Prindeti proful!
M. Veress Szuszanna
versiunea romaneasca: Gyorfi-Deak Gyorgy
Titlul original: Ki�zet�si nap
Din volumul: MANDICS, GY�RGY; M. VERESS ZSUZSANNA - Vasvil�gok.
Bucuresti, Ed. Kriterion,1986
Sterse cu manusa de cauciuc, cat putu de bine, urmele de pe portiunea argiloasa si-si ingadui cateva minute de odihna. Isi examina ceasul. Sapte si zece. Mai era aproape un ceas pana sa inceapa haituiala. De la miezul noptii pana acum imprimase dupa planul stabilit in prealabil sapte piste false independente, fiecare cu o lungime de aproximativ o ora, cu mai multe treceri peste ape sau devieri prin vaduri, una in jonctiune cu o pestera, alta ce se termina la un ponor. Daca va avea noroc si grosul trupei se va rataci pe vreuna dintre ele, vor avea ce sa caute o zi intreaga, intrucat se ingrijise ca in noptile precedente sa faca o serie de scurte escapade in diferitele ramuri ale grotei si sa le umple cu urme pe jumatate sterse. Un detector de urme obisnuit nu putea stabili daca pista din interiorul unei pesteri avea o vechime de cateva ore sau de doua-trei zile. Oricum umezeala prelinsa de pe pereti pastra totul proaspat, eventual spalacea oleaca contururile. Pestera proteja urmele pe parcursul celor zece zile de potop si astfel sansele sale de supravietuire sporeau cu mai multi kilometri - ce-i drept, nu tocmai regulamentar. Acest truc il salvase deja de sapte ori si astfel se nascuse legenda care ii conferise o aura aproape mitologica in randul elevilor. Initiatii susoteau ca ar poseda capacitatile mimetice ale unui soparlan Pao, altii dadeau drept sigur ca se intelegea in prealabil cu niste gonasi tradatori, care deviau intentionat trupele de asalt in alte directii, numai ca sa obtina plus-puncte nemeritate, ce urmau sa le asigure in viitor pozitii de frunte in Lumile-de-fier, insa marea majoritate il urmarea cu acel amestec de teama si de respect tributar lucrurilor de neinteles. Aiurea! El fusese pur si simplu prevazator si avusese norocul ca Pepiniera unde preda sa fie asezata intr-o regiune relativ avantajoasa. N-ar fi putut sa reziste la fel de mult intr-un desert, in tundra sau intr-o regiune muntoasa. Desi cine stie? Daca ar fi folosit o alta tactica, un antrenament adecvat, poate ca ar fi biruit si acolo. Un om prevazator stie cum sa faca fata diferitelor situatii, daca isi evalueaza din timp sansele. Desigur, cei ce se apucau sa-si sfarme creierii abia in ajunul Zilei Alungarii, dupa ce se vaicarisera de-a lungul intregului an ori de cate ori o auzisera pomenita, erau cu certitudine primele victime. Spre deosebire de acestia, el isi folosise timpul liber ca sa iasa in natura si sa analizeze posibilitatile oferite de diferitele portiuni. In vreme ce colegii sai, in marea lor majoritate, isi petreceau vacantele in Antarctica sau intr-una dintre statiunile de odihna sahariene la moda, el hoinarise pe-aici, se antrenase, parcursese de zeci de ori traseele alese, apoi isi studiase propriile urme cu lupa si echipamentul conex in mana, isi analizase greselile, invatase din ele, cautase solutii noi, mai eficiente.
Inca din primul an, din chiar primele zile cum ajunsese aici, se inscrisese intr-un cerc de orientare turistica si astfel isi fundamentase cunostintele despre regiunea Pepinierei. Cu acest prilej descoperise si pestera care jucase un rol cheie de-a lungul anilor in manevrele de inducere in eroare.
Sapte si douazeci. Era timpul sa-si ocupe locul din "observator".
Scoase cizmele de plastic si le impacheta cu grija intr-o punga ermetica, o vida, ca nu cumva sa scape vreo urma de miros. Proceda identic cu hainele. Asezat pe o foaie de cort din material plastic isi schimba mirosul cu ajutorul unui spray odorizant, apoi introduse in rucsac si prelata impaturita si sigilata cu precautiile cuvenite. Desfacu pungile vidate unde-si pastrase pana atunci imbracamintea de rezerva si se schimba. Acum n-au decat sa vina cu sintetizatoarele si cu detectoarele de miros.
