|
|||||||||||
|
Ica CHITU
de Marius DOBRIN
-E liber?
-Da, poftiti!
M-am asezat in dreapta, Corina in stanga unei perechi de tineri care mai mult ascultau decat indrazneau sa rosteasca vreun cuvant. In fata lor un tanar cu fata prelunga, ochi surprinzator de verzi, buze carnoase. Langa scena se zarea o carja metalica. S-a intors cu fata spre mine si cu glas timid, rostind greoi cuvintele, a inceput sa-si spuna povestea.
Plecat acum trei ani in Irak afost ranit de o mina pe cand juca fotbal. A ramas cu o rana in picior, cu dificultatea vorbirii dar mai ales cu tulburari sexuale. De aici suferinta.
Laurentiu BARBUICA
Marius DOBRIN
foto: Laurentiu BARBUICA
-Ma numesc Marcel.
A pronuntat �Marsel�, din spatele ochelarilor rotunzi radeau doi ochi misteriosi, zambetul larg putea sa ascunda orice numai ca pe Laurentiu Stratan il cunoasteam de mult, dintr-o celebra promotie a facultatii de teatru din Craiova. In cadrul asociatiei �I.S. Dragulescu' s-au mai implicat si Catalin Baicus si Ramona Dragulescu si Adela Minae, Dan Andrei si alti tineri actori si studenti. Decisi ca prin proiecte cum a fost acesta, �Unde, cand, cum?�, sa trezeasca interesul pentru teatru al tinerilor, al celor care au uitat poate de farmecul acestei arte. Happening care sa incite intamplatorii trecatori sa intre in joc. Vlad Dragulescu a vorbit despre cate vor sa faca. Sunt tineri, frumosi, talentati, cu energie. Le pot face pe toate...www.dragulescu.ro
Asa a inceput stagiunea teatrala 2006-2007.
P.S. Daca stau bine si ma gandesc poate ca stagiunea a inceput cu 2 ore mai devreme, prin lansarea revistei �SpectActor� a Teatrului National Marin Sorescu din Craiova.
Uca Maria Iov Brouss.arte
Dan PREDESCU
Dan PREDESCU
Laurentiu BARBUICA
Teatrul Anton Pann
Sorin Ionescu
Ramona Dragulescu
Stefan CARAMAN
Foto:Laurentiu BARBUICA
Adrian GRAUENFELS
Nicu Dan GELEP
Liviu MIRCEA
de Uca Maria Iov-Brouss.arte
Tom KINTER
In vremea liceului de arta a anului 1968-69 nu profesorii, nu secretarii utc tzineau cenaclu de poezie ci, iata, elevii Albici si Purcarete care promovau marea poezie din cultura universala.... Colegii de clasa mi-au cerut sa cant cantzonete italiene, iar sefii de cenaclu nu s-au opus, ba chiar si improvizatzii de jazz, chitare si flaute se auzeau la seratele de poezie. (Imi amintesc momentul dedicat lui Baudelaire, cand am prezentat un portret al poetului si poezia sa "Mama").
L-am reintalnit pe Silviu, ani mai tirziu, cand aveam o expozitie de desen-poem in foaierul Teatrului Foarte Mic. Silviu era regizorul principal al teatrului si m-a invitat sa lucrez scenografie costum pentru o piesa de teatru ce se afla-n repertoriu. Imi spusese: trebuie sa plec in turneu, uite pe baza acestor idei in mare, pana revin din
1: Pe cand nu se vedea"
Irael
Anca DOROHOI
Dan IANCU
Camelia CAPRARIU
Andana CALINESCU
Theodor PALLADY
Liviu Florian JIANU
Ionela CHITU
Oana MEA
Evident in cursul punerii in scena totul era lucrat cu migala, cu spatzii de mare libertate si loc de respiro, Silviu Purcarete continuind sa fie geniala prezentza de lider cultural...sclipitor de inteligentza, o prezentza de lider autentic, poate doar mai trist decat era pe vremea liceului...
In regia lui Purcarete fiecare primea drept la univers prorpiu, fiecare era stimulat sa inventeze, sa improvizeze, sa propuna idei...Mie insami, cea care eram de-abia sosita-n viatza teatrala mi-era data mana libera. Evident ca spectacolul devenea o comedie spumoasa, sala hohotea de ras.
I-am imbracat in salopete pastelate: alb, roz, bleu, galben pal, salopte cu umeri inaltzi de supermani...si ce actori dom'le, ce regizor !
...
Prin 1986 iata-ma urcand si coborand scarile inspre secretariatul literar si cabinetul directorial, cautandu-l pe directorul Dinu Sararu; incercand sa-l conving sa asculte cantecele mele, pentru ca vroiam sa ma propun in spectacol de autor. Dupa luni de zile, domnul Sararu accepta si iata ziua auditziei. Tot colectivul secretariatului literar, actorii, regizorii si scenografia in sala, eu si Octavia pe scena(Octavia la pian). Dupa vizionare, Dinu Sararu spune: "... iata, ai doi regizori aici, trecetzi la treaba." Siviu Purcarete si Cristian Hadgiculea urmand sa regizeze, secretariatul teatrului propunandu-ma pentru examenul de atestat muzical. Pe acesta,-examenul de atestat- il obtinui in primavara '87 cu brio insa niciodata nu ajunsei a pune spectacolul in scena, pianista ramanand gravida renuntza la cariera artistica, pianistul era luat in armata, iar din 89 incolo, suava poezie a cantecelor mele chiar nu mai avea nici loc de mers in poante, in spatziul urlator ce venea instalat...
Viorel MURESAN
Diana SIMIONESCU
Ramona IANCU
Andrei MEDINSKI
De teatru"
Mircea NASTASIE
Nick DARASTEAN
Corina CRISTEA
Gabriela VLADUTU
Mihai VAKULOVSKI
de Dan PREDESCU
Mihaela COTU
Spectacolul a fost realizat in regie colectiva: cica n-ajungea o bata la un car de oale.
Cabotin: i se pot citi pe fata toate calitatile pe care nu le poseda.
Critic intransigent: "Capodopera se numeste acea creatie careia i se pot
Parter si etaj"
Dina CALIN
Uca Maria Iov Broussarte
Adrian RACHIERU
Nusa ILISIE
Constantin Dinulescu & Marcel Iures, foto: Dan PREDESCU
Nelu FERMAN
Dilema: oare intre infatuarea agresiva a tineretii si manierismul batranetii mai e loc si pentru altceva?
Drama: singura drama reala e inadecvarea la mediu; restul e teatru.
Istoria literaturii dramatice: e un autor atat de celebru, incat nici nu e nevoie sa-l citesti.
Sarutandu-se pentru intaia oara cu adevarat si nu mimand ca pana atunci, cei doi avura senzatia deliranta a libertatii. Din primul rand, unde ma aflam, se vedea bine. Si m-am intrebat daca era, intr-adevar, libertate in ceea ce faceau ei. Pentru prima oara nu mai erau crispati, jucau bine. De fapt, traiau coincidenta propriei pasiuni cu textul invatat pe de rost. Aceasta era libertatea?
Furtuna, in regia si decorul lui Ciulei, cel mai frumos decor de teatru din cate am vazut vreodata: o biata cada de zinc inconjoara spatiul de joc, plina cu un lichid de culoare inchisa, in care plutesc statui, carti, armuri, instrumente muzicale � si iata ca, inteleg, in albia Istoriei curge un fluviu de sange.
Nu e nevoie sa-i dezbraci pe actori; pentru a sugera o profunda intimitate, ajunge o tigare fumata in doi.
La fel ca si pe scena, in existenta noastra cotidiana printre ceilalti, fiecare gest are o semnificatie. Sau, mai exact, este interpretat ca avand neaparat una. Iata de ce, uneori, barfeala tatelor � propos de rochia cea noua a vecinei de la parter imi pare ciudat de asemanatoare demersului calificat al cronicarului teatral.
Scrisoarea pierduta cu final mirosind a mititei ? De ce nu ? Mica rautate suplimentara a regizorului adulat (Liviu Ciulei, la Bulandra, in 1975) n-a provocat decat un sanatos hohot de ras. Dar, nu stiu de ce, gandul imi fuge la Murnau si la celebrul sau film Ultimul dintre oameni. Eroul de acolo isi petrecea o buna parte din timp in toaleta unui restaurant, careia ii era ingrijitor. Oare ce-ar fi fost daca si Murnau ?...
De la un timp, am inceput sa fiu constient de faptul ca circul ma atrage mai mult decat teatrul. Vi s-a intamplat cumva si dumneavoastra? Ni s-a intamplat, oare, tuturor? Vreau sa zic, in ultimii zece ani. Sau in ultimul secol. Si daca da, atunci de ce?
-folclor nou-
Rozi BAKO
I.C.
Gyorfi-Deak Gyorgy
Erica KELLER
Gabriel RECHITEANU
Vlad SOLOMON
Ana DOINA
Andana CALINESCU
Daniel CRACIUN
Pentru a intelege, e necesar un sever autocontrol. Pentru a crea, dimpotriva.
La Bulandra, Tartuffe al lui Tocilescu. La un moment dat, eroul ii ofera Elmirei "o caramea de supt". Detectand cine stie ce sugestie � incredibil, dar adevarat! � publicul necheaza, aplauda si emite comentarii la obiect (de notat ca, la pauza, derutat de finalul abrupt al actului I, nu aplauda nimeni).
Laurentiu Stratan, www.dragulescu.ro
Concluzie optimista: daca pana si asemenea oameni au ajuns sa vina la teatru, asta inseamna un mare progres, demn de salutat ca atare.
Materia teatrului o constituie, cu prioritate aproape exclusiva, viata sociala. Conchidem, deci, ca teatrul este o aglomerare de fapte abominabile si sordide.
Bucurestean: persoana capabila sa pronunte "premiera" (cu accent frantuzesc) "pa tara".
Comunicat de presa
La mijlocul lunii octombrie vor incepe repetitiile la o noua productie teatrala in regia lui Adrian Roman, un spectacol din dramaturgia universala contemporana, premiera fiind programata pentru inceputul lunii decembrie.
In luna februarie a anului 2007 va veni la Teatrul Anton Pann un regizor invitat care va incepe lucrul la un nou spectacol de teatru.
Pe parcursul stagiunii, spectatorii valceni sunt invitati la spectacolele din repertoriu: Alice in Tara Minunilor (un spectacol proaspat ce a avut premiera in luna iunie 2006), Trei surori de Cehov, Conul Leonida fata cu Reactiunea de Caragiale, Vacanta in Guadelupa de Pierre Sauvil si Eric Assous, Nebuni de familie de Dana Dorian, Omul de zapada de Lia Bugnar precum si spectacolele teatrului de animatie. Unele dintre aceste spectacole vor fi prezentate si in alte localitati din judet, in judetele invecinate precum si la festivalurile de teatru din perioada urmatoare.
Ne bucuram sa constatam ca lucrarile de constructie la noua cladire a Teatrului Anton Pann inainteaza rapid, prin grija Consiliului Judetean.
Iubitorii de teatru pot afla mai multe despre noi pe pagina web a teatrului http://teatrul.anton.pann.home.ro/
Cine spune povesti? De obicei un pierde-vara, unul care nu stie sa faca nimic, un palavragiu. Omul serios, tace si face. Ba chiar se incrunta cand vremea se pierde cu prostii. Vremea trebuie umpluta cu actiuni, de pilda strangerea de bunuri. Chestia de neinteles este ca, dupa o vreme, moare. Moare si omul si palavragiul.Insasi marea nascocire, democratia, se bazeaza pe o palavrageala fara capete. Altminteri cum sa tasneasca scanteia adevarului? Si adevarul ne e drag noua la fel de mult ca minciuna.Despre ce mai povestesc oamenii astazi? Despre mancare, calatorii, sanatate si depre ei insisi. Si nu se mai cheama povesti, se cheama fictiuni. Si nu-i mai zice palavrageala, ii zice comunicare. Drept e ca nu prea se mai povesteste. Se comenteaza.
