Mind The Gap
de Luminita RUSU
text aparut in Pasager/21
Please read English Version here
FLASH & FLESH
Merg hotarita cu valizele in maini pe culoarele imensului Heathrow. Metal, plastic, sticla. Asta e tot ce vad. Oamenii? Umbre fara nume. O clipa imi trece prin minte ca nu voi putea trai aici. Dar dincolo de panglicile galbene cu inscrisul �Do not pass�, in zona rezervata celor care ii intampina pe pasagerii curselor aeriene, ma asteapta cineva care spera si viseaza ca eu sa traiesc aici. B., barbatul pentru care eu imi las in urma tara, cariera, familia, prietenii. Doamne, asta e calea?
Flash-uri cenusii. Nimic palpabil. Nimic care sa ma salveze. In sfarsit, trec de ultimul punct de control. Brusc, mi se deschide in fata o sala imensa. O sala de asteptare. Imi rotesc ochii. Nu vad nimic. Chipuri fara contur. Din dreapta, o mana se inalta. Totul capata sens. Flesh. Simt miros de concret. Ceva de care sa ma sprijin.
In zilele ce au urmat � am inceput sa invat sa traiesc in noua lume.
Dupa cum stiti, mai toate masinile au volan pe dreapta si se conduce pe partea stanga. Drept urmare, in primele zile am avut impresia ca toate masinile vin spre noi de pe contrasens. Nivelul meu de anxietate creste simtitor. Sunt speriata, dezorientata. Tot acest nou care mi-a invadat viata � nu stiu ce sa fac cu el. Ma consolez cu ideea ca toti cei care au schimbat tara au trecut prin asa ceva. B. are o rabdare de inger. Evident, nervii mei sunt intinsi la maximum si, probabil, mintea mea e plina de prejudecati culturale, asa ca reactionez disproportionat. Mi se pare destul de dificil chiar si sa ma racordez la cele doua ore diferenta de fus orar. Constat cu groaza cat de rezistenta sunt la schimbare.
BUTTER, WHY NOT? NO BREAD, M�AM!
La restaurant, la primul nostru pranz in Londra, avem un mic �diferend� in materie culinara. B. ma intreaba daca vreau unt. �Butter?� intreb eu mirata. La pranz?! El replica: �Ei bine, da, de ce nu?�. Nu pricep. De ce as vrea unt la masa de pranz. Ma simt jenata de neintelegere. El ma priveste calm si imi zambeste conciliant, incercand sa inteleaga de ce m-am bosumflat. Caut o scapare. Intreb din nou daca e vorba de unt-unt. Da, e vorba de untul cel de toate zilele. Sunt pierduta. Probabil arat tare stupida si caraghioasa! Ah, bravo, degeaba lectura mea laborioasa despre Anglia, despre cultura si traditiile ei, despre obiceiurile englezilor. Degeaba vizionarile mele sistematice de documentare BBC si filme britanice. Nu gasesc nici o referinta. In fine, chelnerul ne aduce untul, impreuna cu cateva chifle ademenitoare, tapetate cu diverse seminte. B. imi explica senin ca ei folosesc unt in mod frecvent, la aproape toate mesele consistente. �Ajuta la protejarea stomacului�, adauga el.
In schimb, la orice alte mese frugale, nu prea elaborate, englezii nu folosesc paine deloc. Cand am cerut paine la un restaurant, chelnerul a clipit din ochi incurcat si m-a intrebat daca vreau felul doi sub forma de sandwich. Era singurul mod in care ei vedeau posibilitatea ca eu sa mananc cu paine. Iar in alt local s-au scuzat ca nu imi pot oferi nici un (sau NICIUN!:) fel de paine! All right, sir! Traiasca dieta fara carbohidrati!
