|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
de Irael
Sa fii mai mult decat ai.
Tot mai multi oameni lucreaza 10- 12 ore pe zi, la unul sau mai multe joburi. Cineva, invidiat pentru salariul onorabil de care se bucura, recunostea ca e adevarat, doar ca nu are timp sa cheltuiasca banii pentru care munceste. Am intrebat un prosper om de afaceri care ii este programul zilnic. Am aflat ca se odihneste doar 4-5
Irael
Oricat am incercat sa inspir fiului meu dragostea pentru citit, a fost zadarnic. Pe langa inabilitatea innascuta, cum aveam sa constat cu mahnire, preocuparea pentru computer si chiar mirajul lui au fost demonii care m-au invins. Captivati de povestile pe care cu stoicism nu renunt sa le citesc seara, nepotii nu se dovedesc dornici sa descopere, singuri, mai mult. Cei mai multi adulti nu mai au timp liber. Cei mai multi copii nu stiu sa-l foloseasca.
Toti avem nevoie de un timp personal. Momente in care sa fim singuri sau impreuna . In ce ma priveste stiu ca cea mai apriga lupta am dus-o pentru a-mi pastra dreptul la timpul liber. Am refuzat joburi suplimentare (evident si veniturile aferente), m-am ferit de afaceri (desigur si de prosperitate), am inventat trucuri pentru a reduce timpul ocupat cu menajul (am educat doi barbati sa se autoingrijeasca), am facut tot ce mi-a stat in putinta sa am timp liber. Uneori imi place sa-l impart cu prietenii, alteori cu cartile. ,,Nulla dies sine linea��(Nici o zi fara o linie) imi spun si incerc sa marchez in fiecare zi un moment memorabil, fericit.
- Nu v-am mai vazut la Filarmonica. In studentie ne intalneam mai des acolo. Ne intampina Paul.
- Care Filarmonica? Raspunde Moky in locul nostru.
- Tocmai pentru ca e in renovare si spectacolele sunt gazduite la ,,Liceul de arta� cred ca ar trebui sa sustinem aceasta institutie, care incearca sa tina sus stacheta chiar in conditii vitrege, - nu se lasa Paul.
- Eu merg la Filarmonica pentru calitatea auditiei, nu pentru a sustine institutia, raspunde, in sfarsit, Gabi. N-am de gand sa merg la concert intr-o sala fara acustica. Prefer sa astept ca Filarmonica sa revina la ea acasa.
Ii las sa-si continue disputa si developez firul amintirilor. Stiam ca nu-l voi putea intalni decat la biblioteca, Filarmonica sau teatru. De ce? Simplu. Pentru ca nu ma duceam altundeva. L-am cunoscut la biblioteca si reintalnit de cateva ori la Filarmonica. Cand cultura era ravnita, cartile vanate, filmele savurate. In acele vremuri, el a cumparat abonament la cinemateca si l-am insotit seara de seara. Asa am descoperit ca avem aceleasi nevoi , gusturi si preocupari. Nu ne-am mai despartit.
La Filarmonica era nelipsit si Paul. E placut sa-l aud, dupa douazeci de ani, vorbind la fel despre muzica.
Au ales bine Casa Universitarilor pentru o asemenea reintalnire. De fiecare data cand revin aici fac noi descoperiri. Cum o fi fost pe vremea cand traiau stapanii casei? Se spune ca erau gazde generoase. Pendulam intre sala cu tavane arabesc, stucaturi aurite, candelabre de cristal, tapiserii si gradina de vara cu peluze atent ingrijite, conifere, felinare discrete, trandafiri cataratori, arteziana decorat cu mozaic roman. Undeva, in vecini, un paun isi rosteste chemarea prenuptiala. In spate, zidul casei invecinate decorat modern (art deco?). Lateral turlele bisericii Mantuleasa cu zidurile galben- verzui, inedite. Deasupra, o luna incredibil de plina. Dedesubt, noi.
- Ce faceti in concediu? � ma trezeste Carmen.
Inevitabila intrebarea aceasta, vara.
- Anul acesta avem bac si admitere, raspund, oarecum multumita ca am o scuza temeinica. Voi? � ma trezesc intreband complezent, desi tare asi fi vrut sa tac. Nu mai sunt atenta la ce urmeaza pentru ca stiu deja. Grecia, Turcia, Spania (mai nou.) Eventual ,, am fost si anul trecut, a fost excelent. Mancare buna, tot ce-ti doresti. Plaja libera, servicii ireprosabile, all inclusiv�. Viorica mi-a descris temeinic totul. Felurile de mancare cu toata varietatea lor, fructele cu gusturi total diferite de ce stim, diversitatea coplesitoare si irezistibila. Sauna, masajul, piscina, prosoapele de hotel, barul din camera, serile pe plaja (focuri de artificii, dansuri)�
- Acum am descoperit excursiile. Scurte, doar cateva zile. Am vazut toata Europa,- aud ca in surdina. Toate capitalele. Extraordinar! Sa vezi civilizatie! Curatenie, flori, asfalt impecabil. Parisul noaptea�
- Ai fost la Louvre? ma trezesc intreband.
- A, nu, nu ne-am dus sa vedem muzee. Magazinele sunt splendide. Gasesti orice, nu ca la noi, iar preturile, uneori sunt mai mici. Bineinteles, buticurile sunt scumpe. Dar noi ne-am cumparat de toate. De la tricouri la incaltaminte.
- Notre Dame? mai risc o intrebare.
- E inchisa. La ei n-are nici o valoare. Nu se duc la biserica.
-Voi mai reusiti sa cititi cate ceva? ma trezesc, din nou, intreband prosteste.
- Ah, nu, de mult. Numai de specialitate. Cand sa mai citesti? Servici, piata, casa. Seara pici frant.
Serile mele... Daca n-am citit nimic, contez pe-o insomnie.
Traian SERBAN
Florin ONCESCU
Laurentiu BARBUICA
Mihaela VELEA
Tom KINTER
Valentin BOIANGIU
Gabriel RECHITEANU
Geta HANNA
Luminita STANESCU
Catalin LEESCU
Andrei FISCHOF
Andana CALINESCU
Alina SAVIN
Andana CALINESCU
GYORFI-DEAK Gyorgy
GYORFI-DEAK Gyorgy
GYORFI-DEAK Gyorgy
Lelia VASILESCU
Cosmin ARDELEANU
Mircea SUMAN
Dan AVRAM
"Sangele apa nu se face"
Dina CALIN
Adela NEDELCU
Oana CATANOIU
de Florin ONCESCU
Foto: Roby ROTH
Arts & Leisure s-ar putea traduce: Arte si Timp liber. Acopera ultimele aparitii, la New York, in film, teatru, muzica de toate felurile, expozitii si ce-o mai fi pe latura culturala.
O ideea de bun simt pe care se poate merge: se poate petrece timpul liber fara arte, desigur, dar unii prefera sa n-o faca.
Alta: orasele se clasifica dupa activitatea lor culturala, nu dupa numarul fabricilor care fumega in jurul lor.
Alta, comica:
La iarba verde pot iesi, cu egala placere, si cainele si bipedul lui stapan. La teatru, numai cel de-al doilea.
(Despre arta ca parte din viata)"
Oana MEA
Foto: Oana MEA
Tudor NEGOESCU
Foto: Alina SAVIN
Nusa ILISIE
Andana CALINESCU
Proiect al Asociatiei "I.S.Dragulescu", www.dragulescu.ro
Foto: Laurentiu BARBUICA
Adrian GRAUENFELS
David TUCKER
Felicia ANTIP
de Mihaela VELEA
Adriana MIREA
Nu cred ca eu sunt cel mai "fericit" exemplu care sa trateze acest subiect. Ce pot spune eu nou despre arta (arte)? Despre asta s-au scris carti intregi... despre timpul liber insa ne putem permite sa vorbim (liber) oricare dintre noi.
Sunt si eu un om ca oricare altul, cu zile repetitive care se impart intre munca si timpul liber; nu scriu carti , nu stiu sa pictez si nici nu am inventat nimic. Iar in timpul meu liber nu fac nicidecum ceva nemaipomenit. Insa am avut sansa ca, uneori, intre gesturi obisnuite, sa descopar bucuria si atunci am simtit ca am gustat un pic din arta de a trai.
Nu am fost niciodata in vre-un oras cu gandul expres de a ma cultiva intr-un anume fel, insa am avut senzatia, uneori, ca am evoluat (cat de cat) privind, invatand de la altii, ca m-am imbogatit analizand chiar si lucrurile sau gesturile aparent banale, dar nu stiu daca asta poate fi considerat de ajuns.
Nu m-am dus la intalniri cu sentimentul ca o sa fac "figura buna" dezbatand subiecte socotite importante... pur si simplu imi place sa vorbesc cu oamenii despre lucruri simple, despre orice, si de multe ori consider ca acest orice poate fi nebanuit de generos.
Nu stiu exact ce se intelege prin turism cultural...poate fi acea specie de turism in care oamenii isi propun sa parcurga intr-un anume timp, un traseu foarte precis stabilit si sa atinga toate obiectivele cu valente culturale existente. Dar cunosc oameni care dupa o astfel de experienta turistica au revenit povestind bucurosi, cu
Diana SIMIONESCU
Andana CALINESCU
Adela NEDELCU
Evelina MORARU
Laurentiu BARBUICA
Uca Maria Iov Brouss.arte
Nu am participat nici macar la inaugurarea Pietei Socio-Umane din buricul Craiovei.
Mie imi place sa hoinaresc aiurea pe strazi, sa ma uit la case si la oameni, sa simt macar putin din aerul locului, sa stau pe nisip la mare, sa mananc sau nu
Uca Maria Iov Brouss.arte
Gabriela STANESCU
Gabriel RECHITEANU
Armand BERARU
www.tkinter.smig.net
Totusi inteleg ca:
- pictura nu insemna doar un peisaj minunat si minutios executat
- ca moda adevarata este arta si spectacol
- ca fotografie artistica nu e orice poza frumoasa
- ca fimele bune nu sunt neaparat cele care castiga premii si nu as indrazni sa asociez celebri mici cu mustar la capitolul arta culinara
Asadar, cum ar zice un prieten bun: "oi fi si eu putin culta-n cap"!!!
Corina BARBUICA
pagini scrise de si pentru tineri
Marius DOBRIN
SUTO Zsolt
de Valentin BOIANGIU
Foto: Gabriel RECHITEANU
Centrul e fals, poluat, fatarnic, ireal, ne-uman , rupt de problemele oamenilor de rand, e un loc unde localnicii devin turisti.
Despre monumente? Majoritatea nu-mi plac!Sunt facute de sculptori de scoala veche cu barbi si platiti de politicieni pe care nu i cunosc niciodata si care nu intreaba pe nimeni nimic. Bani aruncati de pomana, pierdere de spatiu verde. Imi place sculptura de environment care si pune problema de spatiului comun,interactioneaza sau chiar ridica intrebari noi, la curent cu timpul actual,imi plac instalatiile publice temporare care sunt subtile dpdv al impactului vizual si trebuie descoperite prin consecinta prezentei publicului.Obiecte care nu urla sa fie observate de pe vreu soclu mai inalt ca oricine.Si nu mi plac deloc si niciodata statui de eroi pe cai care par ca se bat si celebreaza vreo lupta necastigata de nimeni.Nu ne mai ataca nici turcii ,nici nemtii ,nici americanii si consider ca e de a dreptul idiot sa celebram razboaie si batalii. Mi-e greu sa am incredere in oameni care flutura steaguri si stiu (sau pretind ca stiu) ce le-a zis Mircea cel Batran turcilor.