Basme populare romanesti insotite de o istorie poloneza
Cristian Alexandrescu - Barnusca (Albina)
Laurentiu Stratan - Ciorba de om
Doru Zamfirescu - Floaca-ntoarsa
Florin Beciu - Sarpele
Raluca Paun - Soarele
Ramona Dragulescu - Fata popii
Radu Constantinov - Cutia verde
Alina Mangra - Mortul
Vasile Marinoiu - acordeon si strigaturi
Regia
ALEXANDRU DABIJA
de Stefan CARAMAN
http://caraman.reea.net/
(Actorul intra pe scena; este imbracat intr-un costum elegant, negru; intr-o mana tine o geanta din piele, iar cu cealalta tine un telefon la ureche; vorbeste) � stai numai un pic� (striga) Jana, am venit! (nu i se raspunde) Jana? (pentru sine) hm� (duce iar telefonul la ureche)� da, nevasta-mea� nu stiu de ce nu raspunde dar nu e treaba ta� asa� unde am ramas� a� zi, te ascult� (aproba din cand in cand, dand din cap, incepe sa se dezbrace� isi scoate haina si o tranteste pe canapea)� trebuie sa te hotarasti frate� overdraft sau capital ?� ce te sfatuiesc eu� pai nu stiu� ai un rulaj bunicel, dar stai prost cu profitul operational - EBITDA� se citeste �ei bi ai ti di ei�� pentru ca asa se citeste, doar suntem in Romania, nu ? (rade)� iar pe CAPEX ce sa mai zic, minus pe toata linia� daca nu te-as cunoaste as paria ca esti genul care face lovele pe pensia bunicii� asa reiese din scripte, in realitate stiu ca evazionezi� hai, lasa, lasa� poftim?� da, e limba romana, pe bune� equity, trend, turneover, assets, liabilities, toate sunt din limba Eminescu (se vede in oglinda) Salut!� ce?� nu tu ma� (rade) M-am vazut in oglinda si-am crezut ca-s altul� ce tampenie�sigur ca glumesc� (isi scoate pantalonii, se impiedica de ei si gata sa cada)� pizda ma-tii� nu tu, nu tu� era sa cad� m-am impiedicat pantaloni, iti vine sa crezi asta ? (rade nervos)� da ma, imbatranesc, fac lucruri din ce in ce mai hazlii� intr-o noapte am uitat comp-ul deschis pe un chat erotic� da, de ce nu ? e mai sigur si n-ai cum sa te indragostesti� stii cum e � ti-o pune pe cap si dupa aia umbli dupa ea ca un caine; nu mai ai liniste, nu mai ai nici bani� (se tranteste in fotoliu, incepe sa se maseze pe sex) in fine, ma cordeam cu una din UK, o boccie, dar stia sa le spuna� do you wanna suck my dick? Yeh babe, gimme to me� gimme all� aaa, yahoo cred, nu mai stiu� (rade) dimineata Jana a trecut prin birou si a vazut� ecranul era maximizat� nu, nu e proasta, nu m-am insurat cu o idioata� ma rog, imi tolereaza unele lucruri� ma costa lunar in jur de 500 de euro � cam la asta se reduce viata mea de cuplu � imi cumpar cinstit evadarile� ma rog, nu stiu de ce iti spun tie toate astea (pentru sine) poate ma aude ca am pus-o�auzi? iti propun un mix, ce zici?� te invat imediat� cumperi , vinzi, de platit tot platesti� platesti mai iute obtii discount, platesti cu intarziere baietii te ard, nu ?� hai ca nu esti chiar idiot (rade)� glumesc ma � sunt obosit� cand obosesc fac glume proaste, intelegi tu� (se ridica si incepe sa se plimbe) cere o limita de overdraft cu posibilitatea de a emite scrisori de garantie� cand ai de plata tragi din limita� cand gasesti un furnizor mai credul ii emiti o garantie si ii platesti cand isi aminteste� la fiecare 3 minute se naste un fraier � tu nu trebuie decat sa-l cauti� (se opreste in fata ferestrei si priveste atent sus) fantastic� fii atent, unde esti? In masina� opreste pe dreapta� nu mai intreba, opreste� opreste dracului o data ca pierzi tot spectacolul!� ai oprit? Ok, acum uita-te pe cer� da ma, pe cer� sus� cerul e sus�Dumnezeule! normal ca e intuneric� vezi?� cum ce sa vezi, uita-te atent� vezi?� niste stele, asa e� cum ti se par?� (incepe sa rada nervos) mici� eu il intreb de stele si el imi spune ca sunt mici� uite cu cine fac eu afaceri� cum care e legatura? Cum care e legatura?� toate se leaga, Tudor, toate frate� durerea mea de cap, pretul la curve, starea natiunii, stelele, toate� vorbesc prostii? � eu vorbesc prostii?� am sa inchid, m-ai enervat� cauta-ma maine la birou, acum sunt extratime� o, nu, te rog, nu face faza asta� vrei sa facturez consultanta le pret dublu? zi, asta vrei?� vorbim
(ramane pentru cateva clipe nemiscat ca pentru a se reculege; se ridica si observa oglinda; se uita in ea si vorbeste; spectatorii il vad in oglinda, personajul sta cu spatele la sala; este in continuare in chiloti, camasa si cravata � asa va ramane tot spectacolul)
Ce fite si la asta�mocagii� am ajuns sa fac afaceri cu mocagii� te suna dupa program si vrea informatii bune gratuit� vrea consultanta� ti-o baga pe aia cu prietenia� �Stefane, hai ma ca suntem prieteni, ce naiba! Daca nu intreb un prieten, atunci pe cine sa intreb?�� Prieten pe dracu�� daca maine m-ar da afara� daca maine as ramane pe drumuri, s-ar cara toti din viata mea� stii cum? ca potarnichile� Stefan e in cacat, fugiti frate!� profit 0, deficit de imagine, riscul de a cere de mancare� m-am nascut intr-o lume neprietenoasa, asta e clar (se apropie de oglinda mai mult) hm� cearcane� imbatranesti barosane� faci burta� (se indeparteaza)� daca te plangi esti luat de fraier� (isi aminteste brusc, se apropie de fereastra si priveste in sus)� ce cer ciudat in noaptea asta� adica e plin de stele� (striga) Jana! Jana!� unde umbla femeia asta ?� (revine la cer) rar asa ceva� (priveste asa o vreme si realizeaza ca se afla in fata oglinzii; vorbeste celui din oglinda - gesticuleaza)� acum, fie vorba intre noi, e un obicei mai vechi� asta, sa belesc ochii spre cer� a, nu, nu� nu dupa ala� cine mai e prostul care sa-l caute pe Dumnezeu? asta e oricum peste tot : in debara, in baie, in farfuria cu cereale� e peste tot� cred ca si in mine� in sfarsit� mi se trage de la o betie� fi atent, tocmai prinsesem un gugustiuc� gras, umflat, doldora de lovele� i-am plasat o jumatate de milion cu dobanda standard si comision de revizie� bogat dar prost, rar mai prinzi unul din asta� probabil vreun smecher hotarat sa-si spele putin averea� treaba lui, eu l-am avut din primele 10 minute� i-am indrugat placa cu banca de
(brusc scoate un strigat scurt si isi apuca genunchiul intre palme) Dumnezeule, iar?� (se vede ca este o durere ascutita)� genunchiul� (il intinde cu precautie pe masa din fata lui si-l priveste ingrijorat) Jana!� Jana!� (nu-i raspunde nimeni)� niciodata nu esti aici cand am nevoie de tine� (geme de cateva ori, de fapt mai mult se alinta; se intoarce catre oglinda si se priveste cum sta cu piciorul intins si se maseaza; il flexeaza odata, dar striga de durere)� auuu!� ce nasoala e durerea de genunchi� insuportabila� uite asa ma apuca : brusc, fara nici o avertizare� in cele mai aiurea locuri : pe strada, in masina, cand dorm� (se intoarce complice catre persoana din oglinda) acum nu te supara, sper ca nu te retin�(rade fortat) am ajuns sa-mi cer scuze mie�in fine, auzi?� mai tii minte cand m-a apucat prima oara?� ei cand� acum un an� eram in birou� vrajeam la telefon cu operatoarea aia din Head Office - Lia� fata buna, supusa, frumoasa, saritoare� sef de departament la marketing� ce, te joci ?� nu cred ca o sti� cred ca ti-ar placea, e super fata� ne intalnim la fiecare meeting de bilant� e o relatie platonica� 100% platonica� adica e cea mai perversa relatie decat orice alta relatie sexuala� de cate ori ne vedem, iesim la o cafea si pana sa se lamureasca lucrurile suna telefonul� daca nu al ei, al meu, nici nu mai conteaza atata vreme cat unul dintre telefoane suna� invariabil� imediat intervine ceva� si ne despartim� apoi conversam aproape zilnic la telefon si stabilim urmatoarea intalnire� cea norocoasa, cea in care sa ne-o tragem ca prostii� e expresia ei� �Stefan, visez la ziua in care o sa ne-o tragem ca prostii�� stiu, asta nu o sa se intample niciodata� intr-un anume fel, ne satisfacem telefonic� sau numai pentru a obtine rezultate mai bune acasa, fiecare cu partenerul lui� sau numai pentru a avea o relatie buna acolo, sus� intr-o corporatie daca nu ai cativa amici bine plasati te trezesti rapid cu cariera compromisa� domni pe care sa ii pupi in cur, sau doamne pe care sa le regulezi din cand in cand� cu aerul asta de provincial� de neterminat� de-ti vine sa-l iei in brate si sa-l compatimesti de viata lui mica si mizera� retrasa si fara savoare� pana sa se prinda ca nu e chiar asa, le-ai framantat patul de vreo cateva ori� am descoperit ca bucurestencelor le place sa si-o traga cu provincialii� (isi maseaza tot timpul genunchiul) acum de ce faci fata asta ? ma condamni, nu-i asa ? sunt cinic� profitor� ipocrit� da, tie ti-e usor, te uiti la mine si ma judeci� domnul meu, un lucru e clar - fac tot ce trebuie pentru job-ul meu; sunt un capitalist pus sange�daca nu esti atent, daca lasi garda jos, daca lasi sa se intrevada doar un pic de umanitate, ai pus-o!� stii ce-i aia? aia e sinucidere� in fine, Lia� tocmai imi povestea ceva despre orgasmul vaginal� sau cam asa ceva� cand, deodata, am simtit cutitul infingandu-mi-se in genunchi� am strigat� tare� Lia a inceput sa rada, nu se mai oprea� �ce ai dragule, te masturbezi?�� i-am inchis telefonul� fara nici un preambul� eram paralizat de durere� dar cine sa ma creada� de atunci nu m-a mai sunat niciodata� are si asta niste gargauni� sau poate si-a dat seama ca nu merita� s-o fi maritat� ma intreb uneori ce crede ea despre momentul acela� ce distanta este intre un adevar si o aparenta atata vreme cat nimeni nu este interesat sa le medieze� eu i-am inchis telefonul pentru ca ma durea genunchiul, iar ea m-a parasit pentru ca ejaculam virtual�
....
Vlad Dragulescu.
Fotografii: Laurentiu BARBUICA
http://www.pbase.com/trupamorphia/25092006&page=1
http://www.ploiesti.ro/equinox/Romana/INDEX.%20Rom.htm
�ESTE UN LOC. Sala Studio a fost principala sala de judecata a Palatului de Justitie, cladire construita in stil neoclasic, data in functiune intre anii 1932-1934 si devenita Palat al Culturii in anul 1953. Teatrul Equinox si-a inceput aici repetitiile in anul 1980, iar in anul 1990 a transformat-o, cu for?e proprii, in sala de teatru de tip studio. Avand o acustica deosebita si o intimitate aparte in relatia spectacol-public, sala a gazduit numeroase spectacole de teatru, dans, concerte si recitaluri, colocvii si conferinte, proiectii de film etc., atat ale Teatrului Equinox, cat si ale altor grupuri si companii artistice din tara sau din strainatate.
�ESTE O GRUPARE ARTISTICA. De-a lungul celor peste doua decenii de existenta a teatrului nostru, aici au avut posibilitatea de a se exprima prin arta, citeva mii de tineri. Acum teatrul este compus din citeva generatii de actori, dansatori, regizori, plasticieni si muzicieni care-si propun programe ambitioase de creatie. Domeniul de referinta este, insa, teatrul, iar cele doua mari proiecte in jurul carora s-a creat ideea de Equinox (�Teatrul poeziei� si �Teatrul mitologiei romanesti�), l-au individualizat in peisajul culturii romanesti contempoarne. Totodata, felul in care s-a exprimat prin actele sale artistice, a facut ca Teatrul Equinox sa fie considerat un teatru european, lucru confirmat de marturiile oamenilor de cultura din tara si din strainatate, care au gasit aici un loc al intilnirii si al regasirii�
�
�ESTE UN ALT FEL DE TEATRU. Mai dinamic, mai vizual, mai tinar. caruia nu-i este teama de contradictii. Care are incredere in viitorul teatrului si care nu priveste arta trecutului ca pe un exponat de muzeu. Un teatru care a abordat marele repertoriu romanesc si universal (Shakespeare, Cehov, Caragiale, Eminescu, Hugo, Michel de Ghelderode, G�net, William Stevenson, Dario Fo, Garcia Lorca etc.), dar a adus la luminile rampei si literatura ultimelor decenii ale secolului XX (Nichita Stanescu, Richard Bach, Dumitru Solomon, Edward Bond, Theodor Mazilu, Lelia Munteanu etc). Este un teatru care traieste frenetic timpul sau, dar care cerceteza si recreaza scenic marile mituri ale poporului sau. Un teatru care-si iubeste si-si respecta neconditionat publicul. Un teatru care nu cauta sa dovedeasca ceva ci, din contra, sa fie ceva: un prezent continuu�
si imagini din spectacole
(Liliana Baescu)
http://www.ploiesti.ro/equinox/Romana/INDEX.%20Rom.htm
de Adrian GRAUENFELS
stam trei in pat
deja nu mai are sens sa ne ascundem
nu mai are sens
toti stiu
ca sub patul nostru este gara din perpignan
asteptam trenul albastru
sa opreasca
sa urcam in ultimul vagon
fara bilete
Un calator la clasa 3-a:
si sa dormim cat sa traversam rusia china americile
cu pantofii nostri vazuti de sub
peste rotile trenului vazut de deasupra
Lali:
ti se ia respiratia cand gasesti atata frumusete intr-un scandal sexual
plangem si facem dragoste
ca niste copii de greiere
cand afla adevarul despre toamna
si despre sinele de tren care au taiat marea in doua
Un om batran pe peron:
e atata frumusete in ceea ce am uitat
am uitat si nu ne mai amintim
Lali:
dar ceva ne trage mana in mana
ca trei morti impletiti intr-un sicriu
auzim locomotiva suierand
am iubit si pe peron ca in ger ne grabim un pic
Un alt calator (cu pijama cadrilata):
ma culc seara cu nevasta in stanga
citeste o carte cu iz frantuzesc, lumina mica de bordei... te chem Lali Fatimah sa intri in pat langa mine, in dreapta mea e mult prea liber
Lali:
ne putem giuguli, ea nu o sa ne bage in seama, e in bratele unui cavaler desenat pe coperta
dar ne putem lipi unul de celalalt dar sa nu faci zgomot Rameau, e doar o noapte cu licurici astrali din neon si martipan
rameau:
te strang la un loc, te pun in ordine semantica
tu vrei sa stai acoperita cu buzunarele pijamalei pline cu nuci, rechizitele unei lupte cu papusile tale
pline de lichid amniotic, 3/4 tarate
regizorul:
puneti frunze de banane rulate covor sub astia doi
rameau:
dragostea nu este o simpla hotie ca un lolipop cu gust de petrecere la sfarsit de liceu
Lali:
uite, am deranjat-o cu sforaiturile noastre de fiare in calduri
concubini cu boturi umede
rameau:
hai ascunde-te sub pat Lali
trenul din nori trebuie sa opreasca uneori si pentru tine...
Lali: cobor...
de Liviu MIRCEA
Din volumul "Fetzele tarfelor mele, cuvintele",
Editura BRUMAR,
Timisoara, 2006
Coperta: Sorin ANCA
singurele drumuri pe care le stiu,
singurele directii in care mai am incredere,
imi urmez cuvintele cu fidelitatea cu care ele
ma insotesc de la gangurit al dumnezeu,
imi urmez cuvintele si
fiica mea se joaca de-ascunselea printre ele,
printre vise, printre ganduri si umbre.
imi urmez cuvintele
ca pe niste caini dresati sa ghideze oamenii in intuneric,
si chiar de-as fi ratacit,trist ori nehotarit,
ele stiu
unde sa ma poarte
ca si cum ar mai fi fost pe-acolo,
pe-acolo prin dorintele mele,
pe-acolo prin viitorul meu,
pe-acolo prin spaimele mele,
ei, vezi?
imi urmez cuvintele,
aceste nascatoare de dumnezei,
le urmez cu dragoste si frica,
cu tot ce sunt si tot ce stiu,
cu tot ce cred sau mi se pare,
imi urmez cuvintele
pana acolo unde imi ingaduie
caci sunt singurele care ma vor duce
atunci cand trupul nu va mai sti.
