|
|||||||||||
|
Ica CHITU
de Marius DOBRIN
Eram in curtea Liceului Unirea din Brasov, gata sa ies pe poarta. Si dintr-o data am ridicat privirea. Am fost uimit de cat de aproape e muntele. Daca intinzi bratul pare ca-l poti atinge. Venind eu dintr-un oras de campie, unde nu zaresti nimic de la varful unui bloc in sus, am trecut intr-o alta stare. Mi-am inchipuit ca oamenii care se nasc si cresc langa o geografie verticala sunt altfel. De voie, de nevoie, ridica adesea capul.
Mi-am pus problema in ce masura ne influneteaza geografia locului natal, a locului unde vietuim.
Pravalia Culturala
Anca DOROHOI
Ca musafir al Litoralului, imaginea marii are un mare impact. Ca o vezi prima data, asa cum am patit eu cand autobuzul de Mamaia ia acea curba la stanga aproape de faleza, ca o vezi in al nu stiu cata vacanta de vara, marea e coplesitoare. Marturisit sau nu.
Gabi imi scrie asa:
�Marea, in schimb, era tot cum o stiam, aceeasi si mereu schimbatoare. Mi-a dat aceeasi senzatie de coplesire, ma face sa ma simt neinsemnata - presupun ca la fel m-as simti in desert, intr-un fel ma reduce la coordonatele mele de rotita intr-un imens mecanism. E si asta o forma de conectare... Asta inseamna marea pentru mine.
Cu muntele altfel stau lucrurile, e un simbol perfect pentru viata: trasee marcate, carari infundate, vagauni, maretie, grohotis...�
Si da si nu... Marea imi pare coplesitoare dar te si imbratiseaza cu tandrete si te face sa te simti firesc in mediul natural. Marea te energizeaza. Se joaca precum leoaica o face cu puii ei. Maica Noastra, Marea.
Din spuma ei fiecare iesim precum zeii. Frumosi si puternici.
Marea inseamna dragoste. Cea fara de care nu exista nimic.
Marius DOBRIN
Cornel Mihai UNGUREANU
Diana SIMIONESCU
"In tarm de privire"
Adrian RACHIERU
Monica SOFIAN
Cristina DOROBAT
Lucian GHELERTER
de Cornel Mihai UNGUREANU
www.cornelmihaiungureanu.ro
Evelina MORARU
Briza puternica. Aer umed si cald. Valuri mari. Plaja plina. Corturi. Jeepuri. Pescarusi. Barbati cu celulare. Femei cu celulita. Nu numai jeepuri. Umbrele. Caini de rasa. Caini din sat. Multi copii. Casetofoane. Nudisti. Vanzatori ambulanti. Saltele pneumatice.
Invazia civilizatiei a pus pe fuga salbaticia de altadata. Vama Veche devine, prin costinestizare, o Vama Noua. Concluzie vizibila si dupa lasarea intunericului. Cu exceptia familistilor care stau la o sueta in fata cortului, turistii se strang pe terase. Denumirile lor exprima diversitatea ofertei: poti alege intre Kosovo si El Dorado. Au aparut jocuri de lumini, muzica disco, neoane albastre, chelneri stilati (�Imi permiteti sa debarasez?�). Publicul tinta nu mai e alcatuit din grupurile de hippie, decat sporadic.
Aici, de exemplu. Cateva fete se invart in ritm de Bregovic. In fata barului sta, nehotarat, un rocker pletos.
Barmanul rezista un timp, apoi cedeaza:
- Zi ceva, ca ma lasa nervii.
Rockerul ia o bere. Barmanul il avertizeaza sa nu ia lemne de foc fara sa ceara si-i povesteste cum doi motociclisti beti plecasera, in noaptea trecuta, cu WC-ul lui. Voiau sa-l puna pe foc.
- Cum e cafeaua? intreaba un tip inalt, tuns scurt.
- Vin nemtii! ii raspunde barmanul. Din Neptun. Pentru cafeaua asta. Facem un targ: daca nu-ti place, iti mai dau una si nu-mi platesti nimic.
O fata aduna mucurile de tigari de la o masa abia eliberata. Ia si sticla de bere pe fundul careia a mai ramas o gura.
- Ce trista ar fi viata daca oamenii nu si-ar stinge tigarile la jumatate si noi n-am gasi chistoacele!, ii spune prietenei ei, care nu fumeaza. Goleste doar sticla de bere, toastand:
- Pentru... orice eventualitate!
Prima fata incearca sa descifreze in lumina slaba ce scrie pe cele doua-trei chistoace.
- De o saptamana numai de-astea fumez: Ceapuc, zice.
Veselia e mare. Se misca toti, in ritmul muzicii. Unii bat cartile, altii joaca pot sa trec podul; se primesc (si se duc la indeplinire) porunci nastrusnice. De la o terasa vine o fata cu o sticla de vodca pe care a castigat-o la un concurs de dans. Face cinste.
Se apropie si doi hippioti care anunta ca e un foc pe plaja. In treacat, le striga celor de la mese, care au consumatie:
- Burghezilor!
Apoi pleaca, in aia lor (daca e sa-i credem) sa bea ceva, la greu. In vara asta pe toate le fac la greu (se imbata, fac dragoste, taie un pepene etc).
Catre zori, terasa se goleste. Fac un tur, pe plaja, in asteptarea rasaritului. In corturi, oamenii dorm. Focul hippiotilor abia mai palpaie. Frumusetea lor e decorativa. Cand te apropii, vorbesc. Si placerea dispare. Cativa dorm pe jos, in sacii lor. Se aude spargerea de valuri. Si o cearta de cuplu.
- Voiam sa facem sex, zice ea, si tu ai plecat sa bei cu prietenii tai!
- De ce nu mi-ai spus?
- Cum sa-ti spun? Dar nu te-am mangaiat?
- Trebuia sa-mi spui. Vreau sa te aud cum imi spui!
Le vad acum siluetele si ma indepartez cum pot mai repede, schimband directia. - - - Nu inteleg de ce nu finalizam odata! se aude disperarea din glasul ei.
Trec de cazemata devenita si ea local si astept acolo, in nisip, pana cand minunea se produce: soarele rasare, desi Iliescu nu apare. Apoi, dupa ce ma bucur indestul, pornesc spre sat.
Pe drumul de tara, cu o halba in mana, in fata mea, rockerul pletos merge in zig-zag. De langa un gard, doi tineri sateni il privesc coltos.
- Pletosule, sa te duci in tara ta! tipa unul dintre ei.
Rockerul nu raspunde.
- Asteapta! ii strig in gand. Merg si eu!
Luminita CORNEANU
Gabriel RECHITEANU
lumina de fum"
Florin HULUBEI
Corina UNGUREANU
Emil GHEORGHITA
Pictura de Ana ASAVEI
Mihai VAKULOVSKI
Liana SAXONE-HORODI
Oana CATANOIU
Rozi BAKO
Rozi BAKO
Nusa ILISIE
Mariana SHMILOVICI
Oana MEA
Andana CALINESCU
Vlad SOLOMON
Nusa ILISIE
Gyorgy Gyorfi-Deak
Viorel MURESAN
Dina CALIN
Tom KINTER
I.C.
Adriana MIREA
Adrian GRAUENFELS
Nicolae COANDE
Traian SERBAN
Geta HANNA
Claudia CIOCA
Un voilier blanc
Sur les mers du sud
A brise les flots
De ma solitude
In tarm de privire
Pasarile zboara peste intinsuri de ape
Orizontul se frange sub pleoape
In suflet curge vinul ametitor al singuratatii
O barca se indreapta spre larg
In tarm de privire
Valuri cu creste de luna se sparg.
de Monica SOFIAN
celei care mi-a daruit Caietul,
fara de care, poate,
nu m-as fi apucat niciodata de �visat��
Majoratul nu a adus nici o schimbare in viata mea: tatal meu continua sa ma bata, vecinilor le spuneam tot �saru-mana�, eu eram tot rebela si refugiata in visare. In vacanta de vara de dupa clasa a unsprezecea s-a produs insa un miracol: am fost lasata sa plec la mare doar cu fratele meu si cu iubita lui, ambii studenti. Am plecat asadar cu cortul la Costinesti, urmand sa stam atita cat ne tineau banii, sa traim liberi si nestingheriti. Eram beata de fericire, scapam pentru intaia oara de sub tutela parintilor sau a profesorilor si luam viata �pe cont propriu�. Primele zile le-am petrecut in compania unor prieteni, in special unul, R., imi era foarte apropiat: desi oltean, aveam multe in comun, ne cunoscuseram cu ani in urma si am pastrat relatia scriindu-ne zeci si zeci de scrisori, vorbind la telefon, etc. Nu simteam nici o atractie pentru el, eram doar foarte buni amici (sau asa imi placea sa ma amagesc si�sa ma laud). [ �]
Am petrecut asadar cateva nopti cu prietenii mei la mare, dupa care, intr-o seara, am ramas singura, doar cu fratele meu, care m-a anuntat ca nu am voie sa intru in cort inainte de ora obisnuita (adica trei dimineata), in caz contrar urmand a-mi �rupe picioarele in bataie�.
Dispusa sa-mi petrec jumatate din noapte singura, m-am asezat la radacinile unui copac, langa o terasa unde canta live formatia Compact din Cluj (inainte de a ajunge mari vedete). Interpretau hit-uri pop, lumea dansa, era lumina, eu fumam �Carpati� fara filtru si asteptam sa treaca timpul, sa pot pleca �acasa�, la culcare. La un moment dat, a aparut un grup format din doua fete foarte frumoase si doi barbati, dintre care unul mi-a atras in mod deosebit atentia prin aspectul de hippiot, par lung, cret, barba, un tricou rupt galben si jeans-i. Ceilalti din grup erau imbracati ingrijit, decent. S-a oprit si, cu coatele sprijinite pe balustrada ce despartea terasa de palcul de copaci a stat cateva minute uitandu-se fix la mine. Simtindu-ma cumva protejata de bariera dintre noi, i-am sustinut privirea, agatandu-ma de ea si spunandu-i in gand �de-ai stii cat mi-e de somn...� Mi-am bagat mana in buzunarul de la piept (purtam raiati negri si o camasa �military� autentica, dupa moda vremii, a unui fost soldat, cand am descoperit ca ramasesem fara tigari. Vazand ca necunoscutul fumeaza, am ridicat spre el doua degete ca la scoala si am primit repede, aruncate in iarba langa mine, doua tigari, tot �Carpati� fara filtru. Mi-am aprins una, dar nu am apucat sa multumesc, pentru ca una dintre fete a venit si l-a tras de maneca, dupa care s-au pierdut in multime.
Formatia a inceput sa cante �I am sailing� a lui Rod Steward, dar nu m-am putut bucura prea mult de muzica pentru ca un tip s-a ivit din senin, avand intr-o mana o sticla de vin si m-a luat la dans tragandu-ma literalmente in sus; dansam printre copaci, tipul era oribil, se clatina, dar imi era teama sa ripostez, vorbea dezlanat si incerca sa-si bage mana libera sub camasa mea. Ridicandu-mi privirea disperata spre balustrada, l-am vazut din nou pe barbos privindu-ma atent. M-am smuls din bratele petrecaretului si am alergat spre barbos, care mi-a intins firesc mana, mi-a cuprins-o pe a mea si m-a purtat ca intr-un vis, printre scaune, mese, copaci, spre un loc linistit din spatele discotecii. In drum, cu mainile ramase libere, am inhatat fiecare cate un scaun, pe care mai apoi ne-am asezat. Inca nu scosesem nici un cuvant. Ne-am aprins cate o tigara, ne-am spus numele, el era ungur, il chema O. si era din Sibiu.