PLEASE, SORRY, THANK YOU
Aceasta triada este folosita aici cu o frecventa uluitoare. A ruga, a te scuza, a multumi. O cultura a politetii, a compasiunii si solicitudinii. Ma simt oarecum excedata de faptul ca oamenii se asteapta sa spun asta la fiecare doua fraze. Nu am fost niciodata prost crescuta, dar chiar sa le invoci la fiecare pas mi se pare cam mult. Vanzatoarea de la supermarket, un trecator grabit care te atinge din greseala, o doamna in varsta careia i-ai dat intaietate� toti te roaga, se scuza si iti multumesc. Si tu trebuie sa faci la fel.
In prima mea calatorie cu trenul aici, spre Oxford, o domnisoara asculta muzica la walkman, la un nivel usor peste pragul audibil personal. Se auzeau din cand in cand beat-urile, la 1-2 metri in jur. Nimic deranjant - am spune noi, �obisnuiti� in Romania cu muzica urlatoare ce razbate din casele vecinilor, masinile manelistilor s.a.m.d. Pentru englezi, insa, chiar si firavele sunete ce se auzeau din castile domnisoarei s-au dovedit inacceptabile. A fost imediat admonestata de un barbat mai in varsta, cu care s-au solidarizat apoi aproape toti cei din compartiment. Biata fata s-a inrosit si si-a cerut scuze de zece ori pentru a fi ascultat muzica la un nivel sonor deranjant pentru cei din jur.
Spre onoarea lor, englezii sunt grijulii cu zgomotele si stress-ul indus de acestea. Fac in mod constant studii privind harta zgomotului in UK, nivelul de poluare sonora s.a.m.d. Au reglementari clare si stricte in privinta zgomotului industrial si casnic, iar oamenii, in general, respecta cu sfintenie regulile.
Recent, pe 5 noiembrie, am trait in avans un fel de �Revelion� de-al nostru, cu ocazia celebrarii �Bonfire Night�. Aceasta marcheaza noaptea in care, acum 401 ani, un grup de catolici rebeli, condusi de Guy Fawkes, au planuit sa arunce in aer, cu praf de pusca, cladirea Parlamentului pe care regale James I urma sa o deschida a doua zi. Atentatorii au fost insa prinsi inainte de a-si pune planul in aplicare. In cinstea dejucarii planului distructiv, englezii sarbatoresc in fiecare an, pe 5 nov., Bonfire Night, cu focuri si artificii care simbolizeaza pedepsirea prin �ardere� a opozantilor.
Poate v-ati fi asteptat ca pocnetele sa dureze toata noaptea! Ei bine, nu. Artificiile si focurile au fost permise intre 17-22. Si intr-adevar, dupa ora 10 seara, nu am mai auzit nici un zgomot. Ei chiar respecta legea...
SHOPPING � WHAT AN ADVENTURE!
Primul contact cu supermarket-urile si pietele s-a dovedit covarsitor. In fata unei varietati ametitoare de produse de toate marimile, culorile si gusturile, te simti aproape paralizat. La inceput nu am stiut ce sa aleg. Las deoparte faptul ca Imperiul a luat tot ce s-a putut din fiecare insulita sau teritoriu pe care l-a stapanit, lucru care se reflecta vizibil in bucataria britanicilor. De fapt, ei nu au o bucatarie traditionala impresionanta. In orice caz, nu una ca Franta, Italia sau tarile latino-americane, de exemplu.
In afara de ritualul ceaiului cu prajiturele la five o�clock (apropo, aici chiar se bea ceai, nu gluma, de la working class pana la aristocracy � toata lumea pare sa gaseasca o mare placere in a ingurgita de la trei cani/cesti pe zi in sus), in afara de cateva retete de supe si de vita/miel/pui/porc cu felurite legume si cartofi, asezonate cu sosuri dulci-acrisoare, precum si retete de biscuiti, pudding si tarte, englezii nu au o bucatarie specifica. Nu au national cuisine. But international, oh, yes! Tot cosmopolitismul lor se regaseste in acest amestec culinar, un creuzet naucitor in care se topesc gusturile Asiei si Europei, Asiei si Africii, Asiei si Americii. Da, mancarurile indiene, paki, chinezesti, thai, vietnameze, japoneze etc., sunt foarte bine reprezentate. Plus influente din Carraibe si alte bucatarii insulare. Previzibil, in Albion mancarurile pe baza de peste si alte vietuitoare marine au mare cautare, de asemenea.
