|
||||||||||
|
Babilonul s-a varsat in lume. Tot mai des avem de-a face cu cel putin a doua limba decat cea materna. Tot mai multi oameni se misca in spatii culturale diferite de matricea in care s-au nascut. Cum ne schimba aceste contacte multiple cu o alta limba?
Chiar "Pasager" se imbogateste cu o pagina deschisa textelor scrise si in alte limbi decat limba romana.
Atunci iata si un editorial pe mai multe voci.
Marius DOBRIN
Nu exista mai multe limbi, exista doar cuvinte pe care ca sa le inteleg am nevoie de un dictionar. Nu exista strainatate, exista doar locuri pe planeta pe care nu le-am vizitat inca. Nu exista mai multe culturi, exista doar un copac cu mai multe crengi. Si pe fiecare creanga sint crengute si pe fiecare crenguta multe frunze... Exista o singura planeta, o singura specie umana, un singur suflet, divizat, tinjind dupa intregire. Exista bariere intre mine si eurile mele, multe, multe, toti oamenii stiuti si nestiuti de jur imprejurul globului pamintesc, si exista jobul meu asta urias, de a le darima, una cite una... Destula munca cit pentru o eternitate. Exista o singura mare si unica iubire, un ocean, si exista si un singur mare unic cazan cu foc si pucioasa...
Daca te simti liber inauntrul tau, esti. Acolo unde esti. Daca nu, nu. Niciodata, nicaieri...
[Articolul este aici]
Dina CALIN
Traiesc in Marea Britanie de doua luni si jumatate. M-am schimbat. Nimic nou - cultura in care te scalzi, limba in care comunici iti modeleaza simturile, ideile, modul de trai. Dar dincolo de dimensiunea antropologica standard, aplicabila oricarui individ care traieste in (cel putin) doua culturi, exista detalii si semnificatii personale. Caligrafii unice. Kalos � Frumosul, domnule Platon, da, toti il simtim si interiorizam. Dar e frumos ce-mi place mie!
[...]
Intr-adevar, poti afla multe despre cineva, fara a urmari sau intelege deloc ce spune, doar urmarindu-i mimica, gesturile, post�rile corporale. Si culmea, adesea ajungi sa stii si ce spune fara a intelege ceea ce spune!! Nu este semiotica limbajului adorabila?�
Simt, vreau sa cred ca sunt pe drumul cel bun. MIND THE GAP. Ai grija la distanta (sau prapastia�) dintre culturi si limbi. S-ar putea sa cazi si sa te ranesti. Dar s-ar putea la fel de bine sa reusesti sa treci dincolo, de unde sa contempli frumusetea ambelor lumi, asa cum este ea.[Articolul este aici]
Luminita RUSU
Visez in Romaneste. Ma mai trezesc uneori ca ii vorbesc catelului in romaneste. El saracu� ma priveste nauc si nu intelege ce vreau cand ii zic: Adu mingea, prostule! Mingea! Esti surd?
Nu e surd. E doar crescut in alta limba.
[...]
Romana a ramas limba de drag, de iubit, de alint, de spus lucruri intelepte. Limba materna, in toate sensurile cuprinse in aceasta expresie. [Articolul este aici]
Anda LEE
Gilad BENARI
Luminita RUSU
Oana MEA
Tenzi NICOLESCU
Adrian GRAUENFELS
Andana CALINESCU
Cosmin DAGOSTE
Geta HANNA
Tresarind ca piatra"
Andrei FISCHOF
Madalina IORDACHE
Anda LEE
Anca DOROHOI
Dina CALIN
Gabriela VLADUTU
Pierre RADULESCU BANU
Doron NISSIM
Adrian RACHIERU
de Luminita RUSU
Anca TUDORICU
FLASH & FLESH
Merg hotarita cu valizele in maini pe culoarele imensului Heathrow. Metal, plastic, sticla. Asta e tot ce vad. Oamenii? Umbre fara nume. O clipa imi trece prin minte ca nu voi putea trai aici. Dar dincolo de panglicile galbene cu inscrisul �Do not pass�, in zona rezervata celor care ii intampina pe pasagerii curselor aeriene, ma asteapta cineva care spera si viseaza ca eu sa traiesc aici. B., barbatul pentru care eu imi las in urma tara, cariera, familia, prietenii. Doamne, asta e calea?
Flash-uri cenusii. Nimic palpabil. Nimic care sa ma salveze. In sfarsit, trec de ultimul punct de control. Brusc, mi se deschide in fata o sala imensa. O sala de asteptare. Imi rotesc ochii. Nu vad nimic. Chipuri fara contur. Din dreapta, o mana se inalta. Totul capata sens. Flesh. Simt miros de concret. Ceva de care sa ma sprijin. In zilele ce au urmat � am inceput sa invat sa traiesc in noua lume.
[...]
PLEASE, SORRY, THANK YOU
Aceasta triada este folosita aici cu o frecventa uluitoare. A ruga, a te scuza, a multumi. O cultura a politetii, a compasiunii si solicitudinii. Ma simt oarecum excedata de faptul ca oamenii se asteapta sa spun asta la fiecare doua fraze. Nu am fost niciodata prost crescuta, dar chiar sa le invoci la fiecare pas mi se pare cam mult. Vanzatoarea de la supermarket, un trecator grabit care te atinge din greseala, o doamna in varsta careia i-ai dat intaietate� toti te roaga, se scuza si iti multumesc. Si tu trebuie sa faci la fel.
In prima mea calatorie cu trenul aici, spre Oxford, o domnisoara asculta muzica la walkman, la un nivel usor peste pragul audibil personal. Se auzeau din cand in cand beat-urile, la 1-2 metri in jur. Nimic deranjant - am spune noi, �obisnuiti� in Romania cu muzica urlatoare ce razbate din casele vecinilor, masinile manelistilor s.a.m.d. Pentru englezi, insa, chiar si firavele sunete ce se auzeau din castile domnisoarei s-au dovedit inacceptabile. A fost imediat admonestata de un barbat mai in varsta, cu care s-au solidarizat apoi aproape toti cei din compartiment. Biata fata s-a inrosit si si-a cerut scuze de zece ori pentru a fi ascultat muzica la un nivel sonor deranjant pentru cei din jur.
Spre onoarea lor, englezii sunt grijulii cu zgomotele si stress-ul indus de acestea. Fac in mod constant studii privind harta zgomotului in UK, nivelul de poluare sonora s.a.m.d. Au reglementari clare si stricte in privinta zgomotului industrial si casnic, iar oamenii, in general, respecta cu sfintenie regulile.
Recent, pe 5 noiembrie, am trait in avans un fel de �Revelion� de-al nostru, cu ocazia celebrarii �Bonfire Night�. Aceasta marcheaza noaptea in care, acum 401 ani, un grup de catolici rebeli, condusi de Guy Fawkes, au planuit sa arunce in aer, cu praf de pusca, cladirea Parlamentului pe care regale James I urma sa o deschida a doua zi. Atentatorii au fost insa prinsi inainte de a-si pune planul in aplicare. In cinstea dejucarii planului distructiv, englezii sarbatoresc in fiecare an, pe 5 nov., Bonfire Night, cu focuri si artificii care simbolizeaza pedepsirea prin �ardere� a opozantilor.
Poate v-ati fi asteptat ca pocnetele sa dureze toata noaptea! Ei bine, nu. Artificiile si focurile au fost permise intre 17-22. Si intr-adevar, dupa ora 10 seara, nu am mai auzit nici un zgomot. Ei chiar respecta legea...
[...]
THE TUBE
Metroul londonez este un metrou ca oricare altele. In afara de istoria faimoasa care il precede, aceea de cel mai vechi sistem de transport subteran din lume, metroul are problemele lui. Sunt frecvente cazurile in care sunt anuntate intarzieri si blocaje. Interioarele sunt similare cu cele ale metroului bucurestean, deosebirea e ca scaunele sunt tapisate. Sunt insa la fel de aglomerate si nu mereu foarte curate.
Anuntul care ii avertizeaza pe calatori sa fie atenti la distanta dintre vagoanele de metrou si platforma peronului iti ramane obsedant in minte: �Mind the gap.�
Cristina PETRARIU
Mihai VAKULOVSKI
Diana SIMIONESCU
Roby ROTH
Vlad SOLOMON
Nusa ILISIE
Ana DOINA
Mircea NASTASIE
Tom KINTER
Florin ONCESCU
Gyorfi-Deak Gyorgy
Erika KELLER
Nelu FERMAN
Dan BADILA
George PAUNESCU
Diana SIMIONESCU
Rozi BAKO
Andana CALINESCU
Britanicii iubesc curatenia. O cultiva si o intretin. Doar in locurile cu trafic pietonal infernal cum ar fi strazile din centrul Londrei mai poti vedea ceva resturi si gunoaie pe strazi. Spectacolul strazii este fascinant. Cel mai mult imi place Oxford Street, un fel de Bd. Magheru al capitalei britanice. Policrom, proaspat, cosmopolit, neconventional, uneori strident, alteori suav. Oxford Street este principala artera comerciala a Londrei, cu peste 600 de magazine din care peste 150 brand-uri internationale, cu peste 200 de restaurante, baruri si pub-uri, inconjurata de parcuri, muzee, teatre si
Ana ASAVEI
Niculina OPREA
Uca Maria Iov Brouss.arte
Gyorfi-Deak Gyorgy
Editia a IX-a
Lucia Olaru Nenati
Ma impresioneaza toleranta britanicilor - cel putin cea afisata. Homosexual community, ca si indivizii cu diverse orientari de inspiratie muzicala � rockers, punkers, skin-heads etc., ori cei cu tatuaje si piercing-uri socante, sau prostituatele - femei si barbati s.a.m.d. � toti sunt priviti cu ingaduinta. Sunt acceptati. Sigur ca intalnesti si o multime de freaks - indivizi ciudati, care par sa traiasca intr-o lume a lor, probabil sub influenta substantelor halucinogene. Dar pana si acestia sunt priviti cu o oarecare intelegere, atata timp cat nu devin agresivi cu cei din jur.
[...]
Locuri si stari
Daniel CRACIUN
Prima mea zi pe cont propriu in Londra a valorat cat zece lectii de limba engleza in Romania. Mi-a biciuit toata increderea pe care o aveam in abilitatile mele lingvistice, m-a aruncat in bratele disperarii si mi-a pus la indoiala cunostintele de limba engleza. Da, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, limba in care gandim si simtim este un mare trisor. Limba in care te nasti si traiesti este un profesor foarte confortabil. In schimb, limbile pe care le inveti sistematic, dupa o mie si una de metode care de care mai grozave, clacheaza in fata unei realitati izbitoare in simplitatea ei. Engleza pe care o invatam la scoala, acasa, este draguta, simpatica, eleganta, corecta, dar nu ne foloseste prea mult cand ajungem aici. Atata timp cat pastrasem conversatia la nivel interpersonal, cu B. si cu parintii lui, totul era minunat. Ma amageam ca va fi la fel cu toata lumea de aici. O data aruncata in vartejul strazii, am capotat. Iti trebuie multa luciditate si sinceritate, plus o doza de intelectualism auto-flagelant ca sa te recunosti invins din punct de vedere lingvistic. Eu, cu perfectionismul meu blestemat in domeniul limbii si al comunicarii (deh, deformatie profesionala!), m-am simtit pierduta in fata cruzimii unei limbi mustind de expresii colocviale, de subtilitati folclorice, de suculenta a limbajului strazii. Plus zeci de accente, dialecte si influente cosmopolite. Oh, British slang, cu al tau atat de plin de culoare Cockney Rhyming slang � folosit initial ca jargon de lumea interlopa londoneza, apoi extins la clasele sociale inferioare si medii din anumite zone ale capitalei britanice � cand am sa ajung sa te inteleg?
Mi se spune adesea ca engleza mea este �foarte buna�, sau �exceptionala�, cu un accent curat si o gramatica impecabila. Ba chiar mi s-a spus ca vorbesc �Queen�s English� � engleza de curte, cea oficiala, limba literara deci. Hmm� Qui prodest?
La ce bun toate acestea daca am dificultati in a intelege ce spun oamenii simpli, instalatorul care a venit sa repare instalatia de apa sau baietii cu cablul de conexiune la Internet? De multe ori imi cer scuze si ii rog sa repete. Acum o luna, un tanar a batut la usa. Eram singura acasa. A spus ceva neinteligibil pentru mine si a schitat gestul de a intra. Am pus pieptul vitejeste in prag si l-am rugat sa repete mai clar si mai rar ce doreste. A repetat, la fel de neclar si de repede. I-am spus ca nu inteleg si i-am cerut din nou sa repete mai rar si mai clar. A repetat, la fel de repede si de neclar. Mi se parea ca joc intr-o piesa de teatru absurd. Pana la urma am riscat si l-am lasat sa intre, ca sa vad ce face. S-a dovedit ca lucra pentru compania de electricitate si voia sa citeasca indexul la contor! Ca sa parafrazez (si sa rimez!), noi suntem tristi, dar limba e plina de umor...Consolarea mea e in cercurile de intelectuali, in programele de stiri ale mass-media, unde totul suna OK si inteligibil.
