|
|||||||||||
|
Ica CHITU
de Marius DOBRIN
Cum ai petrecut vacanta de vara?
O intrebare din seria �Ce mai faci?�
La care unii raspund monosilabic: �Bine�.
Uneori au un raspuns auster: �anul acesta nu am avut bani de vacanta�.
Sau �nu am avut vacanta din cauza serviciului�.
Oameni cu o vacanta sau doua, oameni fara nici urma de vacanta.
Ca-n viata.
Am privit fotografiile unor prieteni care au facut plaja undeva in Grecia. Plaja intinsa, nici tipenie de om. Ce decor frumos, dar eu ma regasesc
Alex RUSSO
Marius DOBRIN
Unii isi doresc vacanta ca un refugiu odihnitor, altii o cauta ca pe-o imbratisare.
Unii isi croiesc drum pe coastele de un verde pur, altii si in buza muntelui tot lipesc un cort de altul.
Vacanta este parte din ritualul cautarii paradisului. O visezi, joci jocul de-a vacanta, o impaturesti frumos intr-un album, intr-un suflet. S-a terminat? Nuuu... Vacanta continua, vacanta incepe... In emisfera australa abia se deschid mugurii...
Sabin BALASA
Sabin BALASA
de Vlad SOLOMON
[N.R]. Text care se bucura de insotirea in exclusvitate, din prietenia pictorului pentru Vlad Solomon, a unor reproduceri de tablouri semnate de Sabin Balasa - www.sabinbalasa.com
Andana CALINESCU
Andana CALINESCU
Pierre RADULESCU BANU
Vestea se raspandi cu o iuteala de necrezut. Chiar si cei ce nu aveau radio o aflara in cateva minute, astfel ca la orele 23.15 nu era locuitor al orasului care sa nu fie in picioare, preocupat de aceasta noutate. Paradoxal, toti ramasera cat se poate de lucizi. Era oarecum de asteptat. De mult timp, orologiul ramanea in urma sau o lua inainte. Cu toate stradaniile ceasornicarilor, nu putuse fi reparat. Fusesera chemati specialisti din alte orase. Nimeni reusea sa faca nimic, iar orologiul continua sa aiba toane. Era scandalos. La cererea intregului oras fusese schimbat primarul, se numise un nou consiliu urban, dar totul s-a vadit inutil. Noile masuri nu ajutara la nimic. Acele orologiului din piata mare continuau sa se joace cu timpul. Si asta n-ar fi fost nimic, dar, din cauza orologiului, schimburile din fabrici se faceau anapoda, notiunea de ora de munca isi pierduse sensul si, in scurt timp, economia prospera a orasului ramase doar o amintire.
Totusi, cetatenii nu-si pierdusera speranta. Oricum, erorile orologiului nu erau chiar atat de mari si, apoi, ani de zile indicase ora exacta cu o precizie care ii umplea de mandrie pe localnici. Faima orologiului ajunsese departe si, an de an, venisera turisti spre a se minuna de exactitatea acestuia. Nimeni insa nu se asteptase la o
Gabriela VLADUTU
Andreea DEMIRGIAN
Dan PREDESCU
Anca DOROHOI
Claudia CIOCA
La ora 0.00 se deschisera toate localurile. Stiau cu totii ca nu mai avea rost sa-si puna alte probleme. Era clar, la orele 15.30, acele orologiului aveau sa se opreasca. Multi tineri se dusera sa-si petreaca noaptea intr-unul din cluburi. De peste tot se auzea muzica, insotita de strigate de chef si de zgomot de pahare ciocnite. La orele 0.40, studentii organizara o manifestatie de protest. Fusesera schimbate lozincile vechi, astfel ca peste tot apareau pancarte cu cuvintele �Vrem timp�, �Dati-ne inca 24 de ore �. Fusese destul de greu de gasit vopsea pentru a acoperi �Vrem libertate sexuala� sau �Dati-ne drepturi sociale�. In cele din urma, gasira vopseaua la un vanzator bolnav de ulcer, care, neavand voie sa bea, ramasese acasa. La orele 1.00 se anunta ca in intreaga tara ceasurile se
Pictura de Ana ASAVEI
Adrian RACHIERU
Camelia CAPRARIU
Anca DOROHOI
Vlad Aron MOARCAS
Evelina MORARU
Irael
Diana SIMIONESCU
Femeile fura fugarite si violate in plina strada. Peste tot puteau fi vazute perechi culcate pe asfalt, iubindu-se cu o patima nebuna. Felinarele fusesera sparte de mult, iar trupurile se imperecheau sub lumina lunii Femeile fura fugarite si violate in plina strada. Peste tot puteau fi vazute perechi culcate pe asfalt, iubindu-se cu o patima nebuna. Felinarele fusesera sparte de mult, iar trupurile se imperecheau sub lumina lunii.
La 3.00 se raspandi zvonul ca ar fi fost de fapt vorba de orele 17.30, se telefona urgent la statia de radio. Nu, nu era nici o greseala: orologiul avea sa se opreasca la 15.30. La 3.30 se anunta ca pe intregul fus orar ceasurile se vor opri la aceeasi ora. Apoi se afla ca, intr-o alta tara aceasta se va intampla la 16.30. Dar, curand, veni rectificarea. Fusese o confuzie. Tara respectiva se afla in fusul orar invecinat.
Se nascura suspiciuni: ar fi insemnat ca toate ceasurile de pe glob trebuiau sa se opreasca la aceeasi ora. La 4.45, banuiala fu confirmata la radio. Partidele politice incepura o lupta fara scrupule. Aparura disensiuni chiar
Tudor NEGOESCU
Andana CALINESCU
Adrian GRAUENFELS
Voicu Dan Dragomir
Rozi BAKO
Dina CALIN
Uca Maria Iov Broussarte
Atacurile se concentrara asupra noului guvern, care se vazu nevoit sa demisioneze. La 5.15 se facu lumina, o lumina inutila, a unui soare nechemat. Totusi, la 5.25 plaja era plina de oameni care voiau sa prinda razele ultraviolete. Se inregistrara cateva cazuri de inec.
La orele 6.00, preotul ii chema pe toti cetatenii orasului la slujba bisericii. Tinu cea mai frumoasa predica din viata sa, vorbind auditorilor despre necesitatea moralei, evitarea ispitei si importanta de a-ti iubi semenul. Se ruga pentru viitor, aratand insa ca, fara munca si onestitate, nu se poate realiza nimic. Ii indemna pe toti la piosenie, promitand, in numele Celui de Sus, perspective de aur drept-credinciosilor. La orele 7.30 se anuntara numeroase sinucideri, dupa care radioul transmise programul de dimineata: reclame si muzica de dans. Se anunta ca emisiunea de melodii la cerere fusese schimbata pentru orele 18.00, din
Mihai VAKULOVSKI
Diana SIMIONESCU
Nusa ILISIE
Gabriel RECHITEANU
Viorel MURESAN
Dan STROE
Oana CATANOIU
Cristina DOROBAT
I.C.
Gabriel RECHITEANU
Pana la 10.00, se dansa dupa muzica de la radio. La 10.30 cazu si noul govern, in urma revoltei taranilor din nord. La 11.00 ateriza ultima nava spatiala, iar cosmonautii fura instiintati de nenorocire. La 11.15, televiziunea adauga un program special: lectia de esperanto, care fusese amanata pentru ca sotia profesorului nascuse. Cu lacrimi de bucurie, profesorul le comunica telespectatorilor, in esperanto, ca era preafericitul tata a doi micuti gemeni. Apoi traduse in esperanto prima fraza a lectiei: �La orele 15.30 se vor opri acele orologiilor din intreaga lume.�
La 12.00, ceasornicarii incercau inca sa repare orologiul din piata mare. La 12.30, radioul anunta ca, intr-o tara indepartata, fusese reparat un ceas, dar peste 15 minute se afla ca se defectase din nou. La 13.00, un tanar vantura ideea ca nimic nu poate fi sigur, deoarece orologiul din piata mare e stricat, deci e posibil ca orele 15.30 sa fie peste numai un minut, dar curand se linistira cu totii, caci era stiut ca acele se vor opri la 15.30, deci orologiul trebuia sa indice aceasta ora.
La orele 14.00 masinile incepura sa se loveasca unele de altele sau sa intre intentionat in ziduri. La 14.15 se anunta ca intr-o tara subdezvoltata au murit de inanitie 100.000 de oameni numai in ultimul an. Tara cerea ajutorul umanitatii. La 14.45 se trimisera semnale SOS in cosmos. Pana la orele 15.00 nu se primise nici un raspuns. La 15.05 toata populatia se aduna in piata mare. Multi fura striviti in inghesuiala. La 15.15 privira orologiul, se rugara cerului sa se intample o minune, apoi se gandira ca mai aveau doar 15 minute si orologiul avea sa se opreasca pentru totdeauna. Dar orologiul din piata mare a orasului era demult defect, iar acele sale sarira brusc la 15.30. Apoi se oprira.
Nusa ILISIE
Adriana MIREA
Gabriela RUSSO
Evelina MORARU
de august"
Gyorfi-Deak Gyorgy
Geta Hanna
Traian SERBAN
de Andana CALINESCU
..scuze �cartofii �..e ca si cum as face o supa cu pietre..
..in povesti se fierbeau pietrele si se faceau albe si moi de-mi lasa gura apa cand citeam�
La Costesti Valcea in poaina cresc trovantzi sau balatruci sau dorobanti �.pietre- aglomerari de nisip cimentate cu carbonat de calciu..
Controversate inca din punct de vedere stiintific cum, in ce fel, de cand ..etc etc.. surprind, uimesc si poate si infioara ca atunci cand ramai coplesit de inca un mister..
..cazute de pe alta planeta?
..par facute de un sculptor prebrancusian... sfere peste elipse, opturi neterminate ..corpuri ciudate, haioase, sturlubatice ..pietrele care cresc..
..taiate in sectiune au structura de parca ar fi un trunchi de copac..
..lumina le modeleaza incaodata formele ingemanatae ...contorsionate, amuzante si in devenire ..
La Costesti natura zambeste cu surasul pietreleor care cresc si par a face legatura, dupa unii, intre regnul vegetal si cel animal�
Unele parca isi cresc radacini pentru a se infinge in aer�
..dar adevar este ca acesti trovantzi chiar sunt de poveste si cred ca un urias din cei plecati inapoi in lumea povestilor a avut mila si indurare de noi si ne-a permis sa patrundem in misterul cresterii sub ochii nostri ai pietrelor�
..Din grauncioare de nisip se aduna frumos si fara regula nascocind figuri de poveste, vazute parca in oglinzi fermecate..metafore incremenite in mineral�
..Nimerindu-ma in poiana trovantzilor de la Costesti �intr-o zi luminoasa si frumos mirositoare ..oreganul cu inflorescente mov se insinua printre alte mirosuri: cel de floare de tei salbatec.. izma creata, coada soricelului �pojarnitza sau sunatoare, ma rog...si cate si mai cate alte plante ale verii, coapte, stralucind in lumina puternica de iulie.. .� aerul curgea peste somnul pietrelor �
..inima mea
piatra de moara
bate
se zbate
cine te-a blestemat
sa mi-o aduci inapoi
..lasa-ma..
sa �mi pun capul pe o piatra
sa adorm
pentru ultima oara..
..altii ca pietre frumoase de capatai la mormant�
�minunata intalnire cu frumusetea pietrelor adormite in pozitii stranii si fermecatoare�
Nu se putea sa nu-ti zboare gandul la Brancusi ..care cred ca nu ma insel prea tare slefuia pana la luciul absolut, incremenind in piatra zborul si zvacnirea apei de izvor..
