|
|||||||||||
|
de Marius Dobrin
La inceput a fost muscatura din marul edenic.
"Acum imi dau seama de ce marul e simbolul vietii: pentru ca evoluptuos, nu poate fi mancat delicat, ci otova, muscat cu pofta..."
spune Sorescu. Marul starneste, este o ispita. De acolo a venit savoarea gustului, de acolo a venit pofta carnii. Oricata tehnologie au inventat oamenii, oricate reguli si-au impus, adamica muscatura s-a pastrat intacta. Oricat de inalte si scrobite ar fi relatiile, din clipa cand se aseaza la masa, oamenii devin maleabili, este
proiect literar exceptional
Evelina MORARU
Placerea trupului modeleaza civilizatia. Si poate fi un indemn la filosofie. Ritualul zilnic al mesei poate fi un remember al conditiei umane. Cat este necesitate, cat este pofta. Cat rezistam ispitei si cat intram in jocul pieritor al placerii. Ne dorim paradisul, credem ca-l zarim si-l atingem intr-o clipa de orgasm, ne trezim apoi azvarliti pe tarmul desertului acesta pamantean. O clipa de satietate, o clipa de meditatie, pornirea spre asceza, apoi, de unde? se iveste din nou pofta. Si liberul arbitru decide. Cat este cedare, cat este cumintenie? Cat este ispita si cat este bucuria rodirii?
Din muscatura unui mar s-a intrupat o lume.
Marius DOBRIN
Costel CURT
Costel PINTILIE
Purcarete
[N.R.] Am primit o cronica teatrala neconventionala. Autorul si-a dorit o semnatura cat mai discreta, consecvent siesi: "Ar trebui sa scriem fara nume, tocmai acum, cand se poarta statuile..." De la aceasta cronica a pornit ideea acestui Pasager. Spectacolul se numeste "Cumnata lui Pantagruel", inspirat de scrierile lui Francois Rabelais
Evelina MORARU
IRAEL
Corina UNGUREANU
Tudor NEGOESCU
Vanni
decoruri si costume: Helmut Sturmer
muzica: Vasile Sirli
Distributia:
MIKLOS BACS, JOZSEF BIRO, ZSOLT BOGDAN,JACQUES BOURGAUX, AGNES BOROMBOVITS, MARIE CAYROL, ARON DIMENY, VIRGIL FLONDA, DIANA VACARU LAZAR, MIHAELA MIHAI, LEVENTE MOLNAR,CATALIN PATRU, OFELIA POPII, LAURENT SHUH, CRISTIAN STANCA, GAJZAGO ZSUZSA si muzicienele: XENIA STOLLAR, VERA BALOGH
Gyuri Deak Gyorfi
Cornel Mihai Ungureanu
(Mirajul listelor)- VI-",
Vlad SOLOMON
de I.C.
Cristina DOROBAT (docri)
Si-n Flandra, cand Lumina m-a adus, containere cu mortii vii, de carne, stateau frumos la rand, la inviat. Aveau geamlic cu ochiul colorat. Si isi mancau din spirit, din stomac. Dar asta e. Esti mort, nu mai ai carne. Mananci ce-ai pus in mat, la bancomat. Ba, cate unul, mai impachetat, ce-ar mai fi lins si mort, o tar� de sange. Insa Regia nu a aprobat. E austera moara de tocat. Cu picaturile, si tot nu se ajunge. In Flandra. Multi de pe pamant or sa injure. Nu injurati, ca este un pacat.
Na, aragazul mi se stinse. Poate, imi este si cafeaua plina de pacate. Orice-nviere a trebuit sa aiba un inceput. Un mort de dezgropat. Un floricica mica, rasarit duios, dintr-un mormant. Acolo-n, Flandra! Ce inviat frumos ! Si tanar! E dezgropat de o armata de gropari care-l ridica. Nu e mai economicos? Minunea costa ! Si i se vede si un colt firav de scula mica ! Le coq! Vai, cat e de frumos ! exclama-o doamna, si incruntata-i fata se insenineaza, rade, chiar. Pacat. Pentru o clipa. Deci, corolar: nu e-nviere fara un gropar, macar.
Dar. O-nviere este cu putinta, fara, macar, o ramura? De stiinta? Poate o scula, minuscula, sa apara din tarana, fara sa fie cercetata rational? De medicina? Operata chiar? In scula? Fara sa-i fie cercetata taietura-n� gura ? Sa fie� buna�?
Si ce putea sa iasa dintr-un inviat? Un kil de carne. Buna. Si apoi� Carnati. Un lung pomelnic de carnati robusti. Delicatesa. Chiar, nu gusti? Si la final de tot, un� saxofon. Stranietate. Inviatul e afon. Cine-o sa cante? Chiar daca nimeni n-a stiut vreodata, in Flandra tot gasesti. Cate-o cumnata. Care incearca. Si sotul ei, de jos, e fermecat. Mai canta, candidat la inviat! Dar fermecata melodie a-ncetat, el plange, plange, urla. Neincetat. Si cum, necum, canta cum nato la cum nat.
Acum, un pui. Iesi si el tot din stomacul inviat. Si piuie atat de delicat, incat groparii, travestiti in sfinti, caci au iesit si haine de parinti, tot din stomacul inviat, il cauta lin. Piu, piu! O, inviat sublim, ce cantec ai! Daca stiam, de la un kil de carne, te mancam. Dar apropos: cat ai? Cat iti atarna piuitul la cantar? Si Hap. Hapoi. Scuzati! Te lepad inapoi. Te inghitisem, caci� asa e obiceiul pe la noi.