Din buzunarul lateral al rucsacului scoase coarda de xiron si gheara de pisica. Cea din urma constituia unul dintre cele mai bine pastrate secrete ale echipamentului sau. Modelul de baza il descoperise intr-un bloc de gheata, cu ocazia uneia dintre expeditiile sale speologice. Din pacate, era inutilizabila, dar isi confectionase o copie a acestei ancore cu mai multe brate din cateva deseuri, in orele libere, intr-unul dintre atelierele Pepinierei. Incepu sa roteasca cu repeziciune gheara de pisica pe deasupra capului pana cand atinse viteza dorita si astfel coarda de xiron tasni trasa de greutatea obiectului pe directia tangentei la cerc catre coroana arborelui aflat cu douazeci de metri mai incolo, unde ramase agatata intre crengi. Verifica siguranta prizei prin cateva smucituri puternice, apoi lega capatul ramas liber cu un nod Winkler de cel mai apropiat copac, undeva in frunzis, petrecu rucsacul peste franghie si incepu traversarea. In timp ce se catara cu ajutorul manusilor aderente pe coarda inclinata la aproape saptezeci de grade, vedea terenul de dedesubt, tufele de macesi, albia serpuita a paraului, stejarul abia parasit si stejarul tinta de pe buza rapei, catre care se indrepta. Orice cautator de urme - chiar unul cu experienta - putea explica situatia existenta numai in doua feluri. Primo: fugarul a incercat sa ajunga pe muchia de sus ca sa-si ascunda urmele, dar atunci ar fi trebuit sa lanseze un carlig autoaderent din plastiotel, fie in trunchiul arborelui (lucru prea riscant, din cauza marii inclinari), fie in cornisa de piatra de la radacina lui. Manevra ar fi produs urme in ambele cazuri, caci amprenta olfactiva lasata de cartusul lansatorului poate fi identificata chiar de un novice, indiferent de echipamentul folosit, iar cuiul de plastiotel este reperat de plasticometre pana la o adancime de jumatate de metru. In concluzie, un fugar versat ca el n-ar fi recurs la construirea unui pod aerian fara a se expune unor riscuri extreme. Secundo: ramane, deci, coborarea in albia paraului cu ape repezi si cautarea locului unde ar fi putut iesi la mal. Urmaritorii puteau utiliza indicatoarele de miros, plasticometrele, precum si proprii ochi...
Woole Kenebe chicoti in barba cand se gandi la pustanii infuriati, imbujorati de ciuda, care vor urmari acea pista. Din fericire, la Pepiniera unde activa nu se preda arheologia sportiva si astfel gheara de pisica se dovedise a fi o solutie desavarsita in rastimpul celor sapte ani. Se catara in coroana stejarului, apoi trase cu ajutorul unei cordeline rucsacul bine indesat cu echipament. Cand termina si aceasta, deznoda coarda de pe gheara de pisica si o prinse de tamburul unei ingenioase mulinete, preluata, de aceasta data, dintr-o enciclopedie de istorie a pescuitului. Desfacu nodul Winkler cu ajutorul cordelinei si apasa butonul lateral al mulinetei. Franghia de xiron taie aerul cu un suierat, fara ca sa atinga pamantul, fara ca sa lase vreo urma.
Rasufla un pic. Sapte treizeci. Nu-i ramasese prea mult timp, anul trecut se descurcase mai bine, stabili in mod obiectiv. Cu picioarele inca tremurande se catara in sus prin frunzisul stejarului catre vizuina stiuta. Era la locul ei. Trase sus rucsacul cu ajutorul cordelinei, apoi il scufunda cu grija in adancul scorburii. Isi stropi inca o data mainile cu sprayul odorizant, dupa care incepu ultima traversare. Pastrase cu sine numai extractele nutritive concentrate, tabletele energizante si coarda de xiron cu gheara de pisica. De fapt, de-aici ar fi putut sa coboare pe pamant, intrucat era improbabil ca urmaritorii sa urce sus in cautarea urmelor, dar prefera sa ramana precaut, deoarece anul trecut una dintre grupele de elevi intaratati de nereusita se abatuse insetata de razbunare chiar printre acesti doi copaci, racnind din toti bojocii ca tradare sa fie, dar sa stie si ei, fara ca sa mai bage in seama urmele. Daca n-ar fi utilizat puntea de franghie, bizonii ar fi dat peste el cu siguranta, pur si simplu din intamplare, dar cum se aratasera interesati numai de crestetul dealului, nu mai scotocisera prin frunzis cu indicatoarele de miros. Trecusera suduind si certandu-se aprig catre culmea ridicaturii, care se afla cam la o suta de metri departare, in linie dreapta, si incercasera acolo sa surprinda vreo miscare, cautasera amprenta olfactiva a binecunoscutului sau sacou in carouri. Desigur, in zadar. Din cati erau, au pornit in tot atatea directii, fiecare convins ca doar aparatul lui indica exact, iar celelalte fusesera manipulate. Daca ar fi aflat ca, in general, toate aparatele functionau corect, numai ca detestatul lor profesor le trasese o teapa, imprimand din varf o pista in forma de stea, cei mai multi ar fi fost loviti de dambla.