� aici in poiana au ramas sa creasca in somn, uriasii ..ceilalti, trovantzii mai mititei, piticii gradinei de pietre, mici balauri caraghiosi au luat calea curtilor din zona, rasarind precum piticii in asteptarea zanei florilor si a curcubitaceelor �
� care sa-i trezeasca la viata
.. printr-un sarut
..poate�
..dar noaptea de catifea grea din care strafulgerau albe colturi de piatra decupate fantastic.. daltuite de oameni ..de data asta�
� alta intalnire cu frumusetea
.... taci si asculta pietrele cum cresc�.
de Pierre RADULESCU-BANU
Cred ca lucrul cel mai frapant in New York este diversitatea etnica - si faptul ca fiecare etnie isi traieste viata ei foarte bine marcata. Rusii vorbesc intre ei in ruseste, si sunt atat de multi incat pe feribotul care te duce pe langa Statuia Libertatii, din Manhattan in Staten Island, te cam crezi undeva prin Odesa -eram odata pe feribot, un rus in fata mea vorbea tare la celular, avea o fata de bisnitar si la un moment dat s-a
In fine, in Staten Island, eram la biblioteca publica, intrasem pe Internet, un negru se apropie si ma roaga sa il las doua minute ca are de printat ceva urgent - l-am lasat - am vazut ce avea un document in franceza, zic "stii franceza?" zice, "da, franceza si rom
V-am spus ca New Yorkul este o boala pe care daca o iei, nu mai scapi de ea toata viata.
A propos de feribot. Intelesesem ca la New York nu te poti descurca numai cu metrourile, ca sunt portiuni pe care trebuie sa iei vaporul, intelesesem ca daca iei metroul pentru feribot trebuie sa te asezi in unul din primele cinci vagoane, peronul statiei de la feribot fiind numai pentru cinci vagoane - asa ca intr-o seara m-am asezat, ca intotdeauna - in primul vagon, aproape de prima usa, sa o zbughesc direct pe scara, sa ajung cat mai repede la feribot. In fiecare vagon scrie sa te asezi in unul din primele cinci - scrie in engleza, franceza, italiana, spaniola, chineza (in romaneste ar fi scris, nu s-au decis daca sa mearga pe versiunea Pruteanu)
La fiecare statie conductorul ne anunta prin megafon sa stam pentru feribot in unul din primele cinci vagoane. Pana cand am depasit penultima statie. Metroul s-a oprit in tunel si nu ne-a mai anuntat nimic. Dupa vreo zece minute, vecinii de vagon, au inceput sa se agite.
Eu taceam, nu din cauza ca nu aveam ce spune, dar engleza mea nu e atat fe fluenta incat sa fiu la fel de colorat pe cat erau domnii de langa mine (de alfel gentlemeni de culoare cam toti).. Si simteam nevoia sa fiu colorat, numai ca in romana nu ma intelegea nimeni. Dupa inca zece minute, conductorul a iesit din cabina lui, a trecut eroic prin vagon, a fost evident apostrofat, "domle, am pierdut feribotul, ce facem?", "credeti ca eu nu stiu?" a raspuns el dubitativ � apoi metroul a pornit-o inapoi si ne-a aruncat pe toti gramada, fara deosebire de sex, religie, etnie, etc, pe peronul penultimei
Una peste alta, s-a nimerit ca aveam in seara aia si bagaj, si ca ploua torential. In America, daca ploua, ploua, nu ai nevoie de umbrela, oricum te uzi pana la piele (sa ma ierte partizanii sistemului american, si eu sunt pentru democratie, dar de vine cate-o ploaie ce te uda, vorba ciobanului lui Paunescu...).
Am ajuns la feribot, la ora aia mergea din ora in ora, am ajuns acasa, plouat, obosit -
am zis, "am patit o chestie ca dracu', metroul in loc sa ne dea jos la South Ferry, ne-a dus inapoi la Rector Street" "pai daca nu te-ai suit in unul din primele cinci vagoane..."
Seamana New Yorkul in draci cu Bucurestiul - de abia astept sa merg acolo alea trei zile.
de Andreea DEMIRGIAN
Text din proiectul "O mie si una de nopti cu Irina" : http://omieuna.blogspot.com/
La patru ore dupa ce ne luasem la revedere de la "tachii" am spus hello bunicilor si ne-am avantat pe autostrada M4 spre casuta de la tara in care urma sa ne petrecem vacanta. Spre marea mea bucurie, in masina Irina a dormit. Cele doua ore jumate pe autostrada au fost singurele clipe linistite in care am putut schimba impresii cu parintii mei.
De cand suntem aici, Irinei ii e frica nu care cumva mami sa dispara, puf! si nu mai e. De aceea nu am voie sa ies din raza vederii ei. Mai bine ar fi sa mi-o leg cumva in jurul taliei si sa o port cat mai lipita de mine. Parca ii e teama sa si paseasca, musai trebuie sa o tin de mana. La baie mergem impreuna pentru ca altfel plange ingrozitor. De dimineata pana seara, casa bunicilor rasuna de glasciorul ei disperat: Mamaaaa! Maaamaaa! Mamaaaa!
Am visat vacanta asta un an jumate. Am planuit-o de anul trecut din mai. Cand oboseam mai tare ma uitam la calendar si-mi spuneam: inca putin, in august am sa ma odihnesc. Tata ma priveste cu mila si ma intreaba de unde mai sunt... degeaba incerc sa-i explic ca acasa Irina nu e asa, acolo stie terenul si se poate descurca altfel, aici sunt peste tot trepte inalte si multe obiecte, mici taioase, casante, ascutite, de pret, de neinlocuit. Irina s-a ratacit. Nu se simte in siguranta decat in camera in care doarme cu mama in pat (asta va fi o problema la intoarcerea acasa) si daca am putea sta in camera aia toata ziua ar fi bine.
De cate ori ne urcam in masina Irina zice "Nani!" Se refugiaza in somn, sperand poate ca atunci cand se va trezi va fi in camaruta ei de acasa, printre jucariile cunoscute, cu Mitz in locul lui Dino (cainele bunicilor), cu Tati in camera de alaturi (il striga cu jale tot asteptand
La cateva zile dupa ce am ajuns aici am plecat spre mare. Alta casa, alt spatiu, mai mic, mai prietenos, incarcat si acela de jucarii noi, cu leagan mai mare in curte si clopotel la poarta. Aici avem ritualuri noi, in fiecare dimineata hranim pasarile din Camera Capitanului, apoi mergem la plimbare pe un drum pietruit care coboara spre mare, o promenada printr-o padure cum Irina n-a mai vazut. Ii place, cu conditia sa o duc in brate. Am lasat-o de cateva ori pe jos si am surprins-o asezandu-se in genunchi, cu mare grija, sa nu se loveasca, si apoi plangand cu deznadejde de parca ar fi cazut de la mare inaltime. Incet-incet s-a obisnuit cu locul cel nou. Bunica a devenit "Ana" si Bunicul "Vali", cainele e
Plaja n-a impresionat-o foarte tare. Nisipul ud si tare, brazdat de urmele refluxului nu-i place, apa marii i se pare rece. Prefera sa priveasca oceanul de departe, daca se poate din bratele mamei. Atunci spune "Apa! Maie!" si mi-o arata, "io'ite!". Daca o las pe jos plange iar, cu lacrimi amare. Ii place mai mult peluza din fata castelului, bancile ciudate pe care se poate urca destul de usor si iarba de un verde incredibil. Toate culorile sunt mai tari aici, peste tot sunt flori, in ghivece mari de piatra sau atarnand in cosuri, agatate pe arcade metalice, cu o multime de animalute si zane pandind de printre petale si frunze. Sunt rare momentele in care o simt linistita. Un cuplu in varsta ii trimite bezele si Irina ii place instant. Ar pleca daca as lasa-o, s-ar duce cu ei. O pun jos si chiar ii urmareste pe strada serpuita ce urca spre poarta castelului.
- Hai sa plecam, Irina, hai sa mergem.
E suparata pe mine, nu-mi raspunde. Mi-a intors spatele si merge inainte, vrea sa afle ce e sus, la capatul strazii?
O iau pe sus. Zambeste dar nu rade decat daca o iau in brate si o gadil. Atunci se simte bine si ca sa-si exprime bucuria ma trage de par si ma ciupeste, ma apuca de nas, are nevoie de orice fel de contact fizic, tanjeste dupa apropierea mea.
Ieri a impartit o felie de sunca si o bucatica de pui cu Dino. Dino e delicat si atent si nu mai stie ce sa faca atunci cand fetita plange. Se aseaza langa ea si schiauna incetisor, doar-doar o alina. Ii place sa se trezeasca langa mine, e cuminte si ma lasa sa mai dorm cateva minute. Apoi ziua incepe cu o alta serie de suspine si orele trec asa, ude de ploi si de lacrimile Irinei.
de Dan PREDESCU
www.ciocu-mic.ro
Eram in concediu si, timp de doua saptamani, ma plictisisem temeinic �la bai�, unde nu faceam altceva decat o cura moderata de palinca. Vazusem cateva filme idioate si reusisem sa ma incurc cu o bruneta plina de bune intentii � propos de viitorul meu. Sincer vorbind, intrasem la conferinta mai mult ca sa fiu singur cu gandurile mele, chestiunea intentiilor domnisoarei trebuia analizata cu atentie.
Am reusit sa ma concentrez numai pana la aparitia conferentiarului. Ciudatenia consta in aceea ca profesorul tinuse sa o aiba alaturi pe sotia sa � si asa se face ca, pe capacul de staniol rosu al sticlei de lapte de un kilogram, se aflau acum o masa, doua scaune, profesorul si
�Aveai ce privi la sotia profesorului, in aceeasi masura in care n-aveai ce vedea la el � si asta insemna mult, in ambele sensuri. Daca n-ar fi fost atat de intens blonda, as fi comparat-o cu o hurie mahomedana, dar asa, imi venea s-o aseman mai curand unei walkirii, sau mai stiu eu carei vietati din categoria asta.
Lumea din sala o privea cu ochi mari, murmurand in fel si chip. Unul de langa mine mormai, spargand seminte, cu un aer ranchiunos:
- Ce personalitate, domne, nu te vezi cum arati, ce cauti, domne, langa aia, mai du-te, domne, acasa si fa gargara acolo�
Spre sfarsitul conferintei, fara a da vreun semn ca ar fi constienta de cele ce se intampla, walkiria aluneca, nu-mi explic cum, prin capacul sticlei si, foarte linistita, pluti un timp la suprafata laptelui. Apoi se cufunda, ca un plonjor, la mare adancime...
Din cand in cand, se apropia de pereti si atunci puteam vedea cum,
Epilog
prima varianta
Unii spun ca blonda s-a inaltat la cer sub forma aburilor laptelui pus la fiert in ziua aceea.
Epilog
a doua varianta
Altii pretind ca laptele s-a prefacut in unt, iar blonda ne zambeste acum de pe ambalajul pe care noi il mototolim cu atata nepasare si il aruncam la gunoi.
Cat despre profesor, nimeni n-a mai auzit de el. Nu mai stiu nici ce voia sa spuna in amarata lui de conferinta. O fi fost un farseur: avea ala diploma universitara, cum sunt eu campion de tir cu arcul.
N.R. Text preluat de la adresa www.ciocumic.ro
de Claudia CIOCA
Imi caut ochelarii de soare nu-s... oare ce am facut cu ei? of si erau noi asa imi trebuie daca mereu sunt grabita. Continui sa merg pe plaja cautand un loc ceva mai racoros pentru ca, desi mi-am propus sa fac o plaja zdravana vreau totusi sa ma racoresc. In jur oamenii forfotesc, mergand spre apa marii putin involburata, alergand dupa o minge colorata care plutea din mana in mana, multi musca plini de pofta din inghetate uriase, barbatii savureaza sticle imbrobonite de bere. In apa, copii se zbenguie veseli si galagiosi cu pielea bronzata si stralucitoare. Pescarusii, la fel de galagiosi, zboara deasupra apei si apoi scufundandu-se brusc dupa vreun peste nefericit.
Vreau sa folosesc ziua pentru a ma odihni si mi se pare ideal sa fac plaja, dar odata ajunsa nu aud decat un vuiet permanent: al valurilor, al pescarusilor nelinistiti, al copiilor si desigur vuietul creat de muzica agitata pusa de dj-ul care incerca sa-si faca si el meseria, punand ultimile slagare la moda in vara asta. Undeva in larg, cativa pescari cu barcile lor obisnuite si maldarul de plase incearca sa prinda peste dar sunt evident incurcati de multimea de hidrobiciclete, sky jeturi, banane plutitoare, care umplu valurile pana departe. Salvamarii au si ei o zi plina de vreme ce nu au timp de frumusetile plajei si se aventureaza dincolo de geamanduri.
