|
|||||||||||
|
Ica CHITU
Chiar si el !
de Marius DOBRIN
Mariana Camarasan a regizat un spectacol [*] dupa piesa ionesciana si ne-a intampinat cu ideea simpla si imuabila: suntem toti trecatori pe un drum trasat de moarte.
Spectatori fiind, mergem pe o cale sau alta, ingraditi de ziduri si dirijati de gesturile mastilor funeste. Ici si colo ajungem sa vedem o scena sau alta din cate se mai intampla prin lume. Drumul nostru in esenta tragic ne poarta prin umbra dar ni se ingaduie cate un popas in lumina. Ne oprim, ne asezam, deslusim bine imprejurimile, atentia ne este captata brusc de zumzetul lumii. Radem. Dam de personaje gomoase care induc fie teama, fie respect. Dar mai presus de toate invatam pur si simplu ca pana si un rege moare. Si mai ales ca nu moare cand vrea el. Ramane astfel doar chestiunea demnitatii cu care isi interpreteaza rolul pana la ultima respiratie. Cei care cred in stiinta folosesc instrumente sa masoare, sa analizeze. Emit solutii pentru orice, cerceteaza si cauta sa controleze iscoditor trecerea pragului. Firile poetice lacrimeaza de ceea ce simt a se petrece, se refugiaza in amintirile frumoase, refuza sa accepte realitatea cruda.
De indolenti nu mai e nimic de zis. Au propriile lor preocupari. Marunte? Poate ca da. Uneori cu un rost. In
Evelina MORARU
Chiar si el"
Marius DOBRIN
Gyorfi-Deak Gyorgy
Narcisa TURONY
Doron NISSIM
Atunci se cunosc oamenii.Si atunci. Prea tarziu? Pentru noi, spectatorii care inregistram moartea unui personaj, o fi prea tarziu. In spatiul imparatiei de dincolo conteaza insa cum te prezinti la Poarta. Noi ceilalti ne continuam drumul intortocheat, urmand aceleasi semne care ne dirijeaza. Sub aceeasi masca neagra. Fermecati de poveste, uitam ca drumul ne poarta spre un acelasi sfarsit. Am ras, am privit protagonistii in ochi, ne-am emotionat laolalta cu ei. Regele a murit, pana sa strigam �TraiascaRegele� ramanem o clipa pe ganduri.
Si auzim vocea lui Petre Tutea, rostind versurile lui Miron Costin:
�Unde-s ai lumii imparati, unde iaste Xerxes
Alixandru Machidon, unde-i Ataxers,
Avgust, Pompeiu si Chesar? Ei au luat lume,
Pre toti i-a stinsu vreme, ca pre niste spume�
Iarasi noi, noi, spectatorii?
Niculina OPREA
Anca DOROHOI
Simone GYORFI
Ana DOINA
Adrian GRAUENFELS
Nicu DARASTEAN
Facultatii de Teatru din Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale din Bucuresti.
Gyorfi-Deak Gyorgy
Tom KINTER
de Narcisa TURONY
Ion MARIA
Noaptea Invierii.
Ma indrept grabind, desi inca nu stiu de ce, spre satul de munte unde mi-au cantat diminetile intru bogatia sufletului meu de copil. Spre satul de munte unde abia asteptam sa cante cocosii a zi noua pentru ca, titirez de nestavilit, sa sar draceste din patul meu de langa soba si sa alerg cu inima in ochi pe campuri. Spre satul de munte unde ma astepta maia Anuta. Micuta, dulce-rotunda, cu ochii zgribuliti a pui fara cuib, cu fusta plisata si bluza incretita, neaparat albe (un alb nicicand iertat de satenii muncitori si iubitori de cenusiu), ma astepta in fiecare inceput de vara. Bunica din povesti si din visele noastre de oameni maturi. O gaseam mereu in tinda, tesand la razboi sau tesand amintiri si doruri neimplinite. Pe prispa, inmiresmand asteptarea, un cosulet de pere domnesti si mere dulci ii vorbeau de mine.
Repezeam poarta subreda in laturi si, cu mainile in sold, o priveam ca dupa o mare izbanda.
,,- Ai venit, mama!...�
,,- Am venit, maie!�
Radea si plangea maia Anuta. Radeam si eu si nu intelegeam de ce plange, doar venisem�Asa ca o luam in brate si o strangeam cu toata puterea dorului de mai tarziu.
,,- Mama, ma sufoc!��abia respira maia Anuta. Iar eu o strangeam mai tare razand a fericita copilarie.
Mi-am crescut sufletul in verile, povestile si dragostea maiei Anuta.
Am adunat frumusetea vietii odata cu murele de pe campuri, am carat-o odata cu apa rece de izvor de munte, am pastrat-o in mirosul tufelor de ginerele si mireasa in care-mi sorbeam diminetile, in lanurile de grau in care prematur invatam nostalgia iubirilor imaginare, am suflat-o in maturitate odata cu puful papadiilor tarzii, victime condamnate risipirii de ochii mei plini de neastampar verde. Mult timp am crezut ca nu m-am nascut cu ochii verzi, ci ca seva verde a ierbii, a campurilor si a verii mi i-a colorat asa. Mi-am crescut sufletul in
3: Violuri"
Irael
Laurentiu BARBUICA
Vlad SOLOMON
Tablou de Nelu FERMAN
Camelia CAPRARIU
Corina UNGUREANU
Adrian RACHIERU
Andana CALINESCU
Eu noapte�timp de noapte.
Noaptea Invierii.
M-am reintors in sat.
Grabesc spre vechea biserica din lemn de stejar, inca nefinisata (imagine de dainuire fara vanitate).Vreau sa ascult aici slujba Invierii. Am facut-o o data, copil fiind, dar aducerea-aminte e mult estompata.Trebuie sa trec pe langa cimitirul in care veneam adesea sa numar mortii, citindu-le cu aceeasi curiozitate mesajele de dor si jale ale celor ce nu i-au urmat, traind adesea imaginar o viata sfarsita prea devreme�
Ma izbeste ametitor un tipat prelung:
,,Nelule�.de ce-ai plecat?!
Scoala-te, Nelule! Scoala-te�!�
Se canta mortii in noaptea de Inviere. Amar obicei.Uitasem vaietul ce strabate
Sorin ANCA
Andana CALINESCU
Mihai VAKULOVSKI
Tom KINTER
Oana MEA
Viorel MURESAN
Nicu DARASTEAN
Erica KELLER
,,Tata�uite ce pat eu fara tine�
Aoleu�ce ma fac eu singur pe lume�?!�
Ratacesc fara putere prin cimitir. Imi tarai trupul si mintea in bocetul colectiv.
Doamne�de ce am venit? Ce cautam?
Ma indrept spre biserica. Incepe slujba�
,, Hristos a inviat din morti/ Cu moartea pre moarte calcand
?i celor din morminte/ Viata daruindu-le��
In coltul cimitirului, aplecata peste un morman de pietre, cu o lumanare aprinsa in mana, murmura bocit maia Anuta.Instinctiva aducere-aminte. Ochii-mi sclipesc, mainile-n sold graiesc regasirea.
,,- Am venit, maie!�
Dar maia Anuta nu mai rade, nu mai plange. Descanta prin mine priviri invalide.
,,- Maie,maie��Plang eu acum si raman cu bratele intinse in noapte.
,,- Ia bolovanii de pe mine!�imi suiera cu ura maia Anuta.
Alunec langa ea. Drept, in genunchi.Mangai pietrele si as vrea sa o mangai pe ea. As vrea sa ma stranga tare la piept, sa ma stranga intre bolovanii ei, sa ma sufoce asa�
Nu stiu decat sa mangai pietrele.Neincetat.
Nici nu simt cand se ridica maia Anuta. Ma prinde de mana. Lumanarea aprinsa in palmele noastre.
Se canta mortii in satul de munte.Eu sunt din sat.
,,- Maie,maie�mi-a murit sufletul, maie!�ii strig tarziu, mult mai tarziu.
,,- Hauleste-l, mama!
In noaptea asta te aud mortii. Canta-l,mama!�
Ma strange mai tare de mana. Lumanarea-mi picura a intelegere omeneasca ceara fierbinte in palma.
,,-Scoala-te,suflete! Cum sa traiesc fara tine?!�
,,- Nu ma aude, maie�!!!�
,, - Te-aude, mama! Invie ai dusi in noaptea asta�Canta-l, mama! Hauleste-l, mama!�
S-a stins lumanarea. S-au aprins ochii maiei Anuta. S-au aprins verile si povestile.
,, Te cant, suflete! Unde esti, suflete? Scoala-te,suflete!�
...,, Hristos a inviat din morti/ Cu moartea pre moarte calcand
?i celor din morminte/ Viata daruindu-le��
Se canta mortii in satul de munte.Eu sunt din sat.
