|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
de Irael
Era vara si tot Dealul Fetii.Panorama linistita a orasului in care abia banuiai ca se intampla ceva. Praful amortit pe drumul serpuit ce urca dealul. Iarba ingalbenita si cei cativa arbusti rezistenti la seceta. Noi, tinere si galagioase la inceput, apoi tot mai abatute si apatice. Invatasem deja
Irael
Alex TRAILA
http://trailaalex.blogspot.com/
Oana MEA
ce le-o fi frica?" ne intrebam tacit. -,,Exces de zel" raspundeam in aceeasi tonalitate. Mi-era clar ca n-o sa ma marit cu un APV-ist.Cand am primit ordinul de tragere eram deja exasperata, iritata, innebunita chiar, de insistenta cu care tot fusesem instruite pentru aceasta zi. Am apasat nonsalant, cu raceala si grabit pe
tragaci, avand o singura dorinta: sa se termine mai repede. Ce a urmat avea sa ma zguduie, sa demoleze toata linistea si apatia. Arma mea a tasnit sfasietor, reculul mi-a izbit umarul si toata atmosfera pasnica de pe Dealul Fetii a fost brusc si apocaliptic pulverizata. In jurul meu se facea cioburi o zi de vara .
In mine se facea cioburi pacea acelei zile. Atunci, acolo, am simtit ce inseamna razboiul. Oroarea care m-a cuprins o citeam si pe fetele inspaimantate ale colegelor. In facultate eram pregatite sa salvam vieti, aici sa le distrugem. In mine mocnea o revolta fara margini. Adica superiorii nostri, militari de cariera, ne pregatisera cu atata disperare pentru aceasta zi, ne descrisesera amanuntit cum sa utilizam corect, impecabil, armamentul si nu suflasera o vorba despre ce avea sa ne socheze? Primul impuls a fost sa arunc arma si sa plec. Cred ca am si facut-o, iar ce-a ramas din mine sa continuie sedinta de trageri, era doar leguma intens
instruita si singura capabila sa mai asculte ordine. Inca doua rafale de bubuituri asurzitoare aveau sa marcheze acea zi in care am inteles viu si sfasietor ce inseamna frontul, razboiul. Aprioric as fi facut orice sa fie pace in lume. Simularea ,,simpla" a unui atac ce putea fi foarte bine si aparare m-a aruncat direct pe front. Nu armele, nu uniformele, nu pozitia de-a busilea in ,,transee", nu tintele, nu canicula, nu ordinele rastite, nu reculul ce-mi izbise umarul, ci infernul starnit de pistoalele descarcate acut,devastator, stigmatizant.
A doua oara a fost cu totul altfel. Abia descoperisem internetul si eram fascinata de paienjenisul legaturilor interumane posibile, realizabile, in ciberspatiu. Serile mi le petreceam cu un joc de cultura generala in care nu aspiram la performante. Degetele mele neexersate pareau, toate, de la mana stanga. Tastele nu functionau decat atinse si totdeauna anapoda.Ma incapatanam, totusi, sa particip la competitie si dupa ce stiam pe
de rost toate intrebarile si evident raspunsurile, numai pentru chatul care se infiripa intre concurenti. Asa l-am cunoscut pe ,,mite". Tasta uluitor si-l imaginam ca pe un student informatician. Raspunsurile ne prilejuiau firave dispute competitive, dar incet, am inceput sa ne cunoastem. Mereu cam aceleasi persoane
frecventau chatul. Cu ,, mite" am stat mai mult de vorba. Povestea de sotie, ca trebuie sa nasca. Am aflat apoi ca el nu este acasa si probabil nu va fi nici cand i se va naste copilul. Era ceva obisnuit, multi romani accesau site-ul din strainatate, unde se aflau la lucru sau la studii. Nu eram interesata sa stiu mai mult decat mi se spunea, asa ca dezvaluirile identitare au urmat lent, gradat. Au fost cateva luni in care am comunicat cu grupul de persoane fara chip, dar cu nick. Cei mai multi erau studenti, cativa elevi in an terminal si extrem de putini apropiati de varsta mea, cu familie si job. ,,mite" era undeva la mijloc.
Surpriza care avea sa sfasie linistea serilor pe net a venit de la un chateras care s-a aratat intrigat ca eu nu stiu ca ,,mite" e in ...Irak. Era militar pe frontul din Irak. Vorbisem depre familie, depre copilul ce avea sa se nasca in absenta tatalui, despre atatea lucruri firesti din viata noastra si ceea ce era determinant nu stiusem. A recunoscut ca a eludat special acest ,,amanunt". Asa cum ma cunostea, stia ca ma va marca. Inevitabilul s-a produs. De-acum zilele treceau cu spaima sa nu se intample ceva romanului din Irak. Fiecare zi incepea si sfarsea cu o rugaciune pentru ei, cei mai frumosi si mai buni dintre noi, risipiti prin lume (Kosovo, Afganistan, Irak...). Incepusem numaratoarea inversa a lunilor, apoi a zielor pana la reintoarcerea in tara. I se nascuse fetita. Sotia se descurcase singura si cu botezul. Plimbam privirile de la pozele cu bebelus si atmosfera calda a caminului, la uniforme de camuflaj si capete rase. Fiecare zi era presarata cu vesti despre atentate, raniti, morti. De data acesta nu mai era vorba despre necunoscuti. Stiam ca acolo este un om caruia i se nascuse o fetita pe care n-o tinuse inca in brate.Eram departe de acel front, nu auzeam bombardamentele, nu vedeam ranitii si mortii. Cunosteam partial povestea unui singur om ratacit pe acolo. Era ca un fir subtire si intortochiat care ma lega insa de un butoi cu dinamita. M-am rugat sa nu i se
intample nimic si nici camarazilor lui (despre care intrebam implicit). Fascinatia paienjenisului legaturilor
interumane in ciberspatiu se transformase intr-o capcana diabolica. Ca adesea in viata, m-am trezit ca decupez selectiv doar ce-mi place, ce e frumos si alunec pe langa ceea ce nu-mi place si nu-mi e de
nici un folos. Acum alunecarea nu mai era posibila, intrasem adanc in acel spatiu al groazei. Asa au trecut
Asa au trecut lunile pana la intoarcerea in tara. N-a mai comunicat de atunci. A fost decizia lui, stia ca vor
urma alte fronturi si desigur ca pentru mine fusese prea mult si numai cel din Irak.
A treia experienta este recenta si inca in derulare. Scriam usor si cu verva povestioare, mici petice de viata, pe care Marius le privea incurajator ca pilule concentrate, ,,vitamine". Mi le cerea si nu ezitam sa le trimit, cu nonsalanta. Abordam orice tema, aveam mereu ceva de spus. A fost bine pana cand a intervenit divortul.
sau
despre tzantzar si armasar"
Victor MARTIN
pasarea alba"
Oana MEA
pasarea neagra"
Oana MEA
n-am citit-o"
Alina SAVIN
Andana CALINESCU
Andana CALINESCU
Andrei FISCHOF
Geta HANNA
Oana CATANOIU
Lee GREGORY
Ion HOINARU
Roby ROTH
Roby ROTH
"A doua zi Irakul a invadat Kuweitul"
Dina CALIN
Traian SERBAN
Liviu JIANU
Nusa ILISIE
Nusa ILISIE
Pierre RADULESCU-BANU
Ana DOINA
Primul divort a fost tot al unei verisoare. Aveau tot ce le trebuie sa fie fericiti, dar s-au despartit. Lupta de orgolii? Nu e bine nici cand ai prea mult? Frustrari afective in ciuda bunastarii materiale? Idealuri divergente? Cate ceva din toate si inca ceva. ,,Unde dragoste nu e, nimic nu e". Ii amintisem cuiva aflat
Ionela CHITU
Caliru
Valentin BOIANGIU
"Deer"
Gerhard RICHTER
Luminita STANESCU
Mariana SHMILOVICI
Tudor NEGOESCU
Alex RUSSO
Evelina MORARU
Marius continua sa-mi ceara articole pentru revista lui. Temele erau incitante.Oricand as fi putut sa scriu un
roman la fiecare dintre ele. Acum insa, eram secata. Ii raspundeam rar si inconsistent, ca un proces verbal in ,,limbaj de lemn". A fost un lung rastimp cand nu puteam sa gandesc, nicidecum sa scriu. Cand puteam doar sa simt. Durere. Si atat. Sa simt viata ca pe o durere acuta. Oricat m-am straduit sa decupez din viata si sa pastrez doar ce e frumos, n-a fost cu putinta. Dulce-amaruie. Asa trebuie sa fie. Dulce-amaruie. Zatzul acesta amar mi-a strepezit sufletul. De-aceea am tacut. ,,Inter arma silent musae". Intre arme muzele tac.
Evelina MORARU
GYORFI-DEAK Gyorgy
Benedict SOLOMON
Cosmin DAGOSTE
www.becki-informator.at
Stefan CARAMAN
sau
despre tzantzari si armasari
de Victor MARTIN
adaptare libera dupa
Rodrigo Garcia
Tudor PRISACARIU
Da, dar, intre optimism si pesimism, nu putem defini decat nuante, cum nu putem deosebi prea bine pacea de razboi. Unii au facut avere in timpul celui de-al doilea razboi mondial, altii au murit pe front. In perioada imediat urmatoare, de adanca si semnificativa pace comunista, unii buzghezi proletari se simteau in largul lor, altii isi dadeau duhul pe marile �santiere� ale socialismului.
