Urziceniul este un oras din Romania, situat in judetul Ialomita care are o populatie de 17 089 locuitori. Suprafata totala administrativa a orasului este de 5357 ha, din care orasul propriu-zis ocupa 578 ha (10,7%). Suprafata agricola cuprinde 4511 ha.
Orasul este asezat in campia Baraganului, in judetul Ialomita, la confluenta raului Ialomita cu Sarata, la intersectia soselelor: Bucuresti – Buzau si Ploiesti – Constanta si a cailor ferate: Bucuresti – Braila si Ploiesti – Ciulnita.
Vecinii municipiului Urziceni sunt: comuna Armasesti (spre vest), comuna suburbana Manasia (spre est), comuna Cosereni (spre sud), comuna Garbovi (nord-est) si comuna suburbana Ciocarlia (nord-vest).
Astazi orasul are peste 17000 de locuitori dintre care peste 4000 lucreaza in industrie, 224 de salariati lucreaza in agricultura.
Orasul are 8 unitati de invatamant, 4 gradinite, 3 scoli generale, 3 licee. De asemenea, in oras exista o biblioteca publica, 2 posturi de radio si mai multe ziare locale.
În oras exista 2 hanuri si moteluri in care pot fi cazati 65 de turisti.
Începuturi si evolutie in timp |
Municipiul Urziceni este un oras de campie care s-a format si a evoluat la raspantia marilor drumuri. Întemeiat de catre pastori, numele sau provine din cuvantul urzica. Locul este mentionat pentru prima oara intr-un document din 23 avril 1596 in timpul domniei lui de Mihai Viteazul. Acesta obtine statutul de oras cu targ in 1895, printre statutele speciale ale oraselor. A fost timp 117 ani (de la1716 la 1833) capitala judetului Ialomita.
În secolul al XVI-lea, in partile de astazi ale Urzicenilor existau mai multe asezari, unele aflate pe mosiile unor mosneni, altele pe mosii boieresti. Berilestii, cu numele dupa un intemeietor Berila, apar atestati inca de la anul 1535, Barsestii apar atestati la anul 1969, iar catre sfarsitul acelui secol apar atestati Alesii si Urzicenii. Ultima asezare, situata pe malul stang al apei Valea Cotorcii, apare atestata prima data intr-un document de la 23 aprilie 1596, cand intre martorii pentru o mosie de la Dobrotei se aminteau „Ştefan si fratii din Urziceni”. În cursul secolului al XVII-lea, in partile acelea au stapanit boieri de seama, dregatori ai Ţarii Romanesti, precum marele spatar Marzea, cu mosie la Berilesti , marele pitar Patrascu Urziceanu de la Urziceni s.a. Dupa anul 1800 parti din mosia Urzicenilor a ajuns in proprietatea mai multor familii boieresti, intre care cele mai importante erau Bratianu, Rudeanu si Stoika. Resedinta a judetului medieval Ialomita intre anii 1716 – 1833, Urzicenii fusesera in perioada respectiva targ insemnat, decazut dupa pierderea pozitiei de resedinta la statutul de sat.
Prin legile comunale sanctionate de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 31 martie 1864, Romania primea intaia sa organizare administrativ – teritoriala cu sens modern. Ţara era impartita, potrivit traditiei, in judete cuprinzand subdiviziuni („plasi”), dar legea organiza pentru prima oara la romani comuna rurala si comuna urbana (orasul), avand personalitate juridica si organisme autonome de conducere, reprezentate de primar si consiliu local. Potrivit prevederilor legii, Urzicenii deveneau comuna rurala, avand in cuprindere doua asezari, anume Urziceni si Cotorca Veche. Era reorganizata atunci si plasa Campului, ce cuprindea un numar de 23 de comune rurale, cu resedinta la Urziceni.
