|
|||||||||||
|
Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei
http://destinatii.liternet.ro
de Marius Dobrin
ALISOONA
Radu Ilarion MUNTEANU
"Rade iarasi primavara"... Ce cantec frumos a compus Ciprian Porumbescu si cum a fost el confiscat, asa cum s-a intanplat si cu "Trei culori", care cu versurile originale este un adevaratimn national. A fost in firea comunismului sa ia forme familiare si universal acceptate, p ecare apoi sa le perverteasca, sa le goleasca de sens, ba chiar sa le compromita.
Reconstructia formelor, reconsolidarea fondului, iata provocarile pe termen lung. De maine incepand. Azi e 1 mai. Rade iarasi primavara...
Cristina DOROBAT-docri
Silvia SOLOMON
Cristina DOROBAT-docri
(Mirajul listelor)- V-",
Vlad SOLOMON
de ALISOONA
Nu mai stiu ce s-a intamplat de 1 mai in anii mei tineri si cei maturi. Din moment ce nu mai am amintiri, inseamna ca nici n-am prea mai participat la aceasta sarbatoare muncitoreasca.
Ce mai tin insa bine minte sunt defilarile de 1 mai din copilaria mea cea mai frageda si mai apoi din anii cand eram pioniera.
Defilarile la Sibiu aveau loc pe traseul : Str. Magheru (in dreptul Liceului "Gh. Lazar" se formau coloanele), P-ta Republicii (ulterior P-ta Revolutiei si acum, cred, P-ta Mare), Str. N. Balcescu si se incheiau pe fostul bulevard al Victoriei.
Cand eram foarte mica, bunicul meu era sofer de camion la "Sibiana", fabrica de lapte si produse lactate din Sibiu. Tin minte ca odata, la defilare, m-a luat cu el si, ca sa vad si eu mai bine ce se intampla, m-a asezat pe umerii sai. Privind cu ochii de copil atmosfera aceea sarbatoreasca, mi se parea totul fascinant : atata lume frumos imbracata la un loc sau in diferite uniforme sau in port popular, atatea camioane, tractoare si alte motoare impodobite, atatea culori, atata galagie si vitalitate si explozie de bucurie in soarele frumos de primavara, baloane colorate cat cuprinde, dintre care aveam si eu voie sa-mi aleg unul-doua, inghetata servita cu clestele acela rotund si facuta acasa la producator, din lapte si cacao si vanilie si fistic, totul natural si nu din prafuri (niciodata in viata, mai apoi, nu am mai mancat o inghetata asa de buna ca in acei ani!)...si nugat si covrigi crocantzi de Sibiu si tzitronada si oranjada si alte delicii la toate colturile de strada. Pentru mine totul era atunci fascinant si incitant. Chiar si posibilitatea de a ma putea rataci in aglomeratia aceea pe strazi altfel cunoscute, doar fiindca eram micutza si zidita de jur imprejur de adultii uriasi care se calcau intre ei pe picioarepe cand eu ma simteam in pericol de a nu fi observata. Chiar si aceasta traire era pentru mine o aventura. Si-mi placea.
Liviu Ovidiu PENEA
Mircea NASTASIE
Oana MEA
Matei BITEA
"Ce amintiri directe ai tu legate de 1 Mai ?"
Mai apoi, cand eram ceva mai marisoara, cam in primii ani de scoala primara, tatal meu lucra la Cultura si locul lui era in tribuna oficiala. Atunci aveam voie si eu, pentru scurt timp, sa urc si sa vad de sus defilarea. Era pentru mine cel mai impresionant tablou sarbatoresc. De acolo puteam
Cand eram pioniera, participam ativ la aceste defilari de 1 mai si de 23 august. In mintea mea ele se suprapun acum intr-un mod destul de confuz. Ceea ce tin foarte bine minte este emotia crescanda pe masura ce coloanele noastre aliniate se apropiau de tribuna: oare uniforma statea corect pe mine, cravata rosie atarna simetric prin inelul de plastic, oare pantofii nu se prafuisera, oare eram aliniata cum trebuie fata de ceilalti colegi? Cand eram langa tribuna, deja inima batea de mai-mai sa-mi sparga pieptul.
Ce bucuroasa eram si mandra la vederea tatalui meu acolo sus !
Cam asta e...Totul este insa cam vag in memoria mea... Da, in acei ani '60-'70, atmosfera comunista in cadrul clasei muncitoare era
mai destinsa, inca se mai gasea prin magazine si prin piete tot ce trebuia si inca din abundenta, muncitorii erau inca multumiti: locuri de munca si salarii sigure aveau cu totii si de aceea nu-i durea nici gura sa strige sloganurile cu pricina pe la defilari si nici mana sa-l voteze iar si iar pe Ceausescu... Ce a urmat cu timpul, incet dar sigur, s-a vazut si simtit din plin. Pana la disperare.
...Iar in aceste timpuri de extaz muncitoresc, cei mai valorosi romani zaceau, sufereau si se stingeau in inchisorile comuniste.
Asta nu mai puteau ochii mei mari de copil sa vada si nici mintea mea nu avea cum sa stie, fiindca in tribuna oficiala de la 1 mai nu se vorbea despre asa ceva...
de Radu Ilarion MUNTEANU
Un film si un exces de zel au pus capat educatiei mele comuniste. Cum incurcarea unor benzi mnemonice pusese capat, cu circa 10 ani inainte, educatiei mele religioase, m-am pomenit, la varsta dracusorului cu manteluta rosie din schita neneiancului, liber ca doagele unui butoi pe care aruncarea cercurilor il fac sa nu mai fie butoi.