Opera rock. Urmeaza doi. Si ei, la inviat. Familie� sau� comuniune sfanta-ntre barbati. Atunci, pe legea mea, impartasania sa se dea (se ia) la� oua. Si-n lingurita, femeia-preot ouale atent sa le preia� de langa puta. Caci, revenim. Fara de ea, pe care lume inviem? Si-n ce�Lumina? Si daca ouale se sparg, nu e o crima? Din cine preotesele se trag? Din Oul Sfant? Sau din gaina? Noroc tot cu cumnata. Ca inghite tot. Ou dupa ou. Idiot dupa idiot. Noroc ca se mai trag, tot pe cerceafuri. Si oua, si vestale, si anafuri. Noroc ca este cineva care ne baga Duh in burta. Ca altfel viata este scurta. Caci costa foarte mult un kil de carne. E spectacol mut. Si doua violoncele parca-l� *ut. Frumosul, e� cere si el: un kil de carne.
Mircea NASTASIE
Caliru
Miniadi
Evelina MORARU
Luminita Corneanu
Geta HANNA
Geta HANNA
Andana CALINESCU
Cristina DOROBAT
Gabriela RUSSO
Alex RUSSO
Si-n toata Flandra va ramane� Cine? Un gol dand ordine la forme. La ruine. Un gol dand ordine legumelor de piata. O loaza. O tampenie. O paiata. Si formele, ca melcii, se tot plimba. Primesc o boratura-n loc de limba. Si-abia tarziu, lumina ii despoaie: sunt oameni! Oameni! Oameni! Vai ! Sunt oameni!
Si-atunci, din cer, coboara pe pamant si Domnul Taur. Domnul Nostru Sfant. E-adevarat. E mort. De Inviere. E-adevarat. Injunghiat oleaca. E-adevarat. Si limba-I este seaca. Un pic in sange. Rosie de fiere. Dar avem Hrana! Avem Hrana! Avem Hrana!
Uitai de coca. Ca toata lumea sa invie, era crestin ca primul inviat sa fie ingropat. In coca. Industria painii sa-l ingrase. Ca pe-o foca. Si in aceeasi inviata puta, sa il incerce cu o furculita. Daca e dospit. Sa ni-l aduca copt si rumenit. Mafia painii sa-i imbuce capul. Si frimiturile sa le arunce la cei morti. Dar vii. Sa li se ierte tuturora. Hapul. La doua zile de la Inviere, mersei si io la templu. La Basica. Sa aplaud. Minune! Numai doua babe-n negru-n galerie. Portrete vechi de fotbalisti.
Se terminasera cu totii de-nviat.
Dormeau precum copiii-n viata.
Si visau.
Satui.
O foarte lunga dimineata.
Ea
de Costel Pintilie
Am schimbat fusu orar. Marinarii stiu de ce.
Si mai stiu si cei ce tzopaie de colo colo pe glob cu avionu. Eu nu pilotez nici vapoare si nici avioane. Pilotez doar un soricel. Si mai pilotez si pilota.
De mic copil pentru mine a fost o pedeapsa sa ma culc seara inainte de zece, unspe si sa ma scol a doua zi inainte de noua, zece.
Ba de cand sunt boschetar, ... aaa... liber profesionist, orele au avansat, seara mult dupa miezu' noptii si dimineata tot spre miez, dar al zilei. Si de curand au avansat asa de mult ca am schimbat fusu orar. Altfel nu se explica de ce m-am culcat aseara la opt si azi de pe la trei n-am mai dormit. Io sa ma scol la trei dimineata. M-am stricat, asta e. Da' nu de tot ca am intins-o pin'la cinci ca sa par om normal. Mai intai mai dau doua vasle pe net dupa ce imi beau ceaiul hepatic si apoi ma duc in camara.
Acolo ma asteapta cineva si imi zambeste.Nu ma sperii, pentru ca o cunosc. Nu suntem nici prieteni nici dusmani, ne toleram reciproc.Ii zambesc si eu. Ea imi intinde penultimu' borcan cu zacusca, si imi atrage atentia
de Irael
-Tu sa inveti carte, sa ai menajera! Sa nu faci singura toate astea.
Am invatat, dar menajera nu am. Asa ca si astazi trebuie sa gatesc. N-am devenit o bucatareasa priceputa nici dupa ce am exersat ani. La inceputul casatoriei gateam pe un resou improvizat. Lua mult timp. Era obositor. Primul aragaz n-a schimbat prea mult situatia, doar ca pe patru ochiuri se pregateau simultan mai multe feluri de mancare. Totdeauna gateam pentru mai multe zile, mereu incercand sa stau cat mai putin la cratita. Sotul meu ma incuraja. "Cea mai buna mancare e cea gatita de nevasta". Il credeam, mai ales ca manca tot. Dar mancarea mea nu semana niciodata cu cea de la mama de acasa. Aducea mult cu cea din cantinele prin care am trecut ca eleva, studenta si apoi
-Cum faci tu supa?
I-am raspuns putin tafnoasa:
-Asa cum m-ai invatat. Un morcov, un cartof, o ceapa, fidea, patrunjel, vegeta si sare. Disperarea din ochii mamei n-avea margini.
-La cinci litri de apa?
Pentru prima data cineva imi spunea cat de oribil gateam.
Mama se uita acum indignata la sotul meu:
-Si tu ai mancat tot timpul apa aceasta?