1: Pe cand nu se vedea
de Irael
de Dan IANCU
prin scoarta tarzie a strazilor toamna
prin pielea morocanoasa a copacilor
oricat de aproape-s atingerile imi ramane destul loc
ca sa merg inainte
nici macar un pas in urma
doar culoarele au puterea continuului
un labirint de intre
prin care bantui
niciodata nu pasesc pe urmele mele
niciodata nu ajung
ca si cum niciodata n-ar fi o limita
de Andana CALINESCU
A fost odata ..a fost odata o fata inalta, subtire, zapauca si nauca, crescuta repede ca toate fetele se pare, ratacita intr-o clasa mai mult de baieti in care ea avand inca in sange amintirea libertatii pe care ti-o da copilaritul in mijlocul naturii undeva departe printre dealuri albastre unduindu-se lin in fata scolii dinafara unui sat mititel de langa Husi �se misca repede si usor tarand dupa ea totul..
�Cu voia dumneavostra, aceasta fata care citea deja de la 4 ani si venea la 13 ani din singuratatile ei cu poeziile lui Eminescu invatate pe de rost/memoria avea aproape sa o piarda brusc cand o mare durere a tineretii cotropise toata faptura ei luand la vale tot ../ ...si asa se face ca in clasa a sasea cand profesorul de romana a vorbit despre Eminescu, toata clasa intr-un glas a fost parata, lunganca cu ochi tristi �ca stie pe de rost Luceafarul �
... si asa a inceput scurta si fascinanta aventura de recitatoare ..datorita acestui profesor trecut se pare si el de mult, dar nedrept de repede, in lumea umbrelor.. Romeo Melinte�Profesorul, un om mic de statura, cu un cap nefiresc de mare cu ochi albastri adanci de copil, larg deschisi si cu un ten palid avea sa fie in acel an de scoala, darul vietii cel mai de pret ..era PROFESORUL ..mentorul� dirigintele. Clasa il urma fascinata:
..atunci am ascultat la rand ..prima data rapsodiile enesciene ..atunci am auzit prima data de poeziile lui Emil Botta marele actor.. care ii era si prieten si care prietenie il onora nespus.. relevandu-ne o latura se pare esentiala unor oameni cu adevarat inzestrati si care fac sarea acestui pamant udat deseori de lacrimi..modestia, .. simplitatea, firescul in gesturile de zi cu zi si fata de ceilalti�
Aveam mai tarziu sa aflu ca, spre marea mea dezamagire, desigur nemarturisita, de fapt dincolo de ce incercam eu sa fac lucrandu-mi vocea si incercand sa trec peste impedimentul glasului de copil.. Catalina, era cea care imi iesea cel mai bine /aveam pe vremea acea in urechi inconfundabila voce a marelui George Vraca �/
..hmm..mie, care ma credeam pe rand, cand Luceafar, cand Demiurg...unde dai si ce-ti iese�Din cauza acestor recitari aveam sa o incasez acasa..cand intr-o duminica am plecat cu mic cu mare/adica toata clasa/ sa recitam acasa la Claudia Millian si ea poeta ..sotia lui Ion Minulescu in frumoasa casa din fata Palatului Cotroceni si pe strada paralela cu casa noastra din acel cartier superb care a ramas si el ca un basm al copilariei mele ..iar pe strada aceea nepavata de atunci, verdeata tasneste acum printre crapaturi de ai crede cum ca ea, campia ar vrea sa-si revendice drepturile.. alungand orasul la marginea ei..
In acea curte� eu marea recitatoare, saream cot la cot cu baietii obstacolele �.mai mult sau mai putin reale incat avea sa ajunga acasa cu fusta sfasiata de sus pana jos ..si fusta nu era una oarecare ..era un sarafan din stofa neagra de smoching ajunsa nu se stie cum de la sotul matusii mare functionar public.. care o crescuse pe mama impreuna cu sotia lui ..si care fusta era purtata cu o bluza alba de poplin ..costumatie sobra si adecvata acelor recitari de poeme inscrise in registru grav�
pentruca mama mea, din motive numai de ea stiute si simtind cursul anilor ce aveau sa vina si pentru socul pe care-l avusese cu toata existenta ei de studenta care terminase in 1944 ..deturnata de tavalugul istoriei ca toata generatia lor.... absolventa de facultati umaniste avea sa predea altele si altele� vroia, draga de ea sa ma implementeze in real..
Asta nu l-a oprit pe dragul nostru professor..
Desi, desi� intr-una din plimbarile noastre cu toata clasa dupa domnia sa impreuna si cu sotia sa, o creola super, ar spune copii de acum, imbracata intr-un taior fucsia sau culoarea florilor de tamarix../aceste flori de tamarix aveam sa le gasesc pomenite de Sadoveanu si aveam sa le vad inflorite pe plaja la Sulina tarziu cand stagiara fiind, aveam sa dau o fuga cu Sageata albastra-asa se chema cursa- mai tineti minte ..cei old generation? de la Tulcea la Sulina/ ..pentru acea frumosa sotie, uimiti si cruzi si necrutatori ca toti copii //primesc pe pielea mea de parinte mereu dusuri de felul acesta// ..aveam sa-l intreb pe profesorul micut de statura si asmutita de clasa care ma vedea capabila de toate indraznellile din lume ..o inima mea..cum se inseala unii si altii:
La care, acel om, avea sa-mi raspunda:
Drag imi e mandruta inalta
Ca-mi da gura peste poarta..
Am primit ce-am meritat..si a fost intr-un fel frumos si cald..
Acestui professor ii datorez pe langa recitarea Luceafarului pentru care am luat un premiu pe capitala la o casa de cultura ..sarbatorit premiu cu un scurt dans cu un baiat grasut /Malucky ii spuneam, Dumnezeu sa-l ierte/ .si care se tara dupa noi fetele carandu-ne cuminte ghiozdanele ..pentruca oricum baietii erau necrutatori cu el. ..erau ei necrutatori si cu un alt baiat mare specialist la sah acum ..si care era bun la toate scria ..desena ..a inceput fizica a terminat matematica, a scris piese de teatru ..si cand l-am intrebat bine Mihai, de ce tocmai sahul?
Mi-a explicat ca sahul in acei ani a fost singurul care i-a permis sa plece. Printre altele mama era ocupata si sa-mi alunge baietii cand veneau sa
Dar, desi vedea in mine o viitoare Marioara Voiculescu desi acele poezii erau minunate fiind in registrul liric ..in momentul cand a incercat sa puna in scena O scrisoare pierduta si sa fiu Coana Efimita ..zelul meu a batut in retragere ..mi se parea o decadere ..minte de copil prost sau lipsa de vocatie adevarata pentru teatru..�Scena cand Coana Efimita se inchina sa mearga la culcare, proful o vedea asa intr-un fel in care in marea mea spaima de fata baietoasa ma si vedeam zvarlind multiplele fuste toate, dar chiar toate odata ..si nu una cate una� si nu se facea, domle.. Si asa..viata s-a rostogolit mai departe .. eu am luat la rand rafturi de biblioteci sa citesc ..am mai recitat pe fond musical al rapsodiilor enesciene Miorita imbracata in costum popular strambandu-ma peste poate cand am fost rujata prima data ..eram deja in clasa a saptea si profesorul venea constiincios sa faca cum s-ar zice acum lobby.
Asa se face ca i-a adus si pe Arghezi si cu sotia lui in fata carora am recitat o poezie minunata de dragoste .. o poezie care nici macar nu o mai gasesc in volumele care le am si din care mereu mereu imi spun incetisor cateva versuri,
as vrea sa ramai langa mine ..macar pentru o viata ..
i-ar spune ceva, aceste versuri ramse in mintea mea din poemul arghezian :
Femeie raspandita in mine
Ca o mireasma in padure
Cu care am nazuit alaturi
Sa legan pruncul omenirii
Pur trandafir batut in cuie
De diamant pe crucea mea
Si care in fiece miscare
Pierzi cu-o petala cate-o stea..
(trufasa, cutezanta intrebare dupa, dupa ..cati ani de casnicie?)
Era acolo, pe peretele celei mai vechi case din Bucuresti si care are un farmec nespus ..si eu stau la doua strazi de ea..si 20 de ani nu am mai intrat pana acum. Acum mereu pasii se intorc acolo..
Cat despre teatru� liceul a oprit brusc orice activitate ..teatrala a mea... cand la insistentele aceluiasi profesor Romeo Melinte ..cum de avea timp pentru noi toti..? m-am dus sa recit inalt si grav ce stiam eu mai bine.. Mi s-a cerut sa recit Partidul lui George Lesnea..
Stop cronometru�Doar intr-o zi de iarna in clasa a XI-a cu mic, cu mare, selectati totusi, aveam sa facem figuratie pentru Strainul ..filmul in care juca Irina Petrescu ..Era suava si transparenta ca un lujer de crin ..iar noi dracii de copii dati cu fond de ten si plictisiti de asteptare incinsesem batalii cu bulgari de zapada.
Se umpluse holul liceului de apa si de copii galagiosi pictati precum irochezii, cu dungi de zapada si fard ce curgeau pe obraji inrositi de frigul iernii.. spre disperarea marelui Biju/profesorul de botanica Alexandru Dabija- os de domn,/ unul din directorii de atunci ai liceului Sf.Sava un munte de om poreclit Marele Mogul cu suflet de aur..si voce groasa tunatoare.. dar le stia si ne vedea pe toti ..
c-asa e lumea o comedie/si noi actorii care o jucam/n-avem dorinta alta mai vie/ decat aplauze sa meritam
cum canta Coana Chirita �iar eu ..iar eu stau �si ma intreb: daca totusi Coana Efimita nu ar fi fost o provocare?� .
PS: Numele profesorului meu de romana din clasa a sasea aveam sa-l aud de curand la un vernisaj in salile de expozitie de la Parlament pomenit de o doamna care recunostea in fata noastra a celor de acolo, ca frumusetea si dragostea pentru meseria ei, de om de litere i s-au datorat profesorului: Romeo Melinte!
Cu ea a reusit�Si cred ca si cu multi altii..�
August noapte calduroasa de vara
[Fotografii din albumul autoarei]
de Liviu Florian JIANU
Tie ti-a iesit din prima.
Fara trac.
Fara emotii.
Fara repetitii.
Pe mine ma trec toate sudorile mortii numai cand ma gandesc
La moartea care ma asteapta.
Cata rabdare are moartea cu mine!
Stau si ma minunez!
Asa cum iti spuneam
Imi este greu sa stau de vorba cu tine
Pentru ca trupul tau a ramas pe pamant
Cu toate amintirile mele legate de el
In timp ce pe sufletul tau
Eu nu l-am vazut niciodata,
Ba chiar ma intreb
In ce a constat el
In timpul suficient de scurtei tale vieti
Pe planeta noastra.
Acum ma gandesc ca sufletul tau
Este legat de fapte si cuvinte
De suflet
Pe care le-ai facut
De exemplu
Nu imi aduc aminte nici-un exemplu.
Parca tot ceea ce am facut
Noi doi, impreuna,
Nu are suflet
Ceea ce ridica un mare semn de intrebare
Legat de existenta noastra reala
In univers
Tin sa precizez
Ca am privilegiul de a fi viu
Si iti scriu
Ca sufletul meu
Consta in faptul
Ca am scris azi un pomelnic
Cu tata, bunicii, s.a.,
Precum si cu viii,
Si am pus numele tau,
La morti,
Ceea ce
Din nou
Nu te poti lauda
Ca ai facut macar odata
Pentru mine.
Ca sa imi arati
Ca ai suflet,
Da-mi si tu o sfanta liturghie,
in cer,
Intre doua repetitii,
La piesa
�Unde este sufletul nostru?�,
Pe care te rog sa o pui in scena
urgent�
Cu sinceritate,
Amicul tau, Liviu,
Care iti infige si dupa moarte
Pumnalul in spate
de Ionela CHITU
Era trucul lui preferat. Copiii il cunosteau, asa ca de asta data se jucara nepasatori mai departe.
-Cum ai facut asta? Intreba un copil mirat, ce statea pe o banca si care uita indata de ce era suparat.
Clownul tresari speriat. Mai exista cineva care sa nu ii cunoasca trucurile lui?!
- Eiii copile... inepu el... pe un ton ce vroia sa prevesteasca destainuirea unui mare secret, in timp ce schita un zimbet fericit... vezi tu, noi clownii cunoastem multe scamatorii... Traim in lumea noastra, care pentru voi cei din afara ei, pare imposibila.
Pentru noi toate astea sint lucruri obisnuite... pe care le stim de mici copii...
Sa ascunzi soarele dupa nori? E cel mai simplu! Sa desparti un obiect de umbra sa?... O joaca de copil...
- Adevarat?!! Zise copilul de asta data si mai uimit. Cred ca nu te plictisesti niciodata. Mi-ar place sa fiu si eu un clown. Dar pe de alta parte... ma gindesc totusi ca...nu-mi spui adevarul.
- Iti jur ca este adevarat! Pot sa iti demonstrez!
- Atunci de ce nu esti fericit, domnule clown?
- Eu nu sint fericit?! Te inseli. Eu sint cel mai fericit om de pe pamint.
- Si cum se face atunci domnule clown, ca ai mereu pe fata o lacrima?
- O lacrima?! Aaa...da... pai... e semnul nostru distinct...asa ne deosebim noi de celalti oameni. Hai mai bine sa iti fac o demonstratie! Uite...vezi tu ingerul acela de piatra? As putea sa-l fac sa zboare! Trebuie doar sa imi spui ca vrei.
- Da, vreau sa il vad zburind. Dar mai intii de toate, spune-mi daca esti atit de fericit, de ce este nevoie sa iti desenezi pe fata zimbetul acela larg, care oricum mie mi se pare a fi un zambet trist? Ce faci?!! Plangi?!! Eram doar curios... uite am o batista...
- Ai fi putut sa imi fi cerut orice altceva... orice... zise clownul izbucnind in hohote de pins, dar tu... e singurul truc care nu imi reuseste... Si dintre toate secretele unui clown, tu ai vrut sa il stii tocmai pe acesta.
- Hai nu plange... promit ca nu am sa spun nimanui. Uite, va fi secretul nostru.
Daca vrei, pot sa te invat cum sa zimbesti cu adevarat.
-Da?!! Poti sa faci asta? ... adica... as putea fi fericit cu adevarat?
-Da! Cel mai fericit om de pe pamant. Chiar tu ai spus.
Priveste ce flori frumoase cresc in gradina aceea! Nu-i asa ca sint minunate? Daca as fi gradinar, as planta mii si mii de flori. Lumea toata s-ar opri sa le admire frumusetea, iar eu as fi cel mai fericit om de pe pamant!
