|
|||||||||||
|
dor de drum
de Marius Dobrin
Primavara a venit la ridicarea de cortina a unei dimineti.Ne-am trezit cu decorul schimbat. Verdele crud domina ziua, albul domina noaptea. Albul florilor de visin.
De cand astepam culorile astea, de cand asteptam sa pornim la drum. Un drum prin iarba, un drum sub soare. Cineva a tesut minutios planul, precum dantela, acum e in Palma de Mallorca. Altcineva s-a bucurat ca micul cires plantat anul
trecut a iesit din iarna cu mugurii sai indrazneti. Dar pe scena vietii apare uneori si cate o surpriza.
cu mirodenii,
cu delicatesuri si bunatati discrete
Ana DOINA
Marius DOBRIN
Gabriel RECHITEANU
de Ana Doina
Gara de Nord. Sub cupola de sticla afumata ma intampinau graba calatorilor, ecoul ca dintr-o scoica al vocilor, anunturile indescifrabile ale megafoanelor, scrasnetul rotilor, forfota pasilor. Mirosul de abur, cenusa, praf si metale incinse se lipea de nari, intra in piele, sub unghii, in par. Ghemuiti pe saci de canepa dormeau cu gurile cascate copii cu obrajii patati de fructe; soldati asezati pe geamantane colturoase de lemn fumau nervosi; domni si doamne se umereau cu valize mari de piele stranse in curele; cate o batrana imbrobodita impingea pe peronul lunecos un cufar
inca la datorie dupa secole de calatorii; grupuri de tarani carand rate galagioase in custi de sarma se buluceau la usile stramte ale vagoanelor; precupete balansand pe cap cosuri uriase isi unduiau agale soldurile prin multime; muncitori obositi motaiau rezemati de stalpii de sustinere; un betiv dormea naruit pe jos printre bilete vechi, mucuri de tigara, hartii murdare, ziare rupte; de sub constructii precare de valize in miscare hamalii strigau sa li se faca loc, in timp ce mecanicii de tren ciocaneau rotile locomotivelor si ale vagoanelor facandu-le sa vibreze ca pe niste timbale.
Lumina avea aceeasi culoare si ziua si noaptea, dar de intors ma intorceam numai noaptea. Plecarile erau in zori, noaptea era pentru intoarceri. Pana si azi mi se pare nefiresc sa plec la drum seara sau sa ma intorc de la drum ziua. De aici, unde traiesc acum, toate avioanele transoceanice pleaca noaptea, de intors se intorc ziua. Poate de aia mi se pare ca nu sunt acasa, vin si plec la ore la care nu se vine si nu se pleaca in universul obisnuintelor mele
(Mirajul listelor)- IV-",
Vlad SOLOMON
Oana MEA
Marius DOBRIN
Gy�rfi-De�k Gy�rgy
Alex RUSSO
IRAEL
Cristina DOROBAT-docri
-II-
Mircea NASTASIE
Diana SIMIONESCU
Anda CALINESCU
Foto; Tom Kinter
Cand ajungeam in fata blocului, intunericul parcului delimitat cu precizie de luminile ferestrelor si ale felinarelor parea misterios si ademenitor. Abia atunci mi se facea dor de aleile lui, pe care le stiam piatra cu piatra inca din copilarie si la care nu ma gandisem nici macar o secunda in timpul absentei. Holul blocului mirosea a ceara si petrosin, a vopsea, a detergenti si a o suta de feluri de mancare. Liftul, vesnic scaldat in lumina chioara, absenta si impersonala a unui bec golas, imi oferea din mica lui oglinda lipsita de luciu prima imagine a revenirii. Eram obosita, mereu obosita, cu cearcane, ciufulita, prafuita, si eu ca si orasul, ca si gara, ca si drumurile pe care le strabatusem pentru a ma intoarce. Inca inainte sa deschid usa ma intimpina aroma tutunului de pipa amestecata cu cea a paginilor de carti vechi si noi din casa, auzeam tacanitul masinii de scris, vocea mamei raspunzand la telefon sau sporovaind cu cate un vizitator ocazional. De cum
intram, ma repezeam la chiuveta din bucatarie, puneam gura la robinet si beam, si beam, si beam de parca nu bausem de cand plecasem. Mama sau Poly strigau la mine ca nu-i frumos, ca nu asa se bea, frate-meu ma lua peste picior ca ce maniere, taica-meu exclama exasperat ca m-am salbaticit, dar, veseli ca venisem acasa teafara, trageau de mine care incotro sa le povestesc unde fusesem, ce facusem, pe cine vazusem, iar eu nu ma puteam satura de apa. Nicaieri in lume nu e apa ca la Bucuresti, apa ca acasa.
