|
|||||||||||
|
Ica CHITU
de Marius DOBRIN
Am vrut ca Ziua Copilului sa insemne mai mult decat ii spune numele, sa fie o asociere cu mama. Acum, Ziua Tatalui, sarbatorita doar dincolo de Atlantic, o asociez cu a unui copil.
�Tatal meu, baiatul meu/ Mama mea, fetita mea� spunea un cantec de acum 20 de ani.
Abia acum il inteleg. Acum cand simt mai intim timpul. Ca fluid care ma locuieste, care ma absoarbe. Si privirea desluseste tot mai limpede prin timp, precum in parabola �2046� a lui Wong Kar-Wai, asupra unor tablouri ce alterneaza de-a pururi: tata, copil tata, copil...Doar decorul se schimba. Cateva replici. Privindu-ne tatal nu inseamna doar ca privim inapoi in istorie. Putem si sa anticipam. Un tata a murit. Altul a suferit. Fiecare dintre ei a iubit. Fiecare dintre ei va iubi. Vorbim despre tatii nostri, copii sau adulti, vorbim de fapt despre noi.
Tatal nostru, cel ce ne-a dat nume, se oglindeste in chipul pe care i-l modelam �pre pamant�.
Marius DOBRIN
Vlad Aron MOARCAS
Andana CALINESCU
Evelina MORARU
de Vlad Aron MOARCAS
Ramona IANCU
Afara sapa doi un sant. Si dansii gandesc. Trebuie sa socoteasca cat de adanc sa-l sape. Cat de lat. Cat de lung. Ce sa faca cu pamantul. Cu roaba. Cu tarnacopul. Cu lopata. Oricum eu unu� nu ma prea pricep la sapat santuri. Nu am sa devin niciodata un bun sapator de santuri. Ma pricep in schimb sa ascut creioane. Imi amintesc cum mama imi spunea ca nu are importanta ce o sa faci cand o sa cresti mare, fericirea-i importanta, sanatatea.. Eu is fericit cand ascut creioane. Pe vremuri aveam o multime de creioane chinezesti cu o guma rozalie�n cap. Si o gramada de ascutitori. O intrega colectie. Multe.
Cristina DOROBAT-docri
Xenia KARO
Mihai VAKULOVSKI
Cateodata ma gandesc ca am devenit un robot.
Cateodata ma gandesc ca is prea bun pen asta lume.
Cateodata is vesel.
Cateodata is trist.
Azi is trist. Astazi imi lipseste tata. Si�asi vrea sa vorbesc cu dansul, sa-i spun ca-mi lipseste, sa-i spun ca�s fericit, sa�i spun ca de fapt nu il intelesei niciodata, sa glumim, sa�l fac sa rada. Nu�mi amintesc daca dansul rise vreodata de glumele mele. Nu�mi amintesc si pace. Imi amintesc insa ca�mi dadu prima ascutitoare.
La radio aud ca maine va fi o vreme deosebit de calda, predominant frumoasa. Noaptea si dimineata in
Tom KINTER
Mariana GAVRILIU
Viorel MURESAN
Andana CALINESCU
Alex RUSSO
Ica CHITU
Gyuri Deak Gyorfi
Imagini de arhiva
Valentin BEREZOVSCHI
Ascutitoarea o am si acum, ii in sertarul mesei de lucru si in sufletu�mi. Voi aveti ascutitori?
Andana CALINESCU
Dina CALIN
de Evelina MORARU
Pierre RADULESCU-BANU
Tata, primul si vesnicul meu invatator...Cand ma gandesc la prima amintire cu mama, o vad mereu in cadrul unei usi dincolo de care era gradina dezlantuita in primavara, verde si alb, flori imaculate ca si rochia ei. Niste picioare albe monumentale, si in bratele ei, alt copil mic. Eu asteptam nerabdatoare sa ma priveasca,sa aibe putin timp si pentru mine�Am avut doi frati nascuti imediat dupa mine....
Pe tata insa il retin asezat, cu o carte in maini, un chip frumos, ochi negri imprastiind scantei, o bucla de par ondulata amplu deasupra fruntii si un zambet aruncat mie special. Prezentam un interes care il smulgea totdeauna lecturii si-mi vorbea mereu�.Niciodata nu a obosit sa-mi spuna tot ce considera ca mi-ar folosi sau ar crea o legatura intre noi, o legatura speciala si indestructibila. Era sever cu mine, astepta mult de la mine, ma ierta suferind si incercand sa ma ajute. Si-a dat seama ca invatasem sa citesc si sa scriu urmarindu-l in clasa si astfel am devenit eleva inainte de sase ani. Mi-a daruit primul carnet in care sa-mi notez gandurile si scrisorile niciodata trimise �celor care nu merita�-cum ii numea. Sfatul lui preluat de mine era:�cand te superi pe cineva aminteste-ti daca nu ti-a facut candva vreun bine�...
Avea un scris minunat, inflorit, caligrafic, ca o calda marturisire si canta la vioara (era obligatoriu in scoala normala). Era permanent ocupat, foarte constiincios in munca epuizanta de invatator si incerca sa nu acorde copiilor lui mai mult decat celorlalti. Cred ca nu a nedreptatit pe nimeni, niciodata. Orfan de tata din ziua in care s-a nascut (bunicul a murit la Marasesti), avea un cult pentru familie si copiii lui; era extrem de tandru cu mama care nu-i ierta unele mici iesiri cu prietenii�
Intr-o vara s-a hotarat sa se instruiasca in arta fotografiei; si-a cumparat un aparat fotografic (arata ca un paralelipiped negru, misterios) apoi a studiat cum se face developarea filmelor si tehnica executarii fotografiilor. Solutiile revelatoare, fixatoare, clatirea, erau niste minuni despre care ne vorbea pasionat.
Camerele obscure erau intr-o sala de clasa din scoala rurala unde si locuiam. Nu aveam lumina electrica. Tata construise o mare cutie de carton presat pe un schelet din lemn in care introducea o lampa iar mai tarziu un petromax. Cutia era prevazuta cu o gaura deasupra pentru degajarea caldurii si cu doua ferestre mici din sticla (rosie si verde) inramate ca niste geamuri din casa papusilor�Cand filmul era terminat dupa explorarea satului,a scolii a noastra, incepeau celebrele ore din �atelierul foto�. Tata se inchidea acolo si developa filmul cufundandu-l in vasul cu solutie, numarand minutele, tinandu-l de capete cu mare migala si plimbind pelicula in solutia minune, apoi clatindu-l dupa un interval controlat si de mine, care stateam cuminte la usa. Era minunat cum apareau imagini minuscule in care albul era negru si negrul-alb. Eram sedusa de primul magician in carne si oase�Filmul se usca agatat cu un carlig de rufe, sub privirile lui critice;se perfectiona mereu. Totusi, felul in care lucra fotografia propriu-zisa ar fi meritat un film! Acest film se deruleaza acum sub ochii mei� Tata confectionase niste mici dispozitive din sticla alba, cu chenare de dimensiunile hartiei fotografice. In camera obscura el atasa langa film hartia, apoi deschidea fereastra cutiei unde era prizoniera lumina. Rotea din nou dispozitivul in maini, cronometrand expunerea la lumina, inchidea ferestruica si in difuza lumina colorata, hartia imaculata se cufunda in apa vie, fauritoare de imagini. Chipurile noastre apareau ca intr-un
Uca Maria IovBrouss.arte
Benedict SOLOMON
IOLY
IRAEL
2. Puriul
Nusa ILISIE
Adrian RACHIERU
I.C.
Adrian RACHIERU
Mircea NASTASIE
Marius DOBRIN
Uca Maria IovBrouss.arte
Geta HANNA
Tata adora cartile si citea mult. Ani dupa, in orasul adolescentei mele, promova in scoli spectacolele de teatru si il insoteam invatand sa patrund si eu placerea colectiva a spectacolului reusit tot asa cum ma initiasem in placerea solitara a lecturii� Cand am implinit optsprezece ani, eram studenta. Nu mi-am dorit nimic deosebit dar tata mi-a cumparat o poseta ca o jucarie, o umbrela galben- pai din matase si mi-a scris o frumoasa scrisoare� Si-ar fi dorit sa-mi cumpere o bijuterie din aur; eu nu-mi doream in mod special asta.
Tata a cumparat mereu penite din micile lui economii. Toate femeile dragi lui-mama, sora mea mai mica, cumnata, fiica mea-au primit mici bijuterii pe care se imprimase generozitatea lui. Acele bijuterii exista. Mie mi-a oferit penitele asa cum erau, spunandu-mi ca ar vrea sa-mi aleg eu cum sa le utilizez. Ziua aceea a fost pentru mine deosebita. El sugera ca-mi respecta gustul, ca intelegea altfel sufletul meu�
Penitele acelea exista si astazi pentru ca nici o bijuterie din lume nu ar putea simboliza mai bine ceea ce a insemnat darul tatalui meu. Caut un bijutier care va sti sa stilizeze dupa dorinta mea un mic medalion care va purta pe un lant fin, penitele de aur cumparate de tata si daruite unei tinere femei care are acum, intre multe bijuterii, cea mai de pret comoara: penite de aur de la tata�.
Aceasta a fost ziua lui fericita,4 iulie, mereu o sarbatoreau...
La nunta s-au vazut a 3-a oara in viata lor si au fost fericiti!
Prima oara i-a fost prezentata la o sedinta a invatatorilor in Birlad, a doua oara s-au intalnit la un spectacol pe hipodrom, a cerut-o si s-a facut nunta!
Daca o intrebi pe ea cum de a avut asa curaj raspunde: "era dupa razboi, eram trecuti la chiaburi, trebuia sa ma marit si asa il intalnisem in vis"
Daca il intrebam pe el raspundea invariabil: "era atat de frumoasa!"
Asta era tata! Lumina totul.
Nunta lor pe 4 iulie iar eu m-am nascut pe 5 aprilie, la fix 9 luni!
de Ramona IANCU
Sa revenim la Ionel, asa-i ziceau acasa. Avea un talent deosebit la grafica si caricatura, dar nu ar fi fost o meserie serioasa. Dupa liceul Dinicu Golescu, pe care l-a urmat cu mandrie, avand o origine extrem de sanatoasa, chiar prea� a fost admis la ceva stiinte politice si recomandat sa plece la Leningrad pentru studii. Tata, care avea drag de frati (erau 5), de dealurile aburinde in diminetile de toamna, de Bucurestiul ruginiu al primelor impresii, a refuzat. A renuntat chiar de tot la studii. A plecat / venit in Brasov. Dupa cativa ani a continuat ceea ce de fapt incepuse demult: sa studieze natura,
A cunoscut-o pe mama la un Revelion, au nimerit la aceeasi masa, de patru persoane. Tata era cu blonda vietii lui, Clementina (ce ma enerva cand o vedeam in poza aia � tremuram la gandul ca as fi putut fi fiica ei), iar mama cu unu� care manca puiul cu mana. Prin sala, un fotograf facea poze la minut. Nu stia el care-s �jocurile� si i-a imortalizat la acea masa de parca ai mei formau de atunci o pereche. S-au revazut intamplator peste un an, dupa o luna erau casatoriti.
