|
|||||||||
|
de Andana CALINESCU
In acea zi de 21 decembrie eram foarte bolnava si totusi ajunse-sem la serviciu hotarita sa caut lumanarele de tort pentru copi-lasul meu aflat in custodie la bunici in Pantelimon si care copilas este nascut pe data de 21 decembrie�Sa nu ne legam si de mama lui nascuta pe 7 noiembrie ca ma supar iar pe destin.. Scosi cu forta la miting aveam sa ne asezam in turma in vestita piata ..eram canto-nati in coltul Bibliotecii Universitare care avea sa fie incendiata...Noi ca popor nu ne zidim numai nevestele in ceea ce facem..a se vedea legenda Mesterului Manole ci dupa cum se pare ne ardem si sufletul�
Andana CALINESCU
Andana CALINESCU
Claudia CIOCA &
Marius DOBRIN
Tudor NEGOESCU
Oamenii de ordine incercau o tardiva reorganizare a mitingului . Cand eram deja in Piata Teatrului National am vazut ca un zid de oameni care urcau hotarati dinspre Unirea .. erau compacti un val care inainta. Am continuat, recunosc cinstit, fuga impreuna cu colega mea ..Prin dreptul Bisericii Armenesti m-am intalnit cu o fosta colega, mare femeie la stat la propriu si chiar atunci s-a auzit o bubuitura la care acea colega, Adriana a scos un strigat zicand premonitoriu: a crapat tiranul..
Am ajuns acasa pe Mosilor zapacita ..stiam deja de Timisoara ..aprinsesem candele micute impreuna cu alta colega care fiind ruda cu cineva care ulterior avea sa apara ca persoana publica
J.T.LARSEN
Oana MEA
Vlad SOLOMON
Andana CALINESCU
pp.29,40
Adrian GRAUENFELS & Tibick INDRIKOVA
Uca Maria Iov Brouss.arte
Irael
Tenzi NICOLESCU
Intorsi acasa aveam sa am ideea sa
Dusan BAISKI
George PAUNESCU
Gabriela VLADUTU
Elisa
Laurentiu BARBUICA
Nicu DARASTEAN
Scapa cine poate ..
Camelia CAPRARIU
Monica SANDU
Imagine de arhiva
Adrian RACHIERU
Nusa ILISIE
Geta HANNA
Mircea NASTASIE
Claudia CIOCA
Luminita STANESCU
Diana SIMIONESCU
Dina CALIN
Dana IONESCU
de Tudor NEGOESCU
Ionela CHITU
Gilad BENARI
l-ati fi putut dona centrului
de hematologie de la spitalul judetean
si primeati in schimb bonuri
pentru o masa calda
si o zi libera de la serviciu.
pacat de sangele vostru, prieteni!
Rozi BAKO
Paul GORBAN
Paul GORBAN
Corina UNGUREANU
Laurentiu BARBUICA
Adriana MIREA
Arhiva
Ana BAZAC
de J.T. LARSEN
Gyorfi-Deak Gyorgy
Luana BUTOI
Cu adrenalina alergind prin mine, cu greu am reusit sa calmez emotiile ce simteam, dar in jur de ora 5 eram deja prezent la locul de unde se imbarcau calatorii spre Timisaora. Spre uimirea mea am recunoscut citiva reporteri faimosi din State, ceea ce m-a facut sa ma intreb cese intimpla. Dar n-a durat mult, caci in mai putin de 2 ore aveam sa aflu ca nu se accepta nici un strain in tara datorita congresului. Singurii care au fost acceptati de a urca in avion au fost reporterii americani. Restul pasagerilor au plecat de unde au venit. Avioane spre State nu erau seara, am asteptat pina dimineata, am luat o camera la hotel de unde am sunat pe sora-mea sa povestesc ce s-a intimplat. Acelasi weekend am revenit in State, biletul a fost consumat, no reimbursement pentru portiunea nefolosita, Tarom niciodata nu a rambursat pentru nici un motiv. Peste cam 2 saptamini lucrurile au luat o intorsatura drastica in Timisoara si sigurul lucru positiv din experienta mea a fost ca cele peste 10 mii de dolari nu numai ca nu au fost confiscate la intoarcerea in state - caci vamesii americani m-au tras deoparte, fara sa spun eu ceva, random, dar spre norocul meu eu deja spusesem ca eram in posesia acelor instrumente
Pentru a rotunji perspectiva, tot raul are si un bine, doar ca la momentul respectiv e dificil de vazut.
Foto: Claudia CIOCA si Marius DOBRIN
de Vlad SOLOMON
-I-
Acum eram la Lido, ma imbracasem foarte elegant, sala de bal era plina de cunoscuti si necunoscuti, dansam pe arii de opera - oare le selectionasera special pentru Sylvia? - de unde stiam sa dansez pe arii de opera?... Hotelul Lido se mutase in Eilat, dar era bine asa, mai locuisem la Lido, la Bucuresti, camerele erau mari, paturile incapatoare, baia pe gustul meu.
Dansam lipit de Sylvia, era un vals, nu-l recunosteam, parca in timpul valsului nu te lipesti de partenera, ea simtea ca eram nelinistit, stia ca nu era doar emotia revederii, dupa atatia ani.
- Ce te framanta?
- Cred ca ar trebui sa rezolv problema camerei, e prea multa lume si in plin sezon as putea avea surprize. De mult n-am fost la Eilat, acum, ca au mutat hotelul aici, mi-e greu sa cred ca voi gasi chiar la Lido, dar macar sa stiu ca nu trebuie sa plec la un hotel indepartat.
Sylvia imi zambi, acelasi suras din anii �70.
- Ti-ai fi inchipuit ca ne vom intalni la Eilat, si inca la Lido?
- Doar o clipa, sa ma asigur la receptie ca nu raman pe strada, nu am dormit niciodata pe malul marii, pe nisip.
I-am luat mana - parca i-o tineam prea tandru - si ne-am indreptat spre receptia hotelului. Am fost recunoscut imediat:
- Ati fost la noi, la Bucuresti, cu ocazia unui congres, va tin minte, erati mereu in intarziere la micul dejun. Nu avem nici o camera libera, de cand ne-am mutat la Eilat suntem plini, a fost o idee excelenta.
Mi-am intors privirea catre Sylvia. Nu, era prea de tot, voiam sa fiu cu ea, sa dansam, sa ne povestim cate-n luna si stele, iar acum ma trezesc ca nu pot sa gust momentul, ca trebuie sa rezolv ceva stupid, doar pentru ca fusesem prea sigur de mine.
- Nu va preocupati, nu va trebui sa cautati in jur, oricum, Eilatul e aglomerat, daca va multumiti cu o camera mai modesta, totusi confortabila, pot sa gasesc o solutie.
Receptionerul chelise de cand nu-l vazusem. Semana cu Montefusco, seful districtual din Milano, de pe vremea cand ma intretineam vanzand oale si tigai, din casa in casa. Avea un suras cam prea profesional, automat, ca un timbru lipit de scrisoare.
- Desigur, dar v-as ruga sa ma ajutati repede, as dori sa vad camera, sa stiu ca pot sa ma intorc la bal linistit, sa ma bucur de atmosfera festiva.
- Va exprimati in lozinci! - mi-o taie brusc receptionerul. Puteati sa va ganditi inainte. Va fac o favoare. Nimeni nu stie de existenta hotelului unde veti fi cazat. Trebuia renovat de mult, acum se ocupa de el sotia mea, veti fi surprins, dar nu va uitati la mine cu privirea asta de miel, inainte de sacrificare.
Incepea sa ma supere sosia lui Montefusco, dar trebuia sa inghit si sa tac. Ma voi socoti eu cu el mai tarziu pentru tupeu.
- Du-te, te astept aici, in lobby, imi spuse Sylvia, e pacat sa pui la inima, si-asa fumezi prea mult, intoarce-te repede, sa nu ma simt singura.
Receptionerul ma privi ironic, stia bine ca nu aveam de ales.
- Urcati cu liftul la ultimul etaj. Sotia mea va asteapta, sper ca nu veti fi dezamagit, veti fi cazat la hotelul Eden, l-am alipit cu gandul de a-l renova, dar e inca acceptabil. Eden incepe exact acolo unde se sfarseste Lido.
Nu vreau sa intru in acest hotel, nici nu vad o intrare normala.
Ma intorc spre ascensor, dar coborise deja la parter.
Vreau sa-l chem, nu gasesc nici un buton, sunt singur in incaperea intunecata, azvarlit intre amintiri, copilarie si adolescenta, Bucuresti, Tel Aviv, Eilat, Sylvia e jos, la Lido, eu - intre Lido si Eden.
Brusc se deschid usile de lemn si o femeie bruneta, superba, imi intinde o mana alba, marmora moale si calda.
- Sunt Laura, probabil ca nu ma tii minte, vino, ti-am pregatit camera.
Ma las condus de ea, recunosc hotelul Eden, degradat, fotolii ponosite, dar inca plin
- Hotelul Eden nu mai functioneaza, imi explica Laura, il tinem doar pentru grupuri de elevi, in excursii cu scoala. Nu-l vei gasi in nici un ghid, dar stiam ca vii, nu puteai pierde ocazia reintalnirii cu Sylvia.
Privesc dezorientat in jurul meu. Dintr-un colt apare un barbat mic si pocit, cu fata diforma, parca trecuse un glont prin gura lui si iesise prin ochiul drept.
- El e ajutorul meu, imi explica Laura, ti-a dus deja valizele in camera, sunt sapte valize, exact valizele cu care ai calatorit de la Sinaia la Bucuresti, in �95.
Tac. Femeia asta stie multe despre mine, cand am cunoscut-o?
Imi ia mana si ma conduce printr-un coridor lung, fara tablouri si neluminat. Coridorul se termina cu un perete din ciment gri cu pete albe.
- Sunt cu tine, linisteste-te, cainele ne deranja, stiu, Tabga s-a transferat si ea la Eilat, e mult mai comod pentru turisti. Dar aici, in hotelul Eden, nu vine nimeni, te vei simti ca acasa. Mocheta e o imitatie, uita de pesti, oricum, nu ai fost niciodata religios si nu crezi in minuni.
In peretele cenusiu zaresc o mica usa din otel. Laura scoate din decolteu o cheie de seif si deschide portita. E foarte mica, exact de dimensiunile intrarii de la Biserica Nativitatii de la Beit Lehem. Ne incovoiem si patrundem intr-o camera imensa, fara ferestre. In mijlocul ei doua paturi rudimentare, din metal, unul e ca un baldachin. Pe ambele paturi sunt puse cele sapte valize ale mele. E acolo si valiza rosie, si cea albastra, si geanta portocalie, cumparata intr-un moment de prostie, prin posta.
Vreau sa o intreb pe Laura cum au ajuns toate valizele acolo, dar remarc ca unul din peretii incaperii e din sticla, apropiindu-ma, observ dedesubt, la un plan inferior, o alta incapere, plina de paturi lunguiete, in fiecare pat sunt cate doi copii, dorm linistiti, desi lumina
- Tu ii vezi pe ei, dar ei nu te pot zari pe tine, imi sopteste Laura.
Camera asta era inainte incaperea de control al hotelului Eden, de aici se observa fiecare miscare, se stia ce doreste fiecare dintre vizitatori, nu era nevoie nici macar sa sune vreun clopotel. Acum stii de ce nu ai auzit niciodata sunand clopotele de la Tabga...
Cu o miscare brusca, indeparta valizele de pe unul din paturi.
- Aici vei dormi azi, poate si in continuare.
Am tacut amandoi. Treceau secunde, minute, linistea devenea de nesuportat. Ma privea fix in ochi.
- Nu raman aici. Nu vreau, nu imi place deloc, am bolborosit. Trebuie sa ma intorc la Lido, ma asteapta Sylvia, cine imi aduce valizele?
Laura ma privi uimita, parca am observat si o lacrima in coltul ochiului.
- Nu poti pleca acum, te asteptam, ti-am pastrat camera.
Sylvia s-a retras de mult in camera ei, la Lido, chiar nu-ti dai seama de cat timp colindam pe culoarele hotelului Eden?
Voiam sa ma misc, dar corpul nu ma asculta. Eram inlemnit, nu puteam sa-mi desprind privirea din ochii Laurei, ma simteam atras de ea, dar stiam ca nu trebuie sa raman acolo. M-am uitat cu atentie la Laura, era deosebit de frumoasa si atragatoare, avea o rochie neagra, scurta, traversata de un fermoar, de la decolteu pana desupra genunchiului. Am mai vazut fermoarul desfacandu-se, pe Laura, nuda, in fata mea, am simtit mana ei tragandu-ma spre patul acoperit de cearceafuri albe si parfumul ei, Balenciaga, contopindu-se cu mirosul de mucegai al camerei.
Mihai Stan:
-Regretati anume marturisiri?
Mircea Horia Simionescu:
-Le regret pe cele inca neconvertite in materie literara, amenintate de risipire, de uitare.
O scena, un instantaneu reprodus de masina de scris, fixand un obicei sau o muchie a habitudinilor stranii, maniacale, pot da o idee despre ce fel de maladie port, de-o viata, in fibrele fiintei mele. Imi transcriu mai departe una din metodele de care ma servesc zilnic, apartinand firii mele �reformatoare�. Iat-o:
�Am de rezolvat un sir de probleme casnice, carturaresti, sanitare. Le insemn in minte, intr-o ordine fireasca, de la 1, 2, 3... pana departe. Nu reusesc sa inaintez mult, ca numaratoarea ma ameteste finalmente, ma impiedica. Recurg la un siretlic (pentru ca stiu sa ma insel cu folos, sa ma trag pe sfoara): reordonez cifrele (reprezentand problemele) si inaintez asa, absolut dupa un bun plac al intuitiilor: 2, 6, 5, 8, 64, 13, 1201, 10, 0, 25. Inaintarea primeste pe negandite o dinamica proaspata. Metoda am reluat-o de multe ori - caci mi se parea suspecta - si de fiecare data s-a dovedit eficienta..�
Mihai Stan:
-Cu destul de multi ani in urma, la o editie �Mostenirea Vacarestilor�, v-am oprit purtand toate, accentuez - toate, cartile dumneavoastra in brate, cerandu-va autografe. Marinimos, le-ati innobilat. E momentul inceputului unei prietenii ce a facut din mine editorul lui Mircea Horia Simionescu pentru patru carti, deocamdata. (�Targoviste - scurt excurs sentimental�, �Cum se face�, �Asediul locului comun� si �Literatura dus-intors�). Fapt in masura, cred eu, sa justifice curajul de a va solicita un interviu pentru �Litere�.
-[...] Asadar, sosi prilejul sa lamuresc o optiune artistica si de viata. Eu vad literatura unei comunitati, in cazul nostru a unei natiuni, ca o vasta, aristocrata constructie de arhitectura, in spatiul careia se adapostesc sufragerii, saloane, dormitoare, biblioteci, iatacuri, camere de biliard, cabinete vanatoresti si de intalniri tainice, dar si bucatarii, debarale, ateliere, alte anexe.