Am spus ore in sir bancuri, m-a intrebat daca doream sa dansez � i se paruse ca �jinduiam� in timp ce sedeam pe jos si ma uitam la cei din jur. L-am linistit � nu, nu doream sa dansez, si i-am explicat cuminte, ca la scoala, faptul ca am interdictie de a ma intoarce la cort pana la ora trei, ca fratele meu face dragoste acolo, ca in caz contrar �imi va rupe picioarele�. M-a ascultat atent, serios, m-a luat de mana din nou si mi-a spus ca va avea grija de mine pana la ora necesara. Avea 23 de ani, era student la teologie, provenea dintr-o familie speciala, cu un tata avocat si un trecut tumultuos. El avusese un accident in urma caruia ramasese cu o usoara sechela la laba piciorului si care ii producea un usor balans aproape insesizabil in timpul mersului, dar toate astea nu ma interesau. Intaiul �miracol� (cu exceptia intalnirii in sine) s-a produs la scurt timp dupa ce facusem cunostinta: i-am marturisit imediat dragostea mea pentru orasul sau natal, faptul ca-mi petreceam multe din vacante la rudele mele de acolo si, deodata, am inceput sa-i povestesc o intamplare petrecuta cu doi ani inainte: in prag de An nou eram la Rasnov la un concert de chitara clasica, avand ca solist un interpret francez. In plina epoca a celebrelor pene de curent s-a stins brusc lumina si sala a fost cuprinsa de bezna. O. a continuat surescitat: �si atunci un tip din randul inaii a aprins o bricheta, pana s-au adus lumanari � eu eram acela�� (il remarcasem si eu atunci, in sala), "interpretul s-a oferit sa cante piese la solicitarea publicului, iar o fata din spatele meu a spus Bach, s�ils vous plait "... L-am intrerupt urland fericita: �eu am fost aceea��
Orele au zburat, ne-am plimbat, am povestit, am ras si ne-am dat intalnire pentru a doua zi dimineata, la ora 9, sub �copacul meu�. M-a condus acasa, m-am asezat pe trotuarul din fata curtii si cand am ridicat capul, i-am intalnit buzele, moi, fierbinti si uscate � avea o gura puternica, cu buze groase, ferme si delicate in acelasi timp, de neuitat. A fost un sarut sfasietor si nu stiu de ce dupa ce ne-am despartit, am izbucnit in plans; la urma urmei nu eram decat un copil speriat si obosit, dezorientat si pe cale de a se indragosti nebuneste pentru intaia
Incepand cu dimineata urmatoare nu ne-am mai despartit deloc, pana la sfarsitul sederii noastre. Am dormit impreuna, am mancat impreuna, am stat la soare, am inotat, am ras si am plans impreuna, ne-am povestit trecutul si ne-am marturisit visele si aspiratiile. Ma inspaimanta putin prin �varsta� lui, prin eruditie si experienta de viata, era puternic si hotarit dar in acelasi timp afectuos si delicat: ma ingrijea ca pe un copil, dar imi respecta nevoile, dorintele sau simplele mofturi, cand l-am alungat plangand de langa mine, a stiut sa astepte sa-l reprimesc, ca mai apoi sa ma faca sa-mi regret purtarea copilareasca si sa-l respect si sa-l iubesc si mai mult. Aveam nevoie de el ca sa aflu cine sunt. ?i prima etapa a autocunoasterii a avut loc mai curand decat ma asteptam: chiar din primele zile, obisnuia sa ma alinte facandu-mi masaj pe tot corpul, ma intindea pe o saltea si ma masa de la degetele picioarelor pana la tample. La inceput, totul se desfasura in lumina zilei, afara, in curtea gazdei, langa cort, cuminte si alintata, seii primeam cu inconstienta mangaierile binefacatoare. Mai apoi am intrat in cort unde acelasi ritual se desfasura semidezbracata (in costum de baie), insotit de
sarutari din ce in ce mai aprinse pe tot corpul. Asistam pasiva si
Am adormit zambind in bratele sale, stiind ca ceva s-a schimbat pentru totdeauna. Incepand cu dimineata urmatoare m-am surprins privindu-l cu alti ochi, ii studiam trasaturile cu atentie, mainile, musculatura, pentru intaia oara mi-am coborit privirile spre proeminenta sexului prin slip, am inceput sa-l mangai la randul meu, sa-l sarut din proprie initiativa, il alintam, ma lipeam de el in toate felurile, imi plimbam sanii pe trupul lui si inventam cele mai minunate pozitii si atingeri, foloseam fiecare baie in mare pentru noi jocuri erotice, ma strecuram sub apa si il muscam de brate, de picioare, de pantec. Pe gat, pe obraz, descopeream in mine un animal dornic sa ofere si sa primeasca placerea, in orice loc, sub orice forma. Pe atunci nu stiam ca un astfel de comportament poate scoate din minti un barbat, nu stiam ca ii produceam placeri dar si suferinte la fel de mari, eram toata instinct si prea putin constienta, eram Femeie in stare pura, nealterata de educatie, formalism sau vicii. Dupa noaptea aceea nu s-a mai atins de mine, miracolul nu s-a mai repetat. Acum stiu ca nu ar mai fi reusit sa se opreasca, odata feminitatea mea descatusata si-ar fi cerut drepturile.
Acum trebuie sa completez cu un comentariu esential: niciodata, nici unul din barbatii care au urmat, nu au reusit sa trezeasca acel instinct pur in mine, am sperat si am visat mereu la magia acelei prime nopti, am comparat toate experientele mele erotice cu ce mi s-a intamplat atunci, nu am vibrat niciodata de dorinta ca in acea noapte, nu mi-a fost dat, nu am stiut sa aleg barbatul potrivit, nu stiu unde e adevarul� stiu doar ca zeci de ani de zile am trait fara Dragoste, ca prietenii, lecturile, aventurile coditiene au fost jalnicul substitut al dragostei de care nu am mai avut parte niciodata. Nu a trecut zi sa nu ma gandesc la greseala ce am savarsit-o, la sacrilegiul pe care l-am comis, refuzand dragostea ce mi s-a oferit. Evenimentele care au urmat mi-au dovedit ca el a fost �alesul� iar eu nu am stiut�
Revenind la vara aceea, ne-am prelungit cat am putut sederea la mare, la intoarcere am trecut prin Rasnov, unde i-am cunoscut o parte din familie, i-am vizitat casa. Credeam ca il iubesc, cand de fapt il iubeam pe barbatul din noaptea mea magica, celalalt, �real�, inspirandu-mi admiratie, respect si cumva teama fata de un viitor mult prea sigur si prea serios fata de modul iresponsabil in care eram obisnuita sa traiesc. El imi prezenta un viitor prea �normal�, concretizat in casatorie, familie, etc. Iar eu nu ma vedeam studenta la politehnica cu el preot...
de Lucian GHELERTER
anumit soi de intimitate care se creaza intre partenerii de
discutii, cred ca atunci cand carnea nu este prezenta si doar mintea
lucreaza,imaginatia lucreaza, bariere fizice dispar, atunci ne aflam
intr-o "intimitate" mai mult sau mai putin dorita.
Intimitatea nu are nevoie neaparat de doi, precum la tango. Ea poate
sa fie si o calatorie de unul singur, in care simturile tale sa se
trezeasca in timp ce fiinta care te invita la ea sa nu fie neaparat
constienta ca patrunde in visul tau. Sau poate ma insel? Femeia are
un simt al saselea sau al saptelea si isi cunoaste si exploateaza cu
precizi si indemanare puterile. Aseara de exemplu, in pub-ul cu
pricina, stateam la bar, asezat pe un scaun inalt. Intre scaun si
masa de alaturi ramasese un loc prin care cu greu se putea strecura
o persoana. O chelnerita cu trei gropite (studenta) care ma primeste
de fiecare data cu un zambet larg pe buze, si care aseara cand m-a
vazut a exclamat:au sosit toti aceia pe care ii iubesc!, de fiecare
data cand se strecura pe langa scaunul meu, isi arcuia trupul in asa
fel incat exista o atingere, ii simteam parfumul,isi expunea
gropitele, se lasa privita si ma privea nu cum o fica isi priveste
tatal...Si totusi eu eram de unul singur, pierdut in gandurile mele,
dansam un tangou fara sa simt mainile partenerei in mainile mele,
cuprindeam un trup de aer.
de Luminita CORNEANU
Intimitatea nu e doar un spatiu exterior (patru pereti care sa te tina departe de lumea dezlantuita), cat mai ales un spatiu interior: locul din suflet unde pastrezi imagini, amintiri. Acelea pe care nu le poti pastra in arhiva foto a telefonului tau mobil.
Intimitatea, pentru mine, e alcatuita din toate locurile si gesturile si imaginile care-mi vin in minte cand scriu aceste randuri cu gandul la barbatul care se uita in ochii mei si stie.
de Florin HULUBEI
-fragment-
Textul integral se poate citi in pagina rezervata la Biblioteca
(clic aici)
Nisipul il uimea: ascundea in firele de un ocru stins istoria acestor fiinte neajutorate, nerecunoscatoare, infame, dar atat de puternice si totusi frumoase cum ii placea sa creada ca erau oamenii. Sub talpile arse de el se aflau milenii intregi de razboaie, caderi si decaderi de imperii, epoci intunecate sau de aur si miliarde de suflete transmigrate. Totul, in linistea tulburata doar de valuri si rare tipete de pescarusi. Fuga aceasta permanenta de tumult, de implicare, ii facea bine, ii hranea sufletul crestat de lama nesigurantei si fricii, ei, da, fricii de viitor, cu liniste. There is no future/God save�Animalul acela frumos, imberb, minunat, pe care il vanam toti, cu speranta, cu indarjire, dar care ramane, mereu, intangibil, viitorul, da, ii repugna. Ar fi inghetat prezentul, incastrandu-se in el ca intr-o cochilie. Pasii lui pe nisip ar fi ramas neatinsi, incumband istoria fiecarei clipe traite in reverie. Ain�t no love in the heart of the city. Ceea ce-l facea sa se inspaimante. Oamenii acelui loc nu aveau nimic in comun cu notiunea de fiintare. Ei vegetau, fara speranta de a se mai trezi. Se agatau de trecut, implantau in carnea vie a prezentului cangile disperarii pentru a nu fi dezradacinati de obiceiuri arhaice, cu gust salciu. Asteptau ceva de la viitor, implorand o schimbare care sa-i rupa de monotonie si sa-i arunce in valtoarea vietii. Toate astea, insa, in carapacea tacerii, a privirilor piezise, a oribilei senzatii ca iubirea ii ocolea. Nu mai stiau sa iubeasca si inventau surogate de sentimente contrariante, ilare, cu care-si justificau existenta mutilata. Targ nenorocit, cadere in abis a viselor, prezent incremenit in neschimbare. Ura insusi faptul de a se fi nascut acolo, intr-o asemenea cusca, unde domneau suspiciunea si invidia, dar, mai presus de toate, se ura pe sine pentru ca nu putea refuza cele trei luni de cosmar. Fiintele marunte si smerite, incremenite in falia provinciei, care-i dadusera suflare si-l protejasera, pana sa-si ia zborul, nu-l lasau sa stea departe. Pentru ele era acolo si era convins ca sacrificiul merita. Isi frangea aripile, o data pe an, cautand o picatura de dragoste in ochii lor limpezi si in, culcusul palmelor lor, simtea racoarea frunzelor si un fluviu de bucurie il invada privindu-le. Parintii ii indulceau acea rupere de lumea lui restransa, ii faceau calvarul adastarii in neantul de arsita al targului mai suportabil. Ei si saptamana in care, cuprins de frenezie, evada la marginea de sud a tarii, pentru a-si revedea logodnica. Marea, marea era logodnica lui fara trup, catalizatorul celor mai ascunse vise, un Turn Babel caruia ii cunostea toate limbile si dialectele. Spaima ca arsita ar fi secat-o pentru totdeauna il infricosa. Privind-o, isi reprima toate pornirile instinctuale, toata ura fata de meschinaria din jur si senzatia de greata la contactul cu degradarea pe care o resimtea in oras. Ar fi vrut sa prinda radacini langa ea, s-o poata lua in privire, numai pentru el si sa fuga in cele mai ascunse unghere ale Pamantului. Daca ar fi stiut ca fiecare lacrima era un strop din sangele albastru-turcoaz al marii, ar fi uitat sa planga. Departe de tentaculele citadine si-ar fi ucis identitatea si s-ar fi deghizat in pescar, un pescar batran, dar vesnic indragostit. Nu exista an in care sa nu vina s-o vada, s-o pipaie, sa-i simta briza si respiratia. Acolo era No Man�s Land-ul in care si-ar fi ingropat toate amintirile si ar fi trait ca un pustnic, pe marginea diminetilor respirand a rosul soarelui ce chema o noua zi. Aici ii placea monotonia, plictiseala, galbenul, tacerea celorlalti. Putea sa-i lipseasca imbacseala si negrul din grota aceea numita bar, din Massada lui, in care s-ar fi vrut rege, in care planuia sa ajunga imparat. Aici, se multumea sa fie un umil supus, coplesit de mirosul algelor si de albastrul fiecarui val ce-i uda picioarele. Marea era un nesfarsit jazz molcom, nascut pe clapele vantului. Orasul putea sa-si intinda bratele de caracatita oricat de mult, acolo nu l-ar fi ajuns. De aceea visa sa incremeneasca prezentul, numai pentru sine. Sa faca din fiecare clipa a saptamanii petrecute acolo un mileniu.
