|
|||||||||
|
Alina SAVIN
Marius DOBRIN
Lucia OLARU NENATI
Lucia OLARU NENATI
Uca Maria Iov Brouss.arte
Cornel Mihai UNGUREANU
de Marius DOBRIN
Cand spun muzica ma gandesc la aceea care modeleaza sufletul, care apoi ramane cheia magica timp de-o viata.
In adolescenta am descoperit ce inseamna muzica prin folk. Rafturile de poezie din biblioteca mea atunci au aparut. Si strofele de atunci revin oricand ca in poveste, la un semn. Ma regasesc cel de atunci, ma identific eu, cel dintotdeauna.
Fiecare varsta a adus o alta muzica. Alte sunete, alte chei. Alte cuvinte, alte intelesuri. Uneori imi pare ca apar cantece dedicate mie insumi. Cantece care-mi descriu si poate imi prescriu viata.
Cand spun muzica am in fata ochilor o harta precum in acupunctura. O retea de puncte sensibile in fata unei linii melodice, a unui vers, a unui instrument.
Cat tip va bate inima, muzica va lucra la modelul acesta pe care il reprezentam fiecare dintre noi.
'Pasager' implineste acum un an.
A trecut un prag.
S-a incheiat un timp.
Va mai fi un altul? Vom vedea. De-acum poate e timpul unei schimbari. Al unui nou inceput sau al unui popas. Dar despre asta vom mai vorbi. Acum, sa cante muzica!
Evelina MORARU
Luminita STANESCU
Gabriel RECHITEANU
bbb
Catalin USURELU
Diane THIEL
pp.97,98
Andana CALINESCU
de Lucia OLARU NENATI
Vlad SOLOMON
(prefatata de acad. D. Vatamaniuc si prof. univ. dr. Viorel Cosma) in care am pornit de la muzicalitatea generala, primordiala a poemelor sale, constatata de mari exegeti pe care i-am audiat �la bara�, precum Tudor Vianu, G. Ibraileanu, D. Caracostea, Mihail Dragomirescu, N. Iorga, Edgar Papu, Rosa Del Conte, Ioana Em. Petrescu, Amita Bhose, Svetlana Paleologu Matta si inca altii, care cu totii s-au dovedit, pana la urma, a fi de acord cu privire la existenta unui anume simt muzical innascut aflat apriori in adancul fiintei poetului, sustinand ca poemele sale �au fost produse de muzica din sufletul lui�. Am continuat cu luminarea activitatilor sale conexe muzicii, precum aceea de cronicar muzical, ca jurnalist de cultura, de prieten si sustinator al muzicienilor, de auditor pasionat, meloman, al spectacolului muzical, la Viena si Berlin, de culegator al folclorului muzical, de cunoscator fara egal al acestui tezaur si in final, de interpret, tot fara egal, al acestor cantece, catre care il atragea o anume gravitate profunda, aproape magica.
Oana MEA
Edelina STERLING-STOIAN
Evelina MORARU
Serban AXINTE
Gilad BENARI
Irael
Roby ROTH
Andrei Alex MIHAESCU
Radu CALINESCU
Oana CATANOIU
Madalina IORDACHE
Paul GORBAN
Andana CALINESCU
Irina VERGU
Anca DOROHOI
Liviu JIANU.
Camelia CAPRARIU
Marika HERLO
Nelu FERMAN
Reconstituirea repertoriului sau am reusit s-o realizez, interpretandu-l eu insami, pe caseta Cantecele lui Eminescu, in parte datorita informatiilor lasate de contemporanii poetului, (printre care Theodor Stefanelli care a lasat scris care erau cele cateva cantece pe care obisnuia sa le cante acesta), parte datorita unei idei de o simplitate aproape truistica. Cercetand cu multi ani in urma impresionanta culegere de folclor bucovinean a lui Alexandru Voevidca, atat in vederea intocmirii tezei de doctorat ori prezentarii diferitelor comunicari si articole despre ea, mi-a venit ideea suprapunerii acestor doua culegeri: aceasta, cuprinzand texte si partituri muzicale ale vechilor cantece bucovinene, cu aceea a lui Eminescu, pastrata in manuscrisele sale, pornind de la premiza ca fondul folcloric fiind comun si iar timpul culegerii fiind apropiat, pot exista similitudini. Chiar asa s-a si petrecut si am descoperit mai multe cantece sau fragmente a caror similitudine a putut prezuma cunoasterea sau interpretarea lor de catre Eminescu. La descifrarea lor si la realizarea fondului orchestral am solicitat aportul profesional al lui Ioan Cobala, dirijorul orchestrei populare Rapsozii Botosanilor cu care am colaborat, in conditiile economiei de piata, la realizarea acelui album, care a fost lansat in multe locuri din tara si din lume precum Canada, SUA, Elvetia, Germania, dar si la Cernauti si Chisinau. Cronicile si ecourile aparute in presa, prezentarile unor importanti oameni de cultura, premiile obtinute, emisiunile radio si TV., reactia publicului spectator la conferintele si recitalurile sustinute pe aceasta tema mi-au relevat ca noua ipostaza eminesciana este una resimtita drept organica marelui nostru spirit tutelar national.
Dan PREDESCU
Rozi BAKO
Nicu DARASTEAN
Dina CALIN
Oana MEA
Nusa ILISIE
Aurelian MORARU
Evelina MORARU
Doron NISSIM
Tel Aviv"
Roby ROTH
Roby ROTH
Horia DULVAC
Diana SIMIONESCU
1. Cucuruz cu frunza-n sus
2 Foaie verde si-o rasura
3 Cate stele sunt pe cer
4. Frunza verde baraboi
5. Barbu Lautaru
6 Doina
Cantece reconstituite dupa colectia folclorica a lui Eminescu
7 Luminita luminatoare
8 Fa-ma Doamne ce mi-i face
9 Cate flori sunt pe pamant
10 Frunza verde trei masline
11 Colind
Mihai VAKULOVSKI
Evelina MORARU
Mircea IVANOIU
Andana CALINESCU
Diana SIMIONESCU
inauditu
Marius DOBRIN
de Cornel Mihai UNGUREANU
www.cornelmihaiungureanu.ro
Corina UNGUREANU
-Mai stii maimutica aia pe care o plimba prin Orasul Vechi, vara trecuta, un baiat blond?
Nu uitasem. Arata bine tanarul, in felul acela ostentativ, care starneste dorinta femeilor si hiperaciditate gastrica barbatilor.
Maimuta fusese educata sa traga de partea superioara a oricarei rochii, tricou sau bluze purtata de o efminina prezenta. Baiatul, cu ochii in decolteul respectiv, isi dojenea amical partenera.
-Fetele nu se suparau, am zis.
-Era o intalnire amuzanta, pentru o zi atat de torida, a zis Iulia. Asa cum este amuzant degetul ala care iti iese din ciorap la o intalnire sobra.
-Am inregistrat-o special pentru tine. Te provoc la un karaoke.
-Dupa ce pregatim o supa si pestele la cuptor?
-OK!
Am intrat in bucataria calduroasa si,in timp ce curatam cartofi, Iulia a gasit de cuviinta sa imi mai spuna o data bancul cu francezul care, aflat intr-un restaurant din Anglia si dorind o friptura in sange, comandase: I want a bloody steak iar chelnerul ii replicase: How about some fuckin' potatoes? Si pentru ca ea spala, in acest timp, pestele, i-am reamintit cheful la care fusesera serviti pestisorii din acvariul gazdei, plecata, neinspirat, dupa tigari. Reteta: un pestisor viu intre doua feliute de paine.
-Cartofii aia au greseli? m-a intrebat, cu seriozitate.
Am ras si a izbucnit si ea.
-Asta-i din pricina ca toata dimineata am corectat cartea ta, a adaugat.
Cartofii erau sanatosi, fara greseli majore, asa ca si-au gasit locul in oala cu supa si imediat dupa ce pestele a aterizat in cuptor, am pornit amandoi spre camera mea, la karaoke.
-Vrei sa incepi tu? m-a intrebat.
