|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
dragului meu televizor
de Marius DOBRIN
Eram copil si seara de seara cascam gura pe fereastra deschisa a unui vecin sa prindem cate ceva din miracolul televizorului. Diminetile mergeam la un prieten sa vedem Capitanul Val -Vartej, seriel de sambata trageam de mama sa face cate-o vizita unei rude sau unor prieteni, de la Tele-
O serie de fotografii insotind textele acestui numar
Colorul a insemnat un prag de bunastare. Tranzitia care a alternat emisiuni alb-negru cu acelea color a impus in epoca o sintagma celebra: "partial color".
Televizorul a insemnat revolutia. Televizorul a umplut desertul instituit de comunism. Sigur, a adus si mai putin bune, ca orice lucru are si un revers. Tehnologia a impins societatea si mofturile ei si daca pe de-o parte si-a pierdut calitatea de viata lunga a castigat in schimb la bogatia de functii auxiliare. Televizorul a impus dominatia imaginii. Televizorul a insemnat si un instrument pentru democratizare, in politica sau in cultura, cu avantaje si dezavantaje.
Televizorul a impus meserii noi. Depanatorul TV a cunoscut o epoca de glorie si acum cedeaza in fata comercialului. Stiu, televizorul este un drog, este o ispita, este un viciu si cate altele teribil de neplacute. Asa-i. Intr-o anumita masura. Ca de fiecare data doza de administrare impune efectul.
La mine acasa televizorul este parte din familie. Cand noi intram in casa si el deschide ochii. El se trezeste primul si ne trezeste si pe noi dimineata, el se culca mai tarziu decat noi toti. Cineva dintre noi vrea numai stiri si comentarii politice, altcineva doreste numai Discovery, sau numai HBO.
Ca un caine credincios al casei, televizorul a fost generatie dupa generatie un altul: cu tuburi electronice, cu tranzistori, color second hand, apoi unul al finalului de secol.
Zilele acestea am ales despartirea de "Opera", cap de serie in dinastia televizoarelor din casa noastra.
Va intra pe mana arheologilor.
E-misiunea continua.
Marius DOBRIN
DEAK Zoltan
(serie de fotografii in tot numarul curent)
Irael
Ana DOINA
-note-"
Cristian MUNGIU
Cristian Mungiu la filmari
www.4months3weeksand
2days.com/blog
de Irael
Imi amintesc uimirea adultilor cand le povesteam filmele vizionate impreuna, la televizor. In special vecinii ma intrebau ce am inteles, convinsi fiind ca nu mare lucru din moment ce nu citeam titrarea. Povesteam cu atata acuratete nu numai actiunea, dar si jocul de scena al actorilor, fiecare amanunt care facea mai verosimila varianta mea asupra filmului.Imi amintesc bine cat de contrariati erau ca ei nu observasera gesturile, mimica ori secvente de mare finete pe care eu, deloc preocupata sa citesc titrarea, le savuram. Imi amintesc serile, cu tata, la televizor. Din dorinta de a sta cat mai mult in preajma lui (mereu absent,pentru ca lucra departe de
Alina SAVIN
Tamara de Lempicka
Florin ONCESCU
Funeraliile lui Dej
Dej la Congresul III PMR
Televizor romanesc
Luminita STANESCU
Camelia CAPRARIU
Liviu JIANU
Regalul vizionarilor tv era de departe campionatul mondial de patinaj, neaparat comentat de Cristian Topescu. Televizorul alb-negru devenea color prin descrierile inspirate ale captivantului comentator. Costumele patinatorilor colorau nu numai ecranul, ci chiar viata noastra lipsita de paete si broderii aurii. Comentariile lui Topescu ar putea folosi oricand ca lectii pentru studentii la jurnalism. Exemple de profesionalism si elocinta.
Tot televizor alb-negru aveam si cand fiul meu privea desene animate pe cartoon network. Doua lucruri sunt legate de acea perioada. Bluza rosie si engleza.La televizorul nostru alb-negru, Radu vedea color. Am aflat aceasta intr-o seara. Juca lego, ca de obicei, pe covor, in fata televizorului, cand si-a intins aratatorul catre ecran si a strigat entuziast:,, Mama, femeia aceea are bluza rosie, ca a ta!". Radeam clatinand din cap, sotul meu la fel si mult timp dupa aceea il mai intrebam pe Radu cu ce sunt imbracate personajele de la televizor. Binenteles, nu avea nici o dificulate in a ne zugravi ecranul monoton in cele mai vii si credibile culori.
Pe atunci desenele animate nu erau titrate, sansa lui de a invata engleza. Nu veti crede cum nici mie nu mi-a fost usor. Privind cartoon network si mai mult ascultand, Radu stia engleza inca de foarte mic. Mai tarziu, cand a dovedit o inabilitate jenanta in a invata sa citeasca, nu avea nici o problema la filmele englezesti. Nu era nevoie sa citeasca titrarea. Mai mult, ne intreba cum suna traducerea si se amuza cat de eronata era.
Erau apoi ,,Seratele muzicale duminicale" atat de abil conduse de Iosif Sava. Pretextul muzical pentru a aduce oameni de cultura, de a promova frumosul si valoarea pe ecranul monopolizat de cenzura. Erau ca o gura de oxigen intr-un mediu asfixiant.
Cum vedeti ar fi cateva repere sentimentale legate de televiziune.Am spus, totusi, ea nu este dragostea mea. Sotul meu stie si ma striga sa vin la televizor doar cand pe ecran apar : Octavian Paller, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu...rar muzica buna si foarte rar filme. Cu filmele e alta istorioara.
Am un ,,deja vu" hilariant, daca nu intrigant. Gabi chiar spune: ,,te-as chema, dar stiu ca l-ai mai vazut". E mereu contrariat. El priveste tot timpul la televizor, eu deloc, dar am vazut deja toate filmele.
Ar mai trebui sa spun ca in dormitorul nostru televizorul e aprins toata noaptea. Gabi doarme numai asa. Am acceptat situatia impunand insa programul: Realitatea Tv. Din ora in ora se repeta stirile, incat uneori as fi capabila sa le recit, fara prompter. Intr-o noapte ce se prefigura insomniaca am privit amandoi finalul unui film.Cateva zile mai tarziu povesteam unor prieteni anecdota cu ,, iepurasul vecinilor". Gabi asculta la fel de captivat, de parca nu privisem impreuna acea secventa de film. Era pledoaria unei avocate in fata juratilor. Ea le-a spus istorioara cu ,, iepurasul vecinilor": << Vecinii mei aveau un iepuras superb, alb, pufos. Era o incantare. Intr-o zi, cainele meu vine tinand in gura iepurasul vecinilor, plin de pamant, jumulit,aton. Iepurasul era mort. Ingrozita de fapta cainelui meu, nu stiam ce sa fac. Daca as fi mers sa le spun vecinilor mei, acestia ar fi chemat hingherii si nu puteam sa renunt la cainele meu. Am luat iepurasul si, n-o sa credeti, dar l-am dus la baie, l-am spalat, l-am samponat si l-am uscat cu foenul meu. M-am strecurat apoi in gradina vecinilor si am pus iepurasul la loc, in cusca lui. Mi-au trebuit cateva zile sa-mi iau inima in dinti si sa le fac vecinilor o vizita. Aveam mustrari de constiinta. M-au primit ca de obicei, am vorbit, ne-am simtit bine. In final am indraznit sa intreb ce face iepurasul. Vecinii s-au intristat si mi-au spus:,, Suntem foarte socati.Iepurasul nostru a murit acum cateva zile. L-am ingropat la 50 cm sub pamant si inchipuieste-ti ce psihopati exista in lumea asta! A doua zi, l-am gasit la loc in cusca lui, spalat, samponat, uscat.>>
Avocata continua pledoaria: ,, Intelegeti, sper, nevinovatia clientului meu. El a luat portofelul altcuiva din greseala, pentru simplul motiv ca si el avea unul identic. Astfel de lucruri se pot intampla oricui."
Ar mai fi vizita unei vecine, care imi propune sa privim impreuna emisiunea ei preferata ,, Nora pentru soacra". Nu stiam ce sa mai aduc de la bucatarie sau cum sa dau pe ,,mut" doar sa evit supliciul. <<Pentru ca n-am vazut toate ,,episoadele">> zice vecina. Si-mi povesteste cate ceva edificator. Ma simt de parca as fi
Alina SAVIN
"De unde sare iepurele"
Dina CALIN
Alex NAE
Cornel Mihai UNGUREANU
Programul RadioTV, 1969
Adela FEKETE
Adela NEDELCU
GYORFI-DEAK Gyorgy
Roby ROTH
Andana CALINESCU
Sorin ANCA
Andrei FISCHOF
Andana CALINESCU
Ionela CHITU
Uca Maria Iov Brouss.arte
Tudor NEGOESCU
Adela NEDELCU
Veti spune ce legatura are pomelnicul mamei cu televizorul. Aparent ar fi greu de gasit. Si totusi...Mama obisnuieste sa pomeneasca la fiecare ocazie tot neamul cu vii si morti. In ultimul timp imi cere sa intocmesc eu stufosul pomelnic pentru a nu omite pe nimeni. Am ajuns chiar sa-l listez si ea tine hartia alba format A4, agatata de icoana. Cand pleaca la biserica o adauga grabit la cosul cu prinaose: tamaie,lumanari, vin, untdelemn, colaci, coliva...
Cand ajung acasa mai arunc involuntar o privire asupra celor doua siruri paralele care sunt vii si mortii nostri. Intre cele doua coloane se realizeaza conexiuni si corespondente. Astfel la vii Aurelia, dincolo deja Aurel. Imi propun sa am mai multa grija de Aurelia, cum n-am putut s-o fac pentru Aurel. Un intreg arbore genealogic, atat cat am putut sonda se insiruie apoi: Grigore, Joita, Floarea, Ionita (strabunicii din partea mamei), Elisabeta, Florina (surorile nascute ale mamei, care n-au apucat sa traiasca). Continui sirul regretelor cu Ana, Constantin (bunicii din partea mamei). Urmeaza apoi bunicii din partea tatei, in frunte cu necunoscutul Petru care-a lasat-o pe Paraschiva sa creasca singura cei sapte copii, injunghiat fiind din greseala, la o nunta.Vasile, Victor, Gheorghe, Valentina, Elena deja reintregesc familia lor chinuita. Revin la familia mamei si adaug: Dumitru, Grigore, Dumitru, Maria, Dinca, Gheorghe. Fiecare cu povestea
Nusa ILISIE
Vlad SOLOMON
Oana CATANOIU
Mihaela VELEA
Adela NEDELCU
-opinii-
Alex CERNESCU
Valentin BOIANGIU
Flori GHITA
Nicu Dan PETRESCU
Mona M.
Foto: Ana DOINA
http://community.webshots.com/user/doruletc6
Alex NAE
Cand am sa invat sa nu ma mai mir de tine, mama?