Vremea seriosilor s-a stins demult, distributia functiilor - ca-n medicina specialitatile - s-a destins, scriitorii nu ocupa decat o parte redusa, cat mai precis destinata unui numar mic de ocupatiuni. Declara ca ii intereseaza pe toti omul si destinul lui, dar n-au nici priceperea, nici timpul investigarii intregului. Se limiteaza la un sector elocvent cercetarii lui, cauta sa fie complet si definitoriu, profund si edificat intr-un singur modul, pe care il crede reprezentativ, indestul de ilustrativ. Scriitorul universal a murit inainte de a ni se face cunoscut. Spirite debordante si larg interesate, precum Goethe, n-au fost cu adevarat universale (nici Dumnezeu nu se inchipuie), mintea noastra de mai an i-a vazut asa... In realitate, si-au intins uleiul amatorismului cat le-au permis geniul si instrumentele timpului lor, au si fortat marea sa le descopere secretele ei, dar marea le-a ingradit intelept expansiunea. Scriitorul zilelor noastre, oricat de Goethe s-ar crede, ramane un incepator. Misiunea lui (sa folosesc un termen unsuros ca hartia de muste) se defineste in cercetare si inventie strict ferecat in tarcul de otel al visului.
Scriitorul a-toate-stiutor, iata o confectie amenintata, in vremea noastra, de ridicol.
de Adrian GRAUENFELS & Tibick INDRIKOVA
se facea ca acuarela din portretul meu
plangea
se facea ca adormisem si traiam ca intr-un vis
ma trezeam si eram din ce in ce mai tanara
se facea ca toate florile toate tufele
zaceau incarcate de surprize pe care le cautam toata ziua
se facea ca imi era atat de lene si de bine
cs nu indrazneam sa te opresc din sforaitul tau diesel
care ma transporta
din ce in ce mai aproape de enigma solara
si galaxii unde singura lege era Iisus cand radea
apreciam distan?ele din ce �n ce mai greu
rasuflam mai zgomotos si ms lipeam mai tare de stele
pana imi faceam coada din ele
si �n locul corpului meu ridicat in cel mai pur carnal mod la grad de cosmos
ramanea o simpla
balta de acrilic sangeriu
dupa somn mi-era somn si era soare
se facea ca ratasem o ghilotina in al doilea vis
cel cu rotile mecanice sub vele
purtate de bunicul la sinagoga alba
baricadele zaceau cu picioarele in sus
ca la un abator botanic in ziua taierii
pomilor de craciun
chiar si aia pictati de un oarecare Manolo
nimeni
neluand in seama urletul brazilor inalti
timpul intepenit intr-o pictura de Gentile Fabriano
secundele sunt prea efemere ca sa le numaram
totul e discordie..trag perdeaua ..
afara gunoierii aduna cuvintele noptii
fierbinti. tu nu erai..
3
Ma intreb cat va dura placerea oboselii, a rasfatului, a privitului de drag in ochii celuilalt, a serilor cu miros de scortisoara si tei innebunit de mierea pusa pe sani.
Esti�plutitoare ca o corabie fara carmaci,�busola��lunara, precum marinarii pe care acasa ii asteptau femei cu maini�fierbinti asezate�sub genunchi.
Simt caldura ta rasfranta peste mine ca un guler de spuma nefiresc de alba si involburata, sanki.
Afara-i toamna, ne pregatim�de calatorii�pe gratis in noi insine.�
Primul popas : tatal tau, amant celebru, juiseur in gari.
A doua contumacie: Dragoste sub un pod in ruina.
Bis: O biserica cu preoti beti de revelatii divine.
Quatro: Mille bacci doamna Tibick
Finale: prietenia e o farsa cu bile, uite iti zic pe sleau, degeaba ma provoci: eu raman cast si virgin. Iti pot arata buricul dar numai�cu martori si scribi,
nimeni nu va crede ca ma poti viola cu simple vorbe...
exista mereu trei motive sa atingi podeaua cu fruntea:
rabia unui oarecare simt
rugaciunea laica
maniile si m�niile
nu mai exista pe aceasta planeta om
s? puna mana unde trebuie in capul meu in corpul meu in orasul meu
totul se face ca la parada asa cum trec niste cai dresati
mustangii au ramas in rezervatii
gradini capitaliste pentru oameni nascuti aleatoriu pe vreun pamant
��� ravnit de oameni nascuti aleatoriu peste ocean
vreau sa pornesc razboi
unul care sa implice a face dragoste cu armele
sa se prind? odat? iubitii nostri plictisitori
ca ranile de razboi imi sunt egale cu ranile de amor
pe strada treceau intr-o zi doar barbati cu ochi albastri
partenerul meu provizoriu imi dadea impresia de stabil
burghezii nu imbatraneau niciodata
doar taranii mureau cam mut
pe copila lui Manolo o pipaiau cu sfintenie
dar eu vedeam de sus cum fata creste cat o mare curva
si baietii se transformau pe rand in peste..
de Irael
Totusi, au existat cateva momente cand mi-a facut placere sa merg la cumparaturi.Imi amintesc cu drag de copilarie. Mama avea ambitia ca fetele ei sa fie cel mai frumos imbracate. Ne cumpara pantofi negri de lac, strampi albi si imi prindea in par imense funde albe. Pantofii erau un lux si abia asteptam momentul din an, de obicei de Pasti, cand mama ne lua la cumparaturi. Pantofii noi erau intotdeauna putin mai stramti, sa nu-mi creasca piciorul prea mare, ca femeile sunt frumoase cu picior mic.Bineinteles ca imediat ce mi-am cumparat singura incaltaminte o alegeam chiar cu un numar mai mare sa uit supliciul din copilarie.
Mi-a mai placut sa merg la cumparaturi cu fiul meu. El stia intotdeauna exact ce isi doreste. La inceput incercam sa-i sugerez sa probeze cate ceva din ceea ce ma atragea sau mi se parea interesant. Am inteles repede ca ma obosesc inutil. El nu incerca niciodata nimic, trecea impasibil pe langa rafturi, vitrine, manechine. Uneori parcurgeam rapid tot ce era de vazut fara ca el sa-si fi manifestat vre-un palid interes pentru ceva. Disperarea mea era maxima in acel moment, cand el decidea brusc o rotatie de o suta optzeci de grade si reveneam la un umeras pe care era expus
Imi mai placea sa merg la shoping cu prietena mea, care m-a molipsit de boala bijuteriilor.Era o capacitate.Stia exact unde a vazut un articol, chiar pozitia in vitrina, pretul si chiar...vanzatoarea si abilitatile ei. Imi amintesc ca aveam nevoie de un piepten special, cu dintii mai lungi si atraumatic. G. mi-a spus exact la ce magazin gasesc, unde este amplasat in vitrina si( atentie!),,se lucreaza in doua ture si vanzatoarea cu parul scurt habar nu are de ceea ce vinde". Daca ii voi cere pieptenul va zice ca nu are, va trebui sa i-l arat eu. N-o sa credeti, dar chiar asa a fost.
De departe cea mai frumoasa intamplare legata de cumparaturi am trait-o cu sotul meu.
Era onomastica mea. In criza financiara, nu asteptam nimic mai mult decat margaritari (florile preferate). De multe ori nu infloreau la timp.Asa ca era normal si fara ei. Dimineata a trecut banal. Dupa-amiaza am fost ispitita sa iesim in oras. Imi place sa ma plimb cu sotul meu, asa ca am primit sugestia ca pe un dar.
Am pornit romantic si silentios pe strazi laturalnice intesate de case noi. Ma inrebam si acum de ce cei care au bani de o casa isi construiesc un ,,bloc". Treceam pe langa ,,blocurile" fara gradini, cu garaje la parter si ma gandeam la firul de iarba asfixiat sub generoase alei betonate. Tacuti si serafici treceam pe langa kitshurile zilei: caldiri opulente, gradini cu pitici din gips, mertzane duduind de manele, pustoaice mai mult sau mai putin imbracate ostentativ, restaurante debordand pana in strada verva chefliilor...Toate acestea defilau pe fundalul caselor vechi, boieresti, rar renovate cu gust, cel mai adesea paraginite, martore mute ale altor vremi. Intotdeauna m-au fascinat aceste case. Unele cu arcade sprijinite pe coloane ce te poarta cu gandul la acropole, altele cu frize si decoratiuni baroc-rococo, elaborate ca dantelarii pretioase. Asemanatoare si totusi atat de personalizate. Tradeaza si astazi rafinamentul celor care le-au construit si al celor pentru care au fost cladite. Ajunsi in cetru parea firesc sa intram in singurul magazin deschis, un supermarket. Fara prea mult entuziam am acceptat sa intram, pentru divertisment. M-a atras spre raionul unde alta data mergeam glont, la bijuterii. Am aruncat o privire distanta, dar suficient de experimentata pentru a zari un inel cu marcasite, deosebit. Sotul mi-a surprins privirea altminteri fugara si a cerut vanzatoarei sa ni-l arate. Chiar era frumos, mi se potrivea si era incredibil de ieftin. Mi l-a cumparat si l-am rasplatit ca de fiecare data cu acel gest, singurul care ma face sa incalc totdeauna deliberat codul bunelor maniere. Da, imi sarut sotul in public si anii care trec nu-mi schimba comportamentul. Am trecut pe langa un picior de gips pe care se mula perfect un ciorap fin si mi-am amintit ca vine primavara si rup cate o pereche de ciorapi zilnic (fara exagerare). Mi-a cumparat doua perechi si ochii mei s-au dilatat de admiratie. Bineinteles am incalcat iar codul. La incaltaminte m-a ispitit sa probez niste pantofi, chipurile pentr ciorapi. Imi erau destul de necesari si acum chiar ca am fost coplesita sa-i am. Nu v-am spus insa ceea ce el stia foarte bine. Aveam nevoie de o haina scurta, de primavara. Chiar i-am reprosat ca daca as fi stiut de la inceput ca are atatia bani mi-as fi cautat o haina. Eram chiar putin bosumflata cand am zarit o haina exact asa cum imi doream. A vazut-o si el, parea ca regreta sincer ca nu m-a consultat cand mi-a pregatit surpriza shoppingului. Am avut un schimb de replici derutante pentru vanzatoare.. eu ii reprosam necumpatarea, el imi promitea doar o amanare a implinirii dorintei. Dar daca nu va mai fi cand vom avea noi banii? Atunci incearca-o, macar sa stim daca ti-ar fi venit bine. Refuz si apoi ma las convinsa. Bineinteles ca-mi vine perfect, un motiv in plus de regret. In timp ce ma straduiesc sa asez haina la loc pe umeras, vanzatoarea imi ureaza s-o port sanatoasa. Intorc privirea nedumerita catre el si-i surprind zambetul atat de bine cunoscut. Vanzatoarea e victima sigura a inca unei incalcari a codului si el eternul meu complice. Asa a fost cea mai frumoasa zi de shoping, onomastica mea, cand nu speram la nici un dar.
de Dusan BAISKI
Otto casca. Se intinse si lovi din greseala claxonul. Cel din �Dacia� cea noua din fata puse ziarul pe bancheta de alaturi, iar pe ziar, ochelarii. Dupa care privi in oglinda retrovizoare. Vazu un tip cu ochelari, pe Otto, cu parul de-un blond spalacit, care se holba la el. Se uita repede in fata, mai mult din instinct, nu cumva, pe neobservate, coloana de masini inaintase mai aproape de benzinarie, insa totul era la fel de incremenit ca in urma cu o zi. Si-atunci de ce o fi claxonat, nenorocitul, ce anume nu-i convenea ? Astepta sa claxoneze din nou, iritat ca individul parea ca nici nu clipeste, stand in aceeasi pozitie nu de acum cateva clipe, ci de acum cinci-sase ore. Parca sesiza pe fata celuilalt un zambet. Drept pentru care isi roti privirea, sperand in adancul sufle-tului sa gaseasca acolo raspunsul si la claxonat, si la zambetul enigmatic al tipului cu �Trabant� din spate. Dadu cu ochii de �Moskvich� si de haita de caini ce tocmai iesea de sub masina. Cu toata incrancenarea si pornirea de mai inainte, Petre nu se putu abtine sa nu zambeasca. In frunte, o catea neagra, latoasa, cu tatele atarnand, care era indeaproape urmata de vreo sapte-opt maidanezi de toate marimile si culorile, cu limbile scoase si ochii bulbucati.
Claxona scurt, in semn ca se prinsese de jocul celui din �Trabant�. Astepta cateva momente, numai ca nu primi nici un fel de raspuns. Mai apasa o data butonul de plastic, usor, chiar prea usor, astfel ca nu auzi nici el aproape nimic.
Otto cobori fara sa-i acorde vreo atentie. Dupa care deschise portbagajul �Trabantului�, de unde lua o ladita din lemn, baituita, lacuita, o aseza cu grija pe bordura din dreapta a soselei si o deschise. Scoase intai din ea un trepied metalic, pe care-l infipse in iarba, apoi o spirtiera pe care imediat o si aprinse, iar in cele din urma un ceaun de doua portii, in care turna continutul unui sufertas. Un timp, Petre urmari intrigat miscarile celuilalt, insa cand vazu cum Otto isi pune cu polonicul intr-o farfurie de aluminiu tip cantina ceva lichid, aburind, din ceaun, se aseaza pe un scaunel cu trei picioare, langa �Trabant�, si incepe sa infulece cu pofta, i se facu deodata data foame. Fara sa-si dea seama, deschise portiera si se dadu jos. Abia in aerul racoros de aprilie sesiza ca foamea fusese cea care-l impinsese la o asemenea actiune. Mormai imbufnat, suparat pe sine insusi. Urca inapoi, nu inainte de a face cateva miscari pentru a-si dezmorti, chipurile, madularele. Lua ziarul de pe bancheta de alaturi. Pentru a treia oara in ziua respectiva, parcurse absent rubrica de stiri. Auzi cum ii ghioraie matele. Stranse din dinti. Privirea i se ridica singura la oglinda retrovizoare de pe parbriz. Celalalt continua sa manance cu pofta.
O lovitura surda in tablaria �Daciei� il facu sa tresara. Era Iasmina, fiica-sa mai mica. Nu reactiona imediat. Abia cand fetita mai batu o data si ridica un sufertas pana in dreptul ochilor lui, reusi sa se dezmeticeasca. Deschise portiera, cobori precipitat, aproape ca smulse recipientul din mana micutei, o saruta pe frunte si o impinse usor din spate.
� Acum fugi acasa, ca e frig !
� Dar as mai sta aici, cu tine � se smiorcai ea, dar chipul aspru al tatalui o convinse ca era mai bine sa plece� Mi-e frica de caini � adauga indepartandu-se.
