|
|||||||||||
|
Ica CHITU
de Marius DOBRIN
Punctele cardinale ne definesc optiunile. Avem mereu orizont jur imprejur, directiile sunt invariabile. Un pas spre Nord, o chemare spre Sud? Alegem savant un unghi sofisticat? Orice teribilism se regaseste intr-un azimut. Doar pasii nostri tes mereu si mereu alte covoare. Plecam de aici si o luam intr-acolo. Ne intoarcem sau continuam intr-o alta directie. Zabovim si includem timpul pe harta vietii noastre. Marile descoperiri geografice se completeaza cu marile descoperiri sufletesti. Alegand mereu un punct intre puncte cardinale, ne urmareste locul geometric al nasterii si ne insoteste locul geometric al sufletului. Punctele cardinale au si ele un centru, un nod, aici, in noi.
Marius DOBRIN
Ana DOINA
1. Puriul
Nusa ILISIE
Geta HANNA
1. Puriul
de Nusa ILISIE
In incaperea care era putin mai mare decat o debara, s-a lasat intunericul-compact,
rece-intarindu-mi senzatia de cavou si de moarte iminenta... Vantul sufla in rafale, neprietenos, malefic, facand sa se miste ferestrele caselor, acoperisurile, sticlele si cutiile de conserve lasate la intamplare pe strazi...
- Ce intuneric e, si ce frig, si bate si vantul... o noapte caineasca, Sfinte Dumnezeule!... Mi-a inghetat inima de frica... Si ce senzatie ciudata am: parca nu mai am corp, parca sunt doar voce si aer...
- Hai, pastreaza-ti calmul!
- Tu esti calm?!
- Da...
- Atunci, pastreaza-l si pe al meu...
- Inca mai poti glu...mi...
- Se aude ceva la usa...
- E, se aude, ti se pare.
- Nu, nu mi se pare, asculta...
- Da, parca...
- Sa nu deschizi! Doamne, ce intuneric e! Camera asta nu are nici o fereastra, e sinistru, parca am fi intr-un cavou. O mai fi cineva in casa asta?!
- Cred ca niste lituani... Ai dreptate, se aude ceva la usa...
- Sa nu deschizi!! Mai stii unde e intrerupatorul?
- Nu, dar e usor de gasit, nu sunt decat cinci metri patrati in jurul nostru... Am gasit!
- Pe lumina e si mai dezolant... Doua geamantane si o punga cu paine si apa?!... Asta e tot ce a mai ramas din toata casa noastra, din toata viata noastra!... Tot ce am avut si am sperat si am trait a incaput in doua geamantane si o sticla cu apa?
- Acum nu incepe sa plangi, nu reusesti...
- Crezi ca e adevarat ce ni se intampla, crezi ca suntem reali!? Spune-mi ca nu,
spune-mi ca nu e adevarat! Si Victor, ne despart de el cinci mii de kilometri... Si cand am sa-l mai vad? Am sa-l mai vad? E doar un vis urat, nu-i asa? Nu poate sa ni se intample noua asta! Cu ce am gresit? Cu-ce-am-gresit?...
- Nu mai plange, incearca sa te calmezi, a fost greu pana am ajuns aici... de-acum incolo o sa fie... si mai greu...
- Asa ma incurajezi tu?
- !...
- Si ai vazut ca am intrat intr-un cuib de hoti, ca suntem intr-o cloaca? Ala caruia ii spuneau Puriu a facut puscarie prin Italia, celalalt care conducea masina beat mort a stat inchis vreo patru ani in Turcia si toti traiesc numai din furat si umbla cu masini furate... Nu stiu ce o sa se aleaga de noi. In ce am intrat? A, nu, e gresit spus, in ce am intrat stiu, ce nu stiu e daca vom mai putea iesi...
- !...
- Si cu toate astea mi-e somn... Am picioarele umflate ca niste butuci...Si cum o sa dormim?
- Eh! Pui prea multe intrebari si ai devenit dintr-o data foarte pesimista. Acum trei zile, cand ai plecat, altfel vorbeai; parca il apucasei pe Dumnezeu de picior... Acum ce faci, ii dai drumul?
- Si cum o sa dormim?! Patul asta e de o singura persoana... de o sin-gu-ra
per-soa-na...Si nu m-am spalat de trei zile si in casa asta e frig si nici nu stiu unde e baia... nu stiu ce e dincolo de camera asta... de cavoul asta...
- Stii ceva? Acum patru ore, nici nu stiai daca in noaptea asta vei dormi sub un acoperis sau sub cerul liber, pe malul raului, ca tot suntem in noiembrie...Stii poezia aia a lui Paunescu �sa ne iubim pe muchie de cutit�? E, da frau liber imaginatiei tale poetice!
Noaptea a trecut repede, in ciuda faptului �ca nu imi gaseam locul�. In linistea care s-a lasat mi-am putut da seama ca acel �cineva� care se auzea la usa era un caine infrigurat care cauta adapost. Am vrut sa ma ridic si sa-i deschid, dar somnul a venit pe neasteptate. Cand inca eram asa, intre veghe si somn, s-a auzit un zgomot puternic; o usa s-a trantit lasand in urma un ecou ca de pivnita, facand sa se zguduie peretii si sa-mi tremure inima de frica, de parca ar fi fost usa Iadului...
Ne-am trezit devreme. Un fir de lumina patrundea timid pe sub usa. Undeva era o fereastra... Am deschis ochii si intr-o clipa i-am inchis la loc. Si nu stiam daca sa-i deschid din nou sau sa raman asa intr-o nedumerire letargica tot restul vietii mele...
Mihai VAKULOVSKI
Stop-cadru"
Gabriela VLADUTU
Matei BITEA
refugiat in timp"
Valentin BEREZOVSCHI
Uca Maria Iov Brouss.arte
Viorel MURESAN
(Mirajul listelor)"
epilog
Vlad SOLOMON
Gabriel RECHITEANU
Mircea NASTASIE
Andana CALINESCU
Florin ONCESCU
Tom KINTER
Cristina DOROBAT
Dina CALIN
Alex RUSSO
Adrian RACHIERU
Polul Opus"
Geta HANNA
I.C.
- Ma dor toate oasele, nici nu pot sa ma misc. Vreau sa ma spal... Fie ce-o fi, am sa ies. Am sa vad cine e pe aici si am sa intreb unde e baia...
- Da, si cum ai sa-i intrebi? In lituana sau in spaniola? Cum le stii la fel de bine pe anamandoua...
- Si atunci, cum o sa ne intelegem cu oamenii astia, cum o sa ne descurcam daca nu stim...
- Credeam ca ai uitat sa pui intrebari...
- Da-mi dictionarul sa vad cum se spune la baie...
- Asa da...Decat sa pui interbari, mai bine sa gasesti solutii...
- Taci si sapa!....
- Si!? Cum o sa gasesc dictionarul printre toate lucrurile astea?...
- O sa fac pe mine...Tu, cauta, dar imi aduc aminte ca, in barul in care am baut o cafea, scria pe o usa �aseo�, asta e. Spun � aseo� si gata! Deocamdata sa stim cuvinte si dupa aia, invatam noi...
Eram destul de alterata in felul meu de a fi, a gandi si a actiona: oboseala celor trei zile de mers cu autobuzul, impactul cu �Puriu si gasca lui�, debaraua in care ne chinuisem sa dormim si care tinea loc de camera noastra, neputinta de a vorbi in spaniola, absenta familiei, a locurilor si a lucrurilor printre care eram obisnuiti sa traim, toate la un loc si fiecare in parte ma faceau sa fiu irascibila si neancrezatoare. Imi era teama de ceea ce am sa gasesc dincolo de acea incapere. Teama nu era nejustificata, presimtirile s-au adeverit. Am apasat pe clanta si am iesit... Dincolo de
Cand inca priveam nedumerita lucrurile din jurul meu, incercand sa ghicesc care dintre cele trei usi da in camera de baie, se deschide usa din fata mea - care dadea in bucatarie - si apare un barbat mic de statura, saten, putin chel, ochi albastri si mici, imbracat in haine de lucru - adidasi fara sireturi, blue-jeans super uzati, doua camasi puse una peste alta, una albastra si alta in carouri, lasand sa se vada un pulover pe gat verde inchis:
- Hola!
- Hola! �Cum ma voi intelege eu, cu el?�
- Yo me llamo Juan, tu como te llamo? Tu hablar espa�ol?
- Iii...
- Yo Juan, tu ?
- A...yo Nusa...yo aseo, toalet...
- Bien, bien, aqui hay ba�o...
