Sa incetam cu vaicarerile, cu lamentatiile, plangand soarta celor din tara. Cu acestea nu schimbam nimic si nici compatriotii nostri nu apreciaza aceasta compasiune tardiva si desarta.
Ceea ce cere neamul de la noi toti, ramasi in tara sau aflati in strainatate este "sa punem osul" pentru a-l scoate din starea de suferinta in care se afla. Aceasta este datoria care apasa asupra constiintei fiecarui individ. Esential este ceea ce fac eu, D-ta sau altul, astazi, acum, aici, in acest moment, la ora in care ma aflu, pentru salvarea neamului. Este o linie a neamului, dar aceasta linie trebuie servita permanent, trebuie umpluta cu ceva, trebuie zidita clipa de clipa, fara intrerupere. Deci, fiecare individ trebuie sa-si puna aceasta problema: ce fac eu astazi pentru neam, cum il apar, cum il ocrotesc, cum ii vindec ranile din care sangereaza, cum opresc hemoragia tarii. Atunci, da, atunci neamul te binecuvinteaza, atunci te recunoaste ca fiu credincios al lui. Dac cu sughituri ipocrite nu-i esti de nici-un ajutor.
Exista un cerc de viata individuala familiala, profesionala, care trebuie respectata. Dar dincolo de ea descoperim imensitatea vietii nationale. Careia trebuie sa-i acordam atentia cuvenita, caci ai aparut din ea si iti perpetuezi numele prin ea.
Fireste ca nu toti indivizii pot deveni eroi sau figuri epocale ale istoriei. Dar toti trebuie sa tinda spre o impletire a destinului lui cu destinul neamului din care se trage. Pasiunea lui creatoare trebuie sa-i indrepte pasii spre colectivitatea care l-au plamadit, pentru a-i aduce tributul lui de recunostiinta si de dragoste.
4.Consecventa unui ideal
Daca privim istoria noastra de la originile ei si pana astazi, ne izbeste un fenomen anormal, care se repeta in tot cursul ei. Dupa o epoca glorioasa, dupa un moment culminant, care smulge admiratia lumii intregi, brusc urmeaza un hiatus, o intrerupere a svacnirii eroice a neamului si o cadere a lui intr-un fel de letargie istorica. Colectivitatea nationala se ghemuieste in sine si lasa sa treaca peste ea, fara de a participa, intamplarile care se petrec in jurul ei. Alte popoare, alte rase isi impun vointa lor, folosind doar ca materie prima natia noastra. Dupa masiva figura a lui Burebista, care ameninta dominatia romana la Dunare, neamul trac s-a faramitat, opunand doar o disperata si tardiva rezistenta sub Decebal.
Dupa Stefan cel Mare, care a purtat 47 de razboaie, pentru a asigura supravietuirea Moldovei contra unor vecini hrapareti, a urmat un sir de voievozi de factura minora, preocupati mai mult de tronul lor decat de apararea tarii.
Dupa Mihai Viteazul, care a infaptuit in cativa ani unitatea politica a neamului sau, se stinge acest vis de maretie nationala si din nou poporul roman intra intr-o eclipsa istorica.
Peste munti, in Transilvania, se ridica Motii, sub conducerea lui Horia, pentru a scutura asupririle ce le indurau din partea nobililor maghiari. Revolutia lui Horia ne-a deschis poarta spre Europa, caci a premers cu cativa ani Marei Revolutii Franceze. El moare frant pe roata, lasand o amintire cutremuratoare. Dar dupa el, Motii lui si Romanii din Transilvania se resemneaza suportand mai departe jugul "cruzilor lui dusmani".
Peste un secol, se ridica un al Crai al Motilor, Avram Iancu, care se pune in fruntea unei noi razmerite, luptand contra Ungurilor, care vroiau sa extinda stapanirea lor si asupra Ardealului. Sacrificiul lui este ignorat de Casa de Habsburg, care prefera intelegerea cu Ungurii decat sa faca dreptate Romanilor. Avram Iancu, izbit de durere, rataceste prin muntii lui dragi, fara sa mai incerce a continua lupta in noile imprejurari. Din nou o prabusire a sperantelor unui popor, care va dura decenii, pana cand va ridica din nou capul infruntand stapanirea maghiara, in Procesul Memorandului.
In vechiul Regat, paralel cu revolutia din Ardeal, se ridica impetuoasa generatia de la 1848, din care s-a faurit Actul Uniri Principatelor de la 1859, sub Alexandru Ion Cuza pe tron. Dar nici aceasta mareata infaptuire nu dureaza mult. Peste cativa ani, Alexandru Ion Cuza e rasturnat printr-o conspiratie de Palat si Romania, abia inchegata, intra intr-un proces de lupte interne, care slabeste energia creatoare a neamului.
