Comuna situata in partea centrala a judetului Ialomita, alcatuita din satele Albesti (resedinta comuna),Marsilieni(3 km spre V), Bataluri( 2 km spre S-E) si Buesti(3 km spre E).Are ca vecini comuna Ciochina(V), Andrasesti si Perieti(N), Ciulnita(E), Dor-Marunt, Dragos Voda si Dragalina, toate din judetul Calarasi, spre S. Suprafata :8 538 ha.
Are o suprafata de 9458 ha, din care 560 ha vetrele satelor.
Vecinii sunt: la nord de Ialomita, se afla comunele Andrasesti, Perieti si satul Misleanu; la sud, se afla localitatile Dragos-Voda, Socoale, Dor Marunt; la rasarit, fiind comuna Ciochina si satul Borduselu. Asezarea este in forma de cruce si este tipica regiunii de ses din campia Baraganului de Sud, altitudinea reliefului fiind intre 37 m si 66 m.
Clima este continentala, cu ierni friguroase si veri foarte calduroase, facandu-se un transfer firesc atmosferic de la un anotimp la altul.
Cadrul natural apartine Baraganului Ciulnitei si luncii Ialomitei.Geologic,depozitele aluviale din lunca Ialomitei au varsta holocena restul fiind pleistocene.In baza malului drept al Ialomitei apar si nisipurile de Mostistea.Lunca Ialomitei (din nordul teritoriului) se afla la 29 -33 m altitudine, iar malul drept acesteia are aspect de coasta , cu altitudinea de 74 m la Marsilieni, 65m la Bataluri si 70 m la Buesti, pe campul de la sud altitudinea variind intre 53 si 74 de m.Se intalnesc si o serie de movile (Neagu, Bataluri, Buesti, Dima, Vajului).Coasta Ialomitei (14 km. lungime pe teritoriul comunei) este sinuoasa si traversata de o serie de ravene si deblee, aproape de baza sa fiind si cateva lacuri mici (Bataluri, Marsilieni).Apa freatica. situata la 2-4 m adancime in lunca Ialomitei si 10-20 m in rest., are caracter bicarbonatat-clorurat, primul foraj hidrogeologic fiind facut in 1966.In malul Ialomitei, la Marsilieni, sunt numeroase izvoare.Vegetatia are caracter stepic; in lunca Ialomitei se gasesc o serie de paduri (Lilieci, Potcoava, Bueasca Mica, Zavoiul Albesti, Cotu Caramizii, Orboesti).Temperatura medie anuala este de 10,5 -11 grade C., iar precipitatiile medii anule insumeaza 450-500 mm. Soluri aluviale (pe alocuri gleizate), se intalnesc in lunca Ialomitei, iar spre Sud sunt cernoziomuri si cernoziomuri cambice (pe alocuri carbonatice).

           
Ştiri despre locuitorii din aceasta zona sunt in anul 335 i.e.n. cand Alexandru Macedon trecand Dunarea in urmarirea unor triburi trace a gasit la nord de fluviu pe „geti" care cunosteau bine Baraganul numit de ei pe atunci „Stepa getilor". O dovada a vechimii Baraganului cu asezari gete o constituie Piscul Crasanilor, Luciu, Bordusani, Valea Seaca, etc. Satele comunei Albesti sunt pomenite in documente din secolul al XVl - lea pana in secolul al XVII - lea.
Prima marturie scrisa cu privire la existenta satului Albesti este mentionata intr-un act de danie a lui Radu Voievod din 23 iunie 1608 (7116) redactat la Targoviste si publicat in „Documente privind Istoria Romaniei" - Bucuresti, 1951, volumul 1, capitolul 296 paginile 328-329.
Documente vechi spun ca prima asezare a fost cam spre nord-est fata de pozita actuala, la vreo 2,5 km in imediata apropiere a raului si mai aproape de padurea care si acum margineste apele Ialornitei. Se crede ca padurea se intindea atunci mai mult si oamenii profitau din plin de vecinatatea ei alaturi de pamantul si apa care le favorizau conditii de viata.

Lucru sigur pentru locuitorii de azi ai Albestiului este ca pe locul numit „bostani" sau „in fund" a fost prima asezare a satului. Ca dovezi stau urmatoarele: crucile de pe mormintele aflate si spusele batranilor. Pana nu demult au fost cinci cruci, in prezent doar doua mai sunt vizibile cu inscriptiile sterse de patima vremilor. Multe din cruci au fost duse de oameni la casele lor, iar cele doua sunt la temelia bisericii actuale; una dateaza din anul 1800 si alta din anul 1832. Crucea ramasa in vatra satului este de marime mijlocie.
Din documente ramase si care noteaza existenta ei, reiese ca un preot al satului, din vremurile noastre, Ion Rasanu ar fi descifrat inscriptia si a dedus ca este a unei femei Paraschiva din 1830. Restul contine cuvinte grecesti cu amestec de chirilica. Acum e clar ca, la 1800, asezarea omeneasca era „la bostani", alaturi de padure.