- Ar putea acest lucru sa te faca fericit?! Se mira clownul.
- Sigur ca da. Priveste! Soarele a iesit de dupa nori. Am putea merge la o plimbare in parc si am putea sa ii luam cu noi pe toti prietenii nostri. Ne-am distra de minune si lumea toata ar fi a noastra.
- Nu stiam ca iti place atit de mult soarele... zise clownul. Stii, nu eu l-am ascuns dupa nori...
- Daca nu as fi stiut asta, ti-as fi cerut sa il aduci inapoi...
- Stiai deci... imi pare rau...
- Poftim! O inima de turta dulce.
- Cum ai facut asta?
- Eu? O... nu eu... Mi-a daruit-o mama mea inainte sa ies la joaca, spunandu-mi ca ma iubeste. Vreau sa o iei tu.
- Dar nu pot... mama ta ti-a dat tie inima...
- Atunci sa o impartim.
- Da!!! Zise clownul si chipul i se lumina de bucurie.
- Si acum... tare as vrea sa vad cum zboara ingerasul acela micut de piatra...zise copilul zambind strengareste.
de Viorel MURESAN
aerul tace
in aer se bat cuiele
rastignirii
de Ramona IANCU
in a ma imortaliza
cu cerul gurii
deschis
ca aripile de pescarus.
Imi cauti
samanta,
inaltele tale studii de biologie
iti folosesc pana la punctul I
al intimitatii mele verbale.
Mai incolo
diguri,
salupe,
sonate de luna,
abis cu melci.
O scara interioara
cu balustrada
pe care alunec.
Jos,
un ceai odihnit si atemporal
de cimbrisor se dezminte de tine.
Insisti,
te lipesti de nivelul marii,
ma desperechezi, scoica,
postandu-ma-n decor
ca pe o soprana de coloratura.
www.medinski.com
de Mircea NASTASIE
Uneori am patruns si in cladirea sa. Niste intelectuali mi-au spus ca teatrul este o conventie, adica nu trebuie sa cred ca Ofelia chiar s-a dus la manastire si acum ii cauta astia dosarul de informator la Securitate sau ca Othelo chiar a sugrumat-o pe Desdemona. Nu. Totul este o conventie, decorurile sunt de mucava iar mancarea de pe scena este pe inventar si se imputa de catre contabilul-sef celor care o risipesc.
Astfel pregatit, depasind conditia mea de om educat in spiritul realismului socialist, am patruns cu speranta in sala de spectacole. Doar ca aici, surpriza, ori s-a ajuns la forma esentializata a conventiei ori au restructurat personalul si nu mai au masinisti. Scena era goala, cortina ridicata si niste actori se harjoneau pe scena in asteptarea gongului. Ce gong! N-a mai fost nevoie de gong fiindca pe usa din spate a salii au navalit alti actori racnind din toti rarunchii si punand in pericol integritatea corporala a spectatorilor mai expusi. Eu eram, totusi, relativ linistit deoarece nu lasasem umbrela la garderoba si ma puteam apara pe mine si pe niste doamne din fata care o si luasera la fuga din calea grupului invadator. Le-am luat sub protectia mea si le-am oprit de la gesturi sinucigase numai ca doamnele mi-au adresat la randul lor niste trivialitati destul de suculente cerandu-mi sa le dau drumul sa urce pe scena ca si ele fac parte din distributie. Complet derutat, am incetat sa ma mai mir de ceva si nu am mai protestat nici macar atunci cand una din persoanele din multimea de pe scena (un amestec de actori si spectatori) a aruncat niste bucati de carne in sala. Din contra, chiar am inteles de ce un numar atat de mare de pensionari s-au inghesuit la acest spectacol.
Cred ca doar bugetul de austeritate a facut ca Iago sa fie imbracat intr-un costum
www.darnick.com
Ca un nostalgic declarat, cred ca cele mai bune piese de teatru se urmaresc la televizor. Este adevarat ca nu mai este �teatru TV� ca in vremurile in care am urmarit splendida punere in scena cu �Oameni si soareci�. Si nici nu mai vad pe Hamlet, pe Oedip sau pe Catavencu. Pe micul ecran este o perpetua dramatizare a vietii noastre si mai dramatice in care personajele se numesc Traian ori Calin, Putin ori Bush.
Iubesc lumea teatrului dar nu stiu daca si reciproca mai poate fi valabila: fata mea cea mica se pregateste sa devina critic teatral iar eu o incurajez in demersul ei.
de Corina CRISTEA
Cand fiica mea a plecat la Stanford Univerity of California, cu ideea de a studia medicina, dintr-un instinct matern de aparare, i-am cerul sa nu-si aleaga ca studiu adiacent programei obligatorii- teatrul, imi era teama de misteriosul din care era alcatuit. Dar atrasa ca de un magnet, a descoperit universul shakespirian, apoi a fost captata pur si simplu de mirajul irezistibil al scenei, de misterioasele miscari din spatele cortinei (vorbind figurat, caci astazi aproape ca nu se mai poarta cortina) si mai ales de munca serioasa, de stradania rabdatoare ca eul interior sa se adapteze atator cerinte variate pentru a reda o lume convingatoare in miscarea ei. Si astfel ne-am innobilat familia cu un Master of Arts in Drama, cu bucuria ei juvenila si triumfatoare.
A urmat un pas indraznet dar tentant, traducerea, adaptarea si regia mult cunoscutei la noi "Steaua fara nume". Interesant cum piesa depaseste peisajul specific de la noi, ca interpretii sunt de diferite nationalitati, cu trasaturi specifice evidente dar textul bine manipulat pastreaza intreaga savoare comic romantica.
Si acum, in 2006, o demonstratie ca nu trebuie ca parinti, sa ne opunem chemarii si credintei copiilor nostri in puterea lor de a
de Mihail VAKULOVSKI
isi aprinde
trabucul
si mediteaza
la soarta femeii
in timp de razboi.
mai trage un fum.
de Dina CALIN
Partea a VIII-a (continuare din Pasager/17)
Stiti vorba aia cu vitelul care se uita la poarta noua?! Asa ma uitam eu la poarta Evei si ma intrebam cum de am avut curajul sa ma postez acolo fara sa o fi anuntat ca ma duc, cu o femeie gravida linga mine si o sacosa de sapunuri straine si tigari si� Penibil m-am simtit, groaznic, ce cautam eu acolo nu mai intelegeam, m-a apucat pesemne o criza brusca de lasitate, de realism, daca as fi putut as fi lasat-o acolo pe Miranda si as fi fugit incotro as fi vazut cu ochii. Bre, dar nebuna mai eram, ce ma interesa pe mine si ce ma bagam in viata oamenilor? Insa nu-mi venea sa fac asa cum imi venea, imi venea si nu imi venea adica, si pina sa aflu ce vreau de fapt am stat si am inceput sa strig neconvingator: �Evaaaaa! Evaaaaa!� ca nu aveau sonerie sau nu stiam daca au unde ar fi. Ce aveam sa-i spun? Cum urma sa-i explic ce vreau si de ce, fara sa mint dar fara sa spun acea parte din adevar care n-o privea?!
Trenul nu fusese deloc aglomerat, gasisem vre-o doua compartimente complet goale, ne intinsesem in unul din ele pe cite o bancheta si dormisem destul de confortabil, daca faceai abstractie de visul ciudat pe care l-am visat, pe cit de confortabil se putea spera intr-un vagon obisnuit. Ma dusesem la toaleta din capatul colidorului inainte sa adorm si asistasem fara sa vreau la o scena �pastorala�, doi galigani inghesuiau intr-un colt o fata, cu cite o mina in chilotii ei prin betelia pantalonilor cu slitul desfacut si alta in proprii lor pantaloni la fel de desfacuti si fata chicotind si tipind ba de excitatie ba de frica si gifiind cu totii si ei vorbind incet si sacadat si murdar si pe pantalonii ei pete de singe probabil de la ciclu. Cum nu parea ca s-ar petrece nimic fara voia ei am luat flasul lanternei rapid de asupra lor si am avut tupeul chiar sa intru in WC-ul cel infect si chiar am reusit sa fac si pipi desi pentru o secunda mi-a fost teama pentru siguranta procedurii in conditiile date si cu dulaii asmutiti de linga usa si era cit pe ce sa ma blochez. Dar ori ca tipii nu erau chiar din soiul cel mai rau cu putinta si au apreciat discretia mea, ori ca am avut pur si simplu noroc, ori ca prada din mina lor ii umplea indeajuns de placere ca sa nu se preocupe de pasarea de pe gard, cert e ca am scapat basma curata la faza aia, numai cu un cosmar singeros pe care nu l-am inteles in dimineata urmatoare pe deplin, nici nu stiu in ce masura fusese provocat de dezgustul resimtit la scena din tren, pusese insa o stare de neliniste si teama nedefinita in mine. Mai tirziu, cind eram studenta (intr-un tirziu am facut si eu facultatea de psihologie), la capitolul despre vise aveam sa mi-l amintesc si sa scriu un eseu despre el si cum s-ar descifra in viziunea lui Freud care mi s-a parut in cazul in speta destul de corecta...
Eram pe o strada aglomerata si alergam in directie contrara tuturor. Eram intr-un oras strain si ma hotarisem sa plec de-acolo fiindca stiam, numai eu se parea, ca urmeaza o mare catastrofa. Trecind printre niste case cu etaj care semanau in mintea mea cu cele din Venetia, careia in vis ii zicea Verona, la o fereastra, sus, era Eva cu o marama stravezie pe cap si cosea la gherghef o scena cu un lup urlind la luna. Din colturile buzelor ii curgea singe, era propriul ei singe, dar chipul ii era blind si linistit ca si cum n-ar fi realizat. Se lingea chiar pe buze ca si cum ar fi fost urme de ceva gustos. Eu eram la un moment dat la parterul casei care parea ca e o pravalie in care se vindea zahar cubic si zaharina in blocuri ca blocurile de sare din saline. Am strigat la ea sa coboare dar ea n-auzea sau nu-i pasa, am vrut sa urc la ea sa o iau jos dar nu erau scari. Nu stiam daca sa fug singura cit mai repede la aeroport sa prind ultimul avion sau sa fac tot posibilul sa gasesc o cale pina la ea sa incerc sa o salvez. Erau niste schele pe care eventual puteai urca sau cobori dar pareau foarte subrede. Picaturi de singe curgeau printre lemnele alea si erau ca o rugina care avea sa le surpe. �Par tere sau la etaj?!�, m-am trezit leoarca de sudoare si cu intrebarea asta pe care parca o auzeam distinct, sonor, si o vedeam parca si scrisa, dar al carui inteles era diferit de cel al cuvintelor propriu zise, auzite in stare de trezie. Sensul, in �necuvinte�, il simteam numai in suflet si era ca daca sa abandonez sau nu ceea ce iubeam mai mult pentru a ma salva. Dar nu era clar ce anume iubeam mai mult si unde era salvarea
Cind aveam sa cobor, in coltul unde se petrecuse scena cea groteasca, era singe pe jos si pe pereti si un bot de vata zacea imbibat in singe. Un miros oribil de cos de gunoi incepuse sa se imprastie in jur. Si nelinistea din vis a tinut pina acolo in fata portii Evei. Deasupra usii de la intrare, pe zidul casei, se vedeau de dincoace de gard sapate in zid trei nume: Tudor Veronica Petre. Pe drum citeva giste schimbau impresii puternice si nu stiam sigur daca nu cumva ma criticau chiar pe mine�
- Nicoleta?!!!!! Hai lasa-ma! Nu pot sa cred!!!! Esti tu?! Chiar tu?!
- Chiar eu! Am raspuns in timp ce m-am trezit strinsa in bratele-i vinjoase ca de ursoaica.
Apoi am prezentat-o pe Miranda.
- Ce pot sa ma bucur mai draga! Bei o tuica?
- Nu.
- Eu beau una, uite-asa de bucurie! Bine-ai venit mai draga! De unde veniti? Vi-e foame, asa-i? Hai sa va pun citeva oua cu carne afumata in tigaie, da� chiar nu vreti cite o tuica? E facuta de noi in casa din prunii din gradina. Atunci sa va dau cite un pic de vin? Hai zau, e bun si dulce, din via noastra, de anul trecut, a fost un an grozav pentru vin!!!
- Alcool la ora asta nu, Eva! Un ceai cu putina piine cu unt si cu brinza daca ai pentru mine ar fi perfect.
- Maaaaiiii orasenii astia!!!! Si ia zi mai draga, ce mai faci? Ce bine-arati mai draga, nu te-ai schimbat deloc!!!!
Am luat micul dejun, am povestit nimicuri, Miranda era ca o umbra tacuta si trista, am vazut poze cu copiii care acuma erau la bunici si cu sotul plecat cu baietii din echipa la padure, dragut tip, avea ceva din aerul actorilor din anii �60. Eva ar fi trebuit sa fie cu ei, mi-a explicat ea, dar nu se ducea intotdeauna, facea el si treaba ei iar ea se ocupa de casa.
Pic-nic cu portelanuri
Cand incepe barbatul sa-si bata femeia?
...Atunci cand ea pretinde atingeri tari?
...Atunci cand el se razvrateste contra propriei intimidari?
Pic-nic cu portelanuri
Cand incepe femeia sa-si dispretuiasca barbatul?
...Atunci cand ea nu-si aminteste ca ea este invatatoarea?
...Pe ale carei urme calca el?
- Nico, cum as putea sa te refuz eu pe tine, totusi iti spun la fel de frans, as tine-o cu drag chiar eu, insa n-ai sa crezi, barbata-meu este groaznic de gelos�
La privirile mele intrebatoare Eva mi-a povestit ca barbatul ei este impotent de citiva ani buni si ca o suspecteaza in continuu, ca nici femei nu poate sa aibe prietene fara ca el sa-i faca scene, ca de multe ori ar vrea sa divorteze dar ca din cauza copiilor nu se indura, ca uneori ii vine sa se sinucida, si bineinteles ca ajungind in punctul asta i-au dat lacrimile, si ca nu stie ce sa faca, ca el o bate in fiecare zi cind e acasa, ca totusi ea o sa o tina pe Miranda daca o rog eu, dar ca are o matusa la o minastire din apropiere si ca la ea se gindeste mereu si ea, Eva, sa caute adapost cind simte ca nu mai rezista si ca o va face sigur intr-o zi, dar ca pina atunci crede ca e un loc excelent pentru Miranda, ca-mi explica cum sa ajung, ba daca vreau vorbeste cu un vecin care are trasura cu cai sa ne duca pina acolo, el se ducea zilnic sa vada daca au maicutele nevoie de ceva si sa capete piine proaspata facuta de ele.
