7. COPIII NOSTRI

7.1. PEDAGOGIE CRESTINA

Mângâierea duhovniceasca a rugaciunii

De fiecare data când Parintele îmi vorbea despre rugaciune întelegeam ca nu vorbea despre un efort superficial si fragmentar, ci profund si continuu. Odata, vorbind despre problema unei mame pe care o cunosteam amândoi si care îmi ceruse sa-l întreb pe Parintele despre acea problema, acesta mi-a spus: „Copilul are o problema interioara si de aceea se comporta astfel. Copilul e bun, nu vrea sa faca ce face. Dar este nevoit, este legat de ceva. Nu poate fi îndreptat cu logica, nu-l poti convinge cu sfaturi, nici sa-l obligi cu amenintari. El va face pe dos. Poate sa fie si mai rau, poate sa ramâna asa, dar poate si sa se dezlege de aceasta. Pentru a se dezlega, mama sa trebuie sa se sfinteasca. Pentru a se elibera, trebuie sa aiba lânga el un om sfânt, cu multa iubire, care sa nu-i tina predici si sa nu-l înspaimânte, ci care sa traiasca în sfintenie, iar copilul, vazându-l, va dori sa fie asemenea lui. Mai presus de toate, copilul trebuie sa aiba lânga el un om care sa se roage mult si fierbinte, caci rugaciunea face minuni. Mama nu trebuie sa se limiteze la mângâierea sensibila a copilului ei, ci trebuie sa-l mângâie duhovniceste prin rugaciune. Când îl mângâie fara rugaciune, copilul face astfel (îsi întinde mâinile cu violenta si-si respinge mama). Când însa, fara a-l mângâia, se roaga fierbinte si într-ascuns pentru copilul ei, atunci el va simti în sufletul lui o mângâiere duhovniceasca inexplicabila, ce-l va atrage spre mama sa. Mama, în rugaciunea sa, trebuie sa se topeasca precum o lumânare. Sa se roage în tacere, cu mâinile înaltate spre Hristos si sa-si îmbratiseze copilul în taina.
Prin urmare, copilul are nevoia de o astfel de rugaciune din partea mamei sale, dupa cum spuneam. Rugaciune fierbinte, neîncetata, staruitoare, iar Dumnezeu va înfaptui minunea Sa si-l va elibera pe copil de ceea ce-l tine legat. Prin sfintenia mamei sale copilul va gasi drumul ce bun".
„Lânga Parintele Porfirie", Ed. Bunavestire, Bacau, 1999

7.2. PENTRU VIATA

Adevarul este ca în pântecele femeii gravide a început o noua viata. O viata creata de Dumnezeu, un copil. Femeile trebuie sa accepte acest fapt. Nu doresc sa împovarez pe nimeni cu sentimentul de vina, singurul motiv pentru afirmatiile mele este de a arata calea spre vindecare.
Deseori am fost întrebata daca o femeie poate fi vindecata de ranile avortului doar cu ajutor psihologic, fara a apela la resurse spirituale. Raspunsul este negativ. Nu cred ca aceste rani pot fi vindecate deplin fara puterea credintei. Doar Datatorul vietii poate vindeca ranile provocate de pierderea unei vieti. Doar Dumnezeu poate darui o însanatosire completa.
Am urmatoarea convingere ferma: chiar daca o relatie sexuala dintre doua persoane ar putea fi privita ca o întâmplare, actul divin al conceperii unei noi vieti nu este niciodata o greseala! De aceea este important ca femeile sa reuseasca sa-si exprime sentimentele legate de pierderea copilului si apoi sa înlocuiasca în sufletul ei durerea avortului cu pacea de a-si simti copilul stând ocrotit în bratele Domnului.
Eu cred ca doar Mântuitorul Iisus Hristos poate vindeca trauma avortului, aratându-ne astfel dragostea Sa pentru noi. El ne-a învatat sa-i hranim pe cei flamânzi, sa-i îmbracam pe cei goi si sa-i îmbarbatam pe cei cu inimile zdrobite. Nu cred ca în societatea noastra exista cineva a carui inima sa fie mai zdrobita decât inima unei femei dupa avort. De aceea trebuie sa le aratam acestor femei adevarul, nevoia mare de vindecare a inimilor lor ranite, însa trebuie sa o facem cu multa dragoste si compasiune, niciodata acuzându-le. Daca ele vor recunoaste drama psihica suferita dupa avort si vor cere iertare lui Dumnezeu, Datatorul vietii noastre, vor putea experimenta pe deplin puterea iertarii Lui.