De fapt, pacea postbelica s-a numit �razboi rece�. Cand cei ce au acumulat bani in timpul comunismului s-au saturat de atata �pace�, s-au gandit sa mareasca putin entropia si au pus de-o �revolutie�, �lovilutie�, �vanzoleala� sau cum i-o mai fi zicand.
Intre anumite limite, razboiul si pacea coexista. Totul e sa nu se atinga pragul de sus al razboiului, terorismul, aducator de nenorocire, sau pragul de jos al pacii, plictiseala.
Satui de liniste si bunastare, multi romani parasesc Elvetia pentru a se intoarce acasa, in Romania, unde lupta fiecaruia cu fiecare e lucru cotidian. Razboiul romano-roman nu e razboiul unei parti a populatiei cu alta, ci razboiul unui popor cu el insusi.
la Craiova
Galeria Shoeva
Adrian GRAUENFELS
Pacea inseamna implinirea tuturor viselor, deci nu exista. Razboiul inseamna exprimarea tuturor dorintelor, deci nu exista. Absoluta e doar relativitatea pace-razboi.
Lumea, in ansamblul ei, se gaseste intr-o continua pace sau intr-un
Marius DOBRIN
Adela NEDELCU
CERF 2007"
Andana CALINESCU
A venit vremea minciunii, a orgoliilor ascunse. E pace doar la nivel declarativ. Fiecare spune ca vrea liniste. O liniste impusa de el, dupa reguli proprii, care sa-l avantajeze. Pacea impusa altuia seamana cu un razboi civil �rece�. Sau �caldut�, reincalzit la infinit.
Intre razboiul din Troia si cea de-a doua conflagratie mondiala, cea mai crunta batalie e cea pe care o da fiecare cu el insusi. Unul se lupta cu boala, altul cu orgoliuldin el, altul cu timiditatea, altul cu alcoolismul si tot asa.
Toti romanii vor liniste, toti romanii vor consens, toti romanii vor normalitate, dar fiecare vede aceste notiuni conform propriilor lui interese, ceea ce seamana cu un razboi. Si razboaiele cu arme izbucnesc tot din conflict de interese. Suspendarea presedintelui Traian Basescu nu a fost decat un pretext al luptei pentru avere si putere asemanator, ideatic, cu invazia Poloniei.
Razboi si pace e peste tot, dar la noi s-a acutizat. Toata lumea declara ca vrea lupta contra coruptiei, in conditiile generalizarii coruptiei, pana la cele mai mici si meschine structuri administrative. Lupta, lupta, dar coruptii vor si ei sa lupte impotriva coruptiei, cu mijloacele lor specifice. �Si da-i si lupta, si da-i...neicusorule�. Dupa legi proprii. Ca sa ai legi proprii, trebuie sa ti le votezi. Pentru asta, e nevoie sa-ti
Iti trebuie si o Constitutie proprie, care �sa-ti umfle muschii�. Iti trebuie si o Curte Constitutionala a ta, pavata adecvat cu oameni obedienti.
Daca o Constitutie cum este cea din 1991 era facuta pentru a te imbogati post revolutionar, mai mult sau mai putin legal, iar cea din 2003 era menita sa-ti legifereze averea, o eventuala noua Constitutie e menita sa dea si putere mai mare conducatorilor imbogatiti.
Si vine un presedinte cam �nebun� sa incurce desfasurarea �normala� a lucrurilor si sa spulbere starea de �normalitate�. Normalitatea, reprezentata prin lupta dintre sacali, e tulburata. Sacalii nu se mai pot lupta �in liniste�, lucru anormal. Atunci, tulburati de la lupta lor in pace, se reped cu totii la iepurele care ii injura de pe margine. Neputand sa-l prinda, supun la vot si hotarasc ca nu e de competenta lor sa alerge ca prostii si paseaza aceasta cinste poporului. Sacalii pierd lupta prin neprezentarea poporului la alergari, dar nu moare nimeni din cauza ca este criticat de pe margine de iepurasul topaitor. Sacalii sunt nevoiti sa auda tot timpul o voce suparatoare, care le tot critica metehnele, dar e bine si asa, desi cam enervant. Pacea aparenta, in loc sa aduca normalitatea junglei politice, ascute lupta. Bucuros ca nu e prins, iepurele devine si mai obraznic si, ca reactie adversa, sacalii dau pe-afara de mitocanie.
Invinsi de oboseala, politicienii trec cu arme si bagaje in tabara
Elaborarea unor legi din care sa nu castige nimeni e sursa de somn bun. Daca vrei sa n-o patesti, taci din gura, nu te folosesti de lege; pentru ca se folosesc altii mai bine de ea, pentru ca orice cadru legal interpretabil e suspect. In pace, legea e folosita in fel si chip. In razboi, exista niste declarate �legi ale razboiului�, dar, de fapt, nu mai exista nici o lege.
Intre pacea legilor proaste si razboiul bunului plac nu sunt diferente notabile.
Daca razboiul e neintelegerea voita, nu inseamna ca pacea e intelegerea intamplatoare. Cand te prefaci a confunda tigania, care poate fi specifica oricarui popor, cu reprezentantul etniei respective, inseamna ca esti predispus conflictului. Cand vrei sa confunzi un mod de comportament cu atitudinea rasista, inseamna ca poti confunda orice. Cand nu vrei, nici o lege nu e fundamentala, nimic nu e atat de fundamental incat sa aduca liniste si pace. Nici macar la nivel virtual, unde poti da pe-afara. Computerul si generalizarea vietii virtuale a adus viata reala in derizoriu. Si luptele infinite, si orice forma de pace profunda, la fel. Lupta reala devine un joc, unde tactica si strategia merg, de la nivelul unui coeficient de inteligenta superior, pana la smecherie, siretenie, culminand cu hotia si escrocheria. Luat in joaca, razboiul se confunda cu pacea; poate fi reluat, cu alte personaje, in cate feluri de medii ambiante vrem. �Razboiul� si �pacea� lui Lev Tolstoi sunt mult mai emotionante si durabile decat luptele duse de Napoleon prin buduare si pe harti. Pare mai adevarata ideea de om decat omul insusi. Timpul se condenseaza; clipa se opreste mai multe minute. Chiar si cand se odihneste, istoria nu ia niciodata pauza. Razboiul si pacea sunt acelasi lucru, o lunga istorie, in functie de modul cum le percepe fiecare.
Pacea poate avea un caracter terorist si razboiul poate fi de o larga concentrare edilitar-gospodareasca, cu o politie care face uz de gaze lacrimogene de buna calitate, cu un numar de infractiuni care depaseste numarul infractorilor sau cu taietori de lemne care se comporta ca-n codru. Cine nu rezista psihic, dispare din joc; dispare cu banii, la vila, undeva, la tara. Nu moare nimeni. Viata poate fi pacea sau razboiul pe care ni le dorim, de bun gust sau de un gust indoielnic. Chiar si in razboiul modern, cu arme sofisticate, se copiaza modelul virtual. Dusmanii se intalnesc doar intamplator, iar victimele sunt, de cele mai multe ori, colaterale. Razboiul in pace nu produce eroi; numai erori.
Inchei prin evocarea povestirii a unui scriitor umoristic maghiar. El descrie cum se suie lumea intr-un autobuz aglomerat, cum se imbranceste si cum se jeneaza reciproc. La un moment dat, un barbat calca o doamna pe picior. Aceasta urla si injura. Sotul femeii il plesneste pe agresor peste fata. Agresorul vrea sa-i dea un pumn sotului femeii si, din greseala, rupe dintele altuia. Cel cu dintele vrea sa-l pocneasca pe agresor cu manerul umbrelei si il nimereste in cap pe un cu totul altul, care statea linistit pe scaun. Cel lovit in cap sufera o comotie cerebrala si moare. Scandal, injuraturi, frana brusca, salvare, morga. Finalul: �Turcia declara razboi�. �Bine, bine, il intreaba un reporter pe scriitor, are loc o tevatura cu deces, dar de ce trebuia sa declare Turcia razboi Ungariei�. �Pentru ca omul ucis cu umbrela era consulul Turciei la Budapesta�, raspunde scriitorul.
Razboiul e cand faci din tantar armasar, iar pacea cand faci pe dos. Razboiul e maximizare ideatica a realitatii marunte, iar pacea o minimizare e enormului pana la banalitate cotidiana.
Pace voua!
de Alina SAVIN
vreau sa o citesc de la 12 ani.
nu am deschis-o niciodata. e un blestem.
poate cind o sa o termin de citit o sa mor, de aceea tot amin.
am sa o iau cu mine in franta. am sa imi cumpar un mp3 player. de atita vreme nu am mai ascultat philip glass, nu e posibil. ce se intimpla, domnilor? faceti ceva. help.
ce frumoasa florenta. in orice istorie a artei exista macar o reporoducere, o fotografie, o aluzie. e orasul lui dumnezeu. acolo si soferii de autobuz sint dumnezeu. prima data cind am mers cu autobuzul, eram convinsa ca vorbesc italiana, dar soferul m-a intrebat daca sint din america latina.
of. ar trebui sa ma reapuc de italiana. de germana. de poloneza. de greaca. de ebraica. de citit. de trait. etc.
sint asa de entuziasmata. ce buna e cafeaua cu lapte de la automatul din hol. e o minune. singele lui dumnezeu. groasa, dulce, parfumata.