Undeva, langa digul albicios format din pietre uriase modelate dupa forme stranii un pictor si-a instalat sevaletul si se invarte putin nervos pe langa el cautandu-i probabil o pozitie mai buna, pentru ca tocmai in acest timp valurile vin cu putere si se pierd in mii de stropi stralucitori
La un moment dat se opreste si face semn unui baietel cu parul cret si blond, acesta vine incet si observ cum il aseaza pe o piatra mare din dig apoi incepe sa-l picteze. Stau pe cearceaf si ma uit la ei, as vrea sa ma ridic sa vad ce face pictorul dar ma gandesc ca e mai bine sa nu-l deranjez, incerc sa citesc din cartea pe care o am la mine dar ochii imi fug mereu spre pictor. Nu mai am rabdare asta e clar, sa ma duc sa nu ma duc....ma ridic fac cativa pasi spre el apoi deodata ma intorc si intru in apa. Nu-l pot inca deranja. nu am curaj, inot cu furie cat mai in larg apoi obosita ma intorc inapoi si ma asez pe cearceaf dar cu ochii tot la pictor sunt.
Incerc sa-mi imaginez cam cum ar picta, vad baietelul dragals cu zambetul lui suav iar in spate marea cu valurile ei inspumate, pescarusii in zborul lor ciudat, vapoarele din larg si cerul, cerul de un albastru superb. Mi se face o sete cumplita asa ca ma ridic si ma duc sa-mi iau un suc, nu-l beau acolo ci ma intorc la locul meu, incerc sa beau dar privirea imi este parca blocata pe sevaletul pictorului.
Eschimos
Tanar si frumos
Ofera masa si pat
O singura zi
O singura noapte
Polara, de neuitat
Le prophete en exil
Le miracle est possible
Tant qu�on n�essaye pas de le realiser
de Camelia CAPRARIU
extras din volumul "Povesti din ICQ"
Cazarea in hotel. Biletul este la hotel Sirena, acolo ne asteapta echipa de receptionere, racoroasa si acrisoara, care ne anunta ca biletele de 18 zile se cazeaza la Hora, pentru ca hotelurile celelalte se inchid mai devreme.
Intrebam unde este, doua hoteluri mai incolo... Ne prezentam la Hora, ca de obicei in ultima vreme, patru persoane pe un bilet de doua, daca nu se poate aranja la fata locului, doua persoane, cele mai tinere si netitulare isi vor cauta gazda si vor petrece la mare mai putin timp. E bine si asa. La Hora e lista de asteptare, o multime de alte persoane in aceeasi situatie, re-repartizati de la Sirena si de la alte hoteluri care vor inchide portile in mai putin de 18 zile.
Acesta este primul semn. Se inchid hotelurile, aflam de la directorul (daca e chiar el) de la Hora, ca este o hotarare a conducerii statiunii, de a restrange activitatea in hoteluri. Nu se mai asteptau la sosirea multor turisti.Trebuie sa avem rabdare. Aflam intre timp ca mai intai vor fi cazati turistii care au avut bilete la hoteluri de categorii superioare (si Hora este), si abia apoi ceilalti. Este asadar de asteptat. Intre timp receptionera, aparent foarte amabila, ne explica cum ca nu este nimic de facut pentru persoanele netitulare, asa ca mai este si problema gasirii unui adapost suplimentar. Bine ca intre timp cineva, mai inspirat, a intrebat daca se poate rezolva prin "dividerea" biletului. Ne organizam in acest sens si obtinem cazare la unul din hotelurile care inchid mai devreme, dar care ne accepta pe toti. Si observam ca suntem multi care am optat pentru aceasta solutie. Bine. Acum avem camere, avem soare, am facut prima baie, in apa ca gheata, confuzie un pic, in septembrie apa trebuia sa fie calda, dupa o vara plina de soare... A doua zi - soare din nou, cateva umbre de nor, cateva adieri de vant, mai
Alte zile de inceput de toamna, dar nu ca alte dati, (vremurile de alta data!), de toamna dulce, de vara care intarzie sa plece, de soare netulburat de vijelie, insa o toamna plina de personalitate, care iti vorbeste si te cearta, care striga in gura mare ca a sosit deja, o toamna care nu prea te lasa sa respiri.
Bine. A venit toamna.
Stam pe plaja, incercam sa simtim numai soarele, nu si vantul, auzim marea, simtim marea, mirosul un pic prea profund de alge. Nu le mai strange nimeni de pe plaja, oricum e pe sfarsite.. Un tractor da ture, ne intrebam daca ara nisipul care parea cam tasat. Nicidecum, are lucratori imprejur si mai mult sta decat merge. Turisti fara ocupatie cascam gura la ce face tractorul: e primul semn clar si fara tagada de sfarsit: lucratorii strang dalele de pe aleile de pe plaja, stiu ca sezonul este pe sfarsite, dar am un mic soc vazand ca incepe sa se "inchida" plaja!
Oricum, nu luam prea mult in seama, este o plaja mai la extremitate, cele mai din "centru" sunt inca intacte, e muzica, e soare, e vant, se vinde bere, baracile cu saltele si colaci pentru inot sunt la locul lor.
O noua zi de plaja! Vantul s-a mai domolit, noi ne-am mai obisnuit cu el. Un vecin de plaja remarca linistea, adica: "domne, era frumos cand puneau muzica in difuzoare", sigur, ca la comanda toti ochii zboara spre difuzoare, adica spre nicaieri, nu mai sunt difuzoare! Se face si mai liniste, atata cata poate sa fie in larma vocilor, in vuietul vantului si zgomotul valurilor, dar ne simtim un pic tradati!
Intre timp din hotel incep sa dispara mochetele de pe culoare, fetele spala de zor la ele, peste o zi nu mai sunt nici mochetele de la Receptie, in restaurant una cate una dispar mochetele de pe culoarele dintre mese. Tot mai multe camere goale, se strange cazarmamentul si inventarul, te simti ca unul dintre supravietuitori, inca existi! Chiar daca ti se arata atatea semne ca n-ai sa mai fi nici tu�
Pe plaja oameni, seara la plimbare desigur tot mai putini turisti, comerciantii sunt inca toti la locul lor, dar strada este mereu mai libera, nu mai esti nevoit sa cobori pe carosabil daca te grabesti. Iar faleza are inca luminile aprinse. ?i vantul face o pauza noaptea, se odihneste, si te lasa sa gusti imaginea lunii in apa intunecata. Intr-o dupa amiaza dispar cablurile dintre stalpii difuzoarelor si, ce s-o mai lungim, a doua zi vajnicii lucratori scot din pamant stalpii cu totul! Sunt luate si cosurile de gunoi, cu baza grea de ciment. Un vecin strangand bagajul de pe plaja vrea sa arunce civilizat coaja de banana, numai ca, spre hazul general, trebuie sa dea replica: "hei, dar cosurile unde sunt?"
Mi se pare logo-ul acestei vacante, nimic nu i se potriveste mai bine. Aceasta vacanta am incercat sa o vad ca si cum m-as fi dus intentionat sa asist la acest spectacol de inchidere, sa vad cam ce ramane in urma, sa stiu cam ce este demontabil si ce nu. N-as fi banuit ca dalele, cosurile si stalpii fac iarna in locuri adapostite, e o noua experienta...
Oricum, s-a sfarsit chiar si acest sfarsit, am urcat intr-un tren matinal, foarte matinal, asa ca marea ne-a sarutat de ramas bun cu spectacolul rosu si turcoaz si albastru si gri si galben si portocaliu, si desigur stralucitor, al singurului rasarit de soare din mare pe care l-am vazut in viata mea...
de Vlad Aron MOARCAS
Nu'i!
Culoare, ma indrept spre strada, Ii ocupata toata de africani, le fac loc sa treaca, la urma urmei is localnici, se grabesc, eu nu, flanez, cu toate astea ma deranjeaza, nu'si au locul, umbriti de cladirile istoriei, ma razvratesc si'mi promit sa nu'i mai ocolesc!
O doamna cu turban, ros si galbin, inainteza pontifical pe mijlocul trotuarului cu un plod atarnat de mana'i, pe asta nu o ratez, imi indrept gatul nordic, iau atitudinea robotului si nu o las sa ma ocoleasca.. rezultatul Ii aista:
Dansa ramane pe mijlocul potecii si eu simt un san enorm, pe cotu'mi, plus sfarcul adiacent, african, mandru, inaltat parca la ceruri mangaindu'ma.
La prima intersectie, ma dau dupa un colt, sa vaz, nu cumva imi lasa vreun semn pe mana, al sfarc african, greu si ascutit , precum trecutul maretei Frante ? Ma uit si suspin usurat. Nu'i nic ... din pacate ;) doream o dunga rosie, sa'mi ramana in gand ... nu am noroc. Seara ma iau din hotel doi colegi francezi la un BBQ oferit de firma, unde? Intreb. Secret mare. Amandoi in jur de patruzeci + , zambesc complice si imi raspund :
- O sa vezi.
In masina vaz ca iesim din Paris spre A4, renunt, nu ma mai intereseza unde, speranta mea in o eventuala reintalnire cu sfarcul african se destrama, peisajul se transforma treptat, Ii seara, observ porumbul in straturi, cam pricajit, copaci batrini, mai noi, apoi cladiri tip ferma americana in orizont, stupoare! Deasupra portii sta .. Mickey Mouse in costum de vanator.
Suntem in Disneyland Paris. Acu'inteleg de ce zambeau asa.. pe juma'. Gratar in .. Disneyland asta'i buna, ma trezesc si incerc sa nu rad in hohote, pe de alta parte is curios cum o sa se chefuiasca, noi oameni seriosi, inconjurati de personaje desenate animate.
In cortul imens unde'i bufetul si gratarul, ii fum, plec si ma duc la o taverna din apropiere, ii si Pluto acolo, comand o bere si observ invitatii.
Un lucru, frantuzoaicele ... se apropie infasurate d'un parfum ametitor si parca aud cum isi freaca pulpele imbracate in matase .. fas,fass, cind merg, toc,toc, fass, fas.. ma excita asta chestie, mai comand o bere si ma duc la BBQ, pe Pluto il las inconjurat de o droaie de plozi, pare cam amarat, cu toate ca zambeste cu gura pan'la urechi.
O calatorie in trup gand ?! .. si una si alta, sa povestesc.
Voi sa fac cumparaturi, un vin, ceva din Paris, mai fusei cu acum 7 ani in urma, voiesc de asta data ceva palpabil inapoi, le spun, se rezolva, voi primi un ghid, un stagiar care sa mearga cu mine, amiaza in oras la cumparaturi, chiulesc de la slujba, ma simt din nou scolar.
Dupa pranz, usa se deschide si stagiarul se prezinta;
- Bonjour, m'sieur Max, j'suis votre GO pentru asta seara.
Ma uit, pe cat pot de sus in jos, ranjind ca lupul din poveste.
- Salut.
Raspunde rosie ca un rac, dar privind drept in ochi'mi.
- J'mapelle, Mimi.
Doamne, cati ani are? Douazeci? Ii mladie si subtirica, pletele'i atarna sagalnic [nus' de ce Medeleniul si Olguta imi trec prin fata ochilor] Ma numesc Mimi, cu accent pe ultimul 'i'.
Suntem deja amici, am dezbatut posibilitatile si stie ce vreau, ne oprim, dupa cumparaturi [ neste branzeturi, vinuri si carti ] intr'un bistro de cartier, nu'l descriu, Ii ca In filmul lui Jacques Tati, "Mon oncle", cu monsieur Hulot cu tot, discutam politica, de ce imi suna familiar? Camus, Sartre, Simone de Beauvoir, revolutii, Isabel Allende, despre profi, despre razmerita studenteasca pariziana din anii trecuti si viitori, despre euro.. Cladim castele in Spania si bem vin.. ros. Voi sa revaz Sacre Coeur, sa stau pe trepte si sa am Parisul la picioare, Ii spun, suntem aproape, mergem, Ii frig, cum o vaz zgribulita, Ii ofer haina'mi, bem vin ros din sticla, pe treptele albe, noapte, stele. Mirific.
O conduc acasa, ne oprim, imi da haina si ma saruta pe obraz. Oare un fluture poa' sa sarute? Eu asa am simtit, un sarut de fluture pe obrazu'mi.
- Au revoir, m'sieur Max, a bient�t !