De copil am avut mereu un sentiment de vinovatie, pentru ca desi nu recunosteam, imi parea ca imi iubesc mama mai mult. Chiar daca severitatea ei ne impietrea pe amandoi. Tata era bland, maleabil, sufletul petrecerilor. Uneori acasa era posac, nu pricepeam asta cand eram mica. Tarziu mi-am dat seama ca se simtea un pic strain si devalorizat. Intre timp devenise Johnny pentru colegi, a ajuns un inginer cu o pozitie respectabila la locul lui de munca, castiga suficient ca sa ne dea prilejul sa ne rasfatam in vacante si sa nu ducem grija zilei de maine. Tata mereu aducea un miel de Pasti, pe vremea cand eu nu mergeam la Inviere. Gasea tot timpul un prieten care taia si vindea porc de Craciun, pe vremea cand la mine venea Mos Gerila. In umbra mamei, mereu, ca un bun executant, neafiliat la nici un sindicat al sotilor supusi. Facea mancare o data pe saptamana, era ziua mea preferata, ca ma certam intruna cu el la bucatarie. A trebuit sa treaca peste 40 ani sa realizez ca tata ma iubea, chiar daca de cele mai multe ori nu stia in ce clasa sunt si venea la scoala doar pentru ca aveam o diriginta draguta, de chimie. Mi-era ciuda sa-mi spuna lumea ca-i seman leit, aveam impresia ca o sa chelesc!
Am amintiri disparate si vreau sa-mi ramana asa�
Cel mai greu a fost pentru el cand i-a murit sora mai mare si-a trebuit sa preia resposabiltatile tatalui sau, care nu mai era de mult. Apoi, cand a iesit la pensie. S-a imputinat si s-a simtit inutil. Asta pana cand bulgarasul meu de fata i-a dat alt nume, cu care cred ca va ramane: Bibi. Sensul existentei lui s-a improspatat, si-a revenit la umorul sau, a inventat basme cu iezi contemporani, a desenat de la puisori de aur pana la structura celulei la �Bio� in clasa a VII-a. Mi-a invatat copila sa joace poker de la 3 ani, a consumat toate licorile ei fermecate ce i le facea din zat de cafea. Fiica mea a crescut. Bunicul nu mai are loc in jocurile ei. Se alina acum cu un motan cuminte, pe care incredibil, il pupa in bot si cred ca si l-a dorit din copilarie, cand fugea mancand pamantul pe ulitele satului. Cum spuneam, de curand mi-am dat seama ce multi il pretuiesc pentru blandetea si seninatatea lui, ce mandra m-am simtit la nunta mea, dansand cu el, ce rau mi-a parut ca atunci cand i-am spus ca divortez n-a inteles de ce rup traditia familiei, inaugurand eu, fiica model, seria casatoriilor destramate.
de Xenia KARO
uneori nu cred acest lucru).
Relatia cu tatal meu �hm, era cam cum e relatia americanilor cu Dumnezeu�un soi de autosugestie grobiana, o disperare triviala. Glumesc si nu prea! Nu am avut timp sa-mi definitivez sentimentele fata de el, intrucat a murit cand aveam 13 ani, iar pana atunci pana pe la 7-8 ani ai mei a bantuit prin spitale sa scape de cancer. A reusi sa mai capete cativa ani, cat sa-l cunosc si eu!
Era un barbat cu o melancolie innascuta in privirile verzi-albastrui (am vazut poze), un om bun, generos, extrem de elegant, cu o ironie inimitabila, si onest. Un melanj fericit de forta si sensibilitate, un bon-vivant cu sentimentul tragicului la purtator. M-a invatat sah, faceam concurs de matematici distractive, a plans cu mine cand imi urlam disperarea de 7-8 ani pe scaunul stomatologului, si cred ca ii parea tare rau vazandu-ma crescand. Spun asta pentru ca mi-a lasat impresia ca intelegea copilaria ca nimeni altul, rostul, libertatea si frumusetea ei; nu cred ca a inteles niciodata, insa, maturitatea.
Ii placea foarte-foarte mult sa citeasca. In intervalul dintre cei 7-13 ani cred ca apucasem sa dezvoltam o relatie frumoasa pornind chiar de la carti. Nici nu invatasem bine sa citesc, ca am si pornit cu el la biblioteca si am facut drumul asta atat de des incat, mai tarziu, eu ma duceam si ii luam carti. Cred ca asta e unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-a intamplat vreodata! Desigur, mai luam si �ilegal� (adica pentru mine) carti �interzise copiilor�.
Asta nu a stiut-o niciodata!
http://www.deviantart.com/view/27039193/
Mihai VAKULOVSKI
sangele curge prin maini piept picioare maini
apa curge la subsol
tancurile huruie
pe bulevardul Victoriei veteranii primului
razboi mondial depun armele la picioarele
veteranilor celui de-al doilea razboi mondial
tu te apleci si depui tzitzele
de Mariana GAVRILIU
O cladire cu holuri largi, pereti lambrisati cu lemn de stejar, clase cu tavanul inalt, ferestre uriase, o curte enorma pavata cu ciment si inconjurata de castani. Tata era in spital de cateva zile, bolnav de 'hepatita'. Dupa trei saptamani de tratament care n-a dus la nimic, a fost transferat de la Deva, unde locuiam, la Cluj, la Spitalul Universitar, Clinica profesorului Toader, pentru operatie. Alternativele care mi s-au spus (mama era asistenta medicala si intotdeauna imi spunea chestiile medicale pana la cele mai mici amanunte) au fost ca are fie stenoza biliara, fie pietre la fiere. Despre cancer n-a pomenit nimic, era o alternativa care nu exista.
In ziua operatiei am avut o stare ingrozitoare, mi-era cumplit de frica, cu toate ca imi spuneam ca n-are de ce, e o operatie simpla, va trece, in fond era doar o chestie mecanica, chestia aceea marunta care oprea circulatia bilei va fi scoasa de-acolo si gata, inca vreo cateva zile si tata o sa fie din nou acasa. Dupa operatie am sunat la spital, am vorbit cu mama care mi-a spus ca totul a decurs cu bine, tata avusese, asa cum de altfel ea mi-a spus inca de la inceput, pietre la fiere. Am plecat acasa linistita, mi-am facut ceva sa mananc (eram singura, la 15 ani nu mai aveam nevoie de babysitting), m-am uitat un pic la televizor si m-am culcat. Toata noaptea am visat ca stateam cu mama in bucatarie, care imi spunea ca tata are cancer si nu va mai trai prea mult, pentru ca e in stadiul terminal. Incercam sa-i spun ca nu poate sa fie asa, doar mi-a spus atat de clar la telefon ca totul s-a rezolvat cu bine, ca a fost un lucru marunt, dar cu toate insistentele mele, mama continua sa-mi repete ca un patefon stricat �Tata are cancer, tata are cancer, tata are cancer...�. M-am sculat cu o disperare in suflet care aproape imi taia respiratia, dar mi-am revenit repede, mi-am dat seama ca, de fapt, a fost doar un vis. Ce bine!
Joi dupa-masa am primit o telegrama de la unchiul Remus, sa dam urgent telefon la spital. Am mers intr-o fuga cu mama la posta (nu aveam telefon in casa pe-atunci) si am sunat, tata intrase in coma de cateva ore. Am fugit inapoi acasa, mama a plecat cu un alt var al tatei cu masina catre Cluj, eu am ramas in casa, singura din nou. Ultimele cuvinte ale mamei au fost �sa pregatesti casa�. Habar n-aveam ce-ar trebui sa fac, cum sa pregatesc casa, ce inseamna sa pregatesc casa? S-o pregatesc pentru ce? M-am asezat pe scaunul de langa pianina si am inceput sa ma uit pe fereastra, se insera, era deja frig, lumina becurilor de pe strada era estompata de ceata, ploua mocaneste, era deja 19 octombrie, in plina toamna. Apartamentul nostru era la parter, vedeam masinile care intrau in parcarea din fata blocului, oamenii care treceau rar pe trotuarul din fata geamului, era o liniste vascoasa, neagra, pe care aproape ca o simteam ca pe un obstacol de cate ori imi miscam privirea de pe un obiect pe altul. Dupa un timp a incetat chiar totul, nu mai era nici o masina, nici un om, doar ceata si intuneric, eu stateam in continuare pe scaunul de la pian, nu ma gandeam la nimic, nu mai simteam nimic, incremenisem in pozitia aceea din care mi-era frica sa ma misc, aveam senzatia ca am in jurul meu un fel de gaoace protectoare care s-ar sparge la cea mai mica miscare.
La un moment dat, am vazut farurile unei masini care se apropia, totul parea ca se petrece cu incetinitorul, masina s-a oprit in fata blocului cu farurile aprinse, am vazut silueta mamei prin ceata, venea incet catre mine, atunci m-am ridicat si eu, am iesit in scara blocului si m-am intalnit cu ea acolo, am inaintat una catre alta privindu-ne, mi se parea ca n-am sa ajung niciodata pana la ea, aveam picioarele aproape imobile, statusem atatea ore intr-o singura pozitie ca aproape nu puteam sa le mai misc. Cand a ajuns linga mine, m-a luat in brate si mi-a spus 'Tata a murit'.
Am inceput sa plang, nu stiam ce sa spun, nu era nimic de spus, simteam aproape fizic ca in clipa aceea un lucru monstruos mi-a amputat viata intr-un mod ireversibil, aveam senzatia ca tot ceea ce era in spatele meu se darama chiar atunci, simteam cum mi se casca in creier o gaura neagra uriasa. Primul gind pe care mi-aduc aminte ca l-am avut a fost ca niciodata, NICIODATA, niciodata n-am sa-l mai aud pe tata spunandu-mi ceva. NICIODATA, niciodata, niciodata, niciodata.
In cele trei zile de priveghi care au urmat, asta a fost cuvantul pe care mi l-am spus fara incetare, ajunsese ca un fel de bataie de metronom care-mi trecea din tampla stanga in tampla dreapta si iar de la capat, niciodata, niciodata, niciodata, niciodata. In ziua inmormantarii am stat langa el nemiscata, ore in sir, tinandu-mi mainile pe mainile lui, avea niste maini asa de frumoase, as putea sa i le descriu si acum, dupa 33 de ani, le stiu toate cicatricile, forma fiecarei unghii in parte, simt si acum senzatia de moale si cald si 'de jur-imprejul meu' pe care o aveam cand ma lua de mana. Slujba de inmormantare a fost facuta in fata blocului, a venit toata lumea din cartier, prietenii lui, rudele noastre de peste tot. Eu am primit loc in fata, desigur, eram singurul lui copil. La sfarsit m-au dat la o parte ca sa puna capacul peste sicriu, singurul lucru pe care mi-l amintesc este ca am incercat sa-mi deschid ochii si mai mult, imi venea sa mi-i largesc cu mana, eram disperata ca nu mai am decat cateva secunde si trebuie sa vad totul din nou in cele mai mici amanunte, chiar atunci, fiecare rid, fiecare fir de geana, curbura nasului, buzele, intrasem intr-o panica nebuna ca trebuie sa ma uit cat pot mai repede la tot, sa nu cumva sa-mi scape ceva, atunci era ultima mea sansa, pentru ca dupa aceea NICIODATA, NICIODATA, NICIODATA!
Chiar asa a fost.
Niciodata.