Venise, ca de obicei, la gazda la care tragea de nu mai putin de sapte ani. Ii cunostea pe proprietari ca pe parintii sai si nea Pamfil, gazda, il intampina, de fiecare data, in fata casei, cu doua pahare de vin in mana. Devenise un ritual sa bea cate un pahar de vin de Murfatlar la fiecare venire a lui. Camera era la fel de curata si plina de prospetime. Nimic schimbat. Aceeasi simplitate taraneasca, cu aroma de lucruri vechi si tutun adevarat. Nea Pamfil facea niste tigari de foi extraordinare. Il asteptau pe masa din camera, randuite frumos si raspandind un miros tare, ca de cirese amare. Nu statea mult. Lasa bagajul pe pat, nedesfacut si iesea alergand spre plaja. Putina lume, la ora aceea, se incumeta sa mearga pe drumurile prafuite. Caldura era apasatoare, iti dadea senzatia ca te top esti, picatura cu picatura. Ajuns la tarm, se arunca, gol-pusca, in valurile reci si se lasa sa pluteasca liber, pe spate, cu ochii lipiti de panza cerului, zbor albastru prin care se vedea, ca intr-o oglinda. Asta era fericirea pura, asta era Nirvana. Albastru sus si jos, topit in pupile si imprimat pe piele, inoculat prin pori, de apa ca o gheata fluida. Zbor inspre soare, fara aripi de ceara, si cufundare in adancuri, fara nici un efort. Nici o alta culoare, nici un strop de rosu, galben, orange, doar albastru. Timpul nu mai exista, era suspendat intre albastrul rece si azurul cald, fara putinta de a inainta, prizonier al retinei lui, prin care se filtrau stelele invizibile ziua. Liniste incremenita in adancuri, coborand din inalt, picurandu-i in vene, inundandu-i fiinta. Tarziu si devreme, azi fara maine, dupa amiaza vibrand ca un fum de lumina in bataia vantului. Simturile ii amorteau. Surd, mut, cu ochii inchisi, se lasa in voia valurilor molcome. Ora se scurse pe nesimtite. Cu frigul in oase, dar plin de liniste, se retragea la mal tremurand. Nisipul il incalzea si il adormea. Se ridica in capul oaselor pentru a cuprinde, cu privirea, totul. O silueta indepartata se zarea culegand scoici. Tarziu, cand soarele se inversuna parca sa topeasca aerul, o voce calda, dar ferma, ii ucise linistea si azurul cerului se schimba in albastrul metalic al privirii ei:
- ?i-am spus c-am sa te gasesc oriunde!
Fara a-si arata mirarea, desi ar fi fost tentat s-o mimeze, Alex replica:
- Culegeai scoici! Stii ca mi-ai ramas datoare!?
- Nu, zau! rase ea, scurt. Cu ce treburi pe-aici?
- Ma intreb si eu! adauga Alex si-i intinse o tigara de foi. Ai parinti in serviciile secrete? Te previn ca nu-mi place compania cand sunt la mare si prefer plimbarile solitar-meditative.
- Am puterea sa ma prefac si invizibila, daca vrei. Promit sa nu ma fac prea des remarcata. Spre stiinta ta, nu vorbesc prea mult si prefer sa raspund doar intrebata. Stiu ca oamenii ca tine n-aveau cum sa mearga in alt loc decat acesta, deci teoria conspirationist-securista pica.
- Ar fi fost mult mai bine daca nu ne intersectam, dar e bine si asa, daca spui ca tacerea ti-e sora. Eu mi-s Alex.
Ii stranse mana delicat si astepta un raspuns, fie si o minciuna, care veni, putin cam tarziu, dar bun si asa:
- Ina!
Neasteptat, dar suficient de scurt si provocator, incat nu se putu abtine:
- De la Alina sau Cristina?
- Nu, de la Malina. Poti sa-mi spui asa, daca tii neaparat. Mie nu-mi place, dar n-am ce sa fac. Nu avem puterea sa ne alegem numele, din pacate!
Aha! Era un nume cu rezonanta speciala. Nu era misterios, nici comun, dar deosebit.
- Ina e frumos! Sunt lucruri pe care nu le putem face, oricat de mult ne-am dori. Dac-ar fi cu putinta sa ne dam singuri nume, am face si multe alte lucruri, la care mi-e teama sa ma gandesc. Eu, de pilda, as refuza, poate, sa ma nasc. Pur si simplu!
- Mda, numai ca nasterea nu e un lucru atat de simplu, iar venirea noastra pe lumea asta nu este deloc intamplatoare. Stiu ca suna putin ciudat, dar asta e parerea mea!
Ii placea. Ideea era ca solitudinea lui se ducea naibii, in vara asta, dar avea sentimentul ca nu va fi atat de grav, pe cat se asteptase, cand o vazuse culegand scoici. Putuse, in definitiv, sa se ridice si sa plece in camera, dar curiozitatea si ideea ca o schimbare n-ar fi fost rea, cu conditia sa nu-i fi tulburat linistea prea mult, il oprise.
Curtea lui nea Pamfil se mai imbogati, in curand, cu un locatar. Ina statea pe banca de sub bolta cu vita de vie, jucandu-se cu pisoii si band vin rece, din beci, urmarind, cu atentie, miscarile ample sau migaloase cu care Alex picta sau sculpta cate un chip bizar, de idol pagan, in cioturile pe care gazda i le aducea din fundul curtii, dar numai pana ce faldurile moi ale noptii de vara se asterneau peste sat. Cand mergeau pe plaja pastra tacerea, asa cum promisese, si se minuna de capacitatea lui Alex de a comunica, fara cuvinte, cu nisipul, cu vazduhul mangaiat de briza sau sufocat de razele soarelui si, mai ales, cu marea. Il lasa sa plece in cautare de scoici albe si de pietricele colorate, supraveghindu-l ca pe un copil neajutorat si-i placea rabdarea cu care acesta o suporta. Ii promisese ca , daca va strange o suta de scoici albe, dar albe ca varul si ca dintii ei minunati, o va lua in casatorie. Spunea ca poate ghici viitorul, in scoici, cu conditia ca acestea sa aiba suficiente striatii si, intr-una din cele o suta, sa fi gasit o perla, una adevarata, sidefie si fina la atingere, ca pielea ei. Rasese. Asta il facuse s-o priveasca cu o expresie ciudata, in sensul agreabil al cuvantului, ceva de genul: �Ce, nu ma crezi in stare?�. O luase ca pe o gluma, dar Alex reusi, cu ceva efort sa gaseasca, un numar suficient de mare ca s-o ingrijoreze. Sau s-o bucure. Spre fericirea, dar si dezamagirea ei, timpul nu-i ajunse si el amana intreprinderea pana la urmatoarea venire, care trebuia musai sa fie peste cel mult un an. Acolo, in coltul acela uitat al tarii, Paradisul purta un nume � Vama Veche. Erau Adam si Eva, inainte de a cadea in ispita, bucurandu-se de linistea aproape dumnezeiasca a locului si decaderea sau pacatul le erau total straine. Plaja era tot mai pustie, din cauza vremii caniculare, dar nu se dadeau batuti si le convenea de minune sa se simta stapani pe intinderea de nisip, colorata doar de umbrele lor si de scoici si pietricele, ici-colo. Saptamana se scurse intre taceri si plimbari nesfarsite, ore intregi de plutire pe luciul nefiresc al marii si minute de liniste deplina in care desenau hieroglife numai de ei stiute, pe nisip. Sfasiati de ultimele clipe la malul marii, pierdura ultima noapte langa aceasta, pana ce rasaritul le mangaie ochii, si, cu lacrimi inghitite inainte de a le spala obrajii, inciudati de pierderea, fara vina, a Edenului, fie si pentru numai un an, plecara spre orasele hidoase si crispate, pentru a-si purta crucea cotidiana pe care n-o meritau.
de Emil GHEORGHITA
Sectorul meu masura cam 200m si ingloba in centrul sau cea mai luxoasa constructie din Mamaia, 'Hotelul Rex'. Pentru a mentine moralul populatiei, Litoralul, desi declarat zona operativa si intesat cu trupe, era deschis vilegiaturistilor care misunau peste tot. In zilele insorite si soldatii mei, veniti de pe front, unde luptasera un an intreg, se bucurau de plaja sau de namolul lacului Siutghiol.
Intr-o zi ne-am pomenit cu o inspectie condusa de un ofiter cu vipusca: generalul Cocarascu, comandantul Corpului de Cavalerie. I-am dat raportul, m-a intrebat unde sunt cartiruit iar eu i-am aratat santul unde ma aciuiam noaptea. Nu i-a placut ce-a vazut si mi-a cerut sa-l urmez. Intregul grup de ofiteri, cu generalul in cap si cu mine in coada, am intrat pe impozanta usa a hotelului Rex unde, vazand vipusca, a aparut imediat un domn corpolent care s-a prezentat a fi directorul. Generalul Cocarascu i-a explicat ca eu sunt obligat de imprejurari sa fiu 'cazat' in fundul unui sant, ceea ce nu era normal, si daca nu are posibilitatea sa ofere ceva mai 'civilizat' demn de un ofiter. Directorul m-a invitat pe loc sa ma prezint la biroul sau si asa am primit o camera mica dar cocheta si mai ales incantatoare prin perspectiva marii ce se vedea pe fereastra.
Asa am devenit punctul de atractie al turistilor ori de cate ori coboram scarile si-mi sunau pintenii de argint. Iar pentru mine a fost sansa de a o cunoaste pe doctorita hotelului, Sveta Petrovici, o sarboaica din Banat, femeie frumoasa de 32 de ani, care venea regulat acolo de cativa ani, angajandu-se in fiecare sezon estival. Ea a facutdin mine un amant docil si comod, fara sa se implice decat atat cat era necesar, asa cum se repetase povestea si in verile trecute. Ea stia ca la sfarsitul verii, cand contractul ei expira, se urca in expresul de Timisoara, acolo unde o astepta sotul ei. Pentru mine, aventura a fost frumoasa si chiar practica. Ca licean si, mai tarziu, ca ofiter la Iasi, vazusem ce pot face medicinistele, iar aici pe Litoral, in mrejele unei doctorite care ma intrecea in varsta cu 11 ani, eram mandru de un asemenea succes sentimental, fara sa intuiesc ca sfarsitul va fi deosebit de dureros si imi va zbuciuma zilele pentru o lunga perioada de timp. Sveta a avut tactul de a se purta cu mine dumnezeieste desi in sinea ei ramasese lipsita de scrupule, pozand in femeie de lume si bine vazuta. In societate ma tinea pe langa ea ca pe un obiect de prima necesitate. Cu toate precautiile ei m-am avantat cu elanul meu tineresc desi, inevitabil, a venit si sfarsitul. Ultima intalnire cu ea o petrecusem la scuarul de la statuia lui Eminescu si, ori de cate ori am mai ajuns la mare de atunci, nu am uitat sa-mi petrec cateva clipe pe banca de acolo. Pe Sveta mi-o daduse marea si pentru am asta am iubit totdeauna Marea Neagra.
Am plecat si eu pe front, mai intai in rasarit, acolo unde in primavara lui 1944 am fost ranit, iar sfarsitul razboiului m-a prins in Cehoslovacia. Am mai ajuns din nou la Mamaia abia in vara anului 1946 si primii pasi m-au dus direct catre hotelul Rex:
-Doamna doctor Petrovici este in camera?
-Da, urcati va rog la camera 252.
Am evitat liftul si am urcat scarile incet ca sa-mi linistesc bataile inimii, am zabovit cateva clipe in fata usii ei pana sa indraznesc sa bat discret. Usa s-a deschis, Sveta era neschimbata, cu parul negru si lung, ochii mari cu aceeasi privire darza care m-a tintuit locului, ovalul fetei ca de statuie antica. Vazandu-ma, cuta dintre sprancene i s-a adancit.
-Pe cine cautati?