In masura in care exista copaci care, in stadiul de puiet, au nevoie, o perioada, de arac, iar aracul copacului uman e un exoschelet ideologic, eu am beneficiat de la varsta lui Dick Sand de toate avantajele si de toate dezavantajele autonomiei spirituale. Si, pe cale de consecinta, mentale. Faptul ca trei ani mai tarziu am ales nesilit de nimeni fizica e, in perspectiva de acum, o consecinta logica, ineluctabila chiar. Numai ca humorul imanent face ca aceasta logica sa se fi exprimat prin intermediul celui mai copilaresc criteriu: dintre facultatile bazate pe matematica si pe fizica, oricum alt cadru era in afara discutiei (singurele care ma scuteau practic de eforturile de a invata ceva pentru admitere) programa era cea mai redusa. Mai putin de jumatate din cea de la Poliethnica. Non multa, sed multum.
Dar s-o iau de la inceput. A face, la inceputul anilor 50, educatie religioasa, unui plod, era riscant. Ca sa numai vorbim ca primum vivere functiona brutal, desigur cu unele fluctuatii dincolo de harta sociala a epocii. Fluctuatii conform carora mediul meu familial era receptat de puternicii locali ai vremii, un cocktail din pegra, trimisi ai centrului si cativa oameni relativ cumsecade, ca fiind resturile unui nucleu de dusmani ai poporului. Oricat ar fi fost totusi aceasta educatie ultima grija a celor trei femei din jurul meu, nu le fusese, se vede, cu totul indiferenta, caci ma pusesera sa memorez o suma de rugaciuni. Pana-ntr-o seara in care� am incurcat benzile memoriei si, in loc de inger, ingerasul meu� am inceput darz alta poezie: unu, doi, trei, patru, cinci� Femeile, grupate in doua generatii, si-au inabusit bufnitul in ras dar au decis, tacit si ferm, sa inceteze a ma obliga sa memeorez oricare alt text venit din directia aia. Mai exact m-au lasat cu totul de izbeliste, pe plan spiritual, Pastele si Craciunul capatand un centru de greutate nu neaparat laic, dar accentuat familial. Ceea ce m-am trezit, multi ani mai tarziu, ca imprim, la randul meu, ca idee-forta, in propria mea familie, in alta epoca si totusi aceeasi� de pe totusi alta pozitie sociala, una egal de ferita de pericolul lipsei de mijloace, cum fusese mediul meu familial, la vremea acelei copilarii, cat si de pericolul, nu mai putin pernicios, al integrarii in sistem.
Dar dincolo de derizoriul plin de haz al incetarii scolii mele de duminica, lipsita, de altfel, de orice carlig, fara Becky Thatcher, confuzia benzilor avusese, am realizat mult mai tarziu, o semnificatie simultan simbolica si formatoare. A fost, de fapt, o pecete. Cand am realizat? Cand am citit pentru a 3.14-a oara celebrele cuvinte ale lui Pitagora: totul e numar. A fost nu atat o confuzie, cat o alegere. Cu totul inconstienta: am ales intre a cere ajutorul unei instante transcendente si a-mi folosi propria minte, pe linia acelui limbaj universal care e muzica matematicii. In ce masura fiecare individ are simultan o traiectorie asa de coerenta si posibilitatea constientizarii ei, fie si pe ultima turnanta a vietii? Am fost eu, oare, ales pentru a fi plasat intr-un grup minoritar al celor constienti de coerenta propriului destin, sau un important procent de egali, cu linii de viata cel putin la fel de coerente, e prea preocupat de a implini destinele ca sa resimta tentatia de a strapunge
Pana la a ajunge, insa, la subiectul acestei file, fie-mi permis sa notez ca libertatea castigata de memorie prin degrevarea de textele educatiei religioase a absorbit, in mai putin de un an, dupa doar doua lecturi in care-mi valorificasem proaspata achizitie a cititului, deprinsa de unul singur, textul poemului eroic Dan, capitan de plai. Ca m-am trezit a-l sti pe de rost fu partea pozitiva a experientei, cea penibila fiind urmarea stupidei mele cumintenii, mai puternica decat simtul ridicolului, caci ma lasasem purtat prin zirkusul catorva familii, cea a vitorilor mei invatatori y compris, ca elefantul aritmofon, sau ca minunea regeasca. Episod la urma urmei absolut neglijabil, din punct de vedere al devenirii mele intelectuale, daca nu m-ar fi pecetluit inca de atunci ca bun in grad, la rangul de capitan. Nu-i asa, draga Ariel?
