In luna Octombrie s-a schimbat comanda fratiei de cruce.Ilie Smultea,student si absolvent al fratiei din Banat,il inlocuieste pe Taraoiu.Cu ocazia acestei preluari de comanda a avut loc o sedinta de cadre la Predeal unde s-a facut apelul si s-a dat onorul fratilor de cruce disparuti in prigoanele precedente.Numarul lor este foarte mare.Dar nu se terminase inca.
Noi prigoane.Antonescu
Inceputul anului 1941 a adus ruptura dintre Miscarea Legionara si Generalul Ion Antonescu. Miscarea a fost eliminata de la conducerea Statului cu ajutorul fortei armatei romane si,mai ales,germane.S-a dezlantuit atunci o alta prigoana,cu alte valuri de arestari,cu alte suferinte.In noul dans macabru al cruzimilor politienesti si al violentelorde tot soiul,au fost prinse din nou fratiile de cruce,considerate,si pe buna dreptate, pepinierele Miscarii Legionare.Procesele,condamnarile,eliminarile din scoli,erau iarasi fapte la ordinea zilei.Parintii ingroziti,cu amintirea vie a recentelor represiuni carliste,fac presiuni si ei asupra copiilor lor.Incoltiti din toate partile,tinerii legionari nu-si mai gaseau linistea nici macar in casele parintesti.Forte enorme pornite din toate partile - parinti,scoala,guvern - se concentrau asupra lor pentru a-i strivi.Unii frati de cruce mai slabi, (in special
dintre noii intrati in 1940,care nu aveau experienta prigoanelor) dezerteaza.Ei au cedat presiunilor si se retrag inspaimantati.Dar ceilalti,cei multi,cei patrunsi de dreptatea ce-o purtau in ei,au ramas neclintiti in credintele lor.In
fata exemplelor de sfidare a primejdiilor,de aparare a principiilor lor,si de curaj,de care dadeau dovada zi de zi prietenii si camarazii lor arestati si maltratati,cei liberi deveneau mai indrazneti,mai decisi ca sa reziste cu price pret,tuturor presiunilor.Fratii de cruce si-au pastrat nestirbit continutul lor moral si nimeni nu a putut sa patrunda
in fortareata convingerilor lor.Ei dau astfel dovada ca nu fusesera uniti in avantul lor legionar de un entuziasm trecator si nici de motive circumstantiale politice.In ei ardea o credinta vie,o certitudine istorica,din care extrageau
toata acea forta morala ce-i ajuta sa reziste.
Fratii de cruce ce ramasesera liberi au refacut,asa cum stiau ei,unitatile decimate de abandonari
si mai ales de ravagiile pe care le facea politia in randurile lor.Ei isi dau osteneala ca sa faca noi adepti,aratandu-le nedreptatea ce se savarsea cu Miscarea legionara.Ei isi multiplica activitatea pe diferite fronturi: propagandistic (pentru lamurirea opiniei publice romanesti in fata ofensivei de minciuni si calomnii pe care-o dezlantuise guvernul Generalului Antonescu contra Miscarii),economic (pentru ajutorarea celor din inchisori sau a familiilor acestora,ramase in conditii economice grele) si organizator.Si se mai deschide in fata lor o noua si grea obligatie:sunt solicitati in multe regiuni din tara ca sa ia in mainile lor si sa le conduca chiar,organizatiile legionare propriu-zise - taranesti,muncitoresti,de rasleti - decimate si acestea de viforul prigoanei antonesciene,sau de razboiul contra Rusiei care mobilizase multe din efectivele legionare ce mai ramasesera inca libere.Datorita acestor circumstante prin care trecea si tara si miscarea Legionara,tineretul F.D.C. a fost nevoit sa faca fata unor raspunderi superioare varstei,cunostintelor si pregatirii lor.Dar nu s-au infricosat,nu s-au dat in laturi de la noile greutati si primejdii si au indeplinit constiincios si curajos si aceasta misiune.Cu toata tineretea lor,ei au capatat
suficienta maturitate pentru a ajuta locomotivei legionare sa mearga inainte.Dar,fara indoiala,xa se multiplicau si riscurile lor.Multi tineri au cazut rand pe rand in ghearele necrutatoare ale politiilor acuzati de activitate politica interzisa,marind si mai mult populatia inchisorilor care gemea deja de numarul mare al detinutilor.Dar nu avea importanta.Alte elemente proaspete,necunoscute,masinii represive,se ridicau la suprafata,luau comanda si activitatea legionara continua fara incetare.