- Pai e minunat asa, Eva, multumesc mult! � i-am raspuns cautind sa-mi ascund surpriza totala. Numai imi pare rau pentru tine... Pentru nimic in lume nu mi-as fi putut imagina una ca asta!
- Ei, lasa, nu te necaji ca ma descurc si eu cum pot! - schimba ea tonul pe data, de la tragic la glumet. Avem vecini cumsecade, adauga zimbind enigmatic. Ce sa fac Nico, deveni apoi ea serioasa si grava, trebuie sa traiesc, nu?! Am noroc ca pleaca des si pentru destul timp de-acasa. In lipsa lui imi scot si eu pirleala. Asta a fost soarta mea, n-am ce-i face! Dar tu? Te-ai maritat? Cred ca ai o gramada de curtezani!
- O gramada, desigur, i-am raspuns ginditoare.
Fara sa vreau rotitele creierului meu au inceput sa se invirteasca intr-un sens cinic pe masura ce realizam ca Eva nu semana citusi de putin cu imaginea mea despre ea. O idealizasem ingrozitor, creasem din ea o zeita, Eva nu avea caracterul acela de cristal, sau poate nu in sensul in care crezusem eu� Puteam acuma aproape sa jur ca numai cu mine se cumintise atunci in copilarie dar ca altminteri era complet lipsita de orice inhibitie sexuala si fusese tot timpul. Dar cine eram eu sa o judec?! Totusi ma simteam ca si cum as fi fost rejectata atunci de mult si asta era putin socant si ma tulbura, nu intelegeam de ce o facuse. Nu ca aveam vre-un regret, dar nu intelegeam cu ce-i gresisem� Poate intr-o zi aveam sa o intreb dar acuma nu era timp. A doua zi voiam sa fiu inapoi la Mamaia pentru a crea cit mai putine suspiciuni. Chestia cu minastirea suna de altfel chiar mai bine decit planuisem eu, cu mult mai bine de fapt, iar pe Eva eram decisa sa o iau asa cum era, n-aveam motive de suparare, nu era treaba mea, facea cu viata ei ce voia, atita timp cit ma ajuta sa rezolv problema pe care mi-o propusesem era perfect. S-a dus la vecin si cind a revenit a zis ca vine si ea cu noi. Dupa intimitatea cu care-si vorbeau era destul de clar ca era ceva intre ei. Eva ma sfredelea cu privirea sa ghiceasca daca sint geloasa vre-un pic, daca am vre-o pretentie, vre-un dor, vre-un regret. Nu aveam nimic decit o mare dezamagire fata de mine insami, fata de felul nerealist in care se parea ca vad lumea, exact cum spunea Freud, era invers decit in vis, Eva era cea cu picioarele pe pamint, eu eram cea suspendata la etajul neadaptarii la realitate, despre dorintele de relatii sexuale mai indraznete insa ma indoiam ca le-as fi avut chiar si in subconstient, aveam probleme mari de comunicare cu barbatii si probabil complexe nenumarate, constiente si inconstiente, dar ma atrageau mai mult decit femeile, eram convinsa de asta si convinsa la fel ca nu exista femeie (care cu sau fara sa regrete, cum aveam sa aflu ca zicea Freud despre lesbiene ca nu au si ele un penis mai serios in proprii lor nadragi si atasat de propriul lor trup) sa nu se simta atrasa de barbati, de cei care merita numele de barbati, mai raminea sa definesc si care erau aceia� Vlajganul care conducea trasura noastra fluiera un cintec popular ale carui cuvinte se potriveau cumva si pentru ce simteam eu: �Lunca-i lunca iarba-i verde, ce-am iubit nu se mai vede, ce-a fost verde s-a uscat, mai, ce-am iubit s-a scuturat��
- E bun la pat si la suflet � mi-a soptit iute Eva cind ma ajutase sa ma sui. Ea s-a suit linga el pe capra.
Cind am ajuns la minastire Mirandei i se facuse greata.
- Din cauza drumului cu hudurcaturi, iertati-ma domnita, am mers cam repede�
O calugarita ne-a intimpinat si a condus-o pe Miranda la toaleta. Apoi eu am discutat cu maica stareta, o femeie de nota zece care mi-a promis ca va avea cea mai mare grija de prietena mea si mi-a spus ca pot sa sun cind vreau si sa vorbesc cu ea si a zis ca nu e nevoie sa platesc nimic dar ca orice donatie va fi folosita pentru minastire. Era o mare doamna, Eva mi-a explicat mai tirziu ca era fata unui mare mosier care dupa 23 august, fiind dezmostenita s-a calugarit. Astfel am plecat linistita de-acolo ca lucrurile desi nu au mers exact cum sperasem erau toate mai mult decit cum trebuie.
- Sa uiti, te rog, Eva, si tu si prietenul tau, de mine si de prietena mea. Sa nu spui un cuvint nimanui.
- O sa fim muti ca niste pesti, Nico, dar de cine trebuie sa ne temem?
- De nimeni. Trebuie sa stii ca daca tata ar stii ce se intimpla ar fi cu totul de acord cu mine, n-am nici cel mai mic dubiu in legatura cu asta. Mama insa ar fi total impotriva. Mama e o scorpie si fiindca nu vreau surprize�
Eva il adora pe tata de la necazul din care ii scosese familia asa ca asta era argumentul cel mai puternic pe care puteam sa i-l aduc pentru a o cistiga de partea cauzei mele. N-a mai zis nici pis. L-a rugat pe amicul ei sa ma duca apoi el la gara. Cind mi-a dat ultima imbratisare mi-a zis:
- Nicoleta, stiu ce gindesti, ca te-am tradat atunci, dar mama ne-a vazut intr-o zi si m-a certat. Mi-a zis ca tu vei spune parintilor tai si o sa ajungem toata familia la inchisoare�
- Nu-ti fa probleme Eva draga, am zimbit eu cam strimb fiindca iata ca-mi citise gindul si fiindca explicatia asta atit de simpla nu-mi trecuse nici o secunda prin minte. A fost de mult. Eu am continuat intotdeauna sa tin la tine si cred sincer ca e mult mai bine asa�
- Si eu am tinut si o sa tin intotdeauna la tine. Niciodata n-o sa te pot uita! Tu esti prima mea dragoste, Nicoleta! Prima! Cea mai puternica si mai sincera!
M-am uitat lung dupa ea cum a ramas in poarta casei ei dupa vorbele astea care imi cazusera pe inima mai rau ca un plumb. Ma bucuram si ma intristam totodata� Si tonul�!!!!! Mi-am lasat capul in miini si am fost incapabila sa dau atentie peisajului de poveste ce se desfasura inaintea ochilor mei. Rana sufletului mi se deschisese iarasi, brusc. Pentru o secunda mi-am inchipuit cu durere pe taranul ce ma ducea fluierind la gara stringind-o in brate pe prietena mea. Mi-am inchipuit apoi ca sint el si apoi ea si le-am simtit fiorii si apoi mi s-a facut sila de imaginatia mea corupta si ca sa uit i-am cerut taranului o dusca de tuica din sticla pe care observasem ca o avea linga el.
- Ia, domnita, e tare buna, tuica facuta de mine, nu ti-a dat Eva si matale o sticla, sa-mi fi spus mie sa-ti dau, uite ia colea ce-a mai ramas sa ai macar pe drum.
Mi-a luat gura foc si stomacul. Emotiile insa nu se stingeau ci parca mai rau se aprinsesera.
- O sa treaca � mi-am zis. O sa treaca si asta. Toate trec. Si lucrurile placute, si cele neplacute. Si cele limpezi si cele confuze. Important e ca atunci cind te uiti inapoi sa nu-ti para rau de nimic nici din cele ce-ai facut nici din cele ce n-ai facut, eu asa cred. Iar eu nu am absolut nimic de regretat. Nimic sa-mi reprosez.
Mi-a venit atunci sa cint si fiindca eram pe cimp mi-am dat drumul la voce: �Non, rien de rien, non, je ne regrette rien��
- Asa domnita, s-a bucurat taranul, o viata are omul, ati vazut ce buna tuica am si cum va face sa cintati de frumos�?! Iac-asa! Zii mai!
Si ultimul indemn insotit de un bici peste spatele cailor nu mai stiam cui ii era adresat. Emotiile mele insa au simtit pe deplin arsura plezniturii. A inceput apoi si el sa fluiere si sa cinte, caii nechezau, iar eu mai trageam din cind in cind din sticla de tuica cite o dusca.
Cind m-am dezmeticit eram in tren, mai aveam o ora pina in Constanta iar cu mine in compartiment era un singur calator, un tip inalt si uscat si cu o privire stranie. Imi zimbea de parca ar fi citit in mine si cum ma durea capul m-am gindit ca e posibil sa fiu din nou intr-un vis.
Te-am visat azinoapte
Te-am visat atata
Si-ntr-atat de tare
Ca luna tremura
Sleita in odaie
M-ai mangaiat pe frunte
Si mi-ai urat in soapta
Atatea cuvinte dragi
Si parfumate
L'aile de Marlene
Dans le r�ve
J�ai d�couvert l�oiseau
Qui dort en moi
de Nusa ILISIE
partea a VIII-a, continuare din Pasager/17
Ne-am apropiat de bar, care era la doi pasi de casa lui Ben, in care stapan era Puriu si am intrat impunatori, in zgomotul clopoteilor de la usa, care, pentru mine, au avut efectul unor aplauze zgomotoase, deoarece, toti cei de acolo au intors capul spre noi, ca la o aparitie scenica. Am inaintat spre barman, insotita numai de Roscatu, pentru ca Golfo ramasese afara sa supravegheze intrarea si m-am asezat pe scaunul inalt, rotund si cu pete uscate de cafea, urmarita de privirile curioase ale celor din jur, insotite de cuvinte razlete si sonore �goapa�, �rubia� venite din multime, ca la o scena deschisa si al caror sens nu l-am inteles atunci. �Nu le dati atentie, Doamna,� mi-a spus Vasile politicos si atunci mi-am dat seama ca imi erau adresate si mi-a parut, pentru prima oara, cu adevarat rau ca nu intelegeam aceasta limba. Vasile a comandat �dos cortados�, cerandu-mi aprobarea din priviri si oferindu-mi un Marlboro light, pe care mi l-a aprins curtenitor, privindu-ma fix in ochi. Am tras cu placere primul fum din a doua tigara in ultimii zece ani, lasand capul usor pe spate cu un gest monden si privind relaxata in jur: barul era plin de barbati de toate varstele si categoriile, majoritatea in haine de lucru si care mancau, beau, vorbeau tare, radeau si mai ales fumau si mi-am dat seama ca eu eram singura femeie. Unul dintre tinerii de la o masa mai retrasa, isi facu loc cu greu printre mese si scaune si se apropie de noi, in tinuta lui de lucru, cu sapca pusa invers, cercel in ureche si bluegeans murdari si taiati anume in dreptul genunchilor si il intreba pe Vasile:
- Tu novia?
Fara sa astepte raspunsul, imi intinse o mana puternica, aspra si murdara, spunand:
- Encantado!
Cum ma familiarizasem deja cu acest cuvant, am raspuns si eu,�Encantada!�,fara sa las loc de mai mult.
Dupa ce a schimbat cateva cuvinte cu Vasile, s-a retras politicos, nu inainte de a spune,�Senora� cu o usoara inclinare a capului dandu-mi seama, tot atunci, ca avea un accent neobisnuit si o figura inteligenta total nepotrivita cu tinuta lui.
- E tot lituan, dar medic si lucreaza la camp...
�Medic, lituan si lucreaza la camp...� Cuvintele au cazut ca o piatra intr-o fantana si
m-am trezit din nou, fata in fata cu mine insami, cu singuratatea mea, cu framantarile mele, devenind din nou constienta de unde ma aflam dar si de faptul ca drama pe care eu o traiam, nu era unica in lume. Vasile ramasese si el mirat, vazandu-ma asa cu privirea pierduta, pentru ca el nu avea cum sa stie ca pentru mine fumatul tigarii e un adevarat ritual si nici ca imi place �sa visez�, cum deja stia Marius. In acele momente de incertitudine emotionala, s-a deschis din nou usa cu acel zgomot de clopotei, ca niste aplauze si am intors si eu capul, ca toti cei care mai ramasesera pe-acolo. En aquel instante ca� en la cuenta, cum aveam sa spun mai tarziu intr-o spaniola corecta, mi-am dat seama, deci, cu stupoare, ca cei care intrau in bar erau Dascalu� si Soarece si ca nu ma mai gandisem la el in toata ziua si nici la Victor si mama, care erau doar voci. M-am simtit stanjenita de faptul ca, asa cum stateam eu acolo, picior peste pocior, cu cafeaua pe dinainte, cu tigara aprinsa intre degete si cu barbatul necunoscut de langa mine care imi facea curte, nu era o postura tocmai potrivita cu statutul unei
- Ce cauti tu, aici?- mi se adresa pe un ton strain si evident iritat. Si tu, de unde o cunosti pe nevasta-mea?
M-a surprins faptul ca i se adresa direct in romana ca si cum deja l-ar fi cunoscut.
- La encontre en la casa de Ben.
- A, pe de-asupra si spaniol, nu ti-a trebuit mult timp sa-l gasesti si mai e si tanar...Avea dreptate Puriu! Mai bine plec, ca poate deranjez.
Si intoarse spatele resemnat, prea repede si jignit, prea adanc.
Vasile si Marius au inceput sa rada satisfacuti si sa strige insistent dupa Dascalu�:
- Dascale, Vasile e roman, ma si sta cu noi in casa la Ben.
- In casa la Ben?
- Da ce, pentru tine e o noutate? Casa in care stam noi toti si Puriu, e a lui Ben.
- Care Ben?!
- ?!!
Am stins tigara, m-am dat jos de pe scaunul acela inalt, am impins cu nerv ceasca de cafea spre barman, in semn ca, gata, s-a terminat si cu asta si, spunand, �Hola!�, m-am indreptat spre iesire, fara sa iau in seama, nedumerirea de pe fata putin ridata dar proaspat barbierita a barmanului intre doua varste.
- Nu se spune, Doamna, �hola�, cand pleci, se spune �hasta luego�, atata lucru, puteati sa stiti...