Hm� capitan perpetuu, avansat uneori temporar la gradul de colonel, ca sa-mi intre-n capatana ca n-am de ce sa ma astpet sa-mi scrie oarecine�
Acuma nimeni dintre cei nascuti dupa 89 nu trebuie sa-si inchipuie o dihotomie conturata, aici comunistii, dincolo poporul. Tocmai asta era grozavia, comunistii lasau pe seama poporului sa le faca toata treaba, fiecare celula umana era client de zaharel si de bici si folosea zaharelul si biciul asupra altei celule umane. Doamne, ce geniu, Christian Huygens! Fiecare punct material atins de frontul de unda devine la randul lui centru de oscilatie. Numai ca fizicianul olandez nici nu banuise extensibilitatea ideii sale. E adevarat ca m-au facut pionier printre ultimii din clasa mea, find premiant, dar nu pentru ca cine stie ce activist ar fi decretat ca elevul nu merita aceasta cinste, ci
Tovarasii isi propusesera, insa, sa recupereze timpul pierdut si in saptamana imediat urmatoare primirii in UTM am fost cooptat intr-un grup de colege pentru un instructaj saptamanal, la raion. Probabil ceva pe linie de pregatire ca rezerva de cadre, drakku stie. Oricum, desi aveam sa ma intalnesc abia din toamna urmatoare, in alt orasel, cu primele cursuri de marxism de-a binelea, asa numita economie politica, am recunoscut instantaneu gustul de rumegus al limbajului instructorului, un baiat in fond cumsecade, poate chiar lipsit de talentul de a redacta denunturi� ca, de altfel, de orice alte talente. Dar gustul de rumegus nu putea fi decat de natura sa-mi stimuleze simtul competitiei, doar noi fi mai prost ca taranca ce turuia in limba de lemn din onoranta functie de secretar UTM. Serioasa ca un mollah doctorand in gandirea ciuce. Limba de lemn avea logica ei formala, putea, adica, fi exprimata sub forma de numere, deci putea inlocui orice rugaciune, inclusiv cea a
Din grupul celor 3-4 colege de instructaj (fa-ma, Doamne-un bob de mei si m-arunca-ntre femei), era una a carei inteligenta ascutita si bataioasa ma intrecea in inaderenta de fond la cursurile de educatie revolutionara, una mai toanta si plina de elan, fiica de ceferist, deci genetic dedicata muncii cu gura, secretara cu propaganda si, in sfarsit, o unguroaica, de a carei sex-appeal eram indeajuns de idiot sa nu fiu constient, dar care, ca unguroaica, era imuna la orice demers persuasiv. Un frumos buchet al sfintei diversitati din gradina lui Dumnezeu. Cum care Dumnezeu? Ala, ala pe care studentul ce intra la examenul de marxism e conjurat sa-l ajute a fi combatut. Ce credeati?
Din perspectiva coerenta de acum, e clar si net ca un clanaret ca era scris in stele ca, mai curand sau mai tarziu, sa aleg din nou armonia muzicii numerelor in locul acestor alte rugaciuni, de-a dreptul uscate, catre clasicii marxismului, sa nu ne pierdem directia. Dar a fost meritul excesului nefast de zel al tembelului de instructor politic, ca divortul meu de marxism sa aiba loc pe o falie asa de neta, sclivisita, cum spun betonistii, in jargonul lor.
Era o duminica in care crapau mugurii, poate si lui ii dadea inima ghes sa se dea rotund fata de buchetul de adolescente, in timp ce al doilea mascul din sala facea laborioase si sofisticatre calcule tactice, la care din colege sa apeleze sa duca acasa stirea ca el ar cam ramane la meci, echipa locala a raionului se lupta din greu pentru evitarea retrogradarii din divizia A, cu mai tarziu celebrul Niki Dumitriu pe post de vedeta locala. Asa ca-l auzii ca prin vata pe tovul palid cum intra sa braconeze pe terenul care ma pasiona temeinic inca de atunci:
Pai mai tovarasi, sa va dau un bun exemplu de cat de importanta e constiinta revolutionara treaza, poate veti da mai multa atentie cursurilor. Toata lumea vorbeste in oras de filmul asta, Muntele, ca-i asa, ca-i pe dincolo, chiar si, nu mi-e rusine sa recunosc, colegi de-ai mei, de la comitetul raional. Ei, si ce mi-am zis eu? Ia sa ma duc la film, sa vad ce-i adevarat si ce nu, la urma urmei e un film imperialist, nu-i
Si sa va mai mire, domnilor presedinti, ca nici eu, care eram cu juma de gand la meci, nici colega cea cu minte sclipitoare, ci tocmai unguroaica placida si indiferenta ne propuse, cu ochii negri stralucitori, sa riscam a ajunge acasa cu alt tren si sa mai ramanem in orasul de resedinta de raion, sa vedem filmul? Nici toanta care era secretara cu propaganda nu fu in stare sa faca pe spargatoarea de greva si apoi, de ce sa nu-i dau si ei beneficiul indoielii, poate se bucura in sinea ei sa calce macar odata riguroasa disciplina de partid dintr-o familie ceferista. Ica (pronuntati Ito) a facut ce-a facut si s-a aciuat langa mine, ba m-a si luat de mana la secventele de tensiune, cand crevasa se deschide sub pasii lui Christopher Teller, fratele nesabuit al personajului lui Spencer Tracy. Dar eu eram asa de fermecat de ce vedeam, ca si daca as fi fost gagicarul liceului, si tot n-as fi observat. Ba chiar uitasem ca intrasem in sala de cinema ca sa aplic creator dialectica marxista. Si, nota bene, cu ere geologice inainte de a-mi forma conceptul de Spencer Tracy. Dar nu trebuie sa insist, doar stiti cu totii ce film a fost Muntele. Baremi cand, in lunga secventa finala, Batranul Santiago, tragand din greu sania cu cadavrul fratelui sau, mai greu decat avea sa traga scheletul pestelui urias in la fel de celebrul film dupa Hemingway, arunca toata onoarea salvarii nu striu caror supravietuitori ai avionului prabusit pe munte, in spatele fratelui mort, care plecase vesel si lacom, la inceput de film sa ciordeasca oarece din epava, am izbucnit in plans, imun la vecinatatea colegelor, ba imun si la plansul lor, cu stransul degetelor mele in pumnul convulsiv al unguroaicei cu tot.
Straniu, dar deloc ciudat, am parasit cinemaul, in soarele de april, veseli nevoie mare, intr-o complicitate pudica, iar pe tren am sporovait complice, la distante astronomice de instructajul politic si de propaganda capitalista. Iar aceia dintre dumneavoastra, care aveti conceptul de meci de fotbal, vor fi, sper, lejer uimiti ca uitasem de chinurile echipei locale, care a si picat, de altfel, peste doua luni, din divizie.