- Gracias Juan!
Inainte de a intra in baie, am privit pe fereastra fumurie, cu geamul frant in patru geamuri mai mici, peisajul absolut inedit pentru cineva care abia atunci venise: o zi minunata de noiembrie, soare, cer albastru, palmieri ce se unduiau la adierea vantului care doar se intuia, o casa cu ziduri albe si cu obloane de lemn bine inchise si un caine de rasa, bine ingrijit, desi casa parea fara stapan, erau singurele semne de civilizatie la poalele acelui munte stancos care se inalta nu departe de casa in care lociam. Un peisaj total diferit de cel cu care eram obisnuita de mai bine de patruzeci de ani si, care, dincolo de noutatea cu care ma surprindea, era de-a dreptul foarte primitor, relaxant, intim. A fost ca o revelatie, ca o usurare, ca o regasire a propriului eu: �Sunt in Spania! Acolo unde am dorit sa fiu, unde am luptat sa ajung si sunt fericita. Sunt fericita?! Sunt libera?!�
Am intrat in baie, am deschis geamul mic, prafuit, de lemn putred si care scartaia si am privit inca o data afara; am inspirat adanc aerul rece al diminetii si, nu stiu de ce, am suras...M-am privit in oglinda: eram eu, realmente eu, intr-o casa straina, printre oameni straini, si realmente in Spania si gandul ma reconforta, ma simteam chiar bine, fara motiv si chiar sigura pe mine. � Am sa invat sa vorbresc spaniola, ce mare lucru! Si am sa fac orice ca sa ma descurc...Orice??!� Am privit din nou pe fereastra, am respirat adanc si am savurat albastrul intens al cerului, raza jucausa de soare pe frunzele palmierilor, pe coma muntelui, pe acoperisul drept al casei albe, mi-am umplut plamanii de aerul rece al acelei minunate dimineti de noiembrie mediteranean si am inchis ochii...
Am oftat adanc si am ramas asa cateva clipe... Cateva clipe??! Mi-au trecut prin fata ochilor franturi de imagini, locuri, gesturi, persoane de care tocmai ma despartisem. Cu cateva ore in urma eram inca acasa... Aveam proaspata in mimte imaginea lui Victor in seara in care am plecat, tacut, trist, cu fata alba ca varul si abtinandu-se sa nu planga, iar mama, uitand parca si ea sa mai vorbeasca, ramasese nemiscata pe margina soselei, fluturand fara sens o batista, ca in dramele adevarate. Lacrimile mi se innodau in barba, nu mai vedeam nimic, nu mai simteam nimic...
�-Nu mai privi inapoi, priveste inainte.� �-Si inainte ce vezi?�
Taxiul a pornit hotarat la drum, i-am pierdut...�-Unde va duc?��-La gara.�
Era o noapte friguroasa de noiembrie, se pregatea sa ninga. Sarbatoarea Craciunului plutea misterios in aer... Ghirlande luminoase pe strazi, vitrine impodobite, zgomot de pocnitori undeva in departare... o noapte bucuresteana de noiembrie 2000... O noapte obisnuita.
�Daca va ninge la noapte, asculta, iubite, ce-ti spun,
Pe strazi am sa slerg fericita, fulg langa fulg sa adun...
�-Ce faci?� �-Scriu ceva...�
Si-am sa inalt din zapada, castele, din turturi,
Turnuri suple spre cer...
Si-am sa-mi ascund visele in ele,
�-Am ajuns...�
Conserve de vise pentru zilele in care am sa disper...�
�Unde am citit eu ca suferinta il face pe om mai bun, mai puternic... mai intelept? De ce fericirea nu are aceeasi forta?...De ce durerea te face bun si fericirea te face insensibil?...�
�- Mami, tati unde plecati? � � Fane, aurolacul ( cersetorul )! Cum o fi aparut la gara tocmai acum? E ora la care se retragea la resedinta lui subterana, cu prietenii lui, cu sobolanii lui!�
�- Mami, tati unde plecati? � � Si ce zdrenteros e! Si ce urat miroase...Bietul Fane, nu i-a mai adus nimeni haine de schimb�
�- Stai, inca nu ne urcam in autobuz, aseaza-te aici, la masa asta. Ti-e foame ?�
�- Ihi!...�
de Mihai Vakulovski
am sa duc
aceste
borcane
goale
in tara
din care
le-am adus
pline.
cand Europa
va fi
o singura tara
n-am sa te mai iubesc.
am s-o iubesc pe alta.
http://blogs.mail.ru/mail/vakulovski/
www.tiuk.reea.net
de Matei BITEA
La capatul terenului se afla un fost grajd, pe care primaria l-a amenajat drept bazar. Aici vin bisnitari cu marfa de tot felul, se intra pe o usa sleampata ce trebuie inchisa tot timpul, altfel, se face curent. Poarta cealalta e undeva pe la mijloc, langa WC, nesimtitii pot sa vada cate o femeie urinand. Inauntru e racoare si intunecos, iar becurile sunt chioare.
Mesele, din beton, seamana cu niste capre de taiat lemne si nu sunt decat pana pe la mijlocul grajdului. Acolo se termina si pavajul cu piatra alba si plata. Dincolo de linia imaginara, care imparte grajdul in doua, marfa este asezata direct pe jos. Romanii stau chirciti, sau pe scaune de pescuit. Servicii de masa, pahare, scule, paturi, tigari, votca si rom, sucuri in cutii, farfurii la bucata, haine, aparate, cafea, guma de mestecat, reviste sexy.
Milan e in uniforma militara sarbeasca. Doar cativa comercianti l-au vazut, se grabesc sa-si ascunda tigarile si bautura. Sunt neinitiati aici. Milan e cel mai de treaba. Zambeste si striga: �Nu ascundeti, eu nu confisc!�
Pe Dusita o cunosc. E sosita de trei zile, isi asteapta angro-sistul. Sunt unii care, atunci cand vin, cumpara aproape toata marfa. In general, paharele sunt luate fara prea mare tocmeala. Pentru ca, atunci cand se imbata, sarbilor le place sa sparga.
Apare Nicola, sa incaseze taxa de piata. Se plateste de trei ori pe zi. Clientii s-au rarit si romanii au timp de flecarit cu sarbul. El a avut bar in mijlocul grajdului, dar Primaria i l-a inchis, pentru ca �nu sunt conditiile de sanitaritate�. Si, vinde un pont: la noapte e de serviciu Popov. Unii vanzatori stiu ca acesta e cel mai rau. Intra un tigan, ce are birt intr-o baraca. Se face ca nu-l vede pe Nicola, nu se rabda unul pe altul, au fost concurenti si dusmania a ramas. Birtasul aduce fleici de carne fripta, cam grasa. Mai aduce si bere. Miron spune ca el nici acasa, la Resita, nu mananca porcarii, daramite aici. Tiganul e murdar pe maini, uns, cu negreala de la lemnul ars.
A venit noaptea si s-a facut rece. Aceia care n-au vandut benzina dimineata, ca fraierii, o fac acum. Pretul e mai bun. Si, parca dintr-o data, au aparut clientii. Olteanul din capat a prins un angrosist si-i duce marfa la masina. Ceilalti il injura, ca da prea lesne. Ei cred ca-i
Daca esti atent, observi ca intre client si vanzator s-a stabilit o anumita camaraderie. Oamenii isi povestesc necazurile si-si aduc aminte de vremurile bune. Daca asculti, afli ca sarbii nu-l mai inghit pe Milosevici, �asta e, ne-a bagat in rahatul cu razboiul�. Fiecare dracuie, apoi isi face imediat cruce.
Unii au adormit, ghemuiti in ieslele de beton. O femeie face cafele si le vinde. E profesoara de matematica la Oravita. Se deschid cateva sticle cu rom de Anina, �atata, macar, meritam si noi. Ne mai incalzim!� Se povestesc istorii cu vamesi hrapareti si amintiri din piata de la Balaton. Se fac socoteli, nu s-a castigat dupa cat au tras. Macar de s-ar scoate taxa de 15.000 de lei. De si-ar gasi de lucru, strungari, de maine n-ar mai veni aici. In grajd miroase a reumatism.
Odata cu dimineata vin si cativa tineri, se dau langa pereti si incep sa se dezbrace. Au tigari prinse pe corp, bagate in ciorapi de dama, petrecuti ca niste brauri, pana la subsuoara. Din cutii de Ariel ies pachete de Marlboro. Si, sunt mandri ca au platit doar zece marci la vama.
