IOAN CHISMORIE MADERATANUL
BIOGRAFIA
Satul romanesc a dat in cursul
secolelor valori culturale inmagazinate in folclorul care a scos la iveala
geniul si imaginatia unui popor care n-a avut decat arareori ocazia de a se
exprima in forme de cult.
In Transilvania, printre oamenii valorosi, putem
aminti pe Ioan Chismorie Maderatanul, a carui opera muzicala este foarte bine
cunoscuta in bisericile neoprotestante (baptiste, penticostale, crestini dupa
evanghelie, adventiste). El a fost
inzestrat de Dumnezeu cu darul de a compune cantari spre slava Lui, dar pe care
“Onica” l-a folosit la maxim, astfel cantarile lui au fost si sunt o capodopera
a muzicii religioase romane.
In dimineata zilei de 29 ianuarie 1904, pe cand sufla
vantul in feresti acoperindu-le cu zapada, in rasaritul zorilor se duse vestea
in sat ca in familia Chismorie, la George si Ana, se nascuse cel mult asteptat.
Era “ Onica”, in urma celor 4 surori. S-au bucurat mult parintii ca s-a nascut cel ce avea sa le fie
nadejdea lor la batranete.
Cu parul ondulat si ochii albastri “Onica “ isi
petrece copilaria in satul sau natal alaturi de familie si de oamenii simpli
din podgoria muntilor Zarandului, invatand sa lucreze la vie, camp si padure. Asa
o cerea timpul pentru un baiat nascut la tara. Indrageste atat de mult satul si locurile incat ani mai tarziu,
atunci cand isi semna compozitiile, nu ezita pe langa numele lui sa mai adauge
si pseudonimul ‘Maderatanul’.
Nu se da inapoi de la muncile agricole. Conducand
carul cu boi lucreaza vita de vie din dealu mare, ajuta la stransul fanului, la
taiatul lemnelor din padurea de pe dealul Cioca, in fata peisajelor infasurate
ziua in razele de soare iar noaptea in cele ale lunii, in mijlocul padurilor, a
luncilor, a izvoarelor line in cintecul privighetorilor cu ciripitul lor ceresc,
a cerului albastru, toate au fost cadrul care mai tarziu au inspirat pe
compozitor in cele aprox. 300 de cantari (text si muzica).
A terminat sase clase primare la scoala din Maderat,
pe vremea ocupatiei Austro-Ungariei. Harul artistic s-a manifestat de timpuriu,
la varsta de 13 ani a devenit membrul Bisericii Baptiste din Maderat, fiind
botezat la Araneag. Participa la toate evenimentele ce aveau loc in acea vreme,
se implica in tot ce tinea de activitatea de biserica, citind versete, recitand
poezii, canta in corul bisericii. La 14
ani participa in comuna Siria la un curs de invatare a notelor muzicale.
Acolo il intalneste pe Ioan Slavici cu care intemeiaza
o asa zisa prietenie, desi diferenta de varste era mare. Dupa terminarea cursului de muzica, de la o
zi la alta se afirma tot mai mult ca un bun pianist, trompetist si un excelent
baterist.
Adunarile si botezurile in aer liber, insotite de
partea muzicala, l-au consacrat ca cel mai bun organizator din acea vreme. Desi pregatirea muzicala a fost limitata, ea
a fost suplinita de talentul de exceptie pe care l-a perceput ca fiind Harul
lui D-zeu, revarsat asupra sa.
Participa la toate serbarile si congresele acelor
timpuri. La Congresul Tineretului Baptist de la Buteni in 1925 se intalneste cu
Gill Everett, cel ce din anul 1933 pana in 1938 avea sa fie directorul Seminarului
Baptist din Bucuresti. “Un American
curajos care a luptat mult pentru drepturile religioase la noi din tara”
povestea tatal meu. In 1928, la
congresul de la Curtici, leaga relatii de prietenie cu Dr. Rushbrooke, care mai
tarziu a ajuns presedintele Aliantei Mondiale Baptiste, care a intervenit nu o
data pe langa autoritatile din Romania pentru drepturile religioase.