In rest, ma lupt cu limba scrasnita, (st)repezita a strazii si sper ca intr-o zi sa ajung sa o inteleg cumsecade, asa cum merita orice limba � la urma urmei limba aceasta e cea vie, ea are culoarea, vivacitatea si plasticitatea spiritului celor care o vorbesc, nu limba intepenita in manuale conformiste si in saloane�
(CON)TEMPORARY CONCLUSIONS
Uneori imi vine sa plang, mi-e dor si doare... vorba cuiva. Mi-e dor, nu stiu daca de tara, de cultura si limba in care m-am nascut, cat de oamenii care le locuiau. Oamenii care faceau totul sa para al meu - limba mea, casa mea, parintii mei, orasul meu, profesia mea. Noroc cu B., a carui dragoste si devotament ma ajuta sa resimt totul ca suportabil.
Aceasta noua viata ma obliga sa tin capul sus. E ca atunci cand inoti � cu cat valul e mai mare, mai dificil de abordat, cu atat te obliga sa fii mai performant si sa te misti corect. Am inceput sa imi caut de lucru. Depun/trimit CV-uri, ma prezint. De cand cu publicitatea negativa din presa ultimelor saptamani cu privire la Romania si Bulgaria, angajatorii sunt destul de rezervati fata de oricine e roman sau bulgar. Ba chiar am surprins pe ici, pe colo, reactii ostile de genul: �Oh, ce mai vor si astia din Europa de Est?� Unde e politetea britanica, fie ea si rece sau formala?�Nu stiu in ce cultura locuiesc acum. Sau in ce limba. Cand sunt obosita sau somnoroasa, cand sinapsele sunt amortite, ma trezesc vorbindu-i lui B. in romana. Atunci izbucnim amandoi in ras. L-am invatat cateva cuvinte uzuale in romana� i se par �dificile� sunetele noastre.
Cand mergem la intalniri sau petreceri, unele din cunostintele lui vorbesc atat de repede si cu atat de multe expresii ori contexte despre care eu nu am cum sa stiu, incat renunt sa ii mai urmaresc. La sfarsit, aplic metoda zambetului tamp ori �poker face� - expresie zero. De cele mai multe ori oamenii nu isi dau seama ca nu i-ai ascultat sau inteles, ca nu exista feedback real. Funny, isn�t it? Grozav este ca in aceste cazuri, nemaifiind �parazitata� si ocupata cu decodarea sensurilor vehiculate prin intermediul limbii vorbite, pot aplica in voie studiul limbajului corpului sau ca pot citi �metatextele� ce apar in procesul comunicarii. Intr-adevar, poti afla multe despre cineva, fara a urmari sau intelege deloc ce spune, doar urmarindu-i mimica, gesturile, post�rile corporale. Si culmea, adesea ajungi sa stii si ce spune fara a intelege ceea ce spune!! Nu este semiotica limbajului adorabila?�
Simt, vreau sa cred ca sunt pe drumul cel bun. MIND THE GAP. Ai grija la distanta (sau prapastia�) dintre culturi si limbi. S-ar putea sa cazi si sa te ranesti. Dar s-ar putea la fel de bine sa reusesti sa treci dincolo, de unde sa contempli frumusetea ambelor lumi, asa cum este ea. [Textul intreg la Biblioteca]
de Adrian GRAUENFELS
in care nu se spun cuvinte.."
Nichita Stanescu
O tehnica simpla de a verifica care e limba materna a cuiva e sa ii ceri sa numere bancnote sau obiecte. Instinctiv o va face in limba� materna in care cortexul sau e programat, ni se cere un efort suplimentar ca sa numaram intr-o limba ulterior dobandita. Limbile primitive nici nu ofera suport pentru cifremai mari de 4 sau 5, tot ce trece de 5 se numeste mult. Timpul este si el o notiune relativa. La emigrantii etiopieni "dimineata" e o notiune vaga, ceva intre 7 si 13 AM. Cei cu educatie europeeana sufeream din cauza diferentelor conceptuale. Un popular cantec difuzat la radio folosea cuvintele lui Einstein: "Viitorul nu ma preocupa, e deja aici."�
La Jerusalem cunoscusem o studenta de origina romana, locuia cu o amica si le auzeam vorbind romana amestecata cu ebraica. La intrebarea mea in ce limba gandesti? a venit cu un raspuns spontan: chestile serioase in ebraica, fleacurile de zi de zi (zambet: care sunt si mai serioase..) in romaneste.
Ca inginer am folosit extensiv engleza tehnica. Pretutindeni limba engleza este limba intalnirilor de afaceri, la congrese in hoteluri, taxiuri si shopuri toti vorbesc engleza. Indicatoarele de strazi sau sosele sunt trilingve, (ivrit, engleza, araba). Librariile ofera carti si reviste in cel putin 4-5 limbi folosite curent. Constat ca valorile culturale sau estetice raman valabile indiferent de meridian. Iubim neconditionat arta europeeana, muzica clasica, jazzul, arhitectura marilor orase sau literatura in care am crescut si in care ne-am modelat intelectual. Dar ni se adauga o alta dimensiune,�o anume modificare a biasului cultural cu care am venit in Orient. Exista un farmec irezistibil al oazelor in care timpul se disipeaza in dolce far niente, in fumul narghilei care acompaniaza o discutie molcoma, strigatul muezinului prelins dintr-o departare banuita, ca un ecou dintr-o lume�lipsita de concret, de precizie sau de sistem de referinta. Orientul e un campion al nepunctualitatii, el a proliferat filozofia amanarii. Intre Bosfor si Samarkand auzi mereu cuvantul arab shwoye - shwoye adica incet, iavas-iavas. Unui turist grabit care cere sa i se explice ce inseamna acest frecvent "shwoye" auzit pe strazii i-as oferi urmatoarea traducere: Not so urgent sir, maybe tomorrow, maybe never...E o intamplare ca muzeul de arta islamica din Jerusalem prezinta o colectie de ceasuri vechi, mai toate fara limbi?
As zice ca apropierea de Orient, de mentalitatea supravietuirii, ciocnirea inevitabila dintre cele 3 mari religii care se intampla aici impreuna cu melanjul de traditii, de obiceiuri si datini aduse de emigrantii din Europa, Africa, autohtoni sau druzi, arabi sau armeni reprezinta o chestiune majora fiecarui israelian. Departe de paradisul Stanescian �"in care nu se spun cuvinte" traim un existentialism al zilelor de freamat, de perpetua urmarire a implinirii, al nelinistii pentru coltul de lume framantat in care ne aflam, incercand o acuta dorinta de pace (din nou shalom) uneori atat de de greu de explicat celor aflati in vatra fireasca, care au privilegiul si bucuria cuvintelor in limba lor natala.�
(*) Citat din Mix-Mix & Rheomode. (Nepotul lui Rameau- Hermeneia)
de Cosmin DRAGOSTE
Pana la emigrarea lor, acesti scriitori (dintre care ii amintim pe Herta M�ller, Richard Wagner, William Totok, Werner S�llner, Rolf Bossert, Helmuth Frauendorfer, Johann Lippet etc) s-au vazut confruntati cu o problema majora: a scrie despre realitatile unei tari, in alta limba decat cea oficiala. In cazul unei constiinte artistice, situatia devenea lesne una dramatica: a fi prins intr-o zona mai mult decat periculoasa, intre limba materna si limba oficiala. Pe de alta parte, din cauza conditiilor specifice vremii (ne aflam in deceniile 7 si 8 ale secolului trecut), autorii din Romania erau decuplati, din punct de vedere lingvistic (si nu numai), fata de �centru� (de spatiul germanic european). Ralierea se face printr-o metoda familiara literaturii romane, anume �arderea etapelor�. Superarea decalajului, efectuata in salturi mari, aduce cu sine si modificari la nivelul limbii. Este cultivata, pregnant, metafora si, ca urmare, rolul predominant in productia literara ii revine liricii.
Cand cresti intre doua culturi, cuvintele au un gust aparte. Invelisul lor este altfel, parca i-l cunosti de undeva si, totusi, parca nu i l-ai cunoaste. Iar �samburele� cuvintelor are alta textura, se cere mult plimbat peste �papilele gustative� pana sa-l spargi intre �dinti�. De cuvintele care, ciudat, sunt ale tale si parca n-ar fi, te apropii cu sfiala, le pretuiesti altfel. Granita dintre conotat si denotat este inca vizibila. Relatia acestor scriitori cu limba lor materna, concomitent si limba de creatie, este una cu totul speciala: ea le devine adevarata patrie, adevarata casa. Criticul Gerhardt Csejka spunea ca �Intr-un anumit sens, scriitorul german din Romania este apatrid, iar scrisul sau este o incercare de a-si crea, lingvistic, o patrie-inlocuitor.� Dincolo de simplu mijloc de comunicare, limba dobandeste, in astfel de cazuri, un caracter vital. Uneori, limba este tot ceea ce le-a mai ramas.
Exista si cazuri mult mai dramatice, cum este acela al lui Celan, poet care a facut cariera in Occident, scriind in germana, �in der Sprache der M�rder� (in limba ucigasilor), asa cum afirma chiar el. Acum, limba este si nu este a ta. Dar, mai presus de toate, este limba lor. Te apropii de limba cu teama, cu durere, cu sila, cu iubire. Este o relatie mai mult decat complexa. Mecanismele de atractie si respingere functioneaza concomitent, iar din campul lor antinomic de forte tasneste, eclatanta, Poezia.
Critica a remarcat, in general, performantele lingvistice superioare (in beletristica) dar si literare, ale scriitorilor situati �intre doua culturi�, intr-un ciudat si apasator no man�s land. Atentia unor asemenea autori este indreptata, primordial, spre cuvant, caruia, din cauza conditiilor date, ii restituie maretia sa originara, ii pun in valoare o multitudine de valente, il slefuiesc la infinit, parca temandu-se sa-i dea drumul.
foto: Andana CALINESCU
�Ah, limba, muta mea mireasa
spune-mi unde-s eu acasa�
de Andrei FISCHOF
Venind aici, m-am trezit scriind intr-o limba minoritara, romana. Opt ani au trecut de la aparitia ultimului volum in romaneste in Israel, pana la cel dintai in ebraica, scris de mine in ebraica, nu tradus. De atunci au aparut inca 4 in romaneste, in Romania, si inca cinci in ebraica, si totusi ma simt posesor a doua cetatenii culturale. Continui sa scriu in ambele limbi, in mod curent, si sa apar aici si in Romania in presa literara. Unele poezii mi s-au tradus si in Franta (volumul lui Gheorghe Astalos), in Germania (Barbulescu) etc.
Dar, traind si scriind in doua limbi, ne trezim adesea "calcati" cand de unii, cand de altii. In special cei care scriu numai in romaneste, se simt intr-o stare vecina apatiei:�� ne mor cititorii, e firesc ca noua generatie sa nu citeasca si sa nu scrie decat in ebraica, dar ne mor si autorii, caci nu mai e scriitor, poet, care sa mai imigreze din Romania .
Si totusi, situatia noastra aici, a scriitorilor israelieni de limba romana, este totalmente deosebita de aceea a scriitorilor romani de pretutindeni: doar limba ne este comuna, intr-o masura oarecare, caci ea se schimba, iar noi nu avem acces la aceste schimbari fie pentru ca nu ne punem la zi cu ele, fie pentru ca ne e teama ca vom da bir cu fugitii, cititorii nemaivoindu-ne.
Restul este totalmente altceva: deosebirea esentiala este ca noi, aici, suntem acasa, in vreme ce scriitorii romani de oriunde, nu se vor simti acasa din plin niciodata, nici in Suedia, nici in Germania. Nu avem prioritati comune cu acestia, nu avem dorinte si veleitati politice in ce priveste situatia din Romania, nu avem acelasi dor, la noi el fiind legat si ramas la varsta imigrarii (adesea a copilariei), in vreme ce la ceilalti dorul este total, de aer, de frunze.
Aceasta este o poezie din volumul de versuri in ebraica� KIMAT (in engleza ar fi ALMOST, in romana APROAPE CA) despre care un bun critic a afirmat ca reprezinta chintesenta starii dintre doua culturi, ca piatra nu ajunge niciodata la malul celalalt, deci orice as / am face, cei ca mine nu vom fi niciodata pe ambele maluri, in ambele culturi �pe deplin.
