In sensul celor aratate este graitoare si atitudinea fostului secretar general al Consiliului, dr. Eugen Blake, care il sfatuia cu insistenta pe pastorul Richard Wurmbrand (originar din Romania, unde si-a petrecut 14 ani in puscariile comuniste) sa nu mai pomeneasca nimic despre toate persecutiile pe care le-a suferit. Predicati-L pe Hristos (...), dar nu mai vorbiti de comunism ai mai cu seama nu mai vorbiti impotriva comunismului.(21)
Actiunile cu caracter pro-comunist si masonic ale acestui Consiliu, cu emblema ecumenica, nu s-au dezis nici cu ocazia reuniunilor de la Geneva din 1977 si de la Kingston (Jamaica) din 1979, unde prin manifestari adoptate, Hristos a fost absent si crestinatatea tradata. Trebuie relevat ca, sub un aspect inselator, CEB acorda ajutoare unor Biserici, dar care in realitate pornesc din aceeasi viclenie, pe care o are si Satana; iti intind o mana de ajutor ca sa te traga mai bine la fund.
Asa s-a intamplat si cu Biserica Ortodoxa Romana, care in anii trecuti a primit o importanta donatie in dolari, in ederea construirii Institutului Teologic Ecumenic, dar care reprezinta de fapt cuiul lui Pepelea in Casa Domnului. Donatia respectiva a fost acceptata cu toata gratitudinea de oficialitatea Bisericii noastre stramosesti, precum si cu agrementul Departamentului comunist al Cultelor. In acest fel, Institutul nostru Teologic, devenit ecumenic, se va simti dator sa-si dovedeasca darul primirii de oaspeti prin tot felul de predicatori si studenti adventisti, baptisti si alte secte, care se vor stradui sa niveleze cat mai bine terenul confesional care ne desparte, in vederea unirii Bisericilor. Iar prin aservirea Bisericii noastre donatorilor eretici, in loc ca studentii nostrii teologi, viitori preoti, sa combata intr-un spirit cat mai ortodox asemenea sectanti, vor trebui sa le asculte tacuti toate ratacirile.
In afara de CEB, oranizatie cu caracter mondial, exista in Apus si alte forte, mai mult sau mai putin cunoscute, care prin presa, prin conferinte si prin alte mijloace propagandistice militeaza pentru ideea ecumenismului, dar nu intr-un adevarat duh ecumenic.
Asa se prezinta actiunea desfasurata de revista religioasa franceza Catacombes si de organizatia religioasa radiofonica La Chaine infiintate in 1971 si, respectiv 1972, ambele fara aparente eclesiologice si politice si de o coloratura supraconfesionala.
Revista Catacombes combate ateismul, ideologia marxista si atitudinea comunizata a Bisericilor din Est, preconizand pentru toate Bisericile si confesiunile crestine o credinta supradogmatica si un ecumenism supraconfesional. Revista Catacombes, cu subtitlul Messager supraconfessionel de l`Eglise du Silence, este redactat cu participarea publicistica a diferiti reprezentanti ai unor culte crestine, ziaristi si scriitori cunoscuti, avand ca animator si redactor-sef pe ortodoxul roman Sergiu Grossu (aderent al Oastei Domnului), care a cunoscut rigorile puscariilor din Romania comunista.
Printr-un bogat material informatv, aceasta publicatie dezvaluie cu mult curaj persecutiile religioase din tarile cotropite de regimurile comuniste, cautand astfel sa mobilizeze constiinta occidentala impotriva defetismului moral al Bisericilor din toata lumea libera, fata de primejdia ateismului. In masura insa in acer aceasta actiune se dovedeste vrednica de apreciere pentru pozitia sa intransigenta anti-marxista, ea deviaza de la adevarata linie a ecumenismului, urmarind, peste orice orientare teologica, realizarea unui misionarism supraconfesional, independent si fara nici o subordonare eclesiologica. Ideologia heterodoxa a acestei grupari crestine, fara un Crez anume si fara o incadrare dogmatica, dupa cum apare in revista Catacombes, este pe larg expusa in cartea lui Sergiu Grossu, Nous attendons une novelle terre (La pensee universelle, 1971, Paris). Cu o atitudine polemica, autorul ataca toata institutia bisericeasca a tuturor confesiunilor crestine si militeaza pentru o Biserica supraconfesionala si lipsita de orice dogmatism. In sprijinul principiilor sale despre adevaratul ecumenism, autorul cartii citate trece cu vederea peste semnificatia dogmelor, a traditiei, a cultului si a ierahiei Biserici, precum si toate diferentierile de valabilitate harica a Sfintelor Taine, dupa cum variaza ele pentru fiecare Biserica de la o confesiune la alta, de la plenitudinea harica a unora, la pauperizarea altora sau la reducerea lor la niste simple simboluri. In mod intempestiv, el vorbeste despre un crestinism devenit o religie neputincioasa, despre un crestinism in faliment, reprezentat de o Biserica subminata, de anacronism si de involutie spirituala, despre divergente dogamtice mucegaite.
