|
|||||||||
|
de Daniela POPESCU
A aparut in cartierele periferice ale Buenos Airesului, unde comunitatile sarace de emigranti traiau fara putinta de a comunica verbal caci, nu-i asa, nimeni nu cunoaste toate limbile pamintului. Tangoul este asadar inainte de toate imbratisarea cu un strain. Probabil din singuratate au inventat emigrantii acest dans... Un argument simplu ca omului, din orice parte a lumii ar fi, nu-i place sa fie singur. Precum unui copil care creste si se face om, aparut ca intotdeauna pe lumea aceasta din doua celule imbratisate.
Ascultam si simtim in muzica de tango influenta si amprenta ritmurilor fiecarei comunitati de emigranti. Initial a fost dansat numai de catre barbati, doamnele puteau doar sa-i admire. Asta pentru ca tangoul era considerat obscen. La acea vreme cuvintele tangourilor erau deocheate iar barbatii si le sopteau la ureche, fara ca doamnele sa auda. Tinerii din clasele bogate, petrecind sfirsitul de saptamina in bordelurile de la periferie, duceau acasa si tangoul...Drept care s-a considerat ca devenise periculos, atenta la moralitatea domnisoarelor...Si o vreme a fost interzis. Argentina a cunoscut apoi o inflorire economica notabila, bogatii ei plimbindu-se in Europa nu doar cu banii ci si cu tangoul, "fiul iubit al Buenos Airesului"...
Tangoul ajunge pana in America, intorcindu-se apoi
www.doilasuta.ro
Daniela POPESCU
Sebastian ENACHE
Cristina DOROBAT si Michael MAINZ
Marin FAGU" Foto: Sebastian ENACHE
Cristina DOROBAT
Barbatul imbratiseaza femeia si are grija ca pasii pe care ea isi doreste sa-i faca sa fie in armonie cu el.
Femeia imbratiseaza barbatul si se abandoneaza� in bratele lui pentru ca impreuna sa-si impartaseasca povestile de viata, spuse cu pasiunea fluida a� unui cuplu al iubirii in miscare.
In Buenos Aires sunt oameni trecuti de 80 de ani care danseaza tango pe strada. Sau la milonga, in sens restrictiv petrecerea cu muzica de tango. Tangoul nu are virsta, nici iubirea nu are virsta, nici gindurile nu au virsta ...Si am un gind zglobiu: nu va mai scriu...dar va imbratisez.
Cu dragostea unui strain.
Dansam tango...
Andreea DEMIRGIAN
Andana CALINESCU
Mircea DUMITRESCU
Uca Maria Iov Brouss.arte
Oana CATANOIU
Adrian GRAUENFELS & Tibik INDRIKOVA
M.D.
Meriluca GEORGESCU
de Cristina DOROBAT
si
Michael MAINZ
Luminita STANESCU
English version
colectia Tom KINTER
Ea: Despre ce?
El: Tu incepi, eu termin
Ea: Despre o fetita care se temea de propria umbra?
El: tu incepi, eu termin
Ea: a fost o fetita care traia cu bunicii
Ea: pentru ca parintii erau prea ocupati cu ceva
Ea: nu prea intelegea ea bine ce inseamna �parinti�
Ea: dar stia ca exista
Ea: era o casuta mica
Ea: casuta bunicilor
Ea: era verde
Ea: pe varful unui deal
Ea: si avea flori violet si portocalii la ferestre
Ea: fetita nu se temea de nimic
Ea: Era un copil
Ea: dar parca intelegea lucrurile ca si cum le-ar fi stiut dintotdeauna
Ea: alerga dupa fluturi
Ea: ii placea si intunericul � atunci putea fi ea insasi
Ea: dar timpul trecea
Ea: si oamenii mari din jurul ei ii spuneau mereu- nu te du noaptea in spatele casei
Ea: ar trebui sa iti fie frica
Ea: nu fa asta- sa-ti fie frica
Ea: nu fa ailalta, sa-ti fie frica
Ea: fetita nu intelegea. Dar se pare ca a-ti fi frica e lucrul correct pe care trebuie sa-l faci
Ea: si intr-o zi a incercat sa sara coarda, si a cazut
Ea: a incercat din nou, si iarasi a cazut
Ea: Zi dupa zi a incercat
Ea: Si de fiecare data se impiedica
Ea: si s-a rusinat si a inceput sa ii fie frica s iasa sa se joace cu copii
Ea: pentru ca nu reusea sa joace jocurile de copii iar oamenii mari
Ea: Ii tot spuneau: sa-ti fie frica, sa-ti fie frica
Ea: a ramas in casa, uitandu-se la jucarii
Ea: Dar fara sa se joace cu ele
Ea: Doar se uita la ele si invata cum sa ii fie frica
Ea: Ca ar putea sa le strice
Ea: Zilele treceau
Ea: Iar ea reusea din ce in ce mai bines a ii fie frica
Ea: Astfel incat in prima zi de scoala ajunsese sa ii fie frica de propria umbra
Ea: Care o urmarea
Ea: - acum e randul tau -
Ionela CHITU
Zsolt SUTO
Liviu MIRCEA
Anca DOROHOI
Dambul Morii"
Andana CALINESCU
Gabriel BILA
Andrei FISCHOF
Alina SAVIN
Corina UNGUREANU
Camelia CAPRARIU
Ramona IANCU
Ovidiu SOPA
Evelina MORARU
Ana DOINA
Vlad SOLOMON
("Costumele"-Dan PURIC)
Andana CALINESCU
"Urasc tangoul"
Dina CALIN
Roby ROTH
Computer Program"
Chris TANASESCU-MARGENTO
G. NEGRESCU
pentru ca"
Rozi BAKO
Diana SIMIONESCU
Dan BADILA
Doar parfum"
Corina UNGUREANU
Uca Maria Iov Brouss.arte
Sabina ULUBEANU
www.docri.deviantart.com/gallery
Nusa ILISIE
El: dar nu conta cat de tare ar fi alergat sau cat de sus ar fi sarit
El: orice ar fi facut sa se indeparteze, umbra tot o urmarea
El: se ducea acasa in fiecare seara inspaimantata si rusinata sa spuna bunicilor
El: Iar noaptea, in intuneric mbra disparea
El: iar ea se strecura in casuta de pe deal ca sa fie cu ea insasi
El: pana intr-o seara cand a ajuns acasa
El: era o luminita mica de la o fereastra
El: fetita a pasit temator intrebandu-se �oare de ce-o fi lumina?�
El: Incetisor s-a strecurat prin usa �
El: Si atunci: BUM!
El: s-a uitat speriata in jur
El: Umbra era acolo!
El: ingrozita a incercat sa scape dar usa se tranti in urma ei.
El: total inspaimantata ea se intoarse spre umbra si-o lua l rost : � de ce incerci sa ma sperii si ma urmaresti?�
El: Nici un raspuns
El: din nou puse intrebarea
El: Nici un raspuns
El: fetita inainta catre luminita din camera � umbra se facu mai mare si mai mare �
El: panicata se ascunse in buffet sperand si rugandu-se ca umbra sa plece�
El: Dar de fiecare data cand iesea, umbra era acolo.
El: timpul trecea si fetita realize ca bunicii se vor ingrijora astfel incat se hotari sa iasa din buffet.
El: si se confrunta cu umbra
El: ce ti-am facut eu tie? �. Si ridica o mana
El: Si umbra facu la fel
El: le ridica pe amandoua si umbra facu la fel
El: atunci fetita se gandi ca poate umbrei ii este frica de ea!
El: dar dimpotriva
El: umbra ii sopti � nu-mi place intunericul, imi place lumina
El: Micuta zise: mie lumina nu-mi place
El: Umbra o intreba: de ce nu?
El: Fetita nu avu un raspuns
El: Dar o intreba pe umbra: de ce nu-ti place intunericul?
El: umbra raspunse: pe intuneric nu am pe nimeni cu care sa ma joc
El: atunci amandoua intelesera ca aveau ceva in comun: nu aveau pe nimeni cu care sa se joace
El: umbra sopti din nou: ma voi juca ziula, la scoala cu tine daca te vei juca ceara cu mine aici, sus, pe deal
El: cele doua devenira de nedespartit pentru tot restul vietii
El: sfarsit
Oana MEA
tic-dor"
Paul GORBAN
Tom KINTER
Narcisa TURONY
Gyorfi-Deak Gyorgy
Dan LUNGU
la Targul de Carte Gaudeamus
Stefan BENEDICT
de Andreea DEMIRGIAN
Trei pasi inainte, doi inapoi. Coapsele lipite, capetele intoarse cu privirile atintite in gol, paralele; ce nevoie ar fi avut sa se intalneasca. Piruete nu la fel de retinute ca ale Valsului, mai nervoase, indreptate spre scara de pe ale carei trepte ajungeai direct la orgasmul lipsit de obligatii. Tangoul era preludiu destul, eliberarea nu putea fi altfel decat scurta, violenta, mai scurta decat dansul in sine.
Tangoul miroase a rom. E un dans brutal, desi pare molcom. E un dans vulgar desi pare sa aiba clasa. E un dans ritual, cam ca al paunului. Trandafirul care la inceput poate e tinut cu dintii, plimbat intre buze, ajunge calcat in picioare, fara regret. Cam ca toate iubirile.
N-am dansat Tango niciodata. Nu stiu pasii, m-as incurca, n-am cu cine. Nu stiu cati dintre cei de o varsta cu mine chiar au studiat dansurile de societate sau au avut ocazia sa le practice si in alte parti decat pe la vreo nunta, cand oricum toata lumea e prea putin atenta la ce se intampla pe patratelul de dans. Pentru mine si multi dintre ai mei, tango-ul e o specie pe cale de disparitie. Dar am vazut cateva tango-uri care mi-au ramas in minte. Nu ma refer la concursurile de dans, in care tango-ul este o imbratisare intre rochii de satin si frac, o demonstratie de eleganta, de postura corecta, de ritm asumat.
Pe scena unei mari sali de spectacol din America de Nord, niste americani mai din Sud au dat o lectie de plutire nepasatoare, de dans care sfida miile de ochi, dans care izola scena pe care se producea de multele piepturi ce respirau in acelasi ritm cu pasii celor doi dansatori.