Am refuzat.A debutat ea, cu Stand By Me � Ben E. King. Evolutia mea a fost timida, nu m-am miscat aproape deloc pe Love Is All Around � Troggs. La So if you really love me, come on and let me show, m-am gandit la Miruna si m-am incurcat, iar la I need someone beside in everything I do m-am oprit, ca-n fata unei oglinzi ivite brusc. Dupa prima runda, Iulia a avut un avans de noua mii de puncte. Si trebuia sa-mi inchipui ca urmeaza Mrs. Robinson� Paul Simon, unul dintre preferatii ei. We�d like to help you learn to help yourself, canta Iulia, iar planurile mele erau pline de speranta, dar lipsite de incredere, o combinatie pe care o stapanesc bine. Nu stiam ca e atat de greu sa canti Thank You � Dido, desi I want to thank you for giving me the best day of my life imi placuse intotdeauna. Iulia isi savura victoria partiala.
Daniel drinks his weight/Drinks like Richard Burton/Dance like John Travolta, now �era cantecul ei si acest now m-a zdrobit.
Nici macar nu ascultasem acest Getting away with it/ All messed up/ That�s the living � James, iar infrangerea se profila, tot mai
-La multi ani! a zis Iulia si nu stiu ce i se parea asa de amuzant, poate tocmai faptul ca stia ca nu-mi place sa pierd sau gandul la piesa urmatoare. Ea inregistrase caseta, stia ce urmeaza.
-La multi ani! am ciocnit si am golit paharul.
A inceput un cantec nou si am priceput ce o inveselise: 99 Luftballoons- Nena. In nemteste. Si era randul meu! Iulia isi lovea genunchii cu palmele si i se inrosise fata de-atata ras. Incercarile mele de a tine pasul au fost patetice.
Dupa inca o runda, in care ea a cantat din toata inima On an island in the sun/ We�ll be playing and having fun (Weezer-Island In The Sun), iar eu am avut parte de All we want in some success/But the chance is never around (Morcheeba � Part Of The Process), intre noi erau cincizeci si cinci de mii de puncte. Diferenta a crescut la optzeci de mii dupa ce Iulia: Don�t worry, don�t hurry, take it easy (Laid Black � Sunshine Reggae), iar eu: I�ll be in butterfly mornings/ Butterfly mornings/ And wild flower afternoons (Hope Sandoval- Butterfly Mornings). Pierdusem. Ne-am oprit pentru a asculta, in afara de concurs, Tom Waits- Watch Her Disappear si atunci mi-am amintit de rechin, semn ca il uitasem, cantand.
Peste putina vreme, la usa au batut primii invitati. Un dar aparte a venit sa deblocheze un impas.
de Luminita STANESCU
Sunt in scoala generala, clasele V-VIII. Orele de muzica. Cel mai ursuz profesor pe care l-am avut vreodata. Dar stiti, ursuz de-a dreptul. A nu se asocia ursuz cu anost. O, nu! Acest om complet necomunicativ, sobru, rezervat, ei bine da ursuz, este omul care ne-a deschis noua puberilor, preadolescentilor, adolescentilor, o fereastra maaare si limpede catre o lume cu virste in continua schimbare. Este omul care ne-a invatat sa VEDEM muzica. Am primit un cadou de umanitate si sensibilitate cu termen de garantie nelimitat si un 4 pentru ca am uitat sa citesc referirile la Donizetti. Domnul Donizetti, mare compozitor la vremea lui, mare premiu la vremea noastra (vezi premiul Donizetti primit anul acesta de Luciano Pavarotti) dar scris cu litere mici la subsolul unei pagini din manualul de muzica. Scris cu litere mici inseamna ca nu este obligatoriu sa il citim. L-am citit? Nu. Am luat 4? Am luat. Si ce daca? Mai tineti minte portativele pe care trebuia sa le scriem in scoala? Profesorul Dina de la Rm. Vilcea, din modesta scoala de cartier nr. 2, dupa ce umplea doua table cu portative marunte cu note muzicale, pauze savante, bemoli si diezi, facea un miracol. In timp ce noi transcriam in caiete muzica scrisa, el ne dadea MUZICA LUMII. Isi scotea tacticos vioara din cutie, o aseza incet sub barbie, lua arcusul si �. Cum sa va spun, el nu ne cinta, el ne ducea in alta lume. O lume de note muzicale, sentimente, ginduri, culori, trairi, totul intr-un virtej de intensitate inteligenta si profunzime uluitoare. Intr-o vreme fara CD-uri si MP3 player-e, el aducea la scoala un pick-up si o multime de discuri de vinil. Primul soc � �Tablouri dintr-o expozitie� � de Modest Petrovici Musorgski , primele lacrimi � �V�ltava� � de Bedrich Smetana.
Zilele trecute am cumparat un CD (nu mai am pick-up) cu piese de Paganini. Printre ele am recunoscut fragmente pe care profesorul Dina ni le cinta noua, ingeri profani cu ochii sufletului mari si rotunzi, intr-o clasa anosta dintr-o scoala de cartier din Rm. Vilcea.
Am avut un profesor fabulos. Dati-mi voie sa fac o reverenta adinca si perfecta: sarut mainile domnule profesor.
Atena, 2001. Luna Iunie. Sarbatoarea muzicii. In limba franceza care va sa zica �La fete de la musique�, cu toate accentele ei grave sau ascutite pe care nu stiu niciodata pe ce litere sa le pun. Bun! Este vorba despre o nedumerire, deci nu stiu cum sa incep. Si anume este o nedumerire dintre festivism si simplitate. O sarbatoare fie ea si muzicala inseamna pentru mine, om nascut pe vremea cind defilam de 1 Mai si 23 August, tam tam, rinduri rinduri, stegulete, ura, etc. In zilele mai noi, tam tam, stegulete, sobor de preoti, ura, focuri de artificii. De zilele berii, zilele Vilcii, ziua Nationala, Revelion, Craciun, inaugurari cu staif, mai nou si la nunti sau petreceri cu mai mult de 50 de persoane. Deci sarbatoare = festivitate = festivism.
Mergem la dictionar. V-am spus ca am o nedumerire nu? Deci, putintica rabdare !
Sarbatoare = solemnitate, sarbatorire cu caracter comemorativ, ziua consacrata acestei solemnnitati; zi in care nu se lucreaza (Ha! Aici stam bine!); sarbatorire, serbare, petrecere (V-am spus eu? Tam tam, ura, artificii!)
Festivitate = serbare solemna (SOLEMNA!), sarbatorire deosebita ocazionala, celebrare a unui eveniment de seama. Si de aici deriva festivism, care ar trebui sa fie in dictionar intre festival si festivitate dar nu este.
Oare asta sa insemne sarbatoare muzicala? Adica, fara tam tam, stegulete, sobor de preoti, ura, focuri de artificii ? Asa, simplu? Adica, pur si simplu muzica? Numai muzica? Ei dracie, la asa ceva nu m-am gindit!
SECVENTA 3
Imi amintesc ca in primii doi ani de facultate am beneficiat de un program de muzica pentru studenti. Filarmonica s-a straduit sa aduca muzica mai aproape de noi si a reusit. Cu o zi inainte de concert, repetitia generala se transforma in concert pentru elevi, studenti si pensionari. In schimbul unui pret modic, directorul filarmonicii ne invata despre fiecare concert, despre compozitori, despre cind se aplauda si cind nu la un concert.
Exista un concert care imi place in mod deosebit. Concertul in do diez minor pentru pian si orchestra de Rimski Korsakov. Daca nu ma insel este singurul sau concert pentru pian si orchestra, daca ma insel, nu este. Acest concert nu l-am ascultat niciodata la filarmonica. Il am inregistrat pe o caseta straveche de pe vremea cind Radio Romania Cultural era programul 2 si la prinz avea program de concerte. Intr-o astfel de dupa amiaza, purtata de o inspiratie abrupta am inregistrat acest concert total necunoscut mie pina atunci. Trebuie sa fac o marturisire � imi place acest concert pentru ca imi seamana. Este o impletire de stari si accente de la cele mai stridente la cele mai diafane, sunetele par a curge unele peste altele dupa o regula a lor, complet aleatorie si totusi reusesc cumva sa se inchege intr-o linie melodica.
Nu stiu de ce, dar de cite ori il ascult imi imaginez ca sint la filarmonica. Uite, chiar si acum, daca ma gindesc bine, parca ma vad pe mine intr-un rind din mijlocul salii, iar in spatele meu sint eu, care ma uit la mine si uite asa ascult de cite doua ori de fiecare data.