Arta culinara e demult uitata in Romania, nu-s multe locuri unde se poate manca bine. Majoritatea restaurantelor, chiar si cele mai pretentioase au meniuri designed pentru oameni fara nici o experienta a artei culinare, poate unii nu au intrat niciodata intr-o bucatarie adevarata.Unele dintre ele sunt in cladiri vechi ,boieresti ,renovate impecabil si total impersonal cu mobila impozanta si groaznic de grea si de neconfortabila, arta exttrem de proasta pe pereti (de obicei printuri ieftine si lucioase). Meniuri traditionale, jumatate in italiana si gatite jumate in italiana,vinuri rosuri alese....de la frigider (ca asa cere lumea),chelnari intepati, mandri si geniali, dedicatii muzicale pt cea mai mare burta din incapere.
La mai mare, eu ma duc prin Leeds.....singur!
de Luminita STANESCU
Arta de a trai? Citi dintre noi au mai fost in oras pur si simplu ca sa se plimbe? Uite asa: se pune cite un pas inaintea altuia. Se priveste cu candoare si incintare orice: un copac, o ramura, o floare, o fintina arteziana. Se admira pur si simplu un barbat frumos sau o femeie frumoasa. Ne oglindim cu naiva vanitate in vitrine limpezi, lustruite ca pentru un mare bal. De cind nu ati mai incercat? Va suna a timp parfumat de amintiri? De ce sa nu incercati si acum? Iesiti miine in oras. Plimbati-va pur si simplu. Admirati, inspirati aerul amintirilor frumoase. Zimbiti. Uite-asa! Zimbiti trecatorilor! Ma credeti sau nu, veti primi in schimb un suris. Si dupa ce primiti acest suris, faceti in gind o pirueta si rideti � viata poate fi si frumoasa. Totul este sa nu uitam sa ne-o facem frumoasa. Face parte din arta de a trai! Nu-i asa ca nu e imposibil? Trebuie numai sa ne rupem cinci pretioase minute pentru a primi inapoi alte infinit mai pretioase cinci minute.
Recapitulare: timp liber � cel mai frumos timp liber. Daca e sa fac un soi ciudat de inventar al celui mai frumos timp liber constat ca nu pot sa mentionez unul singur. Fiecare are savoarea sa.
Eu. Este noaptea primei zi de concediu din acel an. Am luat in miini cu voluptate o carte si noaptea m-a prins citind in pat. Am stins lumina la 5 dimineata dupa ce am terminat de citit cartea. Nu-i mai stiu titlul. Tin minte placerea timpului scurs fara graba. Un moment de tihna.
Prietena mea. De mult. Aproape inimaginabil cit de departe imi pare acest timp. Citim amindoua aceeasi carte, tinuta in mina ei. Este o carte in franceza si imi incerc vocabularul cu inversunare si pofta. Fiecare citeste in gind si in linistea care ne inconjoara se aude numai fisiitul paginii intoarse. Un moment de liniste.
Iubitul meu. Azi am hotarit sa fac clatite. Ceea ce si fac. El se duce abrupt catre mini combina muzicala si pune un CD cu Ricky Martin. �Te invat sa dansezi salsa� spune el. Si dansam salsa. Imi indreapta ochii atenti catre pasii pe care ii facem catre privirea lui. Intre doi pasi de
Si atunci, de ce nu mai stim sa ne facem un strop de timp liber? Ce am uitat? Sau ce nu vrem sa ne aducem aminte?
Am un calendar mare, cu fotografii premiate la concursuri. Una din ele ma face sa surid, cealalta ma pune pe ginduri. Asta este arta, scopul ei � te face sa reactionezi.
Prima arata un oras aglomerat, fotografiat de pe un acoperis inalt. Marginile fotografiei, cuprinzind strazi, masini, blocuri de locuinte, cladiri se pierde intr-un blur intentionat. Undeva in stinga, mai jos de centrul fotografiei imaginea se limpezeste dezvaluind o terasa de bloc. Arida, fierbinte, gri. De ce ar fotografia cineva o terasa insipida? O pata de culoare te face sa te apropii de fotografie. Pe terasa e intins un sezlong pe care o femeie face plaja intr-un costum de baie care o fereste numai de privirea vrabiilor. Liniste citadina. Zimbet copilaresc, sagalnic.
A doua fotografie ma duce intr-un spatiu diferit. Imaginati-va ca va atintiti privirea pe o fereastra. Faceti un gest cu mina ca si cum ati sterge geamul de un abur fin. In urma miinii ramine o imagine mare. Citeva trepte largi se deschid pe o platforma goala. In marginea ei, de la un capat in celalalt se intinde o cladire arcuita spre noi ca un caus inalt de palma ocrotitoare. Geamuri albastre de sus pina jos definesc
de Andrei FISCHOF
Practic nu mai iesim la o cafea - cel mult boema iese la un coniac si cafea - in schimb abunda iesirile prin centrele comerciale, chiar daca nu totdeauna iesim de acolo cu pungile colorate inghitind in ele marfa.
Si mai iesim in oras cind mergem la vreun spectacol, inaintea lui dand uneori o "tura" pe strazile de alaturi, fie ca sa ne umplem sufletul sau sa-l pregatim pt spectacol, fie doar asa, sa ne ratacim, poate.
Agresiunea muncii a facut din tinerii "cuminti" niste otraviti de munca, tipi stersi chiar daca sunt sclipitor de inteligenti, dar pt care munca este totul, inceputul si sfarsitul si miezul lucrurilor. Ei nu ies deloc sau aproape deloc. Sunt saraci cu duhul, nepricopsiti, neterminati.
Foto: Andana CALINESCU
de Alina SAVIN
era foarte umed si fierbinte, ca intr-o sera, ca la
tropice. in plus, citeam intr-o gradina cu bambus si
bananier, parca nu mai eram in europa, senzatia era
foarte placuta. se simtea si oceanul, foarte aproape
de aici. citeam o carte cu poze. (filozofia limbajului
cinematografic). sa imi bag picioarele, tipul ala are
dreptate.
filmul meu preferat ramine definitiv persona. iar
cartea mea preferata, scenariul de la persona, in
traducere franceza.
mi-am spalat doua perechi de pantaloni, dar din cauza
caldurii nu s-au uscat. am sa imi fac o cafea mare,
neagra, cu lapte, apoi am sa ies cu bicicleta.
de GYORFY-DEAK Gyorgy
O EXPOZITIE DISTRUSA
La inceputul anilor 80, profesorul Vasile Fati, regretatul director al Centrului de cercetari biologice din Jibou, ar fi dorit ca, dincolo de aleile si coridoarele incadrate de plantele din gradina botanica, sa-i poarte pe elevi si pe vizitatori intr-o sugestiva calatorie in timp, printre erele geologice din trecutul planetei. Din cate ni s-a povestit, expozitia de profil a fost amenajata cu multa pricepere si migala in pivnitele castelului Wessel�nyi, unde a fost construita si o pestera artificiala, plina cu fosile de animale si cu peretii impodobiti cu picturi rupestre. Statuia marii feline din fotografia alaturata este doar una dintre exponatele realizate atunci. Din pacate, in vremea aceea prim-secretarul de partid pe judet a fost Ion Traian Stefanescu, un om deosebit de capabil, insa groaznic de suparat pe lume, deoarece s-a considerat �exilat� in Salaj si, prin urmare, zice lumea, si-a varsat furia pe localnici. ITS (cum era si mai este numit pe la noi) fusese prieten la catarama cu Nicusor Ceausescu, fiul lui Nicolae Ceusescu si fusese trimis la Zalau, deoarece dictatorul considerase ca-i mai bine sa-i separe. Nicusor si-a rugat mama sa intervina si, in cele din urma, ITS a fost transferat intr-un post similar la Craiova, unde l-a surprins Revolutia. in mod interesant, oltenii l-au considerat drept un prieten al literatilor si artistilor. in prezent, a devenit un profesor universar specializat in drept si preda la Academia de Stiinte Economice din Bucuresti.
La ordinul lui Ion Traian Stefanescu, expozitia de paleontologie din Jibou a fost demontata. N-a ramas drept marturie decat imaginea unei fiare de temut, un Machairodus de ghips, amplasat langa peretele serei sferice mici, pe un cliseu uitat vreme de un sfert de secol intr-un sertar, de unde a reaparut necrutator ca sa ne aduca aminte despre grozaviile intamplate intr-o vreme cand unora li s-a parut ca au dus-o bine. Marea felina a fost una dintre cele mai puternice carnivore de la noi si a trait in cuaternarul mijlociu, in urma cu cateva sute de mii de ani. Caninii sai de pe maxilarul superior atingeau o lungime de 20-30 cm. La unele specii, coltii usor curbati aveau si niste zimti, ca sa sfasie prada cu mai multa usurinta. Falca de jos era foarte mobila si se putea deschide pana la un unghi de 120 grade. Savantii considera ca el a fost stramosul tigrilor si leilor de azi. Ruda sa americana, mult mai celebra, insa de o statura mai mica si cu coada scurta, este smilodonul. Denumirea latineasca pe care i-au dat-o oamenii de stiinta este cat se poate de sugestiva: Smilodon fatalis - fiara fatala cu colti de pumnal.
FELINE CARPATINE
Smilodonul a trait peste ocean, in ambele Americi, in vremea cand, la noi, locul si rolul Machairodusului fusese preluat de leul de
LEOAICA DIN CUCIULAT
Leul de pestera apare intr-una dintre figurile descoperite in Pestera Cuciulat, situata in apropiere de orasul Jibou. Salita pictata a fost descoperita in 1978 de o echipa de speologi amatori, studenti bucuresteni din cadrul Clubului 'Emil Racovita', intr-o galerie aflata la marginea carierei de piatra din comuna Cuciulat, pe una dintre terasele Somesului. Pe urmele norocosilor a pornit in explorare o echipa condusa de speologul Marin Carciumaru, care si-a povestit aventura in cartea �Marturii ale artei rupestre preistorice in Romania� (Bucuresti, 1987). Patrunderea a fost grea, dar a meritat efortul. Cea mai expresiva pictura este cea a unui calut de o palma inaltime, pictat pe un colt, astfel incat sa sara in ochi. Leoaica a fost pictata pe tavanul salitei, la mijloc. Nu departe de ea se afla o forma umana spalacita. Rara si pretioasa este reprezentarea unei pasarici, probabil o vrabiuta. Toate au fost realizate in aceeasi maniera, iar peste figuri s-a depus un strat cristalin de calcit, dovedindu-le originalitatea si vechimea.