Poezia a aparut si in versiunea romaneasca in volumul de poeme alese PREFACUTA LINISTE , Editura Hasefer, Bucuresti 2001.
Panoplie a cuvintelor, cartea
piatra de hotar e pentru somnurile
care se indeparteaza
lasand stransorile dinlauntruri treze.
Privirea mi-e muscata de randurile-brazde:
in veci neterminate versuri.
Sa fi scris eu acestea � ma intreb,
tresarind ca piatra saltand pe palma raului,
azvarlita de pe un mal spre celalalt.
Niciodata ajungand.
de Anda LEE
Nu e surd. E doar crescut in alta limba.
De scris scriu si in romana si in engleza, de multe ori mi-e greu sa traduc dintr-o limba intr-alta povestile scrise pentru ca fiecare limba are particularitatea ei, curgerea ei, felul propriu de a-si construi metaforele si ca un facut, parca inadins cele mai inteligente fraze, cele mai lucrate, cele de care sunt intr-un final fericita sunt intraductibile.
Confesiunile se fac in romaneste.
Engleza este o limba a anonimatului, n-are gen, asta te lasa sa te joci cu textele, poti scrie fraza dupa fraza fara sa-ti destainui persoana intima. Romana e mai naiva, n-ai cum sa te ascunzi in spatele verbelor pentru ca pe alea trebuie musai sa le acorzi cu subiectul. Romana te da de gol imediat. Engleza e mai subtila, mai perfida, sensurile ei se preteaza mai bine la jocuri de cuvinte, mai ales pentru noi astia a caror gena poetica a ramas in stare recesiva, nu s-a activat, nu ne-a blagoslovit cu usurinta de a gandi in imagini.
Muncesc in engleza.
Uneori cand obosesc imi vine sa injur si atunci le zambesc (zambetul este conditionat in societatea engleza) si caut in minte sinonime pentru anafura, grijanie, cristelnita si alte cuvinte savuroase, care scot naduful pe nas. Cand vreau insa sa pun rapid punct unui conflict folosesc o expresie seaca dar cuprinzatoare: fuck off� Asta nu mai lasa loc de interpretare, n-are legatura nici cu rudele de gradul 1, dar
In primele mele saptamani departe de casa, aveam senzatia ca m-am tampit brusc. Nu eram in stare nici sa pornesc televizorul (pentru ca nu apesi pur si simplu pe telecomanda, sa zicem ca vrei sa vezi cine isi mai spala rufele la otv si apesi direct pe butonul 7, nuuuu, mai intai trebuie sa ii spui televizorului ce doresti sa faca: sa-ti arate un program din cele peste 500, sa ruleze un DVD sau sa porneasca satelitul). Cafeaua de dimineata depinde de mai multe butoane dintre care primul si poate esential e cel care aduce curentul in priza pentru ca da, da, langa fiecare priza e un comutator, precautie contra incendiilor, mi s-a explicat. Spalatul pe dinti, ah ce cosmar in cultura asta a oamenilor simandicosi, apa calda si apa rece curg fiecare pe cate o teava, n-ai cum sa le combini, ori te frigi, ori ingheti instant, nu exista cale de mijloc. Dusul� Cutia de dus actionata mai intai prin trasul de o sforicica din afara cabinei de dus, warning-ul prietenos cum ca vezi ca dupa ce inchizi apa o sa mai curga cateva secunde, asa, ca sa se goleasca instalatia sau poate te razgandesti si vrei sa mai stai sub ploaia artificiala. Mersul pe strada. Look to the right, scrie cu vopsea alba pe carosabil, in dreptul trecerilor de pietoni din centru. Da, dar numai in Londra. In restul oraselor, nici nu stii din ce parte te calca masina.
Trotuarele lipsesc cu desavarsire pe portiuni mari. Ma plimbam intr-o dupa-amiaza, agale pe strada principala, care taie in doua satul in care imi fac veacul. Din curtea mea pana la statuia din centru (da, da, toate au cate o piateta cu o statuie in centru) faci cam 15 minute, o plimbare grozava mai ales sambata cand nu vezi pe
-Are you ok, Miss?
-Yes, thank you.
-Do you need a ride?
-Mom said I shoulnd�t talk to strangers or get in their cars.
-Oh, ok, sorry, I just thought you might be sick or something.
-No, no, not sick, just walking.
-You�re not from around here, aren�t you?
Nu, nu-s de-acolo. Problema e ca nu mai sunt nici de-aici. Sunt dintre avioane. 6 luni aici, 4 saptamani dincolo, apoi 4 saptamani aici si 6 luni dincolo. Unde mi-e cel mai bine?
Niciunde. Desprinderea de Romania a fost pentru mine ca lepadarea de piele a sarpelui. Inevitabila. Parte din ciclul biologic, natural. Pielea sarpelui se toceste trebuie sa se regenereze, asa am simtit si eu ca tot tarandu-ma prin tara natala, mi s-a tocit Romania pe mine. Se jerpelise, nu mai avea nici luciu, pe alocuri se destramase, ce sa mai faci cu ea, ai arunca-o, dar a fost buna atata timp si ti se face mila. Am trait senzatia acuta de descarnare, mai ales acolo, la aeroport, cand m-au intrebat de ce am luat in bagajul de mana cristalul ala greu care putea fi folosit ca obiect contondent.
-Acest cristal este un trofeu, domnule Vames. L-am castigat cinstit si acum ca plec, l-am luat cu mine.
-Trebuia sa-l puneti in bagajul pentru cala, domnisoara.
-Lasati, ca am vazut eu cum sunt trantite valizele pe banda aia rulanta.
-Imi pare rau, trebuie sa-l predati stewardesei si vi-l va inapoia la coborare.
Descarnare ziceam. Pai da, lasam in urma 30 de ani de viata, vreo 7 prieteni extrem de ocupati si o multime de amintiri, lasam in urma o cariera construita pe limba romana si coboram cateva trepte pe scara profesionala, imi sinucideam fiinta scriitoriceasca de dragul unui viitor relativ incert. Dar imi asumasem coborarea asta de dragul copilei blonde care, ca si mine, ii comanda cainelui englezesc intr-o romana stalcita, dar o face expres, ca sa-l incurce, pentru ca ea si cu mine avem o limba secreta in care ne vorbim in casa si pe strada, in care ne spunem ce nu vrem sa stie altii. N-am certat-o niciodata in Romaneste, de cand suntem aici. Romana a ramas limba de drag, de iubit, de alint, de spus lucruri intelepte. Limba materna, in toate sensurile cuprinse in aceasta expresie.
de Pierre RADULESCU-BANU
-Sigur ca da, ii raspund fara sa ezit, si adaug, de fapt tocmai am terminat de citit articolele care ma interesau asa ca ziarul este al Dumneavostra.
-Ah, va multumesc foarte mult, sunteti extrem de amabil. Pot sa va intreb ceva? De unde veniti. Accentul Dumneavoastra imi pare rusesc.
-Nu ati ghicit, nu vin din Rusia. Multa lume crede ca accentul meu este rusesc, dar se inseala. Cunosc sirul logic.
Accentul meu nu este nici american, nici britanic. Si nu este nici spaniol. Asa incat urmeaza ipoteza ruseasca.
-Dar veniti din Europa de Rasarit, nu-i asa?
-Da, Doamna, aveti dreptate.
-Lasati-ma sa ghicesc. Nu veniti din Polonia, nu-i asa?
-Aveti dreptate, nu vin din Polonia.
-Si nu veniti nici din Ungaria, nu-i asa?
-Iarasi aveti dreptate.
-Doamna, sunteti in directia cea buna.
-Am fost odata in Romania, nu am fost niciodata in Bulgaria. Lasati-ma sa ghicesc; va rog, mai spuneti ceva.
-Cum doriti, doamna.
-Ok ... veniti din Bulgaria.
-Oh, imi pare atat de rau. O desfasurare logica atat de stralucita ca sa ratati exact la sfarsit!
de Dina CALIN
Se spune ca exista oameni nascuti pentru a emigra si altii nascuti pentru a sta acasa. Un emigrant batrin mi-a spus mie ca eu sint stofa de emigrant, ca sint adaptabila si flexibila. Sa am eu oare caracteristici in plus sau sa fie poate ca de cind m-am nascut am simtit mereu ca nu-mi gasesc locul?! N-am stare, ma plictisesc usor de lucrurile care se repeta, ma "maninca-n fund" cum zice romanul... Sa mai fac ceva, sa ma mai duc undeva, sa mai vad ceva, sa mai pricep ceva...
Am intilniti multi emigranti in viata mea si n-am intilnit doi care sa-si descrie conditia de emigrant la fel. Nici nu mai imi bat capul deci sa inteleg ce din ceea ce sint este datorita faptului ca am plecat din locurile natale si ce nu. Mult a fost pina sa aleg hotarit intre a accepta sa iau taurul de coarne si sa pornesc pe cai nesigure si neclare si a ramine in zona de confort mental pe care ti-o ofera siguranta ca miine va semana destul de mult cu azi incit sa nu fii pus fata in fata cu cine stie ce care sa riste sa te depasasca si sa te darime. Sa accept, sa fiu gata sa ma las darimata la nevoie, cu convingerea ca voi renaste eu cumva chiar si din cenusa de-ar fi. In momentul ala o bariera in mine s-a prabusit. Printr-una din acele socante coincidente ce pot duce pe cei mindrii uor la paranoia, in acelasi moment s-a prabusit pentru mine si bariera exterioara. N-o sa pot niciodata sa explic dar nici sa iau de buna legatura dintre deschiderea granitelor Romaniei si hotarirea mea activa de a le trece cu orice pret. Stiu doar ca pentru mine cele doua evenimente vitale s-au petrecut perfect sincron. Asta mi-a dat un curaj si o energie de parca as fi primit aprobare direct de la Dumnezeu sa plec de acasa... Si mi-au prins bine fiindca primii ani au fost grei. Familia de dincolo de ocean ma iubea dar era alcatuita mai mult din "loseri"... Mi-au oferit un nepretuit confort sufletesc, nepretuite sfaturi si chiar si putin ajutor material, dupa puterile fiecaruia, slabute dar importante pentru mine, pentru inceput, dar m-au si tocat marunt cu atitudini extrem de negative, de rejectie a mai tot ce era neromanesc pe acele meleaguri. Ei s-au simtit sarmanii la vremea lor puternic
Cel mai greu era cind veneai de afara sa obtii un serviciu care eventual sa-ti convina. Asta era primul pas. Cu cit mai usor au facut acest pas cu atita oamenii s-au adaptat mai usor pe-aici. Unii nu l-au facut niciodata. Acestia sint cei ce vor porcai emigratia din tot sufletul lor si necontenit. Odata o piinica pe masa insa obtinuta in schimbul cantitatii si calitatii de sudoare pe care erai dispus sa o platesti, te simteai deja mai bine. Atunci urma problema vietii sociale... Mi-aduc aminte cu uimire si azi disperarea pe care mi-au inoculat-o sarmanele mele rude spunindu-mi cu toata convingerea ca in Toronto, Canada, nu puteai merge la teatru sa vezi o piesa sau la un concert simfonic, cum puteai in Romania. Mi s-a parut aberant dar mi-a luat vreo doi ani sa descopar unde sa ma uit in ziar sa gasesc anunturile corespunzatoare. Discutind mai apoi cu ei despre asta mi-au raspuns ca aici lumea nu se duce la asemenea evenimente chiar daca ele exista. Insistind prin dovezi vii mi-au replicat ca oricum biletele sint prea scumpe... Si explicindu-le ca se pot face abonamente ceva mai convenabile la pret am aflat ca si asa era o problema si anume distanta dintre unde se poate locui in termeni convenabili intr-o metropola de asemenea dimensiuni si "Downtown"
E adevarat ca viata mea culturala si-a modificat mult structura din momentul in care am traversat oceanul. Dar n-a fost nimic care sa-mi doresc sa fac din acest punct de vedere si sa nu gasesc o modalitate sa reusesc, mai curind sau mai tirziu. Din ziua in care am trecut bariera pricipala, care ma tinea in zgarda granitelor Romaniei ca pe un catel legat de un stilp, n-a mai exista nici o bariera pe care sa imi propun sa o trec si sa nu reusesc. Daca am incetat sa mai citesc asa de mult ca mai inainte este poate pentru ca am fost prinsa intr-o carte cu mult mai lunga, pe care inca n-am terminat sa o citesc, cartea propriei mele vieti... Imi place cartea asta, a inceput sa ma pasioneze. Daca in copilarie mi se parea ca in existenta mea nu se intimpla niciodata nimic interesant si ma aruncam in carti ca in realitati paralele si mai vii decit viata pentru mintea mea insetata de actiune, pe masura ce am devenit un adult am inceput tot mai mult sa fiu preocupata de intimplarile din viata mea. Cu cit gradul de libertate mi-a devenit mai mare cu atit mai multe idei si visuri am putut implementa si am avut mai putin timp pentru visele altora... Cindva, in copilarie, de multe ori petreceam ceasuri lungi in singuratate si neavind cu cine conversa luam un volum scris de cineva si astfel dialogam cu acel autor. Intre timp a crescut inauntrul meu o voce interioara cu care comunic din ce in ce mai bine, care are din ce in ce mai multe lucruri interesante sa-mi spuna si cu care ma sfatuiesc mai rapid decit reusesc sa deschid o carte... Si uite, cind vocea aia mai oboseste si ea si am un pic de ragaz, imediat pic in plasa internetului si... dar exista si acolo carti, carti minunate, mare lucru computerul asta, iti aduce cultura chiar acasa la tine, nici nu ai nevoie sa te imbraci in ceva mai de soi, sezi in pijama si te plimbi de la un capat la altul al lumii cu ce viteza vrei si fara riscul de a cadea cu avionul, cel mult cu capul pe masa, ginditor la cantitatea uriasa de intelepciune si nebunie de pe planeta... Si astfel oricine poate simti ca si mine ca a emigra si a sta pe loc pina la urma e unul si acelasi lucru. Caci oamenii sint pina la urma aceiasi peste tot. Unii nu stiu cum sa te minta si sa te insele, altii cum sa-si puna sufletul pe tava inaintea ta... Unii cauta numai sa-ti ia ochii si banii, altii nu stiu ce sa-ti daruiasca ca sa te stie mai fericit... Unii sint sinceri si frumosi in suflet, altii spurcati si suciti si spoiti. Oriunde te poti simti perfect singur sau impreuna cu absolut lumea intreaga. Sint tesaturi fine, invelind pamintul, straturi paralele, structuri geometrice concentrice, unele luminoase, altele intunecate. Si ceea ce e minunat e ca oriunde te-ai afla poti sa te prinzi in hora celei care-ti place.