Ma pregateam sa-i raspund dar cand i-am zambit, a tresarit uimita:
-Tu...
M-a tras de mana in camera, a trantit usa si m-a inlantuit cu bratele, respirand greu in urechea mea.
-Tu.. of Doamne... tu...
Ne-am asezat fata in fata pe pat si ne-am privit timp indelungat fara sa ne spunem nimic.
Intr-o seara, in timpul obisnuitei plimbari pe faleza, am facut cunostinta cu comisarul Calinescu, de la Politia Constanta, detasat pe timpul sezonului in statiune. Ne-a invitat la el, intr-un apartament la parterul vilei Albatrosul, in spatele falezei, la sosea. Celibatar inca la 35 de ani, era un om citit si umblat prin tara. Sensibil, cu toata profesiunea lui dura, tip de bonom, absolvise dreptul la Iasi si era un companion placut cu care mai apoi ne-am intretinut adesea pana tarziu in noapte. S-a legat intre noi o prietenie in trei, mai ales in zilele cu plaoie sau vant cand petreceam timpul fie in holul hotelului, fie intr-una din camerele noastre. Uneori ne mai plictiseam dar nu ne dadeam dusi de acolo. O data, cand Sveta parea mai obosita ca de obicei, se intinse pe spatele fotoliului si spuse:
-Daca vreunul dintre voi gaseste ceva nostim de povestit, sunt dispusa sa-l ascult cu placere, caci m-am saturat de acest hol unde se perinda atata lume si mai ales atatia barbati care-mi arunca priviri indiscrete, de parca m-ar dezbraca din ochi.
Sveta stramba din buze:
-Mandra nu dar satula da. Mai bine haideti in camera mea.
Noi, barbatii, ne-am asezat in fotolii iar Sveta, dupa ce a pus pe masa paharele si o sticla de Benedictine, s-a cocotat in varful patului cu perna sub ceafa.
-Atunci, spuse Comisarul, in calitate de gazda, aveti cuvantul. Ne-ati spus odata ca ati participat la o croaziera pe marea Mediterana...
Sveta il privi cu insistenta dupa care isi aranja parul si dadu afirmativ din cap.
-Ar fi ceva...
N.Red.
Si au urmat povesti care mai de care mai frumoase, istorisite peste timp de Emil GHEORGHITA.
Text preluat din volumul "Povesti din ICQ", Ed. Aius 2005
http://raco.ro/ana.asavei/
de Mihai VAKULOVSKI
e 6 si
si m-am culcat
cu fereastra deschisa
si m-am ridicat
si-am inchis-o nervos.
Pictura de Liana SAXONE-HORODI
de Frederic BROWN
traducere de Gy�rfi-De�k Gy�rgy
Ori sa luam trista soarta a tinerilor proaspat casatoriti - pentru ca si atunci, ca de altfel in orice alt moment ales la intamplare, o multime de oameni savurau clipele dulci ale lunii de miere, in vreme ce altii aveau parte de aceleasi placeri, in cadrul unor convietuiri mai putin legale.
Sa luam, la intamplare, patania domnului William R. Gruder (25 de ani) si a tinerei sale sotii (22 de ani), care si-au jurat credinta vesnica tocmai in ziua cu pricina. (...) Cununia a avut loc dupa-masa, la orele patru si daca tanara pereche ar fi stiut ce se va intampla dupa doar cateva ore, cu siguranta s-ar fi grabit sa caute un hotel ca sa-si desavarseasca unirea inca inainte de sosirea martienilor. Dar, bineinteles, nu banuiau nimic. (...)
La ora noua si paisprezece minute, ora locala, sotii Gruber tocmai intrasera intr-un hotel din Denver (dupa ce au pranzit pe indelete, ca sa-si demonstreze siesi si celuilalt ca au suficienta vointa si pot sa astepte pana soseste ora normala de culcare, ca doar nu s-au casatorit numai de dragul �acelui lucru�) si �boy�-ul tocmai le carase valizele in camera.
In timp ce Bill i-a dat baiatului bacsisul, poate dovedind o darnicie exagerata, au auzit ceva, care s-a dovedit a fi debutul unei intregi serii de zgomote. (...)
Bill l-a privit stupefiat pe �boy�:
- Am crezut ca acesta e un loc linistit, un hotel cu prestanta. Cel putin, pana acum, asa mi s-a parut.
- Dar asta si este, domnule. Nu-mi pot imagina ce anume se intampla. (...) Cred ca ar fi mai bine sa ma intorc la receptie si, daca-mi permiteti, v-as sfatui sa incuiati usa. Va doresc o noapte placuta. (...)
- Bill, zise Dorothy, aici se intampla ceva... Crezi ca a izbucnit vreo revolutie, ori... ce poate fi?
- La naiba, revolutie la noi? Ia sa vedem! zise cu ochii stralucitori de bucurie ca a descoperit un aparat de radio pe comoda din camera. (...) Mana lui Bill Gruder se indrepta catre butonul de cautare a statiilor, dar nu a ajuns niciodata pana acolo.
In spatele lor, din camera, se auzi o voce:
- Hei, mai Lica! Hei, mai Zduta!
S-au intors rasucindu-se pe calcaie, speriati. Nu trebuie sa va spun ce-au vazut, dumneavoastra deja stiti. Martianul statea cu picioarele incrucisate pe pervazul ferestrei [din camera] (...) Asa s-a scurs un minut intreg, fara ca vreunul din ei sa scoata o vorba. Intre timp, nu s-a intamplat nimic, in afara de faptul ca palma lui Bill o gasi pe cea a lui Dorothy si o stranse.
or capacitatii de teleportare ii ajuta sa vada prin corpurile solide. (...)
- V-a mancat pisica limba?
Bill isi drese vocea:
- Tu... Tu chiar esti un martian?
- Pe Arget, ce prost e tipul! (...)
- Ia asculta, mai pocitanie...
Bill elibera mana lui Dorothy si se pregati sa se arunce asupra martianului dar fata il prinse de brat:
- Pastreaza-ti firea! (...)
Bill Gruder se domoli, dar, perplex, continua sa-l fixeze pe intrus.
- Fie! i se adresa. Ce doresti?
- Nimic, mai Lica. De ce ar trebui sa vreau ceva de la tine?
- Atunci du-te la naiba. Nu dorim sa ne tii companie.
- Nu cumva sunteti niste tineri proaspat casatoriti?
Raspunse Dorothy:
- Ne-am cununat azi dupa-amiaza.
O spuse cu mandrie in voce.
- Bine, zise martianul. Atunci totusi vreau ceva. Am auzit ca aveti niste obiceiuri de imperechere din cale afara de dezgustatoare. Macar asa voi vedea cum procedati.
Bill Gruder se smulse din imbratisarea miresei sale si strabatu camera cu niste pasi uriasi. Se intinse dupa martianul aciuit pe pervaz, dar mana ii trecu PRIN el. Bill cazu atat de puternic, incat mai ca zbura prin geam.
- Stai calm, stai calm, spuse martianul. Nani, nani, puisor.
Bill se intoarse langa Dorothy si cuprinse protector umarul fetei. Statea si se holba.
- Imi sta mintea in loc, glasui intr-un tarziu. �sta pur si simplu nu este aici.
- Asta s-o crezi tu, boule, zise martianul. (...) Stiti ce astept. Daca doriti sa plec, apucati-va de treaba. Voi, oamenii, va dezbracati intai, nu-i asa? Ei bine, hai! Dezbracati-va!
- Afurisenie verde ce esti...
Dar Dorothy il opri.
- Lasa-ma, Bill, sa incerc eu. Il ocoli pe tanar si-l privi interogator pe martian.
- Tu n-ai cum sa intelegi, ii spuse. De obicei, ne iubim doar atunci cand suntem numai noi doi. Cat timp esti aici, nici nu putem si nici nu dorim acest lucru. Te rog sa pleci.
- Ce tampenie, mai Zduta. Raman.
Si ramase.
Bill si Dorothy au stat vreo trei ceasuri jumatate pe marginea patului. S-au straduit sa faca in asa fel incat sa nu ia cunostinta de prezenta martianului, poate ca abstinenta va provoca disparitia lui. Bineinteles, n-au discutat despre tactica adoptata, pentru ca deja isi dadusera seama ca in acest caz n-ar fi facut decat sa-l intarate sa ramana.
Din cand in cand schimbau cate o vorba, incercau sa inceapa o discutie, dar nu puteam scoate la capat nimic interesant. Bill se duse de cateva ori pana la radio, il porni si o vreme cauta diferite posturi. Spera ca, intre timp, cineva inventase ceva, cum anume pot sa fie influentati martienii, cum e bine sa te porti cu ei. (...)
Intr-un tarziu, Bill isi dadu seama ca toata aceasta cercetare nu-si afla rostul. Se intoarse la pat si se aseza. Uitase ca nu vroia sa-l vada pe martian, asa ca se holba la el.
Pe intrus il durea in cot de preocuparile comune ale sotilor Gruder. Scoase din buzunar un instrument micut, asemanator unui fluier si incepu sa scoata niste sunete, daca putem sa le zicem sunete. Suieraturile foarte ascutite, imposibil de suportat, nu semanau cu niciuna dintre melodiile de pe Pamant. Mai degraba aduceau cu scrasnetul franelor unui camion incarcat la refuz cu arahide, pornit la vale pe ultimul sau drum.
Din cand in cand, lasa fluierul din mana si arunca o privire catre tinerii casatoriti. Nu spunea nimic, lucru mai enervant decat daca ar fi turuit fara incetare.
Pe la unu noaptea, rabdarea lui Bill Gruder lua capat. Zise:
- La naiba cu tot. Oricum nu vede in intuneric si daca voi cobori storurile, inainte de a stinge lumina...
In vocea lui Dorothy se simti ingrijorarea:
- Dragule, DE UNDE stim ca nu vede in intuneric? Pisicile pot, ba chiar si bufnitele.
Bill inmarmuri, dar ezita numai pentru o clipa.
- La naiba, inimioara mea. Chiar daca vede in intuneric, nu poate razbate prin plapuma. Ori putem sa ne dezbracam si sub plapuma.
Se duse la fereastra, debloca snurul, apoi lasa storurile sa cada. Ambele manevre il obligara sa treaca PRIN martian, lucru care-i umplu sufletul cu o un sentiment malitios de placere. Cobori si celalalt stor, apoi stinse lumina. Cauta patul bajbaind.
Simteau ca acum trebuie sa ramana in liniste, sa nu faca zgomot si lucrul acesta le provoca o oarecare retinere, deoarece nu li se parea normal sa taca intr-o astfel de imprejurare; in rest, a fost o noapte a nuntii cum scrie la carte.
E drept ca ar fi fost vaduviti de placere, daca ar fi stiut (si nici nu s-au bucurat sa afle in ziua urmatoare) ca martienii nu numai ca vedeau in intuneric, ci privirile lor treceau si prin plapumi. Ori prin pereti. Fie erau inzestrati cu o vedere in spectrul razelor Roentgen, fie, mult mai probabil, ceva asemanator capacitatii de teleportare ii ajuta sa vada prin corpurile solide. (...)
Fredric Brown, Marslak�k, mars haza! H�tt�r Lap- �s K�nyvkiad�, Budapest, 1991, p.38-46.
Editia originala:
Fredric Brown, Martians, go home!
de Rozi BAKO
dar nu prea degajat. ma uit in jur, ma-nvart, ascult, dar prefer sa-mi
decuplez celelalte canale de comunicare. in rest, lumea treaba n-are:
nici cu mine, nici cu sine. e bine.
sambata am cazut in ridicol
duminica m-am sculat, luni ma voi da in spectacol
marti o sa-mi vad de barbat
seara pe deal
ma las dusa de-un val
ma uit in dreapta-n stanga
fara habar
fara pahar
doar cu volane
(miniromane de adormit tipii
exceptandu-i pe cei hippie)
ea fraga buzelor i-a dat
el plictisit fumand sedat
statea cu gel in par
sub un mar sub un par
la computador
departe-n labrador
http://anapauper.wordpress.com
de Nusa ILISIE
partea a V-a, continuare din Pasager/14
- Nu! Suntem pe drum. Aici sta Puriu. Se vede ca nu s-au culcat...Sun?!!
- !!?
Se aud pasi. Fara sa intrebe cine e, deschide usa: Puriu:
- Da� ce, Doamna, ti s-a facut dor de noi? Asa repede? Bine ca nu ne-am culcat, ca nu ne mai trezea nici dracu�...Pe unde ati umblat?