Am iesit, in zgomotul clopoteilor de la usa, urmariti de privirile dezinteresate ale catorva jucatori de carti, pensionari, se vede, care ramasesera la masa lor, continuan-du-si inflexibil jocul, ca niste clienti permanenti, fideli acelui bar modest, cu mobila veche si care acum, in fumul de tigara ce inca persista, cu scaunele si mesele dezordonate, cu gramezile de farfurii si pahare murdare, parea ca supravietuise unui veritabil dezastru. Afara deja se
- De ce o jignesti, ma Dascale, pe Doamna, ca Vasile nu e un oarecare, e baiat de treaba, serios, castiga bine...
- Adica, ce sa inteleg eu, din ce spui tu, acuma?
- Ca suntem baieti fini, ce nu te-ai convins? I-auzi!
- Te duci acasa?
- Unde?!
- Unde vrei sa te duci?
- Acasa...
- Ma, Dascale, las-o ma, in pace pe Doamna, ca nu se pierde ea si nici nu o fura nimeni in satul asta in care locuiesc trei pensionari si noi...
Asa ca, am scapat fara sa mai dau vreo explicatie si am plecat, eu cu Golfo intr-o directie si Vasile cu Dascalu� si Marius, in alta directie, asa cum se intampla in toate dramele adevarate si ca un preambul la un posibil divort.
L-am lasat pe Golfo inainte, care m-a dus acolo unde si eu voiam sa merg, la izvorul de la ruine, cu gandul sa ma intind pe banca mea de piatra, cu singuratatea mea cu tot si sa privesc cerul care coborase spre pamant cu norii lui grei si cenusii, pe care, daca voiai, ii si puteai atinge. L-am simtit pe Golfo nelinistit, scancind usor a nemultumire si incordare si nu intelegeam de ce, ca doar fusese si alegerea lui...Mirosea a iarba uscata, a cactusi intrati in putrefactie si a pamant incins, semn ca ne apropiasem deja de ruine.
Nelinistea venirii ploii plutea in aer ca o amenintare, pasarile zburau razant cu pamantul usor peste umarul meu, peste umarul meu stang, acolo unde mereu simteam o durere ca o rana deschisa... Atunci am inteles de ce nelinistea din ochii lui Golfo a devenit dintr-o data si nelinistea mea: pe banca mea de piatra, dormea cineva.
Nu are nimic, mi-am spus, am trecut eu prin situatii mult mai disperate, ca atunci cand am pierdut absolut tot, pana si casa care era cu certitudine a mea, inainte sa o ipotechez ca sa deschid un boutique, pe care la scurt timp l-au si demolat. Asa ca, l-am lasat pe omul acela sa doarma pe banca lui, in satul lui, unde eu eram doar o straina si nu aveam dreptul sa schimb nimic din ordinea �prestabilita� a lucrurilor. Norii coborasera si mai aproape, ca ma dureau pana si umerii de povara lor, dar am urcat totusi scarile, la fel cum le coborasem, abatuta si cu plansul care imi statea in gat ca un nod si nu intelegeam de ce nu ma puteam elibera prin lacrimi de acea durere launtrica, de ce nu mai puteam nici macar sa pling �in largul meu�, atunci, cand nu ma vedea nimeni. Nu stiam incotro sa ma indrept si m-am lasat purtata de pasi, la intamplare, pe cararea ingusta si serpuitoare ce trecea prin spatele casei lituanilor, continua pe sub pod si se pierdea
intr-o mica padure... Mi-a atras atentia un indicator, putin stramb si sters de timp, pe care inca se mai putea citi in doua idiome distincte �Hacia piscina municipal�si �To swimming pool�.Trebuie sa fie o eroare, mi-am spus si am inceput sa rad singura, desi imi venea sa plang, asa ca, am ras cu lacrimi, pentru ca nu mai puteam intelege nimic din tot ceea ce se intampla. Nu am inaintat prea mult in padurea aceea rara cu copaci gri si desfrunziti, pentru ca imi era teama de ploaie si pentru ca tot ce imi doream era sa ma asez undeva, eu singura si sa privesc cerul, cum nu mai facusem de mult. Am gasit un trunchi retezat de copac, ascuns anume intre ierburi si frunze uscate si m-am intins pe el, respirand usurata, cu Golfo langa mine, tacut si docil, putin apatic, dar devotat pana la moarte; eu, Golfo si cerul. Vantul usor de la inceput se oprise brusc, nimic nu mai misca in jur, zborul ultimei pasari speriate fusese si ultimul semn de viata in padurea aceea impietrita din satul fara nume. Am privit in sus, spre cerul greu de nori, prin filtrul copacilor goi si batrani si am cazut intr-un somn profund...Era o liniste ca un sfarsit de lume...
M-au trezit primii stropi de ploaie reci si grabiti, vantul care incepuse sa bata si Golfo care scancea si latra, chiar langa urechea mea, ca nu mi-am putut da seama unde ma aflu, nici daca e noapte sau zi si nici daca trebuie sa fug sau sa stau. Cand m-am ridicat, deja amortita si deja uda, am vazut, la doi pasi de buturuga, un sarpe incolacit si nu am putut decat sa tip, ceea ce m-a speriat si mai mult. Dar Golfo nu inceta sa latre si am putut sa-mi dau seama atunci, ca sarpele era deja mort si mi s-a facut mila de cainele �meu� ud, care cine stie cat se luptase cu sarpele sa-l omoare si cu mine sa ma trezeasca. Am fugit spre casa lituanilor, in care nu mai intrasem de patru zile, am urcat scarile in graba, am batut la usa, dar, cum nu a raspuns nimeni, am coborat si mi-am continuat drumul spre casa lui Ben, cu picioarele grele de tot noroiul din padure, cu vantul rece in fata si cu ploaia care ma biciuia fara mila...Golfo s-a oprit brusc la usa si a inceput sa latre si sa se urce cu labele pe clanta de metal lasand urme groase de noroi. Usa s-a deschis, cu un gest firesc, chiar cu intarziere si nu am inteles de ce, ca doar afara ploua si noi eram uzi pana la piele. Macumba, in halatul �ei� de baie, usor desfacut, cu parul castaniu proaspat spalat, mirosind tare a parfum ieftin, tinand in brate un pisoi, ne privea cu desgust si compatimire, si, evident cu superioritate de stapana, arborand un zambet rece pe fata ei putin turtita si cu ochi alungiti.
- Pasa, pasa! A spus, dandu-se putin la o parte, atat cat sa ne putem face loc, eu si Golfo, ca niste adevarati intrusi ce eram.
Din hol se simtea caldura primitoare a semineului si un miros parfumat de tuica fiarta cu scortisoara, se auzeau rasete si voci necunoscute, zgomote de tacamuri si farfurii si Puriu, care, fara sa ma vada mi se adresa cu vocea lui impunatoare, care anihila orice zgomot:
- Venisi, Cocoana? Pai n-am zis eu, ba, ca nu a fugit detot! Ca nu are cum! Ca autobuzu� de Valencia nu trece decat o data pe zi, dimineata...ca si �rata� de la Dobriceni...Ce dracu�nu stiu io! Asa ca, Dascale, daca vrei sa fii sigur ca nu fuge,
incuie-o! Da�, tot degeaba! Ca mai usor pazesti un card de iepuri decat o femeie...
Eram destul de obosita ca sa-l mai pot suporta pe Puriu, dar, mi-am gasit echilibrul emotional neasteptat de repede si am intrat in casa cu tupeu si cu tot noroiul de pe ghete, pasind fara sa iau in seama figurile disperate ale Macumbei, si gandind ca atata capriciu pot sa-mi permit si eu, sa intru fara jena, pentru ca ordine in casa facusem eu.
In semineu era focul aprins, ardea mocnit si era cald, atat de cald ca aveam impresia ca din hainele mele ies aburi...M-am oprit in usa ostentativ si i-am privit eu, pe fiecare in parte, fix in ochi, impunator si rece ca un mare actor la un mare spectacol; in jurul mesei rotunde, fara flori si fara musama, doar cu farfurii si pahare goale si pline, erau toti �in par� si doi columbieni mici si negriciosi si ma priveau toti fara macar sa miste, inclusiv Puriu, care, spre surprinderea mea, fuma.
�Trebuie sa arat foarte jalnic, m-am gandit, daca pana si pe Puriu l-am lasat fara replica�.
folclor nou
Pe vremea cand nu se organizau licitatii pentru lucrari (de parca acum s-ar fi schimbat prea mult lucrurile in privinta incredintarii directe a lucrarilor de investitii), o trupa de smecheri a inceput, chipurile, reparatia, s-au tocat niste bani, cladirea a fost de cateva ori in situatia de a se prabusi, dupa care, prin 1996, a luat foc. Surprinzator, nimic din structura de lemn din interiorul salii nu a ars, a ars doar partea in care firma isi tinea documentatia tehnica si, mai ales, pe cea economica. Mai multi ministri postdecembristi ai Culturii au promis fonduri pentru reparatie. Deocamdata se pare ca sunt bani doar pentru despagubiri. Cladirea este o capodopera arhitecturala si are o structura de rezistenta ingenioasa, nu are fundatie, dar a rezistat atator cutremure si razboaie. Nu a rezistat economiei de piata de tip romanesc.
Sa speram in refacerea ei cu adevarat.
de Rozi BAKO
http://anapauper.wordpress.com
sa-mi urce gandul
inima pe trepte
dansand aproape
lax, ironic
in mediu chimic
activat si ionic
talmacire dupa fratele Ilie Melcu, de parintele Visarion
cap56-65
continuare din Pasager/17
Era o epoca a tuturor epocilor traite vreodata. O sinteza homerica. Era satul asezat pe marginea santului la taina. Si mai era, ca un ac de busola, care arata Nordul Credintei in orice pozitie, Sfantul Mitica, secondat de diverse puncte cardinale..Ac temator, Sfantul Mitica facea slalom printre omologi, si se inchina cu smerenie la apostoli si superiori.
57. Ma durea sa observ ca apostolul pleda pentru niste lucruri elementare: ca mucenici ai rugaciunii isi lasau de la saptamana la saptamana cosul de gunoi plin. Fiind vesnic obiect de mustrare. Ca sa curm aceasta lucrare, am inceput sa duc cosurile de gunoi la toata lumea. Cativa, foarte putini, au observat. Altii m-au acuzat, poate, fara sa-mi spuna, de tradare. A cui? A murdariei? De fapt, in orice moment era lesne sa devii suspect: de colaborationism cu Sfantul Mitica Le Grand, partea calica, sau cu mitropilia kortiniana. Din pacate, sindicatul nu era si el interesat de acelasi gunoi de pe urma caruia managerii isi luau salariul, ci doar de bani pentru masa salariala. Culmea credintei: in evaluarea de informatician, curatenia avea ponderea maximala. Cunostintele ? Undeva, la 10 la suta. Dupa ce ti se spala creierul, puteau sa vina bulucurile migratoare: echipe de frati kortinieni, care sa aduca � chipurile � lucrari la cheie, platite cu o avere, pe care sa le finalizezi. De fapt, sa le faci aproape integral, pe un salariu de mizerie. Ferice de cei nu au ridicat in robia egipteana mii de piramide cu creierul! Caci aici erai de toate: translator de la calic la kortinian. Si invers. Analist. Observator. Rugator pe calculator. Copist. Corector. Tipograf. Maturator. Comentator. Meditator: La limbajul minunilor. La sistemul de operare. La editat. La corectat. La administrare. Iar pe statul abatiei, pur si simplu: candidat la calugarie.
58. Uzina Viselor. Astazi. Arhimanglitul Cacafleata intra vijelios in chilie. Frate Miliputa, listeaza fisierul cu vietile masinilor! Ma cheama Omilie, nu Miliputa, spun in gand. Totusi, nu il contrazic, sa nu zica ca sunt mojic. Este imens fisierul, ii atrag atentia. Fratele Cacafleata pare ca rationeaza. Nu fisierul, ci structura. Acest prim detaliu este definitoriu pentru inteligenta inglobata in ordinele care se preumbla de la staretie la o loaza. Ele au mai degraba rolul sa ingroase goasa in care ordonatorul isi sfinteste aura. Sfintenia. Forma. Nu fondul. Fratele pleaca. Ma rog Domnului, si dau comanda. Dupa trei minute, fratele Cacafleata imi sufla in aura. Gata? Nu, frate. In ce ma priveste, am dat comanda de listare. Acum intervin, spre lamurirea clerului, alti timpi: cel in care imprimanta bate comanda. Cel in care operatoarea ridica foaia. Cel in care o depune la masa comuna de listare. Cel in care ma duc acolo si ridic listingul. Fratele Cacafleata a uitat de toate. Ca un pompier cumsecade, asteapta langa mine, si iese oparit, ca nu dau dovada de operativitate. Slava timpului de asteptare! Fara el, va imaginati, as fi primit comanda sa termin Totul. La momentul T zero = minus Infinit.
59. Mincion. Mucenicul Oje Mucenianul se scarpina voluptuos in talpa. Intre trecerile mele prin sala Zumzetului, la interval de ore, Mucenicul Oje se delecteaza continuu cu aceeasi sarcina sacrosanta: scarpinatul in talpa. Pe figura lui rotunda, mare, ca o paine de tara, se citea lipsa oricarei griji pentru orice rugaciune zadarnica. Fara indoiala, mucenicul Oje avea dreptate. Ceea ce era sacrosant, era ca numai
60. Calicia. Este timpul sa vi-l prezint pe episcopul calic Boboroata. La prima intalnire, eram in Sala Tumorilor pe Nimb. Sala, plina. Pe scena, la microfon, un frate prezenta structura arborescenta a viselor despre masini. Expunerea era pe terminate. Fratele Proiectul tocmai facuse o observatie interesanta: noua structura era, propriu-zis, un mod de intretinere a documentatiei. Nu aducea nimic nou ca structura informationala. Moment in care in sala apare Episcopul Boboroata. �Sunteti niste prosti care nu inteleg nimic. Sa va explic eu cum stau lucrurile.� Jignind intreaga sala, episcopul avea sa vorbeasca o jumatate de ora, fara sa spuna nimic. Ceea ce reusea, din cand in cand, era sa repete refrenul: �prostilor�, spre sala. Era regretabil. Erau acolo oameni care taceau malc, desi aveau aceeasi diploma in teologie. Ba chiar, este mai mult ca probabil, aveau o medie cu cateva puncte peste cea a lui Boroboata. Cred acum ca episcopii nu cresc frati in Uzina Viselor. Prin relatia stapan-sclav, atent exersata, isi justifica numai, in ochii �maselor�, diferenta de informatie, si de salariu. Impresia era detestabila. Mai tarziu, in alt cadru, impresia a fost atat de diferita, incat nu am mai stiut care este adevaratul Boroboata. Un elegant episcop, cu maniere aristocratice. Cert este ca tema pe care se silise sa o explice s-a aruncat la cos inainte de prezentarea finala. Cert este ca toti oamenii de langa episcop au plecat incet, incet, lasandu-l si acum sa dea teme care mor inainte sa se aplice vreodata.
