De-a lungul timpului ocupatiile traditionale ale locuitorilor au fost agricultura si cresterea animalelor. Inca din 1885, taranii lucrau terenurile cu plugurile de lemn cultivand, cu precadere cereale- grau, orz, ovaz, secara, porumb, mei, dughie, fasole, mai apoi si floarea soarelui. Un rol important l-au avut cresterea animalelor, legumicultura si pescuitul.
Industria casnica era reprezentata de tesaturi de bumbac, lana, borangic, in si canepa. In gospodarii cresteau viermi de matase, cultivau in si canepa. Femeile scoteau firele, torceau lana, urzeau, teseau in razboi presuri, macaturi, panza.
Casele erau construite din nuiele lipite cu pamant (paianta) sau chirpici. Treptat locuitorii au valorificat resursele locale, alaturi de agricultura si cresterea animalelor dezvoltandu-se comertul, dulgheria, fieraria, croitoria, cojocaria. Dupa primul razboi mondial au aparut brutarii, cazanele de tuica, bacanii, morile.

Acasă, în atelierele manufacturiere ale maeştrilor
Mestera populara Draguna Dumitru
Ajunsi in centrul localitatii, pe soseaua ce duce spre Buzau, “faci a doua la dreapta” (cum spun cei care sunt intrebati) si intri pe o strada unde o vei gasi cu usurinta pe tanti Draguna. Asa o cunoaste orice trecator pe Draguna Dumitru
O casa veche, cu prispa, bine ingrijita, te indeamna sa-i pasesti pragul. Tanti Draguna (o femeie careia nu ii dai 79 de ani) te intampina bucuroasa sa-ti arate odaile in care te vor fascina valurile de presuri proaspat tesute, cuverturile si scoartele frumos asezate, stergarele si multe altele. Te invita sa iei loc pe prispa casei si, torcand din furca, iti povesteste. Daca ai rabdare vei afla toata istoria localitatii si a locuitorilor acestor meleaguri.Vei ramane uimit sa vezi cum pe poarta apar cativa copii dornici sa invete de la tanti Draguna arta cusutului pe panza de sac. La umbra copacilor, copiii isi au locurile lor, isi pregatesc bucatile de sac si ghemele de lana viu colorate. Tanti Draguna ii urmareste si ii ajuta cu o rabdare dumnezeiasca. Si pentru ca tanti
Draguna stie sa fie o gazda buna, va pune sa framante repede un aluat. Nici nu stii cand trece timpul si vei simti mirosul scovergilor si branzoaicelor ce asteapta sa fie gustate. Setea iti va fi potolita cu vin rosu servit intr-o cana de pamant. Si daca vei
dori sa mai ramai la tanti Draguna, vai gasi o odaie pregatita cum se cuvine pentru oaspeti.
Rapsodul popular Nicu Basamac
La numai trei strazi mai incolo mergi si intreaba de nea Dinica, unul din cei doi cimpoiesi care mai traiesc. Nu exista amarean care sa nu stie cine este nea Dinica sau nea Nicu Basamac. Odata ajuns la nea Dinica acesta va fi incantat daca-l vei ruga sa “umfle”cimpoiulsi sa-si imbrace costumul popular. Iti va canta din cimpoi si iti va povesti cum a calatorit pe scenele din tara si de peste hotare.Si acum nea Dinica este prezent la toate manifestarile culturale ale localitatii. Si pentru ca nea Dinica stie ca trebuie sa lase urmasi, are rabdare sa impartaseasca aceasta arta copiilor care-l iubesc si-l viziteaza acasa. Se mandreste ca a reusit sa infiinteze si o formatie de fluierasi cu elevi ai scolii, cu care nu ii este teama sa urce pe scena.
Tanti Sanda, pastratoare a traditiilor manufacturiere
La cateva case de nea Dinica locuieste tanti Sanda, care face niste scovergi nemaipomenite. Ea nu a uitat sa teasa si cand are timp mai intra in razboi sa arate copiilor cum teseau odata femeile.Ea este cea care s-a bucurat sa ne ajute cand a trebuit sa montam un razboi vechi in muzeul pe care l-a amenajat scoala.