A fost mult implicat in viata cotidiana, cunoscand tot
ce se intampla in lumea intreaga. A fost foarte pasionat pentru tehnica si
mecanica, apreciind mult inestimabilile descoperiri ale vremii. A avut o mare admiratie pentru Thomas Edison,
de aceea, la moartea lui la 18 oct. 1931, Ioan Chismorie trimite o scrisoare de
condoleanta d-nei Edison, la West Orange in New Jersey, iar doamna Edison ii
raspunde printr-o alta scrisoare de multumire si apreciere ca este alaturi de
ei la marea lor pierdere. In 1932 dedica
un mars D-lui Loyd George (fost prim ministru al Angliei), de la care a primit
cuvinte de apreciere. Printre
scrisorile primite mai aveam una de la Nicolaie Iorga, cat si cartea lui de
vizita. Pe Nicolaie Iorga a avut placerea de a-l cunoaste la Arad. Cunoscandu-l
pe Octavian Goga, compune o melodie pe versurile poeziei “Rugaciune”, care se
afla inramata la castelul de la Ciucea. Veturia Goga, sotia poetului si
ministrului, purtand corespondenta cu compozitorul, pastreaza scrisoarea prin
care multumeste si il asigura ca acea donatie a compozitorului va ramane in
muzeu in salonul de donatii.
La insistentele celor din conducerea cultului Baptist
din acea vreme se inscrie la un conservator de muzica, pe care dupa un an de
zile il abandoneaza din cauza neintelegerilor avute cu profesorii. El dorea sa
faca cei 3 ani ramasi si sa-i comaseze intr-unul singur…asa ca abandoneaza
scoala.
La 33de ani, in 1937, publica prima carte de cantari
“Cantarile Armoniei” cu 64 de cantari. Continua sa compuna cantari tot mai
complexe, in ideea de a publica volumul II al “Cantarilor Armoniei”, dar
evenimentele politice ce au avut loc in acea vreme s-au dovedit a fi mai
puternice decat dorinta autorului.
A doua conflagratie mondiala l-a aruncat in valtoarea
sa si pe Ioan Chismorie, care fiind comandant de grupa, a participat cu
unitatea sa la bataliile de pe frontul de est, la asaltarea Odesei si
Sevastopolului. Fiind pe front la 12 octombrie 1941 trimite o scrisoare familiei.
Fiind cenzurata, a fost reprodusa si publicata in gazeta “Timpul Transilvaniei”,
atat pentru calitatile literare, cat si pentru patriotismul care reiesea din ea.
A fost ranit in timpul razboiului iar Statul roman l-a onorat cu decoratia
“Barbatie si Credinta.” Suferintele si
viata grea de pe front il inspira pe Ioan Chismorie la noi compozitii.
Odata cu capitularea Germaniei este lasat la vatra in
1944. In 1950 se
casatoreste cu Maria Chirla din Tulca si impreuna au avut 4 copii: Stelian, Felix, Saint-Claire, Eleonora
Continua si dupa aceea sa calatoreasca prin toata tara,
vizitand aproape toate bisericile neoprotestante organizeaza cursuri de 20-25
de zile de cor de fanfare, facea cursuri de dirijori, invatand pe toti cei ce
doreau sa exceleze in organizarea de coruri. In afara de compozitii mai scrie
piese de teatru religioase, poezii, nuvele, epigrame, rugaciuni si un oratorio
Iosif in Egipt. La Sinaia, la castelul Peles, ii ofera regelui Mihai valsul
“Flori de la Sinaia” iar “Imnul Regal”, desi compus in anul 1930, este inmanat
personal regelui de catre unul din fiii lui, Stelian , abia in anul 1996 la
palatul Elisabeta, dupa aproape 70 de ani.
Romania, desi condusa de autoritatile comuniste din
acea perioada, mentine o vie prietenie prin corespondenta cu toti colaboratorii
lui care mai devreme sau mai tirziu au parasit tara. In Franta il avea pe
Ieremia Hodoroaba, pe Lado Joseph in Suedia, in SUA ii avea pe A Lucaciu, T.
Talpes, P. Truta, A. Popovici, P. Popovici, in
Australia pe Wostok.