Intorcandu-ma, la granita, soldatul imi vede aparatul de fotografiat. Isi cheama superiorul. Acesta clipeste strengareste, imi scoate filmul. Sarbul spune ca �asta nu bine sa stie lumea de la Rumunia".
de Valentin BEREZOVSCHI
Fragmentul de fata, extras din volumul de amintiri in curs de pregatire, vorbeste despre revenirea ca turist, in anii '60, pe locurile de unde fusese nevoit sa plece ca atatia basarabeni.
Fara sa vreau, ma indrept spre capatul din stanga al salii. La capat de tot am intrat in sala in care am invatat in clasa I. Aici am cunoscut primii profesori, am dat primul extemporal, prima teza. Tot aici am simtit pentru prima oara (dar si ultima) taria palmei (cat un caus) pedagogului Spinei, cel pe care toti elevii il numeau, in particular, �diadia Misa�. Vizavi era intrarea in sala de mese iar la subsol erau dulapurile in care se pastra zestrea fiecaruia. I se spunea �ciuhaus�. De ce? Ce inseamna? Nimeni nu stia.
Pentru o clipa am retrait emotiile extemporalelor, ale tezelor. Mi-aduc aminte de �magicianul� Dascalescu Hristea si orele sale memorabile de istorie, de orele de latina ale �vanatorului� de �iepurasi� Cojocaru sau de orele de religie ale blandului profesor Mateevici Victor, fratele poetului Alexe Mateevici.
Deodata m-am trezit din aceasta visare placuta si am simtit cum p eobraz se prelingea o lacrima. Era lacrima bucuriei, era lacrima durerii. Inainte de a iesidin clasa, mi-am aruncat o privire imprejur. Peretii goi si molozul de pe jos m-au readus la realitate. De la acele momente rememorate trecusera 23 de ani. Ce repede au trecut! Am iesit pe culoar si m-am indreptat spre sala de rugaciuni darcare era folosita si pentru orele de educatie fizica, unde veneam imbracati cu totii in chiloti negri, tricouri albe si incaltati cu cipici. Asa cum ne cerea indragitul profesor Costea Belodanov. Orele sale erau asteptate cu mare nerabdare. Erau placute si antrenante, terminate totdeauna cu jocuri in intreceri. In urechi mi-au revenit strigatele cu care ne incurajam tovarasii de intrecere. Deodata, parca din inaltimi, s-a auzit acel �Tatal nostru� pe care il cantam in fiecare dimineata si seara. Era imnul nostru. Iesind din cladire, aceeasi emotie puternica am simtit-o si cand am intrat in capela scolii. Aici, in fiecare sambata seara si duminica dimineata participam la slujbele de vecernie sau liturghie si nu o data ne-am rugat pentru micile noastre necazuri si griji de scolari. Odinioara capela rasuna de glasurile corului condus de exigentul profesor Iacovlev. Acum sala era pustie. Peretii acoperiti de picturi frumoase realizate de maestrul Petru Chiciu, profesorul nostru de desen, erau acum vopsiti cu diferite culori care au astupat picturile. Nu se mai vedea nicio icoana. Tot mobilierul Sfantului lacas lipsea. Capela fusese transformata in sala de sport pentru studentii de la Facultatea de Biologie care acum ocupau cladirea. Pe locul unde fusese Sfantul Altar erau depozitate acum diferite aparate de sport.
Am iesit din capela putin ametit. Dupa ce m-am inchinat cu ochii inchisi pentru a nu vedea pangarirea m-am intors spre iesire multumindu-i aceleiasi femei prin bunavointa careia am retrait clipe deosebite. M-a condus pana la iesire, indemnandu-ma cu acelasi molcom specific zonei:
Un punct cardinal pentru Haiku
de Viorel MURESAN,
bibliotecarul furnicilor
http://www.bilet.go.ro/lumina.htm
o cearta intre amanti:
pasari gata de zbor
pe nervii Giocondei
* * *
(Mirajul listelor)
de Vlad SOLOMON
de Vlad SOLOMON
(continuare din Pasager/10)
Atata confuzie de dragoste
In jurul nostru,
Incat, deseori,
Nu mai stim cine pe cine iubeste.
Ne incurcam
Si, vrand zadarnic sa ne limpezim sentimentele
Devenim altii.
Exista
Atata confuzie de dragoste
In noi,
Incat, mergand pe strada,
Nu recunoastem dragostea
Si trecem grabiti pe langa ea,
Uitand sa-i spunem : buna dimineata !
Exista
Atata confuzie de dragoste in spatiu,
Incat, zapaciti,
Vrem sa simplificam totul
Si constituim in pripa
Triunghiuri, cercuri, prisme
Si alte figuri de dragoste geometrica.
Exista
Atata confuzie de dragoste in timp,
Incat, nedescurcandu-ne,
Ne repartizam iubirile pe varste,
Aniversari, ceasuri de asteptare
Si amintiri.
De atata haos,
Fara sa fim intrebati,
S-a hotarat definirea dragostei;
Ni s-au impartit buletine de identitate�
Si acum,
Intinzandu-ne semnalmentele,
Incercam sa deslusim dragostea,
Strigand-o pe nume.
Din cand in cand,
Ne schimbam locul,
Sufletul,
Timpul,
Cartea de geometrie,
Deseori chiar numele dragostei�
Si devenim astfel
Complici ai paclei de dragoste.
Poate ca, de fapt,
Ne place confuzia de dragoste..
Ne aruncam in ceata,
Ne ratacim prin haos de iubiri�
Si poate, de aceea,
In mijlocul confuziei de dragoste
Ramanem intotdeauna
Singuri.
Alteori ma intreb de ce caut mereu, in viata, noi stimuli. Sau de ce am permanenta senzatie ca am trecut pe linga ceva important, sau ca un simplu cuvint mi-ar fi schimbat directia, hotaririle, cursul ciudat al vietii mele.
Si ma intreb chiar acum, ce ma face sa scriu aceste banale fraze, de ce nu am continuat , simplu, fara nici o introducere, sa va relatez ceea ce s-a intimplat dupa aceea, cu mine, cu C., cu M., cu lista Rom-Jews, cu toate personajele schitate in trecere, cu sentimentele mele pentru C....Au trecut trei ani si, parca, am ramas in acelasi loc. E oare locul sigurantei, al maturizarii, al fricii de a risca, de a schimba ceva, ceva frumos, lin, cunoscut, chiar cu surprize, ceva care ma face sa ma simt autentic? Sau e lenea, inertia, comoditatea uneia si aceeasi iubiri, de 16 ani, pentru o femeie care a stiut sa fie alaturi de mine si la bine, si la rau, cu toate micile divergente, cu toate capriciile mele de vesnic adolescent, in permanent freamat, in nelinistea continua a cautarii marelui secret, care, probabil, e cunoscut de intreaga populatie a mapamondului, nu insa si de mine. Acum imi vine in minte ca, de fapt, nu exista acest secret, ca traim intr-un paienjenis si trebuie acceptat asa cum e. Ma trezesc ca vorbesc acum la modul general, ca tind sa extrapolez propriile mele simtiri. Si banuiesc ca multi dintre voi au avut clipe de telepatie, de comunicare cu personaje din trecut, sau o fi vorba de un permanent dialog cu noi insine?
Am primit multe reactii de la persoane care au trait aceste reintoarceri in trecut, care au vibrat la intilniri cu foste iubiri, atunci de ce sa citeasca cineva tocmai povestea mea si a misterioasei C.?
Dar hai sa revenim putin la listele internet.
Rom - Jews exista si astazi, nu atat de activa si suculenta, dar parca tinde sa reuneasca iar acele personaje virtuale care ma uimisera, la inceputul dialogurilor mele pe internet. Pe unele le-am cunoscut personal, cu cateva am ramas in amicitie. Intrasem pe acea lista - va amintiti?- pentru a o gasi pe C., la invitatia colegului de liceu, Daniel.
De curand, Daniel a vizitat Israelul, ne-am reintilnit dupa 37 de ani. Ciudat, am vorbit de multe si marunte, parca nu a trecut atita timp, dar aproape de loc despre C. Si, desi am vorbit despre colegii de lista, sau de liste, caci am fost pe mai multe meleaguri, in acesti trei ani, am ramas cu aceleasi nedumeriri, ce cautam pe aceste liste, ce magnet ne atrage sa scriem, sa dialogam, sa citim, sa ne certam, sa flirtam cu persoane necunoscute, cu citeva litere adunate intimplator intr-un nume, sau porecla?