PS. Tata a murit fara sa stie ca are cancer. In ultima lui zi, a stat de vorba cu varul lui despre ce urmeaza sa faca in viitor, cum asteapta sa se faca bine cat mai repede ca sa mearga la serviciu, despre cum vrea sa ajunga acasa ca sa vada cum imi este la liceu, despre momentul in care voi fi la facultate cand, poate, o sa se gandeasca sa iasa la pensie, desi poate ca mai bine nu, s-ar plictisi. A intrat in coma pe neasteptate, mi s-a spus ca a facut embolie, un cheag de singe a intrat in circulatie, i-a ajuns la creier si cu asta s-a terminat. Imi amintesc si acum de primaverile cand eram studenta la Bucuresti, stateam la camin si veneam de la cursuri, in hol erau tot timpul tati cu cate o sacosa plina de merinde si buchetele de ghiocei in mana.
Alti tati, al meu niciodata.
de Ica CHITU
Vara mergeam impreuna cu toata familia la Hanul Doctorului... sa culegem cirese.
Pe atunci asta era bucuria noastra, a copiilor, cea mai mare. Eram toata familia. In general tatal nu ne insotea pe nicaieri. Cred ca inafara de faptul ca ma bucuram pentru cirese, cu sufletul de copil, priveam incantata intregirea familiei.
Plecam dimineata devreme, pe la 6, iar drumul din Craiovita pana la Hanul Doctorului il faceam pe jos. Era o adevarata placere pentru noi copiii. Si faptul ca ne urcam in ciresi pana sus in virf... Iar clipa cand comparam cine a cules mai mult...
chiar ne straduiam sa iesim pe primul loc. Copii fiind, uneori amestecam ciresele bune cu cele amarui. Nu stiam ca exista si asa ceva pe atunci. Cine gresea era descalificat...:) Simplul fapt ca era si tatal cu noi, ne umplea pe fiecare de bucurie. Eram asa de entuziasmati... abia acum imi dau seama ca de fapt speram la o viata normala... Dar era doar o duminica in familie... recunosc ... un lucru rar.
Dar teama care s-a acumulat apoi, teama pentru viata mamei...m-a facut mai tarziu sa nu il mai vad cu aceiasi ochi. Acum ma gandesc ca nu era normala.... acea stare de tensiune pe care am trait-o in copilarie....
Stii ce imi amintesc? ... ca seara, inainte de a adormi, rugaciunea mea se termina astfel:
�Doamne ai grija de mama sa nu i se intample ceva rau si de tatal meu sa nu ajunga in iad pentru cum se poarta cu noi�.
....rugaciunea unui copil....
de Gyuri Deak-Gyorfi
- Fiii mei!
Drept care, de undeva din front, se aude vocea bucuroasa a unui racan:
- Tata, de douazeci de ani te caut!
Anecdota vizeaza o modalitate comuna de impunere a autoritatii, bazata pe titulatura de "tata" sau "parinte". Ea functioneaza natural in cadrul familiei, ca o reminescenta din patriarhalism, cand barbatul cap de familie asigura mijloacele de subzistenta si rezolva disputele dintre copii, frati, gineri, cumnati.
Cuvantul 'patrie' e ruda buna cu 'patriarh'. O patrie, teoretic, ii cuprinde pe toti descendentii unui stramos mai mult sau mai putin mitic. Suedezii se trag din regele-urs Bjorn, italienii din gemenii alaptati de o lupoaica. La noi, istoricii au cultivat tema descinderii din Decebal si Traian, in prezent foarte pe placul minoritatii gay, care a permis afirmarea unei continuitati multimilenare in vatra arcului carpatin, de la Burebista pana la Nistru.
Numarul descendentilor unui barbat puternic poate deveni, pe parcursul secolelor, de ordinul milioanelor. Genghis Khan avea o anomalie genetica rara, localizata pe cromozomul Y, care s-a transmis din tata in fiu. In prezent, dupa 800 de ani, au aratat savantii, ea se regaseste la 16.000.000 de oameni, adica la 0,5% dintre barbatii de pe planeta.
Exista si neamuri care au mai multi tati. In mitologia Pamantului de Mijloc, J. R. R. Tolkien ne povesteste cum zeul-faurar Aul� i-a creat pe pitici, fara stirea Creatorului Suprem (Eru Iluvatar) sau a celorlalti valari, intr-o grota de sub munti. Aul� n-a asteptat ivirea elfilor si a oamenilor (copiii lui Iluvatar), pentru ca ardea de nerabdare sa aiba invatacei carora sa le impartaseasca invataturile si mestesugurile sale. El i-a
In creatia sa, J. R. R. Tolkien a fost puternic influentat de eposul fino-ugric, in special de Kalevala. Gestele unguresti povestesc tot despre sapte intemeietori, ce-i drept, pusi sub semnului Calului Alb. Primul dintre ei a fost �lmos ("Cel prevestit de vis"), care a facut un juramant de sange cu conducatorii altor sase triburi, ca sa obtina sprijinul politic si militar necesar pentru a pastra puterea in randul descendentilor sai. Dar, in limba maghiara, �lmos mai inseamna si "Somnorosul", o buna ocazie pentru persiflarea temelor si motivelor mitologice ale descalecarii maghiarilor in Campia Panoniei.
Filmul "Peregrinul maghiar" (Magyar v�ndor) a fost prezentat publicului in 2004. Realizat de regizorul G�bor Herendi, autorul spumoasei "Valami Amerika" (O anume America, 2002), el prezinta o istorie alternativa, in care cinci din cei sapte conducatori se trezesc mahmuri, dupa un chef cu kumis (lapte de iapa fermentat) si constata ca grosul maghiarilor au pornit sa se stramute din Etelk�z in noua patrie fara sa se osteneasca sa-si destepte capeteniile. Pe drum, cu ajutorul prafului de pusca furnizat de o chinezoaica (Ellinger Edina), sunt recuperati si ceilalti doi.
Cei sapte eroi legendari din vremea Descalecarii au fost remodelati dupa felul cum Terry Gillian i-a transformat pe Cavalerii Mesei Rotunde in "Monty Python and the Holy Grail" (1975). In fapt, parintii norodului par niste prostovani matahalosi si bonomi, pusi intr-o situatie imposibila ("smulsi de langa oala unde fierbe carnea"), dar care reusesc, in ciuda tentatiilor si greutatilor, sa-si implineasca menirea, dovedind tenacitate si intelepciune.
Almos (K�roly Gesztesi, pe calul F�st�s) are chivara impodobita cu semnul vulturului de stepa. E un comerciant versatil si lipsit de scrupule, in stare sa vanda gheata eschimosilor sau nisip beduinilor. Se adreseaza tuturor mieros, cu expresia: "tatuca de aur" (aranyap�m). Nu se lasa prostit sub nici o forma, dar adora sa-i insele pe altii. Mesagerul tatar nu poate sa-i trimita lui Batu Khan (Imre Csuja) un mesaj urgent cu arcul, deoarece sagetile cumparate de la �lmos sunt strambe (fereste-ne, Doamne, de sagetile ungurilor!).
Elod (Janos Gyuriska, calare pe Csol�) e inventatorul de ale carui nascociri n-are nimeni nevoie, desi in viitor se vor dovedi foarte utile si vor aduce faima. Din boabe de catina asezate pe o frunza, geniul creeaza pilulele de vitamina C, ambalate intr-un stil modern; ramurelele cu capete rosii adunate intr-o cutie scortoasa constituie chibritele de care capeteniile nu se ating, deoarece aprinsul focului e treaba slugilor; pana si cubul lui Rubik e aruncat, ca un zar la trecerea Rubiconului, deoarece, intr-o prima faza, are toate fetele colorate in acelasi fel.
Gurmandul Ond (Janos Greifenstein, pe calul B�ba) a ramas intepenit in stramtoarea Vereczke, pe unde trecusera anterior cei 600.000 de maghiari (cu turme si cu carute cu tot), deoarece avea burta prea mare. De alura scunda si cu firea bonoma a lui Gyuri Pascu, sufera cumplit deoarece lumea il confunda tot timpul cu Kond, dar el insusi incurca numele, in momentul cand da cu ochii de cadanele din seraiul pasei de la Buda. Parodiind o formula impusa de James Bond, el se prezinta: "My name is Kond." Apoi, cand i se atrage atentia ca a gresit, precizeaza: "Ond Kond!"
Lunganul Kond (Zolt�n Seress, infipt in saua pusa pe Kajtor) are o fire pesimista. Adica, precum bine zicea regretatul Grigore Moisil, el este optimistul bine informat al trupei. Ori de cate ori capeteniile o dau in bara, el remarca trist: "V-am spus eu, dar nimeni nu m-a ascultat." Evident, e un singuratic, un veritabil Cavaler al Tristei Figuri, dar nicidecum nu este un defetist. Dimpotriva, apara cu succes poarta in meciul de fotbal capeteniile maghiare contra Angliei si primeste pe merit mingea de care se va servi ca sa-si salveze tovarasii din captivitatea hitleristilor.
Tas (Gyozo Szabo, pe greu incercatul Boldizsar) e cat un voinic din poveste, desi, judecand dupa apucaturi, i s-ar potrivi mai bine rolul de zmeu. Rezista cu greu la bautura si, cand are stomacul deranjat, pocneste pe oricine indrazneste sa pronunte cuvantul "kumis". Nici o usa (sau hotel) nu rezista buzduganului sau. Este un antitalent la calarie, drept care ceilalti conducatori asteapta de fiecare data, cu rabdare, ca Tas sa dea semnalul de pornire si sa pice din sa, abia apoi pornesc sa-si continue peregrinarea.
Arhistocrhatul Huba (Tibor Szervet, calare pe Levendula) vorhbeste grhaseiat, ca tot filfizonul scolit in strhainatate, drept kharhe nu poate prhonunta nici sa-l tai "rau, ratusca, ramurica". Este un domn stilat, ce poarhta monoclu si se sprhijina intr-un baston cu manerh arhgintiu - o copie anacrhonica a parhlamentarhului eurhopean Otto de Habsburg. E totusi un tip de gasca si sarhe in ajutorhul orhicui da de grheu. Adorha prhivelistea fetelor ce fac baie in rhau, darh detesta din toata inima prhogrhamele folclorhice. Dintre toti cei sapte parinti ai natiunii, muzele l-au indragit cu precadere pe Tuhutum (Istvan Hajdu, pe calul Markos), poetul chitit sa culeaga si sa alcatuiasca cel mai frumos buchet de flori din lume. Din pacate, prelunga cautare, cale de un mileniu si un secol, a poporului pe care, conform cronicilor, ar fi trebuit sa-l conduca, nu i-a oferit prea multe ragazuri creatoare. Momentele de inspiratie ii sunt intrerupte brutal de fiecare data si intotdeauna ramane cu versul neterminat. Are nepretuita calitate de a vedea o luminita chiar si in cea mai adanca bezna.