Daca te simti liber inauntrul tau, esti. Acolo unde esti. Daca nu, nu. Niciodata, nicaieri...
de Adrian RACHIERU
Trecuse cateva saptamani de cand ma instalasem la Lausanne, in Elvetia romanda, si toata lumea vorbea istorie in general si despre generalii lor vestiti : generalul Dufour, generalul Jomini. Eram politicos si nu vroiam sa intrerup interlocutorii mei cu nestiinta mea. Istoria Elvetiei se reducea la un singur nume : Wilhelm Tell, ce nici macar nu era un elvetian, un suedez. De un timp incoace auzeam vorbinduse de generalul Guisan, cel ce avusese meritul sa conserve neutralitatea confederatiei pe timpul celui de-al doilea razboi mondial. Dar un alt nume revenea cu insistenta. In fiecare zi auzeam vorbindu-se pe strada, in metro de un general vestit : general Bol in sus, general Bol in jos.
http://www.pbase.com/doronnissim/image/56958500
de Anca TUDORICU
�Ti-am auzit glasul �n gradina si mi-a fost frica pentru ca sunt gol si m-am ascuns�
(Geneza, 3,10)
Intimitatea� ce e intimitatea? E o chestie enervanta. A aparut odata cu caderea omului �n pacat si de atunci tot tragem ponoasele. Nu te poti vindeca de ea si chiar daca ar exista leac, cu siguranta nu s-ar elibera retete compensate. Deci oricum cei mai multi ar continua sa sufere de nevoia de intimitate...
In plus, sunt situatii cand ne simtim deranjati chiar de propria persoana. Pe mine ma �nspaimanta chipul din oglinda ori de cate ori �l privesc. Si asta nu din cauza hidoseniei, ci fiindca nu stiu ce crede despre mine.
Nu pot fi intima �n nicio situatie. Intima la modul absolut, fiindca flash-uri am de fiecare data cand sarut persoana iubita sau pur si simplu cand �i ating mana. Dar e la fel ca treaba cu adevarul: atunci cand ti se pare cal-ai atins, realizezi ca e mult mai departe, ca a zburat si ca totul a fost o iluzie.
Deci... ce e intimitatea? Pana la urma tot nu stiu! E o inventie, o plasmuire a mintii noastre, o consecinta a pendularii �ntre bine si rau.
In valea dintre singuratate si multime, intimitatea e un oras fericit.
www.timpul.ro/clubt/index.php?go=showimage&item=527
de Mihai VAKULOVSKI
citesc Baudelaire in rusa
sa stii e ceva interesant
se-aude-o bataie in usa a doua
ar trebui sa deschid ce sa fac
poate fi Peter Handke Celine Daniil Harms
Henry Miller Fiodor Mihailovici Dostoievski sau eu
studentii romani au umplut coridorul
de limba franceza
pe fondul ei hotarii sa ma pis.
graseiat.
in coridor nu se deosebeste
E.A.Poe de iapo sau iapo de E.A.Poe
pe acest fond e bine
sa citesti Charles Baudelaire na russkom iazike
si sa te gindesti ca E.A.Poe si iapo
sint chestii putin diferite
chiar daca nici unul nu se poate supara
ca l-ai comparat cu celalalt
Foto: Diana SIMIONESCU
de Roby ROTH
Am ezitat destul de mult timp sa ma asez si sa astern pe hartie (virtuala) aceste amintiri, dar in orice rau e si un bine: timpul trecut de la consumarea acestei relatii face ca ordinea cronologica a evenimentelor sa nu (imi) mai fie foarte importanta.
Dar un inceput trebuie sa existe: dupa un an si un pic la Hanovra ma saturasem atat de vremea mohorata a nordului Germaniei cat si de plictisul cotidian al acestui oras eminamente burghez.
Frankfurtul ar fi fost OK daca as fi prins unul din joburile ravnite in lumea financiara , Hamburgul e o metropola vesela si bogata dar sufera de o vreme si mai deprimanta decat cea de la Hanovra, asa ca � ramas cu trei candidate � am ascultat de sfatul unui fost coleg de MBA, doar nu degeaba l-au luat consultant la Booz Allen: �Koeln ist zu gay, Muenchen ist zu teuer, Berlin ist geil � dort wirst Du Dich wohl fuehlen �[2].
Una din placerile Hanovrei era �Liquid�, un club micutz, usor de trecut cu vederea intre cluburile mai vestite, mai populate si mult mai galagioase din Raschplatz (zona de distractii din spatele garii). Luni de zile am trecut pe langa el fara sa il remarc, pana cand Gurkan mi-a povestit de un after-party glorios, orgiastic. Pe el cel mai mult il incantasera fetele care se sarutau salbatic si chipurile i-ar fi facut si lui ochi dulci... Ca el nu prea ar avea voie, fiind musulman e alta poveste J sau o fi povestea in care strugurii sunt acri pentru ca asa a vrut Dumnezeu. Oricum, orgia asta se intampla cica de weekenduri... Dar pentru mine noaptea de retinut era lunea, zi de house, trance si funk de cea mai buna calitate, cu DJ trazniti... unul dintre ei purta uneori un tricou cu inscriptia: �I fuck on the first date!�. Nu este un motto foarte rau ;)
Si eu la randu-mi cred ca o relatie care promite ceva se materializeaza in prima noapte, sau cel putin stabileste din prima noapte daca amanarea este doar o tactica a obiectului pasiunii. Sigur, pana la o afirmatie atat de directa ca a DJ-ului hanoverian mai e o bucata de drum � nu ca n-ar fi o fantezie draguta sa ma inchipui purtand un astfel de tricou.
Dupa o atat de profunda destainuire sunt fericit sa pot relata ca, din prima noapte in care ne-am cunoscut, Berlinul si cu mine ne-am despuiat unul in fata celuilalt. Mai clara promisiune decat asta nu exista. Dragoste la prima vedere! Satisfactie
Sven, noul meu coleg de apartament s-a oferit sa-mi faca o scurta introducere in viata de noapte berlineza, un fel de bine-ai-venit si hai-sa-ne-cunoastem. Formal ne cunoscusem cu cateva ore inainte, cand mi-am facut intrarea in apartamentul pe care aveam sa-l impartim vreme de circa trei luni. Pana atunci schimbaseram doar cateva emailuri si convorbiri telefonice in urma carora ne-am hotarat ca avem destule puncte comune ca sa putem fi colegi de apartament, chiar si fara sa ne fi vazut in prealabil.[3] Turul cartierului a inceput intr-un bar unde lucrau niste amice de-ale sale N-am planuit sa stam foarte mult la �Kakao� dar vinurile au fost bune si variate, iar dupa al patrulea pahar, pe cand voiam sa mai mergem si altundeva am intrebat cat suntem datori si ni s-a spus ca un strip pe tejghea... Ne-am uitat scurt unul la celalalt si de parca ne-am fi cunoscut de ani de zile am incuviintat din priviri, ne-am suit pe bar si am inceput sa ne dezbracam. N-a fost foarte profesionista reprezentatia noastra si pe cand sa curga pantalonii jos ne-am fastacit usor si ni i-am tras repejor inapoi, dar am fost aclamati la scena deschisa si am fost rasplatiti cu inca o runda de vin. Ca la karaoke sau la alte manifestari amatoricesti, entuziasmul
Dupa ce Berlinul m-a vazut pe mine despuiat, a venit vremea sa-mi arate si el ceva din dedesubturile sale. Yeah, show me some skin! L-am urmat pe Sven pe Kastanienallee, poreclita Casting Allee. Nu, nu ne-am dus sa cautam modele dezbracate sau defiland in uniforme sumaro-fanteziste, tintind un punct imaginar la orizont cu privirea lipsita de expresie parca indusa de droguri. Casting Allee e un catwalk imaginar pe care se perinda tot felul de personaje, cred ca castingul e functie de ora la care vizitezi, noi ne-am dus sa-l intalnim pe Micha, un homeless rus-israelian, parte dealer, parte proxenet, parte pictor, deci prin definitie, atat performer cat si spectator pe Casting Allee. Micha cred ca era in posesia secretului care la acea ora tarzie putea cauza o imersiune mai aprofundata in crepusculul dintre real si imaginar.
Pe o terasa micuta de pe Casting Allee ne-am asezat alaturi de unii (si altii) care fumau. Sven s-a inveselit tare si mi-a povestit o serie de detalii picante din viata de pe Casting, dar din povestirile sale nu mai retin mult, imi amintesc ca zambea intr-una si ca se tot juca cu palaria care mi se parea caraghioasa, si ca avea o usurinta extraordinara de a intra in vorba cu oameni necunoscuti, pana la punctul in care nu stiam daca nu cumva o sa intram in vreo incurcatura.
Prima noapte berlineza n-am terminat-o in postura de Don Juan ci de Florence Nightingale, ingrijind ca Sven sa ajunga la baie inainte de a pata covorul. Nu stiam ce-i poate pielea dar am senzatia ca, oricat de trecut prin ale vietii ar fi fost, n-a avut o noapte usoara, culcat pe jos in camera de lucru. Covoarele lui Sven aveau sa se dovedeasca in mai multe randuri un refugiu demn de incredere in timpuri de inasprire a gravitatiei.
In acea noapte am avut primele si probabil ultimele mustrari de constiinta berlineze, mi-era prea somn sa ma ridic din pat de fiecare data cand mi se parea ca Sven se va ineca, si incercam sa-mi linistesc constiinta zicand ca de fapt eu sunt cel care ar trebui compatimit pentru ca m-am inhaitat pe nevazute cu unul care nu-si cunoaste limitele, ca el isi merita soarta, iar eu imi merit somnul.
NOTE
[1]Una din marile cresteri ale populatiei Berlinului (protestant) s-a datorat influxului de hughenoti
[2]Koeln este prea gay (cea mai mare comunitate gay din lume dupa SF), Muenchen prea scump (snob?), Berlinul e cool � te vei simti bine acolo
[3]Printre siturile recomandate pt cautare de locuinte se numara www.wg-gesucht.de, www.easy-wg.de. WG (Wohngemeinschaft) este un termen folosit pt locuinte inchiriate in comun, un fenomen foarte popular in Germania. Foarte multi studenti si tineri germani (chiar si trecuti de varsta primei tinereti) locuiesc in WG, care ades numara 4-5 sau chiar mai multi locatari.
de Nusa ILISIE
Ma privesti curios si ma intrebi cum simt aceasta inserare, daca departarea ma doare!
Da, ma doare! Ma simt �c-o aripa lovind in vant si alta, radacina in pamant�...
Pamantul pe care sunt imi e strain si oamenii si casele si rasaritul de soare, pana si aceasta minunata inserare... Si totusi, cu �aripa lovind in vant� pot incerca zborul
fara sa uit cine sunt, fara sa smulg �piciorul� adanc infipt in pamant! �Esti nebun? Cum o sa zbor c-o aripa si-un picior?� Ei da! Se poate zbura si asa! E un zbor ciuntit, e o zbatere, e o cadere si o ridicare, o cadere si... dar, merita, ca orice incercare!