Petre scoase din portbagaj o masuta de weekend si doua scaune pliante. Puse apoi sufertasul pe masa. Se aseza pe unul din scaune, astfel incat sa stea cu fata la Otto.
� Poftiti la masa, sefu� ! � zise satisfacut.
Otto il masura nedumerit.
� Multumesc, dar aproape ca am terminat � ii raspunse, zdranganind cu lingura prin blidul metalic dupa ceea ce mai ramasese din ciorba de fasole cu costita.
Petre nu mai zise nimic. Indeparta capacul sufertasului, sa vada ce este inauntru. Apoi la �Dacia� lui cea noua. In sufertas, cativa cartofi fierti, doua-trei linguri de spanac si doua chiftele. Inghiti in sec. Asta mancase si ieri. Acum ar fi preferat chiar si un sandvis cu untura de porc, sare si boia de ardei. Dinspre ceau-nul celuilalt continua sa vina mirosul ademenitor de fasole cu afumaturi. Scoase din buzunarul de la pantaloni un briceag multifunctional, ii desfacu furculita minuscula si o infipse cu ciuda intr-unul din cartofi.
� Salut, Petrica ! Si tu pe-aici ?! Nu-mi vine sa cred ca domnul director sta la rand la benzina cand toti spertarii intra in fata� nu este adevarat, este de-a dreptul imposibil�
Dumicatul i se opri in gat. Inghiti cu greu.
� Dar ce ai de mancare, ca mi-e si mie foame� ia te uite ce bunataturi� iti iau o chifteluta� ai scapat ieftin, nici mie nu-mi place spanacul lui Popeye.
Nu se uita cine se oprise langa el, fiindca vocea ii fusese indeajuns pentru a recunoaste persoana. Privi doar mana aceea plina de motorina si ulei ars de motor care apuca una din chiftelele din sufertas. Nu schita nici un fel de impotrivire, chiar daca doar ce nu vomita.
� Dar e buna, desi e mai mult cu paine si cartofi � zise Stanga, mecanicul auto la care-si reparase pana acum vechea �Dacie�.
� Tu, cu ce treburi pe-aici ?
� Eh, am un transport pentru la noapte. Sparg si eu embargoul. Ce sa fac, directore, lumea nu prea mai vine la reparat rablele. Si le fac singuri, rahatii. Imi mai rotunjesc bugetul de familie. Stii � se apropie celalalt de urechea lui, am prins o filiera, un vames a ntaia care-si face acuma o vila cu etaj�, ar inchide ochii daca as duce-o si pe ma-sa peste granita. Pe cuvant daca nu ! Numai alaltaieri am transportat dincolo o bancheta plina ochi. O suta optzeci de litri dintr-un foc, iti dai seama ? Si asta sub ochii politiei care dadea cu flagrantu�. Numai cine risca castiga � concluziona Stanga, scobindu-se printre dinti cu unghia neagra a degetului mic. Hai ca ma duc. Zau, te-am vazut si nu mi-a venit sa cred ca stai la coada. Chiar nu ai pe nimeni ? Iti aranjez eu cand ma intorc. Sari cu ceva bun� nu, nu la mine, ci la benzinar, si totul se rezolva. Unde-s bani, puterea creste si concurenta nu sporeste, ha, ha, ha ! Vezi ca rimeaza. Suna-ma acasa, seara dupa zece, chiar si dupa unsprezece. Eu nu ma culc prea devreme, iar nevasta-mea citeste ca apucata niste carti scrise de una Sanda sau Sandra, cum naiba o cheama, dracu sa le ia, ca nici de mine nu mai are timp� Hai, salut ! [...]
� Cine stie� � ii raspunse Petre mai mult absent, cu gandul inca la bancheta metalica plina cu marci.
Era inca nedumerit si de faptul ca Stanga oprise si nu-i spusese de ce anume o facuse. �Probabil sa ma umileasca� � isi zise. �Sa vad ca el se descurca, iar eu stau la coada asta nenorocita.�
� Am auzit ca ar fi construit ai nostri o conducta pe sub apele Dunarii � spuse barbosul posesor al unei �Dacii� verzi, stationata la vreo doua masini mai in fata. Se apropiase pe nesimtite de Petre si de Otto si auzise discutia celui dintai cu fordistul. Tinea in mana un scaunel pliant tip �pescar�. Il desfacu si-l aseza langa masuta lui Petre.
Soarele se lasa dincolo de Calea Sagului. Orasul se linistise brusc. Un stol urias de ciori se intorcea mut de la groapa de gunoi de la Parta la cuiburile din Padurea Verde. Dinspre �Printul turcesc� razbatu plansul unui copil, apoi tipatul unei femei. Por-nira sa latre cativa caini. Cineva porni un radiou pus pe frecventa unui post care tocmai transmitea stiri.
Otto isi aprinse o tigara.
� Numai armata putea sa construiasca atat de rapid o conducta flexibila pe sub Dunare � mai spuse barbosul. De fapt, astia lucreaza mana in mana cu contrabandistii.
� Pai nici nu se poate altfel � adauga Petre. Am fost sapta-mana trecuta, in interes de serviciu, pana intr-un sat de langa Dunare. Am vazut cu ochii mei sonda de care s-a scris prin ziare. Are cel putin vreo saptezeci de metri inaltime. Se vede de la douazeci de kilometri. Se afla in gradina unui satean, chiar pe malul Dunarii. Nici nu va vine sa credeti !
� Ba, eu cred � aproba Otto. Dar cica ar fi totusi vorba de galeria unei mine, care a fost sapata inca de pe vremea cand romanii cautau prin zona aur si argint. Se intinde pe sub Dunare pana dincolo.
� Da � interveni barbosul, dar ati auzit ca vecinii ridica pe malul lor statuia contrabandistului ? O chestie grozava.
� Dati-mi si mie cinci sute, sa-mi iau de mancare � scanci un copilas de noua-zece ani, aparut pe neasteptate langa ei.
Purta un sacou cenusiu, zdrentuit, cu manecile atarnandu-i pana la genunchi. Ochii, aidoma unor boabe necoapte de maslin, sareau ba la fata lui Petre, ba la sufertasul de pe masuta, ba la ladita lacuita a lui Otto.
� Iar ai venit ? Nu ti-am dat si aseara o mie de lei ? � il lua Petre la rost.
� Da, dar i-am cheltuit deja� � raspunse pustiul facandu-i cu ochiul.
� Si eu i-am dat cinci sute alaltaseara � adauga barbosul. ?stia sunt si obraznici. Le intinzi un deget si-ti iau toata mana. Hai, intinde-o la altii. Sa-ti mai dea si altii.
� Dar ceva de mancare nu-mi dati ? [...]
� E din dude, de acum doi ani. Am tinut-o pentru nunta lui fiu-meu, dar a sters-o prapaditul in Franta. I-a intrat in cap Legiunea Straina. Dar o sa-l vad eu cum da de dracu� Acolo se face ar-mata, nu teatru de amatori� N-o s-o tin pana la sfantu-asteapta � incheie bondocul si trase cateva inghitituri bune. Dupa care intinse sticla prietenului sau, lunganul.
� Am auzit de la nasu-meu, care e ceva mare scula pe la Fisc � interveni acesta luand sticla � ca de aia nu se gaseste benzina pentru ca astia o tin stocata pana li se aproba sa-i ridice pretul.
� Asta se tot spune inca de saptamana trecuta, exact in acelasi loc. Au trecut sase zile si tot nimic, nici o marire de pret. Va spun eu � spuse Otto, incercand sa para foarte convingator � benzina este, dar se duce toata la vecini. Prin galeria acelei mine de aur. Pe acolo au construit o conducta care incalca embargoul. Credeti ca americanii nu stiu, ca sunt atat de prosti sa nu se prinda de smecherii ? Ei vad din satelit tot ceea ce misca in zona asta. Vad pana si un ac cu gamalie de la reverul sacoului meu. Nu, domnule, cu astia nu te joci.
� Fii serios, batrane � interveni bondocul. Insisi americanii le duc vecinilor benzina. Tot embargoul asta e de ochii lumii. Sa ne distraga atentia de la probleme mult mai importante. Pur si simplu, americanii, care oricum le-au luat-o inainte rusilor in ceea ce pri-veste cucerirea planetei Marte, au treburi mai importante. Embar-
desen: George PAUNESCU
Barbatii stransi in jurul focului se uitara inmarmuriti la el.
� Da, iar chestia cu statia orbitala �Mir�, cu echipajele alea mixte, e tot un fel de amagire a rusilor. Un fel de praf in ochi.
� Las-o, domnule, nici chiar asa � sari Petre. Nu or fi nici altii atat de prosti. Ma� lasa�! � striga si o lua la goana dupa o umbra ce reusi in cele din urma sa se faca pierduta printre blocuri. Se intoarse tinand in mana sufertasul in care-i adusese fiica-sa spanacul cu chiftele si cartofi. Era sa raman fara el� � ingaima, punand obiectul in portbagajul masinii sale si incuind. A fost tiga-nusul de acum jumatate de ora. Nu esti un pic atent si ai si ramas fara ceas, fara servieta, fara masina� ?stia se descurca de mici�
� Exact asa si cu americanii. Cum nu esti un pic atent, te-au si lasat in pielea goala. Aceasta este geopolitica. Legea lui Darwin. Cel mai tare castiga, cel mai slab da coltii � spuse bondocul si trase apoi o dusca de tuica din sticla.
� Totusi, sper sa vina maine benzina. De o saptamana nu am inaintat nici macar un centimetru. Pur si simplu nici un centimetru. O sa-mi incolteasca pana la urma din cauciucuri cine stie ce ierburi. Cum vin trei-patru tone, cum s-a si terminat. Cum se termina, zau ca nu pot sa-mi dau seama. Parca ar fi la benzinarie o gaura neagra, pe unde se scurge toata benzina� � bolborosi Otto.
� Ehei � mormai barbosul. Si ce gaura neagra�
Ceilalti rasera in hohote.
� Dar� mai stii � continua Otto, fara sa ia in seama intre-ruperea, poate chiar aici, la benzinaria asta, se afla un capat de conducta unde dispare totul si se duce la vecini�
� Nimic nu este exclus � prinse barbosul din zbor. Acum patru zile am vazut niste tipi ce sapau de zor chiar langa benzinarie. Au aparut dimineata pe la vreo cinci, era inca departe de a se lumina de ziua, si s-au apucat sa sape. Intii cu o macara, pana au dat la o parte bucatile de beton, pe urma cu harletele. Au sapat asa pana pe la vreo unsprezece, dupa care au plecat. S-au intors a doua zi dimineata, tot atat de devreme, si au sapat in continuare. Pe urma nu stiu ce s-a intamplat, fiindca vreo doua zile mi-a tinut locul cumnatul meu. A treia zi, cand m-am dus, de curiozitate, sa vad ce au mai facut muncitorii, nu am mai gasit decat o parcela de pamant proaspat ravasit. Poate au ingropat ceva�
� Sa nu fi fost cei de la telefoane� � isi dadu careva cu parerea.
� Nu, nicidecum�
� Asa este. Daca din inchisoare poti scapa sapand tunele fara sa se prinda gardienii, care gardieni sunt pusi sa urmareasca exact astfel de treburi, cu atat mai usor sapi langa o benzinarie fara sa te urmareasca nimeni � spuse barbosul. [...]
� E din dude, de acum doi ani. Am tinut-o pentru nunta lui fiu-meu, dar a sters-o prapaditul in Franta. I-a intrat in cap Legiunea Straina. Dar o sa-l vad eu cum da de dracu� Acolo se face ar-mata, nu teatru de amatori� N-o s-o tin pana la sfantu-asteapta � incheie bondocul si trase cateva inghitituri bune. Dupa care intinse sticla prietenului sau, lunganul.
� Am auzit de la nasu-meu, care e ceva mare scula pe la Fisc � interveni acesta luand sticla � ca de aia nu se gaseste benzina pentru ca astia o tin stocata pana li se aproba sa-i ridice pretul.
� Asta se tot spune inca de saptamana trecuta, exact in acelasi loc. Au trecut sase zile si tot nimic, nici o marire de pret. Va spun eu � spuse Otto, incercand sa para foarte convingator � benzina este, dar se duce toata la vecini. Prin galeria acelei mine de aur. Pe acolo au construit o conducta care incalca embargoul. Credeti ca americanii nu stiu, ca sunt atat de prosti sa nu se prinda de smecherii ? Ei vad din satelit tot ceea ce misca in zona asta. Vad pana si un ac cu gamalie de la reverul sacoului meu. Nu, domnule, cu astia nu te joci.
� Fii serios, batrane � interveni bondocul. Insisi americanii le duc vecinilor benzina. Tot embargoul asta e de ochii lumii. Sa ne distraga atentia de la probleme mult mai importante. Pur si simplu, americanii, care oricum le-au luat-o inainte rusilor in ceea ce pri-veste cucerirea planetei Marte, au treburi mai importante. Embar-goul a fost inventat exact pentru a le da rusilor de lucru. In acest timp, iancheii colonizeaza Planeta Rosie. Va spun sigur.
Barbatii stransi in jurul focului se uitara inmarmuriti la el.
� Da, iar chestia cu statia orbitala �Mir�, cu echipajele alea mixte, e tot un fel de amagire a rusilor. Un fel de praf in ochi.
� Las-o, domnule, nici chiar asa � sari Petre. Nu or fi nici altii atat de prosti. Ma� lasa�! � striga si o lua la goana dupa o umbra ce reusi in cele din urma sa se faca pierduta printre blocuri. Se intoarse tinand in mana sufertasul in care-i adusese fiica-sa spanacul cu chiftele si cartofi. Era sa raman fara el� � ingaima, punand obiectul in portbagajul masinii sale si incuind. A fost tiga-nusul de acum jumatate de ora. Nu esti un pic atent si ai si ramas fara ceas, fara servieta, fara masina� ?stia se descurca de mici�
� Exact asa si cu americanii. Cum nu esti un pic atent, te-au si lasat in pielea goala. Aceasta este geopolitica. Legea lui Darwin. Cel mai tare castiga, cel mai slab da coltii � spuse bondocul si trase apoi o dusca de tuica din sticla.
� Totusi, sper sa vina maine benzina. De o saptamana nu am inaintat nici macar un centimetru. Pur si simplu nici un centimetru. O sa-mi incolteasca pana la urma din cauciucuri cine stie ce ierburi. Cum vin trei-patru tone, cum s-a si terminat. Cum se termina, zau ca nu pot sa-mi dau seama. Parca ar fi la benzinarie o gaura neagra, pe unde se scurge toata benzina� � bolborosi Otto.
� Ehei � mormai barbosul. Si ce gaura neagra�
Ceilalti rasera in hohote.