Sapte patruzeci. Reusise sa intinda puntea doar dupa cea de-a treia incercare. Degeaba, obosise. Era oare de mirare? Dupa un asemenea an? Cu toti elevii care erau obligati sa-l suporte de sapte ani, fara sa cracneasca sau sa-ncerce sa se revanseze, sa rabde ironiile celor mici, referitoare la prostia si stangacia lor. Si cu cat se dovedisera a fi mai marsavi si mai nelegiuiti - trebuia s-o recunoasca - cu atat ii intaratasera mai mult spiritul de razbunare si prigoana. Da, caci si el ii prigonise. De-a lungul celor trei sute saizeci si patru de zile ale anului scolar i-a vanat din ce in ce mai aprig pe liderii reali ai comunitatilor, pe cei care urmau sa conduca azi grupele in cautarea pasilor sai. De sapte ani dura aceasta cursa nebuneasca si pe an ce trecea dusmania dintre ei se ascutea tot mai tare. Desfacu cu ajutorul scripetelui si ultima punte si introduse intregul echipament in buzunarele speciale aplicate pe imbracaminte. Urca cu multa grija pe o craca groasa pana ajunse langa ascunzatoarea perfect camuflata. Deschise usa taiata in scoarta arborelui si-si ocupa locul din postul de observatie. Inchise usita cu bagare de seama. Acum se mai strecura doar o geana de lumina dinspre sus, prin sistemul de oglinzi al periscopului. Acesta era tot un dispozitiv stravechi, construit pe baza schitelor tehnice ce descriau un vas submarin si care sporea siguranta ascunzatorii, deoarece nu mai era obligat sa scruteze orizontul din frunzisul copacului, imbracat in tinuta de camuflaj. Impinse tubul periscopului in sus, printr-o craca gaunoasa, de unde putea sa spioneze imprejurimile prin niste gauri minuscule in directia aleasa. ?inta aleasa era Pepiniera sau Centrul Jean-Jacques Rousseau, dupa denumirea oficiala.
Sapte si cincizeci si cinci. Initial intepenise doar o bancuta in interiorul acestei scorburi naturale, apoi o largise la dimensiunile actuale, sfredelise tunelele de legatura cu orificiile de observare de sus. In urma "interventiilor", frunzisul arborelui incepuse sa se ingalbeneasca, cateva ramurele se uscara si, astfel, aparu pericolul ca ascunzatoarea atat de abil mascata sa se transforme intr-o capcana lipsita de caile de scapare necesare in cazul unei retrageri grabnice. Din fericire, prin intermediul retelei informatice reusise sa afle despre existenta unui manual de specialitate, Operatii de restaurare a scoartei stejarului, si, desi nu pricepuse mare lucru, doua treimi dintre termenii de specialitate ii fusesera cu desavarsire necunoscuti, reusise sa restabileasca circulatia sevei pe partea dinspre Pepiniera si astfel in vara urmatoare un frunzis des ascunsese silueta ce se furisase catre usita taiata in scoarta. Campul vizual al periscopului fu inundat de lumina rosie a rachetelor de semnalizare. Incepea vanatoarea. Haituiala profesorilor. In fata marsaluiau baietii mari, inarmati cu cristale paralizante, iar pe flancuri "cadetii" purtatori de ciomege, petarde lacrimogene si indicatoare de miros.
