5. MARTURISITORI

„Biserica considera vindecarea ca pe o taina (sacrament). Un sacrament, dupa cum stim, este o trecere, o transformare. Nu este vorba de o trecere în supranatura, ci în împaratia lui Dumnezeu, în lumea ca va sa vina, în realitatea lumii acesteia si a vietii ei asa cum a fost ea rascumparata si restaurata în Hristos.
Vindecarea este un sacrament, o taina, deoarece scopul sau, sau finalitatea sa, nu este sanatatea ca atare, adica restaurarea sanatatii fizice, ci intrarea omului în viata Împaratiei, în „viata si pacea" Duhului Sfânt. În Hristos toate lucrurile în aceasta lume (aceasta vrea sa însemne sanatatea si boala, bucuria si suferinta), devin o ascensiune, o intrare catre sau în aceasta viata noua, în asteptarea si în anticiparea ei.
În aceasta lume, suferinta si boala sunt într-adevar „normale", dar tocmai aceasta normalitate este nenormala. Ele releva înfrângerea ultima si permanenta a omului si a vietii, înfrângere pe care nici o victorie partiala a medicinei, oricât de extraordinara si miraculoasa ar fi, nu o poate în cele din urma depasi. În Hristos însa suferinta nu este abolita, ci este transformata în victorie. Înfrângerea însasi devine victorie, cale si intrare în Împaratie si este singura vindecare veritabila.
Iata un om care se afla pe patul suferintei. Biserica vine la el pentru a-i oferi taina vindecarii. Pentru acest om, ca pentru orice om si pentru lumea întreaga, suferinta poate fi înfrângerea însasi, capitularea totala în fata tenebrelor, a disperarii si a singuratatii. Aceasta poate însemna a muri, în sensul cel mai adevarat al cuvântului. Si totusi acelasi lucru poate fi victoria ultima a Omului si a Vietii. Biserica nu vine sa restaureze sanatatea în acest om, ea nu vine pentru a se ralia pur si simplu medicinei atunci când aceasta si-a epuizat propriile posibilitati. Biserica vine pentru a introduce pe acest om în dragostea, lumina si viata lui Hristos. Ea nu vine numai pentru a reconforta în suferinta, pentru a ajuta, ci pentru a face din suferind un martir, un marturisitor al lui Hristos, chiar în mijlocul suferintelor. Un martir este acela care „vede Cerurile deschise si pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu"(Fapte 7,56). Martir este cineva pentru care Dumnezeu nu este o alta sansa - în cele mai multe cazuri ultima - de a opri durerea. Dumnezeu este însasi viata sa si astfel totul în viata sa merge spre Dumnezeu si urca spre plenitudinea dragostei."( P.Alexandre Schmeman,"Pentru viata lumii", Vestitorul Ortodoxiei ).
În continuare va vom reda povestea tulburatoare a unei tinere femei si mame a doi copii, confruntata de ani de zile cu o suferinta extrema, deopotriva a trupului si, mai cu seama a sufletului: dupa ani îndelungati de peregrinari ineficiente prin diverse spitale pentru niste afectiuni imposibil de diagnosticat, tânara se apropie de Biserica si atunci, cu voia lui Dumnezeu, iese la iveala adevarata suferinta, aceea a posedarii de duhuri necurate. Audiind înregistrarea ce urmeaza, nu ne-a impresionat atât de mult prezenta tulburatoare a celui rau, cât prezenta tainica, delicata si atotiubitoare a lui Dumnezeu. Tânara femeie, în momentele de ragaz, ne poarta în prezenta lui Dumnezeu prin rugaciunea pe care i-o aduce cu dragoste nespusa. Sunt momente de har pe care nu le poti uita, în care vorbeste Domnului fata catre fata în prezenta Sfintilor Îngeri si a celor 24 de Batrâni, întocmai ca în Apocalipsa. Asa cum cu frica marturisesc si diavolii, numai Domnul i-a cunoscut inima, si a îngaduit aceasta teribila suferinta cu încrederea ca acest suflet Îl va marturisi pâna la capat si ca noi vom cunoaste calea catre Viata.
Tânara crestina, din partile Dîmbovitei, chinuita de duhuri rele datorita unei vrajitoare din sat, a venit la Sfânta Manastire Sihastria cu multa credinta pentru Taina vindecarii, însotita de rudele ei. Dupa ce a fost marturisita i s-au facut noua Sfinte Masluri cu sapte preoti, fiind greu muncita de demoni. Pe lânga marea credinta a bolnavei, întarita de multa rugaciune si de post, de smerenie si rabdare uimesc, mai ales, cuvintele rostite de demoni în timpul sfintelor slujbe. Acesta este un caz foarte rar, diavolii din ea fiind siliti de Hristos sa se marturiseasca public.

