Teodora
de Mihai Mihaita Loviste
text aparut in Pasager/22
Please read English Version here
- Ziua buna, bade Ioane! dadu binete taranca. Nu ti-e frica sa petreci atata vreme printre uriasii astia cu coarnele ascutite?
- Buna sa-ti fie inima, mai femeie!, raspunse ingrijitorul comunal, lovind un taur ce se uita chioras la om, voind parca sa-l infrunte.
Sub puterea loviturii, animalul se supune intrand ascultator in grajd. Ion Bacanu rasufla usurat, proptindu-si coatele pe latul de sus al gardului, uitandu-se atent la cea care ii daduse binete.
- Da', unde ai plecat, fa, Teodoro, asa cu noaptea-n cap? Sau ai terminat cu munca si vrei sa te vanturi pe la oras?! Vaz ca te-ai primenit ca pentru duminica, spuse barbatul pe un ton ironic, fara a raspunde insa la intrebarea ei.
- Ia, mi s-a facut de duca!... Mi-o fi ajuns cat am robotit toata vara, vine taioasa replica boisorencei.
- Te vanturi ai?... Vantura-te, fa, Teodoro, ca nu e pa bani! zambeste cu subanteles gospodarul.
- Vanturat din asta sa-ti dea Dumnezeu dumitale, zise cu naduf munteanca. Eu am procest la Ramnic. De doi ani de cand ma judec cu Gogu lu' Culita al Nicului. Pentru pamantul ce-l mostenesc de la mama, in Mesteceni. Can' s-a stricat colectiva, el a pus stapanire pe locul nostru. Zice ca-i al lui, pune-i-l-ar Dumnezeu pe ochi. Ca am ramas cu o gramada de polog nestrans Su' Fata Plaiului. Tare mi-e teama ca-l ploua. Se strica si m-am ostenit de pomana, mai spuse femeia, departandu-se de Bacanu si taurii lui.
Urca grabita, pe drumul batatorit ce duce catre Bumbuia. Pe culme se opreste tragandu-si sufletul. isi sterge sudoarea de pe frunte cu dosul palmei. Priveste ingandurata locul in care s-a nascut. De pe inaltimile de aici, o boare de vant ii mangaie obrajii, racorindu-i. Din cealalta margine de sat se aude cand si cand talanga oilor, destramand linistea. Spre zarea din apus, cat se vede cu ochii, muntii ce inconjoara Lovistea isi ridica trufasi crestele cenusii deasupra dealurilor impadurite cu spinari line si pajisti verzi. Un soare bland se rasfata, aruncand peste Boisoara o involburata risipa de culori si lumini neasemuit de frumoase. in marea leganatoare a palcurilor de padure de un galben incert, izbucnesc, in contraste de necrezut, flacari usor palpaitoare. Sub vanturile calde si domoale se zbate neputincios un nor cenusiu, sfasiind limpezimea adanca a cerului, aprins cu valvatai ireale de rubin. Prin impletirea lor trecatoare si nepamanteasca se simte, totusi, statornicia neclintita a celuilalt taram.
O vreme femeia contempla natura minunandu-se. inca de copila a cutreierat de nenumarate ori aceste locuri. De pe culme insa totul pare altfel. Se cruceste de puterea lui Dumnezeu. Desface baierele traistii si rupe o farama de paine, mestecand-o incet. Vremea a cernut peste ea toate florile celor saizeci de primaveri. Faptura insa ii este curata. Trasaturile fetei mai pastreaza inca urmele unei frumuseti trecute. Mersul usor si drept tradeaza o anume tinerete. Parul castaniu nu s-a schimbat culoarea.
Teodora priveste inca o data spre Boisoara in semn de ramas bun. Coboara apoi pe Dealul Mlacii catre Cimitirul Eroilor. De aici soseaua se lasa peste Titesti, sat mare, adunat, cu buni gospodari. taranca paraseste firul drumului, taind campul gol, pe poteca ce duce catre Bratovesti si Clocotici. Curand insa iese iar in fasia alba, ce se pierde prin Copaceni spre Racovita. Aceste asezari cusute pe firul vaii, seamana mai degraba cu niste catune, nicidecum cu o asezare mocaneasca. Casele mici, cu garduri rupte ascund oameni nevoiasi. Ei nu aduc cu barbatii boisoreni, acesti napraznici stapani ai muntelui. in Racovita, valea se largeste, transformandu-se intr-o pajiste cuminte, muncita inca de la inceputul lumii de zbuciumul Oltului - gustere cu solzi de argint.
