Proletariatul conştient poate fi de acord cu un război revoluţionar care să justifice cu adevărat defensismul revoluţionar, numai cu condiţia: a) puterea să treacă în mîinile proletariatului şi ale păturilor sărace ale ţărănimii apropiate de proletariat; b) să se renunţe la toate anexiunile, în fapt şi nu în vorbă; c) să se ajungă la o ruptură totală în fapt cu toate interesele capitalismului.

Ţinînd seama de buna-credinţă neîndoielnică a straturilor largi ale reprezentanţilor din mase ai defensismului revoluţionar, care admit numai războiul pornit din necesitate şi nu în vederea cuceririlor, ţinînd seama că aceştia sînt înşelaţi de burghezie, trebuie să li se explice foarte pe larg, cu deosebită stăruinţă şi răbdare, în ce constă greşeala lor, să li se arate că între capital şi războiul imperialist există o legătură indisolubilă, să li se demonstreze că fără doborîrea capitalului războiul nu se poate încheia printr-o pace cu adevărat democratică, ci numai printr-o pace impusă prin forţă.

Organizarea pe scară foarte largă a propagării acestui punct de vedere în rîndurile armatei de pe front.

Fraternizare.

2. Particularitatea momentului actual în Rusia constă în trecerea de la prima etapă a revoluţiei - care, din cauza nivelului insuficient de conştiinţă şi de organizare a proletariatului, a predat puterea în mîinile burgheziei - la a doua etapă a ei, care trebuie să dea puterea în mîinile proletariatului şi ale păturilor sărace ale ţărănimii.

Această trecere este caracterizată printr-o stare de maximă legalitate (dintre toate ţările beligerante, Rusia este acum cea mai liberă ţară din lume), prin faptul că nu se exercită violenţă împotriva maselor şi, în sfîrşit, prin atitudinea de încredere inconştientă a maselor în guvernul capitaliştilor, cei mai înverşunaţi duşmani ai păcii şi ai socialismului.

Această particularitate ne cere să ştim să ne adaptăm condiţiilor speciale ale muncii de partid în rîndurile maselor nemaipomenit de largi ale proletariatului, care abia de curînd s-au trezit la viaţa politică.  

3. Nici un sprijin guvernului provizoriu; să se arate cît de mincinoase sînt toate făgăduielile lui, mai ales în ceea ce priveşte renunţarea la anexiuni. Demascarea în locul „revendicării” inadmisibile - generatoare de iluzii - ca acest guvern, guvernul capitaliştilor, să înceteze de a mai fi imperialist.

4. Să se recunoască faptul că în cea mai mare parte din Sovietele de deputaţi ai muncitorilor partidul nostru este în minoritate, şi deocamdată în slabă minoritate în comparaţie cu blocul tuturor elementelor mic-burgheze oportuniste - de la socialişti-populişti, socialiştii-revoluţionari şi pînă la Comitetul de organizare (Ciheidze, Ţereteli etc.), Steklov etc. etc. -, elemente care s-au lăsat influenţate de burghezie şi care introduc în rîndurile proletariatului influenţa acesteia.

Să se explice maselor că Sovietele de deputaţi ai muncitorilor constituie singura formă posibilă de guvern revoluţionar, şi că de aceea, atîta vreme cît acest guvern se va lăsa influenţat de burghezie, sarcina noastră trebuie să fie aceea de a explica maselor greşelile tacticii lor, de a le explica cu răbdare, sistematic, stăruitor, adaptîndu-ne cu deosebire la nevoile practice ale maselor.

Atîta vreme cît sîntem în minoritate, ducem o muncă de critică, de analiză a greşelilor, afirmînd totodată că întreaga putere de stat trebuie să treacă în mîinile Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, pentru ca masele să se elibereze de greşelile lor pe baza propriei experienţe.

5. Nu o republică parlamentară - revenirea de la Sovietele de deputaţi ai muncitorilor la această republică ar însemna un pas înapoi -, ci o republică a Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, ai muncitorilor agricoli şi ai ţăranilor din întreaga ţară de jos şi pînă sus.

Desfiinţarea poliţiei, a armatei, a funcţionărimii^*.

Retribuirea tuturor funcţionarilor, deveniţi eligibili şi revocabili în orice moment, cu un salariu care să nu depăşească salariul mijlociu al unui bun muncitor.

6. În cadrul programului agrar, centrul de greutate trebuie să treacă asupra Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor agricoli.

Confiscarea tuturor pămînturilor moşiereşti.

Naţionalizarea tuturor pămînturilor din ţară, care să fie puse la dispoziţia Sovietelor locale de deputaţi ai muncitorilor agricoli şi ai ţăranilor. Formarea Sovietelor de deputaţi din ţărani săraci. Crearea pe fiecare moşie mare a unei gospodării model (cu o întindere de circa 100 pînă la 300 de deseatine, în funcţie de condiţiile locale etc. şi după cum vor stabili instituţiile locale), sub controlul deputaţilor muncitorilor agricoli şi pe socoteala obştească.

7. Contopirea imediată a tuturor băncilor din ţară într-o singură bancă naţională şi punerea ei sub controlul Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor.

8. Nu „introducerea” socialismului ca o sarcină nemijlocită a noastră, ci numai trecerea imediată la controlul exercitat de Sovietele de deputaţi ai muncitorilor asupra producţiei sociale şi a repartiţiei produselor.

