Gabriela Creţan

Miserere   Doamne, cum mai plouǎ în patul ǎsta al meu, cum plouǎ şi norii cum uruie ca în ajunul Apocalipsei cina e gata - în mijlocul mesei bogate scînteiazǎ mǎnuşa însîngeratǎ a mirelui; unde sînt oare convivii cei palizi, tovarǎşi de jocuri fǎrǎ noroc, cu obrǎzare de ghips, gǎlǎgioasa lor turmǎ s-a risipit pe la alte ospeţe. Doamne, singurǎ stau în aşternutul gol şi umil ca urma lǎsatǎ de piciorul sǎracului zgîriind pe pereţi un text lacunar tablele legii dupǎ o interpolare tîrzie; îmi sfîşii cearceaful şi strig din rǎrunchi de profundis clamavi şi chem fǎclierii, dar nimeni nu se mai naşte, toţi şi-au luat tǎlpǎşiţa chiar şi mǎscǎriciul de înger m-a pǎrǎsit. Doar tu mi-ai rǎmas, histrionule trist, incoruptibil martir cu o mie de mǎşti sub care nimic nu se-ascunde - cînd le dezlegi, cu trosnete iuţi umbra ta îmi aprinde perdeaua. El vine-n cǎruţǎ de bîlci, cu tǎlpile goale, el, domnul cernit, aproapele nostru, care mi-aduce mîncarea.       [ Home ] [ Biografie ] [ Album foto ] [ Referinţe critice ] [ Cǎrţi publicate ]