Sorin ANCA
Felicia ANTIM
Albert DOBRIN
-note-
de Cristian MUNGIU
www.4months3weeksand2days.com/blog/
Vlad Aron MOARCAS
Adrian RACHIERU
Rozi BAKO
Tibik INDRIKOVA si Adrian GRAUENFELS
SUTO Zsolt
Tibick INDRIKOVA
Armand BERARU
Stefan CARAMAN
Despre scenariu: Am scris o prima varianta in iulie anul trecut. Era mult mai lunga decit versiunea finala �avea 160 pagini si descria mult mai in detaliu dimineata pe care o petrec fetele in camera caminului de studenti. Mai includea, de asemenea, si vizita tatalui Gabitei �singura scena care a fost filmata si la care s-a
Draganesti Olt
la Galateea
Despre contextul istoric: In 1966, o lege interzicind avortul a fost impusa in Romania. Efectul a fost imediat: pina in 1970, existau deja patru generatii imense de copii, de citeva ori mai numeroase decit generatiile de dinainte de 1966. Numarul copiilor dintr-o clasa a crescut de la 28 la 36. Numarul claselor in scoli a crescut de la 2 sau 3 la 9 sau 10. Cind am intrat eu la scoala, in clasa mea erau sapte Cristiani �chiar si numele erau insuficiente pentru numarul de copii. La putin timp dupa aceea, femeile au inceput sa caute metode ilegale de avort. Anumite surse spun ca, pina la sfirsitul comunismului, aproximativ 500 000 de femei au murit din cauza acestora. In acel context, avortul si-a pierdut orice conotatie morala, find mai degraba perceput ca un act de rebeliune si de rezistenta impotriva regimului. Dupa 1989, una dintre primele masuri luate in noua tara libera a fost legalizarea avortului. Consecinta a fost un numar de aproximativ un milion de avorturi pe an �de departe cel mai mare dintre toate tarile Europei. Chiar si azi avortul este utilizat ca mijloc de contraceptie �mai mult de 300 000 de cazuri sint inregistrate in fiecare an.
Despre distributie: Aveam un singur actor in minte cind scriam: Vlad Ivanov �actorul care il interpreteaza pe domnul Bebe. Filmasem cu el o reclama cu un an inainte si fusesem surprins de puterea si de minutioziatea lui. In timpul auditiilor, vazind alti actori pentru acelasi rol, mi s-a confirmat parerea ca el trebuie sa il joace pe domnul Bebe. El a fost capabil, in timpul filmarilor, sa recite pina la 10 pagini de dialog, fara sa uite un singur cuvint, exact cu intonatia, tonul vocii, pauzele si gestica asupra carora ne pusesem de acord in timpul repetitiilor.
Voiam deja sa lucrez cu Laura Vasiliu, interpreta personajului Gabita, in primul meu film, Occident. Dar atunci ea avea un aparat dentar pentru a-si alinia dintii si a refuzat sa renunte la el pentru rolul acela. Mai tirziu am facut impreuna citeva reclame si mi-a lasat impresia unei actrite care e in stare sa genereze multa emotie. Am avut indoieli atunci cind am inceput sa imi selectez actorii, pentru ca ea nu era suficient de tinara pentru rol, dar a fost atit de convingatoare pe parcursul auditiilor, incit acest lucru m-a fortat sa o accept.
Cu o saptamina inainte de a incepe filmarile inca nu gasisem actrita principala. Nu mai aveam nici o solutie: audiasem toate actritele romance cu virsta cuprinsa intre 18 si 28 de ani, dar nu gasisem nici una potrivita pentru personajul nostru. M-am hotarit sa o aduc pe Anamaria Marinca de la Londra. Dupa ce primise un premiu Bafta pentru primul ei film, ea se mutase in Anglia. Bugetul nostru fiind si asa foarte redus, era o adevarata excentricitate sa platim un bilet scump de avion doar pentru o sedinta de auditie, dar am considerat ca merita incercat. Ne-am intilnit noaptea tirziu, imediat dupa ce ea a venit de la aeroport, si am fost total dezamagit �Anamaria ca persoana nu era deloc asemanatoare personajului meu. In ziua umatoare am citit impreuna scenariul. Schimbarea a fost uimitoare �personajul meu vorbea cu vocea ei, ca si cind ar fi posedat-o. A fost minunata �tot filmul se bazeaza pe prestatia ei.
Despre jocul actrilor. Insist ca actorii sa stie replicile pe de rost, in cel mai mic detaliu. Le ofer sansa de a comenta dialogurile cind repetam. Repet si eu cu ei. Daca eu nu pot spune o replica in mod convingator, asta inseamna ca ceva nu e in ordine cu acea replica. O data ce actorii cunosc textul, incep sa scot anumite sunete din pronuntia lor, pentru a face dialogurile sa sune ca o vorbire curenta neglijenta. Unii ma detesta din aceasta cauza: eu imi incurajez actorii sa murmure, daca aceasta ii ajuta sa spuna replicile mai natural, decit sa vobeasca cu o voce puternica, inregistrabila. Daca sint cu adevarat incintat de o trasatura a filmului meu, aceea este jocul actorilor. Un comentariu care mi-a fost adresat dupa prima prezentare neoficiala a filmului a fost cel mai mare compliment care mi-a fost facut pina acum: daca asculti personajele din film dintr-o alta incapere, acestea par oameni vorbind in mici filmulete de familie.
Despre decor. Filmez doar in locuri reale, nu imi plac decorurile fabricate. Imi place cind locul isi spune si el propria poveste. Imi plac atit de mult locurile in care filmez, incit imi place sa arat totul. Majoritatea scenelor in film prezinta 180, 270 sau chiar 360 de grade din locul respectiv. Daca v-ati aflat vreodata la locul unei filmari, puteti aprecia ce cantitate uriasa de efort genereaza aceasta dorinta a mea. Orice loc de filmare (studio sau nu) contine o baza, un generator, lumina, multe cabluri, echipa regizorului si asa mai departe. Cind te decizi sa faci un cerc cu camera, o echipa de zeci de persoane trebuie sa se miste in spatele camerei, in cea mai perfecta liniste. Uneori e cu adevarat
Despre recuzita. Am incercat sa fac un film despre personajele mele si despre povestea mea, nu despre o anume perioada istorica. Am vrut ca perioada sa fie doar contextul, nu subiectul filmului. Am incercat sa respect si sa recreez realitatea cit de bine am putut dar nu am vrut sa ingramadesc in fata camerei stereotipuri si locuri comune ale comunismului tirziu. Obiectele din acea perioda sint, desigur, prezente, dar in planul indepartat: autobuzul cu cilindri de gaz ca niste bombe deasupra, peretii acoperiti cu carti. Ticurile sociale sint prezente, de asemenea: cartusul de Kent era mult mai important decit banii pe care ii plateai pentru el, si fara acesta nu puteai rezolva nimic.
Despre cum este sa filmezi un film de epoca. Pentru noi, anii optzeci sint deja o epoca. Orasele s-au schimbat dramatic de atunci. Sint de sapte ori mai multe masini in Bucuresti, orasele sint colorate de panouri publicitare vesele si majoritatea cladirilor au aer conditionat, antene satelit, geamuri termopan si asa mai departe. La
www.4months3weeksand2days.com/blog/
Despre estetica filmului. Am discutat inainte de filmare cu Oleg Mutu, partenerul meu cinamatografic, despre ce stil ar avantaja coerenta povestii. Ne-am decis sa facem totul cit mai sobru, si sa renuntam, pe cit posibil, la orice artificiu scenic sau conventional. Nu am folosit trepied, dar nici camera fixa. Ne-am decis sa filmam un unghi pe scena si sa le permitem actorilor sa foloseasca si spatiul din spatele camerei. Nu am urmarit niciodata chipul actorului �multe replici vin din spatele camerei, sau actorii nu sint in perimetrul scenei. Ne-am facut o strategie din a filma actorii din spate. Am renuntat, treptat, la tot ce ar fi putut fi considerat prea dragut, prea regizat, inclusiv la zapada frumoasa care cade la sfirsitul ultimei scene. Am incercat sa ne axam pe emotie si adevar.
de Alina SAVIN
si imi petrec viata in cea mai faina mediateca din lume !
Azi am fost la piata (imensa, in partea medievala a orasului), si mi-am cumparat un buchet enorm de cale, m-am ruinat.
Am un poster splendid, urias, o reproducere dupa Tamara de Lempicka, de care m-am indragostit instantaneu (ti-o atasez in mesaj, ca sa vezi si tu frumusetea):
imi venea pur si simplu sa pling.
Pe de alta parte, e o imagine atit de invaluitoare,
incit nu e nevoie sa ai alta decoratiune in camera...
www.tamaradelempicka.it
de Florin ONCESCU
Primul televizor pe care l-am vazut apartinea familiei unchiului Nita, cumnatul mamei, tot de la Constanta. Nu sunt capabil sa spun ce anume am vazut la el. Televizorul era mare si imaginea fugea intruna. Cand se calma, imaginea avea o pata in mijlocul ecranului, despre care mi s-a spus ca nu era o zgarietura pe sticla, ci un defect al tubului catodic, caruia n-aveai ce-i face. Stateam in intuneric, alaturi de varul George, care-i cu un an mai mare decat mine. Varul Marian, care-i mai mare decat George cu 5 ani, incerca sa restabileasca imaginea pocnind televizorul in peretele lateral al carcasei. Acum ma-ntreb daca amintirea asta nu-i dintr-o perioada mai tarzie, pentru ca televizorul unchiului Nita, cand l-am vazut eu prima oara, ar fi trebuit sa fie aproape nou.
Taica-meu era economist cu doctorat, exilat din invatamant in agricultura dobrogeana (un fel de Siberie romaneasca, pe-atunci). Maica-mea, cu 13 ani mai tanara decat el, avea liceul terminat si lucra in contabilitate. Erau amandoi angajati la statiunea agricola experimentala de la Valul lui Traian si locuiau intr-un bloc al personalului. Eu locuiam cu bunicii si cu sora cea mica a mamei, la Cobadin. Cati avea pe-atunci 20 de ani, dar problemele de sanatate cu care se va confrunta toata viata o impiedicau sa inceapa o viata independenta.
In 1964, bunicii au cumparat un lot de casa in cartierul constantean Km 5, de la iesirea spre Mangalia, cartier pe cale de infiintare, atunci. Candva in perioada care a urmat, poate in primavara anului urmator, s-au mutat la Constanta, impreuna cu Cati.
Funeraliile lui Gh. Gheorghiu Dej
In luna in care a murit Dej, la Craiova, intr-un apartament de bloc cu vedere spre piata mare a orasului, fetita care avea sa devina nevasta-mea si-a serbat ziua de nastere. Implinea cinci ani. Piata a fost daramata un an mai tarziu, pentru a face loc teatrului. Nevasta-mea se lauda ca ai ei au avut televizor de cand se stie ea pe lume (adica nu ca mine, din 1966). Un Rubin! Totusi, prima transmisie TV de care-si aminteste este tot cea cu inmormantarea lui Dej. Mai pretinde ca principala cauza a intiparirii evenimentului si emisiunii TV aferente in memoria ei este groaza pe care a simtit-o atunci cand l-a vazut pe Dej miscand pe ecran, desi i se spusese ca-i mort.
***
Astazi, dintre cei opt copii ai bunicilor mei dobrogeni, mai sunt in viata patru: doua surori si doi frati. Cati este singurul dintre ei care are un calculator. Este singura care si-a facut o prioritate din posesia unuia. Folosim skype-ul ca sa ne auzim pe gratis si schimbam cu regularitate mesaje pe e-mail.
(1) Cati, ajuta-ma sa-mi pun in ordine niste amintiri. Imi trebuie pentru un articol pe-o tema data (televizorul). Ma pot lipsi de precizie, dar prefer sa ma verific. Cand am fost adus eu la Constanta? In primavara lui 1965? Am stat de la inceput in apartamentul alor mei, din Tomis1, sau am locuit putin in Km 5, cu tine si cu bunicii? In ce an si-a luat televizor unchiul Nita? Cred ca-i primul televizor pe care l-am vazut. Ce marca era? La fel, despre unchiul Ilie. Cred ca al lor e al doilea pe care l-am vazut. Tu cand ai vazut prima emisiune TV? Nu trebuie sa faci ancheta prin familie. Spune-mi doar ce-ti amintesti tu. Multumesc. Florin
Gh. Gheorghiu Dej la Congresul III PMR
(3) Marca ORION. Asa se numea tv-ul familie Mihoci. Tv-uri mici si rusesti. Cati
(4) Multumesc, Cati. Unchiul Ilie avea televizor �n 1965? Uite, am strans de pe internet cateva date despre inceputurile televiziunii, la noi. Deocamdata n-am reusit sa gasesc nimic despre televizoarele Orion.