În primul an de dupa intaia organizare comunala a Romaniei, Urzicenii ramaneau insemnati mai degraba prin asezarea geografica, ca si in perioada dinainte. Pomenit ca „Urdiceni” (dupa ortografia vremii) in diferite surse de epoca, era asezat aproape de varsarea apei Cotorcii in raul Cricov, apa Ialomitei curgand pe atunci la aproape 10 km spre miazazi fata de vatra asezarii. Pe acolo trecea insemnatul drum de posta care lega Bucurestii de Buzau si Focsani, tot de acolo plecand si drumul comunal nord-ialomitean, care trecea prin Manasia si Pupezeni mai departe catre Slobozia si Piua Petrii. Exista ca si mai devreme statie de posta , cu rolul sau in dezvoltarea economica a localitatii. Populatia nu era numeroasa, cu cei 242 de locuitori Urzicenii fiind atunci mai putin locuiti decat unele dintre satele invecinate, asa cum erau Barbulestii, Moldovenii, Brostenii, Nuoi si Garbovii. Doua targuri anuale erau insemnate pentru dezvoltarea asezarii, care ramanea cu preocupari predominant agrare, cei mai de seama proprietari de mosie fiind atunci colonelul Ştefan Stoika si Nicolae Bratianu. Venituri aduceau si iazurile de pe apa Cotorcii, cele pe care la anul 1821 Tudor Vladimirescu le cerea „taiate” pentru a se scoate pestele din ele.
Reorganizarile administrativ teritoriale de la anii 1872, 1874, 1876 si 1882 nu au afectat comuna rurala Urziceni, ramasa in cuprinderea ei cu asezarea omonima si Cotorca, precum si cu pozitia oarecum privilegiata de resedinta a plasii Campului. La anul 1892 judetul era iarasi reorganizat, fiind impartit in sapte palsi; se micsora cea a Campului, care ramanea cu 14 comune si cu resedinta la Urziceni. Din 12 ianuarie 1895, Urzicenii au devenit prin lege comuna urbana, altfel spus oras, cu o populatie de 2279 locuitori, avand edificiu al Primariei, doua scoli si doua biserici. Din anul 1904 avea sa-si piarda statutul de resedinta pentru o vreme, facand parte din plasa Armasesti.
|
| Casa construita in 1900 si locuita |
  |
Ca cele mai insemnate evenimente intamplate si cunoscute de targul Urzicenilor in a doua jumatate a secolului XIX, doua sunt demne de consemnat, la anii 1877 si 1888. in lunile aprilie si mai 1877 este de notat trecerea unor detasamente rusesti prin Urziceni, in drum spre frontul din Bulgaria.
Fireste in lunile urmatoare sunt stiute atat participarea unor ostasi originari din Urziceni la razboiul din Balcani, cat si sprijinul material pe care locuitorii Urzicenilor le-au oferit pentru sustinerea efortului national de razboi, pentru castigarea pe campul de lupta a neatarnarii.
În aprilie 1888, Urzicenii au fost locul izbucnirii a ceea ce istoriografia comunista a inregistrat drept „rascoala de la 1888guvernari – 12 ani! – a lui I.C. Bratianu. Incidentul de la Urziceni, provocat din excesul de zel al subprefectului, dornic a culege adeziuni locale pentr”, in fapt o clasica manipulare cu substract politic, un episod al nenumaratelor ciocniri dintre liberali si conservatori in ultimii ani ai indelungatei u sustinerea guvernului, a degenerat in revendicari privind acordarea de pamant si tocmeli agricole favorabile, ajungandu-se la acte „revolutionare” precum atacarea autoritatilor si jefuirea unor proprietati particulare. La 12 aprilie 1888, guvernul nou instalat anunta restabilirea ordinei, ceea ce se facuse atat in partile Urzicenilor, cat si in partile rasaritene ale judetului Ilfov. În primii ani ai secolului XX, Urzicenii era comuna urbana, in judetul Ialomita doar Calarasii mai avand acest statut. Cuprinzand ca si inainte localitatea Cotorca comuna Urziceni avea la anul 1905 o populatie de 2124 locuitori, dintre care 1052 parte femeiasca si 1072 parte barbateasca. Avea o scoala in localitatea de resedinta si una la Cotorca, cea din oras avand aproximativ 200 de elevi inscrisi, invatatori fiind Al. Vasilescu, Elena Vasilescu si Maria Vasilescu.Comunitatea oraseneasca avea pentru nevoile religioase cele doua biserici ridicate putin dupa mijlocul secolului dinainte.
|
   |
Vechi case negustoresti |
Spitalul din Urziceni fusese infiintat de la anul 1871, dar primul sau edificiu – existent si astazi! – fusese ridicat la anul 1894, fiind inaugurat la 6 decembrie 1895. costurile sale se ridicasera la suma de 78184 de lei si 59 de bani; inginer supraveghetor al lucrarilor fusese M. Metaxa, fiind de amintit si Alexandru Fochide, donator al terenului pe care s-a ridicat institutia. Orasul nu avea statie feroviara, intrucat pe la Urziceni nu trecea atunci cale ferata; la anul 1905, linia ferata Ploiesti – Urziceni – Slobozia era inca doar la stadiul de proiect. Cei mai insemnati proprietari agricoli ai mosiilor Valea Cotorcei – Urziceni si Urziceni (partile I si II) erau fratii Speteanu, Ecaterina Teodorescu, Lache Constantinescu si Dobre Ionescu.