Oana CATANOIU
Gyorfi-Deak Gyorgy
Rozi BAKO
Geta HANNA
Mircea NASTASIE
Gilad BENARI
Ramona IANCU
Oana MEA
Andrei FISCHOF
Nicu DARASTEAN
Liviu Florian JIANU
Horia DULVAC
I.C.
de Niculina OPREA
Gyorfi-Deak Gyorgy
Nusa ILISIE
amiaza fatala imi taie rasuflarea
nu sunt nici vie nici moarta
nu incap in nici o religie
singura logica e logica mortii
visul forfecat urmeaza cortegiul
trupului
aud sunetul lanturilor in cadere
peste umerii lui
o, daca as putea germina in apa
sufletului
l-as salva inca o data
si inca o data
Andana CALINESCU
Uvedenrode"
Dina CALIN
e.
Gyorfi-Deak Gyorgy
http://www.pbase.com/doronnissim/image/54191782
MNAC
de Simone GYORFI
-Sa fi venit ieri, ofta ea la tot pasul, sprijinindu-se tot mai apasat de bratul fiicei sale.
-Cine ar fi crezut, pe soarele acela, ca astazi va turna ca din galeata? Nici nu-i patru ceasul si e deja intuneric!
-Traditia e traditie, sufla Tereza si se opri la poalele crucii.
De-acolo, drumul se bifurca in doua. Spre stanga strada fusese de curand pietruita, insa dealul era naravas, dupa cate o rupere varateca de nori o lua la vale si oamenii se trezeau din nou ca urca pe bolovani. Cortegiile funerare se rarisera de cand fusese dat in folosinta cimitirul cel nou, in capatul opus al orasului, intre fabrica veche de bere si celefeu, pe o parcela ce apartinuse avutului obstesc. Paulina se apleca si-si dezlega siretul, doar pentru a-l innoda la loc si pentru a-i mai oferi mamei sale o clipa de ragaz.
-Uite ca au vopsit fantana, observa Tereza.
-Care fantana?
-Aceea. Ai zice ca are mai bine de o suta de ani?
-Ciudat, n-am mai observat-o.
-Grabita cum esti mereu, nici nu ma mir.
-Mama�
-Strabunicul a construit-o, asa sa stii. Avea o casa tocmai acolo, in varful dealului. Numai ca lelea Iulisca a murit in timp ce el lupta pe front. ?i mosul n-a mai vrut sa se intoarca acolo. A daruit dealul obstei. Ca sa aiba un loc de ingropaciune.
-De-aia o ia dealul in jos, ca l-au populat cu vile? S-o fi suparat mosul, acolo, unde este.
-Nu huli, fata.
-Pe care parte o luam?
Era intrebarea pe care o punea de fiecare data. Neamurile odihneau tocmai in varf, la intrarea opusa. Pe oriunde ar fi apucat-o, tot greu era. Din ce in ce mai greu, mai ales de cand il condusesera si pe Alexa, intr-o zi molcuta de primavara timpurie�
Tereza mai sufla o data adunandu-si puterile, apoi porni inspre partea abrupta. Paulina stiuse ca asa va face. Aveau sa intalneasca astfel mai putini oameni, care le-ar fi oprit doar pentru o vorba si le-ar fi intarziat.
Era singura data in an cand Tereza putea fi convinsa sa iasa din casa.
In ploaia marunta, mocaneasca, de toamna tarzie oamenii aplecati peste mormintele celor dragi, in incercarea zadarnica de a le impodobi ori de a aprinde lumanarile amintirilor, formau o masa uniforma.
Preotul cel tanar pasea cu grija printre cruci, ridicandu-si poalele anteriului. Diaconul il urma indeaproape, injurand vremea printre dinti.
-Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca, murmura cu obida preotul cand trecea pe langa un mormant inconjurat de membrii familiei.
Ici-colo il opreau sa spuna o rugaciune pentru cel plecat si atunci fata lui morocanoasa se lumina dintr-o data. In ultimii ani isi dezvoltase o adevarata afacere, un mic sereleu, dupa caderea de la putere a socialistilor multilateral dezvoltati si inaintati spre comunism oamenii devenisera dintr-o data parca mai tematori de Dumnezeu, �tui mama ma-si de pantofar, iarta Doamne pacatele mele, si preotul isi scuipa cu osardie in san. Asa, mai cu o pomenire, mai cu un acatist, ajunsese sa puna pe fagasul cel bun biserica veche, aceea care arsese de doua ori in trecut: prima data ii pusese foc un ostas rus, in inimoasa lui pornire de eliberare a popoarelor de sub jugul credintelor mistice; a doua oara ii traznise Sf. Ilie insusi cu un fulger grinzile proaspat aghezmuite, noroc ca plecasera muncitorii si nu patase sange de crestin lacasul
Tereza privi chiondoras spre cele doua sutane si o trase pe Paulina mai aproape de garduletul mormantului.
-Hai, mama, incerca fata. O slujba de pomenire, acolo. Sa intram si noi in randul lumii.
-Alexa, taica-tu, a fost al meu, i-o taie Tereza, ca in fiecare an. N-a suferit in viata lui sclifositii de nici un fel. Crezi ca mi-ar ierta-o, daca acum as face peste voia lui?
Paulina ridica din umeri si isi incepu tacuta lucrul. Nu avea ce sa mai adauge spuselor Terezei. Alexa fusese un om harnic si scump la vorba. Nu se inghesuia cu sfaturi, insa punea umarul acolo, unde se simtea nevoia. Trecut bine de saizeci, se opintise sa planteze
-Alexa, Alexa, murmura ea si simti cum o ard lacrimile in gatlej. De ce m-ai lasat, Alexa? Pe ce m-ai dat, barbate, pe trei pari de vita de vie, si aceia ai vecinului, Alexa? N-ai avea somn in vecii vecilor, om fara suflet ce esti!
Ploaia se intetise intre timp si Paulina, care lucra tacut, cu osardie, aluneca in argila amorfa. Incerca sa se prinda de gardul de fier care imprejmuia mormantul, insa cazu pe-o rana si mana ii intra pana la cot in pamant. Tereza tipa inspaimantata si, in loc sa ridice privirea la cerurile de la care nu mai astepta de mult mila si ajutor, se arunca peste mormantul noroios, infundandu-si obrazul in tarana.
-Pe mine ia-ma, Alexa, nu pe fata, racni ea, tragand cu disperare de mana Paulinei.
Timpul paru ca se opreste. Doar pentru o clipa, doar cat i-ar trebui unei adieri de vant sa stinga lumina firava a unei lumanari. Apoi Paulina executa un salt curios si ateriza in dreptul crucii de la intrarea cimitirului, acolo, unde stramosii incrustasera in piatra chipul Mantuitorului.
Se ridica ametita, cautand in jur dupa Tereza. Aceasta insa disparuse de parca ar fi inghitit-o pamantul. ?i nimeni n-o mai vazu vreodata.
de Adrian GRAUENFELS
Muzica de Ravel
era intinsa pe catifea verde intre flori de lotus culese de samurai tineri in parcul inconjurat de lacuri sarate .
ce bucurie sa o vad in sfarsit moarta, eliberata de iubiri inceste,
avea pe buze zimbetul unui sarut pentru caii albi priponiti in curte,
stapana zicea ca e anul in care caii zboara peste ocean cautand un loc sa doarma, dar fosnetul mortii ei colosale nu ne lasa sa ne odihnim,
infanta ridicata in capul oaselor cauta cu privirea cupa de vin otravit din mana stapinei..
O.. cum doreai mangaierile unui barbat in ceata diminetii, ascultai muzica ce venea de departe, din bucataria afumata plina de soldati grosolani povestind aceleasi batalii ,mustind din cicatrici purulente, repetand numele femeilor violate, treceai printre ei mandra ca ai murit atat de tanara, nebagata in seama, atat de repede uitata, absolvita de dizgratia batranetii,doamne ce frumoasa erai in albastrul matasurilor spaniole, fardata delicat ca pentru o nunta amanata, insotita gratios de trei samurai cu o duzina de roze pe pian, cu o scrisoare nedeschisa anuntand un mare naufragiu, te-ai asezat din nou in patul mortuar, ai pornit patefonul bunicului Ravel care zumzaia pavane pentru infante moarte de buna voie..
de Gyorfi-Deak Gyorgy
Soarele se ridicase de-o scrobilita pe cer, cand fluxul imgramadi deasupra lor primele haite de ahami. Desi se zbateau infometati, simtind mirosul carnii fragede din adanc, Ramlec nu le dadu drumul.
Acvaralul purta armura cea aurie, impodobita cu smocuri albastre si siraguri ce imitau dintii forfecarilor. Privi cu satisfactie forfota minusculelor puncte din profunzimi: �Numai muieri si prunci! Va fi mult mai usor decat ma asteptam. Nici nu vom avea nevoie de cazi."
Isi inghesui falangele printre blindate, cu scrobilitele pregatite de atac, apoi facu un semn catre obujii care-l pazeau pe prizonier:
- Aduceti-l!
Isi scoase taganul din teaca si-l roti deasupra capului. Lama perfect slefuita straluci orbitor, fascinand palcurile de soldati.
- Sa-ti fie Lumina blanda, murmura captivul strans tinut de inotatoare.
Ramlec il auzi si se infurie. Infipse arma in cloaca fontaneanului si o rasuci. Sumerasul se cutremura de durere. Acvaralul smuci lama si, cu o precizie de chirurg, despica burta prizonierului pana sub piept.