31 decembrie 1956 (de revelion). Prima emisiune de televiziune difuzata �n Romania.
1957-1960. Primele televizoarele puse in vanzare in Ro, toate fabricate in URSS: Temp-2, Start-3, Rubin, Record. Numarul de abonati la televiziune, toti din Bucuresti: 2.588 in 1957, 13.831 in 1958, cam 55.000 in 1960.
Televizor romanesc cu piese japoneze
1963. Schema programelor TVR: luni, marti, joi, sambata, 19.00-23.00; miercuri, 17.00 -20.00; duminica, 9.00-13.00, 15.30 -18.30 (manifestari sportive), 19.00 - 23.00
(5)La Cobadin, am vazut unele dintre primele transmisii de revelion, chiar dormeam la vecini, cand erau noapte tarziu. La tara au fost puse televizoare la Caminul Cultural, pentru educatia taranilor. Ilie cred ca si-a cumparat cand stateam la el cu tine, cam din toamna lui 64. Anul trecut a fost o dezbatere la mine in casa, cu Gina, Jeni si d-na Dobrota (doua dintre matusile mele si vecina �de balcon� a lui Cati � nota mea), despre inceputurile televiziunii in Ro. Tu m-ai ajutat cu documentatia trimisa, mi-am amintit ca d-na Dobrota se lauda cu primul lor tv, marca Rubin. Cati
(6) Ti-am scris, dar am impresia ca email-ul nu s-a dus. Televizorul lui Mihoci era Grigorescu, unul dintre primele aparute, ei au avut din 62. Ilie, din februarie 65. Orion a fost radio-ul lui Valer (altfrate al mamei-nota mea). Memoria imi face feste. Cand vei scrie ceva si despre radio, sa-mi spui din timp... Glumesc. Cati
***
Paza buna trece primejdia rea, se spune. In cazul prezentului articol, verificarea faptelor inlatura primejdia dezinformarii. Tinand cont de miza adevarurilor spuse aici, e vorba, mai degraba, de primejdia de a ma dezinforma eu insumi. Cui altcuiva i-ar pasa daca primul televizor n-a aparut in casa alor mei nici la sfarsitul lui 1965, nici in 1966, cum am afirmat mai inainte?
Primul nostru televizor era un Stassfurt cu o carcasa pe care scria Ballet. Piese nemtesti asamblate de Electronica. A fost achizitionat in lunile care au premers plecarea lui taica-meu la Craiova, in septembrie 1967. Maica-mea dixit. Zilele trecute, am chestionat-o la telefon. Asezat in fata laptopului, in apartamentul meu din Savannah, am sunat-o la numarul de mobil. Era la casa de la tara, in Muscel, la adapost de canicula de la Craiova. �Cum se chema primul nostru televizor?� Intrebarea a luat-o prin surprindere. Odata pornita sa-si depene amintirile, nu s-ar mai fi oprit.
�Mult timp, Victor n-a vrut sa ne luam televizor. Se temea ca nu vom mai iesi din casa. Pe-atunci, vedeam cinci-sase filme pe saptamana. Plus o piesa de teatru, ori doua!� Mai sa nu-mi vina sa cred. Totusi, maica-mea facea naveta la Valul lui Traian, iar taica-meu, despre care am avut ocazia sa aud de la fosti studenti de-ai lui ca a fost un profesor bun, avea cursuri de pregatit.
Maica-mea si cu mine, impreuna cu tot mobilierul familiei, inclusiv televizorul, am ajuns la Craiova in martie 1968. Stassfurt-ul botezat Ballet a fost singurul nostru televizor alb-negru. Pe ecranul lui am vazut, la vremea lor, aselenizarea lui Apollo 11 (iulie 1969), finalele de Cupa Davis, cu Nastase si Tiriac, prima parte din filmul bulgaresc intrerupt de cutremurul din seara zilei de 4 martie 1977, episodul din �Om bogat, om sarac� in care Rudy s-a culcat, se pare, cu vaduva fratelui lui (�a facut oare bine?�, vuia armata telespectatorilor si mai ales a telespectatoarelor din Romania). Am incetat sa mai vad lumea prin ecranul lui in toamna lui 1979, cand am plecat de-acasa, mai intai la armata, apoi la facultate. Si-a sfarsit viata, cel putin cea cunoscuta de noi, intr-un atelier de reparat aparatura electronica, in 1985. Pentru ca insanatosirea lui parea putin probabila, maica-mea, ramasa singura pe-atunci, l-a abandonat, investindu-si economiile intr-un Telecolor.
de Luminita STANESCU
Televizorul! Ahh! Uimitoare realizare, modest in cutia sa neagra sau argintie, cu ecranul sclipind stins a invitatie galesa �Hai, uita-te un pic la mine�, tentatie emisa pe unde ciudate, descifrata la fix si afisata exact pixel cu pixel, culoare la culoare, rezultind UAU � IMAGINEA, SUNETUL, LUMEA LA BUTON!!!
Zilele trecute am vazut cite ceva despre Atlantida, ceva despre Sfintul Graal. Instructiv si in acelasi timp sursa de informatii reale. Deschideti va rog televizoarele. Incepe!
�Atlantida � fabula sau realitate? Platon vorbeste in scrierile sale despre o lume avansata cu locuitori sofisticati. Gradul de cultura si civilizatiei al Atlantidei depaseste net pe cel al civilizatiilor antice cunoscute.�
�And the gold goes to ...... Persil!!!� Aha, deci de miine cu asta spalam.
Cautatorii Atlantidei o situeaza in diverse locuri, insulele Bahamas au reprezentat o locatie interesanta. Istoricii si geologii contrazic totusi aceasta ipoteza, procesul de formare al insulelor fiind bine cunoscut si neavind nimic in comun cu indiciile cataclismului care ar fi scufundat Atlantida.
S-ar putea ca insula Santorini sa fie o parte din continentul scufundat. Civilizatia minoica avea gradul de rafinament de care ne vorbeste Platon. Santorini s-a scufundat in urma unui cataclism vulcanic, dar asemanarile se opresc aici.
�Hidratare si tonifiere Garnier. Constatat de catre dermatologi. Si de catre mine.� Ma string si eu delicat de fesa. Hidratata? Tonifiata? Im. Merge si fara Garnier.
Taci ca ma omoara astia cu publicitatea. Ia sa vedem ce mai avem. A! Sfintul Graal. Interesant.
Relicvele au o insemnatate de netagaduit in riturile religioase. Cautarea Sfintului Graal este una din cele mai asidue si consecvente dupa aparitia crestinismului.
�Singurul sampon anti-matreata, anti-recidiva! Eficacitate in numai 4 saptamini!�
Graalul intrupeaza ideile cavaleresti de onoare si puritate, devenind simbolul palpabil al acestora.
�BenQ � imagine extraordinara, design exclusivist�
Ei na iar incepe. Ia sa vedem cu Atlantida. S-a terminat! lasa ca vedem finalul la reluare zilele urmatoare. Hai inapoi la Graal. Telecomanda!
... Graalul ramine unul din cele mai importante simboluri ale crestinismului iar cautarea lui are sensul profund al dorintei de a gasi adevarul.
�Straluceste cu noul telefon SHINE� Ei da! Inca un pic si o sa ma rujez in mobil nu in oglinda. Pfui!
Cum? S-a terminat si documentarul despre Graal? Ei, ce sa ii faci, daca n-am avut rabdare sa urmaresc un singur post de televiziune! Dar ceva ceva tot am prins.
Recapitulare. Ce am invatat noi azi? Locuitorii Atlantidei asa cum si-a imaginat-o sau a cunoscut-o Platon, fie ea in insulele Bahamas sau pe linga insula Santorini, musai ca spalau cu Persil, aveau o piele ferma si hidratata da� nu cred ca aveau retea de distributie pentru aparatele foto Fuji � ca daca aveau s-ar fi pastrat intru viitorime barem o poza care sa ne lamureasca ce s-a intimplat!
Cit despre Sfintul Graal � desi unii spun ca Graalul este o idee nu un obiect � daca e obiect, trebuie ca stralucitoarea relicva de la atita frecat si spalat cu sampon anti-matreata si anti-recidiva, a capatat un design asa de exclusivist ca nici sa il ai in fata ochilor nu il recunosti. Naspa � daca treci zilnic pe linga Graal si nu te prinzi ce e? N-ar fi
Incurcate caile televiziunilor. O sumedenie de informatii impletite cu sfaturi si sugestii publicitare greu de descurcat. Fara un ghid de utilizare e dificil. S-a facut! Va oferim gratuit un Ghid cu sfaturi si aplicatii practice pentru utilizarea televizorului.
1. Ordonati posturile de televiziune in functie de preferinte.
2. Inaintea posturilor de stiri inserati �National Geographic�. Seria �Dezastre in aer� va face o buna pregatire pentru urmarirea jurnalelor de stiri.
3. Intre doua posturi cu multa politica, optati pentru �Animal Planet�. Macar acolo animalele se maninca unele pe altele din ratiuni de supravietuire.
4. Inaintea canalelor telenoveliste sau ultra-siropoase asezati �Discovery Science� � necesara doza de realism pur stiintific.
5. Nu faceti greseala de a pune EuroNews linga un post romanesc de stiri, s-ar putea sa va nedumereasca lipsa de bilbe si stiri de doi lei de la numitul post.
6. Cind v-ati plictisit de aranjat programele, puneti una dupa alta programele de muzica. In lipsa de altceva....
7. Nu luati in serios nimic din cele scrise mai sus. Pina la urma televizorul are farmecul lui. Ne ofera o fereastra dreptunghiulara plina de culori prin care sa privim toata lumea asta a noastra. Cu documentarele ei, cu politica, cu filmele si cu publicitatea ei. Plus ca poti sa il pui sa te trezeasca dimineata in loc de ceas. Prieten de nadejde!
de Liviu JIANU
Credinciosii vad in viata preotului de familie propria lor viata, ideala. Atat de lipsita de orice grija fata de aproapele, si de patima lumeasca. Si viata preotului de familie, asa cum ne-o descrie el, este plina de idei, si ferita, de Consiliul Universal al Visatorilor Somnului, de orice ispita. De pilda: Ce-ar fi sa ma omor si eu? Ce-ar fi sa ucid si eu? Ce-ar fi sa dau foc si eu? Ce-ar fi sa ma revolt si eu? Impotriva tuturor? Ce patratimea mea? Ce-ar fi sa injur si eu, cum injura preotii de familie? Ce-ar fi sa lupt in razboaie ca ei? Ce-ar fi sa asasinez? Ce-ar fi sa regulez, psaltiri, caci ma excita numai cand vad, o sutana? Fuck You. Fuck You. Aici, preotul de familie include in programul religios mica lui reclama de publicitate religioasa: �Puneti o patura mai groasa!�. Se trece la alti psalmi, si alte paragrafe
Dupa vizionarea si ascultarea Sfintelor Taine, preotul de familie ramane pana tarziu, in noapte, aprins in rugaciune.
Membrii familiei adorm in fata lui impacati, in somnul de piatra pretioasa. Copiii nu au parinti, parintii nu au copii, nimeni nu are vecini. Nu mai este timp pentru joaca. Doar credinta furibunda. In harul sfant si mantuitor al preotului de familie. Care aduce, uneori, cu el, in casa, si un tarcovnic mai versatil: sistemul de calcul al credintei.
Odata cu apasarea butonului STOP al telecomenzii, duhul preotului de familie se stinge, dar harul lui sfant a luminat fiecare inima, fiecare suflet, si fiecare cap.
Pluteste inca prin casa, in gerul anotimpurilor, micul lui compendiu de intelepciune duhovniceasca: �Puneti o patura mai groasa!�.
Priceasna: Vesnica recunostinta si slava preotului de familie, pe numele lui de familie: TELEVIZORUL, si versatilului sau tircovnic, sistemului de calcul al credintei, CALCULATORUL!
