LITERATURĂ

 VLADIMIR MAIAKOVSKI  (1893 - 1930)

„Lenin             ca şi înainte                                 pulsează în inimi şi tîmple  ca o vie, eternă,                             primăvară a lumii...”            "Haraşo!" - "Poemul lui Octombrie",  Capitolul XVIII

  PREZENTARE

După începuturi influenţate de futurism (Fleita-pozvonocnik - “Flautul verebrelor”, 1915; Oblako v ştanah - “Norul cu pantaloni”, 1915; Celovek - “Omul”, 1917), a evoluat spre o lirică militantă - dominată de concepţia sa estetică, bazată pe ideea comenzii sociale -, închinată acţiunii, mişcării, vieţii intens revoluţionare (poemele 150.000.000, 1920; Vladimir Ilici Lenin, 1925; Haraşo! - “Poemul lui Octombrie”, 1927; Vo veş golos - “În gura mare”, 1930). Teatru satiric de mare virulenţă, în care predomină stilul publicistic (Misteriia-Buf - “Misterul buf”, 1918; Klop - “Ploşniţa”, 1928; Bania - “Baia”, 1929). A condus revistele Krokodil, Lef şi Novîi Lef.

  POEZII

	Să dea socoteală! Tobe războinice-n lume dau sfoară.
	Zăngăne arme să-nceapă măcel.
	Rob după rob,
	În fiece ţară
	e spintecat de oţel.
	Dar de ce –
	foame, frig,
	viaţă grea,
	şi-opărită cu sînge lumea-şi poartă jelania?
	Doar pentru că
	undeva,
	cineva,
	vrea şi Albania.
	Omul pe oameni îi muşcă-nrăit,
	lumea se năruie ca o baracă,
	doar pentru ca
	prin Bosfor,
	gratuit,
	vase străine să treacă.
	Ciuntit
	văd pămintul
	ca un trunchi fără braţe,
	strivit ca omida,
	gemînd ca dihania,
	doar pentru ca
	cineva
	să înhaţe
	Mesopotamia.
	În numele cui, stăvilarul puhoaielor
	l-a spart ăst cizmoi, bădăranul?
	Dumnezeu?
	Libertatea-i stăpînul
	războaielor?
	Banul!
	Cînd,
	tu frunziş de pe creanga lor goală,
	tu mugurul bun, tu altoiul,
	cînd ai să-i chemi să dea socoteală:
	De ce războiul?
	1917

	Ordin de zi pe armata artei
	Tîndălească bătrînele boaite.
	Tîndăleala le roade.
	Pe baricadele inimii, haide,
	tovarăşi!
	Pe baricade...
	Comuniştii nu-şi lasă unghere
	şi punţi de retragere.
	Futurişti, viitorul vă cere
	salturi mai agere!
	N-ajung locomotivele, smulge-le
	iureş zvicnind ca din tun.
	Dacă în cîntec nu huruie fulgere,
	curentul electric la ce mai e bun?
	Inima ştiu cum vă bubuie vouă;
	gîfîie,
	fluieră ca
	Locomotivele serie nouă –
	R,
	Şa,
	Şcia.
	N-ajung vipuşti colorate,
	nici soviete de deputaţi:
	ca să pornească armate,
	armatelor marşuri le daţi!
	Tobe, prin geamuri,
	cu căngile trage-le,
	pe străzi du pianul,
	să sune du-l,
	dar să se-audă în huiete agere
	tunetul.
	Degeaba trudeşti în uzine,
	Degeaba-n funingine zaci,
	dacă holbezi
	la fasturi străine
	ochii buimaci.
	Zvîrliţi vechiturile proaste.
	Adevăruri-gunoaie-s cu lăzile.
	Pieţele – sînt palatele noastre.
	Peneluri – străzile.
	Filele vremii
	desfăcind din peceţi,
	tu revoluţiei glorie adă...
	Futurişti, toboşari şi poeţi,
	ieşiţi în stradă!
	1918

