14 septembrie 1987

- Înaltarea Sfintei Cruci -

 

    În aceasta zi, mama mea m-a parasit, plecând la cele vesnice, lasându-ma la vârsta de 9 ani în grija Prea Sfintei Nascatoare.

În ultima clipa, înainte de a parasi corpul, a rugat pe Maica Domnului sa-mi fie mama. Si mi-a fost, slava Domnului!...

Am cerut îngaduinta sorei administratore a pensionului, de a depune pe postamentele de pe culoare, cu diferite statui sfinte, câte un mileu din România.

A venit Sora Georgiana, dimineata, sa mergem împreuna sa vizitam ce ne va iesi în cale. Intram în biserica „Don Bosco", în dreapta e o icoana ce reprezinta pe Don Bosco, jucându-se cu copiii. Sub picioarele icoanei scria urmatoarele: „Daca acum va veni sfârsitul lumii, ce ai face?" Don Bosco, raspunde celui ce i-a pus întrebarea: „Ma voi juca mai departe!"

Pentru ca este sarbatoarea Sfintei Cruci, luam hotarârea sa mergem la biserica „Sfânta Cruce din Ierusalim". De ce i se spune asa? Pentru ca Sfântul Împarat Constantin cel Mare, la dorinta mamei sale, Sfânta Elena, a facut aceasta biserica în Roma. Am aratat ca Sfânta Împarateasa Elena, a adus de la Ierusalim lemn din adevarata Sfânta Cruce a Domnului nostru Iisus.

În biserica se mai gasesc si alte lucruri aduse de Sfânta Elena, ca: o Cruce cam de un metru înaltime din argint aurit, lucrata în filigram, asa fel ca sa se vada Sfântul Lemn, dar sa nu poata lua nimeni din el. A asezat aceasta Sfânta Cruce cu alai mare din toata Roma, în Sfântul Altar Central al Sfintei Biserici.

În dreapta Sfântului Altar, într-o firida, sta asezata într-o caseta din cristal o bucata de lemn din Crucea tîlharului bun.

Acestea s-au adus cu ocazia sfintirii bisericii, de catre Sfânta Împarateasa Elena.

Sfânta Cruce se poate vedea prin globul de cristal si scrie în latineste: „Nu-i prea mare aceasta sfânta biserica, dar e foarte, foarte mare prin Sfântul Lemn din Sfânta Cruce a Domnului Iisus".

În caseta din cristal cu lemn din Crucea tâlharului bun, mai puteai vedea lanturile Sfântului Apostol Petru.

În drum ne-au aratat surorile:

l. Poarta cea mai mare de intrare în Roma, cu un zid foarte gros si învechit. Acesta duce catre Biserica Sfânta Maria Maggiare si se numeste „Poarta Maggiare", prin aceasta poarta se poate vedea înaltul turn de 32 metri adus din Egipt, asa cum am mai spus, este dintr-o singura piatra lucrat, asezat în fata bisericii „Maria Maggiare". Crestinii erau adusi prin aceasta poarta pentru a fi sfâsiati de fiare (animale) în fata împaratului. Leii înfometati, uneori sfâsiau sau alte ori se gudurau la picioarele crestinilor. Salbaticiunea era mai lucida si mai buna decât salbaticiunea împaratului.

2. O cladire de la Vatican, ce se numeste „Gura adevarului", foarte vechi, stil oriental ca forma. Aici se aduna senatul Vaticanului, se constata adevarul de-a cui parte este.

3. Templul grecesc foarte vechi, cu 3 secole înainte de Hristos a fost pagân cu idolii în el.

4. Sinagoga, unde a mers nu de mult Papa actual, sa-i faca pe evrei sa creada ca noi crestinii îi recunoastem ca ne sunt fratii nostri mai mari, fiind singurul popor care a crezut în singurul si adevaratul Dumnezeu, nu s-a închinat la alti dumnezei. Ca raspuns - mândria din ei - au pus orga sa cânte psalmi numai cu Izrael, poporul ales, chiar si în predica a spus ca Mesia nu a venit si ca ei sunt si vor ramâne poporul ales de Dumnezeu. Sfântul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea, si-a dat seama ca nu are ecou în neamul si inima lor. Orice pogoramânt, cum a facut Excelenta Sa nu-i impresioneaza.

Dupa masa, m-am dus mai târziu în biserica „Don Bosco", sa stau singura si sa meditez asupra celor notate. Aici savârsea Sfânta Liturghie de seara si era arhiplina de credinciosi. Am plecat spre biserica Sfânta Maria Maggiare. Am intrat în biserica fiind atât de mareata, eu eram neobservata si ma simteam fericita, m-am relaxat sufleteste.

M-am întors la pension.

15 septembrie 1987

    Am plecat de la pension, împreuna cu sora Giuseppina, ne-am oprit la biserica „San Giovani", unde ne-am despartit, sora a mers spre Vatican, unde-si avea biroul ei, iar eu am ramas sa-mi notez în Biserica urmatoarele: pe dreapta bisericii se afla un altar închinat „Încoronarii Maicii Domnului", micut si fara banci. Al doilea altar - „Coborârea de pe Cruce a Domnului Iisus"; al treilea altar - „Rastignirea Domnului", aici avea banci si se facea sfânta Liturghie; al patrulea altar, micut si fara banci, închinat în cinstea Sfântului Ioan Evanghelistul, Apostolul Iubirii, scriind cu mâna, dar cu ochii în sus, privind cum îi dicta vulturul, sa scrie Sfânta Evanghelie si Preacurata cu degetul întind spre el. În fundul bisericii, la altarul mare, unde se facea Sfânta Liturghie pentru popor, lume multa venita nu numai din Roma.

Eu m-am odihnit putin pe o banca si am trecut pe partea stânga a bisericii „San Giovanni". Are un altar cu Cina Cea de Taina, al doilea altar, tot cu Sfântul Ioan Evanghelistul, cum primea comunicari de la Tatal Cel Ceresc sa scrie Apocalipsul; al treilea altar cu Sfântul Ioan Evanghelistul, cum sta la rugaciune, cu mâinile ridicate si ochii la fel, deasupra lui sunt multime de îngeri si cu Preacurata; al patrulea altar, mare, cu Iisus pe Cruce rastignit, pictura în fresco, aici avea banci. Al cincilea altar, cu pictura în fresco ce reprezinta pe Sfântul Ioan - mort, dus de îngeri pe mâini, apoi se scula trezindu-se, dar mergea cu trupul la Cer în zbor, ducându-l îngerii în alai, iar el avea sfânta Evanghelie în mâna si Domnul Iisus îl astepta cu bratele întinse, cu Preacurata; al saselea, ultimul altar de la usa, facut într-o firida ce reprezinta un sfânt Papa, cum se roaga si îngerii îi ia din gura, ceeace spunea în rugaciune, e deasemeni pictura în fresca.

Când m-am întors, vad o familie, sot, sotie si o copila de 3 anisori, pe care i-am cunoscut la pensionul Diana - azil sever unde am fost adusa din gara de Dl. Mazilu. Îi mai vazusem într-o duminica la biserica „San Pietro". Am intrat în discutie cu ei, am înteles ca avea rezerve fata de mine, i-am luat pe amândoi de gât, i-am strâns la piept si am plâns toti trei, întrebându-i care le este numele de botez, sa ma pot ruga pentru ei. Pe el îl chema Daniel si pe ea Maria. Iar i-am îmbratisat si le-am spus: eu nu va vad multumiti, erau înca în azilul politic si nu aveau bani. Mi-au spus de familia Mazilu, ca au primit 800 de dolari si pleaca din Italia la rude, în America. Dupa cum am vazut ei nu aveau rude si mergeau târâs. La despartire le-am zis: „Sa stiti ca nu va asteapta petale presarate în cale, mai ales ca nu aveti rude sau cunostinte. Românii din America nu sunt multi si se feresc unii de altii, mai rau ca în România". Mi-au raspuns: „Stim!" „Ei, si nu regretati?" Tristi, raspund: „Nu mai avem ce face!..." Nu pareau intelectuali si cam prostuti. I-am îmbratisat din mila si le-am zis: „De acum, cu Dumnezeu înainte, singuri v-ati ales Crucea, dar nu uitati ca sunteti români! Mergeti si va rugati la Sfânta Maria Maggiore!" Mi-au raspuns ca au fost. I-am întrebat ce face familia Mazilu, mi-au raspuns ca sunt la Legatia Americana în ancheta, sau stiu eu ce este, ca ne ferim unii de altii.

Iar îi îmbratisez si vad pe Parintele, care îmi face semn sa alerg dupa dânsul. Îl chem sa le dea o binecuvântare, ca au fugit, ca au plecat legal din tara, nu ma intereseaza, dar sunt descumpaniti. Fetita lor îmi strânge mâna si îmi zice: „Saruta-ma si pe mine!"...mi-a rupt inima. Mi-am zis: ce prostie au facut, merg în necunoscut si cu un copil. M-am urcat în masina care mi-a trimis-o sora Giuseppina. I-am spus soferului ca vreau sa merg la pension, eram foarte indispusa, taceam ca muta.

Parintele trimis de sora Giuseppina, ma întreaba cu ce m-a suparat aceasta familie? Cu prostia lor, mergând sa fie slugi în strainatate si cu un copil.

Parintele da din cap, ca sa-mi revin si îmi zice: Parchez masina si mergem sa ne închinam la Marea Bazilica „San Pietro". Aici am sarutat lanturile Sfântului Apostol Petru, la chinurile lui si la statuia lui Moise, facuta în marmora de catre Michel Angelo, ce sta într-o firida lunga un mic altar.

Îmi spune parintele ca, Moise a fost lucrat dintr-o singura piatra. Papa din acea vreme mereu îl hartuia sa vina sa lucreze la Biserica, iar Michel Angelo îi zicea: „Dar lasa-ma sa-l termin pe Moise, prima mea lucrare". Dupa ce l-a terminat pe Moise, Michel Angelo i-a dat o lovitura cu ciocanul în genunchi si a zis: „Vorbeste Moise!"

Se afla un alt altar, cu un chivot de aur si cristal ce are o parte din lanturile Sfântului Petru, cred ca erau de la mâini, erau mai subtiri. De o parte se afla statuia Sfântului Petru cu cheile în mâna, iar de cealalta parte un înger mare din marmora. Aici este altarul cel mai mare a bisericii Sfântul Petru, cu o bolta imensa. Pictura în fresco aurita din secolul XVI-lea copie dupa pictura lui Rafael. Un alt altar mai mic cu Preacurata, Ocrotitoarea lumii întregi, la toate bisericile întâlneam maici negrese, micute, unele chiar pitice si mi-au spus ca vin din Filipine, unde toti sunt catolici. Îmbracamintea o au albastra si pe cap ceva voal atârnat, li se vedea jumatate din par de pe cap.

Îmi spune parintele: - intram în statul Vaticanului, pazit de garda venetiana de secole. Nu se intra decât cu legitimatie, ca faci parte din Biserica. Vom vedea gradinile Vaticanului, care cred ca sunt ca în rai. În dreapta se afla biblioteca, muzeul si guvernatorul Papii. Fiecare Papa are emblema lui.

Cel de acum are emblema: sfânta Maria. Priviti la usa emblema si cheile Sfântului Petru, deci suntem în alt stat, stat bisericesc. Iata gara Vaticanului, sala de audiente la Papa, dupa cum îti vine rândul la fiecare miercure...veti veni si dumneavoastra.

Plecam spre pension, sa fim la orele 13 la masa. Voi mai veni dupa amiaza, de voi mai putea, de nu ma va doborâ oboseala. Cred ca de nu aveam masina, nu puteam vedea cele descrise mai sus.

Încep sa trec pe caiet, pâna la ora 19, ca la ora 20 sa fiu la masa. Desi am mai scris înainte de a intra sau de a ma urca pe treptele marii bazilici Sfântul Petru, stau statuile uriase din marmora alba, parca îti atrage atentia Sfântul Pavel cu Bilbia în mâna si Sfântul Petru cu cheile în mâna. Nu mai zic de statuile de pe zidul din dreapta bisericii, aici au stat idolii ce au fost darâmati de catre Sfântul Împarat Constantin cel Mare si înlocuiti cu statuile sfintilor „dintr-un an".

Primul altar de la usa din partea dreapta este al Maicii Domnului „Pieta"; al doilea altar, închinat Domnului Iisus, legat de un stâlp, toate picturile sunt în fresco. Pe deasupra altarului mic se vede prin cristalul unui sicrias - sfintele moaste a lui „Biatus Iune Centimus" din secolul XI-lea, îl vezi prin cristal cum doarme linistit, îmbracat în sfinte odajdii. Alt altar mic, fara banci, închinat Maicii Domnului, un alt altar mare închinat Sfintei Treimi, lumea se aseaza în banci si se roaga. Alt altar, închinat Sfântului Petru, predicând crestinilor. Sub acest altar doarme linistit Sfântul Iosaphat-Episcopul. Se vede prin cristal sfintele moaste, este îmbracat cu odajdii ortodox; un altar mai mic închinat Sfântului Mucenic Gheorghe, cu piciorul pe capul balaurului. Alaturi un alt altar mic, cum chinuie pagânii pe Sfântul Petru. Alaturi statuia Sfântului Petru, cum sta legat cu lanturi; un maret altar când Sfântul Petru s-a întâlnit cu Domnul Iisus pe cale si L-a întrebat: „Unde mergi, Doamne?" Domnul i-a raspuns: „La Roma, ca sa ma rastignesc a doua oara!" Era când Sfântul Petru fugea din Roma de frica pagânilor. Este nemaipomenita expresia Sfântului Petru îngrozit, vazându-si Stapânul sau. Vis-a-vis este altarul, cu statuia într-o firida, a Sfintei Împaratese Elena, din marmora alba, cu aer de adevarata Împarateasa Sfânta, care tine cu mâna dreapta o mareata Sfânta Cruce, sfidând pe cei ce nu cred în Sfânta Cruce. Am zis cu lacrimi pe obraz: ce fericita sunt ca m-am nascut crestina si iubesc Sfânta Cruce, si cred în ea.

Un altar mic, Arhanghelul Mihail, cu piciorul pe capul unui calau, ce muncise pe crestini si-i aduceau din ordinul împaratului Nero, în arena sa fie sfâsiati de leii înfometati. Acest calau era cel mai devotat împaratului, Arhanghelul îl strapunge cu furie, cu sabia, iar calaul care sta jos cu ochii holbati la Arhanghel, aveai impresia ca-i îndracit de frica. Nu pot reda cât de furios era Arhanghelul asupra calaului. Un alt micut altar, tot pictura în fresco ce reprezenta pe crestinii cum duceau sa îngroape pe crestinii sfâsiati de leii înfometati. Era foarte impresionanta.

Alaturi, pictura în fresco cu Sfântul Apostol Pavel, cum predica primilor crestini în Roma. La altarul mare din fundul bisericii marete, se oficiaza sfânta Liturghie de seara. Lumea cerea iertare dându-si mâna, apoi se îndreptau spre Sfântul Altar sa se împartaseasca.

Toate altarele ale marei biserici Sfântul Petru, atât pe partea dreapta si partea stânga, erau ca niste firizi mari si adânci, dând posibilitatea ca orice religie care venea sa viziteze, sa-si poata oficia rugaciunile în ritualul lor.

Trei preoti slujesc, ajutati de doi diaconi. Un sol de tineri, îmbracati în alb, în melodia de orga ies spre iesire câte doi, cu mâinile în forma de rugaciune, dupa ei merg preotii, tot în forma de rugaciune. La un moment dat m-am vazut singura dupa preoti si coristi. Intram într-o sala mare cu mese multe unde se dezbracau cei din cortegiu. Ma priveau toti si zâmbeau.

Le raspund cu un aer de veselie: sunt românca din România, ma numesc Veronica, prin semne le aratam ca m-am ratacit. Sa lesin de râs ca nu mai stiam pe unde s-o iau sa ies. Un preot, cam în vârsta iese de acolo, îmi face semn sa-l urmez, mi-am dat seama ca sunt salvata. Am început sa scriu, batrânul preot ma întreaba: ziarist sau scriitor? Eu îi raspund: scriitor, ca altceva ce puteam sa-i spun.

Am început pe coloana stânga sa scriu altarele, luînd din fundul bisericii. Un altar micut cu pictura în fresco, ce reprezinta pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, care se arata în vedenie la un crestin, ce vroia sa se ascunda de frica pagânilor, nemaiputând suporta terorile. Cei doi apostoli care acum erau în lumea biruitoare, cu un aer de sfintenie, îi ararta în sus pe Sfânta Treime, un alt altar micut cu Maica Preacurata, tare frumoasa, scria deasupra ei „Mater Ecelesiae", nu stiu ce înseamna, dar am scris, parea sa fie o icoana greceasca, seamana cu unele de la noi. Era dulce si tare tânara. Un tablou în fresco, cum veneau bolnavii sa ceara ajutor lui Sfântul Petru, dar Sfântul Petru, dar Sfântul Petru le arata cu mâna în sus, ca le va veni ajutorul de la Dumnezeu. Într-o firida, un gen de altar, pictura în fresco ce era un Papa, care primeste pe Sfânta Împarateasa Elena, când a adus lemn din Sfânta Cruce, pe care a fost rastignit Domnul Iisus, la Roma. Este o scena sublima. Un altar micut cu Domnul Iisus, se arata în vedenie parca unei maici. Nu avea scris numele acestei alesea Lui, dar Iisus vazând mâhnirea mea, ca nu stiu cine o fi, a trimis drept lânga mine un grup de vizitatori, carora ghida le vorbea extrem de rar, ca eu am aflat adevarul. Era Domnul Iisus, care încuraja pe Sfânta Fecioara Maria, Mama Sa, într-o mare durere, spunându-i ca în curând o va lua la El. Vis-a-vis de acest mic altar este o grandioasa statuie a unui Papa, care a trecut prin istorie prin sec. X-lea pentru ca a luptat sa uneasca catolica cu anglicanii. Tot prin ghida micului grup am aflat. Parca vorbea româneste. Statuia este facutî dintr-o marmora roz, aproape de natural, aratând ca se roaga într-un adevarat extaz. La piciorul drept sta îngenunchiata o femeie extrem de frumoasa cu un copilas în brate, parca îi cere ajutor. Traditia spune ca reprezinta poporul care îi este supus Sfântului Scaun; în stânga o alta femeie posomorâta, cu capul în jos ce prezinta nesupunerea. Toata scena sta pe un covor din marmora multicolora, putin înflorat, este parca depasit în frumusete. Acest arhitect a fost inspirat divin când a facut proiectul acestei grandioase si prea frumoase opere de arta.

Un alt altar mare cu banci. Tabloul de deasupra Sfintei Mese prezinta pe Iisus cu pruncii („lasati copiii sa vina la Mine"). Pe peretele din dreapta altarului, un tablou cu dezbracarea lui Iisus de haina, înainte de a-l rastigni. Pe peretele din stânga altarului, un tablou ce reprezinta pe Sfântul Petru, rastignit cu capul în jos, cum calaul îl leaga de picioare. Este înfiorator. Apoi monumentala statuie a Sfântului Petru, când predica cu Biblia în mâna, iar lânga el un calau cu lanturi i le pune la mâini si aceasta este doborâtoare de durere si înaltatoare ca demnitate si curaj.

Vis-a-vis se afla un tablou a Sfântului Nerberto, cu potirul în mâna, dând la crestini Sfânta Împartasanie l este groaznic de impunator.

Alt altar mic, tot în fresca: sfintii apostoli îngroziti de lesinarea Sfintei Maria Magdalena, ce vazuse pe Iisus si pe când spunea Apostolilor, vazându-i ca n-o cred, a lesinat, s-a sculat si a plecat trântindu-le usa.

Sunt grozave aceste scene.

Vis-a-vis se gaseste statuia Domnului Iisus, pe Tron de Judecata, în dreapta Domnului Sfântul Apostol Petru cu cheile în mâna si-n partea stânga Sfântul Apostol Pavel, cu Biblia în mâna. La poala celor trei statui, e statuia unui Papa, rugându-se. Toti sunt nemaipomeniti.

Impresionata de tot ce am vazut, am zis: „Doamne, cum îti voi raspunde de aceasta favoare?"

Un micut altar fara banci, scrie la baza tabloului: Sfântul Grigorius, cum predica la crestini.

M-am retras spre iesire si, privind din usa mareata biserica, închinata Sfântului Apostol Petru, multumita mi-am zis: frumusetea si maretia ta ma face sa ma opresc, deocamdata mergând si în alte parti ale Romei.

Nu stiu daca am aratat ca lungimea bisericii „San Pietro" este 166 m. si cu multe altare, în arcadele din dreapta si stânga. Am mai descoperit un mic altar, fara banci, având tablouri cu „Schimbarea la fata", alt altar mare cu banci cu Sfântul Petru, se arata ucenicilor dupa moartea sa. Un alt tablou ce reprezinta pe Sfântul Pavel si pe crestinii care sunt fascinati ascultând predica lui.