El era mic de statura si purta palarie si o vesta vargata. Ea era cu un cap mai inalta decat el si avea o crinolina larga si un bust generos. El era slab ca un tar, ea era o femeie bine facuta. Cu toate astea, cand El o invartea pe Ea, aveai impresia ca e usoara ca o pana. Dansau ca si cum s-ar fi iubit. Aveau amandoi peste 60 de ani dar nimeni dintre cei mai tineri nu li s-ar fi potrivit mai bine. Dansau in fata unei trupe de stafiditi care-si tineau chitarele stranse la piept, ca pe femei, gata-gata sa porneasca ei insisi: trei pasi inainte, doi pasi inapoi. Ai fi zis ca nu-i tine pe loc decat vreo vraja care-i impiedica sa invadeze spatiul celor doi. Cand dansul s-a terminat, Ea l-a sarutat pe frunte pe El, apoi amandoi s-au intors spre o sala in care nimeni nu mai indraznea sa respire. Fusesera martorii unei clipe de gratie, dintre cele dupa care trebuie sa tragi aer in piept si apoi sa numeri pana la trei, inainte sa izbucnesti in urale. Trei secunde a durat pana s-au ridicat in picioare si au inceput sa aplaude. Si cand vibratiile aplauzelor i-au coplesit pe cei de pe scena, si-au sters ochii cu maneca si dupa o reverenta s-au retras. Scena goala parea ireala, ramasesera doar scaunele pe care nici unul dintre muzicanti nu se asezase vreo clipa. Cantasera in picioare, cu chitarele stranse la piept, ca pe
Al doilea Tango care m-a marcat a fost unul trist. Un Tango dupa care nimeni nu s-a iubit cu nimeni, un Tango muribund, ca un sarpe care se taraste intr-o tufa, sa moara. Underground Tango. Mi-a contrazis tot ce imi placea la acest dans, mi-a zdrobit toti nervii excitati in mod normal de ritmul obsesiv. Un Tango cu incetinitorul. Fara voce. Doar cateva viori grave si o chitara. Imi puteam inchipui personajele dansand intre bombe, ca intr-o secventa suprarealista in care, la finalul dansului, in locul orgasmului marinaresc, Ea avea sa se transforme intr-o gramajoara de cenusa iar lui i-ar fi cazut barbia in piept si o picatura de saliva i s-ar fi prelins galbuie si mirositoare, pe la coltul buzelor. Un dans de care am vrut sa fug dar nu am reusit, pentru ca aceeasi magie imi apasa timpanele comandandu-mi sa stau pe loc, sa ascult pana la capat, condamnandu-ma la o frustrare asemanatoare celei pe care toti am simtit-o, macar o data in viata, pe cand incercam, fara folos, sa punctam victorios o intalnire a trupurilor.
Dammen Tango s-a inventat candva, intre doua salve de tun, pe cand barbatii ramasesera prea putini ca femeile sa-si mai permita luxul de a refuza. Atunci, in
Daca ar fi sa-mi pot alege partenerul pentru un singur Tango, as ramane pe scaun. Pentru ca singurul dintre toti barbatii lumii, in bratele caruia trei pasi inainte si doi inapoi ar insemna altceva decat transformarea mea in cenusa, valseaza deja, de multi ani, in alt colt al salii de bal, cu alta femeie. Mai blonda, mai supla� Si nu se cade, in ciuda vechiului dicton �a l�amour comme a la guerre�, sa ravnesti la perechea alteia, nici macar de dragul unui Tango Mas.
fragment din volumul "O istorie critica a filmului romanesc"
de Mircea DUMITRESCU
Mircea Diaconu. [..] nu este un nauc, ci naivul, inocentul pur, o valoare morala primordiala ratacita in istorie, in vremuri de ticalosie (sub cascada de invinuiri ale reprezentantului sistemului, politaiul, �Am un mandat de arestare pe numele dumneavoastra. Sunteti acuzat de furt de masina; furt de bicicleta; dezordine publica; agresare fizica; hartuire sexuala; ofensa adusa fortelor de ordine; tentativa de sabotaj a unei statii de benzina; complicitate cu un traficant de droguri si opunere de rezistenta in stare de arest�, Andrei raspunde cu interjectia �?!�, o negare si o anulare a tuturor conventiilor civilizatiei, a inutilitatii si absurdului rigorilor ei, constrangatoare si anacronice, in contradictie cu �natura umana�, deviata de aceasta de la rosturile ei originare).
Marion (Charlotte Rampling [,,,]), opusa, dar si complementara lui Andrei (ipostaze ale �eternului feminin� si �eternului masculin�), retinuta si dezvaluita, calma si agresiva, taciturna si vorbareata, insa atat cat trebuie si la obiect, seducatoare si respingatoare, cinica si perversa; in fine, cele unsprezece fermecatoare tinere (muze?), fiecare bine individualizata, se poate spune: Meditativa, Exuberanta, Dezlantuita, Credincioasa, Razvratita, Calculata, Dezorientata, Timida, Seducatoarea, Provocatoarea, Indiferenta, dar si altfel, compunand un personaj feminin colectiv, �eterna tinerete feminina�, directa, spontana, fireasca, proaspata � o stare arhetipala.
Si, treptat, suntem atrasi spre straturile mai adanci si mai grave ale filmului, straturi ce capata contur, ce rezulta din derularea fireasca a faptelor si intamplarilor, a situatiilor si imprejurarilor, a asteptarilor si surprizelor, a comportamentelor si mentalitatilor, a povestirii, numai aparent amuzante. In acest sens, violentarile de comportament, de gesturi si verbale, tipetele,
Sub alt aspect, filmul ne apare ca un ceremonial al seductiei, bine gradat, culminand cu confruntarea Andrei-Marion, seara, pe scena, in semiintuneric, a cabaretului, cu sugestia unui theatrum mundi, a unei arene pentru corida, confruntarea intre doua principii, intre doua mentalitati, intre doua moduri de existenta. Monologul lui Marion, pe fundalul acordului de tango, ne apare ca un cod al luptei, al posesiunii, al devorarii: �Nu exista ipocrizie in acest dans. Nici compromis. E un dans pentru invingatori si invinsi. Expresia e mai importanta decat gesturile. Partenerii trebuie sa se infrunte din privire cu o mandrie agresiva. Ce nu ascunde insa nici suferinta, nici dorinta. Dorinta se traduce in miscare. Miscarile sunt rapide. Strangi� torturezi. Terorizezi trupul. Fiecare atingere doare. Orice tentativa de abandon e sanctionata pe loc. Sentimentele sunt extreme, agresive. Dragoste. Ura. Pasiune. Repulsie. Voluptate� Cu dansul asta nu faci curte� E un dans de rafuieli personale��. In aceasta secventa se confrunta nu numai doi parteneri, abjecta Marion si naivul Andrei, ci doua spatii spirituale, doua conceptii despre viata si lume, doua viziuni.
Osciland cu o naturalete fara ezitare intre stridente, convertite insa in elemente de arta, si momente de discreta poezie, de un lirism pudic, filmul lui Nae Caranfil unul dintre cele mai cinematografice din perioada postdecembrista � il putem chiar numi, alaturi de � pericoloso sporgersi, filmul �generatiei postdecembriste�, propunand o optica necrispata, dar totusi grava, desi aparent vesela, este un film polemic, protestatar. Un film amuzant, dar care sugereaza o lectura mai grava, lectura luminata de secventa de la inceput, corul sclavilor din opera Nabucco de Giuseppe Verdi.
de Oana CATANOIU
Iubitului meu, Adrian
cineva a invartit un deget
si din el s-au intins mainile
altcineva a jonglat
cu bucatile ramase in plus in lume
si mi-a infipt un os in talpa
fortandu-ma sa merg mereu balerina
pe varfuri prin oameni
in tine ti-am dansat sangele
si l-am indoit ca pe o suvita
si mi l-am aranjat pe frunte
atunci cand m-ai lasat pe spate
ai dat jos carnea si pielea
cand am ajuns pe soare si se facuse cald
si am ramas doar suflete dansand
Grafica de Uca Maria Iov Brouss.arte
de Adrian GRAUENFELS & Tibik INDRIKOVA
Tibik:
macar daca am stii pasii
dansatorule, versurile noastre nu fac revolutie
cuvintele noastre se bat in gol
ca o pasare orbita de reflectie
o pasare ni se bate in geam si moare cu ciocul in camera noastra
cad cioburi le culegem le punem in masina de scris
facem miscari mecanice
ne trezim , asta ne e marea vina
ramanem un pic mai goi de pasiune
indoctrinati in ratiune un furuncul pe ochiul nostru
stabili in simturi
nu concepem sa iubim depersonalizand
Tango nu e o dovada de dragoste, am stabilit dinainte ca trebuie sa ne sarutam in aeroport
daca ne-am scuipa am iubi mai puternic
�
in buenos aires nu conta mirosul trupului
transpiratia inseamna libertate
balegarul inseamna libertate
foamea, nesomnul, haina murdara, painea acra inseamna libertate
in buenos aires eram liberi de natura noastra impreunata
ca eram straini ca ne vedeam urati dar ca ne atingeam
�
spune-mi unde ploua
sa nu merg intr-acolo unde ceva m-ar spala de odorile grajdului de gherila
Adrian�:�
Sa zicem ca suntem�la Buneos Aires..��
Sa zicem ca ai citeva�clipe libere, intri la Cafe Intim, unde timp de 3 minute, timpul unui tango la bandeon poti�dansa cu�o femeie straina�facind ce vrei cu ea. Alegi randomal o bruneta, e deja in bratele tale, o simti calda si transpirata, pe tocuri de lac lucios, glezne fine fragile, miroase a tigara, a parfum�Chloe si sudoare de cal tinar dar piruetele ei te duc ametitor inapoi in tinerete, acasa la bunicul care cobora scarile pivnitei sa aduca�butelia de Amontillado in timp ce bunica suduia mustele�inecate in supa�duminicala si tu rideai�de fata vecinilor care se ridicase pe virfuri�sa te vada prin geamul afumat�al bucatariei de provincie curioasa,�ii faceai cu ochiul tau smecher de baiat de oras snob, cu educatie si ceas Doxa, ca doar citisesi Kafka ,iti�pierdeai ore la�licitatii�cautind tablouri cu naivii la moda, ea se�rusina si fugea sa se ascunda in capitele ciuruite de ciorile verii emulind sperietoarea flendruita ca sa nu vi dupa ea�in tavalire�cu muscaturi nebune de git printr-un act de neplatita� dragoste, dar uite ai calcat neatent partenera pe picior si�realizezi ca�e�o crima sa pierzi Libertangoul lui Piazzola, o privesti fugar in ochii verzi adinci in care�aluneca marea,�derulata�copilarie a unei tinere�abandonata�la marginea unui vapor scufundat si uite�ea�se ridica�pe virfuri,�vine la ureche ta si iti sopteste timid:
aduni in palme
vuietul de gardenii
sumar invesmantate-n roua
Ma ungi
cu absente
de vapoare,
rasfoind dictionarul de ancore
Te ascult,
ma narui
picior peste picior
in caruselul tau de amintiri, pelerinule...
o suvita de par cade pe frunte
o suvita de sange cade pe sexul meu
umil cald umed
pozand nefericit intr-un decor fascinant
cu�un kremlin cu un taj mahal
si leprozeria din dobrogea
unde cultivam grau pur spiritual
pentru export
�
cu lupa in lupanar
ma cercetezi de sperjur chiuretaj�si lipsa catuselor
romanul�poate continua doar
pana la suicid agramat fortat de lipsa evenimentelor specifice tie�
in viata mea mustind de barbati aliterati�
�
���I N�S E N S I B I L�������
D��incepagitatoriimoi�� A
O��cronometrupeviol��� N
C��pasaredeprotocol���� T
T��revolutiacontinua�����I
R��inmineintineincat��� A�
I���degoistamlacoada� � T
N��labiletefaracontrol� � O
A��trenulcudeportati���� M��
���C O M U N I T A R
�
de Luminita STANESCU
O tusa rosie arcuita care sa fie urma prin aer a miscarii unei miini. O spirala purpurie � tiv subtire de rochie matasoasa zvicnind ca o aripa de fluture beat de soare. O linie neagra coborind scurt intr-un punct � urma unui toc cui ce se ridica elegant coborind virful lucios al pantofului de dans pe podea ca o urma de semnatura. Curbe si linii drepte usor aurii conturind trupuri invizibile ca un abur delicat de rasuflare scurta si dulce.