Dr. Susan Stanford, S.U.A., psiholog
(a suferit un avort care i-a schimbat viata)

Marturia unui medic ginecolog

Integrând marturii emotionante ale femeilor ce au trecut prin experienta avortului si opinii ale unor medici si psihologi, lucrarea de fata ( Myriam, de ce plângi?-Trauma avortului, Ed. Ariel, Timisoara 1998 ) avertizeaza asupra consecintelor psihice nefavorabile ale avortului, ce afecteaza, în primul rând, femeile, apoi partenerii lor, dar si personalul medical implicat. Multe studii medicale au relevat faptul ca tulburarile emotionale post-avort pot conduce la psihoze grave, mai ale la femeile tinere, la cele în vârsta si celibatare, lipsite de suportul parintilor si respectiv al sotului, la femeile cu avorturi în trimestrul al doilea de sarcina, la cele cu avort terapeutic din cauza unor malformatii fetale, precum si la cele cu antecedente psihiatrice.
Pare paradoxala aparitia acestei traume psihice în conditiile în care avortul nu mai este considerat un act rusinos, repudiat si chiar pedepsit de societate. De aceea nici nu mai trebuie tainuit de femeie, determinând astfel izolarea si privarea ei de suportul afectiv al familiei si al prietenilor. Avortul a devenit un act legal, simplu de efectuat, relativ sigur din punct de vedere medical si aproape banal în cotidian.
Acum stiu ca sorgintea acestor fenomene post-avort se afla în distrugerea voita a fiintei umane,care exista intrauterin, desi nu este dorita.
Înainte de a explica cele de mai sus, trebuie sa marturisesc ca, desi sunt medic de multi ani, iar medicina este chemata sa apere viata, chestiunea suprimarii vietii umane în stadiul ei embrionar nu m-a preocupat în mod deosebit, atât din cauza gravelor complicatii ale femeilor cu avorturi provocate empiric în perioada cât a functionat legea restrictiei avortului, cât si pentru faptul ca mi se parea firesc ca orice familie are dreptul sa-si planifice copiii doriti.
Fiind ginecolog, am efectuat avorturi atât în spitalul în care lucrez (cel mai mare spital de profil din Banat), cât si la cabinetul meu privat, însa de aproape 5 ani am renuntat definitiv la aceasta practica.
Imaginea ecografica a embrionului, miscarile sale, pulsatiile cardiace, banii câstigati de pe urma acestor avorturi, dorinta de a avea cât mai multe astfel de « paciente » la cabinetul privat, mi-au provocat obsedanta imagine a unui „ killer" platit ca sa ucida…
Este usor de imaginat ca decizia mea de a renunta la practica avortului nu a fost nici simpla (« Am eu dreptul sa refuz ajutorul medical unei femei ce nu doreste sarcina ? ») si nici fara urmari critice din partea cunoscutilor, colegilor si prietenilor (« Atunci de ce te-ai facut ginecolog ? » , « Ce s-ar întâmpla daca toti ginecologii ar proceda la fel ? », « Este mai bine ca un copil nedorit sa ajunga la leagan sau pe strada ? », etc., etc.). Pentru ca în astfel de situatii este mereu invocata drept explicatie, în sens oarecum depreciativ, credinta mistica si participarea regulata la serviciul religios, tin sa precizez ca pâna atunci, desi eram botezat ortodox, nu frecventam decât rareori slujbele religioase.
Chestiunea statutului ontologic al embrionului, adica precizarea momentului când începe viata noii fiinte a fost reluata în discutie cu ocazia experimentarii fecundatiei în vitro, care comporta risipa de embrioni si posibilitatea manipularii embrionare. Drept rezultat, controversele privind viata embrionului sunt astazi limitate la perioada cuprinsa între fecundatie si implantarea în uter.
Chiar si filozofii laici acorda respect absolut embrionului dupa ziua a 14-a de la fecundatie, data embriologica a aparitiei sistemului nervos. În viziunea lor, aceasta reprezinta garantia dezvoltarii naturii rationale, reprezentativa pentru definirea persoanei umane. În acest moment, femeia nici nu banuieste ca este gravida. Fiind în a 28-a zi a ciclului, ea asteapta linistita menstruatia.