Rozalia
de Silvia SOLOMON
In fiecare an, inainte de marile sarbatori Pesach si Rosh Hashana, se organizeaza festivitatea de "Haramat cosit" (inchinarea paharului), festivitate la care Bruno, marele director, ne spune cateva cuvinte de felicitare si se schimba urarile de rigoare. Asta a fost pe 12 aprilie.
Deci trebuia sa ma pregatesc, nu foarte tare, dar nu poti apare in fata sefilor oricum, asa ca pe 11 aprilie telefonez Simonei , coafeza mea deosebit de modesta dar cu maini de aur. OK, vino cand vrei, nu-i nicio problema.
Am deci rand la 16:30, ajung direct de la servici, nu mai este nimeni la ea, ma ia imediat sa-mi vopseasca parul si deodata intra ..... Nu stiam atunci cum o cheama. Se aseaza intr-un fotoliu, incepe sa rasfoiasca o revista, apoi se scoala , isi ia din sacosa un mar mare, incepe sa-l manance cu pofta, se scoala iar, cauta iar in sacosa (se vede ca a facut cumparaturi), scoate un set de sampoane..., citeste ce scrie pe eticheta, spune coafezei ca vrea sa-si vopseasca parul in nuante si ii arata in revista de pe masa exact ce vrea.
Incepem sa vorbim, intreb eu:
-Spune-mi ce mananci de esti atat de slaba, eu oricat de putin as manca, nu reusesc sa dau jos un gram.
-Doua feli de paine pe zi, miere si multe mere.
-N-am sa intreb cati ani ai, dar ai un aspect de invidiat,
-Nu-i asa ca se vede ca am inceput sa imbatranesc, am 48 de ani.
La televizor, la ora asta Simone o urmareste cu coada ochiului pe Odetta, eu spun ca nu-mi place, Simone, marocanca, cum nu-ti place esti doar romanca, a, uite si ea e romanca. Doua romance, vorbisem pana atunci in ivrit, incepem sa amestecam si putin romaneste, de unde esti, din Baia Mare, a, da am fost odata la Baia Mare, Vida Geza, esti de mult timp in tara, de cinci ani, mai sunt inca evrei la Baia?...
Aici intervine Simone:
-Silvia, ea nu e evreica, e "ovedet zara"-muncitoare straina.
Am ramas tablou, vorbea un ivrit care ar fi facut de rusine pe multi.
-Cum ai reusit sa inveti atat de bine limba?
-Am venit la inceput la o familie cu 5 copii si asa am invatat.
-Ce ai facut in Romania, ce meserie ai avut?
-Am fost sora la casa de copii.
-E greu la atat de multi copii
-A nu, acum lucrez numai la o doamna singura, e foarte cumscade, imi plateste foare bine, 1000$ pe luna, plus cate 100 de shekeli pentru dumunica. Merita efortul, am baiatul student la Cluj, la Mecanica, trebuie sa termine, sotul meu a murit in septembrie, era bolnav de inima, stiam ca asta ii va fi sfarsitul, toti ai lui au fost bolnavi de inima, dar nu credeam ca el se va termina atat de repede, mai vreau sa lucrez aici un an, un an si jumatate, sa termine baiatul...
-Acum imi dau seama, dup accentul tau, ca limba ta materna nu-i romana, ci maghiara, nu-i asa?...Atunci iti urez Paste fericit, cred ca mergi la biserica,
-Nu la Ierusalim, o sa mergem la Tel-Aviv...
-Spune-mi cum te cheama, ca sa stiu , data viitoare cand ne intalnim, cum sa-ti zic...
-Ma cheama Rozalia, Roji.
-Sarbatori fericite, Roji, hag pesach sameah, Simone.
Agentiile de presa au transmis:
Antena3, 18 aprilie 2006
http://www.antena3.ro/
index.php?left_choose=ext&id=11807&ext=1
Doua romance si-au pierdut viata in urma atacului sinucigas comis luni la Tel Aviv, �n Israel. In atac au murit noua oameni si peste 60 au fost raniti.[ .... ] Atentatul a fost revendicat de gruparea terorista Jihadul Islamic. Aceasta a difuzat o inregistrare video in care este prezentat autorul - un palestinian de 21 de ani, care sustine: �Vor mai fi si alte asemenea actiuni, cu voia lui Allah."
Printre victimele teroristului sinucigas, se numara si 2 persoane de cetatenie Romana,care lucrau in Tel Aviv.
Boda Piroska in varsta de 50 de ani
Bisania Rozalia in varsta de 48 de ani
(Mirajul listelor)
de Vlad SOLOMON
(continuare din Pasager/07)
Imagini din Muenchen
(colectia autorului)
Vorbeam de liste, de mailuri...poate tocmai absenta fetei, a expresiei, a tonului vocii, misterul din jurul numelor vorbitoare, suscita curiozitatea. Cand am primit mailurile lui DE, mi-a atasat si o poza, arata aproape ca in copilarie. I-am trimis si eu o fotografie de-a mea, nu sint de loc fotogenic, pe cat de relaxat stiu sa fiu in viata, pe atat de incordat apar in poze, parca as fii inaintea examenului de anatomie. Cind DE mi-a trimis un nou mail, dupa conversatia cu C., m-a intrebat: -Good vibrations? I-am raspuns evaziv, orice 'da' sau 'nu' ar fi fost o inexactitate... DE mi-a scris ca ar dori mult sa ne revedem, in Germania, la Paris, la Bucuresti, si eu voiam sa-l reintalnesc, nu numai pe el, am multi prieteni din trecutul apropiat si indepartat, cam peste tot in Europa si in USA ( unde n-am fost niciodata, sper sa ajung in curind - asa, cel putin, am planuit). Intrand pe listele de internet iti faci noi prieteni, unii raman virtuali, pe altii reusesti sa-i cunosti in timp. Pe Daniel nu l-am vazut de multi ani. Si mi-as dori sa-l revad, fotografiile nu-mi sunt suficiente.