De la fereastra camerei, in timp ce povesteam ba eu, ba ei, cei ce imi asteptasera venirea, despre cate se petrecusera in absenta mea, priveam afara catre lacul cufundat in intuneric, strajuit de salbe de felinare si strazi pe care din cand in
cand mai trecea cate o masina, se mai opintea cate un autobuz.
Credeati ca va iert? Nu va iert, duc povestea pana la...nu chiar pana la capat, sa am si ce sa va povestesc la anul, pe o lista cu 400 de membri, 5 moderatori, 2 cenzori si o comisie de planificare a mesajelor.
(Mirajul listelor)
de Vlad SOLOMON
(continuare din Pasager/06)
Dar vine un impuls telepatic si-mi apare in fata ochilor fetita de 14 ani, cea care ma privea mereu banuitoare, apoi o domnisoara de 18 ani, frumoasa de nu o puteai privi in ochi, ma ia de mana, ma conduce spre telefon, eu fastacit dau sa fug, dar aud o voce poruncitoare --TELEFONEAZA! Si vad cum mana ia aparatul, degetele formeaza singure numarul, tremur tot, textul invatat pe de rost dispare, sper ca linia sa fie ocupata, nu e, suna, poate am gresit numarul, precis nu va raspunde nimeni, cum incep?
- Alo, pronto, ce mai faci, poate are ceva pe foc si s-a rezolvat, toata camera se invartea in jurul meu, da, trebuie sa ma mut, apartamentul asta nu are stabilitate, parca sunt pe un ring de dans, siiiigur m-a confundat cu altcineva, de aia a spus s-o sun, doar n-a fost mai nimic, ce inseamna primul ei sarut, azi e altundeva, gata, renunt, am destule de facut- dar vocea lui C., ca in urma cu peste 30 de ani, aceeasi voce, aceeasi intonatie, sunt cu ea in covorbire ireala, e pe linie, e ea...
Nu stiu ce i-am spus, cred ca m-am balbait, ea raspundea monosilabic, parca se bucura, parca disparea, nu imi mai amintesc nimic, doar taceri, taceam cu ea la telefon, taceri intrerupte de fraze neutre, tot ce-mi pusesem in plan trecuse pe alta planeta, stiu ca i-am dat numerele mele de telefon, apoi cateva date seci, Cismigiul se departase, si Rishon LeZion, si orologiul din piata mare care indica orele 15.30, mereu aceeasi ora, nu mai eram acolo, nici eu, nici ea, acum Duesseldorf si Kiriat Ono, respiratii sacadate peste Alpi, hipoxie, ameteli, brusc - liniste, convorbirea se incheiase deja de cateva minute, dar eu priveam acelasi punct pe perete.
- O.K. mi-am spus, am facut-o si pe asta, acum ne intoarcem la datorie, am o gramada de pacienti, toata obsesia asta, poate trebuie sa consult un psihiatru, oare i-am dat e-mailul meu, acum sunt pe lista Rom-Jews, stiu sa scriu mai repede , de ce sa-i scriu, e altundeva, timpul a stat in loc doar la Rishon LeZion, au trecut atatia ani...
Vineri e zi scurta, multi se plimba, eu lucrez, pana la 13.00. De obicei imi fac ultimele targuieli, ajung acasa pe la 14.30, intrerup toate aparatele de telefon si fax-ul, ma bag in pat, iau ziarul, citesc citeva randuri si adorm, pina la 19.30 cel putin, sa recuperez orele de nesomn din cursul saptamanii. Dar in vinerea aceea, a doua zi dupa convorbirea tacuta cu C., m-am culcat, tot la aceeasi ora, dar nu am scos telefonul din priza, tot nu asteptam sa ma sune nimeni. Tocmai terminam de citit pagina de sport, cand a sunat telefonul, la capatul liniei, de dincolo de Marea Mediterana, vocea ei...