	Poetul muncitor
	Se-aruncă poetului vorbe care nu-i plac:
	„La strung te-aş proba!
	Ce-i versul?
	Un fleac!
	La muncă – eşti gingaş mata!”
	Dar, poate
	şi eu
	La muncă mă-nham
	cu dragoste, fără reproşuri.
	Şi eu sînt o fabrică.
	Doar coşuri nu am.
	Şi poate-i mai greu
	fără coşuri.
	Ştiu,
	nu vi-s dragi frazele mari.
	Tăiaţi la stejari, munciţi cu îndemn.
	Dar noi
	nu sîntem oare tîmplari
	şi sculptori de capete-adesea de lemn?
	E lucru de cinste-n năvod să prinzi peşti.
	Nu-i rău
	cînd nisetri sînt rodul!
	Dar şi truda poeţilor
	e drept s-o cinsteşti -
	nu peşti, inimi vii trag ei cu năvodul.
	E greu cînd - şerpi roşii ţîşnind din furnal -
	metalele-n şuier încep să cutreiere.
	Dar nu stăm nici noi
	ca trîntori pe-un mal!
	Cu raşpelul limbii, şlefuim creiere.
	Poetu-i mai mare -
	ori tehnicianul
	ce lumii i-aduce belşuguri şi spor?
	Amîndoi.
	Inimile sînt şi ele motoare. Sufletul e şi el un motor.
	Egali şi tovarăşi,
	acelaşi ni-i gîndul -
	proletari, trup şi suflet, care pot să se-ncumete
	numai ei, împreună
	înfrumuseţîndu-l,
	să urnească pamîntul în marşuri şi tunete.
	Cu diguri opri-vom furtuna flecară.
	La treabă!
	De-ajuns cu oratorii,
	adio!
	Afară palavragii,
	la moară
	vorbăreţii care mai bat apa-n piuă!
	1918

	Marşul pe stîngul
	În marşuri mulţimea să treacă!
	Prea vîntură vorbele boabe de mazăre...
	Clănţăii
	să tacă!
	Aveţi cuvîntul,
	tovarăşe „Mausere”.
	În legile de la Adam
	mai crede vreunul, nătîngul?
	Mîrţoaga istoriei vom pune-o în ham.
	Stîng,
	stîng,
	stîngul!
	Porniţi ca vîntul,
	Bluze albastre!
	V-aşteaptă oceanele
	în canonadă.
	Au ruginit oare cuirasatele noastre
	în radă?
	Cînd leul britanic întruna
	mă mîrîie,
	nu, n-o să gîngur.
	Nu poate fi învinsă comuna.
	Stîng,
	stîng,
	stîngul!
	Trec prin munţii mîhnirilor
	oameni,
	spre platou-nsorit, uriaş,
	peste-o lume de molimi,
	şi tărîmuri de foame,
	trec milioanele-n marş.
	Ne-mpresură focul, urgia?
	Împreună cu voi, şi potopul înfrîngu-l!
	Nu poate fi învinsă Rusia.
	Stîng,
	stîng,
	stîngul!
	Ochi-vulturesc, te deschide înaltului!
	La sirenele vechi, noi n-avem urechi.
	Strîngeţi,
	voi degete,-ale proletariatului,
	gîtlejul orînduirilor vechi!
	Daţi bolta deoparte cu pieptul!
	Cu steaguri să-i umpleţi adîncul!
	Cine porneşte cu dreptul?
	Stîng,
	stîng,
	stîngul!
	1918

	Marşul comsomolistului
	Comsomolist, în pas cadenţat!
	Umăr la umăr te-adună!
	Calcă, tovarăşe, mai apăsat.
	Marş al nostru, răsună!
	Uncheşului, muzica noastră-i e grea,
	a cobe răsune-i.
	În tinere rînduri, noi vom intra
	în amiaza comunei.
	Cine din voi pleacă fruntea şi cui?
	Dă-i minţii un ghiont mai departe.
	Pentru noi taină nu-i,
	în nici o grosime de carte.
	Nu tot ce e vechi este mort.
	Cît cepele, ochii la pîndă!
	Fă-ţi muşchii puternici prin sport!
	Fii gata de trîntă.
	Înoată prin cifre, ca peştele-n mare!
	E muncă-orice zi.
	Tu-nvaţă o muncă, oricare.
	Sînt mii meserii.
	Iar după ce gata sînt toate,
	fii vesel, să rîzi nu e rău.
	Şi nu zic să rîzi pe-nfundate!
	Să crape şi pietrele de hohotul tău.
	Se poate c-al anilor zbor
	să-l ia, între vulturi, pe tata.
	Eşti gata să fii un nou luptător?
	Fii gata! Fii gata!
	Şi tu, care ţii privirea in jos,
	ridic-o! Drept umărul ţine-l!
	Tovarăşe, vino voios
	între tineri!
	Comsomolist, în pas cadenţat!
	Umăr la umăr te-adună.
	Calcă, tovarăşe, mai apăsat.
	Marş al nostru, răsună!
	1923