Inclina periscopul un pic, ca sa poata cuprinde in campul vizual si arborii de pe aleea sudica, de unde porneau pistele lasate de el, insa totul era inca linistit. Incerca sa scruteze intreg teritoriul Pepinierei: frontonul plin de gratii al turnului administrativ, peretii acoperiti de iedera ai Siestei de Amiaza, ferestrele arcuite ale refectoriumului, astrosfera, gliptoteca, dormitorul numarul patru, numaru' unu, catargul de pe platoul de adunare, minusculul stadion. Restul ramanea acoperit de frunzisul uriasilor plopi si de coroanele imense ale castanilor.
Asteptarea incepu sa se prelungeasca neasteptat de mult. In anii precedenti, galagioasa oaste de elevi pornise cu surle si trambite imediat, la cateva minute dupa lansarea semnalelor rosii. Grosul trupei se luase dupa el, deoarece mai toti doreau sa obtina pretiosul sau scalp. Capturarea sa ar fi adus plus-puncte suplimentare, nemaivorbind despre gloria castigata in urma unei asemenea fapte de arme. Doar cativa erau manati de pofta de razbunare a unor socoteli personale - cel putin in anii de inceput. Dupa ce apoi ii identificase pe cei mai indemanatici gonasi si-i expediase in coloniile de reeducare, prin folosirea unor tehnici nu tocmai cinstite, nu mai era la fel de convins ca pofta celor mai multi de a-l pedepsi pe cel care ii stapanea in mod absolut nu friza paroxismul.
Deslusi o miscare in josul imaginii. Era un grup de pustani. Urmareau concentrati o pista, alta decat cea lasata de el. Urma cotea catre zavoiul de salcii de langa izvor si acolo se pierdea in valmasagul frunzelor lanceolate, cu spatele argintiu.
Imaginea fu strafulgerata pe neasteptate de doua rachete galbene. Au prins prima victima. Era abia opt si douazeci. A mers repede. Cine-ar putea fi? Nils Holgersson sau David Copperfield? In orice caz era, fara nici o indoiala, un papa-lapte neajutorat.Cine nu incerca sa valorifice Marea Sansa, isi merita soarta, n-avea decat sa se duca pe Lumile-de-fier, sa se sufoce cat mai des in timpul alarmelor de lipsa a oxigenului, sa se agite pentru a obtine o iesire in vreuna dintre tavernele halucinogene. Cine nu-si folosea toate resursele ca sa ramana pe Pamant trebuia sa fie, nici nu incape vorba, nebun de legat.
A doua racheta de semnalizare se inalta dinspre sud. Ciudat. Oare de ce s-au indreptat in directia opusa? Oricum, rezultatele le validau strategia, intrucat, iata, prinsesera deja doi pedagogi. Deci, aparent, majoritatea preferase calea zicalei: mai bine azi un peste decat maine o balena si se concentrasera pe depistarea celor mai neindemanateci.
Aproape ca o confirmare, dintre copacii aleii aparu un alt grup. Hop, acum s-au oprit. Da, acolo lasase pista numarul trei. Vazu cum elevii isi apropie capetele si analizeaza indicatiile detectorului de miros. Unul dintre ei isi ridica ochii si privi drept catre periscop, apoi continuara discutia. Un roscat, care parea a fi conducatorul, argumenta gesticuland agitat si aratand inspre Pepiniera. In cele din urma, ceilalti, dupa toate aparentele, ii acceptara punctul de vedere, deoarece se raspandira prin campie in cautarea altor urme. Un pic mai tarziu, unul dintre ei incepu sa arate febril ceva, ceilalti se adunara rapid imprejurul sau si apoi pornira pe noua dara. Nu era niciuna dintre urmele lasate de el.
Constiinta lui Woole Kenebe ar fi putut sa fie intrutotul impacata, daca n-ar fi reperat cateva semne de avertizare. Primul: gestul facut catre Pepiniera. Al doilea, mult mai ingrijorator, absenta baietilor mari. Era limpede, se intamplau lucruri ciudate, iesite din comun, ceva ce-ar fi putut da peste cap scenariul cel mai atent elaborat, verificat in prealabil, mental, de atatea ori. Pe moment, realiza doar ca era vorba despre o schimbare radicala a tacticii. Probabil cineva, care cunostea bine acest tip de vanatoare cu gonasi, studiase in amanuntime problema si, la fel ca si el, isi pregatise un plan. Era oare posibil sa se fi antrenat in prealabil, eventual - cum procedase si el - sa fi instalat contra-capcane?
Il trecura toate apele la acest gand.