Vreme de mai bine de un secol, pana in anul 1833, cea mai insemnata asezare ialomiteana, ca resedinta a judetului, Urzicenii erau asadar la mijlocul secolului XIX doar o asezare mai rasarita, la jumatatea drumului dintre capitala tarii si Buzau. Prima organizare moderna a asezarilor romanesti nu i-a acordat mai mult de statutul de comuna rurala, adica comuna propriu-zisa. Devenind oras la anul 1895, Urzicenii intrau intr-o noua faza a dezvoltarii sale istorice, un deceniu mai tarziu fiind cea mai insemnata localitate din jumatatea nordica a intinsului judet ialomitean. Aceasta dezvoltare istorica avea sa fie incetinita de evenimentele de la 1916 – 1918.
|
 |
Fosta scoala de baieti |
În perioada interbelica, Urzicenii au cunoscut dezvoltarea favorizata de apropierea fata de capitala tarii, localitatea avand un comert insemnat, o fabrica de lumanari, o alta de articole de arama, trei mori, in imediata vecinatate aflandu-se si Fabrica de caramida si tigle Hagienoff de la Manasia. Existau si mai multe institutii de cultura, precum doua scoli, doua biserici ortodoxe, o sinagoga, camin cultural, societati sportive si de vanatoare s.a.
Dupa al doilea razboi mondial, Urzicenii au fost separati de judetul ialomitean de care apartinusera mai multe secole; reinfiintarea judetelor la anul 1968 a insemnat alipirea pentru prima data a zonei Urziceni la judetul Ilfov. Din anul 1981, Urzicenii au revenit in componenta judetului Ialomita, iar in anul 1995 localitatea a fost declarata municipiu. De-a lungul timpului, personalitati romanesti si straine au trecut prin targul ori prin orasul Urziceni, fiind de amintit Ion Heliade Radulescu, Ion Ghica, Lev Tolstoi, principele Carol I, Grigore Moisil, regela Mihai I etc. Dintre personalitatile legate de localitate se remarca istoricul si arheologul Harilaos Metaxa, prozatorul Constantin Ţoiu, publicistul si prozatorul Nicolae Thomescu-Baciu s.a.
Patrimoniului asezarii ii apartin lacasurile religioase (dintre care doua de secol XIX) crucile de piatra de secol XIX, monumentele eroilor si unele constructii civile, considerate monumente de arhitectura.
Biserica Sfanta Treime sau „Biserica din Targ” cum este cunoscuta, a fost ridicata la anii 1864 – 1866 de catre colonelul Ştefan Stoika si sotia sa Zoe, cu sprijinul lui Dragan Fagarasanu, marele clucer, deja ctitor al bisericilor de la Grindu si Malu. Colonelul Ştefan Stoika si-a inzestrat ctitoria cu numeroase odoare, intre care se remarcau o Evanghelie ferecata in argint la anul 1869, icoane, candele, potire s.a. Cele 10 potire de argint au inca, toate, inscriptia ce glasuieste ca „aceasta candela s-a facut de robul lui dumnezeu m.clucer ispas fagarasanu cu sotia sa maria si de colonelul stefan stoika cu sotia sa zoe, 1864 august 15”. Policandru de arama, atarnat in incaperea naosului, are inscriptia ce aminteste iarasi pe ctitorul bisericii: „senatoru et cavaleru stoika stefan cu zoe consorta. pro memoria 1866. /fabricat kaltemaier bucuresti”. Ramasitele pamantesti ala colonelului Ştefan Stoika odihnesc impreuna cu cele ale sotiei sale, ale unora dintre copii sai si ale uneia dintre nepoatele sale, raposata copil si pe care el insusi nu a cunoscut-o. Piatra de mormant e asezata in pronaosul bisericii, in dreapta intrarii, langa peretele sudic al lacasului. Realizata din marmura, lespedea are inscriptia incizata cu majuscule, mentionand: „aci/ odihnesc pentru vesnicie/ ramasitele pamantesti ale/ fericitilor ctitori ai acestei/ sfinte biserici/ colonelul stefan kristofor/ stoika de alzo - venetzei/ 1808 - 1878/ sotia sa/ zoe fiica marelui clucer/ ispas fagarasanu 1829 - 1898/ copii lor/ victor 1851 - 1892/ traian 1857 -/ cristina 1865 - 1885/ vasile 1871 – 1889/ nepoata/ zulnia 1881 – 1882”. La capataiul pietrei de mormant, rezemate de peretele despartitor de tinda, s-au pastrat in chip fericit tablourile colonelului Stoika si sotiei sale Zoe, realizate de fiica lor, Alexandrina, dupa trecerea lor in nefiinta. În coltul din dreapta jos al tabloului, legenda prezinta pe cel infatisat: „Senatorul Colonel Ştefan Hristofor/ Stoika, Nobil de Alzo-Venzei/ Nascut la 8 Noem.1808, casatorit la/ 16 Aprilie 1844, Decedat la 12 iulie 1878. / Pictat de fiica Alexandrina (Dina) Stoika”.