Parodierea incepe chiar cu Cronicarul Anonim (Zsolt Paseczky) de la curtea regelui B�la III (G�bor Reviczky). Anonymus poarta o rasa calugareasca imensa, drept care nu i se vede fata, dar nici nu stie pe unde umbla. Pana la urma se impiedica si de cele sapte capetenii si, in vreme ce ele trec calare peste el (Oare cine au fost astia sase idioti? Auuu!!! Sapte...), ii vine inspiratia sa scrie "Gesta Hungarorum". Rasculatii condusi de secuiul D�zsa (Doja, in grafia cu i din a) strabat pusta de parca ar fi galeria rapidista pornita prin Bucuresti sa-si sustina echipa in meciul cu
Matei Corvinul (L�szl� Helyey) s-a deghizat in receptioner si incearca sa-i provoace pe sefii de trib sa admita ca e un rege prost, cu nasul mare, care a umplut tara de macaronari si friti. Curutii izbucnesc in ras cand aud de cele 7 capetenii: "Exista un singur conducator, R�k�czi!" Un element de culoare il reprezinta centuristele, femei singure, silite sa se descurce cum pot. Lor li se alatura haiducii, niste fiinte intunecate care ameninta cu pistolul si vorbesc un talme-sbalmes maghiaro-tiganesc de neinteles.
La succesul de public a contribuit si faptul ca regizorul G�bor Herendi a mizat pe formula de a prezenta artisti celebri in aparitii episodice, "actori mari in roluri mici": Gyula Bodrogi (generalul Wienerschnitzel), Gyorgy Korda (menestrelul reginei Beatrix), Tam�s Andor (Othello), Gyorgy Bard (Jumuzdzsak), Ferenc Zenthe (capitanul cetatii Tenkes) s.a. Dupa noua moda hollywoodiana, casetele si CD-urile ce cuprind cantecele scrise de R�bert Hrutka pe versurile lui G�bor Harmat au fost scoase la vanzare separat, inainte de lansarea filmului. De altfel, productia a beneficiat de o promovare profesionista, inclusiv de un sit pe internet (http://www.magyarvandor.hu - din pacate, doar in versiune maghiara), drept care a stabilit un record incredibil: 170.000 de spectatori in prima saptamana, de parca in cinematografe ar fi rulat "Stapanul inelelor" ori "Terminator 3".
"Peregrinul maghiar" (Magyar v�ndor) constituie un exemplu stralucit despre felul cum se poate invata istorie batandu-ti joc de ea.
Cum destinul se foloseste de istorie
de Valentin BEREZOVSCHI
In ziua de 28 iunie 1940, ora 11, ambasadorul G. Davidescu i-a remis lui Molotov raspunsul Guvernului Romaniei de a ceda Basarabia si Bucovina. Din acest moment a inceput sa se accelereze drama populatiei din aceste tinuturi iar Uniunea Sovietica a inceput invazia.
Destinul:
Si a inceput retragerea. O coloana nesfarsita, insirata pe o distanta de zeci de kilometri, formata din unitati militare in mars, tunuri si atelaje cu munitie si cazarmament, serpuia prin arsita verii. Pe soseaua colbuita ce ducea de la Chisinau la Prut, coloane de soldati se retrageau tacuti si tristi, plini de praf si zdrobiti de oboseala, apatici, parca nu-si dadeau seama de ceea ce se intampla. De-a lungul acestui �sarpe� in miscare, in motociclete cu atas, ofiteri de legatura supravegheau ca retragerea sa se faca in ordine. Alaturi de armata, o a doua coloana, a civililor, formata din carute trase de cai si care tractate de boi, incarcate cu putine bunuri ce au putut fi luate, se indreptau spre acelas punct de granita unde le era salvarea.
Noi, copiii, eram nelipsiti de la evenimente, nepricepand, nestiind cele ce vor urma odata cu sosirea �glorioasei armate rosii�. Pentru noi totul era un spectacol. Ulitele satului, de obicei linistite, acum gemeau de o multime de oameni speriati care forfoteau nestiind ce sa faca. Cei care doreau sa se refugieze apelau la cei care aveau carute, rugandu-i sa-i duca peste granita. Se ofereau sume imense, bunurile care ramaneau in casa sau vitele din gospodarie.
In acele momente dramatice tata era departe de casa, undeva peste Prut, de peste un an, de cand fusese mobilizat. Biata mama plangea si nu stia ce sa faca. Bunica era batrana si bolnava, eu de-o schioapa. Hotarasem sa ne refugiem. Reusise mama sa-l convinga pe-un vecin, pe �baptistul� cum ii izicea lumea, sa ne duca pana la Husi la niste cunostinte de familie. Dar, cum se stie, sovieticii n-au respectat termenul de patru zile care se acordase pentru retragere si in a treia zi ne-am trezit cu o coloana de tancuri, camioane pline de soldati, care depasind coloanele in retragere si ajungand la granita, au blocat trecerea civililor peste Prut.
Cand prima coloana de tancuri sovietice a patruns in centrul comunei, oprindu-se in fata primariei, a fost intampinata cu urale si flori de numerosi locuitori dintre cei care nu erau romani. Coloana s-a indreptat spre parc si spre castelul de pe vremea lui Manuc Bey. Aici s-a stabilit stationarea trupelor din Hancesti. Cateva zile noi copiii am fost lasati printre corturi. Am fost primiti ingaduitor, ne dadeau bomboane, bucati de zahar, ba si cate o bucata de paine cazona, neagra. Curand insa parcul a fost imprejmuit cu sarma ghimpata, la intrarea principala a parcului s-a pus o bariera iar din loc in loc s-au amenajat posturi de paza cu santinele.
Dupa cateva luni de la instalarea administratiei sovietice mama a fost chemata la militie unde i s-au cerut relatii despre tata: cand a plecat dihn localitate, daca stie unde se afla, daca purtam corespondenta si multe altele. La plecare i s-a pus in vedere ca sa-i anunte imediat daca tata incearca sa ia legatura cu noi. Biata mama s-a intors de la militie plansa si speriata. Era disperata si infricosata. La scurt timp a fost din nou chemata. De data aceasta la Selsovet unde a fost anuntata ca odata cu infiintarea Cooperativei de croitorie este obligata sa predea masina de cusut si sa se inscrie in cooperativa, neintarziat. A doua zi s-a si conformat �recomandarilor�, fiind inca speriata de vizita la militie. In ziua inaugurarii cooperativei, in care se inscrisesera vreo zece croitori si croitorese, un reprezentant al conducerii de partid le-a tinut o scurta cuvantare spunandu-le sa fie mandri ca li se incredinteaza o sarcina de onoare, aceea de a deservi glorioasa armata rosie, pentru care trebuiau sa realizeze o comanda speciala. Era vorba de confectionarea unor torbe (sacuti) care tineua loc de ranita. Pentru executarea grabnica a comenzii, conducerea cooperativei stabilise si o norma care trebuia realizata zilnic de catre fiecare lucrator. Pentru mama, care era una din cele mai bune croitorese din localitate, aceasta norma era o joaca. Asa ca o depasea zilnic de cateva ori. Calitatea produselor realizate, constiinciozitatea cu care lucra, dar mai ales teama de cei de la militie, o faceau sa munceasca pana la epuizare. Seara venea franta de oboseala. La scurt timp fruntea i s-a mai descretit. Apreciindu-se calitatea si cantitatea torbelor facute de ea, a fost declarata fruntasa in productie si numita sefa de echipa. Lucrul acesta, asa cum i s-a spus mai tarziu, de catre un om de bine, a fost salvarea noastra de la deportare.... Multe nopti dupa aceea am stat de veghe, tresarind la cel mai mic zgomot de la poarta sau la latratul cainelui. Mama facuse doua boccelute. Una cu lenjerie si imbracaminte si alta cu alimente: pesmeti si cateva conserve. Si...asteptam...Pana
Dupa instalarea sovieticilor la castel si in parc, au fost rechizitionate locuintele cele mai aratoase pentru ofiteri si familiile acestora. La noi a fost repartizat un colonel pe nume Cikvanaia, un gruzin din Tbilisi. Era un barbat inalt, cu o calvitie pronuntata, lat in spate, cu o tinuta tipica militarului de cariera. Cu un accent care-i trada originea. Avea in jur de 45 de ani. A ocupat camera care avea intrarea separata. Mamei i-a spus de la bun inceput ca o va deranja din cand in cand seara pentru niste apa fiarta. Ii placea mult ceaiul gruzin. Dupa comportament si discutii se parea a fi un vechi intelectual. Era o fire de om retras care dupa ce venea de la unitate citea mult si juca singur sah. Dupa un timp, cand s-a obisnuit cu noi, a inceput sa ma invite uneori seara, oferindu-mi bomboane, permitandu-mi sa-l chibitez la partidele lui de sah. Pana ce mi-a propus sa ma invete si pe mine. M-am dovedit un elev silitor si perspicace. Ii placea postura de profesor si asa, incet, incet, am patruns taina jocului celor 64 de patratele. Pacat ca dupa o jumatate de an a fost mutat in alta garnizoana. Era diferit de ceilalti care au navalit din prima zi asupra magazinelor cumparand totul. Ambalate in colete, luau drumul marii Uniuni, tara de care se spunea ca era �cea mai civilizata, cea mai prospera�.
Peste Hancesti se lasase o linistecare nu prevestea nimic bun. Pana intr-o dimineatacand am descoeprit ca ardea castelul! Ardea ca o torta uriasa. Mai la vale, circa doua sute de metri, ardeau moara si uleimita lui Sechter. Un vecin a venit sa ne spuna casi in partea cealalta a satului ardea fabrica de spirt. Au urmat jafuri. Trei zile incendiatorii au transformat centrul in moloz.
Dupa atatea necazuri am trait si momente de bucurie oadata cu reintoarcerea tatei dupa doi ani de absenta. Acum, printr-un ordin al ministrului Justitiei, revenise in Hancesti pentru a reorganiza Judecatoria. Dar bucuria ne-a fost de scurta durata. Dupa sase luni a fost mobilizat din nou si trimis pe front. Asa ca biata mama a trebuit sa se confrunte cu greutatile, sa lupte sa-si recastige clientela desi, la saracia care se instalase, putine femei isi permiteau sa-si coase cate ceva. Dar de ajutor ne erau banii din solda tatei, care soseau acasa. Iar eu m-am decis sa invat mai bine si cu media 7,45 am capatat bursa. Cea mai bucuroasa a fost mama, care acum putea sa achite taxele pentru internat. A trecut timpul...
In 15 martie 1944 am fost adunati in sala de rugaciuni. Au venit in fata noastra parintele Timus, care detinea functia de director, parintele spiritual Luca Dumitru si alti cativa profesori. Dupa rugaciune, parintele director, aproape cu lacrimi in ochi, ne-a expus situatia.
Mama a tocmit peun vecin care avea caruta cu cai, sa ne duca la Chisinau. Plangand continuu, mama a strans ce credea ca ne este strict necesar. A pus si un covor (laicer) frumos lucrat la manastirea Capriana, le-a inghesuit intr-o lada de zestre. Un balot cu plapuma, pernele, a impachetat obiectul cel mai de pret, masina manuala de cusut. Acesta era avutul cu care pleca,. Mama a chemat vecinii si le-a spus ca totul ce ramane in casa, in magazie sau pivnita, le apartine, rugandu-i sa nu distruga nimic, sa le imparta cu buna intelegere. A dat cheile casei vecinului Cociu. Ne-am facut cruce, mama a sarutat pragul casei si ne-am urcat in caruta. Agoniseala de-o viata era abandonata iar noi luam calea bejeniei. Iesind la sosea, caruta s-a incadrat in coloana lunga ce se indrepta spre Chisinau. La gara am fost indrumati spre o garnitura de tren formata numai din vagoane de marfa. Pe unul scria cu litere mari: MINISTERUL JUSTITIEI iar pe altul Judecatoria Hancesti. Cand sa urcam in vagon, acesta era incarcat cu saci de grau pana la jumatate. Ce ironie... In timp ce slujbasii de rand erau obligati sa ia numai cate 60 kg de persoana, niste sefi incarcau atatea...