Cap. XXIII - "De unde sare iepurele"
de Dina CALIN
Continuare din Pasager/33
- Ce-a patit? Unde este? ma alarmam eu la inceput.
- N-a patit nimic, e in baie... dar ma ingrijoreaza pe zi ce trece. Sta toata ziua la televizor, maninca, bea, fumeaza si se masturbeaza. Nu iese nicaieri. S-a facut cit un porc. O sa faca precis ceva la inima sau diabet... De la o vreme imi cere mereu dulciuri... In plus face glume din ce in ce mai timpite.
- Draga mea se pare ca asta face 99% din populatia care isi permite sa nu munceasca pentru hrana cea de toate zilele. Si cei care trebuie sa munceasca o fac in timpul care le ramine dupa munca... Ce-mi spui nou?!
- Nicoleta, nu-mi arde de glume! De ce nu iei legatura cu femeia aia care i-a facut copilul... sa-l recunoasca si sa ni-l trimita si noua. Poate il va trezi si pe Codrut la realitate...
- A cerut el asta? Mama, Codrut n-a iubit-o deloc pe fata aia, ea l-a iubit prosteste si el si-a batut joc de ea si mai prosteste. Probabil ca revederea nu le-ar face nici un bine nici unuia din ei...
- Serios...?!
- Nu stiu draga mea, dar trebuie sa gasim o solutie, e total pierdut...
Nu-mi venea sa cred ca mama stia sa plinga. Nici cind a murit tata n-a plins. Oftam. Ma duceam in camera mea sa ma schimb. Intr-adevar, Codrut trebuia scos din casa. Imi luam ceva usor de mincare din frigider.
- Trebuie sa se miste si sa manince mai putin. Trebuie sa renuntam la abonamentul de la cablul TV. Trebuie sa se inscrie la un curs ceva, orice, ce e in stare el sa faca, desi si mai bine ar fi sa-si gaseasca un job, oricit de prost platit. Ceva munca fizica de preferat sa nu aiba timp sa se gindeasca la prostiile lui.
Intre timp de la medicamente sau cine stie de ce, depresia lui se complicase. Spunea ca este urmarit de niste agenti FBI care ii trimit mesaje prin serialele TV. Intr-o zi s-a dus pe balcon tremurind tot si zicind ca se sinucide fiindca a fost amenintat ca va fi impuscat.
- Cum te-au amenintat, ce ti-au zis?
-In episodul asta din Star Track era un tinar pe care-l chema Haiduc si era din Transilvania.
- Si? Ce legatura are asta cu tine?
- Cum, nu-ti dai seama?
- Nu.
- Haiducii traiesc in padure. Cum se mai spune la padure? Ha? Codru! Acuma ti-e clar?
- Draga Codrut... N-am stiut ca esti asa de inteligent! Tu gindesti prea departe fratioare! Stai cuminte baiete!
- Nu-i gasesti tu ceva? zicea mereu mama.
Oridecite ori ar fi facut dus intr-o zi transpiratia lui Codrut mirosea respingator a hormoni masculini de barbat "statut" de-un veac.
- Asta n-ar fi tocmai o idee rea, mama. Ati putea sa va intoarceti amindoi sa deschideti ceva, un restaurant, o cofetarie. Sau sa cumparati niste case la munte, sa angajati niste administratori si sa traiti din chirie. Dar tu Codrut trebuie sa-ti gasesti si ceva care sa te preocupe in mod serios si daca e posibil ceva munca fizica sau sport. Uite in ce hal te-ai ingrasat!
- Ia mai lasasti-ma in pace! Trebuie sa-mi gasesc o gagica sa o f.. bine de tot si o sa slabesc atunci.
- Crezi ca mai poti?
Discutille astea se repetau tot mai des. Intr-o zi m-am hotarit sa o sun pe Miranda. Nu pentru el cit pentru mine. Mi-era dor de ea. Imi doream si eu sa-mi cunosc
http://axlfree.deviantart.com/gallery/
- Ideea e foarte frumoasa, Sonia, dar nu stiu cit de practica. Ai bani sa-i infiezi pe toti?! E posibil sa incerce sa te convinga cind te-or vedea... Poate mai tirziu cind e mai mare si intelege ceva...
Descurajata, Sonia a renuntat la gindul ei dar am inceput sa ne vizitam foarte des si sa o aduca pe Kira la noi si sa ne roage sa-i vorbim romaneste.
- Nici o problema, dar sper ca stii ca intre limba ei ancestrala si romana este o diferenta ca de la cer la pamint.
- Pai rom si roman nu e acelasi lucru?
- Doar o confuzie de nume extrem de regretabila din punctul de vedere al romanilor sadea. Romania vine de la Roma, de la poporul roman. Numele de romi pe care si-l dau tiganii sa-ti spun sincer ca habar n-am de unde vine, dar tiganii vin de pe teritoriul Indiei si au migrat relativ tirziu in istorie nereusind sa se integreze in niciuna din tarile in care au poposit.
- Da, sint si in Mexico, e adevarat...! Dar Kira e o fetita extraordinara! E isteata foc si draguta si cuminte. Face multe nazbitii, dar e copil...
- S-o dai la muzica si la balet. Tiganii au mostenit genetic un bagaj foarte bogat in domeniile astea. Si sint si foarte sufletisti si calzi in general vorbind...
Probabil mama il vedea pe Codrut cit de dragut se purta cu Kira cind ne vizita impreuna cu Sonia si de-aia ma batea la cap sa dau de urma Mirandei. Insa eu ghiceam ca incearca sa-i intre in gratie prietenei mele prin copila. Si pina la urma i-a mers. Sonia avea o inima de aur. Intr-o zi frate-meu a vrajit-o bine la telefon si numai ce ne-am trezit ca iese la restaurant cu ea... Dupa inca citeva saptamini s-a intors acasa in zori, obosit si mindru ca in vremurile bune. Si parca dintr-o data Canada nu mai era asa de rea.
(H2)
de Cornel Mihai UNGUREANU
Aveam cam sase ani (marja de eroare: doua-trei luni) cand in casa in care locuiam cu bunica, s-a mutat si tanti Dida, sora mamei mele. Sa fi trecut de atunci un sau poate doi, pana cand matusa mea a cumparat un televizor. De fapt, ea l-a platit, caci din magazinul alexandrean Crinul l-a luat unchiul Petre (fratele mamei), iar eu m-am tot invartit pe langa bicicleta Tohan pe portbagajul careia l-a transportat acasa.
Era un Olimp H2, un hibrid care avea sa se strice adesea, punandu-i in incurcatura pe depanatori. Sau, cum ar zice un stirist, inclusiv de televiziune: "Un Olimp H2 a dat dureri de cap depanatorilor" (uneori, mesterii veneau acasa, alteori il duceam noi la "complex", pe portbagajul aceluiasi Tohan).
In zilele cand nu functiona, in cele de vacanta, mai ales, mergeam (pentru Pistruiatul, Ciresarii, Norii negri sau mai stiu eu ce serial) � si cu fratii mei, la un verisor, Anghelus, pe strada Ion Creanga, nu departe de padurea din marginea orasului (banala astazi, plina de aventuri, pe atunci).
In vizite, cu exceptia invitatiilor pe care le primesc la un film :), prefer ca televizorul sa fie oprit. Ma simt mai confortabil ascultand omul din fata mea, fara bruiajul informational curgand peste noi din difuzoare, de pe ecrane.
"Democratizarea" culegerii si difuzarii de informatii video ar putea fi un subiect separat de dezbatere. Eu ma opresc doar la aceste cateva cuvinte, televiziunea fiind un spatiu privat, nu atat de "democratic" ca internetul, de exemplu.
fragment : Cazul Donald Trump
de Adela FEKETE
�Orice cuvant este o tentativa de influentare a celuilalt." (Alex Mucchielli)
Pentru partea aplicativa a acestei argumentatii am ales sa ilustram felul in care aceasta functie se manifesta prin cazul Donald Trump. Vom apela la o scurta secventa dintr-un episod din, nu mai putin celebrul show �Ucenicul� ( �The Apprentice�). Ne intereseaza sa analizam felul in care magnatul american reuseste sa isi impresioneze posibilii ucenici si sa le induca un anume comportament dorit. Trump isi intampina candidatii, intr-un anume spatiu si cu anume cuvinte. Pentru ca in acest material nu putem sa ne folosim de intreaga paleta de canale sau sisteme senzoriale auditiv, kinestezic etc., ne vom rezuma doar la cel vizual. Iata care sunt cuvintele magnatului si de ce anume am considerat ca ele joaca un rol important in modificarea de comportamente, avand efectul a ceea ce in literatura de specialitate se numeste �glontul magic�: �Ne aflam in holul Trump Tower. E mare. Asa gandesc eu maret! Vreau sa ganditi si voi, la fel.� Analizand cuvintele acestei secvente vom observa ca la nivelul constructiei sintactice avem de a face cu o structura simpla, formata din propozitii principale. La fel de simplu este si comentariul cu privire la organizarea partilor de vorbire la care recurge Trump. Din punct de vedere morfologic, desi putem constata ca verbele au o usoara suprematie in fata celorlalte parti de vorbire, ca doar utilizatorul lor este o persoana dinamica, de actiune, raportul este de cinci verbe la doua substantive (unul propriu, celalalt comun), doua pronume, dispuse dihotomic (eu � voi) si trei adverbe. Ajungand cu analiza in acest punct mai facem un singur comentariu tehnic. Avem de-a face cu ceea ce in morfo-sintaxa se
Prezentand acest caz, am vrut sa demonstram ca, in planul realitatii concrete, cuvintele pot avea puteri nelimitate. Pot transforma cunoasterea implicita in cunoastere explicita. Ele au puterea de a influenta mintea si actiunile umane. Dezlantuie energii si descatuseaza orice inlantuiri fizice sau psihice. Influenteaza oamenii si ii capaciteaza in sensul dorit de cel care le formuleaza.
de GYORFI-DEAK Gyorgy
MARIA-SA, TOVARASUL COPIL
Pana la inceputul anilor '80, in fiecare seara, TVR difuza, inainte de programul de stiri, o rubrica dedicata micilor telespectatori: �1001 de seri�. Pe ecranul alb-negru aparea Mihaela, personaj creat de
Radu Vasile IGAZSAG
INTRE TITO CALAUL SI �MIHAELA� PE HARTIE
Nell Cobar, parintele Mihaelei, s-a nascut in 31 decembrie 1915 la Bucuresti. A fost un talent nativ, fara studii de specialitate. A debutat ca desenator la cinematograf in anul 1939, iar primul sau film animat (1940) a fost o reclama pentru ciorapi. Tineretea sa a cuprins si un rastimp sarit de actuala biografie oficiala: intre 1944-1948, a realizat caricaturi politice pentru �Romania libera� si �Scanteia�. Din aceasta perioada dateaza albumul �Humor antifascist: 23 august 1944 - 23 august 1945�. Printre cei satirizati se numarau �fascistii� Maniu si Bratianu, precum si �calaul� Tito. Ce sa facem, oare nu zicea Blaga: �ca numa-n lacuri cu noroi in fund cresc nuferi?� Nell Cobar i-a dat chip lui Mitica si l-a trecut din carte (1956) pe pelicula (1963). A regizat peste 40 de filme si ne reprezinta cu cinste in istoria caricaturii. L-a descoperit pe Iurie Darie, a angajat-o pe Margareta Paslaru drept compozitoare, a pus pe picioare Studioul �Animafilm� si a initiat emisiunea careia acum ii ducem lipsa. Dupa Revolutie, a infiintat si a condus o revista pentru copii, numita, bineinteles, �Mihaela�. A murit in 26 iulie 1993.