Poate, inainte de arta de a educa in spiritul credintei adevarate, fratii autohtoni invata de la mucenicii kortinieni, sau locali, mestesugul dresajului.
61. Pe cat de proasta a fost intreaga sala a Tumorilor pe Nimb, cand a fost sa inteleaga o structura informationala, pe atat de destept a parut episcopului Boroboata un omolog kortinian care i-a dat cu pumnul in fata, cand episcopul calic a incercat sa ii motiveze de ce calicienii nu lucreaza toamna sambetele si duminicile. Pentru ca sunt la cules de vie.Episcopul Boroboata a primit pumnul si a tacut malc, aplicand in mod stralucit credinta stramoseasca. Nu stiu daca i-a intors si celalalt obraz.
Imi aduc aminte de �Domnul Vucea�, al lui Barbu Stefanescu Delavrancea. �Primii ii pedepseau pe monitori: monitorii pe elevi; iar elevii se tarnuiau intre dansii�. Citirea intregii povestiri nu trebuie sa ne indeparteze de miracolul lui Blaga: "�eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ si nu ucid cu mintea tainele ce le-ntalnesc in calea mea/ in ochi, in flori, pe buze, ori morminte��
Am tras concluzia ca episcopul Boroboata are doua fete: fata fata de stapan, si fata fata de nimicul de acasa�
62. Ani in sir, in Calicia au fost inundatii In primul an, sindicatul calugaresc a adunat 20 de milioane pentru intrajutorarea fratilor afectati. O paine costa 5000 de lei. Cu banii stransi, cred, se puteau ridica cateva cotete falnice pentru niscaiva dobitoace.
Prefectul de Negru a trimis � drept multumire � si o telegrama in care scria: va multumim si sa va fereasca bunul Dumnezeu de furia apelor. Mie, unuia, ironia din text, de va fi fost, mi s-a parut amara. Uzina Viselor avea 4000 de frati. Se donase o paine de fiecare. Apoi, ca in �Iarna pe ulita� a lui Vasile Alecsandri, a stat. Nu stiu cat s-a adunat de la generosii patriarhi.
63. Mincion. Masa de adio. Suntem condusi la un restaurant impozant. Suntem invitati sa servim ce ne place. Nu servesc nimic. Imi este teama sa nu fiu din nou intrebat daca stiu cat costa. Seful de proiect kortinian insista. Iau niste paste italiene. La masa kortiniana se rade. Seful imi explica faptul ca totul a fost platit dinainte. 40 de dolari de persoana. Autoservirea este un Rai al gurmanzilor. Fripturi. Paste. Sosuri. Deserturi. Delicatese. Bauturi diverse. Si inghetata. Dupa o trecere rapida in revista a felurilor de mancare, noi, calicii, ne oprim la inghetata. Din cand in cand, alternez pastele italiene cu inghetata.
64. Uzina Viselor. Timp de un an, de la revenirea din Mincion, am fost profesor, si meditator, in limbajul minunilor. Tuturor celor care mi-au solicitat sprijinul. Pe langa temele de care ma ocupam. Nu am inteles niciodata de ce acestea erau intotdeauna aspru criticate de Sfantul Mitica Le Grand. Erau singurele care functionau. Si au fost utilizate an dupa an. De-abia dupa un an, fratii calicieni au inceput sa se deprinda cu limbajul minunilor, si sa capete in rugaciunile programate o oarecare lejeritate. Dupa o jumatate de an de critici aspre, o lucrare este premiata de Oje Mucenianul si Sfantul Mitica Le Grand. Este lucrarea de care s-a ocupat fiul sfantului si robii lui de rugaciune programata. Am fost invitati cu totii la restaurantul Solitar. Aici, s-a baut pentru premiile in obiecte pe care fiul sfantului, si robii lui, le-au primit de la Sfantul Le Grand. Stateam la o masa. Nici nu stiam de concurs. Am aflat pe cand � intr-un colt � darurile au fost despachetate. Nu m-am ridicat de pe scaun. Pentru a sarbatori succesul, s-a strigat, s-a urat. Fratele Festanescu se asezase in stanga mea si parca imi cantarea tacerea, sa simta ce zic. Nu spuneam nimic. Imi era putin greata, dar mi-am revenit, si am fumat mai departe, foarte edificat, strain de toata comedia umana care s-a jucat, si se va mai juca. Si foarte linistit.
65. Din cand in cand, Sfantul Mitica le Grand intra in birouri si solicita colectivei ajutorul: desi are un salariu de peste 1000 de dolari, nu mai are bani pana la urmatorul salariu. Lucrul este de mirare. Sfantul Mitica Le Grand este recunoscut ca un scartar notoriu. Cum de nu ii ajung banii? Plini de solicitudine, fratii se intrec sa il imprumute cu 10 paini. Viata este scumpa, spune Sfantul. Minunile unui sfant atat de prost platite. Si iese grabit. Fratii � cu 150 de dolari pe luna, se mai descurca. Acum, dupa 7 ani, ma gandesc ca Sfantul Mitica facea de zor economii. Dolar cu dolar. Cum planul de economisire era conceput peste limita, Sfantul gasea de cuviinta sa imbie fratii sa participe la aceasta duhovniceasca agonisire. Pe de alta parte, era nevoie, probabil, de cate o perdea de fum: �Iata cat de greu o duc, si cate indur. Nu ma fericiti ca am un salariu confidential, este o nimica toata, nu imi ajung banii.�
de Erika Eugenia Keller
nedand socoteala
pomului vietii
de faptele facute la radacina
Naratorul :
picura nisipul din clepsidre
bob cu bob clipele se amesteca
si-n ceasuri mici
la orele de nebunie
Virgil:
ma destept inainte de a strecura iadul de sub sprancene
doar sudoarea linistii mai biciuie urechea dornica de lingusirea
cuvintelor de dragoste :
" ce bun esti tu barbate, esti zeul meu"
Ma induiosez si astfel ma descopar bun �
(femeia din umbra rade.)
apoi ratacesc singur pe drumul plin de nelinisti
O voi silui pe Calliope
imi zic vinovat chiar inaintea crimei
am lins literele palpainde
intinzandu-mi pe gura
pe nas, pe ochi, taina femeii talharite
Ce curva esti Calliope,
ma tulburi, ma faci val de dorinta
apoi mi te dai intreaga la altii
eu voi ramane
doar inecatul din saliva poeziei
Bob cu bob se insereaza
peste teatrul asta gol�
O mie si una de nopti
alearga poetul
pe scarile artei
pentru UNUL apanaj
pentru ALTUL- o suma de creatii sufletesti
serpuita lume fragmentata de haos�
Calliope:
Sunt ravasita de caderea frunzelor
ce poarta ca si mine
doua fetze, Janus
una intunecata, intoarsa spre pamant
una stralucitoare si intoarsa spre soare
ce-alegi din mine barbate?
Virgil:
O vreau asa cum e
delicata ca o ramura de visin la poalele Olimpului
dandu-mi bucuria scrisului
motivul vietii mele, muza, prietena , hai vino�
Naratorul:
Cititorule bland decide sfarsitul povestii
Du-te in pace la copiii tai
culca-i cu capul pe crengi de maslin si carti de istorie.
Noi nu mai stim nimic..
de Vlad SOLOMON
- De ce ai disparut? Tocmai trebuia sa se deschida usa, mai aveam doar cativa metri, erai in siguranta, n-ai stiut ca nu te voi lasa sa te prabusesti in abisul celor o suta de coloane?
- Eu nu exist... Voiam sa ma apuci de sanii mei palizi, dar nu puteai sa o faci, doar nu noi apucam lucrurile... Cauta-ma!
.........................................................................
Marea expozitie a ascensoarelor fusese anuntata in toate ziarele, la TV, statiile de radio vorbeau numai de ea. CNN trimisese citiva corespondenti, ONU hotarase ca evenimentul sa se tina in Israel, nimeni nu intelesese de ce, doar Israelul era boicotat cu fiecare ocazie. Chiar si SUA se impotrivisera, dar Franta s-a luptat cel mai mult, sustinand ca, in virtutea traditiei prieteniei
dintre cele doua guverne, Israelul trebuie apropiat de UE, care intotdeauna i-a vrut binele, iar Israelul, mai mult ca orice alt stat, are nevoie de ascensoare, macar sa se ridice de la nivelul Marii Moarte, cel mai scazut punct de pe glob.
Parcurile Expozitiei se afla la periferia Tel-Avivului, langa riul Yarkon, de la mine ar dura doar 15 minute sa ajung, dar fiind constient de aglomeratia de pe sosele, m-am sculat cu noaptea in cap, vrand sa ajung printre primii. Nu stiam la ce sa ma astept, promisesem catorva prieteni virtuali, de pe listele romanesti, sa le fac o descriere amanuntita, cu poze, sa nu omit nici un detaliu, doar erau atat de procupati de soarta ascensoarelor si a celor care ramasesera blocati in ele.
- Aici ar fi fost nevoie de Pierre- m-am gandit, el descrie atat de plastic tot ce vede, dar teama mi-e ca ar fi lasat totul aiurea, daca intalnea vreo negresa zambareata. Oare Lou ar fi venit, daca il anuntam? Cine stie, poate l-ar fi interesat arhitectura ascensoarelor, in mod sigur ar fi ramas intre etaje, dar ce ma tot gandesc eu la ceilalti? Larry mi-a dat o sarcina, trebuie sa o duc pina la capat.
La intrare- surpriza- Ana Doina imi zambeste- stii, am profitat de ocazie sa vizitez Israelul, dar raman aici, nu intru nici moarta in ascensoarele astea, sufar de claustrofobie, mi-am luat cu mine un maldar de carti, stau aici, pe o banca, si citesc, ce te-astepti sa gasesti
Pavilionul 39- aici sunt toate ascensoarele, intru ametit, forme de tot felul, culori, lumini orbitoare, era deja plin de oameni, forfoteau si incercau ascensor dupa ascensor. Nu am rabdare, plec acasa, vad eu ce scriu colegilor- imi trece ca fulgerul o idee prin cap. Ba nu, ma prinde Sabina ca nu am suficiente fotografii, si asa spune ca nu sunt indeajuns de activ pe lista ei, iar Rafi, care numara mereu mesajele prin aeropoarte, nu se va declara multumit fara cinci relatari, eventual trunchiate, dar sa iasa un numar respectabil.
Poate iau prospecte, asa am si fotografii si descrieri... Dar daca nu indic sursa, iar ma pune Rafi la colt. As mai avea o speranta in Max2, de cand e moderator, parca e mai maleabil, va trece el cu vederea...
Ascensoarele erau insirate de-a lungul si de-a latul enormului pavilion. Langa fiecare ascensor, cate o fetita dulce, toata zambet, parca semanau intre ele si, totusi, plutea ceva in aer care le facea sa fie diferite, era o diferenta aproape imperceptibila de varsta, aliniate, imbracate la fel, imbietoare.
- Intra in acest ascensor! E ascensorul naivitatii, imi spuse prima. Dar inainte de toate, vreau sa stii ce te asteapta inauntru. Orice vei face, intotdeauna va rade cineva de tine, aici ai voie sa-ti ajuti dusmanii, aici te vei ocupa cu lucruri inutile tie, vei primi multumirile tuturor, dar vei fi umilit si
batjocorit tocmai de cei carora ai vrut sa le faci bine. Vei gasi multi prieteni, dar nu-ti vor fi sinceri, te vor imbata cu cuvinte frumoase, iar tu vei crede, ii vei considera pe toti cei din jurul tau onesti, vei primi palme si iti va fi mereu tot mai greu. Pare neplacut, dar acest ascensor te va insoti toata viata.
Am trecut mai departe, fara sa comentez, parca observasem un suras cinic in coltul buzelor ei, oare o mai intalnisem vreodata?
- Ascensorul dragostei te asteapta - imi spuse fata de alaturi. Cu el ai un mare avantaj. Intri si iesi rareori, dar vei simti mereu o vibratie si putina teama. Vei fi
- Cred ca il voi incerca, da-mi numai timp sa-mi fac o idee despe celelalte produse, i-am raspuns, dar imi pusesem deja in cap sa nu pierd ocazia, mai ales ca eram atras de multitudinea culorilor ascensorului.
A ridicat din umeri indiferenta, stia probabil ca nu va ramane cu el pina la sfarsitul expozitiei.
Am trecut in revista mai toate ascensoarele. Ascensorul milei era cam incomod, asa mi s-a explicat. Al sperantei era deschis, fara acoperis, fara pereti, fara butoane. M-am oprit o clipa linga ascensorul tristetii. Cam toti il ocoleau, se pare ca il cunosteau de pe la alte expozitii. Mi s-a spus ca ascensorul tineretii era greu de observat, trecea des, dar foarte repede pe langa noi, asa ca m-am
indreptat spre ascensorul bucuriei. M-am trezit intr-o invalmaseala, oamenii se calareau, voiau sa intre unul cate unul, desi era loc pentru mai multi.
- Nu poti intra oricum, mi-a spus fata. Stii, cam toti incearca sa-si rezerve locuri, dar degeaba, sunt putine clipele in care e accesibil. Si, oricum, poti sa intri in el doar pentru cateva minute, sa simti ceva din bucuria pe care ti-o ofera, apoi trebuie sa iesi urgent.
Am trecut asa, pe fuga, cam pe linga toate ascensoarele. Cel mai interesant mi s-a parut ascensorul stiintei, nu avea nici inceput, nici sfarsit, puteai sa stai in el cat iti dorea sufletul, mereu descopereai un buton nou, sau o maneta ciudata.
Departe, ultimul ascensor era ascensorul mortii. L-am evitat, mi-am amintit ca trecusem pe linga el de mai multe ori, nu voiam sa il incerc tocmai acum, mai ales ca stiam ca este punctiform si nu ma va duce in nici o directie .
La iesirea din Parcurile Expozitiei am intalnit-o din nou pe Ana Doina, citea, era pe aceeasi banca, avea si un laptop linga ea.
-Cum ti s-a parut? E chiar atat de interesant pe cat te puteai astepta?
- Nu stiu, parca nu mi-e nimic clar, i-am raspuns, dar am uitat sa fac fotografii, acum nu ma va crede nimeni ca am vizitat expozitia, tu esti specialista in fotografii, nu ai cumva cateva la tine?
- A, nu, mi-a raspuns, eu am propriul meu album, fotografiez natura, dar de ce te preocupi? Du-te inapoi si fotografiaza, daca vrei le trimitem de la mine, sunt legata permanent de internet.