Priveam tavanul, numaram punctele, tavan cam de mult nezugravit, receptorul la ureche, C., glasul ei - alergator la Olimpiada, fraze sacadate, ritm de samba, vorbea o romaneasca fara accent, brusc caldura, atata caldura in vocea ei, hei, parca n-au trecut atatia ani, unde ne-am pierdut sau oprit, sunt aici, langa tine, privirea ta de 45 de grade...
Acum nu mai erau taceri, ne inundam cu povesti, amintiri, evenimente traite in toti acesti ani, de ce-uri, intrebari cu si fara raspuns sau directie, marturisiri incomplete, Cismigiul revenea, si primul sarut, parca a fost in spatele liceului Lazar, in orice caz in Cismigiu, poate pe aleea scriitorilor - nu, a fost la tine pe terasa, intr-o seara cand priveam impreuna Cismigiul,- m-am gandit la tine in ultimele luni, erai ca o obsesie, nu ma puteam debarasa de ea, - si eu, am vorbit de mai multe ori de tine, in societatea mea de prieteni am povestit ca ai fost primul meu sarut, am spus-o cu naturalete, multi te cunosc in zona asta, il stii pe P., pe DE, pe...si iar despre noi, copii in Bucuresti , apoi prin 72 in Rishon LeZion, ne-am intalnit sau nu, dupa vederea trimisa de tine? - sigur, tin minte unde stateai, pe parintii tai, - tatal meu a murit de
stiu de ce n-am facut-o, a trecut atata timp...
Am stat la povesti vreo ora, cred, poate mai mult. Si am hotarat sa ne scriem, emailuri, acum eram mai priceput, doar ma antrenam pe lista Rom-Jews, conversam cu fantome, ce frumos e internetul, parca traiesti alaturi de oamenii-nume care vorbesc intrebati si neintrebati. Nu imi mai amintesc, stiu doar ca am mai vorbit de cateva ori la telefon, despre viata noastra de zi de zi, despre Israel, plecarea ei in Germania, cotiturile din viata mea, cariera, despre mai tot, dar, mai ales , despre intalnirile noastre, de ce s-a intrerupt filmul de doua ori, nu stiam raspunsul, nici ea, nici eu.
In acea vineri dupa amiaza, din care imi amintesc fiecare punct privit , nu am mai adormit, ziarul de vineri a ramas necitit, C. era prezenta peste tot , in jurul meu, stiam ca trebuie sa fac ceva, eram atat de tulburat, incat am fugit la bucatarie, mi-am facut o cafea tare, si am adaugat o lingurita cu...sare..
-Vlad, esti nedormit, ce s-a intamplat, ti se rostogolesc ochii, parca nu esti tu, da-i drumul!
-N-o sa ma crezi, am gasit-o pe C., mi-a telefonat si ea, am vorbit o ora, parca a stat timpul in loc, s-a oprit orologiul din piata mare...
-Chiar nu-mi vine sa cred, s-a bucurat ea, de luni de zile imi vorbesti de C., parca ai intuit ceva, povesteste-mi cum v-ati regasit.
Si intre felurile de mancare, din care abia ciuguleam, ii povestesc prietenei mele despre Daniel, despre DE, lista Rom-Jews, telepatie, Duesseldorf , ce am simtit si cat de ametit sunt de situatia ireala in care pluteam.
-Cred ca trebuie sa va intalniti, neaparat, si cat mai curand, ar fi pacat sa nu va revedeti.
-Nu prea vad cand, doar plecam in curand la Paris, ea nu mi-a spus ca are de gand sa poposeasca pe-aici, nu am stabilit sa ne si vedem, cand va fi, va fi, au trecut atitia ani doar...Doar daca...ai vrea sa renuntam la Paris, sa plecam in Germania, poate la Muenchen, ma revad si cu alti prieteni, cu Wolfgang, poate cu P., cu DE, apoi facem o excursie in locuri nevizitate inca.
-Nu crezi ca ar trebui sa o intalnesti singur? Aveti doar atatea amintiri comune, un capitol neincheiat, e al vostru.
-Hai sa uitam de toata povestea, plecam la Paris, asa am hotarat, asa ramane, nici nu sunt convins ca ar vrea sa ma revada. Si oricum, cu sarbatorile astea, nu mai sunt locuri de zbor. E o copilarie, m-am prostit la batranete.