Dar revin la DE, doar despre el vorbeam, nu? Ah, uitasem sa va spun un amanunt, profesia de stomatolog iti da ocazia sa cunosti oameni din toate domeniile, dar niciodata nu am amestecat cratitile. Am o pacienta care are o functie inalta la El Al ( societatea de zboruri Israeliana). Dupa cum presupuneti, in perioada sarbatorilor e mare aglomeratie, Israelul se goleste, se pare ca suntem foarte plimbareti. Si Pesach-ul se apropia, bine ca rezervasem locuri pentru Paris din timp , de mult nu vizitasem orasul- lumina, de-abia asteptam sa hoinaresc pe marile bulevarde, cum spune cantecul. Apoi mi-am amintit de P., amic de veche data, locuieste la Karlsruhe, nu departe de Paris. A, da, Wolfgang, e din Starnberg, nu departe de Muenchen, deci aproape de Paris...
Voiajul la Paris mi-a picat perfect, voiam de mult sa vizitez si zona muntzilor Harz ( Harzgebirge), sa ajung la Goslar, de acolo la Gottingen, Muenden, Kassel, poate si la Nuernberg, Wurzburg, Augsburg, Konigsschlosser - castelele lui Ludwig, nu departe de Muenchen, la doi pasi de Paris.
Bineinteles ca nu incetasem sa fiu participant palid pe Rom-Jews, imi placea din ce in ce mai mult dialogul, incepusem sa povestesc, spre bucuria lui Adrian Boldan, ca voi face Sederul la Ierusalim, la fratele prietenei mele, familie religioasa, apoi am anuntat ca dupa Seder plec la Paris si in Germania, deci in perioada respectiva am rugat sa fiu pus pe no-mail. O soprana de coloratura, Edelina Stoian, m-a invitat, daca ajung la Muenchen, sa ne intalnim la un pahar de vorbe ( mai tineti minte expresia?). Sigur ca treceam prin Muenchen, evident ca voiam s-o cunosc pe Edelina, doar toate drumurile duc la Paris. Imediat dupa Louvre, o voi coti spre dreapta, traseul era gata facut, o vacanta pe cinste.
-- Alo, Linda, poate te va surprinde de ce te deranjez, am nevoie de ajutor, am rezervat bilete pentru Paris, de-abia astept sa vad Turnul Eiffel, poti sa-mi gasesti doua locuri pentru Muenchen? Stiu ca avioanele sunt pline, as vrea sa-mi revad vechi colegi, sa
-- Nici o problema, maine dimineata anulam Parisul, vei avea locuri pe El Al, doar n-o sa zbori pe aripa avionului.
-- Alo, M., traseul s-a schimbat, niente Paris, plecam in Germania, s-o intilnim pe C., au trecut peste 30 de ani, trebuie sa o revad, stii de cat timp ma gandesc la ea. Iar tu, tu vii cu mine, intai intalnim prieteni, apoi facem o excursie de neuitat .
-- Stiam ca nu vei renunta, ce bine, abia astept sa o cunosc, cred ca esti grozav de emotionat, dar nu-ti fa iluzii, nu vei regasi fetita de la 14 ani. De atatea ori v-ati ratat, ati pasit pe drumuri paralele, a venit timpul sa inchideti un cerc.
Va povesteam de mirajul listelor, de comunicatie, de prieteni vechi, despre pasiunea mea pentru strudel, in Germania il gasesti peste tot, e atat de gustos, merita savurat la fata locului.
A doua zi, intrand pe lista Rom-Jews, am cerut celor doi moderatori, Daniel si Adrian, sa fiu pus, dupa Seder, pe no-mail. Apoi, dupa ce am stabilit exact zilele si etapele, bucurandu-ma ca voi trece pe la magazinele Tchibo ( de cafea), unde gasesti fel de fel de minuni , iar eu, credincios, nu rezist minunilor si golesc magazinele de obiecte utile si inutile, am inceput pregatirile expeditiei spre Duesseldorf. Am telefonat tuturor prietenilor si am fixat datele si locurile de intalnire.
Apoi i-am telefonat lui C. N-am gasit-o. I-am lasat mesaj, ca voi ajunge intr-o Duminica. Pe 14.4 primesc un e-mail de la C., ma astepta...
In aceeasi zi in care am ajuns la Muenchen, am cunoscut primul personaj al listei Rom-Jews, incantatoarea Edelina Stoian, m-am intalnit si cu prietenul meu Wolfgang, stomatolog din Starnberg, am mers toti patru ( caci si M. , prietena mea, era cu mine), la restaurantul "Mario", italian, e restaurantul meu preferat in Muenchen, imi place cam tot ce gatesc ei, de la pizza, la fructele de mare, pestele la gratar, filetul in sos tartufat, chiar si salatele lor au gust si nu-i usor sa gasesti rosii cu gust in restaurantele din Germania. Dar va vorbeam de Edelina, aveam cateva cunostiinte comune, mi-a povestit despre ea, eu despre mine, am barfit putin si personajele de pe lista, mi-a dat si alte amanunte despre liste, pentru mine acest univers fascinant era o noutate, chiar si azi ma mir cum dialogheaza intre ei, oameni din tari diferite, la ore diferite. A gasit imediat un limbaj comun cu M., care era destul de uimita de " intoarcerea mea" la dialogul in limba romana, de cautarea unor vechi prieteni, despre care nu-i vorbisem niciodata. Cu Edelina vorbesc din cand in cand si la telefon, ne mai vedem cu ocazia calatoriilor mele prin Germania, scrie reportaje extraordinare, difuzate la radio Europa Libera, unele le citesc, cand le reda pe una din listele ( ca au devenit mai multe) pe care particip azi.
