Din declaratiile oficiale, intarite prin hotararile Conciliului Vatican II, se deduce cat este de obstructionata pozitia Bisericii romane fata de adevaratul duh care ar trebui sa calauzeasca o sincera dorinta de unire.
Despre felul in care este privita Ortodoxia in lumea catolica, este lamuritoare si declaratia pe care a facut-o, la Atena, mitropolitul Vasilie al Varsoviei: Pentru romano-catolicii din Polonia, prin ecumenism se intelege subordonarea Bisericii Ortodoxe omoforului de la Roma.(16) La aceeasi adunare, mitropolitul Dorotej din Praga a facut cunoscut ca in Cehoslovacia, deciziile publicate de Conciliul Vatican II referitoare la casatoriile mixte, nu sunt catusi de putin aplicate. In realitate, episcopul romano-catolic a hotarat ca valabile numai casatoriile mixte care sunt binecuvantate de un preot catolic, cu conditia obligatorie ca si copii rezultati din asemenea casatorii sa fie botezati catolici.
Cele de mai sus denota rea credinta si ipocrizie din partea reprezentantilor Bisericii Catolice; iata de ce dorinta de apropiere si de unire a celor doua Biserici crestine nu va putea fi realizata, cel putin atat timp cat slava desarta, erezia si orgoliul, vor impiedica Vaticanul sa vada Adevarul.
Pretentia pe care o au unii latini, ca unirea sa se infaptuiasca printr-o recunoastere din partea ortodocsilor a suprematiei papale si a inovatiilor catolice de credinta, inchide orice drum spre unire. In asemenea conditii, degeaba a declarat Conciliul Vatican II ca ii asteapta pe crestinii separati, cu usile deschise. Reverendul Charles Boyer intr-un articol in care comenta cartea lui Max Thurian, Sacerdoce et ministere, conchidea, in mod categoric: Dintre toate comunitatile crestine, Biserica Romano-Catolica este acea care cel mai putin se poate schimba (...) si de a carei doctrina nu se poate atinge.(17)
Unirea Bisericilor Crestine ramane conditionata mai presus de toate, de marturisirea unui aceluiasi crez, a unei aceleiasi doctrine si a unui aceluiasi cult. In vederea unirii, Biserica Ortodoxa nu poate impune ca toti crestinii sa se adapteze unui aceluiasi tipar de viata religioasa, unui aceluiasi tipic, cel propriu orientalilor. Fiecare Biserica si-a avut o experienta bine definita, s-a dezvoltat dupa un anumit specific, si-a constituit o organizare proprie, a ajuns la o anumita realizare istorica si s-a concretizat intr-o determinata cultura si manifestare asupra modului de a gandi, de a-si fauri o alta biserica, a muzica religioasa, precum si o proprie exprimare de viata, dupa darurile primite de la Dumnezeu. Unitatea Bisericii nu trebuie deci sa insemne uniformitate in exprimare, ci armonie in unitate. Ca urmare, anumite diferentieri eclesiologice, care nu sunt esentiale, nu trebuie sa constituie obstacole in calea unirii. Aceasta inseamna ca trebuie sa primeze in mod absolut esentialul, pentru a nu se ajunge la compromisuri, caci mai bun este razboiul decat o pace care desparte de Dumnezeu, dupa cum spunea Sfantul Grigorie despre arieni.
Ortodoxia considera ca ecumenismul trebuie sa insemne o revenire a Crestinatatii impartite la o constiinta teologica unitarasi autentica, o reintoarcere la substanta adevarata si nu o unire formala, de dragul unirii, printru-n crestinism pietist si printr-o morala conformista sociala, ca o cheie universala care ar deschide toate lacatele, dara fata de care Sfintii Parinti ar prefera sa ramana cat mai departe.
Entuziasmul cu care este privita problema ecumenismului de unele Biserici Ortodoxe, in vederea grabirii unirii, ar putea aduce mari vatamari scopului adevarat, prin cedari neingaduite in detrimentul Sfintei Traditii si al unitatii Bisericilor Ortodoxe, provocand schisme grave in sanul credinciosilor.
In urma unui mesaj, trimis la 8 februarie 1971, de catre papa Paul al VI-lea, patriarhului ecumenic Athenagoras, Biroul Patriarhal a publicat un comunicat in care preciza ca mesajul a fost salutat de Fanar si pretutindeni ca un mare eveniment care ar putea sa serveasca drept baza pentru o evolutie foarte rapida a relatiilor dintre cele doua Biserici,in vederea unirii. Mai semnificative si mai neintelese apar insa urmatoarele declaratii din cuprinsul aceluiasi comunicat oficial: iata ca schisma a fost abolita si inca in cea mai surprinzzatoare forma, la 7 decembrie 1965 (data ridicarii anatemelor care fusesera pronuntate reciproc in 1054).
