Eram cu toti
pe prispa, si-asa de undeva
O voce se aude,
strigindu-ne ceva,
Venea din fundul
curtii, de jos dinspre ravina,
Ochii toti ne-ndreptaram
pe cine va sa vina.
Era pe la amiaza,
soarele dogorea
Si umbra de caldura
fetele ne ferea,
C-o cafeluta-n
mina, altii cu o lulea,
Ne-mpartasam momente
ce fiecare-avea.
In fiecare vara,
oricita treab-aveam,
Cu totii la Cojanu-npreuna
ne stringeam.
Bucurestiul e mare,
si nu ne prea gaseam,
Deci numai pe acolo,
aproape ne simteam.
Era o harmalaie,
toata lumea vorbea,
De dis de dimineata
pin-soarele-apunea,
Mai cu una sau
alta, de treaba se gasea,
Deci nimenea vreodata
nu prea se plictisea.
Tata era cel "Mare",
cu el nu se glumea,
Toti ascultau atenti,
la tot ce ne spunea,
Sandu, "Nenea cel
Mare", la noi se mai rastea,
Daca traba prin
casa bine nu se facea.
|
Jean, cu vocea-i
blinda, pe toti ne lamurea,
Niciodata, de munca,
el nu prea se temea,
Mircea, tacut din
fire, intii te asculta,
Facea tot ca la
carte, sa nu intre-n belea.
Gicu, "Profetul"
casei, pe toti ne invata,
Cind, unde, cum
si cine poate face ceva,
Cici, la fel ca
Gicu, la tot se pricepea,
Maiastra-n toate
cele, nimeni nu o-ntrecea.
Hermina, sau "Minina",
cum unii o strigau,
Era ca o albina,
si-albinele nu stau,
Cornel, cu fruntea-i
lata, sa zic cam stiti ce vreau,
Isi zice-n sine-ntr-una:"Pe
nimeni nu ma dau".
Ligia mi se spune,
si eu sint cea mai mica,
De nimica in lume
nu mi se face frica,
Desi ma lupt cu
viata cum face o furnica,
Tin fruntea-n sus
tot timpul, si nu ma simt pitica.
Si vocea din ravina
mai mult se-apropia,
Cind, ce sa vezi,
in fata era mamica mea,
Venea cu flori
in mina, culese chiar de ea,
Si-avea bratele
pline, deaceea ne striga.
Martie 1994
|