In defileu, munteanca isi leaga traista de brat, urcand pe puntea ce spanzura deasupra suvoiului inspumat, care izbeste malurile, mancate de coltii nevazuti ai fiarei. Nimic pe lumea asta nu o inspaimanta mai mult ca aceasta punte suspendata peste apa ce nu se mai sfarseste. isi ia inima in dinti, prinzandu-se cu mainile de cele doua cabluri cu miez de otel. Paseste cu mare greutate pe scandurile groase, din stejar, care tremura fara ragaz, leganandu-se in toate partile. Femeia isi intrerupe des mersul impleticit. Priveste ingrozita valmasagul navalnic al apei. Oltul bolboroseste din bulboana in bulboana. Spumega si se izbeste turbat de cremenea impasibila a pietrei. Gatlejul stancos, scobit de furia suvoaielor, se largeste apoi intr-o lunca vasta si matasoasa. Scapat din stransoare raul se odihneste istovit. Se rasfata in meandre maloase albastru-verzui. Teodora mai are de strabatut doar putin din podul "Dracului", cum ii spun mocanii. in cele din urma ajunge pe celalalt mal. isi face cruce, multumindu-i lui Dumnezeu, ca a scapat teafara din aceasta grea incercare. Ametita se aseaza pe un petec de iarba. inca speriata isi arunca ochii spre puhoiul nelinistit ce se zvarcoleste, incolacindu-se furios inaintea capcanei de piatra, in crancena batalie din defileu. Pe malul abrupt sta agatata mica si posomorata halta Cornet.
* * *
Trenul personal intra zgomotos in Ramnicul molesit de caldura, oprindu-se intr-un scrasnet de saboti si tampoane. in gara pustie coboara navetistii si cativa tarani. Pornesc grabiti spre treburile lor. Cu traista pe umar, Teodora apuca pe bulevardul ce duce spre tribunal. Forfota orasului o incomodeaza vizibil. Claxoanele masinilor ii sparg timpanele. Pe trotuar, orasenii trec grabiti, izbind-o din toate partile, incurcand-o la mers. Ajunsa la capatul strazii, taranca se hotaraste sa traverseze soseaua, care taie orasul de la Nord la Sud.
Paseste cu teama pe asfaltul cenusiu-inchis. O masinsa opreste cu zgomot chiar sub nasul ei, aproape atingand-o. Boisoreanca transpira toata. O sudalma grea porneste din gura omului de la volan. Ea lasa impresia ca nu o aude. Pe cealalta banda de circulatie, un Oltcit alb abia de reuseste sa opreasca. Un val de emotii cuprinde din nou trupul tremurand al femeii. Vadit tulburata, calca pe celalalt sens al soselei. Un taxiu o evita in ultimul moment. Taximetristul coboara nervos si amenintator.
- Tampito, n-ai vazut rosul semaforului? Vrei sa ma bagi la puscarie? taranca idioata, de la coada vacii! De ce nu stai acasa, daca nu stii sa treci strada?! Cretino! striga rosu de manie soferul, scuturand-o de brat.
- N-am vazut, domn'e! Da-mi pace! Nu vezi ca sunt necajita!? Am procest cu Gogu lu' Culita al Nicului. De suparare n-am mai vast coloarea la asta... Cum ii zice? Ca nu nimeresc...
- Sigur, acum nu mai nimeresti! Dar in strada cum de-ai nimerit?! intreaba omul pe un ton potolit, aproape ironic.
- La noi in sat nu e d'estea. Se sperie vacile. Urla cainii si scuipa pisicile! Da' boii e blanzi. Dumitale nu stii! Se fereste de om! Poate sa-l vaza in mijlocul drumului. il ocoleste! Nu da peste el, adauga cu subanteles femeia.
Taximetristul ramane fara replica, privind in gol. Nu intelege el mare lucru, din spusele tarancii. Asta ori e nebuna de legat, ori isi bate joc de el. Din spate, coloana de masini incepe sa claxoneze. Scuipa scarbit in directia celei care l-a pus in incurcatura. Urca grabit in masina, demarand pe asfaltul lipicios al bulevardului. Teodora traverseaza si ea trotuarul, urcand voiniceste scarile mari ale tribunalului.