� Dar� mai stii � continua Otto, fara sa ia in seama intre-ruperea, poate chiar aici, la benzinaria asta, se afla un capat de conducta unde dispare totul si se duce la vecini�
� Nimic nu este exclus � prinse barbosul din zbor. Acum patru zile am vazut niste tipi ce sapau de zor chiar langa benzinarie. Au aparut dimineata pe la vreo cinci, era inca departe de a se lumina de ziua, si s-au apucat sa sape. Intii cu o macara, pana au dat la o parte bucatile de beton, pe urma cu harletele. Au sapat asa pana pe la vreo unsprezece, dupa care au plecat. S-au intors a doua zi dimineata, tot atat de devreme, si au sapat in continuare. Pe urma nu stiu ce s-a intamplat, fiindca vreo doua zile mi-a tinut locul cumnatul meu. A treia zi, cand m-am dus, de curiozitate, sa vad ce au mai facut muncitorii, nu am mai gasit decat o parcela de pamant proaspat ravasit. Poate au ingropat ceva�
� Sa nu fi fost cei de la telefoane� � isi dadu careva cu parerea.
� Nu, nicidecum�
� Asa este. Daca din inchisoare poti scapa sapand tunele fara sa se prinda gardienii, care gardieni sunt pusi sa urmareasca exact astfel de treburi, cu atat mai usor sapi langa o benzinarie fara sa te urmareasca nimeni � spuse barbosul. [....]
Petre urca in masina. La a doua manevra se stradui si reusi sa iasa din coloana. Impins din spate, autoturismul prinse sa ru-leze cu repeziciune pe sosea. Ii aprinse farurile. Drumul era pustiu pe-un sens si ticsit de masini pe celalalt. Stopurile, de toate formele, reflectau lumina aidoma unui imens sirag de margele rosii, portocalii.
� Auziti ? � intreba Otto oprindu-se.
� Ce s-auzim ? � intreba individul cel inalt.
� Sirena Politiei � raspunse bondocul.
Petre nu auzea nici un fel de sirena. Nu auzise nici macar ce vorbisera cei doi mai inainte. Dar cand zari in fata, pe celalalt sens, luminile colorate, rotitoare, ale masinii Politiei, frana brusc.
� Impingeti inapoi ! � striga deschizand portiera.
Numai ca in spate nu mai era nimeni. Cobori si se cazni sa urneasca �Dacia� din loc. Nu reusi. Politia era tot mai aproape. Faza lunga, faza scurta, in semn sa elibereze
� Da-te, ma, la o parte, n-auzi ! � se rasti un politist la el, de indata ce masina se opri scrasnind dinaintea �Daciei� sale.
� Nu pot, ingaima.
� Da-te, ma, la o parte, pastele ma-tii ! � striga politistul de la volan, scotandu-si capul pe geam.
Petre se caznea tot mai mult. Picaturi mari de sudoare ii napadira brusc fruntea. Deodata simti cum ii fuge masina de sub maini. Privi speriat in fata. Doi politisti impingeau �Dacia� ca niste apucati.
� Trage, ma, volanul spre stanga ! � tipa unul.
Petre se supuse. In acelasi moment, roata din spate, din stanga, salta pe bordura si imediat ii urmara si celelalte trei. Vru sa sara in cabina, sa puna frana, insa nu apuca. �Dacia� i se bloca cu rotile din spate in caminul pentru apa rece al unuia dintre blocurile ce margineau la stanga soseaua. Privi neputincios la �Renault�-ul Politiei, care se opri scrasnind la vreo cincizeci de metri mai in-colo, exact in dreptul �Trabant�-ului. Cauta disperat dupa colegii de stat la coada. Le vazu capetele itindu-se pe dupa masinile trase pe dreapta. Un minut mai tarziu, se auzi sirena �Salvarii�.
� Nu sunt�, nu sunt vinovat� nu am facut nimic� � striga un barbat.
Se tranti usa de la intrarea unui bloc. Doi politisti iesira tinand de subsuoara un cetatean imbracat doar in pijama.
� ?sta o fi betivanul ce-si batea nevasta � auzi Petre vocea bondocului.
�Salvarea� aparu in tromba de dupa coltul dinspre Piata Traian. Opri in fata masinii Politiei.
� Cred c-a omorat-o � se auzi iar vocea bondocului.
� Cine stie � raspunse careva.
Cateva zeci de secunde mai tarziu, pe aceeasi usa de bloc iesira doi brancadieri carand pe targa o femeie gemand. �Renault�-ul porni in marsarier. La fel si masina �Salvarii�. Minute in sir dupa aceea, li se auzira sirenele in noapte.
Dezmeticit, Petre dadu roata �Daciei� sale. In mod cert, trebuia remorcata. Simtea in suflet un gol imens. Nu atat din pricina situatiei, aparent fara iesire, ci din cauza mojiciei celor ce-l impin-sesera pana acolo si-l lasasera balta chiar la aparitia politistilor. Dar mai ciuda-i era pe sine insusi, pentru voluntaritatea de care daduse dovada. De nu ar fi fost atat de curios sa vada de ce anume se sapase langa benzinarie, acum ar fi fost foarte linistit, la locul sau, in coloana de autoturisme.
� Hai sa-l scoatem de-acolo � razbatu pana la el susotitul bondocului.
� Absolut normal � aproba vocea baritonala a individului inalt si slab.
�La dracu sa va ia !� � exclama Petre in sinea lui, infuriat mai mult pe propria slabiciune decat pe ceilalti.
� Asta e sosea, fir-ar mama lor a dracului de arhitecti pupatori in fund�! � injura Otto.
� Nu sunt ei de vina � sari bondocul. Sistemul a fost de vina. Si ei au fost pusi sa faca un asemenea drum�
� Puteau sa spuna �nu� � rabufni cel inalt, intreptandu-se spre masina lui Petre.
� Atunci putem spune ca suntem toti de vina pentru drumurile astea pe care nu pot trece doua autoturisme unul pe langa altul. Noi am fost sistemul � mormai careva, fara ca Petre sa-i poata recunoaste vocea.
� Ce rost mai are sa discutam � interveni bondocul, impaciuitor. Betonul s-a intarit. Avem pamant pentru agricultura, dar nu avem agricultori, asta e.
Ajunsera langa Petre. Dadura si ei o data roata �Daciei�, tataind care mai de care.
� Suntem prea putini s-o saltam din spate. Apoi mai trebuie impinsa ori trasa � decreta Otto.
� Sa incercam, totusi, ca e mai goala de-un rezervor, nu-i asa? � rase cel inalt.
Rasera cu totii. Mai putin Petre, nelinistit ca a doua zi va ve-dea toate indoiturile si zgarieturile caroseriei. Un accident si mai stupid nici ca se mai putea.
� Unu, doi, trei si�
� Acum impingeti� tine volan dreapta� asa� gata, am scapat. Urca si tine tot inainte�
Petre abia mai apuca sa sara in cabina si sa indrepte volanul. Pentru o clipa avu senzatia ca va intra in masina din fata, insa de data aceasta norocul tinu cu el. Nu mai apucase sa le spuna ca renunta, ca nu-l mai intereseaza ce anume fusese ingropat sau dezgropat langa benzinarie. Nu dura nici un minut si ajunsera in fata hardughiei de tabla unde jucau benzinarii pocker ori septic american. Dinaintea lor, in lumina farurilor �Daciei� lui Petre, cativa barbati cu rangi de fier si ciomege in maini.
� Voi, incotro ? Vreti sa intrati in fata ? � se burzului un individ la vreun metru nouazeci inaltime si vreo suta de kilograme.
Pret de o fractiune de secunda, nu stiura ce sa-i raspunda.
� Vrem sa vedem ce-au ascuns in groapa ! � bolborosi bon-docul, aratand cu mana undeva langa benzinarie.
� Ce s-astupe, dom�le, las� ca stim noi trucurile astea. Le-am invatat pe de rost de cand putrezim pe-aici � tuna vocea cuiva. Si voi cu enbargou�, a ? Nu va mai satura Cel de Sus, a ? Credeti ca noi, astia din fata, nu stim ca cisterna opreste la voi, la capatul cozii, a ? Iar la noi nu mai ajunge nimic�
� De asta am si avut benzina sa ajungem cu masina asta pana aici � raspunse bondocul in doi peri.
� Sa nu fim copii � interveni Otto. Aici, langa benzinarie, a fost instalata o conducta secreta, prin care se duce toata benzina � sfarsi el pe un ton ferm, care nu mai suporta nici un fel de contradictie.
Si, intr-adevar, sovaielile celor ce se postasera in mijlocul drumului parura a se fi risipit.
� Da, au sapat. Inclusiv ieri.
� Pai� atunci sa vedem ce este. Dar de ce ati adus rabla asta pana aici ? � intreba tipul cel solid.
� E noua � mormai Petre.
� S-avem lumina cand sapam.
Trecura pe langa pompele de benzina, scufundate si ele in intuneric.
Otto infipse cu sete cazmaua in pamant. Lama acesteia strabatu usor primii zece centimetri, apoi se opri in ceva elastic.
� Am dat de ceva ! � striga Otto, bucuros.
� E ud� de ce-o fi ud� te pomeni ca e de la benzina� � bolborosi bondocul ducand la nas palma plina cu pamant. Nu, nu e benzina�
� O fi de la cainii aia multi care se tot plimba pe-aici � zise ca-reva, dand semnalul la o partida de ras. Numai ca nu rase nimeni.
Individul cel inalt ii smulse lui Otto lopatica din mana si o roti deasupra capului.
� Sa nu pierdem timpul � zise si imediat infipse unealta in pamantul afanat.
Lama patrunse foarte usor primii zece centimetri, apoi se opri iar in ceva tare.
� Asta este ! � exclama Otto. Conducta !
� Nu e nici o conducta, nu va amagiti � spuse careva din cei care se precipitasera mai adineaori in fata masinii lui Petre.
� Dar de unde stiti dumneavoastra ca nu este nici o conducta ? � il intreba Otto.
� Pai stiu foarte bine � i se raspunse.
Lunganul continua sa dea tarana la o parte. In fundul gropii nu se vedea nimic, insa metalul cazmalei se oprea in acelasi material care opunea in adancime rezistenta la sapat.
� Trageti-va din calea farurilor ! � ceru bondocul. Sa vedem despre ce naiba este vorba.
� Pare-se ca-i un cauciuc de masina � concluziona Petre, pipaind ceva la fundul gropii si putin lipsi sa nu-i taie lunganul degetele. Da, este un cauciuc.
Lunganul pipai si el.
� V-am spus eu ca nu-i nici o conducta.
� Sapa juma de metru mai incolo � il indemna Petre pe lungan. Asa, acolo, exact acolo !
Lunganul izbi icnind. Cazmaua patrunse adanc in pamantul afanat, fara a se mai opri in nimica tare. O scoase si izbi din nou, la o palma mai incolo. Cativa centimetri lama paru ca intra-n gol, insa cand crezura cu totii ca nu-i va mai sta nimic in cale, aceasta se opri. La fel a doua, a treia si a patra oara.
� Alt cauciuc � zise Petre dezamagit, privind la cei stransi in jurul celei de a doua gropi.
Intr-adevar, nu era decat un al doilea cauciuc.
� Dar ce sunt astea ? � intreba Otto pipaind cu palma suprafata aparent neteda a cauciucului.
Careva aprinse o bricheta. Din anvelopa ieseau o multime de firicele fragile, albe la baza, cu doi-trei noduli spre varf.
� Ce sa fie, sunt sarmele scheletului, asta este !
� Nu, nu� seamana mai mult cu niste plante � se burzului Otto incercand sa rupa unul, insa ceea ce parea un fir se intinse fiind parca de guma.
� Sunt bavurile de la turnarea anvelopei � spuse cel cu alura herculeana, sprijinit in ranga pe care inca o mai tinea in mana.
� Bavuri cu frunze ?! � il repezi Otto. Uite ! � flutura el din degete.
� Nu se vede nimic � bombani lunganul. Da sa vad !
� O fi vreun bob de fasole rasarit in praful prins in cutele anvelopei, nimic altceva�
� Ia priviti ! � exclama bondocul.
Tinea flacara unei brichete aproape de fundul gropii si dadea cu grija la o parte pamantul de pe anvelopa. Ieseau la iveala tot mai multe plante, nu mai inalte de zece-doisprezece centimetri, insa cu doua-trei frunzulite bine dezvoltate in varf. Secunde in sir, nu mai spuse nimeni nimic, fiecare incercand sa ajunga sa rupa macar unul din firele fragede rasarite direct din cauciuc.
� Nu, nu va mai atingeti de ele ! � striga lunganul. Nu va mai atingeti ca-i� Nu, va rog foarte mult nu mai atingeti� este o minune a naturii� acestia sunt� sunt arbori de cauciuc�
Pe langa ei trecu un alai de caini. In frunte, aceeasi catea neagra, latoasa, cu tatele atarnand. In urma ei, noua-zece maidanezi, de toate rasele si marimile, cu boturile larg deschise. Parca razand.
de Elisa
Parintii lui Lucian era ingineri. Avea tot felul de jocuri interesante pe care eu nu le aveam, ne jucam numai noi doi, era intimitatea noastra. Un joc curat de copii. Cu jucariile sau saream gardurile in gradinile vecine, ne intelegeam foarte bine, dar fara fanteziile jocului cu Mihaela. Cred ca noi doua ne putem permite mai multe, eram prietene mai intime nu exista nici o jena intre noi.
Cand m-am mutat la parinti in curtea casei locuiau o fetita de-o seama cu mine si doi baieti mai mari care erau veri. M-am mutat cand am inceput clasa intai. Cu Monica ma bateam, ne jucam, dar nu mai era precum cu Mihaela.
Cred ca si la varsta copilariei simti cu cine poti sa fii intim si cu cine nu si nu lasi pe oricine sa-ti intre in intimitate.
Cred ca ajunge cu copilaria, am mai crescut putin nu?
Prima iubire, primul sarut. Am iubit un baiat inalt, blond cu ochi albastri cu doi ani mai mare ca mine,
Mergeam la cate un film, am petrecut multe seri impreuna, ascultam muzica, dansam, discutam multe lucruri pentru noi interesante pe vremea aia, pana noaptea tarziu, numai noi doi, locuia foarte aproape de mine, ma conducea acasa.
Eram prieteni, niciodata nu m-a sarutat, nici nu l-am sarutat, i-am tinut capul in bratele mele, l-am mangaiat i-am simtit bataile repezi al inimii. Mi-a spus printr-un joc copilaresc ca ma iubeste. Am fost prieteni buni, el era un baiat mult prea inalt petru mine. S-au mutat in alt oras si totul s-a terminat. Dar in sufletele noastre au ramas amintirile frumoase ale unor clipe intime, netulburate de nimeni. A fost un joc frumos de doi copii indragostiti dar un pic timizi.
