†FIAT LUX!

"VERONIQUE, MISIONAR A TOUT GLOBUL" - declaratia sfântului Parinte Papa Paul al II-lea

DUMNEZEIESTILE VEDENII ALE MAICUTEI VERONICA

VIATA MAICUTEI VERONICA:

VOLUMUL I

VOLUMUL II

 

 

CALATORIE IN ITALIA:

PARTEA I

PARTEA A II-a

 

CALATORIE LA IERUSALIM

CASA TACERII

DE VORBA CU CERUL...

 

"În sîrguinta fiti neobositi cu Duhul"

(Romani Xll, 11)

M-am hotarât sa scriu aceasta carte din dorinta de a va comunica si voua macar o mica parte din cele ce si eu am primit.

Desi o buna parte dintre voi nu ati avut posibilitatea sa veniti la mine, totusi sondînd sufletul si inima celor ce mai des ma viziteaza, mi-am dat seama ca suferiti toate de o sete care se cere împlinita.

M-am rugat si am primit încuviintarea sa va adresez aceste rânduri, aceste gânduri spre a va împrospata, spre a va aerisi sufletele spre a primi noi puteri în zborul duhovnicesc pe care cu toate trebuie sa-l lucram.

Sufletul omului este ca o lumînare la unii, ca o candela la altii. Unii ard ce ard si apoi, terminându-se ceara, odata cu ea se duce si focul. Altii sunt asemenea candelelor. Au un vas, toarna în el untdelemn si aprind festila care arde, arde pîna ce se termina untdelemnul.

Unii uita sa mai toarne untdelemn.... altii nu uita niciodata candelele lor sînt totdeauna treze, caci în inimile lor ARDE neîncetat FOCUL DRAGOSTEI SI AL SETEI DE ADEVAR.

Nu a fost vis... Ceea ce va voi povesti tuturor nu a fost vis ci o realitate tot atît de reala pe cît este de reala lumea înconjuratoare. Nu mai eram eu! Eu... devenisem doua persoane. Una din mine ramasese întinsa pe pat, cealalta iesise, plecase ajutata de doua persoane pe care deja le cunoscusem mai dinainte: Filip- Apostolul Domnului si iubita mea Serafia (Sfânta Veronica).

Am avut marea si nespusa bucurie de a fi purtata pîna în cerul al saptelea (VII) din care faceau parte cei doi insotitori ai mei, Filip si Serafia. Mai departe nu au avut voie sa ma conduca dar si asa calatoria aceasta a durat patru ore si jumatate.

Am aflat cu acesta ocazie ca, în total, sunt noua ceruri care sînt de fapt, ca sa zic asa, noua trepte de sfintenie.

Sfintenia propriu-zisa începe de la cerul al cincilea.

Pâna la cinci, adica cerurile de la unu pîna la al patrulea inclusiv, sînt cele in care stau sufletele venite de pe pamînt, repartizate fiecare dupa meritul si frumusetea hainelor pe care fiecare si le-a cucerit prin râvna si sârguinta intensa, fiecare având o anumita luminozitate, care creste odata cu treptele cerurilor.

Dupa cum am spus, de la cerul ai cincilea încep cerurile celor care au atins treapta sfinteniei, ale caror suflete si haine emana lumina. Luminozitatea aceasta creste odata cu numarul cerurilor, astfel ca albul din cinci ajunge în al noualea cer atît de puternic, încât chiar si vesmintele lumineaza ca stelele.

Trebuie sa stiti ca în al noualea cer este locasul Preasfintei noastre Maici, alaturi de care mai sunt: Sf. Ioan Evanghelistul, marele Budha si Sf. Ioan Botezatorul. Tronul Tatalui Ceresc, izvorul de lumina al Tatalui este deasupra; domina întreaga ierarhie cereasca. Este un loc în care singur Domnui nostru Iisus Hristos a patruns, deoarece el însusi venise rupt din Tatal.

Nu vreau sa intru în amanunte, pentru ca nu în aceasta carte este locul Tainelor Împaratiei Luminilor. Vreau sa adaug doar faptul ca cele noua ceruri nu sînt o noutate în crestinism.