Foto: Andana CALINESCU
of, ce tradare, domnilor, ce tradare. el e cu adevarat G.O.D., acum sint sigura. si flaubert.
ce frumoasa e limba franceza. am un dor de duca nebun. vreau sa intru intr-o catedrala gotica splendida, pustie.
vreau sa traversez un parc cu magnolii si ingerasi grasani. sau sa intru intr-un magazin de ceaiuri aromatice. sau intr-o manufactura de umbrele.
am vazut azi cea mai frumoasa fiinta de pe pamint, o fata de vreo 14 ani, imbracata in negru, cu par castaniu. de unde ies fiintele astea superbe? care e formula exacta a frumusetii lor?
bietii esteticieni s-au chinuit secole de-a rindul cu teorii ale proportiilor. locke a ajuns la concluzia ca nu exista nici o astfel de teorie valabila. chiar si o fiinta urita poate avea proportii sublime. si atunci, ce este frumusetea? ce mister, ce mister. as vrea sa maninc un pomelo. ce fruct minunat.
o sfera perfecta. un gust desavirsit. o aroma calda. o textura granuloasa. sau un kiwi, aproape copt. acrisor, de un verde incandescent. as vrea o sticluta de Chanel no. 19. cel mai frumos parfum de pe pamint. miroase a bulbi de lalele. incredibil. incroyable. sint fericita.
Foto: Andana CALINESCU
de Andrei FISCHOF
In singele generatiilor ramine mirosul de ars
ca o specie deosebita de virus
rezistenta la orice vaccin,
si la cel al iluziilor nearatindu-se inca
pe cerul de sfirsit de vara comun
invingatorilor si invinsilor,
pe care cad stelele rugilor,
dar nu de vint,
vintul nu ajunge acolo
si nu e pe cine sa cada vina.
de Oana CATANOIU
de Ion HOINARU
�Mare noroc am avut eu atunci cand eram prizonier la rusi, ca trebuia sa-mi fi putrezit oasele p-acolo. -Cum asa bre, ai fost si prizonier? Ia spune cum a fost? -Pai cum sa fie, foarte simplu. Eram pe front acolo la Cotul Donului si rusii veneau puhoi, iar nemtii se cam carasera din fata lor, ca ei aveau masini la dispozitie, noi romanasii nu.
Si dac-am vazut noi ca nu mai avem ce face, ne-am predat cu totii. Eram multi, d-aia crez ca nu ne-au inpuscat rusii, ca asa cam aveau obiceiul. Dupa ce ne-au dezarmat, ne-au incolonat si nea dus la un lagar, undeva mai de parte de spatele frontului. Am mers pana acolo pe jos, cam 10 zile. Multi au murit pe drum, ca era iarna si nu prea eram inbracati. Aveau ei niste baraci, probabil
Cand a intrat in baraca cel ce ne organizase cum sa aducem mancarea din sat, a-nceput sa-i strige pe cei care trebuiau sa se pregateasca pentru drum in acea zi. Cand m-a strigat pe mine, eu cu voce stinsa am raspuns ca eu nu mai pot. Sa bage pe altul. Nu prea a fost de acord si a-ncercat sa ma convinga sa ma ridic, dar eu nu puteam sa ma ridic. Asa cel putin credeam eu. El s-a-nfuriat si a-nceput sa ma-njure si sa urle la mine.
-Ce? Ai mancat pana acum bine mersi si acum cand ti-a venit randul, vrei sa tragi chiulul? Si mi-a tras citeva cisme in spate si in burta, pana m-a vazut in picioare. M-am ridicat cum am putut, ca-mi era frica sa nu rupa ceva-n mine si-mi grabeste moartea. Si-am plecat cu ceilalti si cu doua santinele spre sat cu cazanele goale. Eu nu duceam nimic, ca mergeam tinut de subtiori de doi dintre prizonieri. Credeam ca nu mai ajung in sat, dar am ajuns. Am cazut imediat jos. M-au tras in bucatarie si mi-au pus o galeata de ciorba fierbinte dinainte, facandu-mi semn rusoaicele sa maninc ca-i haraso. Cu chiu cu vai am dus polonicu la gura si am
http://picasaweb.google.com/roby.roth
-Da bre nea Paune, ai avut mare noroc, zic si eu, calcand pe lucerna ce venea la caruta.
-Dumnezeu Ionele, Dumnezeu. Asculta-ma pe mine. Saracu nea Paun, era singurul Adventist din sat. Tot acolo la rusi s-a pricopsit cu o alta religie decat a sotiei lui.
Asta a fost povestea lui nea Paun, care cam la o luna dupa asta, intr-o seara, s-a culcat linistit in patul lui, iar dimineata a fost gasit mort in pat.
Surrey, 12 decembrie 2006.
Cap. XXII - "A doua zi Irakul a invadat Kuweitul"
de Dina CALIN
Continuare din Pasager/32
"De ce e asa de greu sa crezi pe Domnul si asa de usor sa crezi pe cel rau?!"
- O sa creasca pretul la benzina - i-a raspuns in dorul lelii neintrebat Codrut.
Eram inca in pijama, in drum spre baie. M-am oprit pret de o clipa sa vad si eu si sa aud. Statele Unite au declarat razboi Irakului ca sa elibereze Kuweitul. Canada urma sa se decida daca participa si ea si in ce fel.
-Asa nene, bine le face! Da-i dracului de nenorociti ca nu se mai potolesc odata. Sa-i rada pina la unul cu bombele lor de sinucigasi cu tot! Vor sa moara, sa moara, da-i in p. m-asii! Sa nu mai poti tu sa calatoresti linistit intr-un avion....! De mult i-as fi casapit daca eram eu! - a izbucnit Codrut.
Mi-era greata. Cred ca aveam un virus la stomac. Gindul la razboi nu-mi ajuta cu nimic. Fusesem invitati la o vecina de Paste dar nu eram in stare sa ies din casa si nici sa maninc ceva...
- Fa-mi si mie un ceai de sunatoare mama te rog. Cred ca am un bug la stomac. O sa mergeti singuri la Madam Ionescu. O sa stau sa ma odihnesc.
- Sa-ti dau un colebil?!
Inca mai avea doctorii din Romania. De cite ori pleca in Romania cineva de care stiam ii dadea o lista intreaga de medicamente in care putea ea avea incredere, pe care le stia ea ca-s bune, astea din Canada nu erau bune de fel. Nici macar aspirinele nu erau ca acasa. "Ia te uita domne", m-am gindit "si pe vremea cind locuiam acolo nu stiam cum sa facem rost de medicamente din strainatate!"
- Nu, merci!
- Codrut te-am rugat sa dai mai incet cind vorbesc la telefon si sa nu mai faci comentarii in gura mare pe care le pot auzi cei cu care-s la telefon! Ce te-ai apucat sa-i dracui in gura mare pe arabi cind stii ca nora lui Ioneasca e araboaica?!
- Da-o-n p. m-asii! Foarte bine, sa auda! Ce n-am dreptate? Sint dementi!
- Auzi tie ti-ar conveni sa vina ungurii sa-ti ia Transilvania?! Ti-am mai zis ca tata a zis ca pericolul era cit se poate de serios. Bravo lui Iliescu ca a reusit sa blocheze planul T. O fi facut el destule porcarii dar pina una alta a pastrat Transilvania in Romania.
-P. ma-sii, ce, e Transilvania mea?! Ma f. in ea de Transilvanie! Cit o sa mai existe tari izolate pe pamint?! Douazeci, cinzeci de ani?! Sintem o singura omenire domne! O singura f-king omenire, toti o apa si-un pamint! Sa fim liberi sa ne miscam pe unde ne place fara atitea granite si atitea vami! Sa vorbim o singura limba! Sa fim liberi cu adevarat! "Imagine there's no heaven, there isn't hard to do... Imagine all the people, living for todaaay...." semana la voce cu Dan Spataru cind era batrin si beat.