-Bine, pana la desert ai timp sa-ti schimbi ideea.
Desertul a fost foarte gustos, o placinta cu mere, amintea de strudelul din Austria, dar si de placinta pe care o facea bunica mea.
Nu v-am povestit cat de mult imi place placinta cu mere. M. a invatat sa o faca special pentru mine. Multe lucruri s-au schimbat in gusturile mele culinare, am perioade cand vreau numai feluri italiene, alteori sunt un client fidel al restaurantelor de peste, mai ma apuca si nostalgia mancarurilor romanesti (nu si mamaliga, sa nu o vad), ador bucataria franceza, dar placinta cu mere, sau strudelul raman la loc de cinste. Sunt in stare sa temin 5 portii, fara sa-mi dau seama. In seara aceea am mancat , cred, vreo 7. Iar ideea, ideea mi-am schimbat-o de 10 ori.
- va urma -
de Oana Mea
dimineata pe langa ferestrele largi, ramase, ca din senin, neimpartite in compartimente de butic. E mare si in vitrina e pus un trunchi. Unul fara sani, pe care este asezata o haina insailata, fara maneci, bleumarin, cu urme de creta alba. Cel cu sani se zareste printre perdelele transparente si orarul spanzurat, chiar in spatele unei tejghele. E gol. Sunt si cateva flori in ghivece de lemn, cu frunze
patate.
Am intrat din curiozitate. Nu e nimeni, de fapt, n-am vazut pe nimeni
niciodata acolo, doar ca acum, pentru intaia oara, am observat ca nu-i lacatul pus. Miroase a praf, a podele de ciment umezite.
Astept. As fi vrut sa am ceva de croit, sau de cusut, de stramtat, ma rog, sa fac ceva pentru croitoria asta uitata.
Mi-am intepenit privirea pe trunchiul de femeie si am incercat, in putinul timp ramas pana la ivirea croitorului, sa ghicesc marimea sablonului. Uf, nu m-am priceput niciodata la asa evaluari. Metrii,
centimetrii pentru mine sunt, chiar si neridicati la patrat, ca un roi de
albine. Despre cub ce sa spun? Ploua torential, deodata. Mi-am dat seama privind din greseala pe geam. Siroaiele fac lumina difuza si croitorul, se pare, nu-mi simte prezenta. Si chiar daca vine, imi dau seama ca nu stiu ce as putea sa-l intreb. Poate de sanatate?
E batran, imbracat in costumul la dunga, cu centimetru' de panza asezat prea stramt in jurul gatului. Nu se aude decat ploaia. Se face din ce in ce mai frig. Trebuia sa tacane o masina de cusut, sa cada pe jos foarfeca, uneori si cutia cu bolduri face zgomot, iar semnele date de creta e imposibil sa nu le auzi. Nu mi-am luat umbrela.
Imi atrage atentia, in spatele mesei-tejghea, un scaun subred, cu tapiterie uzata. Ma mut de pe un picior pe altul. Pe perete e agatata
Ma aplec, dar nu-l zaresc si nu cred c-as putea renunta tocmai acum. Pipai cu mana si-l simt rotund si lucios. Il strang in palma si ma ridic.
E batran, imbracat in costumul la dunga, cu centimetru' de panza asezat prea stramt in jurul gatului. Zambeste.
- Cu ce va putem servi, domnisoara?
- Stiti, eu. Eu. Eu as dori, daca se poate, sa-mi puneti la loc nasturele acesta cazut. Stiti, ploua si sunt departe de casa. N-as vrea sa ma patrunda ploaia prin locul ramas liber in dreptul inimii. Cat ma costa?
de Gy�rfi-De�k Gy�rgy
Dincolo de bariera ad-hoc, pe trotuar, sub streasina magazinelor, se insiruiau cersetorii. Primeau rar cate un banut, deoarece cei care intrau isi chibzuiau paralele, deoarece inca nu stiau ce vor gasi si cat vor cheltui, in vreme ce ceilalti ieseau incarcati cu plase si nu aveau cum sa bage mana in buzunar, cel mult sa le fereasca de tiganusii exagerat de obraznici.