In seara de 22 martie 1944 trenul s-a pus in miscare. Adio Chisinau, adio pamant natal! Porneam in necunoscut. Craiova era la capatul celalalt al tarii. Oare cati si cand vom ajunge la destinatie?
Cand am ajuns cam prin mijlocul satului, pe ulita principala, la un moment dat, pe cine credeti ca am vazut? Intr-un grup de ostasi? Pe TATA! Nu-mi venea a crede. Am gandit ca e o confuzie. Nu-l mai vazusem de aproape doi ani. Cand grupul lor trecuse de noi, speriat, am inceput sa strig dupa dansul. S-a oprit in loc si s-a intors spre mine, recunoscandu-ma. Nici lui nu-i venea a crede. In mijlocul drumului ne-am imbratisat. Plangeam amandoi. Nu mai pridideam cu intrebarile. A dat drumul soldatilor si a mers cu noi la tren. Revederea cu mama, cu colegul de servici a fost emotionanta. Imbratisari, lacrimi, sarutari. Biata mama, se inchina si nu-i venea a crede. Dupa un ceas bun de stat cu noi tata a plecat asigurandu-ne ca va veni mai tarziu. Pe seara a adus ladite cu conserve, marmelada, biscuiti si paine. A mai stat o jumatate de ora cu noi timp in care ne-a povestit calvarul trait iar acum despre intoarcerea de pe front. Se apropia ora plecarii. Ne-am luat ramas bun si el a disparut in noapte. Plangeam si ne intrebam daca ne vom mai revedea. Cand?
de Dina CALIN
Partea II (continuare din Pasager/11)
Eram in camera mea si citeam. De o saptamana nu iesisem din camera mea decat pana la bucatarie si la baie. Vizite foarte scurte. Mi-era greu sa traiesc in real in zilele alea. Daca cineva nu stie cum e sa pici trei ani la rand la trei examene de admitere la facultate pot sa-i povestesc eu. Nu mai suportam apasarea din inima, sentimentul de vinovatie pentru ceva pentru care nu eram vinovata desi simteam ca sunt pe vecie si iremediabil, sentimentul de inferioritate nu atat fata de cei care intrasera, cat, cel mai groaznic, fata de idealurile mele spulberate, fata de visele pe care trebuia sa le abandonez, fata de iluzia ca pot fi cine doresc sa fiu. Voi, care n-ati trait asa ceva, voi care ati reusit intotdeauna ce v-ati pus in gand sa reusiti, n-o sa ma intelegeti niciodata. Fata mi-a fost de piatra cand am vazut iarasi linia trasa deasupra numelui meu pe lista cu admisi si respinsi. Dar in inima aveam o rana care durea groaznic si cu care nu stiam ce as putea sa fac. Caci desi era insuportabila, sincera sa fiu, nici nu cred ca voiam sa o las sa se vindece. Speranta ca puteam sa fiu CINEVA, cultivata de cultura careia ii apartineam pana la obsesie, si inca PRIN MINE INSAMI, cultivata de propriul meu ego, era inca atat de vie in sangele meu incat, vazand ca n-am sanse sa ajung nici o mare scriitoare (in primul an dadusem la litere), nici o mare artista
- Bine, vin acuma! i-am raspuns mamei, de tot fara chef. Avea tatal asta al meu asa un obicei sa ne vorbeasca noua copiilor inca de pe vremea cand eram niste tanci, ca si cum am fi fost subalternii lui de la servici. Iata ca ma convoca acuma iar la o sedinta si banuiam care avea sa fie tema de discutie, ultima despre care aveam chef sa vorbesc, viitorul meu!
Nu puteai sa-i spui nu tatalui meu. Era ceva imposibil, de neimaginat. Unul din oamenii cei mai de incredere ai lui Ceausescu, seful unui departament de securitate dintre cele mai importante, nu stia sa accepte �nu� decat de la "bosul cel mare" si poate, uneori, niciodata in vazul sau auzul copiilor, de la mama. Si de la mine cand ma apuca aceeasi incapatanare pe care mi-o transmisese el genetic. Dar nu prea des. Tata era un om foarte serios si constiincios si pretindea acelasi lucru de la noi toti. Era cu douazeci de ani mai in varsta decat mama si in afara de mine si de Codrut mai avea o fata din prima casatorie pe care noi o intalnisem o data sau de doua ori de cand ne stiam la bunica, pe cand mai traia, la tara, intr-un sat pe care il iubeam de pe langa Rosiorii de Vede. Cand eram copii eram foarte mandra ca tata il cunoaste indeaproape pe Ceausescu. In vremurile alea insa, la cei douazeci de ani pe care ii aveam pe atunci, varsta la care crezusem eu cand eram micuta ca printesele se marita sau mai tirziu ca-si implinesc oamenii cele mai frumoase visuri, mi-era rusine cu el. Mai ales de cand il cunoscusem pe Sorin si acesta refuzase sa aiba ceva in comun cu o fata de nomenclaturist. Parintii lui erau medici amandoi, asta mi se parea un lucru grozav, tata insa, mi-a spus Sorin, "servea cu credinta un regim totalitar si dement care ducea zi dupa zi tara de rapa". I-a trebuit curaj sa-mi spuna asta pesemne si eu am fost mandra si de el, ca am stiut sa-l aleg, si de mine, ca aveam sa fiu la inaltime pastrand secreta conversatia noastra. Sorin a remarcat astfel ca eu sunt aschia care sare departe de trunchi. Vorbele lui mi-au mers la suflet dar fie ca m-a indragit si el cu adevarat, fie ca nu, mai mult de seara aceea in Cismigiu unde practic l-am obligat sa vina, n-a fost intre noi. Da, eram nascuta sa fiu un esec se pare, eram conditionata de insisi parintii acestia ai mei si de alegerile lor. Eu nu eram eu se pare ci "fata nomenclaturistului". Si avea sa fie asa cat ar fi durat acel regim. Si nu era drept. Cred ca in vremurile alea il uram pe tata. Ma uram si pe mine. Uram toata societatea. Nu iubeam decit visele mele ce se spulberau unul dupa altul...
Casa noastra era pe strada Moscova. O strada batrana si umbroasa pe care nu vedeai copiii jucandu-se niciodata. Vedeai oameni iesind uneori cu caini snobi ca si ei la plimbare. Nici un maidanez nu latra la ore nepotrivite, nici un motan in calduri pe acoprisuri de case ziua sau noaptea. De asta s-a ocupat tata personal fiindca avea probleme cu somnul si se enerva grozav daca auzea vre-un zgomot afara cand se trezea plin de grijile lui pe care nu le putea impartasi niciodata cu nimeni din casa. In asemenea nopti se ducea in biroul sau de la subsol si asculta acolo singur postul de radio Europa Libera. Uneori il asculta si ziua dar pe noi nu ne lasa. Noi ne duceam insa pe ascuns cand aveam chef. Imi placea biroul tatei. Imi placuse din copilarie. De curand il renovase si il facuse foarte modern si foarte sic. Acolo ma astepta asezat intr-un fotoliu ca-n filme, din piele fina, maro, a carui atingere insa, rece, perversa parca, nu stiam cum poate sa o suporte cineva.
- Nicoleta, a inceput el sculandu-se din scaun sa inchida usa in urma mea vazand ca eu o lasasem deschisa in speranta ca voi scapa repede de acolo. Stai jos draga, mi-a spus pe un ton poruncitor. Apoi s-a asezat si el din nou la locul sau. Eu, pe un scaun mai mic, in fata lui il priveam crispata, pregatita de lupta.
- Vreau sa-ti pun meditatori si sa te bag la facultate. La care vrei tu in afara de teatru. De data asta nu mai accept nici un fel de scuze sau de refuz.
- Dar eu vreau altceva, tata! De ce sa vrei tu pentru mine?!
- Mai ce catir de fata, mai am si eu!. Mai fatuca draga, e pacat de tine mai! Vrei sa ma crezi sau nu vrei sa ma crezi ca azi nu mai intra nimeni, absolut nimeni la facultate fara meditatori si pile?!
- Si vrei sa ma convingi ca e un lucru normal?
- Ce e normal fetito draga? Nu ce face toata lumea e normal? Ce e normalul? Ce scrie prin romanele tale romantioase pe care faptul ca ma ai pe mine drept tata iti permite sa stai toata ziua sa le citesti umplandu-ti capul cu cai verzi pe pereti? Ia sa fi crescut si tu la tara in saracie cum am crescut eu, sa fi vazut atunci ce e normal si ce nu! Normal e sa muncesti pentru painea ta, aia e normal!
- Si nici nu vreau altceva!
- Dar cum vrei sa-ti gasesc o munca ca lumea daca nu faci o facultate? Cap ai, ca daca nu aveai nu picai cu note asa de mari. Nu e pacat de tine sa faci munci mai jos de capacitatea ta fiindca nu esti calificata? Si-apoi hei, cine stie cat voi mai avea functia asta ca sa-ti pot asigura spatele, chiar daca ti-as gasi si fara facultate un post bun?! Lasa-ma sa fac si eu ceva bun pentru tine, Nicoleta. Tu daca ai avea copii n-ai vrea sa-i ajuti?
- Ba da, sa ma ajuti cu ce-am eu nevoie tata, nu cu ce crezi tu ca am nevoie.
- Si ce ar fi aia ce ai tu nevoie fata mea?!
- Tata, m-am hotarit sa fiu balerina de profesie. Altceva nu ma vad facand. Lasa-ma sa ma descurc singura. Dansez destul de bine. Nu sunt supertalentata, dar sunt sigura ca as face fata...
- Nicoleta, nu mi-ar fi mie rusine cu asa ceva? Inchipuie-ti ce-ar zice marele bos! Nu se poate!
- Tata, sunt dispusa sa ma iau si cu el de gat, altceva nu mai vreau de la viata, decat sa am alta meserie mai bine ma sinucid!
Tare l-am mai suparat pe tata in ziua aceea. Mi-a parut tare rau imediat. Era chiar sa renunt cand lucrurile s-au aranjat de la sine. Tata a primit o misune neasteptata in Africa si nemaiavand ocazia sa-l intalneasca pe marele bos prea des nu mai avea nici ocazia sa vorbeasca cu el despre noi, asa ca am putut face ce vreau fara sa-i afectez tatei pozitia. Bineinteles ca nimeni din echipa de balet nu stia adevaratul meu nume si cine era tata. Iar speranta lui era ca dupa o vreme ma voi satura de meseria de modesta balerina si voi gasi o solutie mai inteligenta de viata. Chiar si spioana era mai bine sa fii dupa el decat balerina, desi spionajul era ultima meserie pe care mi-ar fi recomandat-o, dupa aceea de maturator pe strazi in orice caz! Cosmarul vietii lui era ca-l voi avea vreodata ca spectator pe Nicu Ceausescu si ca acesta se va agata de mine. De aceea pusese pe urmele mele un om din echipa lui, stiam asta de la mama, care sa faca asa ca lucrul asta sa nu se intample niciodata.
de Pierre RADULESCU-BANU
Si asa s-a intamplat ca l-am intalnit peste cateva zile pe strada. Eram cu mama pe undeva pe Calea Victoriei, chiar in fata Palatului Telefoanelor, in dreptul pasajului Victoria. Inalt, slabanog, cu favoriti mari, un om de moda veche. L-am vazut si am exclamat imediat, esti Piratul. A zambit, un zambet special, de om trecut prin multe, aveam sa ma obisnuiesc mai tarziu cu zambetul lui. Mi-a zis, da, eu sunt piratul. Si asa a ramas o gramada de vreme, Piratul, pana cand am inceput sa ii zic Taticule.