	Tînăra gardă
	Globul rotească-se-ntruna,
	Apele curgă cuminte.
	Tînără gardă, tu, una,
	Goană, galop, înainte!
	Viaţa la pas nu ne place.
	Steagul în ropote du-l!
	Tineret, milioane, s-atace.
	´Nainte! Şi tot nu-i destul.
	Regimente! Pe cărţi! În întreceri!
	Frămîntînd slove noi, nesătul,
	să semeni idei, să le seceri...
	´Nainte! Şi tot nu-i destul.
	Ia cu-asalt piscul cel mai înalt,
	subsuoară să-l duci ca pe-un sul.
	Să-ţi freamăte sufletul cald,
	mai aprig! Şi tot nu-i destul.
	Universul – covor sau scrînciob –
	De stelele-molii mi-l scutură tare!
	Şi poruncă dă-ntregului glob:
	mai la stînga să zboare!
	1923

	Apucaţi viitorul de chică
	Viitorul, el singur, o să vină prea-ncet.
	Să-l aducem mai iute nu strică.
	Prinde-l, dar, de urechi, tineret!
	Pionierule, apucă-l de chică!
	Nu-i crăiasa din basme comuna,
	să visezi nopţi de-a rîndul la ea.
	Tu socoate, gîndeşte-te-ntruna,
	şi nici faptele mici nu uita.
	Comunismul nu-i numai pămîntul,
	numai munca din fabrici... E la masă, aci,
	şi-n familia ta şi-ntre-ai tăi, învăţindu-l
	şi-n viaţa de fiece zi.
	Pot mitralierele frontul să-l ţină,
	războiul nu doar la atît se rezumă.
	Nici problema căminului nu ni-i străină:
	nici cu ea nu-i de glumă.
	Cel care în silă răspunde la toate,
	bîrîind toată ziua, scîrţîind fără spor,
	cel care sucombă-n cîntări leşinate,
	acela nu ştie ce e viitor.
	Problema căminului cine nu-şi pune
	se culcă-ntre flori de hîrtie;
	la poarta vieţii de mîine-o să sune
	zadarnic. Nu-l ştie.
	O şubă-i şi vremea – de-o ţii în odaie –
	mîncată de molia felului vieţii...
	Tu scutură-i vremii-nvechitele straie
	şi, tînar, fii steag tinereţii!
	1925

	La ordinea zilei
	La voi, tineret, ni-i speranţă şi gînd –
	la voi, ce zidiţi viitorul,
	din trai fără noimă un cîntec făcînd,
	dînd boarfelor vechi cu piciorul!
	E greu, după ani, tot să-noţi în puhoi –
	zdruncinaţi or fi mulţi de-ncordare avană.
	Felul traiului ăsta mustind de noroi
	l-acoperă lintiţa cotidiană.
	Gelozii te mai tulbură – şi te scuzi: că eşti om! –
	te mai ţin ca pe jar răfuieli şi ponoase:
	ba ades, c-un pistol, c-un pumnal rezolvăm
	disputele noastre-amoroase.
	Nu aşa! Dacă vezi că rugina-i stăpîna
	peste dragostea voastră şi sfîrşitul că vine,
	n-ai decît: strînge dinţii, dar ei strînge-i mîna,
	spunîndu-i: - Cu bine!
	Cîţi nu visează: „O căsuţă aş vrea!
	Şi-o grădiniţă, să mă desfete!
	Şi cufere pline şi camera mea
	şi portreţelul meu pe perete.”
	Fericire e asta? – Ba un vis de hălpău!
	Fiţi una cu clasa, voi inimi fierbinţi!
	Comuna înseamnă: ce-i al meu e şi-al tău,
	scăzînd, evident, periuţa de dinţi.
	Oare tot ca-n trecut, bucuroşi cînd e cazul,
	sau cînd, tot ca-n trecut, facem fiere,
	să-necăm în trăscău tot necazul –
	bucuria, în bere?
	Tu, cîntece nu băuturi să-mi aduci!
	Talazuri de cîntece în bolţi să se spargă!
	Mai spumoase ca berea şi ca vinul mai dulci,
	la inimă cîntecele-astea să meargă.
	Le-i fi tuturor, că munceşti, pildă fii-le-i,
	dar veşnic să ai Comuna în faţă!
	Aceasta-i problema la ordinea zilei:
	modul de viaţă.
	1926