E un privilegiu si un risc,
Ca in orice zbor!
Ochii obositi,
Ma dor,
Dar imi place sa risc,
Imi place sa zbor
Chiar si asa...
�Cu o aripa si-un picior�!
de Mircea NASTASIE
Primii colonisti au fost Adam si Eva.
Dupa ei, popoarele au dus-o intr-o perpetua miscare browniana. Avem ca reper exodul biblic, precedat si urmat de alte miscari similare. Cetateni tafnosi, mereu pusi pe scandal din motive personale, familiale, financiare, teritoriale, umorale, sacerdotale si, nu rareori, penale au revendicat mereu capra vecinului impreuna cu terenul de sub ea. Ori capra fiind o fiinta cu destula predispozitie spre miscare, au urmat conflicte generate de dreptul de proprietate asupra unor teritorii, populatii, sclavi sau neveste. Asa ca oricare cetatean contemporan, aflat in orice zona a Terrei alimenteaza si fundamenteaza o perpetua diaspora.
Mama mea s-a refugiat din Basarabia in Transilvania. Tatal meu a plecat din Oltenia in Transilvania. Eu am locuit in cateva localitalitati din Transilvania si Oltenia. Fetele mele au plecat de la Craiova la Bucuresti.
Deci, cum mi se pare sa traiesc in alta parte? Firesc.
de Florin ONCESCU
Duminica, Germania doarme.
La Montreal, pe strada Cote-des-Neiges, este un d�panneur cu patroni nemti, frecventat ocazional de nevasta-mea. Au marfa buna, dar cam scumpa. Patronii sunt nesuferiti cu clientii, nu glumesc cu ei, nu le zimbesc, doar le incaseaza banii si le insotesc cu priviri banuitoare drumul spre usa. O ciudatenie suplimentara este programul magazinului: simbata, se inchide la 5 dupa-amiaza, duminica este inchis toata ziua. La Ulm, am descoperit ca patronii nemti de la Montreal doar respecta programul standard al magazinelor din tara lor de origine. La Ulm, in zilele de simbata, magazinele se inchid la 5 dupa-amiaza. Toate, inclusiv librariile. Iar duminica, orasul pare pustiu.
Germania e plina de turci.
Enuntata astfel, constatarea pare ca ascunde o idee nu tocmai �politically� corecta. Adica ce-i rau cu turcii?
Prezenta turceasca la Ulm mi-a fost de un real ajutor in primele saptamini de dupa venire. Cit timp am locuit intr-o camera de motel, masa mea de seara a constat, de regula, intr-un sandwich tip kebab. Turcii au impinzit orasul cu o retea de restaurante si chioscuri care ofera specialitati ale bucatariei turcesti, iar felul lor �de forta� e popularul kebab. Tot atunci, dar si cind, avind un loc al meu, n-aveam inca acasa telefon si acces la internet, am frecventat cafenele internet cu patroni turci. Turcii sunt majoritari in aceasta ramura de afaceri, iar tarifele practicate de ei sunt la jumatatea celor ale minoritarei concurente nemtesti.
Dar tot un turc s-a nimerit sa fie si proprietarul garsonierei (�Ein Zimmer Wohnung�) pe care am luat-o cu chirie. Herr Alihsan Nazer este un tip la vreo 35 de ani, vorbitor de germana (absolvent de universitate la Frankfurt, m-a informat) si engleza (altfel nu ne-am fi putut intelege), zdravan la trup, taios la negocieri, cu fata colturoasa reflectind un temperament de sultan.
Garsoniera, sumar mobilata, situata central, cu chirie rezonabila si cu termen de anulare a contractului de numai o luna, in plus cu parchetul abia schimbat, parea numai buna pentru mine. Avea, in schimb, mici imperfectiuni, lesne de remediat. In mijlocul salonului zaceau, abandonate, citeva cutii cu parchet ramas nefolosit... la chiuveta mini-bucatariei din salon, odata rasucita maneta, apa curgea nu numai pe teava, dar si pe la baza bateriei... iar la baie, para de la dus improsca apa in toate partile.
La semnarea contractului, Alihsan Nazer mi-a cerut un depozit (�Eine Kaution�) de doua chirii. Aflasem ca practica asta, inexistenta la Montreal, este normala in Germania, dar eu, care nu vazusem inca prima leafa pe pamint german, n-o simteam astfel. I-am cerut o aminare de 10 zile a platii depozitului, iar el, nerabdator sa ma vada dind un autograf, a fost de acord.
In urmatoarele doua saptamini, Alihsan Nazer mi-a fixat de trei ori intilnire la garsoniera, ca sa regleze problemele. L-am asteptat de fiecare data degeaba. O data intr-o seara de zi lucratoare, o alta data intr-o zi de simbata, spre ora prinzului, a treia oara intr-o dupa amiaza de duminica. Dupa fiecare rendez-vous ratat, tot eu am fost acela care l-am cautat, desi ar fi putut sa ma sune la slujba. De fiecare data, explicatia lui a fost simpla: �N-am avut timp�.
Deci... mi-am spus eu, vrei Balcani? Na Balcani! Am stivuit frumos cutiile cu parchet intr-un colt al garsonierei, am reglat cit de cit dusul si am ignorat apa care curge, la chiuveta bucatariei. M-am obisnuit cu aceste mici imperfectiuni ale locuintei, iar el a ramas fara Kaution. Cind voi hotari sa ma mut, il anunt cu o zi inainte. Eventual.
Neamtul nu-i perfect.
Mai pe larg spus, neamtul nu-i acea ipotetica fiinta perfecta subinteleasa din vorba romineasca �Neamtul, tot neamt!�, o fiinta care face temeinic (ori prea temeinic) tot ce-si propune sa faca.
Mi-am cumparat o imprimanta marca Lexmark de la Media Markt, un supermarket de produse electronice, corespondent european al nord-americanului Future Shop. Sfatuit de vinzator, unul vorbitor de engleza, am cumparaat si un cablu USB, nelivrat in pachet. Acasa, am inceput sa instalez imprimanta, respectind etapele indicate in pliantul insotitor. Am ajuns la etapa cu racordatul la priza de curent electric. Dupa o meticuloasa scotocire, am ramas mut de uimire in fata evidentei: �das Kabel� lipsea din pachet!
In seara zilei urmatoare, m-am dus iar la Media Markt. Am aratat cutia la serviciul de retururi, am fost lasat sa intru cu ea dupa ce am explicat ca nu de cablul USB era vorba - pe asta l-am cumparat si uite ca il am cu mine!-, ci de cablul de racordare la priza, am vorbit cu acelasi vinzator cunoscator de engleza de la raionul de calculatoare, mi s-a dat cablul, am plecat acasa. Acasa, am reinceput procesul de instalare, am trecut cu succes de etapa racordarii la curentul electric, am ajuns la etapa montarii panoului de plastic care sustine paginile albe. Am caut, am caut, dar... keine-no-nema panou in pachet!
De data asta am facut un inventar complet al obiectelor din cutie. Am descoperit ca, in afara panoului de plastic, din pachet mai lipsea si un rucsac marca Reebok, oferit ca bonus.
Peste inca o zi, m-am intors la Media Markt. Dupa noi explicatii date la serviciul de retururi, am ajuns la acelasi vinzator. I-am vorbit de panoul lipsa. M-a privit cu un amestec de plictiseala si neincredere. A inspectat continutul cutiei, apoi s-a indreptat decis spre imprimanta identica expusa pe raft si a descompletat-o de piesa ceruta de mine. M-a intrebat daca sunt multumit. N-am mai avut forta sa amintesc de rucsacul Reebok. I-am spus ca totul e in regula.
Asa ceva n-am patit in Canada. Asa ceva n-am patit nici in Romania.
Compania pentru care lucrez traieste de pe urma contractelor obtinute de la Airbus. Birourile ocupa unul dintre cele trei etaje ale unei cladiri amplasate intre gardul unei filiale majore a Airbus-ului si un lan inalt si verde de porumb. Cladirea, comparata cu cladirile invecinate ale Airbus-ului, pare pitica. Cind ma apropii sau ma indepartez de cladire, ma invaluie un patrunzator miros de balega, miros care-mi readuce in memorie satul bunicilor, din Muscel. Cum pina acum n-am vazut nici o vaca pe-aici, banuiesc ca-i vorba de ingrasamintele folosite la terenurile agricole din jur.
Iau masa de prinz la cantina Airbus-ului. De regula, maninc cu un grup de tineri olandezi, ajunsi la Ulm dupa ce compania de-aici a inghitit compania din Olanda ai carei angajati erau ei.
In sala de birouri unde mi-e locul, principala limba de comunicare este ceha. Componenta etnica exacta a salii este urmatoarea: cinci cehi, un neamt si o nemtoaica, o spaniola, o rusoaica, un polonez (care stie si ceha si rusa) si subsemnatul. Cehii vorbesc intruna in ceha peste capul meu. Uneori, se string linga calculatorul unuia dintre ei si asculta, la un radio de limba ceha difuzat pe internet, un monolog care, judecind dupa hohotele lor neintrerupte, trebuie sa fie de un comic nebun.
Neamtul isi priveste istoria nuantat.
Jan este un neamt din categoria celor care au impus in lume imaginea standard a neamtului, aceea de om caruia ii place la nebunie sa surubareasca. In timp ce eu pendulez de pe un picior pe altul, ascunzindu-mi cu greu plictiseala, el imi vorbeste maniacal despre etapele anterioare ale unui proiect de-al lui de piesa metalica, despre motivele ascunse ale micilor modificari, neretinute de actuala documentatie, dar totusi, atit de interesante... Imi arata schite facute de mina, care au anticipat proiectarea pe calculator, schite desprinse, parca, dintr-un carnet de-al lui Leonardo da Vinci (uite ca, vorbind despre nemti, am sarit la un italian!).
Aria de interes a discutiilor noastre s-a largit brusc din momentul in care am aflat ca numele de familie al lui Jan este G�ring.
�G�ring? Ca pe ministrul propagandei al lui Hitler?� � am spus eu, neglijent.
�Nein, acela era Goebbels� - spuse el.
�Al aviatiei?� � am mai incercat odata.
�Ja, Luftwaffe!� - spuse el.
Mai departe, am aflat ca in Germania de azi numele G�ring este in continuare prezent in cartea de telefon, dar nu si numele Goebbles, disparut cu desavirsire din uz. G�ring e perceput azi ca un militar proeminent care s-a compromis in vremuri tulburi, Goebbels a ramas un criminal de razboi. Jan mi-a vorbit si de bunicul lui, G�ring, soldat in Wehrmacht (armata Germaniei naziste), dar nu in Luftwaffe. Intrebat de colegi si de superiori daca are vreo legatura de rudenie cu maresalul, spunea doar: �Nu va suparati, nu pot sa vorbesc despre asta�. Prin aceasta tehnica, fara sa minta, a tras nenumarate mici foloase de pe urma suspiciunii ca ar fi fost, totusi, ruda cu marele G�ring.
Germania ne asteapta cu teama.
La cantina, m-am nimerit la masa cu herr G�ring si cu alti doi nemti tineri. Tinerii vorbesc intre ei numai in germana.
�Lucreaza multi straini in Germania� � spun, in engleza.
E vorba de un fitil menit sa puna capat conversatiei in germana, din care eu pricep, in medie, cam cinci la suta.
�Da� - remarca scurt unul dintre tineri.
�De unde vin cei mai multi, in ultima vreme?� � perseverez eu.
Cei doi se gindesc, se privesc intre ei, il privesc amindoi pe herr G�ring... pina cind unul ia cuvintul.
�Pai... din Cehia, din Polonia...�
�Mai ales de cind au intrat in Uniunea Europeana� � intervine herr G�ring.
Tinerii dau din cap, aprobativ.
�In ianuarie, si Romania intra in Uniunea Europeana� � le dau eu vestea cea mare.
Tinerii ma privesc fara sa ma priceapa.
�La anul vor veni o gramada de romani in Germania� � spun, cu o voce plina de antren.
Tinerii schimba citeva vorbe soptite, in germana.
�Spun ca perspectiva asta nu-i bucura foarte tare� � imi traduce herr G�ring, zimbind.
�Well, daca patronii germani ii vor gasi buni de munca pe romani, ii vor angaja� � fac eu parada de intelepciune.
�Asa e� � confirma herr G�ring.
Tinerii aleg si ei sa incheie conversatia zimbind.
Ulm, septembrie 2006
de Erika KELLER
din nou umple odaia
casei din suflet
de Dan BADILA
Masina incarcata, plinul facut, am mers intr-o ora cat altadata postalioanele intr-o zi.