Nu stiam de ce, acum stiu.. umeri'mi atarna grei de amintiri si neputinte .. is batran, is tanar, cum va spuneam, l'amour tue, prieteni.. l'amour.
de Irael
Calatorii coborasera toropiti de canicula. Un grup zgomotos de tineri ii atrase atentia. Imbracati sport, discutau cu verva. Majoritatea fumau pasional. Fetele, ca niste vrabiute gurese, baietii galanti, cu gesturi tandre care divulgau empatii rau disimulate. Calatoria se anunta lunga si obositoare.
Coborase in speranta unei adieri racoroase. Un lung sir de scaune marginea o bordura lata langa calea ferata. Trenul obosit astepta sa i se ataseze noi vagoane. La tasnitoarea de pe peron se aglomerase.
Privea grupul tinerilor, animatia lor exuberanta, glumele usoare, rasetele stridente. Ca prin fumul unei tigari niciodata aprinse, un fuior ce se rasucea usor in volute, aerul capata nuante de semiobscur ce alternau cu transparenta realului. Cauta ceva necunoscut, nebanuit, ceva de care sa se agate in arsita zilei. Prin fata defilau figuri banale, in surdina convesatii complezente, in fundal zgomote obositoare. Parea ca totul e cotropit de caldura si apasat de normalitate. Grupul tinerilor, alimentat de o energie nebanuita anima peronul cu vivacitatea lui. Ca de obicei incepu sa scruteze chipurile, sa incropeasca portrete psihologice. Era un exercitiu experimentat in momentele, rare, cand nu putea citi. Trecu rapid peste perechea de gugustiuci indragostiti. El, tandru agatat de mijlocul ei, ea, debitand alert. Gura ii parea tot mai larga cu fiecare cuvant rostit si ea tot mai grabita sa deschida un hau in care el sa se prabuseasca, rapus. Tanara sensibila, cu ochelari si suvite blonde, razletite pe frunte, parea usor narcotizata. O pereche nu prea tanara, cauta sa stearga diferenta (altfel nu prea distonanta) fata de restul grupului, printr-un comportament de gasca, sigur distonant. O fetita se plictisea ingrozitor langa tinerii ei parinti preocupati mai mult de libertatea lor decat de constrangerile familiale. Un tanar inalt, brunet, arogant, cauta sa-si ascunda in spatele tacerii afectate lipsa de idei.O femeie scunda, cu impregnare tabacica, par bogat, lung, revarsat pana la talie, tragea cu patos din tigara care ai fi zis ca
Pe cat de putin ii placeau femeile indragostite, pe atat de mult le admira pe cele iubite. O femeie iubita radiaza. In jurul ei aerul capata irizatii, un curcubeu de fericire se revarsa peste toti si toate.
Lunecase putin de pe chipul tanarului in lumea ei si acum tresarea surprinsa ca l-a pierdut. Il cauta nedumerita baleind grupul, apoi peronul, roata de jur imprejur. Tanarul parca se teleportase cu totul din real in lumea lui. Continua sa-l caute, cu ciuda. Cum tasnitoarea nu parea sa devina vreodata mai disponibila unei calatoare solitare, se hotari sa se aseze pe unul din scaunele insiruite anost.
Se gandea inca la tanarul care frecventa un univers in care ei doi s-ar fi putut intalni. N-o cunostea, n-o remarcase si daca ar fi zarit-o tot n-ar fi stiut ca si ea are o lume a ei in care gliseaza adesea. Surade bland si aude glasul sorei mai mici: ,,Hei, iar ne-ai parasit? Ma enerveaza.Cunosc privirea asta a ei. Nu mai e cu noi. E in lumea ei".
Se rezema relaxata de spatarul scaunului metalic. Privea undeva in zare, in jur totul se estompase si ea calatorea in lumea ei, rupta de lumea lor. Beatitudinea aceasta era privilegiul ei. Brusc, se simti privita si cum stia exact directia, se smulse si intoarse privirea in lungul sirului de scaune, toate ocupate de oameni sau bagajele lor. Toti stateau aplecati in fata sa-si vada interlocutorul, sa scruteze orizontul, sa analizeze animatia peronului, sa-si sprijine capul obosit in palemele transpirate sau pur si simplu intamplator. Zeci de scaune ocupate de oameni usor aplecati inainte lasau sa se vada distinct, in capatul sirului, pe ultimul scaun, rezemat de spatar si privind-o fix, patrunzator, indubitabil, el, tanarul visator. Privirile li s-au intalnit uimite, scormonitoare, insistent cercetatoare. Tanarul ii sustinea privirea cu o cutezanta dezarmanta. Nu era invatata sa cedeze si continua sa-l tintuiasca in ciuda semnalelor de alerta. Spunea inimii sa nu mai galopeze, ochilor sa nu se plece, capului sa ramana drept, ba si oamenilor sa ramana inclinati inainte, sa nu curme involuntar aceasta clipa de intimitate. Un fluviu se nascuse intre ei. Mai mult decat orice imbratisare, sarut sau declaratie. Cand a simtit ca paharul ei s-a umplut, s-a ridicat brusc, a defilat prin fata scaunelor ocupate, chiar prin fata tanarului si s-a grabit dezinvolt sa-si ocupe locul in trenul ce adastase in gara, pret de-o intalnire neasteptata si o clipa de intimitate nesperata. Cum nu-i placeau despartirile, n-a aruncat nici o privire inapoi.
de Tudor NEGOESCU
a spirtului,
viata scursa prin ochiurile sparte
ale plasei,
ambitii imblanzite, lingandu-si
ranile sarate,
cherhana ingropata in sarcofagul putred
al algelor...
Inflamabila, lumina sangerand din rana
vinetie a cerului
incendiaza marea intr-o mult asteptata
apocalipsa.
de Adrian GRAUENFELS
Era spre iarna in Bucuresti, Germaine schiteaza in carbune profit de neatentie sa cobor sub masa, ma ascund sub fusta ei ca sa-mi continui visul nestingherit, eram pe un munte inca cu zapezi pe piscuri , ne era frig si ne cuibaream unul intr-altul cautind caldura ne bagam mainile in buzunarele celuilalt, gaseam nuci, scrisori de dragoste, tuburi de culori, lumina Orionului chemat sa lumineze in serile fara rost, pensulele mele, un nud al tau neterminat, un patefon ragusit cu romante Maria Tanase ochelari de soare, palarii de plaje, poza bunicului, chei care nu deschid nimic, talentul icoanelor din Moldova arta ei care se va curma dureros, fara ratiune in 1973.
Boston, (martie 2002)
..In zilele acestea un loc linistit devine greu de imaginat in lumea mea lucrurile par neschimbate, doar oamenii sunt mai deconcentrati mai tacuti. ca pauza dintre doua reclame la TV.
Iar tu vrei sa fii cu mine, stiu senzatia, momentele in care eu vreau sa fiu doar cu tine ,sa vorbim scenarii de film, castele in Spania. pirghia care tine tot universul meu renascut din trei vorbe pe un ecran neutru, tu zici ca viata e frumoasa da, e frumoasa asa salbatica si neprevazuta, ciudata si intortocheata mi se pare ca te stiu de multi ani ca pe un iubit uitat si regasit. Mi-e dor sa ma tii de mina. Sa ni se impletesca degetele strins in vibratia unui dipazon cosmic sa fim imprastiati in miliarde de stropi de lumina, as fii vrut in noaptea aceia doar sa ne iubim asa fara noima..
Liceul Lazar, (clasa XI)
Anita are niste sani fantastici. Toti cautam tertipuri cum sa-i atingem. De Svetlana sunt indragostit lulea. Are zulufi aurii, sani mici si o fata limpede, ii scriu zilnic biletele cu "te iubesc" dar nu semnez din timiditate .
E colega de banca cu Mariana Staub o evreica cu buze mari senzuale. Ne evitam reciproc ca sa nu dam motiv de barfe. In pauze fumez tigari Golf cu Mihai Enescu si Iulian Sava ca sa ne calmam. Unul din noi propune sa mergem duminica cu bicicletele la Snagov. Accept imediat. 35 de km de sudoare.
Arta insultei
Anul 4 la constructii. Colegi simpatici ,materia suportabila. Cu Miki Leibner, George Grasu, Dan Vintila fac petreceri saptaminale, mai toate la mine acasa in piata Kogalniceanu.
Grasu aduce benzi cu muzica : Bee Gees, Elvis, Celentano. Dansam rock sau slow strins, Veronica ma respinge sistematic, chiar face bascalie de petrecerile mele. E o tipa inalta, slaba, osoasa locuieste la un camin studentesc. Simt ca ma antipatizeaza, o chestionez, ea simuleaza durere la o masea de minte. Luni ajung devreme la facultate, desenez cu creta pe tabla clasei de termodinamica o Veronica nuda urmarita de o carie enorma cu penis erect. Nu a mai vorbit cu mine pina la examenul de diploma.
Doina, (7 ani de vid)
E studenta la matematica. Nu se aranjeaza cu amicul meu Sergiu care mi-o "paseaza" dupa o excursie la Sinaia.
Cad pe bec imediat, e tare frumusica fata asta delicata.
Dragoste platonica. Am rabdare. Fac parte din generatia care stie sa ridice banalul la rang de eveniment.
Teatrul National
Nimeresc la "Nepotul lui Rameau" in superba regie David Esrig. Avid de teatru devorez piesele lui Brecht, Ionesco, Becket, Miller. Teatrul bucurestean prin anii 60 pare singura institutie necomunista. E foarte greu de procurat bilete daca nu ai pile. Mori de vint. Ascult la radio poezii citite de Emil Botta ."Seara pe deal" imi da lacrimi si acum dupa 40 de ani.Far in ceata.
Locuiesc pe planeta dorului
cum as locui intr-un pumn inchis
tinut aproape de gura
asteptind sa coboare
respiratia ta peste el
sa-mi dea saminta vie
din care sa creasca privirea mea catre tine
Bratari de sunete
sa coboare la iesirea noptii
in ele pasari stravezii
isi aduc puii ca-n cuiburi
spre ai deprinde cu gustul zborului inalt
printre bratele noastre imbratisate...
Capat imprumut 3-4 discuri de jazz . Coltrane , Ella Fitzgerald, Oscar Peterson Trio, Miles Davis. Amazing. Ce revelatie.Ascult si desenez, de fapt copiez pe cei mari din carti cu reproduceri de arta. Mai ales Madona lui Durer ma fascineaza. Imi place Klee, Modigliani, Maillol. Modiliagni e usor de copiat dar coloritul imi da de furca. Nu am bani pentru uleiuri de calitate.
Ascult Night Train de sute de ori si nu ma satur. Trec la Bach si Brahms, amicii zic ca sunt o mutatie, ce Margareta Paslaru nu e buna? Cu Angela Similea am fost coleg de liceu in clasa a 10-a. Nu o apreciam, cred ca devenisem nitel snob...
E-mail, (31 oct 2001 )
..Nu-mi gasesc locul, doar cind exersez, ma arunc in somn cu voluptatea disperata a gamblerului care a pierdut tot.
lumina toamnei ma pironeste in albastru stralucitor. Vreau sa fiu cu tine vn celalt albastru cu pesti transparenti sa mimez ca traiesc. Cele mai grave hotariri le iau toamna acum visez ca ma tii de mina si pasim intr-un tablou de Klee, promit sa fiu cuminte..
Carti, carti
Moartea Patriarhului. Incerc Ulisses. Il intalnesc pe Camil Baciu acum lector la Sorbona. Discutam despre umor si cibernetica. Ma intreaba daca am vazut the Rose of Cairo. Ador filmele lui Woddy Allen. Marga zice ca ma identific cu el neurotic si obsedat. As vrea eu sa am geniul lui. Cineva mi-a trimes carti din Romania: Paler, Cioran, Nichita Stanescu, Cartarescu. Citesc uimit. I am speachless. Deci asa se scrie in necomunism? Au cazut barierele slava domnului. Netul in schimb e plin de texte antisemite, ultranationaliste, cu gust de ura, simt un popor care isi despica viscerele in neputinta. Refuz sa mai citesc. Doina, acum solid maritata, mi-a trimes poze cu vila mirobolanta a familiei Ceausecu la Snagov. Oare cati au murit de foame in anii aceia plini de "victorii" ?
E-mail , (1 Dec 2001)
..Sigur ca sunt femeie, mi-ai atins punctul vulnerabil morala nu are nimic de-a face cu setea de viata, intensitatea unei batai de inima adevarata.. ce crezi ca am simtit dincolo de vorbele tale? o atractie intensa ca si cum m-ai fixat cu privirea din partea cealalta a unei incaperi plina cu lume la o petrecere sofisticata, imi amintesti de povestrile lui Marguerite Duras cu senzualitatea prelungindu-se de pe pagini pe buze flamande de sarut..