Un zidar, proaspat intors din Italia, ii omeni cu c�te o h�rtie de zece mii. Savura toata aceasta forfota, nu ca la straini, unde targurile si iarmaroacele disparusera, deoarece toata lumea se ducea cu masina la supermarket si-si facea plinul. Inainte de sarbatori, aparusera tot felul de oferte si reduceri, care mai de care mai tentante, insa nu-l interesasera, pentru ca banii erau trebuinciosi acasa, iar marfa tot aceeasi, la preturile comparabile - ce-i drept, ambalata intr-un fel de-ti lua ochii.
La sectorul de lactate, o femeie se sfadea cu precupeata, suparata ca smantana se scumpise de la o saptamana la alta. Taranca nu voia sa lase nici un leu, preturile urcasera pana in pod, doar urmau sarbatorile si lumea trebuia sa se pregateasca pentru ele. Comerciantii abia asteptasera ocazia. Dupa ce rabdasera un an intreg, cu teama sa nu li se strice marfa, acum aveau ocazia sa-si scoata parleala. Marisera tot ce se putea mari, dincolo de limita suportabilului, intrucat stiau ca oamenii vor cumpara cele necesare mesei sarbatoresti si vor plati oricat li se cere, ca doar o data pe an e sarbatoare si atunci lumea nu se uita la bani. Coste cat o costa, numai sa nu lipseasca de pe masa.
In mijlocul pietii era un bufet, cu o fereastra ce dadea catre un pervaz inifnit de beton, plin cu halbele si paharele abandonate de consumatori. Nu existau nici mese, nici scaune, asa ca bautorii stateau rezemati de inchipuita tejghea si discutau politica, ori injurau curvele astea de femei, ori pe iuda de arbitru, vanzatorul meciului. Lumea multa, pestrita, muncitori, basarabeni, tarani, smecheri, tarabagii,
Canta, fara sa se sinchiseasca de inghesuiala:
C-asa-i romanul can' se veseleste...
Unul dintre cersetori se strecura langa el, il impinse cu umarul si-si strecura pe nesimtite, iute, mana in buzunarul omului. Betivul se scutura reflex si-si feri paharelul gol:
Ca si stejarul c�nd inmugureste...
Hotul pufni dezamagit. Fara sa realizeze ce se intampla, chefliul se chiombi vesel la tiganus si-l batu prieteneste pe umar.
- Hai mai, Gicule, nu dai inca un rand?
de IRAEL
Astazi din nou am simtit ca vine primavara.
Eram exuberanta si atrageam atentia. Cand am vazut ca si cei de la volan intorc privirea, deja am devenit circumspecta. Mereu cand cred ca sunt fermecatoare ceva nu e in regula. Acum ma controlam disperata sa vad ce e pe dos, sta sleampat, atarna. Daca n-am cumva vre-o scama aiurea sau daca tivul este desfacut. Daca n-am ramas cu vre-un bigudiu sau daca ...da! Asta era! ...ciorapul. Pe mica portiune dintre fusta si cisma lunga, ciorapul meu fin era destramat ca de o gheara invidioasa. Acum priveam tinta pe cei ce indrazneau sa admire blonda trecatoare. Le intersectam privirile gata sa spun ,,�stiu, am ciorapul rupt". Nimeni nu sesiza ceea ce eu, cu disperare, reusisem sa vad abia dupa ce iesisem in strada. Si totusi, stiam sigur, de fiecare data cand ma simt admirata, ceva nu este in regula.
Cu acest sentiment am respirat astazi, primavara.