Un alt baiat timid. Statea in prima banca pe dreapta. Manierat, cu foarte mult bun simt, un baiat foarte bine educat pentru toate timpurile lumii acesteia Eu pe randul de la mijloc, banca a treia. Un baiat nu prea inalt care nu atragea atentia niciunei fete, dar pe care pe urma l-am iubit foarte mult si l-am regretat mult, foarte mult. Aveam un obicei, ridicam intrebatoare sau mirata din spranceana si el se amuza privindu-ma. De cat timp ma urmarea nu stiu, avea o oglinda mica, o pitea si o potrivea sa-mi urmareasca in pauza, in ore, fiecare miscare. Patrundea in intimitatea sufletului meu, am inceput sa-i acord si-un zambet in oglinjoara lui si cu timpul ne-am indragostit unul de celalalt. Cred insa ca am pierdut trenul. Din baiatul sters care era la inceput s-a facut un baiat inalt, frumos, cu aceleasi maniere elegente. Timiditatea noastra ne-a despartit. Singurul sarut a fost un joc de adolescenti cu pedepse. A ghicit cine i-a sarutat buzele desi nu ne sarutasem niciodata. Dorinta noastra de a merge impreuna la acele spectacole de teatru de pe vremea lui 'tovarasul' era petru a fi un pic impreuna.
Cred ca de multe ori viata ne da senzatii deosebite asupra unor persoane. Ma intreb si acum de ce din toti baietii cu care am vorbit l-am ales tocmai pe el cu un caracter total diferit de baiatul despre care am vorbit. Cred ca din prea multa prostie si naivitate. Ma dezgustau baietii care se laudau cu trofeele lor si care divulgau, povesteau fapte intime petrecute intre ei si fete. Cred ca acest lucru m-a facut sa gandesc gresit. L-am cunoscut pe sotul meu la o nunta, m-am simtit atrasa la inceput el ca de un magnet, si nici frumos nu era. Au urmat plimbarile pe afara, un sarut furat care s-a transformat in sarutari reciproce, mana lui care descheia bluza si aluneca pe unde vroia, imbratisari stranse in care ii simteam tremuratul si zvacnirile trupului,
Spectacolul "Visul unei nopti de vara", trupa MORPHIA
Dorinta lui de a ma avea l-a facut sa incerce ceva mai mult, dar frica mea a fost mult prea mare pentru a accepta. Dupa despartiri si impacari ne-am casatorit.
Niciodata pana atunci nu l-am vazut dezbracat, fara camasa, dar in noaptea aceea mi-am dat seama de greseala pe care am facut-o, numai cand l-am vazut ca se aproprie de mine am simtit ca totul se prabuseste pe mine.
Cred ca m-am maritat cu teama de a nu spune cuiva tot ce s-a petrecut intre noi. Ca apoi sa aflu de lauda lui ca s-ar fi culcat cu mine inainte de a ne casatori chiar daca acest lucru nu s-a intamplat. Sa nu ramana mai prejos in ochii prietenilor lui.
Momentele intime care urmau de acum incolo nu erau cele dorite. Totul se reducea numai la dorinta lui de a face sex. Omul satisfacut intoarce spatele, se culca si doarme bustean. Cred ca pentru asta ar fi fost de ajuns o prostituata. Tot ce ar fi trebuit sa fie frumos, intim, a disparut. Dorinte neimplinite, nemultumiri tot mai mari odata cu venirea pe lume a copiilor. Niciodata nu am fost de acord cu o relatie intima inainte de casatorie. Dar cred ca totusi e binevenita pentru o cunoastere reciproca. Mereu m-am intrebat de ce am avut jena in fata lui de a-mi exprima dorintele.Cred ca am simtit o raceala din partea lui, cred ca nu a fost o iubire sincera, ceva a lipsit ca totul sa fie cum trebuie.
Poate bat campii dar in intimitea asta in doi trebuie sa te daruiesti cu trup si SUFLET. La el a fost doar trup, sufletul departe si golul ramas, o prapastie in locul a tot ce trebuia sa insemna placere si tandrete.
Mi-a ramas doar aceasta veche si de pret bijuterie in suflet.
Cum mi-a mangaiat obrazul cu mana lui si i-am sarutat palmele.
Cum ochii lui se oglindesc in ai mei, zambetul lui stiu ca e pentru mine, surasul meu pentru el.
Cum mi-a furat un sarut, apoi am asteptat sa mai fure unul si inca unul.
Cum acea mangaiere fugara, numai a noastra, a ramas nevazuta de nimeni.
Si totul intr-o clipa, dorita si asteptata.
de Nicu DARASTEAN
ne sarutam, nesarutandu-ne,
ne intindem, neintinzandu-ne,
spre tainele neintelese nicicand,
ale neputintei nemernicului neant.
Ne iubim, neiubindu-ne,
ne intinam, neintinandu-ne,
ne dorim, nedorindu-ne,
sub necunoscutul necunoscut nicicand
de necunoscutii necunoscuti nebuni.
Ne atingem, neatigandu-ne,
ne zambim, nezambindu-ne,
ne inclinam, neinclinandu-ne,
numai noi, neincetat,
neintelesi nepamanteni,
Nemuritori nebuni...
de Monica SANDU
Adevarul este ca eu nu am prea simtit lipsurile comunismului asa cum se spune ca a fost. Pentru mine era doar copilarie normala, eu credeam ca asa trebuia sa fie ! Era normal sa stea ai mei la coada dupa litrul de lapte dimineata, intre 3 si 7 fara ceva, sau sa merg si eu dupa ulei ca sa primim portie dubla. Iar portocale de Craciun ? Stiam ca erau ori banane, ori portocale anul asta, dar nu amindoua deodata. Dar era si asta normal, pentru ca eu oricum nu ma omoram dupa ele, spre disperarea mamei, care cine stie cum le-a obtinut. Nu, nu duceam lipsa, pentru ca tata era ori in gara si facea taxi cu ceilalti, ori cu sirbii facea "afaceri" la Continental in parcare, asa ca stiam ca in curind iar vor apela la pila lor de la Casa de comenzi pentru prajitura cu martzipan, aia era ce-mi placea mie.Tot bunica m-a dus la biserica, nu stiu cum ii spune nici in ziua de azi, noi o stiam "biserica din Balcescu", sa vad ieslea si boii care sufla. Dar nu a repetat figura, ca a observat ca mai degraba ma interesa "cum de au stiut aia cum sa puna micutele figurine?" decit lectia religioasa. Acasa, dupa teme, mergeam in parc la zapada, iar cind se intuneca invatam colinde, ca sa am ce cinta de Craciun. In bucatarie, la lumina de neon, bunicul fierbea tuica, iar eu mereu nu aveam voie sa intru acolo...dar aveam geam de sticla, si am vazut si singura cum picura lichidul fierbinte dupa ce trecea prin multe tuburi de sticla de forme diferite, si dopuri de cauciuc.
Stiam ca se apropie Craciunul cind mergeam la Chimicale sa cumparam Lunar pentru vopsit nuci, pe care le facea bunica ornamente de pom. Mai aveam 3 zile pina la vacanta, si asta cu o precizie de ceasornicar. In acea dupa-masa, veneau ai mei sa plecam la sat, la ceilalti bunici, ca taiem porcul. Da, acelasi porc luat de urechi din cocina, urlind si tavalindu-se degeaba prin curte, pina cind auzeam din bucatarie ca lama cutitului i-a oprit strigatele in git. Abia atunci imi dadeam palmele umede jos de pe urechi, si ieseam si eu afara sa ma uit. In timp ce toti pregateau paiele, ca sa fie focul perfect, eu ma apropiam de bietul animal care adesea inca mai misca, si ma uitam in ochii lui. "De ce oare se bucura oamenii de suferinta
Cei mari se distrau cu mine, luind coada porcului si bagind-o ... unde nu trebuie, ca sa fie siguri ca nu sare numeni s-ao manince, dar urechile mi le salvau mie. Imi trecea tristetea cind mestecam si eu cirnatul in oala gigantica, hainele groase suflecate pina la coate, gustind sa vad ce mai trebuie pus. Cu soricul faceam la fel : cutit nu mi se dadea sa rad singura grasimea, dar eram mindra ca mi se arunca oala cu sare, ca si celor mari, sa-mi pun cit imi place. Abia noaptea tirziu, cind mezelurile erau racite deja, si tot animalul era facut bucati si pus in pungi bune de bagat in congelatorul vreunui vecin, atunci abia ne furisam si noi spre oras, cei 15km facuti in mare graba ca sa nu ne prinda Militia cu atita carne in portbagaj. Dar si asta imi era normal... Normal era si sa stiu "O, Tannenbaum", si sa maninc mere cu prajitura colectate de prin vecini cind colindam, normal mi-era sa impodobim bradul cu saloane (cind aveam), dar daca nu erau, inveleam eu cu bunicul bomboane de la cofetarie in staniol, si tot aveam. Impreuna cu nucile argintii, staniolul viu colorat, globurile pastrate de cind era mama mica in cutii in beci si verdele pomului, iesea un brad superb !! Aveam chiar si citeva suporturi ca niste clame micute, in care puneam lumanari, si le dadeam foc o ora-doua de ajun, si alte doua de Craciun. Era speciala seara, ca din 10 in 10 minute auzeam la usa : "Primiti colinda?", si vesnic imi era rusine sa le deschid eu usa, pentru ca erau asa frumos imbracati, si atit de armonios cintau....Normal era si la mine sa fie becul aprins in bucatarie in toiul noptii, si sa miroase a prajitura cu zile inaintea Craciunului, normal ca si la noi atunci avea "putere gazul", iar cirnatii se faceau foarte devreme dimineata, ca sa aiba timp sa-i duca "la fum". Eram fireste prezenta, cu un ac in mina, sa fac cite o gaura la vreo 4-5 cm in matul de cirnat, si trebuia a urmaresc atent cit de repede se da la manivela, ca altfel pocneam
matul. Eram beata de nesomn, dar la fel de mindra.
Nu prea ne stringeam noi impreuna, dar de Sarbatori, bradul de Craciun -- pardon, " pomul de iarna" -- era facut la bunici, ca aveau
curent, nu de alta. Auzisem eu odata ca cica bunicii aveau apa si caldura de la o "centrala mica, privata", dar nu ma preocupase subiectul. Ce ma preocupa pe mine, era sa scriu. Sa scriu pina ma durea creionul de atitea ginduri. Stateam la masa bunicii din sufragerie, cu caietul, stiloul, cerneala si sugativa toate aranjate frumos, si lasam torentii sa napadeasca hirtia alba. Am si acum caietele din clasa a 3-a, unde am scris despre drapel, despre galbenul ogoarelor vara, rosul singelui romanesc varsat in razboi, si albastrul ochilor inocenti ai pionierilor. Mai scriam si altele, Tara mea iubita, Romania !, si din astea, dar invatatoarea ma bagase la cenaclul literar pentru ca scriam sincer, scriam cu suflet.�" Vrabiuta, porumbelul si antena " a cistigat nu stiu ce premiu, dar era de fapt imaginatia mea de copil, intr-o iarna cu zapada cind
scriam la aceeasi masa, si priveam acoperisul de vis-a-vis, nimic important pentru mine. Apoi m-am oprit din scris micile mele povestioare. La cenaclu mi-au publicat "Craiasa zapezii", dar cind am citit-o abia m-am recunoscut, atit de mult au modificat-o. Asa ca m-am reprofilat pe poezie in toiul Sarbatorilor in clasa a 3-a. Tot asa, intr-un prag de sarbatori, veneam cu tramvaiul de la prietena mea cea mai buna, si urmam sa cobor la ai mei la bloc -- plecam sa taiem porcul la sat. Dar in drum spre statia de tramvai, am observat tancuri parcate linga un parculet, in spatele zonei Maria. Parculetul era plin cu soldati ccocotati in pomi. Mi s-a parut atit de hazliu, pt. ca era iarna, deci pomii erau goi pusca, unde vroiau ei sa se ascunda ??? Am luat saptele spre Calea Sagului, si ma tot gindeam la idiotii din pomi. Acasa ajunsa, ai mei, care vesnic aveau ceva de comentat, sau daca nu, ceva de certat, erau asa de tacuti incit am crezut ca mi i-a chimbat cineva cu altii pesta noapte ! La acea taiere a porcului, mai tin minte ca s-a intimplat ceva tare ciudat : odata cu animalul, plingeau toti din curte, care mai de
care. Doar eu stateam in bucatarie cu miinile peste urechi, dar pina sa apuc sa ies in curte, a intrat bunica, si a spus printre lacrimi: "Doamne ajuta, porcul dracului ! In sfirsit, sa ne ajute D-zeu !" ... si si-a vazut de treburi. Mie mi s-a parut tare ne la locul ei remarca, pentru ca eram genul de familie unde mie nu mi se spunea nimic. Dar am inteles pe deplin cind am urmarit la televizor executarea Ceausestilor : exact ca porcii scosi din cocina, zbatindu-se si protestind.�Dah....aceste rinduri m-au socat. Cit de mult se aseamana cu viata mea !! Oare toata lumea a trait la fel ? A mirosit la fel, a plins la fel, s-a bucurat la fel? Ca prea imi face impresia ca aceiasi colindatori mergeau pe la toate casele, se statea la aceleasi cozi, si toti am plins la taierea aceluiasi porc....
de Nusa ILISIE
continuare din Pasager/22
A plouat toata noaptea, am dormit pe furate, luptandu-ma cu picaturile din tavan, cu ropotul ploii de pe acoperis, cu vantul care isi facea de cap pe sub ferestre, pe sub usi, ca un animal in captivitate...Cand ploaia s-a mai potolit si vantul a mai obosit putin, am cazut intr-un somn usor, am atipit, dar, era deja dimineata, si Puriu era deja la usa, era deja in-ca-sa.
- Ati dormit bine, dupa cum se vede! Incet, ca pentru el: nici eu nu am putut sa dorm!... Nu vezi, Doamna, ca ai murdarit tricoul asta, pe care abia ti l-am dat...Pai ce, e ecoparcu� nostru? Toata ziua sa scormonim dupa haine?! Or mai fi si altii care...
�Nu se poate scapa de omul asta! Nu-se-poate-scapa-de-omul-asta?...Da, chiar! Ce alta scapare as mai avea?�
- Hai, Cocoana, gata! Nu mai visa cu ochii deschisi, hai, ca e totul pregatit! Stiu eu un loc... sa facem un gratar si s-o ascultam pa Irina Loghin...S-o ia dracu� si p-asta cu cantecele ei, cu tot!...
- Uite, ce Puriule! Tu nu-mi faci mie program!...Cu toate ca voiam sa merg...
- ?!
- Intai sa-mi despachetez lucrurile si sa le pun...�unde sa le pun�?...Sa fac ordine in casa asta, care e �a mea� si apoi, mai vorbim...
- Eu fac asta pentu voi...mie nu-mi trebuie gratar...mie nu mai imi trebuie nimic...
- ?!