Culorile ma incurca. Le imping intr-o parte cu dosul palmei pastrind in fata mea un creion obisnuit de lemn, cu mina de grafit negru ca adincul pamintului. Grafitul are in el calitatea dansului. Este facut din infinite straturi subtiri care aluneca unul peste altul detasind la fiecare atingere a foii de hirtie cite un pic din el, imputinindu-se cu fiecare litera, cu fiecare linie, raminind la final urma de dans a fiecarui strat de grafit ca urma unor pasi rotiti pe podiumul de dans. Amorf si totusi viu grafitul deseneaza liniile pasilor, puncteaza proiectia bratelor luminate de candelabre sau de lumina difuza din club sau de luna sau de nimic.
Inchid ochii si imi imaginez strada castanilor coborind in panta domoala, cind frunzele cumpanesc intre verdele crud al primaverii si verdele
Intorc capul spre o viziune care ma bintuie de la inceput. Un glasvand vitraliu in culori de galben, portocaliu si rosu strabatute de linii negre metalice. De o parte si de alta, spate in spate doua trupuri lipite de glasvand isi repeta identic de dureros miscarile dind vitraliului caldura si linii noi de abur subtire condensat pe sticla ca urma unei dorinte.
Deschid ochii. As putea sa visez mult, as putea sa va spun despre tangoul ca o poezie, despre tangoul ca o respiratie profunda in liniste, despre tangoul in care se aude numai inima, despre tangoul ca o sfisiere, despre tangoul ca un nod de metal lustruit, despre tangoul ca o oglinda in care iti rasfringi temerile si chemarile, despre tangoul ca o recunoastere sau ca un adio, despre tangoul ca un perete de sticla care se sparge in mii de cioburi rotunde si te inconjoara ca un tipat continuu smulgind de pe fiecare os carnea moarta si de prisos dezvaluind nervul de viata care palpita in zvircolire in ciuda ta, in ciuda ta, in ciuda mea si urlu ca sa auzi toate astea. Auzi?
Opriti-ma! Stop! Ajunge!
Privesc culorile, liniile, gindurile. Tangoul poate fi orice vrei sa fie. Dar�, de fapt�
O mina coboara lent trecind dosul palmei de-a lungul taliei. O intoarecere scurta aduce o mina in alta mina in timp ce un genunchi se dezvaluie incet din faldurile rochiei si urca usor spre coapsa. Este un tango. Nimic inocent, nimic impudic.
Tangoul este cea mai frumoasa si perfecta trecere intre a face curte si a face dragoste. Tangoul in detalii impecabile si miscari conduse la milimetru din concursurile de dans nu-mi spune nimic. In schimb ma fascineaza tangoul in care
www.tkinter.smig.net
Nu! Tangoul � exorcizare a asteptarii, se refuza constant si absolut abstractului prin violenta singelui care arde in fiecare capilara rabufnind patima pielii. Dansati, macar o data in viata tango!
de Ionela CHITU
-Uite! Rochia aceea de matase ti-ar veni perfect!
-Matase rosie?!
-Ar fi tocmai potrivita�.
-Potrivita pentru ce?
-Pentru povestea noastra de dragoste�.
-Numai ca eu� nu ma pricep sa spun povesti�.
-Poate nu in cuvinte�
-Ce faci?
-Vreau sa dansezi cu mine!
-Acum? Aici!
-Un singur dans! Tango�
Si in clipa urmatoare pasii ii purtara intr-o lume de vis, pe asfaltul din fata magazinului, iar inimile lor batura libere. Muzica o auzeau doar ei si povestea lor de dragoste o spusera astfel lumii intregi, fara cuvinte. Inlantuiti, cei doi pareau a fi un singur trup iar fetele lor le tradau pasiunea amestecata cu durere ca si cand s-ar fi regasit dupa o lunga despartire.
Brusc muzica inceta si cei doi ignorand multimea adunata sa ii priveasca, intrara in magazin. In fata vanzatoarei, isi zambira.
-Am dori sa ne impachetati rochia rosie de matase.
http://sutozsolt.egologo.transindex.ro/
de Liviu MIRCEA
Intreaga viata n-am stiut daca sunt
Inauntru ori afara.
Am incercat toate trucurile de care sunt in stare
Sa ajung la clanta ei
Si s-o deschid.
Acum stiu,
De cealalta parte a usii,
In cealalta camera, clanta la care am ajuns,
De as deschide usa,
Doar spaima mortii poate fi.
Pentru atata singuratate mi-ajunge si o singura camera,
Imi zic,
Si-apoi impozitul e mare,
Hotii-s tot mai multi,
Asfintitul a devenit continuu,
Asa ca mai pun un lacat la usa aceea.
Am trait toata viata in fata unei usi mereu inchise,
Acum, ce folos sa o deschid?
Daca beau si sticla asta,
Cred ca as putea afla mai multe,
Da scaunul acela mai aproape,
Sa-mi odihnesc picioarele pe el,
Si aprinde-mi o tigara ori
Fitilul de sub orizontul asta greu.
In fumaraia de aici
Nici o ciuperca nu va creste,
Nici privirea celui adancit in ganduri,
Nici salariul meu,
Si sunt sigur ca aici nu va canta nicicand un canar,
Doar inima mea,
Devenind acum o gura in pustie
Va ragusi
Strigand un nume ne-nteles.
Click aici pentru a asculta:
http://www.galateea.net/revista/recital/liviu_mircea
de Andana CALINESCU
Tabara era rece si umeda. Ziduri de caramida rosii. In mijlocul curtii un mar salbatic imbolnavea zilnic copiii de oras care rontaiau din merele verzi dupa care se aliniau frumos la cabinetul medical unde capatau nu se stie ce pe o bucatica de zahar dupa care, ca intr-un ritual ciudat pentru fetita curioasa stateau in sala de mese separat la o masa lunga.
Aceasta de-a dreptul discriminare, fetei i s-a parut prea de tot si nu s-a lasat pana nu a intrat si ea in randul celor de la masa cu pricina. Rasplata curiozitatii a primit-o pe doua bucatele de zahar, niste picaturi amare si o farfurie in care sticlos, umed si rece un polonic de orez fiert, stralucea cleios si nesuferit.
Memoria deruleaza incet filmul poienelor verzi cu zumzetul insectelor ..cu albastrul clopoteilor de munte, cu tufisurile de zmeura, cu sunatoarea inflorita in culoarea mierii topite, cu joaca copiilor care umplea dintr-odata poiana de zarva, iar pasarile, singurele stapanitoare a
Pe aproape, in zona, erau vile a caror silueta se decupa orbitor in soare in putinele zile frumoase. Asa i se parea fetitei dusa de mama ei acolo unde dormeau profesorii.
Amintirea scoate din adanc, colorat, cu parfumul suav si de nedefinit pe care nici un parfum din comert, oricat de sofisticat, nu-l poate reproduce, un buchet de flori de camp din care, gingase si derutate porneau in toate directiile crengute verzi cu clopotei micuti albastrui, imbracand ca intr-o aura, celelate flori, macii cu petale subtiri sifonate si fragile scuturate la prima rasuflare si margarete pline de gratie. Aveau margaretele sa fie florile preferate ale mamei pana la sfarsit. Ca si florile de camp de altfel.
Atunci a aparut deodata legata de amintirea acestui frumos buchet din flori de camp, ca intr-o secventa de film, un soap, am spune astazi, un aviator inalt si subtire, elegant in costumul albastru inchis. Din sipetul amintirii se vede doar zambetul si se simte caldura a doua maini tandre care mangaiau obrazul fetitei.
Mai staruie amintirea unui drum inapoi la terminarea taberei, cu autobuzul cu toti copii, mama, profesoara carei i se facea rau in masina, de a trebuit sa se opreasaca autobuzul in plin camp, printre lanurile aurii care se unduiau ca valurile unei mari aurite de soare.
Falia de timp se inchide.
Buchetul din flori de camp s-a scuturat. Viata a intrat in fagasul obisnuit. Femeia a lasat aviatorul sa zboare in drumul lui si s-a intors la rostul ei cuminte inchizand in ea povestea unui buchet de flori de camp culese acolo, langa Dambul Morii.
Fetita din cand in cand isi reamintea cu duiosie si regret caldura mainilor celui caruia in sinea ei ii spunea iepurasul.
Oare de ce?..
Poate pentru zambetul dulce si timid pe care il vedea aparandu-i pe fata cand o privea pe mama ei.
Poate pentru ca, necunoscandu-si tatal adevarat, mort inaintea nasterii ei, gasise in inimioara ei de copil care invatase deja autocompatimirea, un om pe care l-ar fi ales ca tata. Dar nu ne alegem parintii.
Copiii?
Prietenii?
Marea iubire?
Unica?
Cum ar fi aratat iubirea dintre Romeo si Julieta dupa nunta de argint?
Intelept Shakeaspeare.
Mai tarziu avea fata din tabara de la Dambul Morii sa regaseasca povestea scrisa in alta gama de Stefan Zweig, cantaretul clipelor astrale ale omenirii si autorul scrisorii neexpediate.
Nimic nou sub soare.
Povesti�
Povesti�
de Andrei FISCHOF
Sa mi te ingaduie,
E memoria zilei de maine
Reinchipuita pana la crezare.
Dansul strecurat al degetelor in
Rasfoirea fara sunet a gandului tau
Imi este cainele-calauza si paza.
In veci nelegat.
Dulce razbunare, neostoita,
A albului din ochiul orbit
Al uimirii.