- Bine, dar Pavilionul 39 e departe, am atata de mers, in sfarsit, daca nu am incotro...
- Pavilionul 39?! - se mira Ana Doina. Pavilionul 39 a fost demolat de mult, acolo se construieste un restaurant chinezesc. Nu ai vazut nici un ascensor, ce-i cu tine? Ce vei povesti colegilor? Unde te-ai plimbat, puslama? Larry asteapta de mult sa termini povestea ascensorului, uite, e on-line acum, e pe Yahoo Messenger, teama mi-e ca te da afara de pe lista, e si moderator pe alta lista, va afla toata lumea, si asa ti-ai cam pierdut credibilitatea, ai promis atatea povestiri si n-ai inceput decat cateva, altele le-ai lasat la mijloc. Ce sa ma fac cu tine?
Am simtit ca ma enervez, ce-i veni, niciodata nu m-a iritat Ana Doina, cu ce drept imi vorbeste asa, tocmai ea, care n-a intrat in
- Lasa-ma sa vorbesc cu Larry, i-am smuls eu jucaria din mina.
- Larry, uite, am fost acum la expozitia de ascensoare, dar se pare ca n-am nimerit la locul potrivit, am vazut ascensoare intr-un pavilion care nu exista, ce fac acum, trebuie sa-ti trimit relatarea, n-am nici poze...
-Sigur, Vlad, stiam de la inceput ca ascensorul nu este unde il cauti tu, puteai sa-l vezi direct din Kiriat Ono, ce mare lucru era sa-l -vizualizezi?
- Bine, dar Chiara? Unde a disparut Chiara, speram ca macar eu sa o gasesc, mi-a trimis si mesaje fara adresa expeditorului.
- Chiara nu a existat niciodata. Ai crezut ce ti-au povestit altii despre ea. Asa cum ai crezut povestea lucrurilor neapucate de noi, intre cele o suta de coloane inexistente.
M-am uitat cu uimire in ochii Anei Doina. Si-a coborit privirea pe carte, continua sa citeasca un eseu. Parea absorbita de ceea ce citea. Am plecat fara sa o deranjez. Cind m-am apropiat de masina, am auzit parca o soapta, era chiar vocea ei: - Chiar ai crezut in toata aceasta lume virtuala, in ascensoare, in existenta Chiarei, in toate cuvintele care iti apareau pe ecran?
Am aprins masina, demarand spre Kiriat Ono. Ajungand la centrul comercial al oraselului, m-am indreptat spre ascensor. Cumparatorul de ziare tocmai iesea din el.
M-a privit ironic si a disparut. Am intrat in ascensorul plin de oglinzi, m-am suit la primul etaj, evitand sa ma uit la ele. M-am asezat la bar, acolo unde imi beau cafeaua zilnic.
- Un espresso scurt, te rog.
Imediat, mi-a raspuns Chiara, te asteptam.
Teatrul a prezentat un spectacol cu "Steaua fara nume" de Mihai Sebastian si o adaptare dupa Albert Camus, "Caderea", spectacol care a depasit 3000 de reprezentatii si pe care Nicu Nitai il sustine cu acelasi succes si azi.
La acest club, situat in centrul vechi al capitalei, strada Smardan, nr 41 (Lipscani) a avut loc o seara de poezie, sambata 22 septembrie 2006. Invitat de onoare Gh.Astalos, scriitor de talie internationala, autor a douazeci si opt de carti publicate in limbile de circulatie internationala. Piesele de teatru scrise de acest autor se joaca in marile capitale ale lumii, iar spre norocul nostru, este recuparat complet de literatura romana. George Mihalcea, autor a patru carti de poezie, realizator de emisiuni la postul de televiziune B1TV printre care si emisiunea �Lumea cartilor�. Ceilalti doi poeti din cadrul �Grupului de la Tescani� au fost Vasile Ursache si Liviu Visan. Fiecare din acesti scriitori au carti publicate si in pregatire, ne vor chema in curand la o noua lansare unde ne vom duce cu cea mai mare placere. Prezenti de asemenea au fost cei care scriu pe situl de poezie intitulat �Bocancul literar� condus de Sache, adica Sorin Teodoriu. Au mai fost studenti si tineri care scriu si sunt foarte interesati de acest fenomen al poeziei, precum si poeta Niculina Oprea, poeta si traducatoatea Ioana Trica, Octavian Mihalcea, Razvan Tupa. Locurile din pacate au fost putine si s-a stat in picioare, dar a fost o seara interesanta din care cu totii am avut de invatat.
Maestrul in ale scrisului, G. Astalos ne-a vorbit in felul sau unic, despre opera sa vasta si despre ceea ce inseamna sa fii scriitor in aceasta lume unde poezia este ca si �paralizata� . Este foarte greu sa fii astazi scriitor, pentru ca lumea nu mai citeste, nu mai este interesata de poezie si de tot ceea ce inseamna spiritualitate. Care ar fi cauza? Cauzele sunt foarte multe, una ar fi saracia unora si prea marea bogatie a celorlalti.Dar solutii exista, perseverenta si tenacitatea celui care scrie si puterea de a nu renunta niciodata la acest ideal, ce ar trebui sa te anime toata viata. O cale de a comunica este internetul, care nu trebuie refuzat sau criticat ci trebuie asumat si folosit, pentru ca este un mijloc teribil prin care noi putem sa ne facem cunoscute operele si ideile, prin care putem comunica cu oameni din toata lumea , numai sa vrem sa o facem. De asemenea Gh. Astalos ne-a mai spus ca aceasta menire de a fi scriitor este o preocupare care trebuie sa tina toata viata, este o sansa pentru care o are, dar trebuie sa se ia in serios pe sine si trebuie sa lucreze la ea pe perioade de zeci de ani, adica nelimitata, pentru ca numai in felul acesta ai credibilitate, oamenii te pot cunoaste, te pot retine, pot sa te aprecieze si sa te asculte. Altfel,
gandul curat si pentru spirit. Si de acaeea poate ca un scriitor adevarat este intrucatva sacrificat, pentru ca el, daruit menirii sale, nu mai trebuie sa-si doreasca nimic. In asta consta marea taina a unei poezii, a unui roman, a unei piese de teatru pe care vrei sa o scrii, si pe care o daruiesti lumii. In aceasta renuntare la tine si la ceva sau la acel ceva care ar putea sa te inlature de la ceea ce inseamna aceasta preocupare permanenta care este scrisul, producerea de idei, producerea de imagini si in felul acesta printr-o opera marepoti sa schimbi lumea sau sa contribui la schimbarea ei in bine.
Ne-a incantat domnul George Mihalcea prin poeziile sale ermetice, pe care le gasim pe internet, poezii care invita la reflectie si la gandire, care nu pot fi intelese doar la o prima lecura. A fost de asemnea o bucurie sa-i auzim pe Liviu Visan si pe Vasile Ursache. Ceea ce ar fi deosebit de frumos a fost faptul ca oricine a vrut sa recite din opera lui, a putut sa o faca in limita timpului disponibil desigur, iar maestrii cuvantului au ascultat si i-au incurajat pe cei care au avut taria sa-si citeasca scrierile. Cu regretul ca seara nu a fost mai lunga si cu speranta ca poate o vom repeta pe viitor, declar ca seara de poezie a fost una frumoasa in care fiecare dintre noi am avut cate ceva de invatat.
Evenimentul s-a desfasurat intr-un ambient placut, pentru ca a fost si o expozitie de pictura a catorva artisti tineri, unii dintre ei prezenti in sala: Daniel Craciun, Victorita Dutu, Andreea Sarcani, Cristina Popa, Vinicius Tomescu,
Gabriel Alexandrescu.
Va invitam sa vizitati expozitiile care se organizeaza permanent la Asimo
de catre Daniel Craciun.
Seara de poezie a fost organizata de Victorita Dutu.
[[email protected], www.victoritadutu.home.ro]
prezinta
ANSELMO
de MIHAI GRUIA SANDU si uneori CARLO GOLDONI
Cine este Anselmo?
Iata o intrebare care tulbura intreaga Europa! De unde vine, unde se duce si mai ales de ce? Sau cum? Milioane de oameni nu mai pot dormi din cauza acestor intrebari, sau mai bine, a raspunsurilor pe care le pot naste ele.
Anselmo, oare vei aparea in sfarsit calare pe iapa ta alba spre a ne salva de asediul prostiei covarsitoare care ne inconjoara?
Daca da, vino! Daca nu, vai!
Un grup de clasici.
Distributia:
Anamaria Bardan, Melania Ciurlin, Claudia Prec, Andreea Esanu,Andra Sandu, Ana Craciun, Smaranda Gabudeanu,Ioana Tudor,Andrei Seusan, Marin Fagu, Radu Moldovan
Costume: Mariana Pachis Regie: Mihai Gruia Sandu
Reproducere de pe o pagina rezervata lui Vico Calabro, omagiu adus lui Carlo Goldoni
http://www.webdolomiti.net/vico_calabro/
Condus de scriitorul Mihai Mihaita Loviste, si-a propus ca prin intalniri lunare sa caute tinere talente literare sau din domeniul artelor plastice, al muzicii, al teatrului ?i cinematografiei.
Salonul Literar Valcean face cunoscuti acesti tineri si le faciliteaza intalnirea cu scriitori consacrati, cu critici literari si din diferite domenii ale artelor. Le ofera posibilitatea participarii la concursuri nationale si internationale.
Performantele obtinute pana in prezent sunt urmatoarele:
-60 de spectacole prezentate in direct la TV Etalon;
-participarea a peste 800 de tineri artisti la aceste 60 de intalniri;
-20 de premii judetene, 15 premii nationale si un premiu international.
Salonul LiterarValcean a girat antologia de poezie si eseuri �Zbor� a tinerelor: Mihaela Mihai, Andreescu Stefania, Ana Maria Tonoru, Ana Maria Cretu. Aceasta antologie a primit un premiu la cea de-a 36-a editie a Festivalului International �Lucian Blaga�.
Salunul LiterarValcean a fost gazduit pe rand cu generozitate de o institutie de cultura sau alta, precum Universitatea �Constantin Brancoveanu� sau de Televiziunea Etalon. A adunat de fiecare data in jurul sau iubitori de literatura si de arta din oras, a cautat sa invite oameni de talent care pot sa impartaseasca din gandurile lor tinerilor care sunt in perioada de formare culturala. De fiecare data au avut loc discutii vii
Scriitorul Mihai Mihaita Loviste, dintre ale carui carti amintesc �Irecuperabilii� si �Orasul ultimei eclipse�, continua cu tenacitate activitatea de �antrenorat� artistic pentru acesti tineri care apar ca dintr-un izvor nesecat.
Profesorul Ion Barbu din Babeni aduce referinta generatiei de poeti ce s-a impus in anii �70 pe aceste meleaguri. Tinerii de azi au o sansa in plus avand in vedere climatul cultural al orasului, cadrul general alsocietatii noastre de azi si dezvoltarea infrastructurii. Ramnicu Valcea are o dinamica impresionanta si in spatiul culturii, de la edificiul bibliotecii, adevarata bijuterie, pan ala noua cladire a Teatrului Anton Pann, o creatie arhitectonica de mare impact.
Ca sa nu mai vorbim de o televiziune precum Etalon care promoveaza asemenea evenimente culturale in prime time.
TVEtalon este si cea mai premiata televiziune regionala in ceea ce priveste productia proprie de reportaj. Premii in tara si in Europa.
Salonul LiterarValcean traieste prin tineri si in fiecare toamna e sincron cu promotiile care trec prin palierele educative.
Drum bun pe mai departe!
TEATRU LA RUINE este primul program derulat de Asociatia teatrul.ro si are ca scop dezvoltarea respectului pentru valorile autohtone si afirmarea identitatii culturale prin valorizarea Centrului Istoric al Bucurestiului.
Desfasurarea programului la Palatul Voievodal Curtea Veche, sub forma unei stagiuni teatrale, contribuie la inscrierea monumentului in randul vestigiilor la care se organizeaza in mod traditional manifestari culturale.
Spectacolul REGELE MOARE LA CURTEA VECHE, dupa un text de Eugene Ionesco, a fost realizat de un grup de studenti ai Facultatii de Teatru din Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale din Bucuresti.
Implicarea dvs. in acest proiect cultural, constand intr-un parteneriat media, prin care includeti spectacolul in agenda culturala pe care o difuzati, reprezenta o sustinere importanta care va fi mentionata in toate materialele publicitare prin care vom promova evenimentul. In speranta ca proiectul nostru va va interesa, asteptam cu respect un raspuns din partea dvs. la telefon 0723.011.187, 0747.065.250 sau la e-mail [email protected], [email protected].
Va multumim pentru timpul acordat si va invitam la spectacolul
de la Curtea Veche.
director de proiect, Mariana Camarasan
director executiv, Radu Popescu
TEATRUL.RO - TEATRU LA RUINE
Palatul voievodal curtea veche
Str. Franceza nr. 21-23
REGELE MOARE LA CURTEA VECHE dupa Eugene Ionesco
Regie: Mariana Camarasan, scenografie: Iuilia Andreea Necula, Cu:
Alexandru Potocean, Florina Gleznea, Sanziana Nicola, Gabriel Vodnar,
Cristina Casian, Tudor Munteanu, Bogdan Marhodin, Ana Craciun, Smaranda
Gabudeanu.
(15, 16, 23, 30 SEPTEMBRIE si 1, 7 14, OCTOMBRIE 2006), - Ora:19.00
(durata: 1 ora) Rezervari: 0723 011 187
In perioada 7 septembrie-7 octombrie 2006 un grup de tineri artisti isi propun sa expuna pictura in locuri in care oamenii poate nu au asa de multa legatura cu arta, intr-un club, locuri situate in centrul vechi al capitalei, strada Smardan 41, unde sunteti invitati si dumneavoastra sa veniti. Este un loc unde se expune permanent pictura ,sunt acei artisti care simt ca au ceva de spus prin opera lor. De data asta ei sunt Daniel Alexandru Craciun, Gabriel Alexandrescu, Vinicius Tomescu, Andreea Sarcani , Cristina Popa si Victorita Dutu. Dar acest lucru s-a intamplat si in alte timpuri nu numai acum cand artistii, ca sa-si expuna ideile si pentru a fi vazuti, aveau curajul sa expuna chiar si in strada. Cert este ca fiecare dintre noi incearca sa-si construiasca propiul lui univers pe care sa-l poata arata lumii. Orice artist picteaza pentru a se elibera pe sine de constrangerile lumii in care traim si pentru a avea o atitudine fata de ea.
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)
va aparea pe 15 octombrie si va fi despre ...
nunta