Ca si eroul lui Jules Verne era si el inginer constructor si fusese ofiter. Facuse tot razboiul si construise poduri peste care treceau trenuri cu soldati si cu tancuri. Era nascut in 1901, dupa ce terminase liceul, la Gheorghe Lazar, intrase la scoala de ofiteri. Devenise inginer in arma geniului. Fusese ofiter la Cernauti si apoi multi ani la Galati, razboiul l-a gasit capitan. Avea o fata, Laurentia, a murit la bombardamentul din 4 aprilie 1944, avea 18 ani. A venit de pe front sa isi inmormanteze fata - sora mea mai mare, pe care am cunoscut-o doar din fotografii - s-a intors pe front si a facut mai departe tot razboiul. Pe frontul de est a ajuns pana la Odesa. Pe frontul de vest a ajuns pana la Bratislava. Iar noaptea de inviere in 1945 a facut-o la biserica roamenasca din Viena - Bratislava era foarte aproape.
A fost repartizat sa lucreze ca inginer constructor pe undeva pe valea Prahovei, la Sinaia sau Busteni. A continuat o perioada de vreme sa poarte uniforma militara, asa era obisnuit si ii venea greu sa se adapteze la viata civila. Dupa cateva luni Regele Mihai a fost silit sa abdice - si-a zmuls atunci epoletii de pe tunica. Am vazut mult mai tarziu o fotografie a lui din perioada aceea si am inteles cat de greu le-a fost unor oameni ca el sa "mestece" in sufletele lor ce se intampla. Lumea lor se prabusea, o noua lume care le era foarte straina venea peste ei - lovea cu duritate in sistemul lor de valori, arunca peste bord totul, si demnitatea lui de ofiter in armata regala romana, si pe Rege, si tot. Dar de atunci trecusera multi ani, era de acum integrat in viata civila, isi avea rostul lui, lucra ca inginer constructor in Bucuresti. Locuia intr-o camera pe strada Bozianu, pastrase acolo pianina pe care o cumparase in tinerete pentru fetita lui, Laurentia.
Piratul - incetul cu incetul m-am obisnuit cu el. Peste cativa ani s-a casatorit cu mama. Si inainte de casatorie a facut un gest pe care foarte putini barbati ar fi in stare sa il faca. S-a dus la Sfatul Popular si a declarat ca el este tatal meu adevarat. Cel care fusese tatal meu ramasese in Franta, avea apoi sa plece in America si avea sa isi poarte in suflet toata viata vina de a nu fi facut ce trebuia sa faca un tata cu fiul lui. Iar eu eram la Bucuresti, in certificatul de nastere la rubrica tata aparea o linie - de acum incolo el, colonelul Nicolae Radulescu, avea sa fie tatal meu - de atunci nu i-am mai zis Piratule, ci Taticule, asa a ramas pana ce a murit. Nici mama nu a stiut ca el s-a dus sa declare ca este tatal meu adevarat.
Anii au trecut, relatiile dintre noi au fost uneori dificile, pentru ca eram foarte diferiti. El era un om energic, foarte priceput in gospodarie, si care avea valorile lui de militar in sange. Si desigur de moda veche. Dar niciodata nu a facut un gest brutal fata de mine. Si crescand, mi-am dat seama tot mai mult ca in spatele piratului neinfricat se afla un om foarte delicat si foarte timid. Si foarte bun. I-am cunoscut pe doi din cei pe care ii comandase pe front. Si mi-au spus cat de bun era de fapt. Era un om adevarat.
Si peste ani m-am casatorit si in casa a venit Andrei, baiatul meu, si nepotul lui. Si am vazut atunci ce inseamna dragostea dintre un bunic si un nepot. Varul meu, Dorin (a murit si el acum un an, era cu vreo patru ani mai tanar decat mine) mi-a spus odata, cand l-am vazut prima oara pe Unchiul Nicu mi s-a parut ca seamana cu Abraham Lincoln. Asa este, la fel de inalt si de slabanog, cu aceeasi favoriti, cu acelasi zambet special - poate ca si Lincoln avusese acelasi gen de umor - sigur ca Tatal meu nu a purtat pe umerii lui soarta Americii in razboiul civil - dar poate era si el din aceeasi plamada, ca Lincoln, ca Cyrus Smith, eroul lui Jules Verne, plamada de barbati adevarati, si-a facut si el datoria fata de tara lui, si apoi fata de mine, si apoi fata de baiatul meu si de nepotul lui
http://updateslive.blogspot.com
de Uca Maria Iov Brouss.arte
De acolo se ceru sa plece in locurile natale pentru a vedea ce anume este necesar pentru ca sa nu mai fie lipsuri si saracie. Astfel cu pletele in vant, inalt si frumos, tata cobora din tren in gara dintr-un orasel transilvan.
"Avem sandale, spusese uimita bunica, iar fata ii prea tanara, nici n-o terminat scoala"- mama nu implinise 17 ani, era bineintzeles cea mai frumoasa, cea mai desteapta, cea mai buna la carte, cea care refuza curtea tinerilor pe motivele sale de semetie proprie si personala.
Peste un an de zile de corespondentza epistolara, cei doi se casatoreau iar mama venea in Bucuresti.
Dupa ce sosisem pe lume, tata avea idei mai precise despre implicarea pentru aducerea bunastarii in viatza celor obiditi. discutase si cu bunicii, concluzionase ca, mai importanta decat politica este cartea. Astfel ca tata renuntza la politica, anuntzandu-si sefii de partid ca pleaca la munca si pleaca sa invetze carte. Tata o iubea pe mama, ii iubea mult si pe parintii mamei. De dragul bunicului meu, tata se duse sa lucreze la depoul CFR. Si se inscrise la facultate ca sa devina inginer mecanic. Imi amintesc depoul in zori de zi. La gradinitza mea era, imi pare, carantina, si tata trebui sa ma duca cu el la depou...era cam ingrijorat, intrebandu-se daca o sa-i fie permis sa aduca copiii cu sine. Imi amintesc mersul grabit al tatei in acei zori, abia se lumina de ziua si trebuia sa mergem repede. Tata spunea: "deoarece sirena depoului suna", intr-adevar, un sunet lung destul de mare se auzea in ceatza zorilor si nu era sunetul locomotivei de la trenuri.
Acolo la depou, gasiram multe creioane, dintre care unele erau colorate si tata ofta linistit: pana la sfirsitul zilei de lucru aveam cu ce ne ocupa timpul, dar nu aveam voie in hala zgomotoasa si imensa.
de Benedict SOLOMON
(1922, Botosani - 2002, Israel)
A trait si el la Herta,
Ca si tanti Tony, de care v-am vorbit candva.
Acolo s-a nascut,
Dar nu se stie unde a fost ingropat.
Ce om bun a fost Froim,
De cate ori ma vedea, imi dadea bomboane,
Imi zambea si fata i se lumina de bunatate.
Si avea Froim o nevasta si trei copii mici.
(Unul avea 2 ani, altul 4 si altul 5).
Nevasta il ajuta in bacania sa,
Care se afla in strada principala din Herta,
Cam la jumatate de kilometru
De casa lui tanti Tony Solomon
Si a copiilor sai, Leon, Carol si Herman,
Nu departe de conacul pictorului Verona.
Froim s-a nascut la Herta
Ca si nevasta sa, ca si cei trei copii ai sai.
Nu se stie unde au fost omoriti,
Nici Froim, nici sotia sa, nici copiii sai.
Si-mi aduc aminte
Ca atunci cand zambea,
Cu zambetul sau bun,
I se vedea un dinte de aur.
De ce va spun astea toate?
Doar atatea maxilare cu dinti de aur
S-au gasit in gropile comune...
de IOLY
Cateodata pareau albastrii, culorile parca se jucau in ochii lui.
Cand verzi, cand albastrii.
Se ducea acasa, facea caldura in camera si se ducea la cresa dupa un ghemotoc de fata pe care era s-o piarda din plapuma in care era infasata. O iubea foarte mult, toata viata a iubit-o.
Si copilul il iubea la fel de mult.
Pentru copil totdeauna a insemnat mai mult ca mama.
Cand fetita a crescut si se ducea dupa ea la bunici, el nu era tata, era Laci, cel care venea sa o ia pentru o duminica acasa.
Si ea era foarte fericita cand era purtata pe umerii lui mari, cand iesea cu Laci la plimbare, cand se ducea la defilari.
Mereu a preferat sa se duca impreuna cu el.
Laci se ducea cu noaptea in cap sa stea sa-i ia bonuri ptr. analize.
Laci o spala pe spate in cada, cand a inceput sa se maturizeze se facea ghemotoc in cada si tot el o spala pe spate.
Dar gata, s-a terminat, la un moment dat nu se mai putea.
Laci nu a jignit-o NICIODATA cu nici o vorba.
A batut-o crunt cu cureaua pentru ca fetita facea prostioare, prima bataie a primit-o la trei ani. Nu vroia sa o lovesca cu plama lui grea, ii era frica sa nu-i pateasca fetita ceva. Dar pantalonasii trebuiau dati joi si cureau isi facea meseria. Si tot el era preferatul ei.
Cand a venit vremea sa se casatoreasca i-a spus sa se gandeasca bine ce face.
Fata s-a gandit dar a gresit.
Cand a sosit momentul divortului i-a dat tot felul de exemple de femei divortate, i-a spus ca un tata este si va ramane tot tata. Si de data asta tanara femeia a gresit.
Acum e foarte hotarata nu se mai poate gresi.
A fost un om bun extraordinar de bun cu maini de aur.
Nu am putut sa-l ajut cu nimic.
L-am vegheat, i-am tinut lumanarea, l-am spalat, i-am facut coliva,i-am scris crucea, l-am invelit in
sicriu...si atat. A murit neimpacat ca nu poate sa se intoarca in locurile natale si ca are un ginere betiv.
Dar ultimul lucru se va rezolva.
Nu a meritat sa se chinuie atata.
de IRAEL
de Nusa ILISIE
partea a II-a, continuare din Pasager/11
- Ce faceti mai, oameni buni? Cum ati dormit? Ce face doamna? Doamna, unde esti?
- In habitacion.
- In habitacion, ne-am dat dracu�! Abia am venit de-o zi si vorbim in spaniola!
Vazandu-ma iesind, facu un gest de gentilete si ma fixa drept in ochi:
- Saru�mana, doamna! Pun pariu, ca nu stii unde am fost aseara.
