Ecumenismul si devierile lui*
Dupa cum s-a aratat in capitolul precedent, nazuinta, mult vanturata in ultimele decenii, de a se intregi Biserica lui Hristos in unitatea ei primara, infrunta inca multe piedici. Aceasta sfanta nazuinta, care numai prin lucrarea Duhului Sfant s-ar putea implini, este contracarata si de unele actiuni cu totul deviate de la linia adevaratului spirit ecumenic care constituie o primejdie mare pentru Biserica.
Intre aceste miscari ocupa un loc de frunte Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Aceasta organizatie cu caracter mondial grupeaza in jurul sau delegatiile majoritatii Bisericilor si confesiunilor protestante, anglicane, neoprotestante si ortodoxe, iar ca observatori, si reprezentanti a; Bisericii Romano-Catolice.
Consiliul Ecumenic al Bisericilor (COE, in romana CEB) dispune de tot felul de mijloace propagandistice, precum si de importante fonduri destinate pentru ajutoare misionare si scopuri sociale. Consiliul si-a infiripat existenta in 1941 si s-a constituit in forma definitiva in 1948 la Amsterdam, sub auspiciile unor mari sperante pentru intarirea unitatii crestine. Cu timpul, aceasta institutie a provocat deceptii din ce in ce mai mari si a compromis scopul pentru care s-a instituit prin felul in care a inteles sa reprezinte spiritualitatea si rosturile Crestininismului.
Pentru a-si mari autoritatea ecumenica, in anul 1961, cu ocazia adunarii generale de la New Delhi, CEB a admis intrarea in randurile sale a tuturor Bisericilor Ortodoxe din republicile sovietice si din tarile satelite. In urma acestei decizii, au patruns in cadrul acestei organizatii 75 de delegatii din tarile comuniste, iar Bisericile respective au fost primite ca membre cu drepturi depline printre conducatorii supremi ai Comitetului Central CEB. Cu aceasta ocazie, fostul arhiepiscop Nicodim, secundul patriarhului Pimen al Moscovei, si-a stabilit sediul la Geneva, iar CEB a capatat tot atunci o coloratura marxista.
Prezenta reprezentantilor oficiali ai Bisericilor rasaritene in cadrul acestei organizatii interconfesionale si internationale nu s-a putut face, dupa cum este lesne de inteles, decat cu invoirea si sub controlul riguros al autoritatilor politice si de securitate politieneasca ale statelor comuniste respective. Din aceasta cauza, misiunea incredintata delegatilor se rezuma la consemnele primite din partea acestor autoritati. Intr-o asemenea situatie, delegatii respectivi nu au mai reprezentat nici o garantie pentru cauza dreapta a Bisericilor lor, fiind nevoiti, de voie sau de nevoie, sa apere, in primul rand, punctele de vedere ale intereselor politice, ale comunismului, fiind deci niste simple instrumente ale acestui regim. Acestei tendinte nocive, resimtite de atunci in CEB, i s-a adaugat si influenta, de aceeasi natura, exercitata de delegatii americani, reprezentanti ai unor Biserici sectante, cu manifestari politice pro-comuniste.
Dupa cum mentioneaza revista American Opinion din Februarie 1970, Dr. John C. Bennet, unul din principalii conducatori ai delegatiei americane care a luat parte la adunarea generala a CEB din 1968 de la Upsala, era afiliat la 27 de comitete si asociatii sustinute si recomandate cu regularitate de presa comunista. Totodata, Consiliul National al Bisericilor lui Hristos, provenit din conventia tinuta la Cleveland de catre Comitetul Federal al Bisericilor, numara, printre cei 29 de membri fondatori principali, 11 pastori cunoscuti in mod oficial prin participarea lor la anumite fronturi si comitete de inspiratie si de incredere comunista.
Ca urmare, orice relatari si plangeri care s-au adus de atunci in adunarile CEB in legatura cu persecutiile religioase din URSS sau din celelalte tari aservite comunismului, suferite de credinciosii crestini, au fost contracarate de delegatii oficiali ai Bisericilor din Est. Toate documentele care marturiseau despre violarile libertatilor dreptului de cult si ale misionarismului, despre constrangerile perfide impuse Bisericilor respective, sau despre ateismul infiltrat cu de-a sila in constiintele crestinilor, nu au fost luate in seama ci dimpotriva, au fost clasate ca nefondate. Desi, in 1965, Consiliul a publicat cele sapte conditii pentru asigurarea libertatii religioase, totusi nu a facut nici o aluzie la nerespectarea acestor conditii in tarile de dincolo de cortina de fier si mai ales in URSS. Ceva mai mult: in 1968, conducerea CEB a refuzat, in fata a 750 de delegati din 80 de tari, sa poarte discutii in legatura cu persecutiile credintei din Est.