"Aiurez. Imposibil. Este numai jocul imaginatiei mele obosite, deoarece pornesc de la modul propriu de gandire. In definitiv, ce stiu cu certitudine? Ca un elev a facut un semn cu capul inspre Pepiniera, cand mi-au descoperit urmele. Acest lucru dovedeste existenta vreunei conspiratii? Nu. As putea sa interpretez si astfel: aceasta este urma campionului, n-ati auzit de el, cel care a scapat pana acum de sapte ori? Nu merita sa ne ocupam cu el. Haideti sa cautam o victima mai usoara. Da. Se putea interpreta si asa, desigur. Dar de ce n-au pornit inca cei mari?"
Orele trecura greu. Soarele se ridica treptat catre amiaza, apoi incepu sa alunece catre asfintit. In observatorul stramt si neaerisit caldura se disipa anevoie. Woole Kenebe isi sacrifica pe rand pretioasele tablete stimulante, poate si din cauza nervozitatii. Degeaba isi rotise oglinda scrutatoare a periscopului in toate directiile, intalnise doar vibratia lenesa a aerului statut si acea atmosfera indolenta, ce imbie omul la somn, cand se insoreste vara pe coasta vreunui deal. Lumea parea ca s-a transformat intr-o uriasa picatura de chihlimbar. Parca timpul se fosilizase, devenise transparent, galben si inconsistent.
Pe neasteptate, una dupa alta, tasnira rachetele galbene. Patru sau sase. Nu reusise sa le incadreze exact, deoarece fusesera lansate din locuri diferite. Aceasta insemna ca pe teritoriul Pepinierei au cazut deja, intepati cu cristalele paralizante, patru sau cinci pedagogi. Isi privi reflex ceasul. Doar doua juma'te. Era cu adevarat o proportie ingrijoratoare. Cinci din sapte. Atunci au ramas doar doi. Cine o fi celalalt? Stroheim? El a trecut deja prin trei haituieli, le va da putina bataie de cap.
Pe neasteptate, in adancul constiintei incepu sa incolteasca un gand.
"Da. Da - se entuziasma intrutotul reimprospatat, deoarece pricepuse dintr-odata strategia adversarului -, ii elimina pe rand pe cei mai slabi, probabil sub conducerea baietilor mai experimentati, iar apoi vor porni cu toate fortele impotriva mea! Nu este o idee rea. Daca eu insumi as dirija goana, as propune aceeasi strategie" - recunoscu fara voie abilitatea adversarului.
Acum, cand incepuse sa priceapa care este miza jocului, se inviora si fara stimulante. Avea de lamurit o chestiune, de rezolvat o problema, de analizat o situatie, deci o seama de treburi mult mai incitante decat simpla asteptare a completarii numarului cheie, urmata de banala intoarcere acasa.
"Hai, sa vedem cum m-as descurca in aceste conditii? Ce-ar rezulta din premiza ca as dispune de toti elevii dupa voia mea? Ca as reusi sa-i mobilizez pe toti pentru marea vanatoare? As putea sa trimit mai multi copii pe aceeasi pista, ca sa constate diferentele. E cel mai important lucru. Mai mult chiar, daca urmele nu sunt raspandite aleator in zona, se poate incerca si metoda rascolirii pas cu pas."
Simti ca dintr-odata i se face cald. Daca asa se va intampla, atunci toate eforturile sale au fost zadarnice, caci nici o strategie nu ajuta impotriva sondarii la intamplare. Degeaba si-a schimbat mirosul, in zadar si-a mascat urmele si ascunzisul ca un maestru - oricine poate sa se impiedice de el din intamplare.
Examina intreaga regiune. Mai multe grupuri de copii se indreptau catre sud - intr-adevar, sub conducerea celor mai mari. Daca il vor elimina si pe penultimul, atunci toate smecheriile sale vor ramane fara sanse de izbanda. Se putea increde numai in siguranta ascunzatorii sale. Si in faptul ca infimul amestec de mirosuri va fi risipit de vant, ca va fi purtat de curentii ascensionali in inaltimi si destramat in atomi, ca nu va fi impins in jos si risipit undeva, prin apropiere. Caci daca pruncii vor realiza ca cineva se ascunde prin apropiere, descoperirea lui nu va fi decat o problema de rabdare. Timpul va deveni factorul cheie al vanatorii. Prima necunoscuta temporala: cand vor pune mana pe penultimul? A doua intrebare: cand se va implini pe Pamant numarul cheie ales? Conform experientei din anii precedenti, centralizatorul intocmit de calculator, cu numele profesorilor expulzati, devenea complet seara, intre orele noua si unspezece si atunci se suspenda goana prin lansarea a trei rachete verzi. Cu cat intervalul dintre cele doua momente va fi mai mic, cu atat ii vor spori sansele.