Nu stiu cite ore am dormit. Cind m-am trezit mi-era foame. Ei plecasera. Mi-am facut piine prajita si mi-am pus repede un cartof la microunde si cind s-a copt l-am amestecat cu putin iaurt. "Cele mai simple mincaruri adesea sint si cele mai gustoase, mai ales cind ti-e foame dupa ce ai rabdat o multime de timp." m-am gindit. "De ce atunci cind putem minca binemerci ne plictisim asa de repede de lucrurile de baza si vrem mereu mai mult si mai bine? Iata, zi de Paste, o zi in care ar trebui sa sarbatorim nu-i asa pacea si cind colo noi incepem un razboi... Stai putin... Ce sarbatorim de fapt de Paste?! Oh, no... nu cumva sint dintre cei ce nu stiu ce se sarbatoreste la Paste?! Or fi multi din astia? Ba eu stiu, stiam... Stai putin, crestinii sarbatoresc invierea lui Christos, evreii sarbatoresc iesirea din Egipt... si arabii...?! Sarbatoresc si ei ceva la Paste?! Sa-l sun pe marocan sa-l intreb? Am inca numarul lui de celular... Ar trebui sa sarbatoreasca si ei iesirea din Egipt ca era si Avraam printre ei...?! Nu, nu, stai asa, Avraam a fost inainte de Moise! Gresala capitala! Auzi dar arabii ce-or fi facut, or fi ramas in Egipt?! Nu mai tin minte nimic, de fapt nici nu stiu daca am stiut vreodata lucrurile astea ca lumea. Mai mare rusinea. Ar trebui sa pun mina pe istoria religiilor sa ma uit putin prin ea... Dar ce, crezi ca astia care se bat acuma se bat in numele acelor intimplari din acele timpuri?! Poate vre-o doi trei prosti mai creduli... Cei mai multi se bat pentru prezent cu siguranta. Ah, mi-a fost foame dar acuma deja m-am saturat. N-am putut sa maninc nici macar un cartof intreg. Sa-mi mai fac nitel ceai... Petrolul, aia e... In Kuweit e petrol, americanii il vor... Dar ai vazut ce zicea mos Thomas, se pot folosi si alt fel de vehicole care sa nu foloseasca benzina ca combustibil. De ce in loc sa se omoare ca chiorii pentru petrol nu folosesc aceste metode care pe deasupra sint si cu mult mai putin poluante si si mai economice pentru transport? Ce omenire bolnava! Parca este un mare organism fara cap si deranjat la stomac... Prefera sa se duca sa moara pentru nimic! Sa nu-mi spuna mie ca e mai costisitor sa schimbe tot procesul de fabricatie din intreaga industrie de autoturisme decit sa duca un razboi de asemenea calibru! Sa spuna ei asta lui mutu'! Rautate, asta e tot! rautate! Lasa-i domne pe arabi sa moara cu petrolul de git si tu investeste in masini care sa mearga cu curent electric pentru numele lui Dumnezeu! Sa vezi atunci cind singura lor bogatie n-o sa mai valoreze doi bani, sa vezi atunci ce maleabili ar deveni dragutii de ei! Tata a lucrat cu ei. Spunea ca sint lasi si tot curajul si sinuciderile lor glorioase nu sint decit o forma de lasitate. La naiba... Cine sintem noi sa-i judecam, sint si ei oameni... In orice caz... Sa merg sa ma plimb putin sa iau niste aer curat..."
Iesind pe strada o masina a oprit la stopul de la coltul strazii. Se auzea pe geamul deschis Joan Baez urlind din toti plaminii: "It's all the same f-king day"... La volan era un pusti jigarit. "Wow... mai sint tineri carora le place Joan Baez?!" "Hm... o zi ca oricare... O zi de razboi undeva, o zi de odihna undeva, o zi de boala undeva, o zi plictisitoare altundeva, o zi de speranta poate pentru cine stie cine, pentru cine stie de ce, pentru cine stie cit timp, o zi de moarte pentru cei mai multi... Oare cit valoreaza o zi pe pamint? Nu prea mult. Si apoi...?!"
[dumnezeu 1.1.]
de Liviu JIANU
Intr-o buna zi de toamna, Adam si Eva s-au intalnit, sub pom, cu sarpele. Luati, mancati fructele din pom, i-a indemnat acesta. Nu putem, i-au raspuns ei, pentru ca Dumnezeu ne-a spus sa nu mancam, si ne-a mai spus ca daca vom manca din acest pom, vom muri� Nu, nu veti muri, ci veti fi si voi Dumnezei. Ce fraieri sunteti, le-a spus sarpele. Dumnezeu vrea, in egoismul Lui, doar sa va opreasca sa mancati din pom, ca sa nu ajungeti Dumnezei, ca si El. Atunci, Adam si Eva au mancat pe aproapele lor din pom. .Vazand ce au facut, Dumnezeu le-a spus: Pana si in Rai ati mancat pe semenii vostri. Afara din Raiul pe care nu il meritati!� De acum incolo, mancati-va pe pamant, intre voi�
Foto: Mariana SHMILOVICI
de Nusa ILISIE
Am fost la furat! Ce credeai? Pe luna, cand lumina alba se tavalea sub pasii nostri grei de mister si pe tacute. A fost un moment in care nu am mai putut vorbi, atunci cand au aparut toate stelele ca niste ochi sticlosi si ne-am speriat. Era doar o iluzie ca nu ne vede nimeni! Poteca despica livezile ca un rau pe care paseam cu grija din petic in petic de luna, de teama sa nu ne udam, ca era frig! Si cantau greierii! Cred ca toti, pe care ii stiam eu din auzite, se adunasera in noaptea aceea, in locul acela! Oare greierii isi fac cuib? Eu asa simteam atunci, �ca zbor deasupra unui cuib de greieri�! Unul canta mai tare decat toti, de parca se agatase de urechea mea stanga, in care nu mai aveam nici macar un cercel!
Tu intelegi de ce toate mi se intampla in dreptul inimii?
Cerul era intins ca o mare si dealurile stravezii pareau valuri nemiscate intoarse pe dos desi eu mergeam pe picioare, adica normal! Sunt sigura de ce iti spun pentru ca am vazut cu ochii mei cum imi crestea in noapte umbra siroind de ape! Undeva, dupa frunze, canta un brotac, unul singur si departe fluiera un caine dupa luna! Sau cel putin atat puteam eu sa mai aud in clipa aceea, dulce, in care mi se zaharisisera toate simturile! Oricum, nu mai eram eu! Atat era de tainica noaptea!
- De ce?
- Mi-e frica pentru ca nu mai simt nimic, atat e de frumos!
- Taci!
Tacand, ne-a iesit in cale un copac gros, frunzos ce statea la poarta livezii cu un iepure alaturi. Era un iepure fara frica si ud, ca tocmai iesise din noapte!
- Miroase a fum! Oare doarme cineva in livada?
- Cred ca niste triburi!
- Ai spus ceva?
- Triburile noptii! Ce te miri?
- Atunci hai sa fugim!
- Inapoi?
- In-livada! Drumul inapoi s-a sters!
- Nu simti ca cineva ne-a pus pe fata o batista parfumata!
- Livada e inflorita toata!?
- A mai ramas doar un fruct, il vezi?
- Fructul oprit! Sa nu-l culegi!
- Nu! E o pasare vie care a atipit!
- Auzi cum bat tobele? Cum creste focul? Au aparut triburile! Ascunde-te!
- Nu!
PS. Sa nu crezi ca te mint! Doar te vrajesc!
de Pierre RADULESCU-BANU
Exista o puternica opinie ca razboiul din Irak a slabit securitatea Americii in loc sa o intareasca, iar blamul este aruncat asupra Administratiei Bush. Insa intrebarea este daca este aici vorba de esecul lui Bush sau de un esec de sistem. Subiect dezbatut de un articol din numarul pe octombrie al revistei Democracy � A Journal of Ideas.
Articolul se intituleaza The Security Trap (Capcana de securitate), iar autorul se numeste G. John Ikenberry. Este profesor of Politologie si Afaceri Externe la Universitatea Princeton. Cartea la care lucreaza acum se numeste Liberal Leviathan: The Origins, Crisis, and Transformation of the American System (Leviatanul Liberal: Originile, Crizele si Transformarile Sistemului American). Cea mai recenta aparitie editoriala a lui este o colectie de eseuri, Liberal Order and Imperial Ambition (Ordine Liberala si Ambitie Imperiala).
Profesorul Ikenberry este un critic acerb al Administratiei actuale, dar dincolo de retorica antibushista (de altfel de rigoare la un simpatizant al Partidului Democrat) sunt cautate radacinile situatiei de azi: Politica externa a lui Bush se duce pe tobogan, dar asta nu este numai din cauza lui Bush. Este pentru ca lumea s-a schimbat fundamental.
Transformarea Americii in unica superputere a facut-o sa devina controversata si contestata. Spune autorul, intr-un sistem bipolar sau
Sfarsitul Razboiului Rece, continua autorul, a eliminat amenintarea comuna care lega Statele Unite de o retea globala de aliati. Asta inseamna ca Statele Unite nu mai au nevoie de acesti aliati in acelasi fel ca in trecut. Dar asta inseamna ca nici alte state nu mai au nevoie de Statele Unite la fel de mult ca inainte.
Ce este Capcana de securitate? Autorul o descrie in termenii urmatori: cand America incearca sa isi rezolve problemele de securitate prin exercitarea puterii ei, prin desfasurare de forte, ea declanseaza rezistenta si ostilitate, ceea ce in cele din urma face ca Statele Unite sa isi atinga mult mai greu tintele de securitate originale.
Cum se poate scapa din capcana de securitate? In viziunea autorului, lucrul asta e posibil daca Statele Unite isi baga capul sub potcapul comunitatii internationale si demonstreaza in mod neechivoc ca sunt decise sa promoveze si sa respecte o ordine internationala bazata pe un sistem de reguli agreat de toti. Asta i-ar reduce Americii autonomia si libertatea de miscare dar i-ar conferi mult mai multa legitimitate.
Este viziunea unui ganditor liberal, al carui focus este cadrul euroatlantic. Cred insa ca pe scena mondiala sunt astazi si alti actori si ca fiecare aduce cu sine realitati si provocari specifice. Lumea Islamului este unul din actori, care adauga noi dimensiuni capcanei de securitate.Variatele grupari de militanti islamisti reprezinta un inamic neconventional, bazat cumva pe principiul de grass roots; gruparile comunica intre ele prin mijloacele tehonologiei moderne, dar au o larga autonomie de decizie - gandire globala si actiune locala.