Am mai uitat sa spun ca în mareata biserica Sfântul Petru, sunt foarte multe morminte ale Papilor din trecut, în diferite firizi.

Fie Domnul laudat de toate si pentru toate!

16 septembrie 1987

    Ne-am sculat de dimineata, ca vom merge la catacombe. S-a hotarât sa merg cu sora Georgiana si cu Nadia, cu masina lor. De la Roma si pâna la catacombe sunt 35 km.

Am ajuns în fata unei porti. La intrare în curte surorile au aratat legitimatia. Pe o suprafata de 20 km. patrati, nu se construieste nimic din respect pentru primii crestini, ce se ascundeau aici de frica prigoanelor. Zidul catacombelor parca ar fi de fier, te miri cum au facut gropile celor martirizati la o adâncime de 30 m.

Fiorul ce l-am avut când am intrat în sfintele catacombe, nu-l pot explica. Banda casetofonului ne explica în limba româna. Fiecare vizitator la intrare în catacombe, se prezinta la un birou de informatii. Ne-a prezentat ca sunt trei galerii, dar numai cea de la mijloc se poate vizita. Galeria cea mai de jos contine un mister, pentru a nu fi prezentata. Cea de sus, înca nu este amenajata, asa se spune, dar cine stie, decât conducerea guvernatoare a Bisericii Papale. Nu este voie sa se vorbeasca, cât se merge prin catacombe. De când am intrat în catacombe, m-am simtit ca la vârsta de 20 de ani. În mare, timp de 8 ore prin catacombe, în care vedeam locurile unde au fost îngropati martirii, care au lasat sfintenie si energie prin sfintele lor moaste, ce au fost luate pe parcursul anilor. Ramasese doar formele gropilor în peretii reci de la persoane mature sau pâna la mai mici si unele chiar foarte mici de copii. Se întelege ca au fost familii întregi.

Se spune ca lungimea catacombelor ar fi de 2 km. La o distanta de 3 m. se formeaza niste galerii foarte lungi, cu aceleasi forme de morminte deschise. În galerii nu se merge ca pe orice drum, ci trebuie4 sa stai sa meditezi, sa te rogi si sa-ti imaginezi pe cei ce au suferit pentru crestinatate. Când am iesit afara din catacombe simteam ca ma sufoc, de un aer greu si puturos.

Toate taceam, doar ne priveam una pe alta. Am alergat la fântâna din curte a carei masa din piatra era tocita de înaintasii nostri. Am baut apa sfintita de martiri.

În tacere, am pornit spre pension. Surorile ne asteptau cu masa de prânz. De obosita si epuizata de tot ce vazesem , dupa masa, m-am trântit în pat îmbracata. M-a trezit clopotul Bisericii Don Bosco. Am dat cu apa rece pe fata, apoi am trecut sa scriu cele notate din fuga.

În notitele mele am vazut trecut de la biserica „Sfântul Apostol Pavel", am gasit mai multe sfinte moaste, iar la mijlocul lor erau:

1. Lanturile ce le-a purtat Sf. Pavel la mâini. Mi-au citit surorile De pe tablitele de aur. Se mai putea vedea.

2. Craniul Sf. Anania,

3. Craniul Sf. Valeriu.

Pe o tablita de aur mai scria ca mai erau particele de sfinte moaste foarte mici. Am sarutat capul sfântului Pavel, de 3 ori, asa cum am mai aratat, capul era sculptat, asezat pe un postament, gândindu-ma la toti din tara mea.

La întoarcere ne-am oprit la mormântul Sf. Pavel, nu mai puteam zice decât: „Mare esti Doamne!... mare esti Mântuitorule"!

Ma simteam ca o cârpa aruncata lânga un gigant.

Tot în Biserica Sf. Pavel, dam de un altar, unde sunt îngropati mii de martiri si se vede mai la o parte stâlpul din marmora sau piatra, nu mai stiu din ce mai este, înalt de 150 m.

Usile erau încuiate. Am bagat mâna dreapta prin usa, ce era din fier forjat, extrem de frumoasa, mi-am zis ca din acel colt sa pot atinge stâlpul de care a fost Sfântul Pavel, legat. Dar de unde, cu putin mâna mea scurta si nevrednica nu a ajuns.

I-am zis, cerând sfântului sa-mi dea putere si sa nu fie zgârcit. Cred ca a râs sfântul Pavel.

Se zice ca toti stâlpii din cele 4 biserici au fost adusi din Egipt, asa întregi.

Coloanele din incinta Bisericii, unde a fost decapitat Sfântul Pavel, parca e o coroana, desi este foarte mare, pare un parc superb...

17 septembrie 1987

Vizita la Sfântul Parinte Papa Paul al II-lea.

 

   Azi, 17 septembrie 1987, voi arata vizita si cine m-a dus la Sfântul Parinte Ioan Paul al II-ea.

Din prima zi ajunsa la Roma, sora Giuseppina mi-a zis:

- Ei, când ai dori sa mergem la Sfântul Parinte Papa, ca ar trebui sa ne înscriem cu o saptamâna înainte pentru audienta!? Sunt multi care se înscriu, pentru ca numai miercurea se primesc.

I-am raspuns:

- Ce sa caut eu la Papa, eu nu am nimic ce sa-i spun si nici nu stiu limba italiana si de ce sa-i rapesc eu timpul sau pretios cu neînsemnata mea persoana, numai pentru o binecuvântare? Aceasta o pot primi când o sa slujeasca Sfânta Liturghie, cât stau în Roma.

Sora Giuseppina îmi spune:

- Cum, nu mergi? Dar cine o sa-ti dea pace. Eu am înlesnit prin parintele duhovnic, care stie româneste, oameni ce nu au facut mare lucru pentru biserica lor, dându-i Sfântului Parinte niste metanii doar din lâna... si pe tine sa nu te duc, care esti fondatoare de mânastire si superioara de mânastire cu un sobor de 318 maici si surori? Esti moldoveanca si prietena mea din 1945. Am sa vorbesc Sfântului Parinte despre toata activitatea ta, pentru ca o cunosc, atât din cartea ta tiparita, cu aprobarea Sfântului Sinod, în Mânastirea Cernica, cât si dupa aceea, din gurile poporului moldovean, când tu nu mai erai la Mânastire si nici soborul, aceasta cu ocazia înmormântarii mamei mele, din judetul Bacau.

- Asculta sora Giuseppina, daca vei vorbi repede ca sa nu înteleg eu, afla ca am sa te compromit în fata Sfântului Parinte, pentru ca nu vreau sa prezinti ceva ce nu este adevarat.

- Lasa ca am sa vorbesc în româneste, cât se poate de rar, sa înteleaga Sfântul Parinte, pentru ca dânsul stie 52 de limbi, si româneste.

- Eu am o dorinta.

- Ce anume?

- Sa nu fiu înscrisa la audienta, ca si când as avea de comunicat lucruri importante.

- A! De acord, vom intra prin usa prin care intram noi salariatii Vaticanului, când avem ceva de raportat în legatura cu activitatea noastra misionara, la biroul intim al Sfântului Parinte si poate este chiar si mai bine, ca nu se va grabi. Când tu începi sa depeni, ai destule fire pe scul.

- Faci haz de mine, de acum am sa vorbesc mai putin.

- Da, da, vezi sa nu-ti tii cuvântul, sora mea, parca nu te stiu si apoi, am vazut când deschizi gura, parca îti toarna cineva ceva în pâlnie si sunt sigura ca habar n-ai tu.

- S-ar putea sa ai dreptate, ca de multe ori în discutii cu cineva, dupa ce ramân singura, ma întreb ce am vorbit, ca nimic nu-mi aduc aminte. Parca sunt o jucarie de copil, ce a fost pusa în functie cu o cheie.

- Hai cauta timpul sa introduci jucaria la Sanctitatia Sa.

- Ai sa te faci de bafta, tu asa eleganta si eu cu rochita de 12 lei metru. Nu, nu stai ca si eu am o rochie maro, material adus în România din Franta. Si apoi tu esti tunsa scurt, iar eu am un coc cât un cozonac moldovenesc împletit în toate partile. Ei, îmi dai voie sa fac o gluma?

- Da, orice îmi face placere, te rog.

Cunosti jocul fotbalistilor?

- Bineânteles, doar sunt românca, cu jucatori neântrecuti. Lasa, lasa ca mai si pierd.

- Se vede ca esti nationalista, bravo!

- Când vom intra la Excelenta Sa, daca vei exagera cu ceva în prezentarea mea, eu cu un semn al mâinii, te voi opri.

Intram prin usa cu doua garzi venetiene. Sora Giuseppina îmi spune ca sunt garzile Vaticanului, care sunt platite ca orice salariat.

Patrundem în parcul Vaticanului, ce se întinde pe o suprafata de 10 km. patrati, cu tot felul de flori, arbusti, arcade cu împletituri de plante decorative. Statui cu pat, scriitori, artisti ca Michel Angelo, Leonardo da Vinci si multi altii, pe care nu am avut ragaz sa-i notez.

Vedem o sonerie interfon, apasam si cineva dinauntru întreaba:

- Cine este la aparat? La apasarea unui buton, de catre portar, nu s-a deschis usa si am intrat într-un hol foarte mare, avand usile din oglinzi. Predomina pe peretele din fund un crucifix foarte mare. Am urcat un etaj, cu treptele din marmura colorata; deasupra usii stateau cheile Sf. mare Apostol Petru în forma de „x”, ce reprezinta emblema Papei.

În marea sala nu lipsea statuia Madonei de la Lourdes Franta si statuia Madonei de la Fatima, precum si statuia Sf. Francisc de Assise si Sf. Anton de Padova, toate în marmora alba.

Am ajuns în elegantul culoar, ce aveau usi în care te puteai vedea în oglinda.

Mi-a spus sora Giuseppina, ca aici sunt birourile cardinalilor si a episcopilor, cu relatii cu alte tari, contabilitatea, secretariatul general, secretarul Sfântului Parinte, biroul ei pe care l-am vizitat si alte birouri, ale surorilor care conduc grupul de surori misionare în alte tari.

Intram pe o usa într-un culoar, ce duce spre biroul intim al Sfântului. La mijlocul culoarului, ce este tapitat cu o frumoasa tapiterie religioasa, pe perete sta un crucifix cu Domnul nostru Iisus Hristos rastignit, în fata având un piedestal din marmora cu o frumoasa vaza cu flori. În dreapta, la distanta egala, sta statuia Madonei cu pruncul Iisus. În stânga sta Sf. Petru cu cheile în mâna.

Sora Giuseppina ma face atenta, ca usa ce se vede pe acel culoar este usa Sf. Parinte. Încep sa ma rog, ca aveam emotii.

Sora Giuseppina suna la interfon si, întreaba o voce de barbat, foarte blânda:

Cine este? Sora Giuseppina raspunde:

 

    - Sora Giuseppina cu sora Veronica din România. Cine a apasat pe buton nu stiu, dar am vazut ca s-a deschis usa. Intram într-un frumos birou. Sf. Parinte sta în fata unui maret birou. Pe birou, în dreapta, era statuia Sf. Fecioare Maria cu pruncul Iisus în brate, cam de un metru înaltime. Aceeasi marime, pe coltul stâng, era statuia Sf. Petru cu cheile în mâna. În mijlocul biroului era un crucifix, tot de aceeasi marime, având în mijloc frumosul albastru, pe care era aplicat chipul Domnului. Tot pe birou mai era, în dreapta Biblia, iar în stânga un calendar de birou. Cât a facut sora Giuseppina gestul catolic de închinaciune, a sarutat mâna si inelul, eu am putut cuprinde cu privirea tot ce era pe birou. Eu am îngenuchiat în fata Sf. Parinte, ca în tara mea, cu ambii genunchi, cerându-i binecuvântarea.

M-a impresionat pâna la lacrimi, vazând întinse ambele mâini spre mine, iar eu nu am sarutat numai inelul, ci ambele mâini.

 

    M-am ridicat, am facut doi pasi în urma, uitându-ma spre sora Giuseppina, dându-i de înteles sa ma prezinte.

    Începe sora Giuseppina, sa vorbeasca Sf. Parinte despre mine:

    - Excelenta Voastra, sora Veronica este românca, moldoveneanca ca si mine si prietena mea dulce; mai este si fondatoare de mânastire, pe terenul ei parintesc si superioara a 318 surori.

    - La vârsta de 17 ani a reusit sa faca un mic paradis, iubit de poporul roman si cunoscut peste hotare, dar comunistii le-au împrastiat si iat-o acum...Eu i-am întins mana, sa taca.

Am cazut în genunchi în fata Sf. Parinte, care sta în picoare sprijinit cu mâna dreapta de maretul si frumosul scaun, cu fata luminoasa parca astepta sa-mi deschid gura si nimic sa nu-i scape. Am vazut ca, parca la frumosul birou, a apasat pe un buton, crezând ca cheama pe cineva. Mi-a facut semn, vorbind româneste.

    - Te rog, vorbeste! Am început întai cu vocea tremurand-mi, dar bunatatea si zâmbetul sau mi-a dat curaj, si am început sa-i spun:

    - Sanctitatea Voastra, dau slava Prea Sfintei Treimi, Maicii Preacurate si tuturor sfintilor ortodoxi si catolici si Întregii ierarhii Ceresti, care m-a învrednicit sa ma înfatisez în fata Excelentei Voastre sa va vad, sa ma binecuvantati si sa va vorbesc cu întreaga mea fiinta. Aduc multumiri Proniei Divine, pentru ca se împlinesc cele auzite de mine, ca voi merge si voi vorbi si la alte neamuri. Acestea au fost comunicate prin voia Domnului, care m-a ridicat din mijlocul tarancelor în care ma gaseam si acum sa ma aduca în fata Excelentei Voastre, vorbind cu aceasta ocazie întregului glob crestin.

    Dupa aceste cuvinte, m-a binecuvântat si mi-a facut semn sa continui. Am început.

    - Nu vreau sa amestec o lucrare dumnezeiasca cu politica, orice numire ar avea. Sa ma ierte sora Giuseppina, ca asa ne-a fost întelegerea. Este adevarat ca sunt românca moldoveanca, ca si dânsa, si surori în Domnul Iisus Hristos, din 1945. Tot ce v-am prezentat în legatura cu întemeierea mânastirii noastre, pe locul meu parintesc, nu am facut aceasta ca am fost bogata, ci la dorinta Divinitatii. Am fost orfana de la vârsta de 9 ani, m-a crescut fratele mamei mele, caruia i-am dat în schimb un teren de 4 ha. ramas de la mama, pentru suprafata unde s-a construit mânastirea. Pe acest loc, în toamna anului 1937, ziua 22 octombrie, pe când lucram la cules de papusoi, cu o nepoata a matusei mele, pe care o crestea alaturi de mine, ce se numea Ghinita Creanga.

    Ea îmi spune:

   - Tu simti ceva? Eu o întreb:

   - Tu ce simti? Ea îmi raspunde:

   - O caldura si nu mai stiu cum sa o numesc. Eu îi spun ca simt o atractie spre drum, poate vine tata de acasa unchiul care ne crestea pe amândoua. Ghinita, iar ma întreaba:

    - Ce mai simti? Un aer de ceva ce nu stiu cum sa-l numesc, dar ma face fericita; hai sa ne închinam. Întorcându-ne cu fata spre rasarit am vazut soarele si la o distanta la nu stiu câti metri de soare, un tablou luminos în mijlocul caruia era un barbat învaluit în acea lumina alba. În mintea mea ziceam: oare au aparut doi sori? Acel tablou de lumina venea spre noi cum vine un avion. Dar cum se apropia spre noi, bucuria era atât de mare, ca nu mai stiam de noi.

BARBATUL înconjurat de lumina alba, a început sa fie cunoscut mai bine de mine, ca a început sa coboare în fata noastra.

Eu îi spun Ghinitei ca are haina alba de matase sau de nea ca zapada. Într-o clipa tabloul luminos s-a lasat cam 1m. deasupra pamântului. Mi-a vorbit în limba româneasca, si destul de mult. Nu mi-a fost frica, ma închinam întruna zicând: „Doamne, Maica Domnului, fii cu noi". Eu aveam vârsta de 15 ani, iar Ghinita era cu 4 ani mai mica decât mine. Ea a auzit convorbirea, a simtit aer prielnic ce ni-l transmitea acest tablou înfasurându-ne într-un climat de mare bucurie, dar nu a vazut nimic.

    Sfântul Parinte mi se adreseaza:

    - Spune, sora Veronica, cine crezi ca a fost barbatul din lumina?

    - Excelenta Voastra, la vârsta aceea, pentru ca iubeam foarte mult pe Mântuitorul Iisus, pe care îl vazusem pe la vârsta de 8 ani în vis, ca plutea în mijlocul unei biserici de cristal, iar Prea Curata îi tinea în jurul capului un voal foarte fin, iar eu strigam cât puteam: sa nu coboare pe pamânt, ci pe mâinile mele, pe care le tineam întinse. Acum, când eram treaza si lucram la câmp, îmi ziceam ca poate Domnul Iisus a crescut si vine sa-mi împlineasca dorinta, comunicându-mi ceva...

Nu s-a lasat pe mâinile mele, doar m-a binecuvântat. Iar în mintea mea a ramas pecetluit ca a fost Domnul Iisus. Poate a fost înger, poate un sfânt, dar oricum a fost trimis de Domnul Iisus si prin prezenta celui ce L-am vazut, socot ca nu gresesc, daca cred ca a fost Domnul Iisus.

Sfântul Parinte, dupa aceste cuvinte iar m-a binecuvântat.

Ma adresez Sfântului Parinte, zicând:

    - Iertati-ma, timpul va este scurt, iar eu nu vreau sa vi-l rapesc. Poate am sa va trimit cartea pe care am scris-o cu titlul: „Descrierea vietii mele si a mânastirii Vladimiresti, sub mila Maicii Domnului".

    - Nu, nu, te rog spune-mi, atunci ti-a spus sa faci mânastirea în cinstea Prea Curatei?

    - Nu, la un an, în luna agust, ziua 5, pe la orele 14.

    - Cum a fost?

    - Am mers la locul aratarii cu doua surori si din evlavie sa asezam o modesta Sf. Cruce. Noi am îngenuchiat, iar eu am început sa citesc Paraclisul Maicii Domnului. Era foarte cald, surorile ma întreaba: vezi ca ninge si pe pamânt nu se vede zapada? Ce zici?...Le raspund: Da, vad si eu ca voi dar sa ne rugam mai departe. Vedem ninsoare mai abundenta, adica fulgii erau mai mari si destul de desi, dar nu ajungeau pe pamânt. Am simtit o adiere foarte placuta, ca un evantai. Nu stiu s-o numesc.

    Ziceam rugaciunea fara sa mai citesc. Mi-am ridicat ochii sa vad de unde vine acea mângâiere, si vad doua tronuri formate din fiinte mici ca de copil, cu aripioare; erau asezati cu atâta maiestrie, cum nu am mai vazut în viata mea. Nu pot sa le descriu, neavând cuvinte potrivite. Pe un tron sta un barbat în vesminte de arhiereu, foarte frumoase, iar pe cap avea o ploaie de stele multicolore, asa cum am putut eu sa le numesc, atunci la 15 ani. Pe tronul alaturat sta o împarateasa, ce avea toata îmbracamintea din aur, pe cap avea o coroana la fel, din stele, parca erau vii, în multe culori; prezenta frumusetea si bunatatea adevarata, cu ochii blânzi si tacuta, ne privea.

    Sfântul Parinte ma întreaba:

    - Ce crezi, cine putea fi? Si ce a mai spus?

    - Excelenta Voastra, eu cred ca a fost Domnul Iisus cu Preacurata Lui Maica, pentru ca mi-a vorbit în felul urmator: „Vasilico! pe acest loc sa faci o mânastire de maici, în cinstea Maicii Mele, cu hramul Adormirea Maicii Mele. Ca de nu ar fi fost Maica Mea, care se roaga pentru voi, de mult v-as fi pierdut".

Pe când îmi spunea aceste cuvinte si-a întins mâna dreapta, din care a iesit o flacara de lumina, intrând în pamânt.

Apoi, iar am auzit: „Aici, unde a patruns voia Mea, sa fie Altarul închinat Maicii Mele". Prin mintea mea a fulgerat gândul ca eu nu am avere si nu am cu ce se împlinesc cuvintele Domnului; M-am linistit, Domnul este bun si nu o sa am pedeapsa, si-L voi multumi cu o Sfânta Cruce.

Dar cel ce îmi poruncise, citindu-mi gândurile, a facut ca toata conversatia mea s-o auda surorile ce erau lânga mine, spunându-mi ca si ele se fac în cinstea Maicii Sale.