În Liturghia Sf. Ioan Hrisostom, pe Sfîntul Disc sta Sfîntul Agnet. Triunghiul Maicii Domnului precum si alte noua triunghiulete ce apartin celor noua cete de Sfinti. Tot despre noua Cete a scris si Sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul în lucrarea sa "Ierarhia Cereasca" si tot despre noua Cete a scris Dante Aligheri în "Divina Comedie".

Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca aceste trepte sînt rânduite în functie stricta de ACTIVITATEA fiecaruia, de intensitatea EFORTULUI depus, de SÂRGUINTA si de OSÂRDIA fiecaruia. Totusi, explicatiile care mi s-au dat au fost în masura sa ma surprinda pentru ca au adus ceva nou pentru mine, fapt care m-a determinat si pe mine sa inteleg, altfel decît credeam, DREPTATEA DIVINA.

Va voi spune sincer, direct si deschis. Primul si cel mai surprinzator lucru este ca în Împaratia Luminilor nu se pomeneste nimic despre MILA... E ca si cum nu ar exista. De ce? Pentru ca în Împaratia Luminilor exista LEGI SEVERE, legi care, de, pilda, nu permit nici unuia din cei ce locuiesc într-un cer sa intre în altul superior. Fiecare, acolo unde a fost repartizat în urma judecatii Tronului, este silit sa ramîna în locul lui, fara ca cineva sau ceva sa poata sa-l înalte sau sa-l ridice de pe treapta pe care se afla.

Repartizarea, apoi, în straturi nu o face nimeni. Sufletul, cînd paraseste corpul pamântean, este ATRAS pîna la Tronul de Lumina al Domnului nostru Hristos, Hristos priveste la cel venit si imediat, AUTOMAT, sufletul, prin legea atractei, este atras spre locul pe care-l merita potrivit unei alte legi care se numeste LEGEA IERARHIZARII SPATIALE, în functie de luminozitatea sufletului respectiv. Drept sa va pun, niciodata nu am auzit despre aceste LEGI.. si totusi ele exista! Mi s-a spus, mi s-a explicat dar, sa nu credeti ca sînt numai acestea. Exista si alte LEGI despre care vom mai vorbi la timpul potrivit.

Al doilea fapt care m-a surprins este acela ca în Împaratia Luminilor nu exista IERTARE...

Recunosc: e surprinzator dar si aceasta este adevarat. De ce? Pentru ca toti cei ce pacatuiesc sînt automat împinsi spre o zona în care exista trei trepte de tortura si chin, fiecare treapta fiind in functie de gravitatea pacatelor comise.

Pe toate acestea mi le-a explicat Apostolui Filip si mi-a mai spus ca între cele noua ceruri ale sfintilor si cele trei straturi de chin exista o zona de pâcla si de întuneric, aceea a sufletelor pribege, care nu o duc rau dar nici la bine nu sînt.

Într-adevar, dragele mele, pacatul este o pata pe suflet, pe haina lui. Am vazut cu ochii mei si m-am convins ca, realmente, pacatele sînt pete. Am vazut multe suflete plecate de pe pamînt, patate si m-am îngrozit. Nu am aici, în aceasta carte, sarcina de a va da explicatii amanuntite asupra gravitatii pacatului. Vreau sa va spun însa, atît cît am înteles eu, ca esential si esential este ca PACATELE NU SE IARTA.. PACATELE SE STERG... se pot sterge, te poti curata de ele prin EFORT, prin lupta cu tine însuti, prin cainta, prin rugaciuni, prin lacrimi, prin tot ceea ce constiinta noastra ne spune ca este necesar sa facem spre a ne îndrepta, spre a reveni la starea de curatenie…

"Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri..." iata ca, totusi exista iertare dar.... Rugaciunea Imparateasca spune clar: GRESELILE iar nu PACATELE.