GALA DESENULUI ANIMAT
Daca Mihaela devenise prietena si amfitrioana micutilor telespectatori din timpul zilelor lucratoare, duminica ei erau rasfatati cu o emisiune mult mai consistenta, �Gala desenului animat�, realizata dintr-un amalgam de secvente decupate din diferite filme de catre Viorica Bucur. Genericul incepea cu scena din �Parisul vesel� (Gay Purr-ee, 1962) cand Jaune-Tom zarea un soricel iesind din hambar si-l lua in colimator, ca sa-l prinda si sa-l ofere cadou iubitei sale Mewsette. Celelalte fragmente proveneau din productiile realizate de Walt Disney, Hanna-Barbera, MGM etc., existente in arhiva de filme sau inregistrate de la alte televiziuni, in special cea italiana. Altele erau aduse pe casete video de putinii calatori in Occident, dornici sa le faca o bucurie nepotilor unor tovarasi... bunici cu functii de raspundere. Bucurandu-se de sprijinul lor, �Gala...� a rezistat pana la Revolutie. In prezent, Viorica Bucur realizeaza, alaturi de Madalina Rosca,
MICA ISTORIE A UNUI FALIMENT ETATIZAT
In 1991, Animafilm a fost transformata intr-o firma unde statul a devenit actionar majoritar. Daca inainte de 1989, studioul producea cateva zeci de filme pe an, dupa Revolutie soarta i-a fost pecetluita. Dupa privatizare, cele circa 3.000 de pelicule existente au fost transferate la Arhiva Nationala de Film, astfel incat noua firma a pierdut sumele rezultate din drepturile de difuzare. In vreme ce japonezii si americanii au inceput sa foloseasca tehnica de calcul pentru animatie 2D sau 3D, capabila azi sa creeze imagini holografice color pe o scena (vezi pe YouTube duetul Celine Dion - Elvis Prestley), baza materiala romaneasca a ramas cea din deceniul opt. Vazand ca situatia se inrautateste, cei mai talentati desenatori au plecat la firmele particulare, precum They Live, Brain Box Media, Anima Art sau Dacodac Studio. Ultimul a realizat in colaborare cu francezii de la Millimages lung-metrajul �Picollo, Saxo & Company�, lansat
NOAPTE BUNA, TELEVIZIUNI
Pe 1 Iunie 2007, la cinematografele din City Mall-ul bucurestean a fost lansat filmul �O scurta poveste�, o antologie a animatiei romanesti, cuprinzand productii realizate pana in 1989. Pe parcursul calatoriei printre personajele si episoadele difuzate in copilaria parintilor si bunicilor de azi, ghid (si ghidus) este actorul Horatiu Malaiele. Regizorul Radu Vasile Igazs�g a cheltuit 7 miliarde de lei vechi pentru realizarea acestui lung-metraj de o ora si douazeci de minute. El a selectat 46 de filmulete dintr-o arhiva de 1.200 piese, realizate de 37 de regizori, pornind de la celebra �Scurta istorie� (�Palme d�Or� la Cannes, 1957) care a adus pe lume Omuletul lui Ion Popescu Gopo, pana la �Nodul gordian� (1979) in regia lui Szil�gyi V. Zolt�n. Indragitul personaj al lui Nell Cobar este prezent in �Prima zi de scoala a Mihaelei� (1975). Dupa premiile cinematografiei, obtinute recent la Festivalul de la Cannes, poate ca va veni si ziua cand va renaste animatia romaneasca. Si cine stie, poate ca una dintre multele televiziuni va redescoperi ca difuzarea unor desene animate, inainte de ora cand copiii sunt trimisi sa se culce, duce la cresterea popularitatii si, implicit, a audientei postului. Daca nu, atunci generatia internetului le va ura in curand: �Noapte buna, televiziuni!�.
de Andana CALINESCU
Am ramas amorfa prinsa in rutina cotidiana.
Nervii dor in continuare, dar, undeva stau suspendata si privesc nedumerita la tot ce mi se intampla scufundata in eul meu orgolios, infatuat si vesnic nemultumit si vad cu stupoare cum toate au plecat la vale intr-o avalansa sigura si necrutatoare care matura tot in cale storcand si ultima vlaga care mai turna un pic de avant in lentorile diminetii.
Au fost ani in care, in singuratate si ocupata fiind, aparatul fascinant si cronofag, tv-ul, lipsind din mica garsoniera, deconectarea de lume era totala.Nu stiam nimic, ziarele, desi desi eram obligati la acele abonamente fatale sa stim linia partidului nu le citeam. Romania literara se rupea la jumatate. Viata se impartea intre ore de serviciu, atelier si biblioteci, lasata parca intr-o asteptare sigura a unui miraculos viitor??!! Cand vedeam un film bun in oras, eventual ajungeam cu dezinvoltura absentei mele totale la tot ce era in jurul meu in fata unei cu totul altei sali de cinema, preopinentul care se incumetase sa ma invite la fim asteptandu-ma cu osardie in alta
In lumea aceea in care s-a grabit sa se duca, nu stiu daca mai ajung omenestile regrete. Starea de plutire deasupra a tot si toate se anunta de pe atunci. Sindromul nu a facut decat sa se agraveze. Efortul de intrare in randul obisnuitului, iesind din paginile cartilor citite, s-a istovit repede si s-a refugiat fals in fata micului ecranului, drog aparent nevinovat dar repede devorator si acaparator. Micul ecran si-a luat triumfalist revansa inghitind marele ecran. Culmea mi s-a parut cand o draga si hotarata prietena mult mai tanara ca mine, fara pretinse snobisme de a fi la curent cu trendul in cinema, m-a invitat la film la cinemateca si filmul s-a rulat numai pentru noi doua, insingurate si infrigurate in uriasa sala. Da, singuratatea de acasa cel putin isi are caldura si confortul ei. E mai suportabila.Poate.
Esti adunat in tine. Nu mai vede lumea cat de prapadit de singur esti. Te uiti si vezi cum vietile altora se scurg marsaluind triumfator, culegand lauri sau bombaneli, asurzesti la vacarmul vocilor lor care revendica, suspina, reclama, aplauda. Lasi muzica mai atare cand inca mai poti accesa postul Mezzo de acum de amintire ca toate lucrurile bune si sufletul se umple de regretul de nu mai intra brusc de pe strada in salile de concerte si de a te lasa invaluit de vraja la propriu a sunetelor cazand din alte sfere de revelari.
Da, sigur, calatoresti, suspini, traiesti, te implici, te complaci, degetele incet capata o dependenta ciudata, cauti noaptea telecomanda, caci desigur cutia neagra a ajuns in dormitorul alb, cand insomniile apar de prea multele griji si astepti incet sa adoarma celalalt, dupa ce a vizonat invariabilele filme politiste sau meciul de fotbal sau cine stie ce erotizanta porcarie, invidiindu-l pentru capacitatea de autoregenerare, caci a nu se uita domnilor, omul este un animal diurn si furi in sfarsit din mainile dragi, telecomanda pitita.Ramasa singura in noapte, zapezi in nestire cautand ceva care se poate vedea pe tacute, pe muteste adicatelea.Intr-un tarziu, poate ai noroc si vezi ceva unde nu este nevoie de sonor, prinzi o delicatesa, un tvr cultural, un film bun pe care tot asteptand sa nu-l vezi singura, sigur l-ai scapat si atunci gandurile pardalnice, nelinistea si spaimele pentru asteptarile viitoare se ostoiesc un pic amortesc si uiti si lasi jos un piculet cat sa-ti mai tragi sufletul, grijile, ca pe niste haine prea mult purtate.
Si mintea ta imbraca haine de sarbatoare cand te imbogatesti calatorind pe unde, tu copil cuminte si cititor de calatorii din vremuri trecute,
Caci trairile cele cu adevarat ale tale, implinirile, credeam eu cu tarie refugiata in cercul meu bezmetic, aceste trairi nu sunt valabile decat in referentialul tau propriu si cu acei alesi ai inimii tale.
Ma uit, spectator solitar la spectacolul lumii, ma ametesc cu vraja indoielnica a unor intorsaturi de situatii naiv construite manipuland telenovelistic irezistibila chemare a omului spre vraja acelei minciuni frumoase atotpoleitoare, beau cafea amara a unui Decalog sau privesc verdele si albastrul marilor indepartate cu aceiasi dorinta irezistibila de a ma muta, cateva luni macar pe o insula pustie cu sevaletul in spate, sa ascult respiratia planetei si sa reconstitui din nervurile unei frunze traiectoria unei vieti nedumerite de ea insasi.
Da, ascult vuietul planetei, vad strigatul ei de spaima, ascult inima ei cum bate si tristetea mi se coboara in suflet.
Sordidul, grosolania cu care superficialitatea transpare in vedetism de tipul baloanelor de sapun inunda pana la saturatie.
Si prin toata harmalaia si kitchureala de programe, de exhibitionari, speculand infantilismul, frustrarea, saracia celor care nu pot sa-si cumpere sau nu au puterea de a se duce la spectacole sau de a-si trai viata lor si nu de a trage cu ochiul la intimitatile de alcov desantate prin opulenta si prost gust ale unora si altora, din cand apare un cantec curat, o imagine proaspata, o veste buna pentru aceste plaiuri conectate la univers prin mica cutie fermecata si totusi parca din ce in ce mai impregnata de vestile bomba speculate de minti si voci subtirile.
Si atunci nu-ti mai pare rau de orele, in care, cu mintea golita stai si asculti in prostie ce si cat si unde s-au dus cutare vip de carton, asisti la balciul lumii, mirat din cale
Da, in tara miticilor, unde glasul grav al celui a carui comemorare cade intotdeauna cand petale aurii de floare greu inmiresmate se astern covor pe aleile unde doarme de (2005-1889) cati ani? se ingrijora cu premonitorie viziune :
Ce-doresc eu tie dulce Romanie?.
Conectati la pulsul planetei prin televiziune si internet, doua cutii ale Pandorei, diluam la nesfarsit nesperata sansa de a fi mai bogati prin averea de informatii, pierzandu-ne in derizoriu facil si pierdere de vreme, desigur cu amendamentele de rigoare cand taman acele emisuni de calitate se suprapun cu alte pardalnice activitati. In timpul asta, undeva in colturile casei, dand pe afara din rafturi, cartile stau cuminti si increzatoare. Stiu ele ce stiu.
Asa mi-a spus mie, un prieten, profesor de filosofie, caruia, citindu-i pana la repede dezmembrarea foilor, doua carti (halal legatorie de carte moderna) pe care carti a avut bunavointa/imprudenta sa mi le imprumute, ca semn ca m-a iertat de vandalizarea involuntarea a celor doua carti citite cu osardie, mi-a povestit despre o eleva de a domniei sale, cu proprietati care ies din tiparele obisnuite si care i-a vorbit despre sufletul cartilor.
de Andrei FISCHOF
Prima mea amintire legata de rolul imens al televizorului dateaza din acel august fenomenal cand Praga s-a ridicat impotriva ocupatiei sovietice, cu tot ceea ce a urmat. Eram student, in vacanta la parintii care locuiau la Turda,iar sub geamul nostru treceau, seara de seara grupuri de cativa turisti cazati la internatul Liceului de baieti. Intr-una din seri, un grup de cativa turisti s-a oprit sub geamul deschis, tocmai cand se transmitea discursul temporar victorios al lui Alexander Dubcek, iar ei, turisti cehi, ascultau cu emotie cuvintele acestuia. Parintii mei i-au invitat in casa, ei continuau fireste sa asculte lipiti de ecran, lasand emotiile si lacrimile sa ii cuprinda la vederea tancurilor. Astfel a continuat cateva seri, pana cand tursitii au disparut. La cateva saptamani dupa aceea ,am primit o ilustrata din Praga de la unul din ei. Iata, la primul meu contact cu TV, am simtit rolul neinchipuit de important al acestor electroni care alearga de la catod la anodul tubului numit
Inca nu intrezarisem cealalta fata a lucrurilor. Abia pe la sfarsitul anilor '60 cand, aflat in interes de serviciu la Timisoara, am vizitat o familie de prieteni ai parintilor mei, regretatii prof.univ. David Fraenkel si sotia sa, conferentiara Ester Goro.