Ca un ecou fara strigatul
Care sa-l nasca.
de Corina UNGUREANU
Sambata, 10 februarie, la pranz, palatul Jean Mihail ne-a imbiat la dans, prilej cu care am aflat de la Daniela Popescu, generoasa profesoara, o definitie a tangoului, care la prima vedere mi s-a parut a avea o nota de promiscuitate: imbratisarea cu un strain. Tocmai recitisem jocurile lui Berne, cu strictetea mangaierilor pe care ni le datoram unii altora si le-am recunoscut in tiparul exprimat de sarmanii argentinienii, la fel ca in japoneza ceremonie a ceaiului, la fel ca in legile comunicarii nonviolente, un amestec perfect de regula si libertate, de urmare si urmarire, participare si distanta, moliciune catifelata a uitarii si taietura a amintirii.
Astazi de dimineata, cand traversam strada, am vazut la volanul unei masini rosii un baiat, felul in care intorsese capul spre dreapta sa se asigure imi era atat de familiar. De data asta chinul a durat doar cateva secunde, mi-am amintit imediat: l-am vazut la lectiile de tango, parea emotionat si alesese sa priveasca spre fereastra, asa cum eu nu conteneam din reglatul timpului de expunere la aparatul de fotografiat.
[Text scris pentru 24-fun]
de Ramona IANCU
de aceea
imi voi lua pentru joi
surasul de bal
ma coafez
ca intr-o pictura naiva
sparg oglinda
ciobul de ghinion mi-l agat la gat
talisman.
Apoi rochia
cu poale innodate cu roz
lenjeria inmuiata in vinuri dulci.
Acum pantofii
neaparat pe tocuri cui
fachir
printre urmele altei vieti.
Sa vina
si DJ-ul difuzand toptenul
sau pune tu la tonomat
ceva compact
ca fata din vis.
Iata
vei sti ca este
ultimul popas al asteptarii.
Ploaie de se va porni
curge-o intr-un ochean
intors
spre ringul obosit de dans.
www.sibiul.ro
de Evelina MORARU
Eram in una dintre zilele in care nu vrei sa vezi pe nimeni� dar obligatia respectata face parte din profesionalism. Admiram imagini�minunate cind accidentul oribil a frint drumul nostru schimbind�traiectorii, minuind destine si in special marcind destinul meu cu� amaraciune...Numai eu am fost transportata cu salvarea, am asteptat� intr-un frig pe care-l simt inca, rezultatul unei radiografii in timp ce bratul drept se expunea in pozitie nefireasca imaginata doar de un�
papusar razbunator pe propria� lui creatie...Aproape in soc am avut� puterea sa cer ajutor unui prieten din Bucuresti si prin interventia� lui a fost chemata o doamna doctor care prin promptitudine mi-a impus�sa accept ceeace era extrem de important, restabilirea pozitiei firesti� a bratului. Era o profesionista, avea experienta in traumatologie, mi-a� asigurat si o anestezie perfecta. Drumul pina la Bucuresti mi s-a parut� o nebunie in viteza�dupa un cosmar confuz, inspaimintator.
Spitalul de urgente Floreasca, targi, alergare continua, lumini� confuze, noapte, medici tineri, mesaje scurte, medic, accident� rutier, fracturi... Ma ridicau ca pe o frunza si-mi examinau minutios�abdomenul, ochii,craniul..."boierie, este doar pentru� ortopedie?"... apoi, deasupra mea, un chip de fata, cu ochii mariti de�surpriza. Asta este profesoara mea de pediatrie!? Dupa aceea m-a� insotit in rezerva unde noaptea intreaga am avut dureri si spaime�peste care nu voi reusi sa trec niciodata. Era tacuta, discreta si�alaturi de o alta doctorita din Bacau�mi-a vegheat incercarea. Uneori�gemeam sau plingeam, erau momente despre care prefer sa nu vorbesc�niciodata dar mi-a ramas intr-un ungher al mintii o voce ferma care se�imprima in memoria mea peste intensitatea suferintei: "esti tinara, fii�puternica, te vei vindeca". A doua zi, cind lumina naturala, medicatia�si�restul mi-au permis intelegerea mai buna am realizat ca vocea aceea�apartinea unei doamne dintr-un pat vecin.
Era o doamna in virsta, avea o privire care impunea asa incit�nimeni nu i se adresa altfel decit "doamna". Ceeace ma durea era ca� aproape invariabil pacientii erau pentru� personalul medical "mamaie", "tataie", "bunicule"... Era operata de mai multe ori pentru�o fractura a unui picior; avea si complicatii ale diabetului, tusea des�si peste toate aceste suferinte poseda o privire careia intelepciunea�ii imprimase caldura sau poate caldura fusese primul ei mod� existential, nu voi sti niciodata. Aveam multi prieteni si Dumnezeu a vrut ca oameni deosebiti� sa-mi regizeze� viitoarea operatie, tratamentul unei pneumonii care�complica totul, eram chiar rasfatata si impresionata dar nu stiu cum sa�explic de ce opinia acelei Doamne era atunci primordiala pentru mine...
A fost planificata operatia abia peste citeva zile; aveam�emotii, nu puteam beneficia de anestezie generala (de care chiar ma�temeam). In
Doamna avuse-se musafiri toata ziua si nu-mi daduse deloc�atentie; eram in panica, o tot provocam cu intrebari despre experientele�interventiilor prin care trecuse dar era plictisita si ma intrebam�daca ne vom mai vorbi vreodata. Si-a luat medicamentele, a asteptat ca�asistenta sa-i faca injectia dupa care, profitind de un moment in care�eram singure m-a privit adinc si mi-a spus: "Draga mea, eu sunt obosita, ma voi culca. Maine ai o zi grea. Sa fii� linistita, sa lasi doctorii sa-si faca treaba, sa te retragi intr-un� colt al sufletului, sa te rogi tot timpul lui Dumnezeu. Vei fi dusa la� reanimare,doar stii asta, sa te rogi si acolo si apoi ne vom revedea.
Operatia mea a durat patru ore, mi-au adunat mana franta cu�eforturi; tot timpul i-am chinuit cu intrebari, spaime, le ceream�explicatii si am abuzat de rabdarea medicului anestezist, o destoinica�doamna... Simteam ca timpul rabdarii se epuizase, eram la capat, clacam�aproape cind mi-au venit in minte vorbele ei. Si nu stiam decit "Tatal� nostru". Am inchis ochii si mi s-a parut ca sunt la Agapia linga icoana de argint unde ma rugam adesea, stateam
http://community.webshots.com/user/doruletc6
Peste putin timp s-a terminat. Targa parcurgea in viteza un culoar in care am vazut pe cei�dragi asteptind, a urmat terapia intensiva o zi, apoi am stat singura�intr-o rezerva.
Primul drum cind m-am ridicat a fost in salonul unde era�Doamna, prietena suferintei mele. A fost incintata sa ma revada, avea�atita echilibru, distinctie si intelepciune; zimbea si am intuit ca stia�multe dintre spaimele mele nelegate de suferinta traumatica�stricta. Mi-am amintit ca pacientii spun multe lucruri in timpul�administrarii medicatiei analgezice sau dupa... Stia oare ceeace eu�consideram important inainte de a sti ca doar sanatatea si demnitatea� sunt cu adevarat importante?
Nu stiu...Am pierdut adresa ei desi mi-am dorit sa-i�scriu, sa o revad... N-am putut folosi mana mea dreapta peste trei luni, am fost dependenta de ceilalti, am trait umilinte, spaime, deznadejdi si cind ele s-au mai risipit nu am gasit nicaieri adresa acelei Doamne�care a avut dreptate. Trebuia sa-i las linistiti, sa am incredere si sa�ma rog si sa le multumesc la sfirsit pentru reusita.
..Sunt citiva ani de atunci, nu indraznesc sa ma gindesc la ea�decit prin imagini luminoase: familia este cu ea, piciorul s-a vindecat�si Doamna se plimba uneori intr-o curte speciala din vechiul�Bucuresti, are o mana care o sprijina, are carti, fructe, amintirile-i�sunt superbe iar gindul meu pios ii lumineaza fruntea. Sper sa fie�sanatoasa iar daca este altfel poate este mai bine ca nu stiu...
de Vlad SOLOMON
Iar ziua va fi noapte,
Iarba va scadea
Si vom fi tristi amandoi.
Nu se vor mai auzi soapte,
Vom fi singuri printre vise sparte,
Vom sti ce-nseamna moarte,
Prin moarte insa vom trai.
Alti oameni nu vor exista.
In noi
Vom cauta si poate vom gasi
Cu totul altceva.
Doar undeva, departe, la infinit,
Sau poate unde infinitul se va fi sfarsit,
Zari-vom doua siluete-mbratisate...
Dar si ele vor fi la fel de moarte
Ca noi doi.
Vom fi doua iluzii sfaramate...
Cadavrele ne vor inconjura;
Vom suferi, vazand numai iubiri intunecate...
Mortii vor plange.
Un cor de lacrimi stinse.
Apoi ne vom strange
Cu totii
Intr-un joc de suflete sfartecate,
Jocul mortii.