LA AL DOILEA SFÂNT MASLU
ÎN SEARA ZILEI DE 24 IANUARIE

În timp ce rudele aduceau bolnava Maria la Sfântul Maslu, diavolul din ea spunea:
- Nu te mai lupta cu mine, ca ai sa mori! Degeaba te lupti cu noi, ca nu plecam! Suntem tot iadul pe tine. Suntem capetenie. Fa voia noastra, esti tânara, ai sa mori! Nu plecam din tine decât moarta… Unde sa ne ducem?… Unde sa ne ducem? Întrebau diavolii.
Iar din mijlocul celor sapte preoti, preotul proiestos le-a zis:
- Duceti-va în locuri pustii si fara de apa!
Diavolii au raspuns:
- Nu plecam în pustie, ca acolo nu sunt oameni!
- Pleaca, duhule necurat, în iad! I-a spus acelasi preot.
Iar diavolul a raspuns din nou:
- Nu plec fara sufletul acesta.
- Pleaca, duhule rau, dintr-însa, a zis iarasi preotul.
- Este al nostru sufletul ei, au raspuns diavolii din ea.
Dupa începerea Sfântului Maslu, când preotii o însemnau cu Sfânta Cruce, diavolul striga cu groaza:
- Ma arde!…Ma arde!…
- În momente de liniste, când bolnava se închina si se însemna cu semnul Sfintei Cruci, diavolul din ea striga, amenintator:
- Nu te închina! Fa crucea strâmb, caci toti care fac crucea strâmb sînt ai nostri, iar cei care o fac drept ne biruiesc!
În timpul molitfelor de dupa Sfânta Evanghelie, diavolii din nou strigau cu mânie:
- Sîntem în ochi, sîntem în gura, sîntem în urechi, sîntem în mâini, sîntem în picioare, sîntem în toate madularele tale…Nu plecam, esti data noua…
Dupa continuarea rugaciunilor de sanatate, diavolii au strigat:
- Degeaba va luptati, ca nu plecam. Este data noua!
La însemnarea cu Sfânta Cruce pe crestetul bolnavei, aflata în stare de letargie, divolul striga:
- Ma arde crucea!… Ma arde crucea!…
La stropirea cu aghiasma de catre preoti, diavolii iarasi strigau:
- Ma arde!… Ma arde rau!… Nu putem sa ne întoarcem în iad fara sufletul ei. Este a noastra. Ne-a fost data noua!…
Iar catre femeia bolnava zicea cu mânie:
- Fa voia noastra si vei scapa!
Dupa citirea Evangheliei a doua, diavolii strigau:
- Unde sa ne ducem?… Unde sa ne ducem?…
- Duceti-va la vrajitoarea care va trimis! le-a spus preotul din mijloc. Iar demonii au raspuns:
- E moarta Gheorghita. Ea ne-a trimis!
Iar preotul le-a spus din nou:
- Duceti-va la Gheorghita!
- E în iad si trebuie sa te luam si pe tine (pe bolnava) acolo. E vai de noi daca plecam fara tine în iad! au raspuns demonii.
La alta rugaciune de la Sfântul Maslu, pe când diavolii o chinuiau cumplit pe bolnava, preotul proiestos (cel din mijloc) a zis:
- Iesi duhule rau din ea!
Iar ei au raspuns:
- N-a sosit vremea mântuirii ei. Trebuie s-o chinuim!
- Du-te diavole în iad! a zis cu tarie acelasi preot.
- N-a sosit vremea noastra. De ce sa plecam din ea, daca s-a dat noua?…
La alta rugaciune citita pe capul bolnavei Maria, diavolii îndemnau:
- Fa voia noastra si vei scapa de chinuri!…Nu putem pleca în iad fara tine…
Într-un moment de liniste, bolnava spunea:
- Au venit din trei parti asupra mea…
În timpul stropirii cu aghiasma si însemnarii bolnavei cu Sfânta Cruce, diavolii strigau cu jale:
- Ne topeste!…Ne arde!…Ne biruie!…
Iar bolnavei îi ziceau cu amenintare:
Nu te mai lupta cu noi, ca vei muri! Esti tânara, ai sa mori! Noi plecam, dar vei muri…
Preotii ziceau la rugaciune:
- Iesi, demone, dintr-însa!
- Nu plecam! Nu plecam! Nu ne putem întoarce în iad fara tine. Esti data noua! Gheorghita e la noi! Trebuie sa vii si tu… Nu te mai închina! Vei muri! strigau diavolii poruncitor. Apoi mieunau ca pisica…
Dupa alta Evanghelie, strigau din nou:
- Fa voia noastra si vei scapa. Vino cu noi!…
La stropirea cu aghiasma, dupa ultima molifta, diavolii strigau:
- Aoleuuu!… Ma topeste!… Ma arde!… De ce m-ati adus aici? Dati-mi tuica si carne sa manânc… Mântuirea ta nu e aici…
Ca replica, la ectenia preotilor pentru lume, "Sa ne rugam pentru pacea lumii…", diavolii strigau:
- Lumea e a noastra! Suntem peste tot! Noi vom birui!…