PESTERA DE LA ETAJ
incercarea de a reproduce picturile de la Cuciulat in salile din subsolul castelului Wessel�nyi a fost sortita esecului de o toana a unui activist de partid. Insa profesorul Vasile Fati nu si-a abandonat visul. Ultimul pavilion expozitional de la gradina botanica din Jibou se afla la
de Lelia VASILESCU
Piesa �O poveste evreiasca", adaptare dupa �Teibele si demonul ei" de Isaac Bashevis-Singer, se bucura de dramatizarea si regia lui Elie Malka, abordand intr-un mod original locul femeii in familia traditionala evreiasca. Scriitor si jurnalist polonez care a luat Premiul Nobel pentru literatura in 1978, Isaac Bashevis-Singer este considerat principalul exponent al literaturii in limba yiddish. Povestea dramatizata de Elie Malka face parte din antologia "Ghimpl netotul si alte povestiri", publicata in anul 1957, si tradusa si in Romania. Construit cu rigoare si cu admirabila economie de mijloace, bine ritmat si foarte bine jucat, "O poveste evreiasca" este un spectacol care ne convinge ca se poate face teatru de calitate fara risipa de decoruri. Pe scena dominata de patul conjugal, actorii relateaza cu calm, intre doua pasaje din Talmud, o poveste din realitatea cotidiana:drama unei casnicii ratate, intre un batran studios,
Foto: Cosmin ARDELEANU
www.bulandra.ro/ro/spectacole/taibele.php
Pana si spectatorilor, abia gongul final le risipeste iluzia continuarii povestii si a obtinerii unui happy end de ultim moment, plecand urmariti de tristetea melodiilor yiddish care au acompaniat tot spectacolul in surdina.
...Si fiindca noua, spectatori ai secolului 21, nu ne era permis sa murim de tristete sau sa visam la demoni, le-am alungat umbra in
Foto: Cosmin ARDELEANU
www.bulandra.ro/ro/spectacole/taibele.php
-fantasma nr. 1-
de Mircea SUMAN
Pe tine te voi mangaia
In somn
Usor
Cu degetele ca un abur
Visator
Cu podul palmei transformat
In nor
Si-apoi
O pasare in zbor voi fi
Si cu tandrete voi rapi
Atunci cand zorile te-or destepta
Privirea ta
Si voi pleca
Cap. XXIV - "Sangele apa nu se face"
de Dina CALIN
Continuare din Pasager/34
Miranda era emotionata fleasca si nici eu nu eram departe. Era in concediu cu sotul la niste prieteni din London, la o ora distanta de Toronto. Aflase numarul nostru de la mama ei dar tot aminase sa ne sune, exact ca si mine de altfel. Trebuia sa ne viziteze si pe noi. Desigur ca si cu sotul si cu fetita. O chema Diana. Cind i-am spus mamei s-a apucat sa se agite cum nu se mai agitase de mult. A vorbit cu o vecina sa pregateasca citeva feluri de mincare romanesti si s-a apucat sa faca o curatenie de zile mari.
Fetita era nemaipomenita. Avea parul ca mierea, usor ondulat, ochii caprui, calzi, cu blindetea Mirandei in ei. Era cuminte dar isteata foc. Ciudata mai e biologia! S-a bagat in bratele lui taica-su' de la primul schimb de cuvinte, facindu-l pe frati-miu pilaf. Cind i-a vazut mama a inceput sa se abtina fara succes sa lacrimeze stricindu-si bunatate de fard. Miranda era incurcata dar sotul ei o privea cu mult drag dindu-i curaj si tarie. Mi-a placut de Miranda si sotul ei ca si cuplu. M-am bucurat nespus ca si-a gasit pe cineva de calitatea pe care parea ca o avea omul ala. Eram aproape convinsa ca insistase ca Diana sa-si cunoasca tatal din sentimente pur omenesti si total oneste. Mama a adus din dormitor jucarii si hainute si aparatul de fotografiat. Fetita poza incintator. Ne-am asezat la masa si sotul Mirandei a facut efortul de a gusta din toate produsele bucatariei romanesti desi dupa cum mi-a soptit la sfirsit Miranda, acasa nu se atingea de mai nimic, ea trebuise sa invete sa gateasca americaneste. Fetita a umplut mamei inima de bucurie mincind cu mare pofta cozonac din ala "adevarat". La plecare mama i-a condus pina in parcare. Am observat cum isi bagase in buzunar un plic cu care nu s-a mai intors inapoi. Ea a ramas fericita iar Codrut trist. Ca de obicei el a inceput sa dea vina pe toata lumea fiindca nu putea fi azi cu fiica-sa.
-Taci mai din gura! Mai vezi-ti si birna din ochiul tau si mai lasa firele de paie din ochii altora! Urmeaza sa cauti sa-i intri in voie femeii aleia si sotului ei ca sa poti sa-ti vizitezi fata cind si cind si sa o lase sa vina si la noi, l-a admonestat uimindu-ma mama. Nu am auzit-o sa-l critice sau sa-i dea prea des lectii lui Codrut.
Astfel zilele au trecut iarasi una dupa alta. Sonia i-a gasit la un moment dat lui Codrut un job intr-un oficiu la o companie care era clienta ei. Lucrurile mergeau destul de bine intre ei si de cind se facuse vara mergeam aproape saptaminal cu totii de week-end la barbeque, distractia favorita din America de Nord. Canadienii (si americanii cum aveam sa aflu mai tirziu) in marea lor majoritate sint oameni simpli si
de Oana CATANOIU
La un moment dat din viata mea a sarit ceva
Si am ramas ca un cuvant neterminat
m-am intors in mine sa potrivesc literele
in cea mai apropiata forma de fericire
nu stiu sa vorbesc
sau nu stii sa ma auzi
o sa ma formez in alt cuvant
poate cel de impacare, poate cel de pictura
sau o sa astept sa ma strigi tu
Imagini cu lucrarile lui Tuvia Iuster
Foto: Roby ROTH
http://good-times.webshots.com/album/556859477dYXpWg
http://good-times.webshots.com/album/558972512yKZpAf
Referinte in memoriam prin grija lui Vlad SOLOMON
(Despre arta ca parte din viata)
de Oana MEA
O �pleata�
Un alt � drum�
Oglinzi�
Flori de camp�
Manatarci�
Si loc de popas�
La asfintit.
Tinuturi si� oameni�
La fel� sau altfel?
Momarlani�
Panza alba, tesuta cu fir negru, camesa, chieptar, itari, bracinare, clopul, ce tine vara rece si iarna cald�si �boata� ciobaneasca�din lemn de corn. Canta la fluier si la taragot�
Ei spun ca sunt urmasii �puri� ai daco-romanilor�
Sunt bastinasii Vaii Jiului: �malaieni�, �jieteni�, �rascoleni�, �cimpeni��
Oameni mandri, de cuvant� dar aprigi la manie�
Crescatori de animale, isi duc turmele pe munte, la inceputul lui mai. Atunci �inchid portile��
Se retrageau inainte, in munti, cu toata familia si tot ce insemna vietate pe langa casa lor, la �colibele� din lemn, construite in preajma pasunilor de la inaltimi, ca, in septembrie, de ziua �portilor deschise� sa revina in sate.
Cei mai in varsta, pastreaza si azi obiceiul�
Buni crestini isi dojenesc vecinii, mai ales pe cei proveniti , pe care ii numesc , ironic, �barabe�, atunci cand, in zi insemnata cu cruce rosie in calendarul ortodox, ii vad muncind pe langa casa�
Alaiul, cu cai gatiti�
Caii sunt pentru ei o fala, rar ii pun la munca si toata vara ii vezi pe inaltimi la pasunat, liberi si minunati�
Cel ce strange darul, la nunta, �vornicul�, spune povesti nostime despre miri�
E caz de suparare mare daca un momarlan nu se casatoreste tot cu un momarlan.
Isi ingroapau mortii in gradini, iar daca cineva moare tanar, se alege din padure un brad inalt cati ani avea raposatul, se curata de crengi pana aproape de varf , se sculpteaza tulpina cu motive traditionale si se infige langa cruce. Groapa este sapata de rude si cunostinte, iar pe fetele nemaritate, daca mor tinere, le imbraca in mirese�
Intre Paste si Rusalii isi pomenesc mortii�Praznicului ii spun �nedeea��
Intind, pe butuci, scanduri si fac mese si banci, lungi, servesc o tocana din carne de oaie, vita si porc, si pasat- porumb macinat
Cunoscutii, invitati la nedeea, trebuie sa bea, de la fiecare, din sticla de tuica, cel putin de-un deget� masurat�caci altfel e �jale��
De Craciun, pleaca la colindat in sat, �Brundusii� in straie de ciobani, cu clopote mari si masti, iar cei necasatoriti fac balul Crailor� Craii sunt �echipe� din cel putin 12 tineri care intruchipeaza personaje: preotul, brundusi, ciobani, soldatul si craii�Poarta steaguri tesute cu modele traditionale, vechi de sute de ani si striga urari�
Se duc din casa in casa , dar nu pe drum, ci prin curte, caci fiecare gard are prin gradina si o portita�
Isi iubesc traditia, pamantul�
Masura acelui pamant� e� �clana� de fan�
Asa stie momarlanul a masura pamantul � cat doua, trei, clani de fan�
Isi trimit, azi, copiii la scoli�
Unii se-ntorc, altii nu�
Cand i-am intalnit, intamplator, nu stiam despre ei nimic.
Apoi, mi-a povestit, cu vorba domoala, pana mult dupa asfintit,
Foto : Oana MEA
http://good-times.webshots.com/album/560032349omlXIK
In zona Rusu, in Parang, Nea Sandu, primeste, cu bratele deschise, calatori�
E greu sa nu observi in curte bucati de radacini ciudate..
Aduna lemnul din padure, il iubeste�
Il �indulceste� cu maiestrie, sau il lasa salbatec�
Vorbeste putin despre pasiunea sa�
La intrebarea, cum isi denumeste lucrarile, imi raspunde zambind:�ceea ce vezi, ce simti, daca vezi, daca simti��
Unele le-a �dezvaluit��
�Ipocrizia�, �Cocosul�, �Nu sunt singur!�, �Strigatul�, �Dansul timpului�, �Inteligentza�
Si� metalul�capata forma dorita�in mana lui� Metaloplastie�"Femeia"
Timpul petrecut in casa familiei Hancila a fost prea scurt� Calatorului ii sade bine bine cu drumul�
Fiecare drum are secretul lui�
Dezvaluie frumuseti nebanuite la primul pas, dezvaluie puterea de-a apartine unor locuri si timpuri�
Exista �ceva� , �ceva�, dincolo de cotidianul sufocant, exista aer curat ce limpezeste sufletul� Exista�
Oameni care ies din �anonimat�, atunci cand , intamplator, sau nu, ii intalnesti�
Oameni� la fel� sau, poate, altfel�
Oameni buni, primitori, dornici de-a impartasi bucuria vietii, oameni si povestile lor�
Tinuturi� si povestile lor�
In lumi paralele�
de Tudor NEGOESCU
In ultima vreme, mai ies in oras doar pentru a plati ratele la banci, pentru a imprumuta carti de la Biblioteca Aman (sau pentru a le returna - intotdeauna cu intirziere!) si pentru a cauta nu-stiu-ce medicamente prin farmaciile din centrul urbei.