Ca urmare, supermarket-urile sunt o oglinda a cererii de piata. La raioanele de legume si fructe exotismul e la el acasa. Idem la cel de mirodenii. In schimb, romanca din mine s-a simtit usor vexata ca nu a putut gasi nicaieri malai pentru o mamaliga ca la mama acasa, cu branza si smantana. In cele din urma, am cumparat malai de la un magazin de delicatese exotice mediteraneene. Noroc cu Polenta italienilor, sora geamana a mamaligii noastre!
In schimb, branzeturile sunt senzationale. Am testat pana acum vreo 20 de feluri � toate delicioase, incepand cu Cheddar cheese si terminand cu Blue Cheese (pe care o stiam deja in varianta franceza) si sunt abia la inceput! Ma asteapta alte sute de sortimente� sper sa traiesc suficient cat sa le incerc pe toate.
E drept, englezii nu au auzit nici de bors. Nici de leustean ori cimbru � in mod inexplicabil, aceste doua mirodenii le-au ramas necunoscute. Si nu am gasit nici esenta de rom. In cele din urma, am cumparat o sticla de rom ca sa dau aroma cremei mele de zahar ars�
La capitolul �Bauturi� britanicii stau bine. Zeci de sortimente de bere, vinuri (dintre vinurile noastre doar cel de Cotnari este importat deocamdata aici), spirtoase de toate felurile, sucuri si ape minerale sau tonice. No complaint! ?
THE TUBE
Metroul londonez este un metrou ca oricare altele. In afara de istoria faimoasa care il precede, aceea de cel mai vechi sistem de transport subteran din lume, metroul are problemele lui. Sunt frecvente cazurile in care sunt anuntate intarzieri si blocaje. Interioarele sunt similare cu cele ale metroului bucurestean, deosebirea e ca scaunele sunt tapisate. Sunt insa la fel de aglomerate si nu mereu foarte curate.
Anuntul care ii avertizeaza pe calatori sa fie atenti la distanta dintre vagoanele de metrou si platforma peronului iti ramane obsedant in minte: �Mind the gap.�
IN THE STREET: WHERE THE ACTION IS
Britanicii iubesc curatenia. O cultiva si o intretin. Doar in locurile cu trafic pietonal infernal cum ar fi strazile din centrul Londrei mai poti vedea ceva resturi si gunoaie pe strazi. Spectacolul strazii este fascinant. Cel mai mult imi place Oxford Street, un fel de Bd. Magheru al capitalei britanice. Policrom, proaspat, cosmopolit, neconventional, uneori strident, alteori suav. Oxford Street este principala artera comerciala a Londrei, cu peste 600 de magazine din care peste 150 brand-uri internationale, cu peste 200 de restaurante, baruri si pub-uri, inconjurata de parcuri, muzee, teatre si galerii. Daca e sa se intample ceva important, aici este locul de emergenta.
Vezi tot felul de oameni in Oxford Street, de la yuppies defiland impecabil in tinutele lor business pana la ragamuffins cersind in hainele lor zdrentuite, de la buskers cantand dumnezeieste pentru un banut pana la pickpockets versati, cu o prestidigitatie care i-ar umple de invidie pe iluzionistii vestiti. Si vezi, evident, multa lume de conditie medie, de diverse rase si orientari.
Ma impresioneaza toleranta britanicilor - cel putin cea afisata. Homosexual community, ca si indivizii cu diverse orientari de inspiratie muzicala � rockers, punkers, skin-heads etc., ori cei cu tatuaje si piercing-uri socante, sau prostituatele - femei si barbati s.a.m.d. � toti sunt priviti cu ingaduinta. Sunt acceptati. Sigur ca intalnesti si o multime de freaks - indivizi ciudati, care par sa traiasca intr-o lume a lor, probabil sub influenta substantelor halucinogene. Dar pana si acestia sunt priviti cu o oarecare intelegere, atata timp cat nu devin agresivi cu cei din jur.