M-am facut ca nu aud, ca nu inteleg, nu era loc in dimineata aceea pentu mai multa tristete si �nu-imi-placea-un-Puriu-trist�. Nu-mi placea Puriu pe care incepeam sa-l descopar...mi-era teama de tristetea lui...Alta tristete?
- Si lituanii? Parca nu se simt...
- Au ramas la noi... Au chefuit pana dimineata...sa-i ia dracu si p-astia de limbuti ce sunt...Pai, ce ordine vrei sa faci in balamucu� asta? Aici nu se poate face ordine! Sa faca ei!
- Nu vor face...
- Hai, Dascale, s-o ajutam pa Doamna, ca nu se da miscata din...din magazia asta...
�A zis magazie? A zis ca vrea sa ma ajute? Puriu? E prea mult, prea greu de inteles dupa o noapte de nesomn si alte cinci nedormite...Prea mult!�
Dascalu�, care dormise �toata� noaptea, inca mai motaia si se simtea deja confortabil cu picioarele intinse bine pe toata canapeaua... Ar fi vrut sa mai doarma, de ce sa se scoale? De ce sa faca curat? Nu zicea bine Puriu? Sa faca ei! Asa ca, s-a facut ca nu aude, s-a asezat confortabil, pe partea cealalta, a inchis si ochii si s-a facut ca nu-i pasa, desi, ii pasa...il durea...
- Hai, Doamna, da-mi scaunu� ala sa-i repar picioru�ca sa pui hainele pe el, daca nu e alt loc si nu ai unde...
- ?!
- Hai, Cocoana! Nu te mai uita asa, ca nu ma impresionezi! Adu scaunu� aici, in hol, iau eu cuie si ciocan din...celalta... debara...Ai dracu� si astia! Au umplut toata casa de noroi...
- Trezeste-te, Cocoana! Dormi in picioare ca, Golfo?! Scoate scaunu� ala odata, ca ne apuca noaptea si aia ne astepta sa facem grataru� ca li s-o fi lungit si urechile...Sa dea dracu� daca nu iti vine
- Unde sa te duci?!
- ?!
A lasat din mana mopa, a pus-o la locul ei, m-a privit pe sub sprancene, nu stiu de ce cu rautate, adica de ce sa-l intreb eu pe el unde sa se duca, ce, parca el stia? Nici el, Puriu, nu stia chiar tot, nu avea raspuns la toate intrebarile... si cine eram eu sa-l intreb pe el? Si a fost destul de clar! Sa se duca si sa nu se mai opreasca!... Ce e greu de inteles?! A trecut pe langa mine, m-a privit cu coada ochiului, m-a ocolit ca pe ceva care incurca, sta in drum, a intrat in �habitacion�, si-a luat singur scaunul rupt, care s-a rupt de tot cand l-a mutat din locul lui, de langa perete, si a ajuns in hol cu o mana de scanduri care se tineau in doua cuie ruginite... Le-a trantit, facand sa sara multe aschii, pe cimentul abia spalat, si cele doua cuie...
- Lasa-l dracu�! Il punem pe foc! Si asa nu aveam lemne pentru gratar! Nu mai e nimic de facut! Aruncam cutiile de conserve la gunoi si farfuriile le spargem... Sa le ia dracu� daca nu imi vine sa le sparg pa toate, acum! Pa toate sa le sparg, sa se aleaga prafu�!
Cand a auzit de spart farfurii, Dascalu� a deschis ochii. Se vede ca nu dormea prea adanc! S-a ridicat in capul oaselor, a privit in jur si a intrebat dregandu-si vocea:
- De ce Puriule, sa spargi toate farfuriile? Nu ar fi mai bine sa le speli?
- ?!
A frecat pe jos, tot noroiul, ca un slugoi, a vrut sa repare scaunul, ca un bun prieten si acum sa spele si vasele, ca prostu�? Da� ce s-au incurcat rolurile? El e Puriu! Numai el spune ce trebuie sa se faca!
- Ei, dracia dracului! Gata! Am spus ca nu mai e nimic de facut! Ia, Dascale, scoala-te ca nu esti lauza! Ia lemnele astea, arunca apa din lighean ca s-a umplut si hai sa mergem odata, ca ne-asteapta aia toti ca pa painea calda... Ca era sa uit... de paine, ca pa Dori nu-l mai trimit ca i-am luat frica... Dascalu� s-a sucit pe loc, nu prea convins ca trebuie sa faca ce i se spune, a privit in jur, dezorientat, nu prea multumit de ce vedea, s-a privit pe el insusi, cu un usor dispret, pe mine nu a avut curajul sa ma priveasca, de sase zile imi ocolea privirea, nu stiu cum reusea, si a cascat, prelung, ca si cum si-ar fi spus sie insusi ca inca viseaza... Eu inca stateam cu mainile in buzunare, cu Golfo lipit de piciorul meu si priveam, aiurea, fara sa vad, Puriu, ramasese si el fara replica, �Cum adica sa nu facem ce ne spune el? De ce mai stam pe ganduri? Ce sa mai gandim daca deja a gandit el ce e de facut? Ce nu era clar?� Si-a trecut mainile prin par, a oftat si parca a zis ceva printre dinti, scrasnind cu zgomot din masele... A luat ligheanul, a aruncat el singur apa, cu zgomot, toata odata, varsand si pe jos, a pus ligheanul la loc, desi din tavan nu mai pica apa, a luat pe brate scaunul rupt, a dat la o parte, cu piciorul cuiele ruginite si a zis scurt, ca si cum ar fi dat un ordin irevocabil:
- Iesiti afara! Acum!
de Mircea NASTASIE
Nu refuza o samanta de floarea-soarelui dar nici un mititel la gratar cu o bere neaparat rece. Se rujeaza in exces, preferabil asortat cu imbracamintea ei monocolora (think pink).
Are o poseta plina cu ustensile necesare oricarei situatii (mai ales pentru igiena intima) dar si lucruri uitate cu anii in geanta.
Cunoaste pe toata lumea cu care este la �per tu� indiferent de varsta interlocutorului. Nu citeste carti �care te tampesc� dar stie tot despre persoanele si personajele din tabloide.
Este mandra de ascedenta sa de bucurestean sadea si ii detesta explicit pe �parvenitii� care ii respira aerul sau de cetatean autentic (cu pedigree) al Capitalei. �n acelasi timp, provincialii ii sunt absolut indispensabili pentru a-si demonstra siesi, dar si lor, superioritatea. De altfel si ceilalti bucuresteni, in afara de membrii clanului ei, sunt insipizi si stupizi.
Amintirile ei provin din imaginatia ei, din aspiratiile si frustarile sale. Nu este rea in sensul propriu al cuvantului, este doar vulgara si neimplinita. Persoanele care nu o pun in centrul atentiei lor nu conteaza in societatea romaneasca.
Ca urmare, societatea noastra este saraca si triviala, draga!
Da-mi mina ta
si uit-o asa
linga sufletul meu
Ca sa pot trece si acest riu
de Luminita STANESCU
ca ma iubesti
Asa, tot,
dintr-o singura suflare
cu toate cuvintele
ca atunci.
Cu ochii urland despartire
Cu trupul agonizand revolta
Cu toata incrancenarea ta
de barbat.
Mai spune-mi odata
ca ma iubesti
Asa, tot,
dintr-o singura suflare
cu toate cuvintele
ca atunci.
Dar spune-mi acum.
Cap. XII - "Buna sa-ti fie inima"
de Dina CALIN
Continuare din Pasager/22
Superviserul meu ma placea in mod vadit. Era insurat, avea doi copii, era din Punjab, purta turban. Se credea foarte sexi si-mi tot dadea tircoale sperind evident sa-l plac si eu doar fiindca ma purtam politicos. Poate spera sa aiba si vre-o aventura cu mine, de citeva ori ma dusese cu masina lui pina acasa si pe drum cautase sa faca conversatii despre viata mea privata... Barbatii indieni la nivelul lui de educatie nu erau cu nimic mai breji decit romanii, aveau asteptari similare se parea, daca-mi era sef si eram necasatorita parea ca i se parea perfect normal sa fie primul care sa aiba dreptul sa imi echilibreze presupusii hormoni rebeli, spre deosebire de cei de origine vest europeana care se fereau ca de foc sa para ca ti-ar face complimente din pricina carora sa ai cel mai mic motiv sa-i reclami ca te agreseaza sexual. Eu ma faceam insa ca ploua cum ma obisnuisem din Romania sa tratez atitudini similare, oridecite ori Kamal batea saua sa priceapa iapa. Ce?! Eu eram o iapa mai surda, ce-i faci?!
Cit despre Andrei... Mi-era dor, mi-era grozav de dor! Dar nici nu stiam unde locuia, nu fusesem la el niciodata. Oare mai statea in gazda la aceeasi adresa unde statuse? Mai avea gazda aceea acelasi numar de telefon? Sunasem o data, nu raspunsese nimeni. Stiam numele satului si stiam ca fusese profesor... Nu trecuse decit un an... Pentru mine fusese un an plin de evenimente, fusese si pentru tara, dar poate pentru el sa nu se fi schimbat asa de multe... Sau poate se intimplasera si in viata lui evenimente deosebite? Dar de ce nu-mi raspunsese la nici o scrisoare? "Oh, Andrei, Andrei...!" Daca se casatorise...?! "Sper ca nu...! Nu, nu, nu...!" Era aprilie 1990.
Otopeni-ul era neschimbat. Zimbetele si privirile "baietilor" de la ghisee erau mai relaxate ca in trecut, dar in rest aceeasi sezatie de mic, ingust si jegos. M-au salutat amical dindu-mi de inteles ca stiu ei cine sint eu dar ca nu le mai pasa. Sa iau, sa nu iau un taxi? Era ieftin in dolari cam cit un bilet de autobuz din Canada. Singura problema era ca privirile lihnite ale taximetristilor imi provocau o senzatie de nesiguranta. Sa sun pe cineva sa vina sa ma ia? Nu stia nimeni ca sosesc dupa cum nu avusesem timp sa spun nimanui ca plec. Numai tanti Angela careia ii lasasem cheia de la casa stiuse ca plec. Nu stia insa ca trebuise sa vin. Asta era o verisoara de-a doua a mamei. Mama mai comunicase cu ea intre timp dar nu foarte des. Era dintr-o ramura mai saraca a familiei si mama o folosise tot timpul pentru diverse treburi administrative platind-o si ajutind-o sa-si rezolve si ea problemele la care fusese nevoie de pile. Cind plecasem ii lasasem ceva mai multi bani si Dacia albastra sa o foloseasca sotul ei. Normal era sa vina sa ma ia el de la aeroport dar de cite ori sunasem la ea de cind ne hotarisem ca plec nu raspunsese nimeni. Am sunat si din aeroport si n-a raspuns nici acum. Mi-a venit atunci o idee si am sunat la noi acasa. A raspuns imediat si imediat mi-a si picat fisa. Cum de nu ne daduse prin gind nici mamei nici mie?! Se mutasera la noi! Dar de ce nu ne anuntasera?
- Buna ziua tanti Angela!
- Buna sa-ti fie inima, dar... cine e la telefon?!
- Nicoleta.
Tacere.
- Cine?
- Nicoleta Rostopasca. Fata Mihaelei si a lui Traian.
- Aaaa... ia te uita! Ce surpriza! Ce mai faceti voi mama?! Cum e prin Canada?!
- Angela, barbatul matale pe unde e, e-acasa?
- In gradina, pune niste flori ca a venit primavara.
- Asa primavara?! Speram si eu sa fie mai cald. Asculta Angelo, mai merge Dacia albastra? Poate sa vina nea Gheorghe sa ma ia de la aeroport? N-as vrea sa mai sui intr-un taxi.
- Ooooo, tu esti aici la Bucuresti?! Doamne maiculita draga! Ati venit cu totii? V-ati intors?! E periculos aici pentru voi acuma dragii mei...
- Numai eu am venit Angela, hai ca mai vorbim noi! Trimite-l te rog pe nea Gheorghe sa ma ia daca se poate.
- Il trimit, il trimit numaidecit. Pai bine-ai venit! Oooo, ce ma bucur! Sa pun mina sa fac niste pita sau vrei o mamaliguta? Se face mai repede!
- Ce vrei mata! Pa, pa!
Immm, bunatati culinare pregatite de Angela! Parca sa zic ca meritase sa vin pina aici macar si pentru atita?! Glumeam in sinea mea cu mine insami spunindu-mi asta dar dupa ce reusisem in sfirsit sa vorbesc cu ea ma linistisem putin. Cel putin aveam sa dorm in patul meu din copilarie la noapte, in camera mea. Dar cum de se mutasera la noi fara sa ne ceara permisiunea?! Noi nu eram fugiti practic, plecasem legal. Treburile tatei fusesera treburile tatei el stie cu cine ce aranjase si cum dar pina una alta casa si bunurile din Romania fusesera ale noastre si ramasesera ale noastre. Mama era reticenta sa se intoarca din motive despre care bombanea uneori dar nu le explica niciodata in clar insa ce ne apartinea in Romania ne apartinea si pace buna, cel putin noi asa stiam. Nu vindusem, nu ni se confiscase... Cel putin din cite stiam noi...
Era o zi plumburie. Nea Gheorghe mi se parea mai cocosat, mai alb la par, mai trist. Venise si Angela.
- Ne primiti oaspeti?! Hm... Angela dar de ce nu ne-ai sunat sa ne spui?
- Am sunat domnisoara, dar nu era bun numarul. V-am si scris dar ni s-a intors scrisoarea.
Insemna ca se mutase cam dupa ce murise tata? Mama uitase sa-i comunice schimbarea de adresa in starea in care fusese? Sau facea Angela pe proasta acuma? Era posibil ca dupa criza de paranoia prin care trecusem toti vazindu-l pe tata ucis, (nici unul dintre noi n-a crezut si n-o sa creada vreodata ca a fost un simplu accident), mama sa fi voit initial sa fugim pur si simplu si sa ni se piarda urmele. Sau poate... Angela a stiut de moartea tatei si a stiut exact cind sa faca pasul? Contase si ea ca vom dispare si va ramine ea cu casa?! Oamenii sint uneori mai perversi decit par. Ma uitam la privirea ei candida.
- Si cu apartamentul tau ce-ai facut Angelo?
- L-am cumparat cu bani de la CAR si l-am inchiriat pe 100 de dolari pe luna la un student arab. Intr-un an ne platim datoria si raminem cu apartamentul.
- Si cum e viata pe-aici? Spune-mi, e mai bine sau mai rau decit pe vremea raposatului?
- E mai rau domnisoara! Studentii astia nu se astimpara si a trebuit sa vina minerii sa-i puna la punct! Noroc cu ei! Mucosii naibii, niste golani, niste derbedei! Vor sa vinda tara la straini pe nimica! Ce stiu ei? Copii! Noi am trait vremuri grele in tinereturi!!! O sa vedem ce o sa le-aduca strainatatea, ei cred ca gata, au prins pe Dumnezeu de-un picior, ce credeti? Vor sa-l aduca inapoi pe rege!
