Considerand Orientul ortodox in randul infidelilor care trebuiau convertiti (terra missionis), papismul n-a incetat sa tulbure Biserica cea linistita a lui Dumnezeu, trimitand pretutindeni misionari traficanti de suflete care, inconjurand pamantul si marea ca sa faca un prozelit, sa poata astfel insela si pe vreunul dintre ortodocsi, stricand invatatura Domnului. (8)
Prin raspunsul patriarhilor ortodocsi din 1848 s-a staruit intr-o mare masura asupra ereziei Filioque, atat pentru faptul ca aceasta dogma a introdus raporturi diferite si inegale intre ipostasurile de aceeasi putere si impreuna marite, prin confundarea sau amestecarea lor, cat si prin faptul ca a deschis drumul altor invoatii insusite de Biserica romana care, prin subtilitati scolastice, au adus alterari sfintelor Taine ale Botezului si ale Euharistiei, au ciuntit ierurgia in partea ei esentiala si au intronat papismul, cu toate erorile lui.
Toate aceste invatii si abateri de la Sfanta Traditie fac imposibila unirea, atat timp cat catolicismul nu va renunta definitiv si fara rezerve la toate aceste rataciri.
Tentative pentru apropierea celor doua Biserici au fost incercate in ultimele decenii,cu buna intentie, de Biserica Ortodoxa. Prin invoirea reciproca dintre papa Paul al VI-lea si patriarhul Athenagoras, s-au ridicat in anul 1965 la Roma si Constantinopol, anatemele reciproc pronuntate cu ocazia Schismei din 1054. A fost un fapt epocal. Dar surpatura adanca nu s-a putut inchide doar prin ridicarea anatemelor.
In legatura cu dumnezeiescul Simbol al Credintei, care este piatra de temelie a Bisericii, Parintii Sinodului al III-lea Ecumenic, de la Efes, au hotarat sa fie pedepsiti cu pedeapsa nedezlegata, a excomunicarii din orice treapta a clerului, toti acei care vor marturisi un alt crez decat acela de la Niceea, referitor la Sfantul Duh.Intrucat inca sinodalii de la Efes din anul 431, cunosteau canoanele Sinodului din Constantinopol din 381 si deci implicit completarea adusa Crezului de la Niceea despre purcederea Duhului Sfant, rezulta ca pedeapsa excomunicarii hotarate prin canonul 7 de la Efes, a cazut asupra ierarhilor Bisericii Catolice. Acest canon pronuntat de un Sinod Ecumenic a ramas in vigoaresi nu va fi niciodata abrogat de Biserica Dreptmaritoare a Rasaritului. De aceea nu va fi cu putinta sa existe nici comuniune la acelasi Potir cu Biserica Romei, atat timp cat aceasta Biserica isi va mentine gresitadogma a purcederii Duhului Sfant si de la Fiul, precum si a celorlalte dogme gresite cu care s-a incarcat dupa anul 1054 si pana in prezent.
Episcopul Romei de mare cinste, care a fost papa Leon al III-lea (+816), a dezaprobat in chip soemn gresita credinta despre Filioque, care-si facuse drum in Apus, si a aplicat pe zidurile bazilicii Sfantului Petru doua placi de argint pe care s-a sapat Crezul Ortodox - fara Filioque - scris in greaca si in latina, si mentinut acolo pana in 1054. De asemenea, papa Ioan al VIII-lea, prin Epistola catre venerabilul Patriarh Fotie, a pus in randul lui Iuda pe cei care au introdus schimbarea dumnezeiescului Simbol.(9) Acest fapt a fost si mai mult intarit prin Sinodul de la Constantinopol (879-880), tinut sub Patriarhul Fotie, si la care au participat si imputernicitii papei Ioan al VIII-lea cu care ocazie s-a pronuntat pedeapsa anatemei pentru toti aceia care s-ar atinge de Simbolul Credintei Ortodoxe, fie ca ar lasa, ar adauga, ar schimba sau ar falsifica cu ceva acest Simbol.(10) Si totusi erezia si-a facut drum mai departe.