TOURIST ATTRACTIONS
Da. Am vizitat multe, si au ramas inca si mai multe! Muzee, galerii, parcuri, gradini. De la cochet-comerciala Madame Tussauds la impunatorul si sobrul Buckingham Palace, de la infioratorul Turn al Londrei si catedrale austere la castele si palate regale maiestuoase, de la galeriile de arta contemporana Tate Modern la clasicele National Portrait Gallery, Courtauld Institute Of Art Gallery sau Queen�s Gallery. De la arhi-vizitatul Muzeu al Londrei, ori Muzeul National Maritim sau al lui Sherlock Holmes, pana la cele mai putin cunoscute cum ar fi Muzeul Modei si Textilelor, Muzeul Evantaiului ori Muzeul Florence Nightingale. Si lista poate continua� Am un singur cuvant de adaugat despre gradinile londoneze si din imprejurimi: magnifice!
ENGLISH WITHOUT A TEACHER
Prima mea zi pe cont propriu in Londra a valorat cat zece lectii de limba engleza in Romania. Mi-a biciuit toata increderea pe care o aveam in abilitatile mele lingvistice, m-a aruncat in bratele disperarii si mi-a pus la indoiala cunostintele de limba engleza. Da, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, limba in care gandim si simtim este un mare trisor. Limba in care te nasti si traiesti este un profesor foarte confortabil. In schimb, limbile pe care le inveti sistematic, dupa o mie si una de metode care de care mai grozave, clacheaza in fata unei realitati izbitoare in simplitatea ei.
Engleza pe care o invatam la scoala, acasa, este draguta, simpatica, eleganta, corecta, dar nu ne foloseste prea mult cand ajungem aici.
Atata timp cat pastrasem conversatia la nivel interpersonal, cu B. si cu parintii lui, totul era minunat. Ma amageam ca va fi la fel cu toata lumea de aici.
O data aruncata in vartejul strazii, am capotat. Iti trebuie multa luciditate si sinceritate, plus o doza de intelectualism auto-flagelant ca sa te recunosti invins din punct de vedere lingvistic. Eu, cu perfectionismul meu blestemat in domeniul limbii si al comunicarii (deh, deformatie profesionala!), m-am simtit pierduta in fata cruzimii unei limbi mustind de expresii colocviale, de subtilitati folclorice, de suculenta a limbajului strazii. Plus zeci de accente, dialecte si influente cosmopolite. Oh, British slang, cu al tau atat de plin de culoare Cockney Rhyming slang � folosit initial ca jargon de lumea interlopa londoneza, apoi extins la clasele sociale inferioare si medii din anumite zone ale capitalei britanice � cand am sa ajung sa te inteleg?
Mi se spune adesea ca engleza mea este �foarte buna�, sau �exceptionala�, cu un accent curat si o gramatica impecabila. Ba chiar mi s-a spus ca vorbesc �Queen�s English� � engleza de curte, cea oficiala, limba literara deci. Hmm� Qui prodest?
La ce bun toate acestea daca am dificultati in a intelege ce spun oamenii simpli, instalatorul care a venit sa repare instalatia de apa sau baietii cu cablul de conexiune la Internet? De multe ori imi cer scuze si ii rog sa repete. Acum o luna, un tanar a batut la usa. Eram singura acasa. A spus ceva neinteligibil pentru mine si a schitat gestul de a intra. Am pus pieptul vitejeste in prag si l-am rugat sa repete mai clar si mai rar ce doreste. A repetat, la fel de neclar si de repede. I-am spus ca nu inteleg si i-am cerut din nou sa repete mai rar si mai clar. A repetat, la fel de repede si de neclar. Mi se parea ca joc intr-o piesa de teatru absurd. Pana la urma am riscat si l-am lasat sa intre, ca sa vad ce face. S-a dovedit ca lucra pentru compania de electricitate si voia sa citeasca indexul la contor! ? Ca sa parafrazez (si sa rimez!), noi suntem tristi, dar limba e plina de umor...
