EDD – KRAFTEDUCOM, ROUMANIE

| Ro Fr

Projet  EDD KRAFTEDUCOM


Ialomita

 
   
Marculesti - Cosambesti  
   
Unde se afla comuna Marculesti?
 

Satul  Marculesti  este  situat in  partea  estica  a judetului  Ialomita , pe  dreapta vaii Ialomitei, de-a lungul drumului judetean DJ 201 A la  km 124 fata  de Bucuresti  si 149 km fata  de Constanta. Vecini :  la  vest  satul  Gimbasani , la est  satul  Gura  Vaii , la  nord  raul  Ialomita-  localitatea  Bucu, iar  la sud  satul  Perisoru din  judetul  Calarasi.
Principala  forma  de relief este campia, apele  freatice sunt  situate la 2-8 m in  adancime  in lunca  Ialomitei si la 7-20m in  zona  de terasa.
Satul  Marculesti  si  Gimbasani  au  aparttinut  pana  in  anul 1968 cand  prin  reforma  administrativa a P.C.R. centrul  de comuna  a fost  mutat la Cosambesti. In  anul  2005 , a  fost  infiintata  Comuna  Marculesti prin  Legea  nr. 67 .  Comuna  are  un  singur  sat  apartinator, cel care  si  denumeste  localitatea Marculesti. In prezent,  numara  1620 de  locuitori, dintre  care aproximativ  100 salariati , 1000 pensionari , restul  fiind  tineri  si  elevi  ai  scolii din  localitate.  Specificul  localitatii este lucrul  campului  si  cresterea  animalelor.
Perspectivele de dezvoltare  ale  comunei sunt legate de viziunea autoritatilor locale de  a imbunatati  nivelul de trai al localnicilor, de a dezvolta o infrastructura europeana si  de a veni in intampinarea nevoilor  comunitatii.
Scoala   din Marculesti isi   desfasoara  activitatea instructiv  educativa in  doua  corpuri  de cladire, unul construit  intre anii 1902-1904, reabilitat in anul 2003 prin programul  de reabilitare al  invatamantului  rural, program  sustinut  de  Banca  Mondiala  impreuna cu  Guvernul  Romaniei, iar  cel de-al  doilea  corp de  cladire construit  intre  anii 1963-1967 care  intra  in  reabilitare  din  noiembrie  2006, proces  nefinalizat inca. Cele  doua corpuri  de cladire  cuprind  8 sali  de clasa , un  laborator  de  informatica cu 10  calculatoare functionale, 2 anexe  pentru  materiale  didactice, 2 cancelarii si  o biblioteca .  In  prezent,  scoala functioneaza  cu  clasele  I-VIII si  scolarizeaza nivelul  pre-primar si  primar,   in  vecinatatea  scolii aflandu-se  gradinita  cu  program normal. Colectivul  didactic, didactic  auxiliar  si personalul administrativ   cuprinde  un  numar de 16  persoane, cadrele  didactice fiind majoritatea  titulare, cu  grad  didactic I si II  Efectivul  de elevi insumeaza 123,  din care 60 la  ciclul primar si  64 la  ciclul  gimnazial. Rezultatele muncii elevilor, sub  indrumarea  cadrelor  didactice din anul  scolar  recent  incheiat, s-au   concretizat  in premii si mentiuni  la concursuri  si  olimpiade  scolare  la  nivel  judetean, interjudetean, national  la  discipline  ca : biologie, educatie  pentru  sanatate, chimie  si  ed. fizica. Scoala are  relatii de colaborare cu  Primaria, cu Politia, cu Biserica , cu Dispensarul  uman si  cu Consiliul  reprezentativ  al  elevilor. Misiunea declarata a scolii este sa descopere  aptitudinile fiecarui elev, sa sprijine fiecare  elev  care  daca  este  sprijinit poate  sa fie  capabil  de performante