Dupe opt ore eram pe centura Vienei, cu o medie orara de invidiat. M-am oprit la statia de benzina preferata.
Obosit un picut si nerabdator, ca prinsesem acum bine radio Romania Actualitati si meciul Stelei cu Real Madridul statea sa inceapa.
Aveam optiune, intre o motorina numita "sprint" si un maner de pompa deasupra caruia era scris "roz". M-am gandit "ie-te domne austriecii astia ecologici baga motorina d'aia desteapta cu oloi de rapita intr-ansa" (se scrie cu a sau cu i daca e cratima?)Fac eu plinul cu roz, intrara
Ei fratica mosului, scumpa si era ca nu era motorina, era benzina de 100. Care camioneta mea a functionat vreo 4 kilometri de autostrada cu ce mai avea nepatat prin pompa si furtune, dupa care s-a oprit. Am realizat instantaneu ce am facut. Iar ce facea Steaua in ghencea nu imbunatatea catusi de putin situatia.
Sunai asigurarea, insa cum francezii e internationali mari, vaca de pe fir nu vorbea nici germana nici engleza, desi era tanti care se ocupa cu penele asiguratilor in afara granitelor frantei. Am vorbit cam juma de ora la telefon cu ea (la 1 euro minutul), pana la urma i-am si shpeluit in engleza fonetica ce sa zica la colegul austriac. I-am zis pozitia exacta a masinii (sa dea Al de Sus sanatate lu ala cu satelitii si gepeesu)si da-i asteptare. N-a durat mult - pe la 12 jumate noaptea a aparut si depanatorul. Si cam din juma in juma de ora m-am mai intretinut cu cucoana care vroia sa stie in ce an am absolvit gradinita si daca merg masinile repede pe autostrada. Evident, era noapte in tot timpul asta si frig. Asa, cam la vreun grad doua.
Nenea reparatorul nu vorbea nici engleza, nici franceza, nici romana. Iar vocabularul meu in germana se rezuma la shtecher, triplushtecher, foraibar, tzvaintzish kilomitar shtau, entshuldigung, durener tzaitung si cateva injuraturi foarte porcoase de la un contabil homosexual alsacian cu care am lucrat in acelasi birou vreo juma de an. Nu prea de folos in situatia data.
I-am zis plastic ich bin kein gut la fatigue nea the wagen benzin instead dizel. A inteles pe loc, a scos cei 80 de litri de amestec din rezervor (a fost ultima oara cand i-am vazut, si fainenshal restitiushan canci ), a pus 10 litri de motorina si dup-aia surpriza. Ma asteptam sa aeriseasca pompa, conductele, ca benzina cam dauneaza la motoarele diesel. Nu nene. A frecat-o la cheie un sfert de ora pana a pornit. Scotea camioneta mea un fumalau ca cum titanicu la deal. In fine, masina porneste. Eu bucuros, si asa, in suflet, cu un elan de
(Din volumul "Targ de felinare" de Silviu Viorel Pacala)
Ii propun sa mergem in Viena la un bancomat, ca il urmaresc. Pe scurt acum ca ma enervez cand imi aduc aminte, am mers cam o ora si jumatate prin Viena dupa el si pret de vreo 80 de km pana am dat de un bancomat care sa-mi accepte cartea de credit. Pana si gara inchide la 1 Noaptea acolo. In fine - am plecat pe la 3 noaptea din Viena spre unguri. Rupt de oboseala, evident. Mi-o luasem si eu in freza, dar si Steaua.
Ca element pozitiv, Viena e un oras frumos, lipsit de viata marti noaptea.
de Diana SIMIONESCU
(Pai da, fiindca si mama s-o fi inscris pana acum la grup, de vreme ce i-am lasat pe mana computerul si a devenit netohoolica...)
De la bun inceput aflati de la mine ca nici in ziua de 14 noiembrie si noaptea care a urmat America nu mi-a venit de hac. Insa nici mult nu mai avea. Plecand din Alexandria catre DC si incercand sa descopar un hotel pentru inca o noapte sau doua, am aflat cu disperare ca un oarecare Dalai Lama si discipolii sai au invadat orasul pentru nu-stiu-ce conventie sau sesiune de rugaciuni, insirandu-se pana spre statele invecinate, Virginia si Maryland. 30-40 de telefoane date de receptioneri amabili n-au fost de nici un folos, caci 30-40 de mii de musafiri in oras covarsesc pana si o metropola ca Washingtonul; un oaches Alfredo in uniforma de maresal de la Watergate Hotel mi-a propus sa ma cazeze la el acasa, citindu-mi disperarea in ochi; a renuntat la gandul ca sotia lui s-ar putea sa aiba niscaiva obiectii de fond.Mi-a fost oferit totusi un apartament de hotel cu doua dormitoare, sufragerie, bucatarie, cateva bai, plus felurite masinarii, gen masina de spart oua, de impachetat plante medicinale, de citit in stele - sau similare. Am declinat-o doar din pricina ca nu mi-ar fi ajuns o noapte sa le folosesc pe toate, la 650 de dolari ar fi fost si pacat sa dorm. Astfel m-am decis sa plec inapoi "acasa", in New Jersey, trecand in drum si pe la Galeriile Corcoran. Am reusit sa le vad. Desigur, pe dinafara, intrucat lunea este inchis, precum si martea, in celelalte zile fiind, probabil, program redus. Le-am pozat, tot pe dinafara, inclusiv afisul expozitiei temporare Andy Warhol. De pe trotuarul de vizavi, cu singura mana in care nu tineam cele doua valijoare. Fotografiile banuiesc ca nu vor iesi niciodata, deoarece incepuse ploaia, iar aparatul meu nu cred sa fie subacvatic. Am schimbat doua metrouri, apoi circa o mila batuta per pedes, incercand sa nu-mi pierd papornitele si nici gentile prinse
Se inserase. La mustata am ratat Greyhound-ul de la 6 seara, tocmai bine cat sa pot fuma o tigara-doua afara, fapt care m-a costat un pachet intreg, dat fiind ca o multime de ciudati m-au inconjurat de indata cerandu-mi care mai de care; nu i-am putut refuza, caci deja compasionez cu toti fumatorii de pe aici, indiferent de conditia sociala, ostracizati la maximum in tara tuturor libertatilor.
Si pe-aici, la mexicanii & columbienii din New Jersey e aer (relativ) curat, cu exceptia fumului provenit de la tigarile mele si ale celor
doi-trei aurolaci - mari si fiorosi, nu mici-mici ca ai nostri - care se tin aproape in permanenta coada dupa mine, tapandu-ma de tiutiun sau cerand cate'un dollar. N-am mai vazut in viata mea cersetori cati sunt la coana America... Si apoi, ce, un milog de pe la noi ar indrazni sa-ti ceara pe strada 30.000 de lei? - ma rog, vezi cursul BNR. Cursa de la ora 7 nu a plecat nici la 7, nici la 7 si un sfert; la 7 si jumate am fost informati ca nu prea sunt sanse, decat daca ne mutam cu totii in alt autobuz, caci acesta pierde �gas�, insa doar dupa ce se face curat in cel nou. Ocazie buna de a fuma o alta tigara, de data asta impreuna cu soferul, in imediata vecinatate a pompei de benzina, care precis nu scapa gas.
M-a surprins ca nimeni dintre brunii calatori, majoritari, nu a comentat incidentul, "ca la noi la nimenea", "doar in Romania se putea intampla una ca asta" - poate fiindca pe aici lumea e civilizata, nu ca in autogara din Titu, poate nu stiau unde-i Romania, dar
Astfel am luat metroul pana la gara de trenuri, aveam sa aflu ca mijlocul de transport respectiv se cheama AMtrack. Dupa 10 etape
parcurse la un soi de bancomat, apasand pe butoane si bagand fise, am obtinut, din a doua incercare, bilet, am prins si trenul in ultima
secunda, cu ultimele gafaieli, avand pana si bagajele intacte. Era 12.45 noaptea. Pe la 1 eram singurul supravietuitor-calator din Aeroportul
International Newark. M-am urcat in ce a sosit la peron: un trenulet gen telegondola, la inaltime, teleghidat, care da roata pe la toate
terminalele. De una singura: noaptea nu e trafic aerian. Incantator, incantator!!! Si gratis. O ora m-am plimbat cu vehiculul
teleferic/telegondola, caci panorama era magnifica, mii de lumini, ca la rafinaria de la Brazi pe vremea impuscatului, sute de avioane garate...
Neam de neamul meu n-a trait o asemenea experienta, de aceea am inconjurat totul de doua-trei ori, sa fie si pentru generatiile viitoare.
Asta pana cand un domn in uniforma m-a intrebat daca nu cumva am alta treaba mai buna de facut ori nu as vrea sa ma duc undeva la culcare. Am negat, eu dorm doar cu somnifere, si reciproca e valabila, daca nu iau pilulele nu mi-e somn. Si-apoi, doar n-am venit in America sa dorm, ce naiba! M-a mai lasat sa fac un tur, l-am asigurat ca in bagaj nu am decat un salam de Sibiu si niste covrigi uscati plimbati din Romania, n-o sa explodeze nimic, in final i-am spus ca merg la terminalul cel mai indepartat fata de acel punct - asta fiindca nu ma puteam desprinde de un asemenea peisaj mirific.
Pe la 3 noaptea am decis sa caut statia de taxi; aici, vreo patru baieti fiorosi au cascat ochii mari la bancnota mea de 100 de dolari, au zis ca mai rar vad asa ceva si oricum nu au sa-mi schimbe. Unul dintre ei s-a milostivit si m-a luat. Desigur, pe drum s-a ratacit si a inceput sa mormaie intr-un dialect de data asta necunoscut mie; socotind dupa figura inspaimantatoare a omului, care semana cu a monolitului din
Muzeul de istorie naturala de aici, trebuie sa fi fost nativ din Insula Pastelui. In cele din urma am recunoscut eu strazile si l-am ghidat, iar
la vederea celor 10 dolari pe care i i-am dat bacsis s-a aratat dispus sa ma conduca cu masina pana in lift.
Asadar, draga mama, totul e bine si decurge fara pic de incidente, fac excursii interesante, diurne dar mai ales nocturne. De dormit nu prea e cazul, nici de mancat, fiindca nu am vreme, asta o data, iar a doua oara fiindca mancarea de pe aici mi se pare necomestibila. Oricum,
cantarul ma arata un picutz peste o suta, chiar daca in scadere vertiginoasa, desi nu pot garanta ca sunt kilograme iar nu yarzi
patrati, inci, microni, amperi, acri. Cifra arata incurajator, si apoi se apropie Ziua Recunostintei, curcanul aferent si cele trei zile de chefuri.
Si, in timpul cand nu pui muraturi, mai roaga-te pentru mine, sa fie acolo in camara, la provizii, pentru ca in America se poate intampla
chiar orice si nu sunt convinsa ca ies teafara din toate astea.
Dar si daca ies!: intreaba-l pe tata daca doi scriitori intr-o singura familie nu-i deja cam mult.
de Rozi BAKO
http://anapauper.wordpress.com
voi piere
sageata afundata-n
miere
o-nfig in noapte
pana nu-i tarziu
de Andana CALINESCU
Am reusit sa o vedem pe patul de spital dupa o operatie crunta� ..despre care mana refuza sa scrie ..
Si pot spun cu durere ca viata ei mi se parea de acum incolo.. a i se insira in fata numai ca o suferinta pentru ea si pentru cel de langa ea..
Alaltaieri s-a stins..acasa in bratele celui de al treilea sot ..
Care sot era cel cu care in sfarsit isi gasise alinare si intelegere..si care a ajutat-o in toate bolile ei din ultimii ani dupa ce, din cate stiu se regaseau si in cantecele pe care le mai cantau pe la petreceri..
Azi noapte am avut un vis ciudat in care fostele mele colege erau amestecate cu celelalte si am vorbit cu una din ele..
�Cu aceasta colega coboram de zor pe o poteca inzapezita.. Era intuneric si totusi eram grabite ..dupa care, in alta camera, probabil rezultataul ultimelor mele deplasari in delegatie si pelerinaj s-au amestecat in capul meu obosit si a iesit o combinatie inedita:
dormeam cu una din colege, care din ele, din ce garnituara de colege, de la care din serviciile pe care le-am schimbat cu mare greuatate dat fiind conservatorismul din mine dar si cu hotararea si bucuria de a cunoaste alti oameni cine stie?
Straniu era ca aceste camere nu aveau peretele exterior si se vedeau munti acoperiti de paduri pana sus .
Dimineata o voce m-a intrebat daca am dormit bine..Am raspuns ca da si ca m-am sculat simtindu-ma odihnita desi mi-a fost frica ca am sa cad in acel gol creat de lipsa peretelui exterior. La care aceiasi voce mi-a raspuns:
Daca aveai suficienta credinta ai fi stiut ca n-ai sa cazi..ca esti ocrotita..
