Daca planul perfid al regimului, pe care nu-l vad cu ochi rai nici vechile partide, se va realiza, totul depinde de tactul, prudenta si intelepciunea noilor generatii. Un popor nu poate fi abandonat in voia soartei, dupa ce au savarsit o grandioasa revolutie, scapand tara de un dement sanguinar. Sangele varsat nu poate fi uitat, pentru a castiga o bucatica de paine mai buna peste hotare. Trecand peste deceptiile suferite, lupta trebuie sa continue pana ce in Romania se va instaura o domnie sanatoasa si "ascultatoare de Dumnezeu". Tineretul nu trebuie sa se lase amagit de cantecele de sirena de peste hotare, ci asa cum e, flamand, neavand deseori o bucata de paine, urmarit si prigonit chiar sub noua conducere, sa ridice capul sus si sa infrunte adversitatile politice.
Tineretul trebuie sa mediteze la sarcinile uriase ce-i stau in fata: cine va reface economia tarii, cand cele mai bune creiere ale natiei evadeaza? Cine va apara Transilvania de agitatiile revizioniste maghiare, daca tineretul Romaniei intoarce spatele tarii? Cine va constitui blocul de maine al vointei nationale, care sa substituie la conducerea tarii pe actualii guvernanti, pe care acest tineret, pe buna dreptate il critica?
Tineretul trebuie sa ramana infipt in pamantul tarii. Peste hotare vor fi primiti cu mila si compatimire. Li se va arunca o bucata de paine, ca la un strain. Dar aici ei sunt stapani. Ei sunt fauritorii unei ere noi, de libertate si prosperitate. Aici e rostul lor si nu vagabondand pe meleaguri straine.
"Fie painea cat de rea
Tot mai bine-n tara mea".
Cum spune poetul anonim.
9.Deceptiile vietii politice
Viata politica nu e usoara si nu aduce numai aplauze, recompense si triumfuri. Adeseori omul politic va suferi infrangeri, umilinte, acuzatii si chiar prigoane, cum a fost in cazul Miscarii Legionare. Cele mai multe lovituri ne vin de la adversarii din launtrul tarii ai idealului pentru care militam, dar nu este exclus sa fim atacati si insultati chiar de fostii prieteni, convertiti din cine stie ce motive in fractiuni ostile.
Omul politic, oricat de generos s-ar comporta cu reprezentantii altor partide, nu va fi scutit de deceptii. La un moment dat, satul de nedrepatile ce trebuia sa la indure, ii vine parca sa lase totul si sa se retraga din tumultul vietii vietii politice. Il cuprinde un imens dezgust, descoperind micimea si rautatea ce forfotesc in jurul lui. Aceasta reactie porneste dintr-un substrat uman explicabil, paharul s-a umplut de toate rautatile si individul il indeparteaza de la sine, cu un gest de imens dezgust. Comportamentului sau leal si corect i se raspunde cu o ura feroce, capabila de cele mai mari infamii. Si atunci se apropie momentul cand, amarat si epuizat, azvarle panoplia cu arme si se retrage din viata politica.
Aceasta atitudine, justificata din punct de vedere al psihologiei individului, sufera de un defect capital; individul nu se vede decat pe sine, cu sila ce i-o inspira activitatea politica, dar nu-si ridica ochii pentru a imbratisa o realitate superioara existentei lui personale, entitatea neamului din care se trage. Atunci va descoperi rosturile demiurgice, creatoare de destin, ale activitatii politice. El nu activeaza in acest domeniu, ca individ singuratic, cu raspunderi limitate, ci este agentul unei puteri mai inalte, care-i porunceste sa nu paraseasca campul de batalie al vietii politice. E neamul ce-i sta in spate, ii insufla curaj si ii porunceste sa nu paraseasca pozitia in care s-a fixat.
Viata politica nu este o profesiune oarecare, ci o vocatie. Dupa preotie, este cea mai mare implinire a unui individ. Ea serveste la ocrotirea cetatii, la apararea neamului, la inaltarea lui in istorie. Personalul politic al unei natiuni trebuie sa simta ca niste soldati in transee. Pururea de garda, pururea treaz, pururea gata de sacrificiu pentru apararea intereselor superioare ale Patriei. Si atunci, amaraciunea sila, dezgustul ce le simte un om politic, in exercitiul vocatiei lui, cad pe al doilea plan. Aceste note triste fac parte inerenta din misiunea ce si-a ales-o individul in mod liber si voluntar. Unii compatrioti se dedica negotului, altii la propagarea ideilor, altii tehnicei si mijloacelor de comunicatie. Numai el, omul politic, vegheaza, de pe promontoriul istoriei, la destinul patriei sale. Ca un capitan de corabie, care scruteaza orizonturile si ii fixeaza cursul.