Profesorul Ikenberry vorbeste in articol despre paradoxul democratiei, numai ca eu as aplica acest concept mai curand situatiei de acum din Irak. SUA au dat jos un dictator, iar scena a fost imediat ocupata de o sumedenie de militii incontrolabile.
Foto: Ana DOINA
de Ionela CHITU
-Ma scuzati, dar eu cred ca undeva s-a strecurat o mica greseala. Poate ma insel, dar iepurasul nu cred ca a strans cele mai multe paie. Si o fi sarit el peste groapa aceea mare plina cu maracini si urzici, dar eu tot nu vad in asta un act de curaj. Eu de exemplu... Ariciul facu un pas in fata si cu aceasta ocazie se lamurira cu totii cine este cel care a luat cuvantul, propun ca acest concurs sa se reia maine dimineata. Atunci vor fi cu totii odihniti si astfel nu va mai exista nici un fel de dubiu in ceea ce privesc conditiile de desfasurare ale
In semn de neliniste multimea de urechi se agita in aer...
Ariciul isi potrivi mai bine ochelarii pe nas. Vazand ca reusise sa retina chiar si pentru o clipa atentia celorlalte vietuitoare, isi lua pe data un aer de conducator si traind fericirea scurta a unui vis implinit, continua: E usor sa strangi multe paie atunci cand soarele a stralucit toata dupa amiaza peste ele. Eu zic sa reluam maine dimineata acest concurs dupa ce roua se va fi asezat peste intreaga poiana. Atunci vom stii cu adevarat cine merita premiul cel mare.
Prin multime coada roscata a vulpii se undui usor in timp ce aceasta iesi agale in fata. Nu era sigura ca a inteles ce vrea sa spuna cumatrul arici, dar o insufletii ideea ca iepurasul ar putea sa nu fie el detinatorul locului intai. Asa ca lua cuvantul zambind si cautand cu disperare in minte, un argument solid care sa sustina afirmatia cumatrului:
-Dragi prieteni! Nu am vrea sa se creada ca iepurasul nu merita premiul... Insa ar putea exista contestatii vehemente, cred eu, in ceea ce priveste desfasurarea concursului de strangere a paielor. Cu totii stim ca in anii trecuti castigator al acestui concurs a fost domnul mistret, care acum bietul de el, ati aflat probabil ca, desi nu lasa se vada, sufera de o migrena cumplita. Asa ca, eu
-Cine este pentru...? Intreba ariciul.
-Multumim! Si acum... este cineva impotriva? Cateva urechiuse parura se se miste in semn ca da. Lasati... spuse vulpea.
de Valentin BOIANGIU
http://www.gabrielaboiangiu.com/home-acasa.php
from Gerhard Richter-The Daily Practice of Painting,Thames and Hudson,1995
text for exhibition catalogue ,Galerie h,Hanover,1966
Richter a fost educat in Germania de Est nu mult dupa separare si a reusit sa emigreze in vest inainte de inaltarea zidului unde s-a amestecat in grupuri foarte progresiste artistice (de talia lui Polke sau Beuys) care erau foarte de stanga (anti capitalisti). Iti dai seama ce impact a avut asupra lui Richter atat de satul de propaganda de cacat a estului (unde a produs si arta murala propagandista), care a luat o atitudine foarte abstracta - a produs mult artistic dar fara sa ia fatza deloc. E faimos cu o serie de picturi photorealiste inspirate din presa vremii despre grupul Baader-Meinhof. Ce e interesant e ca publicul a avut reactii foarte eclectice pe marginea lucrarilor (unii le-au vazut ca si celebratorii, unii sarcastice, unii chiar le-au etichetat in Pop Art). Richter a negat tot timpul orice incluziune sau amestec politic, pretinzand ca nu el produce imagini si atat. Cariera lui e caracterizata de eclecticism si subiectele de asemenea - se poate chiar afirma ca e mai mult decat post-post modernist, e foarte important ca asigura pe undeva (foarte vag) o tranzitie spre o noua apropiere a picturii. Metaforic vorbind, creatiile lui nu se incadreaza nicaieri si sunt foarte deschise. Urmareste cu mari eforturi sa se
www.gerhard-richter.com
de Luminita STANESCU
Hai sa facem un exercitiu de viata. Sa umplem spatiul dintre doua cuvinte cu ceva. Sa punem un INTRE. Pentru ca atunci cind ma gindesc la aceste cuvinte vad o casa. Simpla, numai patru pereti dar doi din ei sint glisanti iar atunci cind rostesc doua cuvinte peretii acestia se apropie sau se departeaza unul de altul lasind exact atita spatiu cit sa imagineze ceea ce incape INTRE aceste cuvinte. Sa incepem deci.
ALB - NEGRU. INTRE incape un curcubeu, un soare, o puzderie de stele, fiecare este o culoare intre alb si negru.
DRAGOSTE - URA. INTRE incap porti de viata. Una sau mai multe caci ni s-a spus ca atunci cind o usa se inchide o alta se deschide.
PASIUNE - INDIFERENTA. INTRE punem un semn: plus sau un minus caci pasiunea este cea care aduna, creste, aduce plus; indiferenta este cea care scade, imputineaza este semnul unui minus.
TOTUL � NIMIC. INTRE punem un munte, caci credinta fie ea de sorginte laica sau religioasa este cea care muta muntii din loc, ne arata diferenta dintre totul si nimc; iar absenta ei ne lasa goi.
CINEVA � NIMENI. INTRE eu pun miscare; miscare de vaz, de auz, de a pricepe; caci privind strimt uneori nu vezi pe nimeni linga tine,
Inainte de a rosti cuvintul armelor si cuvintul linistii vreau sa va povestesc ceva. Un prieten de-al meu fiind la Viena cu treburi de serviciu a asistat la o manifestatie impresionanta. In centrul orasului se adunasera multi oameni veniti sa spuna un adevar deseori ocolit. Erau oameni care au fost implicati in cel mai direct mod in tristul razboi care acum niste ani s-a purtat aproape de granita Romaniei. Oameni care au pierdut alti oameni in acest razboi. In absoluta ordine si tacere fiecare din cei prezenti s-au apropiat de microfon si au spus esentialul:
- Numele meu este �� In acest razboi mi-am pierdut fratele. Numele sau este ���
- Numele meu este �� In acest razboi mi-am pierdut sotul. Numele sau este ���
- Numele meu este �� In acest razboi mi-am pierdut fiul. Numele sau este ���
- Numele meu este �� In acest razboi mi-am pierdut ���
- Numele meu este ��
- Numele sau este ���
Am sa rostesc cuvintele care nu stiu unde vor duce cei doi pereti glisanti.
RAZBOI � PACE. Un vuiet lung. Nimic. Nu a ramas niciun pic de spatiu intre pereti. S-au lipit atit de tare si de complet incit par a fi unul singur. Imping cu toata puterea si ii despart. Privesc un tablou halucinant. Pe pereti scrie la nesfirsit �- Numele meu este �� In acest razboi mi-am pierdut fratele. Numele sau este ���- Numele meu este �� In acest razboi mi-am pierdut sotul. Numele sau este ��� - Numele meu este �� In acest razboi mi-am pierdut fiul. Numele sau este ��� - Numele meu este �� In acest razboi mi-am pierdut ��� - Numele meu este �� - Numele sau este ����
de Tudor NEGOESCU
Spre trecut, inainte!
Viata in reluare,
moarte in direct:
misiune indeplinita
Foto: Alex RUSSO
de Evelina MORARU
Lumina calda a serii cobora in mare insotita de lamento din strigatele pescarusilor.I-ar fi placut sa paseasca pe marginea valului cald,sa culeaga scoici,sa-i vorbeasca din nou lui despre incantarea pe care i-o trezea surprinzandu-l prin nedisimulatul atasament. Nu era singura, stia ca are succes mare la fete dar ii placea sa creada ca doar pentru ea simtea ceva deosebit.
O luasera tinandu-se de mana peste mica balustrada spre sala de mese si ringul de dans, temandu-se sa nu piarda melodia care le placea. Beatlesmania era zborul comun al tineretii indiferente la hotare,optiuni politice,restrictii...The Beatles le placea fiindca li se potrivea ca si apa marii imvaluitoare pe trupurile inmugurite inconstient,fermecator colorate de darnica stralucire a soarelui;baietii revolutionari pentru vietile tuturor le ofereau certitudini si rascolitoare iluzii.Erau inteligenti,inventivi si nu-si iroseau viata. Intre atatea lucruri nefiresti suna minunat:
Let's pretend we just can't see his face
In this world there's nothing I would rather do
'cause I'm happy just to dance with you
Just to dance with you
It's everything I need
Before this dance is through
I think I'll love you too
I'm so happy when you dance with me
If somebody tries to take my place
Let's pretend we just can't see his face
In this world there's nothing I would rather do
I've discovered I'm in love with you
I think I'll love you too
I'm so happy when you dance with me
I don't want to kiss or hold your hand
if it's funny try and understand
there is really nothing else I'd rather do
'cause I'm happy just to dance with you
I don't need to hug or hold you tight
I just want to dance with you all night
In this world there's nothing I would rather do
'cause I'm happy just to dance with you
Just to dance with you
It's everything I need
Before this dance is through
I think I'll love you too
I'm so happy when you dance with me
�Unde vom fi peste ani?�-il intreba si apoi frenetic ii spuse�promit sa nu uit niciodata cat te iubesc,promit sa nu ies de sub semnul tau miraculos oriunde ne vor purta destinele!�A strans usor mana ei rece fara raspuns la promisiunile ei.Moderatia si echilibrul pareau a fi partenerii trairilor sale si chiar si asta-i placea la el.Aplauzele tuturor insoteau cantecul din care-si facusera un laitmotiv...