Consolarea mea e in cercurile de intelectuali, in programele de stiri ale mass-media, unde totul suna OK si inteligibil.
In rest, ma lupt cu limba scrasnita, (st)repezita a strazii si sper ca intr-o zi sa ajung sa o inteleg cumsecade, asa cum merita orice limba � la urma urmei limba aceasta e cea vie, ea are culoarea, vivacitatea si plasticitatea spiritului celor care o vorbesc, nu limba intepenita in manuale conformiste si in saloane�
(CON)TEMPORARY CONCLUSIONS
M-am acomodat? Lumea de aici zice ca ma descurc bine. Eu nu zic asta, zic doar ca incerc sa traiesc normal. Uneori ma surprind cautand pe strada chipuri carora as vrea sa le dau un nume, sa le indentific. Chipuri care sa nu imi mai para straine. Oameni care sa para ai mei. Ai vietii mele de pana acum doua luni. In afara de B., de parintii si prietenii lui, nu cunosc pe nimeni. Tin legatura cu ai mei prin telefon, email si messenger. Suntem virtuali pana la Dumnezeu si inapoi.
Uneori imi vine sa plang, mi-e dor si doare... vorba cuiva. Mi-e dor, nu stiu daca de tara, de cultura si limba in care m-am nascut, cat de oamenii care le locuiau. Oamenii care faceau totul sa para al meu - limba mea, casa mea, parintii mei, orasul meu, profesia mea. Noroc cu B., a carui dragoste si devotament ma ajuta sa resimt totul ca suportabil.
Aceasta noua viata ma obliga sa tin capul sus. E ca atunci cand inoti � cu cat valul e mai mare, mai dificil de abordat, cu atat te obliga sa fii mai performant si sa te misti corect. Am inceput sa imi caut de lucru. Depun/trimit CV-uri, ma prezint. De cand cu publicitatea negativa din presa ultimelor saptamani cu privire la Romania si Bulgaria, angajatorii sunt destul de rezervati fata de oricine e roman sau bulgar. Ba chiar am surprins pe ici, pe colo, reactii ostile de genul: �Oh, ce mai vor si astia din Europa de Est?� Unde e politetea britanica, fie ea si rece sau formala?
�Nu stiu in ce cultura locuiesc acum. Sau in ce limba. Cand sunt obosita sau somnoroasa, cand sinapsele sunt amortite, ma trezesc vorbindu-i lui B. in romana. Atunci izbucnim amandoi in ras. L-am invatat cateva cuvinte uzuale in romana� i se par �dificile� sunetele noastre.
Cand mergem la intalniri sau petreceri, unele din cunostintele lui vorbesc atat de repede si cu atat de multe expresii ori contexte despre care eu nu am cum sa stiu, incat renunt sa ii mai urmaresc. La sfarsit, aplic metoda zambetului tamp ori �poker face� - expresie zero. De cele mai multe ori oamenii nu isi dau seama ca nu i-ai ascultat sau inteles, ca nu exista feedback real. Funny, isn�t it? Grozav este ca in aceste cazuri, nemaifiind �parazitata� si ocupata cu decodarea sensurilor vehiculate prin intermediul limbii vorbite, pot aplica in voie studiul limbajului corpului sau ca pot citi �metatextele� ce apar in procesul comunicarii. Intr-adevar, poti afla multe despre cineva, fara a urmari sau intelege deloc ce spune, doar urmarindu-i mimica, gesturile, post�rile corporale. Si culmea, adesea ajungi sa stii si ce spune fara a intelege ceea ce spune!! Nu este semiotica limbajului adorabila?�
Simt, vreau sa cred ca sunt pe drumul cel bun. MIND THE GAP. Ai grija la distanta (sau prapastia�) dintre culturi si limbi. S-ar putea sa cazi si sa te ranesti. Dar s-ar putea la fel de bine sa reusesti sa treci dincolo, de unde sa contempli frumusetea ambelor lumi, asa cum este ea.