- Nu stiu.
Nemultumit de raspunsul meu foarte sec, si de faptul ca nu i-am acordat atentia cuvenita, - tocmai lui, care ne luase de pe drumuri si ne oferise un adapost-, se sprijini de tocul usii de la intrare -era cat usa- si imi arunca o privire fulgeratoare:
- Si nu esti curioasa?
Ma fixa din nou, cu aceeasi privire scrutatoare, si, fara sa piarda o clipa surasul viclean de pe buze, lasa sa se vada lama unui cutit -neobisnuit de mare -pe care il juca tacticos in palma. Am facut un pas inapoi socata, si fara sa pierd prezenta de spirit, am arborat un zambet senin; disimuland teama care ma cuprinsese am raspuns la fel de sec:
- Nu!
- Joci tare, eu cred ca ar trebui sa te intereseze, mai ales ca am o surpriza pentru voi.
- Alta, vrei sa spui, prima deja s-a consumat...
- Nu esti proasta, joci tare, asa imi plac mie femeile...
Fara sa lase loc de refuz, continua pe un ton impunator:
- Hai, luati ceva pe voi si veniti cu mine acasa la Ben; v-am zis, am o surpriza pentru voi...
Lasand usa de la intrare deschisa, se indrepta cu pasi lenti spre bucatarie:
- Cutitul asta e al lituanilor, mi-a trebuit aseara. Il las aici, in bucatarie...Hai, sunteti gata?
- Inainte de a merge la Ben, vreau sa iau ceva de mancare...
- Bine, lasa, deocamdata faceti ce va spun.
Volens, nolens, am coborat in graba scarile si l-am urmat in tacere pe Puriu care, se vede, avea veleitati de boss. Desi ma nelinistea surpriza pe care o avea pentru noi si faptul ca folosise noaptea trecuta un cutit, nu am putut sa nu ma bucur de soarele de afara, de albastrul intens al cerului, nu am putut sa nu visez un pic:
�Ce soare e!...Ce toama e!...Ce strazi inguste!...Si casele cu acoperisurile drepte...
Ce soare e! / Si cata vara s-a strecurat / In sanul tau molatic, / As vrea sa te ating�
- La ce te gandesti, Doamna?! La ziua de ieri? Ha, ha ha!
� Nu-i raspund...am si uitat la ce ma gandeam, nesuferit mai e!...A, da:
Dar sunt apatic / Si imi fumez tigara in tacere.../ Ce vara e! / Si tu...�
- Am ajuns!
� Iarasi am ajuns...
Si tu ai trup de miere / Si ochii tai sunt doua chihlimbare,/ As vrea sa mai raman, /Dar viscolul din mine m-a rascolit / Si s-a facut racoare / Si-a inceput sa ninga / Inspre soare.../...daca as putea s-o scriu, sa nu uit...�
Nu am vazut exact pe unde am mers pe straduaele acelea inguste, dar stiu ca m-am trezit in fata unei usi solide de fier. Puriu a deschis ca la el acasa. Am intrat in hol. Am aruncat o privire imprejur: �nu se poate, pentru Dumnezeu, ceea ce vad pe jos sunt pete mari de sange... tot holul e manjit, parca au tarat pe cineva...� Am facut un gest violent de refuz : �nu vreau sa merg mai departe�, m-am intors spre Nicu si l-am smucit cu putere:
- Hai sa iesim!
- Unde pleci, Doamna, ha, ha, ha!
- Hai sa iesim!!!
- Hai!
Indreptandu-ma cu pasi grabiti spre usa, i-am raspuns peste umar:
- Ce cred si ce nu e?
In egala masura, el evita sa-mi raspunda si eu sa ma explic...
Se apropie de noi cu pasi hotarati, impiedicandu-ne sa iesim...Propti mana in tocul usii, apoi, vorbind raspicat si privindu-ne pe sub sprancene, continua:
- Nu e ce crezi...Azi-noapte am fost la furat, am taiat un porc... Nu am avut timp sa strangem...
- Ce spui?! Ca ati furat un porc?! Asa, sub nasul vecinilor??? Si daca va treziti cu politia la usa?
- Hai, Doamna, ca deja ma plictisesti! Abia ai venit de o zi si ai inceput sa ne dai lectii. Stiam eu ca...V-am luat de pe drum, ca pe niste..., v-am luat de pe drum si acu�, cand trebuie sa ne dati o mana de ajutor, ne intoarceti spatele...Bine a zis cine a zis ca facerea de bine e ca f...a de mama.
- Ce ai spus? Ia sa vedem cat iti datorez pentru binele pe care ni l-ai facut?
- N-ai tu bani sa platesti...Bai , omule, da afurisita femeie mai ai!
- ?!
- Da voi la ce ati venit?
Ne privi badjocoritor cateva minute, apoi continua:
- Ati venit sa munciti?! Ha, ha, ha...Ati venit sa munciti, repeta incet, ca pentru sine, frecandu-si mainile a multumire. Si asa e bine. Si unde vreti sa munciti? Vad ca Doamna are mainile cam fine, si parca si tu... Da voi ce invarteati inainte de a veni aici?
- Asculta, pui prea multe intrebari pentru o prima intrevedere si in clipa asta chiar vreau sa ies de aici...
- Hm, si unde ai sa te duci? Stii sa vorbesti? Cunosti pe cineva? Stii un alt loc unde ai putea sa dormi la noapte?! Ai bani?!
Am simtit ca mi se urca sangele in cap de manie si de neputinta...Raspunsul categoric la toate intebarile puse de Puriu, era, nu!
- E?! N-aud!
- Hm! Joci tare, Puriule, n-am ce zice...
�Sa ma fac frate cu dracul pana trec puntea? Si daca nu e nici o punte? Si daca puntea duce in infern? Alt infern?�
�Mai bine plec...�
Incercand sa ies, am simtit ca cineva imi opune rezistenta de partea cealalta a usii. Pentru o secunda am avut senzatia de prizonierat... de neputinta, de sufocare...
- Deschide, Puriule, sunt eu, �Soarece�!
Iau mana de pe clanta si usa se deschide:
- A, Marius! Nu stiam ca te mai cheama si Soarece...
- Asa ma stiu baietii p-aici, dupa porecla, nu-mi spune nimeni pe nume...Ce faceti Doamna? Ati venit pe la noi?...Eu am fost sa cumpar niste mirodenii sa facem ceva sarmale, friptura, ca asa a zis Puriu: du-te ba, tu, si cumpara ce trebuie, ca vine Doamna sa ne faca de mancare...Si ce faceti, de ce sunteti la usa? Vreti sa plecati? Fara sa astepte raspunsul, continua:
- A, ca era sa uit: cand am fost la tienda, m-am intalnit cu Vicente, proprietaru�, venea spre noi...Daca intra asta aici, ne-am dat dracu�, in strada ne da pe toti! Ajutati-ne Doamna, si pe noi, sa strangem astea de pe-aici... Si, daca vine mosu, ii spunem ca avem invitati, y tal y cual , va prezentam pe dumneavoastra si-l aburim, sa uite de ce a venit...
- Asa credeti voi?...
Continua fara sa ma ia in seama:
- Doamna, ne vedeti pe noi asa urati, da� suntem baieti buni...Si nu vrem Doamna sa va facem rau, de ce sa va facem rau, noi nu vrem...
Marius, un tinerel simpatic - nu prea inalt, ochi albastri, par saten tuns scurt, pe langa faptul ca avea vorba mieroasa, era si istet si parea sa fie sincer ...
Intre timp, usa de la salon se deschise si aparu un tanar subtirel, �naltut, brunetel si foarte neras. Purta pe cap, bine tras pe urechi, un fes tricotat negru-decolorat. Era Dori.
- Mariuse, auzi ( era singurul care ii spunea pe nume ), ce facem ma, cu carnea aia ca se strica? A, avem musafiri! Saru�mana Doamna, Dori... Apoi, indreptandu-se spre Nicu: sa traiti!
- Nicu!
Marius, care deja incepuse sa stranga de pe jos niste ziare imprastiate, se facu ca nu-l aude si mi se adresa insistent:
- Haideti Doamna, nu ne lasati! Dati-ne o mana de ajutor! Va explicam noi pe urma cum vine treaba, cum se traieste pe-aici. Va inteleg ca sunteti speriata, da� nu-i asa cum credeti, va spunem noi...
M-am uitat in stanga si-n dreapta si nu stiu cum m-am hotarat dintr-o data sa-i ajut si m-am trezit dand ordine:
- Ia, hai! Tu, strange mizeriile astea de pe masa, tu adu un prosop si sterge usa si tu, adresandu-ma lui Dori, adu-mi mopa de sters pe jos...Cum Dori ramasese putin nedumerit, numai ce se aude vocea lui Puriu:
- N-auzisi, ma, ce spuse Doamna? Adu mopa de sters pe jos, ori ai surzit!? Si da-ti dracu� caciula aia jos de pe cap, ca d-aia n-auzi, d-aia n-auzi...Si aicea nici nu ploua...
In timp ce ne agitam care incotro, Marius, se vede, avea chef de conversatie:
- Si cum ati dormit Doamna, in casa cu lituanii? Fara sa astepte raspunsul meu: nu sant baieti rai, unu� mai trage din cand in cand pe nas, ala mare, Ghintas...Da� nu sant baieti rai; noi le-am gasit casa in care stau...Auzi, Puriule, da� de ce nu a dormit Doamna aici, sa nu ...
- Ia mai taci tu ma, din gura, ca nu e treaba ta...
Nu pridideam sa facem ordine, desi, nimeni nu statea; dar e greu sa te concentrezi cand esti cu fitilul la fund si cu purceaua moarta in... casa:
- Unde sa pun eu Doamna, hartiile astea, sa dea dracu� daca stiu...
- Ti-ai gasit pe cine sa intrebi, abia am trecut pragul acestei case!...
- Mariuse, nu gasesc ba, mopa, nu stiu unde a pus-o Ben, el a umblat cu ea ultima data!
- Si de unde vrei ma, tu, acuma, sa-l iau eu pe Ben? Ben e la munca acuma...Cum sa-l intreb eu pe Ben unde a pus mopa, daca nu e aici?
- N-ati dat, ma, voi asera cu ea dupa pisici, ca se suiau pe masa la carne? N-ati dat dupa pisici cu ea? Unde sa fie, sus pe terasa...s-o ia dracu!...
Asa ca, petele de sange de pe jos, nu ereu inca sterse si se auzi un ciocanit in usa...
- Adu repede prosopul ala cu care ati sters usa, sa sterg pe jos cu el, adu repede!
Am sters cum am putut petele de pe jos si prosopul l-am aruncat la gunoi...sa-l ia dracu� -vorba lui Puriu...
Casa arata jalnic, vorba aceea: �copilul cu moase multe ramane cu buricul netaiat�, iar noi, cu purceaua moarta in casa...
- Cine deschide?
- Sa deschida Doamna, cum nu prea intelege!...Mai tragem putin de timp...Noi ne ducem in bucatarie sa mai ascundem ce putem. Pe urma iesi tu, Puriule...
- Da� cine esti ma, tu, sa-mi spui mie ce sa fac, cine esti tu?