Poate ne refugiem din real intr-o lume a iluziilor, sau vrem sa comunicam cu oameni care nu ne vad, nu cunosc micile noastre slabiciuni, poate vrem sa daruim ceva din noi, sau sa primim aplauze pe o scena secreta...
Sau fugim de o singuratate, pe care nu vrem sa o recunoastem nici fata de noi insine, cautam prieteni, idei, inspiratii, oglinzi, vioiciune, melancolii, sentimente...
Oare de ce se incing, atat de des, dispute crancene pe aceste liste? Vrem probabil sa avem dreptate, sa spunem fara rezerve lucruri pe care, in viata de zi cu zi, ne jenam? In acesti trei ani am fost membru pe cateva liste, m-am retras de pe unele, acum ma trezesc pe aceeasi lista pe care am inceput aventurile mele virtuale, pe Rom-Jews si pe asa numita Lista-2, unde intilnesc aproape aceeasi participanti. Care este mirajul acestor liste, in care scriu iar in limba romana, cu putinele cuvinte pe care inca nu le-am uitat? Si de ce scriu acum la plural? Doar fiecare e atras de altceva... Acum cativa ani mi-am pus o lozinca in fata ochilor, in dormitor, sa nu uit ca 'oamenii sunt diferiti', sa nu uit ca nu toti sunt eu...
C. a fost, pentru putin timp, participanta, destul de pasiva, pe una din listele frecventate de mine, am adus-o pentru a o simti alaturi, virtual, in aceeasi societate, alaturi de oameni pe care ii numeam, automat, prieteni. Pe acea lista am inceput povestirea telepatiei mele cu C., pe aceeasi lista am fost atacat si jignit mai tarziu... Oare de ce am pus la inima cuvinte si rautati aruncate de persoane pe care nu le-am privit in ochi, sau le-am cunoscut ocazional, pentru cateva minute, si nu am avut nimic sa ne spunem? Imi amintesc de sfatul, greu de urmat, al unei femei minunate, pe care am cunoscut-o virtual, pe una din liste, apoi si in realitate, sfat compus doar dintr-un cuvant: DETASAT!
Acum, cand ma apropii de 55 de ani, ma gandesc, la C. femeie de 53 de ani si totodata de 14, 18, si 50, aceeasi C. din Bucuresti, Rishon LeZion, Duesseldorf. Pentru ca C. este si azi in Duesseldorf, iar eu, ati ghicit, in Kiriat Ono, la aceeasi distanta la care am fost si acum trei ani.
Si ma intreb daca ceea ce am simtit pentru ea a fost dragoste, sau doar entuziasmul si incercarea de a retrai tineretea, adusa de o briza de telepatie, sau de o furtuna ce a traversat Marea Mediterana. Si ma trezesc ca simt, ca la 23 de ani, freamatul de atunci, cand am scris "Confuzie de dragoste" (vezi coloana din dreapta).
Si o aud pe M.: "Vlad a inchis un cerc".
Probabil insa ca unda Kiriat Ono - Duesseldorf nu se va inchide niciodata.
-- sfarsit --
PRIN CATACOMBELE CRAIOVEI -IV-
Stranii si vesele aventuri prin maruntaiele Craiovei
de Mircea NASTASIE
continuare din Pasager/10
Inca multa vreme analistii politici si istoricii se vor intreba cum s-ar fi derulat criza din Golf, scandalul Monicai Lewinski sau atentatele din Belfast daca Manipulatorul nu ar fi fost blocat timp de cateva ore intr-un camin neacoperit de canalizare. Raspunsul nu apartine contemporanilor nostri. Cert este doar faptul ca, murat ca o curca plouata, celebrul detectiv iesi din lugubra zidire si se indrepta cu pasi sovaielnici spre casa.
- Alo! Incotro, mosu�? se interesa cu glas amenintator ALAM.
- Acolo unde merge orice om normal la ora aceasta, domnisoara. Acasa, preciza MM cu acuratetea si concizia exprimarii sale verbale.
- Si cu mine cum ramane?
- Nu inteleg intrebarea, domnisoara.
- Hei, te faci ca nu pricepi, craiule! Te dai la fete neprihanite, le acostezi prin conducta de canalizare si apoi le abandonezi! Uita-te la mine, mosule, ma vezi pe mine sedusa si abandonata?
- Dar, domnisoara, nu stiu sa fi avut placerea sa va cunosc.
- Oare? Si cand ma pipaiai acolo, in fundul pamantului? Nici atunci nu ma cunosteai, Don Juan de la vidanje?
- Aceste afirmatii nu au acoperire in fapte.
- Ce zici, Frant? I-auzi, Abdul, domnu� vrea fapte.
Abdulah, neatent la dialog, cu gandul la masina lui, ii trase lui MM doua scatoalce de incurajare, mai mult ca sa scape de gura femeii.
- Protestez energic fata de tratamentul brutal la care sunt supus. In calitatea pe care o am, de patron al unei firme celebre, voi anunta forurile in drept pentru a lua masurile ce se impun in aceste circumstante.
- Ciocu� mic! Spuse nemiloasa Ali. Reclamatie fac si eu ca ai profitat de fecioria mea.
- Domnisoara, este absurd, icni stupefiat MM. Era clar, toate necazurile in viata i se trag de la femei. Spune-mi, in fond, ce doresti? Continua el resemnat.
- Asa te vreau, taticu�, exclama de data aceasta prietenoasa fata. Uite, colegul nostru Abdul si-a pierdut masina. I-a gajbit-o unul si e asa de suparat ca ar putea da in galbinare, daca asta se poate si la arabi. Mergi matale acasa, iei masinuta si facem o plimbarica. Uite ce luna frumoasa e pe cer si chiar miroase a primavara. Nu-i asa, Abdulah?
Arabul, neatent la discutie, ii mai trase una dupa ceafa lui MM, incat acesta hotari pe loc:
- Fie, mergem.
- Vino sa te pup! Spuze entuziasmata fata si il saruta cu patos. MM raspunse cu mare placere acestui demers civilizat fara a banui nici o secunda ce mai sarutase anterior fata.
- Abdulah, domnul vrea sa ne ajute.
- Aha, mormai Abdulah, dupa care ii mai administra o admonestare sub forma de scatoalca.
- Abdul, nu e nevoie sa fii brutal cu domnul. Dansul e partenerul nostru. Plecam sa iti gasim masina.
Triumviratul se urni catre domiciliul detectivului, fara sa banuiasca nici un moment ce alte complicatii vor aparea in derularea planului lor.
Patrula trecu mai departe pe strada, facand un taraboi formidabil, cu fluierul si cu gura, dar linistea reveni usor-usor peste cartier. Cu inima ticaind ca un soarece stresat, Gore se lasa moale pe spate. Nu stia, nefericitul, ca savarsise sacrilegiul de a se refugia chiar in garajul celebrului detedtiv MM.
Nici detectivul nu avea cunostinta de faptul ca proprietatea ii fusese violata de catre un element certat cu legea. Asa ca, absolut remontat, in alt costum si parfumat, asculta cu interes ciripiturile scoase de catre ALAM, mai ales ca flerul sau de copoi batran ii spunea ca are in fata o afacere traznet. Abdulah propusese o frumoasa suma exprimata in dolari, actiune care trezi brusc interesul omului pentru gasire TIR-ului.
- Draga mea, croncanea el competent, vei avea privilegiul de a urmari in actiune un profesionist al riscului.
Putin contrariat ca usa garajului era deschisa, dar fara a se incurca in detalii, MM incepu operatiunile de scoatere a masinii sale Dacia in strada Brestei.
Gore tocmai atipise, cand auzi niste voci in usa garajului. Disperat, cauta un loc de refugiu, dar singura alternativa rezonabila i-o oferea portbagajul Daciei. Sari in el, tinand capota intredeschisa si cutitul pregatit pentru aparare.
Asa ca MM, nestiind ce incarcatura are in portbagaj, medita la actiunea pe care tocmai o demarase. Intuia ca hotul masinii nu-si putea permite sa treaca cu matahala prin centrul orasului, asa incat era foarte plauzibil faptul ca iesise din localitate pe Calea Severinului. Hotari ca aceasta este pista pe care isi va incepe investigatiile.