    Le-am întrebat:

    - Cum, ati auzit si cine a vorbit?

    - Nu stim sa-ti spunem, dar am auzit ca aici o sa se faca o mânastire; ce am vazut a fost ninsoarea.

Niciodata nu am simtit o durere mai mare în suflet, gândindu-ma ca Domnul se va multumi cu o Cruce sau o troita. Stiu ca, cu lacrimi, am zis atunci: „Mântuitorul meu, sunt sigura ca pentru Sfânta Ta Maica, îmi vei plati aceasta neâncredere în ajutorul Tau, când ma voi simti mai fericita. Si asa a fost.

Pe când era în punctul culminant al fericirii, socotind întreaga mânastire un mic paradis, a început furtuna, aruncând tufe de spini spre noi si în inima mea, care îmi graia realitatea. Vedeam imposibila împrastierea, având încrederea noastra mutata în mila Maicii Domnului. Dar cineva launtric îmi graia: nu tu ai ofensat-o pe Maica Milei?...si Judecatorul drept, constiinta, daca o ai treaza, îti prezinta sentinta. Doar stim ca Dumnezeu nu-i bun, ci-i bunatatea întruchipata, numai ca la egala masura este si dreptatea.

Nu el ne biciueste ci faptele noastre, sau rânduieste pe cineva din semenii nostri, si în felul acesta redam datoria.

    Excelenta Sa, îmi spune:

    - Nu ai ofensat Providenta, când din paradis v-ati vazut în infern?

    - Pentru mine am socotit încercare, o bucurie si ca Dumnezeu si-a adus aminte de datoriile ce trebuia sa le platesc.

    Pentru surorile mele, 318 la numar, m-am înfuriat, am socotit ca am fost înselata de diavol, care, acum se bucura de risipirea familiei mele, pentru ca-mi ziceam: „Dumnezeu este bun si nu-L cred mai rau decât un tata vitreg, sa-si arunce copii din casa sa. Am simtit ca cineva mi-a taiat capul. Am fost asezata pe un pat, trei saptamâni nu am putut sa înghit nici o lingura de apa pentru ca vomam pâna la lesin. Excelenta Sa intervine:

    - Stai, sora Veronica. Vad ca rupe o fila din calendarul de pe birou, o foaie din ziua trecuta si scrie urmatoarele: „vezi Facere, în legatura cu numarul 318, oameni de casa ai lui Avraam, foarte important, caci 318 este numar biblic al Prea Sfintei Treimi. Vezi Facere cap. 14, verset 14". Întinde mâna cu biletelul spre sora Giuseppina si-i zice: „copiaza cele scrise de mine si da-i sorei Veronica, iar biletul meu retine-l".

    Dupa ce a copiat sora Giuseppina biletelul Sfântului Parinte, mi-a dat mie copia, iar originalul l-a înmânat Sfântului Parinte, pe care l-a introdus în Biblia cu scoarte aurite ce era pe birou.

În acest timp de pauza, am avut prilejul sa-mi învârt ochii, sa-i încarc cu frumoasele minunatii, pe care le voi arata la urma. Nu era deloc grabit si-mi facu semn sa continui. Si am început împacarea mea cu Cerul. A zâmbit Sfantul Parinte si îi spun ca dupa trei saptamâni de nemâncare, am primit al doilea mandat, prin care sa cred ca Dumnezeu ma binecuvânteaza, ma miluieste, tot El, ma si biciueste, ca sa ma trezesc.

    - Care a fost al doilea mandat?

    - Un drum de lumina, care în fiecare dimineata la rugaciune mi se deschide. fara sa vad ceva, simt ca ma încarc cu energie.

    - Mai esti în contact cu Providenta Divina?

    - Da, Excelenta Voastra, prin Drumul de Lumina, detin taine în inima, pe care uneori nu le înteleg nici eu si am porunca sa nu difuzez.

    Sfântul Parinte, stând tot timpul în picioare, din nou m-a binecuvântat.

    - Cum vezi cele doua: ortodoxa si catolica?

    - Excelenta Voastra, cred ca nu gresec, pentru ca pe ambele le vad, le simt, le intuiesc ca una. Restul sunt parti rupte, dar sa-mi fie cu iertare, nu din ortodoxie.

    A zâmbit, iar m-a binecuvântat si a zis:

    - Sfântul Duh vorbeste prin tine! Si continua dupa o scurta gândire acum intrand in rândul laicilor? Îti respectâ chemarea sau o amesteci cu omenescul ce-i legat de orisicine?

    - Când ma socoteam ridicata, prin Mila Cerului, din praful umilintei la rangul de printesa in manastire, aproape de Împarateasa Cerului, ma simteam umilita, vazându-ma ca nu am merite pentru aceasta favoare. Acum sunt dispretuita de cei ce nu au putut intelege chemarea de Doamna casei noastre Maica Domnului trecuta in rândul tuturor cu adevarat sunt fericita ca Domnul mi-a harazit un timp prin care sa trec neobservata de nimeni. În prezent ma socotesc trimisa prin voia Domnului Iisus, într-o ascultare sau la odihna. Cred ca nu-i la întâmplare, are Dumnezeu un scop, pe care eu nu pot sa-l descifrez.

    - Dar ce crede lumea laica si biserica, despre o mânastire întemeiata pe revelatie divina?

    - Excelenta Voastra, pe mine nu ma preocupa parerea nimanui, stiu doar ca nici o frunza nu se misca fara voia lui Dumnezeu, iar institutia laica e tot cu caracter de binefaceri. Mânastirea noastra s-a început cam odata cu al doilea razboi mondial, eu am crezut ca Divinitatea îi cere poporului român o ofranda, dar ofranda noastra româneasca a fost cam mica si s-a grabit bunatatea lui Dumnezeu s-o mareasca.

    - Cum?

    - Facând dintr-o mânastire 318 mânastiri.

    Sfântul Parinte vazand ca nu întelege, întreaba:

    - Cum?...Cum?...

    - Excelenta Voastra, eu cred ca fiecare maica sau sora din mânastire, acolo unde a dus-o voia lui Dumnezeu, este o mânastire prin viata ei corecta, prin renuntare fara voia ei la uniforma, la locul ei de liniste si prin rostul ei misionar, fiecare dupa efortul mentinut. Socot ca acolo unde se gaseste este o lumina si o incurajare pentru cel ce o inconjoara si o intelege.

    - Va sa zica, ele fara sa-si dea seama sunt in slujba Domnului si in ascultarea misionara. Preamarit sa fie Domnul! si s-a inchinat. Apoi a scos din sertarul biroului o Sfânta Cruce de argint cu Iisus rastignit. Este formata din doua fete, având in interior un gol, in care sunt asezate sfinte foarte frumos.

    Când mi-a înmânat Sfânta Cruce, mi-a zis:

    - Primeste „Crucea Misionarilor" si te binecuvântez ca misionara si sa-ti fie punte de trecere prin aceasta viata si la toate surorile pe care le-ai avut.

Sfântul Parinte se intoarce catre sora Giuseppina, îi întinde un pachet, zicându-i:      - Ai un milion de lire, pentru a-i cumpara un suvenir cadou sorei Veronica, iar 35.000 lire, sa-i cumperi lant la crucea misionara.

Sora Giuseppina se apropie de birou si îi spune Sfântului Parinte:

    - Stiti, Excelenta Voastra, eu trebuie sa merg in Franta cu un grup de surori. Am propus ca si sora Veronica sa ma insoteasca, atasând-o de grup. Am face mari lucrari misionare, numai ca sustine ca locul ei este in România, lânga surorile ei, din care face parte. Eu nu vreau decât pâna în martie sa stea cu mine. Va rog Excelenta, binecuvântati-o si ziceti-i sa mearga. Sa vina când i se expira pasaportul, sa-si faca prelungirea.

    Sfântul Parinte îi raspunde cam autoritar:

    - Giuseppina, sora Veronica, nu-i misionara a României, Italiei, Frantei, eu o binecuvântez: misionara vizionara a tot globul. Ea asculta de Domnul, prin legatura ce a pus-o între ea si Cer. Tu stii ca noi primim cu drag pe cei care ne solicita, îi ajutam dar incredere nu avem. Veronica trebuie sa asculte numai de Domnul Iisus, care-I vorbeste în minte, în inima sau în orice chip.

    - Sora Veronica, ce-mi spui pentru despartire?

    - Excelenta Voastra, ma rog din tot sufletul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, tuturor sfintilor si întregii Ierarhii Ceresti, sa ne ajute ca cele doua biserici surori, catolica si ortodoxa, sa fie una.

Am îngenunchiat, sarutându-i mâinile si inelul, si Sfântul Parinte m-a binecuvântat.

    Sfântul Parinte, înainte de despartire, s-a adresat sorei Gioseppina, zicându-i:

    - Giuseppina, sa i se puna totul la dispozitie sorei Veronica, cât sta în Italia si pâna ajunge la Bukarest România.

    - Da Excelenta Voastra, voi lasa scris sorei Maria Tereza, care îmi va tine locul, porunca ce mi-ati dat-o.

Dupa ce am prezentat Sfântului Parinte un dar din România un album cu icoane ale Maicii Domnului in patruzeci de ipostaze, opera pictorului Gheorghe Raducanu din Bucuresti, i-am mai oferit o fata de masa cu trandafiri, lucrata în goblen si macrame, apoi trei mileuri din macrame pentru diverse locuri; un cosulet cu cobalt pe care l-am cumparat cu sora Giuseppina, în care am asezat în iarba verde oua condeiate românesti, lucrate în dulcea Bucovina.

S-a bucurat ca un copil nevinovat desfacând cadourile.

M-am retras putin, socotind ca se apropie de sfârsit conversatia noastra si am vazut un gest facut de Sfântul Parinte la birou, ca ar fi apasat pe un buton.

M-a surprins ca am observat gestul si mi-a zis:

    - Te superi ca te-am inregistrat? Cred ca ai observat când i-am dat drumul. Sa stii ca pentru mine am facut aceasta.

    - Sa stiti Excelenta Voastra, ca este o onoare pentru mine. Si am început sa-mi sterg lacrimile ce-mi inundasera obrajii. Am ingenunchiat cerandu-i iertare si binecuvântare, sarutându-i din nou ambele mâini si inelul.

    Ne-am retras pe culoar, sora Giuseppina îmi zice cu o bucurie frateasca si sincera:

    - Oare aceasta întâmplare nu este o minune? Ca o taranca orfana, aruncata din loc în loc, sa ajunga în fata Sfântului Parinte Papa Ioan Paul al IIlea, seful Bisericii Catolice de pe glob. Laudat si Prea Marit sa fie Domnul, de toate si pentru toate!

    Iesind din palat, ochii mei s-au îndreptat spre coltul unde fusesem intrata prin zid, sa-i arat sorei Giuseppina uite boschetul în care m-am ascuns, ca sa nu ma vada garda, hai sa mergem pâna acolo. Uite si plantele împletite pe arcada, ca nu stiu cum se cheama. Încep sa descriu plantele de acolo, cum le-am vazut. În boscheti se mai cunostea înca urma genunchilor mei. Sora Giuseppina ma întreaba mirata:

    - Tu ai intrat cu trupul prin zid? Îi raspund:

    - Nu...Am intrat pe usa.

    - Care usa? Unde o vezi?

    - Acum nu mai este, dar a fost.

    - Hai..., ca-mi dârdâie picioarele.

    - Bine, dar este adevarat.

    - Dar ce, zic eu ca nu-i adevarat?

Mai privim parcul si o intreb pe sora Giuseppina:

    - Ce crezi, sunt multe parcuri in lume, ca parcul Vaticanului?

    - Cred ca nu.

Pentru ca era grabita, am iesit, a trecut pe la biroul ei si am pornit spre gara sa luam metroul, sa ne ducem la pension.

Pe drum sora Giuseppina, cu aceeasi blândete îmi spune:

    - Draga mea, cât de mult te pretuieste Sfântul Parinte, ca în toata discutia a stat numai in picioare.

    - Nu, draga mea, nu pentru persoana mea a stat in picioare, ci din respect pentru cele auzite crezând ca eu sunt nu numai un cablu prin care vine curentul ce da lumina cereasca. Am observat din întrebarile ce mi le-a pus în legatura cu divinitatea, dorind sa cunoasca cât mai mult si toate le sorbea cu întreaga sa fiinta.

 

18 SEPTEMBRIE 1987

    Dupa ce mi-am facut ordine în camera si pravila de dimineata, am mers sa-mi iau micul dejun. Sora Giuseppina vazând ca nu o însotesc în Franta la Lourdes si ma multumesc numai cu frumusetile si arta Italiei, ma întreaba ce cadou sa-mi dea ca amintire, sa nu o uit. Zic eu:

Doar medalioane micute sa dau la maicile si surorile mele.

Câte?

300 bucati.

Numai atât? Bine, dar eu vreau sa-ti dau ceva mai mult, ca sa nu uiti. De ce ai nevoie?

Nici de un ac! Am tot ce-mi trebuie si chiar mai mult.

Eu vreau sa-ti iau un video, ai?

Nu.

Ei, vezi ca-ti lipseste ceva?! Îti voi da si 10 casete, sa inregistrezi filme religioase, ca sa poti bucura pe surorile ce te asteapta. Pe cea dintai caseta sa înregistrezi „Viata lui Iisus din Nazaret", „Viata lui Moise", „Qvo Vadis", „Camasa lui Hristos". Pe lânga îti trebuie un televizor color.

Vine si televizorul color.

Ai ramas dupa toate prin care ai trecut, proaspata, optimista si încrezatoare. Ce pacat ca nu te am langa mine.

Ce sa facem doua babe?...Am râs cu lacrimi.

Ai atâta energie ca sunt sigura ca ai putea sa conduci o mie de surori misionare. Îi raspund:

Unde?

Sigur ca acolo unde îti este îngropata inima, unde toata lumea te cunoaste. Cel mai mare dar la o persoana este sa stie sa se faca iubita de cei din jur. Mare lucru este sa poti captiva masele de credinciosi.

Îti multumesc, sora mea, dar sa stii ca tot ce este bun în mine este de la bunul Dumnezeu si Maicuta Preacurata, care din mila m-a smuls dintre tarancutele comunei Vladimiresti si m-a pus pe un drum necunoscut sau cunoscut, dar merg pe el.

Mostenirea parinteasca ce se încarca din Lumina Divinitatii, chiar daca este atinsa de anturaj neprielnic, prin efort, iubirea de Dumnezeu si de oameni, poti calca în picioare orice.

Efort nu prea am facut ca sa capat daruri, dar am iubit si iubesc pe Maiculita Sfânta, care mi-a fost Mama de la vârsta de 9 ani, pe Domnul Iisus care-L strig chiar cu furie.

Iar a râs tare si mi-a zis:

Ce rau îmi pare ca trebuie sa plec la Lourdes, tu daca ai fi catolica ti-ar face conducerea noastra o mânastire de marmura si statuie, aratând tuturor ca cine iubeste pe Dumnezeu, pe Sfânta Fecioara si pe Sfinti, pâna la îndrazneala nebuniei nu are frica de ei.

Sora mea te rog sa-mi raspunzi la întrebarea mea. Da, ce sunt eu de vina ca m-am nascut ortodoxa, altu-i catolic sau mai stiu cum mai sunt. Slujim la acelasi Stapan, la Dumnezeu, si totusi sunt granite intre noi, ce zici, am dreptate? S-au certat parintii, s-au divortat, iar copii împartiti se urasc.

Oare, când se vor uni parintii, ca sa stiti, voi aveti cerul pe pamânt prin arta spirituala, dar tot clerul si monahismul putini vor intra pe poarta cea stramta, pentru ca voi nu aveti smerenia ortodoxiei, desi v-ati rupt din butucul ei. Daca nu am drepatate, spune-mi.

M-ai facut praf. Ca sa-ti spun, ca asa este. Regret, repet, ca sa plec în Franta pana în martie si ca sunt cam bolnava, m-am facut ursuza si ce sa-ti mai spun!...

Nu-mi mai spune nimic, hai sa revenim macar cu sufletul nu cu forma ceea ce am fost inainte de 1054, o turma în Hristos.

Parintii au mâncat agurida, iar copiilor li s-au sterpezit dintii. Cunosti zicala aceasta? Nu. Sa-i zicem zicala dar este adevarat. Hai, spune, ca sa schimbam vorba, cât pot eu sa stau în pension pe care nici macar nu stiu cum îl cheama?

Te las in grija Pinei si a duhovnicului meu, care stie româneste, dar nu intra în detaliile lui sufletesti. Te duce cu masina restul faci tu cu harta Romei. Vad ca te descurci si întrebi la tot pasul pe cineva, unde ai interes sa ajungi.

Ne-am imbratisat, eu i-am dat ceva cadou macrame si o carpeta ea mi-a lasat 35.000 lire, pentru a ma descurca si a-mi lua ce doresc bun. În aceasta seara am vorbit la telefon, de aici de la pension la Torino, ce se afla la o distanta de 600 km. fata de Roma, cu parintele Vasilescu de la Biserica Ortodoxa Româna cu hramul „Sfânta Paraschiva", trimis de conducerea bisericeasca din tara.

Tot în aceasta seara a trecut pe la mine duhovnicul sorei Giuseppina si mi-a adus 1.100.000 lire din partea dânsei, pentru a contribui la video.

 

18 SEPTEMBRIE 1987

    Astazi, pe mine si pe sora Giuseppina, ne-a luat duhovnicul ei sa mergem sa cumparam video. Un milion de lire a primit sora Giuseppina de la Sfântul Parinte, sa-mi cumpere un cadou.

Eu am ramas pe treptele bisericii Sf. Maria Maggiore, ca sa nu stau degeaba am numarat câte trepte sunt din piata pana în biserica si am gasit 24 trepte. Apoi am intrat prin spatele bisericii, pentru ca are mai multe intrari si în spate are un turn, în mijlocul pietii, cu o sfânta cruce în vârf.

Încep cu centrul bisericii de pe mijloc. Altarul Central, tot cu baldachini, format din patru stâlpi, cu o bolta deasupra Sf. mese. În fundul baldachinului uriasa bolta este pictata în fresca aurita Maica Domnului cu Domnul Iisus, parca stau la sfat.

Sub ei este icoana Domnlui Iisus si Adormirea Maicii Domnului. De o parte si de alta sunt tablouri mici cu diferite scene biblice. În fundul baldachinului se gaseste scaunul Papei, aurit. Pe laturi câte doua rânduri de banci pentru coristi.

Sub maretul altar central este o cripta cu o mica firida, unde se pastreaza Sfanta Împartasanie. În fata acestei cripte se gaseste o masa, unde lumea pune un ban, cat poate fiecare, pentru saraci. Scarile pe unde cobori sunt lucrate din aceeasi marmora multicolora, ca si la biserica Sf. Petru, si peretii la fel. Pe Sfântul Chivot, ce este din aur, sta Pruncul Iisus, tot din aur, cu degetul de la mâna dreapta în sus. În mijlocul spatiului între scari este o statuie de marmora a unui Papa, îmbracat în odajdii, îngenunchiat cu ochii spre Pruncul Iisus si se roaga.

El si postamentul pe care sta, cu mareata mantie, este din marmora alba prezinta o adevarata arta sfânta. Întregul plafon central este floral aurit, nu stiu cum sa spun acestei tehnice.

Zidul din dreapta si din stanga centrului, pâna la arcada pentru ca biserica este construita in stil roman sunt scene mai mici, picturi in fresco, din Vechiul si Noul Testament.

De la usa si pâna la altar sunt 24 de stalpi masivi de marmora, adusi din Egipt. Pe ambele parti sunt 40 de stâlpi.

Încep cu altarul mare, cu banci, închinat Maicii Domnului, cu o icoana greceasca, înconjurata de îngeri auriti. Alt altar închinat Maicii Domnului stând între Sfinti Apostolici, erau adunati la sfat, dupa ce zburase Prea Curata la Cer, care sta biruitoare deasupra lor, ca o adevarata Împarateasa, cu mii de Heruvimi si Serafimi în jur. Deasupra tuturor sta ochiul lui Dumnezeu, înconjurat de serafimi. În fata acestei fresci nemaipomenit de frumoasa este o Sfânta Masa, pe care se oficiaza Sf. Liturghie. Permanent este luminat. Are foarte multe banci. Într-o firida mica, e statuia Maicii Sfinte cu Iisus, ce tine o crenguta în mânuta Lui de copil, iar Maica Domnului cu dreapta întinsa spre noi. Dedesubt scrie: Ave Regina Pace. Lumea îi atinge piciorul cu mâna si o duce la gura. Maica Domnului sta pe un tron maret, totul din marmora alba. Alte doua mici altare firizi.