Vise si tristeti .. Zi de toamna sau de iarna timpurie ..
Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace..
A crescut de la 18 ani ai ei pana� la 36 de ani� 2 copii ai unui barbat mai batran decat ea care atunci cand� s-a vazut cu copii mari a alungat-o ca pe o menajera care nu-i mai trebuia ..
A� mai avut o casnicie de telenovela scurta si cu mare scandal cu cineva mult mai batran cu care a plecat suparata inca de la sfat .ai au divortat cu tambalau cand inca nu se purtau telenovelele .
Si in sfarsit in amurgul vietii� si-a gasit perechea, un om de viata cu voce minunata ca si ea .si care a ingrijit-o mereu cu un zambet pe buze si cu incedere.
�Draga de ea..era cocheta si ingrozitor�de gospodina ..
Si risipea cu gesturi de boieroaica flori pentru cele mai mici servicii cerute unora care erau in obligatia lor sa indeplineasca acele mici treburi� solicitate de ea.. ..Inima ei mare si generoasa ca si prajiturile ei fabuloase.. cu nume de trandafiri, frumos colorate.
Ea m-a ajutat cu bucurie si dragoste ca doar il stia pe viitorul meu sot...
Il vazuse de atatea ori dimineata cand ne intorceam din delegatii� de prin cine stie ce colt al tarii cu trenul de noapte si il� zaream amandoua ascuns dupa stalpii de la inceputul peronului� cu florile ascunse la spate... Cantecele ei de pahar,� sau populare ..cel cu tiganii, cu pasarica care-si muta cuibu, cu ciobanasul cu trei sute de oi, favoritul meu, eu, cea lipsita de voce.... au ramas undeva in sufletul meu, si al altora, mici oaze de bucurie intr-un laborator cenusiu de beton inghetat .. Da..
Privighetoarea polimerilor s-a stins..
Laboratorul nostru asa se chema.... printre alte denumiri ..
de Niculina OPREA
Femeia aceasta nu putea sa aiba conceptii despre fericire pentru ca nu o cunoscuse pe propria ei piele. Avea, in schimb, conceptia despre ideal. Se considera fericita prin implinirile celorlalti. Era capabila sa nu observe lucruri marunte, pentru a acorda atentie maxima miracolului care marca existenta. Poate, din acest motiv, o ura pe fosta ei cumnata. Desi nu fusese maritata niciodata se afla la varsta la care predomina un sentiment matern. Duiosia si grija pe care le manifesta fata de copiii fratelui ei demonstrau un echilibru spiritual.
Prin poarta curtii ramasa intredeschisa se vedeau bujorii infloriti, aproape neobisnuit de mari. Prin petalele lor isi facea de cap un vant subtire de primavara care lasa in urma lui o racoare cu miresme de iarba cruda. Vocea femeii ascundea un tumult de simtaminte. Ochii mari si negri, umbriti de gene lungi scaldandu-se in apele lacrimilor pareau si mai mari si mai negri. Pe cap purta o basma decolorata de timp inodata sub barba. Fata ii era rotunda cu fruntea brazdata de cute adanci si obrazul biciuit de arsite, vanturi si ploi.
Priveam la mainile Ioanei: intr-una tinea plasa in care avea cateceva si cu cealalta gesticula. Gesturile mainii ei aduceau a jale!
- Nu trebuie sa planga, spun, in ziua de azi femeile se despart foarte usor de barbatii lor fara a se gandi prea mult la copii. Mama dumitale stie cum se plamadeste painea si ce gust are cand o coace vara in cuptorul de caramida din curtea casei asezind cu grija aluatul bine crescut pe frunze verzi de nuc. Ea stie cum roua diminetii ii racoreste crapaturile din calcaiele ce nu s-au vindecat inca din cauza alergaturii in susul si in josul campurilor, dealurilor. Mama dumitale nu a purtat pantofi cu toc de-o schioapa nici mireasa si nici fata mare. A mers in varful degetelor cand purta cate un ghimpe in calcai si pe care nu-l putea scoate singura cu acul de siguranta pe care-l purta tot timpul in dosul gulerului de la camasa cusuta de ea pe muste.
Ochii ei tradau o unda de bucurie, desi atentia ii era incordata si-mi urmarea miscarile buzelor de parca ar fi intuit ceea ce urma sa spun. imi zic in gand: ,,Ce pacat ca ai ramas la sat, femeie inca tanara!�
- De ce nu ai plecat la oras? Ai fi dus-o mai bine. La tara o femeie munceste mult si nu se vede mare lucru.
- Am ramas langa mama. Nu puteam s-o las singura.
Simteam ca privirea ei ma arde dar nu era convingatoare cand spunea acest lucru. Mai bine ar fi spus: ,,Aici e lumea mea. in satul acesta cocotat pe coama dealului am deschis ochii, am respirat pentru prima oara, am alergat desculta, am trasat primul cerc in jurul merilor si perilor padureti rasariti din inima pamantului pretuindu-i cu patima, am invatat sa dau cu sapa in brazda cat roata carului si seara sa cad ostenita intr-un somn adanc, care parca si-ar avea radacinile in moarte. Da, din aceasta cauza calcaiele mele sunt crapate ca pamintul ars de seceta si mereu au culoarea lui. Din aceasta cauza mainile mele sunt mari, uite, cat sunt de mari!, butucanoase si unghiile oricat de mult le-as taia din carne, cu lama, tot mai pastreaza un arc de cerc de culoare inchisa!�.
Dinspre fundul curtii se auzeau vocile celor asezati la masa lunga. Unii incercau sa se amuze pe socotelile altora. Altii incercau sa creeze noi aliante. Altii dadeau frau imaginatiei si spuneau vorbe in vant. Oamenii acestia au un numitor comun si doar hazardul facea ca eu sa ma aflu aici in spatiul lor pe care altfel nu l-as fi cunoscut decat dupa harta geografica. Ma aflam aici cu mama, cu tata si fratele meu. imi era bine. Un bine pe care aproape il uitasem. Era atat de bine pentru ca acum familia noastra era in centrul atentiei atat prin natura evenimentului, cat si pentru ca, fiind ziua tatalui meu, ne aflam cu totii acolo. Niciodata nu fusesem la Velesti impreuna asa ca, lumea se uita la noi direct sau pe furis. Se susoteau: fiecare spunea celui de langa el ceea ce gandea in clipa aceea. Numai o femeiusca usuratica despre care auzisem deja ca-i murise nu de mult un copil bolnav se grabea sa programeze de urgenta o insuratoare tatalui meu. Ea nu stia ca femeia care se afla langa tata era nevasta lui, adica mama mea. Era atat de bine pentru ca discutiile le provocau altii. Tata era amfitrion. Altfel nu mai era asa de bine. Atunci cand lumea se rezuma doar la noi patru, purtam mereu discutii contradictorii. De o parte tata si fratele meu, de alta eu si mama. si cum mama era mereu prinsa cu treaba, ramaneam eu cu ei si, bineinteles, ca nu puteam sa-i inving oricate argumente as fi avut. Nu acceptau sa fie invinsi de partea feminina. intr-un tarziu, cand era convins ca eram in stare sa ma supar, tata ii spunea fratelui meu: ,,Mariene, las-o ma, nu vezi ca se supara?! si, in definitiv, ea are dreptate.� Ce mai victorie! incepusem sa ma obisnuiesc cu gustul ei amar.
imi amintisem motivul pentru care ma aflam la poarta cu Ioana. Simtindu-ma, femeia si-a adunat privirile ratacite dinspre poalele padurii intorcindu-si chipul, mi-a spus:
- Ce frumoasa esti! Parca un trasnet imi smulsese trupul din bratele somnului. Nu stiam ce sa raspund si i-am zambit. Gandeam: �Femeia aceasta m-a dezarmat! Chiar asa! Daca imi va pune o intrebare nu voi fi in stare sa articulez niciun cuvint.�
Priveam la fata ei imbatranita de atata munca si nu gaseam relatia care sa-mi demonstreze cum in corpul ei micut si firav se ascundea atata putere. Puterea de-a uri o femeie si puterea de a aprecia alta femeie.
Puterea de a gusta in fiecare dimineata a dezamagirii din splendoarea curajului ei depasea limitele putintei unui om obisnuit.
Era o nespusa placere sa simti si sa vezi atata vointa si hotarare intr-o faptura asa de firava! Aceste doua parghii ale existentei ei rezultau, poate, din viata monotona si ordonata a satului din care nu cred ca a mers vreodata mai departe de Craiova.
stiam ca puterea mintii inseamna puterea trupului asupra celorlalti si chiar asupra materiei prin realitatea exterioara.
Sub simplitatea ei aparenta se ascundea o complexitate nebanuita. Ramasesem tacuta in fata femeii, in timp ce memoria isi ordona clisee de viata. La fel de tacuta ramasese si ea.
Un sentiment straniu ma condusese intr-un spatiu nou unde fantasmagoriile personale se rupsesera brusc de convulsiile lumii din afara. Gandeam la Ioana ca la un adevar al istoriei acestui sat si ea simtea acest lucru.
in cazul ei istoria nu da voie la nascociri.
Realitatea are cel mai curat chip.
- Am venit sa te vad si sa te cunosc.
- Ma bucur, i-am spus, poate ne vom mai intalni.
incercind sa-si aplece capul spre mana mea, am intuit intentia Ioanei. Cu palmele i-am inconjurat obrajii rotunzi, ca unei surori. Privea in ochii mei de parca ar fi banuit o lume dincolo de verdele lor care se tulbura uneori si bate in cenusiu.
- La revedere, Ioana!
I-am urmarit pana departe mersul cu pasi marunti, grei si hotarati. Ioana nu si-a intors privirea.
Desi oamenii acestia au un numitor comun, multe drumuri le sunt paralele. Nevazutele fire imponderabile care leaga lucrurile si faptele creeaza noi si noi energii ce pot risipi linistea sau o pot aduna si umple cu ea cercul gol al neimplinirilor, de obicei neumplut de nimic � nici trairi, nici preocupari si nici macar sperante.
Ioana era rezultatul schimbarilor pe care ti le impune regula cercului.
Erau evidente legile in mijlocul carora traia.
de Uca Maria Iov Brouss.arte
Eu eram sobra,grava si definitiva in deciziile mele, pe atunci. Consideram ca fascinant ,unic, extraordinar,�este sa fii elev la liceu de arta, mindria orasului, totzi cetatzenii minunandu-se ca exista asa ceva; citind ei desigur cu mindra bucurie citind numele de pe matricolele :
Nu invidiam postura de student la facultatea de arta.Imi parea ca a fi student este anodin,dimpotriva a fi licean artist este totul, imi parea.
Nimic deasupra conditziei de licean nu mi se parea ca� ar putea exista:
"Ah,stiu de pe acum ,imi spuneam: cand o sa fiu grafician de meserie, o sa vezi ca nici nu conteaza!! insa liceeni sa fim, da, conteaza. Se vede din matricola"
Mihai Trifan� era student� pe atunci� si cand trecea pe sub ferestrele atelierului nostru de pictura mai cu seama ne zimbea. Admiram capsorul sau blond si minunatul sau zimbet, suav si inedit: de obicei studentzii paseau spre facultate cam posomaritzi.
Anii trecind, unu doi trei ani,�trecui si eu plecand din Bucuresti sa absolv liceul meu, la liceul de muzica si arte plastice din Craiova, La clasa mea ian te uita! profesor de�arta picturii crochiuri si desen �:Mihai Trifan.
Acelasi� cap frumos cu breton blond, acelasi zimbet ,deschis diafan, ingeresc, insa�acum de la profesor la elev.�Ne intreba grav� politicos care erau insesi� parerile noastre de liceeni asupra obiectului pictura.Contempla atent relatia dintre� culoare, picturalitate,�pozitia de invatzacel, �postura de dascal, lumina si democratica intercolerale. Cum sa explic aceasta, mai pe intzeles celor ce nu au fost vreodata elevi la un liceu de arta? Puteam sa-i spunem�chiar �pe nume dupa parerea sa.
Noi elevii eram tupeisti, bravam si aveam spiritul de fronda adolescentin.
Dinsii,�profesorii, erau cumintzi, silitori si admirau� calm , bravura, initziativele, fie chiar si obrazniciile ,tupeul noastru de liceeni.Ei ne educau pentru a fi liberi ,gandi liber, profesa cat mai profesional arta.
Era in anul 1972.�Acum ma intreb cum ar fi ripostat� Mihai Trifan pe atunci �daca�in acei ani �mi s-ar fi nazarit ipoteza:
�"Domn' profesor, ce-atzi zice daca peste 30 de ani o sa se zica despre noi cei de acum, cum�ca� am fi comunisti?" (�insa evident asemenea sotlicareasa si de-a dreptul neobrazata intrebare� pe atunci nu mi-ar fi trecut prin gand)
de Gyorfi-Deak Gyorgy
Tradare sa fie, dar sa stitzi si voi!