Abdulah urca in fata si isi puse centura de siguranta, iar pasarica de noapte trecu in spate. Iesira pe la semafoare in soseaua ce duse spre Timisoara. Relaxat, MM tocmai se pregatea sa debiteze o banalitate amabila cand observa in carosabil ceva ce il determina sa puna o frana brusca. Pe asfalt zacea un om, iar
Plin de solicitudine, sari din masina ca sa vada cu ce putea fi de folos, numai ca, atunci cand se apleca asupra victimei intinse pe drum, simti cum i se infige in ceafa teava unui pistol. Inscenarea fusese pusa la cale de cei doi ucigasi platiti care il urmareau pe Fedia si care, dupa esecul actiunii din carciumioara din piata, cautau o cale de evadare din oras. Amenintand in continuare cu armele, cei doi agresori se postara pe bancheta din spate, prinzand-o intre ei pe Ali si il obligara pe MM sa demareze inspre Timisoara, loc pe unde sperau sa poata trece pe alte meleaguri.
Frana brusca pe care detectivul o pusese provocase un dezastru in spatele masinii, deoarece, luat prin surprindere, Gore scapa controlul capacului de la portbagaj. Se auzi un �tac�, iar pelerinul nostru se trezi captiv.Scapat din inclestare, Fedia incepuse sa fie mai optimist dupa ce, la volanul masinii de imprumut, iesise, in mod fatal, tot catre Timisoara. Abandonase mamutul in prima parcare ce ii iesise in cale, cu gandul de a face autosopul. Lucrul se dovedi teribil de complicat la aceasta ora tarzie din noapte. Asa ca bajbai prin intuneric pana ce gasi, nu departe de masina abandonata, un loc ce i se paru corespunzator ca adapost pana la venirea zorilor si se culca.
Abdulah zarise de departe camionul sau. Vru sa se manifeste ca un temperamental ce era, dar pistolul din ceafa ii reduse in mod substantial elanul firesc.
Atent la trafic, MM intui rapid cursul evenimentelor. Aparent impasibil la reactia lui Abdul, isi disimula adevaratele intentii si sub masca de individ neajutorat, scanci catre unul din tortionari:
- Domnule, trebuie neaparat sa opresc. Stiti, eu sunt o persoana mai emotiva si in momentele de stres puternic trebuie sa-mi descarc emotiile negative.
Tacerea mofluza a interlocutorului sau nu-l descuraja pe versatul detectiv. Folosind limbajul universal al mainilor, facu niste gesturi atat de expresive, incat si ambasadorul mafiei ruse a inteles dorinta imperioasa a omului de a se linisti la adapostul unui arbore din decor. Cu un marait aprobator, ii facu semn sa opreasca masina si sa patrunda in feericul peisaj al craiovei suburbane. Pe fondul acestor negocieri de bun simt, cobori din masina sub atenta supraveghere a celor doi ticalosi si se indrepta spre o cladire ce se itea din noaptea de taciune.
Evenimentele ulterioare s-au constituit intr-un final apoteotic al activitatii specifice desfasurate de catre MM. Fluierand acelasi cantecel deochiat pe care l-am ascultat si in prima parte a relatarii noastre, detectivul folosi mainile in scopul marturisit anterior, eliberand in noapte un fluid fierbinte peste fata lui Fedia care, intr-un moment de manifestare pentru inca o data pe parcursul acestei nopti al fatalitatii, se odihnea exact in acel loc. trezit brusc din somn, mercenarul se ridica brusc cu arma indreptata spre agresor. Derutat de aparitia fantomatica, MM inregistra un recul care il propaga in balta la a carei aparitie contribuise decisiv. Cu orizontul semnificativ largit de disparitia din decor a detectivului, cei doi racketi isi slobozira puscoacele in directia lui Fedia, primind o riposta pe masura. Trei trupuri s-au prabusit pe caldaram, iar fortele antiteroriste s-au itit de dupa arbustii care le camuflasera prezenta, punand astfel punct inca unui capitol din lupta cu crima organizata.
Intr-una din incaperile Politiei municipale, colonelul Adrian Goga tocmai il servea pe eroul acestor intamplari cu o cafea.
- Maestre, faci ce faci si intri mereu in belele. Parca ai fi un paratraznet pentru borfasi. Ii atragi pe toti.
- Ei, spuse cu modestie MM, varsandu-si cafeaua fierbinte pe pantaloni.
- Sa ti-i iau pe puncte. Feodor Pavlovici Petrov tocmai punea de un trafic de armament cand a fost gasit de doi lichidatori tocmiti de la Moscova de un clan mafiot caruia, din greseala, ii suprimase seful. In schimbul de focuri din care te-ai salvat in mod magistral, unul din urmaritori a fost ucis. Petrov a fost grav ranit, dar va scapa cu viata.
- Abdulah Saidid avea masina captusita cu droguri. Il urmaream de mult, ii intinsesem o capcana, dar el a venit spre Manipulator precum fluturele pe lampa.
In ceea ce il priveste pe Ronald Balairau, facea parte dintr-o retea internationala de pedofili. L-am dovedit datorita caietului criptat gasit asupra unuia cu numele de Gore, pe care nu am inteles de ce il transportai in portbagaj. La interogatoriu i-am spus nefericitului ca pricepem de ce i-a furat americanului hainele si lenjeria, dar nu am inteles de ce i-a furat si caietul, care mai era si scris.
Ne-a marturisit ca dorea sa i-l daruiasca mamei sale pentru a fi folosit in activitatea sa de mic intreprinzator, angajat in activitatea de edificare a economiei romanesti de piata: �Da floare, baieti! Da floare!�
GATA
de Florin ONCESCU
fragment din proza care da titlul volumului aparut la
Editura Ramuri, 2003
Textul integral la Biblioteca
Acum trei ani, pe la sfarsitul lui aprilie, mi-am luat prima mea masina in Canada. Pamfil mi-a facut cadou lopata lui de dezapezit, unealta obligatorie in trusa unui automobilist, pe-aceste meleaguri. El unul nu mai are nevoie de ea, mi-a spus, pentru ca nu-l mai prinde iarna pe-aici. Si-gur! Eram la curent cu planul lui de a se intoarce in Romania. I-l aprobam, gandeam la fel, in aceasta privinta. Dar eu venisem de curand in Canada si imi vedeam intoarcerea acasa abia peste doi-trei ani.
A venit apoi 1 iulie, ziua mutarilor la Montreal, si Magdalena s-a mutat la Pamfil... Urmarea logica a legaturii lor de un an vechime. N-au incaput toate mobilele in apartamentul lui Pamfil... Au mai dat din ele prietenilor. Noi ne-am ales cu doua fotolii, o etajera pentru carti si-un pat metalic, pe rotile.
In decembrie, Pamfil nu mai vorbea de intoarcerea in Romania. Magdalena ii ceruse o amanare de un an. Intr-o dimineata, mi-am gasit masina imobilizata in zapada. Mi-am amintit de lopata data de Pamfil, si-am scos-o din camara in care o pusesem in primavara. Doua zile mai tarziu, masina mea n-a pornit decit dupa ce i-am dat curent de la masina unui vecin binevoitor. M-am gandit la baterie, la pierderile de curent in cablaj, la bujii... Seara am trecut pe la Pamfil, sa iau cu imprumut cheia lui de bujii. In strada, printre nametii care ne inconjurau masinile, stanjenit, Pamfil m-a lasat sa inteleg ca i-ar cam trebui lopata. I-am returnat-o pe loc, scuzandu-ma pentru ca n-am facut-o mai devreme, din proprie initiativa. In drum spre casa, am trecut pe la un magazin Canadian Tire si mi-am cumparat o lopata noua. Desi, mi-am spus, nu-mi va trebui decat pentru doua ierni, cel mult.
* * *
Weekend-ul trecut am fost la Quebec. Actiune notabila: o vizita la Muzeul civilizatiei. Am vazut pe indelete expozitia consacrata imigratiei. Imigratia este, din punctul meu de vedere, fenomenul canadian cel mai interesant. Unui scriitor de expresie franceza, evreu originar din Irak, stabilit in tinerete la Montreal, ii este consacrata o intreaga sala. Cristina si-a manifestat admiratia pentru modul in care acel om a renascut, ca scriitor, intr-o alta limba decat cea a copilariei (araba, presupun).
Remarca ei n-a fost dezinteresata. Eu am ideea mea fixa cu intoarcerea in Romania, idee care Cristinei ii sta ca un os de peste in gat. Cristina considera ca fixitatea acestei idei denota lipsa mea de ambitie, lipsa de curaj, epuizarea. De obicei mi-o combate cu apropouri vizand stimularea orgoliului meu de inginer. Aduce in discutie, din senin, cazul cutarui tanar inginer bulgar care a prins o slujba platita fabulos la o firma din California... Cristina o cunoaste personal pe maica-sa... Eu am o slujba care nu-i platita fabulos, totusi nu par prea atins de invocarea exemplelor de acest fel.