LA SFÂNTA LITURGHIE
DE LUNI 25 IANUARIE

Asistând la Sfânta Liturghie, bolnava Maria statea jos, sub apasarea duhurilor rele. Iar la iesirea cu Sfintele Daruri, diavolii au strigat cu vaiete prelungi:
- Aoleuuu!… Ma arde! … Ma arde!… Ne biruie!… Aoleuuu!… O câstiga Hristos! O pierdem! O pierdem! Ne-o ia Hristos!… Suntem capetenie, unde sa plecam? Unde sa ne ducem? Noi plecam, dar ea moare!
Când bolnava se închina în biserica, diavolii strigau:
- Nu te mai închina drept! Fa voia noastra si te scapam de chinuri! Fa voia noastra!… Nu plecam fara tine în iad. Nu stii ce ocara primim! De sufletul ei nu ne putem atinge…
Dupa terminarea slujbei, bolnava Maria ne marturisea ca în timp ce se trageau clopotele pentru începerea Sfintei Liturghii, ea vedea cum diavolii ies pe poarta manastirii afara.

LA AL 3-LEA SFÂNT MASLU
DIN NOAPTEA DE 25-26 IANUARIE

Dupa începerea primelor rugaciuni, demonii marturiseau cu jale.
- Arhanghelii ne topesc!… Arhanghelii!…
Dupa prima Evanghelie din nou strigau:
- Ce sa ma fac? Unde sa ma duc?… Nu o mai chinui…
Dupa rugaciunea întâi, ziceau:
- Nu avem voie sa plecam fara sufletul ei… Degeaba ne-am ostenit! Se duce osteneala noastra!…
În timpul citirii Evangheliei a doua, strigau din nou:
- Ne temem! Ne temem! Nu trebuie sa plecam fara sufletul ei!… În timpul rugaciunii a doua ziceau cu mânie:
- Vai de mine ce ocara am! Unde sa ma duc? Avem învoiala (voie) sa chinuim lumea… Cine ne face voile, nu le facem nimic. Cine vrea sa ne ia locul nostru (în rai), ne luptam cu ei!…
În clipa aceea, bolnava Maria zacea jos si , cuprinsa de grea durere, striga:
- Doamne, ce sageti au înfipt în mine!
Iar demonii raspundeau:
- O sa plecam… Toate sagetile sunt asupra ei!… Sa faca voia noastra si o lasam în pace!…
În timpul citirii altei Evanghelii, diavolul se vaieta:
- Ce patesc eu pentru preoti!… Arhanghelii o izbavesc!…
La citirea ultimei Sfinte Evanghelii, diavolul striga cu groaza:
- Nu mai am putere! Ma arde ca focul! Nu mai am deloc putere… Mi-a luat toata puterea… Smerenia ne topeste si milostenia!
- Doamne, ce ma sageteaza! striga cu durere bolnava. Ma jupoaie de vie!…
Iar la ultima rugaciune, când s-a deschis Sfânta Evanghelie pe capul bolnavei, demonii strigau cu durere catre preotul care citea:
- Ne topeste! Nu mai avem putere cum am avut! Înainte am avut putere mult mai mare! Nu mai citi ca o sa plec! Mai taci din gura! Nu stii ce batjocura am eu în iad… Tot te chinui. Nu te mai lupta cu mine, striga demonul catre bolnava. Suntem în ochi, suntem în mâini, suntem în picioare, suntem în toate madularele ei…