Tocmai venise in vizita un asistent al lui de la Poli, si discutia a cotit-o repede la rolul TV in era noastra. Tin minte ca tanarul asistent fusese plin de entuziasm adolescentin in favoarea acestui viitor sport national sau international, in vreme ce profesorul gazda prezicea moartea sportului adevarat, a cititului, a vizionarii unui spectacol sau al auditiei unui concert in direct. Acestea toate fiind pretul pe care generatiile viitoare, spunea el, il vor plati ca obor adus vitezei de propagare a informatiilor. Si sa nu uitam, la vremea aceea computerele personale si cele "de larg consum" nu erau nici macar in faza embrionara, cel putin in Romania.
Democratizarea datelor, cu sau fara ghilimele , a adus , mai ales odata cu aparitia si distributia mondiala a computerizarii datelor, o seama de traume in domenii neasteptate, ca psihologia, educatia, politica, informatica pentru comert. Aceste erori s-au dilatat cu vremea, au devenit marfa exploatata si expropriata , unealta pentru falsuri si derutari sufletesti. TV ca inventie indiscutabil decisiva in
Dar nici fara TV nu se poate. Nu se mai poate. Pretul renuntarii e mult mai mare decat cel al utilizarii serviciilor pe care TV ni-l aduce, personal si la rang de societate.
Si totusi simt ingrijorarea din mine cum ma incita, cand vad generatia de tineri pentru care TV a devenit sursa de talharii, de crime, de nestiinta. Sursa care si-a pierdut granitele bunului gust si al bunei sperante.
As zice ca televizoarele au inlocuit in mod nefast curtea de langa casa, atat de importanta in educatie si in intelegerea profunzimii adevaratelor valori.
de Ionela CHITU
Imi amintesc ca ne-a insotit intreaga copilarie.
Se defecta des.
Apoi a urmat Diamant. Mare, impunator� si...
tot alb negru.
Ne colora insa viata, era principala distractie.
Acum televizorul a fost declasat.
Exista netul� rol principal in viata de zi cu zi�
Cu toate astea, televizorul continua sa existe in toate casele, asemeni frigiderului, masinii de spalat, etc. Strictul necesar�
Uneori, alunga singuratatea apasatoare din casele batranilor, al caror prag nu a mai fost demult trecut de nimeni.
de Tudor NEGOESCU
Intr-un mod cu totul paradoxal, sint constient ca, intr-un procent de peste 80%, emisiunile oferite de catre posturile noastre de televiziune sint penibile prin continutul lor ideatic si prin prestatia protagonistilor (moderatori si invitati). In goana lor dupa rating, televiziunile cauta senzationalul cu orice pret, dar, uneori, nu reusesc decit sa frizeze prostul-gust, incercind sa ne �adoarma� discernamintul, sa ne impuna falsi �maestri spirituali�. Desigur, ar fi o utopie sa-mi doresc sa-i vad pe ecranul televizorului doar pe Constantin Balaceanu-Stolnici sau pe Octavian Paler, cind, de fapt, invitatul emisiunii cu pricina este, de cele mai multe ori, finantatorul si prosperul om de afaceri Gigi Becali.
de Nusa ILISIE
�Atata liniste-i in jur de-mi pare ca aud/cum se izbesc de geamuri razele de luna�. Dar, nu, nu era cazul pentru ca afara inca ploua si, deci, nu era liniste. Era un om din sat! Ce te miri?! Daca nu avea somn! Nu avea somn pentru ca avea el altele pe cap! Pana mi-am dat eu seama cine e, a mai durat, asa ca era foarte plouat cand a intrat in casa si l-am rugat sa se descalte si sa se dezbrace-ceea ce l-a si surprins. Dar i-am dat imediat papucii si i-am spus sa-si puna in cuier doar pelerina care era uda si sa-mi spuna de ce a venit, pentru ca muream de somn. Si mi-a spus:
- Peste o luna sunt alegeri locale!
- Ui! Y que culpa tengo yo!* Adica am pus o intrebare tipic spaniola!
- Pai, trebuie sa ma ajuti!
- Acuma? Pe ploaia asta?! Vreau sa spun, la �hora� asta?
- Da.
- Ui! Y por que tienes tanta prisa! Hostia! Adica l-am uimit, cu intrebarea, ce mai!
- Pentru ca maine, este ultima zi!
- Ultima zi pentru ce?
- Nu iti dai seama? Ca sa figurati pe listele de alegatori!
- Nu mai spune! Atat de grav este?
- Joder! Hablo en serio, mujer!*
- Yo tambien.* Si am inceput sa radem, pentru ca in Spania, rasul este la fel de raspandit ca si divortul, adica, patru din trei (he!).
- Aveti contract de inchiriere? V-ati inregistrat la primarie? Cati romani cunosti?
- A! Esti de la politie! �Nu raspund decat in fata Marii Adunari...� era sa-i spun, dar pentru el nu avea nici un haz!
- Nu!
- Cati romani cunosti?
- Doua sate!
- Si te poti pune in legatura cu ei?
- For?! Scuze! Por?!
- Por eso!*
- A! E clar! Cat!
- Ce cat?
Uite ca stia si el replica asta! Un motiv in plus si am reconsiderat intr-o clipa radacinile noastre latine!
- Me escuchas, nena?* Maine, la prima ora, aduni pasapoarte, faci contractele de inchiriere si le inregistrzi la primarie! Vale?*
- Si n-o sa bata la ochi? Doua sate inr-unul singur? Pot sa-i contactez si pe spaniolii din zona, care sunt de alta culoare (politica)?
- Poti sa faci orice, numai sa castigam alegerile!
Maaama! Om ma fac!, m-am gandit! Nu aduce anul ce aduce ploaia!
- No te preocupes, tio!* Conteaza pe mine!
- Pot sa plec?
- Incearca!
- Buenas noches!
- Hm!
Normal ca adoua zi am inrosit telefonul, ca m-am dus cu tractorul in satul vecin, la tio Tomas, care inca dormea, sa fac contractul de inchiriere, dar a fost ca si cum l-as fi arestat pentru ca l-am luat direct din asternut si l-am pus sa semneze, ca am luat apoi o caruta trasa de doi magari, singurii din sat, ca sa ajung in satul vecin si sa adun pasapoarte si sa fac promisiuni in numele partidului, in sensul ca daca vom castiga toata lumea va avea acte si loc de munca sigur, ceea ce a starnit o furtuna de aplauze in barul respectiv, si o euforie fara egal in randul celor de fata care intrebau din partea carui partid am venit si de ce nationalitate sunt. Dar nu am raspuns.
Inapoi m-am intors cu un negru, Okoko, ce facea naveta intr-un Mercedes de lujo,* pentru ca este medicul din sat si isi poate permite orice.
- Te asteptam!
Hait! M-am gandit si am dat sa ies cu maldarul de hartii care deja cadeau in stanga si in dreapta, ca si cum le-ar fi tras cineva cu mana!
- Lolin lipseste azi. Lasa hartiile la mine!
A! Si cand am dat sa ma intorc mi-au cazut toate pe jos!
Le-am adunat fara emotii, cu calm si cu politistul alaturi pentru ca se oferise sa ma ajute. A fost pentru prima oara in viata mea, cand m-am simtit protejata (bine).
In fine, le-am adunat, le-am ordonat si le-am depus. Uf!
Si, zice el privindu-ma pe sub sprancene, care erau inca dese, �Cu atatea semnaturi ai fi putut sa candidezi ca primarita!�
Hostia! La asta nici ca m-am gandit. Si am plecat!
Nu-ti mai spun cate telefoane am primit pana seara, tarziu, de la cei care spuneau ca sunt capabili de orice, deci sa si voteze, numai sa-si poata face acte. Unul mi-a promis ca imi aduce, de la el de acasa, branza de oaie si ca ma sustine ca primarita, si ca foarte bine sa avem si noi partidul nostru. Am ras si am trecut telefonul pe robot, ca un adevarat om politic ce devenisem peste ploaie, adica peste noapte!
Dupa ce am baut o cupa, cum fac spaniolii cand se respecta si cand eram gata sa ma relaxez, bate cineva la geam, la acelasi. Vezi, asta nu-mi place mie, ca faima iti fura intimitatea. Si am deschis usa mai mult in sila! O fi vreunul care vrea autograf, sau mi-o fi adus Ionica branza de oaie. Nu.
- Ai facut ce trebuia?
- Tu ce crezi? Asa am invatat eu, ca, daca vrei sa fii smecher, trebuie sa raspunzi tot cu o intrebare!
- Si de ce nu raspunzi la telefon?
- Nu raspund in afara orelor de program!
- Hostia! Me estas volviendo loco!*
- Ui! Si am dat sa inchid, razand, strivind intre perete si usa ultimele cuvinte:
- No te preocupes, tio, est� todo perfecto! Hasta mana�a, de 9 a 14 horas.*
A plecat multumit, l-am vazut.
In duminica respectiva, cand aveau loc alegerile, motaiam pe plaja cand a sunat telefonul. Nu am auzit decat atat:
- Te astept la vot!
Maaama! Am zis si era gata sa fug asa cum eram, adica dezbracata, pentru ca eram la nudisti. Dar mi-am revenit imediat, m-am imbracat, am fugit lasand in urma dune grele de nisip, marea involburata si pescarusii foarte agitati si am luat primul taxi liber, pentru ca uitasem unde am parcat masina.
Am ajuns la vot la timp. Zice:
- Pasaportul!
I-l dau.
- Carnetul de alagator!
I-l dau.
- Perfect! Alege unul dintre cele doua pliante si pune-l in plic!
- Cum, adica? Sa votez in public?
- A! Vrei in cabina?
- Normal ca vreau in cabina! Votul este secret!
Si au inceput sa rada. Eu nu! Dar am inteles atunci, ca, intr-un sat atat de mic, nici macar votul nu este secret si am intrat in cabina.
Acolo erau doua pliante, PP si PESOE. Si atunci m-au trecut toti fiorii reci si toti fiorii calzi si tot asa de mai multe ori. Nu, nu aveam frisoane de la plaja! Nu. Nu stiam cu ce partid trebuie sa votez, imi scapase amanuntul pe drum... Am luat cele doua pliante albe, le-am amestecat de mai multe ori si am votat cu ochii inchisi.
M-am dus apoi acasa si m-am legat la cap fara sa ma doara.
La miezul noptii a sunat telefonul!
- Cum de ai lasat telefonul deschis?
- Imm!
- Am caaastigaaat!
- Ui! Que bien, no!
Ai inteles, bade, cat de mult conteata un vot bine gandit!
Cand vii pe aici?
de Vlad SOLOMON
A declarat aseara,
Intr-un interview al televiziunii,
Ca a ras de curand,
Pentru prima data.
S-au cautat motivele,
S-au facut diferite presupuneri�
Cum ca din cauza conjuncturii politice,
Sau ca protest contra decadentei in arta,
Ori datorita succeselor tehnicii mondiale,
Omul care nu rade niciodata,
A ras.
La intrebarile ziaristilor din studio,
Omul care nu rade niciodata
A refuzat sa raspunda.
Fuma fara incetare,
Nervos,
Parca regretandu-si fapta necugetata.
Spera ca,
Marturisind ca totusi a ras,
Nu-l vor mai teroriza cu intrebari.
In schimb,
Dupa o clipa de nehotarare,
Omul care a ras numai o singura data
A fost rugat sa rada din nou.
Nepricepand ce vor de la el,
Omul a ras.
Rasul i-a fost imortalizat pe pelicula
Si ziaristii s-au bucurat de succesul obtinut.