-Da, mama, de cinci ani.
Am ras. De atunci de fiecare data cand mancam impreuna evocam momentul, devenit crucial pentru mine. Ma gandesc mai mult la ceea ce pun in mancare. Am inteles ca doar dragoste, nu e suficient. Astazi pun toate ingredientele si toata dragostea si tot nu mi se pare de-ajuns. Si-mi aminetsc de matusa Polina, sora bunicului dinspre mama. Femeie care a trait toata viata ca un pustnic. Nu vorbeste cu nimeni. Traieste din munca ei, in ograda si la camp, fara sa fi avut vreodata servici. Un satean care are teren
seara, cand si-a dat seama ca el nu termina treaba, iar matusa e aproape gata. I s-a pus in cale.
-Tusa Polina cum faci dumneata, invata-ma, ca eu nu reusesc? Termini si pe mine ma prinde noaptea aici. Cum aduni, cum cari, mai repede decat mine?
-Eu? Nu eu fac toate astea. Singura n-am cum le face.
A ridicat ochii apasati de vreme, catre cer. Apoi a disparut odata cu ultimul balot de lucerna.
Gatesc si-mi vin in minte toate acestea.
de Cornel Mihai UNGUREANU [www.cornelmihaiungureanu.ro] [Pravalia culturala]
Ma oprisem langa fereastra, prin interiorul incaperii care adapostese spatioasa noastra redactie. Priveam in zare: turla bisericii din cartierul Catargiu, stalpii de la instalatia de nocturna a stadionului si acoperisul liceului unde invatasera Iulia si, patru ani mai tarziu, Maria.
Abia iesisem din cabina de emisie, dupa trei ore de direct. Doar cand prezentasem R.E.M. � Man On The Moon, nu ma putusem opri sa amintesc despre Andy Kaufman si �inegalabilul, pentru unii dintre noi, Tony Clifton�, interpretati de Jim Carey, in filmul lui Milos Forman. Restul, ar fi fost suta la suta rutina, daca nu s-ar fi intamplat tocmai la stirea despre Paul McCartney. Mimam plictisit si obosit, buna-dispozitie ceruta de redactorul-sef, lecturand cu avant cum ca vedetei pop nu prea ii placuse, in copilarie, sa priveasca la televizor scena in care mama lui Bambi fusese ucisa de un� �vanzator�, am plusat, din graba, dar cu deplina convingere, cu un �z�.
Noroc ca la matinal, avand invitat in direct un preot, redactorul sef il intrebase smerit, in plin post: �Parinte, ce ne spun Sfintele Fripturi despre asta?�
- Azi e luni?, m-a intrebat Cristina.
- Da.
- Dar de ce nu e ala care trebuie?
Cauta ceva intr-un sertar.
M-am asezat in fata calculatorului si am citit mesajele Irenei: ma sunase (imi opresc sonorul mobilului cand sunt in direct), eram invitat la masa, ar fi pacat sa se raceasca.
Ritmul ei alert ma scotea din melancolica mea lene, nu incercasem sa ma opun energiei de tornada cu care intrase in viata mea. De ce m-as fi impotrivit? Imi aducea bucurii, nu daune.
Din pps-ul cu texte din Marquez am retinut, in graba, doar: �Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete�, inainte de a opri computerul si de a iesi pe usa.
Parea o pustoaica, asa, imbracata in blugi si in bluza rosie, sport.
- Astazi vom manca afara, mi-a spus si m-a condus, prin bucatarie, pe terasa ce da spre gradina.
M-a invitat sa iau loc la masa pe care tacamurile erau pregatite si, in timp ce ii raspundeam la intrebarea: �Cum a fost ziua ta?�, priveam flori cunoscute: liliac, bujori sau unele al caror nume mi-l spusese Irene: caldaruse, miozotis, sidef, micsunele.
- Astazi am simtit primavara. Eram exuberanta si atrageam atentia. Cand am vazut ca si cei de la volan intorc privirea, am devenit circumspecta. De fiecare data, atunci cand cred ca sunt fermecatoare, ceva nu e in regula�
Radea.
- Mi-am controlat rapid tinuta: sa n-am vreo scama aiurea, tivul desfacut, vreun bigudiu uitat in par�
Eram sigur ca glumeste, tot asa cum banuiam ca nu folosea niciodata bigudiuri. Privind-o, m-am mai intrebat o data ce intristari se ascund sub aceasta imagine atat de pozitiva.
- Ciorapul meu fin tradase! Mai sus de genunchi, se destramase, arata ca o gheara.
Supa era excelenta. Dintr-un aparat de radio se auzea �Nu draga, nu te deranja sa ma iubesti/O cafea neagra voi servi totusi/O cafea neagra voi servi din mana ta/Imi place ca tu stii s-o faci amara�, cantecul lui Nicu Alifantis.
- Iar ea este salata vietnameza. Sunt foarte curioasa daca o sa iti placa!
Imi trimisese ingredientele cu o seara inainte, pe internet, spre aprobare, as spune razand cu auto ironie. (Irene ma rasfata, imi accepta mofturile nu putine si nu usor de luat in seama).
O, linu-i lin
Ochii mei la tine vin
O, linu-i lin",
foto: Corina Ungureanu
- Sarut mana pentru masa!
Cuvintele mele au sunat ca si altadata. Nu stiu daca Irene a simtit in ele nuanta mai apasata a multumirii si nici zambetul interior pe care l-am purtat in timp ce ma conducea spre statia de autobuz si mult timp dupa aceea.