Din joc ne vom desprinde noi,
Apoi alti morti, doi cate doi,
Nu se vor auzi soapte,
Vom fi doar noi,
In jur doar noapte
Si morti, la fel, doi cate doi,
Apoi alti doi, plutind prin moarte,
Apoi alti doi,
Alti doi
Alti noi
[Din volumul "In noi e un cer mai adevarat",
editia a II-a, Editura Vinea, 2007]
(Imagine prelucrata de la spectacolul "Costumele" de Dan PURIC)
Cap. XVII - "Urasc tangoul"
de Dina CALIN
Continuare din Pasager/27
Nu stiu ce mi-a venit. Era intr-un mall din apropierea casei. Treceam mereu prin fata geamurilor micutei locatii cind mergeam sa tirguiesc de-ale gurii. Pe geam o poza cu o pereche intr-o pozitie clasica pe care n-o observam niciodata decit cu jumatate de gind. Pina intr-o zi in care maica-mea ma rugase sa cumpar o cutie de bomboane sau alteceva ce voi fi crezut eu de cuviinta pentru fetita unor vecini proaspat sositi din Romania cu care discutase putin si-o invitasera pe la ei. Si mi-am adus aminte ce insemnase cindva pentru generatia mea de copii o cutie de bomboane. Si ma intrebam ce mai inseamna pentru copiii de acum care au acces usor la toate dulciurile la care visam numai noi cindva. Si m-am gindit cum a trecut timpul si cum ajunsesem aproape sa implinesc 30 de ani fara sa fi realizat mai nimic in viata, sau nimic din ce mi se paruse cindva important. Si m-am gindit ca ce rost avea sa mai stau dupa Andrei cind alegerea lui era destul de clara. Ii
Foto:Roby ROTH
Cum toti elevii in afara de el erau acolo cu perechile a fost firesc sa dansam impreuna aproape toata ora. Chimia, elecricitatea, magnetismul sau demonul tangoului umpleau atmosfera de vraja si ochii nostrii de scintei. Cind ni se apropiau inimile ni le auzem unul altuia cu uimire sincrona cum bateau cu totul sincron. Eu una nu mai controlam nimic si cred ca nici el. Era un zeu care ne misca precum un desavirsit papusar in ritmul acelei muzici inflamatoare. La sfirsit m-a intrebat daca merg cu el sa beau o cafea si fara sa ma gindesc deloc am acceptat ca si cum ar fi fost lucrul cel mai firesc. Cred ca niciunul dintre noi nu era atent la ce vorbeam dar fluxul cuvintelor nu se oprea intre noi. Nici fluxul de acel altceva care imi infiora pentru prima data dupa mult timp inima. Imi lasasem masina in parcarea mallului, mergeam cu masina lui. Ma asteptam in orice secunda sa opreasca masina pe marginea soselei si sa ma sarute ca-n filme. Cred ca voia sa o faca dar nu indraznea. Ma intrebam daca sa-l incurajez sau sa las sa se intensifice cimpul dintre noi si mai mult. Am lasat lucrurile in voia lor. Incet incet ne-am trezit povestindu-ne unul altuia vietile si era ca si cum le-am fi stiut deja, parca nimic nu ne surprindea... Era divortat, avea doi gemeni cu fosta sotie si un baiat infiat, gemenii traiau cu ea, infiatul traia singur si el continua sa aiba grija de el pe cind fosta nu mai voia sa stie de el ceea ce lui i se parea foarte urit din partea ei dupa ce il batuse la cap o multime sa infieze un copil ca ea nu poate trai fara si a doua zi dupa ce-l adusesera acasa ramasese gravida cu-ai lor. Facuse o criza de depresie si il gonise din patul si din casa cumparate de el. O lasase in pace, luase baiatul cel infiat si-l daduse sora-sii sa-l creasca, sora lui fiind vaduva de la 25 de ani, sotul mort in Vietnam. Parintii protestanti, el ateu, sora-sa crestin otrodoxa dupa fostul sot dar foarte convinsa. Conducea un cadillac decapotabil vechi de doi ani si avea actiuni la vre-o cinci companii pentru care lucra si ca subcontractor contabil si cosultant de business. Ii era greu sa traiasca singur, aventurile nu-l atrageau. Isi dorea o relatie stabila de lunga durata. Mergea la dans fiindca se simtea singur si dorea sa cunoasca pe cineva de treaba. Despre romani stia de la sora-sa ca sint ortodoxi si de la televizor ca-s buni la gimnastica si la darimat comunism. "Nu, comunismul nu l-am darimat noi, l-am dezamagit eu. A fost un setup ceva, tot voi imperialistii ne-ati servit cu prajiturica asta. Sper ca in timp sa se dovedeasca ceva mai de valoare decit coca-cola care a invadat piata imediat dupa ce granitele s-au deschis". Stia el cite ceva dar nu voia sa spuna. Zimbea misterios. "Tatal meu a fost securist, unul din oamenii cei mai de inceredre al lui Ceausescu. Eu insa am fost in dezacord total cu el pina in clipa mortii. Atunci mi-am dat seama ca au existat si exista oameni mai rai decit el si decit puterea pe care a servit-o el. Si ca puterea actuala este cu mult mai corupta." "Si acuma in Romania e mai bine sau mai rau?" "Doar ce am venit de acolo din vizita acum o saptamina dupa circa un an de stat departe. Din pacate cu toata tristetea trebuie sa spun ca mi se pare cu mult mai rau."
Ne-am vazut in fiecare seara vreo saptamina si nu m-a sarutat decit duminica la cafeaua care a urmat cinei de dupa spectacolul de balet la care m-a invitat stiind ca l-as putea aprecia din pricina fostei profesii. Nu m-a cucerit prin infatisare dar era greu sa rezisti unui gentleman atit de desavirsit si unui atac subconstient hormonal atit de bine regizat si sincronizat cu o muzica atit de buna... Era la el acasa, cafeaua, pretextul fiind ca are o cafea adusa din Etiopia pe care era convins ca o voi pretui... A avut dreptate, am pretuit-o. Apoi m-a rugat ca inainte sa plec sa-i mai arat o data pasii de tango...
de Chris TANASESCU
MARGENTO
Mountain" by Emperor Gaozong � thousands
of poems and poets, Works by Li Shangyin,
Du Fu, Li Bai and others; in Chinese and English
translation: Services from SDL ...
Search. Alerts. Blog Search � Blog Search Find blogs
on your favorite topics --> even in Mathematics
, things like The Golden Section in Art
Architecture and Music, � Fibonacci numbers,
etc. e.g. The Mathematics of the Chinese Calendar
may get you right back to your craft, such as
THE TWENTY-FOUR JIE QI � a poem
the Chinese made to help them memorize
the sequence of the 24 solar
terms (jie qi) in the Chinese calendar;
as for combinatorics, the house-cat-mice-
wheat problem is the gist of it, the first
occurrence of such (so-called a) discipline, yet,
may be in the 64 hexagrams of
the I Ching --> www.facade
.ro � Confucius Plaza constructed as
a multi-use apartment tower, fa�ade
of uniform brown brick cladding, a poem
in concrete, calligraphic, almost free.
But do you ever understand what I�m saying, my gestures
don�t speak sometimes as clearly as our mutual bills �
the first nine, undivided, shows its subject
resting (in herself) Kung F� (moves even)
pigs and fish � as for the birds scared by
electric light, she knows they found no earth.
(Scary news about the global warming)
Don�t cheat Fred said � the algorithm of
that hexagram says do not stop � next step
reads: there will be advantage in crossing
the great stream. Someone said something about
a garden. You�ll find fruit and wine in the fridge,
don�t bother to call back, oh yeah, I�m still
a virgin, he�s no guru � it�s just that that�s
the way the mop flops: tin-made trash-bin flaps
clogged sinks piped plaster board glugs gutter
new loophole and a Scooby Doo skelton
graffitied face-lift for the leper hall.
Don�t pry, don�t pry into his prayer you
Don�t need to he�s as open as the planet
Pluto trillions of years ago and now
The disk of platinum goes to Googly Google.
to the third republic. So could you tell us
what�s the connection between that and Pluto,
oh well it�s actually the platoon,
you know, that took aim at the leader�s Atma,
we�re quite familiar with such things here in
Romania where chronic dyslexia makes innocuous anti
quarians call themselves Aquarians.
Still the right reading is in aquae res �
before the waters get bemuddled in
the sticks, or is it on the stick, sorry
for bad English we can�t hit, but
we�ll mark marks.
I saw you on TV the other day �
advertising some distance learning program
in a Vlach dialect in which all I
thought I understood was just to learn:
invatare, from inviciare, taking on a vice,
so I told the old waitress our goose was
cooked, she laughed, the loose string still trembling
in our heads, stored papers for the case-worker
and a sunny plate of your Byzantine polenta, yeah
with chopsticks, blunt flops and ragtime on
the flipside on and on � we�ll marry America tomorrow
and get her knocked up, a chilly child as spicy
as chili steak with no Eurasian relatives.
We turned it off and went to the next
supermarket to buy one of the last suppers.
de Rozi BAKO
http://anapauper.wordpress.com
pentru ca
pentru ca
tu iara,
iar ea
iara nu
de Dan BADILA
A durat relativ mult, timp in care testele clinice au folosit drept cobai propria familie, caci la indemana.
Alors
In primul rand, starea de spirit. Nu trebuie sa va fie nici foame, caz in care o sa puneti sigur prea multe ingrediente, nici sa fiti imbuibati, in acest ultim caz existand posibilitatea sa va bagati picioarele inainte chiar de a incepe. O bere sau un pahar de vin poate fi util(a), iar spalatul pe maini inainte e optional (functie de cine o sa o manance si de cat il&ii iubiti)
Se ia un kil de faina de buna calitate (ceva cu 5 pe coperta parca)
Se pune intr-o chestie de plastic mare. Se face o gaurica la mijloc.
se ia drojdia, cam cat o nuca si jumatate, si se baga in 300 de mililitri de lapte. Se baga la microunde ca s-o aduci pe undeva pe la patruj de grade. Atentie sa nu fie prea cald, pentru ca efectul drojdiei se duce dracu. Spun asta pentru ca am patit-o.
se scoate din microunde si se amesteca, in asa fel incat drojdia sa se dizolve in laptele caldut. Dupa care amestecul se toarna in gaurica sapata anterior in faina.
Se iau doua oo si se pun in gaurica. Apoi, o lingura de ciorba plina cu zahar (lingura DE ciorba, nu CU ciorba), si se pune in amestec. Deasemenea, o lingurita mica (de cafea) plina cu sare.
Se mai pune un pic de ulei de masline. Un pic, cam cat ar inunda vreo 10 furnici. Vocile rele spun unt topit, nu va luati dupe ele. Ulei de masline daca nu vreti sa va atarne colesterolul pana la genunchi.
Acestea fiind spuse, va duceti in dormitor si schimbati hainele bune cu haine nasoale, asta daca sunteti imbracati de duminica. Faina sare ca cum greerii cand simte feromoni de greerite.
Apoi luati la framantat amestecul. Lasati-va o bruma de faina si de lapte la indemana, ca in cazul in care unul din ingrediente lipseste, sa puteti completa. Va dati seama daca unul din cele doua elemente lipseste in felul urmator: daca la sfarsitul framantarii, dupa 10 minute de pipait la greu, aluatul e prea lipicios, mai trebe faina. Daca invers, aluatul seamana cu un rahat uscat , trebe lapte.
La sfarsitul framantarii, trebuie sa aiba consistenta unei bucati de lut gata a fi modelat. Nici lipicios, nici tare.
Acum o sa va enervati, pentru ca o sa va spun ca ati facut prea mult aluat, practic va ajunge pentru 5-6 pizza, deci ar fi pentru 7-8 persoane - persoane zdravene la apetit.
Incepe aplatizatul. Un facalet din lemn cu manere movibile ar fi ideal, altfel ati muncit degeaba.
Luati o bucata din aluat (cam o cincime - un sfert) daca vreti sa faceti, cum eu fac, o tava de pizza. Mai luati o bucata de "papier de cuisine", adicatelea o hartie d'aia cerata de are nush ce proprietati. E maro si o gasiti in suluri la supermarket. Puneti un pic de faina pe dansa si incepeti sa munciti.
Bulgarele mic extras din bulgarele mare trebuie sa ia forma tavii pe care o sa o utilizati.
Asta e unul din episoadele care nu-mi plac, e de munca si al dracu aluat (sau facaletu o fi de vina) nu ia niciodata forma tavii. Curaj, sunteti aproape de 30% din proces.
Buun. Sa zicem ca ati reusit fara ca anturajul sa sufere.