Caldura se mai domolise. Umbrele copacilor incepura sa se lungeasca, semn ca dupa-amiaza trecuse. Umbrele parcurilor dimprejurul Centrului Rousseau transformase Pepiniera asternuta la poalele damburilor in ceva foarte asemanator unui ochi urias. Un ochi obosit, incercanat, brazdat de nesomn.
"Oare cine ar putea fi organizatorul?" - ii reveni in constiinta intrebarea inabusita pana atunci. Trebuie sa fie un tip destept, surprinzator de destept. Totodata, staruinta sa, modul cum a organizat goana dau de inteles ca este condus impotriva mea de o motivatie puternica. Deci este foarte probabil sa fi avut loc ciocniri intre noi. Singura problema ramasa: de ce natura? Statutul de educator atragea cu sine conflictele. Cu trecerea timpului, intensitatea lor sporea. Importanta punctelor incepea sa creasca in ochii elevilor, deci se lua expres in nume de rau orice prilej cand pedagogul alatura numelor aflate in memoria calculatorului puncte negative. Pe de alta parte, la apropierea termenului cand trebuia sa paraseasca Pamantul, fiecare incerca frenetic sa epuizeze ultimele clipe in placeri si distractii, chiar daca modul in care proceda era ilegal. Daca sotia esua si pedagogul il prindea asupra faptului, atunci ura impotriva educatorului crestea, caci oricum adultul era unul dintre "baftosii" care avea posibilitatea sa petreaca ani in sir sub cerul liber, sa inspire oxigenul in cantitati nelimitate - nu ca tovarasii sai condamnati sa traiasca pe Lumile-de-fier. Prin urmare, salbaticia si neinfranarea elevilor din zilele de haituiala era un rau necesar, determinat prin insasi existenta sistemului, o supapa de siguranta care elibera tensiunile suplimentare, pornirile anarhice acumulate ce-ar fi putut primejdui regimul. In celelalte zile ale anului, Woole Kenebe, ca si ceilalti pedagogi, era dispus sa accepte necesitatea existentei acestei zile. Intelegea ca repartizarea noilor educatori era un proces obligatoriu si ca selectia celor mai dotati, a celor capabili sa supravietuiasca era o lege fundamentala. La urma urmei, cine poate sa aleaga mai bine decat cei aflati in cauza? Elevului nu-i era totuna cine ii este dascal, deci el era cel mai indreptatit sa testeze temeinic capacitatile fizice si psihice ale viitorului sau indrumator. Faptul ca numai pedagogii aflati in cea mai buna forma, ca putere si cunostinte, pot ocupa cele mai privilegiate posturi din Lumi, i se paruse lui Woole Kenebe absolut normal in urma cu sapte ani, ca de altfel oricarui tanar absolvent. Acum insa, cand i se primejduia pentru intaia oara sansa ramanerii pe Pamant, nu mai era la fel de convins de impartialitatea si eficacitatea sistemului. Simtea tot mai puternic ca imprevizibilului i se lasase un spatiu mult prea larg pe parcursul intrecerii.
Intamplarea. Cum ura acest cuvant. Isi dorise dintotdeauna o existenta stralucita, bine organizata. Ii iesise pasienta de-a lungul a mai multi ani. Cunostea scopul, elaborase strategia cea mai sigura pentru atingerea lui si, pana acum, nu fusese dezamagit niciodata. Stia ca numai cu o comportare ireprosabila poate deveni pedagog - deci se ferise de orice incurcatura, n-a intrat in nici una dintre asociatiile secrete ale elevilor. Cand a aflat de existenta vreuneia, a raportat imediat profesorilor, apoi si-a vazut de treaba. A suportat fara sa cracneasca bataia, cand l-au miruit din cauza tradarii, apoi a asteptat clipa potrivita si i-a platit fiecaruia datoria, astfel incat sa nu cada asupra lui nici cea mai mica umbra de banuiala. Pe parcursul anilor petrecuti in Pepiniera s-a pregatit cu deosebire la materiile care-i puteau asigura o supravietuire cat mai indelungata. In vacante nu vizitase nici monumentele, nici muzeele, ci facuse cros, alpinism, inot subacvatic. Ii reusise totul pana in prezent. Cum de vine acum acest nimeni sa-i intoarca cu susul in jos universul sau atat de bine oranduit, unde faptele urmareau scopurile, binele obtinea rasplata meritata, iar raul era pedepsit cum se cuvine?