Biserica Adormirea Maicii Domnului sau „Biserica din Volna” cum mai este cunoscuta, a fost ridicata intre anii 1859 – 1862 de catre Nicolae Bratianu si sotia sa Ecaterina, pe partea lor de mosie, ajutati fiind de catre Scarlat Falcoianu. Lacasul, de tip sala si avand o singura turla de tabla a fost reparat la anii 1969, 1991, si 1994 – 1995, cu resfintire la cel din urma an. În curtea acestei biserici se pastreaza doua interesante cruci de piatra datand din a doua jumatate a secolului XIX, un al treilea astfel de monument aflandu-se o vreme in cimitirul local.
În parcul din cartierul Volna se afla monumentul eroilor reintregirii, ridicat de comunitatea oraseneasca la anul 1923, in memoria celor peste 100 de eroi din Urziceni cazuti la anii 1916 – 1918. Se remarca, intre numele incizate pe obeliscul de marmura alba, acelea ale maiorului Ion Marunteanu si capitanului Ioan Giurescu. În anul 2005 a fost realizat in apropierea bisericii Sfintii Constantin si Elena un alt monument al eroilor, in memoria celor cazuti in amandoua razboaiele mondiale.
|
|
|
Pana in anul 1962, in corpul principal al localului actual al Şcolii Generale Nr.2 Ion Heliade Radulescu Urziceni, a functionat Şcoala de Meserii, iar din acel an a inceput sa functioneze Şcoala Generala cu un numar de 10 sali de clasa, avand un numar de 20 de cadre didactice. Din anul 1971, cladirea s-a extins, in sensul construirii unui nou corp cu 13 sali de clasa.
În prezent aceasta scoala are 20 de sali de clasa, 2 laboratoare, un atelier de instruire practica, o sala de sport si teren destinat activitatilor sportive, un cabinet de informatica, un cabinet fonic, o biblioteca cu peste 11000 de volume, un Centru de Documentare si Informare si un cabinet de consiliere psihopedagogica.
Şcoala cuprinde:
- gradinita cu program normal – 3 grupe;
- ciclul primar – 16 clase din care 4 in alternativa step by step;
- ciclul gimnazial – 15 clase.
Şcoala functioneaza in doua schimburi, in scoala fiind incadrate 59 de cadre didactice dintre care 20 de invatatori si 36 de profesori / ingineri / maistri si 3 educatoare. Dintre cadrele didactice existente in scoala 34 au gradul didactic I, 6 au gradul didactic II, 11 definitivatul si 4 sunt debutanti.
Şcoala dispune, astfel, de un colectiv didactic performant, cu o buna „carte de vizita”. Acest lucru se reflecta in rezultatele foarte bune obtinute de elevii scolii la olimpiade, concursurile si examenele scolare (Ex: Locul II la Olimpiada de matematica – faza nationala, Mentiune la Olimpiada de Limba si literatura romana – faza nationala, Mentiune la concursul E-bizz – faza nationala, premiul I si III la concursul de francofonie – faza judeteana, premiul I la faza judeteana si laureat la faza nationala a revistei de literatura „Anotimpurile poeziei” si multe, multe altele).
O preocupare de baza a constituit-o implicarea activa a unitatii scolare in viata comunitatii locale prin deschiderea invatamantului catre nevoile de educatie ale comunitatii (CDI) si prin participarea elevilor si a cadrelor didactice la toate evenimentele importante din viata orasului. |
|
| Fr