Puneti aluatul aplatizat in alta parte pe masa, aruncati restul de faina (daca mai e) si puneti un picut de ulei. Cam cat ar inunda trei furnici.
Luati o furculita si razbunati-va - o meritati. Aluatul trebuie intepat cu furculita din centimetru in centimetru. Daca tava dvs nu are un metru patrat, in 60 de secunde treaba-i gata. Asta activitate cica serveste aluatului sa se coaca uniform, dar eu cred ca e zvon. In fine, o fac de fiecare data.
Acum urmeaza treaba serioasa. Sucu'. Sucu e simplu: trebuie cumparat. Eu il gasesc in germania la lidl in cutii pe care scrie pizza. In principiu, e vorba de pulpe de rosii fara multa apa, tocate destul de marunt. 250-300 de grame sunt destul. Se pun intr-un bol, in care se adauga si ulei de masline - cam doua - trei linguri, asta ca sa nu mai omor furnici. Apoi - atentie - asta am descoperit intr-un tarziu, se adauga putin zahar si putina sare. Asta ia din aciditatea sucului de rosii si e important. Amestecul astfel obtinut se etaleaza uniform pe suprafata aluatului desfasurat in tava. Felicitari : ati obtinut suprafata de lucru.
Acu, ceapa. Luati o ceapa mica - asa, una de ar intra fara
Tre sa arata ca un hectar de pamant argilos pe care sunt lasati o suta de saci de azot la distante perfect egale.
Urmeaza anomalia: camembert. Un sfert de roata normala de camambert (diametru 15 cm), taiata in felii subtiri puse in toate punctele cardinale. Porniti cuptioru': daca e pe gaz numerotat de la 1 la 9, pe la 5 fara un pic. Daca e electric, habar n-am.
Salamul; acilea nu trebuei sa va jucati. Nu jambon, ca ati muncit degeaba. Trebuie corizo sau echivalent - salam taiat fin cu gust pregnant, un pic spaisi - sa usture si sa puta un pic. Ceva intre vechiul ghiudem si salamul de sibiu. De fapt, salamul de sibiu ar fi perfect. Corizo ar trebui sa fie relativ usor de gasit. Acilea, inainte de a pune salamul, eu adaug un "filet"de ulei de masline. Puneti degetul pe capu' sticlei si dati-i un pic de zama, ca cum transpira un jucator de sah in dificultate; nu mai mult. Imprastiati-l cam pe 75% din suprafata acum. In cele 25% ramase, veti pune felii de ciuperci proaspete taiate fin. Iar in colturile dintre ciuperci si salam, evident, adaugati oarece masline verzi fara sambure. 18 bucati ar fi ideal.
Peste ansamblul proaspat creat, trebuie branza. Este vorba de mozzarela rasa; nu puneti ementhal rasa ca nu-i bun. Mozzarella, fara insa sa acoperiti cu totul salamul si ciupercile. Sa arate ca un sat acoperit cu funingine de vulcan in eruptie, asa, cam la un sfert de ora dupa eruptie. Mai dati-i un filet de ulei de masline sau de nuci, dupa modelul mai sus evocat, si gata.
Nu, ca trebuie si o leaca de oregano. Cam ca matreata in capu' lu ludovic 16 dupa 7 ani de nebaie tre sa arate produsul final.
Se pune la cuptor timp de 17-18 minute. Nici mai mult, nici mai putin.
Pohta buna
http://blog.360.yahoo.com/blog-WtFZ3JI5eq_frfL3De0-?cq=1
de Uca Maria Iov Brouss.arte
N-am glas iar glasul l-am pierdut
pe drumul cel necunoscut
N-am glas iar glasul l-am pierdut
pe drumul cel necunoscut
1
Sunt ani de cand de tine-mi iau adio
Sub cerul instelat cu negi
Iubirea noastra poate deveni
o
istorie pe care s-o renegi
.
N-am glas iar glasul l-am pierdut
pe drumul cel necunoscut
2
Miroase otravit si lasa
destinul delirant de-amor
suind pisoii noptii pe terasa
privesc in ochii mei si mor.
.
N-am glas iar glasul l-am pierdut
pe drumul cel necunoscut
.
-tango-
uca maria iov
-1984-
Foto: Corina UNGUREANU
de Nusa ILISIE
- Como estas, nena?
Nu recunosc vocea! Sa-i raspund? Sa-i raspund politicos? �Lo siento, te has equivocado!� Sa trantesc receptorul? De ce?!
- Bien. Y tu?
O conversatie cu un necunoscut? La urma urmei, de ce nu? �Poate ca el te cunoaste�!
De unde sa ma cunoasca? �Din vedere!� As! Pe bezna asta?
- Que quieres hacer esta noche, cari...?
Ce vreau sa fac in noaptea asta? Pai, daca ar fi dupa cum vrea omu�, m-as duce la o discoteca sa ma racoresc si sa-mi sting gandurile ca au ramas in semineu cand s-a aprins focul!
- Pues...
- Am doua bilete la concert!
Mi-am adus aminte ca tu intelegi mai bine in romaneste, atunci cand iti scriu!
Doua bilete la un concert? E tentant!
- Ce concert?
Ce tupeu pe mine sa cer explictii unui necunoscut!
- Flamenco!
Flamenco? De unde stie ca imi place? �Nu stie!�
- Imi place la nebunie!
- Stiam eu!
Acuma, nu mai stiu eu! �Prefa-te!�
- Cand?
- La noua, la intrare! Besos!
La noua? La intrare? Care intrare? �Nu e decat una singura!� Da, dar eu vreau sa gasesc iesirea! Cum sa ies din satul asta, la ora asta
Foto: Sabina ULUBEANU
Frigul de afara era suportabil. Burnita! Usile de la singura intrare erau inchise bine in ambele sensuri, sa nu mai intre nimeni, sa nu mai iasa nimeni! Si acuma ce fac? Nu vad pe nimei care sa ma astepte!
- Intram?
Cum sa intram daca usile sunt inchise? De fapt cine m-a intrebat?
- Intram?
Uite ca totusi ma astepta cineva!
- Pe unde sa intram? E clar ca nu l-am vazut in viata mea!
- Pe la iesire!
Era deja intuneric. Ne-am asezat pe scari, pe primele de jos! Nici macar nu apucasem sa-i vad bine chipul! Ce mai conta!
Reflectorul revarsa o lumina palida, ca un cerc magic pe scena ramasa obscura. In conul de lumina, perechea de dansatori. Aproape ca le percepeam respiratia! Ea, o flacara rosie, vie, el, o umbra subtire! Spatele gol, parea o ispita sugrumata brusc in dreptul centurii, de unde pornea in valuri transparente rochia! Capul usor aplecat lasa sa se vada linia fina a gatului pe care se revarsa lenesa o suvita subtire din parul negru lucios, strans. Bratul rotund, lung, arcuit in aer parea o chemare! El, cu fata usor creola si pleoapele grele, privea in jos, spre glezna ascunsa cu dibacie sub rochie! Mana abia atingea locul acela nepermis de cuminte si de cald al spatelui gol, lucios!
Acordul chitarei a rupt tacerea si vocea tremurata, usor stidenta, venita din intunericul fara contur, a desfacut in miscari ritmice trupurile tinere. Dansul a inceput usor, ca o ademenire, in ritmul sacadat al palmelor, picioarelor, chitarei, vocii care se tangia, se tanguia, mai tare, mai puternic, mai nebunesc! Mana subtire a ridicat usor rochia deasupra genunchilor rotunzi si respiratia s-a taiat brusc! Ma refer la cei care inca mai puteau respira! Chitara s-a oprit! Palmele au batut din ce in ce mai incet pana ce nu s-au mai auzit, el a dispartut in umbra de dincolo de conul de lumina. Acum era jocul ei, liber, pasional, mistuitor, deasupra tuturor! Deasupra tuturor celor care mai puteau supravietui chiar si asa, mutilati. Fruntea incordata o simteam umeda, inima mi se dilatase in ritmul pasilor nebuni, ochii parca incetau sa mai poata... Incetau sa mai poata vedea cum iubirea, disperarea, speranta, pasiunea, asteptarea, dorinta se lasau calcate in picioare, ca intr-un adevarat flamenco!
Sala ramasese goala, eu ramasesem singura, pe scena se intrezarea, o pata diforma de sange viu, ca o rochie rupta...
PS Abia atunci am inteles de ce se spune, ca au dansul in sange!
de Paul GORBAN
le numar in fiecare noapte
c�nd ochii mei ovulati cauta lumea
?i-mi spun cand de fiecare data
apare o incercare de lumina
nu mai este mult nu mai este mult
pana padurea se face turma
atunci o sa am curajul
sa privesc la ora care tace
parca as fi un ceasornicar de curte domneasca
un fazan cu penele cifrate
de fiecare data ochii care varuiesc memoria
ies din corpul meu plin de rotite
cu un tipat de clopot vechi anunt
dansul meu tangou tic-dor
ora orelor
Foto: Oana MEA
de Narcisa TURONY
e simplu
nu exista baluri crinoline conduri clinchete
miezul noptii
in camera asta
sobolanii adulmeca tavanul
lumina amaraciunea devoreaza
maruntaiele ochii dou? roci vitrificate crapa
scuipa privirea purulenta
tesuturile se descompun violent
perfid sangele se contopeste cu aerul
il arde
zgura intra adanc in nari
gura incandescenta
astupa
convulsiv oasele se misca intre cartilaje
creierul capac peste o gura de canal
in care singuratatea creste
creste creste
pe frunte un strat vascos de sudoare
lucrurile
prin tavan
se dizolva in graba sobolanilor
in amaraciune
peretii se rotesc
peretii cedeaz?
camera intra in mine
pana la urma
e simplu
ma intind linistit
fisura in tampla din care se prelinge
lana valuroasa si alba
lumina.
Foto: Tom KINTER
de Gyorfi-Deak Gyorgy
Tarr reprezinta versiunea maghiara a �problemelor� de acest tip. Candva interzis in Ungaria, el a fost prezent la Berlin in 1994 si apoi la Cannes in 2000, cu mai multe filme. La Berlin a fost premiat �S�t�ntang�, tradus in engleza ca �Tangoul Satanei�, desi i s-ar fi potrivit mai bine �Tangoul satanic�. Filmul a fost realizat intre 1991-1994, dupa romanul omonim al Krasznahorkai L�szl�, cu ajutorul unor producatori din Germania si Elvetia. Pe Internet Movie DataBase este cotat cu uimitoarea si incredibila nota de 8,90 si declarat drept o capodopera. Poate fi vazut la diferitele festivale de film, dar se gaseste si sub forma de DVD.