În dreapta e Sfânta Împarateasa Elena si-n stânga Sfântul Evanghelist Ioan, care scrie la soaptele îngerului Apocalipsul.

Alaturi, tot Sfântul Ioan, foarte batrân, stand la rugaciune, iar Prea Curata I se arata si-i vorbeste. Alt altar mare, cu banci multe. În fund o fresca în trei forme: sus pe tavan este Tatal Ceresc cu mâinile întinse; apoi Iisus pe Cruce si apostolii descumpaniti; icoana Domnului Iisus cu sfanta inima în fata Sfintei Mese. Pe partile laterale sunt doua morminte ale Papilor si scene din biblie. Am iesit din biserica, pe intrarea prin fatada principala, în fata turnului din piata ce se numeste „Piata Victoria".

Merg spre casa, pentru ca ora la care trebuia sa mearga fiecare la serviciul lui. Ajunsa la pension, la masa ma astepta sora Giuseppina, care mi-a aratat cadoul luat era un video cu zece casete, marca Philips. I-am multumit si am plecat fiecare în camera noastra, sa ne odihnim. Dupa ce ne-am sculat am mers din nou la biserica sa fac coloana stânga, ca nu se stie cât mai stau aici.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, încep partea stânga a bisericii Sfânta Maria Maggiore, care începe cu un altar mic, cu Sfânta Familie, pictura în fresco, alaturi alt altar închinat Sfântului Benedict, slujind oamenilor. Alt altar, închinat Sfintei Maria Magdalena, o înfatiseaza cum spune apostolilor ca a înviat Domnul. Este o pictura în fresco aurita. Cel mai frumos altar mare cu pictura fresca si bolti diferite, cu frumoase scene din biblie, cu cei patru Evanghelisti, turle cu geamuri si cu un baldachin în mijloc, pentru Sfânta Liturghie, este tot închinat Maicii Domnului, cu multe statui de marmora fina. Firizi prin pereti laturalnici si cu banci multe. Sfânta Masa din baldachin are un chivot foarte frumos în care se pastreaza Sfanta împartasnie si este luminat permanent. Mai gasim si statuia unui Papa franciscan cum se roaga, e din marmora. La fel si-n firizi: Sfântul Anton de Padova; Sf. Francisc de Assisi; Sf. Petru cu cheile în mâna; Sf. Pavel cu biblia în mâna; scene mici din patimile Domnului, foarte frumoase, gasim 12 la numar. Apoi un Papa sfant, ce-i arde o candela la moastele sale, ce se vad prin cristal, se odihneste sub statuia de marmora; scrie numele lui asa: „Crp S. P. I. I. V. Ponti Max. Ex. ord. F. R. sec. Xlea". Corpul este îmbracat în vesminte arhieresti. Sub altarul cu baldachin, sunt scaune numai pentru prelati în jurul Sfintei Mese si scrie Sant Beatrice.

Cobori privirea sub baldachin, unde este o masa mare, de fapt ar trebui sa cobori niste trepte ca sa vezi Nasterea Domnului, unde Pruncul Iisus e în iesle, lânga Sfânta Sa Mama si batrânul Iosif. Aici lumea nu are acces, pentru ca totul este o minune fara asemanare. Nu stii ce trebuie sa admiri mai mult.

Este foarte greu sa cuprinzi totul.

Cum sa nu se bucure Cerul de o asa dragoste oferita în cinstea sa. Am mai gasit un mic altar, cu o bolta superba, ce reprezinta pe Iov, plin de bube si gol, cum se roaga. Toata bolta acestui maret altar, în care a încaput atata arta divina, care de la geamuri ferestre în sus sunt ierarhiile ceresti: cele doua cete ale îngerilor. Nici pentru aceasta pictura în fresca aurita nu am cuvinte sa numesc frumusetea. Vizavi de aceasta pictura a lui Iov sunt scene mici într-un sfânt altar, cum macelareste pe cei 14.000 de copilasi din Betleem. Este sublim dar si înfiorator; tot la acest altar am descoperit sus la iesire un tablou cu Maica Sfanta si Fecioara, atât de tânara, cam la vârsta de 15 ani, cu un voal alb transparent peste fata, ce reprezinta fecioria Sfintei Fecioare Maria, si a oricarei tinere. Am privit-o mai mult ca orice tablou.

Nu ma puteam ruga, decât o adoram si am zis: aici a lucrat prin om Marele Arhitect, care a facut totul pe glob.

Totusi eu cred ca cei care au executat aici au fost alesi si încarcati cu har, talent, forta de gândire si executare.

20 SEPTEMBRIE 1987

    Astazi dupa ce mi-am luat micul dejun, am plecat singura la biserica „Sf. Giovani", pentru a-mi nota tot ce este mai important. Prima data am fost tot singura, m-am delectat o dimineata întreaga, iar acum vin cu detalii.

Am ajuns la biserica si încep lucrul dupa o rugaciune.

Am început descrierea cu centrul bisericii, hotarând ca culoarele din dreapta si stânga sa le fac dupa amiaza. O iau de la usa de la intrarea principala, privind pe culoarele din dreapta. Ca si la celelalte biserici vizitate sunt firizi adânci unde intrau 100 de persoane pentru a-si face rugaciuni di diferite slujbe pe confesiuni.

Primul altar din dreapta, unde oficiaza preotul slujba unui grup, este închinat Sfântului Simion. Vizavi, pe stânga, un altar închinat Sf. Tadeu, toate sunt din marmora. Fiind biserica aglomerata, m-am hotarât sa merg numai pe partea dreapta, pâna la altarul mare, apoi sa ma întorc pe stânga. Urmeaza un altar cu pictura fresca, reprezentând pe cei 12 apostoli. Deasupra sfintilor apostoli sunt medalioane patrate din marmora alba, cu patimile Domnului pâna la înviere, coborârea în infern, apoi, alaturi de Tatal Cresc, toate în fresca. Între tavan si sfintele patimi ale Domnului sunt medalioane în fresca a proorocilor.

Pe când scriam la altarul central din mijlocul bisericii, aud vorbind româneste, ma întorc sa vad cine vorbeste.

Erau doi tineri, sot si sotie si un baietel de cinci ani. Îi întreb daca sunt români. Da, îmi raspunde sotul si fuge sa-si aduca sotia ce privea un tablou. Ne îmbratisam si-i întreb daca sunt în vizita si de unde sunt. Îmi raspunde sotul: suntem din Bacau, am venit aici de o luna de zile si mergem în America.

O, sunteti moldoveni ca mine. Sunteti foarte tineri, stiti ca românii din America nu sunt uniti? Si au uitat ca sunt români?

Da, am auzit.

Credeti în Dumnezeu?

Da, dar noi suntem baptisti.

Bine, asa v-ati nascut? Sotia raspunde:

Eu nu, dar sotul da.

Ea avea cruciulita de aur la gât, i-au dat lacrimile si mi-a spus:

Parca nu m-as mai desparti de dumneavoastra.

Intervine sotul ei, silind-o, ca trebuie sa nu întârzie de la masa. Eu îi întreb:

Ne mai întâlnim, stati la pensionul „Diana"? îmi raspunde:

Da, si se pierd printre lume. Mergând spre iesire, sotia mi-a spus ca peste cinci zile pleaca în America. Merg la fratii de credinta, care sunt foarte uniti. Ce mai puteam sa le spun, le-am strigat: Dumnezeu sa fie cu voi. Asa m-au zapacit acesti tineri, ca nu am mai stiut de unde sa-mi cumpar un bilet de metrou si m-am bucurat sa ma întorc înapoi sa-mi continui lucrul. Am intrat în biserica, am început cu partea stânga, cu statuile firizilor din perete: a Sfântului Iacob si Pavel. M-am oprit, ca au venit foarte multi turisti. Merg mai în fundul bisericii. Ghidul le explica marea bolta de la altarul duminical este din mozaic auriu. Biserica are foarte multe banci pentru public, iar în altar câte doua banci în dreapta si una în stânga. În centrul boltii este rastignirea Domnului Iisus, în mozaic. În dreapta Domnului este Maica Domnului iar în stânga Sf?ntul Ioan Botezatorul.

Lânga Maica Domnului sunt sfinti, nu stiu cine sunt, la fel si lânga Sfântul Ioan Botezatorul, tot doi sfinti, tot nu i-am cunoscut.

Lânga tavan sunt tablouri pictura fresca, greu de explicat; atât mozaicul de pe bolta cât si fresca sunt surite. Între ferestre sunt sfinti în picioare, din mozaic aurit. În cafas cânta orga si corul, iar jos corul de preoti. Tavanul întregii biserici „San Giovanni" este foarte frumos, dar nu ca la Petru si Pavel si Maria Maggiore.Are alt stil în centrul bisericii. Numai altarul central etse cu baldachin, la fel ca la celelalte biserici, unde slujeste Sfântul Parinte Papa. Întregul baldachin, ca peste tot, este fara egal pe glob, asa cred eu vazând atâta frumusete. altarul central se priveste dar nu se intra. Peste tot se vorbeste de sfânta grota de sub altarul central. În cripta acestei biserici, sub altarul central, atât peretii cât si scarile nu sunt la fel ca la celelalte biserici; aici sunt dinmarmora alba, nu în multe culori. În fundul grotei este statuia din bronz a Sfântului Ioan Botezatorul. În fata statuii se afla mormântul Papei Martino V. 14171431. Ma îndrept spre centrul bisericii. De la altar spre usa sunt firizi cu Sfintii Apostoli, marime naturala, din marmora, ca: Sf. Apostol Andrei, Sf. Petru cu cheile în mâna, Sfântul ioan si ceilalti. Ma retrag spre pension si...gata.

21 SEPTEMBRIE 1987

    În aceasta dimineata am mers la sfânta biserica, de lânga pension, „Don Bosco", despre care am mai scris, ca este destul de simpla, foarte mare, e biserica de cartier. În fundul bisericii, unde este sfântul altar, pe a carei bolta este pictat în fresca Don Bosco cu trei îngeri la picioare, multi serafimi si heruvimi deasupra lui, apoi grupuri de tineri, maici si credinciosi veneau în fata pentru a asculta predica unui Papa. În jurul acestui tablou, în dreapta sunt patru tablouri executate în marmora si patru tablouri în partea stânga, ce cuprinde scene din viata lui Don Bosco. Biserica are foarte multe banci. Cinsprezece stâlpi pe partea dreapta si cinsprezece stâlpi pe stânga, din marmora bej cu maron; pe fiecare stâlp este câte un tablou fie cu patimile Domnului, fie din chinurile lui Don Bosco.

Pe peretele din dreapta, de la usa, gasim figuri pictate în fresco, nu prea reusite, cu Don Bosco cum predica si cu foarte multi ucenici, etc.

Pe peretele din stânga e un tablou cu multi copilasi cum sunt adusi la altar cu lumânari în mâna, se pregateau sa primeasca Sfânta Împartasanie.

Ferestrele au vitralii cu scene religioase. Deasupra usi, la iesire, scrie: „Noc Templvn, S. Ioanni Bosco" Exvvial.

Sfântul Don Bosco îi placea foarte mult sa se joace cu copiii; un preot îl întreaba: Daca acum vine sfârsitul, ce vei face? Don Bosco i-a raspuns: ma joc mai departe.

Iesind din biserica Don Bosco, cum am trecut pragul pe terasa, am simtit ca cineva mi-a dat o palma în spate, am cazut întinsa pe terasa, m-am ridicat si m-am uitat repede sa vad cine m-a lovit. Nu era absolut nimeni în jurul meu, am vazut traistuta departe de mine, cam la un metru. M-am julit rau la genunchi, am râs si am zis: dar eu cu ce te-am suparat urâtule, de te-ai razbunat pe mine asa de necilivizat? doar esti în Roma. Aud lânga scarile din fata o voce ca a unui barbat beat: ha! ha! ha!...sa vezi câte ai sa mai întâmpini, voi avea eu grija. Dar unde esti urâtule? Raspunde vocea: nu...departe. M-am închinat si am zis: ca ti-a fost îngaduit sa ma trântesti, ramâi cu atâta si da-mi pace. S-a mai auzit aceeasi expresie de om beat: ha, ha, eu merg unde ma trimite „nasul meu". M-am închinat mai departe la Maica Domnului si la toti sfintii dupa care am simtit miros de smirna. Am plecat spre pension, am facut doar cinci minute, fiind aproape. Am intrat în sufragerie, fiecare îsi stia locul care a fost rezervat pentru a servi masa. Vad lânga scaunul meu o doamna înlata, grasa, blonda si eleganta. Nu fardata, dar frumoasa care vorbea o italiana apropiata de limba româna.

Ma îmbratiseaza zicând: „Bine ai venit în Italia, Veronica".

Servim masa, mergem sa ne închinam la statuia Sfintei Tereza, din holul de vizavi de camera mea. Dupa ce am intrat în camera, se prezinta: Ma numesc Maria Mariani, locuiesc lânga Torino. am o ferma cu crescatori de pasari. Am mai multe comenzi, din Roma, de oua si pasari vii. Sunt trimisi de parintele Vasilescu, preot la biserica ortodoxa româna, Sfânta Paraschiva.

Dupa masa mergem în oras, eu sa-mi fac treburile, iar tu sa te plimbi. Astfel, cu masina ei, dupa amiaza am plecat în oras. În masina am întrebat-o: esti sora misionara sau familista? Sunt sora, dar nu activez pentru ca am avut bunica batrâna si mama paralizata, carora a trebuit sa le port de grija. Ajut pe misionarele active, depunând în fiecare luna o suma de bani, în proportie cu venitul. Eu iar întreb:

Unde mergem acum? Eu am mare evlavie la biserica Sfânta Scara.

Mergem sa urc scara, poate mai slabesc, ca doar este scara suferintei pe care a urcat-o si Iisus la Pilat si sa ma ajute si pe mine.

Bunica mai traeieste?

A murit de doi ani. Mama îmi traieste si la ferma mea am un corp unde adapostesc persoane bolnave si fara ajutor. Merg prin spitale si gasesc fiinte neajutorate.Vi s-a parut ca vorbesc putin româneste, pentru ca un an si jumatate am tinut un inginer din Sibiu, pe care mi l-au dat medicii sa-l trimit în tara, pentru ca nu mai avea nici o scapare. L-am luat cu gândul sa-l trimit în tara, dar dupa ce l-am adus la mine si s-a vazut înconjurat de dragostea fratilor mei, s-a luminat la fata si toti aveam speranta ca se va face bine, desi cancerul pe care îl avea ne-au taiat sperantele. Când boala s-a înrautatit am chemat pe sora lui din Sibiu, pentru ca noi, dupa cum ai sa vezi, dupa ce vei veni la Torino, avem o ferma cu crescatorie de pasari si o gradina destul de mare cu fructe si zarzavaturi. Socotim ca ce facem cu cei neajutorati este o misiune.

Si ce s-a facut cu inginerul, s-a stins si l-ati dus la Sibiu?

Nu, s-a stins, este îngropat în cimitirul nostru, în marginea orasului Torino. Ai sa-l vezi când ai sa vii la noi.

Ne-am apropiat de biserica „Santa Scala" în tacere, am urcat pe lânga ceilalti pelerini treptele în genunchi, dânsa fiind cunoscuta, am vazut cum cineva a deschis o usa si a chemat-o.

Am mers împreuna. Era un bazar cu vînzare, unde veneau numai cei din Roma. M-a întrebat ce dorsc sa-mi cumpere. Un batic negru, i-am raspuns eu. Cadoul meu este mai mic deât al tau. Macrameul pe care mi l-ai oferit în camera de la pension, îl socot valoros.

Dar stii bine româneste, ne întelegem!

Si, si!

La etajul unde era acest bazar am descoprit ca mai erau doua altare: unul, pe care l-am si sarutat, avea pe Domnul Iisus legat de stâlp, statuie de marmora, iar celalalt avea un Crucifix de mare valoare. Nu se deschid decât în saptamâna patimilor. Usilesunt din fier forjat si lumea le priveste si se roaga prin aceste gratii. Am coborât pe strada. Am întrebat-o:

Cine ti-a comunicat de venirea mea la Torino?

Da, am aflat de parintele Vasilescu din Torino, care este trimis din România la biserica Sfânta Paraschiva. Trece pe lamine când trebuie sa cumpere cele pentru casa. Eu locuiesc la 50 km. distanta de Torino. Sa stii ca eu am vazut pe Sfânta Fecioara.

Eu întreb:

Cum ai vazut-o pe Sfânta Fecioara?

În vis. Noi de acum vom fi surori bune. Tu nu ai sete? ca eu am. Raspund:

Nu, pentru ca totul este dulce si eu am diabet.

Si eu am 2,80 gr. si manânc de toate. Hai sa vedem ce gasim pentru noi si intram într-un magazin. Ne-am asezat la o masa, aveam impresia ca suntem într-o cofetarie; spune vânzatorului sa puna într-o oalî de yena, fructe taiate, de multe feluri, peste care toarna lapte. Asa pune oala la un aparat care învârte compozitia si s-a facut ca o salata de fructe, compot. Compozitia o toarna în doua pahare mari si ni le da sa le servim. Doamne, în viata mea nu am mâncat asa bunatate. Nu era dulce, dar parfumat, de nu stiai ce manânci.

Am pornit împreuna spre biserica „San Giovanni". Am intrat si ne-am închinat. Ne-am încarcat cu ce a crezut Apostolul Iubirii, ca avem nevoie. Sora Mariani mi-a pus la un deget de la mâna stânga un inel ce l-a cumparat de la Lourdes, cu piatra bleuciel, ca apa de la Lourdes si mi-a zis:

Tu le meriti, nu eu. I-am multumit cu emotii. Mi-a mai dat un calculator si un ceas barbatesc.

Sora mariani, mi-a povestit: pentru ca romanii nu aveau dreptul prin lege sa omoare un iudeu, Sfântul Apostol Petru a fost trimis la Roma. Aici a propovaduit despre Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfântul Apostol Pavel a fost trimis la Roma pentru ca parintii lui cumparase cetatenia romana, ca cei ce doreau sa se numeasca cetatean roman.

Pe Sf. Petru l-au judecat si l-au spânzurat cu capul în jos pe o cruce la Roma, pentru ca prea multi cetateni convertise la credinta lui Hristos.

Dupa ce mi-a povestit despre Sf. Apostoli Petru si Pavel ne-am întors din nou la Sfânta Scara. Mariani mi-a aratat Sfântul Altar mare unde nu se intra, doar te uiti prin gratii. În fundul acestui altar, în dreptul Sf. Mese, este un triptic maret si frumos lucrat în aur, icoana Sfintei Fecioare neagra, foarte veche, din secolul al IIIlea; scrie pe marmura, sub gratii, asa: ELEMOSINE. altarul are pe tavan fresca cu maica Domnului si foarte multi sfinti. tot în aceasta biserica sunt alte altare mici cu Iisus rastignit si multe scene din Patimile Domnului Iisus; alt altar cu un Crucifix mare unde Domnul Iisus este în agonie. Este înfiorator, cu o bolta extrem de frumoasa. Totul în fresca. Am zis: cum voi multumi Cerului ca am putut vedea atâta arta sfânta. Priveam grupuri de vizitatori care trceau ca pe orice strada, altii foarte evlaviosi. Sora Mariani este foarte credincioasa si milostiva. Am întrebat-o:

Nu ti se pare ca este foarte greu sa cuprindem frumusetile ce ni le-au lasat înaintasii nostri? Peste tot este fascinant.

Da, da, dar uite un altar închinat Sf. Paul de la Cruce, fondatorul ordinului Sfintei Gema Galgani. La iesirea din aceasta biserica se afla statuia de marmora alba, ce reprezinta pe Iisus îngenunchiat si scrie dedesupt: „Non mea volv".

Printre pelerini se strecoara maici calugarite în fel de fel de chipuri de uniforme. Ce odihnitor este sa stai pe banca si sa privesti frumosul divin.

Am fost cu sora Mariani din Torino, dupa cele vazute la Sfânta Scala, sa asitam la Sfânta Liturghie de seara, desi nu am înteles prea mult din slujba.

M-a dus la pension multumindu-i. Înainte de despartire i-am facut un cadou niste oua de Bucovina si o frumoasa naframa. A fost încântata.

În aceasta seara am stat cu surorile la sfat, aducându-ne aminte de tineretea petrecuta în românia. Pe când eu eram eleva la liceul Teoretic din Braila, iar ele erau cazate la Institutul „Sancta Maria" din Braila, ujnde cercetau bolnavii din oras îndeplinind si alte servicii. Timpul s-a scurs repede. Eu le-am povestit, printre altele, ca ziua de 21 septembrie este o zi a bucuriilor mele, pentru ca în 1960 m-a scos Sfântul Prooroc Iona, cel care a stat în pântecele chitului pa când a fost trimis de Dumnezeu la Niniviteni. Dar el nu a ascultat de Dumnezeu si s-a pornit o furtuna asupra corabiei, atunci el s-a prezentat, spunând corabierilor: eu sunt vinovatul, aruncati-ma în mare. Iona a fost aruncat în mare, apoi s-a linistit marea, pe el l-a înghitit un chit, ce a fost azvârlit pe mal la cetatea ninivitenilor, tocmai unde îl trimisese Dumnezeu sa le propovaduiasca pocainta. Iar el nu a asculat, crezând ca Dumnezeu este Bun si-i va ierta, iar el va ramâne mincinos.