Admiratia subita a Cristinei pentru scriitorul venit din Irak s-ar putea traduce astfel: Bine, de acord, nu vrei sa lupti pentru o slujba bine platita de inginer in America... Incearca atunci sa fii scriitor in America... Unul care publica aici, intr-o limba de aici... Unul care e platit aici... Ia sa te vedem, poti?
Suntem in paradis
De Sfanta Maria, hotarasc sa raspund invitatiei poetului nostru, Marin Malin, si sa-l vizitez. Cristina nu vrea sa mearga, pretinde ca ea una n-are timp de pierdut... pe bautura si pe discutii idioate... dar ca eu unul nu trebuie sa ratez evenimentul, ca doar ma potrivesc de minune cu sarbatoritul... Si Magdalena accepta invitatia, dupa ce se asigura, vorbind cu noi la telefon, ca nu se va trezi singura cu poetul. Pamfil nu se duce, imi subliniaza Cristina, cu inteles, dupa ce termina de vorbit cu Magdalena.
Ma intalnesc cu Magdalena la doi pasi de blocul de apartamente in care locuieste poetul... Bloc al primariei, cu chirii reduse. Magdalena are o rochie rosie, scurta, fara maneci, care-i pune in valoare rotunjimile. E venita, cumva, impotriva dorintei lui Pamfil. Asa se-ntampla in orice cuplu... Unul e mai dornic de distractii decat celalalt... Am adus, fiecare, cateva canete cu bere. Parem la fel de dispusi sa le-ncepem.
Cateva minute dupa noi, la usa poetului apare ultimul invitat, un francez numit Percil, insotit de doi caini de rasa setter. Un tip de patruzeci si ceva de ani, slab, zambitor...
Percil ne prezinta cainii... catelele, mai precis: �la princesse� si �la paysanne�. �La paysanne� are o fire comunicativa, se freaca de picioarele tuturor si cerseste mangaieli... �La princesse� sta numai la picioarele stapanului si isi intoarce botul in profil cand se simte privita.
Poetul a scos ceva de mancare. De baut se bea berea adusa de invitati. Vinul din productia casei este lasat la urma.
Percil are date in comun cu personajul interpretat de Marlon Brando in �Ultimul tango la Paris�. Ne spune poetul, pe romaneste: Nevasta i-a murit de-un cancer, acum sase ani... Iar acum cateva luni l-a lasat prietena, una cu care traia de vreo trei ani... O tarfa pe care am avut-o si eu, precizeaza, soptit. Acum isi castiga viata ca sofer dar individul a studiat candva filozofia... E sofer c-asa vrea... Ar putea sa fie profesor! Ascultandu-l, Percil zambeste, putin jenat. Ceva-ceva tot trebuie sa priceapa.
Aflu ca sub impactul intilnirii cu poetul, Percil a inceput sa scrie versuri... Excelente! spune poetul. Ne recita pe dinafara doua-trei versuri din creatia discipolului... Cugetari, metafore... Greu de spus daca au sau nu poezie in ele...
In timp ce poetul cauta ceva pe o caseta video, este randul lui Percil sa vorbeasca despre poet. Percil a detectat la poet �pasiunea� si �iluzia�... Femeile si bautura... Il priveste cu intelegere... Il considera �vagabondul cel mai bine organizat de pe planeta�, ceea ce nu-i rau spus.
Acum poetul ne roaga sa privim cu atentie caseta. Este o inregistrare din timpul recentei vizite pe care dumnealui i-a facut-o iubitei, o romanca din New-York. In film apar ca personaje poetul si iubita lui - o doamna aratoasa, de vreo cincizeci de ani (poetul se apropie de saizeci), mama iubitei, fiica iubitei si prietenul ei � tineri spre sfarsitul studiilor universitare.
In prima scena, poetul, lejer ametit, ridicat in picioare, cu un pahar in mana, declara: �Nu exista Dumnezeu!� Mama iubitei, asezata la masa, pare amuzata. Iubita dovedeste calitati actoricesti de mare clasa: �Cum poti sa spui asa ceva? Harul tau de a scrie versuri minunate, cine ti l-a dat?� In film, poetul pare descumpanit. In carne si oase, alaturi de noi, ne sopteste: �E desteapta!�
A doua scena ne-o arata pe fata iubitei, razand si acoperindu-si fata cu palmele. �O fetita�, spune poetul, de langa noi, neconvingator. Brusc apare in cadru capul prietenului fetei. Prietenul, un blond carliontat, spune catre camera �Hello, guys!� Apoi isi scoate limba din gura si-ncepe sa si-o agite, ca o profesionista a strazii. Din �off� se aud rasetele fetei. Magdalena rade si ea. Poetul comenteaza: �Un magar... Nu ma pricep cum sa-l sterg�.
A treia si ultima secventa este continuarea primei. Poetul si iubita lui vorbesc despre poezie, asistati fiind de mama iubitei. Punctul culminant este atins atunci cand iubita il intreaba pe poet: �De ce scrii tu, Marin Malin?� Dar raspunsul imi scapa, pentru ca peste imaginea de pe ecran mi se suprapune, in gand, chipul Adonisului pervers, scotandu-si limba. Are dreptate poetul sa-i poarte pica.
Dupa terminarea casetei, Magdalena apreciaza ca iubita este o doamna bine. Eu adaug ca pare o doamna citita, de asemenea. Poetul confirma... La acest capitol, iubita lui este un fenomen... Citeste cum altii respira... ?i numai carti serioase, una si una...
***
Cum stocul de bere s-a epuizat, trecem pe vin. Percil da semne ca vrea sa plece... il preseaza tovarasele patrupede, care se simt neglijate... dar poetul il roaga, imperativ, sa mai ramana.
Poetul ne priveste apoi, pe fiecare, pe rand... Se pregateste sa dea un nou impuls conversatiei. Incepe, ca poetii, pe departe.
- Azi-dimineata, la sase, am fost la gradina... Am vazut pescarusii, facand cercuri deasupra capului meu... Am ridicat mainile spre ei... iar ei au inceput sa ma strige pe nume... Va jur! Ziceau: Ma-ri-ne! Ma-ri-ne! M-am intins pe spate, pe pamant, si i-am ascultat strigandu-ma. M-am simtit ca acasa, la marea noastra, la Tuzla.
Gradina in chestiune este o parcela de zece metri patrati, inchiriata de primarie, pe-un camp din vecinatatea locuintei. Presimt unde vrea sa ajunga poetul. Nu ma insel.
- Prozator! (Poetul imi spune, de obicei, �filozof�, dar acum postul acesta e ocupat de Percil). Asculta-ma! Lasa dracului intoarcerea! Aici suntem in paradis! Da! In paradis! Dar nu ne dam seama!
- Ba unii ne dam, spune Magdalena, razand.
Eu nu spun nimic. Percil priveste scena cu interes. Poetul continua, inspirat.
- ?ara... tara exista aici! (Isi ciocaneste capul cu-n deget). Ce-i acuma acolo nu seamana cu ce stim noi! Daca te-ntorci, te iau de prost! Sau, daca nu, te vor simti strain... Vei fi pentru ei... canadianul!
- Vom vedea, spun, ca nepoetii.
- ... Da� daca faci prostia sa pleci... nu ma uita! (Tonul vocii poetului devine ambiguu, jumatate glumet, jumatate serios). Te scap eu de mobila! Ne-am inteles? ?i nici pentru calculator n-as zice nu... Da, prozator?
S-a facut miezul noptii. Intre timp, luati cu vorbele, am inaintat bine cu vinul. Mai ales poetul... Cand Percil se salta de pe scaun, cu intentia evidenta de a pleca, poetul ii face un semn, cu palma intinsa, sa astepte. Se intoarce apoi spre Magdalena.
- Tu ce faci, Magdalena? Ce-astepti de nu-ti scoti rochia asta odata? Uita-te si tu in jurul tau! Suntem aici un poet, un prozator si-un filozof! Ce vrei mai mult? ?i toti te asteptam pe tine! Pai... se poate? Repede, te rog!
Magdalena are pe fata un zambet stresat. Nu spune nimic. Priveste in directia poetului, dar dincolo de el. Percil in schimb il priveste de-a binelea, amuzat. Eu nu iau nici o atitudine, curios sa vad mersul de la sine al lucrurilor... Dar poetul, dupa cateva clipe de tacere, simte ca are nevoie de ajutoare:
- Prozator! Zi-i si tu, ca se jeneaza!
Neimplicarea mea ar fi acum o optiune. Ma trezesc razand, ca dupa auzitul unei glume bune. Rade si Magdalena... Un inger depravat a trecut printre noi...