When I find myself in times of trouble
Mother Mary comes to me
Speaking words of wisdom,let it be.
And in my hour of darkness
She is standing right in front of me
Speaking words of wisdom, let it be.
Let it be, let it be, let it be, let it be.
Whisper words of wisdom, let it be.
Luau partasa muzica si dansara lent fredonand increzatori�Let it be,let it be,let it be�... apoi o conduse la casuta din mijlocul nisipului;colegele ei nu venisera inca.Dupa un somn adanc s-a trezit ca de obicei prima si a plecat la baia.Apa rece siroia pe umerii ei dar difuzorul care transmitea de obicei muzica usoara,era deschis la maxim si din minuscula cutie se revarsau strigate neobisnuite.Era o voce inconfundabila,le insotea viata,dar ce cuvinte!Era atat de surprinzator incat scapa sapunul din mana...�Nu vom permite tovarasi!�,�sa ne aparam tara�,�este un mare pericol pentru pacea Europei�,�vom plati cu viata libertatea patriei�...Isi arunca rochia peste pletele ravasite,lasa prosopul la baie,alerga ca la proba de viteza spre locul unde se intalneau sa manance,il gasi contrariat,il cuprinse in brate si-i spuse:�in sfirsit se intampla ceva!Ce facem,unde mergem,vreau sa particip.�A urmarit agitatia ei si nu a spus mare lucru�stai sa vedem ce se intampla�.In ea era insa o mare agitatie�Cum sa vedem?La Praga sunt lupte,oamenii blocheaza tancuri,studentii sunt in strada,as vrea sa fiu acolo!�Discursul continua in ovatiile multimii la Bucuresti:
�Este inadmisibil sa se incalce independenta unui alt stat�-si lumea izbucnea iarasi in urale!Toata ziua s-au scandat lozinci.Bucuresti,apoi Harghita,au stat toata ziua langa aparatele de radio.Trupul ei tremura transformat chiar in drapelul tarii pe care si-l asezase chezasie pe umeri.Reformele lui Dubcek zguduiau incredibil blocul comunist in plin razboi rece.Ziua a trecut fulgerator,seara,trist,muzica le insotea nelinistea�And when the broken hearted people
Living in the world agree,
There will be an answer, let it be.
For though they may be parted there is
Still a chance that they will see
There will be an answer, let it be.
Let it be, let it be, let it be, let it be�Acasa au gasit parinti tacuti,oamenii spuneau multe,granitele erau pazite,se vorbea de Garzile Patriotice muncitoresti,se simteau incarcati sufleteste,gata de o lupta care putea fi a lor desi aveau abia 18 ani,instincte de libertate si dispret total pentru compromis.
A fost un an tulbure,simtea dorinta sa participe la mai mult,avea si incertitudini,Praga ramasese un reper,o zguduire de constiinta asa incat s-au inscris la insistentele ei pentru plecarea intr-o excursie in Cehoslovacia in primavara lui 69,la un an dupa� Primavara de la Praga�.Ceeace a impresionat-o a fost misterul orasului, strazile spre noi labirintice directii,multimea de oameni care pareau a pastra un secret;urmele gloantelor pe cladiri in piata Wencenslav dadeau certitudine trista la tot ce traise cu ochii mintii un an inainte.Inregistra maretia celor o mie de turnuri,muzee,podul Carol dar momentul de emotie intensa l-a constituit insiruirea fiintelor umane de varste diverse,spre mormantul studentului Ian Palach,cel care topise gerul iernii prin flacarile trupului sau ars sa protesteze impotriva abuzurilor suferite de tara lui.Ghida cehoslovaca le povestea cu simpatie(cata simpatie pentru romani acolo atunci)amanuntele tragediei,deasupra micului mormant erau infipte direct in pamant minuscule drapele ale multor tari,au lasat acolo si ei tricolorul si lacrimi tinere in ragazul arderii unei lumanari tremurande.A plans numai ea admirandu-i curajul,aproape ravnindu-i trairea.Cultul pentru rusi era inlocuit de oroarea violentelor.Porumbelul alb al pacii capatase umbre... Si-a cumparat un mic medalion celt din argint,a presat flori din copacii acelor strazi martore la tulburatoare intamplari iar pentru el a cumparat un mic Pinochio din lemn apostrofandu-l�sa nu fii niciodata mincinos�.
Dormeau la hotelul �Lebada�.Oricat si-ar fi dorit o apropiere fizica era imposibil de realizat.Iubirea lor parcurgea in paralel o maturizare inegala si o intensitate masurata prin repere individuale;nu stia exact ce gandeste el,descoperise si incantarea de a sti bine la examene,din ce in ce mai bine,o facusera comunista ca si pe toti cei cu note mari,i se parea ca are responsabilitati sociale.Peste toate insa,ceeace se intensifica in ea era iubirea pentru el.Aprecia la el totul:silueta perfecta,vocea,simtul muzical,ritmul,seriozitatea memoriei.Uneori se intreba de ce nu-si tradeaza nicio emotie,de ce afisa totusi o incantare speciala pentru orice femeie,aproape il suspecta de vulnerabilitate si sfarsea prin a recunoaste ca o sfasia gelozia,nu putea impune nimic,era mereu in asteptare.Avea putin timp intre examene grele,vacantele erau fara repere deosebite,anotimpuri mereu suprapuse existentei anonime au trecut fara momente cheie.
Anul in care a simtit pur si simplu ingradirea mintii tuturor nu-l putea uita.Il purta pe strazile vechi din oras si-si revarsa obida impotriva lipsei cartilor esentiale,simtea cum se ucide aerul spiritual,era revoltata si trista,totul era conventional,cenzurat si fara miez;nu mai avea nicio speranta.Uneori faceau,de fapt facea planuri de evadare�cel mai bine ar fi in Franta,as vrea sa fiu acolo interna�
Intr-o zi o anunta laconic despre hotararea familiei lui sa-l transfere la medicina militara.Spaima,ca un inghet brutal ii spinteca mica adancitura de deasupra sternului.Si-a simtit revolta rapida a inimii in timpane,varful degetelor si-n fiecare por.�Stiu ce voi voi asculta Sybelius vals trist,voi reusi sa nu plang,nu voi plange�.Era,de altfel tot ce-i repeta si el detasat�nu plange,te rog�...Vagner spunea ca �muzica incepe acolo unde se opreste puterea cuvintelor�si-n loc de plansul umilitor auzea in urechile amintirii
Let it be, let it be, let it be, yeah let it be.
Whisper words of wisdom, let it be.
And when the night is cloudy,
There is still a light that shines on me,
Shine on until tomorrow, let it be.
Munca reusea sa umple timpul,sa ofere satisfactii si chiar iubirea promitea mici victorii la care participa mult mai relaxata.El se abandonase propriilor orgolii si credinta ei era ca totul avea doar explicatia fugii de sentimentul ei prea posesiv,prea zgomotos,prea incatusant.Se gandea cel mai des ca nu-l merita. Traiau in tara suferintei si sperantei.Anotimpuri si ani s-au numarat in eforturi de adaptare,un sat unde munca te covarsea zilnic,spaime pentru orice copil nedorit de mama lui,angoasa deceselor sub un an fara justificare,speranta unui examen izbavitor.Se temea sa nu-si piarda empatia in fanatismul care �i cuprindea pe toti.Nelinistea pentru soarta lumii parea o idee pierduta.Uneori,noaptea aducea vise zgomotoase,aerul se incarca de sensuri si de asteptare.Va fi,va fi,sa fie...Era o atmosfera de falsa rusticitate,un amestec de carute,biciclete,cai,sareta medicului veterinar,liceu rural si doua case de copii,scolari si prescolari,sute de copii se perindau spre varstele adolescentei dupa care ramaneau singuri sa-si poarte neamplinirile si sa urasca iubind fara mari sperante... Traia atat de diferit de el,stia ca reusise si primea in fiecare an de Craciun o urare simpla �Craciun fericit�.Nu irosea nimic din ce ar fi putut sa schimbe prin efortul ei viata celor din jur. Grea de intrebari inima slobozea uneori un cintec de asteptare a unui timp pierdut;existau secunde de refugiu pe o insula de amintiri:o privire,o fraza,o gluma,oimbratisare.Niciodata nu sfasia complet sentimentul si nu-l arunca in prapastia uitarii,chiar se temea de indiferenta care ar fi putut sa apara cu timpul si sa stinga flacara acelor ani. Stia ca exista credinte diferite dar un singur Dumnezeu si le spunea asta celor dragi si considera ca sansa o insoteste,tot ce-si dorea se realiza incet dar cu multa statornicie.