Ati vazut Ally McBeal? Mai stiti ca la un moment dat imaginatia ei nabadaioasa plasmuise un baietel zapacit cu aparitii inoportune? Ei bine, al meu e ceva mai maricel, seamana cu baiatul din reclama la nu stiu ce margarina, care striga din fata blocului, mincind o felie de p�ine �Mama! Mai vreau!�. Maninca o inghetata de fistic, are buzele pline de ingetata si sta linga mine la concert.
Ah! Ce frumusete! Am ajuns la mijlocul concertului, cind orchestra tace, iar pianul sopteste note atit de diafane incit vezi picaturi de lacrimi din turturi imaculati nascuti din fericirea unei zine bune. O clipa de liniste. Orchestra rupe imaterialitatea plutirii cu un sunet grav, prelung si puternic vruuuummmmm! Moment de revenire in realitate. O voce vernil usor ragusita de baiat prospat venit de la joaca si mirosind a fistic exclama admirativ: �Asa nene! Da-i cu basul!�
de bbb
Am cautat raspuns. Unde ajunge� muzica?
L-am primit, de curand, de la cel care a spus: ,,anul acesta am strins cea mai multa muzica din viata mea", ca si cum ai scrie un testament, spunand: ,,nu va pierdeti cautind, cind puteti sa ma ascultati! Acesta este sacrificiul meu. Luati comoara ca niste pirati si veti trai lumea nevazuta a muzicii, cu bogatii greu de stapinit". Nu este o poveste, ci chiar simburele, ce va creste in tine, numit radio 3 net!
www.radio3net.ro
de Diane THIEL
Traducere: Ana DOINA
Erau undeva intre Praga si Dresda
Avea paisprezece ani. Prietenul lui, mai iute de picior
stia o scurtatura printre ogoare.
Ii povestise ca pe o tarla crestea salata
si nu mancasera de-o zi. Prietenul lui numai cativa pasi inainte,
Aaerga ca un iepure salbatec peste iarba,
a intors capul, o singura data s-a uitat inapoi
si corpul i s-a imprastiat deasupra campiei.
Ne-a povestit asta intr-o noapte, tata
apoi a continuat sa isi manance cina.
Le-a purtat cu el - campurile minate.
Le-a pus la baza fiecarei intentii bune
Ni le-a dat noua - din preaplinul maniei lui
cu nuiaua, cu cureaua
in vanataile pe care le ascundeam sub haine
in felul cum izbea orice de perete
un radio, nici macar al nostru,
un pepene, o data, care s-a spart ca o capatana.
In felul in care, ani mai tirziu, continente mai departe
stim ca orice poate exploda oricand
si va trebui sa ne continuam fuga
cu o asfel de vedenie
numai cateva secunde in urma.
Actualmente Diane Thiele este Profesor Conferentiar la Universitatea New Mexico, unde preda cursuri de estetica si compozitie literara.
[A.D.]
www.dianethiel.net/echolocations.html
Mihai Stan:
-Nici o baterie de artilerie nu-si opreste tragerile dupa surparea unui obstacolaparut pe soseaua inaintarii. Ultima rafala a obuzelor ei este intaia in jocul de sah al inclestarii fortelor. Va cer scuze pentru comparati amilitara, dar stiu din cartile pe care le-ati scris- printre altele maintesc Asediul locului comun- ca, fiu de capitan de infanterie, v-au preocupat jocurile tactice generale si terminologia curenta a M.U.
Mircea Horia Simionescu:
-Terminologie pe care, draga domnule Stan, vadca ai adaptat-po,spre placerea mea...filologica. M.U. e sigla uzitata in majoritatea tratatelor militare si inseamna Marile Unitati, cele pe care le juca pe degete un Napoleon, un Moltke, un Averescu. Am dezvoltat putin observatia pentru a marturisi aici ca aproape toate scrieril emele, datorita influentelor plutitoare prin aer in familia mea, urmeaza- fara a ingrosa- traseele, schemele si efectele desfasurarilor recomandate de comandanti companiilor in mars, de dirijorii lungilor campanii.
Ca sa radem putin: intr-o zi, sa desfacem pachetele, plicurile, cutiile si caietele varstelor mele tinere si sa cautam in imensul depozit de caligrafii, atat poemele, schitele, fragmentele de naratiuni, cat si suptele, indescifrabilele, debilele notatii privind proiectele pentru viitor (sunt sute si mii!), tipetele de goarna, rapaitul tobelor indemnand la marsuri de-o zi, al regrupari de-o noapte.
Mihai Stan:
-In momentele de odihna si refacere a formatiunilor umane, a reconditionarii armamentului, textele dumneavoastra �militare� cele mai reusite imi par defetiste, pasnice, clemente cu dusmanul.
Mircea Horia Simionescu:
-Ai prins, dintre randuri si plase, un aspect important, care ma mangaie: cred ca aici, un autor mester in violente si chemari la ordine n-a facut, ca mine, atata risipa de clementa si ingaduinta fata de adversar, ba chiar de agresor. Indignarile si ura rosie le pastrez pentru mine, dar raufacatorului care mi-ar patrunde in casa, la miez de noapte, i-as da un sut in mjana prinsa in sistemul meu de curse, apoi, imobilizat rapid (stiu cum se face), i-as pune in fata o cafea si trei carbaxine si un disc cu Furdui Iancu.
Indignarile si ura, de obicei, le intorc cu o apriga acceleratie importiva-mi. Numai un exemplu: ori de cate ori condeiul nu vrea (si nu vrea!) sa lase ganduri si randuri bine strunite in pagina, imi pleznesc manadreapta pana se umfla. Cu rigla sau cu vana de bou � conducta electrica- mereu aflate printre rechizite.
de Vlad SOLOMON
-III-
continuare din Pasager/24
�Incepuse o ploaie deasa, rafale de apa, oare trebuia sa urc in turn?
- Vino repede sa ne adapostim in casuta asta, ma chema Zouzou. Deschise in mod natural o usa grea,�din lemn, si am patruns intr-o incapere nemobilata, puternic luminata� (cand a aprins lumina?), in mijloc o imensa groapa ca o cursa pentru vizitatori neavizati.
- Aici e intrarea in tunel, imi spuse Zouzou. Pe aici se aduc armele de dincolo de granita, granita pe care tu o pazesti zadarnic, trimis de ambitia unor politicieni carieristi. Acum intelegi de ce nimic nu mai are rost?
L-am masurat cu privirea, cum de nu-mi dadusem seama inainte? A venit sa ma ucida, facea fara indoiala parte dintr-o grupare terorista, cum de i-am acordat incredere de la inceput? Am indreptat arma spre el:
- Nu te misca, Zouzou! Trebuie sa-mi anunt superiorii, cine te-a trimis?
�Imi zimbi ironic�si, fara sa ia in seama amenintarea, cobori in gaura tunelului.�M-am repezit dupa el�in tunel,�un glonte imi�scapa din arma, dar Zouzou disparuse.�Bajbaiam in tunelul intunecat, fara sa-mi dau seama incotro ma indreptam. Dupa cativa zeci de metri tunelul se ramifica, ca un ciorchine de struguri, celule intunecate, fara ferestre, pipaiam pereti de lut, atingand uneori radacini, eram sub pamant, deasupra mea granita abandonata, oare cum pot comunica cu cineva cat de cat informat?
�Trebuie neaparat sa ma intorc, voi povesti despre�tunel�si contrabanda armelor, cine ma va crede? Imi dau insa seama ca nu reusesc sa gasesc, in labirintul de tunele subterane, iesirea la suprafata. Observ in dreapta o luminita rosie, se deschide usa unui ascensor, simt mana
- Nu fi incruntat, imi sopti Laura, nu ai parasit granita, ea s-a indepartat de tine, lasandu-te fara identitate. Acum ai simtit putin frigul din nord, n-ai�vrut sa ramai in camera noastra din hotelul Eden, cu cele sapte valize.
- Unde-i Sylvia? am murmurat.
- Sylvia, Sylvia, mereu Sylvia, de ce te obsedeaza femeia asta? Poate e la Salzburg, sau la Viena, sau�a ramas la Eilat. Crezi ca numai tu esti in capul ei?
�Femeia asta ma dusmanea, o fi o absurda gelozie, sau�plasarea mea la hotelul Eden avea un scop anume? Usa ascensorului se deschise si m-am regasit in imensa camera, plina de paturi, pe care o vazusem prin geamul transparent. Copiii, doi cite doi, continuau sa doarma, linistiti, in�mijloc un pat mare din metal, cu cearsaf verde, doua perne, doi barbati�ma asteptau, nemiscati.