Erau atat de multi frati de cruce,tineri intre 16 si 20 de ani,intemnitati in acele timpuri,incat inchisoarea de la Pitesti,unde fusesera concentrati pentru a se incerca cu ei o "reeducare",(iata un precedent antonescian al "reeducarilor" pitestene comuniste de mai tarziu) a devenit repede neincapatoare,ceea ce a obligat autoritatile ca sa amenajeze in cursul anului 1942 o noua temnita speciala pentru ei la Alba-Iulia.Amandoua aceste inchisori erau arhipline cu adolescenti din toata tara.Si daca nu s-au mai creat si altele,a fost pentru ca s-a pus repede in functiune o noua formula de distrugere,aceea a "batalioanelor de la Sarata",adica a trimiterii pe front sub forma mincinoasa,"pentru reabilitare".Tinerii legionari erau trimisi la Sarata,o localitate din sudul Basarabiei,in unitatile militare speciale,formate din condamnati de toate soiurile,de la borfasi la dezertori.Dupa o instructie rapida si rudimentara,fratii de cruce erau indreptati spre campurile de batalie rusesti si utilizati in actiuni specialesi periculoase,in care nu se valora viata omului.Ei si-au facut datoria si acolo,caci se aflau pe frontul anticomunist al Capitanului lor,cu toate ca erau constienti ca guvernul roman ii intrebuinta numai ca o carne ieftina de tun.In realitate s-a urmarit exterminarea lor sub o monstruoasa formula "patriotica".Si in adevar,putini frati de cruce s-ar fi putut intoarce din acea adevarata macelarie umana,cu ajutorul careia se urmarea rezolvarea definitiva a fenomenului legionar roman.Se afla tot pe linia "solutiei finale" carlista,dar mai cinica si mai murdara decat aceasta pentru ca se incerca invaluirea ei cu tricolorul romanesc.
Urgia rosie
S-au naspustit apoi peste tara dezastrul de la 23 August 1944."Patriotii,aceia care condamnasera pe Corneliu Codreanu pentru ca ar fi vrut sa inchine tara unei puteri straine (acuzatie ce n-a putut fi dovedita in faimosul proces din 1938,pentru ca era pur si simplu o minciuna),deschid acuma ei insisi portile Romaniei armatelor rusesti.Astfel,se asterne calvarul rosu peste tara intreaga.
Din prigoana antonesciana fratii de cruce au sarit direct in abatoarele comuniste.Marii "democrati istorici"ai Romaniei,acei iluminati si entuziasti ai "drepturilor omului",intre care,desigur,sta la loc de frunte si dreptul de libertate,si care au avut la inceput,in prima faza a "eliberarii" tarii noastre,influenta suficient de mare in politica interna a acesteia,pana ce au fost nimiciti la randul lor de tavalugul comunist,nu au avut acea sclipire umana,ca sa nu mai vorbim de viziune politica si nationala,pentru a goli inchisorile lui Antonescu de tot tineretul adunat acolo si a-l salva,in felul acesta,de nimicirea sigura ce-l astepta din partea bolsevicilor.Orice ar fi facut el,oricate greseli ar fi comis pe scurta traiectorie a vietii lor,fratii de cruce erau totusi romani,erau vlastarele tinere ale neamului romanesc,viitorul lui si trebuiau deci,aparate si salvate de poftele flamande ale dusmanilor ce ne invadau.Nu au avut acele resorturi interioare de omenie acesti politicieni romani!Ei au predat tineretul roman legat de maini si de picioare,Rusilor,sperand ca asa vor potoli fiara care nu se va mai lega de ei.Cata lasitate si cata ipocrizie!Si mai ales cata prostie!Actiunea acestor oameni este chiar mai odioasa si condamnabila decat prigoanele carliste sau antonesciene,cu toate pierderile, grele ce-au insemnat ele pentru tineretul roman.In definitiv acelea erau o rafuiala romaneasca.Era politica interna.Erau bestiale,e adevarat,dar se dadeau intre romani,se petrecea in bucataria lor.De data aceasta insa Romanii ofereau rafuiala cu tineretul propriei lor tari,strainilor.Si ce
