pagina de prezentare
Tacerea pe care o afisa nu era altceva decit o lume zgomotoasa cu preaputinul si preaplinul ei pe care ea o aducea la un singur numitor.
- Tu?, intreaba barbatul cu un suris care trada asteptarea unui raspuns afirmativ.
- Nu. Raspunsul sec avu efectul unui dus neasteptat de rece, de sub care te grabesti sa iesi uitind motivul pentru care te afli acolo.
- Dar cine?
- Nu stiu, spune ea fara sa schiteze vreun gest ori vreun zimbet. In timp ce deruleaza banda magnetica in strada o femeie se cearta cu un barbat. Poate fi barbatul ei asa cum poate fi barbatul altei femei. Alti barbati sar in ajutorul neajutoratului. O scena in care o femeie este mai puternica decit mai multi barbati la un loc. Fara cuvinte injurioase reuseste in scurt timp sa-i imprastie si sa iasa invingatoare.
Pentru el spectacolul devenise ea. Ea cu gesturile ei putine si sigure. Ea si golul in care plutea.
Aerul misterios pe care il degaja il duce cu gindul la ocultism. Un subiect devenit la moda in ultimul timp. Dupa linistea de-a dreptul enervanta se intreaba in sinea lui daca ea gindeste la ceva in timp ce asteapta ca banda sa ajunga la capat. O cunoaste de un timp bun si, fiind inzestrat cu un intelect fin si o buna intuitie, reuseste sa-si clarifice nedumerirea. �Nu, nu gideste la nimic si la nimeni. De aici izvoraste nu numai puterea ei de-a invinge, ci mai mult - puterea ei de-a exista.�
Simte cum ii creste pulsul in vene. Incearca sa-si ascunda enervarea. Cauta un punct de sprijin si gindeste la linistea camerei care incepe sa-i placa.
Desi e constient ca nu poti cunoaste un om in adincurile fiintei lui, il incearca o senzatie de vinovatie: se simte complice la atmosfera apasatoare de aceea vrea sa sparga gheata:
- ?tii, am impresia ca mi-a stat ceasul�
Auzindu-l, intr-o srtafulgerare simte cum o invadeaza inocenta copilariei. Ar vrea sa-i demonstreze cum afla ea, acolo, la tara, in cimpul plin cu salbaticii, cit era ceasul atunci cind dorea sa stie. Renunta la gind, amintindu-si ca in fata ei se afla un fizician nascut, crescut si scolit in oras caruia-i povestise cu lux de amanunte la intoarcerea ei din ultima calatorie in provincie, cum mersese ea asa, de una singura, pe unul dintre dealurile din apropierea case parintesti. Cum intr-o panorama superba putea regasi ceea ce ramasese acolo in timp ce la Bucuresti adusese cu ea doar amintirea celui viu permanent ce se adapostea in subconstientul ei.
Ii povestise cum a avut impresia ca turla bisericii din Melinesti cu argintiul ei sfida razele soarelui si avea senzatia ca sfredeleste atmosfera urcInd catre univers Despre batrinul preot care slujise acest lacas si despre fiica acestuia � cea care-i fusese profesoara de matematici in anii de liceu. Ii povestise cum dintre copacii inalti se ridica o cocoasa rosietica si care nu era altceva decat acoperisul din tigla al spitalului unde ea nascuse intiia ei fiica si care urma sa fie profund legata de acele meleaguri. Despre coltul alb care abia se zarea din cladirea liceului si despre sentimentul straniu pe care l-a avut. Pentru citeva momente i-au trecut prin fata ochilor chipurile profesorilor ei de atunci: aveau virsta ei de acum. Unii erau si mai tineri.
Vorbise mult. Nu isi amitea ca in ultimii ani sa mai fi vorbit atat de mult !
A ramas cu impresia ca vorbise pentru ea, ca el o ascultase din politete, dar ca nu intelesese mare lucru. � Cind intelege comenteaza, ma contrazice, ma sicaneaza cu intrebari indiscrete�, isi spune ea.
- ?tii, am impresia ca mi-a stat ceasul�
- Ai mai spus asta.
Se aseaza in fata ferestrei deschise. Strazi. Masini. Blocuri Dintr-un bolc se aude vocea lui Joe Dassin. Doar ea stie daca nu cumva gindeste la acest cintaret care a murit in plina glorie.
Simtea o activitate intensa dincolo de zvicnetul timpelor lui, in fata careia nu mai putea ramine indiferent, dar incearca o ultima retinere amintindu-si de un citat dintr-o carte a unui cunoscut poet � prozator � critic literar- si ce-o mai fi el -, recent rasplatit cu Premiul Herder, �Ca subiect nu poti face deloc abstractie de lumea exterioara: ea e compusa din toate acele senzatii si perceptii care-ti marcheaza fiinta pe toata durata existentei. Unele din acestea se pot transforma in adevarate obsesii, care la rindul lor sunt mai mult sau mai putin generale, mai mult sau mai putin interioare�.
De la lumea exterioara din citat, el incearca o fortare prin lumea ei interioara. Isi aminteste citeva versuri de-ale ei despre care ea il rugase sa-si spuna parerea si, bineinteles, ca el uitase: �Un cosmos de lut/ pentru o lume in deriva/ penduland printre cascadele infringerii./ Seninatatea va flutura/ pentru alte amiezi -/ din unghiuri nebanuite/ nebanuite izvoare/ vor stinge setea pulberii care vom fi -/ punti intre emisfere cerebrale/ de care vor atarna/ neputicioase icoane�.
�Tacerea poate fi o judecata aspra impotriva decaderii�, gindeste el in timp ce fiecare privea in ochii celuilalt de parca ar fi dorit sa se asigure ca au gasit o lume comuna cautata de foarte mult timp.
- S-ar putea ca acestea sa fie vremurile noastre bune, spune el, atentia fiindu-i in continuare incordata.
- Cu siguranta! Atita timp cit din elementele provocatoare nu face parte cosmarul. Ochii-i ard mistuiti parca de o forta care-si anunta prezenta.
Inalta, subtire, tacuta si neprietenoasa, recepteaza cu usurinta reflectiile lui. Afiseaza o limpezime care pe el l-ar putea deruta. Dupa atita timp ea incepe sa fie de acord cu el.
Prin putinele ei gesturi si vorbe reusea sa transmita atit de mult! la perceptia semnalelor ei, el isi crease un anumit reflex: era in largul lui.
- Mi se pare, ori esti de acord cu mine? Demonstreaza-mi ca sunt in realitate, ca nu visez ! Vocea lui calda dar putin obosita determina o expresie de schimbare in atitudinea ei.
- Am fost debarcati intr-o realitate brutala, incearca ea sa glumeasca. Nu au fost prevazute calcule deci nu avem solutie tehnica pentru ea. Neavind solutie dinainte stabilita trebuie sa ne descurcam cu ce avem.
Statea dreapta in fata lui, cu miinile desena prin aer acolade imaginare iar ochii-i erau scaldati intr-o lumina tandra care lui ii parea un fals echilibru; una dintre pirghiile fiintei ei pe care le minuieste excelent, cum spunea el, uneori.
Subconstientul lui lucreaza intens iar apropierea dintre ei nu le lasa prea multe posibilitati.
Se aude sunetul indelung si obraznic al soneriei. Isi zimbesc si din priviri se inteleg sa nu raspunda in timp ce ea intinde miinile spre el ca spre un miine de care ar vrea sa fie sigura.