	Ei şi!
	Desface ochi cît baniţa
	Gazeta... Parcă muşcă.
	Ne mai împroaşcă graniţa
	miros de praf de puşcă.
	Aceste ştiri, cu miile,
	ne-nvaţă în furtună.
	Ni-s bune bucuriile,
	tristeţea nu e bună.
	Furtunile istoriei,
	oceanul cît l-or bate,
	cu vasele victoriei
	le-om spinteca pe toate.
	1927

	Sîntem scriitori
	În stimă-altădată erau numai genii.
	Mulţimea ce poate să-ţi dea pentru vis?
	De pildă îl văd pe Turgheniev
	sosind la Paris.
	Cătîndu-şi ospeţele şi desfătările
	în societatea – zisă înaltă,
	el, scriitorul cu „depărtările”,
	gîndea la zăpezile de altădată.
	De la moşie veneau bani frumoşi.
	Creioane, cu metri, consumînd – rob simţirii –
	dumnealui suspina :”Ce frumoşi,
	ce proaspeţi erau trandafirii!”
	Astăzi aşa
	nu mai merge să scrii.
	Scriitorul îşi ia
	fapte vii.
	Scrie, ştiind ce anume.
	Ştie eroii ce-i sînt şi ce fac.
	Dacă-i un om, spune-i pe nume,
	De-i coropişniţă, vîr-o în ac!
	Nu flecăreli, nu distracţie cată,
	ci comunismul apropiat.
	Un singur lucru vrea fruntea înaltă:
	să scrie simplu şi-adevărat.
	Articolul e cartuşieră.
	Versul cartuş.
	Noi tragem la ziar, nu-n romane-galeră,
	în neisprăviţi, în duşmani, în intruşi.
	Romanele - cu staţiuni balneare perechi! –
	a odihnă adie, a scînteie nu scapără...
	Ziaristul, procuror a tot ce e vechi,
	construcţia noului apără.
	Eu, ziaristul, fiindcă munca-mi respect,
	în aşa fel aş scrie – în presa întreagă –
	încît la mine-n fereastră direct,
	duşmanul să tragă.
	Iar celui pe care proza roză-l îmbie
	să fîlfîie aripi prin meleaguri şi sfere,
	n-au decît să-i cultive trandafiri de hîrtie
	revistele-sere.
	La ziare să scrieţi! Nu zic cartea că-i rea,
	dar eu cu ziarul mă simt pe măsură...
	Iar arta lor pură, o fi artă sadea,
	la horticultură cu ea!
	1928

	Secretul tinereţii
	„Tineretul” nu-înseamnă cei care
	prin poiene dosite socot că
	rostul lor e – în urlete asurzitoare –
	să-şi clătească gîtlejul cu votcă.
	„Tineretul” nu-înseamnă cei care
	vor pocite veşminte să poarte,
	primăvara, în nopţile clare,
	bătînd bulevarde...
	Nu, nu-nseamnă că-s tineri aceşti
	maimuţoi care-n zori roşcovane –
	tot ce clocotă-n vinele lor tinereşti
	irosesc în amor, după toane.
	Tinereţe e asta? ...Pospai!
	Că ai optsprezece-ani? Poţi să ai.
	Tineretul sînt cei
	care astăzi – la luptă venindu-le rîndul –
	le vor spune acelor ce-au căzut pentru ei:
	„Noi schimba-vom pămîntul!...”
	Tinereţe! Eşti numele, harul
	luptătorilor lumii, gata-n front să se-adune,
	aprinzînd viitorului farul
	unor zile mai bune.
	1928

	Dăm toată atenţia tehnicii
	Comuna nu-ţi cere din mîini doar să dai,
	cu mîinile goale nu-nalţi noua vatră.
	Înalţi prin maşini al construcţiei strai
	de blocuri de piatră!
	Deci mătură boarfele capului sceptic.
	Mai sînt de cărat funingini, cu carul!
	Tu adu lumină cu becul electric,
	cu poezia, cu abecedarul.
	Pe-artişti îi slăvim şi ni-i luăm ca model...
	Dar tehnicii oare, dăm toată atenţia?
	Aşază-n prim-plan, slăveşte la fel
	şi munca, şi tehnica nouă, şi-nvenţia.
	Cu şoarecii-nvăţului vechi, la gunoi!
	Iar cu noua lozincă în desfăşurare,
	c-un nou mod de-a munci, cu maşinile noi,
	voi, slăviţi-l pe-Octombrie cel mare.
	1928