Intestinele se revarsara inafara, albastrind apa. Gardienii carara trupul pana in fata ahamilor, apoi se grabira sa se retraga cat mai repede din calea bestiilor. Arma unuia dintre ei se agata de matelevictimei si clipa pierduta pentru a o recupera i-a fost fatala, fiind forfecat deodata cu sumerasul.
- Moarte! urla comandantul.
- Moarte! raspunsera ofiterii si tasnira in urma fiarelor slobozite catre masa compacta de fontaneeni grupata mai jos.
- Lumina! striga Nascatoarea.
- Lumina! ii raspunsera din mii de piepturi voci subtirele de femei si copii.
La comanda, toate scuturile din sidef slefuit au fost rasucite in sus. Razele Soarelui se reflectara in zecile de mii de minuscule oglinzi si umplura Golful Perlelor cu o stralucire orbitoare. Ahamii isi ferira
capetele instinctiv din calea luminii, oprindu-se din goana si intorcandu-se in sus. Spre nenorocul lor, primele randuri de obuji nimerira chiar in gurile lor. Cei scapati nevatamati s-au strecurat iute in spatele bestiilor dezlantuite si si-au infipt armele in crestetul lor, incercand sa le omoare cat mai repede, dar in curand si-au dat seama ca povestile despre cele noua vieti ale ahamilor nu erau vorbe de claca.
Vazand vanzoleala de jos, palcurile din linia a doua si a treia de atac s-au refugiat din drumul monstrilor marini, cautandu-si scaparea inspre peretii stancosi, dar abia au ajuns sa se apropie la o aruncatura de darda, ca au fost intampinati de un tir concentrat de sageti, tepi si proiectile muiate-n fiere de melc.
Acvaralul se intoarse furios catre cazile ce pluteau greoaie deasupra campului de lupta si le facu semn sa inainteze. Membranele transmisionistilor bubuira, haturile fura smucite, serpusii se opintira, servantii se aliniara linga lansatoarele incarcate, gata sa slobozeasca o prima salva catre adancuri.
Acvaralul se retrase in interiorul propriului vas.
Membranele scoasera doua bubuituri, iar apa se umplu de tiuitul sonarelor. Dispozitivele de ochire incepura sa palpeze invizibilul si sa caute tinte. Brusc, lumina reflectata din strafunduri paru sa slabeasca, dar Ramlec n-apuca sa jubileze, pentru ca isi dadu seama rapid ca ecranul aparut intre cele doua armate era un val de meduze translucide, mici globuri de gelatina prevazute cu tentacule urzicante, atat de detestate de animalele inhamate la blindate.
siraguri de mici spini iritanti se ridicau neincetat catre suprafata.
Ramlec dadu o serie de noi porunci. Sa se intoarca in larg, ar fi fost o curata pierdere de timp. Hotari sa se inalte din nou, sa intre in suvoiul curentilor de suprafata si sa se lase purtat inspre coasta, ca
apoi sa se scufunde in apele curate si sa atace in iures la nivelul
cel mai de jos, ca astfel sa permita palcurilor de obuji sa se
regrupeze si sa atace sub acoperirea vaselor blindate.
Era ceasul de maxim al mareei. Apele atrase de Luna cea Mare navaleau salbatice catre tarm, astfel incat butiile si cazile trase de serpusii speriati n-au putut fi manevrate decat cu mare greutate. O buna parte din ele au fost tarate pe plaja, unde au esuat in nisip. Alte nave au nimerit in vartejurile starnite de navala lichida si au fost zdrobite de stanci.
Cele care au ramas in jurul navei acvaralului si au inceput sa coboare impreuna cu el s-au trezit inconjurate de un roi de luptatori foarte agili, dotati cu grenade si mine de imersiune. Le-au plasat cu indemanare pe coca navelor, apoi au spart burdufurile cu cerneala de sepie purtate in spinare, astfel incat vizibilitatea s-a redus vertiginos si servantii au fost nevoiti sa inceteze tirul, de teama sa nu-si nimereasca propriile nave. Sumerasii s-au retras repede la adapostul colturilor stancoase. Prima explozie cutremura flancul drept, urmata de altele, venite de jos, de sus, din fata, din spate - la fel de distructive.
Ramlec tasni prin cep cu taganul in mana, dar nimeri intr-un nor negru si opac. Auzea suierul sagetilor, trosnetul oaselor, zbaterile soldatilor raniti de moarte. De jos veneau pulsurile turbate ale ahamilor dezvantuiti, sus simtea zvarcolirea serpusilor urzicati de meduze. Incerca sa se indeparteze, dar o ultima explozie il arunca in sus, strivindu-l de coca unei butii aflate chiar deasupra sa.
Tablou de Nicu DARASTEAN
Raposatul acvaral tresari.
Diafana aratare semana cu sumerasul ucis inainte de atac, avea chipul la fel de calm si de increzator. Militarul se holba la el, nelamurit, dar toti cei sase ochi il tradara. Ingerul se subtie ca o suvita rupta din Eternitate si pieri, lasandu-l acolo, singur in fata Mortii.
Incepu sa-si retraiasca intreaga existenta, lucru ciudat! din clipa cand ii fusese infatisat prizonierul.
Uitand de Dulfina si de toate celelalte momente placute din viata, porni sa se scufunde in sumbrele sale amintiri, ingrozit, fara sa realizeze ca se indeparta, incet-incet, de limpezimea unde lumina se contopea cu apa.
de Ion MARIA
o lacrima
in ochiul
Domnului
o lacrima
pe care si-o sterge
discret
atunci cand
nimeni
nu-l vede
o sterge
cu un vers
pe care
doar
El
il citeste
3: Violuri
de Irael
Parea ca voi fi fericita in acea sectie unde inca o data faceam ce-mi placea cel mai mult, intram in sala de operatii.
Cu vulgaritatea operatorilor eram deja familiarizata, o nota mai ingrosata devenea doar o doza suplimentara de vaccin. Am deprins repede exigentele chirurgului si in scurt timp i-am devenit indispensabila. Cateva altercatii intre el si colegii mei (doi baieti simpatici pe care i-am simtit ca fratii in acel stagiu) m-au facut vulnerabila. Chirurgul stia si nu mi-a aplicat aceleasi metode. Am apreciat. Beneficiam deja de un tratament preferential. Nu eram niciodata bruscata, chiar daca tot niciodata nu eram incurajata.
In seara aceea eram la urgenta. Asteptam salvarea cu o gravida cu amenintare de avort. L-am revazut pe directorul chirurg. M-am bucurat instantaneu. Era omul de la care, in sase luni, invatasem toata chirurgia generala. Ma lasase chiar sa operez o apendicita. A trecut pe langa mine plin de veselie. Era foarte rumen. Statura lui impunatoare avea ceva directorial, oricum. Ne-am salutat si a trecut spre iesire. Ca iluminat de un gand s-a intors din usa sa-mi spuna un banc. Spunea mereu bancuri si
Mi se spune ca nepotul meu, plecat la facultate in Bucuresti vrea sa abandoneze studiile. Nu se poate acomoda cu orasul metropola. Aglomeratie, mizerie, viata insuportabila in comun, la camin. Totul e apasator, nu are aer. Ma declar surprinsa si comentam indelung. Fiul meu vine si intrerupe sirul prezumtiilor mele. Explica doct si foarte sigur. Nepotul a crescut la casa. Cei care au trait la casa au spatiul intim mult mai vast. Brusc la 19 ani acest spatiu intim ii este diminuat, invadat chiar. E normal sa dezvolte o reactie de respingere, de aparare. Imi aminteste de cursurile de psiho-pedagogie unde ni se explicau in metri distantele de adresabilitate. Nu le mai stiu exact, dar retinusem ca sub 75 de cm, deci cam o lungime de brat nu ai voie sub nici o forma sa te apropii de cineva, decat doar daca persoana isi manifesta intentia. Asa imi explic de ce mi se par libidinosi cei doi pacienti care sar mereu sa-mi sarute mana. Un gest care ar putea fi intruchiparea elegantei masculine, devine, in practica lor, care nu se bucura de acceptarea mea, un gest vulgar, de violare a intimitatii.
de Vlad SOLOMON
din volumul "In noi e un cer mai adevarat"-
Tel-Aviv-1984 (C)
S-a pierdut
Intr-o joaca de copii,
Ce se fugareau intre scaune vechi,
Risipite prin casa.
Intre rasete si gafaieli
S-a pierdut si al patrulea picior
Al scaunului.
Si l-au cautat sub pat,
Si sub masa,
Si la scaunele vecine,
Si intre lemnele din soba�
Dar, ca un facut,
Al patrulea picior al scaunului disparuse,
Nici macar scaunul cu trei picioare
Nu reusi sa-si aminteasca unde-l pierduse.
Se numarara toate scaunele
Si, pentru ca erau destule,
Si-n aceeasi seara nu erau invitati,
Se hotara, in unanimitate de voci de oameni si scaune,
Ca scaunul cu trei picioare
Ocupa prea mult loc.