9. Sarcinile partidului sînt:

   a) convocarea imediată a congresului partidului;

   b) modificarea programului partidului, în special în ceea ce priveşte:

            1) imperialismul şi războiul imperialist,

            2) atitudinea faţă de stat şi revendicarea noastră: „statul-comună”^**,

            3) corectarea programului-minim, care s-a învechit;

   c) schimbarea denumirii partidului^***.

10. Înnoirea Internaţionalei.

Să se ia iniţiativa creării unei Internaţionale revoluţionare, a unei Internaţionale împotriva social-soviniştilor şi împotriva „centrului”^****.

Ca să se înţeleagă de ce a trebuit să subliniez în mod special ca o rară excepţie „cazul” oponenţilor de bună credinţă, rog cititorul să compare cu aceste teze următoarea obiecţie a d-lui Goldenberg: Lenin „a abordat steagul războiului civil în rîndurile democraţiei revoluţionare” (citat din ziarul „Edinstvo” nr.5 al d-lui Plehanov).

Nu-i aşa că e o adevărată perlă?

Eu scriu, dau citire, explic amănunţit: „ ţinînd seama de buna-credinţă neîndoielnică a straturilor largi ale reprezentanţilor din mase ai defensismului revoluţionar..., ţinînd seama că aceştia sînt înşelaţi de burghezie, trebuie să li se explice foarte pe larg, cu deosebită stăruinţă şi răbdare, în ce constă greşeala lor...”

Iar domnii din lagărul burgheziei care-şi zic social-democraţi, care nu aparţin nici straturilor largi şi nici reprezentanţilor din mase ai defensismului, cu seninătate redau părerile mele astfel: „ a abordat (!) steagul (!) războiului civil” (despre care nu există nici un cuvînt în teze şi n-a existat nici un cuvînt în raport!) „în rîndurile (!!) democraţiei revoluţionare...”

Ce este asta? Prin ce se deosebeşte aceasta de agitaţia huliganică? de atitudinea ziarului „ Russkaia Volea”?

Eu scriu, dau citire, explic amănunţit: „ Sovietele de deputaţi ai muncitorilor constituie singura formă de guvern revoluţionar posibilă, şi de aceea sarcina noastră trebuie să fie aceea de a explica maselor greşelile tacticii lor, de a le explica cu răbdare, sistematic, stăruitor, adaptîndu-ne cu deosebire la nevoile practice ale maselor...”

Iar un anumit soi de oponenţi prezintă părerile mele drept o chemare la „ război civil în rîndurile democraţiei revoluţionare”!!

Am atacat guvernul provizoriu pentru că nu a fixat un termen apropiat, şi în general n-a fixat nici un termen pentru convocarea Adunării constituante, căutînd să scape prin promisiuni. Am demonstrat că fără Sovietele de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor convocarea Adunării constituante nu este asigurată, reuşita ei nu este cu putinţă.

Ei spun despre mine că aş fi împotriva convocării cît mai grabnice a Adunării constituante!!!

Aş spune că acestea sînt nişte expresii „ delirante” dacă zecile de ani de luptă politică nu m-ar fi învăţat să privesc buna-credinţă a oponenţilor ca o rară excepţie.

În ziarul său, d-l Plehanov a calificat discursul meu drept „delirant”. Foarte bine, d-le Plehanov! Dar iată cît de stîngaci, cît de puţin abil şi cît de lipsit de pătrundere eşti d-ta în polemica pe care ai pornit-o. Dacă timp de două ore am ţinut un discurs delirant, cum de au avut răbdare să-mi asculte „ delirul” sute de ascultători? Mai departe. De ce gazeta d-tale consacră o coloană întreagă expunerii unui „delir”? E cam cusut cu aţă albă.

Este mult mai uşor, desigur, să ţipi, să împroşti cu ocări, să vociferezi decît să încerci să expui, să lămureşti, să-ti aminteşti cum au considerat Marx şi Engels în 1871, 1872, 1875 experienţa Comunei din Paris şi ce părere au avut ei în problema: de ce fel de stat are nevoie proletariatul?

Fostul marxist, d-l Plehanov, nu vrea, pare-se, să-şi mai amintească de marxism.

Am citat cuvintele Rosei Luxemburg, care, la 4 august 1914, a numit social-democraţia germană „ un hoit împuţit”. Iar d-nii Plehanov, Goldenberg & Co. „ se simt jigniţi”... de ce? - pentru că şoviniştilor germani li s-a spus şovinişti!

S-au cam încurcat bieţii social-şovinişti ruşi, socialişti în vorbe, şovinişti în fapte.

*  Adică înlocuirea armatei permanente prin înarmarea întregului popor.

** Adică un stat după prototipul oferit de Comuna din Paris.

*** În locul denumirii de „social-democraţie”, ai cărei conducători oficiali ( „defensiştii” şi „ kautskiştii” şovăielnici) au trădat socialismul în lumea întreagă, trecînd de partea burgheziei, trebuie să purtăm denumirea de Partid comunist.

**** În social-democraţia internaţională poartă denumirea de „ centru” curentul care oscilează între şovinişti (=„defensişti”) şi internaţionalişti. Acest curent este reprezentat de: Kautsky & Co. în Germania, Longuet & Co. în Franţa, Ciheidze & Co. în Rusia, Turati & Co. în Italia, MacDonald & Co. în Anglia etc.

Articolul „Despre sarcinile proletariatului în actuala revoluţie”, publicat în Pravda nr. 26 din 7 aprilie 1917 sub semnătura N. Lenin, conţine celebrele Teze din aprilie ale lui V.I. Lenin, care, după toate probabilităţile, au fost scrise în tren în ajunul sosirii la Petrograd.