- Am fost sa ne plimbam putin...
- Sa va plimbati? Cum dracu�, daca nu aveti nici o grija! Noi ne-am incins la carti... Jucam... popa-prostu�...ha, ha, ha! Popa-prostu� jucam!
Din comedor, Dori:
- Cine e, Puriule?
- Dascalu�.
Si, fara sa ne intrebe de ce nu ne-am dus acasa, continua:
- Sus, in mansarda, e o saltea si o patura. Va culcati acolo si... mucles!
Urc scarile fara sa spun un cuvant. Nicu ii saluta pe baieti si ma urmeaza abatut.
- Noapte buna, Doamnaaa!
Nici nu dau atentie, nci nu raspund. Caut pe bajbaite un intrerupator.
- Miroase urat in mansarda asta.
- Da.
- Si nu are usa.
- Nu te contrazic.
- Si nu are nici lumina...He, he, he!
- Mai bine crap acum.
- Nu se moare dintr-atata, Doamnaaa!
- Dintr-atat? Ce sadic!
- Sa nu-i dea Dumnezeu omului cat poate sa duca!... Auziti, ba, m-a facut sadic!
- Doamna! Sa nu va atingeti de vasele alea din ghiuveta! Noi le lasam sa le spele bine pisicile si dupa aia, doar le limpezim... Saru� manaaa!
Se aude Puriu urcand cateva trepte, ca sa se faca auzit mai bine:
- Auzi, Doamna? Noi maine ne ducem la lucru, poate faci ceva de mancare. Gata cu ifosele! Aici nu face nimeni de capu� lui, ca altfel s-ar alege prafu�! Gata cu ifosele!
Apoi coborind, catre baieti: Ati facut, ba, bocadillo pentru maine? Gata cu cartile!
- Cu ce sa-l facem?
- Auziti, ba, cu ce sa-l faca? Cu carne, cu ce dracu�? O luna, sa nu va mai aud!
Ce, v-ati saturat de carne? Atunci de maine, o trcem pa fasole...
- Fasole?!
- Da ce, ba, tu n-ai mancat fasole in viata ta? Ne-am dat dracu�!...O ducem rau, aia e! Hai! La culcare! Sa nu mai aud nici pas!
Cateva cuvinte schimbate in soapta intre Dori si Baciu, doua replici scurte intre Luci si Puriu: �Bre, tata, eu la sase dimineata nu ma scol!...� � Ba ai sa te scoli, ca daca nu, jar mananci!...�si... nu s-a mai auzit nici pas...
Asta si asteptam, sa pot vorbi fara sa ma suspecteze nimeni.
- Eu nu fac mancare pentu o cantina, nu ma bag sluga la darloaga. Scurt.
- A, nu?! Gandeste-te bine! Analizeaza situatia in care esti, si, daca gasesti alta solutie mai buna, sa ma anunti si pe mine.
- Mai bine crap!
- Mai bine dormi!
- Cum sa dorm? Nici salteaua asta nu e de doua persoane!
- Hm! I-am luat prin surprindere, iarta-i! Dar maine, sa le facem o lista riguroasa cu conditiile pe care le impunem noi, daca vor sa stam cu
- Eu nu vreau sa stam cu ei.
- Atunci, ce vrei?
- !?
In cateva minute s-a facut liniste deplina. Focul inca mai palpaia...Se auzea din cand in cand scancetul surd al lemnelor arse si Golfo, care casca de placere incalzindu-se in fata semineului. Ceasul masura, indiferent, neobosita trecere a timpului: tic-tac,
tic-tac...Opreste trecerea... Opreste Doamne, ceasul cu care ne masuri destramarea...
N-am mai putut dormi. Am coborat scarile hoteste, atenta la fiecare pas.
Lumina palida a jaraticului se rasfrangea timid peste lucruri. Intr-una din camere cineva dormea sforaind...Resturile de mancare si sticlele de bautura desfacute si lasate la intamplare pe masa, imprumutau aerului cald un usor iz de motel...Golfo ciuli urechile, ridicandu-si brusc capul de pe labe. Putin mai lipsea sa ma intrebe: �ce e?�.
�Incerc o senzatie neobisnuita: sunt confuza, usor ametita si parca timpul si spatiul se dilata, si, coborand, intru intr-o alta lume... ma
Mijea de ziua...�Pentru cine, daca satul e pustiu? Imm! Miroase a paine calda...Undeva, aproape, trebuie sa fie un cuptor. Inseamna ca, totusi, cineva traieste in satul asta! Ce pofta mi s-a facut de paine proaspata si o cesca de lapte cald! Oare unde duce straduta asta ingusta cu o singura casa? In livada? In livada de portocali?�
O mana nevazuta ma purta pe carari nebanuite; pluteam, ma eliberam de mine insami ca de o haina incomoda, si, cred ca pentru cateva clipe, am devenit... zborul pasarii, roua ierbii, aburul norilor... cred ca pentru o clipa am devenit ne-fiinta...
Era o dimineata ca un inceput de lume. Pamantul reavan scotea aburi... O pasare speriata a tasnit dintre ramuri si mi-a trecut pe deasupra, lovindu-mi tampla, aproape...Un vant subtire ca un suspin s-a strecurat printre arbori, facandu-i sa susoteasca...Noaptea nu voia sa plece, dimineata voia sa inceapa... Priveam imprejur avida: sa iau cu mine totul, sa percep cu fiecare fibra ceea ce vad, aud, respir... sa-mi insusesc clipa, sa o fac eterna...Imi priveam pasii, priveam in jur la verdele spalat de roua diminetii si simteam cum mi se dilata respiratia: cer si pamant respirau odata cu mie...Dumnezeu insusi se oprise in loc sa-si contemple creatia: soarele iesea din adancuri, rupandu-se insangerat de teluric, impurpurand cerul, facandu-l lumina si foc...
- Golfo, cum ai ajuns aici?!
- Cum ati ajuns dumneavoastra aici, Doamna?
- Marius?! Nu ma asteptam sa te vad...
Mi se inmuiasera picioarele... Nu credeam ca mai exista cineva in afara de mine si livada diminetii mele...
- Ai dormit in camp?
- Hm! Eu cred ca dumneavoastra ati facut-o si ati pus si toata casa in picioare si tot satul...
�Cum tot satul daca singura persoana care supravietuieste este brutarul?!�
- Esti de mult aici?
- Da!
�Nici macar aceasta dimineata nu mi-a apartinut in intregime? Imi vine sa plang...Ma simt ca si cum m-as surprinde goala in fata unui strain...Toata bucuria de-o clipa, s-a stins...nu mai gasesc nici un reper...Ce mica e lumea asta pentru o fuga adevarata!!
- Noroc cu Golfo(haimana) care i-a trezit pe toti cu latratul lui disperat... ca altfel, nu se mai ducea nimeni la munca...Si Puriu intreba: Ce e ba, ca doar n-au venit hotii? Ce dracu�? Corb la corb...! Si cand au vazut ca nu santeti, au inceput sa va caute... Dascalu� va cauta prin toate camerele si cand termina, o lua de la capat, de parca nu-i venea sa creada ca nu va gaseste... Ca-i si spusei,in gluma: Dascale, Doamna nu e ma asa de mica sa n-o vedem, nu e asa de mica... Da�, parca nici nu ma auzea. Si Puriu, ca sa puna paie pe foc: Ei, obisnuieste-te cu gandul ca a plecat, asa fac toate, le aduci in Occident si gata, isi pun coada pe spinare si te lasa...Pai, ce-o fi zis, decat sa imi rup oasele la camp, mai bine ma duc dupa un spaniol cu bani, asa fac toate...Si nu e nici urata, cati ani are? Da� Dascalu�, dintr-odata ii intoarse spatele si-i spuse mergan spre usa: Ma duc la izvor, de parca ar fi spus, ma duc la Biserica...Ca-l intrebai pe Puriu, unde ma la izvor?...De unde sa stiu, io, ba, toate prostiile astea, zise, mai bine ai cauta-o pe campurile lu�Vicente, bag mana in foc, ca s-a dus in livada... si ia si cainele. Io, daca era dupa mine, va cautam pe la baruri sau la autobuzul care pleaca la Valencia...Da, Puriu, intotdeauna are dreptate... Ma ascultati?
- Da.
- Acuma, ce vreti sa faceti? Trebiue sa mergem acasa, ca s-a facut tarziu si vin baietii morti de foame. Auziti, Doamna? Dumneavoastra stiti sa gatiti, nu? Ma ascultati?
- Da!
- Da, adica ce? Nu ma luati in seama!? Trebuie sa facem ceva de mancare, asta e...va convine sau nu, trebuie! Hai Golfo!
Dar, Golfo nu se clinti de langa mine. Se aseza bine pe labele din spate, isi aduna meticulos coada in jurul lui, se lipi de piciorul meu in semn de devotament, si, ridicand indiferent capul, de culoarea cafelei, il privi inflexibil pe Marius.
- Nici asta nu ma mai ia in seama...
Drumul spre casa a fost o tortura: pezenta lui Marius imi rezulta incomoda, nu aveam chef sa fac de mancare, nu dormisem in pat, ca oamenii, de cinci nopti, imi era foame, ma durea capul si, cel mai trist, nu vedeam nici o scapare... Quo Vadis Domine?
- La ce va ganditi Doamna? Lasati, o sa mergem si la lucru...o sa va saturati de camp de... o sa va luati campii, o sa vedeti. Maine, mergem la maslini... De ce nu vorbiti, Doamna, cu mine? V-am suparat eu cu ceva?
de Oana MEA
-culegatorului de perle-
Noaptea e bucata din zi�
Alba e doar spuma marii
invelind trup de valuri,
iar dansul acesta din noapte
isi cere tributul�
Asculta-l , Iubite!
Raspunde-i
cu geamatul dulce-al placerii�
Atinge, Iubite,
coapsa femeii ascunsa-n nisip,
si sanul ei va tresari,
putand sa respire�
Te intinde usor langa Ea,
imbratiseaza-i forma.
Ascunde-ti palma,
cu linia vietii,
in parul ei despletit.
Saruta-i umarul aplecat catre tine
si pacatul din ea
se va stinge�
Sa nu te mire caldura
ce-o simti�
Te-nvaluie Soarele
ramas in nisip�
Si nu te teme
de putina durere.
E sufletul ei macinat
de vant,
de pasi trecuti cand si cand�
Priveste-o , Iubite!
Nu-i nici val,
nici clepsidra�
E sufletul tau prins in rotundul perfect
adunand din noapte
reflexii sidefii
Click pe imagine pentru o dimensiune mai mare
de Vlad SOLOMON
partea a-III-a, continuare din PASAGER/ 14
- Bine, Raphael, dar tu stii ca eu sunt convins ca sophrologia e de fapt hipnoza, vor arunca cu rosii in mine, ce rost are sa vin la un congres si sa ma simt izolat, sau sa ma cert?
- Pai tocmai asta-i, ca si eu am inceput sa cred ca nu-i nici o deosebire semnificativa intre cele doua notiuni, te astept, ai sa fii
surprins.
Aveam destule ezitari. Nu fusesem niciodata la Monaco, mi se parea o alta lume, prea luxoasa, prea snoaba, iar eu ma simteam cam provincial. Si, in plus, eram destul de sceptic, cum va fi primita afirmatia mea legata de sinonimul notiunilor? Puneam la indoiala chiar si capacitatea mea de a intelege conferintele altora despre sophrologie, din cartile citite totul mi se parea incalcit, neclar. De ce sa nu recunosc, aveam complexe de inferioritate si emotii. Dupa sosirea invitatiei am avut vreo trei discutii telefonice cu Hubert, presedintele congresului, sa ma lamuresc cam la ce se asteapta de la mine, eram, in afara lui Chercheve, singurul stomatolog invitat. N-am iesit mai breaz, am recitit citeva carti de sophrologie, am ajuns la concluzia ca notiunile sunt atit de confuze, incit eu voi vorbi, ca de obicei, despre hipnoza in stomatologie si nu voi aminti termenul "sophrologie".
