Comunistului

I

Sufletul tău nu-i ascuns,

Larg ţi-l deschizi în afară,

Totuşi delpin i-am pătruns

Cea mai intimă cămară?   

Simt cum distinct în adînc

Stopii de cîntec se strîng,

Acolo vibrează o strună

Şi sufletu-ntreg îţi răsună.

Lumea amorfă cîştigă

Timbru de limpezi cristale

Cînd patima-n şopot ori tunet şi-o strigă

Strunele tale.

II

E primăvară şi vînt,

Frigul domneşte alături cu soarele,

Scutură frigul firul plăpînd,

Soarele umflă în matcă izvoarele.

Mari arături s-au întins pe pămînt,

Sevele prind din pămînt să emane

Noua sămînţă-ncolţită curînd

Printre străvechi vegetaţii duşmane.

Paşi tăcuţi, apăsaţi, ţi-i petreci

Peste gliile umede şi încă reci,

Simţiri omeneşti parcă-nvie în glie,

Să prindă frenetica ta melodie.

Cîtă putere consumi

Să naşti vibraţia ce schimbă lumi,

Vechi vegetaţii să cadă pe rînd,

Să crească sămînţa-ncolţită curînd!         

III

Cresc albe flori din a gliilor sucuri,

Cad în văzduh sure flori de ninsoare,

Cresc din pămînt albe flori şi te bucuri,

Cad din văzduh sure flori şi te doare.

Bucurie, durere, în tine se-mbină –

Blîndă lumină – tăioasă lumină –

Naltă vibraţie împrăştie-n fire

Şi pentru creştere, şi pentru pieire.

Vibraţie – pentru zidiri de granit,

Vibraţie pentru un om obidit,

Vibraţie pentru visare,

Inimă, lacrimă, floare,

Pentru greşeală, pentru păcat,

Pentru copil şi bărbat,

Pentru speranţă, vibraţie,

Pentru ale dansului ritmuri şi graţie,

Pentru dansul de flăcări şi roţi –

Nimic pentru tine, tot pentru toţi.

Simt cum distinct în adînc

Stropii de cîntec se strîng,

Acolo vibrează puternic o strună  

Şi-o lume întreagă răsună.

Tinereţe

Nu mai zburdăm prin ierburi, nu mai strigăm pe dealuri;

S-au consumat odată şi astea; azi sînt duse

Ne-am despărţit de ele pornind spre idealuri

Copilăria noastră, cu larma-i, cînd tăcuse.

Noi am intrat în viaţă grăbiţi şi hotărîţi,

Cu frunţile de gînduri, pre timpuriu crestate,

Şi ne privesc cu ură duşmanii noştri, cîţi

Ştiu bine că noi creştem mereu şi ne vom bate.

Ne-a învăţat să creştem netulburaţi şi drepţi,

Că muzica-i sforţare, că-nţeapă trandafirii,

Ne-a învăţat că-n luptă te-avînţi, ori rabzi şi-aştepţi,

Bătrînul Marx, profetul lucid al omenirii.

Sînt vremuri zbuciumate; ideile, în stoluri,

Rotindu-ni-se-n preajmă se-nvălmăşesc în zbor,

Se rătăceşte-n ceata lor aspră şi-n ocoluri

Cel ce se-nflăcărează prea uşor.

Nu vorbe de furtună, nu gesturi fumigene,

Şi nu, hazliu şi jalnic, cu umbrele război.

Să stăpînim cu grijă mişcările viclene

A marilor talazuri ce se aud în noi.

Dar mai întîi se cere cu lacome priviri

A iscodi mulţimea de taine, a desface

Cămaşa lor scorţoasă, în trudnice striviri,

A da de miezul fraged ivit de sub găoace.

E drumul lung în faţă, ascuns sub zări şi-n vreme,

Ne pare scurtă calea ce-n urmă am lăsat,

Dar mergem, mergem trainic, solemni ca în poeme,

Simţind în noi cum creştem curaţi, neîncetat.  

Noi, nu!

O parte din noi ne-am învins

Greşeala, minciuna şi groaza,

Dar e drum, mai e drum necuprins

Pînă-n zarea ce-şi leagănă oaza.