Asa si pe mine m-a scos din pântecele puscariei „Jilava", ce se aseamana cu un chit care pe multi i-a înghitit, pe cei ce nu au mai iesit, trecând la cele vesnice. Acest chit este si astazi în apropierea Bucurestilor.

În timpul puscariei mele de sase ani, am pus legamânt ca sfântul care ma va scoate din acest chit, nu din apa ci de la o adâncime de noua matri în pamânt, îi voi face o icoana mai mare decât mine. Dupa ce am ajuns acasa, în libertate am cautat sa vad ce sfânt este în ziua de 21 septembrie, gasind pe sfântul Iona, care nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu si ca sa nu se faca de bafta, facându-l ninivitenii mincinos. A trimis mila Domnului si a Prea Curatei Fecioare, sa ma salveze si pe mine, care-i gresisem.

În libertate am cautat o biserica care picta, astfel am gasit în Galati biserica Sfintii Împarati. Am întrebat pe preotul paroh Lazar unde se gaseste sfântul proorc Iona pictat si mi-a aratat sus la turla între prooroci. Am întrebat cât ma costa si mi-a raspuns 600 lei 1961 . Eu nu aveam înca servici si nevând bani m-am împrumutat la maicile cu care stateam împreuna, sa pot achita icoana Sfântului Prooroc Iona.

 

22 SEPTEMBRIE 1987

    Astazi, am coborât din camera mea, la prter, la sora Mariani, am luat micul dejun împreuna, m-a dus cu masina dânsei pâna la metrou, iar dânsa a mers mai departe spre Torino.

Mergând cu metroul pâna la gara Roma de unde am luat-o spre Marea Bazilica „San Pietro". Pe trotuar, tineri negri îsi întindeau marfa pe câte un plasitc colorat.

Am ajuns în Piata Sfântul Petru. Am intrat în biserica, de la usa priveam marmora de pe podea, în multe forme si culori, ca maro cu bej pe alb, în figuri geomatrice. Acest covor este de o arta minunata. Am asistat la o Sfânta Liturghie, ce se savârsea la Sf. Altar al „Sfântului Duh", unde au slijit preoti, episcopi si cardinali.

Dupa Sfânta Liturghie, au iesit toti spre camera de dezbracare, câte tri în grup si dupa rang.

Urcând spre biserica Sf. Petru, ai impresia ca nu mai ajungi, imagine nemaipomenita, ai impresia cum fuge în fata ta. Aceasta impresie o simte toata lumea care urca spre biserica. Este misterul ei. Îmbracamintea clerului nu o mai descriu, ca se cuniaste, este ca la noi în bisericile catolice.

S-a hotarât sa mai vad si alte frumoase locuri ale italiei. Înainte de a pleca din acest pension „Sfânta Tereza", unde am stat zece zile, am luat statuia Sfintei Tereza în brate, i-am sarutat Crucifixul, ochii, gura si mânuta, mângâindu-i trandafirii. Am plâns la despartire si i-am pus sub statuie un mileu rosu artizanat românesc, rugând-o sa ma ocroteasca cu dragostea ei, în aceasta calatorie prin Italia.

Mergând cu masina spre al doilea pension „Neptun", i-am spus parintelui Giovanni, cum m-am despartit cu lacrimi de sfânta si prea iubita mea Sf. Tereza. M-a întrebat cam ce ora era? I-am raspuns ca era ora 17.

Exact la acea ora am primit de la sora Mariani, sfintele moaste ale Sfintei Tereza, zicându-mi: „Cred ca Sfânta Tereza se va simti mai bine la maica Veronica, decât la mine", am luat cutia, am pus-o în buzunar ca sa ti-o dau. Am sarit de bucurie si am zis: „Mare esti Mântuitorule între Sfintii Tai. Sfânta Tereza, iubita mea scumpa, repede mi-ai raspuns cu dragostea ta si mi-ai trimis acest dar sfintele moaste". (Într-o cutiuta, fixate pe un mic su superb suport).

Înainte de a pleca din pension, de acord cu surorile, ne-am hotarât sa mai facem o vizita la biserica Sf. Petru, împreuna. Acum, pentru mine este a saptea oara. De sase ori mi-am notat în caiet ce am vazut si pe cât am, priceput. Una din surori care ne conducea masina, este extrem de inteligenta, a studiat istoria si geografia, are mult haz în povestiri si mare râvna de a face fericiti pe oameni.

Având ghidul istoric în mâna, mi-a aratat mareata biserica Sf. Petru, am facut aripi la picioare si tot voiam sa notez în caiet. Dar ea mi-a spus, sfatuindu-ma sa am rabdare sa savurez frumosul fara asemanare, iar din punct de vedere isotoric, îmi voi trece, citindu-mi exact cu ani, date, etc. Asa am si facut.

Când am ajuns în marea biserica în marea biserica Sf. Petru, mi-am dat seama ca statuia Sfintei Veronica, nemaipomenit de frumoasa, cu naframa cu

chipul lui Iisus pe ea, totul din marmora alba, am îngenunchiat si am plâns mult reprosându-mi ca pâna în acel moment nu o vazusem. Mi-a povestit sora profesoara, ca deasupra capului Sfintei Veronica, nu se stie exact locul, se gaseste adevarata naframa adusa de la Paris, într-o cutie de mare si îngropata, ca sa nu fie furata, înstrainata si profanata. Am strigat: „Mare esti Doamne, cum stii sa ascunzi comorile Tale!". Am iesit din biserica pentru a merge sp facem cumparaturi, pentru ca una din surori, a doua zi îsi serba ziua onomastica. A fost totusi o zi buna.

În dupa amiaza acestei zile, am plecat cu masina cu sora Lia si sora Madia spre orasul Civitavechia, tot pe malul Marii Mediterane, cam la 50 km. de pensionul Neptun. Aici timpul este minunat. Pe lungul soselei, pe dreapta si stanga, ca un gard viu sunt leandri alb si roz, ca niste adevarati copaci. Tot în drum, mi-au aratat mormintele si ruinele castelelor ce au fost acum 3.000 ani în urma, ale pelerinilor navalitori în Roma Italiei, ce se chemau entrusci. De la ei a ramas civilizatie ce se respecta si i se zice: „civilizatie entrusca". Palatul lui Traian a fost construit aici în Civitavechia si a fost darâmat în al doilea razboi modial. Pe o parte din ruinele palatului, a fost construita mai târziu o cladire a Vaticanului, unde se gasesc si în prezent camine preotesti calugaresti. Aceste trei surori au si ele acolo un apartament complet. În prelungirea cladirii Vaticanului si astazi se pot vedea ruinele palatului lui Traian, pe o lungime de doi km. cu fata spre Marea Mediterana. În anul 1500, Michel Angelo a fost trimis de catre Papa, sa zideasca pe o parte din temeliile palatului lui Traian, o biserica în care am intrat si noi, destul de mare, cu manci foarte multe si foarte curata. În prezent, în aceasta biserica este Episcopia Civitavechia, închinata Sf. Francisc de Assisi. Pe dreapta, de la usa spre fundul bisericii este un altar cu Iisus rastignit. Un altar cu Iisus, care tine în ambele mâini ceva atârnat, se zice ca reprezinta mila si iertarea.

Alt altar închinat Sf. Altar de Padova. În dreapta, de la altar spre usa se gaseste un altar al Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes. Alaturi un altar al Sfintei Reta, cu un spin ce l-a primit în vedenie de la Iisus, pe tâmpla dreapta; sta scris la baza statuii ca ajuta familiile ce nu se înteleg în casnicie.

Alaturi de aceasta este statuia Sfântului Iosif. lânga usa este statuia Sfintei Fecioare Maria, care tine o corabioara în mâna, cum s-a aratat marinarilor disperati, într-o furtuna pe mare. În fata Maretei Împaratese furtuna s-a potolit.

Pentru ca surorile nu si-au adus cele necesare pentru aniversare la Civitavechia, daduse telefon la doamna Dezi, care avea un apartament palat, sa pregateasca pentru aniversare. Ajunse la doamna Elena, unde masa era festiv aranjata.

Dupa ne-am hotarât sa aducem ceva bagaje la apartamentul lor din Civitavechia, unde s-ar putea sa ne mutam, pentru ca au multi bolnavi. Îmi povesteau surorile ca al doilea razboi mondial a facut mare prapad, ruinând si darâmând orasul vechi cu vile foarte frumoase. În prezent se lupta sa refaca si sa imite ceea ce a fost distrus.

Ne-am întors acasa la Neptun, cu daruri de la scumpa noastra Elena Dezi, care ne-a dat de mâncare pentru doua zile.

    Pentru a opta oara am mers la mareata si frumoasa Bazilica „San Pietro", însotita de sora MadiaMaria si sora Lino. Eu am fugit la statuia Sfintei Veronica, care este atât de frumoasa, din marmora alba. Ochii mei erau pironiti pe peretele de deasupra statuii unde, acum, stiam ca se gaseste îngropata cutia cu adevarata naframa a Sfintei Veronica. Sora Lino mi-a spus: nu ai timp sa scrii, mai bine priveste cu atentie si acasa eu iti voi dicta din cartea de istorie. Aici sunt, pe lânga tot ce vezi, foarte multe comori aduse de la Ierusalim, dupa ce au câstigat romanii razboiul. Îti poti da seama, daca au putut aduce Sfânta Scara pe care a urcat Domnul Iisus la Pilat; care nu a fost usor sa o aduca pluta pe apa. Cum sa nu aduca la Roma alte obiecte si sfinte moaste! Iata mormântul Sfântului Ioan Gura de Aur. Nu se stie precis daca sfântul lui trup este întreg aici, pentru ca s-au dat si în alte parti ale crestinatatii.

Iata statuia Sfântului Longhin Sutasul, care a impuns cu sulita în coasta pe Iisus. Vârful sulitei se gaseste la biserica „Sfânta Cruce", ce a fost facuta de Sfântul Împarat Constantin cel Mare si Sfânta mama Elena, care a adus foarte multe obiecte si a adus si vârful sulitei, ce se pastreaza cu mare sfintenie. Longhin a fost convertit la crestinism si s-a facut sfânt.

Sfântul Ioan Gura de Aur a fost dus în timpul imperiului latin, în anul 1258, de la Constantinopol la Vatican.

La biserica Sfânta Cruce se gaseste o bucata destul de mare din Sfânta Cruce, pe care a fost Domnul Iisus ratignit si câtiva spini din coroana ce a purtat-o Domnul, adusi tot de Împarateasa Elena.

Se zice ca si aici la Sfântul Petru, ar fi o mica bucatica din sfântul lemn al Sfintei Cruci, adusa tot de Sfânta Împarateasa Elena.

Iata si mormântul cu sfintele moaste ale Sfântului Grigore Dialog, care ne-a lasat Sfânta Liturghie, mai înainte sfintita.

Iata-l si pe Sfântul Leon, cum doarme linistit aici.

Mormântul Sfântului Parinte Papa Celestina al Vlea, care a domnit numai patru luni, cu o putere politica foarte mare. Atunci când a vazut ca nu este înteles a predat coroana si a plecat în munti, la un schit ce era într-o mare pustie. Urmasul, de teama ca se va razgândi si se va întoarce la conducere, s-a dus la schitul unde se gasea si l-a omorât. Unii zic ca nu ar adevarat, dar dreptatea divina l-a vadit prin sfârsitul ce l-a avut. A fost si el omorât de un cavaler trimis de regele Frantei, dându-i o palma, având o manusa cu cuie.

Totul se plateste, dragele mele, ce bine ca i-a platit aici.

Iata sora Veronica si mormântul cu sfintele moaste ale Sfântului Iosafat episcopul Ucrainei, ucis la Kiev, de cine, nu se stie si nici cum a ajuns aici la Vatican, la Sfântul Petru. Fiind zi de lucru este lume putina si putem vedea cele dorite.

În Piata Sfântul Petru se asezau mii de scaune, le zic:

Surorilor, ar fi culmea sa slujeasca Sfântul Parinte Papa.

Vom afla.

Sigur ca da, dragele mele!

Se zice ca în vârful turnului din Piata San Pietro, ar fi pus o naframa din lemnul Sfintei Cruci a Domnului Iisus.

Nu va suparati, dar nu în prea multe parti au pus? Eu nu cred ca turnul ar fi ceva sfânt.

Poate ai dreptate. Hai sa-ti aratam „Poarta Sfânta", ce se deschide odata la 25 de ani, de catre Sfântul Parinte Papa, si anul acela se numeste „an sfânt". Iat-o, pe afara poarta e din fier, la fel ca toate portile celelalte, iar în interior se vede cu o cruce din mozaic. Când se deschide, Papa da cu ceva greu de se sfarama peretele cât este locul portii si sta deschisa de la joia mare pâna la Înaltarea Domnului.

Aici este mormântul Papei Pius al XIIlea. Sunt foarte multi Papi îngropati în biserica Sfântul Petru.

Am sa-ti citesc ca biserica Sfântul Petru a fost odata distrusa si pe vechea temelie a mai fost marita cu ceva. Este fondator Sfântul împarat Constantin cel Mare. Cred ca stii ca biserica Sf. Petru este cea mai mare de pe glob, iar statuia „Pieta" este facuta de Michel Angelo. Aceasta opera sa cred ca este cea mai reusita si cu statuia lui moise proorocul.

Iata si pe Sfânta Maria Margareta, cu inima lui Iisus cum îi apare în vedenie. A fost regina, s-a facut catolica si când a marturisit în fata senatului si de o vrea sa ramâna asa regina, iar de nu o vrea, îsi depune coroana si pleaca ca sa se faca calugarita. Mânastirea ei a fost în sudul Frantei. Ea a fost cu mult curaj, a aparat biserica catolica si pe Papii care au fost dusi în exil saptezeci de ani de catre un rege al Frantei.

Hai sa-ti arat la Sfânta Veronica doi stâlpi adusi de la ierusalikm si pusi unul în dreapta si unul în stânga.

Sfânta Veronica a fost sculptata în marmora de catre Bernine, care a adus si stâlpii de la Ierusalim, din templul lui Solomon. Pe ceilalti doi stîlpi au fost asezati la statuia Sfântului Andrei.

Mormântul Sfântului Ioan Gura de Aur are deasupra un altar mare cu banci multe. Este nemaipomenit de frumos, ca si celelalte toate.

Moastele unui sfânt grecocatolic, ucis de catre romani, ce se numeste Iosafat, este îmbracat cu vesminte si mira ca la arhiereii ortodoxi. Se vede bine prin cristal.

Dupa Sfântul Loghin cu sulita în mâna, intram la catacombele sfintilor crestini arsi si ucisi în Arenele Romane, de catre Nero precum si Papii care au fost adusi în surghiun la Avignion si scosi de catre calugarita MariaMargareta, fosta regina a Portugaliei. Baza sau temelia este ramasa a sfintilor crestini, arsi de Nero, a fostei biserici vechi, facuta tot de sfântul Împarat Constantin cel Mare. Relicvele ramase de le vechea biserica se pastreaza în aceste catacombe ale bisericii Sfântului Petru, pentru ca tine tot de ctitoria Sfântului Împarat Constantin cel Mare.

Relicvele sunt sculptate în marmora si scrie 1.500 ani.

Astfel de sculptura în marmora, prin frumusetea si maretia ei te umileste si îti arata cât de mari au fost înaintasii nostri. Statuia lui Carol cel Mare, la fel, de o maretie si forta neegalabila. La mormânt nu este voie sa intri.

Mergem pe lânga zidurile Vaticanului, foarte vechi si cu caramizile putin înverzite de vechime.

Intram sa vizitam muzeele Vaticanului, cu picturi de Michel Angelo, Rafael, etc. Are o scara rotunda pe care nu te poti întâlni unul cu altul.

Primul salon Pinocoteca Cina reprodicere Giovani Angelo, goblenuri pe tot peretele. O alta sala cu icoane pe care le-a lucrat Rafael în anul 1.500. În alta sala sea fla pentru tablouri foarte mari, goblenuri din viata lui Iisus. Alta sala mare cu picturi lucrate de Michel Angelo, aratând mormântul Maicii Domnului plin cu flori, iar trupul luat de Iisus, ce-l duce si o aseaza pe un turn si mai la o parte cum o încoroneaza, Sfânta Treime, ca pe o Împarateasa. Alt tablou cu Sfânta Elena împarateasa, cum se roaga lânga Sfânta Cruce. Alt tablou, tot goblen, sfânta Maria Magdalena în extaz. Alt tablou cu Sfânta Maria Maggiore, cum i-a cerut Papii sa-i faca o biserica si l-a trimis ca pictor pe Caravagio în anul 385.

Alt tablou cu Sfântul Petru, care se leapada, iar el îsi aduce aminte cum s-a lepadat în momentele cele mai grele de Stapânul sau, este îngorzit si distrus, în fata servitoarei care se urâteste cumplit. Alt tablou mare, goblen, cu Sfântul Bruno care vede în vedenie multimi de Serafimi si este îngrozit de frumusetea lor. Apoi o pictura de Rafael, ce reprezinta pe Domnul Iisus la fântâna lui Iacob cu samarineanca. În centru unei s?li în mozaic este mausoleul sfintilor împarati Constantin si a mamei lui Elena.

Intram în muzeul egiptean cu caputri de razboi, elefanti...

Sala idolilor adusi de romani din toata lumea. Câteva statui din India si foarte multi musulmani. Tot tavanul este pictat.

Sala romana cu cai înhamati, din marmora, cu împarati, sase tablouri mari goblen scene din viata lui Iisus si a Maicii Domnului. Noua tablouri cum taie pruncii în Betleem, trei tablouri cu diferite lupte. S-a terminat sala goblenurilor.

Intram în sala Hortilor cu tavan sculptat, o frumusete.

Pronvincii ale Italiei. Alta sala cu goblenuri belgiene, cu scene din viata lui Iisus.

Intram în sala istorica. Leivischi lupta cu turcii, etc.

Alte sali cu picturi religioase, domnesti, cu un mozaic super pe jos. O camera pictata de Rafael, pentru, ce reprezinta pe Sfântul Constantin Împaratul, cum vede crucea pe cer si dupa ce a învins în razboi se boteaza de catre Papa Silvestru; mozaicul de pe jos te uimeste.

Alta sala, cu diferiti sfinti, pictura în fresca, ca: ieromonahul Beato Angelico, facuta de Rafael, când Papa intra în Capela Sixtina. Toate tablourile sunt pictate de Michel Angelo. Mai târziu au picatat ucenicii lui. În aceasta cladire se aduna toti cardinalii care îsi depun voturile pentru alegerea de Papa.

Când nu s-a ales Papa, da goc la un cos sa iasa fum negru, iar când este ales Papa, dau pe cos fum alb parfumat si multimea striga: „Vivat".

Sala oficiala a Vaticanului pentru vadiconi, senati si salariati.

Tezaurul religios de 800 de ani, foarte vechi, îti da un parfum si simtiri ca la catacombe.

Biblioteca Vaticanului, o sala romana unde se adunau sinoadele, poseda frumoase picturi cum erau pe timpul Romei.

Sala egipteana are doi idoli ca diavolii cu o cobra pe cap, cu mumii egiptene în sicriu, sapte mii cu slugi si cu cei dragi în jur, în sicrii enorme. Picturi egiptene pe pereti si idoli în firizi. Am plecat la pension foarte obosita. Am luat cina. Este ora 12,20 noaptea. Am deschis fereastra sa privesc luna care este atât de frumoasa, pe care poate o mai privesc cineva din tara mea. Mai privesc si Mediterana, care este linistita si cu vapoare luminate. Aerul placut îmi da viata si somn. Gata, pe mâine!...

    Dupa ce mi-am facut rugaciunea am coborât sa iau micul.

Am plecat cu sora profesoara Lino, sa mai vizitez muzeul Vaticanului. Surorile aveau liber ân muzeu pâna la ora 16, ramasesem sa începem cu:

Sala Lunga, cu statui din bronz ce reprezentau pe cavalerii egipteni, faraoni, bufnite sombolul viziunii o doamna de faraon sta ca un manechin, pictata frumos si cu slugile în jur. Idolii din marmora, obiecte ce se puneau în mormintele egiptenilor, multe relicve aduse în Roma.