Din nefericire pentru soarta tarii noastre, multi oameni de treaba, patrioti fara prihana, priveau cu dispret la politica, ca la o calamitate nationala, unde domina miselia si unde nu se poate ridica cineva decat intrebuintand cele mai degradante metode. Clasa noastra politica, lipsita de prezenta si ajutorul acestor oameni de treaba, profesori, avocati, ingineri, medici, invatatori, preoti, s-a convertit, cu rare exceptii, intr-o jungla politica, unde toate succesele se masoara prin prisma influentelor laturalnice. Absenta acestor elemente, de mare onestitate si caracter, au cantarit greu in balanta detsinului istoric al neamului nostru. Golul lasat de ei a fopst umplut de aventurieri, de oameni fara scrupule, care nu vedeau in politica decat un jocal intereselor proprii, un mijloc de capatuiala. Si astfel, nobila arta a politicii s-a convertit intr-un club de uzfructari ai puterii.
Daca am ajuns la catastrofa de la 23 August 1944, cu cotegiul ei de suferinte, care nu s-au incheiat nici pana astazi, e si vina acelor oameni de treaba, care au stat deoparte de politica considerand-o o afacere necurata.
Absenteismul lor politic l-au platit cu anii de urgie comunista care au avut ca urmare moartea lor, in chinuri groaznice la Canal sau inchisori. Daca ei nu s-au ocupat de treburile cetatii, au intrat iscoadele dusmanului si i-au azvarlit in prapastie.
Daca vrem sa ne mearga fiecaruia dintre noi bine, in parte, trebuie mai intai sa ne interesam de treburile "cetatii". Dupa tragedia prin care am trecut, trebuie sa urmam aceasta regula de comportament civic, ce nu trebuie uitata niciodata.
10.Cei ce se pierd in strainatati
In cursul lungului nostru exil, am avut prilejul sa intalnesc refugiati politici care, cu un aer triumfal, imi aratau pasaportul strain ce-l obtinuse de curand. Ca si cum s-ar fi convertit, prin obtinerea acestui document, intr-o speta aparte de romani, diferentiati de clasa celor multi.
Pentru un Roman pasaportul ce-l obtinuse de la Statul care i-a acordat azil politic nu e decat un instrument tehnic ce-i inlesneste calatoriile si castigarea existentei in tara care i-a adapostit. Dar nu -i poate schimba nationalitatea. El ramane mai departe Roman; nu-si schimba identitatea nationala ca un American, Francez, German, etc., pentru ca a fi Roman, este o calitate intrinseca a propriei lui persoane. A renunta la nationalitatea ta, echivaleaza cu o mutilare a propriei tale fiinte. Nu mai esti tu, cel ce ai plecat din tara sau care tragi din parinti romani, ci o fiinta hibrida, o aparitie care nu apartine nimanui pe lume, fiind uns strain, un intrus in orice alta comunitate nationala.
Fireste ca in posesiunea unui altui pasaport, te bucuri de anumite comoditati, esti asimilat unei natiuni superioare in bunuri si civilizatie, dar in sufletul tau s-a produs un gol spiritual, pierzand linia creatoare a vietii, care include realitatea nationala. Odata acceptata aceasta transplantare a nationalitatii, incepe un alt proces mult mai grav. Moare romanul din tine si se naste o fiinta ratacitoare in mijlocul unei lumi straine. Substanta nationala se pierde in profitul unei spoieli de civilizatie. E o eroziune lenta a personalitatii, ajungand in cele din urma sa dai din umeri cand te intreaba cineva de originea etnica. Nu te mai intereseaza decat bunastarea ce ai obtinut-o si avantajul unei vieti tihnite ce ti-o procura dezradacinarea. Nu utem decat deplange pe acesti romani care isi pierd identitatea nationala: bunul cel mai de pret pe care il are cineva. Toate satisfactiile ce le pot obtine din schimbarea nationalitatii nu pot echivala ruperea lor de izvorul creator al vietii. E un pacat contra ordinei Divine, caci natiile ca si indivizii, sunt inzestrate de Dumnezeu cu un suflet al lor, care nu poate fi lasat in paragina
sau abandonat.