Legende de intemeiere
Legenda spune ca intre locuitori ar fi fost un gospodar, cioban instarit care avea „oi mai multe / mandre si cornute". La el veneau oamenii cu toate necazurile si lucrurile lor. El se numea Albescu. Oamenii veneau si plecau de la Albescu si asa s-a ajuns la denumirea localitatii: Albesti.Dar tot legenda spune ca, in timpul dominatiei otomane, pe aceste locuri ar fi fost un centru administrativ al carui comandant se numea ALI-BEŞ, de unde ar fi derivat Albesti, posibil si asa.
În acele vremuri oamenii locuiau in bordeie, cei mai multi, satul avand o bisericuta din lemn si un cimitir pentru odihna vesnica a celor morti. Satul fiind pe malul raului, desele viituri ii inundau de multe ori pe an, luandu-le animale, pasari, agoniseala si chiar vietile unor oameni, de aceea la 1858 satenii si-au luat ce bruma de bunuri mai aveau si si-au stramutat lacasul mai departe de apele involburate facand o asezare noua, spre sud, sub poalele dealului „Baraganului" unde terenul mai ridicat ii apara mai bine.

      
Satul Albesti in perioada moderna
Cu timpul satul se extinde, creste si numarul locuitorilor, devin, din anul 1864, proprietari de pamant; 81 capi de familie impartiti astfel: 68 fruntasi primesc cate 11 pogoane, 9 mijlocasi primesc cate 4 pogoane, in total 417 ha. În anul 1921 s-au improprietarit 225 locuitori albesteni impartiti acum in: categoria I cu cate 5 ha si a ll-a cu cate 3-4 ha; acestor terenuri li s-au mai adaugat 195 ha teren pentru pasunat sau izlaz. Din ambele improprietariri satul avea acum 1655 ha teren agricol si izlaz in imprejurimi.
Satul devine comuna impreuna cu: Buesti, Bataluri, Socoale, Dragos Voda. La inceput, mosia a apartinut unor boieri romani din familia Bogdan, asa cum spun batranii satului. În anul 1864 mosia intra in stapanirea boieroaicei Anca Obrenovici; ea provenea dintr-o familie domnitoare sarbeasca. Mosia era cunoscuta in familia boieroaicei inca din 1845 cand fiul ei, Mihai Obrenovici a venit la Albesti si a tras in gazda la un fruntas al satului pe nume Nitu Bordea cu care a mers la vanatoare in padurea din apropierea satului. Tanarul mai era insotit si de un vestit vanator al acestor locuri pe nume Tache Rasanu.
n anul 1895 mosia trece in stapanirea lui Alexandru Lahovari care a lasat-o mostenire, dupa moartea sa, sotiei sale Simona Lahovari „Doamna de onoare a Reginei Elisabeta ", aceasta a tinut mosia pana in anul 1908 cand a vandut-o lui Luca D. Zisu pentru 1,5 milioane lei. În timpul vietii, Alexandru Lahovari ajutat de un inginer pe nume Sutu a modificat harta localitatii cum era in 1864 stergand terenurile de deasupra dealului, luand in schimb teren in lunca lalomitei.
De aceea, in anul 1907 inginerii hotarnici Dem. Ionescu Rosea si Al. Pop Bobarniche refac harta imprejurimilor localitatii Albesti.
Dupa moartea lui Luca D. Zisu in anul 1914 stapanirea mosiei trece la sotia acestuia Sevasta L.D. Zisu, apoi la fiica lor, Zoe. D. Zisu a daruit terenul din centrul satului Albesti pe o intindere de 3 ha pentru constructia unei scoli, lucru realizat in 1909. Mosia fiind cumparata de familiile amintite a fost administrata de o serie de arendasi care au cautat mentinerea ei si cultivarea ogoarelor apartinatoare.
Multi au fost, unora li s-a pastrat numele, amintirea, altii au trecut in negura uitarii.Asa se spune ca, la inceput, mosia „Albeasca" a fost ingrijita de arendasul Lenuta Perieteanu, urmat de Alexe Chitu care a stapanit vreo 15 ani mosia. Pe vremea lui, invoiala era ieftina, dijma fiind din zece / una; a fost recunoscut ca un om bun, dar dupa ce a terminat perioada de arenda, a ramas sarac si plin de intristare, murind uitat de toti. Lui i-a urmat Neculae Peteu care a cultivat mosia vreo 7-8 ani. Pe timpul lui au inceput sa se foloseasca plugurile de fier nr. 10, cam pe la 1880 si tot atunci s-a scumpit si dijma din 7- una. Aceste pluguri erau trase de 5 cai. Plecatul la camp se facea in carute cu coviltir care constituiau „casa" unde se adaposteau, se odihneau si unde femeile aduceau pruncii pe lume. Abia sambata veneau acasa, iar duminica se pregateau cu hrana pentru inca o saptamana de lucru departe de casele lor.
În anul 1893 vine ca arendas Gheorghe Stoicescu care va lucra pana in anul 1904; de acum invoielile sunt si mai grele, dijma e 5/ 2 adica trei parti taranului si doua arendasului, pe deasupra se mai platea si in produse: pasari, oua la care se adauga o zi cu carul, transport, etc. Este apogeul speculei arendasesti, e timpul cand logofetii cutreiera satele si silesc oamenii sa iasa la munci care reveneau de fapt arendasilor: arat, prasit, secerat, treierat, carat etc. munci cunoscute sub numele de „respect" sau „reset".