Pe zi ce trece, constat ca orasul mi-a devenit strain. De fapt, ma gindesc la oamenii lui care vulgarizeaza realul si ideea de comunitate. Acest fapt ma oboseste, ma instraineaza.
Despre vechii prieteni, voi vorbi numai de bine, ca despre morti.
de Nusa ILISIE
Jazminul isi revarsa parfumul tot, tot, pe prispa casei mele. Ei, nu doar pe prispa! Chiar si peste bratele mele obosie si peste pleoapele-mi tremurande... Cum de unde stiu? Le simt grele! E vara, vara! La casa de peste drum, alba, cu terasa si un palmier razlet, cu multe flori parfumate de leandru si cu trandafiri, s-au aprins toate luminile, s-au ridicat toate obloanele si se aud multe voci. Copiii se scalda, inca, in piscina, razand tare si lovind cu palmele apa, incercand sa prinda raza alba, de luna. Si Shely latra de nebuna, pentru ca i-ar pacea si ei sa se scalde, la fel de mult ca si mie. E o catelusa-om! Si! Nu ar fi fost mai rau, invers? Nu stiu de ce nu mai aud pasarea noptilor mele, cu cantecul ei venit din ceruri, ca o magie vie si asta ma tulbura. Parca vad ca o sa adorm cu vantul-gand, furisat in parul meu, intre muscatele inflorite si mamgaind-o pe Shely cu buricele degetelor!... E prea cald!
Cum? E cineva la poarta? Dar lampa e stinsa si poarta e inchisa, asa ca, nu are de ce! He! Sa ma uit mai bine: Luisa? Pachi? Si Barbera si
- Que pasa*
- Abre, tonta! Que son las once de la noche!*
- Si ce?
- Cum �si ce�? Nu e Noaptea de San Juan?
- Ba daaa! Simteam eu!
- Nu esti gata? Ce uituca!
- Ba daaa! Sunt gata!
Si mi-am si aruncat pe mine tricoul, pantalonii scurti, slapii, ochelarii de soare, nu, pentru ca era destul de intuneric si fara ei, i-am pus lesa lui Shely, am aruncat in straita ceva din frigider, usa nu am incuiat-o, ca niciodata nu gasesc cheile si am fugit lovindu-ma zdravan de pragul usii si impiedicandu-ma de furtunul cu care udasem florile.
- Mai esti si chioara!
- Hm!
Dar si norocul era chior in noaptea aceea! Inchisesem portiera in graba, incat m-am trezit cu lesa in mana si cu Shely in drum, scheunand, aproape sugrumata! Noroc chior, ca nu a pornit masina! Ei! Doar era noaptea de San Juan cand totul este magie!
Pe cer era o luna frumoasa, usor increzuta dar inutila, pentru ca plaja era luminata pana departe de multe, multe reflectoare. Copiii se jucau in nisip, in timp ce parintii, bunicii si alte rude, mancau, radeau, in fine, petreceau bine! Deci, plaja era plina ochi, ca si la �Mamaia� in plina zi si in plin sezon!
Ne-am aprins si noi, focul nostru, am scos din straite ce aveam
Foto: Andana CALINESCU
- Hai sa sarim peste foc!
- Toti odata?
- Pe rand! Parca nu ai stii! Aminteste-ti de tot ce te-a facut sa suferi, de tot ce te-a durut si gandeste-te ca focul va arde tot raul pana la cenusa, incat nu se va mai intoarce la tine... Focul purifica!
- Pai, atunci, trebuie sa sar de mai multe ori!!
Se apropia de miezul noptii si lumea deja se indrepta, in grupuri compacte, spre marea intunecata si calma, calda, lipita de cer, ca o reflectare in oglinda.
�Iubita mea, sa ne-aruncam in mare...�, puteam sa spun, sa ne-aruncam in ceruri si nici nu as fi gresit prea mult! Era un moment tainic, cu fiorii unui mister! Asa am simtit eu, atunci, ca lumea aceea cauta o iesire in larg, spre un alt continent, mai bun, mai cuminte mai comun... Sau cauta largul dinlauntrul ei, infinit mai ispititor... Oricum, imi prinde mai bine sa nu stiu!
- Hai! Te-ai dezbracat? Gata! Intram in apa!
- Si daca mi-am uitat costumul de baie?
- Ce mai conteza! Femeile trebuie sa intre goale, ca sa fie fertile si sanatoase!
- Ui!
- Si pune-ti trei dorinte si sari peste noua valuri ca sa ti se indeplineasca! Ce! E prima oara!
Mi-am pus mai multe dorinte si nu am sarit peste valuri. Nu am sarit, pentru ca nu erau valuri in noptea aceea... asa ca, am preferat sa inot.
Dimineata a venit cenusie si rece, pe plaja nu mai era nimeni, nimeni! Focurile stinse fumegau din loc in loc, vantul fugea dupa o hartie mica, cu trei dorinte scrise stangaci, risipea cenusa raului invins pentru o noapte si se ascundea sub aripa inchisa a unui pescarus flamand, ce ciugulea ceva dintr-o sacosa...
Era 24 iunie, dimineata de San Juan...
Nota: noaptea de San Juan, 23 spre 24 iunie (vezi Sanzienele, la noi) este considerata nopatea cea mai scurta, care marcheaza solstitiul de vara. Este noaptea care il apropie pe om de magie, atat de mult, incat crede ca focul, apa, aerul vor avea puteri purificatoare asupra lui. Sunt ritualuri pline de voie buna, diferite, in intreaga Spanie, in cautarea iubirii, fertilitatii, norocului, binecuvantarii, este noaptea �vindecarilor�.
La granita intre dans, muzica si suflet
de Adrian GRAUENFELS
Doresc sa prezint pe Adriana, muzician, profesor si performer prin interviul realizat cu artista in vederea concertului de la Targu Mures-Romania. ( Va avea loc pe 24 Iulie 2007 - Sala mica a Palatului Culturii din Tg Mures ).
Adrian :
Adriana hai sa incepem cu ceva date biografice, despre scoala si educatia ta muzicala.
A Ausch :
Am facut scoala la Tg.Mures, apoi Conservatorul la Tg.Mures, cant la pian de la 10 ani. La 16 ani am invatat sa cant la ghitara, ca toata lumea atunci, de una singura, dupa ureche. Dupa rigiditatea educatiei de conservator, cantatul la ghitara a fost o schimbare proaspata... traiam in perioada Beatles, Pink Floyd si Rolling Stones...
In ultimii doi ani de liceu am inceput sa produc si sa regizez spectacole de "varietati" numai cu numere originale, avand protagoniste fetele din clasa mea...balet modern, poezii originale, muzica compusa de mine sau in aranjamente noi, aceste spectacolele se chemau "Clabuci'....programul l-am scris pe hartie de pergament arsa la capete si colegele mele le imparteau in pauza mare prin alte licee din oras....
In liceu am facut parte dintr-un group rock -lead singer-condus de un om talentat pe care in zadar incerc sa-l gasesc acum - e vorba de Sarosi Endre, seful orchestrei de rock a Scolii
Adrian : La Televiziunea Romana ai aparut?
A Ausch:
In clasa XI am debutat la TV intr-o emisiune de tineret a lui Titi Acs....apoi totul s-a oprit brusc dupa plecarea mea in Germania . Dupa un an m-am reintors in Romania via Israel...am terminat liceul si am plecat la Cluj la facultatea de arhitectura.
Adrian: In anii de studentie incepi sa fi atrasa de literatura , poezie, de scris ..
A Aush:
La Cluj am creat cenaclul "Gaudeamus" impreuna cu alti prieteni ( imi vine in minte Micu Chiriac, avocat acum in Tg. M, si bun prieten). Am cantat in numeroase spectacole studentesti, cantam cantecele compuse de mine si ma acompaniam la ghitara, lumea ii zicea folk....eu incepusem sa invat termenul. Am debutat la Flacara si am primit in iarna aceluiasi an, premiul de debut la Sala Palatului, numeroase emisiuni la TV, inregistrari la radio. Cantam cu Anda Calugareanu, Mircea Vintila, Phoenix, Mihai Diaconescu si altii.
Viata mea la cenaclul "Flacara" a fost foarte scurta, un an. Atmosfera nationalista, un articol despre mine continand inexactitati si neadevaruri, instinctul de "outsider", toate m-au alungat din cenaclu...toate premiile si diplomele s-au pierdut in emigratiile care au urmat, dar imi amintesc citeva...Marele Premiu la Primavara Baladelor (1979?) Premiul I sau II Cantarea Romaniei, faza pe tara (probabil tot in 1979).La Cluj am lucrat o stagiune la Teatrul National colaborand intr-o piesa de teatru careia ii scrisesem cantecul acesta:
"sa nu uitam nimic din tot ce-a fost, cea mai marunta fapta e azi un nou destin, trecutul se-ntoarce in noi si afla rost, cand ii pricepem lava de bucurii si chin"...
nu, nu sunt si n-am fost buna sa tin evidenta a tot ceea ce faceam, nu-mi amintesc titlul pieselor si nici daca versurile erau ale mele sau nu....cred ca doar muzica.
Adrian: Cum au fost anii tai de studentie, ai abandonat muzica?
A Ausch:
De loc. La Bucuresti, in anii studentiei la Arhitectura, m-am imprietenit cu Alexe Andries, imi era coleg si apaream impreuna la Club A, Club Z, la TV.
Cantam de dragul de-a spune altceva decit "floricele, pasarele"...cuvintele sunt extrem de importante in cantecele mele; apoi incercam sa protestez cum se facea in anii aceia, doar ca eu preferam sa o fac printr-un protest liric, poetic. Intotdeauna am crezut ca artele, frumosul, satisfactia estetica, miscarea, muzica, catharsisul sunt modalitatile cele mai accesibile pentru a traversa o realitate paralizanta, covarsitoare prin absurdul ei, intunecata si mizera cum era. Influenta lui Andries a fost importanta in anii aceia, mi-a mai "inseninat" repertoriul, am adoptat si adaptat cantece din repertoriul sau. Traiam era ridicarii 'banalului la rang de eveniment"....ce n-as da sa existe azi un nou curent in acest spirit....
Adrian: Imi amintesc cum noi tinerii , o generatie intreaga visam la evadare, la Israel, la tine cum a fost?
A Ausch:
Dupa absolvire m-am intors la Tg Mures, m-am maritat, am reinceput sa organizez "Clabuci" cu studentii de la teatru si prieteni muzicieni, colaborari la teatrul de stat, proiecte de costume si decoruri, apoi au venit copiii si toate s-au incetinit. Am cerut sa plec in Israel (1985) si nici o aparitie publica n-a mai fost posibila. In iarna anului 1988 Adrian Ivanitzki a organizat la Sighisoara un spectacol retro cu Radu Gheorghe si alte vedete de care nu-mi amintesc. Aceasta a fost ultima mea aparitie in Romania, la o saptamana dupa concert am plecat spre Israel. Am luat cu mine o valiza cu fluturi, pe Ina si Andrea, fetele mele, diploma de arhitect, curajul disperatului " cu fruntea-n stele si zefiri". Aveam 34 de ani.
Adrian : Si cum a evoluat noua ta viata?