LA SFÂNTA LITURGHIE
DIN 26 IANUARIE

La iesirea cu Sfânta Evanghelie, demonii au început a o munci pe bolnava Maria, trântind-o la pamânt si strigând cu glas jalnic:
- Nu ne chinui Iisuse! Nu ne chinui Iisuse!… Prea ne arde!… Prea ne arde!… Nu ne mai chinui… Ne arde!…
Apoi, când preotul citea Sfânta Evanghelie, la auzul cuvintelor „ Caci, când vor învia din morti, nici nu se mai însoara, nici nu se mai marita, ci sunt ca îngerii în ceruri, diavolul tipa înfricosator:
- Vai!… Nu vreau sa ne ia locul!…Nuu…
Iar la pomenirea numelui Sfântului Ioan Botezatorul, raspundeau cu aceeasi spaima:
- Botezatorul ne topeste!…si apoi, din nou strigau:
- Nu ne chinui Iisuse!… Nu ne arde!… Nu ne arde!…Ea e de vina ca nu ne face voile… De aceea o chinui… Nu pot sa-i iau sufletul… Si când un crestin i-a spus bolnavei:
Nu te descuraja! Maica Domnului te ajuta. Diavolul i-a raspuns:
- E rana de mult plâns!… Nu mai zice!… Ea scoate multi crestini din mâinile noastre!… Aoleuu…
La cântarea Heruvicului, dupa un urlet groaznic, diavolul a strigat:
- Auu!… Nu ne pedepsi!… Tu ne-ai îngaduit s-o chinuim. Nu ne pedepsi!
Aoleuu!… Ne pierde!… Vai mie!… Unde sa ma duc? Degeaba ne-am ostenit! Degeaba ne-am ostenit! S-a dus osteneala noastra! Degeaba ne-am ostenit!…
Când a iesit preotul cu cadelnita sa tamâieze prin biserica, diavolul a început s-o scuture cu putere si sa marturiseasca cu voce tare:
- Gheorghita m-a trimis!… E acolo!… E acolo în iad! E a noastra! Ea mi-a dat sufletul. Mi l-a legat. M-a legat de suflet pe toata viata. M-a legat de suflet…
Apoi iar a continuat sa strige:
- Nu ma lasa! Nu ma lasa!… Nu ma lasa Creatorul vostru sa-l iau… Nu vreau sa plec! Nu vreau sa pierd sufletul… Nu plecam! Nu plecam! Vreau sa te chinui! Sa nu-mi mai faca nimeni voile! Nu plecam!… Aoleu!… Vai noua! Vai noua! Un iad nu-i în stare de un suflet! Vai de noi când pierdem un suflet! Vai de noi, ce jale e pentru noi! Vai de noi!
La iesirea preotului cu Sfintele Daruri diavolul a urlat cu mare groaza:
- Nu ne arde!… Nu ne arde!… Aaaauu!… Vaaai! Ma arde rau! Ma arde rau! Ma arde! Ma topesc ca ceara! Pier ca focul! Ma sting ca fumul! O pierdem! Aaaauu!… Aaaauu!…
Apoi a început a boci în tot felul, mieuna ca pisica, si a se tângui amarnic:
- Încotro s-o iau?… Încotro s-o iau?… De la Gheorghita am venit… Spun tot! Spun tot ca sunt blestemat… de Creatorul vostru… Nu e a voastra! E a lui Hristos!… Aoleu!… Cât ai sa mai rabzi sa te luptam? Noi îi acaparam repede pe crestini.
Ne mai putând sa suporte sfintele rugaciuni, demonii din bolnava strigau catre capetenia lor:
- Iesi capetenie, sa iesim si noi! Nu mai putem sa stam! Ne arde rau! Nu mai putem rabda chinurile… si batjocura… Au!… Au!…Ce sa ma fac? Aoleu!… Ce raspuns sa dau? Nu stii ce ocara am? Nu stii ce ocara am?
Dupa o pauza, diavolul a început din nou sa se vaite:
- N-am stiut unde ma duce! Nu i-am stiut gândul! Nu i-am stiut gândul! Ooo… ticaloaso!… Ai lucrat în taina… Ma distruge!… Mi-a aflat toate viclesugurile… Aaaauu!… Ne-a mai îngaduit câteva zile, si-apoi nu ne va mai îngadui sa o chinuim. O pierdem! O câstiga Hristos! O pierdem! Vai noua! Tot iadul nu-i în stare de-un suflet!
Apoi, la auzul cuvintelor „si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii…" din Crez, demonul striga cu putere:
- Nuuu! Nu vreau judecata! Nu vreau judecata, ca ma tem! Ma tem!… Vor sa ne-o ia! Vor sa ne-o ia!
La cântarea „Pe Tine Te laudam, pe Tine Te binecuvântam…" când se sfintesc Sfintele, diavolii strigau:
- Voi Îl laudati, dar noi Îl urâm! Voi Îl laudati, dar noi Îl urâm!… E vrajmas… E vrajmas pentru noi!
La rostirea rugaciunii Tatal nostru, când se zicea: „si ne iarta noua greselile noastre…", diavolii strigau:
- Va iarta!… Va iarta!…
Iar la rugaciunea de multumire a preotului, diavolul se vaieta cu amar:
- Ce patesc eu printre preoti!…