Viena, (iunie 1997)
La muzeu, emotie imensa, intilnesc originalul Madonei lui Durer. Bine ca am renuntat la pictura, ma faceam de ris. Dunarea nu e albastra de loc. E curat murdara.
Snagov, (probabil vara lui 64)
deci ajung la Snagov cu colegii epuizati de pedalat, pe malul lacului descoperim un tigan Manolache - fara un dinte in gura - beat, cinta balade triste acompaniate la un tambal soios din care Manolache scoate un melos aboslut genial. Pur flamenco, dar nu stiam pe atunci. Un tiganus de 3-4 ani fumeaza tigari cersite de la trecatori, cainii vagabonzi asteptau oase de la fleicile facute pe carbuni, femei din sat cu basmale in cap purtau cosuri cu fructe de vinzare,nu cumparam nimic ca nu aveam bani, zaceam pe plaje cu o bere Azuga de 4 lei, singura afordabila. Ma gindeam la Manet, doamne ce pictura se putea realiza cu tiganii aceia pitoresti intre salcile Snagovului.
Berea isi facu efectul diuretic, vizez tufisurile de stuf toaleta "au air libre" si surpriza.. ascuns in stufarisul des, un cuplu face dragoste atit de pasionat ca nu m-au auzit, ea e desupra, o femeie foarte slaba, isi ridicase fusta, in timp ce barbatul gemea in extaz, purta un maieu negru ca jonglerii de circ, eu intepenit de frica de a fi simtit, dau sa fug dar curiozitatea ma tine pe loc, e prima oara cind vad sex pe viu ,mai tin minte si azi fesele roz ale femeii muncind cu sarg barbatul acela trintit spre cer.
Am mai mers si in alti ani la Snagov, nu uitam sa cercetez prudent stuful dar farmecul verii lui 64 disparuse pentru totdeauna.
Sa iau Luna
si s-o ascund naibii undeva
Ca sa nu mai existe
sa nu ne-o mai cerem
unii altora, asa,
doar de amorul artei
daca n-am invatat
pana acum sa o lasam
sa apuna, sa rasara
si in noi, neobosit.
de Rozi BAKO
http://anapauper.wordpress.com
tu crezi ca-s indecenta
dar nu ma nu ma iei
de Dina CALIN
Partea a VI-a (continuare din Pasager/15)
Imediat dupa spectacol in seara urmatoare plecarii lui frate-meu m-a trecut nevoia de a merge la toaleta cu o mare violenta si ducandu-ma acolo cu viteza a cincea am fost uimita sa o gasesc deja inauntru pe Miranda. Fusese mai iute ca mine. Era cu fata aplecata deasupra chiuvetei si voma.
-Piranda fata hai - i-am zis intr-o doara, anume tiganindu-i numele c-a s-o tachinez, mai facusem asta cateodata si stiam ca nu se supara - ce-ti face nepota-meu, te face sa "dai la peste"?! N-avea rost sa ma fac ca nu stiu fiindca eram destul de bune prietene si voiam sa o incurajez sa mi se spovedeasca fara amanare, imi dadeam seama ca avea nevoie de mine urgent, intrucat magarul de frate-meu era asa de dusmanos acuma fata de ea. Dupa ce mi-am linistit matele, am iesit afara si numai ce-o vad ca sta mai departe langa chiuveta plangand, muscandu-si buzele si luptand sa-si inghita hohotele. M-am clatit pe maini si pe urma m-am apropiat usor de ea si am imbratisat-o asezandu-i capul pe umarul meu.
-Tu esti proasta?! De ce plangi?!
- As vrea sa mor, Nico, as fi vrut sa nu ma fi nascut niciodata! Poate ar fi fost bine sa fi incercat sa fac avort mai bine decit sa dau viata unei alte fiinte atit de stupida si inutila si care nu aduce nici un pic de bucurie in jur si pe care nimeni sa n-o iubeasca, ca mine... Oare nu se mai poate face nimic?! Oh, sunt o handicapata, o handicapata, nu vreau ca si copilul meu sa sufere asa, daca n-o sa mai pot sa fac avort o sa ma omor...! Nu stiu de ce n-am incercat mai devreme...
M-a socat si m-a durut enorm sa o aud vorbind asa, cu atata patos, sufletul ei era ravasit complet, frate-meu cu siguranta o facuse sa se simta asa, o fata de obicei atat de limpede si luminoasa si acuma inconjurata de un nor care ma apasa profund si pe mine ca si cum ar fi fost al meu... Nu stiam cum sa incep...
-Miranda, copilasul o sa te iubesca si tu o sa-l iubesti pe el... Si daca n-o sa aibe noroc de un tata cumsecade totusi o sa aiba o matusa devotata... Nu mai plange, fata draga, nu mai supara puisorul! Nu stii ca toate emotiile tale i se transmit? Vrei sa-l apuce depresia inca din burta ta? Lasa-l frate, ca e viata destul de grea, o sa aiba timp sa se intristeze cind se face mare! Hai deocamdata sa facem planuri intelepte de cum sa-i asiguram o copilarie cit mai vesela!. Hai, stergem ochisorii, iesim din locul
- M-ai putea ajuta sa fac avort?
- Daca as fi convinsa ca vrei intr-adevar asta as putea incerca desi este foarte periculos la faza asta. Dar personal as prefera sa te ajut sa cresti bebeul. Sincer. Nu ma intereseaza ce crede Codrut. L-as infia chiar eu daca mi l-ai da si l-as creste chiar si singura... Nu te lasa prada depresiei si nu lua hotarari pripite numai fiindca magarul ti-a intors spatele. Stiai doar ca nu te vrea de nevasta, sau nu stiai?
S-a lasat greu dusa. Dar s-a lasat.
- Stiam, sigur ca stiam. Nu in baza lui am vrut copilul. Nici nu l-am vrut cu totdinadinsul. Eram la ciclu si de-aia i-am spus ca nu e nevoie de "caciulita"... N-am crezut ca se poate ramane si la ciclu... Pe urma cand m-am trezit ca imi intarzie perioada am crezut ca poate sunt racita. Dupa o vreme am inceput sa banuiesc dar m- gandit ca eu alt barbat n-am sa mai iubesc vreodata, stiam ca Codrut o sa ma lase intr-o zi, am dorit sa am si eu macar atata dintr-o familie, un copilas...
Ii ascultam inflexiunile vocii, ii obsevam gesturile, o lasam sa vorbeasca. Ba i se lumina glasul, ba i se innegura si lacrima. De cate ori pomenea de copil isi mangaia cu duiosie pintecul. M-am simtit mai aproape de ea in seara aceea decat de frate-meu de cand ma stiam. Il iubeam si pe Codrut, asa cum era el, dar pe ea o si intelegeam, simteam ca ea, numai nu reuseam sa pricep ce gasise la el, eu barbat mai insipid, mai incolor, mai inodor nu credeam sa existe, intelegeam sa moara dupa el o proasta si o insensibila, ca el, dar nu o fata asa de fina... Dar cate lucruri pe care nu le puteam eu intelege existau in jur?! Intelegem, nu intelegem lumea in care traim, e totuna!
"The show must go on!"
- Nu fi chiar asa de sigura ca nu vei mai iubi niciodata. Miranda, capul meu a mai stat la un fund de baba, asa spunea bunica mea, si de-aia poate ca mi se pare mie ca gandesti foarte copilareste. Esti, suntem, inca foarte tinere. Viata e lunga si plina de surprize. N-aduce anul ce-aduce ceasul... Dar daca esti deja gravida si inca intr-o faza asa de avansata... Acuma sa-ti spun ceva. Frate-meu o sa incerce sa faca diferite
Uca Maria Iov Broouss.arte, (click pt marire)
- Nu stiu, nu stiu, ma simt asa de nu stiu cum... As vrea un bebe, dar nu stiu deloc cum l-as putea practic creste... Si situatia mea acasa e asa de complicata! Tata e bolnav de leucemie de ani de zile. Toti banii familiei, inclusiv leafa mea, se duc pe darurile pentru doctori si pe tratamentele naturiste pe care le face el cu Valeriu Popa, se pare ca sunt foarte bune, nu stiu daca ai auzit de el... Doctorii se mira ca mai traieste, dupa ei ar fi trebuit sa moara deja de-acum zece ani... Mama mea adevarata nu mai e cu noi de cind eu eram de cinci ani. El este recasatorit cu o femeie cumsecade, foarte buna, dar pocaita... Daca i-as spune ei sigur s-ar impotrivi sa fac avort si ar dori sa ma ajute, dar m-ar bate groaznic la cap sa ma pocaiesc si eu... Eu cred in Dumnezeu si intr-un fel si din cauza asta n-am vrut sa ma gandesc la nici un fel de avort de la bun inceput, dar nu-mi plac oamenii de la biserica la care merge ea, in general nu-mi plac bisericile de nici un fel si in plus tata m-a convins ca sunt o multime de securisti prin biserici care se ocupa sub acoperire de tot felul de activitati ciudate in care eu n-am chef sa ma implic sub nici o forma... De-aia nici el nu se duce... Dar daca ea ma va ajuta asa mult in situatia asta o sa trebuiasca sa merg cu ea la adunarea ei, ce sa fac, ca sa n-o jignesc si s-o supar dupa ce face asa un sacrificiu pentru mine, mai bine decit sa-mi ucid propriul copilas, nu?! O sa stau deoparte si o sa ma rog si eu la Dumnezeu, poate nu voi muri de plictiseala... Sper ca tata sa nu puna la suflet greseala mea, sa se enerveze si sa se imbolnaveasca mai tare din cauza mea si sa moara! Tot timpul imi spunea ca nu vrea sa fiu curva ca maica-mea cind o sa fiu mare... Asa foc mare a avut sa fiu "cuminte" si uite saracul ce i-am facut...! Mai bine as muri, mai bine as muri decat sa trebuiasca sa-i spun!!!!
-Ok, o sa mori, o sa mori precis, dar de plictiseala, la manastire, daca trebuie sa mori de ceva, eu zic sa ne alegem plictiseala, Ofelia, hai lasa ca rezolvam noi cumva. Numai stii la ce m-am gandit eu? Ca masura de precautie, eu am o prietena buna de tot pe langa Buzau. O sa vorbesc cu ea si tu iti iei chiar maine concediu fara plata si mergi si stai la ea pana nasti. Plecam de fapt impreuna duminica dupa spectacol. Te insotesc eu la ea. Nimeni in afara de mine nu trebuie sa stie unde esti. Parintii tai te cred la mare, la lucru, nu? Vor afla de copil dupa ce se naste. E mai bine asa, altfel te vor chinui toti ai tai cei dragi impreuna ca pe hotii de cai si-mi vor stresa nepotica... M-am gindit si sper sa fie fata sa-ti spun sincer... Prietena mea nu trebuie sa stie al cui e copilul. Stai acolo ultimele patru luni, ea te ingrijeste, o sa ai lapte proaspat, oua, o sa ai tot ce-ti trebuie ca sa te hranesti bine, sa iasa un bebeu traznet. Te odihnesti si nu te gandesti la nimic. Lasi toate in seama mea, tu te gandesti ca nu esti decat un incubator pentru cel mai frumos pui din lume. Frate-meu va incerca sa te gaseasca, dar daca urmezi instructiunile mele nu va reusi. Promiti? Te voi suna la doua-trei zile sa vad cum iti merge si poate te voi mai si vizita...
de Mihai VAKULOVSKI
ai putea sa scrii carti intregi
in care trenul sa nu se mai opreasca
ai putea scrie carti fara sfarsit
in care trenul sa n-aiba de ce sa se opreasca
de Nusa ILISIE
partea a VI-a, continuare din Pasager/15
- Nu le mai cautati Doamna, atata in coarne la pisicile astea, ca nu o sa mai scapam de ele...O vedeti p-aia alba? S-a gasit sa fete in dulap la Puriu, parca stia ca nu-i plac pisicile...Si a avut noroc ca nu era beat, ca altfel, o arunca pe terasa cu pisici cu tot, dracu� o lua! Si nici unu� nu a vrut s-o ia de-acolo...
- De pe terasa?
