Tejaco

Dreptul la identitate	Articolul 6 (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.
Cetăţenii străini şi apatrizii	Articolul 18 (1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi. (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Tratatele internaţionale privind drepturile omului	Articolul 20 (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile si libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

3. Legislaţie privind recunoaşterea mutuală a atestatelor şi calificărilor

Regimul străinilor în România
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 reprezintă cadrul legal al intrării, şederii şi ieşirii în/din teritoriul României, drepturi şi obligaţii, precum şi măsurile specifice pentru controlul imigrării, în acord cu obligaţiile asumate de România prin documentele internaţionale a căror parte este.
Anual, Guvernul îşi stabileşte politicile privind străinii prin stabilirea:

numărului de permise de muncă care pot fi acordate străinilor pentru angajare, stabilite în acord cu prevederile legale referitoare la permisele de muncă;
numărului de locuri din unităţi sau instituţii de învăţământ care pot fi oferite străinilor şi a condiţiilor pentru înscrierea la fiecare formă de educaţie;
cuantumului alocaţiilor necesare pentru hrană, sprijin şi cazare în centre, cât şi a celor pentru asistenţă medicală şi spitalizare;
cuantumului alocaţiilor reprezentând mijloacele financiare necesare atât pentru perioada de şedere cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alte state.

Străinii, cu excepţia cetăţenilor statelor membre ale UE şi ale Spaţiului Economic European, sunt subiectul unui număr de formalităţi la intrarea pe teritoriul României (de la dovada identităţii până la documentele de călătorie). Cazurile în care Poliţia de Frontieră poate interzice intrarea străinilor în România sunt strict prevăzute de către ordonanţele guvernamentale şi sunt bazate pe raţiuni de securitate publică şi sănătate.
Străinii care intră pe teritoriul României trebuie să deţină viză. Viza română trebuie să fie acordată de misiunile diplomatice ale României sau birourile consulare din afara ţării cu aprobarea prealabilă a Ministerului Afacerilor Externe. Sunt câteva excepţii de la această regulă, pentru cetăţenii statelor membre ale UE şi ale Spaţiului Economic European, precum şi pentru cetăţenii statelor cu care România a încheiat acorduri bilaterale în acest sens. Ordonanţa de Urgenţă stabileşte câte4va tipuri de vize, fiecare cu un regim legal special: viză de tranzit în aeroport, viză de tranzit, viză pentru şederi scurte, viză pentru şederi de lungă durată (emisă pentru activităţi economice, profesionale, angajări, studii, reunirea familiei, intrarea pe teritoriul României a străinilor căsătoriţi cu cetăţeni români, activităţi umanitare şi religioase, vize diplomatice, vize de serviciu ş.a.)
Străinul căruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a reînnoit dreptul de şedere în România i se va acorda, de către Autoritatea pentru Străini prin unităţile sale teritoriale, un permis de şedere, după cum urmează: un permis de şedere temporară străinului căruia i s-a acordat sau, după caz, i s-a reînnoit dreptul de şedere; sau un permis de şedere permanentă străinului căruia i s-a acordat dreptul de şedere permanentă, prin aprobarea stabilirii domiciliului în România.