- Dezbraca-ti uniforma,�imi�ordona Laura.
- Gastrectomie subtotala, decreta, indiferent, barbatul din dreapta. Era chirurgul, ma consultase cu numai citeva zile inainte, stabilisem si data operatiei, unde-mi pusesem agenda?
- Asa e, confirma chirurgul, dar a treia, a treia nu a lasat nici o umbra de indoiala, si chiar daca ar fi fost o eroare, cum puteai pleca la Paris, cum te-ai fi distrat stiind ca suferi de ceva neclar, care poate fi malign?
�M-am asezat pe marginea patului si am privit-o rugator pe Laura, ea isi indrepta spatele�si ma mangaie pe obraz.
- Nu te-am tradat, stii bine ca te-am asteptat multi ani, ai fost prima mea dragoste, primul sarut, langa scoala, primul meu prieten, am simtit ca trebuie sa fiu alaturi de tine, tocmai acum, cind ai nevoie de ajutor. Acum esti trist, nici nu ma recunosti, oare m-am schimbat atat de mult in toti acesti ani? Daca vrei, amanam totul, plecam la Paris, ne plimbam pe malul Senei, colindam pe marile bulevarde, vizitam Louvre, putem chiar sa inchiriem o masina, sa ajungem in Provence, sau la Monaco, dar totul seamana cu Eilat, stii bine.
Lido de la Paris, Lido din Bucuresti, toate duc spre acelasi coridor, cu acelasi lift, spre hotelul Eden.
- Grabeste-te, ma apostrofa anestezistul,�uite cati copii asteapta, ai fost programat primul pentru ca ai renuntat la calatoria la Paris, pentru ca esti medic si pentru ca te asteapta cea mai grea operatie, dar nu poti sa blochezi toata activitatea spitalului Sharon.�Laura va fi langa tine tot timpul, cata rabdare trebuie sa avem cu tine?
- Si dupa aceea? am intrebat, intimidat.
- Te vei putea duce la Lido, la balul festiv.
�Laura ma dezbraca in graba, ma saruta pe piept si ma culca pe cearsaful verde. Am simtit o usoara intepatura in mana dreapta si vocea anestezistului, anuntand triumfator:
- Am gasit vena!
de Edelina STERLING-STOIAN
www.europalibera.org,
cu inserturi muzicale si interviuri.
unde anume ii pot gasi pe modernii trubaduri citadini:
INSERT: Politistul
"In timpul verii muzicantii strazii se aduna in centrul comercial al orasului. Mergeti in zona pietonala din centru, e acolo o arcada, locul preferat al unei formatii de muzica clasica, acustica e foarte buna".
INSERT: canon
Politistul a avut dreptate. In arcada trecatorii se opresc in loc, se aduna din ce in ce mai multa lume atrasa de canonul interpretat de o formatie de coarde. Violoncelistul e cel mai tinar dintre cei patru interpreti, il intreb daca sint cumva studenti la Conservator:
INSERT: Violoncelistul /1
"Sintem o grupa de muzicanti ai strazii, cei mai multi dintre noi au absolvit Conservatorul la Muenchen. Colegii mei sint orginari din Europa de est: Bulgaria, Ucraina, Belarus, Rusia. Avem un repertoriu amplu, de vreo 3 ore, dar interpretam mai mult piesele cele mai populare".
Nu e vorba, asadar, de amatori, ci de muzicieni profesionisti, dupa cum imi explica in continuare interlocutorul meu:
INSERT: Violoncelistul/2
"Sintem cu totii muzicieni calificati, majoritatea colegilor mei au cintat deja in orchestre internationale, unul din ei, de pilda, a fost multa vreme vioara intii in orchestra simfonica MosFilm. Cit despre mine, trebuie sa va spun ca profesorul meu de violoncel e din Romania, Horatiu Cenariu(?), ii sint foarte recunoscator, tot ce stiu am invatat de la el.
INSERT: Vivaldi
INSERT: Cersetorul
"Cersesc in locul asta de 3 ani si jumatate, aproape zilnic.Cel mai bine e in lunile reci, din octombrie pina in aprilie, cind muzicantii nu sint aici. Imi fac concurenta, se plaseaza chiar linga mine, ceea ce nu-mi convine".
Cersetorul imi marturiseste ca localnicii sint mai generosi decit turistii si iubesc animalele, multi ii aduc mincare catelusei Daisy.
INSERT: Acordeon 1
Plasat strategic in mijlocul zonei pietonale, in fata unei cafenele aglomerate, un tinar cinta la acordeon:
INSERT: Jenia
"Buna ziua! Sint din Sankt Petersburg, ma numesc Jenia, sint aici cu familia, imi place foarte mult orasul. Toata familia cintam aici la acordeon, cu destul succes. Salutari Rusiei, salutari Europei Libere, salutari tuturor!"
Jenia se intrerupe, doi politisti se apropie de el, vor sa se convinga ca are permisul necesar de la primaria orasului pentru a cinta pe strada. Permisul de culoare roz, cu fotografia lui Jenia, e pus la vedere, pe asfalt, linga palaria in care s-au adunat deocamdata doar citeva monede de cite 20 si 50 de centi. Politistii, multumiti,schiteaza un salut in directia lui Jenia si se indeparteaza in ritm de tango:
INSERT: Acordeon 2
Edelina Sterling-Stoian
((c)RFE/RL, Praga)
Foto: Evelina MORARU
[sus, jos stanga, jos dreapta]
de Serban AXINTE
te aplaud de la distanta,
da, pelicula de gheata a crapat
si am cazut in bularga viselor,
in nicolina precupetelor nefericite;
m-am udat pe haine;
apa asta care-mi inunda acum plaminii
e limpede si buna de baut;
imi amintesc perfect prima zi de viata,
uit toate cuvintele,
imi amintesc prima baie,
primul meu strigat intirziat;
� ma las tirit de sobolani prin canale,
ma las in general tirit de tot ce misca �
uit toti anii de scoala,
uit lectiile de vioara,
ma agat de haine
ca si cum m-as prinde cu disperare
de scutecele fiului meu;
ziua asta e cea mai importanta din viata mea;
� ma las tirit de sobolani prin canale,
ma las in general tirit de tot ce misca �
de Irael
* * *
Stiam ca nu-l voi putea intalni decat la biblioteca, la teatru ori la filarmonica. De ce? Simplu. Nu ma duceam altundeva. L-am intalnit la biblioteca, ne-am reintalnit la filarmonica, apoi la teatru. De atunci am ramas impreuna.
* * *
Prima vizita la el. Asculta, la un pick-up clasic, boleroul de Ravel. Am intrebat, stupid, ce se canta.
* * *
In facultate mi-am cumparat un casetofon. Mare realizare! Ascultam mereu aceleasi casete: Jean Michel Jare, Vanghelis.
* * *
Cand vin acasa, baietii mei, incepe muzica. Cd-playerul, radioul, televizorul, toate, prind viata.
http://www.deviantart.com/deviation/32315469/
Pentru mine muzica nu poate fi un fond de derulare al altor activitati. E o stare de gratie. Nu pot sa toc ceapa pe Tocata si fuga in re minor, sa dorm in acorduri rock, sa citesc pe muzica de jazz, sa conversez in timpul Concertului nr 2 pentru pian si orchestra al lui Rachmaninov...Pot sa visez, sa am imagini vii, sa frisonez, sa ma indragostesc, da, asta pot, cu muzica.
de Andrei Alex MIHAESCU
O umbra de om, intors cu spatele, sta in picioare pe un colt de tomberon si canta atat de frumos la vioara. Am uitat de somn si-i privesc inclinarile corpului, multa vreme...uitand si de tigara din scrumiera, parca si ea bucuroasa de acest sunet. E inconjurat de gunoaie, de cainii calmi, apoi de oamenii incantati. Fiind vrajit de expozitia sunetelor donate cu usurinta sufleteasca prin vioara, hotarasc sa merg afara pentru a fi mai aproape de el si mai vrajit. Cand ajung jos gasesc atat de multi oameni atrasi de talentul lui iar luminile blocurile incep sa se inmulteasca in plina curiozitate. Intru in multime fara sa aud un zgomot uman si-l recunosc pe violonistul noptii care e admirat si de luna plina : e un cersetor iar ultima data l-am vazut acum patru ani, langa statuia de la catedrala asteptand bani de la trecatori. Toti cei de aici n-eam pierdut multa vreme in scara vibratiilor interioare ...muzicale.