E o mare deosebire între greseala si pacat. Greseala este cea facuta fara de voie, din nebagare de seama si din nestiinta. Pacatul insa este facut cu voie, premeditat, facut cu buna stiinta. Acesta nu se poate ierta; dar, dupa cum am spus, se poate sterge prin acea TAINA A POCAINTEI care însemneaza cainta sincera si nerepetare.

Veti întreba: dar "preotii cu har" nu au ei puterea de a dezlega pacatele? Da! Însa a dezlega nu este totuna cu "a ierta". A DEZLEGA înseamna ca cel ce a pacatuit sa treaca prin toate cele cinci faze tainice ale pocaintei:

1. sa marturiseasca pacatul

2. sa traiasca parerea de rau

3. sa rascumpere întreit, înseptit si înzecit prejudiciul facut

4. sa nu mai repete pacatul

5. sa ajute si pe semenul sau sa nu mai pacatuiasca

Atunci de-abia, dupa ce au fost îndeplinite cele cinci conditiuni, omul poate spera ca pacatul lui a fost sters, ca pata de pe sufletui lui s-a sters, ca realmente s-a curatat.

Ma voi întoarce acum la cele noua ceruri pentru a mai adauga ceva. Între cerurile de la unu la patru si cele de la cinci la noua exista o mare si importanta diferenta în ceea ce priveste luminozitatea si starea psihica a fiintelor si anume: cerurile de la cinci la noua sînt straturile propriu-zise ala fericitilor, cei ce traiesc contemplatia si extazul pe masura proprie fiecaruia. Dar toti, laolalta, sînt FERICITI, traiesc fericirea vesnica.

Cei din cerurile trei si patru nu traiesc decît BUCURIA, se veselesc de frumusetea locurilor in care stau, se veselesc de flori, de tufane si de copacii de o frumusete neasemuita. Cei din straturile unu si doi traiesc doar în odihna, pace si liniste dar nu au bucuriile celor din trei si patru si rîvnesc cu nostalgie la fericirea din straturile superioare. Cei din stratul unu sunt cei mai numerosi; pe masura ce straturile se ridica, numarul se împutineaza.

Despre starea celor din cerurile unu si doi vreau sa va spun acum cîteva cuvinte. Aflati ca straturile unu si doi cunosc întristarea si suferinta... De ce? Pentru ca nu au depus în viata mai mult efort, pentru ca nu au lucrat cu mai multa sârguinta.

Desigur, dupa cum am mai spus ei stau în odihna si pace. Si totusi au o adânca durere în suflet fiindca au petrecut pe pamînt în prea multa comoditate si indiferenta. Pentru ca s-au multumit doar sa fie "curati cu sufletul" si atât. Nu au fost activi, nu au avut grija de untdelemn ca sa-si gateasca si sa-si înfrumuseteze candele lor: sa le faca sa arda ca un foc viu. Sînt tocmai aceia care nu au avut grija de candelele sufletelor lor. Cei ce nu au ARS si zac acolo, în straturile unu si doi STINSI, fara de foc, fara de lumina interioara.

De aceea, ca o prietena a voastra ce sînt, va dau un sfat: FERITI-VA DE COMODITATE SI MAI ALES DE LENEA MINTII! Feriti-va de soapta sarpelui care va spune la ureche ca ati facut destule si destul! Feriti-va de cei ce vînd mântuirea pe nimica toata!

Nu va multumiti cu biserica exterioara, cu slujbele si orânduielile exterioare si, mai vârtos, nu pregetati în liturghia launtrica a rugaciunii inimii în care mintea este LITURGHISITORUL, iar inima este ALTARUL.

Nu fiti asemenea lumânarilor ce ard un timp si apoi se sting!

Fiti candele vii, mereu turnînd untdelemnul meditatiei în cupele inimilor voastre!

Fiti cu rîvna pentru intretinerea FOCULUI si a LUMINII atît de necesare pentru a intra în camara nuntii Cerescului Mire! Sa fim cu totii si cu toatele asemenea fecioarelor întelepte ca sa gustam bucuria, fericirea si extazul vesnic al celor ce au ajuns sa priveasca FRUMUSETEA MIRELUI CERESC!