Cunoasteti autostradele din Germania? Sint excelente, poti zbura cu 150 de km. la ora, fara sa simti soseaua, asa ca drumul intre Stuttgart si Duesseldorf nu trebuia sa-mi ia prea mult timp. DE mi-a telefonat la mobil, vrand sa stie cam cand ajung si daca avem timp sa facem o plimbare la Koeln, sa-mi arate catedrala. Dar, ciudat, desi imi place sa conduc in viteza, VW-ul mergea cu 90 de km. la ora, incetinisem , cautand parca sa ajung cat mai tirziu, de ce oare, asteptasem cu atata nerabdare revederea cu DE si cu C., mai ales cu ea, acum, deodata, totul mi se parea absurd, fara rost, dupa 30 de ani, ce-i voi spune, ce-mi va trezi privirea ei mereu banuitoare, probabil aceeasi din Cismigiul copilariei mele, cand , in spatele liceului Lazar, dupa sarutul de adolescenti, m-a privit in unghi de 45 de grade, parca suparata, dar si uimita de propriul ei curaj, adunandu-si respiratia, ritmica si sacadata, care-mi suna in timpane ca Bolero-ul lui Ravel, pe care l-am pus chiar acum la DVD-ul de la computer, in timp ce va povestesc despre mine, C., liste, sosele ce ma duceau spre orase din Germania, atat de asemanatoare intre ele, la prima vedere, dar ascunzand atatea mistere, cum de nu simt nici o repulsie, doar am luat interviuri supravietuitorilor Holocaustului, de aici a plecat totul, de pe teritoriul acestei tari, atat de ordonata, atat de curata, cum de s-a putut intampla, oare ar putea sa se repete, probabil ca da, oricand, imi scria cineva, de curand, despre "firescul" desfasurarii evenimentelor, din aproape in aproape...
Aici, in Germania imbelsugata in rauri, paduri, lacuri, castele, eu, fiu de evrei supravietuitori ai Holocaustului, venind dintr-o mica tara arsa de soare, macinata de razboaie, tinta permanenta a atacurilor din presa Europeana, parcurgeam, parca in slow motion, traseul Stuttgart - Duesseldorf, la capatul caruia ma astepta o farama din trecutul meu, imagini suprapuse din Romania si Israel, balconul blocului Spicul, Rishon LeZion, presentimentul, timpul care se oprise, aveam peste 51 de ani, dar in jurul meu dansau figuri din trecut, semne de intrebare, o frica inexplicabila, hotelul Ibis , care ma astepta, din cand in cand telefoane de la DE, nu pricepea de ce dureaza atat, cand cred ca voi ajunge, oare ne vom vedea doar la cina, ce restaurant prefer, pai tot unul italian, nu conteaza, principalul e ca ne revedem...
de Mircea NASTASIE
Unu� mai bun, ca pretext pentru o petrecere in stil proletar, nu se putea pe vremuri. Ar mai fi fost 23 August, dar era prea torid si transpirai in autobuz. Pe de alta parte mie chiar imi place luna mai. Aceasta luna mi-a inspirat urmatorul
Poem neterminat
E mai, dimineata-nfloreste senina,
Inspir cu nesat nori de praf si benzina�
Dupa cum se observa, aceste versuri au fost zamislite pe parcursul deplasarii autorului pe �Rocada� Craiovei in timp ce marsaluia optimist (ca orice om al muncii in ziua de luni), acum vreo 20 de ani, catre citadela electrotehnicii romanesti transformata actualmenete in cosmarul celor doi-trei salariati ramasi sub conducerea celor cateva zeci de directori de pe platforma.
Se spune ca oamenii iubesc foarte mult luna in care s-au nascut. Eu ador luna mai de care ma leaga cele mai puternice amintiri. Ziua mea de nastere este pe 9 mai asa incat , in copilarie, mi-am sarbatorit toate zilele de nastere prin cimitirele patriei depunand coroane de flori alaturi de ceilalti pionieri intru pomenirea eroilor antifascisti, antinazisti si antihitleristi.
Revin la ziua de 1 Mai si voi enumera motivele pentru care o asteptam cu nerabdare (nu pun la socoteala perioda studentiei in care toate zilele erau libere si nu ma preocupa calendarul sarbatorilor oficiale). Iubeam ziua de 1 Mai deoarece:
1. Era zi libera.
2. Era ziua solidaritatii internationale a celor ce muncesc.
3. Era zi libera.
4. Este ziua in care, elev fiind in clasa patra, am defilat batand toba pionereasca in fata tribunei oficiale si, in vacarmul festivitatilor, nimeni nu a observat ca nu tineam ritmul
6. Este ziua in care, elev fiind in clasa a cincea, deplin maturizat politic, am defilat interpretand la acordeon cantecul �1 Mai� al lui Ciprian Porumbescu spre distractia colegilor de clasa a caror constiinta politica cam lasa de dorit.
7. Era zi libera.
8. Era ziua in care aveam locul rezervat in Parcul Poporului, pe iarba de sub doi pomi, langa tablita pe care scria �Nu calcati pe iarba�.