	De vorbă cu tovarăşul Lenin
	[Poezia a fost scrisă la 20 ianuarie 1929, cu prilejul comemorării a cinci ani de la moartea lui Lenin.]
	Cu vîltoarea-i năucă de treburi, de fapte,
	ziua trece,-i pe ducă, un ecou din ecou.
	În odaie e noapte: şi sînt singur cu Lenin –
	care se uită de sus, din tablou.
	El vorbeşte. Şi-i energic şi cald,
	sub zburlirea mustăţii mărunte,
	arcul buzelor mute... Văd. Cuvintele-i ard.
	Uriaşa lui frunte strînge-n desele cute
	uriaşul gîndirii umane stindard.
	Mii, din ţări şi meleaguri, parcă trec pe sub el
	cît pădurile, steaguri... şi cît holdele, braţe...
	Sar ca ars de pe scaun. Zboară, gîndul fidel –
	luminează, de dragoste. Plin de nesaţ e!
	„Eu, tovarăşe Lenin, n-am să ies «la raport»...
	Cu-ochii-aprinşi mă prezint şi-ţi dau veste:
	Pînă-n gît sîntem prinşi din efort în efort,
	greu, tovarăşe Lenin, greu al dracului este,
	dar vor fi împlinite toate muncile-aceste.
	Dăm lumină şi haine celor mulţi, celor singuri,
	scoatem fier şi cărbune mult mai mult cît cunoşti.
	Dar alături de asta mai există, desigur,
	şi o pleavă diversă de canalii şi proşti.
	Oboseşti să te aperi şi să lupţi cu tîmpenii.
	De cînd nu mai eşti tu, mulţi ne-ar vrea sub papuc.
	Ticăloşii mai mişună, sînt sumedenii
	pe pămînt şi in juru-i, buluc.
	Un nămet de porecle, un torent de scursuri,
	birocratici şi răi,
	Tîrîtori pînă-n oase, os de chiaburi
	şi sectari şi beţivi şi lingăi,
	se proţăpesc, îşi scot pieptu-n afară,
	cu insigne pe piept, farisei şi mişei.
	Să le iei piuitul, nu e treabă uşoară –
	vom mai avea de furcă cu ei.
	Tovarăşe Lenin, pentru ani şi decenii-n
	uzinele noastre şi pe-ogoarele toate,
	în numele tău, tovarăşe Lenin,
	chibzuim, respirăm şi răzbim şi ne-om bate!”
	Vraf de treburi şi fapte, stins reflux de văpaie,
	ziua trece. Sînt la lucru, din nou.
	Şi e noapte-n odaie: şi singur sînt cu Lenin –
	care se uită de sus, din tablou.
	1929

	Iniţiatorii
	Reptilă lenoasă, sobol îngălat,
	timpul se tîrîie-n bot!
	Energie a muncii în ritm avîntat,
	fă-i vînt înainte timpului tot.
	Din fire noi viaţa ta se urzi –
	zi lucrătoare sau sărbătoare,
	înşiruie-ţi lanţ zi lîngă zi,
	flux disciplinat şi fără-ncetare.
	Problemă-i de ani, nu de veacuri, comuna. –
	Lîngă maşini, mai mulţi decît ieri,
	specialiştii sporească întruna:
	mecanici, strungari şi mineri.
	Lăcătuşi, tăietori facem faţă la greu
	respectîndu-ne-n muncă legămîntul cel mare.
	Iniţiatorii noi sîntem, promotorii mereu
	ai socialismului în desfăşurare.
	La tractoare, maşini şi vagoane
	daţi bătaie fierbinte;
	de înfumurările americane
	trecînd, să le-o luăm înainte.
	Pe şantiere, în industria grea,
	cu toate brigăzile în ritm avîntat,
	aripi dînd planului, vom măsura
	fiece pas c-un an cîştigat.
	1929

	Lui Ilici
	[Poezia a fost scrisă cu ocazia comemorării a şase ani de la moartea lui Lenin.]
	Cu toate sirenele bubuind spre potrivnici,
	cu toate tractoarele laolaltă-n efort,
	ascultă republica, tovarăşe Ilici,
	ieşind la raport...
	Acum cînd au smuls şi-alungară la dracu
	vechiul regim ciocoiesc,
	muncitorii cu secera, cu ciocanul, cu acul,
	ţie, îţi făgăduiesc:
	- Stîrpind tot ce-i putred şi josnic şi rău,
	vom face din muncă, sporind-o cu sete,
	din inima socialismului tău,
	temeiul uman al întregii planete!
	1930