A Ausch:
In Israel n-am aparut pe scena, am fost doar cateva luni acolo. Eram absenta
din viata mea, oare unde eram? Am emigrat in Germania la Frankfurt, acolo am lucrat la "Calul Albastru" unicul CD pe care l-am lansat in 1993. Am facut o excelenta cariera in arhitectura (cu proiecte in Munchen, Rusia, China, etc) pana cand am plecat in USA la Boston. Au fost ani in care n-am cantat de loc, au fost ani in care sunetele s-au resorbit in efortul doar de a respira constant...incercam sa-mi expir trecutul.
Adrian : Deci a urmat contactul si adaptarea la lumea noua - America.
A Ausch:
In Statele Unite am reluat Conservatorul, la Longy in Cambridge unde mi-am inceput studiile pentru Master in Dalcroze Eurhythmics, am reinceput sa studiez voce si pian, printre altele...m-am reintors la muzica clasica, la Brahms si Schubert si Faure, am trecut prin faza John Cage si Morton Feldman, minimalisti atonali si am aterizat in lumea cabaretului german si francez care mi se potriveau cel mai bine. Am aparut pe diverse scene din Boston, la celebrul club Passim unde Joan Baez si Bob Dillan au debutat, la Boston Conservatory, la Longy Conservatory, la Goethe Institute si la French Library, Harvard Club impreuna cu grupul de art song-cabaret "Follen Angels" a carei fondatoare am fost (1997-2000).
Adrian: Imi amintesc afinitatea ta pentru muzica culta, clasica dar si cea moderna, cum s-au impletit cu pasiunea pentru cabaret?
A Ausch:
Simplu - in anul 2000 am parasit grupul pentru a forma un altul cu o orientare diferita: muzica clasica contemporana a cappella. Grupul nou s-a chemat "Pandora's Vox", cu 7 voci si am facut parte din acest grup pana in 2004. Concertele cu "Pandora's" au fost foarte reusite, grupul promitea enorm, vocile erau magnifice, repertoriul complex, dificil si variat.Din pacate grupul s-a risipit in 2005....poate o sa-l refacem anul viitor.Am reinceput sa cant solo in 2005 , incercand sa ma "reinventez"....am devenit ceea ce se cheama "cross-style singer" : Bartok, Kurt Weill, Beatles, Benjamin Britten....cu un repertoriu eclectic si cu concerte programatice create in jurul unei teme date.
Adrian : Deci nu te-ai limitat doar la aparitii scenice.
A Ausch:
Exact, activitatea mea de "producator" n-a incetat . Dupa ce-am absolvit conservatorul (1998) am ramas ca profesor de Eurhythmics la Longy si co-chair of the Dalcroze Department organizand spectacolele sectiei de Dalcroze in schema "clabuci", spectacole pe care le-am intitulat Kalaidoscope sau Mozaic uneori Collage ramanind fidela metodei de a crea spectacole din cioburi colorate care se aranjeaza in jurul unei idei.
Adrian : Da-mi te rog voie sa explic ce inseamna Eurhythmics . Este vorba de o metoda pedagogica initiata de elvetianul Emile Dalcroze si folosita in educatia muzicala. Ea impleteste miscarea in ritmul muzicii, aplicata prin joc, improvizatie, exercitiu, vizand muzica ca unificator al vederii, auzului , miscarea corpului si a starii de suflet. Spuneai unei prietene: " Vezi, asta incerc sa-i fac pe studentii mei sa inteleaga arta, comunicarea , MUZICA , dincolo de sunetele corect executate , dincolo de perfectiunea care-l exclude pe spectator, pe privitor. Pentru asta trebuie sa devi accesibil si deci vulnerabil, doar asa poti permite energiei sa circule, sa inchida cercul aici-acum, atunci-acolo, dintre tine si infinit.. Incerc sa sparg gheata dintre a face muzica si a fi muzica..."
Dar, in paralel cu activitatea educativa ai continuat sa studiezi muzica si ai fost influentata inevitabil de curentele americane actuale. Ai vreo apartenenta sau preferinte la ce se intampla pe scena muzicala a noului continent?
E greu de raspuns, acum aleg sa cant genuri diferite, ceea ce prefer este muzica contemporana clasica (daca se mai poate numi clasica) care este influentata profund de jazz, folclor, ritmuri africane sau sud-americane, apoi cabaretul , in comunicarea directa si pasionata dar si folosirea diferitelor feluri de voci fac casa buna cu un anumit repertoriu din barocul francez; imi place sa improvizez si sa experimentez si sa recreez o piesa muzicala, de exemplu in ultimul concert anul trecut am cantat un aranjament al "Bohemian Rapsody" pentru doua voci si quartet instrumental: cello, vioara, pian si percutie. Mama imi povesteste ca incepusem sa cant inainte de a vorbi, pentru mine muzica face parte din esentialele vietii, ca apa si aerul indiferent daca e muzica ascultata sau muzica executata . Niciodata nu m-am gandit sa fac o cariera muzicala, inca din concertele copilariei tracul dinainte intrarii pe scena este intolerabil. Poate de aceia povesteam ca preferam sa fiu arhitecta decat sa cant ce mi se spune si unde mi se spune. Doream si doresc sa-mi pastrez libertatea cu orice pret. In anii "celebritatii" in Romania mi-a fost extrem de incomod
Foto: Davi TUCKER, www.dtuckerphoto.com
Adrian : Insist sa aflu ce compozitori sau cantareti iubesti in mod special, ai vreun Guru muzical, de fapt ce gen muzical te atrage azi ?
A Ausch :
Guru? Chiar mai multi : Bach, Sting, James Taylor, Annie Lennox, Dawn Upshaw, Sophie von Otter, Freddy Mercury, Paul Mc Cartny, Oscar Golijov, Luciano Berio.
In anii copilariei se asculta muzica acasa tot timpul, tatal meu vitreg avea o colectie enorma de discuri, de la muzica populara din Uruguay la Yves Montand cu toti clasicii din manualul de istorie a muzicii. Bunica mea m-a crescut cu urechile lipite de radio. Ca eleva la conservator trebuia sa facem prezenta in fiecare duminica la 11:00 la filarmonica la repetitia generala a orchestrei. In adolescenta ascultam Metronom si radio Luxembourg ca toata lumea, asa am descoperit rock si pop. Arhitectura am facut-o cu Pink Floyd, Bob Dylan, Beatles si Mahavishnu, muzica progresiva si jazz. Dupa venirea in USA m-a atras muzica experimentala atonala si partial compusa . Am redescoperit folclorul romanesc, unguresc si evreesc , fiindca nu prea mai aveam unde sa intalnesc aceasta muzica si abea atunci am inceput sa "aud" aceste piese cu adevarat. Cabaretul , muzica de scena de Kurt Weill, Blitzstein, Hollander, Bolcom repertoriul Piaf si Ute Lempert au devenit in ultimii ani genul in care ma simt cel mai comod.
Adrian : Este momentul sa vorbim despre proiectul tau " The Outsider". Cum s-a cristalizat?
A Ausch:
N-am crezut ca o sa se intample vreodata, cand am plecat in disperarea anului '88 trantind usa si-am suferit de 'emigrantita' ca aproape fiecare din cei plecati pana am reusit sa ajung la un echilibru stabil purtata de evenimentele cu copiii, schimbarile geografice dramatice, deci viata. In putinele vizite facute m-au speriat antisemitismul, prostul gust, agresivitatea�pe de alta parte am reintalnit prieteni minunati, muzica, muzica si umbra mea ghemuita prin colturile casei parintesti. Anul trecut am fost invitata sa particip la festivalul de folk "Folk You", am privit filmul anului precedent ...acelasi aer de improvizatie neformala, aceleasi plete, aceleasi cantece, acelasi stil si atmosfera...dupa atata vreme mi s-a parut desuet, anacronic, fiecare parte din mine nu vroia sa reapara in acest fel�bine dar in ce alt fel ? Pare potrivit ce fac acum�eclectic, mai mult spre clasic explorand un vast repertoriu vocal fara prejudecati de stil, de traditi si uite asa am ajuns sa ma gandesc la constructia lui "The Outsider" show cu multe nuante autobiografice dupa cum anunta titlul.
Adrian: Ai aranjat deci un colaj musical, un fel de plimbare printr-o expozitie in care tablourile apartin diferitelor perioade si stiluri din viata ta prin care navighezi invitand spectatorii sa participe la acesta Odisee muzicala. Sa amintim " Dansul Fetelor la Capalna", apoi un vechi cantec evreesc a capella, de provenienta maramureseana numit " Ieshirea din Shabat" , "13 ocheade la o pasare neagra" pe text de Wallace Stevens, (un poem mental in stil haiku, o discutie meditativa despre dragoste, natura si viata),
Folclor de Bela Bartok cu "Cantece unguresti", cateva piese de Cabaret pe muzica lui Kurt Weill si W Bolcom ca sa inchei cu piese solo la ghitara si voce , neuitatele "Les Feuilles mortes "( Prevert-Kosma) , "Nu sunt cainii care latra si Nona" ( A. Andries), "Mi-am amintit de tine" ( A Ausch) . Vei relua la Tg Mures schema acestui show de succes?
A Ausch :
Nu va fi o reluare fidela, e mai mult decat atat, nu stiu exact cum va fi, n-am vorbe, STIU insa ca este exact ce trebuie sa fac. Va fi un recital solo cu pian si ghitara, poate si cu participarea pianistei Martha Szony Este extrem de greu sa reapar in Romania unde imaginea despre interpreta de atunci s-a inradacinat in urechile tuturor intr-o anumita "forma" din care eu intre timp am evoluat, sau hai sa zicem m-am schimbat sau am adaugat. Dar am sa-mi asum riscul sa sa fiu cine sunt acum...pentru toti prietenii mei care nu m-au auzit de 18 ani�pentru oboseala anilor nelinistiti�de dragul muzicii, de dragul de a da�
Adrian : Acum, daca imi permiti, cer eu cuvantul. Mereu ma intreb daca pot defini ce te face atat de speciala? Un raspuns imediat este capacitatea comunicarii, totala convingere cu care canti, vocea ta calda, lipsa de pretentii, modestia. Dar astea sunt atribute exterioare. Cei care te cunosc personal au o alta perceptie a artistului intelectual, sensibil si sincer cu arta sa dar si cu cei din jur. Sunt in posesia unei poezii inedite pe care ai scris-o in toamna lui 2001:
"Incepe o toamna care muta stridentele verii /ca pe niste muraturi in camara
haide sa privim/ caci e lumina rotunda afara/ in noapte iti poti scufunda mana/
ca intr-o caldare plina de vise/ iar fructele cad / in tempo gravitational spre dimensiunea iernii / cu portile deschise.
Se sfarseste un anotimp cu solul roscat/ presarat cu umbre de nori intr-o doara/ sirenele suna-n dunga, undeva peste parc/ pentru caii care s-au abtinut sa moara.
Culorile marii se urca spre cer, pe-o scara facuta din sfoara de Luna cum se misca prin aer ascutite, simetrice aripi/ peste granita toamnei, indecisa, comuna."