- Cum de pe terasa Doamna? Ce tot spuneti? Din dulap de la Puriu...Si am zis: ia uite ba, da� ce sunt io, prostu� vostru? Si am lut-o si am pus-o in pat, la Baciu. Si Baciu a lasat-o acolo trei zile si s-a culcat in mansarda. Si dupa trei zile, si-a gasit singura alt loc: sub pat la Puriu...
- ?!!
- Auziti Doamna? Facem ceva de mancare?
- De ce spui facem?
- Pai, noua ne plac mult sarmalele si d-aia zic, sa va ajut si eu, ca suntem multi. Da� ati mancat ceva de dimineata?
- ?!
- Chiar, ce intrebare! Cum sa mancati, daca ati fugit de acasa cu noaptea in cap? Stiti ce am cumparat? Ceva ce nu am mai mancat de mult...Lapte! Lapte si paine proaspata �de la baba�. Ca azi-dimineata m-a trezit mirosul de paine.
- !!
- Stiti, eu, pana mai spre iarna, dorm cu geamul deschis, e camera mica si parca nu am aer, cum suntem multi... Incalzesc laptele?
- Ce fel de om e Puriu?
- Ce fel de om e Puriu? Cine stie? Nici eu nu-l cunosc prea bine. Ce sa va spun? Nu e om rau. Nu te lasa la nevoie. Ce, pe dumneavoastra v-a lasat? Va e frica de el ca fura, bea? Toti furam! N-avem incotro. Pai ieri, ne-a luat Guardia masina, rabla aia cu care mergeam la camp, ca, daca o calcai putin mai tare, ii zburau si usile! De unde bani ca sa cumparam alta? Mie mi-a nascut nevasta acu� o luna, a batrana vrea sa-i faca lu� tata de doi ani, al mic a inceput scoala, cotetu� cade pe gaini... Pai de unde, le-am spus, ii fac eu? Dumneavoastra ce-ati face Doamna, daca nu ati avea? Ce ati face?
�Chiar, ce-as face? As fura si eu?�
- Vedeti, nu stiti ce sa raspundeti? Asa poate intelegeti. Noi nu suntem hoti de meserie, suntem doar de ocazie... Pai ce, daca am fi profesionisti am zace toti intr-o casa ca asta? Sa va duc la unu� Sarpe, sa vedeti cum traieste, are casa lui, masina la scara, fetite... fura pe internet. Daca stie!... Meseria, bratara de aur... E plin de aur. N-ati vazut, Doamna, ca a dat laptele in foc?
- Miroase a ars! Ati reusit sa dati foc la casa?
Lasand usa sa se inchida singura, intra Dascalu� cu o sacosa cu paine care mirosea tocmai de la intrare.
�Incredibil cum a capatat viata gandul meu nevinovat din dimineata vietii mele! Ai grija ce gandesti ca s-ar putea sa ti se intample, am citit undeva. Si, daca stau bine si ma gandesc, ce mi se-ntampla? Ce mi se intampla?!�
- Auzi, Dascale? Doamna a fost mereu asa visatoare? Nu te supara ca te intreb. Stiu pe unu� care, de cand a venit, sa aiba vreo patru ani, se tot gandeste acasa, la ma-sa, ca nu e insurat, cine sa-l ia... Si s-a tignit! Acum o saptamana, l-am vazut in fata, la Biserica, dand ocol la statuie... Si-l intrebai, ce dracu� faci ma tu aicea toata ziua? Pai, zice, nu stiu de ce nu ajung la Dobriceni, ca si el e tot din sat cu mine. Si eu ii zisei: cum sa ajungi, ma narodule, daca de trei zile te invartesti in acelasi loc? Si nu zicea nimic, se uita, radea, si dupa aia iar incepea, pana a venit Guardia si l-a trimis la Crucea Rosie...
Aveti grija, d-aia va spun! Vedeti, Doamna, ca frige!
Dupa amiaza a trecut repede. Am facut sarmale ca pentu doua nunti. Cand s-a inserat de-a binelea, au venit si �cei sapte pitici�. Murdari, obositi, doar albul ochilor le mai ramasese curat pe fata plina de praf... Si, cu un buchet de flori de camp, deja ofilite, pentru
�Asa am sa arat si eu, dupa o zi de camp?�
S-au asezat toti in jurul mesei, Puriu, Dori, Lucian, Baciu, Marius si noi, ca in familie...
In mijlocul mesei rotunde, pe musamaua putin decolorata, florile. Tacamurile de mai multe feluri, farfuriile de diferite marimi si culori si paharele amestecate si ele, dadeau impresia unei expozitii �cu vanzare�. Golfo se asezase langa foc, strangea din ochi multumit, dormita...
- Da� ce-ai pus Doamna, in sarmalele astea de-au iesit asa de bune?
- Vise, ce sa puna? I-auzi!
- Pai, gata! De maine, la cratita! Si, daca ai sa te porti bine, mai tarziu, o sa-ti gasim si de lucru, la... matura. La matura! He, he! Da� ce credeai, ca o sa fii profesoara? Pai pa cine sa ne inveti, pa noi? Ce dracu�! Aici, gata, s-a terminat cu ce ai fost...Faci ce se poate, daca vrei sa supravietuiesti... Ce, mint io?
- !!?
- Auziti? Da haine de munca le-ati adus?
- De unde?
- Cum ma, de unde? Tu de unde le ai?
- Din tomberon, de la ecoparc!
- Si atunci, de ce intrebi? Sau credeai ca o sa le cumparam de la Cortingles?
Au ras toti in cor, pe voci diferite, dar in cor, si, nu stiu de ce, dar mi-a venit si mie sa rad, desi nu stiam prea bine ce vrea sa spuna cu Cortingles...Iar Dori, care tocmai se fripsese, de pofta ce-i era, a ras si el, la urma, singur, lasand sa-i cada din gura sarmaua pe jumatate mancata si care frigea...
Profitand de acest moment de �deriva�, inclinandu-se putin peste masa si fixandu-ma in ochi cu subanteles, Dascalu� imi susura la ureche:
- Da� tu unde ai fugit de dimineata, ca am pus in picioare tot satul?
- Care �tot satul�? N-ai spus tu, Dascale, ca te duci �la izvor�? Unde e asta? Ca eram curios?! Noi stim un loc care se chiama �la ruine�, ala o fi?
- Bate cineva la usa, vin lituanii!!
- Ba, Dorele, da tu nu te mai potolesti ba, odata?! Duce-ti-l ba, la biserica, sa-i descante popa, ca asta ne baga in balamuc!
Si au venit lituanii: Juan, la fel de mic, putin chel si in haine de lucru, ca in ziua in care l-am cunoscut si un altul, �nalt, cioplit din stanca, alb de blond, cu ochi albastri, la fel de spalaciti si sprancene arse de soare, Ghintas.
- Ia, hai! Stati si voi, jos ! Ce, nu mai avem scaune? Trage, ma tu, Baciule, fotoliu� ala de doua persoane sa stea si oamenii astia! Ia pune-le Doamna si lor sa manance, ca tot de la camp vin si ei si nici n-au mancat in viata lor sarmale, asa ba? Cu astia nu te poti intelege decat prin semne, sa-i ia dracu�! Unde-i vinu�?
Asa ca, fara sa ma ating de mancare, obosita cum eram, desi, nu fusesem la camp, m-am ridicat si i-am servit omeneste si pe lituani. Apoi, fara sa bage cineva de seama, am parasit masa rotunda a dezbaterilor in diverse idiome si am urcat, nevazuta, scarile care duceau in mansarda fara usi, fara lumina si in care mirosea urat, cu gandul sa profit de confortul saltelei de o singura persoana... Am pipait pe intuneric conturul saltelei si m-am trantit, ca �din pod�, ca unul care nu se mai spalase, nu mancase si nu dormise de sase zile...Dar, nu a fost chip! Un drac de pisica, se arunca in spatele meu, cu un mieunat isteric si ramase infipta cu ghearele in puloverul meu grena, tricotat cu grija de mama, inainte de emigrare. Golfo incepu si el sa latre, langa picioarele mele si nici nu stiam cand a ajuns...
- Ce facusi, Doamna, omorasi pisica?
- ?!!!
- Ba, cum s-o numi, la astia spitalu� da nebuni, ca acolo o sa ne ducem cu totii, mai bine decat la camp!
Au ras toti �pe limba� lor. Pana si pentru lituani era clar ca tot ce spune Puriu, �e de ras�.
Am adormit bustean, in zgomotul vocilor din ce in ce mai stinse ale celor �de jos�:
- Maine cine ne scoala?
- Io zic sa-l punem pe Golfo sa sune!
- Cine face bocadillo?
- Da� noi cu ce masina mai mergem, ca ne-a luat-o guardia?
- Ba, Dorele, da� tu si cand dormi stai cu caciula in cap? O sa faci �din aia umblatori�. Asta mai lipsea, ca purici avem, cu atatea pisici! Ca o sa le dau cu flit la toate, cu flit am sa le dau, intr-o zi! Auzi, Doamna? In seara asta mai dormi in mansarda si de maine, in habitacion, ca mansarda e a lu� Macumba...
- Pai Macumba nu doarme cu Ben?
- Cum sa doarma cu Ben, daca nu e nevasta lui...E nevasta noastra, he, he!
de Viorel MURESAN
stele ni se
bat de fereastra
frigem stiuleti de porumb
de Oana CATANOIU
Intre omul care nu mai avea nici o pata pe fata si fetita era o distanta enorma, ca intre toti oamenii. Fetita nu a inteles ca distanta era una normala si s-a uitat din nou in soare, sperand ca ii va putea acoperi fata omului pe care il iubea. A fost o perioada prost aleasa pentru ca pe cer erau numai nori si nu ii putea acoperi nicicum chipul. Atunci fetita a decis sa plece penrtu un timp pana va aparea soarele salvator, eventual intr-o tara calda. Oameni noi i-ar fi putut umple golul si chiar daca nu ar fi avut fetze, fetita a hotarat ca le va cauta masti potrivite. Asa a aparut iubtiul de ocazie si prieteniile de situatie. Fiecare om a reusit sa se adapteze perfect mastii create de ea, incat fetita aproape ca uitase ca a intalnit un om cu chip.Viata fetitei nu putea fi mai linistita, oamenii erau egali si putea renunta oricand la ei, ii putea si inlocui la fel de usor.
Niciodata ea nu mai ramnea in intuneric, astfel erau umbre peste tot in jurul ei, niciodata nu era singura. Fetita nu l-a mai cautat pe omul cu chip, nu il mai considera un final fericit pentru povestea ei. Care continua, ea isi potriveste linistita mastile pe alte fetze. De aici incepe povestea barbatului caruia fetita ii vazuse chipul.
talmacire dupa fratele Ilie Melcu, de parintele Visarion
cap.41-47
continuare din Pasager/15
42. Spatiul este atat de scump, incat kortinienii cresc in ghivece mari, pe acoperisurile blocurilor, sau caselor, flori si copaci. Ii poti vedea seara cum le uda, si poate, asemenea lui Maytrey, stau de vorba cu plantele, si le mangaie.
43. Vizitam muzeul satului kortinian si curtea imperiala. Un zid dreptunghiular inconjoara o curte pietruita, in mijlocul careia se ridica o esplanada. Incerc sa vad oamenii curtii sezand in firidele interioare ale zidului, iar sus, pe tron, monarhul, simbolul puterii absolute. Costumele vazute in muzeu ma ajuta. Pe pietrele dure, lovesc copitele cailor. Istoria aceasta muta, de lemn si piatra, are in sfarsit liniste. �Nu mai exista cei ce vazura bizonii�, spune Carl Seagan. Totusi, daca am avea simtul istoriei atat de dezvoltat, incat strigatele ei ne-ar trece prin inima, am cauta adesea urmele greselilor pe care le tot repetam in muzee-relicva, care tac. Nu inteleg de ce opinia publica kortiniana a condamnat in Empty Soul o cladire la dinamitare. Este vorba despre sediul silnicei guvernari laponeze asupra natiunii kortiniene. Un jaf, un viol dureros. Acum este pace. Laponezii au plecat demult. Totusi, amintirea este atat de dureroasa, incat trecutul trebuie dinamitat? Pacat. Nimic nu ar trebui uitat. Iertat, da. Dar nu uitat. Si acest monument, al unei istorii pacatoase, povestit tacut, fara patima, cu mentiunea: fara Dumnezeu, noi nu am fi iertat. Revolutia franceza a distrus Bastilia. Pacat. Camerele de tortura ale inchizitiei se mai intalnesc, poate, doar in Paul Feval. In Iovacra, monumentul in bronz al eroilor razboiului pentru independenta a fost demontat de comunisti al caror nume iubeu nu s-a pastrat. Fara doar si poate, Lenin trebuie ingropat. Nu si mausoleul. Nici macar Stalin, in bronz sau granit, nu trebuie daramat. Abia dinamitand dovezile mute ale unei istorii predate atat de rar cu inima, vom avea naivitatea sa ii retraim ororile.In spatele oricarui act demolator, se ascunde sau spiritul obtuz, sau neputinta de a incerca sa ierti, sau teama de a fi, cu riscurile de rigoare, sincer. Cimitirele, azilele de batrani si Institutele de Inalte Studii Morale sunt muzee deschise . Nu degeaba, parintele Ilie Cleopa acorda cimitirului titlul de cea mai inalta scoala. Institutele de Inalte Studii Morale au si ele meritul de a localiza mai exact, in afara lor,
nebunii. Inauntru, raman vinovate, victimele.