Apoi, omul care a ras doar de doua ori,
A fost rugat sa rada iar,
Si iar, si iar�,
Pana cand s-au plictisit cu totii;
Au multumit invitatului,
Omului care nu rasese niciodata,
Si au incheiat interview-ul.
Azi dimineata
Oaspetele a fost din nou invitat
In fata micului ecran.
Radea fara intrerupere.
La intrebari a refuzat sa raspunda.
Omul care rade mereu
Spunea, destul de neclar,
Datorita hohotelor de ras continuu,
O singura propozitie:
- De ce mi-ati traversat strazile inimii pe rosu?
foto: Oana CATANOIU
de Mihaela VELEA
Din cand in cand mai subliniaza: eu acasa nu ma uit la televizor...televizorul ma omoara...
Chiar nu stiu daca sunt un adevarat "fan" tv... gandesc ca cele mai multe emisiuni sunt de-a dreptul penibile... si totusi...
de multe ori, ma invart prin casa...iar tembelizorul "merge", e zgomotul de fond care imi trebuie ( nu stiu de ce) din moment ce informatiile zboara pe langa mine fara a retine mare lucru, dar... la un moment dat mi s-a defectat telecomanda...o adevarat catastrofa...!!!
dintr-o data m-am simtit frustrata...nu mai aveam puterea de a butona...
Imi vine in minte un alt gen de discutie...atat de des auzita, incat prin repetitie, parca devine si mai "motivanta": " Pe vremea noastra...era altfel...lumea citea, se ducea la teatru...nu ca acum...tineretu' se uita la televizor... nu mai au respect pt nimic, pt valoare...."
Ne cultivam doar inchizand televizorul?
Uitam ca de fapt, pe vremea aceea, nu se uita lumea la tv ca nu avea nimic, de vazut...si programul era strict programat la cateva ore...
unii o gasesc, o cauta...pe cand altii nici nu si-o doresc si atunci...ramanem la tv...
Am si eu "pe creier" cateva momente "memorabile" atunci cand e vorba despre tembelizor... in copilarie imaginea despre tv este legata, invariabil, de serialul Dallas... banal, nu?
apoi mai am una... din adolescenta..."vad" inca si acum...un tv color al unor rude...minunat, nemaipomenit...si...un teren de fotbal verrrrde ...iar eu nu sunt o microbista de nici un fel...
am vazut in perioada aia multe meciuri de fotbal la acel televizor pt ca ma uitam fascinata (sau prosteste) la culori...oameni colorati pe un fond verde...dupa o perioada "de aur" si oameni cenusii ( uite ca am gasit si o explicatie, logica...)
Aaaaaa! si de ce sa nu uit componenta "sociala"...care este si ea foaaarte importanta...
apartenenta la o clasa...: "mi-am luat ( nu eu) un televizor....ultimul sau penultimul, sau antepenultimul model...de la....am dat pe el..."
deci am cu ce ma mandri...iar oamenii care vin la mine...au ce vedea, nu?
Sa continuu cu componenta "informationala" extrem de importanta...?
Mai bine nu...asta e povestea tembelizorului...meu
Opinii de, mai mult sau mai putin, telespectatori
televizorul este , pentru mine , un mod de a se relaxa si de a face sa treaca timpul mai repede.
ce imi amintesc de primele dati cand mam uitat la tv sunt desenele animate de la care am invatat engleza si videoclipurile de la care am invatat sa dansez. pe mine ma ajutat mult televizorul poate si pentru ca am avut ajutorul parintilor care mau indrumat sa ma uit la ceva adaptat pentru anii mei.
imi place sa ma uit la tv, chiar daca ma uit la tv cu multa distanta fara a uincepe sa visez la tot ce vad. sunt constienta ca este o alta lume care poate fi atinsa destul de greu.
cand merg la un prieten in nici un caz nu ma uit la tv. niciodata.. mi se pare inutil, prefer sa povestesc unele aventuri si viata de zi cu zi , chiar si sa barfesc, dar nu sa ma uit la televizor ( prefer la mine acasa cand sunt singura dupa o zi grea).
"democratizare"... nu stiu daca eu personal as utiliza aceasta expresie pentru ca nu cred ca este cu adevarat o democratie in tv. din potriva.. tv developeaza emisiuni si filme pe placul publicului dar are tot timpul un resultat sau o idee de fond foarte bine calculata.tv incearca sa manipuleze intrun fel persoanele, chiar daca nu intrun mod evident.
pana si telenovele ne fac toate sa dorim si sa visam aceleas lucru : o viata perfecta cu un barbat perfect cu u n copil si un caine care zburda in gradina.
sau emisiunile ne fac toate sa plangem pentru dizgratiile celorlaltora (si jurnalul)
infine... tv este placut dar tot ce e prea mult strica!
eu nu am televiziune-am tv ,dar fara niciun canal.numai pt dvd-my choice.
prima amintire e cand stateam la bunici si intr o noapte s a difuzat meciul de box-Cassius Clay(ali)-Joe Frazier. Au venit multi vecini sa-l
vada!
in casa unui prieten,il vad ca pe un instrument de tortura (in afara situatilor cand joaca brazilia).
netul si tv sunt forme de mediatizare ca si ziarele ,revistele, barfa, bilboard-uri, postere, pliante, etc.Le accept pe toate,dar ce inseamna pt mine, asta e o discutie larga despre media in general.
Primele amintiri legate de televizor apartin anilor '80: desene animate cu Mihaela, ecranizarea romanului "Ciresarii", "Pistruiatul", filmele istorice regizate de Sergiu Nicolaescu... Si acum, cand se redifuzeaza, ma uit cu mare placere... Da, daca stau sa ma gandesc la acele momente, ma cuprinde nostalgia. Atunci, televizorul imi transmitea emotii, atunci, televizorul reprezenta ceva... Totul era frumos pe ecran: personaje, peisaje, actiune- chiar daca se limitau la un ecran alb-negru. Nu stiu cum zbura timpul si se terminau cele trei ore de emisie TV. Si imi continuam programul prin lecturarea unei carti. Cred ca cele mai multe carti in aceasta perioada le-am citit!
Revolutia ne-a "prins" cu un televizor color marca "Cromatic",- luat pe sub mana prin 1988-o incantare pe acele timpuri. Imi aduc aminte de ziua de marti a saptamanii, cand seara erau programate spectacole de teatru TV, si sufrageria devenea neincapatoare din pricina rudelor care ne asaltau sa le vada la televizor color. Sau duminica, cand erau mai multe ore de program, iar vecinii si prietenii nu se mai saturau de imaginile colorate ce li se perindau prin fata ochilor.
Si a venit democratia, cu elementele ei de civilizatie... Legatura cu noul televizor "Thomas", fie el si cu telecomanda, apartinand perioadei post-decembriste, nu a functionat. Cutiuta mica, pe care o butonam stand in pat sau in fotoliu, m-a fascinat cateva zile... Ceva mai mult timp m-a acaparat grila de programe prin cablu. Schimbam canalele si vedeam diferite colturi ale lumii in fractiuni de secunda. Am urmarit, cu sufletul la gura, prima telenovela transmisa in Romania, "Sclava Isaura". Cred ca n-am pierdut nici un episod. Apoi, totul a devenit rutina... Nimic din televizorul actual nu-mi transmitea ceva din emotiile primelor televizoare.
De atunci, am schimbat mai multe televizoare. Este un simplu obiect, la care ma uit, zi de zi, pentru a mai vedea ce utilitati s-au mai scumpit, si stiri, de cele mai multe ori tragice..., din cand in cand un film artistic.
Nici INERNET-ul nu ma fascineaza: Un contact direct cu prietenii sau cu rudele aflate in celalalt colt al lumii, o informatie rapida-fara a face un minimum de efort-, o scrisoare electronica pentru a scuti un drum la posta, ceva bani, ceva miscare si ceva din regulile de alcatuire a unei scrisori clasice. Iata beneficiile INTERNET-ului! Dar cautarea informatiei, intr-o carte sau ziar? Dar contactul direct cu hartia, cu omul de la ghiseu? Unde au disparut? Scutim timp...? Ce pacat! Ne transformam in sclavii calculatorului, televizorului si uitam sa mai traim printre oameni, sa avem sentimente, sa fim mai buni...
Si asa, am revenit la prima mea prietena, cartea. Ea reprezinta aliatul de baza in lupta cu amortirea neuronilor, ma deconecteaza, nu-mi impune scenarii create de altii, ma ajuta sa evadez cateva ore din problemele cotidiene. Si, dupa ce am citit-o, simt nevoia de a dialoga cu semenii, de a le expune tema cartii, de a o recomanda, de a stabili punti de comunicare vii, nu prin intermediul virtual...
Televizorul este o fereastra spre lume, un mijolc de: informare, culturalizare, indobitocizare si manipulare .
Cred ca aveam 15 ani cand au aparut pe piata televizoare rusesti TEMP 2.Un vecin din imediata apropiere a reusit sa cumpere unul si find un bun tehniciac s-a caznit o zi sa construiasca antena si sa o pozitioneze prntru a prinde un semnal f. slab venit de la un releu indepartat. Eram mai multi copii de pe strada care cascam gura la poarta. Intr-un tarziu cand a reusit sa prinda niste umbre miscatoare ne-a chemat si pe noi sa le vedem. primele imagini pe care mi le amintesc erau cu regretatul matusalemic Gica Petrescu pe care din ce ascultasem la radio mi-l inchipuiam ca arata altfel.
Televizorul este un rau necesar . Poate fi gasit in orice incaper de la bucatarie pana la baie
Dar cred ca Netul este groparul televizorului.
Of, esti incorigibil. Eu nu imi vad capul de treaba cu corectura de 600 de pagini la vol. 2 de Studii, iar tu ma intrebi de televizoare:)))
Televizorul este o mobila urata si indecenta. La fel, cada. Nu tin asa ceva in casa. Dar ma gandesc....
de Felicia ANTIP
daca le privesti mai atent, observi ca sunt modelate dintr-un fel de plastilina. Buzele le-au fost ingrosate cu un lichid vascos, o mazga
asemanatoare umple niste pungi plasate acolo unde femeile adevarate au sani, unele rotunjimi sunt obtinute prin insertie de material, altele prin cioplire.
Greu de inteles cresterea numarului celor care se multumesc cu un artifact pe post de partenera erotica. Papusile gonflabile erau un
Cele mai pretuite manechine mecanice configurate in acest fel sunt dotate si cu muzicuta. Este un gadget costisitor, dar tehnica implantarii lui se perfectioneaza continuu. Studiouri perfectionate le fabrica "voci" care suna ca si cum purtatoarele lor ar avea ureche muzicala, capacitatea de a emite sunete melodioase, timbru, ambitus si chiar cultura muzicala. Urmeaza CD-uri, clipuri, ba chiar si "concerte" in care papusile gonflabile maimutaresc divele si acced instantaneu la statutul de "vedeta". In zadar explica (rareori, unele subiecte e preferabil sa fie evitate) cate o cantareata adevarata ca Monica Anghel ca playback-ul este interzis in alte tari, fiind considerat o inselatorie. Nimeni nu se incumeta sa le scoata din studiourile TV pe afonele care deschid si inchid gura cu efect, in timp ce publicul aude sonoritati emise sau macar drese si asezonate de specialistii dintr-un atelier nevazut.
Investitia in figurina cantatoare aduce un ce profit in competitia topeasca dintre cei care-si etaleaza posesiunile, fie ele automobile sau
-va urma-
de Vlad Aron MOARCAS
~Bucuresti~
Zbor greu, cu turbulente si intarziere, mai apoi pre aiureaport, prieteni ce ma asteapta, imi rezolv rapid ceva probleme, si ma anunta: iti rezervaram la Brasov o camera in pensiunea lui Tepes, in centru, acuma merem, te ducem noi. Se hlizesc. Otopenii is functionali, dara asta o stiti cu totii, de la aeroplan pana la masina am facut exact 10 minute, aproximativ, inclusiv granita, sapca cu ochi imi zambeste blajin: mergeti, mergeti...