Traversai o toamna sufleteasca din care indraznesc sa dezvalui o corespondenta mai veche in care te confesai cuiva :
"Ah, daca ai stii cat de mult urasc distanta de prieteni.. In lumea mea zgomotoasa si agresiva ma lupt sa protejez firul acela subtire si fragil de sensibilitate care face diferenta intre a supravietui si a trai. Fara el as cadea in trivialul manipulatilor marunte. Dar eu vreau mult mai mult de la viata! Sunt asa cum ma stii miscandu-ma intre extreme, o combinatie ciudata intre liber dar disciplinat, foarte singura, foarte zapacita , suferind o foame afectiva de nepotolit. De ce imi arati ce lipseste in viata arata-mi ce avem, darul zilei .. uite am sa iau un curs de dansuri flamenco .. si o sa incerc sa cant, sunetele imi cam mor pe buze, ghitara nu am atins-o de luni de zile. Lucrez enorm la repertoriul lui Outsider, ma odihnesc ascultand Rahmaninov.. cineva danseaza pe spatele unui ecran transparent, voi folosi efectele umbrei. Frumusetea rezida in explorarea in adanc, nu in orizontala goana dupa ceva nou.. "
In ciuda stressului esti mereu optimista si tonica, iata un alt mesaj datat Ianuarie 2002:
"E duminica dimineata, m-am trezit obosita, vad haosul din biroul meu, maldare de hartii si carti.. am un concert la ora 2 PM si ma framant cu lista de piese pentru Outsider. Poate Dan Nutzu o sa fac regia spectacolului, imi ard degetele sa ma ating de ghitara. Pe mama o duc azi la un spectacol de revista cu artisti romani "Bohema" se cheama. Mi-e dor sa rad in hohote cu capul rasturnat pe spate, cu degetele impletite cuibarita in cuvinte si glume.. iarta-ma ca te fac partase la aceste banalitati dar tocmai am citit ce zicea un intelept chinez: fericirea e facuta din micile bucurii de zi cu zi."
Acum trei ani ai oferit un interviu Getei Precup. Gasesc in finalul interviului o parte vibranta in care explici nelinistile artitului, grijile existentialiste dar si clipele de revelatie in fata pianului. Acolo esti singura cu tine insuti ca intr-o oaza de sunete in care uiti total de framantarile de dinafara : ...cand faci muzic? este ca ?i cand te descotorosesti de toate mastile si costumatiile, nu ai dupa ce sa te ascunzi, sunetele curg unul dupa celalalt, se varsa din tine, e ca si cum tu esti doar o simpla veriga intre vibratiile si urechea lumii...trecand prin tine tonurile capata culoarea si structura ... esti o membrana vie, nu poti minti, nu exista explicatii, nu poti fi nimic altceva sau altcineva decat un instrument, nu exista nici trecut si nici viitor, doar prezent, musti din carnea timpului...si cand ai terminat, nu ramane nimic...doar respiratia accelerata, fiecare celula inca iti vibreaza in supra-tonale astrale, rezonanta cu miscarea sferelor descreste...e doar linistea care devine intensa si-ti sparge timpanele...redevii vertical...uneori sunetele ma urmaresc in somn ca demonii...inflexiunile unui pasaj ce-ti creaza vartejuri in stomac, e Brahms sau Stravinsky, auzi tot, instrumentul nu stie inca, degetele, corzile vocii tremura, stii unde trebuie sa ajungi, auzi doar si in somn...devii extrem de modest fiindca niciodata nu e destul ce e destul, nu poti pretinde nimic, o zi nu-ti atingi instrumentul iar sunetele obosesc, musti viata si n-are gust, nu vrei sa iesi din cercul magic, ce e dincolo? masina de condus? facturile, zambetele unei lumi obosite de "practic"...cateodata cand exersezi se produce minunea aceea dupa care tanjeai, cum s-o refaci atunci cand vrei s-o dai si altora, pe scena...e ca o scanteie divina ce-ti trece prin intreaga fiinta...cum poti sa traiesti asa, devii vulnerabil, esti vulnerabil...nu conteaza nimic din ce s-a facut inaintea ta, maldarele de discuri, concursurile ce-ti toaca nervii, tu esti singur fata in fata cu partitura. Atat...fara masca...fara costumatie...fara nimic fals..
Adrian:
Cred ca am sa te intreb despre Boston. Este un oras elegant, tanar, romantic, tu esti o persoana romantica?
A Ausch: Ah.. uneori stau in parc sub un felinar romantic, nimeni in jur, dupa ce am cantat cantece evreesti din Maramures si imi ascult bataile inimii in parcul din Cambridge.. sunetul tocurilor pe asfalt are acelasi nerv
al pasului de adolescenta .. incordat in asteptarea celor ce vor veni.. Si uite ca m-ai facut sa scormonesc in mine si sa prelungesc cuvinte pana la transparenta. Cum e lumea cand te uiti la ea prin mine ?
Nu e asta o clipa romantica ?
Adrian:Mi s-au terminat intrebarile draga Aditza. Ma gandesc la vocatia ta care se rezuma in comunicatie prin muzica. Suntem vulnerabili cand incercam sa exprimam dragoste , iubire , admiratie. E un fel de comert sufletesc care erodeaza artistul, actul sau pare rar si incredibil intr-o lume desensibilizata de experiente opuse. Tu ne arati ca in viata este necesar sa ai talent si curaj nu numai de a primi iubire ci si de a o darui. Familiei, elevilor, prietenilor, publicului . Acest curaj face apel la un exercitiu rar si la o natura sufleteasca de mare sensibilitate si daruire. O parte din aceasta sensibilitate se transmite miraculos in sufletul celor ce te asculta. Aceste clipe de magie si farmec ne sunt un dar si un privilegiu . Multumesc pentru atentia acordata si iti doresc mult succes la concertul de la Tg Mures.
Tel Aviv - Iunie 2007
-II-
de Felicia ANTIP
Ce reiese? Ca nu esti in rand cu lumea daca nu-ti poti permite posete fantezi de cateva mii de euro pe care sa le arunci dupa doua-trei
intrebuintari. Si oama nu numai cu poseta traieste. Poseta este cireasa de pe torta, bomboana de pe coliva, motul care presupune sub el o intreaga structura de la fel de efemere vestminte de fandoseala. Cum sa ajungi o Monica Columbeanu sau macar o tiitoare a Copilului Minune ca sa poti cheltui averi pe nimicuri sclipicioase? Reteta este simpla si, se spune, veche, veche de tot. Vinzi ce ai.
Perspectivele cu care te ispiteste televiziunea sunt irezistibile.
Emisiunile care se ocupa cu stimularea parvenitismului snob au denumiri de tip "Highlife". Mai rar asemenea pervertire a limbajului. Highlife, beau monde, lume buna sunt denumiri care trimit la un strat social cultivat, elegant, exclusivist, cu stil si cu maniere aristocratice. E cel putin penibil sa innobilezi cu o asemenea eticheta o zona sociala care se raporteaza la elita societatii asa cum se raporteaza lumpenproletariatul la muncitorime. In pseudo highlife-ul televizionistic misuna barbati care arboreaza ghiuluri, bratari si colanuri groase de aur, o combinatie favoriti-tacalie ca o linie subtirica de jur imprejurul obrazului, freze tepoase si lucioase (sau au renuntat atat de recent la ele incat li se mai vad inca urmele) si femei cu profesie reala nenumita. Demimondena, midineta, femeie intretinuta, metresa, cocota de lux, fufa (versiuni stilizate ale damei de consumatie, situata si ea cu o treapta mai sus decat prostituata
sau tarfa de bordel sau de linie de centura) sunt cuvinte iesite din uz. Au fost inlocuite de cuvantul "vedeta" care si-a pierdut aura si sensul si este asociat numelor unor fete prezentate ca specialiste in modeling (manechin fiind de asemenea un termen abandonat), dansatoare, cantarete sau prietene ale unor fotbalisti, afaceristi sau fii de bogatasi. Singurul lor talent este de obicei acela de a-si etala nurii, iar singura lor calificare se situeaza pe taramul marketingului, dar staruinta cu care li se face reclama pe micul ecran le ridica la rangul de modele pentru toate tinerele care vor sa ajunga cool si trendy.
Vorbaria despre acest segment de pleava daurita pare a fi foarte populara odata ce un post considerat serios (Antena 1) ii cedeaza intreg spatiul emisiunii sale matinale. Doi comperi dezinvolti si altminteri simpatici sunt mandatati sa aduca la zi si sa comenteze (cam fara perdeaua la care obliga, in principiu, CNAS-ul in orele diminetii) bogata informatie despre happening-urile din zona legaturilor de scurta durata dintre intretinatori si intretinute. La toate emisiunile din aceasta categorie sunt batjocorite fara crutare pana si cele mai neinsemnate abateri de la codul vestimentar care interzice purtarea oricarei piese de imbracaminte si a oricarui accesoriu de serie. Cineva din tabara anti Nunta SECOLULUI a desfiintat-o pur si simplu denuntand prezenta printre invitati a unor cucoane imbracate in "deux pi�ce-uri cumparate de gata din magazine".
Nici un minut de emisiune nu este acordat de vreunul dintre posturile romanesti posibilitatilor de a te imbraca bine cu bani putini. Reporteritele ne invita sa mergem cu ele la "shopping" prin boutique-uri de lux, unde ne arata cingatori care costa cat un televizor si conduri de unica intrebuintare la pret de laptop. Daca ar intra la Carrefour sau la Bucur Obor sau la Victoria sau in alt mare magazin si ne-ar spune ca se afla intr-un loc din care se pot cumpara bluze si fuste tineresti, incaltaminte de purtat in troleibuz si scurte calduroase ar intra in conflict si cu grotesc de snobii "specialisti" intr-ale modei si cu CNA-ul. Cu aceeasi ipocrizie ca in cazul prescrierii leacurilor paramedicale (admisa) versus recomandarea de catre medici a unor tratamente stiintific intemeiate (strict interzisa si sanctionata cu amenzi), acesta dovedeste, in schimb, o cecitate si o surzenie totala atunci cand patronii de case moda isi fac (si li se face) o reclama insistenta. Calin
pentru a-si impartasi ideile despre bunul gust. Romanita Iovan a iesit si ea din camaruta stramta a OTV-ului si a patruns in diverse alte studiouri unde discutiile atatatoare despre barbatul impuscat cu impunitate in vila familiei, despre aventurile sau non-aventurile ei cu un fost angajat al OTV-ului si despre alte intamplari picante incadreaza stirea ca a lansat o noua colectie de rochii. Vedem mereu sindrofii la care regii neincoronati ai modei sunt intervievati cu deferenta si binevoiesc sa impartaseasca telespectatorilor cugetari adanci. Se induce ideia ca nu poti fi in rand cu lumea daca n-ai acces la creatiile lor.