Aceste seri de vara calma s-au repetat timp de cateva saptamani. Ma culcam linistit stiind ca ma voi trezi pentru foamea sufletului, cateodata chiar il asteptam cuminti, ca multi altii si venea totdeauna dupa ora unu noaptea. Nimeni nu putea sa-i faca vre-un rau pentru ca era un Orfeu al viorii. El vrajea lumea deoarece avea cum sa-si expuna prin sunete, inima !
Lui Marin, asa-l chema, i s-a instalat o scena, dar tot pe tomberonul atat de simbolic pentru el canta ; a inceput sa fie inregistrat si apreciat de critici, apoi promovat de media, sa i se dea bani si multi au incercat sa-i afle viata, dar nu au aflat lucruri deosebite; altii au dorit sa-l lanseze in lumea muzicii clasice, insa nu a acceptat.
In a cincea saptamana de gratie pentru oameni, vinerea, era trecut de ora unu si jumatate, iar el nu venise, multimea dezgolita acum de candoarea sunetelor asteptandu-l fara sens si nici pana astazi nu a mai fost zarit... Dupa doua zile, i s-a gasit vioara cu un mesaj pe spate, scris de el cu un cui :
�Nu am vrut altceva decat sa va demonstrez ca omul mai poate avea suflet !�
Multa lume l-a regretat si inca il regreta, tomberonul a devenit muzeu, muzica i-a fost imprimata si vanduta scump, iar violonistul a devenit o legenda pentru omenire, deoarece ei i-a oferit un model de suflet, posibil de urmat ...
Sunt in parc si e de mult toamna, frunzele cad cu disperare atarnandu-se printre pletele mele, ascultand muzica lui de la un difuzor instalat pe un copac nu departe de mine si meditand acum, inspre seara, cum viata mea s-a schimbat datorita acestuia. De patru luni tot il astept pentru ca semana atat de bine cu tatal meu, disparut fara nici un motiv, cand aveam 6 ani, si el canta la viara, in special pe campie cand apunea soarele !!!
Ieri mi-am cumparat o vioara �
de Oana CATANOIU
n-am luat nici un cadou
pentru ca nu am stiut ce e mai potrivit
pentru cineva ca ea
am venit la petrecerea mea
si toata lumea m-a privit urat
pentru ca sarbatorita dansa numai cu mine
cand a venit timpul
sa stingem lumanarile de pe tort
eu am suflat prima
si sarbatorita m-a plesnit
pentru ca i-am furat dorin?a
acum inteleg de ce visele
mi-au ramas neimplinite
foto: Radu CALINESCU
de Paul GORBAN
o pasare de noapte ca sangele meu
cand o vioara��isi da ultima suflare
dorind sa prinda lumea in intelesul ei finit
imi trimit sufletul cu ea in fata
celui mai inalt Acord
iau osanda de glas cat de mut
cat de mormant
o, tu, vioara, pasare de noapte a sufletului meu
plansul tau lacrima cenusa
trupul tau de lemn cuprinde frigul lumii
intr-un sunet ce din ceata se arunca
un cantec zidit de orele mainii
cu iubita ma mai joc de-a oamenii
ne mai lingem borcanele de lut cu ganduri
impletindu-ne in sunetele tale culori boreale
pentru cantecul��ce cuprinde randul
pentru trupul tau vioara flamanzit in jale
ma transform in sunet si incet imi rup suflarea
ca o pasare de lemn in acord cu noaptea
din volumul "Ingerii mint femeile"
de Irina VERGU
Uite, dragostea mea cea mare: toata sapt asta o sa-ti trimit mailuri cu toate cantecele frumoase si care contin cate o rugaciune catre tine. Sa te imbunez. Sa-ti ramana in minte dimineata, la pranz, seara, vrei-nu vrei. Toate cantecele au exclusiv mesajul "te iubesc din toata inima, imi pierd vederea si imi ratacesc mintile uitandu-ma la usa si asteptand sa suni, intoarce-te la sufletul meu care abia mai palpaie de atata plans." In asta ultima luna care nu se mai sfarseste odata, vad in aproape orice din jurul meu semne. Si toate sunt semne rele. Si nu e nimeni sa-mi spuna ca sunt o proasta, ca semnele sunt favorabile si ca tot chinul meu e la final. Sau poate doar imi pierd eu mintile. Am iarasi febra.
MARTI�
In cantecul lui Satriani suntem noi doi, iubindu-ne, atingandu-ne, muscandu-ne, unindu-ne: tu esti chitara bass cu acordul acela egal, cuminte, acelasi de la inceput la sfarsit, datator de echilibru si pace interioara; eu sunt chitara solo, diferita de la un acord la altul, ascutita ca un cutit in unele pasaje, ajungand si in zona acordurilor grave, insa revenindu-si la final in spirale de sunete. Le auzi? Cele doua chitare
Cum de-ti bate inima fara sa ma vezi? Cum faci de esti atat de egal cu tine, cand eu ma simt in fiecare moment ca si cum mi-as ciopli singura sicriul?
MIERCURI�
...si iata-ma avocat in cel mai greu dosar al vietii mele. Iata-ma propriul meu avocat...si inca un avocat cu rolul ingrozitor de a nu se putea sprijini, in aparare, decat pe adevaruri, mai rau de atat, pe adevaruri stiute doar de el insusi. Adevaruri, totusi. Si nu oricare, ci adevarurile fundamentale ale vietii - de rai, de iad, de destin, de "hai sa traim odata ca oamenii sau s-o sfarsim ca fiarele, insa hai sa iesim odata din criza asta de <<nu stiu ce va fi maine>>."
Stii, in unele nopti - din ce in ce mai dese, pe masura ce-am aflat marile adevaruri, nopti in care insomnia a insemnat si altceva decat plans - te vad cu ochii mintii venind catre mine prin zapada.
In stanga, pictorul Aurel Cogealac
Te iubesc cu inima arsa.
JOI
Privesc catre ziua de maine cu inima zbatandu-mi-se sub san ca o pasare cu aripa impuscata.
Si clipele care se scurg una dupa alta imi par acum ca ascund, zambitoare, promisiunea tuturor zilelor care mi-au mai ramas de trait. Zile pline de dragoste si de tine. Si toate imi par ca-mi spun: nu mai plange, el te iubeste si-o sa vina maine. Maine. Maine. Maine. Maine. Maine.
...si-am unit sfarsitul cu inceputul.
VINERI, ultima zi. Sau PRIMA.
Lumea apartine celor curajosi, dragostea mea cea mare. Fiecare om este suma tuturor gesturilor pe care, in viata, si le-a asumat fara teama, fara sovaire si a momentelor pe care a avut intelepciunea sa nu le lase sa se risipeasca in van. Asa a fost dintotdeauna si intotdeauna va fi asa. In anii care ne sunt dati de trait, atat de putini la numar, putem alege sa stam inchisi in noi insine, cu umbre si ezitari, cu incertitudini si singuratate, asteptand� ca altii, mereu altii� sa� decida in locul nostru, sa traiasca in locul nostru si apoi sa ne spuna cum a fost.
Sau ne putem asuma cu darzenie destinul si sa ne traim intens viata, cu suisuri, cu coborasuri si suisuri iarasi.
Si, intr-o zi oarecare, sa ne stingem incet, cu zambetul pe buze, revazand, intr-o ultima clipa, drumul minunat pe care l-am parcurs si pe omul langa care am mers pe acest drum. Si, dintre toate cele adunate intr-o viata de om, luam cu noi pe lumea cealalta doar imaginea omului pe care l-am iubit si dragostea, ca pe o stea tinuta in palme, ultima dintre comorile lumii.
