|
|
 |
"Libertatea
e o stea roşie.
|
|
Omul
o priveşte visător prin telescop." |
|
|
|
"Steaua roşie"
|
|
PREZENTARE
Mihai Beniuc s-a născut īn 1907, la Sebiş, sat de pe valea Crişului
Alb. Paralel cu activitatea ştiinţifico-didactică
(asistent universitar la Cluj şi Sibiu, apoi profesor la
Universitatea din Bucureşti), desfăşoară o
variată activitate scriitoricească (poet, prozator,
dramaturg, publicist). Īntreaga creaţie poetică este străbătută
de ideea clară a responsabilităţii civice faţă
de colectivitatea căreia īi aparţine.
Volumele de
versuri Cīntece de pierzanie (1938), Cīntece noi
(1940), Un om aşteaptă răsăritul (1946),
Mărul de līngă drum (1954), Inima bătrīnului
Vezuv (1957), Cu un ceas mai devreme (1959) ş.a. atestă
calităţile incontestabile ale unui poet tribun, consecvent
şi intransigent.
POEZII
|
|
|
|
|
Steaua
roşie |
|
|
|
Se
ciocnesc nebuloase,
|
|
Sisteme
solare, stelare.
|
|
Aştri
se sting şi devin materie moartă
|
|
Ori
īnvie apoi ca o Supernova.
|
|
Atomii
murmură,
|
|
Sferele
cīntă,
|
|
Şi
miliardele de ani-lumină trec,
|
|
Ori
vin, cine mai ştie!
|
|
Undeva
pe-o aşchie,
|
|
Mărginit
īn nemărginire,
|
|
Stă
omul, la Capul Bunei Speranţe.
|
|
Numără
stelele fără număr,
|
|
Măsoară
depărtările fără capăt,
|
|
Şi
fuge cu cugetul
|
|
Cīnd
īnainte, cīnd īnapoi,
|
|
Clădind
adevăr efemer şi marele vis
|
|
Pe
şi mai mari incertitudini.
|
|
Visul
este īnsă departe
|
|
Ca
stelele roşii uriaşe
|
|
Care
sīnt de-o sută de mii de ori
|
|
Mai
puternice ca soarele nostru
|
|
Īn
lumină şi căldură.
|
|
Libertatea
e o stea roşie.
|
|
Omul
o priveşte visător prin telescop.
|
|
|
|
|
|
|
|
Steag
īn zare |
|
|
|
Care-au
putut veniră după steag,
|
|
Era
destul de roşu ca să-l vadă,
|
|
Iar
unii s-au oprit pe cīte-un prag,
|
|
Rămaşi
nevolniciei proprii pradă.
|
|
Eu
mă mai duc, dar cīnd nu voi putea
|
|
Să
merg nainte-n Viaţă tot năvalnic,
|
|
Aprinsul
steag īn zări l-oi arunca,
|
|
Aşa
cum marea roşul soare falnic
|
|
Īn
dimineţi senine, rumenind
|
|
Īntinderile
verzi şi de argint. |
|
|
|
Īn veacul meu
|
|
|
|
Am
şi trecut de-o eră, mi se pare,
|
|
Căci
nu mai sīnt boieri peste ogoare,
|
|
Ori
peste aur domni, iar ca cetăţi
|
|
Pentru săraci nu-s doar pustietăţi.
|
|
|
|
Cu
tulnice şi cu cimpoaie n-am
|
|
Cīntat
pe la ospeţe-n bairam.
|
|
Lăsai
pe alţii-n vesele petreceri,
|
|
Pe
cīnd trudeau din greu ciocane, seceri.
|
|
|
|
Azi poate sīnt īn steagul purpuriu
|
|
Un punct ca altele la fel de viu,
|
|
Ori
poate-un val sărind ca-ntr-un asalt
|
|
Īn
mari turbine din hidrocentrale,
|
|
Cu
zgomot frīnt, de lanţuri şi de zale,
|
|
Şi
spumegīnd sălbatic din īnalt.
|
|
|
|
|
|
|
|
Ce
să vă spun?
|
|
|
|
Ce
să vă spun? Noi ăştia sīntem prea comunişti
|
|
Ca
să mai fim, de soarta ce ne pīndeşte, trişti;
|
|
Fireşte soarta noastră de inşi supuşi
la soarte,
|
|
Căci drumul nostru-n viaţă, el, nu cunoaşte
moarte.
|
|
|
|
Īn
spate-mi veşnicia trofeele-şi īnalţă,
|
|
Nainte-mi viitorul sandalele-şi descalţă
|
|
Ce
trece Rubiconul, ca să-şi īncerce cale
|
|
Şi
noi nădejdi şi aripi spre ţările astrale.
|
|
|
|
Se
poate pīn la urmă să afle alte astre
|
|
Mai priincioase vrerii şi visurilor noastre.
|
|
Să afle! Dar iubirea s-o ducă-n orice parte,
|
|
Leac
pentru jalea vieţii şi cale peste moarte. |
|
|
|
|
|
MIHAI BENIUC