Generaţii secate se sting,

Tinerii rîd către stelele reci –

Cine-şi va pierde credinţa-n izbîndă

Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri

Înainte ca trupu-i să-i moară?

Cine-o să-şi lepede inima-n colb –

Insuportabil de mare povară?

Ca un vînt rău, ori ca o insultă

Întrebarea prin rînduri trecu.  

- Ascultă, ascultă, ascultă!  

Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!  

Bilanţ

Gust farmecul acela nesfîrşit

Cînd pieţele par mări care învie

Şi oamenii se dăruie total

Unei beţii obşteşti de bucurie.

Mii de priviri electrice atunci

Mă zguduie; mulţimile palpită

Şi-n jur simt mii de trupuri fremătînd

Şi mii de palme albe se agită

Şi cerul clocoteşte peste noi

Şi noi ne cufundăm într-o vibrare;

Nu dau atunci pe cel mai pur parfum

Umanele miresme de sudoare.

Nu mai sînt eu atunci, ci sîntem toţi.

Cu-o aripă-am atins statuia-naltă,

Iar pomii înşiraţi pe bulevard

I-am netezit cu aripa cealaltă.

Şi stîlpii de beton sînt nişte spini,

Sub tălpi simt a movilelor asprime,

Iar glasul meu e-acest multiplu cor

Venit de undeva din adîncime.

Sînt eu, cel care-am străpuns un nou tunel,

Am stat de veghe noaptea la furnale,

Am retezat în munte brazii grei,

I-am dus în plute şuierînd la vale,

Am secerat în aerul încins,

Snopi zvelţi ce-şi îndoiau sub vînt alama.

Îmi amintesc că eu eram. Mă mir

Că nu mi-am dat atunci de-aceasta seama.

Mi-i gîndul clar. Măruntele porniri,

Problemele de-o zi, au fost cojite –

Rămîne-un miez atotcuprinzător

Sclipind oglinzi de ape liniştite.

În ele văd un haos răsturnat,

Gări arse cu scheletice vagoane,

Pămînt zbîrcit – tranşee-n rînduri lungi,

Flămînzi chirciţi în rugă sub icoane,

Nebuni sunînd din surle de carton,

Bărbaţi prostiţi privind în gol, departe…

Dar peste toate, izvorînd din tot,

Eu am văzut ceva ce n-are moarte,

O frunte arcuită şi doi ochi

Ameţitori ţintind întreaga ţară,

Obrajii-n linii aspre, hotărîţi,

Şi gura hotărîtă şi amară

Care-a rostit: - E foarte rău aşa.

Va trebui să schimb şi voi schimba.

Şi haosul acela a-nceput

Să-şi mişte neprecisele conture,

A început în el a se fixa

Organizarea liniilor pure.

Se măcinau vechi legi şi se surpau,

Şi izvorau elanuri uriaşe,

Prin noapte pîlpîia cu licăriri

Fluorescenţa noilor oraşe.

Iar oamenii simţeau cum cu putere

Un sînge nou le arde în artere.

Cel care a decis şi a schimbat,

Şi viselor le-a dat puteri şi viaţă,

Tot eu eram, de mine oglindit,

Tot eu – mulţimea adunată-n piaţă.  

Constelaţia noastră

“Tot cerul omenirii presărat 

Cu stele în cinci colţuri”

            V. Maiakovski

Şi-a urcat pe cer statura mare

Steaua cu cinci roşii zimţi,

Îngrozind vrăjmaşa înstelare

Steaua cu cinci roşii zimţi.

Stele noi porniră să răsară

Împrejurul stelei roşii,

Fluxurile lumii se umflară

Sub lumina stelei roşii.

Cavaleri ai stelei roşii sîntem,

Drum spinos lovim cu paşii;

Cavaleri ai stelei roşii sîntem,

Visătorii şi făptaşii.

Cîte douăzeci de ani pe frunte –

Armele metalic saltă –

Cîte douăzeci de ani pe frunte –

Deci milenii laolaltă.

Cu entuziasmul vieţii noastre

Stăvili mucede vom rupe,

Din entuziasmul vieţi noastre  

Comunismul să se-ntrupe.