         
Obiceiuri si traditii
         
Obiceiurile si traditiile au fost contopite, locuitorii provenind din locuri diverse.
Multe din obiceiurile legate de nastere, botez, luatul motului nu se mai pastreaza sau nu li se mai cunoaste semnificatia. Nu se mai vorbeste de exemplu de ursitoarele care “trasau” viitorul copilului. Nici numele copiilor nu mai este “cerut”( de cele mai multe ori) de la nasi, parintii stabilindu-l in familie.    Botezul semnifica trecerea copiilor in randul crestinilor, constand in ceremonialul la biserica urmat de o petrcere cu familia si prietenii.
Casatoria, eveniment deosebit in viata tinerilor s-a adaptat si ea transformarilor contemporane. Multe din evenimentele care se practicau in urma cu 70 de ani se practica tot mai putin.

Casatoria era precedata de momentul “impacaciunii” cand familia baiatului cerea fata de la parinti. Tot mai rar se mai vorbeste de “rasul mirelui”, iar vremea “rachiului” si “jucatul camasii” sunt astazi doar in povestile batranilor.
Inmormantarea pastreaza mai bine obiceiurile. Scaldatul mortului, priveghiul, slujbele dinaintea inmormantarii preced inhumarea. Apoi pomenile pentru odihna si cinstirea celui plecat din lumea cu dor, se fac regula in toate familiile, indiferent de starea materiala. Foarte importante sunt pomenirile de la 40 zile, 1 an, 7 ani.
Sarbatorile crestine din peroada anului se desfasoara in comunitate dupa ritualuri transmise din generatie in generatie.
Boboteaza prilejuieste participarea crestinilor la Slujba Agheasmei celei Mari si Sfintirea apei. Fiecare pleaca acasa cu o sticluta de aghiasma. La sfarsitul slujbei se boteaza animalele.
Intrarea in Postul Pastelui este marcata de Lasata secului, cand finii mergeau la nasi, se petrecea, de la masa nelipsind placinta de branza. In aceasta seara pe fiecare  strada tinerii si copiii aprindeau focuri, dansau, cantau pana in zori, obicei cunoscut sub numele de Dihornita. Focul are menirea de a alunga gerul iernii si duhurile rele. 
Caloianul ( Scaloianul), obicei de invocare a ploii, care se practica de copii in zilele de dupa Pasti. Caloianul este de fapt o papusa din lut de forma unui om in miniatura, ornat cu coji de oua vopsite ramase de la pasti, impodobit cu flori. Inmormantarea se face dupa randuiala traditionala: un copil joaca rolul de popa, altul de dascal, iar restul cetei se constituie intr-un alai, nelipsind bocitoarele. Caloianul este ingropat, iar dupa trei zile dezgropat si aruncat intr-o fantana parasita, dupa care urmeaza pomana.                                     
Paparudele reprezinta tot un obicei de invocare a ploii care se desfasoara intr-o zi de marti, a treia saptamana dupa Pasti. Un grup de fete care isi acopereau trupul cu crengi verzi de copac, de salcia sau cu frunze porneau prin sat cantand, jucand si batand din palme. Gospodarii ieseau la poarta si udau paparudele cu apa, gestul avand menirea sa ajute la invocarea ploii.
In ultimii ani reinvie timid obiceiul Dihornitei si Paparudele.
Un alt obicei legat de valorificarea rezultatelor muncilor agricole care se desfasura pe 24 iunie este Dragaica sau Sanzienele, obicei mai putin intalnit in zilele noastre. Fetele satului alegeau pe cea mai frumoasa si voinica dintre ele, o impodobeau cu cununa de spice sau cununite din flori si mergeau pe ulitele satului cantand si dansand. Reinvierea  acestor obiceiuri celebrate in comunitate au menirea de a consolida legaturile spirituale intre generatii si de a defini specificul mediului sociocultural.

Cultura populară vie

In prezent, Casa de cultura face eforturi de reinviere a traditiilor locale. In colaborare cu scoala si gardinita, aici, s-au desfasurat spectacole artistice cu prilejul diferitelor evenimente, unde elevii scolii au readus pe scena formatii de dansuri populare, grupuri vocale si solisti vocali.