Chiar inainte de plecarea lui Percil, Magdalena il suna pe Pamfil. Aparent, are dificultati in a-l convinge sa vina s-o ia cu masina... Il roaga... Insista... Pana la urma reuseste... Dar va trebui sa coboare in fata blocului, pentru ca el unul nu are chef sa urce...
Sun si eu acasa. �Unde esti�, ma-ntreaba Cristina, cu o voce ciufuta, de sculat din somn. �Pai... la poet, unde sa fiu? Plec acum.� Drept raspuns, Cristina imi tranteste telefonul. Vorbesc singur, pentru urechile celor din jur: �Vin repede. Pa!�
de Dina CALIN
Partea I
- Esti dezgustator! Nici prin minte sa nu-ti treaca!
- Toata Mamaia e cu ochii pe ea. Toti baietii din formatie, toti marinarii, toti turistii, toti ii fac curte. Frumoasa, desteapta, plina de aur si de dolari. Si umbla mereu singura, seara prin baruri, ziua la plaja, pe faleza... Pana la urma tot ii face vre-un tigan felul si ii mai fura si banii. Macar eu o voi proteja.
Imi placea cand ii auzeam pe unii oameni spunand "plin de bani si de aur", imi placea sa aud cum li se umple gura de cuvantul "plin", imi placea adica sa rad in sinea mea de tonul vocii lor cand rosteau asta, de marginirea pe care si-o afirmau parca cu mandrie si cu nespus entuziasm pentru golul din ei... Sa rad cu un fel de ras trist. Sa observ cum cadeau de pe piedestale vechi idoli pe care-i avusesem in copilarie, oameni ce candva mi se parusera grozavi, cu
care voisem sa seman, cum era chiar fratele asta al meu...
- O vei proteja pe dracu! Ar trebui in primul rand sa o protejezi de tine insuti!
- Nicoleta, surioara... cere-mi ce vrei! Dar fa-mi cunostinta cu olandeza ca mor dupa ea.
- Uite ce este Codrut, esti un baiat neserios. Poti tu sa fii fratele meu o mie de ani. Olandeza este o fata fina, sensibila...
-Exact! De-aia si doresc sa fac cunostinta cu ea! Este iubirea vietii mele! Pe ea o astept de cand ma stiu! Ma insor cu ea si te sponsorizez, pe cuvant, nu fii proasta! Scapam si noi din lagarul asta imputit!
Tacere.
-Si daca...
-Daca ce?!
-Daca nu o vor impresiona farmecele tale?
Cu o autoironie controlata ce se voia nu modestie ci simt al umorului dezvoltat, dar destul de sigur de el:
-Crezi ca e posibil asa ceva?
-Greu, desigur... am raspuns zambind cu mila, cu ironie fiindca intelegeam ca nu pricepe fiindca nu vrea, dar si cu suficienta dragoste ca sa nu se inhibe si sa continue nestingherit... Din pacate poate...
-E clar ca a venit la agatat. Toate nordicele au auzit ca avem baieti frumosi... si "buni"...
In sfirsit ii pica fisa:
-Crezi ca...
-Nu stiu...
-Tu fa-mi cunostinta cu ea ca o vindec eu!
-BTW, am mari indoieli ca ai fi in stare fratioare, la o adica!
-Cum surioara sa te indoiesti de mine?! Eu sint cel mai gentil, cel mai delicat. Iti promit ca o sa fiu un mare domn si n-o sa te fac nicicum de rusine. Imi place sincer de ea. Cine stie daca nu e ea my soul mate?! De cind imi caut si eu o femeie, o femeie adevarata!
-Codrut, inceteaza!
-Doar daca nu esti geloasa tu...
-Ha ha ha! Codrut, ce vorbe sunt astea...?! Geloasa pe tine ori pe ea...?!
-Macar de-ar fi asa!
Dialogul cu frate-meu o lua ca de obicei pe o panta de-a dreptul stupida de-acuma si ma enerva. Mi-era si somn desi nu ma sculasem de mult. Ma culcasem insa foarte tarziu noaptea trecuta. De fapt dimineata, nu ma culcam niciodata evident inainte de ora patru fiindca la doua abia se termina programul. De obicei mergeam imediat ce mancam ceva in camera mea, ma spalam si ma culcam. Eram una dintre putinele din echipa care cautau sa traiasca o viata cat mai aproape de normal in ciuda meseriei de artist, "noaptea vesel, ziua trist". In dimineata aia ma culcasem insa la 6 si la 11 nu mai putusem sa dorm din pricina reflexului foamei.
Chiar atunci a aparut in usa restaurantului Natasha (ciudat nume pentru o olandeza get beget, nu, asa voise insa mama ei sa-i puna numele din simpatie pentru o balerina sovietica, mama ei fusese si ea balerina la viata ei, de-aia Natasha, dupa cum imi povestise in noaptea precedenta cand dupa spectacol se asezase la masa noastra langa mine oarecum din senin, de-aia si ramasesem in ciuda obiceiului meu pana tarziu la restaurant, ma felicitase, apoi schimbasem politeturi si apoi intrasem intr-o conversatie absolut fermecatoare despre nici nu mai tineam minte ce dar stiu ca ajunsese sa-mi marturiseasca ca avea mare simpatie pentru meseria asta pentru care i-ar fi placut si ei sa aiba aptitudini).
Frate-meu a inceput sa-mi traga picioare pe sub masa si sa ma ameninte printre dinti. Nu ma interesa insa sa ii fac jocul de data asta. O facusem de multe ori cu multe prietene si pe toate le tratase mai intai bine si pe urma, cand voise sa scape de ele, rau. Era frate-meu dar avea multe carente de caracter. Incercam de cand ma stiam sa-i fac
educatie dar nu se lipea de el nimic. Vesnic, vesnic, vesnic, precum si in primii ani de viata: avea nevoie de mine, ma invaluia, ma aburea, ma zapacea; nu mai avea nevoie de mine, deveneam inexistenta.
Cel mult o piedica... Dar se purta asa cu toata lumea, asa ca nu stiu daca am ce sa-i reprosez...
Insa visul i s-a implinit fara ca eu sa pot face ceva. Indata ce m-a zarit Natasha a venit la masa noastra cu un zambet mare pe fata. O reactie ca asta era relativ unica in comportamentul ei dupa cum mi-a explicat frate-miu mai tarziu care ii cunostea fisha in mare detaliu de la toti cei pe care prezenta ei de doua saptamani pe litoral ii intrigase. "El este fratele tau?" m-a intrebat si a facut o fatza foarte nostima care exprima incantare. Nimeni nu observase cat de prietenoasa era Natasha se pare. Frate-meu s-a umflat pe data in pene socotind ca a dat lovitura si simtindu-se cu prada in dinti, si-a spus numele, i-a explicat ce inseamna codru si codrut si i-a recitat versurile corespunzatoare. Fata razand a incercat sa pronunte si sa memoreze rima eminesciana dupa care ne-a intrebat daca am mancat si daca este ok sa se aseze linga noi. "Desigur, desigur!" a raspuns frate-meu pe loc, apoi i-a oferit o tigara pe care ea a refuzat-o politicos pe motiv ca nu fumeaza decat tigari proprii si personale. Apoi a scos dintr-o posetuta foarte delicata cu gesturi grozav de feminine o cutie foarte masculina de tabac si alta cu niste foite si a mesterit cu multa indemanare si gratie o tiagara fara filtru pe care mi-a oferit-o mai intai mie, apoi lui Codrut fiindca eu i-am spus ca nu fumez. "Asa e" si-a amintit ea de aseara cand mai refuzasem una si apoi a intrebat daca ma deranjeaza sa fumeze ei acolo langa mine. In timp a facut a doua tigara. Eu am dat din umeri, Codrut s-a ridicat insa foarte ingrijorat dintr-o data de sanatatea mea, Natasha l-a urmat pana cativa metri mai incolo in poarta restaurantului si au inceput amandoi sa fumeze si sa vorbeasca si sa rada cu aerul a doi tovarasi vechi de armata. Au venit apoi si s-au asezat iar. Femeia tacea privind spre mare, eu la fel, in timp ce frate-meu vorbea singur (ca de obicei) nesaturandu-se sa se auda si sa se auto-admire, luand aprobarile noastre politicoase drept impartasire totala de opinii.
Scrisoarea 8, "Calatorii" de Gabriel BURLACU insotita de comentarii prietenoase de Andana CALINESCU
In cele patru zari ale Pamantului.