(Nu ma pricep sa exprim inseninarile, uneori ascund destul de bine tristetea, mai greu e cu istoveala acestei straduinte.
- Nu vrei un concediu medical? Doua saptamani de odihna cred ca ti-ar prinde bine, imi spunea Irene in clipa in care intram in piata.
- Viata nu e asa, am raspuns.
Treceam printre tarabe si ea s-a oprit sa cumpere portocale, pentru mine si pentru �baietii� ei. Precupetele o salutau cu acelasi apelativ: �Doamna doctor� si, cand ne-am indepartat, am intrebat-o:
- Tu ce voiai sa te faci cand erai mica?
Mi-a raspuns intr-un tarziu sau asa mi s-a parut mie.
- Cand eram mai mica, voiam sa ma fac poeta).
de Tudor Negoescu
Daca e sa vorbim despre mancaruri, imi place cum gateste o doamna in varsta, dintr-o localitate numita Sfintu Gheorghe, undeva in Delta. Spune ca a fost bucatareasa pe un vas, vreme de cativa ani si, mai apoi, a lucrat la Intreprinderea Piscicola, la cantina, tot ca bucatareasa. M-a cucerit cu preparatele sale, majoritatea din peste. Daca visez la ceva, din punct de vedere culinar, visez la bunatatile preparate de tanti Jenica, o bucatareasa mult mai talentata decat mine, trebuie sa recunosc! Tot anul visez sa merg cu familia, cu prietenii in Delta, in ciuda conditiilor de cazare, destul de precare. Cand nu reusesc sa ajung acolo, sufar... si incerc s-o imit pe tanti Jenica in privinta unor feluri de mancare! Dar degeaba!
Odata, cand stateam la un pahar de vorba, ne povestea ca, inainte de 1989, daca primul secretar de la Tulcea venea in localitate cu vreo oficialitate de la Bucuresti, cea care era nominalizata sa-i delecteze pe oaspeti cu preparate traditionale din peste era tocmai tanti Jenica!
Acum doi ani, in ultima zi de stat in Delta, ne-a preparat scordolea, o mancare specifica lipovenilor, dupa cum ne-a spus. Mi s-a parut un
Spun ca "mi s-a parut" pentru ca, de cate ori am intrebat-o despre cum pregateste diverse feluri de mancare, a ocolit sa dea un raspuns clar, chicotind: "Ei, iaca, punem si noi ce avem la indemana prin bucatarie... peste, legume... ce se gaseste. Nu e cine-stie-ce".
Tanti Jenica e o femeie de toata isprava
Am intrat in magazin si am dat binete: dobrii deni! spre surprinderea mea, mi-au raspuns la salut.
Erau doi lipoveni barbosi care vorbeau ceva despre peste, barci (saran, lotca), o femeie care luase ceva la bord de dimineata (duhnea a bautura cand vorbea) si, dupa tejghea, nepoata, Mihaela, in halat alb.
- Dva hleba haciu, Mihaela! i-am zis eu semet, fara complexe.
mi-a dat painea, privindu-ma atent, incercand sa ma identifice. I-am surprins si pe barbosi urmarindu-ma cu coada ochiului.
Dupa ce i-am lasat bacsis doua mii, am luat painea si am zis:
- Spasiba! Dai bog zdarovlia! si m-am inchinat.
La faza cu inchinatul, i-am lasat pe toti cu gurile cascate, surprinsi, derutati.
Am iesit repede, ca sa nu ma pufneasca rasul.
Dupa vreo douazeci de pasi, privind in urma, i-am vazut pe toti patru, in usa brutariei, uitandu-se lung dupa mine, comentand.
Cand am ajuns acasa, tanti jenica m-a luat la intrebari:
- Ei, te-ai descurcat bine cu limba?
- Ma descurcam mai bine si fara limba, daca era singura nepoata!
I-am povestit toata tarasenia, am ras si am ciocnit cate un pahar cu votca, in cinstea evenimentului. Am convenit ca, de a doua zi, cand plec pe canalul 6, la pescuit, sa-i salut pe locanicii intalniti pe drum doar in limba lor materna...
Alte creatii ale sale pot fi gasite la adresele:
www.bilet.go.ro/origami
www.freeweb.hu/origamisok/gyorfideak
www.freeweb.hu/origamisok/gyorfideak/gyorfideakgyorgy.htm
http://proscris.port5.com/Ps17-18/dino.htm
(Mirajul listelor)
de Vlad SOLOMON
(continuare din Pasager/08)
(Fotografii din colectia autorului)
Am ajuns intr-o zona rezidentiala, linistita, in jur pomi si masini parcate ordonat, nemteste. DE coboara din masina, noi ramanem, o tensiune s-o tai cu cutitul, nimeni nu misca, mai am timp sa fug - imi zic eu - iau un taxi pina la hotel, voi fi scuzat, am racit si nu vreau sa molipsesc pe nimeni, abia respiram, ce caut aici, la ce se gandeste M., atatia kilometri, atatea ganduri, si tusea asta nu se mai opreste, poate visez, probabil nu sunt eu, acusi ma trezesc, plec la cabinet, sunt in Kiriat Ono, dar nu recunosc parcarea, s-a construit intre timp si n-am
DE reapare, cu zambetul putin fortat
- C. ne invita la ea, sa luam intai aperitivul, coboriti din masina.