La Aix-la-Chapelle (809), Carol cel Mare a favorizat introducerea dogmei Filoque in Simbolul Credintei, iar ulterior episcopii romani si-au permis sa treaca peste hotararile Parintilor si ale Sinoadelor, pentru interesul de a impune vointa Romei, ca norma de credinta si a ridica astfel autoritatea papala. In acest sens apare si declaratia papei Stefan al V-lea (+891), pe care a facut-o moravilor, dupa moartea Sfantului Metodiu si in ciuda Ortodoxiei bizantine a acestuia, privitor la purcederea Duhului Sfant: Daca vor zice ca este oprit de catre Sfintii Parinti de a adauga sau a reduce ceva din Simbol, raspundeti ca Sfanta Biserica romana este paznica si conformatoarea sfintelor dogme.(11)
Despre semetia episcopilor latini si mai cu seama a papei, Sfantul Vasile cel Mare, inca de pe vremea lui, spunea: Daca va mai tine mania lui Dumnezeu, ce ajutor vom avea de la mandria apuseana? Caci ei nu cunosc Adevarul, nici nu-l sufera sa-l invete ci, prejudecand cu banuieli mincinoase, acelea le fac si acum, care (le-au facut) si mai inainte, cu Marcel (Marcel al Acyrei) condamnat de Orient ca eretic (canon 336, 338, 339, 343) si gasit binecredincios la Roma (canon 340 si Sardica 343). Certandu-se cu cei care vor sa le arate Adevarul, ei intaresc erezia prin ei insisi.(12)
Ca urmare a acestor fapte care, din vinovatia Romei, au conduc, rand pe rand, la Schisma din 1054, la Reforma din 1521 si la toate implicatiile ulterioare ale framantarii blocului protestant, precum si la schisma vechilor catolici de la 1871, s-a deschis , in anul 1964, Conciliul Vatican II, care si-a propus ecumenismul ca problema centrala, prin promovarea restaurarii unitatii intre toti crestinii. Din pacate, aceasta frumoasa intentie nu a fost insotita si de dovezile necesare de sinceritate, de intelegere adevarata si de recunoastere a propriilor greseli, ci, dimpotriva, s-a pastrat aceeasi semetie din trecut, folsind insa si mai multa diplomatie in raport cu celelalte Biserici si in particular cu Ortodoxia.
Este adevarat ca o lucrare de mari proportii nu se poate face dintr-o data, ci necesita o pregatire de durata pentru cresterea si implinirea ei; iar o cotitura importanta in orientarea Catolicismului nu s-ar putea face decat cu tact, pentru a nu aduce tulburare si sminteala in randul clerului si al credinciosilor. Dar... Conciliul Vatican II s-a straduit sa arate ca desi celelalte Biserici Crestine, inclusiv cea Ortodoxa, nu sunt lipsite de semnificatie si de valoare in taina mantuirii, ele sunt totusi in eroare, incat numai Biserica Romano-Catolica este cea adevarata. Se spune deopotriva: comunitati considerabile se separa de plinatatea comuniunii cu Biserica Catolica (...). Acei care se nasc astazi in asemenea comunitati si care traiesc cu credinta in Hristos, nu pot fi acuzati de pacatul despartirii, iar Biserica Catolica ii inconjoara cu respect fratesc si cu dragoste. In adevar, aci care cred in Hristos si care au primit in mod valid botezul, se afla intr-o anumita comuniune, desi imperfecta, cu Biserica Catolica.(13)
Asupra superioritatii Bisericii Romano-Catolice(14) precum si asupra insuficientei harice pe care o prezinta celelalte Biserici separate, se revine in mod staruitor in documentele Conciliului Vatican II.
Desi Conciliul Vatican II a consimtit intercomuniunea cu Biserica Ortodoxa, avand in vedere
_ _______________________________________________
(7)G.A.Mavrocordatos, L`ultramontanisme demasque par lui-meme, raspuns data autorilor brosurii Hellenisme ou Moscovisme, Atena, 1854, p.22
(8)Extras din paragraful 8 al Enciclicei grecesti catre papa Pius al IX-lea.
(9)Epistola 350, Ad Photium Patriarcham Constantinopolitanum, anno 879-882. De processione Spiritus Sancti, Migne, P.L. 126, col. 944-946
(10)Hotararea excomunicariii a fost luata de comun acord cu toti participantii la acel Sinod, in sedinta din 6 Martie 880 si s-a referit la Filioque. Vezi actele sinodului pentru sedintele citate in Tomos Haras, Ramnicu-Valcea, p.96-102.
(11)F.Dvornik, Les Slaves, Byzance et Rome au IX siecle, (Travaux publies par l`Institut d`etudes slaves IV), Paris, 1926, p.287
(12)Extras din Epistola 239 a Sfantului Vasile cel Mare catre Eusebiu al Samostatei; Migne, P.G.32, 889-893, col 893B.
(13)Les actes du Concile Vatican II, Cerf, Paris, 1966, vol.I, p.197
(14)Ibidem, p.200