Azi este ziua de rascruce a destinului nostru comun, dragostea mea. Azi vom vedea ce inseamna cu adevarat cuvantul IMPREUNA. E ziua scrisa in inima mea cum sunt in calendare sarbatorile sfintilor. Si ziua asta, deja inceputa la ora la care iti scriu tremurand, are orele rotunde, egale, aureolate de� fagaduinta. Te vad cu ochii mintii intinzand mana catre usa si deschizand-o. Usa pe care n-am s-o incui inainte ca minutarele sa se suprapuna peste ora suprema a miezului noptii. Si, asteptandu-te, revad multele zile fericite traite impreuna cu tine in ultimul an, revad rasul tau, fata ta cuminte aplecata pe cate o pagina de carte, mainile tale mesterind meticulos cate un lucru, clipe marunte de viata si mici bucurii pe care le-am traversat. Si retraiesc iar si iar clipa aceea fara egal in care, la finalul zilei, te intorci acasa, iar inima mea isi inteteste ritmul. Si zambesc odata cu toate aceste amintiri nepretuite. Ma simt mergand pe un drum intre iad si rai, oprita pentru o clipa la o raspantie sa-mi trag sufletul, inainte sa o iau in jos sau in sus . E atat de firesc sa vii inapoi acasa, dragostea mea! atat de simplu! atata caldura si dragoste te asteapta, acum, aici!
Si, precum in odaia din urma a Reginei Maria, dintre toate cuvintele lumii, am poleit cu aur SPERANTA. Am s-o atarn deasupra usii, sa te-astepte aici si s-o simti invaluindu-ti inima cand o sa intri in casa. Sa� te intampine cu o clipa inainte sa strangi in brate dragostea mea si pe mine toata. Si-mi vine sa rostesc incontinuu, ca pe un refren de dragoste, "bine-ai venit".
Te iubesc asteptandu-te impacata cu mine, impacata cu soarta, cu cerul, cu pamantul, cu cei morti si cei vii, cu trecutul si cu viitorul. Impacata cu tine.
Te iubesc asteptandu-te cu tot sufletul adunat in cele doua cuvinte magice si pline de seva navalitoare a vietii: SPERANTA si DRAGOSTEA.
de I.C.
Care canta de foame, cu mana cereasca?
Au tacut melodiile lumii, si se-aude din brus
Piuind, un catel, dupa prasila lui, omeneasca�
Sau o mama cu blana asteapta, sau un inger latrand,
Sau aude un caine si cheama o doica cu lapte,
Costa mult picatura de lapte de caine pe globul flamand,
Si mai greu e s-asculti cum cerseste o viata de caine, in noapte�
�
Ca o pasare cheama puiul de caine, n-avem
Pentru puii de om, biberoane si lapte,
Tot ce-avem sa le dam e mirosul de lapte al unui poem,
Care canta, ca puiul de caine. In noapte�
de Marika HERLO
Fac un mare ocol in jurul raionul de mezelarii si imping caruciorul spre raionul de fructe si legume, ecologice. Peste tot imi surade sanatate - vitamine si alte substante minerale indispensabile pentru o viata lunga, poate chiar vesnica. Intind mana dupa o banana, nu, banana are substante minerale dar ingrasa, mai bine cumpar grapefruit si salata verde.
Trec pe la rafturile uriase cu sute de sortimente de gemuri. Iau in mana borcan dupa borcan, citesc. Mai trece o ora. Multe cuvinte nu le inteleg. Ar fi trebuit sa iau cu mine un dictionar explicativ. La gandul ca in borcanul de gem sau de marmelada se ascund nu stiu cate grasimi animale care abia asteapta sa-mi ruineze sanatatea ma indepartez grabita.
Descurajata,merg spre casa. Stau cuminte la coada, ma uit in cosul din fata mea si vad carne, carnati, slanina. Ma uit in spatele meu si vad oua, branza, unt, nutela. Ridic ochii spre proprietarii carucioarelor, ma astept sa vad oameni batrani, urati, grasi si bolnavi. Nimic din toate astea: In fata mea o femeie tanara, slaba, cu un ten impecabil, in spatele meu o
femeie in jur de 40 de ani, echilibrata, senina, multumita.Ma uit in caruciorul meu, vad salata, grapefruitul si iaurtul. Incep sa am indoieli. Oare toate produsele �eco� sunt intr-adevar ecologice? Oare n-ar fi mai bine sa ascult de stomac, care in momentul de fata simte o foame uriasa si o pofta nebuna pe o bucata de carnati? Ies discreta din rand si asez intre frunzele salatei o bucata de salam. Ma bucur ca in curand voi fi acasa si voi manca salam cu o felie de paine proaspata cu unt. Nu sunt nici tanara si nici frumoasa, dar multumita. Femeia de la casa imi zambeste, lumea in tramvai imi zambeste. Ce frumoasa e viata!
-fragmente-
de Dan PREDESCU
www.ciocu-mic.ro/nou
-II-
continuare din Pasager/24
- Gretchen, i-am suflat la ureche, nu mi-am imaginat vreodata ca o femeie poate juisa plangand.
M-a azvarlit cat colo, si-a tras cearceaful peste cap si a continuat sa hohoteasca. M-am ridicat de pe podea si m-am asezat pe marginea patului.
- Da' ce ti-am facut, zano?... Ori te-au apucat remuscarile ca-l inseli pe zmeul tau de Vuta� Iarta-ma ca vorbesc in halul asta� dar�
- Taci! Taci odata!
I-am mai turnat un pahar din sampania acra, singura pe care reusisem s-o gasesc. Mi s-a agatat de gat si a continuat sa hohoteasca.
- E prima oara� dupa ani de zile� cand simt asa ceva� N-am venit sa ma culc cu tine, am venit doar sa pot plange, sa am si eu un loc unde sa pot plange�
Asta era caracteristic pentru Grete: sa-ti explice, dupa ce abia a facut dragoste cu tine, ca scopul vizitei sale n-a fost nicidecum acesta, ci unul mult mai, ca sa zic asa, auster � si, pe de alta parte, sa-ti sugereze ca e lucrul cel mai firesc din lume ca diferenta dintre scopul declarat si infaptuirea concreta sa fie cam cat distanta de la Pamant la Luna. �Dar, lasand deoparte toata aceasta filozofie, trebuia sa constat ca si janghina de Misu stia destul de bine despre ce vorbea, adica despre, ca sa zic asa, competenta conjugala a colonelului. Formidabil cum le miroase Partidul pe toate ale sale, de la situatia araturilor de toamna pana la cea a buhailor sai fezandati cu umeri instelati. Adevar graiesc voua, nimic nu-i scapa Partidului.
Margot trecea usor de la plans la ras si inapoi:
- Stii ce-i ala testul Rohrschach? E atunci cand psihologul te pune sa te uiti la niste pete de cerneala si sa-i spui ce vezi in ele. Ma gandeam, zilele trecute, ca ar fi mai bine sa nu ma-ntrebe nici un psihanalist asa ceva.
Voi incerca sa transcriu in termeni decenti urmatoarea fraza rostita de cea cu care tocmai pacatuiam: pe scurt, Grete mi-a marturisit ca, la orice s-ar uita, fie ca e vorba de petele de cerneala, fie de norii de pe cer, ii e imposibil sa vada altceva decat ceea ce se cheama "un falus" imens, in starea lui cea mai binecuvantata. Si asta, pentru ca nu mai vazuse asa ceva, pe viu, de cand se maritase. M-am uitat lung la ea si i-am spus, in sine-mi: �Esti o sfanta. In orice caz, in India asa ai fi socotita. Iar masinile ar opri in mijlocul drumului ca sa-ti faca loc sa treci agale, clatinandu-ti talanga�.
Ea se afla acum la Bucuresti ca studenta la Fane Ideologu, sectia Ziaristica. Intr-un viitor oarecare � si daca toate aveau sa-mi mearga bine (mie, nu ei, caci ea n-avea nici un obstacol inainte-i, pana si copilul i-l crestea soacra-sa) � aveam sa fim colegi. M-am simtit cam jigodie o clipa, la gandul ca pot gandi asa ceva despre femeia (superba) pe care o tineam in brate� si totusi� cand mi-am adus aminte de toate admiterile mele ratate� si de tot ce-mi mai trebuia de acum inainte ca sa fac meseria pentru care am dat atatea nenorocite de examene, invatand pe de rost toate tampeniile care nu ma interesau nici cat negru sub unghie si care n-aveau sa aiba absolut nici o legatura cu ce ma astepta dupa aceea� Cum dracu' au unii atata noroc?
Cum? Violandu-l pe Vuta, ma boule, chit ca e impotent si macerat in whisky � mi-am raspuns in urmatoarea fractiune de secunda. Tu de ce nu ti-ai gasit o colonela sau maiora de Securitate pe care s-o santajezi cu para la Caci? Vezi ca esti prost si nu stii sa te implici in activitatea social-politica, respectiv in constructia Celei Mai Bune Dintre Lumile Posibile si Imaginabile Multilateral Dezvoltate? asa mi-am spus in sinea mea.