Parca imi amintesc de niste trepte, care urcau la primul etaj, multe trepte, peste 30 de ani, ceilalti erau inaintea mea, tacere, doar respiratiile sopteau sunete de neinteles, priveam treptele, mi-a venit in minte ca uitasem sa le numar, poate reincep urcarea si numar, scrisesem, de mult, " Mitul lui Sisif", o poezie inspirata de Camus, si acolo erau trepte...
Am ridicat ochii, o usa intredeschisa, in prag - EA -, nu se poate, era atit de frumoasa, atit de neschimbata, ba nu, zambea, era alt zambet, al ei si nu al ei, apoi... a fost cat se poate de natural, am intrat cu totii, ochii nu mi se concentrau pe nimic, vedeam niste mobile, nu aveau culoare, o lumina instabila dinspre terasa, ceilalti s-au asezat, eu ma plimbam prin noul spatiu, priveam cartile, nici o carte pe romaneste,( oare ne-am imbratisat la intrare?) probabil aici nu se fumeaza, C. a adus aperitivul, erau niste cupe cu un vin alb, am cerut un pahar de apa si o scrumiera, am iesit pe terasa, mi-am aprins o tigara si am privit copacii, mainile imi tremurau, ramasesem singur, ei vorbeau pe citeva limbi, eu, singur , fumam pe terasa cu vedere spre Cismigiu, eram, simultan, la primul si la al cincilea etaj, in Duesseldorf si in blocul Spicul.
-- Tusesti ingrozitor, fumezi mult? - venise pe terasa, era langa mine, silueta perfecta, nu adaugase un gram, simteam privirea ei, ochii mei fugeau in toate directiile, nu stiu ce i-am zis, stiu doar ca simteam ca trebuie sa-i spun ceva ce nu-i spusesem in copilarie, oare se asteapta de la mine la o rascolire a amintirilor?
Privind in jurul meu, am observat o fotografie, era C., fetita din Cismigiu, privire de 45 de grade, banuitoare, de ce a pus aceasta poza, aici?
- Nu, e fiica mea, seamana mult cu mine.
La restaurant s-au vorbit citeva limbi. Eu stateam in fata ei, oarecum pe diagonala, si tuseam. O priveam si nu-i spuneam mai nimic, vorbea mai mult DE. C. a gasit imediat limbaj comun cu M., prietena mea, au palavragit in ebraica saracacioasa pe care o mai tinea minte, bineinteles ca au vorbit si de mine, doar in treacat, au ras putin de perioada de adolescenta, de revederea dupa atatia ani, de primul sarut al ei, de Cismigiu, apoi s-a trecut la situatia politica, la preocuparile de zi de zi, care la Duesseldorf erau diferite de cele din Israel. Eu si DE am barfit prietenii din copilarie, fiecare e azi in alt colt al lumii, cine si-ar fi inchipuit...
-- Vlad a inchis un cerc, o aud pe M... - va urma -
PRIN CATACOMBELE CRAIOVEI -III-
Stranii si vesele aventuri prin maruntaiele Craiovei
de Mircea NASTASIE
Publicul, bine organizat de croseele de stanga si de dreapta ale ursului blond, interpreteaza vocal. Si de aceasta data se vad urmarile faste lasate in randul populatiei de catre Festivalul muncii si creatiei �Cantarea Romaniei�. Intr-o bodega in care nu se intelegeau om cu persoana, interventia marelui prieten de la Rasarit a intronat ordinea si disciplina (cistata i paradioc, in limba rusa) precum si armonia muzicala care pe fondul unei educatii muzicale de mase si a unor crosee bine tintite, au condus la cele mai bune rezultate.
Mustatile pe oala ale mosului ajunsesera pana la genunchii tremurand, dar el tinea ritmul dupa fiecare scatoalca pe care I-o administra Fedia:
- Davai! Davai!
Reaparitia lui Ronald Balairau in usa carciumii facu, pentru a doua oara in acea seara, ca atmosfera sa inghete brusc. Si la aceasta nu contribui figura pamantie a lui Roni, explicabila dupa efortul sau justificat de a regurgita. Consternarea fu produsa de cele doua tevi de AKM ce il flancau pe doljeano-americanul nostru la intrarea il local. Asa cum era de asteptat, un cititor inteligent precum cel care face lectura acestor randuri modeste (!!!) a inteles imediat ca purtatorii celor doua arme erau chiar urmaritorii lui Feodor Pavlovici Petrov.
- Ruki na varf! (�mainile sus�, in aceeasi melodioasa limba rusa) recitara cei doi intr-o limba in care oltenasilor nostri, privitori lunga vreme la televiziuni vecine, li se paru a fi bulgara.
- Leka noci, deta! urlara ei ingroziti si, vazandu-l pe Fedia executand in finalul aparitiei sale coregrafice o rapida si impecabila ridicare a mainilor sus, il imitara in corpore.
Fara multe comentarii, teroristii pusera pe toata lumea cu fata la perete. Pe Feodor il obligara sa se dezbrace in pielea goala si sa se intinda cu burta pe cimentul rece, iar pentru incurajare ii infipsera tevile puscoacelor in ceafa.
MM scoase din buzunarul de la spate sofisticatul sistem de vedere in infrarosu. Cu emotie justificata verifica functionarea echipamentului. Marfa nemteasca, ce mai! Isi puse ochelarii pe nas, regla rezolutia si constata cu stupoare ca gura de acces in canalizare este astupata de o anvelopa uriasa. Intr-un acces de furie, scoase arcul cu tragere ultrarapida si infipse o sageata in pneul criminal.