Prin ideile cu care Sergiu Grossu vrea sa reformeze Crestinismul, el pledeaza pentru unificarea tuturor militantilor crestini si a tuturor miscarilor misionare itr-un organism viu si eficace, supraconfesional care sa sfarame cliseele rituale si sa ridice peste artificialele ingradiri dogmatice o unificare spirituala a lumii intregi, avand in vedere identificarea idealurilor morale comune tuturor religiilor (...), in perspectiva unui nou pamant in care Bisericile - institutii vor disparea ca inutile.
O asemenea doctrina, prin care se face tabula rasa din orice dogme, din orice crez, din toata Traditia Biserici, din toti Sfintii Parinti si din toate Sinoadele Ecumenic, rastoarna tot adevarul Evangheliei! Caci Biserica crestina ca institutie, ierarhie si preotie, a fost instituita de Mantuitorul Hristos prin lucrarea harica a Duhului Sfant; iar aceasta Biserica Sacramentala si Sfintitoare una este, si numai aceasta Biserica, a Dreptei Credinte, nu va putea fi biruita nici de portile iadului!
A propovadui pe Iisus pentru a-i aduce la Iisus pe cei necredinciosi si a-i catehiza in cele ale credintei inseamna, in primul rand, a-i lamuri cine este Iisus si care este relatia dintre El si celelalte ipostasuri ale Sfintei Treimi. Aceasta este, de fapt, prima dogma care deschide calea intelegerii creidntei crestine. Deci fara dogme nu poate fi conceputa o credinta. Dar nu prin orice fel de criterii poaite fi considerata si inteleasa o dogma. Asa se intampla, in primul rand, cu invatatura despre Sfanta Treime, care intr-un fel este predicata in Ortodoxie, intr-un fel aparte in Catolicism, altfel a fost marturisita de Arianism, in Dochetism, in alte erezii. Si totusi Adevarul numai unul singur este si lui trebuie sa-i slujeasca crestinul.
Fara o structura dogmatica precisa nu se poate contura o credinta, iar o credinta ciuntita fara integritatea Adevarului la care se referea reprezinta o falsa credinta. Ca urmare, nu orice fel de credinta poate conduce la Adevar, caci Adevarul nu poate fi sofisticat dupa criterii subiective si dupa imprejurari ocazionale. Asadar, nici indiferent nu poate fi cum credem si nici totuna nu poate fi in care staul ne-am afla! Pentru ca fara dreapta credinta descoperita prin Duhul Sfant de la Mantuitorul Hristos, de la Apostoli si de la Sfintii Parinti, si fara plenitudinea Sfintelor Taine, nealterate, nu poate fi mantuire adevarata.
Prin propagarea unui misionarism nesubordonat Bisericii nu se slujeste cauza Adevarului si nu se realizeaza o ecumenicitate a Bisericilor crestine, ci se desfasoara o lucrare negativa de risipire si uzurpare, de falsa mantuire si de subminare a Crestinismului,prin care se sadeste in suflete orgoliul. Si in acest fel se deschid larg portile Satanei. Daca credinta fara fapte este moarta, nici faptele fara credinta curata nu au viata, caci Hristos este Viata si El este izvorul vietii. A crede in Hristos se cuvine mai presus de toate, a crede si nu oricum, caci altfel zadarnica e credinta si nici putere sfintitoare nu are. Iar Domnul spune: Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi (Ioan 6,53). Cat despre Trupul si Sangele Domnului, numai in Potirul si Tabernacolul Bisericii Sacramentale se afla ele, iar nu la ereticii de toate felurile.
Eroarea, prin care Protestantismul a lasat fiecareia libertatea interpretarii individuale a Scripturii, a determinat ruptura sa de la Sfanta Traditie, fara sa mai tina seama de Biserica si nici de felul in care s-a realizat Biserica, faramitand Crestinismul intr-o multitudine de confesiuni de bisericute si secte care s-au indepartat apoi, din ce in ce mai mult, de harul divin si de lucrarea mantuitoare a Sfantului Duh. Cat despre toti aceia care se impartasesc din asemenea credinte eretice, ei sunt ca niste puturi fara apa, ca niste rasaduri fara radacina. A iesi
_______________________________________________________
(20)J.C.Hoffman, Le Conseil Oecumenique des Eglises et l`Eglise du Silence, in revista Catacombes, Mai 1972, p.13
(21)Ibidem