Pregatirea de artilerie pentru bombardamentul mediatic al must-urilor, cum li se spune toalelor si brizbizurilor fara-de-care-nu-se-poate, este asigurata de campania de "banalizare", de dezincriminare a vanzarii trupului propriu. Fetelor li se propune ca scop in viata, ca vis de suprema implinire, transformarea lor in papusi vandabile. Nu e nimic rau in asta - le spun cei care le aduc mereu in prim plan pe protagonistele celor mai sordide scandaluri. Doua fapturi
Aspirantele la gloria unor Cheeky Girls sau macar la banetul manelistelor (pus in evidenta prin prezentarea, camera cu camera si sertar cu sertar, a asternuturilor de matase si a depozitelor de blanuri, a podelelor de marmora si a candelabrelor de Murano, a salii de forta dotata cu mai multe aparate decat un institut de educatie fizica, a camerei de baie cat un stadion ca sa incapa, pe langa jacuzzi, tot ce s-a inventat in materie, chiar si in cazurile cand closetul este in curte "pentru ca asa cere religia noastra") nu au a-si face probleme in privinta metodelor pe care le pot folosi pentru a-si atinge idealul. Televiziunile le asigura prin zeci de glasuri si exemple de succes ca orice imperechere oneroasa este OK cu conditia sa fie rentabila, ca rusinea este o prejudecata depasita, ca daca nu-ti poti "permite" ramai un (o) nimeni.
Noroc ca niciunul dintre institutele care masoara reactiile la diversi stimuli sociali nu analizeaza reperele axiologice favorizate de televiziuni. Ne-am speria.
de Andana CALINESCU
Sau cum mi-am petrecut � din Noaptea Institutelor Culturale
"It's absolutely impossible to improvise. Making a movie is a mathematical operation. It is like sending a missile to the moon. It isn't improvised. It is too defined to be called improvisational, too mechanical. Art is a scientific operation, so I can say that what we usually call improvisation is in my case just having an ear and eye for things that sometimes occur during the time we are making the picture."
Federico Fellini
Da
Asa este.
Imposibil ca un film felinian sa fie o improvizatie. Totul este o constructie, gandita, dozata, ritmata. O simfonie in care fiecare parte este articulata intregului, ritmul ordoneaza intr-un crescendo asurzitor, elemente heterogene, fragmente, integrate baroc intro alcatuire monstruoasa, enorma baroca, fascinanta. Camera de filmat urmareste cu obstinatie o imagine, o compune, o picteaza, cu duiosie, cu tandrete, visatoare, necrutatoare. Sfasie din lumina halci mari, mangaie imaginile precum odinioara pensulele batranilor pictori ai Renasterii..
A mai fost vreun pictor tanar inafara lui Rafael?
Nu stau sa ma gandesc acum.
Inca isi canta in mine partitura imaginile filmului �vazut in Noaptea Institutelor Culturale la Institul Italian de Cultura.
Parca era o trecere in revista a unor mari imagini picturale. Pe o masa de lemn sticle invaluite in acel hallo, cum numai in picturile unui Morandi, gasesti, chipuri desprinse din tablourile unui Caravaggio. La un moment dat imaginatia mea febrila a adus din memorie chipurile muscate de lumina din tabloul lui Van Gogh, ca dupa accea sa regasesc miscarea din Culegatorii de spice al lui Millet. Sigur Dali suprarealistul nu este uitat.
Da, pareri si impresii subiective ale unei impatimite de pictura.
Si prin toata harmalaia, trecand visator si aiuritor, blandul Ivo Salvini, interpretat de Roberto Benigni, Ivo, cel care cauta luna care, arata ca
Personaj ratacit intr-o lume rece in care lumina lunii vine sa arunce in noapte o lumina albastra peste unduirile line ale ierburilor verzui, Ivo isi cauta visul. Cauta luna in adancul vechilor fantani din campia lombarda, cauta aleasa, ea, Cenusareasa care si-a pierdut condurul argintiu pe care el il are si cu care o va proba pe cea pe care o va crede aleasa sa si pentru care cutezanta isi va primi pedeapsa dezamagirii ca atatia alti increzatori in visele lor.
Amestecate aparent toate, intr-un vartej nebunesc care se opreste brusc in acelasi punct de pornire, inchizand o lume aflata in miscare turbionara, totul are fascinatia necrutatoare a miscarii paletelor unei treieratoare inspaimantatoare colindand campiile in noapte cu brate de gorgona metalica. Treieratoarea care a vrut si a si reusit sa fure luna impuscata si care luna, slava Domnului, scapa in in urma impuscaturilor unui exaltat.
Imagini halucinante, zgomotele vietii, balul, turistii de pretutindeni tacanind din aparatele foto, meschinaraia interesului pus brusc in fata cu puritatea visului.
Si omuletul ciudat cu fata de clovn, cu capul greu oval parca mai mare decat trebuie, cu aer de savant ratacit cu buzele nefiresc de rosii si cu un aer inocent, cu parul ravasit, cu hainele amintind de vesnicii pantaloni ai lui Charlot de data asta prea scurti, cu fularul atarnat ca un snur la gat, omul buimac care nu accepta intrarea in realul cel de toate zilele amin, real in care la un moment dat, buna lui sora strabatand campia intr-o masina impreuna cu sotul ei si arborand chipul cumsecade al femeii care a lasat balta visul si a luat viata in primire cu blandete si tenacitate, incearca sa-l readuca in casa copilariei unde alta generatie de copii, frate si sora, reia cicul vietii sub privirile impasibile ale portretelor in sepia ale bunicilor .
Asteptand visul sub razele reci ale lunii, amestec de Pierre Richard si Charlie Chaplin, varianta italiana, neadaptatul etern care se opune lumii zgomotoase, grabite in eficientizarea ei prin implinirea caror asteptari? va incheia cautand
Si minunata scena a celui care descopera ca instrumentul lui fermecat face sa mute lucrurile din loc intro parodie expresionista cu accente postmoderne. Iar posmodernismul asta care faramiteaza tot, descompune, darama si nu lasa nimic congruent in urma, totul pictat intr-o tusa groasa suculenta in care imaginea nu canta, tipa intr-un zgomot asurzitor cu accente hilare.
Da lumea e o comedie.
Dell'arte
Afara pe scari, pe strada, ca un terminal al filmului in real, noapte de vara caniculara, parfumul de tei inca se resimte, buldozarele scrasnesc din asfalt, betoniera se indreapta amenintatoare spre grupul de oameni care trec strada intro miscare browniana vesela si fermecatoare spre Institutul Cultural Roman unde mai devreme se povestea despre benzile desenate ale lui Tintin/ www.tintin.com//
Alt personaj, invingator de data asta cu fata lui rotunda, ochii mici si destepti si mesa roscata, Tintin a reusit sa-si povesteasca pana si aventurile lui pe Nil/eu inca nu, dar la mine a fost doar o calatorie ca o amagire ca o promisiune de revenire..o prima intalnire� eh, speranta saraca.. / si inca multe altele strabatand victorios deceniile care au trecut si pastrandu-si vigoarea cu tot avantul sau premergator al eroilor jocurilor video prin aventurile sale desenate cu drag de autor (Herg�- Georges Prosper Remi ), si care povesti, desenate cu pana subtire si precisa scriu intr-o scriitura grafica delicata si sigura aventurile demente ale secolului taman incheiat.
Ultimul metrou.
Si Calea Mosilor noaptea..
Oamenii stau innebuniti de caldura la mesele de la restaurantul din capul strazii. Cei care au cu cine �
Buldozere tipa si aici in noapte. Se trag linii noi de tramvai. Un podet de lemn, o punte a suspinelor prin ingustimea ei, dimineata cand stai sa treci dintro parte in alta te duce cu mintea la pavelele de lemn de altadata din batranul burg si la povestea cu cele doua capre incapatanate care vroiau sa treaca puntea in acelasi timp.
Unde se termina filmul? Unde incepe viata adevarata?
Sau suntem la o emisiune nereusita de Viata bate filmul?
de Evelina MORARU
Aveam vre-o 8-9 ani,locuiam la tara.Era un sat invadat de umbra deasa a salcamilor haotic risipiti prin gradini, margini de drum si niste deschideri misterioase ale pamantului numite "rapa verde" sau "rapa Mariei".La marginea satului exista o zona de unde taranii aduceau lut; acolo plateau tribut uneori, in spaima mare, unele persoane tinere peste care lutaria se prabusea fatal; intrebam disperata: "si de ce se mai duc acolo?" Tata-mi spunea ca au nevoie de lut si ca spera in destinul lor bun, oricum, mai multi scapau, doar unii aveau ghinion...Mi-am visat sa creasca salcami peste lutarie, sa dispara vestile acelea care-mi distrugeau copilaria..."s-a prabusit lutaria". Eram intr-o lupta surda cu evenimente din astea...Mama suferea de o hipertiroidie care-i determina crize de tahicardie si momentele erau dramatice, se aseza palida, cerea zahar si apa, venea caruta scolii si mi-o ducea la gara Tutova, trenul ajungea la Birlad si acolo era intr-un fel salvarea...
Era o vara torida si atunci; scoala se pregatea de serbari, tata era director si atat de patruns de rolul lui social incat nu s-a dus cu mama la spital. Umbla zi si noapte sa rezolve sarcini pe care i le dadeau mereu. El era director de scoala, el director de Camin Cultural, el bibliotecar, el la Partid...Eram trei copii lasati cu matusa Irina, o devotata a mamei, destul de saraca si uneori bea vin lasand asupra mea toate treburile: sa fac ordine, sa verific usile, sa fac mancare si evident sa merg la scoala; cand lipsea mama eram distrusa. Mama era miracolul si salvarea mea, daca ea era acasa
Doamna Elisabeta Sarbu (plan departat) la o lansare de carte despre I. D. Sarbu
Intr-o zi in care dorul de mama era covarsitor si rabdarea mea ucisa, am gasit in ghiozdan, intre carti, un bilet pe care scria: "Maica Veronica se roaga pentru tine...trimite 40 de bilete si vei avea o mare bucurie..." am scris toata ziua gandindu-ma la mama, sa vina mama acasa...
Ma feream de tata care nu agrea manifestari religioase, partidul nu le tolera (A murit, saracul, cu atata credinta!)
Le-am strecurat si eu in ghiozdanele colegilor, chiar si in cancelaria scolii, in casa matusii Irina si apoi am plans aproape toata ziua.
A doua zi am mers la scoala dupa ce facusem niste gogosi cu dulceata fratilor mei; folosisem dulceata din cirese amare, confundand-o cu cea de visine. Iesise un produs rafinat...
Ma intorceam trista de la scoala gandindu-ma la grijile zilei urmatoare..Urcand pe alee spre casa (locuiam in curtea scolii) am zarit deodata in cerdacul casei asternuturile scoase, o vaza in care erau flori proaspete intr-un buchet cum numai ea stia sa alcatuiasca! Venise mama! Nu scrisesem biletele in zadar...
Cred si azi ca atunci si in multe imprejurari rugile ajuta!
de Uca Maria Iov Brouss.arte
vagonul destinat fumatorilor -adicatalea chiar in acel vagon ma suiam! aburcandu-ma doar acolo unde inscriptia fumatului permis exista, sau strabatind vagoanele toate, pina dadeam de al meu; al nostru: vagonul fumatorilor .