Idolii greci au pe Leocom profet si pe Casandra profeta. Sunt sculpturi grecoromane, animale sculptate, au o vechime de mai mult de 2.000 ani. Statui de muzicieni, artisti, filosofi, etc.

Sala împaratilor si a regilor statui din marmora, iar sectiile lor busturi medalioane. Gasim statuia împaratului augustin, ce a domnit pe timpul când s-a nascut Domnul Iisus. Zeita Diana a vânatorilor, statuia unui dac din sudul Dunarii, lânga statuia împaratului Traian. aici am facut o poza cu fetele. La plecare mi-am luat la revedere de la Traian si de la împaratul August.

Am iesit din muzeu la ora 16, moarte de foame si de oboseala. Una din surori îmi spune: i-ati la revedere si de la tata zeilor, Zolin. Am mers la autoservire si am serit masa. Am profitat de cele doua ore pâna la închiderea bisericii „San Pietro" de la orele 13. Sora Lino m-a ajutat la notat, mi-a dictat.

Lungimea bisericii este de 194 m. iar cu pridvorul 212 m., diametrul cupolei 42 m., înaltimea este de 137 m., are cinci porti uriase unde este si „poarta sfânta" care se deschide o data la 25 ani, iar anului i se spune „an sfânt". În interiorul bisericii absolut tot ce este mic pare mare si invers. Pe cupola este este pana sfântului Apostol Marcu, ce scrie Evanghelia, este de 150 m. Baldachinul Central Papal are 29 m., cu doi metri mai putin decât obiliscul turnul din piata. Sunt 99 de candele cu ulei deasupra mormântului cu Maica Domnului. Restul tot în mozaic, uimitor de frumos.

Numai Catedrala „Sfânta Sofia" din Constantinopol mai are o înaltime de 110 m. Tot azi am vizitat o mânastire benedictina, foarte veche si cu putini calugari, apoi am fost la Institutul unde se face pregatirea pentru surori misionari, pentru tot globul, ce se numeste „Colegiul de propaganda religioasa".

În fata acestei mânastiri a fost o cladire foarte mare, veche, a fost cândva inchizitia. Aici este „Congregatia pentru doctrina crestina", i se mai zice „Institutul Augustian de Patristica" cu biserica Sfânta monica, mama Sfântului Augustin. moastele Sfintei Monica si Panteon.

O doamna din Sicilia, fiind singura si vazându-ma ca-mi notez si-a închipuit ca sunt straina, ma întreaba în româneste de unde sunt si când aude ca sunt românca cere sp-i acord a ne însoti, crezând ca sunt o scriitoare si prin acest fapt are ocazia sa vada si ea multe. Cu placere am îmbratisat-o si am luat-o de mâna. Cu sora madia vorbea limba italiana. La despartire a dorit ca eu sa am un suvenir de la ea. Astfel am intrat într-un magazin de lânga Sfântul Petru si vazând ca am la gât o pamblica neagra, cere sa-i arat ce-mi atârna la gât, pentru ca nu se vedea.

Eu îi arat Sfânta Cruce cu Sfintele moaste. Ea îi arata vânzatorului si cere sa-i dea un lant potrivit crucii mele. I-a dat lantul ce a costat 32.000 de lire. Era bogata misterioasa noastra doamna, apoi ne-a dus la o gradina sa servim cina.

Am ajuns acasa satisfacuta si nu aveam cuvinte pentru a multumi Cerului si tuturor care m-au înconjurat pe ziua de azi.

De la balcon priveam marea Mediterana si printre valuri zaream România.

    În aceasta dimineata sora Madia m-a rugat sa o însotesc cu masina ei la un spital, pentru a lua niste analize a unor bolnavi ce stau la pat. Am cântat tot drumul si româneste si italieneste, dar ne-am si rugat. A fost minunat. La spital nu stiu cât am stat, dar la întoarcere ne-am oprit la o piata. am cumparat pepeni si multe fructe.

Dupa masa am vorbit despre familia si casa noastra draga. Ne-am facut împreuna rugaciunea, dar în româneste. Eu am citit acatistul „Acoperamântul Maicii Domnului", apoi am trecut în camera si am trecut notitele din caiet si am avut o bucurie, pentru ca în fiecare fraza simteam un parfum .

Cu astfel de bucurie am plecat în oras singura, luând autobuzul spre biserica Sf. Giovani Ioan Evanghelistul. am simtit nevoia sa ma rog în liniste. Nu am abuzat de masina sorei Madia, pentru ca are o pensie de boala de 35.000 de lire, ceea ce înseamna mult mai putin deât pensia mea de 1.200 de lei, în România.

Viata este enorm de scumpa. Se gaseste tot ce vrei si ce nu vrei. totul este atât de frumos ambalat, împachetat în cutii si celofan, ca sa vezi ce cumperi, au tehnica de sta motanul în coada expresie româneasca. Te doare mintea de tot ce vezi, dar si punga.

Am ajuns la biserica Sf. Giovani, m-am asezat pe o banca, rugându-ma prin admiratia bisericii.

Am stat mai mult de odua ore. M-am simtit atât de fericita.

Pe când am iesit din biserica Sf. ioan asa eram de transportata, ca nu vedeam pe nimeni. Aud ca ma striga: Veronica, Veronica, era parintele duhovnic al sorei giuseppina, care stia ca ne-am mutat la pensionul Neptun, pensionul personal al surorilor misionare românce. M-am bucurat mult când l-am vazut si mi.a zis: felicitari, mergi ca în Bucuresti.

Dupa ce i-am spsu cât sunt de fericita când sunt singura, mi-a întins mâna cu un plic si mi-a zis: aici aveti invitatii de la Sfântul Parinte Papa, pentru toate surorile de la Neptun. Mâine Sfântul Parinte va face o liturghie pe terasa marii Bazilici „Sf. Petru", va folositi de aceasta invitatie deoarece biletele s-au vândut cu cinci zile în urma. Va participa foarte multa lume din multe tari.

Am ajuns bucuroasa acasa cu invitatiile pentru mâine.

    Azi sarbatorim „Adormirea Sfântului Apostol si Evanghelist Ioan". Am pornit de dimineata cu masina, cu toate surorile de la pensionul Neptun. Dupa cum stiam, sfântul Parinte Papa Ioan Paul al IIlea va oficia Sfânta Liturghie afara, pe terasa marii biserici „San Piedro" la un sfânt altar improvizat.

A fost foarte greu de parcat masina, a trebuit sa o lasam la o parcare, de unde sa mergem muot pe jos. Erau mii de grupuri cu pancarde. Nu se dadea liber sa intri în uriasa piata, mai mult de jumatate erau asezate scaune si ocupate de cei ce aveau bilete.

Politia controla pe cei ce intrau cu biletul în mâna, la noi a fost suficient sa aratam stampila Vaticanului pe invitatie; ne-a aratat civilizat pe unde sa intram. Eu am luat-o la fuga sa ajung la culoarul aratat, pe unde intrau cei cu invitatie speciala.

Cam la trei metri de înaltul turn era bara de oprire. M-am asezat pe scaunul rezervat, eram fericita sa suntem si noi acolo.

Am început sa ne rugam fiecare în legea noastra.

În fata Sfintei Mese unde urma ca sfântul Parinte Papa sa oficieze Sfânta Liturghie, erau asezate scaune în dreapta si stânga pe terasa, unde era Sfânta Masa, pentru cardinali, episcopi, preoti, maici din toate ordinele si oficialitati. Ne-am strecurat în rândul cinci în fata Sfintei mese, destul de aproape. La ora 10 s-a început Sfânta Sfânta Liturghie, cu ocazia aniversarii a 250 de ani de la canonizarea Sfânutlui Vicentiu de Pauli, în fata a circa 40.000 de credinciosi catolici plus pelerini din toata lumea. Piata San Pietro era arhiplina. Cred ca eram singura din România, atât de aproape de Sfântul Altar unde a slujit singur sfântul Parinte.

Priveam maicile îmbracate în uniforme în multe culori, venite din toata lumea. În timpul Sfintei Liturghii corul umplea vazduhul cu vocea lor, tot timpul slujbei fiind aproape plecata din trup de fericire. A predicat sfântul parinte si mi se parea ca vorbeste româneste. Dupa slujba au urmat grupuri de câte doua persoane, aducând în mâinile lor daruri din diferite parti catolice ale lumii.

Îngenunchiau în fata sfântului parinte, primeau binecuvântarea, se întorceau înapoi cu darurile tot în mâna. S-au perindat 15 grupuri pe cele patru intervale între scaune.

Dupa Sfânta Liturghie au trecut prin intervalele dintre scaune în lungul pietii, asa cum au intrat si cei ce au venit cu daruri, preoti multi si diaconi, pentru a împartasi cu Sfintele Taine pe poporul prezent.

La urma, dupa ce a terminat predica, sfântul parinte a binecuvântat poporul si apoi însotit fiind de doi cardinali spre bolnavii care erau adusi în scaune de suferinta, pe care i-a binecuvântat în parte.

Sfântul parinte si clerul s-au retras, iar lumea cauta sa poata iesi. am iesit si noi pe lânga turnul din mijlocul pietii. Ne-am asezat pe scaune sa privim multimea care se retragea într-o ordine pioasa. Mi-am ridicat ochii în sus, atrasa de o lumina aurie ce avea forma exact a lunii. Clerul era noros, ca si plouat, dar luna mea, care m-a trezit întâi pe mine sa revin la realitate, a durat mai mult timp ca savârsirea Sfintei Litrughii.

În acest timp am vazut cu toate aceasta lumina, nemaidorind nimic ne-am rugat. am baut apa de la fântâna Sf. Petru si ne-am strecurat spre parcare. Ajungând acasa am servit masa si ne-am culcat sa ne odihnim.

Dupa amiaza am plecat si ne-am plimbat cu masina. am intrat într-o biserica, unde sora avea multe cunostinte. am venit acasa, iar eu mi-am trecut pe curat notitele. S-a primit untelefon de la pensionul surorilor de la Roma, spunându-ne ca ne-au vazut la televizor pe toate.

Tot în acest drum am mai intrat într-o biserica cu harmul „Încoronarea Maicii Domnului", nicaieri nu am vazut pe Prea Curata si pe Fiul Ei cu mitra pe cap; biserica foarte curata si frumoasa. Destul de mare, cu altare multe si banci. În fundul bisericii, pe peretele de deasupra Sfintei Mese este pictat în fresca încoronarea Maicii domnului de catre Sfânta Treime, cu mii de heruvimi si serafimi. Privind acest maret tablou ramâi mut, pentru ca nu gasesti cuvinte decât de adorare. Ne hraneam privind-o.

Am iesit din biserica spre masina, farar a discuta ceva, lasându-ne duse de puhoiul imens de frumuseti, ca la Sfânta Înviere la Ierusalim. Doamne! în câte feluri Te lauda copiii Tai si primeste Prea Curata, ce-ti ofera fiecare în rugaciunea tainica, pentru ca în acest provizorat prin care suspinam, sa ajungem la Tine si sa be indulcim de frumusetea vesnica!

    M-am trezit dupa orarul de aici, la ora sase. M-am spalat si m-am îmbracat, am facut ordine în camera si mi-am facut pravila.

La ora sapte am plecat cu surorile Lino si Madia, spre orasul Civitavechia, oras unde Traian împaratul a trait si locuit, iar acum voi sta eu aici, nu stiu cât.

În Civitavechia se afla, pe malul Marii Mediterane, „Institutul Superior de Religie", în care surorile noastre au patru camere mari si spatioase. Mie mi-a dat cea mai frumoasa camera cu veder spre Marea Mediterana, cum am avut si la celalat pension. Când facem excursia pe sosea, de la Civitavechia la un orasel de munte, militianul din borcan a facut stop. Ne-am oprit. Sora Lino i-a dat 500 lire, nu a primit, a cerut 1.000 de lire.

Eu am întrebat: de ce se face aceasta taxa la masini particulare si la autobuze nu? Mi-au raspuns ca masinile particulare sunt obligate sa dea 1.000 de lire la fiecare trecere de 50 km., pentru ca soseaua o au în mâna particularii si trebuie sa o întretina, pe când autobuzele sunt putine si merg numai în oras.

Mergând mai departe spre nordul Italiei, vaziu niste munti. Am întrebat cum se numesc acesti munti. Mi s-a raspuns ca se numesc muntii Tolfei, pentru ca fac parte din muntii Apenini, ce sunt foarte înalti si cu renume în istorie, din timpuri de razboi.

Mai întâlnim niste râpe neregulate si cam murdare si am întrebat: aceste râpe sunt ale particularilor? De ce întrebi? Pentru ca nu sunt curate. Sora Lino îmi explica: si astazi le zice acestor râpe „Infernul sau micul iad" pentru ca din ordinul lui Nero se aruncau crestinii morti si se ardeau de catre soldatii lui. Crestinii, cei ascunsi, pe unii îi luau si îi îngropau, pe altii le era greu sa-i scoata, una, ca sa nu fie prinsi si alta, ca râpele erau foarte adânci si prapastioase. Soldatii lui Nero îi asteptau pe crestinii vii de-i prindeau, îl luau înapoi pe cel mort si-i astupau cu pamânt pe cei vii.

Seara ne-am întors la Civitavechia. Am ajuns la noua locuinta, am facut ordine în camera mea, cum mi-a placut, apoi ne-am apucat amândoua sa facem mâncare. Voi vedea ce-mi mai arata Cerul pâna la culcare. Privesc vapoarele, pentru ca aici este port mare.

Locuinta unde stau a fost construita pe o parte a palatului imperial al lui Traian. Nu este întâmplator ca stau aici si-i privesc ruinele ce înca parca spun ceva. Eu le-am zis surorilor:

Bagati de seama, ca împaratul Traian este bunicul meu si a României. Ce sa fac, mai glumesc cu ruinele, destul ca oamenii nu ma înteleg! Fiecare zicem cuvinte gresite si râdem cu lacrimi, totul este amuzant.

Dupa amiaza am intrat în catedrala orasului, închinata Sfintei Fecioare, ne-a rugat si ne-am odihnit în banci. am mai intrat într-o biserica închinata „conceptiunii" Sfintei Fecioare Maria.

La usa ne-a întâmpinat Sfântul Francisc de Assisi si Sfânta Clara, picturi în fresca. Toate bisericile ce le-am vazut pâna astazi au arhitectura în stil roman, cu firizi în ambele parti, având statui diferite, cam la fel în toata tara.

Tot azi a venit la noi sora Georgiana, care nu a luat parte la Sfânta Liturghie de duminica oficiata de catre sfântul parinte. În schimb a vazut la televizor întreaga piata cu lume, pe sfântul parinte binecuvântând pe credinciosi si pe mine cu surorile.

Sora Georgiana ma întreaba ce aveam pe cap. Ei, acum sm sa va spun: începuse ploaia si eu cu unadin surori doream sa stam mai în fata, ne-am pus pe ca o punga de plastic, de care am uitat si am ramas cu ea chiar si dupa ce a trecut ploaia.

Îi spun sorei ce ma însotea ca la noi în România este o zicala în popor: „Obraznicul manânca praznicul". Asa am facut noi, hai sa înaintam, sa luam binecuvântarea de la sfântul Parinte, pe care nu am reusit s-o primim. Sora Georgiana râdea cu haz.

Le-am mai spus surorilor ca de când ma aflu în Italia, peste tot ma simt bine, dar aici în acest institut zidit pe ruinele palatului lui Traian ma simt ca la mine acasa, linistita sufleteste ca dupa 2.000 de ani ma odihnesc nude s-au odihnit stramosii mei. Toate într-un glas îmi zic: Sora noastra, Veronica noi credem ca nu-i întâmplator acest drum ce l-ai facut în Italia. Hai hotaraste-te sa ramâi cu noi trei si vom merge în toata Europa si peste tot sa le vorbesti. Alta sora îmi zice:

Sigur ca ne privesti cu neâncredere sau ca nu cunosti mai multe limbi, dar sora Lino îti va traduce totul. Nu vezi ca se tine lumea dupa tine, ca îndragostita. Alta sora îmi zice:

Macar sa-ti mai prelungesti pasaportul, ca mai mult de 35.000 lire nu ne-ar costa, dar ce treaba misionara am face! Le-am raspuns:

Renuntati la catedra de profesoara, sora Georgiana?

Eu nu, dar ar merge sora Madia si sora Lino. Stii ce înseamna numele tau, Madia? înseamna „covata" în care se framânta coca. Numele sorei Veronica înseamna icoana adevarata nefacuta de mâini omenesti. Eu le-am zis:

E prea târziu si este inutil ce vorbim noi, eu am rostul meu în România, între maicile mele. Le-am salutat cu bona nopte m-am retras în camera mea, râzând de maica superioara de la mânastirea „Sfântului Duh", care a dat telefon la Sfântul Parinte în felul urmator: în Italia cuvântul „mater" mai înseamna si mama ea da telefon si se prezinta:

Alo! Vaticanul?...

Da, raspunde o voce de barbat.

Eu sunt ,ater a Sfântului Duh. Îi raspunde aceeasi voce.

Eu sunt un umil cardinal al lui Iisus. Nu am stiut pâna acum ca Sfântul Duh, are mama. Era Sfântul Parinte Papa la telefon. Sa lesinam de râs.

Haideti surorilor, ca ne apuca ziua si fiecare avem probleme pe mâine.

Am venit în camera mea sa ma culc, dar depanând toate cele vorbite, râdeam cu lacrimi si ziceam în gând: nu se mai vede printre italience, decât o adevarata exalatare, ca vorbesc parca se cearta, nu mai termina vorba, înteleg aproape totul. M-am culcat si pâna dimineata am dormit bustean.

 

28 SEPTEMBRIE 1987

    M-am sculat dupa ora 6, facându-mi rânduiala calugareasca, apoi am trecut la micul dejun. Am mers la o parohie de cartier aici în Civitavechia, unde venise un preot nou, sa-i ajutam sa mute o biblioteca ce se afla în Sfântul Altar, pentru a-l face mai spatios. Dupa ce am terminat am servit lapte în loc de apa.

Sora Lino, ne-a cântat la orga si ne-am rugat fiecare în legea ei. A fost muninat. Am venit la Institutul de Religie, am mâncat si ne-am odihnit putin.

    Astazi am facut rugaciunea cu surorile care ma înconjoara cu multa dragoste. Tin sa afirm ca sunt tare bune, harnice si cu mult haz. Tot timpul îl risipesti în aceste orase, unde nu sunt metrouri sau autobuze, circulând doar taxiurice costa enorm.

Eu le ajut cu ce pot, ca trebuie sa-mi rezerv timp si pentru a-mi trece notitele pe caiet, ca sa nu uit cele vazute prin familia mea draga si scumpa.

    Asta noapte am dormit la Dispoli un orasel de munte ca Busteni sau Predealul nostru, în casa surorilor profesoare, ce le este proprietate personala cu asezare de basm pe malul Marii Mediterane. A trecut ziua de astazi cu preocupari mai neânsemnate.

 

1 OCTOMBRIE 1987

 

    Biserica Ortodoxa, astazi sarbatoreste „Acoperîmântul Maicii Domnului". Am citit de dimineata acatistul Maicii Domnului Sfântul Acoperamânt. Surorile Lino si MariaTereza, au înregistrat pe banda, spunând urmatoarele:

Când ne-o fi dor de România, de Biserica Ortodoxa si de tine, vom pune sa ascultam acest acatist, care este atât de frumos. Eu le-am raspuns:

Pacat ca în vila aceasta si chiar în oraselul de aici, vin bogatii numai în timpul verii, iar în restul anului este pustiu. În Roma si în alte mari, toate fabricile sunt închise în luna august, doar magazinile mici sunt deschise cu obiecte de nimicatoata, din cauza caldurilor. Aici am vizitat „Biserica durerilor" care are ca ctitor pe Sfântul Parinte Papa Pius al Xlea si are hramul „Sfânta Fecioara Neprihanita".

Ne-am hotarât sa mergem într-un orasel vechi, ce poarta numele celor care l-au înfiintat, se numeste Entrusc fiind înfiintat înaintea Romei. Are ruini de palate, în care se mai gasesc unele ce au fost întretinute pâna azi de printii ce au saracit cu vremea. Pe unele ruini ce au fost parasite de printi, s-au zidit case, dar destul de învechite se vad si ele. Cam 2 m. de la temelie s-au zidit casele si noi vedem zid de 2 m. latime si 2 m. înaltime, ramas dupa urma unui razboi. Istoria pastreaza în arhivele ei, ca acest oras ar avea 7.000 de ani. Este foarte curat, unele strazi mai laturalnice, abia poti merge doua persoane, asa de strâmte sunt. Dupa razboiul cu romanii care au ocupat cetatea, dar Capela etruscilor si castelele au fost conservate si chiar le-au dat voie printilor sa locuiasca în ele, daca vor sa se întoarca. Bogatiile lor au fost luate de romani, ca la orice biruinta. Printii ce s-au întors în vechea lor capitala, au trait din ce au vândut, unii s-au facut negustori, altii fabricanti, etc.