44. Un faliment al credintei. Fratele kortinian Unsurica ne explica. Desi in Mincion exista multe biserici � si multe religii � el nu mai intra in nici o biserica. Motivul? Preotii ne cer bani. Intotdeauna, bani. Cu parul negru si sarmos, inteligent, masliniu, fratele Unsurica are o minte ascutita, simte repede de unde bate vantul, este echilibrat, si are o fierbinte dorinta: sa isi cumpere o noua masina. Peste cativa ani, fratele Unsurica va avea o noua fierbinte dorinta: sa isi cumpere o noua masina. Intre doua masini, o liniaritate a vietii care ma infioara. La drept vorbind, fratele Unsurica nu se omoara cu munca. Are doar acces la informatie, si se roaga foarte exact: de aici pana colo. Restul poate fi, eventual, un nou semn de intrebare, care este tratat numai daca este aprobat de enclav. In rest, fratele Unsurica intra in categoria robotilor cu care este o placere sa faci � despre nimic � schimburi de idei conventionale.
Am mediat neintelegerea intre mucenica si frate: pe de o parte, iubirea sincera, dezinteresata si rispitoare, caliciana, facand gratuite
46. Politetea elementara te-ar obliga sa nu le vorbesti troienilor despre daruri. Dar darurile au fost atat de fabuloase, transportul lor pe calea aerului atat de gratioasa, incat ma vad nevoit sa atrag atentia gazdelor asupra economiilor la buget viitoare. Fratele kortinian Oje Mucenianu, cel cu vaporasul, ne intreaba: ce cadou isi doreste fiecare la plecare? In ce limita de suma? intreaba fratele Stropilescu. Asta nu se spune, raspunde fratele Oje. Urmeaza dizertatii pe tema valorii �ghiftuletelor�. Fratele Stropilescu propune pentru fiecare cate un autoturism Faianta. Fratele Oje rade. Accepta sugestia, dar sa fie o macheta, sau o jucarie. Fratele Stropilescu se opune. Fratele Maslina propune sa primim fiecare cate o suma de bani, cu care sa ne luam ce dorim din magazine. Probabil, fratele Oje nu are derogare de la Fabrica de amintiri sa elibereze numerar: destul de incurcat, se pierde intr-o explicatie contabila. Nu stiu ce varianta mai ramane. De fapt, dupa parerea mea, desi nu vreau sa fac pe sfantul, nu intrebi un oaspete: Ce vrei sa-ti dau la plecare? Din conversatii, observi si retii ce-i place. Ce pasiuni are. Cati copii. Sau ii oferi libertatea de a alege. Atat de fascinanta intrebare a fratelui Oje se transforma intr-o fundatura, din care numai spiritul egalizator al fratelui Semenici iese, luandu-l pe fratele Oje dupa umeri: Ia tu pentru fiecare ce crezi! All, same? intreaba fratele Oje. Ce spune? intreaba Semenici. Pentru toti la fel. Da, explodeaza fericit Semenici, pentru toti, la fel. Sfanta Inspiratiune! Adica, eu, blestematul, care in ultima luna scriam pana la 2-300 de instructiuni pe zi, robotind la specificatiile mereu modificate ale fratelui Albastru, seful de proiect kortinian al Caliciei, si invatam limbajul minunilor in 2 saptamani, ma rog, cu aproximatie, eram EGAL cu : fratele Semenici, care batea bazarele din Mincion adesea in timpul programului, dupa tot felul de minuni care se vand bine in tara. Tot el, care totusi, gesticula excelent in nu conteaza ce limba. Tot el, care nu a programat decat ceea ce i s-a dictat, si atunci, cu mana altuia. Cu fratele Maslina, care se tinea ca puiul de gaina ori de cate ori nu intelegea nimic din limbajul minunilor. Cu fratele Stropilescu, care de o luna aruncase prosopul pe calculatoare.
De fapt, ce voiam? Ei bine, nu o sa credeti. Credeam ca am iesit in Kortinia din comunismul calic. Ca exista si alta diferenta intre oameni, in afara vechimii in munca. Eroare. Pentru ca una este colegialitatea, intrajutorarea, prietenia chiar, si alta munca. Pentru ca aici, munca a fost aproape solitara. Eroare. In fond am fost trimisi sa ajutam in propria specialitate, nu in caratul geamantanelor Le Granzilor. Eroare.
Asemeni lui Pillat, fratii kortinieni s-au spalat frumos pe maini. Ca niste copii nevinovati de gradinita, au trimis un nesimtit la plecare, sa puna si amaratilor de calici ceva maruntis in cap, acceptand solutia unui frate care � dintre toti � nu avea nici in clin, nici in maneca � cu limbajul minunilor. Il iubesc pe Semenici pentru candoarea cu care face din tot nimic, si invers. Minunea lui in Kortinia, pe care o explica la 10 persoane pe zi, si in Kortinia, si in tara, era cum a potrivit el switch-urile unei imprimante care nu voia neam sa scrie pe 132 caractere pe latime: si daca imprimanta nu scria, degeaba mai lucrau astia, fraierii, programatorii, la rapoarte, ca nu ieseau! E? Vezi ca nu iesea nimic fara mine? Extrem de tarziu, aveam sa imi dau seama ca daca nu canti ca un cocos, daca nu iti lauzi singur marfa, daca nu te tiganesti la leu, daca nu te �imprietenesti� cu staretii, poti sa faci minunile de pe cer in Calicia, ramai un sfant neconfirmat de nici un sinedriu.[...] Dupa cateva ore, au aparut darurile. Niste pungi mari, doldora. Fratele Semenici era emotionat: el de mult � mai ales dupa povestea cu imprimanta � spera ca un copil intr-un pom de Craciun si intreg continutul bazarelor din Mincion, comprimat. �Va spun eu� - se balbaia de emotie fratele Semenici � ca inauntru este � pe langa ceva mare, si o curelusa, si un portmoneu�� Asta pentru ca fratele Lamaie primise la plecare aceste obiecte mult dorite de orice frate calic, care nu avea parale pentru lucruri fine, din piele.
Vazand pungile, am incercat sa explic fratilor ca este o greseala: ca acestea sunt mult prea mari pentru a nu crea dificultati la transport pe liniile aeriene internationale. Intr-un vacarm entuziast, am fost contrazis: ne descurcam noi. Nici-o problema, frate Omilie. Nu fii defetist.
Fratele Semenici a tinut mortis sa desfaca el fiecare cadou in parte. Incremenisem de stupoare: ce credea oare? Ca primeste vreunul ceva in plus, si se imparte la fiecare? Din hartiile frumos mototolite, au iesit niste mese kortiniene artizanale, Ele sunt realizate pe principiul papusilor rusesti. Intra una in alta, sunt scunde, pot fi utilizate pentru servit masa stand in sezut. O amintire kortiniana � a spus fratele Oje. Fratele Semenici era atat de dezamagit de lipsa portmoneului si curelusei aditionale din pachet, incat inflorise ca un mac, si nu stia cum sa mimeze incantarea: �Extraordinar � Imi plac de minune� Asa ceva nu am gasit nicaieri prin bazare�� ceea ce pentru fratele Semenici, care trecuse, fara indoiala totul, daca nu prin mana, macar prin privire, era o minune�
De fapt, nu stiu de ce, toti fratii mimau incantarea, si isi ascundeua cu greu dezamagirea. Eu eram pur si simplu ingrijorat. O masa avea cam 60 de centimetri pe 40. Un mic dulap. Ele toate, adaugate bagajelor noastre, puteau starni reticenta vamesilor, circumspecti inca de la plecarea din tara. Dupa o zi, fratele Semenici ne-a spus si cat a costat o masa. Descoperise masa in bazar. In jur de, daca imi aduc bine aminte, 5 dolari.
47. Un frate rugator are in Kortinia un salariu de 2500- 3000 de dolari. Un sef de rugaciune, si mai mult. Un simplu calugar poate depasi salariul unui frate. Poate ajunge, cu ore suplimentare cu tot, pana la 4-5000 de dolari. Toate tratatiile � mese, deplasari, cadouri � sunt achitate de abatie. Fratele Maslina credea ca fratele Oje facea parte din serviciul discret al Mitropiliei.
de Nusa ILISIE
A sunat! Stiam eu!
Hm! Era vecina! Ii curgea apa in balcon de la aerul conditionat... Stiam eu!
A oftat si s-a asezat pe sofaua de piele...a pus o melodie...stie ea care si stie si el...Nu-i nimic! O sa cineze singura, sau poate chiar nici nu o sa mai cieneze cum face in ultima vreme de cand il cunoaste...O sa bea ceva tare cu ghiata si o sa adoarma repede si fara vise...asa cum isi doreste...
A sunat! Oh! Que pesada de mujer! Ce-o mai fi vrand, ca apa nu mai curge? Era pregatita sa-i raspunda nepoliticos, avea cuvintele pregatite pe buze...Dar nu era vecina...Intra!
Se uitau unul la altul ca si cum nu se cunosteau...desi se stiau de mult, sau de putin, dar se stiau bine...Nu asta conta? Intr-un ungher al camerei, o lumanare palida lumina masa pe care era pregatita cina... Dar nu...
Au inceput sa danseze, firesc, ca si cum pentru asta ar fi venit...
Era usoara, subtire, delicata, cu bratele rotunde si subtiri ca gatul unei lebede...Si el era puternic si tandru... Si au dansat mult, mult, pana la epuizare si pe o muzica pe care o auzeu numai ei...
Apoi, s-au asezat pe sofa...Ce picioare are! Arata bine de tot! Nu-i dai mai mult de...Ce simpatic e! Si cum ma priveste!
Nu stie ca de fapt nu are in fata lui o femeie, ci o copila, usor timida, usor novice...Sau stie! O �citeste� de mult...
A intins mana...timid si el?... I-a dat la o parte suvita de par de pe frunte, i-a sters lacrima de pe gene, a privit-o in ochii ei limpezi ce purtau in ei o lumina aparte si a zambit...tandru...
Apoi...apoi au uitat de ei...de lume, de tot...
de Gabriela RUSSO
Ajunsi in port, am primit niste pliante explicative si in scurt timp ne-am imbarcat intr-un vapor nu prea mare si cu putini pasageri cu care urma sa ajungem la insula Sa Cabrera. Ne-a primit o mare linistita de culoarea cernelii. Insulele minuscule ce inconjoara Sa Cabrera (18 la numar) s-au apropiat incet, Mallorca am lasat-o in urma pana cand s-a desfasurat amplu la orizont, cu vedere pana la golful Palma. Dupa cam o ora am ajuns la destinatie.