* * *
- Ridicati-va! Intra instanta de judecata, anunta solemn grefiera.
Cei aflati in sala se ridica in picioare. Judecatorul, o femeie apriga, trecuta de prima tinerete, arunca o privire glaciala, fulgerand pentru o clipa auditoriul. Se aseza apoi tragandu-si grabita scaunul. Langa ea iau loc doi barbati imbracati ca si doamna, in roba. Par sa fie mai degraba garda de corp, decat oamenii legii.
Pe rol se afla solutionarea formulata de reclamanta Mihaila Teodora, domiciliata in comuna Boisoara impotriva paratului Apostol Gogu si a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de pe langa Consiliul Local Boisoara.
Grefiera da citire cererii prin care numita Mihaila Teodora cere anularea procesului verbal de punere in posesie, intocmit de Comisia Locala in favoarea paratului, in legatura cu terenul din punctul Mesteceni de pe raza aceleiasi localitati.
Aflata pe primul rand, langa avocatul ei, taranca se uita neancrezatoare cand la instanta, cand la Gogu lu' Culita al Nicului. Satula de atatea infatisari la proces, acum se roaga in gand la Dumnezeu. Sa-i faca el dreptate. Sa nu mai vina aici.
Judecatoarea rupe tacerea, intrerupand si gandurile boisorencei.
- sedinta civila nr. 801/1995 a Tribunalului Valcea obliga Comisia Locala Boisoara sa efectueze punerea imediata in posesie a reclamantei.
- Doamne, ajuta! se trezeste vorbind tare Teodora. Sa traiti, doamna! Sa va dea Dumnezeu sanatate! Ati facut dreptate!
- Taci, femeie! Cine ti-a permis sa vorbesti? intreaba pe un ton aspru cea care conduce judecata.
- Sa ma iertati, ca n-am stiut, ca nu trebuie... Sa ma iertati!... mai spuse femeia cu voce domoala si supusa.
- Onorata instanta, izbucneste pe neasteptate avocatul Cordache, in calitate de aparator al partii reclamate, cer permisiunea sa vorbesc.
I se face semn ca poate sa intervina.
- Dati-mi voie, ceru el, sa depun la dosarul ce-l aveti in fata adeverinta nr. 2 din 20 septembrie 1994, eliberata de Consiliul Local Boisoara, prin care se atesta faptul ca defunctul Apostol Ion, tatal paratului, figureaza in tabelul nr. 2 al O.C.O.T. din 1950 cu suprafata de 5.500 metri patrati, teren arabil in punctul Mesteceni, pentru care i s-a eliberat fiului, Apostol Gogu, un certificat de la primaria comunei.
- E fals! E fals, doamna! L-o fi luat de la Chioara. Aia trage sforile la noi, striga plina de indignare munteanca.
De pe locul ei, judecatoarea o fixeaza pe reclamanta cu o privire rece si neiertatoare.
- Asculta, femeie! iti atrag atentia pentru ultima oara! Daca nu-ti pui lacat la gura, am sa-ti dau o amenda de o sa te usture la buzunar. Apoi, te dau afara din sala de judecata.
- Sa ma iertati, doamna!... N-am vrut... Da' sa stiti dumneavoastra! E fals.
- Mai ai ceva de spus, domnule avocat? intreaba judecatoarea.
- Onorata instanta, apreciez ca punerea in posesie s-a efectuat in mod eronat, atat pentru reclamanta cat si pentru parat. Doresc sa se tina cont de ultima adeverinta atasata la dosar, care ii da drept de proprietate clientului meu, incheie pe un ton dezinvolt aparatorul inculpatului.
- Ce spune partea vatamata? intreaba oarecum, plictisita doamna judecator.
- Propun sa se verifice autenticitatea adeverintei de catre un expert in materie. in rest, nu mai am nimic de adaugat, spuse celalalt avocat.
Adeverinta trece din mana in mana pe la fiecare reprezentant al instantei de judecata. Acestia o cerceteaza indelung in timp ce boisoreanca discuta aprins cu Stanca, avocatul platit de ea s-o apere.
Dupa o scurta tacere, judecatoarea anunta cu obisnuita-i raceala:
- Instanta intrunita astazi in sedinta publica hotarste: anularea punerii in posesie facuta in punctul Mesteceni pentru reclamanta. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
O vreme, tacerea se asterne din nou.