- Domnisoara, va spun eu cum a fost, ca dumneavoastra de-acolo de unde sa stiti? Nu stiu ce-ati auzit, dar sinteti un copil! A avut dreptate saracu' Ceausescu, agenturile straine au lucrat ca sa ne destabilizeze tara si sa ne cumpere fabricile si uzinele pe un dolar bucata. Ca el era prea puternic si nu puteau sa-l dea jos decit daca inscenau revolutia si i-a pacalit pe tineri si au fost de partea lui si acuma au inebunit, vor sa ne-aduca inapoi pe liberali si pe taranisti, pai eu stiu cum era pe vremea taranistilor si a liberalilor ca eu eram mica dar era numai saracie, un om batrin si bolnav murea cu zile, nu se uita nimeni la el. Si educatia costa mult. Eu n-am putut sa termin decit patru clase. Ma uitam la cite parcuri si stadioane a facut, si orice copil poate sa faca sport, pai ce un om sarac putea spre exemplu sa invete sa joace tenis pe vremea aia ca era o avere...?!
- Si pe timpul lui Ceausescu era bine Angela?! Mai tii minte cum era sa stai la coada la carne?! La cartofi, la varza?!
- V-a lipsit dumneavoastra ceva, domnisoara?
- Mie nu. Si poate ca nici tie ca te-ajutau parintii mei. Dar noi nu eram singure in tara asta, Angelo! Am fost odata la un orfelinat sa-l vizitez... Nu ti-am povestit?
- Apoi nu mai ziceti si dumneavoastra de orfelinate, Doamne iarta-ma ca m-au omorit astia la televizor cu zile! Tiu minte cum v-ati mai certat atunci cu tatal dumnevoastra, Dumnezeu sa-l odihneasca, dar nici asa ca acuma, vin strainii si se leaga atita de orfelinatele noastre si ne cumpara copiii si-i duc printre straini saracutii si cine stie ce le fac, ca nici nu apuca sa invete romaneste mititeii! La ei n-or fi orfelinate? De ce nu infiaza orfanii lor?! Ca am auzit ca sint si la ei destui homelesi si drogati... Sa nu-mi zica mie ca nu cred eu sa umble ciinii cu covrigi in coada pe nicaieri. Acu' dumneavoastra ati fost si stiti mai bine ca mine. Umbla intr-adevar ciinii cu covrigi in coada pe-acolo pe la Toronto pe unde traiti dumneavoastra?
Hm... stia ca tata murise, si nu de la mine, n-apucasem sa deschid vorba... Si stia ca noi sintem in Toronto acuma si iarasi nu-i spusesem eu... Interesant. Insa nu era cazul sa deschid vorba despre asta acum.
- Angela, dar ai vazut cum sint tratati copilasii aia nevinovati aici? Dupa scandalul pe care i l-am facut stiu ca tata a intervenit la orfelinatul acela si a fost o perioada mai buna pentru ei. Citiva din cei ce lucrau acolo au fost dati afara, altii sanctionati, altii pedepsiti sa mearga sa lucreze acolo. Dar cu o floare nu s-a facut primavara. Atunci eu am fost entuziasmata dar mai tirziu am inteles ca lucrurile nu aveau sa se schimbe pentru mult timp fiindca coruptia in tara intreaga era prea mare si toti eram afectati intr-un fel sau in altul.
- Coruptia domnisoara vine de dinainte de comunisti, vine de la turci sau de la fanarioti sau Dumnezeu mai stie de unde, coruptia nu va inceta niciodata in tara asta, e ca o lepra. Si noi sintem mincati de ea si de ea o sa murim! Ca tara noastra e asa de bogata dar din cauza coruptiei traim in saracie cu totii, dar ce, domnisoara aia din strainatate n-au saraci?! N-o fi si acolo coruptie? N-or fi si acolo leprele lor?! Lasa ca sint eu sigura ca sint, uita-te numai la televizor la filmele lor! Din prea plinul inimii vorbeste gura! Nu cred eu ca-s mai sfinti ca noi! Ca s-au imbogatit pe spinarea noastra ca le dam marfurile noastre pe un pret de nimica in loc ca sa le oprim la noi sa ne folosim noi de ele... Si de unde vin drogurile?
- Cu cine ai votat Angela?
- Cu Iliescu domnisoara.
- Hai sa lasam politica! Ia zi mai bine ce-ti mai face baiatul? S-a insurat? Unde mai lucreaza?
- Tot acolo, numai ca nu-i mai zice militie si-i zice politie acuma... Domnisoara, tare-mi pare rau sa va spun, dar ascultati-ma pe mine, lupu'-si schimba parul dar naravul ba!... S-a insurat, a luat o pocaita, nu stiu de ce ne-a pedepsit asa Dumnezeu, poate fiindca nu l-am dus la biserica cind era mic, teama mi-e sa nu se pocaiasca si el si sa-l pierdem de tot. Asa poate de fata sa mai fie o sansa sa divorteze. Nu stiu ce-a gasit la ea. E saraca lipita si nici cine stie ce frumusete nu e. Nici nu s-au casatorit si au si avut copilul, eu tare ma intreb daca o fi al lui sau l-o fi facut cu altul. O mironosita, nu m-ar mira sa-l fi pacalit pe prostul meu de copil! Seamana in partea lu' tac'su'. Comod, sensibil... nu stiu de ce s-o fi facut militian, asta e meserie pentru barbati nu pentru copii prostuti ca el!
- Pocaita? Ce fel?
- Baptista.
- Cum o cheama?
- Ioana, de ce?
- Eram curioasa. Am avut si eu o prietena baptista. O chema Miranda. Voiam chiar sa stiu ce mai face.
- Nu, pe fata lui o chema Ioana. Dar eu nu-l primesc in casa cu ea. I-am si zis, pina nu divorteaza nu vreau sa stiu nimic de el. N-o sa-i las nimic daca mor. Sa-mi faca asa o rusine...! Nici nu stiti ce tare ma doare...
- De ce Angela?! Ce-are fata daca e baptista?
- Pai sa fie crestina. Sau sa nu fie nimic. Dar pocaita?!
Casa copilariei mi se parea cumva straina si rece. Angela mi se parea straina si rece si ea. Argumentele ei erau ciudate si absurde. Eram obosita dupa drum. Strazile pe care venisem de la aeroport erau inguste si murdare. Am dat drumul la televizor doar ca sa vad imagini de la o demonstratie. Iliescu chema minerii in ajutor. Astia strigau de mama focului "noi muncim nu gindim". Sa rid? Sa pling? Asta era tara mea? Asta era poporul meu? Liberi in sfirsit de comunismul cel negru? Asta era rasaritul soarelui libertatii si al adevarului dupa o noapte lunga si grea de asuprire si minciuna?! Hotarit lucru, lumina era inca departe.
de Ionela CHITU
Soarele era deja pe cer anuntind o zi calduroasa, la fel ca si cea de ieri.Zilele parca se repetau dupa un tipar anume.Cele doua pastilute de dimineata si un pahar cu apa faceau mereu inceputul zilei.Se ridica din pat si avu senzatia ca pluteste. Plutea defapt de citeva luni. Medicamentele il faceau sa simta ca pluteste intre doua lumi complet diferite. Nu, nu era nebun. ii confirmase acest lucru chiar medicul. �Sindrom de suprasolicitare�. Cam pompos i se paruse atunci a suna ...Cu odihna si ceva medicamente totul va reveni la normal. La fel ca inainte. Dar el nu mai avea rabdare. Nici nu era ferm convins ca avea nevoie de tratament. Cine nu a suferit in viata lui macar o data, o depresie? Fie ea cit de mica. Se uita la cutiuta cu medicamente de pe noptiera. Ar putea si fara ele. Medicul nu il cunoaste asa de bine cum se cunoaste el. Stie foarte bine care ii sint limitele. Zimbi in coltul gurii.
Acum se simtea singur in fata sortii. Nu ii mai facea placere absolut nici un lucru.Aproape ca uitase cum este sa te bucuri de viata. Nu ii mai vedea rostul. Se uita din nou la cele doua pastile mici si albe pe care le tinuse vreme de citeva minute strins in mina. O cutie intreaga i-ar aduce probabil linistea. Dar ce folos? Nici chiar moartea nu-l mai interesa...I se parea atit de absurd totul. Si soarele asta care rasarea in fiecare dimineata...Cindva, o raza de soare il facea fericit. Dar de ce nu si acum?
Epuizase demult raspunsurile la astfel de intrebari.Acum simtea doar teama. O teama ce nu si-o putea explica nici chiar el. Avea prieteni, dar cum sa le spuna asa ceva?. L-ar fi etichetat imediat ca avind grave probleme de sanatate mintala. Si poate ca l-ar fi trimis la un medic psihiatru. Odata chiar se gindise sa isi intrebe prietenii daca i-ar putea recomanda un psihiatru bun. Ce gluma buna le-ar fi parut!
Statisticile spun ca anual din cauza depresiei se sinucid 160.000 de oameni. Cel putin asa citise de curind intr-o
http://www.deviantart.com/deviation/33417902
Si cum de sint atit de multi? El nu a intilnit nici unul. Dar la urma urmei nici pe fruntea lui nu scrie: �depresie; sub tratament!�
Lua de pe masuta paharul cu apa. Avea gura uscata asa ca bau toata apa. Nu ii mai ramase pentru medicamente dar le putea lua si mai tirziu...nu era nici o graba.
O ameteala puternica il cuprinse din nou si ca sa scape de ea se intinse la loc in pat. I se paru din nou ca pluteste. Ar fi vrut sa doarma, la urma urmei era weekend. Se lasa prada somnului. Defapt continua sa pluteasca pina cind adormi...si visa ca era fericit...ca soarele rasarea pentru el in fiecare zi si acest lucru ii era suficient pentru a simti in viata sa bucurie. Nu ii mai era deloc teama...
Apoi din nou pluti si stiu ca revenise iar la realitate. Se ridica incet, scoase din cutiuta doua pastile si pentru implinirea visului , le inghiti cu putina apa. Dormi pina seara, iar ziua se sfirsi cu inca doua pastilute mici si albe... si din nou senzatia de plutire...
de Rozi BAKO
http://anapauper.wordpress.com
va doresc toate cele bune,
si sa va vedeti si voi
de ale voastre.
nu ascultati de sfaturi proaste,
fraze ne-ncepute,
ci mai bine beti cuminti o bere.
va zic la revedere.
de Paul GORBAN
�Scufita rosie�� a existat si continua sa existe � pacat...pana cand)
Blocurile de chibrit au ranjetul lui Ceausescu
Iar cele care nu au ranjetul lui
Au gloantele armelor de la revolutie
Vad blocuri moarte cu gloantele in ele
Si sangele lor cum curge in subterane
Vad blocuri care rad atunci cand trec pe langa ele
Si le aud cum striga: Manole, Manole poporul e Ana
Blocurile de chibrit au ranjetul lui Ceausescu
Si sobolani in subsol si oameni care fac libera paine
Si zidari care o zidesc continuu pe Ana
Chiar daca Manole e mort
In blocurile de chibrit sta poporul
Si martor la comedie ranjeste
Cum ranjea odata dictatorul
www.timpul.ro/clubt/index.php?go=showimage&item=1538
de Corina UNGUREANU
In fine, nu despre buletin era vorba, ci despre banca de la blocul de dupa centrala. Era vara, trecuse examenul, eram bine merci la liceu, cica. Trebuia sa fac nu stiu ce practica la scoala si asta era marele pretext pentru care, pentru prima data in viata, nu m-am mai dus in vacanta la matusa mea in ditamai curtea, unde ne jucam luni intregi. Acum nu ma mai jucam, stateam pe banca cu cei trei frati. Nu ai mei. Niste baieti de la blocul de alaturi, dincolo de centrala, si cu alte fete din vecini. De fapt cu doi dintre ei, ca pe cel mic nu prea il bagam in seama. Avea sa se faca actor si sa-l vad pe la tv si pe scena, dar atunci era subiect de baza ca adormise, langa nu stiu ce rau de la tara lor, dezbracat si se arsese, era rosu de nu puteai sa pui mana pe el.
Si dintre ceilalti doi, doar unul ma interesa, cel mare, caci de cel mijlociu ii placea prietenei mele si nu ma bagam. Dar oricum asta mare era tare de tot. Ma lauda mereu ce desteapta sunt, ca numai eu ma prind de poante, fetele furau flori, numai mie mi se furau si alte faze de genul asta de ma smecherisem de tot.
Odata, cand am venit de la strand am fost la el acasa si mi-am ales ce discuri am avut chef si le-am luat acasa. Am luat unul cu muzica din anii '70, mama lui facuse gogosi si am mancat si eu una si am plecat. si asa am ascultat eu On the road prima data, pe discul ala, in camera mea cu fereastra spre vest, unde dimineata dormeai mult ca era racoare si vacanta si dupa amiaza ascultai discuri in razele soarelui.
Pe urma a fost putin naspa ca el a plecat in armata si eu m-am dus la scoala, unde celelalte fete faceau tot felul de fasoane aiurea si erau mari, mult mai mari decat mine si in loc sa incepem scoala, ne-am dus in practica la mere, ceapa, struguri. Unii ziceau ca ar fi distractie, dar nu era, la struguri a fost cel mai nasol. in pauza de masa eram plina de dulceata si nisip pe maini, pe haine, peste tot si scoteam cele sase felii de margarina
foto: Laurentiu BARBUICA
Baiatul din blocul de alaturi imi trimitea poze in uniforma, era caraghios rau. Era toamna, dar tot cald, stateam in niste blugi de dinainte sa ma nasc eu si-ntr-un tricou John Player Special pe care il purtasera pe rand toti fratii mei si imi imaginam cum va fi cand va veni iarna. E misto sa stai in tricou batut de soare si sa iti imaginezi cum dardai in palton cu manusi. Dar oricat de desteapta ma credeam eu pe atunci, nici prin cap nu imi trecea ca peste cateva luni, inainte de Craciun, vecinul meu nu o sa poata veni in permisie, caci Marele Dezghet avea sa inceapa.
de Adriana MIREA
click pt imagine marita
Era Gorbaciov la putere in Rusia si deja avusesera loc revolutii de catifea in alte state. Era deci timpul si pentru noi. Nu eram foarte sigura daca se va termina cu comunismul sau doar cu Ceausescu. Dar era bine ca se intampla CEVA. La mometul L. Tokes am stiut ca sfarsitul venise. Ca nu mai era cale de intoarcere. Nu am fost niciodata atat de inflacarata incat sa ma sui in primul tren catre Timisoara. Poate pt. ca stiam ca nu depinde nici de mine si nici de cei ca mine ce se va intampla. Cert este ca-mi amintesc de o colega care, ascultand si ea E. libera era atat de agitata incat nimeni nu o mai putea calma. Si totusi a ramas in Craiova. Nici macar nu stiu ce a facut in zilele "Revolutiei". Si uite asa ajung la 22 dec. In acea zi nu m-am dus la Bals pt. ca aveam de dus niste acte la sediul AIM-ului din Craiova care se afla vis-a-vis de poarta Fabricii de bere. Mare bucurie pt. mine. Stiam ca toata treaba nu avea sa dureze mai mult de 1 ora si ma puteam duce acasa sa continui pregatiririle pt. Craciun. In ziua aia mama facea cozonacul.... deja ma gandeam cu regret ca niciodata nu ne lasa sa mancam pana in ziua de Craciun.... Si arata atat de frumos! Si mirosea asa imbietor! Si in casa era cald... ascultam colinde la Europa libera... si eram cu ai mei... Venea CRACIUNUL!!! Si tata nu s-a dus niciodata la serviciu in prima zi de Craciun. Deci urma sa fim cu totii ... Mi-am dus deci hartiile la intrepridere dupa care m-am suit in tramvaiul de 9.10 sa ma duc acasa. Cand am ajuns la PECO Severinului, tramvaiul s-a oprit si vatmanul ne-a anuntat prin statie (habar nu aveam ca e dotat tramvaiul cu asa ceva) ca nu merge mai departe pt. ca se intampla ceva in centru. Asta a fost singurul moment cand as fi topait de fericire. M-a cuprins o emotie puternica. M-a coplesit constiinta faptului ca Dumnezeu m-a nascut la timp pentru asa ceva. Si mi-am adus aminte de bunicul saracu care n-a mai apucat sa-i vada pe comunisti plecand de la putere.