Sa Cabrera e o insulita ce poate fi parcursa pe jos in putine ore. Este declarata in intregime rezervatie naturala, si din cate am observat, nu mai este locuita ca in trecut. Are doua debarcadere minuscule care primesc turistii interesati s-o viziteze, cateva cladiri destinate personalului de intretinere si de deservire a turismului, un castel cocotat intr-un punct candva strategic, un mic muzeu etnografic si un far. Nu hotel, nu restaurant. Se poate innopta pe insula doar cu autorizatie speciala. Am intalnit doi tineri ornitologi, care folosindu-se de niste plase intinse intre copaci, prindeau pasari pentru a le studia si monitoriza, un inginer silvic care studia insectele si lichenii din padure, cativa muncitori care lucrau la ceva fundatie, niste scafandrii care scarpinau fundul debarcaderului, cativa ghizi si doi paznici. Restul oamenilor de pe insula erau turisti, si nu in numar prea mare � afluxul de turisti este si el controlat. N-am vazut drumuri asfaltate, doar cararui de piatra si praf. Nici mijloace motorizate de transport nu prea sunt, doar jeep-urile personalului de paza, ceva utilaje pentru lucrarile de intretinere si o motoreta care permitea unuia din ghizi sa ajunga mai repede de la un grup de turisti la altul.
Micul muzeu este o cladire modernizata, aerisita, foarte estetica, cu putine exponate insotite de panouri explicative prin care primesti informatii legate de istoria, etnografia si ecosistemul insulei. Acolo am aflat ca populatia insulei in 1880 era de 31 de locuitori.
Masa rece luata pe vasul ancorat la debarcader, la ora de pranz tarzie, trebuie mentionata. Am fost serviti cu vreo 7-8 feluri de mezeluri, din fiecare cate o felie-doua, creveti, o imbucatura de homar pane, alta de pui pane, o crocheta de spanac, una de cartofi, alta din legume, o lingura de orez cu legume, un crevete mare pane, o felie de jambon rasucita pe o curmala la cuptor, un cub de file de peste pane, inghetata de migdale, o felie de chec, apa minerala. Totul prezentat estetic, miniatural, pe o tava de tinut pe genunchi. Ne-a facut mare placere masa.
Vaporasul ne-a pregatit inca o surpriza: pe drumul de intoarcere stiam ca urmeaza sa facem o escala la una din insulitele-satelit, la �Cova Blava� , unde amatorii se puteau balaci putin in apa intr-o ambianta exotica. Evenimentul a fost insa mult peste asteptari. Vaporasul, manuit cu maiestrie, a intrat cu totul in pestera fermecata, suficient de mare pentru a-l cuprinde. In interior, apa de sub bolta de piatra iradia o lumina albastra de peruzea cum nu ne-am fi putut imagina ca marea poate avea. Intensitatea si puritatea culorii era ca a unei pietre pretioase, adanca, perfect transparenta. Copiii desigur au sarit imediat in apa, iar pesti frumosi, maricei, au aparut in numar mare, atrasi de firimiturile aruncate de spectatorii incantati. Imaginea din Cova Blava nu se poate sterge din memorie. Capitanul a manevrat vaporasul cu arta si grija, si curand ne-a scos din pestera fermecata, pentru a ne intoarce la �insula-muma�, Mallorca.
de Evelina MORARU
In contextul particular al conflictelor actuale s-a afirmat ca legile Frantei sunt prea tolerante si ca valul de agresiuni si-a gasit izvorul in abrogarea unor masuri sever limitante pentru straini. Riscul a fost mare dincolo de atatea generoase deschideri. Anii de democratie din istoria Frantei au permis efectul miraculos prin care parizienii asista cu inexplicabil calm la toate manifestarile celorlalti. Nu te simti strain la Paris. Oriunde in lume te patrunde emotia neapartinerii dar la Paris esti egalul tuturor; datorita acestui sentiment mi-am cultivat mereu in suflet admiratia si dorinta de a revedea acest oras. Prilejul de a poposi acolo este comparabil cu sentimentul imprimat de apropierea unei sarbatori. Vorbesc despre atmosfera calda si emotionanta a ragazului in lumina privirilor limpezi ale celor dragi, despre muzica secundelor de gratie a zilelor si noptilor alese, despre mireasma gradinilor curatate si aerul vibrant al intalnirilor indelung asteptate, caldura emanata de unele culori care rivalizeaza cu unde fierbinti solare.
Mie Parisul imi ofera puterea miraculoasa de a relua o lupta fara sansa, bulversand orice prezumtie de esec. Prima oara cand intentionam sa-l vad eram in nordul Frantei si mi se spunea consolator �Paris n�est pas la France�. Eram contrariata de afirmatia celor din Flandra dar acum stiu, Parisul nu este numai al lor, el apartine fiecaruia dintre noi...
La inceputul lunii iulie am avut iarasi sansa sa ajung la Paris in zilele debutului vacantei,a meciurilor de fotbal traite febril, a manifestarilor suporterilor Portugaliei, a zilei si noptii cind La Marseillaise se inalta din mii de piepturi spre cer... Am fost preluata de la aeroport fara repros si in drumul spre hotel am inregistrat albul salut al Basilicei Sacre-Coeur. Traficul era surprinzator de fluent iar soferul mi-a aratat diferenta dintre calea de intrare si iesire din Paris. Toata lumea pleca, in siruri lungi, lent miscatoare, eu aveam sansa sa vin. M-am instalat la hotel �Magellan� unde curatenia, linistea si o gradina interioara cu hortensii m-au incantat, ca si apropierea de Palais de Congres (Porte
Maillot) unde trebuia sa merg zilnic.
Fiica mea urma sa soseasca noaptea, cu un alt avion...dupa mici emotii, noaptea s-a consumat prin povesti si impresii de calatorie iar dimineata urmatoare cu formalitatile inserarii in programul congresului, salutul festiv al participantilor, vizitarea impresionantului Palais de Congres, ideala locatie incluzand sali de conferinte, biblioteci, magazine;totul alaturi de grandiosul Concorde Lafayette, cu bar si cofetarie la ultimul etaj de unde poti vedea Parisul noaptea in toata splendoarea sa. Este un loc privilegiat dar orice colt din Paris este sau a fost casa pentru mari personalitati ale lumii sau anonimi si discreti admiratori.
Fiecare zi a fost o promisiune; cunosteam marile obiective traditionale. Un prieten mi-a sugerat sa fiu mai atenta la chipurile oamenilor de pe strada si asta am facut, prelungindu-mi privirea cu aparatul fotografic care avea dimensiuni nu prea discrete, ceea ce implica riscuri. Mi-am propus sa-i arat fiicei mele locurile care m-au impresionat dar nutream si dorinta secreta de a crea o legatura a noastra, un crampei de memorie afectiva pentru mai tarziu, luandu-mi complice Parisul. Zilele erau caniculare mai ales
Am plimbat-o la Opera Garnier, la celebrele Galerii Lafayette, muzeul Luvru, romanticul Montmartre si Cartierul Latin. Am admirat vitrine, gratia feminina tipica, oameni, atitudini, decenta comportamentului, felul cum orice discutie incepe cu �bonjour� si se termina prin �merci�. Cate un tanar mai sarea peste barajul intrarii de la metrou, uneori seara magazinele pentru tineri aratau dezastruos (era marele sezon al ieftinirilor); strazile cu hartii, tigari, pahare de plastic strivite grabit sau purtand urmele buzelor insetate dar a doua zi dimineata totul arata impecabil iarasi, facandu-te sa crezi ca pe Sisif trebuie sa ni-l imaginam fericit,
Parisul este ca o victorie care ne poarta spre maine, un tel pe termen lung, pentru ca orice am dori si am avea din el, dorul ramane in noi insine si-l purtam acolo unde traim, reinnoindu-l la orice noua intalnire. Daca mi-am dorit sa iau ceva din Paris la mine acasa, mi-am dorit sa aduc obiceiul lecturii unei carti in orice moment liber: pe strada, in metrou, avion, in parc. Multi tineri cumpara si acolo CD-uri cu muzica stridenta, DVD-uri bizare, dar am vazut si la Fnac si in librarii multi tineri cu tinute neconventionale, purtand satisfacuti spre cassa carti ale autorilor clasici si am fost incantata sa vad in metrou un procentaj enorm dintre calatori scotand rapid o carte, cufundandu-se in lectura ca intr-o baie de apa vie. Indiferentii, grabitii, bizarii, cersetorii si spaima enorma de actele teroriste (ce multa politie pretutindeni!) par dominatori dar oamenii citesc in orice conditii, provocator si stimulativ.
Mi-am amintit de vechii buchinisti de pe malul Senei si intr-o dupa amiaza i-am propus Laurei sa mergem ca pentru o intalnire programata cu Sena admirata de pe Pont-Neuf.
De ce? Voiam ceva vechi, si mai veche decat Parisul este acolo doar Sena, un simbol si nu doar riul pe malul caruia galo-romanii poposind in anul 250 i.c. au durat peste timp o capitala devenita patrimoniu international. Orasul imens de astazi are inima in Ile de la Cite, palpitand pe malurile Senei in toate epocile secolelor care i-au sustinut grandoarea: Evul Mediu cu edificii durabile, magnifice foruri crestine, Secolul Luminilor si Revolutia Franceza, repere de istorie si eforturi consfintindu-i pentru totdeauna dreptul de capitala a drepturilor omului, a dezbaterilor curajoase si simbol permanent al rezistentei si opiniilor ferme.
Am ajuns pe Pont-Neuf dupa-amiaza, incercand sa invingem caldura. Am luat masa la un mic restaurant pe malul drept al Senei; se numea �Le Beau Vin� si spre contrarierea patronului, am baut apa...Apoi ne-am plimbat prin piata Dauphine admirand in lumina sfarsitului zilei dansul apei, spiritul trecatorilor, deoarece la acea ora crescuse animatia pentru toate varstele si de toate conditiile umane. Pont-Neuf poarta paradoxal acest nume deoarece este unul dintre cele mai vechi poduri peste Sena, proiectat din necesitatile functionale si devenind scena unor evenimente sociale si culturale remarcabile inca in desfasurare.
Am privit si fotografiat Sena din balcoanele arcuate in semiluna si am meditat impreuna la vietile si idealurile noastre. Ca o terasa deschisa generos deasupra fluviului, podul a permis oamenilor intalniri romantice, comertul cartilor in aer liber (vechii buchinisti) in balcoanele semicirculare, a fost sediul teatrului comic francez Mondor si Tabarin.
In 2001-2002, de pe cele 12 arcuri (numarul tarilor europene la acea data) au fost luminate cu auriu pe fond albastru stelele UE, cerul de deasupra podului si �La Monnaie� (monetaria) de Paris din apropiere. Monument istoric dupa 1889-a inspirat cupluri, scriitori,poeti, cintareti iar in 1991 Leos Carax a turnat pe Pont-Neuf filmul de succes �Les amants du Pont-Neuf�.
O fotografiez pe Laura, ea ma fotografiaza pe mine, imbratisam lampadarele care stiu atatea secrete si invidiem pe cei care trec in vaporasele pline. O simt pe Laura relaxata, ii arat cateva clipe Turnul Eiffel scanteietor ca un miracol si ii spun ca cele 381 de figuri grotesti care pazesc podul (mascarons) vor alunga duhurile rele, amintirile apasatoare si nefericirea din vietile noastre! Ea zambeste neincrezatoare iar eu as vrea sa supravietuiasca in mintea ei aceasta seara care mana timpul spre alta zi, irepetabila. Ii va ramane oare inimaginabila Sena in suflet ca o prietena pasagera ca si noi prin acest decor monumental de arcuri si obeliscuri?� Laura, simte, judeca si doreste-ti ceva frumos!� Ea tace iar eu in gand pledez pentru amintirea podului care reprezinta mii de simboluri. Un pod, o legatura veche si mereu noua intre noi doua. Miscarile apei, curgerea timpului, vartejul mintilor noastre; eu simt sursa traiectoriilor ei in viata si nu-i pot controla nici o emotie. As vrea sa nu se gandeasca la mine ci asa cum ii sta bine, la iubire. Si eu port tumultul meu spre
Ne sauraient suffire
Pour dire
La petite seconde d�eternite
Ou tu m�as embrasse
Ou je t�ai embrasse
.....................................
A Paris
A Paris
Sur la Terre
Qui est un astre�
20 iunie 1911
Adresata familiei Marinescu din Craiova.
(click pe cele doua imagini pt marire)
te sarut si va trimit complimente Am sosit aci Duminica. Te rog spune .... ca de maine ma interesez de ce m-a rugat.
Salutari la toti, Sica
Galben din nord (Jibou, in stanga, foto: Gyorfi-Deak Gyorgy), galben din sud (Australia, in dreapta, foto: Geta Hanna)
Oana Catanoiu
va aparea pe 15 septembrie si va fi despre ...
prima zi de scoala
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)