- Ridicati-va! Iese instanta de judecata, se aude stridenta, vocea ascutita a grefierei. Cei prezenti se foiesc, ridicandu-se greoi in picioare.
in sala ramane Teodora cu avocatul Stanca. taranca isi sterge lacrimile cu dosul palmei.
- M-ai mintit, dom' Stanca! Ai zis ca asta e ultima infatosare. Mi s-a urat sa tot bat usile tribunalului fara rost. Te-am platit cum ai zis dumitale. La noi, la munte, se castiga greu banul. Nu ca aici. S-a dus pe apa sambetei toata agoniseala mea in asti doi ani!...
- Linisteste-te, mai femeie, ca de castigat om castiga. Mai ai rabdare. Eu de unde era sa stiu de pacatoasa de adeverinta? M-a surprins. N-am putut face nimic. Dar, daca e falsa, o sa-i prindem noi cu mata in sac. Sa mai avem rabdare.
- Asa imi spui de doi ani. Sa am rabdare. Da' cata rabdare sa am?! Nu vezi, dom' Stanca, ca astia umbla numai cu ale necurate. Ca sa-mi ia pamantul. Da' le-o da Dumnezeu, dragutul, si lor. El judeca drept, nu ca aici. O sa-si ia el, Gogu lu' Culita al Nicului, pedeapsa pentru cat si-a batut joc de mine.
Pe scarile tribunalului, Teodora coboara apasata de griji si nevoi. N-a pus in gura decat o farama de paine. Nu-i este foame. Soarele arde cumplit. E trecut de amiaza. Asfaltul e incins. Timpul pare sa se fi oprit. Ajunge langa un chiosc de racoritoare. Gura i s-a uscat. ii este sete. intreaba vanzatoarea daca n-ar avea ea cumva o cana cu apa. Ramniceanca rade. N-are decat suc. Soarele arde. Setea o chinuie. Desface traista. Numara banii. Ar fi cumparat o paine, ceva rosii si niste castraveti. Nu-i ajung paralele. A platit avocatul. Ca sa nu piarda "procestul". I-au ramas doar de drum. "Daca s-ar opri in Brezoi la fata ei. E inginera acolo. Sa ia niste bani cu imprumut. Ar bea un suc. intreaba cat costa. Trei mii sticla. Ce de bani!"
Da sa plece. Setea o tine pe loc. Dezleaga traista. Scoate din ea o hartie mototolita de cinci mii. O netezeste, privind la sticlele colorate. Ce rece e apa din fantana ei! si ce buna! N-o muri de sete pana la Brezoi. Baga bancnota la locul ei. Se as0aza pe marginea trotuarului asteptand sa treaca o masina. incearca sa uite si de sete. E prea cald. Soarele o bate-n cap. Masinile nu opresc. Senzatia de sete nu vrea sa o paraseasca.
Cineva s-a oprit langa chiosc. Cumpara o sticla. Bea cu nesat. Galgaie cu pofta. Nu ramane nici un strop. Nu e de glumit. Setea o copleseste. E ca o durere. Dezleaga traista. Scoate hartia de cinci mii. Se ridica, indreptandu-se spre vanzatoare. La jumatatea drumului se razgandeste. "Apa clocita. E scumpa".
Apare o masina. Face semn cu mana. Dacia opreste.
- incotro? intreaba soferul.
- Pana la Brezoi, daca ai vrea.
- Urca!
- Domn'e, sa mor de sete-n Ramnic. N-am pomenit asa calduri!
Cel de la volan nu-i raspunde. Zambeste strengareste. ii intinde o sticla pe jumatate plina. Ei nu-i vine sa creada. Bea pe nerasuflate. Apa i se scurge pe barbie si pe gat. Nu-i pasa. E calda, dar e apa. Acum e multumita. Respira adanc. E singura ei bucurie din aceasta zi.
- Bogdaproste, domn'e! multumeste femeia.
- Sa-ti fie de bine, ii raspunde omul. in Brezoi unde mergi?
- Ia, la fabrica. Am o fata acolo. Ma duc s-o vaz. Dumitale unde? intreaba ea curioasa.
- Pai, tot acolo, zambeste siret barbatul.
- Ce noroc pe mine, domn'e, sa te gasesc! Ma omorase soarele si setea.
