Solemna era si prima sedinta prin care el intra in Fratie.La aceasta sedinta,pe langa toti ceilalti frati de cruce,camarazii lui directi de acuma inainte luau parte si invitati din Organizatia Legionara locala,cu personalitatile ei si cu toti comandantii legionari din regiune.Era o sarbatorire plina de continut sentimental,de prietenie si de voie buna,care nu va fi uitata niciodate de noul legionar.La intrebarile rituale ce i le adresa seful sau,el raspundea cu convingere:
-Datoria mea cea mai adanc simtita de mine este sa iubesc cu toata fiinta neamul meu romanesc.
-Dreptul meu cel mai sfant catre neamul romanesc este sa muncesc si sa ma jertfesc pentru el.
-Cred in Capitanul nostru,il iubesc si-l voi urma pana la moarte.
-Cred in victoria legionara cum cred in steaua neamului meu si in lumina soarelui.
-Ma leg frate de cruce,impartasindu-ma cu duhul razboinic al eorilor neamului nostru romanesc si al legionarilor cazuti in lupta.
-Imi iubesc comandantii si pe toti fratii mei de cruce.
-Ultima mea dorinta este sa devin legionar.
Din acest moment a devenit frate de cruce.Pentru prima data este autorizat ca sa imbrace camasa verde,atat de cinstita si draga legionarului,si sa depuna legamantul.
In contrast cu Manunchiul,numarul fratiei era limitat la un minimum de 7 si la maximum de 30 de persoane.Nu putea exista o unitate de "frati de cruce" cu mai putin de 7 elemente,dar nici cu mai mult de 30.Aceasta limitare in sus permitea o selectiune efectiva a tinerilor din F.D.C.Intrau in ea numai cei mai buni,cei in care cu adevarat se consuma o pasiune nationala.Manunchiul de Prieteni putea oferi in orice moment elemente suficient de bine pregatite pentru completarea efectivelor acesteia.
Unitatile F.D.C. erau create pe baza de ordine,ierarhie si disciplina.Acestea erau acceptate de catre "fratii de cruce",ca mijloace indispensabile pentru a uni vointele individuale intr-un puternic curent,cu o strategie unica si bine definita.
Corneliu Codreanu,datorita ordinei si disciplinei sale interioare,le-o cerea si camarazilor lui.Atat de patruns era de necesitatea acestor calitati pentru lupta politica ce o incepuse,incat le-a ridicat la rangul de "legi legionare".In conceptia lui,erau acestea ca niste pietre de hotar,pentru formarea oamenilor sai,absolut necesare pentru a avea izbanda in lupta in care se angajase.Dar cand cere ordine si disciplina,el nu se adresa unor indivizi oarecare,periferici si lipsiti de personalitate.(S-a vazut cat de severa era selectionarea elementelor,deschizandu-se portile Fratiei numai elementelor celor mai capabile,dotate de personalitatea cea mai pronuntata).El se adreseaza unor oameni liberi si constienti de drumul pe care l-au apucat si de misiunea nobila ce aveau de indeplinit.Corneliu codreanu nu impunea nimanui disciplina prin mijloace coercitive - ar pierde valoarea ei constructiva - ci o explica inatai ca o necesitate tactica si le-o cerea apoi camarazilor lui in virtutea unor actiuni comunitare.El nu leza omul, caci ordinea si disciplina,cand sunt liber acceptate,sunt atribute ale propriilor constiinte ale oamenilor.Acestia isi insusesc niste norme de conduita in vederea unor actiuni comune.Prin disciplina se activeaza o vointa colectiva necesara pentru a duce la bun sfarsit o actiune politica si pentru a invinge toate greutatile.Astfel,omul isi multiplica fortele si capata convingerea puterii lui si siguranta in reusita actiunii sale.Cu aceasta intelegere superioara accepta fratele de cruce aceste norme care numai aparent erau restrictive,dar care erau absolut necesare actiunii pe care-o intreprinsese pentru o mai buna si mai dreapta organizare a societatii lui.Facand uz numai de constiinta lui, intelegea ca ordinea in felul de a gandi,de a se comporta si de a actiona,si disciplina,pentru a nu depasi normele trasate pentru atingerea obiectivului urmarit,ii puteau oferi niste posibilitati sigure de izbanda.