9. Era zi libera.
10. Petreceai distractiv si instructiv timpul asteptand cu orele la cozile imense de la mici si bere. Evident, aceste cozi aveau si ele ceva festiv, fiind cu mult diferite de banalele cozi la tacamuri sau lapte. Si nici nu era nevoie de cartela, adica era la liber.
11. Era zi libera.
Sa mai zica cineva ca nu era mai bine inainte!
de Oana Mea
Niste carpe rosii, galbene, albastre, cu esarfe asortate, impartite intr-un colt al salii de sport, pe grupe �gandite� dupa statura si sex. Si tenisi albi, chinezesti�Maica-mea ma avertizase sa nu care cumva sa imbrac �toalele� alea inainte de a le spala. Repetitiile le faceam in �civil�.Ne harjoneam suficient de mult incat sa aducem la disperare instructorul, asa, cu o perseverenta ironica, ca un abur de refulare. Cristina, o fata zurlie, dintr-o clasa paralela, se amuza copios intorcandu-se invers decat primeam comanda, ramanand in picioare cand tremuia sa ne ghemuim, sa-si balangane mainile in contratimp si cate si mai cate nazbatii. Au renuntat la �serviciile� ei, iar daca a fost amenintata cu nota scazuta la purtare, nu i-a pasat. A fost ca-n bancul cu Bula care a dat ca exemplu de pasare crocodilul si tovarasa
Se baga, la alimentara mare din complex, carne. Oua, ness, ciocolata, banane, smochine, parizer, nuci pralinate la cutie, detergent, hartie igienica.
Era apa calda toata ziua. Nu se opera curentul.
Te rugai sa nu ploua.
La picnic, pe malul lacului, am pescuit prima data.. Stateam pe mal si trageam cu ochiul la cam ce scoate fiecare din desaga, fiecare cum s-a �descurcat�.
Maica-mea se �descurca.�. Am inteles tarziu de ce carnea era impartita in fasii lunguiete, cand am vazut-o pe Tanti F. cum scoate din jurul braului pungi cu halci sangerande. Mi s-a facut sila. �Mai, fata, dar o spal, o fierb, o trec prin foc, ce-ai? Pune mana si mananca, nu ma mai amari Era mai bine sa stai, ca alti copii, la coada?�
Pestisorul era mic si transparent. L-am scos din carlig, am inchis ochii si mi-am dorit bicicleta, apoi l-am azvarlit in apa.
Am crescut eu si fara bicicleta.
Trenul era plin. Harmalaie in compartimente si pe culoare. Nu cumparam niciodata billet, ne intelegeam cu nasu�. Deveneam dintr-o data prieteni cu totii urmand o �traditie� ciudata, cu plaja neinceputa, cu mici pe terasa de langa �casa scriitorilor� , cu cantecele si dansul pe malul marii, cu bancuri si glume, cu Tineretea noastra vie nestingherita de lozinci� Programul era stiut. Il repetam an de an de 1 si 2 Mai
de Matei Bitea
www.fotomat.ro
Eu locuiam langa Combinatul Siderurgic pe atunci. Saream gardul si ma duceam la tata la lucru, ma uitam ce face, facea vesnic acelasi lucru. Apoi ma duceam la joaca. Pe vremuri Resita era un adevarat oras, asa cum l-au lasat austriecii cu imperiul lor atat de hulit, dar care, de fapt, a civilizat Banatul si Ardealul.
Imi aduc aminte ca, pe locul unde este acum pasajul subteran de sub combinat, era cinematograful ARTA. Langa acesta era o parcare, unde se adunau toate carele acelea alegorice, camioane umplute cu lozinci uriase, cu machete impresionante din polistiren si scandura. Dupa o zi din asta de 1 Mai, m-am dus sa ma joc acolo. M-am suit prin camioane impreuna cu prietenii mei din copilarie. Unul dintre acestia, Costel, va deveni mai tarziu politist. Dar, pe atunci, mi-era prieten foarte bun si ma jucam in curtea lui, peste drum de casa mea.
Partea proasta a fost ca ma imbracase mama cu o camsuta deschisa la culoare, nu mai stiu, alba sau galbuie, cu pantalonasi negri, deh, era zi de sarbatoare. Toate hainele erau pline de sange. Cand am ajuns acasa, cu o batista pusa in cap, intr-o incercare disperata de a opri hemoragia, dupa ce mi-a fost pus un pansament, am luat o mama de bataie.
Dupa cum stii, pe atunci nu erau atatia detergenti, care se intreceau in a scoate cele mai frecvente pete. Asa ca mama, banuind cat va avea de spalat, in ciuda ei, mi-a tras o chelfaneala pe care o tin minte si azi.
Asta este tot ce mai tin eu minte despre 1 Mai. Despre 23 august, parca, tin minte mai multe... Dar ce importanta mai au? Eu unul, ma bucur ca nu mai sunt astfel de sarbatori. Si asta nu pentru ca m-a cotonogit mama intr-o zi din asta.
Am pus prietenilor mei o intrebare simpla:
"Ce amintiri directe aveti legate de 1 Mai?"
Si raspunsurile au inceput sa vina. Sunt cele de mai sus, care au fost de dimensiuni mai mari si cele de mai jos. Ele ofera cu toatele o imagine destul de cuprinzatoare a acelor timpuri pe care le-am trait noi. In functie de varsta fiecaruia, se desprinde stratul istoric reflectat. Imaginile pe care le-am atasat sunt mai vechi decat propriile noastre amintiri.