Poarta de imbarcare nu era prea aglomerata,avea emotii ca inaintea oricarei calatorii cu avionul;privea in jur mai ales pe cei din grupul ei incercand sa deduca starea fiecaruia.Deodata il vazu:avea aceeasi neliniste in pasii zvelti,acelasi par rebel ca un spectacol frumos pe un chip plin de farmec,aceeasi jovialitate. Era un avion mic,urca scara si simtea vantul ravasindu-i parul si ridicindu-i gulerul pardesiului in forma de frunza mare palmata,pe care-l crease special pentru aceasta primavara.
Ultragiul vremii disparuse iar ea se situase instantaneu in ritmul altui timp,in vechea neliniste a dorului perpetuu. Ocupa locul din mijloc urmarind cu discretie unde va ramane el.S-a asezat langa ea cu naturalete de parca s-ar fi despartit cu o zi inainte.Se simti impovarata de ani si de blazare,nu indraznea sa se miste sau sa spuna ceva.�Iti va fi cald,scoate pardesiul� ii spuse firesc.Ca in transa, impaturi haina mangaind captuseala cu mici frunze parca iesite din muguri.El aseza bagajele in compartimentul de deasupra apoi se aseza alaturi de ea zambindu-i.Se sprijini cuminte de umarul lui puternic ii disparuse complet frica si zborul i s-a parut prea scurt.Pentru prima oara era o sincronie intre tacerile lor dar demonii ei erau vii,neinfranti.La aterizare incerca sa-i explice cum functioneaza telefonul lui mobil si-i aseza in brate instrumentul sofisticat.Nu putea fi atenta decat la frumoasele lui maini cu degele prelungi.Simtea incantarea lucrului simplu transformat in mana magica a destinului.Oglinda vrajita devenisera ochii lui si pe o claviatura secreta degetele ei implorau infinitul sa-si opreasca trecerea. Apucase sa-i spuna ca n-a judecat cu dusmanie hotararea lui,ambiguitatile,tradarile sau ce au fost ele,ca era acolo si pretuia ceeace destinul daruise:o noua intalnire la Praga.�Tu ce faci aici�l-a intrebat�Lucruri deosebite� a raspuns el si apoi a intrebat la ce hotel sta.Avea numele pietrei ei preferate� Ametyst�.Aceeasi piatra fixata pe micul medalion celt,ratacit acum intr-o cutie veche.
Se gandea ca-l va striga prin toate clopotele celor 1000 de turnuri cu speranta neirosirii miracolului.Muzica strazii,pictorii pe pont Charles,baruri si cofetarii in care acorduri de muzica simfonica te saluta,un aer de libertate reala si peste toate acelasi mister,ce zi minunat de plina...In orice colt din oras astepta sa apara, chiar daca erau in orasul lui Kafka,maestru al suprarealismului si absurdului.Ziua era linistita dar rece,Vltava incetinise miscarea ei uda dansand cu podurile incremenite si reci.Lumina insistenta se adapostea pe ziduri dar umbre stranii dominau labirinticul sens al strazilor;intelegea de ce s-au scris pentru Praga poeme,orasul avea un aer de libertate in implinirea oricarui proiect. Seara a trecut cu o intalnire a grupului,o cina deosebita,oamenii conversau,degustau vinul,faceau planuri de vizitare a orasului.Se retrase in camera unde perdelele trase dezvaluiau luminile orasului;pe perete intr-o rama ingusta de lemn, Notre Dame de Lorette . In sufletul ei un labirint cu sensuri obscure,o desincronizare ,o panica al carei sens inca nu exista.A deschis fereastra sa imbratiseze aerul Pragai care-i impresura pe amandoi dupa atatia ani;inspira cu putere cautand un punct de sprijin sa-i suporte lipsa. Deodata suna telefonul: �pot veni la tine?� Raspunsul a fost simplu �te astept�. Singura, intre conventional si intensitatea trairilor ei decise ca va adopta sobrietate si retinere.
Deschise usa si vazandu-l galopul anilor dintre ei si-a retras umbrele cu repeziciune.Intinse bratul sa-i mangaie obrazul �Esti tu?�Sarutul lui, intr-un expir precipitat nu-i ocoli gura.Simti incordarea bratelor si a coapselor lui,darul noptii o transformase intr-o duna de nisip care ocrotea perle, aur si ametiste. Spre dimineata indrazni sa-l intrebe �De ce ai schimbat tot ce-am planuit? De ce n-ai mai vrut sa plecam?�Raspunsul lui a facut ca nefericirea neincrederii abia sa inceapa: �Nu era bine cum judecai atunci. Era periculos ce spuneai, ai avut noroc findca te-am ocrotit. Eu m-am angajat intr-o directie contrara. Asta m-a ajutat�
Totul s-a limpezit cu cruzime.Visele ei au fost mereu asezate intr-un cuib gol, sub care erau asezate bombe distrugatoare. Mi-a sunat in minte un vers din Esenin �si prosteste te-am gatit
Spunea ceva in engleza,nu erau versuri cunoscute, erau povete cuminti, nepotrivite,erau, orice ar fi facut, sageti ca-n trupul sfantului Sebastian, erau obstacole in propria lor cale...
Vltava devenise plumburie,podul Caroli impietrit intr-o imagine veche peste care acum plangea pentru un alt barbat omorat de flacarile iubirii ei si de tradarile lui...A pastrat din Praga imagini si trairi desavarsite.Nu s-au cautat niciodata in timpul cuvenit intoarcerilor.Multi ani i s-a parut ca este fara de cale,ca are blocata clepsidra spirituala,ca a pierdut pentru totdeauna razboiul increderii.Gasea insa un punc de lumina.Nu era sfarsitul ci trecutul drag,intre atatea razboaie ale mintii si o singura mare pace:clipa desavarsita si scanteietoare a reciprocitatii in dragoste. Praga, bijuterie de amintiri, o afirmatie intre atatea altele, atat de reala pentru ea...
Foto: GYORFI-DEAK Gyorgy
Foto: Evelina MORARU
de Benedict SOLOMON
1922-2002
De departe...
Din departari de mii de ani lumina.
Noi suntem umbrele
Celor ce umbre nu au:
Schelete albe, ingropate
In pamantul negru,
Ingrasat de carnea si sangele lor.
Umbre ale trecutului,
Venind de pe toate meridianele,
Din toate tarile,
Soli de toate credintele,
Ce s-au omorat fara crutare,
Pentru un Dumnezeu abstract,
Un Dumnezeu pe care nu l-a vazut nimeni,
Un Dumnezeu comun tuturor,
Creat de imaginatia lor,
Ca sa raspunda unor intrebari
Carora nu le gaseau raspuns.
Noi suntem umbre si n-avem umbre:
Ne-am parasit scheletele-n groapa.
Vocea noastra e muta,
Urechea ni-e surda
Si cantul ni-e mort.
Pasii nostri nu se aud:
Mersul nostru e zbor tacut.
Straiele noastre-s albe,
Dar nu se vad.
In mana dreapta purtam
O lumanare alba
Cu flacara aurie: sufletul nostru,
Si-n stanga, un ram verde de maslin,
Cu sangele-nchegat pe el.
Umbre ale trecutului,
Venind de pe toate meridianele,
Din toate tarile,
Soli de toate neamurile,
Ce s-au omorat fara crutare
Pentru-un petec de pamant,
Pe care-l jinduiau de la vecini
Si pe care aveau sa-l ude
Cu sangele lor rosu
Si lacrimi amare.
Pamant in care aveau sa zaca
Scheletele albe in tarana neagra.
Noi suntem umbre,
Fara ochi in orbite,
Noi n-avem orbite.
Noi suntem umbrele trecutului,
Profetii vremilor viitoare.