Fu ridicat
Si aruncat pe un maidan.
Singur pe maidanul gol,
Scaunul cu trei picioare
Zambi induiosat,
Cu gandul la copiii ce se-alergau intre scaune,
Gemu de durerea piciorului pierdut
Si ofta.
Nu-l vor mai pune langa masa,
Nici intr-un colt,
Nici langa soba.
Si, ostenit si el,
Scaunul inutil,
Scaunul cu trei picioare,
Adormi pe veci,
Visand mereu acelasi vis,
In care el,
Scaunul cu trei picioare,
Avea toate picioarele intregi;
Si, invelit in catifea,
Ii odihnea pe regi,
Statea in capul mesei,
Sau in colt,
Sau langa soba�
Iar copiii, jucandu-se pe maidanul gol,
Priveau din cand in cand scaunul vechi.
Si, intre vanatai si zgarieturi,
Se bucurau:
Ce bine ca scaunul cu trei picioare
Nu s-a mai trezit,
Si doarme mereu,
Visand visul scaunului cu patru picioare�
Si ce bine
Ca scaunul cu trei picioare
Nu va vedea nicicand
Ca langa el doarme,
Aruncat si el,
Visand acelasi vis,
Un picior de scaun�
de Camelia CAPRARIU
Sunt pe drum si merg inainte, privesc in jurul meu, o veche prietena care trece, o opresc, imi face placere sa privesc frumoasa nepotica, timpul trece peste noi� de o viata�
Merg inainte, la bancomat, imi trebuie cash pentru a plati telefonul, daca am vorbit atata in vacanta, acum a sosit ora platii .. dar e bine, era inclus in costul vacantei� Ia te uita� bancomatul nu functioneaza pentru moment�
Merg inainte, spre magazine, lume care cumpara paine, carne, unt, ulei, detergent .. Eu cumpar ciocolata cu alune din ziua de salariu, cumpar spuma de par, cumpar bomboane, ma intorc spre casa, functioneaza bancomatul, ma asez la rand� astept�.
Astept� imi duc mana la ceafa, pentru un fel de mangaiere a parului foarte scurt dar� ce e asta? Gasesc o zona dureroasa, o umflatura, de suprafata degetului mare, si, daca pun mana, ma doare�Toate simturile mi se concentreaza in degetul care atinge aceasta umflatura�. De cand o fi iesit si ce o fi?
Apoi, ratiunea incearca sa puna ordine in ganduri, imi aduc aminte ca un coleg avea o umflatura destul de mare, nu stiu cum a rezolvat nu stiu ce riscuri erau. Si pe urma, chiar daca e vorba de raul fara de rezolvare, asa a fost datul� e pentru ce sa ne plangem de mila? Daca se va putea face ceva� se va face� si ceea ce va trebui sa se intample, se va intampla�. De ce ganduri inutile?
Astept la rand, gandurile se succed� sa spun sau nu acasa? Sa spun sau nu prietenilor? Ar putea sa li se para ca o parada a propriilor mele suferinte dar� uneori e placut sa iti planga cineva de mila� Sa spun? La ce ajuta? Sa merg inainte asa, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic? Oricum, lucrurile pentru mine se vor schimba cu aceasta suferinta, si se va schimba complet comportamentul meu, chiar daca nu s-ar putea zice ca am un comportament prea constant�Astept la rand�. Este o fata in fata mea. Asteapta si ea la distanta rezonabila fata de bancomat, nu ca cei care iti vin in spate ca sa iti rasufle in ceafa cand iti ridici banii�Astept� azi de dimineata, abia ajunsa la servici, cainii vagabonzi erau din nou in jurul masinii, vorbind cu ei m-am intors in masina pentru a lua geanta si atunci am lovit portiera cu capul� Asadar� inseamna ca asa am facut cucuiul asta care ma nelinisteste!!
Bine ca mi-am amintit la timp!!!
de Adrian RACHIERU
de Adrian RACHIERU
Sa-mi mangai singuratatea
Sa o invat sa vorbeasca
O simt cum se opinteste in drum
Cum florile vin sa o muste
Sa o manjeasca de parfum
Serile ma ascund sub asternut
Strig nume nedeslusite
Nu ma aude decat tristetea
Care vine si-mi promite
Ca va fii vesnic a mea
Comme dans un miroir ancien
Et je me demande�: ��Que serai-je demain�?��
de Andana CALINESCU
Ne-am cunoscut la vernisajul celei de�a doua�expozitii dedicata lui Nichita Stanescu.
Era� pe 1 martie anul acesta .. o zi superba de primavara� desi cu zapada alba si stralucitoare in lumina cruda a zilei,�si lasasem angoasele �specialitatea mea, la o parte si incotosmanata inca in hainele iernii plecasem bucuroasa si plina de flori spre un vernisaj �.
In ziua acea aveam sa risipesc si cartea� cu poeziile mele si desenele Ucai �spre mirarea si dojana blanda� a Ucai ..
Ce oare m-a facut ca oprita intr-un parculet sa fac poze si sa infig frumos in zapada trei frezii subtiri si frumos colorate?
�initial gandite, pozele, pentru a�i� fi transmise celui a carui zi de nastere era�pe 1 martie. M-am gandit dupa aceea ca de fapt erau primele flori pe mormantul dragei de Ana Luiza ..Nu stiu bineinteles unde este acea poza ..va aparea singura in alt ceas cand iar�se va aduna iar lacrima in ochi pentru ea �ingeresa cu aripi de lut..
Asa imi placea mie sa o alint si ca sa-mi cer iertare pentru rabdarea cu care imi asculta efuziunile �
Uite scrisoarea din ziua aceea �.cand toata bucuria primei zile de primavera s-a oprit taiata de vestea mortii ei.. o vazusem cu cateva zile inainte � si singurul ei gand era la cartea care urma sa ii apara ..
�Azi noapte am visat magnolii infloriti si trunchiuri de copac impletite strans care faceau o bolta .. visul era pentru biata Ana Luiza, ingerul cu aripi de pamant ...Dumnezeu sa o odihneasca ..a plecat ducand cu ea secrete grele ..poveri care au ucis-o pana la urma ..telenovelele sunt printre noi..Lacrima si surasul se intretaie..nuferii albi cresc pe lacuri cu mal pe fund ..vers blagian care mi l-a spus cand amandoua slefuiam cuvinte la telefon..
Iar tu prietene bea vin si uita tristetile si mergi si canta� iubirea si bucuria pe pamant ... prieten daruit de hazard � ia tu cantecul si bucuria valului de mare ..intelept si profund.. Am aflat aseara dupa ce m-am�� bucurat acolo la vernisaj...de frumusetea inceputului de primavara �.uite asa..Dumnezeu sa o ierte ..s-a stins macar repede �desi nimeni nu vroia sa creada.
�.acum eu nu mai am nici o putere de cartea ei cu Copilarie pe bicicleta� dar ii datorez postum..
�..Unde sunt ceasurile noptii cand faceam cenaclu literar la telefon? Spune tu ce-ti poate face mizeria asta de viata..
�..Sunt la pamant � nici la serviciu n-am putut sa ma duc ..n-am vrut sa-ti spun de pe intai martie chiar de ziua ta de nastere..��
Am pierdut o surioara daruita de viata..
Doi ani am avut-o aproape, cu puterea ei�� ea care era mai lovita decat mine ..cu simplitate si lumina ..mica floare de lotus ofilita atat de crud. Ea a declansat scrierea cartuliei din care ti-am trimis cele doua foi dupa ce i-am povestit ca la Sighisoara am cumparat un catren cu 10 000 lei� pentru expozitia cu fluturii care vad ca tot o aman� . ..
Am si acum in ureche vocea ei groasa ..mica si cu voce groasa, baritonala, de altfel si canta foarte frumos ..mi-a zis la telefon ..Haideti doamna ca va dau 20 000 pe fiecare poem scris dar scrieti-l odata� in calculator si hai cu el la editura,� hai cu el la tipograf ��dar eu lenesa si tandalita....�.se grabea buna Ana Luiza..�se grabea..
N-am vorbit niciodata cu� tu Anda..tu Luiza�� dar sufletele noastre se intelegeau ....
Plang incetisor �si sa nu te superi ca ti-am scris asa o scrisoare trista...
Sunt trista azi ca valurile marii de sub geamul tau ..ciudat cum eu care nu am iubit atat de mult marea in comparatie cu muntele� acum prin tine m-am lipit de nelinistile ei ..ma regasesc in revenirile ei��Inmormantarea bietei ingerese pentru ca a refuzat pana la capat sa ne dea vreo indicatie a neamurilor din Constanta sau Tulcea �a fost undeva inafara Bucurestiului. Vorbe de seara... lacrimi � flori de magnolie scuturate din visul� diminetii...
�Imi spui de Protectia pacientului�..Sunt boli cotropitoare a caror perfidie nu poate fi oprita�� ingeresa a aratat mai bine ca niciodata. in ultimele ei luni era slabuta si roza in obrajori...
�Doar durerea nu-i dadea pacea, doar tainele� o macinau pe dinauntru... sa fi fost asta?� sa fi fost ..cine si ce stie?