M-au surprins reactiile a doua prietene aflate de multi ani in Occident. "Care 1 Mai?" Ele au disociat intre 1 Mai din comunism si 1 Mai din lumea libera. Ele au avut sansa de a vedea amandoua fetele ale acestei sarbatori. Fiecare suntem marcati de ceea ce am trait. Afland ceea ce au trait altii ne reinterpretam pe noi insine. Si poate ca imaginea devine si mai clara.
mai mare, ma duceam la mare/ a fost un frig!!!! / da' am facut baie in mare...
am fost la mare cu mama cu tata si cu bogdan./ si era pentru prima oara in viata lui/ si era cam ceata / si intreba mereu: da' marea unde e?/ si noi incercam sa ii aratam tarmul... apa la mal....
si iar intreba.../si cand am ajuns pe plaja... si a vazut asa mult nisip.../ a luat in pumnii sai mici...
si inaintea sa era alt nisip.../ si mergea la ala.. lasa pe asta din maini sa-l ia pe ala din fata..
si asa mereu...
Cami
1 mai cand am plecat la mare chiar daca benzina era cartelata si nu aveam decat 20 de litri..si a fost problema, dar pana la urma am ajuns acasa (cu tot cu "maricica", daciutza noastra vrednica, dupa care am si plans de
despartire cand am vandut_o :)))...)
Monica
Ehe, au trecut ceva ani de atunci, atunci ca si acum lumea iesea la iarba verde pe Valea Prahovei sau Teleajen (spre Cheia) sau fugea sa prinda primul val de sezon turistic la mare. In afara de 1 mai sarbatorit muncitoresc in unele cazuri, pe metereze, sincer nu prea imi mai aduc aminte multe. Doar cantecele de slava la adresa celui mare si tare, la adresa partidului, si un film patriotic. Dar asta nu era nimic deosebit.
Dan
sarbatoare imbibata de comunism
Luminita
De 1 Mai... Mergeam in parc...sau ne vizitam prietenii... Dar nu am simtit niciodata un mare entuziasm in aceasta zi... In general nu prea organizam nimic special.
Ica
Amintirile mele (despre 1mai) sunt vagi, poate alta data le voi spune, sunt nesemnificative, oricum. Nedeile din sat mi-au lasat amintiri mult mai frumoase si cu parfum de epoca. M-am tot gandit de ce n-am amintiri vii legate de aceasta sarbatoare. Stiu de ce. Pentru ca nu mi-a placut niciodata. Aglomeratie sordida, parade umane obositor si exasperant regizate ( obligativitatea de a participa la repetitii cu multe saptamani inainte) muzica zgomotoasa, parcul transformat in picknic. Inca odata realizez ca memoria mea este pozitiv selectiva. Retin numai ceea ce mi-a placut, a fost frumos, din trecutul meu. Restul se estompeaza, eclipseaza ca in spatele unui geam mat
Irina
n-am... 1 mai era ziua in care ei mergeau la mare la 2 mai si pe mine nu ma lasa tata.
Andreea
Monica
Te referi la anii comunisti? sau la oricare 1 mai?
Sofia
putine ..ignorare totala..doar poate un 23 august cu cei de unde lucra mama si unde erau fizicieni proaspat intorsi dintr-o excursie in Tibet ...erau destepti.. foarte tineri foarte frumosi si jucau sah pe tot traseul ..un sah micut tinut in mana..alt 1 mai stiu ca am stat in casa si mi-am tricotat un pulover..amintiri festiviste n-am... sorry..
Andana
Cand eram mai mic ma impresiona foarte mult defilarea. Lume multa, zarva mare, fanfare, pancarte, portrete,
baloane, etc. Cand am mai crescut imi placea ca mergeam cu ai mei undeva in mijlocul naturii (chiar
daca uneori era numai pana in padure la Bucovat). Iara student fiind aproape de fiecare data am fost pe
litoral.
Mihai
Xenia
mama imbracata frumos,eleganta si zvelta si tinara,eu si mai eleganta si cu fund� in par si cu sosete trei sferturi si cu balon in mina si cu narcise si ffffffffff vesela
mi-a placut intodeauna 1 mai
Sanda
In legatura cu 1 Mai am doua amintiri marunte dar extrem de vivide . Acel fel de amintiri din bolta hrubei in care ne refugiem pe vreme de furtuna .
Prima amintire este legata de o fetita suficient de mica ca sa poata calatori pe umerii tatalui ei , agatata de un manunchi de baloane multicolore , navigind o mare de capete cu fete zimbitoare ,flori, drapele, cintece, pancarde. Si pentru ca tatal meu era un om neobisnuit de inalt pentru tinutul nostru, eu eram fetita la cea mai mare altitudine si atit de fericita incit ...intreaga parada era in cinstea noastra .
A doua amintire este legata de o fetita suficient de mare ca sa poarte cravata rosie de pionier , ca sa poata marsalui pe picioarele ei in parada de 1 Mai . Si pentru ca inima
Geta
Au fost mai multe... 1 maiuri. C�nd eram copil, mergeam "la padure" o ramasita a Deli Ormanului pe malul Vedei (o alta ramasita a Padurii Nebune mai este la Draganesti Vlasca) la traditionala festivitate urmata de un mic
si-o bere (pentru noi, copiii, Brifcor).
Pe urma, �n studentie, 1 mai era la mare, pe unde apucam. Costinesti.
Apoi, 1 mai s-a cam bagatelizat si nu a mai �nsemnat dec�t o zi libera oarecare.
Cristi
PRIN CATACOMBELE CRAIOVEI
Stranii si vesele aventuri prin maruntaiele Craiovei
de Mircea NASTASIE
SE AMANA PENTRU NUMARUL URMATOR DATORITA INSUFLETIRII DATORATE ZILEI DE 1 MAI...:)
va aparea pe 15 mai si va vorbi despre ...
bucate
pantagruelic
delicatesuri
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)