Albesti in secolul al XX-lea
În perioada 1904-1906 mosia a fost arendata de grecul Gherasim Haracopol, cunoscut ca om bun, care cerea lucru de calitate, dar si platea bine chiar in capul locului. Înainte de a muri, in Italia, doneaza Primariei, suma de 39000 lei, bani cu care se va cumpara local special.
Perioada 1906-1909 reprezinta munca arendasului evreu Frosimi Fiser, care prin metodele de exploatare a oamenilor a fost pomenit cu durere de cei oropsiti.
Din anul 1909 mosia intra in proprietatea lui Luca D. Zisu care nu a mai arendat-o, dar dupa moartea sa, sotia Sevasta L.D. Zisu o va arenda lui Alexandru Degerateanu, fratele prim-procurorului de Ialomita, Degerateanu. Acesta s-a remarcat ca unul dintre fruntasii plugariei din Ialomita prin modul rational de a cultiva pamantul, prin masinile agricole aduse: de semanat, de secerat, de boronat. Mai vechii locuitori ai comunei, plecati de la un timp, revenind pe locurile natale sunt bucurosi sa vada un sat mai nou decat stiau ei; case curate, multe flori in gradini si la porti si mai ales vegetatia.

Învatamantul in judetul Ialomita inainte de 1838
Despre invatamantul din Ialomita organizat sub forma orala sau scrisa nu sunt date din perioada geto-dacica, a migratiilor si nici mai tarziu pana in secolul al XlV-lea; stiinta de carte este totusi semnalata in cancelariile de stat, la persoane particulare, invatamantul a aparut concret in feudalismul dezvoltat.
Pe la 1369 tinerii plecau in strainatate sa invete. S-a descoperit ca in secolele 15-16 a fost o scoala in Orasul de Floci, iar satul Poiana avea prima scoala pentru fiii de tarani pe langa biserica. Secolul al XlX-lea este hotarator pentru infiintarea de scoli in comune si orase.
Pe la anul 1835 luasera fiinta deja scoli la Barcanesti, Cocargeaua, Stelnica, Marculesti, Grindu. În anul 1838, la 24 ianuarie, Departamentul Trebilor Obstesti emite o circulara prin care se instituie invatamantul public la sate in Ţara Romaneasca.
Din datele existente in arhiva reiese ca in primii patruzeci de ani ai Secolului al XlX-lea in judetul Ialomita au trait o multime de dascali care s-au ocupat de instruirea copiilor ceea ce a dus la infiintarea scolilor satesti incepand chiar cu anul emiterii circularei, 1938.

           
În mai 1978 s-au aniversat 140 de ani de la infiintarea scolii, cand fiii satului si-au dat intalnire cu emotie in clasele unde au primit lumina cartii; peste putin timp, scoala va avea o infatisare noua prin lucrarile de reparatii care se vor efectua si atunci fiii satului vor fi din nou chemati la aniversare, cand se vor aduna peste 160 de ani de atestare documentara. In comuna Albesti functioneaza 3 gradinite(cu 4 cadre didactice), 3 scoli generale(cu 22 cadre didactice, 16 sali de clasa si un atelier), o biblioteca publica, un dispensar uman(cu un medic si 5 asistente).Sunt si 441 abonamente la radio, 159 la TV si 57 la telefon.Transportul se face pe drumul asfaltat Andrasesti-Albesti-Buesti-Ciulnita si pe drumuri localeneasfaltate.Cel mai apropiat oras este Slobozia (20 km).
Personalitati: Radu Vulpe s-a nascut la Albesti la 29 decembrie 1889, profesor universitar emerit,cercetator de notoritate internationala,doctor docent.