La limita totul despre nimic ...
Plumbul s-a mutat in scafarlia mea .. ma duc sa dorm ..sper fara vise ..
Sa dorm sau sa merg mult pe malul marii in noapte si valurile sa fosneasca molcom si sa-mi spun incetisor:
au sters-o ingeri in zapada
�se bat cu aripi moi de nori
si flori incep acum sa cada
din pene moi luciri de vis
le vezi� ?
ce pale amagiri...
se pierd de-acum in amintiri
ei, ingere te-ai suparat?
si te-ai ascuns in nori cumva?
la noi nu vrei sa te cobori?
sau alte ingerese�
dulci
�te imbie
tot cu ce �ti-e drag
�si adasti in prag
si canti in struna
�vers suav
sub clar de luna?
�sa stim si noi de esti plecat?
�sau doara poate suparat?
�sau tot gripat?
Cand i-am povestit ca spre marea mea uimire, dupa� ce 20 de ani nu mai desenasem continuu am realizat� expozitia dedicata lui Nichita Stanescu in 2 luni, e drept dupa ce gandisem la ea 6 luni.. �vocea ei bonoma mi-a explicat: Nichita ajuta pe cei care au nevoie.
Ana Luiza era yogina si convingerea ei ferma era ca doar trecem in alte dimensiuni..
Nu am discutat niciodata si nici nu a incercat sa ma convinga de ideile ei..dar gandurle� ei erau clare si curate ca florile albe de lotus..cartile ei aveau titluri frumoase. Patru din ele stau cuminti langa mine ..le-am scos din raftul� unde pun cu bucurie cartile scrise de prietenii mei� .. "Poeme in linistea frunzei", "Tandretea cuvantului", "Lumea ca� un lotus deschis", "Domnita din cires"
Cartea care trebuie sa apara ..sper sa mai fie manuscrisul la tipografie..of, cate apasari pe inima mea, cate vini am.. ar fi fost a zecea..
Cand a scris despre mine ..am stat amandoua desculte in iarba matasoasa si inalta in parculetul din fata Casei Presei Libere si am sporovoit vesele despre toate asa cum facem noi femeile,� bagatelizand si inghesuind� o viata de om intr-o flecareala plina de haz ..rasu-plansu..
Era primavera�.erau copaci cu flori rosii ..Ana Luiza iubea si se inchina in felul ei copacilor .. Mereu imi cerea sa-i desenez un copac..i-am desenat unul ..nu era cel mai frumos copac al meu..o sa mai desenez ..la umbra lui sa stea mereu gandul meu drag pentru ea
"Poeme in linistea frunzei" avea un semn de carte pus de cand am primit-o cadou ..Poezia la care era pus semnul se cheama Impotrivire:
Nu voi insirui aici decat prima strofa:
Ca pasind in marea
sala de oaspeti
sa pui zavorul la usa
Fiinta-mi nu-i decat un zbor
Neintrerupt
Pot poposi
Pe o raza de luna
Pe-o frunza somnoroasa
Ori pe un picur de roua
Dar de acolo
�ochiul meu vede
�nemarginirea altor orizonturi
Albastru vazduh
Trandafir pe carare
Mana-mi sangera
de Mihai VAKULOVSKI
pe aceeasi linie la aceeasi ora
trenul Chisinau � Bucuresti porni spre Bucuresti
mos Ion isi aseza pe sinele dintre Ungheni
si Iasi / Iasi � Ungheni
ordinea � hotaritoare
gatul sau gratios de mos Ion
care � uite! �
e retezat in acelasi moment
de doua trenuri
care nu se vor intalni niciodata
mos Ion isi ia capul subtioara
si se intoarce acasa
gandindu-se ca
asta e
asa mi-a fost scris
de Oana MEA
cerul acesta de toamna
pentru ca
n-am inteles
de ce ploile dor.
trairile si gandurile mele
s-au scufundat in lac,
cerul a plutit �
primul asfintit
de Viorel MURESAN
intr-un cimitir evreiesc
doua lopeti
de Erica KELLER
"Doar tu ma duci direct spre Rai / Nu te voi lasa nicicand / Doar tu ma duci direct spre Rai / Am ramas cu tine in gand".
Cristian Margescu, logodnicul ei a fost iubitul care a condus-o in Ceruri. Urmau sa devina parinti si munceau la scoaterea unui nou album muzical. Chiar inaintea sarbatorilor de iarna Laura aflase ca va fi mama si incepuse sa creada in minuni: "Copilul se va naste in septembrie, iar pana la venirea lui pe lume sunt hotarata sa-mi respect toate angajamentele privind concertele si sa pregatesc un nou album. Este felul meu in care vreau sa-i urez bun venit primului meu copil".
�Daca v-ati afla pe o insula pustie si ati avea posibilitatea sa luati cu dumneavoastra numai trei obiecte, care ar fi acestea si de ce?" -a fost intrebarea reporterului.
"In primul rand l-as convinge pe Cristi sa mearga cu mine, altfel nu m-as duce. Si daca mi se va permite, voi lua totusi, ca obiecte: o carte, un pix si un caiet pentru insemnari!" marturisea intr-un interviu cu cateva luni in urma, Laura Stoica.
- sunt cuvintele Laurei
Vocea ei va ramane puternic in sufletul nostru
"Daca-mi vine sa plang, plang si-mi trece
Daca pierd spun mereu
�Nu-i nimic�
Una calda si-apoi una rece
Astazi cad, maine iar ma ridic.
Toate trec, nu-i nimic
Viata merge mai departe
Cad si ma ridic si mereu imi zic
Nu-i nimic, ce daca?
Tot ce-i rau o sa treaca
Striga cu mine odata
Nu-i nimic...
Cad si mereu ma ridic
Versuri din slagarul "Mereu ma ridic" interpretat de Laura Stoica
vei ramane mereu in sufletul meu,
Tu- fiica a vantului- Flacaruia-
actorul grabit
o fantana cu lacrimi
apusul Stelei
de Oana CATANOIU
dupa moarte
sufletul?
Sufletul nu are ochi
nu are degete,
nu are inima
pentru a fi fericit sau trist
Sufletul e singur
pentru ca nu are limba
sa poata vorbi si saruta
Sufletul nu are amintiri,
e nou si gol ca un nebun
sufletul,
daca va mai gandi
va cauta materia
efemera
de Rozi BAKO
http://anapauper.wordpress.com
care-a plans dement dupa tine
dar nu te-ai urnit:
�vreau tot vreau
vointa e sacra
si ma-mbata mereu
cu a ta vointa desarta
vreau sa mor si eu�
de Mircea NASTASIE
Radacini tremurande-n pamant infigand
Drum prin frunzele moarte catre cer isi ridica
Flacara verde misterios palpaind.
Cui ii pasa de-acest suflu de viata?
Ciorile croncane iar omizile rod
Vantul bate si-nclina lujerul fraged si parca
Nu va trece nicicand peste-al anilor pod.
Dar el creste incet spre inaltul
Indepartat azuriul si vesnicul cer,
Lumea-i se pare o taina celesta,
Un ocean de lumini, de frumos si mister.
Usurel, din lastar se itesc niste ramuri,
In trunchiul vanjos inele sporesc,
Prima frunza din muguri miraculos se arata
Minunile lumii in ea se-mpletesc.
Se-ntampla o minune si, ca-n poezii,
Printre crengi semetite spre inaltul
Prima floare in pom se ivi.
Vara fierbinte ii arse coroana,
Iarna aduse viscol mare si ger
Se trecura iar toamne si iar primavara
Seva din radacini se porni catre cer.
Acum pomul se-nalta semet in pustiul
Din fundul gradinii cu gardul cel spart,
Adapost pentru pasari, umbra pentru strainii
Ce trec osteniti, plini de griji, catre sat.
Imprejur s-au ivit alti lastari si copacul
Nu se teme de iarna sau vara deloc
Nici de ani ci doar de-nfometatul
Drujbist care cauta lemne de foc.
de Ramona IANCU
semnalizata de multe sageti rosii -
la unu
locuia tanti Olga.
Distinsa si vaduva.
Scartaiau treptele cand imi fluturam
cozile prinse in funde albe.
De veneam cu parul despletit
se-mprastia liniste.
Cescutele inghiteau in rotocoale
soaptele
bunicii si-ale Olgai.
Oricum,
vorbeau ungureste.
O admiram,
asa,
distinsa si vaduva.
In casa ei
parca n-ar fi trait nimeni,
ca in Rascruce de vanturi.
Ea era in intersectie.
Avea un coc perfect,
firele carunte
cresteau la distante egale.
O suspectam uneori ca nu repira.
De-aia si rezista sa umble
pe tocuri inalte
(mama purta botine cu talpa joasa -
era femeie serioasa!)
Nu-mi explicam
de ce nu facea blocaj renal,
olita de noapte din sticla
pe care o credeam din clestar,
era mereu curata.
Spre rusinea mea,
recunosc,
am furat trei lei,
luceau pe scarile-n spirala
si, pornita fiind spre rele,
am ascultat la usa.