Dar abia acum urmeaza ceea ce este cu neputinta de inteles la aceasta casatorie � si anume, faptul ca Margareta avea un dosar de cadre teribil de compromitator, care, daca lucrurile n-ar fi mers atat de aiurea in Cea Mai etc., nu i-ar fi permis nici macar sa-si dea buna ziua pe strada cu unul ca Vuta, da�mite sa-l ia si de barbat.
Despre continutul acestui dosar am aflat ceva prin intermediul unui vechi articol din Scinteia, semnat � coincidenta dracului � de don' Ciomaga. Ce sa-i faci, daca, inainte de a fi un distins eseist pe teme de istoria si filozofia civilizatiilor pamantene sau ne-, el mai fusese si-un pic de redactor la adevarata Scinteie, la aia veritabila si venerabila de prin 1950. Margot plimba articolul in propria-i poseta, tras la xerox, desigur. M-a pus sa-l citesc cu atentie. L-am citit de doua ori inainte de a incepe sa banuiesc despre ce era vorba, Ciomaga stia sa manance rahat intr-un mod atat de metaforic, atat de � la Ionel Teodoreanu, incat n-ai fi priceput nici in o mie de ani ca, de fapt, in articolele sale era vorba de ascutirea luptei de clasa sau de bestialitatea imperialistilor americani, care tocmai experimentasera o noua arma nucleara in judetul Bikini, la granita sfanta a inexpugnabilei Uniuni Sovietice, adica la doi pasi de Patarlagele, ce mai incoa' si-ncolo. Si ca facusera asta numai
- Daca stai si te gandesti, nici nu era departe de animism nea Ciomaga, zic eu, adaugand, doct, ca acum vreo zece mii de ani chiar se obisnuia sa se stropeasca ogorul cu sangele cate unei jertfe omenesti, intru rodirea gliei, cum vazusem eu intr-un film de Pasolini.
- Ala era tata, face incet Margareta si incepe iarasi sa planga.
de Rozi BAKO
http://anapauper.wordpress.com
chestia asta nici nu ma
intereseaza de fapt.
dar atunci ce?
norii. da, norii.
ei intradevar
fac parte din viata
mea azi.
http://anapauper.wordpress.com/tag/poezie/
Saturday, November 18th, 2006
Cap. XIV - "Surprize"
de Dina CALIN
Continuare din Pasager/24
-Da� cine te crezi tu fa fir-ai a dracu�, mama voastra de nenorociti de securisti bagami-as p� ce fa, ti s-a facut de-un f�? Ai vazut ce ma pricep, hai da-te la o parte si lasa-ma sa trec ca daca nu-ti f� citiva pumni de iti bag mintile in cap pe vecie, ia uite la ea javra ordinara, sa-i dau eu ei raportul, a�?!
Si vazind ca eu nu ma misc din loc si-l privesc fix si rece mai tare se enerva si ridicind pumnul s-a apropiat sa ma loveasca. Am simtit un fel de curent electric prin sira spinarii si o hotarire de beton sa-l invat minte mi-au dat o putere si o energie incredibile, nebanuite nici macar de mine. Poate si toate frustrarile pe care le strinsesem in suflet ani de-a rindul si pe care nu le putusem exterioriza, mai ales revolta fata de moartea tatei, au contribuit la setea cu care i-am tras un sut scurt, rapid si precis in coaie de a cazut pe loc pe podea lat. Initial imi facusem planul sa il lovesc mai delicat si nu sub centura, mai mult sa-l sperii decit sa-l rapun, dar impertinenta, violenta si josnicia comportamentului si a vorbelor precum si forta fizica pe care in mod vadit o poseda m-au determinat in ultima secunda sa joc mai dur si mai prudent. �Nobletea obliga dar numai pina la un punct� l-am auzit adeseori pe tata zicindu-i lui frate-meu inainte de a-l pedepsi pentru cite o prostie mai mare.
Din momentul in care iubitul ei incepuse sa improaste venin Angela incepuse sa isi muste degetele si sa strige inabusit �nu, nu, nu� cu disperare cind catre mine cind catre el, lipita de un perete. Cind Gigel, cum aveam sa aflu ca-l chema, a ramas pe jos gemind incapabil sa se ridice, s-a repezit asupra lui sa-l imbratiseze si sa-l boceasca, �aoleu dragul meu, aoleu, sa nu mori, sa nu-mi faci asta, domnisoara, ce i-ati facut, l-ati omorit, Doamne Dumnezeule, Gigele!� Atunci a aparut nenea Gheorghe in izmene si maieu si cu un topor in mina. Tremuram de incordare si indignare dar mi-am recapatat simtul umorului pe data si mi-a venit sa rid. M-am dus si m-am asezat pe canapea asistind la scena ca si cum as fi fost la un spectacol. Mi s-a facut apoi sete. Nenea Gheorghe nu stia ce sa faca cu toporul. �Ce se intimpla, ce se intimpla� striga speriat, parca ar fi vrut sa fuga pe data dar ii era rusine. �Nu e ce crezi, Gheorghe, nu e ce crezi!� I-a spus Angela desi nu se stia deloc ce crede bietul om. �Trebuie chemata o salvare� a mai zis ea. �Omul asta va muri!� Tinarul posesor al morcovului cel falnic cindva se tinea acuma incolacit de gloria sa apusa iar eu ma gindeam la bietul Caragiale si la ce-ar fi putut el face din asa o scena. Poate ca nu era rea ideea Angelei cu ambulanta. Ar fi fost o sansa de a scapa de el elegant si de a avea si ceva oficial la mina la o nevoie. Am pus mina pe telefon in timp ce Angela nu stia ce sa faca mai intii, cind cautind sa-l abureasca pe Gheorghe cind bocindu-l pe Gigel. Am sunat intii la politie apoi la spitalul de urgenta. Apoi am iesit, i-am incuiat pe cei trei in biroul tatei si m-am dus la bucatarie sa-mi iau un pahar cu apa. Am deschis usa de la o debara si am zarit agatata in cui vechea mea coarda. Mi-a trecut iute prin minte sa o iau si ducind-ma inapoi in biroul tatei, i-am mai tras un picior lui Gigel in singura sa chestie vulnerabila tocmai cind se sculase si voia sa sparga usa sa iasa, dupa care l-am legat de miini cu coarda la spate. Angela ar fi sarit sa-si apere iubitul dar nenea Gheorghe o tinea de incheietura miinii si o tot chestiona despre el. Ea bolborosea cite toate aiurindu-l. Eram obosita fleasca, aveam capul cit o banita, vedeam ca prin ceata. Prima mea seara acasa dupa un an de absenta ma consumase pina peste poate. Nu mai eram in stare sa dau replici la intrbarile Angelei si ale lui Gheorghe. Abia am reusit sa raspund la intrebarile politiei. Nici ei n-au intrat in detalii atunci seara. Dupa ce i-au controlat individului identitatea a ramas sa ma duc a doua zi la ei sa discutam pe indelete. L-au dezlegat si au plecat impreuna. Eu am cascat lung si m-am dus sa ma culc. Ce ii trebuise tatei asa o meserie?! Oare cum ar fi fost sa fi fost eu o fata de om normal?! Sa fi avut ca tata un sudor de la uzina 23 august de exemplu! Ce frumos mi se parea! Asta fusese inca din copilarie visul meu de aur, intilnisem o data in parc o fetita al carei tata era sudor si mi se paruse cel mai fericit copil din lume. In noaptea aia am visat ca eram sudorita si colega de servici cu Andrei. Aveam o bazmaluta albastra pe cap si el ma tragea de codite. �Fa-ma floare!� I-am spus si am scos la el limba. M-am trezit cu vorbele astea in gind. In vis parusera ca avusesera un sens foarte adinc dar la lumina zilei acesta disparuse total. �Of, si acuma eu ce sa fac mai intii?! Tare mi-e teama ca ma iau cu treburile casei si vine ziua plecarii si nu mai apuc sa ajung in sat la Andrei! Asta nu trebuie sa se intimple, dar cum sa te organizezi ca sa reusesti in citeva zile sa rezolvi atitea probleme?! Ce-o fi facind Gigel? I-or fi dat drumul�?!�
Am facut ce-am facut si a doua zi de dupa a doua zi m-am suit in primul tren catre Constanta. M-am oprit in satul in care era scoala lui
-Vrei sa-ti dau adresa sa-i scrii? m-a intreabat.