- Deschideti Doamna, dumneavoastra, va rugam!
talmacire dupa fratele Ilie Melcu, de parintele Visarion
continuare din Pasager/11
Ce se intampla ? Apostolul avea pretentia ca toata lumea � redusa la gri � sa lucreze chiar si 10-12 ore pe zi la ceea ce nu avea ce lucra. Caci � la drept vorbind � ideile apostolului se opreau la coada de matura, in privinta rugaciunii pe calculator, si la ceea ce conspecta din literatura de specialitate, sau i se prezenta. Adica, iertat sa imi fie cuvantul, in specialitatea de care se ocupa, Apostolul Strongu era o nulitate sfanta. In ceea ce priveste actiunea de inovare a rugaciunii, apostolul fotografia ceea ce nu era lucios vopsit prin d�cor. Comanda vopsirea. Fotografia. ?i punea cele doua ipostaze � inainte si dupa � la panou. Coeficientul cu care inmulteai salariul unui mucenic, pentru a-l afla pe al Sfantului Mitica Le Grand, era 10. Cu acelasi coeficient il inmulteai pe al Sfantului Mitica Le Grand, si il aflai pe al Apostolului Strongu. Impreuna, cei doi incasau cat intreaga abatie la un loc. ?i mai ramaneau neocupate pe organigrama 10 locuri.
Cred ca acesti oameni isi visau locul: in Iad, in rai, sau in literarul purgatoriu. Pe care nici Sfantul Mitica le Grand, nici Apostolul Strongu, nu aveau nici bugetul, nici caracterul sa li-l ofere. Dumnezeu facea regula jocului. ?i trisa.
3. Sindicatul calugaresc conduce prin puterea masei. Indiferent de decizii, ele sunt tributare populismului: care nu impune adeseori nimic. Nici macar respect. Patronatul este bicefal: capul mare, kortinian, comanda capului mic, calic. Care este un arendas servil.
�Cine uita, nu merita�. Spunea Iorga. Imi aduc aminte cu placere o seara in care o multime de oameni, imbracata in costume traditionale, lungi, largi, vocifera in cazarma din Mincion in jurul unui inginer. Erau indieni. Au refuzat sa mai vina la lucru din acea zi. Dupa o ora de discutii viu colorate, inginerul a dat telefon in tara si a comunicat decizia grupului. Initiativa lor a fost validata. Motivul? Pe contractul lor de munca scria formare, la 4 dolari pe zi. Nu rugaciune pe linia de asamblare. Protestul lor a starnit vii dureri de cap kortinienilor. Indienii nu au revenit in fabrica decat dupa ce au obtinut 2 dolari pe zi in plus. Am admirat coeziunea de grup a acestor oameni slabi, negriciosi. DAR UNI?I.
Prin antiteza, la sfantul mucenic Nicolai, actualmente director de abatie, un grup de ucenici a vociferat intr-o zi in cantina: �carnea este stricata!� Se pare ca avea miros, deoarece kortinianul care aproviziona cantina, din galben la fata, se inrosise copios. �Este stricata? a spus Nicolai. Nu este stricata, fratilor! Iata, o mananc eu!� si a molfait o bucata, fapt care a produs o emulatie spontana la rugaciune kortinianului. Inutil de spus ca oricat de stricata ar fi fost, Nicolai ar fi mancat-o. Era calic, subinginer, si sef de grup.
4. Apostolul Strongu era un cameleon al rugaciunii. Indiferent de ceea ce facea, chiar si atunci cand dormea de-a dreptul cu capul pe idei, el se ruga pentru inima sa. �God is into my hart�. Dumnezeu este in inima mea. �My door is always open�. Usa mea iti este intotdeauna deschisa. �Clean your mind�. ?terge-ti mintea, iata o deviza si un indemn care imi starnea rasul. Mai apoi, ingrijorarea. Caci, cu exceptia dresorului, si a mediocritatii absolute a acestuia, nimic nu mai conta: nici viata ta, nici familia ta, nici studiile, nici stiinta, nici istoria, nici religia, nici patria, doar �clean your mind�.
Tarziu de tot, in alte carti, ca o dovada ca Apostolul Strongu nici macar nu era capabil, lingvistic vorbind, sa traduca din ceea ce citea rar, am intalnit si sensul acestui �clean your mind�: gandeste pozitiv, nu lasa impresiile cotidiene sa te domine, concentreaza-te pe ceea ce ai de facut, uita tot ce nu iti este necesar pentru ziua de azi. Saracia de duh a acestor cuvinte m-a golit sufleteste: de fapt, daca Apostolul si Sfantul Mitica le Grand ar fi fost niste ingeri decazuti, care ar fi jucat rolul unor sfinti, nu ar fi reusit sa imi indrepte luntrea sufletului mai curand spre limanul credintei in Iisus, ca un punct de sprijin sigur si inalt pe o lume de handicapati.
6. Eram intr-o capcana: aveam doi Cezari care imi cereau sa fac TOTUL. ?i Iisus spunea: �Da-i Cezarului ce este al Cezarului.� Noaptea nu puteam sa dorm.
Ce sa faca? Se roaga.
8. Fotbal s-a jucat si in Kortinia. Clasa muncitoare merge in paradis. S-a mancat pe stadion lubenita rece. S-a ras. S-au lansat invitatii acasa. Noaptea, unele mucenice s-au culcat cu oaspetii.
9. Mincion. Proteste in presa. Proteste de strada. �Barbatii calici poarta pantaloni scurti. Barbatii nostri vin obositi de la lucru. Noi suferim.�
Apetitul pentru femei al unor muncitori straini, departe de tara, a fost intuit de comercianti abili. In vecinatatea cazarmei, au aparut niste grajduri. Inauntru, felinare, paturi si femei.
Doua ipostaze. Pudibonderie si comert cu carne.
10. �Toate reperele fabricate in Uzina Viselor sunt repere bune.� All parts from Dreaming Factory are good parts. � Spunea mucenica Floare de Zapada. Nu exista nici-un reper defect? am intrebat. Nu, a raspuns candida. Trebuia sa imi dau de atunci seama de cat timp lumile supercivilizate traiesc fara de pacat. Dar nu am realizat. Ca un ateu, ma indoiam ca toate reperele sunt bune. Am programat chiar proceduri de numarat repere care nu sunt bune. Care au existat. Neoficial, numai.
Se poate trage concluzia ca minciuna este utilizata pentru imbunatatirea imaginii abatiilor fara de pacat.
de Mircea NASTASIE
- Mmmm�
- Dormi?
- Mmmm�nu�spune, copila mea�
- Taticule, ce sunt stelele?
- Obiecte celeste.
- Da? Da� ce sunt acelea �obiecte�?
- Obiectele sunt obiecte.
- Doamna ne-a spus ca stelele sunt cioburi de soare. Da� de ce s-a spart soarele?
- Fiindca n-a fost cuminte, nu a ascultat de parintii lui sa se culce. Si tu ai maine scoala si eu trebuie sa merg la serviciu�
- Da�de ce mergi tu maine la serviciu?�
- Mmmm�
- Dormi?
- Incerc.
- Iubitule!
- Mmmm�da�spune, iubita mea�
- Ochii mei mai stralucesc precum soarele?
- E intuneric, iubita mea, doar pisicilor le lucesc ochii noaptea�
- Da� de ce?
- Nu stiu, e un fenomen stiintific.
- Vai, ce interesant, eu ma dau in vant dupa stiinta!
- La miezul noptii?�
- Iubitule!�
- Mmmm�
- Unu si cu unu fac doi?
- Intotdeauna.
- Dar �a� si cu �a� fac �b�?
- Uneori�
- Vai, iubitule, ce interesant! Spune-mi, tu ma mai iubesti?
- Mmmm� Te iubesc�
- Da? Dar spune-mi sincer, de ce ma iubesti tu pe mine?
- Mmmm�
- Fiule, soarele�
- Tata, si pe tine te lovi chestia cu soarele? Da! Stelele sunt cioburi de soare iar ochii tai stralucesc in intuneric ca soarele�
- Te-ai ticnit? Voiam sa spun ca soarele mamei ei de viata, ca niciodata nu le poti avea pe toate! Da-mi cheia de la sifonierul de pe hol.
- Ce s-a intamplat?
- Am gasit locul in care a ascuns aseara maica-ta piersicile dar zgripturoaica mi-a incuiat placa in sifonier.
- Si?
- Cum �si�? Piersicile sunt verzi�nu pot sa le molfai�
- Tata, iti cumpar maine un kilogram� nu� trei kilograme de piersici, dar, te implor, du-te la culcare�
- Ziua nu mananc piersici, soarele�
- Iar injuri?
- Nu. Ziua nu mananc piersici fiindca stau in curte si soarele ma bate in cap�
-Noapte buna!
("Tatal meu c'est moi!")
de Marius DOBRIN
"In ceea ce priveste starea materiala nici eu si nici sotia mea nu avem avere si nici parintii nostri.
Tatal meu a fost �nvatator, s-a pensionat �n 1935 si a decedat �n 1947.
Tatal sotiei mele a fost mecanic de locomotive, s-a pensionat pe caz de boala �n anul 1943 si a decedat �n anul 1953.
Mama sotiei mele este casnica, fiica de muncitori, avand existenta asigurata prin pensia ce o primeste.
Toate datele biografice ce se gasesc �n dosarul actelor de cadre pe care �l am la serviciul de cadre al Intreprinderii '9 Mai' Pitesti.
Craiova, 10 iunie 1960
Traiasca lupta activa pentru Pace"
Tarziu, spre finalul anilor '80, a trebuit sa completez si eu un formular cu foarte multe rubrici cautand sa afle ce politica am facut eventual eu, sau mai degraba rudele mele ascendente.Ce stare materiala am avut.... Si nu era deloc doar un interes statistic sau caritabil... Dimpotriva! Cat despre formula de �ncheiere, apoi din scoala am �nvatat cum sa plasam o lozinca din panoplica propagandei.
Seful sectiei a �ntocmit si el o caracterizare tipica pentru limbajul de lemn al epocii.
"In acelasi timp, bun cunoscator al problemelor economice, �n activitatea desfasurata pe linie de planificare, a stiut sa orienteze activitatea economico-financiara a celor doua �ntreprinderi �nspre traducerea �n viata a Directivelor de dezvoltare
Nu era document care sa nu aibe o fraza tributara conducerii comuniste, care sa se plieze pe comanda partidului.
Cand te gandesti ca pana la urma era vorba de un post de simplu functionar cotropit de dosare cu sitatii si cifre. Dar caracterizarea trebuia sa fie plina de raspundere: "Este un cadru atasat si devotat Partidului si regimului nostru, stie sa pastreze secretele de serviciu si nu are nici un fel de vicii de natura sa dauneze muncii sau sarcinilor �ncredintate. ... I se poate acorda �ntreaga �ncredere."
Drept care Comitetul Executiv al Sfatului PopularRaional Craiova decide �ncadrarea prin transfer �n postul de planificator statistician la sectia de valorificari a raionului, cu un salariu de 825 de lei. De ce? Printre altele "�ntrucat are origine sociala sanatoasa si e cinstit, disciplinat si cu mult simt de raspundere."
cate biblioteci, nu as reusi sa scriu nici macar un singur cuvant care sa fie despre tatal meu .
Geta HANNA
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)
va aparea pe 15 iulie si va fi despre ...
"Enciclopedic"