Curiosul va trebui sa se inarmeze cu multa rabdare, deoarece filmul dureaza 7 ore (421 minute). Regizorul maghiar a folosit numai pelicula alb-negru de 35 mm, pentru a sublinia atmosfera apasatoare de octombrie (luna de toamna, ploioasa, in care, candva, a inceput si revolutia bolsevica din Rusia). Pe de alta parte, intr-un interval atat de lung, spectatorul are posibilitatea sa patrunda pe deplin in intimitatea personajelor, sa le cunoasca viata in amanuntime, ca si cum ar fi niste tovarasi pe parcursul unei calatorii, unde statiile sunt marcate, intocmai ca si pe vremea filmului mut, de generice inscriptionate cu litere albe pe fondul negru.
Firul rosu, coloana vertebrala a naratiunii, e o poveste a zilelor de dupa destramarea regimurilor socialiste de tip sovietic. Intr-o mica asezare rurala, aflata undeva in zona de gravitatie a unui mare oras din campie, au ramas doar cativa oameni: familiile Schmidt (Lugossy L�szl� si Alm�ssy Albert �va), Kr�ner (Derzsi J�nos si Szajki Ir�n) si Halics (J�rai Alfr�d si Ga�l Erzs�bet), un fost director de scoala (Bark� Gy�rgy), un carciumar (Kamondi Zolt�n) etc. Majoritatea lor spera in aparitia unui Mesia, menit sa le rezolve deus ex machina problemele cotidiene. Insa, atunci cand acesta apare, el vine sub chipul lui Irimi�s (Vig Mih�ly), un pseudorevolutionar oportunist si las, tocmit in solda politiei, ca sa recruteze si sa infiinteze o noua retea de informatori.
Desi este proorocit de Futaki (Peter Berling), anuntat de vizitiu (Juh�sz Istv�n) si zarit de doctor (Bark� Gy�rgy), va dura 4 ore (mai mult de jumatate din film), pana cand Irimi�s, insotit de Petrina (Horv�th Putyi) si adolescentul Sanyi (Bodn�r Andr�s), va ajunge la fata locului. In acest rastimp, are loc drama lui Estike (diminutiv al lui Eszter, dar cu trimitere directa la �este�=�seara�), fetita pacalita de fratele ei, dupa pilda lui Pinocchio, sa-si ingroape maruntisul adunat in padure, unde va rasari un arbore de bani. Estike (B�k Erika) este cea mai
mica dintre fetele vaduvei Horgos (Boj�r Ilona), o alcoolica care, ca si fetele ei mai mari, isi vinde trupul pe bani. Cand mama ei o da afara din casa, pentru ca tocmai i-a sosit un client, fata se refugiaza in podul unei case vecine, unde isi revarsa naduful pe o pisicuta, iar in cele din urma o otraveste. Nota bene: desi traieste in mijlocul unei gospodarii agricole, iar filmul incepe cu pornirea cirezii catre pasune, Estike foloseste lapte pasteurizat, la punga. Disperarea fetitei atinge punctul culminant in momentul cand, ducandu-se sa
Irimi�s ii culpabilizeaza in corpore pe localnici pentru moartea copilei si ii trimite la conacul Almas, unde, zice el, are de gand sa infiinteze un falanster de tip utopic. Dupa o noapte petrecuta intr-un loc intunecos si rau-prevestitor, sub privirea scrutatoare a unei bufnite, adeptii sai devin niste victime sigure (�paianjenul si-a tesut plasa�) si sunt mutati la oras, repartizati in puncte cheie, unde pot sa urmareasca lumea si sa serveasca misterioasa �Cauza� furnizand informatii: o macelarie, o croitorie de dame, o parohie. Practic, ei devin cate o fisa de turnator, dactilografiata pe o masina cu car mare, din dosarele alcatuite de ofiterii din oras si incuiate apoi in fisete.
Filmul are o constructie rotunda. El incepe cu un dangat de clopote si ivirea zorilor, privite prin fereastra camerei unde doamna Schmidt tocmai isi inselase barbatul cu schiopul Futaki si se termina cu descoperirea locului de unde rasunau clopotele si baterea in cuie a obloanelor pe fereastra de unde doctorul observa viata din sat, notandu-si observatiile in diferite caiete, rezervate fiecarui �subiect�.
Tarr este un discipol al lui Andrei Tarkovski, obsedat de puterea de dizolvare a ploii si un atent observator al personajelor aflate in incaperi saracios mobilate. Evenimentele sunt reluate si narate pe rand de diferiti observatori, ca in �Rashomon�-ul lui Akira Kurosawa. Daca i se poate reprosa ceva lui Tarr, este promiscuitatea in exces: cele trei prostituate hamesite sunt concurate puternic de diferitele aventuri conjugale derulate intre vecini, in conditiile in care barbatii sunt trecuti de prima tinerete si mari consumatori de tarie. Totusi, in
afara de �licentele poetice� caracteristice limbajului de la periferia societatii, jenant de absente din subtitrarile straine de pe DVD, filmul nu contine nici o scena de sex prezentata direct.
Personajele, locurile si situatiile descrise de Krasznahorkai si redate de Tarr sunt cat se poate de ilustrative si pentru tranzitia romaneasca. �Tango-ul este viata�, repeta obsesiv vizitiul, in timpul chefului tras intru asteptarea �Mantuitorului�. Tango-ul diavolesc reprezinta viata lipsita de perspective, cand oamenii devin neoameni spre a fi lupii oamenilor.
Dan LUNGU
Editura POLIROM, 2007
- Hai, mama, chiar asa? Ala e un bosorog....
- Da tu, dar macar il stie lumea de pe-aici....
- Si-apoi ala-i francez, mama.
- Aha, ii din alt sat.
Ne-a anuntat ca in vara vine cu el sa ni-l prezinte. Sa vedem si noi flacaul, nu? Nu stiu care o fi obiceiul pe la ei, dar la noi asa se face. Sa-l cantarim, sa ne dam seama daca merita fata.
- Sa vedem daca nu-i lipseste vreo ureche, zice barbata-miu, ca oricum nu intelegem neam din pasareasca lui.
Sa fie vreo doi sau trei ani de atunci. Cu cateva zile inainte am discutat la telefon detaliile sosirii.
- Sa nu va panicati, e un tip tare de treaba, a zis Alice la sfarsit.
Dumnezeule, ce smotru am facut in casa. Puteai culege mac de pe jos. Am cumparat perdele noi. Am pus oale la fiert pe toate ochiurile. Saltau capacele ca in vremurile bune. Bors de pasare, sarmale si friptura de purcel. Prajituri si placinte. M-a ajutat si o vecina. Asa, pentru Alice. Unde mai pui ca nu mai vazuse un canadian in viata ei, si nu voia sa rateze ocazia.
Eram rupti de oboseala. Eu una nu-mi mai simteam mainile si picioarele. Mi-am pus o perna sub gat, sa nu-mi stric coafura. Stateam si mai trancaneam inainte de a adormi. Tucu ma tachina.
- Da, ca tu te-ai gandit!
- Ei, nu! Dar nici nu-s asa mandru ca tine...Cine-a fost la coafor azi? Mai bine iti luai o peruca blonda cu bucle dolofane, sa-l dai gata, nu alta!
- Alice tre� sa-l de gata, nu eu!
- Alice l-a doborat deja. Ca pe potarniche. Pac! Daca vine el tocma pana-n Romania, iti dai seama...
- Blocul asta al nostru arata ca naiba!
- Oricum pana maine nu putem face altul.
- Nu-mi iese din cap ce rau arata...
- Dar daca n-are o ureche, ce facem?
- Ce ureche?
- Ginerica, zic. Daca n-are o ureche?
- Vorbesti prostii. Cum sa n-aiba o ureche?
- Dar daca-i negru?
- ...
- Ai intrebat-o ce culoare are? Daca-i negru?
- ...
- Daca are buzisoare de trompetist?
- Mai bine hai la somn.
Dis de dimineata m-am dus la primul magazin de electrice si am cumparat un ventilator. La noi la patru e groaznic de cald. Tot soarele de peste zi se aduna in plafon si peste noapte ne coace la foc mic. Am luat din banii de inmormantare. Din fondul �Prietenia�, cum il alinta Tucu. De la o anumita varsta, moartea face parte din familie. Vorbesti despre ea la masa sau seara inainte de culcare, faci calcule. Tucu l-a probat si mergea perfect. Ne-am certat un pic doar asupra locului in care sa-l amplasam. Am cazut la pace, spunand ca il putem muta de colo-colo, unde este nevoie. Pe la pranz, a sunat Alice. Erau deja instalati la hotel si ne invitau sa luam masa la restaurant. M-am suparat foc. Ne-am ciorovait.
- De ce nu intelegi, mama, asa e obiceiul la ei.
- Dar noi suntem la noi nu la ei. Am facut si placinte cu branza de vacuta..., am incercat eu s-o ademenesc.
- Avem timp si de placinte, mama. Miam-miam, deja salivez.
- Ti-e rusine sa-l aduci la noi?
- Esti culmea! De ce sa-mi fie rusine?
- Am facut luna in casa. Taica-tu a varuit si casa scarilor...
- Ufff, mama, parca esti turc. La ei e o chestie obisnuita sa iasa la restaurant la masa.
- Atunci imi promiti ca veniti sa dormiti la noi?
- Alain deja a platit camera la hotel.
- Atunci sa fiti sanatosi! Sa ciuguliti singuri ca doi porumbei!
- Dar ce ti-a sarit asa tandara?
- Pai cum de ce? Tu vii la noi si stai la hotel? Spune, tu crezi ca e normal? Alice, noi suntem parintii tai...Stii ce aia? Mai tii minte? Adica noi te-am facut si te-am crescut.
- Da, dar...
- Nici un �dar�, te rog!
- OK, o sa vorbesc cu Alain sa vedem ce...
- Poti vorbi chiar acuma?
Ne-am pregatit sa mergem la restaurant. Exact ceea ce nu luasem in calcul. M-am pus pe cotrobait in dulapuri dupa haine. Inainte de revolutie, cand aveam bani de sa-i intorc cu furca, mergeam des la petreceri, asa ca era imposibil sa nu dau peste niste vechituri. Am cununat si am botezat de nu stiu cate ori. Era un fel de moda. Nu prea aveai cum sa cheltuiesti banii. Dar finii erau buni. Daca intrai intr-un necaz si aveai nevoie de o pila la politie sau la doctor, dadeai sfoara printre rude si pana la urma gaseai persoana potrivita. Practic, finii erau rudele mele de la oras, caci restul erau mai toti la tara. Pentru Tucu am gasit un costum bleumarin cu dungulite albe, de cand era bunica fata mare, iar pentru mine o rochie cu buline ceva mai noua, de cand era lupul catel si bunicul baietel. Aratam amandoi minunat, de parca eram impaiati. Ca asa e cu hainele astea elegante, daca nu le porti o vreme, uiti cum se poarta, nu te mai simti bine in ele. Sau, ma rog, care au fost candva elegante. Palarie nu am avut niciodata. Am pretentia ca sunt oraseanca, dar nu si cucoana.