Monaco era chiar mai impresionant decit crezusem. Nu-mi puteam lua ochii de la masinile de lux, de la femeile elegante, de la vasele ancorate in port, de la natura din jur. Daca va duceti la Monaco, sa nu pierdeti gradina botanica de cactusi, muzeul oceanografic, bineinteles Casino-ul si Hotel de Paris. Dar sa revin la congres. Multe dintre conferintele prezentate erau o ameteala de cuvinte, de notiuni, nu se intelegea nimic, fiecare isi declama poezia, se cam barfea pe la spate si nu prea ma simteam in largul meu. Unii erau mai curiosi, eram doar singurul israelian, am cunoscut o droaie de medici, o japoneza tinea mult sa pastram contactul si dupa congres (nu l-am pastrat, din vina mea) si, desigur, am fost intrebat si de situatia politica. Chercheve nu a venit la inceput. Dar cind am urcat eu pe scena, a aparut deodata in sala si s-a asezat in primul rand. M-am auzit singur spunand: "Deoarece la noi se foloseste termenul de hipnoza, iar eu nu vad, totusi, nici o deosebire intre hipnoza si sophrologie, voi vorbi despre hipnoza"-si mi-am tinut conferinta dupa cum am prevazut, ca si cum as fi fost la un congres de hipnoza. S-a hotarit ca subiectul hipnoza-sophrologie sa fie redeschis la dezbateri, in ultima zi a congresului si mi s-a cerut sa revin a doua zi, chiar daca nu eram in program, cu mai multe detalii relativ la ce facem noi in Israel in acest domeniu. Chercheve s-a apropiat de mine in pauza, m-a felicitat si mi-a spus ca o doamna tine neaparat sa ma cunoasca, dar are impresia ca sunt cam distant, ar prefera sa-mi fie prezentata in mod oficial. Si, a adaugat Raphael, diseara vreau sa stam de vorba mai pe larg, bem un pahar la Hotel de Paris. Se apropie, cu sfiala, o femeie superba, cam de virsta mea, blonda cu ochi albastri, Chercheve ne face cunostiinta.
--Sunt Michele Freud, psihologa, sunt nepoata lui Sigmund Freud, as vrea sa ne cunoastem mai bine, sa vorbim despre hipnoza, Israel, poate colaboram in viitor.
S-o cunosti pe nepoata lui Freud nu ti se intimpla in fiecare zi. Doar cateva cuvinte despre ea -conferinta ei de a doua zi a fost una dintre
putinele clare. Desi eu am poreclit-o "iceberg" caci are o privire de gheatza, care tine oamenii la distanta, am devenit amici, in timp a
devenit mult mai comunicativa. Desi mi-a spus-o deja de 10 ori , nici pana azi nu stiu daca e nepoata sau stra-nepoata lui Sigmund Freud, e mare incalceala in familia Freud, tatal ei locuia in Anglia -Sir Clement Freud, om politic, scriitor, actor.Iar fiica ei, Alexandra, a fost infiiata - nu-i un secret - in Romania, la Turnu-Severin, unde Michele a ajuns cu grupul "Medici fara frontiere".
- Mon cher Vlad, mi-a spus, tie iti voi dezvalui anul nasterii mele, nu multi il stiu -1904 (deci avea 92 de ani). Nu stiu cat voi mai trai, vreau sa donez deja biblioteca mea asociatiei franceze de sophrologie. Iar maine, cand imi voi tine prezentarea, am de gand sa sustin si eu ca nu este o diferenta esentiala intre hipnoza si sophrologie, asa ca nu trebuie sa te simti izolat.
- Bine, Raphael, dar iti vor sari toti in cap.
- Ei si, a chicotit el, avea un chicot special, ce-mi pasa , la varsta mea? As vrea sa scriem o carte impreuna, macar un indrumator.
- Ei, Raphael, am raspuns magulit, dar eu sunt un lenes in ale scrisului, n-as vrea sa incepem si s-o lasam balta.
- Si eu sunt lenes, rase Zeus, daca nu eram, scriam mai mult.
A ramas in aer subiectul, am inceput eu ceva, la un moment dat, dar am renuntat, tot din lene. A doua zi, Chercheve a declarat sus si tare ca astazi el nu vede nici o
diferenta intre cele doua notiuni, ca si-a schimbat ideile din trecut, mi-a pomenit de citeva ori numele, m-am inrosit tot, si a propus sa se renunte complet la termenul de sophrologie, sa ne intoarcem la cel folosit in mai toate tarile din lume-hipnoza.
Am plecat din Monaco la jumatatea ultimei zile a congresului. La despartire, Raphael mi-a amintit ca o va trimite pe ruda sa in Israel, in curand. Si spera sa ajunga si el, poate la anul. L-am intrebat:
- Spune-mi, care este secretul tau, de unde ai adunat atata energie?
Chercheve a ras, asa cum radea el mereu:
- Iti voi spune, dar n-o sa ma crezi. N-am facut niciodata in viata, pentru cineva, ceva ce m-ar fi obligat la vreun sacrificiu personal,
ceva ce m-ar fi lezat pe mine insumi. Asta-i tot secretul.
- Nu te cred, i-am ripostat.
Intr-o buna zi, primesc un telefon de la Chercheve:
-Ti-o trimit pe ruda mea, e un fel de nepoata, vine pentru prima oara in Israel, te rog, plimb-o cit poti, vine cu sotul ei, care cunoaste foarte bine istoria Israelului.
Nepoata lui, Francoise, era o femeie deosebit de frumoasa, ochii ei erau exact ochii lui Raphael, un albastru transparent. Sotul ei, Jean-Paul cunostea intr-adevar multe aspecte ale religiei, istoriei, traditia evreiasca, ei erau crestini catolici, nepracticanti, aveau insa multi prieteni evrei si o mare sete de a afla lucruri noi. Mi-a facut multa placere sa colind cu ei, au stat doar o saptamana, la
plecare, Francoise mi-a soptit:
- Raphael nu va mai putea veni in Israel, e bolnav, are o insuficienta cardiaca, a fost deja internat de citeva ori, nu cred ca mai are mult de trait... In ultima vreme vorbeste des despre moarte, vrea sa fie inmormantat in cimitir evreiesc, dupa datina.
- Ce se intampla?
- Ei, nu m-am simtit prea bine, am cam dormit la spital, dar totul e in regula. Si a ras, cu rasul lui tipic, sincopat.
- Raphael, peste doua saptamani vin sa te vad.
- Sigur, Vlad, ne vom plimba impreuna prin Paris.
I-am telefonat lui Heinrich la Muenchen: Chercheve nu-i prea bine, plec in Franta peste doua saptamani.
- Vin si eu, anunta-ma cand ai avionul.
Dupa vreo trei zile, vin acasa de la cabinet, gasesc un mesaj pe
repondeur:
-Vlad, azi dimineata Raphael a incetat din viata. Telefoneaza-mi sa te anunt cand va fi inmormantat, Francoise.
Am inceput sa tremur tot, i-am telefonat imediat.
- Cum s-a intimplat?
- O zi dupa ce-a vorbit cu tine a fost din nou internat. Medicul s-a
apropiat de el si i-a zis:- Stiti, prof. Chercheve, la varsta dumnea-voastra, viata devine o intrebare filozofica, nu poate fi vorba de
un trai de calitate, doar sa va sustinem inca putin.
Atunci Raphael si-a chemat familia, era linistit, i-a anuntat ca acesta e sfirsitul, ca nu mai are rost sa se chinuiasca. Le-a facut si o destainuire, ca mai are trei copii nelegitimi, apoi a cerut sa fie inmormantat dupa datina evreiasca si pur si simplu a inchis ochii si
Fotografii din albumul autorului
-Ah, am exclamat, nu am cunoscut pe nici unul din descendentii lui!
-Cum nu, Vlad, m-ai cunoscut pe mine, eu sunt fiica nelegitima a lui Raphael!
Am ramas gura-casca.
- Da, a continuat Francoise, eu si cei doi frati ai mei sintem copiii lui. El m-a prezentat ca nepoata, caci nu avea cum sa-ti explice. Dar n-ai
remarcat asemanarea?
Da, o remarcasem, dar n-am realizat. L-am anuntat pe Bibi Heinrich, am cautat sa ajungem la Paris, la inmormantare, n-am reusit. Am trimis, cu ajutarul unui prieten din Paris, un imens buchet de flori. Dupa o saptamana mi-au sosit citeva randuri de la Dominique, sotia lui:
"Vlad, multumesc pentru flori, Raphael iubea mult florile si tot ce era frumos�. Raphael s-a stins la o virsta inaintata, 97 de ani, dar avea
spiritul atit de tinar! De cite ori am mai fost la Paris, treceam pe Avenue de l'Opera, ma uitam la locul de altadata al firmei, nu mai era,
dar Hotel Normandy ramasese la locul lui. Ultima oara am intrat in hotel, m-am indreptat spre bar, era gol, am privit spre stanga, parca-l
vedeam, la aceeasi masa din colt, acoperita cu ziarul deschis la pagina de politica externa. M-am asezat la masa, am tresarit, am auzit foarte
clar chicotul lui, parca era acolo, in fata mea, totul numai zambet, intrebandu-ma: �Stii idish?�
In loc de epilog, poate un prolog: Nu de mult primesc un telefon:
-Sunt fiul lui Francoise, sunt la Tel-Aviv, as vrea sa va intalnesc.
Ne-am intalnit in aceeasi dupa amiaza, era intr-o vineri, pe malul marii, la o cafenea. Era un tanar de 20 de ani, cu aceeasi privire
albastra transparenta, privirea mamei sale, ochii lui Raphael, zambetul lui.
-Am dorit sa va cunosc, mama mea mi-a spus ca puteti sa-mi povestiti despre bunicul meu biologic, profesorul Chercheve. L-am cunoscut bine, nu intelegeam de ce se purta atit de parinteste cu mine. Dupa decesul lui, mama mi-a dezvaluit ca era bunicul meu. Eu studiez medicina, as vrea sa devin stomatolog, sa ma ocup de implantologie si de hipnoza. Va rog, povestiti-mi despre el.
Mi-a luat timp sa-mi revin. Deci istoria se repeta. I-am povestit multe, l-am sfatuit cui sa se adreseze, sa afle si lucruri pe care eu nu le stiam. Simteam ca cineva ma urmarea dintr-un colt, ba parca l-am zarit pe Raphael, plimbindu-se pe faleza, privind spre Yaffo.
Deodata, baiatul privi speriat la ceas:
- E tarziu, se apropie Shabatul, trebuie sa plec.
- Shabat? Ei si?
- Ah, nu v-am pus la curent, eu ma convertesc la iudaism, de la inmormintarea bunicului ma simt evreu, iau lectii cu un rabin la Paris, pastrez Shabatul, vreau sa fiu evreu dupa Halacha, tara mea e Israelul, strabunicul meu e doar din Hebron, ma voi stabili in Israel.
L-am condus la Ramat Aviv, in nordul Tel Aviv-ului, unde era gazduit. Cind a coborit din masina, am vazut ca pasea ca Raphael, cu pasi mici si repezi. M-am intors spre Kiriat-Ono, spre casa, eram foarte tulburat, chicotul lui Raphael , ritmul in care-si canta cuvintele, ma insoteau. Si imaginea lui, cantand la pian, sau conducand in viteza prin Paris. Din cand in cand imi amintesc de Zeus, mi-e dor, Parisul fara el nu e la fel. Nici stomatologia, nici hipnoza medicala.Nici eu.
de Nusa ILISIE
Chulilla este un sat de poveste, cu casele toate albe, aproape toate la fel si cu acoperisurile toate drepte, si care, vazut de departe, pare un incredibil buchet de flori, pe care Dumnezeu l-a asezat cu grija pe muntele stancos... Strazile toate inguste, toate curate, toate cu flori, urca, coboara, se ramifica, surprinzandu-te prin faptul ca, desi la fel, fiecare ti se deschide altfel, oferindu-ti o alta perspectiva, ispitidu-te intr-un ungher cu o raza firava de lumina, cu o usa de lemn, incadrata de flori si cufundata in tacere, pentu ca apoi, la numai doi pasi mai departe sa-ti ofere panorama Canionului Turia, cu peretii abrupti, stancosi, infiorator de inalti, intruchipand forme si chipuri ciudate, sapate in timp de imaginatia ploilor si vanturilor si terminandu-se brusc in valea cu portocali, migdali si maslini, printre care serpuieste verde si lucios Raul Turia. Chulilla este un sat de poveste cu oameni �de poveste�, usor trecuti de a doua tinerete, usor bunici, usor adusi de spate dar, veseli, cu sufletul tanar, cu pofta de viata si cu un umor cum rar ai sa mai intalnesti. Spaniolii, in general, sunt un popor vesel, cu haz,
Dupa o saptamana, statuia este luata din biserica si, cu aceeasi procesiune solemna, este dusa la locul ei, in schit...