Biserica catelului, ce au avut-o are un zid enorm de lat. Este foarte mare si în stil roman. De la ocupatia romanilor pâna în prezent sunt 1.000 de ani. Biserica se numeste „Sancta Maria Maggiore". Jumatate din biserica este caramida goala. Doar din fundul bisericii, unde a avut altarul, a ramas cum nu se stie, o icoana a Maicii Domnului, pictura în fresca, de o frumusete rara.

S-a gasit în altarul din fundul bisericii scris: „anul 1800 înainte de Hristos". Directia monumentelor istorice, auzind de aceasta biserica ca o renoveaza, au venit si au oprit tencuitul.

Acum biserica, jumatate spre centru, este tencuita cu ciment ca fierul ce au renovat au ramas, pentru ca nu s-a mai putut rade de pe caramida. În parte unde nu au ajuns cu renovarea se vad caramizile late de 3 cm., au facut un altar în partea tencuita iar în partea netencuita a ramas cu Sfânta icoana a Feicoarei si nimic mai mult.

Desparte cele doua parti ale bisericii niste stâlpi foarte grosi, dintr-o piatra ca fierul, se zice ca au fost adusi de laTemplul Romei vechi. Se mai pastreaza aplicate pe peretele unde se afla în fund Sfânta Icoana a Prea Curatei, într-o rama foarte groasa si parti din resturile de pe podeaua de marmora, de pe vremea vechilor romani. În acest oras am vazut singurii pantofi pentru toamna frumosi si seriosi, pe care mi-am dorit sa-i cumpar ca ma credeam bogata, ca aveam 7.000 de lire în geanta. Dar când am citit pretul mi-a stat rasuflarea, costa 50.000 de lire.

Am râs cu lacrimi când le-am spus surorilor.

De aici din oraselul Estrucs, am plecat în alt oras tot foarte vechi, dar surorile si-au dat seama ca nu vazusem „Muzeul Palatului" si ne-am întors înapoi. La usa muzeului era scris în limba latina: „Tot ce gasiti si vedeti aici, au o vechime de 3.000 ani", mi-au tradus surorile. Ce era în muzeu care ne prezenta prin cristalul ce le pastra ca într-o cutie oale cu tot felul de picturi pe ele (boi, vaci); opaite din ceramica, de fapt toate erau din ceramica. Oale foarte mari pâna la 200 litri, „locovoace" (covata mare) pe care scria 500 ani înainte de Hristos, în care se culca mirele cu mireasa dupa nunta, se pastrau sa se îngroape în ele. La mormintele parintilor nu am putut intra. De ce, nu stiu.

Închei vizita în acest oras, unde acum 7.000 de ani a fost capitala estrucilor, un popor mai vechi decât romanii. am vazut cât de frumos este îmbracat palatul, pe jumatate cu planeta verde iedera în exterior. În sus turnurile sunt foarte vechi si goale. Pe un perete sta scris: „Aici a fost biblioteca lui Giovanni Papini". În biserica acestui palat foarte vechi nu am putut sa intram, se închisese se sfârsise programul. Avea harmul „Sfântul Stefan". am privit clopotele din vechea si batrâna clopotnita.

Acum intram în alt oras, care senumeste „Braccianu" de 4.500 ani vechime, scria pe batrânul castel „Odescalchi". Acest cu o foarte mare suprafata, cu turnuri înalte, într-o parte se vad putine darâmaturi în alte parti renovat, se crede cam de 300 ani în urma. În prezent louieste înca din familia printilor, cu diverse functii în Senat. Aici am facut o poza fotografii.

Pe la anul 1.500, din familia acestor printi, se gaseau înca trei castele în stare bunicica, dar cu vremea printii, unii au murit, altii au plecat în alte tari, asa ca numai acesta a ramas mai îngrijit prin faptul ca a fost locuit dar se zice ca si azi, ar mai fi printi dar nu mor de foame, sunt respectati si poate unii din ei compatimiti ca sunt saraci. Aceste locuri sunt înconjurate de dealuri si munti batrâni, cu maslini, adevarate paduri. Clima minunata, copaci mari de smochini si mere dar eu nu le-am gustat. În drum spre parcare, am întâlnit o alta mareata biserica. Aceasta era deschisa cu hramul „Adormirea Maicii Domnlui". În fundul altarului, în fata Sfintei Mese, pe perete se putea vedea o fresca foarte veche, cu un colorit superb, aratând cum maica domnului, este dusa la Cer si Domnul Iisus cu milioane de îngeri din Ierarhia Cereasca o primeste, iar patul ramâne gol, doar cu petale de flori pe el.

Într-o firida arata moartea Sfântului Iosif pictura, cum Domnul iisus sta de oparte a patului, iar Maica Domnului în cealalta parte. Dupa gestul mâinii a Sfântului Iosif, se întelege ca-L roaga pe Domnul Iisus sa aiba grija de Prea Curata Sa Mama.

Aceasta biserica are multe firizi si special cu maica Domnului, în fel si chip, de nu stii care este mai frumoasa. Totul este în fresca. Banci de lemn foarte vechi. tot orasul este din timpul medieval, cu strazi înguste si neasfaltate, pentru ca se respecta istoria. Am mai întâlnit o fosta întâlnire parasita de multe sute de ani în urma parca o vedeam pe a noastra din Vladimiresti, numai ca aecasta desi incinta de chilii mai supravegheau, în schimb era un morman de ruine. Am îngenunchiat lânga morman, am plâns mult, gândindu-ma ca a noastra nu va ajunge întocmai? Prin chilii stateau saracii care nu plateau chirie. Aici am vazut foarte multe pisici.

Am pornit spre casa surorilor din orasul Dispoli. Este ora 14, vom vedea ce vom mai face pâna în seara.

La Dispoli, au un muzeu la care am mai adaugat si eu ceva din România ca: ouaa pictate religios, macrameuri si si naframe. De la muzeu am pornit spre casa. În drum am mai întâlnit o biserica în mijlocul câmpului, facuta de catre un fermier, cu câteva case în jur, pentru cei ce lucreaza în proprietatea sa. La o intersectie ne-am despartit de tinuturile împaratului Aurelian, cu copaci seculari. am ajuns acasa, am servit masa de prânz, ne-am odihnit si pe la orele 17, am pornit din nou spre Civitavechia. În drum la o distanta de 5 km. ticalosii daduse foc la trei plantatii: doua de maslin si una de vie, toate fiinds particulare. Au facut greva pentru ca nu erau multumiti cu salariile.

Deasemeni si caile ferate au facut greva, încât doua zile nu au circulat trenurile. Am aflat ca si acestea sunt particulare, toti gervistii doresc majoritatea salariilor. Parca nu mi-ar place treaba asta!...

    În ziua aceasta, ne-am întors la casa surorilor din Dispoli ca sa mai luam ceva bagaje, pentru la Civitavechia. am vazut dimineata destul de târziu luminile aprinse, magazinile luminate. Sora mi-a spus ca si iarna la fel este când ramâne putina lume.

Începem conevrstia sora MariaTereza vorbea o româneasca stricata, iar eu o italiana gâtuita, de am râs cu lacrimi. Am ajuns la ea acasa si am facut împreuna Acatistul Bunei Vestiri si Acoperamântul Maicii Domnului, dupa micul dejun am aruncat bagajele în masina si am luat-o spre Civitavechia. Pe drum multa discutie, sora Maria care conducea masina întreba mereu: „Te rog, spune-mi si mie ce zice sora Veronica?" Scopul lor este înca mai nadajduiesc ca voi ramâne aici zic ele, în raiul libertatii lor.

Am oprit la parcare si am luat-o spre piata, iar Madia a carat bagajul. Iata si pe sora Lino ma striga într-o veselie exagerata si cauta sa-mi dovedeasca câta libertate si confort este în monahismul lor. Îmi zice:

Ai vazut, la Dispoli, doua autocare cu surori, pe care le plimba sa vada marea Mediterana, trec din tara în tara, fara greutati. Ai fi putut sa mergi la Lourdes, pâna în luna martie si ai refuzat pentru surorile care nu-ti fac nimic, cu ce te bucura?

Bucuria mea sunt ele ca traiesc si mai mare bucurie am când le duc sus la Cer câte una. Ce bucurie pot avea eu între cei ce nu au nimic comun cu mine, decât ca slujim acelasi Dumnezeu. am intrat într-o alimentara sa cumparam câte ceva. O doamna care era sigur straina se uita la diferite salamuri, si-i spune vânzatorului: la mine salam si-si arata burta vânzatorul o priveste si-i raspunde: vad ca burta este lipita de sira spinarii.

Eu o întreb pe sora ce spune vânzatorul. Ea mi-a raspuns ca doamna nu a explicat bine, aratându-i ca burta ei este slaba, adica nu-i grasa.

Am ajuns acasa cu cele cumparate, apoi ne-am trecut notitele în caiet atât bucuriile cât si tristetile zilei. Meditând, mi-am raspuns ca nu mi-as da raiul meu pe toata libertatea si propunerile lor.

    Dimineata, ne-am facut cele cuvenite, terminând cu pravila. Dupa ora prânzului, ne-am hotarât sa mergem iar în excursie într-un sta foarte vechi. Se zice ca ar avea 1.400 de ani, de când niste printi, pe vârful cel mai înalt al unui munte, au facut un castel si o biserica. Acest sat se numeste Tolfo, în care este mai multa piatra decât pamânt. Are doua catedrale si sase biserici mai modeste si o mânastire ce a fost o vreme parasita, iar o sora a renovat-o cu averea ei, fiind foarte bogata. Aceasta sora s-a facut calugarita, primind numele de Emilia. Nu s-a mutat niciodata din mânastirea ei. La intrare, aceasta localitate pare un sat, însa patrunzând în centru este un orasel, cum noi nu am mai vazut pâna acum, aici asa minunatii. Case zidite pe diferite forme de suprafete. Parca ar fi fost cu mii de ani în urma un cutremur mare si a dat forme diferite muntilor. am tras la o credincioasa vaduva, unde trag surorile pentru un timp mai scurt, cu numele de Maria. Din camera, priveam pe un geam o fereastra muntele cu o biserica si un castel parasit. Parca ma vedeam la poala muntelui Durau din România.

Cum au fost cu sute de ani în urma casele zidite parca sunt aruncate printre munti si totusi ai impresia ca fca parte una din alta. Zidul din spatele casei este ca la primul etaj. Cobori în strada pe scari, urci pâna ajungi la luminis.

 

4 OCTOMBRIE 1987

    Am dormit la credincioasa Maria, dimineata dupa ce am facut cele ale Martei, nu am luat micul dejun, era sfânta Duminica si vaduva Maria se grabea sa mearga la biserica sa se împartaseasca. La ora 7 am însotit-o la biserica ce a fost zidita în cinstea Sfântului Anton si putine banci, i se mai zice: „biserica batrânilor".

Venind acasa am coborât în oras, dupa ce am servit micul dejun. Am urcat la a doua biserica, unde a fost o mânastire o vreme parasita si apoi renovata de sora Emilia, pe care dupa renovare, a fost calugarita si numita superioara mânastirii, care a trait 90 de ani. În prezent sunt trei surori. Cea mai tânara are 68 de ani, cea mai batrâna are 82.

Surorile ce m-au adus în acest orasel cu totul deosebit si frumos prin asezarea caselor aruncate pe câte o stânca cu strazi foarte înguste, pietruite cu sute de ani si cu biserici foarte, foarte vechi, au spus celor trei surori ce locuiesc în mânastirea Sfânta Emilia, despre Sfânta Emilia asa cum se stia si cum a ramas în traditia mânastirii ca avea darul înaintevederii.

Am adus în mijlocul vostru o sora din România, o veche prietena din tinerete pe care o rugam ca dupa Sfânta Liturghie, dupa ora 11, sa ne vorbeasca ceea ce îi va da Duhul Sfânt si o va împrumuta stareta voastra Sfânta Emilia. Este îmbracata ca orice muritor de rând, dar a fost întâi statoare a unei mânastiri ce a fost zidita pe terenul zestrea parinteasca si dupa 18 ani, a fost rânduit prin Divinitate sa guste si din paharul suferintei. Ne-a povestit noua si dorim sap va povesteasca si voua, cât d emult au dorit toate cle ce s-au adunat în jurul dânsei în numar de 318, sa facao mânastire, cum alta sa nu mai fie pe lume. Nu a fost displacuta aceasta dorinta a lor Prea Curatei, dar a îngaduit sa le treaca prin cernerea suferintei, lamurindu-le pe fiecare care va ramâne în sita iubirii. Desigur, dânsa va va spune mai în amanunt deoarece se potrivesc ascultarea ei de la Dumnezeu cu a Sfintei Emilia.

Ea crede orbeste ca mânastirea lor, dupa întoarcere va fi cu mult mai frumoasa decît a fost. Sujnt sigura ca Sfânta Emilia, care a renovat mânastirea voastra, se va bucura ca sora Veronica se gaseste între voi acum. Eu îi dau cuvântul sa va povesteasca.

Dupa Sfânta Liturghie de la ora 11, m-am rugat Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, Prea Sfintei Treimi, tuturor sfintilor si Sfintei Emilia, care a readus o mânastire din ruina, cu averea ei, sa ma ajute sa vorbesc surorilor si credinciosilor ce s-au adunat la Sfânta Liturghie, în biserica mânastirii.

Am multumit surorilor ce m-au adus cu masina de la Civitavechia, sa pot sp iau legatura cu aecasta sfânta mânastire:

Îmi dau seama ca nu înt?mplator este venirea mea aici. Am toata încrederea ca întâiastatatoare a Fratiilor voastre, Sfânta Emilia, a mijlocit la stareta noastra de obste la Prea Sfânta de Dumnezeu Nascatoare, sa vin sa ma încarc cu încredere pentru reântoarcerea noastra în „Gradina Doamnei noastre". M-ati întrebat cum am ajuns calugarita. Înca de mica, când aveam 6 ani, mergând la scoala, s-a lasat peste mine un nor usor ca o zapada, dadeam cu mâinile sa ies din acest nor dar nu mi-a fost frica, ca nu era o racoreala ca de zapada ci o caldura binefacatoare. Nu stiu cît timp a trecut, dar destul, caci atunci când am ajuns la scoala învatatoarea fiind în clasa, m-a întrebat:

Gurau, tu niciodata nu ai întârziat la scoala, ce s-a întâmplat cu tine, ca ai o înfatisare deosebita? I-am spus întâmplarea cu norul.

Doamna învatatoare mi-a zis:

As vrea sa traiesc, sa vad ce se va întâmpla cu tine.

Când am venit acasa, i-am povestit si mamei întâmplarea ci norul. Mama mea era vaduva din primul razboi mondial si lucra la croitorie în comuna Tudor Vladimirescu. M-a privit, m-a ascultat si-i curgeau lacrimile pe obraz, parca îsi dadeau seama ca nu o sa traiesca sa vada ce se va întâmpla cu mine. am întrebat-o:

Mama, de ce plângi? Mi-a raspuns:

Oare nu va fi o legatura între acest nor si aeca persoana care te lua noaptea de lânga mine si te ducea într-o lume, de unde nu stiai sa spui, decât ca nu are asemanare întru frumusete si bunatate; când te aducea spuneai ca pamântul miroase foarte greu, si ca nu ai fi vrut sa te mai întorci. Acum ca te-ai facut mai mare, spune-mi, te bucuri când te ia noaptea de lânga mine acea persoana?...Eu îi raspundeam:

Mamaica, bucuria era asa mare si înca etse pentru ca ma vedeam în pat lânga matale cum te tineam de gât si de la persoana mea si pâna unde ma duceam, vedeam ca un fir de borangic. Odata am întrebat frumusetea care ma ducea cum de nu se rupe acest fir subtire, într-un drum asa de lung. Mi-a raspuns ca: acela este firul vietii tale si nu se va rupe decât numai când va hotarî Cel care Te-a adus pe pamânt, adica Dumnezeu. Asa sa nu mai zici ca vrei sa mori, mamaica, când ai necazuri, pentru ca eu nu o sa mai am pe cine sa mai tin de gât. Mama m-a îmbratisat si nu îsi putea tine lacrimile, parca stia ca ma va lasa singura la 9 ani.

Sora MariaTereza, ma întreaba:

Sora Veronica, dupa ce a murit mama mai venea persoana frumoasa sa te ia în lumea bucuriilor?

Nu, din clipa când mama a încetat din viata, eu nu am mai avut bucurii din lumea fericitilor. Aveam doar un singur copac în livada mamei, unde ma duceam si ma rugam sa fie puntea mea de mijlocire între mine si Dumnezeu. MariaTereza, iar ma întreaba:

Cum ai ajuns sa ai legatura cu acest copac?

Când eram în clasa a întâia, în cartea de religie, am vazut cum Dumnezeu a dat afara din rai pe Adam si Eva. Preotul la ora de religie primea de la copii. Am pus si eu o întrebare: „eu stiu parinte, ca Dumnezeu este bun, ca asa mi-a spus mama mea, atunci de ce i-a dat afara din rai pe Adam si Eva?" Parintele îmi raspunde: „Pentru ca nu au ascultat de Dumnezeu, ca le-a zis ca din toti pomii pot sa manânce, ca este al lui Dumnzeu si în momentul când vor mânca vor muri". Eu am mai adaugat: „Dar nu ne-ati spus în alta ora de religie ca Adam si Eva sunt primii oameni si stramosii nostri? Deci nu au murit?!" Parintele îmi spune: „Vrei sa stii prea multe, pe alta data". am venit acasa, i-am povestit mamei întrebarea pusa de mine parintelui, la ora de religie si am rugat-o sa-mi povesteasca adevarul. Mama mea nu era intelectuala, caci la vârsta de 15 ani s-a casatorit si au luat-o grijile familiei. Însa din ce stia mi-a spus ca din neascultarea primilor oameni, când orice om calca poruncile lui Dumnzeu prin aceasta este îndepartat de Dumnezeu. Oprirea de a nu mânca din pomul prin care a venit moartea omului, sunt posturile pe care trebuie sa le respectam, sa ne abtinem. Atâta a stiut mama sa îmi spuna.

Eu am rugat pe mama mea, sa-mi dea voie, sa aleg din livada, un pom cu fructul cel mai bun si sa-l daruiesc lui Dumnezeu si sa promit ca niciodata nu am sa manânc din el. Mama a râs, m-a mângâiat si mi-a zis: „Du-te si alege dar sa ai grija sa te abtii sa nu manânci!" „Promit mama lui Dumnezeu, ca nu am sa manânc niciodata". Mama mai adaugaa „Dar în zilele de post ai sa manânci lapte, brânza, oua?" „La fel promit, mamaica mea, ca nu am sa manânc". Si nu am mâncat, spunând tuturor ca am dureri de cap daca manânc.

Când aveam nevoie de ceva, mergeam în livada la pomul daruit lui Dumnezeu si-i ziceam: „Te rog, roaga pe Dumnezeu, sa fie bun, sa-mi dea ce ceream sau sa ma ierte când faceam greseli". DE fiecare data se aprindea pomul cu lumina, ca niste stele pe crengute, care ma facea fericita. Cât a trait mama pâna la vârsta de 9 ani, îi povesteam mamei legatura mea cu pomul lui Dumnezeu.

Mama ma privea, ma masura si o întrebam: „Ce stai gânditoare, cântarindu-ma?" „Ma tem dragul mamei, ca esti bolnava, hai sa te duc la taica parintele, ca-i povesteam tot. Îmi lua parul împletit dupa cap îl pupa si-mi spunea: „Roaga-te scumpa mea si pentru mine ca eu ma rog pentru tine!"

Dupa ce a murit mama, eu am avut o condamnare familiala, pe care nu o pot spune ca va indispun prea mult. Dupa doi ani de detentie într-un chiler de care stia numai fratele Petrica si sotia lui Ionica, care locuia în casa mamei, am reusit sa evadez cu ajutorul Maicii Domnului, am fugit sa-mi vad pomul, dar nu mai era, probabil ca se uscase, odata cu mine.

Aceasta-i povestea cu pomul meu. Dupa aceasta am mers la fratele mamei mele, unchiul Ionica Barbu si matusa Maria, cerându-le adapost. Nimeni nu m-a cunoscut, ca eram desfigurata. Aici la unchiul meu am stat pâna când am avut prima chemare, pe când lucram la cules de papusoi, cu sora mea Ghinita, nepoata matusii mele, în ziua de 22 octombrie 1937.