Gilad BENARI
http://gilad.deviantart.com/gallery/
zicandu-si romaneste,
ca de singuratate va pune
perdeaua in geam.
Au venit apoi apele,
prin saptezecisiceva.
Parterul s-a inmuiat.
Dupa fereastra alba,
distinsa,
isi incalcase credinta.
Cat ai mai plans ca de-atunci n-am mai putut sa joc
Spanzuratoarea!...
Acum,
in casa albastra
e un partid
ce nu va fi nicicand la putere.
Cioburile
de oala de noapte
nu poarta noroc.
de Andrei FISCHOF
mirosul ars urcand in mine
pana-n orbite
acolo se imprastie in privirile altora
precum aburii in nisa de deasupra sobei
in urma ramane jarul
racindu-se-n mine cu anii
umpland fiecare gol
intr-o zi
poate intr-o noapte
dar asa se obisnuieste sa se spuna
intr-o zi voi ajunge acasa
singur
rug stins voi fi in curtea din spate
si nimeni din noii locatari nu va sti
cine a pus focul
de Liviu Florian JIANU
Imi voi imparti familia
asa cum
Emigrantii isi impart la revenirea in tara
Mobilele, obiectele personale, la prieteni�
Pe tine, draga mea,
Pe voi, dragi copii
Am sa va impart la bunul Dumnezeu,
Sa se bucure si El,
De un dar din partea mea,
Oferit cand nu voi mai avea incotro
sa le duc nefericirea in spate...
Dar prieteni,
Prietenii mei nu vor avea loc deloc
La pomana asta,
Pentru ei,
Nici-o etajera,
Nici-o lopata de zapada,
Nici-o rochita,
Nici-o mana,
Nici-un picior,
Doar capul meu
Pe care nu l-am avut niciodata,
Am sa il las in urma
Ca pe o minge pe covor,
Sa traga cu el la poarta�
talmacire dupa fratele Ilie Melcu, de parintele Visarion
cap.80-89
continuare din Pasager/19
81. Mincion. Fratele kortinian Analistul ne viziteaza in chilia de studiu. Vrea sa ne spuna ceva. Nu intelegem nimica. Insista. Ma dor urechile din cauza incercarilor de traducere. In fine, dupa cateva tentative, viguros negate, apare o mare probabilitate: in ceea ce doreste sa ne comunice, s-au identificat cuvintele telephone, taxes, si payments. Noi, calicii, am vorbit prea mult la telefon acasa. A rezultat o nota de plata piperata. Asadar, financiar macar, costurile sunt atent monitorizate, lunar. Eu, unul, am dat un singur telefon in tara. Si atunci, sfatuit de fratele Nuemite, care sesizase genial starea mea de nervozitate. Durata convorbirii? 2-3 minute. Nici Maslina, nici Stropilescu, nu au dat navala la telefon. Fratele Semenici, in schimb, a inrosit firul cu bursa preturilor si a obiectelor bisericesti care pot fi cumparate in Mincion, si vandute in tara. Ce este interesant la calici, este ca sunt atat de lorzi, incat nici unul nu a avut curajul sa ii spuna de la obraz: sa-ti fie rusine, mai Semenici. Nu. S-au suparat toti. Totusi, parca Maslina i-a spus ceva: se poate, dom�le Semenici? Eu ? A jurat Semenici. Eu nu am dat decat doua telefoane. Mama lor de sfinti!
Eu eram suparat la superlativ. Am multumit gazdei pentru telefoane, si i-am promis ca nu mai sunam atat. De fapt, eu nu am mai sunat deloc, pana la plecarea din Kortinia. Cel mai suparat, culmea, era tot Semenici. Tuna si fulgera impotriva nesimtirii gazdelor. M-am convins odata in plus ca aprecierile de valoare aveau la kortinieni o natura globala: un sef kortinian a remis serviciului programare omolog o nota de plata. Acesta a inceput sa caute in lista convorbirilor. Calicia � fiind departe � avea cel mai scump minut. Propriu-zis, poate nici nu s-a vorbit mult. Era dragut sa ni se spuna: nu depasiti pe luna atatea minute. Nimeni nu a spus. Bucla s-a inchis prin nota de plata. Si observatia a fost tot globala.
82. Uzina Viselor. Apostolul Strongu dispune ca fiecare frate sa ii aduca o fotografie personala. Fotografiile fratilor sunt asezate pe perete, intr-un insectar. De pe perete fiecare insecta priveste clipa de clipa spre chipul mantuitor al apostolului, un Gingis-Han, un Attila al secerii si mantuitoarei maturi. Trecerea apostolului prin birouri seamana cu o inspectie pe frontul razboiului sfant cu gunoiul. Abatia este impartita in doua: patricieni si plebei. Diferenta de salarizare este de 40 de paini pe luna. Sfantul Mitica Le Grand castiga cat 10 calugari. Apostolul Strongu, cat 10 Sfinti Mitici Le Grand. Impreuna, cat intreaga abatie. Imi ajunge. Raman simplu plebeu si calugar.
83. Omul nou, multilateral dezvoltat. Care erau asadar calificarile cerute de munca neobosita a Apostolului Strongu�, pentru un programator de vise? Sa racai geamurile de vopsea. Sa dai cu matura si cu secera. Sa muti la o luna peretii chiliilor. Sa participi la sedintele de �Clean Your mind� ( m-am ingrozit de cateva ori: intrand in sectiile de vise, priveam batalioane de visatori care erau prelucrati intr-o limba din care nu intelegeau nimic, de niste profesori kortinieni, care credeau, cred, ca stiu ce spun.). Alte calificari: spalatul WC-urilor. De cateva ori, exasperat de nesimtirea calica, si decalificarea kortiniana, am bagat mana dupa chistoace de tigari in WC.
84. Sluga la n stapani. Acesta este titlul unei piese de viata care s-a jucat in Uzina Viselor in Centrul de Rugaciune Programata. De cand Apostolul Strongu� a sosit, a mai aparut un stapan. Pentru a reduce totul la roz. La omogenitate. Apostolul cauta frati �agresivi, tenace��. Se acrediteaza ideea edificarii unor abatii in care fiecare lupta impotriva celeilalte. Aceasta ar stimula competitia. Fiecare supraliciteaza cu ce poate. La prima sedinta, apostolul sta in mijlocul fratilor Muzicescu, Stropilescu, Semenici, pe o latura a salii, in picioare. Cineva, nu se stie cine, trage o basina. Domneste un aer oficial. Basina a fost indelung amusinata. Nici-un protest . Am o vaga banuiala: basina are aroma kortiniana. Se spune ca in Kortinia este un obicei sanatos sa tragi vanturile, cand te incearca.
85. Mincion. Nu avem nici-o religie. Din cand in cand, poate, din intamplare, in discutiile cu fratele Stropilescu, apare numele lui Dumnezeu. Sa ne ajute sa trecem prin : clima, limba englokortiniana, dorul de tara. Intr-o duminica, auzim un cor in sala de sport. Atrasi de muzica, privim prin usa intredeschisa. O sala plina de indieni bronzati, in costume largi, viu colorate, traditionale. Oamenii canta cu insufletire. Hare, hare�Ce frumos. Cred ca nu lipseste nimeni. Ne este rusine de aceasta forma simpla de religiozitate. Cred ca noua, calicilor, in general, ne este rusine de Dumnezeu.
86. Citesc pe ascuns Biblia in Uzina Viselor. Orice lectura este strict intezisa in timpul programului Nici eu nu stiu cum am ajuns la Biblie. O asemenea curiozitate nu am avut nici macar in Institutul de Inalte Studii Morale, unde timp era indeajuns. Citeam Biblia ca pe un baston care sa ma ajute sa calc. Pe semne. La fiecare pas, diagrame, planificari si ordine pe pereti. La fiecare pas, curatenie. La fiecare pas, tocuri. Usi trantite. Stoluri de beneficiari la birouri. Discutii rastite sau in contradictoriu. Sistemul se comporta adesea ciudat. Sunt sigur ca sistemul, nu eu, este, adeseori, instabil. Trei filtre de traducere: specificatiile beneficiarului, documentatia de programare a viselor, compilatorul viselor, erorile, si ciclul, cu multe corectii, se reia, in timp real. Peste toate astea, englokortiniana. In Uzina Viselor, nu exista spor de stres. De ce ar exista?
88. Cu timpul, traiesc chiar un sentiment de vinovatie. Uite, un frate muncitor la abatia viselor are o satisfactie imediata: o bucata de tabla bine taiata. Un surub bine strans. O piesa reparata. Aici, in centrul de rugaciune programata, zeci de file se arunca la cos inainte de a fi cuiva, care le-a comandat, de folos. Altele, desi utilizate, sunt blasfemiate. Ma umple un sentiment teribil de vinovatie si inutilitate.
89. Se incearca ca totul sa fie impartit. Spatiile fizice. Sa aiba un proprietar care sa le ingrijeasca. Tragediile se intampla pe sectoarele comune. Acolo, nimeni nu este interesat de nimic. Mai mult, toti arata cu degetul la altul. Uite, un WC de exemplu.Se fura sapunurile. Se fura capacele de WC. Se fura suportii de prosoape. Se fura savonierele. Se fura chiar cheile de la WC. Sau se fac duplicate. Sau se deschid cu iarba sfantului. O camera video
De cateva ori, Sfantul Mitica Le Grand ma admonesteaza ca citesc Biblia in timpul programului, cand nu fac nimic.