Acest fapt ii produse o profunda indispozitie lui Abdulah, care tocmai inspecta masina pentru a realiza dimensiunile dezastrului. Dupa producerea evenimentului care il adusese cu o roata in groapa, arabul fumase o tigara impreuna cu ALAM, dupa care femeia, coborand din TIR, constatase ca se afla la intersectia strazii Brestei cu Iancu Jianu. Uriasul autovehicul bloca circulatia in toata zona, motiv pentru care fata ii recomanda calduros partenerului sau sa paraseasca locul sinistrului. Din ce in ce mai surescitat, Abdul coborase din masina incercand sa inlature efectele dezastrului. Era randul barbatului sa ia in mana cricul si sa opereze in consecinta, Ali puse de o cafea.
Complet in intuneric, fara mijloace de transmisiuni la dispozitie, MM lua hotararea de a-si conserva puterile. Trase un fermoar de la haina, transformand-o intr-un sac de dormit confortabil. Astfel pregatit isi administra o sedinta de autosugestie. Se inchipuia pe malul unui rau de
Un gand funest il urmarea:
- Eu o sa inebunesc aici!
El, care era o fire de un optimism robust si debordant, un om vesel si activ, zacea de o buna bucata de vreme in catacombele Craiovei atent la toate zgomotele de afara. Dormea iepureste, cu urechile ciulite, in ciuda sedintei de autosugestie pe care o facuse.
Nu era optimist. Disperat era mai potrivit spus.
In timp ce MM cugeta (deci exista) pe fundul retelei municipale de canalizare, in carciumioara din Piata Veche evenimentele de precipitasera. Miscarea fusese rapida si eficienta, astfel incat cei doi agresori matahalosi se trezisera dezarmati si anihilati.
Imediat vom intelege si circumstantele care au determinat aceasta spectaculoasa schimbare de situatie.
Sa ne aducem aminte ca, in clipa in care Fedia isi manifestase in felul sau dorinta de a participa la chef, pustiul ce il insotea pe batranul cazut victima a setei de cultura atat a reprezentantului marelui popor american (Roni) cat si a reprezentantului marelui popor rus (Fedia), o zbughise printre picioarele mesenilor, scapand din aglomeratie si alertand pe cei care printr-o interventie necesara
Dar situatia s-a detensionat brusc atunci cand, pe fondul galagiei asurzitoare, se auzi glasul plutonierului Gorun, un om pantecos si cumsecade, ce intrase in carciuma in interesul serviciului.
- Stai pe loc! Nu misca nimeni!
O clipa de stupoare, dupa care un ras homeric umplu locanta. Participantii la dineu se bateau cu palmele pe burta si pe coapse razand ca nebunii. Astfel de interventii de bun simt sunt intotdeauna salutare pentru evitarea unor situatii tensionate, dupa cum spunea si un ministru de-al nostru de externe referindu-se la rolul statelor mici si mijlocii in politica mondiala.
- Tii, bata-te sa te bata, nea Gorune! ii spuse cu ochii in lacrimi unul dintre voiosi. Ca bine mai nimerisi. Vina sa te pup!
Organul evita cu severitate buzele rasfrante ale interlocutorului si cu un ochi versat analiza campul de lupta. El observa cum un grup de cetateni imbracati sumar tinea ca ostatici pe alti doi cetateni intinsi la pamant, fara nici o aparare. Era un caz flagrant de retinere de persoane asa ca ordona ferm:
- Stai pe loc si misca la perete! Stai ca trag!
- Ma, nea Gorune, ma cunosti, sunt din cartier. Sazi frumos ca sa-ti explic.
- Gura! i-o reteza brusc omul legii. Si, vazand ca delicventii nu catadicsesc sa se execute, incepu sa-i aseze cu mana in ordine regulamentara.
Profitand de aglomeratie, cei doi agresori agresati isi recuperara jucariile si o tulira de la vesela adunare fara a-si mai lua ramas bun.
In aceste imprejurari, Gore aprecie, la randul sau, ca este oportun sa-si ia valea impreuna cu obiectele pe care le imprumutase de la Ronald fara stirea acestuia. De altfel, Roni zacea pe un scaun, tras la fata si complet depasit de evenimente. Cu intentia vadita de a intari prietenia romano-americana, Gore o intinse catre hotelul la care era gazduit proaspatul sau amic, avand de gand sa verifice pe viu conditiile de ospitalitatea pe care oamenii de afaceri din turism le ofera vizitatorilor de peste hotare.
In aceleasi momente, dar in alta parte a Craiovei, imperturbabilul MM era scuturat de groaza dupa ce, din inalturi, se prabusi ceva peste el. Uriase conjuratii sau teribil de nefericite concursuri de imprejurari determina prezenta neinfricatului MM in cele mai periculoase locuri din lume. Concret, acum el se afla pe fundul unui camin de canalizare din Craiova, iar asupra sa a navalit in mod cu totul si cu totul intempestiv fugarul Fedia, picat de la inaltimea trotuarului, dupa ce lovise masina lui Abdulah.
Dupa ce isi inspectase masina, Abdulah constatase cu nemultumire ca una dintre roti este pe geanta si cazuta intr-o groapa. Asa ca pornise hardughia, cu gandul de a o extrage din acel loc si de a-i face depanarea. Avea o indelungata experienta la volan. Vazuse multe accidente rutiere in care masinile loveau pietoni. Dar niciodata nu vazuse un pieton accidentand o masina. De aceea ramase stupefiat atunci cand, din parcul Mihai Bravu se iti o huiduma de om care in pas gimnastic se repezi in TIR-ul ce tocmai se pusese in miscare, il pocni scurt, dupa care disparu ca inghitit de pamant. Abdulah frana brusc si sari din cabina cu inima stransa, privind cu ingrijorare pe sub multele perechi de roti. Nimic. Nimic de vazut. Din departare veni la el, pe aripile vantului, un vaiet slab.
