<Bancuri cu Lady Di>
<Bancuri cu Mos Craciun>
<Bancuri cu Scufita Rosie>
<Bancuri cu Sir & John>
<Bancuri cu Stefan cel
Mare>
<Bancuri cu Vampiri>
<Bancuri cu ardeleni>
<Bancuri cu moldoveni>
<Bancuri cu olteni>
<Sti bancu cu....>
<Bancuri cu celularul>
<In desert>
<Dosarele X:>
<Culmi>
<Bancuri seci>
<Lectie de istorie>
<Reteta de slabit>
<Ce fac femeile, dupa ce
au facut sex?>
<Bancuri cu femei>
<Ghid de conversatie sot-sotie:>
<Cel 35 de tipuri de barbati
pe care îi întâlnesti la pisoar, în WC-urile publice:>
<Bancuri cu soacre>
<Bancuri cu spermatozoizi>
<Bancuri cu... Viagra>
<Bancuri cu avocati>
<Bancuri cu betivi>
<Bancuri cu balbaiti>
<Bancuri cu ciobani>
<Bancuri cu detinuti>
<Bancuri cu fetite>
<Bancuri cu tigani>
<Bancuri cu poponari>
<Bancuri cu judecatori>
<Bancuri cu marinari>
<Bancuri cu nebuni>
<Bancuri cu pescari>
<Bancuri cu politisti>
<Bancuri lungi cu blonde>