Candva, scrisesem o carte de rugaciune programata. O daruisem la cativa frati. Unul a lasat-o pe o masa. Fratele Hangiul o vede. Este un frate nou, plin de evlavie. O ia in mana. O frunzareste. Si o arunca de la un metru pe masa. Nu stiu de ce, gestul ma doare. Un frate mai mare, care m-a ajutat sa o si public, cu bani, imi spusese odata: �o carte este ca un copil�. Parca insusi copilul meu fusese batjocorit in fata mea. Exista un nivel de nesimtire militar, pe care daca il ai, te ajuta in aceasta cazarma.
de Nusa ILISIE
partea a X-a, continuare din Pasager/19
O tristete adanca a cazut intre noi toti si parca fiecare a devenit dintr-o data constient de el insusi, de suferinta lui, de singuratatea lui, atingand cu gandul limitele neputintei, zbaterea, absurdul...Gesturile au devenit nefiresti, rupte de realitate si de trup, toti eram acolo si departe, eram impreuna si cu altcinva, in alt loc... Ne uitam unii la altii ca sa ne regasim pe noi insine, sa ne adunam din cele patru zari in casa aceea, in noaptea aceea pentru ca ceva ne lega si in mod paradoxal ne unea... Mi-am amintit de indicatorul �Spre piscina municipala� si pentru ca totul in jur devenise dintr-o data absurd, l-am intrebat intr-o doara pe Luci:
-Auzi, Luci? In satul asta exista piscina?
-Da.
-?!
-Da, Doamna! Ce va uitati asa la mine? Aici toate satele au piscina! Piscina, primarie, si �barul jubilatilor�.
-Parca am vazut si biserica...
-Da, dar e mai mica decat piscina...
-?!
-Zi, ba, pa romaneste ce e aia �barul jubilatilor�ca Doamna nu stie ce prostii spui tu acolo...Un bar pentru pensionari...toti se duc acolo...Joia si danseaza si canta... Ce treaba au! Traiesc bine, sa-i ia dracu�! Au pensii mari. Mai ajungem noi acolo...Ce faci Doamna? Nu mananci nimic? Stai cu farfuria goala si cu furculita in gura ca si copiii mici? Nu-ti place nimic din ce e pe masa?
-Nu, nu e vorba ca nu-mi place. Nu mai mi-e foame! Nu mai aduce nimic...lasa, maine...
-Pai n-am zis eu! O femeie ca asta si iti iei campii...Esti insurat de mult, Dascale cu Doamna?
-?!
-Acum inteleg. Te inteleg de ce esti asa tacut...
-?!
-De fiecare data, te lasa mut.
-De unde ai briceagul asta, Baciule?
-Ei, Doamna! E o poveste lunga, sa va zica el... Zi, Baciule ca tu l-ai castigat!
-La ce? La ruleta? Intreba Dori ridicand din sprancene, care, aproape ca-i intrasera sub nelipsita lui caciula...
-Ba, da prost esti! Cum dracu� la ruleta? Ai fost vreo data?
-Nu.
-Pai atunci?
-Zi, Baciule!
-Mi-e rusine de Doamna.
-Lasa, ca Doamna se face ea ca nu te aude...Strange vasele, le si spala, ca tot nu mai mananca...Asa Doamna?
-Da� cine esti tu, Puriule sa-mi spui mie ce sa fac? A? Cine esti tu?
Au intors toti privirile spre mine, brusc, Puriu chiar a ridicat din sprancene, mut, pentru ca el insusi se recunostea in vorbele mele, iar Dori, miscandu-si putin caciula de pe urechi, spuse ca pentru el, privind spre ceilalti:
-Da, chiar?!
S-a lasat o tacere stanjenitoare de cateva minute, pe care nu o intelegeau nici columbienii si nici lituanii, care, oricum nu intelegeau nimic... Atunci, Marius, care de fiecare data incerca sa stinga orice scanteie de cearta �in familie�, se ridica de pe scaun, isi puse vin in singurul pahar ramas intreg si deja folosit si il indemna pe Baciu sa povesteasca:
-Pai eram in autogara la Barcelona, io si Dori.
-Asa! Si?
-Si ne uitam si noi, na! Ca nu mai vazusem pana atunci...
-Ce?
-Barcelona! Pai nu am zis ca eram in autogara?
-Pai si cum dracu� vedeati voi Barcelona din autogara?
-Ma, lasa-l ma, sa povesteasca!
-Zi!
-Si Dori se tot chinuia la telefon cu o �tarjeta�. Sa faca numaru�, sa bage codu� si nu reusea...si intreba: �ma care dracu� e codu� pin ca nu merge?...�
-Si?
-Si vine unu�, ca, dupa ce a mai incercat o data cu �tarjeta�, a renuntat si a zis, �da-o dracu� ca nu e buna� si eu am intrebat, ce faci, arunci cu banii?
-Ba, da incurcat mai esti la minte, las-o balta!
-Da� lasa-l ba sa spuna, ca nu toti e smecheri ca tine! Zi!
-Si atunci a venit unu�, un spaniol, tanar, bine facut, simpatic si intreaba: �buscas trabajo�? Si Dori zice �ce dracu� vrea asta ma�? Si zic, trabajo inseamna �munca�, zi ca da! Si Dori a spus �si, si�.
- Si?
-Si atunci ala a inceput sa vorbeasca si sa dea din maini ca sa ne faca sa intelegem mai bine, ca �tengo un casa grande� si arata cu mana prin aer, �y podeis venir con migo�, adica sa ne ducem la el acasa...sa muncim...N-am inteles ce, ca o luase prea repede...
- Si atunci, Dori a zis pe romaneste ca "nu", si l-a si impins, l-a imbrancit si i-a zis
�vreo doua de ma-sa, pe romaneste... Io nu am inteles ce a avut cu omu' si, nici acu', nu stiu...
-Auziti ca pa romaneste!? Da� tu ce vroiai? Sa-l injure pa limba lui?
-Pai si ce? Crezi ca nu stia? Le stie pa toate. Ia intreaba-l?
-Potoliti-va, ba, ca doar nu o sa incepeti sa va injurati acuma ca prostii...
-Si cand l-a impins, i-a cazut aluia un briceag, cred ca il avea in mana... si l-am luat io si am zis tare: daca te apropii, dracu� te ia! Si ala s-a speriat si a fugit el singur...
-Cum adica, el singur? Vroiai sa fuga cu voi?
-Lasa-l, ma, in pace! Si ce ati facut dupa aia?
-Pai, dupa aia...Sa zica si Dori... ca eu vreau sa caut ceva de baut, ca in seara asta ma duc la Club...
-Si de ce trebuie, Baciule, sa bei daca te duci la Club?
-Lasati-l ba, in pace! E si el timid...
-Asa Baciule? Pai, toata ziua cu oile pe camp, se salbaticeste omu�...Da lasa, ca Occidentu� te schimba si pe tine. Nici tu singur n-ai sa te mai recunosti...Doar nasu� o sa ramana de tine...
-Daca nu si-l taie!
-Cum, ba, sa-si taie nasu�?
-La doctor, ce? Acu� se poate orice!
-Uite, Leana mea! Bag mana in foc ca nu stiti ce mi-a zis intr-o seara?
-Bag-o! Si poate il si aprinzi, daca te duci pana acolo. Ce-a zis, ma, Leana ta?
-Cum sa aprind focul cu lemnele ude? A zis ca vrea bani ca sa-si puna silicon.
-Da� gardu� l-ati reparat?
Au inceput toti sa rada si sa se uite unii la altii, sa-i loveasca cu palma prieteneste pe lituani si pe columbieni, adica, radeti, ba si voi, ca e de ras, nu mai stati ca niste momai, chiar daca nu intelegeti nimic...
-Auzi? Da� Leana ta ce muncea cand ai plecat?
-Nu muncea.
-Nu?! E, o fi gasit, ea, de lucru intre timp...daca tu nu-i trimiti bani...tre� sa traiasca si ea...he, he!
-Pai a zis ca vrea sa-mi faca o surpriza...
-Ce surpriza?
-Cu silicoanele...
-Cand?
-Cum cand? Peste v-o doi ani cand o sa am si io acte si bani sa o aduc aici...
-Pai tot atunci sa-si puna si silicoanele, peste doi ani. Acum la ce-i trebuie? Daca nu are pentu cine...
-?!
Si iar au ras toti, facandu-si semne cu ochiul si uitandu-se la lituani si columbieni, care deja stiau, ca atunci cand se rade, trebuie sa rada si ei...
-Ia, zi, ma, Dori, tu! Ce-ati facut dupa aia? Dupa ce l-ati speriat pe spaniol cu bricegul lui si l-ati facut sa fuga singur, fara voi?
-Pai, dupa aia, ne-am asezat pe o banca mai retrasa si am scos banii...
-De la ciorap?