In acest fel, totul a revenit automat la starea anterioara a anului 1054. Iar in continuare se adauga: de ce nu revenim automat si la Potirulcomun, avand in vedere ca in 1054 nici un obstacol mai grav nu s-a ivit, in timp ce diferentierile existente se reduc in mod constant.(18)
Cu prinsul acestui comunicat suprinde in mod neplacut. In primul rand, atat timp cat se mentin importante deosebiri dogmatice, canonice si cultice, schisma nu a fost deloc abolita, ci doar anatemele ridicate, schisma continuand sa existe ca o stare de fapt. In al doilea rand, nu s-a putut reveni la starea anterioara anului 1054, atat timp cat datele problemelor teologice si eclesiastice dintre cele doua Biserici nu mai sunt aceleais ca inainte de 1054, ci mult mai grave si mai greu de reconciliat. In mod curios se sustine ca, de la 1054, nici un obstacol mai grav nu s-a ivit in calea acestor Biserici, cand, in realitate, o serie de dogme noi, condamnate de Biserica Ortodoxa, au fost insusite de Biserica Romei, ca si numeroase abateri, al caror numar creste mereu, si nicidecum nu se reduce in mod constant.
Atitudinea foarte concilianta a fostului patriarh Athenagoras fata de Roma a produs reactii regretabile. Astfel, trei e[iscopi din Grecia, care au refuzat sa-l pomeneasca pe patriarh la ectenii au fost demisi, ceea ce a dus la nemultumiri si mai mari din partea clerului si a credinciosilor. Pe de alta parte, conducerea revistei Ortodoxos Typos, de atitudine integrista, in frunte cu arhimandritul Haralambos Vasilopoulos si cu un grupde sase colaboratori, sa trebuit sa compara in fata unui tribunal corectional din Atena, invinuiti ca instigatori ai unei miscari de opozitie fata de Biserica Greaca pe care au acuzat-o de tendinte protestante si de atitudine prea liberala in actiunea ecumenica. Masoneria si-a ridicat astfel capul.
Divergentele de pareri ale Scaunului Ecumenic erau datorate si faptului ca raspunsul patriarhal, din 1971, la mesajul papei, ii considera pe ortodocsi deopotriva de raspunzatori cu catolicii pentru gravul pacat al despartirii. In mod categoric si fara nici o rezerva, documentul declara: NOI am devenit straini fata de dragostea mutuala. NOI am urmat un drum negativ care a condus la separare(...). Sa ne caim si sa revenim din Orient si din Occident, la vechea unitate fericita a Apostolilor si a Parintilor.
Printr-o asemenea autocritica, este direct acuzata Biserica Ortodoxa ca a inteles sa ramana intransigenta in apararea adevaratelor dogme si nu a cedat ereziei! Datorita tendintelor prea liberale de unire, manifestate fata de Roma, atat de fostul partiarh Athenagoras, cat si de Biserica Greaca, s-a produs o mare sciziune in randurile credinciosilor greci. Foarte multi, nemultumiti de atitudinea adoptata de ierarhie, au parasit Biserica oficiala de sub primatul arhiepiscopului Hyeronimus si au trecut in randurile stilistilor - adeptii vechiului calendar - care reprezinta traditia intransigenta a Ortodoxiei. Ca urmare, stilismul, recunoscut ca o Biserica independenta de sine statatoare, a ajuns sa detina in Grecia zece episcopate, cu un total de 1,5 milioane de credinciosi.
Daca ecumensimul este actualmente privit de numerosi teologi si credinciosi ortodocsi cu toata rezerva, considerandu-l in forma in care se prezinta, un mare pericol pentru Biserica traditionala, in schimb autoritatile oficiale ortodoxe din difeite centre continua sa manifeste un optimism nejustificat atat in relatiile cu Roma, cat si in dialogurile interconfesionale care au loc cu participarea delegatilor Bisericilor Ortodoxe. Se __________________________________________________________
(15)Ibidem, p.235-236
(16)Episkepsis, nr.24, din 6 Iunie 1971, p.10
(17)Observatore Romano, oficiosul Vaticanului nr.1055, din 6 Martie 1970.
(18)Patriarcat Oecumenique: Une entente et un acord prealables entre les Eglises Orthodoxes, comunicat publicat in Episkepsis, nr.28 din 6 Aprilie 1971, p.192-193