Dar sarbatorile nu se opresc aici... Fiecare zi e o �noua� sarbatoare...
de Viorel MURESAN
urme de berze
pe nisip cate vieti
se vor alege
autor: Gyorgy Gyorfi-Deak,
foto: Mihai Petris
de Dina CALIN
Partea a V-a (continuare din Pasager/14)
Frate-meu nu era in camera lui. Mi-era greu sa cred ca-si petrecuse noaptea cu olandeza. Poate chefuise cu baietii din orchestra prin camera vreunuia si se imbatase cu ei si neputand sa se mai ridice din patul in care nimerise adormise si nu se trezise inca. Care-ar fi putut fi acel pat si-n ce camera n-aveam cum sa aflu la ora aia. Se mai intamplase. Sau poate se dusese cu vreuna din balerinele cu care avea relatii cand si cand, sau cu amandoua, asta era una din ambitiile lui, sa le perverteasca pe fetele alea sa faca dragoste toti trei impreuna, imi zicea, poate doar ca sa ma irite zicea asta sau poate chiar asa visa si considera ca nu e departe de reusita, si un lucru era sigur ca reusise deja, anume sa ma irite pe mine de cate ori imi vorbea despre asta. Cu atat mai mult cu cat una din ele era indragostita de el moarta, ar fi facut orice de dragul lui, l-ar fi lasat sa stearga cu ea pe jos, murea de gelozie pe cea de a doua, dar rabda in ea, am intrebat-o intr-o zi ce-a gasit la el, mi-a spus ca nu stie, ca isi inchipuie ca e ceva magic, ca un blestem, ca uneori ar vrea sa i se impotriveasca dar nu poate. Era o fata uratica dupa parerea mea din cauza unui nas foarte mare si totusi placuta fiindca era tare inimoasa si avea ochi frumosi. Avea deasemenea un corp mladiu si gratios si erau destui care o curtau cred ca si din cauza ca zambea tot timpul si era vesela si blanda. Dar ea avea ochi numai pentru frate-meu si parca ma deranja pe mine personal ca nesimtitul o folosea doar ca pe o manta de vreme rea desi nu era treaba mea. (Ba in plus ce credeti, considera chiar ca-i face un mare favor ca se culca uneori cu ea!)
Cum mie nervii imi fac intotdeauna foame m-am dus la restaurant si tocmai cerusem niste oua la capac cu branza pentru micul dejun cand a aparut si dumnealui Codrut, fleasca de suparare si s-a trantit pe un scaun langa mine aprinzandu-si nervos o tigara. Am alungat cu mana fumul puturos pe care mi l-a suflat neglijent in nas. L-am privit incercand sa ghicesc daca aflase sau ce altceva putea fi. A izbucnit ca un vulcan insa curand:
- Asta e insarcinata si vrea sa pastreze copilul!
- ?!
- Cica ma iubeste, stie ca o sa o las intr-o zi si vrea sa ramana cu ceva din mine dupa aia...!
- Ar trebui batuta mar!
- Ea? Sau tu?
Inainte sa apucam sa ne ucidem din priviri a aparut olandeza senina ca de obicei. Mi-am cerut scuze ca am cateva vorbe de de schimbat in privat cu fratele meu. Ea a prins o scanteie din conversatia noastra muta si zambindu-mi complice s-a dus la alta masa. Codrut mi-a tras o injuratura meseriasa printre dinti spunand ca nu era nevoie sa-i gonesc "pasarica", am fi putut continua sa discutam despre vaca mai tirziu.
- Nu draga, nu despre mama eventualilor tai vitelusi trebuie sa vorbim noi acum amandoi singuri singurei. Trebuie sa-ti dau si eu o bomba mult mai mare. Sezi linistit, pune-ti pe fata zambetul tau de ingeras si asculta-ma bine. Daca se apropie cineva vorbim despre lapte praf sau despre ski nautic sau despre ce vrei tu... Trebuie sa-ti comunic insa urgent ca tata a decis sa ramana in strainatate tradandu-l pe Ceausescu. Trebuie sa fim pregatiti pentru eventualele consecinte, inca n-am habar care vor fi alea si nici cum sa ne pregatim. Primul pas cred ca e sa ne comportam ca si cum n-am sti nimic.
Codrut a amutit. A stins chistocul primei tigari si si-a aprins pe data inca una.
- Esti chiar asa de sigura? Cine ti-a zis? Nu e o cursa?
- Nu-s chiar asa de sigura. Dar ma tem ca e pe bune. Tipul ala de-aseara, cred ca l-ai observat, m-am dus sa mananc cu el dupa spectacol. M-am gandit si eu sa nu fie de test. Intuitia imi zice insa ca e adevarat. Gindeste-te numai la situatia internationala. Tata e curva batrana. Ceausescu e ultimul dinozaur din Europa de Est. E timpul probabil sa pice. I-or fi semnat sentinta aia de-afara. Ne-au jumulit cat ne-au jumulit tara prin el pana acuma, acu' l-au lasat de tot fara pene si Balaia a intarcat, el se pise oricum impotriva vantului ca o vita batrana si capoasa ce este, se vrea independent, si-a platit aproape toate datoriile, le sta in gat ca un oscior de peste. E timpul sa-i suceasca gatul si sa capete control asupra a ce le place aici mai direct si mai pe larg, nu-ti dai seama?! Totdeauna am fost campul de bataie intre Rasarit si Apus... Aceasta biata natie se va bucura la inceput si va privi la evenimente ca la o eliberare. Nu-si dau seama ce urgii inca si mai mari urmeaza... Dar daca animalul ne-a adus in stare sa-l uram in halul asta...?! Chiar nu-ti iei niste oua la capac? Sunt delicioase. Pe cuvant. Poti sa ceri cu sunca daca preferi. As vrea sa mergem pana la alimentara, vreau sa vad daca nu gasim niste cirese. Mi-e pofta de cirese.
- La alimentara? Esti nebuna?
- Stam la coada si mai vorbim si noi. Poate trecem neobservati. Nu stiu. Unde putem sa stam linistiti sa facem un plan? Ne cumparam cirese si mergem in parc sa stam pe o banca sa le mancam si sa trancanim.
- In ma-sa! Nicoleta trebuie sa o convingi pe vaca sa faca avort.
- Acuma Codrut? Cu ce doctor vrei sa aranjam? Cine ne serveste pe noi doi? Daca mama si tata erau aici era alta chestie, stii bine. In ce luna e?
- A 5-a.
- Ha! Oricum e prea tarziu! Daca face avort acuma poate foarte bine sa se si sinucida!.. Poate gasim pe cineva sa-l adopte. Anul trecut mama a vorbit cu cineva pentru copilul nepoatei lui Stela, cred ca gasesc numarul acasa... La urma urmelor l-as adopta chiar eu.
- Nu se poate! Nu se poateeee!!!
- Codrut, stai calm. Un copil e un copil. Daca are chef femeia sa creasca un copil, foarte bine, nu e sfarsitul lumii. Nu trebuie sa te insori cu ea. O sa o ajutam cu ce vom putea sa aiba progenitura ce-i trebuie. Cand o creste copilul, daca se dovedeste misto ni-l apropiem, daca nu, sa se spele pe cap cu el... Rezolvam noi chestiile astea cumva. Mai grava e problema cealalta.
- Fu-u-i! Ce-a putut sa-mi faca nenorocita! Si tata... Tocmai acuma! Ce porcarie! O sa ne aresteze acuma? O sa ne bata?
- Ce curajos esti, fratioare! Ce stofa de erou ai! Tipul de-aseara a zis ca taticutul o sa aiba grija de noi, ca va negocia sa ne fie bine.
- Macar atata ne datoreaza.
- De acord... Numai sa poata...
Am savurat ultimul dumicat cautand sa aman sa ma gandesc la orisice. Apoi mi-am adus aminte.
-Codrut, cred ca in situatia asta ar trebui sa o evitam pe olandeza.
-Da, sigur... mama ei de vita, auzi, o amintire de la mine! Sa vezi ce amintiri o sa-i trag!
-Esti un bou! Oricum, las-o pe Miranda acum!
-Cum s-o lasi tata?! Cum s-o lasi?! Cum isi permite asa ceva? Cu ce drept? Eu o omor cu mana mea pe asta, auzi?! Cu mana mea!
-N-o sa omori pe nimeni. Este nepotul sau nepoata mea. Gata, ma ocup eu de Miranda. Deocamdata concediul ti s-a terminat si te cari la Bucuresti la lucru. Sa nu chiulesti te rog, vezi sa te scoli si sa ajungi la timp. Vreau sa te comporti si sa lucrezi exemplar. Te rog sa nu umbli prin baruri. Eu zic sa nu spunem nimic nimanui pana nu ne vin instructiuni oficiale. Bine?!
Cu mare regret Codrut a plecat la Bucuresti chiar de a doua zi. Mi-a confirmat la telefon printr-un cod secret ca Europa Libera confirmase stirea tradarii tatei. Apoi am inceput sa asteptam consecintele.
talmacire dupa fratele Ilie Melcu, de parintele Visarion
cap.34-40
continuare din Pasager/14
In noapte, fratele Semenici zambea ca un drac: �Il am pe fratele Stropilescu pentru o viata intreaga la mana�.
35. Mincion. Cazarma. In fata cazarmei, intr-o gradina umbroasa, este un teren de baschet. Intr-o buna zi, revenind de la manastire seara, am intalnit dezastrul. Pe culoarele dormitorului lucrau in devalmasie muncitori cu picamere. Se zguduiau peretii. Se lucra cu furie. Cu inversunare. Cu ura. Parca in ciuda odihnei noastre. Peretii interiori ai cantinei cadeau cu zgomot. Orchestratia a tinut pana tarziu in noapte, dupa ora unu. ?i s-a repetat noapte de noapte. Nu conta nimic. Nervii fratilor, faptul ca a doua zi la ora sase intrau pe linie, sau invatau sa programeze in limbajul tuturor minunilor. Era o noua incercare de la Domnul. Umiditate, ploi, caldura, muste, zgomot. Kortinianul cu picamerul avea un Dumnezeu in mana care avea un nume: �sheduling�. Templul lui Solomon ar fi cazut in cateva nopti sub aceasta cumplita si metalica rugaciune.
Intr-un anume fel, aceasta senzatie am mai trait-o. In armata. Aceea ca nimic nu conteaza. Ca totul este zadarnic. ?i numai ordinul te salveaza, pentru ca - din haos � te mobilizeaza. Robotii kortinieni primisera un ordin. Spargand orice norma, ei aveau ocazia de a demonstra calugarilor calici cum se asalteaza � cu picamerul si betoniera � cerul. In craniile lor pietroase zvacnea, cenusiu si forjat, fierul�
36. Robotii de rugaciune kortinieni erau strasnici. In cizme de cauciuc, innotau panp la genunchi in masa vascoasa de beton care curgea dintr-o trompa de metal a unui utilaj care inghitea betoniera dupa betoniera, amesteca, urca la 10 metri betonul si il elibera prin trompa dirijata de preoti. Betonierele participau parca la un raliu cenusiu: franele scrasneau in fata unui calugar care nota constiincios pe un bloc-notes numarul masinii, poate, si ora sosirii. Masina descarca betonul in moara cu trompa, si pleca vajaind inapoi. Se innoptase, si ciclul acesta biela-manivela al tuturor operatiilor de pe santier nu cunostea cuvantul pauza. La un moment dat, lucrul a incetat. Toti robotii de rugaciune s-au asezat in fund. Fiecare a dus mana in spate, unde exista o tasca. Tasca a fost desfacuta, si fiecare robot a mancat continutul, cateva maini de eroz, mancarea traditionala, ierburi si alte maruntisuri necunoscute. Dupa fix 15-20 de minute, robotii erau in picioare. Caruselul betonierelor se relua. Impreuna cu fratele Maslina, faceam de veghe la fereastra, caci somnul, chiar daca te musca diavolul, nu venea. Tarziu, in noapte, operatiunile de razboi s-au incheiat. Spre uimirea noastra, la acea ora, unul cate unul, soferii betonierelor au scos cate un furtun si au facut caroseriile luna.