Da, pana si dalba, nevinovata hartie poate fi folosita pentru a taia hartie.
Ideea nu-mi apartzine.
Daca nu suntem atentzi, se poate intampla ca marginea unei coli sa ne taie degetul, accident care l-a inspirat pe Jeremy Shafer sa creeze 'o jucarie pentru sado-masochisti', 'ideala pentru vampirii cu carii dentare':
http://www.barf.cc/diagrams/PDF_diagrams/paprcutr.pdf
N-am fost multzumit de solutzia propusa de artistul californian si am folosit o tehnica de fixare si inchidere a capetelor de semn de carte
ca sa obtzin o versiune mult mai performanta.
Diagramele noului 'cutzit-minune' se prezinta alaturat.
Rezultatele va vor surprinde, daca vetzi folosi semicarton pentru fotocopiatoare (semicarton Xerox).
Daca avetzi cartzi de vizita plastifiate, putetzi curatza morcovi cu lama obtzinuta dintr-una din ele. (vezi foto)
In perioada 27-28 octombrie la Craiova s-au desfasurat Colocviile revistei Mozaicul.
Vineri, de la orele 17.30 in Sala Mare a Primariei Municipiul Craiova, Ion Bogdan Lefter a sustinut o conferinta pe tema din acest an a Colocviilor - Europa si spiritul competitiei. Exigente ale integrarii europene.
In a doua parte a acestei prime manifestari, mozaicarii au organizat si un moment aniversar, marcand centenarul Tiberiu Iliescu. Cu aceasta ocazie, fiul scriitorului, Mircea Iliescu, profesor la Universitatea din Stockholm, a sustinut o conferinta pe tema Avangarda literara romaneasca fata cu Europa. De asemenea, s-au lansat si doua carti, ambele aparute la editura Aius PrintEd, �Aventuri verticale - Studiu monografic Tiberiu Iliescu� de Xenia Karo si �Pagini alese� � selectii din opera acestui scriitor. Volumele au fost prezentate de criticul literar Constantin M. Popa.
Sambata, in prima parte a zilei a avut loc un moment Adrian Marino, prilej cu care s-au lansat cartile: �Descoperirea Europei� de Adrian Marino, �Scrisori din cetatea cu trei turnuri� de Adrian Marino si �Adrian Marino: un proiect pentru cultura romana. Analize si evocari� de Ion Bogdan Lefter, carti publicate tot la editura Aius PrintEd. De asemenea, s-a aprofundat tema colocviilor, printr-o discutie mai ampla la care au participat: Paul Aretzu, Victor Marian Buciu, Ion Buzera, Luminita Corneanu, Horia Dulvac, Gheorghe Fabian, Mircea Iliescu, Xenia Karo, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Marinescu, Ion Militaru, Constantin M. Popa, Simona Popescu, Sorina Sorescu, Aurelian Zisu s.a. Misiunea dificila de a modera aceasta discutie i-a revenit criticului literar Gabriel Cosoveanu.
Seara a avut loc traditionala decernare a premiilor revistei Mozaicul, ocazie cu care s-a lansat si volumul semnat de Patrel Berceanu, �Teatrul in dialog cu Veacul�, aparuta la Aius PrintEd.
Premiul �Petre Pandrea� pentru literatura a fost acordat Simonei Popescu pentru volumul �Lucrari in verde sau pledoaria mea pentru poezie� si lui Augustin Cupsa pentru volumul �Perforatorii�.
Premiul �Tiberiu Iliescu� pentru eseistica si publicistica a fost acordat Xeniei Karo pentru volumul �Aventuri verticale - Studiu monografic Tiberiu Iliescu� si lui Cristian Nedelcu pentru activitatea publicistica.
Premiul �I.D. Sirbu� pentru arta teatrala i-a fost acordat actritei Cerasela Iosifescu pentru rolul �Medeea� din piesa omonima, in regia lui Yannis Paraskevopoulos.
Premiul �Jean Bobescu� pentru muzica a fost acordat sopranei Diana Tugui pentru rolul �Lucia� din opera �Lucia di Lammermoor� de G. Donizetti.
Premiul �Constantin Lecca� pentru arte plastice i-a fost acordat pictorului Mihail Trifan pentru seria de expozitii �Conversatii vizuale�.
Premiul �Omnia� a fost acordat poetului si teatrologului Patrel Berceanu pentru vasta sa activitate literara (poezie, eseistica, publicistica) dar si pentru manageriatul cultural in calitatea sa de director artistic al Teatrului National �Marin Sorescu� din Craiova si de director al Teatrului pentru Copii si Tineret �Colibri�din Craiova.
Premiul �Constantin Radulescu-Motru� pentru ideologie culturala nu a fost acordat in acest an.
de Lucia Olaru Nenati
Azi nu mai interzice nimeni nimic, decat economia de piata in care cu totii ne-am inghesuit sa intram. Aceasta se dovedeste a fi cel mai acerb cerber al prezentului. Pentru ca la noi in Romania cartile au ajuns sa coste preturi astronomice, descurajatoare chiar pentru cititorii de aici, nimeni nu isi poate permite sa faca o afacere cu carte din Romania la Cernauti caci adaugand acea catime necesara profitului, nimeni de acolo (unde viata e totusi considerabil mai ieftina decat la noi!) nu ar putea sa cumpere aceste carti asa ca falimentul economic se dovedeste a fi cel mai eficient vames. In aceasta situatie rolul principal in viata culturala romaneasca de acolo este preluat de societati culturale (precum Societatea culturala �Mihai Eminescu�) si initiative private precum aceasta a Editurii �Alexandru cel Bun�, condusa si animata de universitara Alexandrina Cernov, membra de onoare a Academiei Romane care, impreuna cu colaboratorii ei (poetul Vasile Tarateanu si prof. Ilie Luceac) si cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de pretutindeni, se incapataneaza sa nu abandoneze initiativa organizarii Salonului de carte ce capata treptat contururile unui eveniment de traditie, o adevarata sarbatoare a toamnelor cernautene.
In acest an sediul principal al manifestarii a fost ?coala nr. 29, adica scoala romaneasca din oras, a carei sala de festivitati era arhiplina la festivitatea de deschidere a Salonului. Prezenta inaltei fete bisericesti a arhimandritului Melchisedec Velnic, staretul Manastirii Putna, un devotat participant al saloanelor, ce a adus si acum o recolta impresionanta de carti produse de Centrul de cercetare al Manastirii Putna a imprimat evenimentului un aer de sobra sacralitate. Fete diplomaticesti, precum proaspatul si foarte tanarul ambasador roman la Kiev, Laurentiu Traian Hristea, consulul general roman la Cernauti, prof. Romeo Sandulescu, precum si alte persoane oficiale ale locului au nuantat si ei prin prezenta lor atmosfera de eveniment a festivitatii. De fapt, consulul Romeo Sandulescu a fost mereu implicat in orice activitate culturala romaneasca a orasului si chiar acum, in premergerea salonului, a inaugurat noul sediu al Consulatului roman printr-o expozitie de pictura si o festivitate de profund caracter cultural, ca si tot ce a intreprins in anii petrecuti la Cernauti. Vazand apetenta sa perpetua pentru cultura si lucrurile temeinic faptuite nu pot sa-mi reprim amintirea cohortelor de rezidenti anonimi de prin cotloanele reprezentantelor diplomatice romanesti din lume ce nu lasa nici o amintire dupa trecerea lor si cu care entuziasmul vesnic treaz al celui de la Cernauti contrasteaza atat de mult. Iar acum, la acest salon, s-a si vazut concret cauza acestei disponibilitati naturale: chiar in cadrul festivitatii de deschidere s-a lansat o carte de poezie semnata Romeo Sandulescu, intitulata Aproape sau cat de departe si prezentata inspirat de neobositul poet cernautean Vasile Tarateanu. Asadar, diplomatul roman este si un poet pe care cromatica atat de plina de vibratie a Cernautilor l-a inspirat si la scris si la actiune ziditoare .
A cuvantat apoi dr.Catinca Agache, director adjunct la Biblioteca �Gh.Asachi� din Iasi, aceea care de multi ani se osteneste in organizarea celebrului Salon iesean de carte, (ajuns in aceasta toamna la a editia a XV-a), ampla manifestare a romanitatii culturale din patru zari, care, de fapt, a si inspirat si sprijinit initierea saloanelor de carte de la Chisinau si Cernauti ce se recunosc a fi �puii� salonului iesean. Autoarea acestor randuri a prezentat apoi - urmata de redutabila jurnalista cernauteana Maria Toaca - o carte de exceptie, intitulata Eseuri de istoria filosofiei si filosofia culturii, semnata de tanara universitara suceveana Niadi-Corina Cernica, o carte deja semnalata de nume prestigioase, ce se inscrie in seria contributiilor filozofice actuale remarcabile.
Au urmat apoi, de-a lungul catorva zile, tot felul de manifestari adecvate, in primul rand lansarea multor carti merituoase, a unor reviste literare, colocviul Glasul Bucovinei cu comunicari interesante, intalniri ale unora dintre scriitorii prezenti cu elevi si studenti, vizitarea primei gradinite romanesti din oras si a manastirii Banceni, calatoria la cetatea Hotin, o receptie de mare clasa organizata, ca si intregul salon, cu sprijinul Departamentului pentru romanii de pretutindeni.
Articolul poate fi citit in intregime la BIBLIOTECA.
Galeria �Grigore Mora�
Str. Grigore Mora nr. 39
Bucuresti
Locuri si stari
de Daniel CRACIUN
Subtitlul sustine si se sustine in titlu. Titlul reflecta o stare plastica � diversitatea mediilor abordate aici: pictura in ulei si acrilic (pe diverse materiale), obiectul (polistiren pictat), tehnica mixta ce evidentiaza colajul si fotografia (mediu ce ma fascineaza de cand era digitalului si a noilor tehnologii a patruns si in arta) si legatura dintre ele si, concomitent, interferentele tematice. Acestea pleaca de la ciclurile ce ma preocupa de peste 6 ani incoace sau mai de curand - vegetal, angelic si demonic, al zborului, cel neoexpresionist-psihedelic sau cel al comunicarii - si carora in mare parte le-am dedicat cate o expozitie personala distincta. Etalarea lucrarilor mai multor cicluri in tehnici diverse sau a diverselor tehnici de lucru in paralel este un punct de vedere expozitional �ceea ce sustine conceptual si titlul� o clarificare a starii lucrurilor din arta mea si un posibil punct de redemaraj.
Daca viziunea simbolic-metafizica domina lucrarile bidimensionale, la nivel gestual caut tot mai multa inovatie, spontaneitate, lupta cu eliberarea de unele gesturi si tuse �reflexe�, specifice tehnicii. in schimb, in fotografii (ca limbaj) caut claritatea si acuratetea specifica mediului, iar ceea ce le leaga de obiect sau pictura sunt trimiterile tematice sau bizarul ca stare, ca frantura desprinsa din realitate. Astfel, surrealul sau transcendentul din picturile mele se regaseste si in instantanee inedite, evenimentiale sau realmente stranii din natura inconjuratoare pe care camera mea foto o scruteaza de peste un an. Unele fotografii sunt trucate sau prelucrate cu mijloace digitale tocmai pentru a potenta starile sus-mentionate sau pentru a se apropia de pictural. In fond, fotografia datoreaza mult picturii si, ca sa ramana in centrul atentiei, ea trebuie sa socheze prin plasticitate sau prin unicitatea temei, altfel ramane mai degraba reportaj decat una dintre subramurile artei contemporane.
Cat despre obiecte sau pictura-obiect, ar fi de precizat continuarea cautarilor mele la nivelul unor materiale ca polistirenul si policarbonatul, care pot deveni fascinante � ca orice cautari intreprinse in mod laborios.
Cromatic, continui o coabitare intre un fovism neoexpresionist-psihedelic, pe alocuri aproape metalic si game de griuri colorate atent studiate, inclusiv in fotografie, cautand motive care sa ma inspire in primul rand pictural, nu numai metafizic sau ca reflectie a alteritatii.
Expozitia de fata poarta in ea germenii unui dialog necesar cu lumea din noi si din afara noastra (care, incepand de la un punct, poate fi aceeasi), iar pentru o mai buna reflectare, diversitatea si interferenta mijloacelor de expresie, a cautarilor si ideilor este in acelasi timp, atat pentru proiectul de fata, cat si pentru mine, o solutie si un argument.
va aparea pe 1 decembrie si va fi despre ...
romani
ca intr-un joc de copii
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)