Azilul în România
Legea nr. 122/2006 stabileşte regimul legal al străinilor care solicită o formă de protecţie în România, regimul legal al străinilor care beneficiază de o formă de protecţie în România, procedura de acordare, suspendarea sau încetarea unei forme de protecţie în România, precum şi procedura de stabilire a unui stat membru responsabil pentru examinarea solicitării de azil.
Statutul de refugiat poate fi acordat, la cerere, unui străin care dovedeşte că se teme din cauza unor motive bine întemeiate că va fi persecutat din motive de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un grup social, care se află în afara ţării sale de origine şi este incapabil sau nu doreşte din cauza fricii să obţină protecţie din partea acelei ţării, precum şi apatrizilor care se află în afara ţării unde aveau rezidenţa, din aceleaşi motive menţionate mai sus, şi care nu pot sau nu doresc să se întoarcă. În cazul în care statutul de refugiat nu poate fi obţinut din cauza neîndeplinirii cerinţelor legale, protecţia subsidiară va fi acordată străinilor sau apatrizilor care nu îndeplinesc aceste cerinţe şi despre care există motive temeinice pentru a presupune că ei, în eventualitatea în care s-ar întoarce în ţara de origine sau unde îşi au rezidenţa, vor fi puşi într-un serios pericol sau nu vor putea să primească protecţia ţării respective.
Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, subordonat MIRA este autoritatea centrală responsabilă pentru implementarea în România a politicilor din domeniul azilului.
Statutul de refugiat este recunoscut prin lege ca o formă de protecţie acordată străinilor sau apatrizilor care îndeplinesc cerinţele stipulate în Convenţia asupra statutului refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991.
Când solicitantul de azil este cazat în centrele de recepţie şi cazare ale MIRA, acesta are dreptul să primească o sumă de bani prevăzută de lege. Dacă solicitantul nu deţine mijloace materiale, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi îi poate acorda o locuinţă şi să-i asigure ajutorul material necesar pentru întreţinerea acestuia pe întreaga durată a procedurilor. La cererea autorităţilor competente, pentru motive justificate, care vizează interesul public, securitatea naţională, ordinea publică, protecţia sănătăţii şi a moralităţii şi protecţia drepturilor şi libertăţilor altor persoane, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate să desemneze un anumit loc de rezidenţă pentru solicitanţi şi poate decide transportarea acestora cu însoţitori până la locul respectiv.
Pentru a i se facilita accesul la sistemul educaţional din România, minorul solicitant de azil poate beneficia, gratuit, de cursuri pregătitoare în vederea înregistrării în sistemul naţional de educaţie. Cursurile pregătitoare vor fi organizate de către MECT în colaborare cu Oficiul Naţional pentru Refugiaţi.
Recunoaşterea statutului de refugiat şi garantarea protecţiei subsidiare conferă beneficiarului următoarele drepturi: persoana este îndrituită să rămână pe teritoriul României şi să obţină documentele pentru probarea identităţii şi pentru trecerea graniţelor, să-şi aleagă un loc de rezidenţă, să circule liber, să fie angajat de persoane fizice sau juridice, să practice profesii liberare, să încheie acte juridice potrivit legii, să desfăşoare activităţi economice în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, să se bucure de dreptul de protecţie intelectuală, să beneficieze de dreptul de securitate socială, bunăstare socială, asigurare medicală, să aibă acces la toate formele de educaţie, tratament egal, care vizează libertatea religioasă, să se bucure de dreptul la libera asociere, liber acces la instituţiile de justiţie şi administrative, să primească la cerere credite rambursabile stabilite la nivelul salariului minim brut pe economie pe o perioadă nu mai mare de şase luni, dacă pentru motive obiective le lipsesc mijloacele pentru asigurarea nevoilor de bază. Pentru motive întemeiate acest ajutor poate fi extins pentru o perioadă încă trei luni pentru a lua parte la programele de integrare ale Oficiului Naţional pentru Refugiaţi şi pentru stabilirea rezidenţei legale în România, în condiţiile legii.
O persoană este considerată solicitant de azil din momentul manifestării acestei intenţii, în scris sau oral, în faţa autorităţilor competente, din această intenţie rezultând solicitarea de protecţie pe teritoriul României. Autorităţile competente să primească solicitări de azil sunt: Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi unităţile sale teritoriale, Poliţia de Frontieră, Autoritatea Naţională pentru Străini, Poliţia Română şi instituţiile din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministrului de Justiţie.
Solicitarea de azil trebuie să fie înaintată imediat după ce solicitantul se prezintă la punctul de trecere a frontierei, este individuală şi poate fi transmisă autorităţilor personal sau prin curator ori reprezentantul legal. Solicitările colective de azil nu sunt primite.
Oficiul Naţional pentru Refugiaţi este responsabil pentru derularea interviurilor, analiza motivelor şi luarea deciziilor privind solicitarea azilantului.
Acordarea sau retragerea solicitărilor de azil se va face printr-o decizie care trebuie comunicată imediat, prin scris, solicitantului.

Regimul legal al permiselor de muncă
Legea nr. 203/1999 privind permisele de muncă, cu modificările ulterioare, reprezintă cadrul legal pentru acordarea permiselor de muncă pentru străini în România. Permisul de muncă este documentul oficial, acordat în conformitate cu prevederile legale, care îi acordă titularului dreptul de a munci pentru un singur angajator. Asemenea permis de muncă poate fi eliberat, la cerere, străinilor care îndeplinesc condiţiile stabilite de legislaţia României privind contractele de muncă şi care au obţinut o viză de şedere îndelungată în vederea angajării.
O vită pe termen lung pentru angajare este emisă străinilor după aprobarea Oficiului pentru Migrarea Forţei de Muncă (instituţie subordonată Ministerului Muncii, Coeziunii Sociale şi Familiei) şi a Autorităţii pentru Străini.
Legea prevede posibilitatea emiterii unor tipuri de permise de muncă, în funcţie de situaţii specifice:

Tip A: sunt emise pentru angajaţii permanenţi şi le acordă posesorilor dreptul de a munci pe baza unui contract individual de muncă pe o durată de până la 12 luni, cu posibilitatea extinderii cu încă 12 luni atunci când contractul este încheiat între un străin şi o persoană fizică sau juridică română sau o filială sau sucursală a unei persoane juridice străine.
Tip B: sunt emise pentru angajaţii detaşaţi şi îi îndreptăţesc pe aceştia să lucreze pe baza unor documente de detaşare emise de către un angajator care este o persoană juridică străină sau de către o persoană juridică străină cu sediul în străinătate. Poate fi emis pentru o perioadă de maximum 12 luni.
Tip C: sunt emise pentru lucrătorii sezonieri şi le oferă deţinătorilor dreptul de a munci în România pe o perioadă de maximum 6 luni inclusă într-o perioadă de 12 luni, fără posibilitatea de extindere a termenului pentru un alt tip de angajare.
Tip D: sunt emise pentru lucrătorii stagiari şi le conferă acestora dreptul de a lucra în România pentru o perioadă de probă de maximum 12 luni, cu posibilitatea extinderii acesteia în vederea obţinerii calificării profesionale pentru care a fost organizat stagiul.
Tip E: sunt emise pentru sportivi şi le conferă acestora dreptul de a lucra pentru un singur angajator român, al cărui obiect de activitate principal este organizarea de activităţi sportive, pe o perioadă de maximum 12 luni, cu posibilitatea unor extinderi succesive de câte 12 luni.
Tip F (nominal): sunt emise pentru activităţi temporare pe care străinul le-a desfăşurat anterior pe baza unui permis de tipul C, pentru acelaşi angajator din România şi care şi-au respectat obligaţia de a părăsi România după expirarea contractului de muncă anterior.
Tip G: sunt emise pentru lucrătorii trans-frontalieri şi le acordă posesorilor dreptul de a finaliza un contract individual de muncă pentru o perioadă de maximum 12 luni, cu posibilitatea unor extinderi succesive de câte 12 luni, încheiat cu o singură persoană fizică sau juridică română sau cu o filială, sucursală sau birou secundar al unei persoane juridice cu sediul în străinătate.

Următoarele persoane nu sunt subiecţi ai prevederilor imperative ale acestei legi referitoare la obţinerea unui permis de muncă în România: străinii cu domiciliul în România; cetăţenii statelor membre ale UE şi ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi membrii familiilor acestora; străinii al căror acces pe piaţa muncii din România este reglementat prin acorduri bilaterale sau tratate încheiate între România şi alte state; străinii care au obţinut o formă de protecţie în România; străinii care desfăşoară activităţi academice, ştiinţifice sau orice activitate cu caracter temporar în instituţii acreditate din România pe baza unor acorduri bilaterale, precum şi personalul de înaltă calificare, pe baza ordinului ministrului educaţiei şi cercetării, şi străinii care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură, pe baza ordinului ministrului culturii şi cultelor; străinii care desfăşoară în România activităţi temporare la cererea ministerelor şi a altor instituţii ale administraţiei centrale sau locale sau a instituţiilor administrative independente; străinii care sunt numiţi şefi ai filialelor sau sucursalelor locale ale companiilor cu sediul în afara României, în conformitate cu prevederile legislaţiei române în domeniu.
Străinii care muncesc în România trebuie să înregistreze la Oficiul pentru Migrarea Forţei de Muncă, în termen de 30 de zile de la începerea activităţii, o copie a contractului lor de muncă, copie a documentelor de detaşare, precum şi orice copii ale documentelor emise de autorităţile îndrituite.
Străinii pot munci legal în România pentru angajatori care funcţionează în conformitate cu prevederile legale când sunt îndeplinite următoarele cerinţe: locurile de muncă disponibile nu pot fi ocupate de muncitori români; îndeplinesc cerinţele speciale privind educaţia, solicitate de angajator în conformitate cu legislaţia în vigoare; dovedesc că sunt apţi medical să desfăşoare activitatea respectivă şi că nu au cazier juridic; angajatorul şi-a achitat toate datoriile către stat; se încadrează în limita locurilor pentru angajaţii străini aprobată anual din decizia Guvernului; au cunoştinţe de limba română; locurile de muncă disponibile nu pot fi ocupate de cetăţeni ai statelor membre ale UE şi ai statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau de membrii familiilor acestora.
Persoana care obţine un permis de muncă sau solicită prelungirea valabilităţii unui permis de muncă trebuie să achite o taxă oficială. De exemplu, pentru obţinerea aprobării solicitantul trebuie să plătească echivlentul în moneda naţională a 30 de Euro plus un comision de 2%, rata de schimb fiind cea stabilită de Banca Naţională a României.
Este de menţionat că lege pedepseşte drept infracţiune angajarea sau continuarea relaţiilor de muncă cu un străin care nu deţine un permis de muncă valabil. Amenda în asemenea situaţie este de 5.000 – 10.000 lei (aproximativ 1.800 – 3.700 Euro).