Trenul strabatea cap-coada campii verzi in toate anotimpurile ;Caii ,vacile , turmele de oi pasteau dincolo de terasamente in rasfatzul reveriilor paradisiace;Soarele apunea ,rasarea , disparind , aparind cu voia norilor balerini si cu permisiunea fastuosilor codri intunecati. :paduri din zare, dincolo de pajisti si peluze. Orasele si satele aratindu-se vederii cuviincios, doar cand trenul se apropia de gari-iar
eu ma bucuram tihnit de inedita ( o noua )solidaritate intre fumatori: pe vremea aceea ,tocmai incepusera a fi tiparite inscriptiile ce anuntzau negru pe alb : FUMATUL UCIDE Evident calatorul de la fereastra vecina ducea ,ca si mine, cu sine, moartea in pachet. Pe pachetul din fatza mea scria despre un fel de moarte ,cel de linga usa ducand cu sine o alta , visatoarea doamna de pe bancheta din stinga avind scris negru pe alb despre o diferita sau aceeasi moarte.Nu vorbeam niciodata intre noi despre aceste inscriptzii; chipurile noastre exprimau insa diferite grade de comunicare a gandurilor(si sentiumentelor
Insa acele timpuri s-au dus. In tren, fumatul este interzis.
In gari doar mai exista cate un pilon.Un stilp argintiu nu mai gros decat o trusa de umbrele -nimeni nu umbla cu umbrelele in nici o trusa ,asa ca daca privesti atent poti descoperi stilpul : acolo ai voie sa fumezi deoarece in stilp este practicata o scrumiera ca un fel de o gaura pe care iese fumul de la tigarile celor ce deja au fumat dar -au fugit sa prinda trenul...
Daca te vede conductorul de tren ,controlorul sau controloarea de bilete ca fumezi in alta parte decat linga stilp, risti sa auzi cum tzipa la tine : du-te sa fumezi la locul de fumatori-
turistii nici nu pricep cine ,ce striga la dinsii, si dau disperati din maini
.In gara centrala ,profitand de lucrari de amenajare un fumator ieri isi aprinsese tigara linga mormanul de moloz incercuit cu gard de mucava. Intrebai: "...este loc de fumat ?" -omul replica ambiguu:
" mnuuu, mdaaa"
isi termina tzigara aruncand-o brambura si o tuli ca vinovatzii in rpimul compartiment deschis vederii, insa un alt calator ii lua locul incurajat de aplombul cu care eu insami fumam.Ostenit de a mustruluii pe cei disobedientzi conductorii de tren trecura pe linga noi privind abstract in aer printre grilaje.Grilaje de la schele.
Ciclu de desene semnate de Uca Maria Iov Brouss.arte
de Gabriela STANESCU
Domeniul meu de activitate mi-a purtat pasii pe meleagurile Americii, continent unde am avut sansa s-o intalnesc personal pe Gianina
Foto: Gabriel RECHITEANU
Nascuta in frumosul oras Piatra Neamt, pe 9 august 1977, urmeaza Universitatea Bucuresti, Facultatea De Litere, sectia Romana � Franceza, Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale, Bucuresti, Facultatea de Teatru, sectia Regie teatru, clasa prof.univ. Valeriu Moisescu, conf.univ. Nicolae Mandea. Dintre spectacolele ei amintesc de Norocul ii ajuta pe cei indrazneti de Franz Xaver Kroetz, Teatrul ACT, Bucuresti; Stop the tempo de Gianina Carbunariu& Ianus, Teatrul LUNI la Green Hours; Ma cheama Isbjorg. Sunt o leoaica de Havar Sigurjonnson (text dramAcum), Studioul Casandra, iar ca premii Marele Premiu pentru cel mai bun spectacol � Gala Absolventilor Marele Premiu � Festivalul Scolilor de Teatru � Hyperion
A participat la Festivalul National de Teatru I.L. Caragiale, sectiunea �Tineri creatori� cu spectacolul Ma cheama Isbjorg. Sunt o leoaica; Festivalul International de Teatru de la Sibiu cu spectacolul Ma cheama Isbjorg. Sunt o leoaica; Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara cu spectacolul - lectura Ostinato de Cristi Juncu; Festivalul Moli�re in cartier, organizat de Teatrul Masca, cu spectacolul Georges Dandin de Moli�re si la Atelier Hamlet condus de Tompa Gabor; Academie de L�Union, Limoges, Franta; Atelier Geo-politics and Theatre cu lucrarea Multiculturalism and Theatre, Skopje, Macedonia; Round Table for Young Stage Directors, Sozopol, Bulgaria; Stop the tempo; Honey, text inclus in spectacolul Ocean Cafe, regia Radu Afrim, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, a obtinut Marele Premiu la Concursul National de Dramaturgie organizat de Ministerul Culturii, pentru textul Irealitati din Estul Salbatic Imediat, Textul Irealitati din Estul Salbatic Imediat este publicat de UNITEXT in antologia After Censorship. Colaboreaza ca regizor in proiectul Teatrul educational in licee, organizat de ARAS, ca regizor si consultant in scenaristica in cadrul proiectului Teatrul educational in licee, organizat de ARAS
Prin piesele pe care o scrie si le monteaza, ne vorbeste deschis despre realitatea imediata, incercarile tinerilor de a se adapta rigorilor impuse
Prezenta tinerilor dramaturgi romani in New York nu a trecut neobservata nici de cotidianul �The New York Times�, care a publicat, in 19 iulie 2006, in sectiunea Arte/Teatru, un articol dedicat dramaturgiei romanesti contemporane si schimburilor teatrale romano-americane din care mentionam: �Gianina
Foto: Gabriel RECHITEANU
�Cautam teme importante ale realitatii romanesti�, a declarat Geanina Carbunariu. �E timpul ca generatia noastra sa-si asume niste responsabilitati. In timpul regimului comunist, totul era metaforic. Acum simtim nevoia unei conectari la realitatea.�
Editura Actes Sud-Papiers, Franta, scrie ca �Gianina Carbunariu, dramaturgul-regizor cu o uluitoare putere de disectie a Romaniei profund problematice, a fost publicata la Actes Sud-Papiers. Dramaturgia Gianinei Carbunariu e un laborator de cercetare a cotidianului romanesc sfisiat intre stagnare si tavalugul job-urilor alienante. Carbunariu e vocea unei Romanii care bijbiie somnambulic, conectata la panoul devalmasiei frumos ambalate. Titlul francez al volumului autoarei este KEBAB suivi de STOP THE TEMPO�
Daca mady-baby.edu este scenariul dramatic al dezumanizarii impuse, ca un exercitiu de gimnastica pe care trebuie sa-l duci pina la capat, Stop The Tempo este manifestul unei generatii disperate, care fuge de la un job la altul si incearca sa se sustraga psihozei time is money. Regizorul Christian Benedetti a lucrat in penitenciarele de minori din Craiova si Satu-Mare. Lumea dramaturgiei Gianinei Carbunariu e impinsa in situatii de maxima criza si zdrobitoare vulnerabilitate. Supravietuieste cine poate.
www.geocities.com/beraruarmand
Expozitia cuprinde 44 de fotografii sub genericul "Cu aceste maini", fotografii surprinzand artisti plastici din Israel in atelierele lor de creatie.
O noua carte neconventionala
despre absurdul zilelor, oazele intelectuale, dialogul virtual ce abunda de peisaje autobiografice si introspective.
Un capitol special (Ambrozia dialogului decadent) este
scris in duet internetic cu Tibick Indrikova - poeta si fotograf din Cluj.
Coperta este datorata artistei Miriam Gamburd.
Autor: Adrian Grauenfels- Israel
Tiparit la Tel Aviv - Iulie 2007
-collaborative video art project-
In the context of Hitchhiking to Transylvania project, about seven video artists from various European countries are invited to hitchhike to Transylvania. On the way, crossing various cultures and situations the artists will encounter raugh and subtle aspects of the spaces they will cross. They will record images, sounds / music representing whatever charms or intrigues them about the local cultures, social and economic contrasts and personal situations they encounter on the road. The meeting point is Morisena, on the 1st of August 2007.
The first week will be devoted to time for the artists to get familiar with each other, to watch each others material and to share the stories of each individual journey, comparing roads, social, cultural, economical and political situations encountered and having round table discussions on these issues. From Morisena, artists will also hitchhike in the area of Transylvania during the project, in order to produce more material after having had a closer look at the local culture. A trip to Sibiu will add fragments that will reflect the life of the city, with its special events in the context of being the cultural capital o Europe this year. Artists will figure out during the process a way of working together in a collaborative manner and decide ways the material will be used for the final film, for example recomposing fragments according to a script to be written together. The last week will be reserved for the editing and final processing of the film. Watching the raw material and listening to the different travel stories, participants will get new perception on their own journey and experiences. For the Romania participants, new vieuws on their culture will at times work as an eye opener. Subjects such as mobility, borderline, in-between zones, public vs. private space will get a close attention during the project.
Dissemination, as well as a DVD publishing and spreading through our network will be provided. The movie will also be submitted to other art / alternative film festivals.
We intend to spread the final result under a Creative Commons licence (www.creativecommons.org) in order to raise discussions and awareness regarding the intellectual rights related to cultural patrimony and open domain aspects.
Morisena will provide the necessary technology for editing as well as food and lodging during the project. The conditions will be quite basic, and together we�ll make sure the place will be clean and cozy. There will be homemade wine, jams, spreads, bread and more, all produced at Morisena from fruits and vegetables coming mainly from our own (and neighboring) gardens.
Continuity and follow up: in 2008 we intend to have the film �travelling� back to the original departure points of each artist, with a team of well equipped caravans leaving Morisena at the same time and stopping on the road to various locations � at centres that would be interested in discussing the film. Various screenings can take place simultaneously, followed by round table discussions and teleconferences via webcams in order to discuss issues such as identity of the traversed spaces etc. This project will perhaps be developed in collaboration with SODAart (www.sodaart.at) in the context of their NOMAD project that can provide the needed caravans equipped with the proper technology and infrastructure. We are also discussing ways of collaboration with META Cultural Foundation in Bucharest � on artistic aspects - and with O3ONE � on economic, social and political aspects - from Belgrade.
So far, artists and producres have applied to this project from The Netherlands, Belgium, Austria, United Kingdom, Germany and Romania.
-pagini scrise de si pentru tineri-
de Marius DOBRIN
Machetarea atractiva ofera cate un citat celebru din clasici sau din folclorul urban, promovarea unui articol din pagina urmatoare. Deja de la al doilea numar trebuie sa remarcam subiectele mai apropiate de viata tinerilor, atractivitatea stilului. Maria Parvuleasa vorbeste despre sentimente pe linia "Omului recent" iar Laura Dragonu are o foarte interesanta abordare a unui subiect actual dar mai putin analizat: fidelitatea. Ioana Ionescu vine cu o tableta cu un titlu inspirat: "Tren cu fermoar".
Liviu Andrei propune un subiect social tratat altfel decat in gazetele curente: "Mizantropenol". Sunt articole din viata de camin, din atmosfera trendy sau cool, mai soft sau mai hard, mai rafinata sau mai plina de rugozitati...Film, muzica, de acum sau de mai antzartz... Sunt amintiti si "batranii" de 30-35 de ani...
O publicatie care promite si care asteapta pe adresa [email protected] o seama de idei mai mult sau mai putin nastrusnice.
Sa fie intr-un ceas bun!
Sa ajunga "junii" sa scrie alaturi de proprii lor nepoti!
[email protected]
"Pasager/36", la 15 august, va propune ca tema: "Scrisul de mana"