Într-un articol pe care l-am publicat în revista « Obstretica si Ginecologia » (vol.XLVII, 1997,109-112) despre embrionul precoce (embrionul aflat în primele 6 zile de la fecundatie, înca neimplantat în uter), aratam ca opinia dominanta a biologilor identifica începutul noii existente înca din momentul fecundatiei, pe baza zestrei cromozomiale specific umane, alta decât cea a parintilor, capabila sa produca un organism uman distinct. Aratam, de asemenea, ca nici din punct de vedere ontologic si nici din cel al evaluarii axiologice nu pot exista limite de tranzitie în devenirea persoanei umane. Nu exista o trecere de la « nimic » la « ceva », de la un tesut « impersonal » la « persoana » si de aceea fiinta umana, persoana cu drepturi depline, ia nastere în momentul fecundatiei, când se produce unirea principiului spiritual cu cel material.
Avortul voluntar este deci o crima premeditata, luând dreptul la viata unei fiinte omenesti înainte de a o gusta si mai ales înainte de a fi botezata.
Celor interesati în vederea unei documentari mai ample le recomand sa vizioneze filmul « The Silent Scream » (« Strigatul mut »), realizat de dr. Bernard Nathanson, fondator al primei grupari politice din S.U.A. în favoarea avortului si fost director al celei mai mari clinici de avorturi din lume, care astazi se simte raspunzator pentru efectuarea a 75.000 de avortului. Imaginile, care redau efectuarea unui avort la 12 saptamâni de sarcina, sunt de un dramatism înfiorator : fatul manifesta perceperea pericolului prin miscari violente, cresterea frecventei cardiace si deschiderea gurii ca pentru a scoate un strigat… « strigatul mut ».
Ce se întâmpla oare cu sufletele fetilor avortati ? Diverse experimente au aratat ca organismele în agonie trimit un semnal foarte puternic când agresiunea a fost neasteptata sau violenta. Sunt deja celebre experimentele lui Cleve Backster, care în 1966 a descoperit ca o planta de apartament producea modificari electrice semnificative exact în momentul când în preajma ei erau aruncati creveti vii în apa clocotita. Modificarile erau absente daca crevetii erau morti. Pe de alta parte, sunt cunoscute contactele telepatice dintre oameni (mai ales între gemeni), care se realizeaza adesea spontan în clipa când unul din cei implicati e în pericol sau pe moarte. Aceste fapte par sa demonstreze ca exista o retea de comunicare între toate fiintele vii, iar semnalul mortii este poate « cel mai intens sunet » din acest limbaj universal.
Un alt fapt dovedit stiintific este acela ca înainte ca embrionul sa se « cuibareasca » în uter, între el si mama se stabileste o comunicare biomoleculara care asigura succesul sarcinii si nasterii. Conform unor autori, comunicarea feto-materna persista toata viata. Avortul întrerupe brutal acest sistem de comunicare, iar femeia ce a trecut prin asemenea experienta simte o pierdere imensa, ramânând frustrata. Potrivit experientei specialistilor în domeniu, psihoterapia singura nu este suficienta pentru a înlatura sentimentele de vinovatie, ea trebuind sa fie corelata cu consilierea duhovniceasca.
Acum sunt convins ca Biblia este într-adevar o carte compatibila cu stiinta si cu oricare alt domeniu, chiar daca nu utilizeaza limbajul tehnic al diverselor discipline, ci vorbeste în limbajul universal al experientei umane. De fiecare data când un pasaj biblic se ocupa de un aspect stiintific, la un studiu atent se dovedeste ca previziunile sale stiintifice sunt absolut exacte. Mai mult, vom descoperi ca adesea Biblia a anticipat unele descoperiri stiintifice.
Trupul omului, format de Dumnezeu din tarâna, a primit « suflarea de viata » (ebraicul rua, tradus în alte locuri prin « vânt » sau « duh »), si a devenit astfel « fiinta vie » (Geneza 2 :7). În Biblie viata biologica a omului este asociata cu nephesh-ul creat de Dumnezeu, tradus frecvent prin « suflet », « viata », dar si în diverse alte moduri, în functie de context. Fiecare persoana poseda, deci, un trup si un suflet. În timp ce trupul unei noi fiinte omenesti ia nastere pe cale biologica, caracteristicile sale fiind transmise pe cale genetica de la primii parinti, Adam si Eva, sufletul este rezultatul unei « conlucrari a lui Dumnezeu cu parintii », în momentul conceptiei (D. Staniloae).