... Cu totii am coborat din tramvai. Nu prea stiam cum o sa ajungem care pe unde avea treaba. Nu eram cu nimeni cunoscut. Asa ca m-am dat jos din tramvai si am inceput sa casc gura catre intreprindere in speranta ca va trece cineva cunoscut cu masina sa ma ia si pe mine.Atunci mi-am dat seama ca ca era un adevarat exod de masini dinspre combinat catre centru. Si cei coborati din tramvai faceau semn cu mana la cei care veneau cu masinile. Am facut si eu. A oprit un domn cu o Dacie cam prapadita. Nu-mi amitesc daca era verde sau portocalie. Nici macar nu-mi amintesc figura acelui om. Probabil ca avea intre 40 si 45 ani. Intr-un costum cam ponosit dar curat. Poate un muncitor de la combinat. M-a luat pe mine si inca alte 3 persoana care s-au suit in spate. Propietarul masinii ne-a intrebat unde vrem sa mergem ca el merge in centru sa vada ce se intampla. In spate s-au auzit fel de fel de bombaneli inclusiv ceva murmure de teama. S-au hotarat ca vor cobori la Schmit. Pe mine nu m-a mai intrebat nimic pana am ajuns la Schmit. Acolo i-am spus ca as vrea sa merg si eu in centru. A zambit si calcat pedala de acceleratie. ... Era tare nebarbierit dar stiu sigur ca avea un zambet cald. Si ne-am dus. Am urcat pe la Unirea, a parcat in spatele parculetului de la Mercur si ne-am dat jos. Ei bine... nici o miscare. Lumea circula cu capul in jos. Doar un militian, pe la stopuri se agita: "Circulati, circulati!" Foaie verde...
Ne-am retras putin catre Mercur... si cineva ne-a spus ca vin muncitorii dinspre Electro. Hai si noi! In masina si la drum. In dreptul Rotondei ne-am intalnit cu coloana care venea pe celalalt sens. Intr-adevar erau multi. Scandau lozinci anticomuniste si aveau steaguri gaurite. Noi am stat pe trotuar si am privit. Nu eram singurii. Cei din coloana ne strigau sa venim alturi de ei.
Nu ne-am dus. Am stiut atunci ca am fost lasa. Mi-a fost frica de gloante. Stiam ce fusese la Timisoara, la Brasov. Si mai stiam ca chiar daca domnul acela cu care venisem s-ar fi dus in coloana, eu nu m-as fi dus. LASAAAAAAAAA!!!!!!!!!!
In fine. .... Am asteptat sa treaca coloana si am plecat si noi. Cand am revenit la Prefectura era deja multa lume in piateta. Se scandau de toate. Eu nu. Ma uitam la oameni. Erau tare obositi. Uzati chiar. N-a durat prea mult si a venit armata. Au pus cate un TAB in fieare dintre colturile Prefecturii si au facut cordon de soldati de jur imprejur. M-am retras. Domnul cu care eram nu mai era langa mine. Doar straini. Eram singura care eram singura acolo. Au venit si cei din coloana. A aparut si alta coloana, probabil dinspre combinat. Nu-mi mai
aduc aminte prea bine succesiunea acestor chestii. Ma gandeam ca daca se pun aia cu pustile pe noi e posibil sa mor si nimeni sa nu stie de unde sa ma ia. Am verificat buletinul din geanta. Era. Facusem dus dimineata. Eram curat imbracata. Puteau sa ma omoare acum. Stiam ca voi putea fi identificata. Si ca sunt in regula. Imi doream insa sa nu fiu calcata in picioare de multime. Doar din cauza mizeriei ce as fi produs-o! M-am uitat sa vad cine conducea soldatii aia. Era un tanar locotenet. Cam palid si nehotarat mi s-a parut. Norocul lui ca ceva mai tarziu a aparut un colonel parca... intr-o uniforma pe care nu o cunosteam. S-au scurs minute in sir. Nu-mi amintesc decat nedumerirea mea ca nu se intampla nimic. Nu pricepem de ce armata nu trage in noi. Fiind mai in spate, cam in dreptul intrarii la "Primavara" de acum, nu mi-am dat seama ce se intampla. Cert este ca la un moment dat armata s-a retras si multimea a inceput sa se inghesuie sa intre in Prefectura. Bineinteles, ca privita de la distanata, imaginea era groteasca. Si nu pricepeam de ce fac asta. Ca doar nu merita sa
intri acolo doar ca sa dai foc la cateva tablouri. Daca as fi stiut ce avea sa urmeze sa stii ca m-as fi inghesuit si eu. Azi as fi avut certificat de revolutionar, deci multi bani si poate as fi intrat si in FSN... Ha, ha, ha!!!!!!!! Si atunci am plecat acasa. M-am gandit ca nu are rost sa mai stau din motive exterioare acelei chestii. Ma gandeam la mama care nu stia nimic de mine, la tata care poate a plecat si el de acasa, la ce treburi am de facut. Cand am ajuns pe la banca am auzit strigatul: A PICAT CEAUSESCU!!!!!! Nici macar nu am intors capul. Am zambit si am mers mai departe. Eram fericita ca se sfarsise. Incepeam o noua viata. Nu stiam in ce fel. Dar eram LIBERI!!!LIBERI!!!!!! LIBERI!!!!
ales o crunta dezamagire. S-a gandit la Perestroika. Din fericire nu s-a intamplat, DAR E CLAR CA, INITIAL, ASTA S-A DORIT !!!
Si totusi in 23 nu am putut sta acasa. Am plecat la serviciu si de acolo in centru ... Probabil ca era cam ora 11. Gura casca prin oras
transformat in "Cuvantul libertatii"
Eram deci la coltul din spate al Prefecturii, pe partea cu Centralul. In spatele meu, actorul Valeriu Dogaru ma bate pe umar si-mi zice: "Uite, acolo sus!". Imi indrept privirea spre directia indicata si in balconul de la ultimul etaj de la coltul Casei Albe vad un barbat de vreo 40 ani in pulovar maro cu un pistol in mana. Aud: "Teroritul!". Apoi.. iad. Se tragea nebuneste pe langa noi. Cine si cum nu stiu. Cert e ca am luat-o la fuga inapoi, si pe la Cartea Rusa, in jos, spre Unirea. In dreptul Muzeului mi-a trecut un glonte pe la ureche.
Probabil f. aproape pt. ca l-am auzit perfect cum venea, cum a trecut pe langa mine si s-a dus mai departe. Stiu ca am intors privirea si am vazut un soldat in dreptul Bancii Nationle. Un copil aproape. TR-ist cu siguranta. Slabut, blondut, finut si cu o privire pierduta. Mi-am zis atunci ca daca m-as duce in spatele lui si as striga "bau" ar lesina pe loc. Mi-a parut rau de el dar am continuat sa fug mai tare ca niciodata. Nu am cum sa stiu cine a tras. Nu stiu daca cineva a fost ranit sau omorat atunci. Din pacate. Voi regreta toata viata ca nu m-am implicat mai mult. In primul rand pt. ca probail nu voi stii niciodata adevarul.
Si, in principal, pentru ca nu am cunoscut acei oameni. Sa stiu ce au gandit atunci. Si ce au simtit. Sa inteleg de ce eu am rectionat asa si ei altfel. Dar e prea tarziu...
de Nusa ILISIE
Aici, o dimineata de decembrie, cam pe timpul asta, devine dintr-o data rosie, aproape niciodata alba. Albul zapezii este inlocuit cu rosul florilor care cad peste noapte, peste parcuri, peste strazi... Oameni si flori rosii, Ajunul Craciunului. Lumini, cadouri, vitrine impodobite... Ajunul Craciunului! Dar, se mai intampla ceva, florile rosii, de pe strada intra si in casa, in fiecare casa... de obicei, incadreaza Belenul ( Bethlehem) locul nasterii lui Isus. E un adevarat ritual reconstituirea belenului, si impodobirea bradului! Numai ca, reprezentarea nasterii lui Isus, ieslea, Maria si Iosif, Regii Magi, animalele (magarusul, mieii...) este tipic Craciunului spaniol. Belenul ai sa-l intalnesti pe strada, in piete, in vitrine si la intrarea in casa- in fiecare casa... E o munca umar la umar intre copii, parinti, bunici pentru a reconstitui belenul cat mai real posibil, pentru a-l aduce cat mai aproape in aceasta noapte speciala, considerata cea mai importanta noapte din an! In unele sate, intr-o atmosfera intima, arhaica, in ajunul Craciunului, pe 24 decembrie, belenul se reprezinta pe viu, in piete,
Sigur ca, noaptea de Ajun, care se numeste �La Nochebuena�, noaptea cea buna, se sarbatoreste in familie, in jurul bradului si in jurul mesei festive. Se mananca bine: miel (chiar miel de lapte) la cuptor (nu porc!), curcan umplut si o foarte mare varietate de fructe de mare si de peste, de regula fript cu garnitura de legume (fripte). Desertul este de asemenea tipic: o mare vatrietate de turron ( un fel de halvita cu migdale, ciocolata, fructe seci), mazapan, un fel de cozonac, nuci. Vinul si sampania (cava) sunt nelipsite! Dupa cina, la mizul noptii, lumea iese din casa pentru a merge la �Misa del Gallo�, slujba religioasa, numita a cocosului, pentru ca el a anuntat nasterea lui Isus. A doua zi, 25 decembrie, se petrece tot in familie si se fac si cadouri, dar mai putin ca la noi, as spune, pentru ca, ziua cand se fac intr-adevar cadouri, este 6 ianuarie ziua Regilor Magi, recunoscuta ca sarbatoare nationala-cand iar e prilej de veselie si de mare petrecere mare!
Creatie din hartie semnata de Gyorfi-Deak Gyorgy
Foto 3D anaglif necesita ochelari cu filtru rosu pe stanga si filtru albastru-deschis (cyan) pe dreapta.
de Ana BAZAC
Perspectiva interdisciplinara: filosofie, stiinta comunicarii, istorie, psihologie, filosofie sociala, stiinta politica, drept, psihologie politica.
Iar temele sunt, fara a le numi aici pe toate: model si informatie, societatea informationala in fapt si societatea cunoasterii in act, comunicarea filosofica � provocare pentru comunicarea politica, actiuni de propaganda intr-un studiu de caz, o paradigma si elemente ale procesului de comunicare politica, legatura cu democratia reprezentativa, publicul electoral in raporturile juridice ale comunicarii de masa, analiza tranzactionala, comunicarea evenimentelor internationale... Asadar, elemente de istoria comunicarii, mecanismele si substratul comunicarii politice, limitele si contradictiile, factorul timp, factorul spatiu...
La autorii romani: Ana Bazac, George. G. Constandache, Catalin Ionita, Adrian-Claudiu Stoica, Rozmari Pogoceanu, Daniela Cotoara, Georgiana-Margareta Scurtu, Maria Nastase Georgescu, Beatrice-Adriana Balgiu, se adauga si trei autori straini. Nico Carpentier (co-director al Centrului de Cercetari despre Comunicare pentru Schimbare Sociala, Univ. Catolica si Univ. Libera din Bruxelles) si Nicky Patin (expert in MUDs la Univ. Libera din Bruxelles) au scris despre comunicarea si democratia intr-o comunitate virtuala, iar Ofer Feldman (profesor de psihologie politica la Univ. Doshisha din Kyoto, Japonia) � despre raporturile dintre jurnalisti si politicieni in Japonia.
Fiecare studiu are un abstract/r�sum�, footnotes si lista bibliografiei la sfarsitul sau.
Dupa Curprins-ul in franceza si engleza, exista si pagina autorilor, cu domeniile lor de interes, lucrarile si adresa lor de e-mail.
Se poate invata usor, stilul e placut, desi standardul este ridicat. Volumul costa 197.500 lei vechi, avand 384 pagini si se gaseste in colectia FID (fapte, idei, documente) a editurii Vremea.
Aceasta prezentare comerciala ar dori sa infranga indiferenta si �usorul� dispret al romanilor fata de lucrarile co-nationalilor care nu sunt trendy. SA FIM TRENDY CITIND CARTI DE CERCETARE SOCIALA!
Lansarea volumului a avut loc la Bucuresti, libraria M. Sadoveanu (bd. Magheru, langa cinematograful Scala) vineri, 8 decembrie.
Va invitam la urmatorul eveniment MARGENTO:
MARGENTO � show la Biblioteca Metropolitana
�Tablouri cu o Biblie de Sunete�
�
Chris Tanasescu � metro-retro-am-ba-dextro-sinistriatrie
Grigore Negrescu � orasul de sarpe � opt � piele de lipii
Costin Dumitrache � carti lungi � sunet de casa � luni luna
�
luni,18 decembrie, ora 14.00,�������������������������������������������������
la Festivitatea de Premiere�pentru
Concursul din cadrul Atelierului de Creatie �Poezie in Viata�
Sediul Central Mihail Sadoveanu, Str Take Ionescu no 4, langa Piata Amzei
Raluca Andreia Tanasescu
Manager MARGENTO
+40746122326
http://www.margento.ro/
[email protected]
alaturi de cei dragi !
va aparea pe 1 ianuarrie si va fi despre ...
ANUL NOU !!!
U.E.
Petrecere
Proiecte
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)