Alice ne-a facut din mana de departe. A alergat inaintea noastra. Era cat pe ce sa-mi picure ochii. Cand am strans-o in brate, i-am simtit carnita tare. Asadar, o ducea bine. Pana la urma, asta era cel mai important. Alain nu mi-a pupat mana. Nu spun sa fi facut asta si cu tata socru, ca nici la noi nu se mai poarta. Noi suntem ultima generatie care a pupat mana parintilor. Ce sa spun, mi s-a luat o piatra de pe inima cand am vazut ca ginerica nu e negru. Globul pamantesc avea dreptate, Canada nu e in Africa. Slava Domnului, avea si amandoua urechile, ceea ce era nemaipomenit. Era nitel cam spalacit, cu genele si sprancenele albicioase. Un strop mai inalt decat Alice si cu parul rarit, semn ca avea sa cheleasca repede. Ne-a spus �buna ziua�, ceea ce mi-a placut. Avea un aer mai degraba fragil. Finut. Tucu i-a scuturat mana de am crezut ca i-o smulge din umar. Stai, bai omule, ca-i mai defectezi ceva, l-am repezit eu in gand. Bietul baiat, nestiind sa vorbeasca, zambea tot timpul. Avea dinti frumosi, albi si bine aliniati. Se vedea ca se ocupasera parintii de dantura lui. Ca-l indopasera cu calciu si ca-l pusesera sa se spele de doua ori pe zi. Probabil vine dintr-o familie buna, mi-am zis. Nu era voinic, dar nici un slabanog. Cu ficatul parea sa fie in regula, iar paharul de vin mai mult il pupa decat sa bea din el. Recunosc, ma uitam la el ca un geambas la iarmaroc. S-a trezit asa un instinct in mine, de animal care vrea sa fie sigur ca puiului ei ii va fi bine. Cred ca in special mamele il au, caci pe Tucu daca il intrebai a doua zi ce a observat la ginerica, ti-ar fi spus ca sigur are ambele urechi. Voiam ca Alice a mea sa aiba o familie frumoasa. Daca pornea din start cu un barbat bolnavicios si plin de vicii, n-o astepta decat o viata plina de chinuri. Una peste alta, impresia despre Alain a fost pozitiva. Era foarte tandru cu ea. O alinta din priviri si ii facea toate mofturile. Se purta cu ea de parca era o printesa. Nu degeaba i-am pus eu numele asta, Alice. Dar dincolo de tandrete, parerea mea este ca e important si organismul. Pe un barbat care schimba spitalele ca pe apa de la flori, nici mama tandretii nu-l salveaza. Eu nu pot concepe un barbat care nu-si poate duce copilul in carca. La bile negre, as mai pune imbracamintea. Alain al nostru a venit intolit ca la discoteca. Avea o pereche de blugi si o camasa cu maneca scurta. In picioare, adiasi. Nu stiu cum o fi la ei, dar la noi nu asa te imbraci cand te duci sa petesti fata. Asta era ce avea el mai bun? Tucu nadusea de mama focului in costumul lui cu dungulite, iar mie imi ieseau bulinele pe ochi, ca ma rodea o cusatura. Deh, sufera baba la frumusete. Alice era proaspata ca o floricica si toata numai zambet. Avea falcute. Se vedea ca o duce bine. Si era imbracata ca lumea, cu o rochie usoara de in, iar in picioare purta o pereche de sandale dragute. Nu ca ma laud, dar la gust ma mosteneste. Pe Tucu poti sa-l imbraci intr-un sac si sa-i dai drumul prin oras, pentru el tot aia-i.
De mancare nici nu vreau sa-mi amintesc. Alain a luat o salata si doi pesti lesinati, cu o feliuta de lamaie, de m-am speriat ca tine regim. Am crezut ca ma inselasem in legatura cu ficatul. Dar nu, cica asa mananca ei, te miri ce, trei lulele trei surcele. Frugal si dietetic. De-aia ajung sa traiasca nouj de ani, de le ies copiii la pensie asteptand mostenirea. Ei cand ies din servici is binemersi, se apuca de vizitat lumea. Ei si japonezii. Tucu a luat o ciorba de burta si ceafa la gratar cu cartofi prajiti. Mie nu prea mi-era a manca, asa ca am luat cinci mici cu mustar. Alice, saracuta, nu a apucat sa bage mai nimic in gura, ca tot a trebuit sa traduca ba pentru noi, ba pentru el. Ea a comandat tot peste. Ca sa fie la fel cu el, zic eu. Atunci am vazut pentru prima data ca nu prea ai ce sa vorbesti cu un strain. Ele le stie pe ale lui, noi pe ale noastre. Pe el nu-l intereseaza pensiile noastre de mizerie, iar noi habar n-avem cum e treaba pe la ei. Ce sa spun, a fost destul de greu. Alain a spus ca in Romania mai sunt multe de facut, dar ca e o tara frumoasa. Asta stiam si noi. A intrebat cum a fost comunismul. Cand i-am spus ca eu o duc mai rau acuma ca inainte de revolutie, a facut ochii mari si a intrebat �de ce?�. Barbata-miu mi-a facut semn pe sub masa. Cum sa-i explici? Ar fi trebuit sa vorbesc pana dimineata ca sa-l fac sa inteleaga. Ar fi trebuit sa-i povestesc toata viata mea. Apoi a spus ca el se bucura ca a cazut Ceausescu, ca altfel n-ar fi cunoscut-o pe Alice. Si a ras. Aici avea dreptate.
Seara am mers cu totii la noi acasa. Desi ferestrele erau larg deschise, era cald ca-n brutarie. Am pus in functiune ventilatorul cel nou si m-am felicitat pentru idee. De ciorba si de friptura mea nu s-a atins decat Tucu. Alice a mancat pe nerasuflate doua placinte, iar Alain a ciugulit firmiturile care au cazut de la ea. De tuica nici n-a vrut sa auda. La cerere, i-am facut un ceai de menta cu gheata. Nu pot spune ca a fost frumos, dar a fost ca in familie. Ei s-au dus devreme la somn, iar noi am mai ramas la televizor.
- Auzi, stii la ce ma gandeam?
- Mm?
- Baiatul asta, Alin...
- Alain!
- Io-i zic Alin, da-mi pace!
- Ce-i cu el?
- Pai pe baiatul asta daca il pui sa care o roaba cu mortar, cade lat dupa zece metri.
- Si?
- Zic si eu...
- La ce sa care mortar, ca doar lucreaza la banca.
- Mda, si tu ai cumva dreptate.
Apoi am adormit amandoi.
A doua zi copiii au plecat sa viziteze manastirile din nordul Bucovinei. Lui Alain i-a fost rau tot drumul. Fiindca a schimbat apa, eu asa zic.
Craiova, 2007
Volumele reproduc insemnarile zilnice ale colonelului Alexandru Badea Constantinescu, Cavaler al ordinului �Mihai Viteazul�, care provin din caietele donate Muzeului Olteniei de familia lui C.S. Nicolaescu-Plopsor, cumnatul autorului, in 1983. Colonelul Badea reuseste sa surprinda intregul mecanism al terorii instaurate odata cu trupele sovietice in perioada cuprinsa intre 23 august 1944 si anul 1965.
Paginile de insemnari redau experienta inchisorilor si a lagarelor de munca fortata de la Aiud, Jilava, Poarta Alba, Gherla, urmata de domiciliul obligatoriu si alte arestari mai scurte.
Jurnalul este un veritabil document istoric, surprinzand nu doar evenimente, ci si portrete ale unor personalitati culturale, militare si politice marcante.
Craiova, 2007
Dezbatere: �Revistele de cultur? �ntre tradi?ie ?i modernitate� Lansarea nr. 100 al revistei MOZAICUL - serie nou?
3 martie ora 11
�
Infiintata in 2001, Fundatia Gruia Dell'Arte, persoana juridica ce sustine Trupa Dell'Arte, este o organizatie non profit menita sa realizeze productiile trupei, sa exploreze si sa dezvolete arta spectacolului complex in spiritul respectului valorilor morale si artistice si al promovarii tinerilor artisti.
[email protected]
[email protected]
0722-705282
0721-261370
Pentru a directiona 2% din impozitul Dvs catre Fundatia Gruia Dell'Arteaveti la dispozitie aceste date:
CUI / CNP 13995594 CIC 2942349
IBAN RO15RNCB0076029423490001
Trupa Dell'Arte a luat nastere in 1994 sub conducerea si la initiativa actorului, regizor si scenarist Mihai-Gruia Sandu si isi propune stilul actorilor Commediei dell'Arte, capabili sa joace atat in fata rafinatilor cunoscatori de teatru, cat si in fata multimii adunate in piata. In acest sens trupa mizeaza pe tinerii ei creatori (actori, scenografi, coregrafi etc), pe abordarea unor teme continuu actuale ale societatii, pe texte originale, incitante, pe modalitati artistice neconventionale, pe o formula teatrala noua.
Formata din artisti specializati atat in maniera dificila si spectaculoasa a Commediei dell'Arte, cat si in manuirea papusilor si marionetelor uriase sau clasice, trupa ofera spectacole neconventionale eliminand barierele dintre arta actorului, arta manuitorului de papusi si marionete, dans, muzica, arte vizuale.
Spectacolul efigie
Anselmo
de Mihai-Gruia Sandu si, uneori, Carlo Goldoni
Ana Maria Nistor,15 octombrie 2006 TimeOut
Componenta trupei:
Ame Bardan, Andra Sandu,Melania Ciurlin, Claudia Prec, Andreea Esanu, Smaranda Gabudeanu,Ana Craciun,Ioana Tudor, Aliona Munteanu,Liliana Gavrilescu,Georgiana Dinescu, Marin Fagu,Radu Moldovan,Andrei Seusan,Radu Craciun.
Fosti membri ai trupei:
Dan Helciug, Viorica Voda, Anca Artimon, Cosmin Sofron, Andreea Bibiri, Serban Pavlu, Antoaneta Zaharia, Bogdan Talasman, Alin PAnc, Cristian MItescu, Daniel Stanciu, Liliana GAvrilescu, Calin Mocanu, GAbriel Apostol,Decebal MArin.
Apostol,Decebal MArin.
Dintre spectacolele montate enumeram:
"Elixirul" 1994
"Vechea Poveste" 1996
"All'improviso" 1996
"Iubire curata"1997
"Ciorapul verde" 1998
Sunteti invitati in sal aTeatrului Metropolis (fost Mundi) la spectacolul
Anselmo-- in data de 13 si 17 martie.
de Stefan BENEDICT
(traducere si adaptare dupa un text de Valeria Cabrera)
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)
[email protected]
va aparea dupa 15 martie
si va vorbi despre
Franta, Paris, franceza, si toata familia