PRIN CATACOMBELE CRAIOVEI -II-
Stranii si vesele aventuri prin maruntaiele Craiovei
de Mircea NASTASIE
Fedia, alergand pe trotuarul ce duce intr-o vale mai ocolita de iluminatul public, vazu niste magazine cu obloanele trase si o usa prin care se zarea aglomeratie. Hotari ca o carciumioara aglomerata e locul cel mai potrivit pentru a se ascunde de urmaritorii sai. Intre timp, Ronald Balairau facuse cunostinta cu inedita telefonie mobila, cu �celularele� pline de vodca proasta. Stransa. Atat de stransa incat acum, tinand de gat un tigan batran cu mustati pe oala, canta impreuna cu el: �Nu uita ca esti roman�, �M-a facut mama oltean�, �C-asa-i romanul� si �Treceti batalioane romane Carpatii�. Partenerul de vocalize al lui Roni, transpirat si sufocat, incerca sa-si freasca obrajii plini cu saliva de pupaturile impetuosului olteano-american si trupul firav de imbratisarile sale focoase. Dar sansele erau reduse, asa cum ar spune exhibitionistii care prezinta buletinele meteo la diverse posturi de televiziune. Intre timp, Gore facuse un inventar complet al buzunarelor lui Ronald, afland totul despre identitatea si preocuparile sale, precum si despre posibilitatile financiare la purtator. Veselia era generala, si pe alocuri, maresala. Pe acest fond agreabil, in carciumioara patrunsese persecutatul Fedia care le aparu ca un galigan blond, ciufulit si nadusit. Fara nici un cuvant, rusul se aseza la masa la care, cu niste ragete apoteotice, Roni il forta pe tiganul pirpiriu sa incheie in forta cunoscuta melodie �Marioara de la Gorj�. Cu mana stanga, racketul matura tot ce era in fata sa, iar cu pumnul drept batu in masa urland ragusit:
Atmosfera incinsa deveni instantaneu glaciala. Vazand ca e rost de ceva scarmaneala, puradelul ce il insotea pe batranul tigan, devenit temporar meloman, o zbughi pe usa cu o viteza pe care nici varsta si nici aspectul fizic nu o puteau anticipa.
Ali il saruta gingas pe Abdulah. Acesta conducea incruntat, preocupat, cu buzele stranse si privirea fixa.
ALAM il mai saruta o data folosindu-si la intreaga capacitate aparatul mastico-bucal in timp ce in mana dreapta mangaia cu frenezie acea parte din anatomia arabului ce facea obiectul preocuparilor sale. Barbatul gemea surd, transpiratia curgea pe el din abundenta, barbia ii tremura, iar privirea ii devenise sticloasa. Dar el nu spunea nimic si nu isi dezlipea ochii de pe drum, stiuta fiind grija soferilor arabi si turci pentru siguranta circulatiei pe drumurile publice. Asa ca opri regulamentar la semaforul de la Groapa apoi vira spre Gradina Botanica gafaind amarnic. Fata incepu sa i se contorsioneze iar gemetele sale se transformau in urlete pe masura ce Ali devenea mai neastamparata. Vaietele soferului culminara cu un solfegiu de tenor, o frana brusca,un
Dupa cum va reamintiti, MM plecase de la sediul firmei spre centrul orasului, acolo unde avea loc o importanta intalnire de afaceri. Tocmai incerca sa traverseze strada Brestei si, fiind intr-o stare sufleteasca deosebita, incepuse sa admire bolta instelata pe care zari Carul mic. Mai facu un pas si nu mai vazu nimic, dar simti o puternica zdruncinatura. Apoi zari si Carul mare, dar observatia avea loc de aceasta data de pe fundul unei gropi pe care cruda Fortuna i-o scosese in cale. In acelasi timp incepu sa auda un clipocit ca intr-o pestera dar, in loc de stalactite si stalagminte, dadu cu mana de un perete rece si umed.
Vajnicul, imprevizibilul si tenacele MM nu cedeaza niciodata in fata duritatilor vietii nici chiar in mijlocul celor mai periculoase aventuri in care este permanent insotit de recuzita sa speciala. Asa ca fara a-si piearda nici o secunda cumpatul scoase de urgenta manusile cu gheare de pisica si papucii gonflabili de telefonist incepand rapid operatiunile de urcare-salvare.
Dar, asa precum spuneam, Fortuna facu tocmai in acele momente pline de entuziasmul aventurii ca neprevazutul atroce sa se azvarle precum o fiara lihnita peste atat de incercatul MM care se trezi cu roata de la TIR-ul arabului peste calota sa craniana in timp ce tocmai efectua ultimele etape ale operatiunii de ascensiune spre seninul cerului de toamna. Azvarlit fara mila in strafundul catacombelor edilitare craiovene, MM privi naucit si cu un fior de deznadejde catre orificiul de acces blocat de o uriasa anvelopa. Intunericul era total, iar locuitorii
-va urma-
Requestat In Pace
va aparea pe 1 mai si va vorbi despre 1 mai..:) ...mincitoresc...
"Rade iarasi primavara..."
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)