Tac amandoi. Masina inghite asfaltul cu repeziciune, kilometru dupa kilometru. Langa Gura Lotrului, autoturismul ia viraj spre stanga pe drumul catre Voineasa. Opreste apoi, parcand in fata fabricii din Brezoi. Boisoreanca baga mana in traista dupa bancnota de cinci mii.
- Ia-i pe toti. Ai fost om de treaba! Mi-ai ostoit si setea! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate!
- Ce sa iau!? intreaba iritat conducatorul auto.
- Banii, domn'e! zise Teodora. Ia-i pe toti!
- iti bati joc de mine? zise el cam necajit.
- Doamne, fereste! Adica, cum sa-mi bat joc de dumitale? intreaba ea nedumerita.
- iti bati. Ca nu asta-i pretul.
- Ei, lasa! Nu fi rusinos! Meriti! spuse femeia impaciuitoare. Nu vreau rest.
- Ce sa merit, mai tanti, cinci mii?!
- Ia stai, domn'e! Oi fi zicand ca sunt putini? Trei mii dau la autobuz. Dumitale ti-am dat cinci.
- Putini, chiar prea putini, nu se lasa soferul.
- si talica cat ceri?
- Daca socotim dupa kilometraj, douazeci si cinci mii.
- Caat?!
- Asculta, tanti! Eu sunt cursa de taxi. Mi-ai cerut sa te duc la Brezoi. Te-am adus. Acum scoate banii! Cu mine sa nu te joci! o avertizeaza el.
- De ce nu mi-ai spus de la inceput ca esti de'stea? Ca nu ma suiam.
- Cum? N-ai stiut? Ce, iesti chioara? Ai orbul gainilor? Nu vezi unde te urci?
- Crede-ma. iti spun drept ca n-am vast!. Da' mai am in traista inca cinci mii. Ia-i si du-te cu Dumnezeu si lasa-ma-n pace! Voi, astia de la oras, sunteti in stare sa-mi puneti pielea pe bat.
Taximetristul intoarse si demara catre Ramnicu Valcea, scapand o injuratura la adresa sarantocilor de tarani cu ifose de oraseni.
* * *
Din Dealul Targului, soseaua urca mereu, serpuind catre Bumbuia. Prin praful drumului isi taraste pasii, obositt, o femeie. intr-o vreme, se opreste. isi trage sufletul privind varfurile tuguiate ale muntilor semanati pretutindeni. Soarele da sa apuna, amestecandu-si culorile galben-sangerii. Peste Boisoara se aseza incet inserarea. De pe coamele dealurilor, mocanii coboara in sat, purtandu-si coasele pe umeri.
in curtea larga, Ion Bacanu loveste cu bata lui noduroasa in stanga si-n dreapta, luptandu-se sa bage taurii in grajd. Multumit de munca sa, sta acum cu coatele pe latul gardului, privind la trecatori. Ajunsa in dreptul Grajdului Comunal, Teodora da binete. ingrijitorul nu-i raspunde. O lasa sa mai faca cativa pasi. Abia atunci o intreaba:
- Ai castigat procestul, fa, Teodoro, sau te-ai vanturat degeaba la Ramnic?
- Ce-ti pasa dumitale? spuse cu naduf munteanca.
- Ia, te-am intrebat si eu. Acu' de ce-ti sare tandara? Ca n-am zis nimic rau! Numa' ca eu stiu ca grangurii aia mari de la Ramnic face dreptate la �al care da mai mult.
- Drept ai vorbit, bade Ioane! Dumnezeu, dragutul, le da la toti dupa inima. Grangurii de care ai pomenit dumitale si-au vandut sufletul necuratului. Stai si cugeta ca-i vine el randul si lu' Gogu lu' Culita al Nicului. 'al de sus nu doarme. Ne vede pe fiecare, mai spuse femeia pierzandu-se pe drum catre casa.
Soarele a asfintit de mult. Peste sat pluteste inserarea. Prin case s-au aprins lampile. Se vor stinge curand una cate una aducand somn greu peste genele obosite ale satenilor. Linistea domneste peste tot. Se aude doar susurul vaii Boisoarei, fir de arnici verzui, abia despartind pajistile incarcate cu flori, calatorind cu putinele-i ape prin chei, aici mai largi, aici mai inguste si grabind catre fluviile, marile si oceanele lumii.