-De unde stii? Io acolo ii tin, ca si mama, ca am buzunarele rupte la pantalon si la plovar nu am buzunar...Si i-am numarat noi si am vazut ca nu ne ajung sa cumparam doua bilete pana la Valencia.
-Si ce ati facut?
-Pai, ne-am sucit noi, ne-am invartit si am zis: hai sa luam bilete pana la prima statie si sa ne facem ca dormim, ca astia nu au controlor. Si asa am facut. Am luat bilete pana la prima statie si am coborat la ultima, care era Valencia. Si cand am ajuns in Valencia, era deja noapte si am zis: ma, Baciule, unde dormim ma, noi acuma, a? Unde dormim?
Si Baciu a zis: �Pe Rio, adica sub pod. Adunam niste cartoane, mai am eu niste haine si pana maine, n-om muri noi�!
-Si?
Se facuse deja tacere. Toata lume astepta curioasa continuarea, deja povestea devenise dramatica, nu mai avea nimeni chef de ras. Lituanii si columbienii ramasesera cu fetele alungite si cu urechile ciulite, pregatiti sa astepte finalul: sa rada la unison sau sa taca...
-Si asa am facut. Am adunat niste cartoane din autogara si ne-am culcat sub pod cu briceagul langa noi.
-Erati in siguranta!
-?!
-Dimineata cand ne-am sculat, am vazut ca nu eram singurii...Mai erau acolo si altii: drogati, tarfe, cersetori, cu saltele, paturi, straite cu mancare...Camping pe bune! Si rufe intinse pe copaci... Ce va uitati asa? Am avut noroc ca nu ne-a luat nimeni gatu� pe degeaba...Ce va uitati, ba, asa? Daca nu vreti, nu va mai spun...Ia! Ca ma duc sa dau drumu� la televizor...
-Stai, Dori, spune mai departe!
-Lasati, Doamna! Nu vedeti ca astia au adormit?
-N-a adormit nimeni, suntem curiosi, spune!
-Ne-am dus din nou in autogara, sa cumparam o conserva, ceva, ca ne era foame si doar aveam briceag...he, he! Si acolo l-am cunoscut pe Puriu, care venise sa astepte pe cineva la autobuz si sa-l duca in Losa. Si ne-a luat si pe noi, tot in Losa. Parca si dumneavoastra tot in autogara l-ati cunoscut, nu Doamna?
-Lasa, ba, ca e mult de-atunci, nu-si mai aminteste Doamna! Peste o saptamana, o sa treaca pe partea cealalta, cand ne vede...
-De ce o jignesti, ma Puriule pe Doamna?
-E, o jignesc? Nu vezi ca vrea sa-mi ia locu�?
-Care loc?
-Pai ma intreaba pa mine �cine sunt io sa-i spun ce sa faca�? Eu sunt Puriu. Ce, nu e clar? Aici nimeni nu face de capul lui, ca altfel se duce dracu� tot. Nu se stie?
M-am ridicat sa plec, facandu-l pe Golfo sa sara brusc si speriat din bratele mele, sa se intinda, sa se scuture si sa ma priveasca intrebator: �unde mergem�? Era destul pentru o singura zi! Si chiar, unde ma duceam? Inapoi, la �habitacion�, la debaraua noastra de acum cinci zile, unde in alta parte?
-Noapte buna!
-Nu mai stati, Doamna?
-Nu! Mi-e somn. Mergi, Dascale?
-Da!
Fara nimic mai mult si chiar fara sa ma priveasca. �Da!� Si s-a ridicat.
-Maine nu mergem la munca! A plouat si nu se intra in camp. Sa fie clar!
- Ii mai spunem lu� Luis?
-Pai ce, el e prost, nu vede? Si ce atata munca! Nu am venit aicea sa ne spetim! Munca e pentru prosti! A mai ramas vin? Daca l-ati spart, de unde dracu� sa mai ramana? Da� o sa luam maine, nu de la aia de peste drum, ca a mai ramas doar o sticla pa raft! Isi da seama si nu ne mai cheama la taiat lemne, s-o ia dracu� de baba surda!
de Dina CALIN
Partea a X-a (continuare din Pasager/19)
Uvedenrode
Andana CALINESCU
sunt obo
stau mult cu ochii in calc
fosta mea socra e in coma
copilul plange
tatal prietenei si bunei mele colege a fost maruntit de 2 masini pe trecerea de pietoni
plecam maine �in valcea la inmormantare
il iau si pe edi
nu� prea am cu cine sa-l las
asta daca nu moare� soacra inainte
ufffff...ufffff...ufffff
E.
de Gyorfi-Deak Gyorgy
Zicetzi ca e imposibil. Pariem ca se poate?
Solutzia e sa impaturim ziarul in doua, in patru [foto 2], apoi in opt [foto 3], etc.
Cand simtzim ca impaturirea devine dificila, atunci incepem sa rulam hirtia [foto 4].
Secretul e sa o rulam cat mai strans, astfel incat hartia sa devina tare ca piatra [foto 5].
O prindem bine in pumn si asa putem sa spargem usor nucile cu ea [foto 6].
Incercatzi, convingetzi-va, nu e magie, ci aceeasi tehnica pe care armurierii japonezi o folosesc de secole pentru a obtzine minunatele
lor katana (sabii de samurai): stratificarea succesiva.
Pace si binetze, Gyuri
PS. Am invatzat acest truc de la sensei Kov�cs Tibor, un antrenor de karate si un chiroterapeut apreciat in Jibou si in judetzul Salaj.
Ca sa exemplifice proprietatzile uimitoare ale cresterii exponentziale, cartzile de matematica distractiva obisnuiesc sa ne
uimeasca cu dimensiunea pe care ar trebui sa o atinga o foaie de hartie de 0,1 mm impaturita de 50 de ori.
Impaturita de 10 ori, ea va deveni groasa de circa 10 cm.
Solutzia finala suna incredibil: o foaie impaturita de 50 ori va masura 112,59 milioane de km, adica aproape cat distantza de la Soare
la Pamant. (vezi Titus Popescu, Matematica de vacantza, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1986).
La fel de uimitoare este si operatzia inversa: taierea unei foi de hartie in doua.
Toata lumea stie cat de mici sunt atomii.
Matematicianul rus I. Perelman ne-a propus in cartea �Algebra distractiva" (Editura stiintzifica, Bucuresti, 1961) sa estimam de
cate ori trebuie sa rupem o foaie de hartie in doua, apoi iar in doua si tot asa, pana obtzinem o bucatzica de dimensiunea unui atom.
De cateva milioane de ori? Gresit! Raspunsul corect este: de numai 80 de ori (aproximativ).
http://www.freeweb.hu/origamisok/gyorfideak/origamifelnotteknek.htm
COMUNICAT DE PRES?
Teatrul Anton Pann ai lumea fantastica a papusilor in Festivalul international "Puck"
Festivalul International al Teatrelor de Papusi si Marionete "Puck" din Cluj-Napoca s-a desfasurat in perioada 23-27 octombrie. Manifestarea a ajuns la cea de-a cincia editie, fiind un proiect initiat de Teatrul de Papu?i "Puck" din municipiul transilvan.
"Ineditul acestei editii a constat in faptul ca selectia spectacolelor a tinut cont de cota novatoare in materie de conceptie a spectacolului modern de teatru de papusi, zona de intersectie cu artele vizuale si multimedia", mentioneaza organizatorii de la Teatrul "Puck".
La actuala editie au participa 13 trupe din tara si 6 din strainatate, din Olanda, Germania, Grecia si Ungaria. Pe parcursul festivalului au avut loc, de asemenea, conferinte si work-shop-uri sustinute de personalitati ale artei teatrale. Dintre titlurile de spectacol ale acestei editii a Festivalului "Puck" amintim "Alba ca Zapada", jucata in deschidere pe scena Nationalului clujean de catre trupa Teatrului "Tandarica".
Alte spectacole au fost "Vrajitorul din Oz", "Aventurile baronului Munchausen", "Povestea Regelui Lear", "Alice in Tara Minunilor", "Amnarul fermecat". Pe langa teatrele importante din tara au fost invitati sa participe la eveniment si studenti ai facultatilor de profil din Bucure?ti si Targu-Mures, precum si colegi de ai lor din cadrul sectiei de papusarie de la Institutul de Teatru din Budapesta.
Spectacolul Teatrului Anton Pann, Alice �n Tara Minunilor realizat de Alin Antemir, a fost prezentat miercuri 25 octombrie pe scena Teatrului National Lucian Blaga, sala mare. In distribu?ie, alaturi de minunatii papusari ai trupei, au aparut si actorii Alina Mangra, Cristian Alexandrescu, Doru Zamfirescu, Radu Constantinov si Lidia Stratulat.
MNAC: Muzeul National de Arta Contemporana
BUCURESTI - Palatul Parlamentului
www.mnac.ro
martin nu este fanny
Martin Zet, o retrospectiva video, curator Fania Kaplan
cu sprijinul Czech Center Bucuresti
va aparea pe 15 noiembrie si va fi despre ...
a trai in doua culturi,
a te misca intre doua limbi...
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)