In sfarsit, generatia noastra a trait momentul intregirii nationale, al Romaniei Mari, sub Regele Ferdinand. Ce bucurie, ce sperante si ce perspective ni se deschideau! Dar fenomenul rupturii se petea. Dupa 20 de ani, Romania Mare cade in bucati! Niste partide impotente, un rege crud si un Conducator nebun au asvarlit din nou tara in prapastie. Azi continua sa sufere din cauza acestor succesive dezastre. Tara e in ruina.
Daca privim in trecut si analizam toata aceasta serie de catastrofe ce s-au abatut asupra natiei, o concluzie categorica se impune:
Ceea ce a lipsit poporului nostru in trecut, nu au fost faptele mari, nu momentele de inaltare nationala, ci continuitatea acestor momente. Dupa o infrangere, dupa un declin, asa cum se intampla in viata oricarui popor, ne-am resemnat, cazand in toropeala, in apatie, in "somnul cel de moarte", cum spune poetul. Si alte popoare, mai lucide si mai indraznete au sarit pe noi si ne-au robit.
Nu este destul asadar sa proclami un ideal, sa-l descoperi si sa ti-l insusesti, ci se mai cere consecventa in urmarirea lui. Cu orice jertfe. Numai atunci idealul devine o forta creatoare a natiei si se converteste in realitate. Daca dupa apusul acestor momente de mare stralucire nationala, natiunea nu ar fi dezarmat, nu s-ar fi retras pe o pozitie de renuntare, cand glorioasele zile au trecut, ci cu aceeasi indarjire ar fi urmat idealul, momentan infrant, rezultatele ar fi fost altele. Trebuie continuata lupta nationala in cadrul noilor conditii, a imprejurarilor istorice schimbate.
Deci, nu resemnare, nu capul plecat, nu tanguiri, ci o reactie constienta si de fiecare clipa contra unor imprejurari ostile. Sa ne imaginam ca Romanii, cand Hanibal era "ad portas", i-ar fi deschis portile cetatii si s-ar fi predat. Nu mai existau nici popor roman si nici impreiu roman si nici noi.
Sunt de condamnat acei indivizi care, dupa ce au luptat pentru o cauza, se desprind de ea si cad intr-un fel de somnolenta. Au obosit si vor sa se odihneasca dupa incercarile prin care au trecut. In definitiv neamul e mare. Sa mai faca si altii jertfe. O eroare, o cumplita eroare. Istoria nu cunoaste pensionari. Neamul a ramas orfan de vrednicia unui luptator.
Cauza nationala nu se serveste cu intreruperi, cu absente nemotivate, cu vacante, ci numai prin permanenta in efort. Din fiecare cetatean ar trebui sa emane o enrgie constanta, un flux continuu de electroni spirituali care sa alimenteze apoi nevoile natiei. Nu poti sa-ti iei concediu de la natiune. Serviciul ce-l prestam natiunii e o permanenta. Este o coordonata a propriei noastre persoane.
5.Legea ajutorului reciproc
Intre legile lasate de Capitan pentru organizarea si functionarea cuibului este si "Legea ajutorului reciproc", care are urmatorul continut:
"Ajuta-ti fratele cazut in nenorocire. Nu-l lasa".
Este clar ca fratele la care se refera Corneliu Codreanu nu se limiteaza la fratele de sange, la familia noastra, ci are o acceptiune mult mai vasta, imbratisand pe toti indivizii din natia noastra. Fiecare Roman, de oriunde ar fi el si din orice familie, merita atentia si ajutorul nostru, cu atat mai mult trebuie sa vibram de caritate cand neamul intreg sufera calamitati istorice sau naturale. Atunci dragostea noastra trebuie sa se reverse tumultuos, pentru ca sunt milioane de fiinte care sunt amenintate in propria lor identitate biologica si nationala.
Cum avem pilda de astazi a suferintelor fara precedent in istorie, prin care trece neamul nostru. Situatia este asa de grava incat numai prin efortul constient al fiecarui Roman putem sa depasim starea disperata de astazi. Fratii nostri din tara nu trebuie sa se izoleze unul de altul, ci sa se imbratiseze intre ei, impartind putinul ce-l au. O bucata de paine poate sa salveze o viata de om. Lozinca lor trebuie sa fie "Unul pentru toti si toti pentru unul". O solidaritate generoasa trebuie sa se extinda intre toti locuitorii tarii. Cine are ceva mai mult, sa dea celui ce nu are nimic. Iar de peste hotare, caritatea sa nu se rezume la pachete trimise rubedeniilor apropiate, ci sa zguduie indiferenta tarilor bogate, pentru a trimite cat mai multe ajutoare in tara.