Nu avea bietul om de unde sa stie ca, in fuga sa disperata din calea celor doi ucigasi platiti, Feodor Pavlovici Petrov o luase in goana pe niste strazi slab luminate. Ocolise biserica Madona Dudu, cotise catre Agronomie, dupa care se repezise glont intr-un parc intunecos ce i se aratase ca o insula de siguranta. Plonjase in intunericul salvator continuand sa fuga ca un disperat. Asa ca nu vazuse masina lui Abdul desprinzandu-se din groapa in care MM isi plangea soarta. Omul tamponase frontal masina, dupa care cazuse in spinarea bietului detectiv pe orificiul proaspat eliberat.
Astfel incat MM simtea o grea povara pe umerii sai greu incercati de vitregiile soartei. Cu cateva secunde in urma ii trecusera prin minte cate-n luna si-n stele si isi retraise intreaga existenta, pana cand o puternica lovitura ii bumbacise teasta trezindu-l din motaiala. Asta era chiar culmea! Nu mai are omul putina intimitate nici macar in caminele de canalizare!
Dupa ce se lovise frontal de magaoaie si simtise pamantul fugindu-i de sub picioare, Fedia, in schimb, avusese parte de o cadere destul de scurta si pe moale.
- Oi, oi, oi, grohai opresorul lui MM. O pereche de bocanci isi lasara amprenta pe fruntea plina de ganduri a detectivului. Fara a zabovi prea mult, rusnacul isi facu vant si iesi la suprafata pamantului. In fata sa se inalta mastodontul de care tocmai se lovise. Motorul era pornit. Urca in cabina, cu o singura miscare o arunca afara pe Ali, ce se lafaia pe scaunul din dreapta si facu precipitat manevrele de plecare.
- va urma -
Caliru si Miniadi
spusa de Miniadi si ilustrata de Caliru
de: Monica Dima
Gogoseala
Mie (adica miniadi) mi-e frica de furtuni, de tunete si trasnete si fulgere.Si lui Caliru ii este la fel de frica.
Noua (adica Miniadi si Caliru) ne este teribil de frica de furtuni.
Si primul gand care mi-a venit mie a fost sa fiu impreuna cu Caliru, sa stam ascunse sub patura si sa mancam gogosi fierbinti, presarate cu zahar vanilat. Si am fi pufnit si zaharul s-ar fi raspandit peste tot,
ne-ar fi umplut narile si ar fi fost peste tot umed si lipicios...
Asa ca mai bine ar fi fost sa stam culcate pe burta sub pat si sa le mancam acolo... chiar daca am fi auzit mai tare tunetele spargandu-se in urechile noastre. Da, da macar am fi fost amandoua. Poate ne-am fi imbratisat. Si ne-ar fi pufnit rasul ... ce atata lipiceala,
ce atata gogoseala....!?
de Luminita Corneanu
Imi place sa mananc, fara sa fiu o gurmanda. Imi place sa mananc pe chefuri, asa cum imi place sa citesc: o zi Kafka, alta Dimov, alta Lucian Boia, alta cutare carte de teorie literara (acum, de exemplu, recitesc cu pasiune �O teorie a secundarului� a lui Nemoianu), alta revista Dilema (veche, of course!), favorita mea absoluta, sau amestecat, Catavencu � Manolescu � Hrabal, sau Mozaicul � Andrei Cornea � Dan Sociu. Asa si cu mancatul: lapte, mere, carne de pui, peste, salate de tot felul, rosii, castraveti, banane, compot, dulceata, ciocolata, prajituri, branza de oaie, cas, iaurt, in cele mai aberante combinatii, cu care familia mea s-a resemnat in decursul timpului, la cele mai absurde ore (3 dimineata e un moment tocmai bun, dupa mine), in ciuda protestelor alor mei, treziti in miez de noapte de zgomotul de farfurii si tacamuri, care uneori mai scapa si pe jos. Spre deosebire de citit insa, de la care nu ma pot abtine, de la mancat ma pot abtine. Cum zicea Siddharta al lui Hesse, postul e un bun exercitiu de vointa (daca nu-i gasesti un scop mai inalt), care merita incercat macar din cand in cand. Punctul meu slab: dulciurile, a caror lipsa ma poate scoate din casa in miezul noptii ca sa dau o fuga pana la colt dupa o ciocolatica mica-mica.
de Geta HANNA
Eram in concediu in North Queensland , deja satula de restaurante si decisa sa ma dedic unui stil de viata sanatos cu cit mai multe deplasari in pas grabit pe linga orice sursa de ispita culinara. Zis si ...DES-facut deoarece ispita era chiar linga usa . Pe coridorul stil veranda al hotelului in care locuiam noi, locuia si o colonie de furnici verzi . Intelept si constiincios cazate in frunze rasucite cu multa truda si pricepere intr-un fel de trabuc sigilat la cusatura .
Le-am admirat verva cu care munceau , le-am admirat siluetele decorate cu cite un pintec sticlos-verzui ca picaturile de roua.