Batea drumuri de noapte, de viscol si ploi, in sate pe
care nici astazi nu le gasim pe harta tarii, ca sa poposeasca dupa nopti
nedormite si drumuri de noroaie la cate o biserica si sa aibe puterea sa aduca
un mesaj sau o cantare si sa faca din acea clipa cu cei ce-l ascultau un moment
de sarbatoare. Apoi urma drumul de
revenire spre casa, poate tot asa de anevoios, la fel de lung si obositor. Va imaginati ce greu era drumul de
intoarcere, de cele mai multe ori pe jos, cum arata el dupa atatea drumuri {si
n-au fost numai cu sutele}, cum aparea un om in pragul casei, plin de noroi,
plouat uneori, infrigurat, flamand sau insetat, si care spunea plin de voiosie:
‘Slava Domnului! Am bucuria sa traiesc inca o clipa de fericire pentru ceea ce
am facut si de data aceasta spre slava Domnului!’
Majoritatea melodiilor compuse nu au fost compuse in
stari de bucurie. Totusi avea puterea
sa cante de fiecare data cand il vizita cineva. Canta cu atata zel, cu atata bucurie si dragoste: “Eu niciodata nu
am plans.” Privea clapele pianului iar
la cuvintele …….Spune-I Lui durerea ce o ai….. privea o clipa departe, apoi
inchidea ochii.… Asemeni la “Oile mele” sau la... “In fiecare seara” {cantare
ce a fost compusa in carul cu boi, seara cind se intorcea de la adunatul fanului}
si la “Ai fost tu sa-L vezi…” Se transpunea in cel vinovat de ceea ce s-a intamplat
cu Domnul Isus, in implorarea suprema din “Cobori, cobori la noi…”, in groaza
apocaliptica a caderii in pacat cu pedeapsa din “Va fi o zi cand arde cerul…”,
in mijlocul bucuriei renasterii primaverii intru slava Creatorului in “Aud un
cor de mii de pasarele”,(cantare ce-a fost compusa intr-o seara pe dealul Magura de la marginea Costeiului de Sus, fiind
impreuna cu prietenul lui fr. Laurentiu Tutac) sau in singuratatea si blandetea
din “Am intalnit un trist Pastor” sau in speranta nemuririi si in triumful vietii
vesnice in “O tara mea”. In cantarile sale
compozitorul se face partas la suferintele Mantuitorului insotindu-L la Golgota,
la Cana Galileii, in Ghetimani, la fantana din Samaria, la botez, la pogorarea
Duhului Sfant, la intrarea in Ierusalim….
In majoritatea cantarilor descriea cerul cu splendoarea sa, cu ingerii
si cu marea sarbatoare care ne este pregatita.
Era primavara……., perii din curtea parinteasca
inflorisera din nou, parca mai frumosi ca niciodata, in ei se auzea un cor de
mii de pasarele…….. Perii plantati si altoiti de Ioan Chismorie infloreau pentru
ultima data pentru el…… Era dimineata zilei de 25 aprilie 1973 cand Dumnezeu a
hotarat sa isi cheme acasa robul care i-a fost bun si credincios pana la capat.
Astazi, in urma celor 4 copii, Ioan Chismorie este
reprezentat de 11 nepoti. In Romania de 6 {Cristian, Simona, Amadeus Chismorie),
(Lawrence, David, Matei Chismorie} iar in Chicago de 5 {Raluca si Raul Caraba },
{Anna, John si Sarah Chismorie}.
La Maderat, Maria Chismorie, cea care a fost alaturi
de compozitor un sprijin si ajutor nelipsit, asteapta ziua cand Tatal Ceresc o
v-a chema si pe ea acasa.
Ioan Chismorie a fost si v-a ramane un exemplu de
slujitor al Domnului, un om cu o credinta profunda in Domnul, care a lasat
Crestinismului evanghelic o bogata zestre, inestimabile lucrari care trebuie sa
le predam mai departe celor care vor veni dupa noi si care vor continua sa-L
preamareasca pe Dumnezeu.
St. Claire CHISMORIE Chicago [email protected]
Pentru
informatii suplimentare ma puteti contacta la nr de tel:, (773)-794-9889
Va multumesc, Saint Claire Chismorie