reproducere a unei ilustratii din volum
de Cosmin DRAGOSTE
Cine nu auzise de Lepa Brena inainte de 1989? Oltenia, Banatul, Ungaria, Bulgaria, Grecia si toata fosta Iugoslavie erau la picioarele acestei dive, un adevarat super-star, care facea furori ce nu se comparau cu fitele de azi ale lui Beyonce sau Shakira. Femeia aceasta chiar era divinizata in 5 tari, iar muzica ei facea ca vinul sa curga mai lin, ca Revelioanele sa fie mai optimiste, trecand peste discursurile Tovarasului, facea ca viata sa vibreze mai occidental. Paradoxal, nu? Ce au de a face Balcanii cu Occidentul? Aveau. Cel putin pentru noi. Sarbii astia, ai naibii, aveau de toate, tara lor stralucea si mirosea ca in vest. Multi romani s-au dus in lumea celor drepti fara sa vada vreodata Occidentul, dar, in reprezentarile lor, el trebuia sa arate cam ca Iugoslavia. Sa aiba filme, multe filme bune, necenzurate, sa aiba ciocolata, guma, reclame la tv, campionate europene si mondiale de fotbal, sa aiba baschet (musai cu Drazen Petrovici si Cibona Zagreb), sa aiba blugi, cafea, bauturi spirtoase si racoritoare, sa aiba desene animate, in care Bugs Bunny sa zica �hello sefe�, in care Cipiripi sa ne faca cu ochiul la fiecare minut de publicitate, in care maratoanele cinematografice sa tina cu sufletul la gura pe mai toti cei care receptionau programele tv respective (intra tara, atunci, ca intr-o vacanta, muncitorii, intelectualii, elevii aveau niste ochi cat cepele dupa trei zile de filme difuzate fara intrerupere; la scoala erai gratiat daca nu stiai lectia si daca motivul neinvatarii era vizionarea Maratonului). Era Iugoslavia bisnitei pentru romani, tara care te ajuta sa duci un trai mai decent, era tara lui Crvena Zvezda, care, cam imediat dupa ce apusese Steaua noastra din Bucuresti, incepuse sa faca furori prin Europa, iar in fata blocului ne bateam sa ne alegem nume de fotbalisti precum Savicevici, Prosinecki, Stojkovici, era statul in care vedeam live toate turneele de
Si, mai presus de toate, era ea, zeita, Lepa Brena. Unica. Era cel mai bun brand al Iugoslaviei. Si cel mai ravnit. Pe piata neagra (in special la Severin, in �Piata Sarbilor�) calendarele, pixurile, cartile de joc si brelocurile cu Lepa erau deja marfa de contrabanda. Lepa Brena in
A venit Revolutia noastra si i-am cam uitat pe sarbi. La ei era pace. Ne concentram atentia la noi, parca se schimba cate ceva. Parca. Antenele de pe blocuri au fost inlocuite in ritm rapid de parabolice. Era pace si la noi, si la ei. Apoi au venit, pe rand, razboaiele la ei. Cine le-a adus, conteaza mai putin in materialul de fata, fiindca, oricum, stim cu totii cine sunt vinovatii. Si, tot mai mult, tara de la sud, oamenii aceia cu care, peste Dunare, ne strigam, plini de veselie, pana nu demult, �cuscre�, au trecut in uitare. Statul nostru s-a comportat las fata de al lor, in multiple randuri, preferand compania de sub...poala �licuricilor� mari. Noi nu ne mai uitam la televiziunile lor, ei nu ne mai apelau �cuscre� ci, pe buna dreptate, �curva�. Vorba unui batranel dintr-un parculet, pe vremea razboaielor civile de la ei si a situarii lamentabile a Romaniei: �Saracii de ei, cat ne-au tinut in spate cu filme si meciuri!�
http://www.becki-informator.at/600110086/BrenaUplanetu.htm
Lepa Brena s-a prafuit. Am uitat-o mai toti. Am uitat cum oftam dupa nurii ei si cum ne mai sareau camasile de pe noi in ritmurile melodiilor ei. Cum faceam schimburi cu fotografiile ei, contra poze cu fotbalisti, guma sau abtibilduri cu masini. Muzica ei se mai gaseste prin colturile internetului. Prafuita. Dar neuitata. Mai inteleg citeva cuvinte din ceea ce canta ea: zivot, volim te, srce, noci. Nu prea mult. E pace peste tot acum. Cati dintre cei ca mine, inca neajunsi la 30 de ani, si-o mai amintesc pe Lepa Brena si tot parfumul ei de Occident la un pas de noi? Sunt curios, cati.
de Stefan CARAMAN
locatia : Teatru Mic;
Regia : Nona Ciobanu;
Scenografie si light design: Iulian Baltatescu
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica: Cristian Tarnovetchi
Distributia : ALEXANDRU REPAN, CRISTIAN IACOB, MITICA POPESCU, LILIANA PANA, MIHAELA RADESCU, RADU ZETU, SIMONA MIHAESCU, PETRE MORARU, CONSTANTIN PRAIDA
pentru bilete, invitatii sunati la 021-314 70 81
adaptare libera dupa un text de Rodrigo Garcia
o lume care consuma pana crapa, fara discernamant si fara scop
Urmatoarele reprezentatii ale spectacolului MADE IN CHINA sunt programte dupa cum urmeaza:
� vineri, 1 iunie, ora 20.00
� duminica, 3 iunie, ora 20.00
� miercuri, 6 iunie, ora 20.00
� vineri, 8 iunie, ora 20.00
� duminica, 10 iunie, ora 20.00
MADE IN CHINA - adaptare libera dupa un text a lui Rodrigo Garcia
distributia - Smaranda Ciceu, Alexandru Fifea, Lari Giorgescu, Cristina Gavrus, Lala Misosniki
multimedia - Maria Draghici
un spectacol de Iona Paun
Cat rezisti pana sa te sufoci?
Ioana Paun
Inedit pentru peisajul teatral din Bucuresti, spectacolul are programat un numar fix de reprezentatii, timp de o luna de zile, in perioada 23 mai - 23 iunie.
Datorita numarului limitat de locuri, recomandarea noastra este de a va face rezervare � fie telefonic (021.317.27.58), fie prin e-mail: [email protected]
Pretul unui bilet este de 10 RON. Studentii facultatilor de teatru beneficiaza de intrare gratuita, in limita locurilor disponibile.
Mai multe detalii puteti afla accesand blogul spectacolului: http://teatruldesant-madeinchina.blogspot.com
PR Coordinator
Teatrul DESANT
Asociatia pentru Educatie Creativa PERSONA
tel/fax: 0040 21 317 2758
mobil: 0040 745 071 119
[email protected]
[email protected]
http://teatruldesant-madeinchina.blogspot.com
www.persona.com.ro
www.ernobartha.com
la Craiova
Antonie SOLOMON
de Adrian GRAUENFELS
www.creativeurope.com/talgilbo
Foto: Adrian GRAUENFELS
Traieste la Tel Aviv inventand cai de expresie interdisciplinare: ceramica, arta scenei, teatru, sculptura ..
Prima sa lucrare "MUD TERMINAL" a fost prezentata la festivalul Acco pentru teatru alternativ. In acest proiect 4 femei au construit un zid din vase ceramice, produse pe viu sub ochii audientei. Operatia a durat 4 zile fiind necesare 1500 kg de lut. Zidul din vase si ulcioare a fost ridicat in fata Zidului Vechi al orasului Acco.
Urmatorul proiect "MAE'EDA" este bazat pe dialogul intre artista si ceramistul arab Manal Marcus. La capetele unei mese dreptunghiulare cei doi protagonisti sunt sezati fiecare pe roata olarului si imbracati intr-o fata de masa care acopera spatiul dintre ei conectandu-i. Cei doi produc vase de lut care acopera treptat masa in asteptarea unui viitor festin, subliniind inexistenta unui dialog actual intre arabi si israelieni.
Experimentul "MAE'EDA" initiaza inceputul acestui dialog amintindu-ne de realitatea celeilalte parti implicate.
"Home to Home" este un alt spectacol stradal in care cei doi olari ( Tal si artistul arab Ali Minawi) construiesc impreuna o locuinta din vase si amfore proaspat produse pe strada. Munca de ore insotita de remarcile audientei, de vant, lumina, muzica de fond.. dau proiectului dimensiuni alternative speciale.
Un spectaculos proiect, executat cu participarea fotografului Dudy Ardon consta in scufundarea in apa marii a unui model arheologic facut din lut si luarea de vederi in timpul dizolvarii treptate a constructiei. Este aici o alegorie a reciclarii ecologice inregistrata cu fotografii submerse.
La galeria Shoeva, la 20 km de Ierusalim, Tal prezinta un nou experiment "Homer Hai" sau in traducere "Material viu".
Tal se scufunda in lut semi lichid, care o acopera cu o pojghita maronie peste pielea alba ,apoi ca o statuie intr-o piata, lutul se usuca sub soare. Metamorfoza, simbioza celor doi, om si pamant ne trimete la notiunea Gaia datorata lui James Lovelock.
Tarana planetei sustine viata, impreuna fac o unitate, se interconditioneaza si permit evolutia. Viata nu este un invelis lutului ci o participare a apei, a valurilor, a aerului si vanturilor, a miscarilor tectonice, a vulcanilor si a ghetarilor care nu sunt in competitie ci in armonie si perfecta impletire.
Tal creste din lutul delicat ca un copac ars de soarele mediteraneean pe aceasta parte a planetei. Ca si lutul care o acopera ea traieste,
se hraneste din el si se va intoarce in el. Gaia este organismul viu care ne sustine si ne contine. Lutul se lasa modelat cu calm, cu
un fel de erotism al clipei amintindu-ne de efemeritate si insignifianta umana in eoni. Umanitate care are curajul cercetarii estetice si filozofice. Spre sfarsitul prezentatiei lutul este restituit intact naturii, doar noi spectatorii am trait un ragaz de gratie si smerenie la marginea artei de a modela pamantul cu trupul si mintea.
foto in expozitie : Dudy Ardon
Tal Ghilboa site : http://www.creativeurope.com/talgilbo
de Marius DOBRIN
Problema e ce facem cu ceea ce numim Raul... El exista. In noi si-n jurul nostru. Cultura toata, experienta societatii, pornirile native, toate converg spre imblanzirea Raului.
Ce facem totusi cand acesta nu asculta de vorba buna? Justitia apeleaza si la forta.
Oricat de iubitori de pace am fi, suntem nevoiti uneori sa apelam si la aplicarea fortei spre a impiedica un Rau si mai mare. Deocamdata astea sunt realitatile conditiei umane.
Trebuie sa privim atent, uneori exista si razboi terapeutic. O injectie sau o operatie dor. Uneori seninatatea pacii trebuie protejata si cu o forta controlata.
Fiecare istorie e incarcata de razboaie bune. Trebuie sa acceptam ca timpurile moderne se straduiesc totusi sa limiteze Raul cu mai putine victime.
Poate ca totul e sisific.
Asa cum Omul se zbate din toate timpurile intre ispita si mantuire.
Foto: Andana CALINESCU
[email protected]
"Pasager/34", la 25 iunie, va propune ca tema: "Televizorul"