Pe de alta parte, pe motivul unei consideratii juridice si a unei constitutii legale, s-a refuzat admiterea in CEB ca membri a reprezentantilor unor Biserici (cele luterane din republicile baltice, aflate in exil), pentru a nu indispune delegatiile din URSS, in frunte cu arhiepiscopul Nicodim. Cat despre doleantele Bisericilor prigonite, ele nici nu au fost admise in dezbaterile adunarilor.
Sub tacere au ramas si numeroasele violari de legi privind drepturile Bisericilor din tarile respective sau incalcarile unor pacte internationale in legatura cu drepturile omului semnate de URSS si de tarile de democratie populara devenite apoi republici socialiste. In consecinta, au cazut in desuetitudine si orice intamplari bazate pe dovezi concrete din partea atator crestini persecutati, care cu pretul libertatii si al vietii isi strigau amarul suferintelor si al prigonirilor religioase din partea autoritatilor sovietice, chineze, cubaneze si a celorlalte tari cotropite de stapanirile celor fara de Dumnezeu.
Infiltrarile comunismului in CEB s-au resimtit si sub alte forme. Prin diferitele functiuni care in aceasta institutie au fost incredintate reprezentantilor Bisericilor din Est, sprijinitori ai cauzei marxismului , consiliul si-a tradat misiunea si s-a invoit sa sustina diferite actiuni politice, cu totul straine de problema ecumenismului. Pasind pe acest drum, Consiliul Ecumenic a condamnat, in 1962, actiunea unilaterala a SUA din Cuba, dara fara sa pomeneasca nimic de construirea de catre sovietici, pe acel teritoriu, a bazelor de lansare a rachetelor. Totodata, reprezentantii Bisericilor din Est si-au aratat simpatia fata de acea teorie a revolutiei privind lupta dusa de insurgentii din America Latina si din Asia impotriva guvernelor lor. Pe de alta parte, Consiliul a sustinut, dimpreuna cu 209 delegati americani, o petitie in favoarea reverendului Sloan Coffin, inculpat in SUA pentru amestec in reteaua de propaganda si incurajare a dezertarii militarilor americani din Vietnam.
Ca urmare a conferintelor de la Geneva (1966) si de la Uppsala (1968), cei 27 de membrii ai Comitetului Executiv al Consiliului - reprezentand 293 de Biserici protestante, anglicane, ortodoxe, ale vechilor catolici si ale penticostalilor - au votat, in unanimitate, subventionarea cu 200.000 dolari a celor 19 miscari de eliberare din Africa, dintre care 11 erau notorii comuniste, fara totusi sa prevada nici un mijloc de control asupra utilizarii acestor fonduri. Si dupa cum s-a aflat ulterior, o parte din aceste ajutoare au fost folosite pentru procurarea de arme. Un alt ajutor asemanator, de 265.000 dolari, a fost acordat in 1977, de acelasi consiliu in acelasi scop, pentru miscarile de aliberare din Africa Centrala. Pentru a complace Kremlinului, CEB a mai hotarat sa deschida si alte credite, intre care 252.000 dolari guvernului polonez, sub titlul de ajutor social, sau 100.000 dolari pentru dezertorii americani din Vietnam, refugiati in diferite tari.
Si in contrapunct cu aceste actiuni, secretarul general al Consiliului Ecumenic a gasit de cuviinta sa respinga ca nemotivata intampinarea din 18 Ianuarie 1972, prezentata de episcopul luteran novegian Monrad Nordeval, prin care se solicita Consiliului sa acorde ajutoare Bisericilor din URSS (Biblii si sprijin material). Acest refuz a determinat prelatul norvegian sa acuze Consiliul ca s-a alaturat persecutorilor, acordand incredere numai sefilor Bisericilor aserviti Kremlinului. Este cu deosebire tragic - spune teologul protestant J.C.H.Hoffman - ca orice persecutie religioasa de origine marxist-leninista care se produce in lume nu este luata in seama de Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Si este scandalos faptul ca acest Consiliu acorda beneficiul sau moral, considerabil de mare, prin girul dat de Bisericile acestor organizatii unor miscarirevolutionare care recurg la _______________________________________________________
*Mihai Urzica, Biserica si viermii cei neadormiti sau cum lucreaza in lume taina faradelegii, Ed.Anastasia, 1998,p.238