Ma strecor incet printre randuri
doar in gluma...
ia-o ca joc
plec cu tine prin lume
nu-i bai
indata cobor.
Visul era intretinut de citit.
Visul ...
venea si la tine?
citeam randuri de carti
roase incet sistematic ...
plecam cu Mikluho Maklai
si ma intorceam cu Kontiki..
o ce mult calatoream
in cutia mea de beton de la etajul doi cu balcon
ce dadea inspre piata de flori si mistere ce umpleau
noptile verii de larma si zvon...
cateodata..
ti-am spus?
se auzea un cant de chitara...
era el...
baiatul acela
cu ochii albastri
dus printre ingeri de acum
si el citea si ma
gasea mereu printre pagini
eroina din vis
blestemand marunt
ciudata mea fire
ce traia cu capul in nori
cum am spus
etajul doi
cu balcon.
doar
amagire si
inchipuire..
Am vazut aproape cincizeci de tari,
O treime din Pamant.
Da, ...statistica asta ne umple viata de cifre...
ce bine de tine si cat de bogat
ai in suflet acum frumuseti
de bagat..
ai avea si mai multe de spus
cand troienitele ierni spre tine or veni...
mai este... mai este ...
Intre timp,ce grav,am imbatranit.
Daca mergeai tot spre soare rasare
luai timpul mereu inapoi
veneai precum in basmul cel vechi
intors neschimbat spre ce nu mai este,
ramas tot tanar mereu,
calator,
spectator,
la a lumii
neinchipuita si grea
dureroasa, minunata poveste.
dar atunci,
dar atunci,
doar privind
exterior,
ramaneai
un strain
calator, pelerin,
pe drumuri de fum
netraite nicicum.
e aici un aproape...ca un zvon dus de ape .... albastru asta nu iese, ma jur, ..cum ca ar fi sa mai fie planuri de.................................................................... calatorie............................................................................................
de Geta HANNA
Cand m-am reintors pt prima data in 1996, harta spirituala s-a mototolit brusc si am avut destule dificultati pana sa reusesc s-o netezesc si s-o reorganizez, mai ales ca reperele geografice si sociale erau si ele modificate. Incepand cu schimbarile datorate Revolutiei de la 1989, trecand la membri de familie care s-au mutat la Sineasca si terminand cu rearanjarea arhitecturii urbane.
Si voi care ati persistat cu domiciliul in Craiova ati trecut prin schimbari cat de cat similare, dar fiind acolo ati avut timp sa le metabolizati incetul cu incetul, sa le asimilati, sa le verificati intre prieteni si alti martori de fata. Pt mine a fost un soc, cum probabil se intampla atunci cand mananci prea mult si multe pe stomacul gol, sau pe inima goala cum bine spune romanul. Caci mi s-a aplecat in primul rand la inima.
Sunt strazi, copaci, garduri, case, care pur si simplu devin repere si "monumente" pe harta pt ca CEVA semnificativ vietii personale s-a intamplat acolo. Primii pasi, primele plimbari de mana cu tata, primele excursii pe tricicleta, primul drum la scoala, primul sarut etc. s-au gravat in memoria mea atasate de anumite repere
O buna prietena care renuntase la posibilitatea de a se stabili in strainatate datorita fobiei de locuri si situatii noi, necunoscute, acum recunostea cu stupoare cum toate s-au schimbat, cum i-a fost tras presul atat de familiar de sub picioare si cum a plecat fara sa ...plece.
Am decis sa trec la treaba si sa invat noile trasee: in oras, in societate, in familie. Si cu pasul si cu sufletul. Am avut parte de prieteni devotati si intelegatori, am avut responsabilitatea manutzei fiului meu in mana mea si, impreuna, treptat, am inceput sa ma indrept catre casa, am sosit ...la destinatie .
sau
UZINA VISELOR
de I.C.
talmacire dup? fratele Ilie Melcu, de parintele Visarion
Roman foileton
Introducere, capitolul 1
�Nimeni nu te va ajuta. Nimeni nu te va invata . Toti vor fi impotriva ta. Va trebui sa gasesti cai pentru a-ti realiza scopurile, impotriva tuturor. Trebuie sa fii foarte, foarte inteligent��
Oare, din ce teorie sociologica este desprinsa aceasta cugetare adanca a Apostolului? Din cea care considera ca oamenii vor sa munceasca, le place munca, munca ii bucura, sau din cea care considera ca oamenii fug de munca, sunt lenesi, si trebuie obligati sa munceasca, motiv care le provoaca o suferinta psihica si trupeasca? Dupa indelunga experienta duhovniceasca, pot sa spun ca nu stiu ce credea apostolul, dar cu siguranta, langa el munca devenea o bucurie a suferintei, si psihica, si trupeasca.
Apostolul Strongu�, aidoma Sfantului Mitica le Grand, face parte din categoria dirijorilor care vaslesc din toate puterile, din maini, din picioare, in fata unei orchestre care tace. Pentru bani. Din cand in cand, cate un sunet banal mai razbate dintr-un oboi, clarinet sau chimval.
Ma aflu in preajma unui eveniment care dezlantuie pasiuni in Uzina Viselor: negocierea aripilor. De aceea, o privire in urma este un lucru necesar, pentru evitarea greselilor viitoare.
1. Am plecat in Kortinia acum 7 ani. Conditiile erau extraordinare pentru un om care gustase din paradoxurile Institutului de Inalte Studii Morale in propria tara. Salariu in tara si 9 dolari pe zi in cele doua luni de pregatire afara. Plus cazare, chiar daca intr-o cazarma cu paturi suprapuse, dar curata, si mancare, gratuite. Plus o masina de spalat pe scara.
Seful de proiect de rugaciune kortinian, si Sfantul Mitica le Grand, au gasit de cuviinta sa ne ceara sa invatam limbajul Progres, de rugaciune, in cinci zile. Nu comentez. Mai intrebati. Dupa doua saptamani programam binisor. A fost chemat un expert sa analizeze ce am scris. A fost placut impresionat. Mi-a intrevazut un viitor fericit. I-am spus ca sunt sceptic. Nu a inteles. Ce altceva imi ramane acum, dupa 7 ani, decat sa ma explic.
In primul rand, seful de proiect mi-a modificat proiectul de trei ori. Dupa fiecare maraton spre finis care ma epuizase. Dupa o luna, nu mai munceam decat eu. Un coleg mai tanar, abandonase. Alti doi colegi, erau specialisti. Se stie ca specialistii nu muncesc. Se roaga doar, si � asa cum fac si eu, ajuns dupa 7 ani, specialist - comenteaza.
Dupa 5 ani, Sfantul Mitica Le Grand ma intreaba: �Frate X, Apostolul Strongu nu intelege ce se intampla? Cum dv � care aveti referinte excelente din Kortinia � nu aveti rezultate in Calicia?�
Sfanta ipocrizia este dubla, dupa umila mea opinie. In primul rand, nici un kortinian nu mi-a propus, dupa 2 luni de munca in Kortinia, sa lucrez in aceleasi conditii pentru Uzina Viselor, desi eram un sclav platit la o zecime din pretul unui kortinian. Chiar daca aveam referinte exceptionale. De ce oare ?
Nici in Calicia referintele exceptionale nu erau o buna recomandare. Puteau � bunaoara � sa miste un sfant scaun mai jos pe organigrama.
Pe doua directii � si interne , si externe � o calitate exceptionala deranja. Din pacate, ca sa trag aceasta concluzie mi-au trebuit 7 ani, si mai multe colaborari, sub glorioasa directiune Le Grandiana, apoi Stroanga, cu Institutul de Inalte Studii Morale. Desigur, daca l-ai fi intrebat pe Sfantul Ciupiban, in conditii de dialog ideale, el ti-ar fi spus ca Sfanta organigrama este un concept depasit moral, si sfanta ar fi organizarea pe obiective date si realizate. Cum nici o tabara � nici calica, nici kortiniana � nu avea sinceritatea sa recunoasca faptul ca atunci cand nu se roaga cu har, trage mata de coada, icedia continua, pe sfantul maslu al mantuitorului salariu.
Desi simula toate metodele moderne de rugaciune (vezi brain-storming-ul ), sistemul piramidal neglija unul fundamental, mai bine zis il ducea pana la ridicol: stimularea ucenicului. In locul acesteia, prefera salarizarea din belsug a unui vataf care invata pe genunchi si arta stuparitului, si avea misiunea sa culeaga toata mierea de la supusi.
va aparea pe 1 iulie si va fi despre ...
"Tata"
Pornind de la Ziua Tatalui, vorbim despre ce inseamna relatia paterna
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)