Doua rachete galbene tasnira pe bolta cereasca undeva departe in sud, in apropierea frontierei zonale.
Cinci cincizeci. Au intins-o cam mult. Deci nu sunt chiar atat de periculosi. Pana se vor intoarce in centru va trece o ora si jumatate. Deci, in cel mai bun caz, dupa opt... Azi soarele apune la 20.15, deci cand vor ajunge aici va fi deja amurg. Nu vor putea sa utilizeze decat indicatoarele de miros. Daca vor face greseala ca, in interesul accelerarii inaintarii, sa regleze aparatele pe vechiul sau miros, atunci partida este ca si castigata. Pana vor realiza prostia, se va face noua. Iar atunci poate interveni in orice moment suspendarea goanei, intrucat lista surghiunitilor se poate completa oricand, mai ales daca si altii au folosit tactica de eliminare a celor mai slabi.
Se insera. Umbrele stejarilor au pornit sa se lateasca si incetul cu incetul se marira si cele ale tufisurilor de paducel, mai sa-i confunde omul cu niste copaci.
Pepiniera se infatisa periscopului lui Woole Kenebe ca o gavana oarba. Apoi, dintr-odata, valea se insufleti. Multimea gonasilor porni din fata ca o uriasa omida impodobita cu lampioane colorate. Nu, nimeni nu urmarea traseele lasate. Precum anticipase, singura lor grija era de a cuprinde in vederea cercetarii o suprafata mai mare decat cea dintre cele mai indepartate urme lasate. Se apropiau constant, ritmic, nu se grabeau, ca niste oameni siguri de sine.
Acum, dupa ce se convinsese ca adversarii alesesera tactica prevazuta, Woole Kenebe stia deja ce contramasuri sa ia. N-avea nici un sens sa mai trandaveasca pe-acolo. Nu dorea sa-si lase soarta la voia intamplarii. Deschise usa taiata in scoarta si aerisi ascunzatoarea. Isi improaspata cu o doza de spray de rezerva noul spectru odorant slabit si repuse in functiune gheara de pisica. De la aceasta inaltime curentii ascensionali ridicau mirosurile, trebuia numai sa se fereasca sa coboare prea mult in vale, sa ramana tot timpul pe buza dealului, cat timp va putea.
Arunca ancora de cinci ori si cu ajutorul celor cinci punti revenise ocolind pe marginea dambului deasupra urmelor lasate la urcare. Aici facu un salt mai complicat pana la salcia de pe malul paraului, traversa albia, apoi intinse alte trei poduri si se catara pe buza celuilalt versant. Era riscant sa inainteze mai departe, din cauza intunericului ce se lasa din ce in ce mai dens, iar o manevra gresita ar fi putut starni un zgomot suficient ca sa atraga atentia gonasilor, care se indreptau, dupa calcule sale, drept incolo. Isi puse tampoane de vata in nas, iar in gura un filtru schimbator de miros.
Nu trebui sa astepte prea mult. Fasciculele lanternelor scanteiara in noapte, auzi franturi de comenzi.
- La stanga. Fii atent la carare!
- Tu, ala cu lanterna rosie! Verifica traseul exterior!
- Da, am inteles. Flancurile sa incetineasca, pentru ca mijlocul urca dealul si-a ramas in urma.
Inaintarea incetini vizibil.
- Intindeti-va pana in frunzisul salciilor cu prajinile pe care ati fixat detectoarele de miros!
- Ma! Tu, cel de-acolo! Casca ochii! Plasticometrul nu indica nimic? Aici padurea e aproape si-ar fi putut sa sara undeva.
Marsaluiau pe ambele maluri ale paraului. Prajinile infasurate la capete cu un material fosforescent fura impinse in frunzisul copacilor din liziera padurii, scotocira prin boschetele de rachita de pe maluri, isi facura loc prin hatis.
O voce intreba prin intercom:
- Aici terenul pare foarte favorabil. Sa nu latim aria de cercetare la o suta cincizeci de metri distanta fata de urma?
Woole Kenebe nu deslusi raspunsul, dar dupa repetare intelese ca omul intrebat avea temeri in legatura cu rarirea lantului de cercetasi, ceea ce il descumpani si pe raportor.
