Prima pagină -> Literatură -> Poezie -> Mihai Beniuc 

E-mail         

  Prima pagină
  Ştiri şi evenimente
  Articole
  Partide şi organizaţii
  Ideologie
  V.I. Lenin
  Ghid politic
  Literatură
  Arte grafice 
  Muzică
  Ce e nou

LITERATURĂ

 MIHAI BENIUC  (1907 - 1988)

 

"Libertatea e o stea roşie.  

 Omul o priveşte visător prin telescop."

 

                                     "Steaua roşie"


  PREZENTARE

Mihai Beniuc s-a născut īn 1907, la Sebiş, sat de pe valea Crişului Alb. Paralel cu activitatea ştiinţifico-didactică (asistent universitar la Cluj şi Sibiu, apoi profesor la Universitatea din Bucureşti), desfăşoară o variată activitate scriitoricească (poet, prozator, dramaturg, publicist). Īntreaga creaţie poetică este străbătută de ideea clară a responsabilităţii civice faţă de colectivitatea căreia īi aparţine. 

Volumele de versuri “Cīntece de pierzanie” (1938), “Cīntece noi” (1940), “Un om aşteaptă răsăritul” (1946), “Mărul de līngă drum” (1954), “Inima bătrīnului Vezuv” (1957), “Cu un ceas mai devreme” (1959) ş.a. atestă calităţile incontestabile ale unui poet tribun, consecvent şi intransigent.   

 


  POEZII

 

Steaua roşie  

Steag īn zare  

Īn veacul meu   

Ce să vă spun?  (Din vol. "Zi de zi", 1965)

 


 
 
Steaua roşie
 

Se ciocnesc nebuloase,

Sisteme solare, stelare.

Aştri se sting şi devin materie moartă

Ori īnvie apoi ca o Supernova.

Atomii murmură,

Sferele cīntă,

Şi miliardele de ani-lumină trec,

Ori vin, cine mai ştie!

Undeva pe-o aşchie,

Mărginit īn nemărginire,

Stă omul, la Capul Bunei Speranţe.

Numără stelele fără număr,

Măsoară depărtările fără capăt,

Şi fuge cu cugetul

Cīnd īnainte, cīnd īnapoi,

Clădind adevăr efemer şi marele vis

Pe şi mai mari incertitudini.

Visul este īnsă departe

Ca stelele roşii uriaşe

Care sīnt de-o sută de mii de ori

Mai puternice ca soarele nostru

Īn lumină şi căldură.

Libertatea e o stea roşie.

Omul o priveşte visător prin telescop.  

  


 

 

Steag īn zare

 

Care-au putut veniră după steag,

Era destul de roşu ca să-l vadă,

Iar unii s-au oprit pe cīte-un prag,

Rămaşi nevolniciei proprii pradă.

Eu mă mai duc, dar cīnd nu voi putea

Să merg nainte-n Viaţă tot năvalnic,

Aprinsul steag īn zări l-oi arunca,

Aşa cum marea roşul soare falnic

Īn dimineţi senine, rumenind

Īntinderile verzi şi de argint.

 


          

Īn veacul meu

 

Am şi trecut de-o eră, mi se pare,

Căci nu mai sīnt boieri peste ogoare,

Ori peste aur domni, iar ca cetăţi

Pentru săraci nu-s doar pustietăţi.

 

Cu tulnice şi cu cimpoaie n-am

Cīntat pe la ospeţe-n bairam.

Lăsai pe alţii-n vesele petreceri,

Pe cīnd trudeau din greu ciocane, seceri.

 

Azi poate sīnt īn steagul purpuriu

Un punct ca altele la fel de viu,

Ori poate-un val sărind ca-ntr-un asalt

Īn mari turbine din hidrocentrale,

Cu zgomot frīnt, de lanţuri şi de zale,

Şi spumegīnd sălbatic din īnalt.  

  


 

 

Ce să vă spun?

 

Ce să vă spun? Noi ăştia sīntem prea comunişti

Ca să mai fim, de soarta ce ne pīndeşte, trişti;

Fireşte soarta noastră de inşi supuşi la soarte,

Căci drumul nostru-n viaţă, el, nu cunoaşte moarte.

 

Īn spate-mi veşnicia trofeele-şi īnalţă,

Nainte-mi viitorul sandalele-şi descalţă

Ce trece Rubiconul, ca să-şi īncerce cale

Şi noi nădejdi şi aripi spre ţările astrale.

 

Se poate pīn’ la urmă să afle alte astre

Mai priincioase vrerii şi visurilor noastre.

Să afle! Dar iubirea s-o ducă-n orice parte,

Leac pentru jalea vieţii şi cale peste moarte.

 

 

 

     

 


 
Hosted by www.Geocities.ws

1