Dar mai decat atata,nu este adevarat ca viata bazata pe ordine si disciplina ar uniformiza oamenii si le-ar stirbi personalitatea lor.Fara indoiala ca omul are nevoie de libertate pentru a se realiza deplin. Dumnezeu insusi i-a dat-o.A fost creat liber si in libertate trebuie sa se dezvolte.Insa,in calitate de component social el trebuie sa se incadreze intr-o ordine care sa dea tarie si sa armonizeze colectivitatea in sanul careia se misca.S-ar parea ca aceste afirmatii sunt contradictorii.Cum se poate impaca libertatea,cu ordinea si disciplina? Aceste doua atribute ale omului in aparenta antagonice,cum sunt,libertatea,pe de o parte,si ordinea si disciplina,pe de alta,coexista perfect in el,fara conflicte,fara mutilarea niciuneia dintre ele,daca sunt armonizate de o a treia componenta,situata in sufletul omului si mai importanta decat toate:dragostea.Numai cand lipseste aceasta, esueaza celelalte doua,activand fiecare din ele independent si anarhic si ducand la libertinaj disolvant de societate - libertatea,si la oprimare si dictatura - ordinea si disciplina.Nu acesta era cazul fratelui de cruce.In el se dezvoltau armonios si fara stridente si conflicte aceste calitati esentiale vietii si luptei romanesti.
Asadar,ordinea si disciplina nu uniformizeaza oamenii si nu ataca esenta lor,asa cum uneori se afirma.Mereu vegheaza asupra lor dragostea.Este drept ca aceia care le insusesc pentru actiunea lor,traiesc si manifesta aceleasi credinte.Este drept ca ei se misca pe niste coordonate care conduc spre o strategie comuna. Dar in manifestarile fiecaruia domina diferentele nascute din starea lui psihologica,adica poarta amprenta personalitatii lui.Nu se uniformizeaza oamenii,ci numai mijloacele pe care le aduc in lupta comuna.Corneliu Codreanu a inteles,ca nimeni altul pe vremea lui,nevoia de a substitui omul vechi,individualist si anrhic in manifestarile lui sociale,cu omul social,ordonat si metodic,care sa implineasca pe coordonate strict nationale si solidare ,nevoile romanesti si sa le dea o noua dinamica.Pentru aceasta,el trebuia sa sadeasca in acest om,in tanarul vlastar ce se ridica la viata,simtul de disciplina acceptat cu religiozitate.Astefel intelese,ordinea si disciplina nu sunt decat expresia unui fel de daruire totala,fara nici o retinere psihica,unei actiuni comune,drepte si binefacatoare pentru colectivitatea omeneasca.Nu sunt deci,limitari dureroase si injositoare,cum le considera unii,
ci de-a dreptul virtuti omenesti,roditoare pentru cei ce le poseda.
S-a insistat putin asupra acestui punct,pentru ca detractorii Miscarii Legionare,aceia care nu si-au dat nicicand osteneala ca sa cerceteze cu atentie si obiectivitate punctele ei doctrinare,care,de altfel,au fost formulate mereu cu claritate - au acuzat-o ca ar impune o disciplina rigida si inabusitoare membrilor ei.Nu pot,sau nu vor sa priceapa,ca aiaci era vorba de o disciplina constienta,pe care acetsia o accepta cu inalta intelegere si cu totala libertate.(In orice moment ar putea parasi Miscarea Legionara daca s-ar simti coactionati,asa cum spun unii).
Si nici nu pot intelege,(este nevoie de o anumita probitate pentru aceasta) ca ceea ce numesc ei incalcare a personalitatii omului este in realitate o stare de armonie interioara in acesta,necesara si fecunda, pentru reusita unei actiuni colective.Oamenii care poseda aceasta larga intelegere,intorc spatele nepasatori unor maguliri desarte,unor egoisme personale sau unor formulari rasunatoare,dar neadevarate,asupra personalitatii omului."Disciplina este cea mai mica dintre toate jertfele pe care un om poate sa le faca pentru victoria neamului sau",spunea Corneliu Codreanu.
Din punct de vedere organizatoric,Fratia de Cruce avea in fruntea ei un sef care era raspunzator de bunul mers al unitatii,de armonia si de camaraderia care trebuia sa domneasca in ea.El ocupa aceasta functi timp de un an,de obicei,dupa care ceda locul altui frate de cruce.Aceasta inoire periodica a cadrelor avea mai multe avantaje:
-desprinderea tinerilor cu posturi de conducere si intarirea simtului lor de raspundere si de decizie in fata problemelor;