- Bine, bine, atunci ramanem in vechea formatie.
Fantomaticul alai disparu cu incetul din vedere. Daca vor continua tot asa, in acest ritm, atunci nu vor reusi sa inchida incercuirea presupusului sau ascunzis, pestera, pana la noua. Oricat ar fi de indemanatici si oricat ar fi de multi, nu vor putea scotoci pestera in amanuntime in lipsa echipamentului potrivit. Aceasta posibilitate n-o vor avea decat eventual cei din ciclul superior. Daca vor lua treaba in serios, atunci echipa de cercetare isi va petrece toata noaptea in grota.
Desi era convins ca este inutil sa mai fie precaut, hotari sa se catere pe culmea din spate, de unde putea observa intrarea in pestera si valea ponorului. Dorea sa fie sigur ca totul decurge conform planurilor.
Noul punct de observatie il costa cincisprezece punti si unul dintre carligele ghearei de pisica. Dar era din nou la o inaltime suficienta ca sa cuprinda cu privirea intreaga zona si sa urmareasca derularea goanei. Avea nevoie de aceasta certitudine, trebuia sa se convinga ca i se implinesc asteptarile. Se temea de intamplare, de surprize, caci ele duc la panica, iar panica nu este un sfetnic bun.
Noua si zece.
Grupul de gonasi din directia opusa se apropie de ponor.
Noua si douazeci.
Cercul se inchide si la intrarea in grota.
Noua douazeci si cinci.
Se sfatuiesc si-ntr-o parte, si-n cealalta, probabil alcatuiesc echipele de cercetare a pesterii.
Oare cat va mai tine circul?
Aproape ca un raspuns, trei lumini verzi fulgerara pe cer.
"Gata."
Woole Kenebe se simti golit. Victoria nu-l bucura. Era frant, mort de oboseala. Se gandea la anul urmator, astfel castigat, la cei sase colegi sacrificati de elevi pentru a-l prinde.
Cobori din copac cu miscari automate si porni catre Pepiniera.
Cand l-au intrebat mai tarziu cum a decurs drumul de intoarcere, n-a putut in veci sa-si aminteasca nici un detaliu semnificativ, in afara de gustul sufocant al prafului. Isi terminase toate tabletele antisete, trebuia sa se intoarca.
Deja intrase pe pietrisul Aleii de sud, cand ii iesira in fata trei umbre.
- Ai venit acasa, vierme, sa dormi un pic?
Woole Kenebe nu raspunse, incerca sa le desluseasca fetele, insa nu reusi. Era Luna Noua, o secera subtirica, si stateau cu spatele la ea.
Mintea incepu sa-i functioneze rapid, simturile i se incordara din nou.
"E clar, astia vor sa-mi faca felul sub pavaza intunericului. Cred ca vor scapa nepedepsiti. Dar cum de nu sunt cu ceilalti? Pentru ca ei sunt conducatorii. Iar acum, cand au dat gres din nou, nu se mai pot stapani.
Isi strecura mana cu grija catre gheara de pisica, in timp ce vorbi, ca sa le abata atentia:
- Nu veti scapa in urma agresarii unui profesor! E un delict important! Va avertizez pentru ultima oara!
Ceva pocni, ca atunci cand se scoate dopul unei sticle. Simti ca si cum un paianjen veninos l-ar fi muscat de piept. I se opri rasuflarea. Mana pregatita sa arunce gheara de pisica cazu paralizata.
Woole Kenebe cazu in genunchi. Abia atunci pricepu ca fusese impuscat.
- In afara timpului... - horcai. Veti fi dezintegrati!
- Iete, na! In afara timpului? - se auzi o voce ironica. Parca ii era cunoscuta.
- Priveste afisajul.
Woole Kenebe privi cu ochii incetosati contorul fixat la incheietura miinii barbatului, unde stralucea rosu numarul 1459366. Impuscatura paralizanta era valabila.
- Dar goana a fost suspendata!
- Cum sa fie suspendata, colega, cum sa fie?
In buimaceala dinaintea adormirii, constiinta lui Woole Kenebe nu mai reusi sa conceapa decat cu greu cele petrecute.
- Colega?...
Erau doi elevi mari, impreuna cu David Copperfield. Il priveau ranjind de sus, dandu-si aere.
- Nu-i asa, v-am spus, baieti, ca lucrurile se pot rezolva si altfel? Dar dumneata nu m-ai ascultat, colega, sarmane fost coleg!