In zilele sederii noastre in aceasta manastire, de altfel, un etaj intreg al unui magazin, ridicat dupa ureche, avea sa cada, sufocand sub caramizi cateva suflete mai mult sau mai putin vinovate. Cauza? Constructia rapida, fara proiect, pe o structura veche, cu materiale ieftine. Metrul patrat costa in Mincion cateva zeci de mii de dolari. Daca am auzit bine, in Empty Soul, capitala Kortiniei, ceea ce in calica s-ar putea traduce prin Sufletul Gol, metrul patrat ar fi costat incepand de la o suta de mii de dolari. Edenica gradina umbroasa care inconjura micul teren de baschet era acum betonata. Prin lava solidificata a vulcanilor cresc � la cativa ani � fire de iarba. Probabil
38. Spre rusinea mea, ca un calugar nevolnic ce sunt, la sosirea in Kortinia fumam. Assos. Am luat cu mine doua cartuse chiar, pentru necesitatile curente. Aveam sa termin tigarile dupa numai trei saptamani. Stressul rugaciunilor pesemne, era de vina. ?i limbajul minunilor, cel care trebuia invatat in cinci zile. De voie, de nevoie, am cumparat tigari kortiniene. Erau relativ ieftine. ?i atat de slabe, incat aveam senzatia ca fumam iarba uscata. Dupa alta saptamana, ne obisnuisem cu tigarile kortiniene. ?i eu, si fratele Maslina.
In febra plecarii si a impachetarilor, fratele Maslina a tinut mortis sa imi faca un cadou: ce cadou, frate, acum, cand am ramas si fara bani de tigari? Fratele Maslina zambeste ca o luna plina. Scoate din maneca un pachet intreg de Assos. De unde aceasta minune, frate Maslina? De la dumneata, frate Omilie. Din buzunarul unei pijamale. Pai, am cautat prin toate buzunarele. Ai cautat, dar trebuie sa mai inveti sa cauti. Il sarut pe fratele Maslina. Lasa, frate Omilie, ca mi-i da si mie o tigara.
Desfac febril pachetul. Doamne, ierta-ne, ca nu meritam. Il servesc cu o tigara. Iau si eu. Tigara imi arde plamanii. Ma clatin. Asta fumam eu, frate Maslina ? Asta, frate Omilie. Pai, asta este curata otrava. Asa e, confirma, tragand un fum, fratele Maslina. Nu sunt bune tigarile astea tari, spun eu, si mai trag un fum. Ar trebui sa fumam toti tigari kortiniene, pufaie fratele Maslina. Iti dai seama? Asta este o idee buna, spun, si ma innec cu tutun.
Zadarnic, frate Philipe. Zadarnic ma plang eu aici de avantajele slabului tutun kortinian asupra puternicului tutun calic. Nici-un staret nu se apleaca cu dragoste asupra acestei idei de ajutorare a aproapelui: aceasta este cauza pentru care am fumat, mai departe, Assos, pana cand, povestindu-i unui preot cu inima de acest pacat, ma fereste un ingeras de aceasta patima.
39. La sosirea in Fabrica de Amintiri, se faceau pregatiri pentru o aniversare. Gazdele kortiniene ne-au cumparat, amabile, bilete la o tombola. Pe un perete interior, fotografii. Vrajitorul-din-Roz, parintele fondator al fabricii, saruta cu o grija parinteasca copiii. Gurile rele spuneau ca vrajitorul a fost un imbogatit de razboi. In general, vrajitorii sunt la tinerete pacatosi, si devin la senectute arhangheli. Intr-o carte, vrajitorul povesteste cum era nevoit sa castige painea familiei lui ca vanzator de ziare. Concurenta era mare. Atunci, alerga si arunca ziarele pur si simplu la usa clientilor. Nu pot sa judec istoria. Ea are intotdeauna o taietura de cutit prin inima, amara. Nici macar vrajitorii nu pot sa rescrie istoria. Ploua. O multime roz asteapta in ploaie. Pe o estrada, premiile asteapta: frigidere, masini de spalat. Legata cu o funda rosie, mare, un autoturism Regretto, alb. Entuziasmati, toti fratii asteapta. Fratele Semenici a propus, chiar, sa impartim, in caz de castig, premiul. Desi era o idee muceniceasca, nu am aderat la ea. M-ar fi bucurat castigul fiecaruia. Fireste, si al meu. De ce era nevoie sa fiu altceva decat Iuda, cand nu eram?
Ascultam strigarile, care semanau, intrucatva, celor de la nunti, din Calicia. Ploaia se intetea. In costume roz, ca niste pinguini artificiali, kortinienii se imputinau, pe masura ce premiile se adjudecau. Incetul cu incetul, in ciuda veseliei cu baloane, privind botinele kortinienilor, inotand pana la glezne in apa de ploaie, uniformele lor roz, ude, imi era mila. De speranta aceea care pentru cateva mii de oameni care taceau in ploaie, nu avea acoperire. Totusi, Vrajitorul din Roz facuse o minune. Nu vor avea astazi un Regretto, poate. Dar aveau o paine.
40. Cerul parea adesea de tabla. Un miros de cauciuc, vopsea, metal fierbinte, te intampina de la poarta. Desi exista paznic, avea un rol decorativ. Nu oprea pe nimeni. Te saluta, si, poate, observa campul operativ. Ceea ce era, vai, atat de ignorat in Calicia. Parcul de masini era in fiecare dimineata plin. Parea ca nu se intampla nimic. Doar fluviul acesta de masini se revarsa peste America, Asia, Europa, sau aici, in Kortinia. Citeam doar etichetele cu destinatia, prinse in parbriz, si ne cruceam. Acesta era sangele kortinian. O tara mica, fara bogatii naturale, trudea din greu, pentru a naste. Erau 40 de milioane pe un sfert din teritoriul Caliciei. Am consemnat pe strada diferente uriase intre oameni: de la cei ingramaditi in cotinete, mancand varza, pana la vile infipte ca niste pinteni in dealurile inconjuratoare, rasfatate cu verdeata. De la aurul ornamentelor magazinelor si hotelurilor de lux, pana la aglutinante aglomerari de bazaruri din lemn si tabla. De la zgarie-nori, pana la tarabe ambulante pe doua roti, sau roabe.
de Adrian GRAUENFELS
Explicatii exista mult prea multe : politice, ideologice, operative. Istoricii viitoruli se vor ocupa cu analiza unui stat care nu a reusit sa desfiinteze terorismul islamic in Liban. Tehnologia, computerele, laserele, tancurile sofisticate, rachetele si toata pregatirea unei armate cu care ne mandrim nu au demonstrat superioritate in fata unei gherile fanatice. Hizballah educati in ura, pregatiti si antrenati de Iran au reusit performanta de a distruge nordul Israelului aruncand mii de katiuse peste populatia civila. Zeci de soldati au cazut in lupte grele multi ezitand sa riposteze unui inamic care se ascunde in spatele unor civili fara vina. Nu mai exista front ci un teritoriu vast, amorf in care se ascund si actioneaza teroristii. Lanseaza rachete la intamplare si dispar in subterane pregatite timp de 6 ani. Cantitatea de arme surprinde chiar si pe cei mai sceptici analisti. Starea lor de spirit sinucigase nu are ecou in analele miltare.
Israelul plateste pentru ca nu a seziat la timp inarmarea organizatiei Hizballah tolerata de slabiciunea guvernului Libanez. Practic teroristii au furat Libanul libanezilor.
----
Vedem la TV un film despre aviatie si sarcinile sale in timp de razboi. Pilotii sunt intr-o vesnica dilema : executia unui ordin fara a periclita civili. Vedem cum un lansator de katiuse este lasat sa treaca nevatamat pentru ca intr-o curte vecina cu soseaua pilotul zareste niste copii la joaca. Un comandament al teroristilor instalat la etajul 6 in Beirut nu este atacat pentru ca la alte etaje locuiesc familii cu copii. Zahal este o armata etica care pretuieste viata. Chiar cu pretul sacrificiului unui soldat sau al unui oras intreg supus violentei turbate.
O zicala la noi: Pacea va veni cand arabii isi vor iubi copii.
O zicala la arabi: Mai bine 1000 de mame cu inima franta decat mama mea.
----
Am pierdut Israelul pentru ca nu suntem capabili sa distrugem un dusman. Toata istoria moderna e presarata cu lupte pt putere, teren, petrol, sau triumful unei ideologii. Israelul nu are petrol, nici ideologie doar democratie, valori intelectuale si harnicia locuitorilor. Coranul cheama la nimicirea necredinciosilor.
Imi este clar: ciocnirea dintre fundamentalismul
islamic practicat de circa 800 milioane si o natiune de numai 6 milioane nu are sanse de solutionare militara. E nevoie de o solidaritate a lumii civilizate contra fanatsimului radical. Nu numai Israelul e ameninat ci societatea care apreciaza libertatea, drepturile omului, pacea.
----
----
Discutii de pace la ONU. Franta cere incetarea ostilitatilor. Hizballah pune conditii absurde. Primul ministru al Libanului Segnora, convoaca guvernul
si picura o lacrima in fata camerelor de luat vederi.
Iranul se preface ca nu e amestecat. Siria concentreaza
forte. Nu invidiez guvernul nostru, nici victimele.
----
Orice final e posibil. Nu ma incumet sa fac vreo profetie sau sa judec clocotul acestor zile. Ma gandesc adesea la raspunsul lui Ciu En Lai care la un interviu a fost intrebat de un biograf ce parere are despre revolutia franceza,iar omul de stat a raspuns edificator: "200 de ani e o perioda prea scurta de timp ca sa putem stabili corect adevarul ".
de Nicolae COANDE
Auden mormai: indiscutabil ca moartea.
Diavolul poate maimutari orice � mi se pare ca asta a scris-o
Un discipol al lui Guenon.
?i Silone: dati-mi o singura propozitie si va voi spanzura
Autorul � cred
Ca este in sala zise cineva.
In sala dar nu in viata � uitati-va cum s-au rarit randurile
Cum se rareste parul dupa treizeci de ani.
La patruzeci daca nu se intampla nimic nu este nimeni de vina
Uneori astepti toata viata sa vina o zi.
Adevarul este ascuns si probabil ca va ramane asa de-a pururi �
Mai nimerit nu se putea si Alexis a nimerit-o.
Iar ea, ea despre care sunt silit sa tac
Are intuitia a tot ce e rebel in viata mea!
O, Soren, copil mistagog, o, viata discreta
Ai fost tu oare prieten cu Dumnezeu? Ai stiut tu:
Ceva din Dumnezeu este exilat din Dumnezeu?
Ca un nor fara forma nici alb nici negru nici rosu nici verde
de nici o culoare?
Fara sunet fara semnificatie?
Ca un sange de fulb � dar stiti voi ce este un fulb?
Un fulb este un poet mort prin oasele lui canta vantul (canti tu)
Dar poeti si prostituate poti avea pe bani oricand...
Chiar daca eu stiu � de s-ar cufunda dorintele si lumea toata
Un poem va pluti auriu...
Radu TUDORAN
"Am stat aproape de tine, speriata si fericita, luand caldura sangelui tau, fiindca era frig.
M-am gandit ca bunul cel mai mare pe care l-as fi putut spera in viata ar fi fost mic pe langa ceea ce ai fost tu.
Traiesc, nu fiindca imprejurarile au facut posibila existenta mea, ci pentru ca inima sa poata bate langa tine."
Prin marginile noi
Si timpul nu le spala-n ploi
Atat de gri va fi o zi
Nisipul nu-ti va povesti
Privirea ce a-nghetat
Pe calul fara nechezat
Cand pasul lui nu sunt destui, cei
Care-n calea nimanui
Nu stiu ca poate nu e prea tarziu
Ca valul nu-i furtuna
Gandul nu-i minciuna
Si nici vina nu-i lumina
Apelor ce spala mana
Si chiar daca e zi
Albastru nu mai poate fi
Prea alb a fost
Nu are rost
Doar cerul are adapost
Nu stiu ca poate nu e prea tarziu
Ca valul nu-i furtuna
Gandul nu-i minciuna
Si nici vina nu-i lumina
Apelor ce spala mana
Sfanta Maria.
De la Constanta la Mangalia, ziua de 15 august inseamna Ziua Marinei
de Ziua Adormirii Maicii Domnului.
Foto: Claudia CIOCA
va aparea pe 1 septembrie si va fi despre ...
Teatru !
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)