~Autostrada~
Limita de viteza din localitatile din apropierea Bucurestiului ne facura sa mergem mai incet, nuuuuu, am inteles gresit, ma lasara
~Casa Tepes~
O camera imensa, curatica, un pat poate pre masura dansului Vlad, desi's 1,85 patul ar putea adaposti un regiment de 10, fain, balcon ce arata scoala de muzica si filarmonica, si din baie. Asez temator un prosop pre fereastra dusului (zambet) un mic frigider, un televeu, ii o caldura insuportabila, in jur de 28, 29 de grade celsius, si afara. O fatuca imi spune: micul dejun ii de la 8 la 11 dimineata domnule Max,
~Prima zi~
Un prieten drag si pretios imi spune: Daca tot ai timp, de ce nu'ti revezi copilaria!? Asa am sa fac, ii promit, noaptea tarziu, respir in balcon neputand dormii, mirosul si zgomotul orasului, atata de cunoscut, atata de strain. Tanguirea unei ambulante imi spulbera gandurile, unde sunt oare? Acasa au acasa?
Purced spre dimineata, cu ganduri sumbre, voind sa revaz unica cladire ce o evitai in mai toate peregrinarile mele in oras in ani de zile. De asta data, nu. Am ajuns si am deschis, de data asta eu, usa. Podele cu lespezi sclipitoare din ciment lucios, sarace banci si scaune, coridoare lungi, usi vopsite'n cacaniu'nchis, cu vopsea grea, aceleasi becuri atarnate'n cabluri. Mai nou is niste prospecte, atarnate halan'dala pre pareti, colorate. Curios, senzatia pe care o am acum ii alta, ma asez pre o banca si simt cum imi cresc radacini in trecut, in inima, frica de atunci a disparut dintr'o data. Si visele rele. Pana la urma am castigat. Si nu, nu'i liceul. Ii mai degraba un cimitir.
~Strada~
Pe lunga strada ce da spre piata is asezate, dupa tipic occidental, terase cu adiacentele umbrele cu reclame, is si musterii ocazionali, si porumbei. Incerc sa recunosc niste cladiri, is cunoscute si nu prea, inteleg de ce, acum, ferestrele de atunci, se hlizesc prin termopane mari, mult prea evidente, precum niste proteze silicoane de t�te prea mari pentru trupuri prea vechi. Grotesc. Tineri cu gel pre
capatana injura vorbind pre mobil, prea tare, prea birjareste, am o usoara senzatie de ireal. Injur si eu, in gandu-mi. Fara motiv.
~Libraria~
Creatie Adrian RACHIERU
harababura cum nu am mai vazut, reviste, trupuri, ochelari si A4 in vraf. Intr'un colt ceva carti vechi, Eliade, Creanga, Eminescu,
Sartre, un abecedar vechi si un DEX nou nout gras, stralucitor, RON 265, cine naiba il cumpara?
~Piata~
Aceiasi, frumoasa, udata, cu miros de busuioc si sudoare, samanta si culoare, apa pre asfaltul cald, baticuri, convorbiri, pensionari,
pierde-vara, eu, turisti, cirese, castraveciori si rosii de gradina, pastai de fasole galbena. Fericiri mici in ceas de seara. Linguri de lemn si tiganci cu rochii colorate, viata de viata, realul departe de televizor, de buletinul de stiri, de sinuciderea tanarului indragostit de profesoara, departe de Basescu, departe de mine, departe de suflet, departe de tara mea ce nu mai este, departe... departe, acolo la stanga, unde'i inima.
de Rozi BAKO
http://anapauper.wordpress.com/tag/irinel-columbeanu/
ea suradea el n-o vedea
iara la opt bodega s-a inchis
de Tibik INDRIKOVA si Adrian GRAUENFELS
buna seara om de peste balustrada
aseara
aseara am vazut o pasare curcubeu cum cadea in somes si se ineca
i-am spus buna seara, dar era preocupata si nu a raspuns
i-am strigat ca si eu mor
ca si eu mor dupa tine in fiecare zi
si ma inec in fluidele tale
ma prind de mal si il inec si pe el
nici pasarea curcubeu nu trebuia sa se impotriveasca
cum nici eu tie
cand te apleci peste balustrada sa vezi femei
nu auzi cum fluier a jale
fluieratul nu pare niciodata trist
si uneori poate ca e vreun golan
dar eu n-am corzi de vioara, tu arcus nu ai
si ma complac
in a-mi smulge penele peste tine
iar tu de pe balustrada
injuri o pasare mare si grasa
care sta greu pe capul tau alb
de parca a crescut la varful vreunui singur fir de par
ramas viu
in mintea ta directionata
inspre femei care nu fluiera
fluieratul nu pare niciodata distins
si uneori il gasesti chiar vulgar
dar eu n-am corzi de vioara, tu arcus nu ai
si ma complac
in a-ti ciuguli chelia si rar
vreun gand
ma las fugarit, chiar merg incet cu bastonul si telescopul legat de coaste
ieri am vazut ca imi creste un meteor sub amfitrita
si pulsul meu agonic slab roade oasele unei regine depeizate.
femeile frumoase nu sunt pentru mine
ele au alta ordine fatala
sa-si poarta farmecul inchis in cutiute de santal
negociate straniu pe canapele decoltate
pe farduri si rimeluri pline de sclipiri
savoarea unor trupuri fara memorie
deci buna ziua dragile mele actrite
buna ziua modele nude, pastelate carari in gradinile sudului
mulatre dansatoare de pierzanie
jenante clipe de refuz cu cizma trasa 3/4
scrisori pierdute, arse de melancolia casniciei
traim acest bordel rulant automotiv
cu pantalonii cazuti in berna
de vina nepardonabila
de a nu vrea sa fim singuri.
Foto: SUTO Zsolt
3. Tibick:
fugaresc barbati ca tine
ii amenint lacom cu lentila mea falsa
nu stiu inca
arta de a suprinde femeile din capul lor uneori chel
dar cele mai frumoase femei
stiu in capul caror barbati sa le vanez
si vreau sa dau lovitura
in capul tau
sa surprind femeia aceea despre care imi tot spui
sa ii vad lenjeria cazuta pe glezne
crupa ei cazuta pe mana ta
sanul ei cazut pe o canapea
parul ei cazut peste fata
si in timp ce o adori din spate
de nopti vomit un fluviu fara maluri
insule plutesc cu copaci cu tot spre
ieshire
spectatorii schimba mastile transpirate
au inteles ca porti coroana
sub ea e puterea
sub putere e un zero care trebuie umplut prin stradanie
cu intelepciune
si cu religie
cu transpiratie si zel
sub religie sta credinta
un car cu icoane, cai flamanzi si biciuri
un fel de pictura Bosh dar fara iaduri
fecioarele la stanga
pacatele la dreapta
sub iad e cerul
sub cer, nori albi si o lebada prajita well done
pe masa ciorapii tai cadrilati
uitati de la craciun incoace
sub masa arta bolnava, plina de rani
de rani si de jartiere mov
dureroase corsete mentale cu sireturi ombilicale
sub arta zace aparatul tau de fotografiat
chinuit, avid de folosire
click!
lenticular
in gol
Aseaza-te aici
aici si dincolo
in maniera mamei
in mama mamelor
intr-o mana manuala
caderea de mana
peste o mana
puneai ciorap
peste ciorap
un ciorap de peste crap
un crap sub perna
perene plante terne
terte persoane volubile
volante vocalizate vulpi
vulpi de pus sub gatul iernii
vulpea gatului tau in padurea sacra
sacra si negasita de vantul sec
sec in sacul cu saci
saream in gol
golutz
g
g
g
geraide lade baba
geraide lade baba
da-mi
fa-mi
asa si pe dincolo
aici si mai incolo
greseste-mi cum iti fac gresitii
iarta-mi cum iti dau iertatii
impinge cu degetul pentru impuns
coarnele la locul lor
aici si mai incolo
mai sus si mai jos
sa nu stie nestiutorii cum se fac stiutorii
nestiuti
www.tibick-indrikova.ro
si mai gresesti si tu si nu vreai si nu vreau
si nu poti si nu dau
dar meriti acea gura de aer
si eu merit
sa ti-o dau
si sa cer pentru ca ti-am dat
da-mi gura
fa-mi aer
aici si mai incolo
asa si pe dincolo
te priveam prin gaura cheii
cum iti usuci durerile erotice
nu exista nimic mai dur decat stilul tau de viata
hainele care atarnau de pe tine
ochii lacrimosi
toata tanjerea ta indreptata inspre cine
ar trebui sa iti fie cunoscut faptul ca
am chei in iris am chei in pupila
si prima clipire de-a mea va dechide usa
voi intra peste tine
si durerea ta
voi doi, aflati in cel mai intim si mai simplu act
o oarecare moarte minora si alba
tintita catre glezna mea
in ziua aceia de apoi
ti-am adus banale flori
fara obligatia unei casnicii mai dure
aveam doar gandul sa te pictez nud
si pretextul unei dureri exotice
intre polarele extrapolate sud
si tu stateai pe un scaun schiop
si eu te manjeam cu verde de prussia
nimic nu semana a tinerete
nimic nu semana a dragoste
ci doar o mare si enorma timiditate
pusa in fata vietii
pe panza alba, in fata ta
muream..
www.geocities.com/beraruarmand
S`a ocupat de fotografiere mai intii ca amator 40 de ani, urmand la inceput cursurile organizate pe langa Monetaria Statului din Bucuresti, iar in prezent este recunoscut ca artist fotograf, fiind membru al Uniunii Artistilor Plastici din Israel si membru de onoare al Fotocluburilor NUFARUL- Oradea si "Mihai Dan-C?linescu", Craiova.
Dup? pensionare, in Septembrie �97:
= a initiat si organizat in mod voluntar expozitii colective cu artisti din Israel, Romania, Austria si Germania atat in Israel cat si peste hotare,
= a expus:
- numeroase expozitii personale in Israel si la Berlin, Freienhufen-Germania, Salzburg, Craiova, Marghita, Sibiu si Bucure?ti,
= a participat:
- la expozitii colective in Israel , Moscova, Novosibirsk, St.Petersburg, Oradea, Berlin si Bad Reichenhall �Germania, Salzburg si Bad Hofgastein-Austria,
- la Salonul National �Mihai Dan-C?linescu� Craiova 2006, obtinand Premiul I al Salonului,
- la Primul Salon International al artistilor fotografi romani si maghiari de pretutindeni , Muzeul �Tarii Crisurilor� � Palatul Episcopal din Oradea si Centrul Cultural din Debrecen (H), Ianuarie 2007,
= a luat parte la simpozionul international �Acoperisurile din Mainz��Germania, Mai 2005.
O parte din fotografiile sale sunt expuse permanent in Parlamentul din Ierusalim, la Institutul Cultural Roman din Tel-Aviv, in institutii culturale din Israel si in site-uri Internet.
Lucrarile sale au aparut in presa si au fost prezentate pe micul ecran in Israel, Romania si Germania
Dupa un vernisaj in mai la Bucuresti urmeaza altele in tara.
de Stefan CARAMAN
locatia : Teatru Mic;
Regia : Nona Ciobanu;
Scenografie si light design: Iulian Baltatescu
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica: Cristian Tarnovetchi
Distributia : ALEXANDRU REPAN, CRISTIAN IACOB, MITICA POPESCU, LILIANA PANA, MIHAELA RADESCU, RADU ZETU, SIMONA MIHAESCU, PETRE MORARU, CONSTANTIN PRAIDA
pentru bilete, invitatii sunati la 021-314 70 81
Draganesti Olt
iunie 2007
Ioana Dinulescu
[email protected]
"Pasager/35", la 15 iulie, va propune ca tema: "Arte si Timp liber"