Apoi a venit timpul degustarii . Presarate in salata , presate in sandvisuri...un gust acrisor ca de lamiie .O lamiie cu proteine, insa. Imediat m-am gindit ca furnicile verzi pot suplini si lipsa de bors si macris care intotdeuna m-a siciit aici in Australia ori de cite ori vroiam si eu cite o ciorba asa ca pe la ...olteni. In consecinta ,lucrez la patentarea ideii in rindurile comunitatii romanilor din Sydney.
Daca de mii de ani furnicile verzi au constituit sursa de vitamina C si proteina pentru aboriginezii australieni si de citiva ani restaurantele "posh" in Australia incaseaza preturi piperate pt mincaruri acrite cu furnici ,de ce nu ??? De ce nu si ciorba de potroace cu furnici ?
Fragmente de pe un forum culinar
de Andana Calinescu, autoare si a ilustratiei
Una din inventiile gastronomice aduse de Luli era numita Ochi de pisica spre marea bucurie a copilasilor nostri ..
zahar 250 grame/intra in ratie/
2 oua .. /aici personal soacra-mea draga de ea,
ce ma sustinea in fata sotului meu, responsabil grijuliu cu aprovizionarea/
Cele patru ingrediente puse pe bain marie pana se facea o pasta omogena
se amestecau cu:
100 grame cacao/cea mai buna era o realizare daca o aveai...dar ma rog o gaseai/
100 grame nuci macinate/stam rau de tot si acum cu nucile astea au ajuns
300 000 kilogramul... poate incercam cu nucile gasite intr-o carticica noua,
se cheama nuci macadamia.. hala aferim..de pe la aborigeni .. /
7 linguri zeamil/gata v-am luat ..cine mai stie ce este zeamilul sa ridice mana sus..zeamilul era pufos si alb.. un praf din porumb se pare si puteai face pentru copilasi cateva prajiturele usoare si gustoase ..o budinca de mere chiar imi iesea pe bune si cu merele taiate bucati translucide care luceau precum chihlimbarul, insiropate in zaharul topit ..o vremuri ..v-ati dus cu zeamil cu tot../
de Gabi RUSSO
emotie, ingerasi pentru cateva ore. Barbatii cuminti, abia au atins paharul.
Porcul a fost taiat de Craciun, asa cum trebuie. Masa festiva. Alb-albastru. Flori. Ne-am infruptat cu totii din carnatii proaspeti, cotlete, jumeri, sangerete, pateu. Sarmale banatenesti, mari si dulci,
Sarmale secuiesti - mici si aprige, iuti. Supa de pui, de aur, cu taitei de casa.
Eu la torturi/prajituri, pregatite de Ilonka neni, nu am mai ajuns, epuizata. Trei tavi mari. Si cozonac. Si kurtos-kalacs. Alex s-a sacrificat si in numele meu si poate isi aduce el aminte ce era..., ca au fost facute de dragul lui.
Unul dintre comeseni, insarcinat cu bautura, s-a ridicat si a grait: "ce doriti sa beti: whisky sau tuica secuiasca?" Raspuns unanim, nu
S-a toastat pentru prietenie si revedere.
Salata de fructe a lui Alex, cu fructele si condimentele aduse in traista din Orient.
Dupa miezul noptii ne-am schimbat hainele si am iesit cu totii in Piata Unirii, langa fantana. Copiii au primit focuri de artificii. Tipete de placere.
A doua zi bis. A treia zi bis.
Jambonul (stang sau drept?) ne asteapta in octombrie, atarnat la Lovrin,
in sat, pentru (alt) bis.
* * *
Daca ati vedea voi dezmatul nostru de vineri sau sambata dimineata, cand avem ocazia sa mancam impreuna in liniste!
Alex se intoarce devreme de la cumparaturi, cu bunatatile proaspete aduse de la diversele pravalii. Mirosurile (the fumes) urca din pungutze si ma fac sa-mi pierd cumpatul (care nu are drum mare de facut pana a se pierde): sunca de Praga sau cu usturoi, cas, branzeturi moi gen brie (pour moi), pestisorii afumati (pour moi), jumeri de gasca (pour nous), gogosarii, ceapa
rosie sau verde, sucurile de fructe (pour lui). Apoi o bucatica de ciocolata (pour lui) si un ceai (pour moi). Alta data salamul de Sibiu (adica, pardon, Pick), alti pestisori (murati, tot pour moi), tot gogosari, tot ceapa verde sau rosie, sau murata, cascavalul (pour lui). Alta data omleta cu bacon (tot cu ceapa etc, pour nous). Diametru: 23 cm. (pentru cei tipicari. :-)
* * *
Spre stupefactia lui Alex, care nu poate intelege obiceiurile mele, daca-mi pui in fata o tava cu prajituri/tort si una cu ardei copti, aleg pe-a doua, fara sa stau pe ganduri. El scotoceste in dulapuri seara dupa o ciocolatzica, un gem, un compot sau bomboana fondanta (la care eu fac frisoane de sila), eu deschid frigiderul dupa o felie de salam, sa-mi inchei frumos ziua cu miros de usturoi.
Daca dau de miros de afumatura sau de-un peste, uit si de mama si de tata, nu mai stiu sa socotesc (calorii). Si daca are si ceva 'iarba' (salata, nu grass, Dragoshe) pe langa, si mai bine. Utilul si placutul devin una.
Foto Alex RUSSO
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)
va aparea pe 1 iunie si va vorbi despre ...
copilul din noi,
despre eternii parinti,
privind fotografia mamei din albumul de familie