Inceputuri si evolutie in timp

Istoricul comunei  Marculesti se  bazeaza  pe   o intamplare petrecuta  pe vremea lui  Mircea cel Batran, la Rovine  care, drept  multumire pentru  actele  de  vitejie savarsite de  doi  boieri  le-a  poruncit „Mergeti  pe  Valea  Ialomitei  de la  Slobozia lui  Enache  pe dreapta si  alegeti-va pamantul si cat  veti  putea  masura  cu  pasul  o zi intreaga , al  vostru  sa fie de  veci”.
Atestarea  documentara  a Marculestiului  arata anul 1583, asadar  o vechime  de peste 400 de ani.
Documentar vorbind, in  Almanahul Tarii Romanesti, pe  anul 1840, apare  pentru  ultima  data satul  Pisculesti . Logofatul  Nitu  Pisculescu din  Berlesti a  format  satul Pisculesti  pe  care mai  tarziu Marcu  Grecu  l-a  numit Marculesti ,ulterior proprietatea  domnului Ion  Cuceanu  Stanculescu. In  anul  1885, apare  in Geografia  Judetului Ialomita, editia a IV-a, ingrijita  de institutorul Ion I. Provianul , director  al Scolii Primare  de  Baieti nr. 2 din  Calarasi , pag .50, pozitia a-13 –a,  comuna  Marculesti  cu  580 de  locuitori, cuprinzand  si catunul  Morile.
In Dictionarul Topografic si  statistic al Romaniei din  anul 1872 , de  Dim itrie  Frunzescu , pag. 282 , apare  comuna  Marculesti , judetul  Ialomita , plasa  Balta , cu  585 locuitori care  avea  balci la  sarbatoarea  Inaltarii Domnului .
In  Nomenclatura comunei rurale si  a catunelor, din anul 1889, comuna  Marculesti apare  in  plasa  Balta,  catunul Morile,  iar in Indicatorul catunelor,din anul 1896 , pag . 175, pozitia  13, comuna  Marculesti cuprinde catunele: Cealacu, Morile si Scordufu din Plasa Ialomita  Balta .
In Dictionarul Geografic al  judetului  Ialomita, din   anul 1897, apare  Marculesti comuna  rurala , asezata  in  Plasa Ialomita - Balta , fiind  situata pe  partea  dreapta a raului Ialomita  intre  comunele  Suditi si  Cosambesti Comuna se intindea  intre  raul  Ialomita spre  sud, pe  Campul Baragan si  cuprindea doua  mosii : Marculesti-Pisculesti si Marculesti –Tutungiu. Dupa  Legea  rurala din  anul 1864,  sunt  improprietariti o  parte  din  locuitorii existenti .   Resedinta Primariei si a judecatoriei comunale se afla  in  comuna  Marculesti. Pentru  instruirea populatiei, exista  o scoala primara  mixta formata din 42 de levi si 13 eleve  care  aveau un  invatator  retribuit de  stat si de comuna. Pentru  cultul  religios exista  o biserica cu  un preot  si  dascal. Biserica  a fost  mutata  din  satul  Pisculesti in  satul Marculesti,  din  cauza  inundatiilor provocate  de  raul Ialomita. Biserica  s-a cladit din  temelie  si  s-a  infrumusetat cu  toata  osardia  si cheltuiala Domnului Mare  Vistier si  Cavaler  a mai  multor Ordine  Imparatesti – Filip  Lenci. In  zilele  Domnului  Gheorghe  Bibescu  Voievod  si a P.S. Mitropolit Neofit , in anul 1844, in luna  septembrie, zi  in  care a fost si  tarnosita. Biserica a  fost  construita  din  caramida cu  var  cald  si  pardosita  cu piatra , fiind  in  forma  de nava , cu  o  singura  turla in  pronaos. Biserica  este  singura  din  imprejurimi care  are  trei  hramuri  praznicale: Sf.  Ierarh  Nicolae , Sf. Treime , si  Sf. Mc. Ecaterina (Datele  mentionate  mai  sus  au  fost  extrase  din  documente  ce  exista  la  Biserica  din  localitate.). Comuna  a avut totdeauna un  potential economic ridicat si o populatie etero
gena in  continua  crestere, formata din  crestini ortodocsi.

 
 


Home |

Hosted by www.Geocities.ws

1