Omul a fost creat « dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu »(Geneza 1 :26-27), ceea ce a necesitat un act special de creatie, suplimentar fata de crearea elementelor fizice si a principiilor vietii, desemnate a fi transmise pe cale genetica. Apostolul Pavel deosebeste la om trup, suflet si duh (1 Tesaloniceni 5 :23). În conceptia unor filozofi contemporani, duhul nu se suprapune sufletului, ci este principiul vietii spirituale. Duhul ne diferentiaza net de animal, prin duh suntem în legatura cu Dumnezeu si avem gândul vesniciei (Romani 8 :15-16 ; Fapte7 :59).
Procesul dezvoltarii embrionare este datorat dublului helix al moleculei de ADN si a informatiei genetice stocate în ea. Spirala dubla serveste ca « sablon » pe care « se brodeaza » treptat corpul embrionului. Acest proces este relevat poetic în psalmul 138 al lui David (13-16) : « Tu ai zidit rarunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcatuit în pântecele maicii mele. Te voi lauda, ca sunt o faptura asa de minunata… Nu sunt ascunse de tine oasele mele, pe care le-ai facut întru ascuns, nici fiinta mea pe care ai urzit-o ca în cele de mai jos ale pamântului. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tai si în cartea Ta toate se vor scrie… »
Cuvântul « alcatuit » traduce ebraicul sakak, care înseamna "a împleti' împrejur si pe deasupra pentru a asigura protectie unui lucru. Se transmite astfel atât ideea protejarii fatului în uter, cât si cea de asigurare a unui model de interconexiuni în vederea cresterii lui treptate. Cuvinte « faptura minunata » sunt în original un singur cuvânt : ebraicul palah, care semnifica « facut în mod unic ». Desi procesul si modelul de baza este acelasi pentru fiecare persoana, informatia genetica este astfel structurata încât fiecare individ este unic.
Viitorul trup este vazut de Dumnezeu nu numai într-o viziune profetica, ci în fiecare detaliu al structurii sale. În textul ebraic apare si cuvântul raqam, care înseamna "brodat". Este sugerata astfel actiunea tipar a genelor ce dirijeaza procesul de modelare a corpului, la fel cum o broderie capata contur, cusatura de cusatura, pe baza modelului imprimat pe material.
Expresia « ca în cele mai de jos ale pamântului » este enigmatica. Contextul în care mai apare aceasta expresie arata ca este vorba despre un loc întunecat din interiorul pamântului, care gazduia spiritele oamenilor morti. Majoritatea comentatorilor considera ca acest loc nevazut este comparat, la figurat, cu pântecul matern, O alta interpretare este aceea ca fatul este « brodat » în pântece din elemente care, la origine, provin din adâncurile pamântului. Dumnezeu vede dezvoltarea embrionului în fiecare etapa a vietii sale. În atotcunoasterea Sa, El ne vede chiar si înainte de conceptie : « Înainte de a te fi zamislit în pântece te-am cunoscut' (Ieremia 1 :5).
Privind expresia « cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tai », în textul ebraic este utilizat cuvântul golem, ce semnifica « o masa înfasurata si informa », cu referire cât se poate de explicita la embrion. Pâna si « zilele » lui sunt înscrise în cartea lui Dumnezeu.
Data fiind aceasta perspectiva asupra fiintei umane, se vede ca toate întrebarile noastre existentiale se reduc, în cele din urma, la cele referitoare la relatia cu semenii, cu universul si cu Dumnezeu. În aceasta interogatie, fiecare dintre noi îsi capata constiinta situs-ului sau si poate dobândi o perspectiva corecta asupra problemei avortului.

Timisoara, 27.08.1998 Dr. Dan Pascut, medic primar obstretica-ginecologie