Pe locul unde am avut prima chemare, s-a construit mânastirea din voia lui Dumnezeu si a Maicii Domnului. Locul fiind al unchiului meu, dar ca sa putem construi mânastirea, l-am rugat sa-l primeasca în schimbul terenului ce-l aveam de la mama. A fost de acord cu acest schimb, pentru ca în primavara anului 1938, pe când era cu plugul si caii, s-a lasat din cer într-o dupa amiza, înainte de asfintitul soarelui, o suprafata de lumina, deasupra pamântului, cât este suprafata mânastirii de azi. Caii s-au speriat si au fugit acasa cu borana de fier, iar dânsul a cazut la pamânt de frica.

Eu fiind minora nu puteam face acest schimb, a mers dânsul la Tribunalul din Tecuci si a facut act de donatie Sfintei Episcopii din Roman pentru a se începe mânastirea. Pe terenul meu am acte când am devenit majora. Surorile care au auzit ca vom face mânastire, a venit fiecare cu parintii, pentru ca si ele erau minore, spunând ca si ei vor sa faca donatie terenul, zestrea, sa fie alaturi de mine.

Asa a luat mânastirea fiinta primind aprobarea Sfântului Sinod, iar noi micile surori ne-am angajat sa lucram caramida si salahoria.

Calugaria mea si numirea mea a fost gata cu atelierle unde se lucrau covoare pentru export si import. Dumnezeu ne-a încercat dragostea, slobozind asupra noastra arestarea odata în 1955 (a mea si a comitetului) si a doua la zece luni în 1956, arestarea totala a soborului de 318 maici, trimise în familie.

Sora MariaTereza întreaba:

Sora Veronica, te-ai suparat de aceasta hotarâre a Divinitatii ce a venit asupra ta si asupra mânastirii? Ai blestemat pe cei ce au semnat desfiintarea voastra?

Nu. Pentru ca atunci traiam cu gândul cum se desfasoara activitatea în mânastire, adica: ascultarea la ora cinci, la ora sase începe slujba la biserica; la ora opt se dadea micul dejun, apoi fiecare merge la locul de munca repartizat. Acestea au durat pâna în 1959, când în camera celula unde ma gaseam cu înca 36 persoane au venit doua femei din apropierea mânastirii, care ne-au adus vestea desfiintarii mânastirii noastre. Din aceasta clipa a fost puscaria grea gândindu-ma cum se descurcau surorile în lume.

Planurile Marelui Guvernator Divin nimeni nu le poate cunoaste.

Sora MariaTereza, fiind românca, din judetul Bacau, misionara din tinerete, din Biserica GrecoCatolica, s-a oferit de la începutul povestirii mele sa le trauca, ca altfel nu ar fi fost posibil de înteles.

Mi s-a spus în descoperile mele ca voi vorbi si la alte neamuri. Acum sunt fericita ca ma fasesc în tara, popor si religie alta decît a mea. De fapt noi românii si cu italienii suntem frati de la acelasi parinte. Au aplaudat toata lumea în biserica dupa ce le-am multumit de rabdarea si dragostea lor. Toata lumea a venit si ne-a îmbratisat, sarutându-mi Crucea de la gât cu sfintele moaste primite de la Sfântul Parinte Papa Ioan Paul al IIlea.

Cladirea mânastirii Sfânta Emilia, ar putea sa gazduiasca 300 de surori, având doua camere, fiind cladirea cu doua etaje, parter si demisol, bucatarie si sala de mese unde manânca copii orfani si bolnavi mintal, ca ai nostri de la Vladimiresti.

În sala de mese ne-au servit cu sandvici, ceai, cafea, lapte si fructe de tot felul, si multe prajituri. De aici am iesit în curte si am putut privi cladirea care era foarte mare. Sora Lino, ne-a facut o fotografie mie cu cele trei surori, pe când eram asezate pe o banca de ciment foarte veche.

Ne-am întors la buna si credincioasa noastra vaduva Maria, unde am dormit putin si am luat masa ca la paste. La orele 15, am pornit spre micul si frumosul orasel sa vedem si alte biserici. Ne-am oprit la Catedrala. Eu am mai cauatat sa mai privesc biserica si castelul Roca, de pe vârful muntelui, unde nu am ajuns ca nu mai aveam timp si era foarte greu de urcat cu piciorul. În catedrala, dupa ce ne-am uitat cu atentie mi-am dat seama cât este de mare si frumoasa, precum si foarte veche.

Am uitat sa arat ca mânastiri Sfintei Emilia i se mai spune si „mânastirea Visul Sfântului Iosif".

Catedrala este închinata „Sfântului Egidiu" cu acest harm. Biserica a fost construita de un bogatas caruia îi murise de 15 ani; sub altar a facut o cripta. În acea cripta a aranjat un patut cu perna tot asternutul era dintr-o matase foarte scumpa, iar fetita sub forma de statuie de marmora îmbracata ca o printesa, adormita dupa o joaca. Fetita se numea Cristina. Din acea racla desi era cristalul perfect prin care o puteai vedea, nu se putea sa intre nici aer la ea, cu vremea a început din popor bolnavii sa-i ceara ajutor ca simteau un parfum de o atractie copilareasca. Dupa un timp conducerea bisericeasca, a constatat ca aecasta copila este o sfânta si a trecut-o în rândul sfintilor. Este tare frumoasa.

Prin firizile din dreapta si stânga a peretilor bisericii, erau multe statuii, una mai frumoasa ca alta, în special Maica Domnului. Am vazut o sfânta foarte trista si stânga a peretilor bisericii, erau multe statuii, una mai frumoasa ca alta, în special Maica Domnului. Ma vazut o sfânta foarte trista, cu sprâncenele ridicate, gata sa plânga. Am descfirat scrisul de la picoarele sfintei, scria: „Asa sa va rugati si voi mamelor pentru copiii vostri, cum s-a rugat Sfânta Monica pentru fiul ei Sfântul Augustin, sa revina la credinta din viata de desfrâu, ce a avut-o multi ani". Lânga catedrala se gaseste biserica „Crucifixului", aici era Maica Domnului îndurrereta cu sabia înfipta în inima, închipuind durerea neamipomenita ce a avut-o când si-a vazut pe Fiul si Dumnzeul Ei rastignit.

Alta biserica în mijlocul unui cimitir, cum nu am vazut în viata mea, asa frumusete de morminte, cu monumente din marmora reprezentând pe Iisus cu coroana de spini, Madona îndurerata, Pieta, foarte multe morminte cu îngeri, unde erau îngropati tineri. Biserica de cimitir era închinata Fecioarei din Lugherca, unde s-a gasit icoana fecioarei Maria într-un copac, pe mosia lui Lugherca. Copacul foarte gros l-am vazut si eu din doua parti, cu sfânta icoana, parca ar lipita, dar nu se putea lua dea acolo, deci au facut o Sfânta Masa în fata acestui copac retezat care s-a învrednicit sa poarte în el, icoana Maicii Sfinte si Fecioare, care s-a învrednicit sa poarte în el, icoana Maicii Sfinte si Fecioare, nefacuta demâna omeneasca, totul în culori pastel. Primul mormânt în acest cimitir a fost proprieterul mosier. În felul acesta a luat fiinta acest cimitir, care este de o curatenie si de o frumusete rara.

Si aici mi-a facut o poza la niste morminte pe care le admiram. Alta biserica Cibona extrem de mare, dar ruinata si parasita, închisa cu sârma ghimpata. Eu mi-am zis: De-mi fac rochita zdrente tot intru în aceasta biserica, care plânge mai rau deât a noastra de la Vladimiresti.

Si nu m-am dat batuta, ca mi-a ridicat rochia, sora Madia, mi-a facut loc prin sârma apoi au venit si ele si am stat mult aici meditând si privind caramizile înguste, tencuiala, ici colo se mai vedea din pictura dar culori, nu-ti puteai sa seama ce a fost pictat. Lacrimile mi-au inundat obrajii.

Sora Maria îmi zice:

De ce strici veselia Duminicii? Am privit-o fara cuvinte. Ce stie ea sau poate nu a simtit mare lucru în aceasta biserica. De la altarul care nu mai exista, pâna la iesirea fara usi, am masurat cu pasul meu 213 pasi, în metri stiu eu cât ar fi! Ne-am oprit la o capela în drum unde era un crucifix cu o masa în fata si vaze cu flori. Se zice ca acolo s-a gasit o icoana a Maicii Domnului, atârnata pe o creanga groasa a unui copac secular. Locul unde este Capela se numeste Cibona icoana care este facatoare de minuni, gasita în copac, pentru ca era în padurea de castani, a fost dus la mânastirea capucinilor din ordinul franciscanilor ce este asezata pe vârful muntelui, lânga castelul parasit despre care am mai aratat. Si astazi sunt doitrei calugari care slujesc pe Stapâna din copac. Mi-a parut foarte rau ca nu au vrut surorile sa mergem ce sa facem ele sunt cu program.

    E luni, început de saptamâna. Am trecut tot ce mi-am notat ieri la Tolfa, apoi m-am odihnit doua ore. Am mers la biserica, la vecernie, pentru ca surorile primise un telefon de la crestinile din Tolfa, ca vin la noi la biserica mai multe persoane ce nu au auzit ce a vorbit sora Veronica, iar una din ele are un secret sa-i spuna. Biserica surorilor este mai noua si este construita de catre Sfântul Parinte Papa Pio Dejimo.

A venit foarte multa lume, numai femei si doi barbati. Am vorbit cam tot ce vorbisem ieri la Tolfa, poate ca am mai adaugat câte ceva. Nu mai retin. Sunt chemata de sora Lino, într-o camera sa-mi spuna o doamna ceva. Sora Lino, mi-a tradus si mi-a batut acasa la masina ei de scris, toate cele spuse de doamna din Tolfa; ce mi-a spus acea doamna? Ca de mica când avea 12 ani, ca orice copil a dus-o mama sa la biserica. Casa parinteasca era lânga mânastirea „Sfintei Emilii" unde vorbisem eu ieri. Iar casa ei de acum, care a cumparat-o cu sotul ce îi este mort de câtiva ani, este lânga catedrala. Ieri, mergând sa plateasca o Liturghie pentru sotul ei, la catedrala întâmplarea a facut ca si Episcopul de la Civitavechia, fiind în vizita canonica, a ramas la slujba în catedrala.

Dupa ce a venit, acasa, o vecina i-a spus ca la mânastire a fost sora din România, care a vorbit în biserica la lume si la surori, lucruri muninate. Ea s-a trezit ca dintr-un somn si a întrebat-o pe vecina:

„Era îmbracata într-o rochie maro si cu parul strâns la spate?"

„Da!" îi raspunde vecina si sta putin pe gânduri dupa care o întreaba:

„O cunosti?"

„Da! am vazut-o în vis acum trei sau cinci zile nu mai stiu, ca venea pe un drum si o voce striga dupa mine: o, vezi este sora Veronica, urmeaz-o!" Vecina întreaba iar: „Dar cine a fost acea voce?" „Stiu si eu cine? trebuie sa merg la ea sa-i spun totul". Vecina curioasa adauga: „Ce tot sa-i spui ca aceea este o sfânta, nu ca tine cu zece rânduri de lanturi la gât, inele si bratari de aur. Nu a mai stat pe gânduri si a luat legatura cu gazda unde am dormit.

Acum încep sa spun: ca la 12 ani, obisnuita cu surorile de la mânastirea „Sfânta Emilia", care a renovat mânastirea era o sora cu numele Maria, care în 1950 avea 80 de ani si care mi-a luat ambele mâini, mi le-a tinut în palmele ei, m-a privit si îmi spune ca o sa am multe necazuri în viata, dar în România exista o maica cu numele de Veronica si-mi repeta: nu, nu Veronica noastra, aceea este o românca, carea siferit din copilarie foarte mult, a facut o mânastire, cu foarte multe surori, o sa aibe mari necazuri, pentru ca o sa fie arestata, iar pe surorile ei le va trimite în cele patru vânturi. Se elibereaza si o sa vina în aceasta mânastire si o sa vorbeasca la lume ce i-a spus „Cerul". Nu va avea haina ei de sora, ci o rochita maro, cu capul gol si parul legat la spate. Ai s-o cunosti si sa-i spui tot ce ti-am spus eu acum. Ar fi zis copila atunci la vârsta de 12 ani: „Dar eu n-am sa uit cele spuse de dumneavostra?" „Nu! a zis maica, ca eu am sa te trezesc atunci când o sa vorbeasca în mânastirea în care si eu mi-am dat tot ce am avut, copilaria si tineretea ca si ea".

E adevarat ca parca m-am trezit dintr-un somn, când mi-a vorbit vecina, care a auzit pe Veronica, vorbind în mânastire. Cred ca Maica Prea Curata a rânduit ca eu sa fiu mai încrezatoare de toate si pentru toate. Eu poate am mai sarit ceva de emotie, dar cele scrise la masina sunt întocmai, cum a spus doamna din Tolfa.

Fie Domnul laudat!

    Impresionata de cele auzite ieri seara la doamna din Tolfa, al carui nume nu-l stiu, azi am stat toata dimineata în casa, m-am rugat si am meditat. Apoi sora Maria m-a rugat sa merg cu ea sa-mi cumpere câte ceva, ce cred ca nu am eu acasa. Mi-a cumparat o umbrela mica, care a costat 10.000 lire. Am oprit-o sa-mi mai cumpere ceva. Sora Maria mi-a raspuns:

Eu am 50.000 de lire sa-ti cumpar ce doresti, ca înapoi acasa nu ma mai întorc cu nici o lira. Am început sa luam ceva pentru bucatarie, diverse, ca sa tocam banii. Am venit acasa pe ploaie si i-am zis:

Vezi, ca esti de vina, ca mi-ai cumparat umbrela!

    Azi, am o luna de când am plecat din tara mea scumpa si am venit în Italia iubita, pe care dupa Tara Sfânta, mi-am dorit-o ca pe ceva sfânt. Vad ca dorintele mele s-au împlinit, ca vad Italia cu maretele biserici. Mereu însetez sa mai vad ceva deosebit.

Nu am aratat ca drumul de la Tolfa pâna la Civitavechia, este în serpentine ca pe valea Prahovei la noi, cu paduri de maslini.

În dupa amiaza zilei de azi, am plecat la Roma, pentru dentist, Madia este în tratament la un medic stomatolog român.

Ne-am întors în orasul Dispoli, unde ne-am culcat. Mâine cu ajutorul lui Dumnezeu vom pleca spre sudul Italiei, la mama Madiei. Masina ei fiind stricata mergem cu autobuzul, care trece prin Bari, oras minunat din punct de vedere arhitectonic si mai ales ca vom merge sa ne închinam, macar la întoarcere la sfintele moaste ale Sfântului Mare Ierarh Nicolae, ce au fost aduse de la Mira Lichiei, aici la Bari.

Doamne ajuta-ma! Ca mult mi-am dorit acest lucru, ca îngenunchez la sfintele moaste ale Sfântului Nicolae.

    În aceasta zi am plecat din Diaspoli, spre Roma, de unde vom lua autobuzul spre Sudul Italiei. Pâna la Roma am trecut prin doua tuneluri foarte lungi si luminate ca ziua. Am vazut locul unde Sfântul Constantin cel Mare a batut si a biruit pe romani, iar pe Maxentiu, l-a ucis în lupta. În acel loc a vazut Sfântul Împarat Constantin cel Mare semnul Sfintei Cruci pe Cer. În statia de autobuz ma întreaba:

Suntetim românca? Si eu sunt românca în vizita la o vara de a mea. Am vizitat cât s-a putut Roma, în doua saptamâni iar acum vrem sa mergem la Florenta. Eu îi spun ca si eu sunt în vizita, venita din România, am pasaportul pe doua luni si stau la prietene, doua surori misionare în Italia. Ne-am despartit. Am luat autobuzul spre orasul sorei Madia, care se numeste Nardo, de unde ne-a spus Madia ca au fost alesi trei Papi. Am ajuns la Nardo la ora 20. Din autogara ne-a luat fratele Madiei cu masina, ducându-ne la mama ei care ne astepta cu multa dragoste. Are 70 de ani dar nu-i dai vârsta asta. La casa parinteasca a venit si al doilea frate cu sotia si cinci copii. În masina cei mai mari dintre copii stateau în spate, iar cei mai mici stateau la portbagaje. Când au iesit din masina, am crezut ca au luat foc, nu te mai întelegeai ce galagie era. Mama celor cinci copii îmi spune într-o româneasca stricata:

În Italia, galagie si vorba multa.

De acasa stiam ca vom sta numai trei zile la Nardo, dar am stat zece zile.

Pe drum cu elegantul autobuz, am vazut zidul romanilor care este foarte vechi si înconjoara Roma, un spital si un palat ruinat. Toata soseaua pe ambele parti, kilometri întregi ne-au însotit copaci de leandri albi si rozi. Dupa doua ore de mers începe un lant de munti, departe de sosea. Am trecut prin orasul Napoli, mai nou si modern, cu fabrici multe si teren de agricultura, cu foarte multe vii. Turme de vaci cu negru ale fermierilor. Viille sunt ridicate de la pamânt cam un metru pe stâlpi spalieri cu sârma. La 50 km. de drum parcurs se plateste câte 1.000 de lire, pentru ca soseaua apartine particularilor. Pe batrânii munti se vad castele cu paduri de maslin, suntem mai aproape de sud. Toate piscurile de munti au câte un castel. Nu stiu de sunt locuite ca Madia nu cunoaste.

Au stiut milardarii ce locuri sa aleaga. În aceasta zona sunt foarte multe sonde tot ale particularilor. Se apropie padurile de maslini pâna la sosea. Multe livezi cu lamâi ale particularilor sunt ramase mostenire din tata în fiu.

Multi fermieri mai sunt, îi spun Madiei.

Da, îmi raspunde, ca doar ei alimenteaza orasele. Tot drumul cât am mers am întors capul când în dreapta când în stânga. Muntii sunt ca la noi în valea Prahovei, înalti ca Omul si Caraimanul, goi, din piatra si cei mai mici împaduriti. Numele lor le voi spune la familia Madiei. Întoarsa acasa, am trecut pe caiet notitele ce le-am luat în drum, fiind în masina. Pâna aici am mai întâlnit si sate mai modeste, pe lânga munti însa cu oi multe.

Am intrat într-un oras mare cu doua biserici, un castel vechi si parasit. Încep iarasi muntii uriasi pe ambele parti ale soselei sunt o frumusete. Un pod ruinat de pe vremea romanilor antici. Prin vagaunile muntilor, se vad luminate sate sau orase, numai Domnul le mai stie, ca nu mai am pe cine sa întreb, ca Madia este „tufa de Venetia". Rau mai etse fara un ghid bun, dar sa fie în limba ta. Pe un vârf de munte se poate vedea un zid care închide o biserica si un castel. S-ar putea sa fi fost o mânastire si acum parasita din cauza lipsei de personal. Încep munti goi din piatra. La poalele muntilor încep orasele mari, apoi dealuri, cu tot felul de onduleuri, iar în dreapta se vede un oras cu trei biserici se zice ca ar fi orasul minerilor cu multe zacaminte.

Un masiv de munte plesuv, ce are pe el un castel ruinat si parasit, se zice ca e medieval. Un tunel lung pe sub munte, luminat ca ziua. Mari suprafete de tutun ale particularilor.

Acestei zone i se spune Irpinia datorita minerilor si fabricilor. Pe munti sunt orase ce lumineaza o frumusete. Am trecut patru tunele pe sub munti, foarte, foarte lungi. Am ajuns la jumatatea drumului, de la Dispoli pâna aici la Bari. O sa-l vedem si o sa ne închinam la întoarcere. Si aici am vazut un palat antic si o fântâna regala, de pe vremea romanilor si patru porti ale cetatii, prin care se intra în oras tot de pe timpul romanilor. În drum pâna la Bari, am facut un mic popas unde s-au schimbat soferii. Din câte am putut sa-mi dau seama, orasul nou are o linie arhitectonica, cum nu am vazut nicaieri. Când ne vom întoarce o sa-l cercetez cu deamanuntul. În Bari, am vazut troleibuze ca la noi în România. Orasul este capitala mediteraneana. Pe suprafete întinse sunt vile ale bogatasilor, fermierilor, pe malul Marii Mediterane, iar pe cealalta parte sunt munti cu paduri de maslini. Peste tot ziduri medievale. Port cu vapoare particulare, vaporase si barci pentru sport. Apusul de soare ce se oglindeste în mare este o minunîtie. Padurile vechi de multe de mii de ani, cu seculari maslini ne însotesc, iar Marea Mediterana s-a ascuns undeva. Intram într-un oras mare cu multa vegetatie, dar s-a lasat noaptea si eu nu mai pot sa-mi iau notite.

Am mai amintit ca am ajuns în orasul Madiei Nardo un oras vechi, cu multe strazi, aproape toate sunt foarte înguste, doar singur centrul este mai comod, ca pot circula maslinile în voie. Familia Madiei, bogata în copii, parca ma cunosteau de când lumea.