O, ce femeie dulce, mi-am zis!
-Sigur, multumesc mult!
-Nu-i problema! Stiu ca Andrei se va bucura. A suferit mult cind ai disparut asa anul trecut - a mai zis.
Deci stia totul, i se confesase!
-I-am scris de mai multe ori, aici la scoala. Nu-i stiam adresa de-acasa!
-?! Ticalosii!!!! De ce-au facut asta?! Niste nemernici!
-Dar unde ai fost daca pot sa indraznesc sa te intreb?!
-Am fost fortata sa plec inopinat in Canada. Abia acuma am avut posibilitatea sa ma intorc.
-Acum o luna l-ai mai fi gasit inca!
-Doamna, nu stiu cum sa-ti multumesc! Uite, am la mine un parfum frantuzesc foarte fin si de calitate, e inceput, e foarte placut dar am consumat numai putin din el. Te rog sa-l primesti in amintirea mea! Nici nu stii cit de multa bucurie mi-ai facut!
-Si tu mie! Am crezut ca ti-ai batut numai joc de el. Si nu merita asta, sa stii!
-Poate mai comunicam si noi prin scrisori? Acuma trebuie sa plec, autobuzul vine curind si am o multime de treburi de rezolvat si foarte putin timp. Dar o sa imi faca placere sa corespondam, bine?!
-Cu mare mare placere!
�Tibet� minastire budista� Maaaai tata mai�.� Asta mi se parea prea de tot. Eram furioasa pe destinul meu. Un singur barbat sa-mi placa si mie pe lume si tocmai ala sa se calugareasca? Si inca tocmai prin Tibet pe unde si-a intarcat dracu� copiii?! Acu� trebuia sa dau de Miranda si de copil� Cine stie ce surprize ma mai asteptau si din partea ei!
de Nusa ILISIE
continuare din Pasager/24
Am ajuns la usa lui Ben, de fier, verde inchis, diferita de toate celelalte care erau maron si de lemn si, am aruncat din brate, toate lemnele, pe care nu-i-le-dadusem-lui-Puriu-sa-le-tina, si m-am trantit si eu, jos, langa usa, dupa ce mi-am ridict pantalonii cazuti...
Golfo a sarit pe mine, s-a rasucit de doua ori in jurul cozii, a sarit din nou pe mine, m-a impins cu labele, a latrat, ca gata, am ajuns, am scapat de povara!... De care povara... am scapat? Puriu s-a oprit in dreptul meu, m-a privit, a dat din cap, mai, mai, sa arunce si el painea
peste lemne, dar nu a arunct-o, doar a strans din dinti. Capatase un tic, in ultima vreme, asta, cu stransul din dinti, nu stiu de ce!
Ma simteam tare bine, asa, la soare, rezemata de zidul cald, cu Golfo care se potolise si se ghemuise langa mine, si am inchis ochii... Dori a deschis usa:
- L-am auzit pe Golfo! Ne gandeam ca ati uitat de noi! Da� ce, Puriule, ai luat si matale paine? Ca am luat si eu, de dimineata... si, m-am intalnit cu Vicente!
Puriu isi trecu mainile prin par, deja nervos, se uita la mine de parca m-ar fi srans de gat... �Ia, uite! Ce vina aveam eu, ca si Dori cumparase paine?� Si am simtit din nou, ca, parca, voia sa arunce cu painea �cat colo� sau, sa-l stranga pe Dori de gat... Nu-mi era prea clar! Sau, da, imi era clar!
- Si ce ti-a spus chelu� de Vicente, a? Fusesi, ma, la biserica? Te impartasisi?
- Da�, ce, Puriule, io m-am impartasit pentru Vicente?
- Zi, ba, odata, ce ti-a spus!
- A zis Vicente, ca nu intelege el, prea bine, de ce ne-a trebuit noua atata carne! Ce, facem vreo nunta?
- Pai, cum dracu� sa inteleaga daca nu i-ai vorbit pa limba lui? Si nu i-ai zis ca, da! Tocmai se insoara Luci cu fi-sa?
- Se insoara Luci? Cu fata lu� Vicente? Cand, Puriule? Ca n-are nici pantofi?
Parca, ce, Puriu stia! Pe nedumerirea lui Dori, si pe tacerea mocnita a lui Puriu, incet, cu pasi nehotarati, vorbind ceva, se apropiau Dascalu� si Luci, veneau de la targ, cu o sacosa verde de plastic in mana, legata bine la gura si care se balansa...
- Ma insor, eu? Cu cine? Cu cine Dori, ma insor eu?!
Acum si Luci si Dascalu� erau nedumeriti, cel mai mult Luci, care-l mai intreba o data, pe Puriu, pentru ca el, de regula, pe toate, le stia.
- Cu cine ma insor, bre, tata? A?
- Intreaba-l pe Vicente... stie el!
Au intrat toti in casa, fara sa mai astepte alt raspuns, era clar ca Puriu nu stia nici el, iar pe Vicente, de ce sa-l intrebe, ce treaba avea el?
Eu am ramas rezemata de zidul cald, linistita, pentru cateva clipe singura, bucurandu-ma de soarele de noiembrie si de Golfo si de zgomotul placut, indepartat, al oamenilor care se duceau si veneu de la targ... �Ce bine e sa stai, sa nu te gandesti la nimic! Sa nu-ti pese de tine!... Doar sa privesti, ca un spectator, lucrurile din jurul tau, casa din fata ta, cu fereastra, in mod surpinzator, deschisa, firul de iarba ce iese din piatra chiar langa tine, furnica sprintena,
- Sa nu pleci de aici! Sa nu dispari! Ai auzit, Cocoana?! Ca am pregatit totu�, si gata, mergem! Ai auzit?
�Puriu asta, o fi intreg?�
A disparut brusc, asa cum a aparut, de dupa usa de fier, verde, si, fara sa-mi dea timp sa-mi revin, a iesit din nou, grabit, nervos, ca trebuia sa le aiba el, pe toate in calcul:
- Ai mancat ceva? Ia! Ia, Cocoana, nu te mai uita ca prostu�, ca o sa te ia... o sa ne ia dracu� intr-o zi, pe toti, asculta ce spun eu!...
- Cu ce e?
- Cu... carne! Cu ce dracu� sa fie!
- Mananca tu!
Normal ca voiam, aveam o foame de lup, dar, prea facea ,el, pe stapanul, prea tare ma sacaia... asa ca, am facut eu, pe nebunul...
- Nu vreau! Poti sa ma obligi, daca nu vreau?
S-a uitat la mine, s-a uitat la sanvis, si, fara sa stea prea mult pe ganduri, a dat cu el de pamant, injurand tare. Golfo s-a ridicat grabit, s-a indreptat spre sanvis, l-a luat multumit, ca mirosea bine, s-a asezat langa perete, la soare, si a inceput sa manance linistit, sanvisul pe care Puriu il facuse pentru mine. Puriu a tacut, uitandu-se la mine nervos, iar eu, nu stiu de ce, i-am zambit...
- Iti bati joc de mine, Cocoana?
- ?!
- Puriuleee! Vino repede! Intra, sa vezi ce s-a intamplat!
Puriu a intors capul speriat, spre usa ramasa deschisa, a ridicat din sprancene, ochii i
s-au dilatat si a intrebat mirat:
- Si tu, Baciule?
de Aurelian MORARU
Spectacolul de la Opera Romana s-a dorit unul inedit, aniversar, inceputul seriei de spectacole de Anul Nou. A spus-o chiar maestrul de ceremonii, cel care a rostit cuvantul de deschidere al spectacolului operetei �Liliacul�. in paranteza fie spus si cel care a fost protagonistul unei nefericite comparatii: �vrem ca acest eveniment sa devina o continuitate, asa cum se intampla in alte tari civilizate�. Nu a apucat sa termine fraza ca de la loja din spatele meu aud o voce feminina, intrigata, vociferind: �dar si tara aceasta este una civilizata�. Omul, ca un actor care-si cunoaste bine rolul, isi continua nestingherit speech-ul, acompaniat de mici sunete si rasete de aprobare/dezaprobare a remarcii facute din loja. Eu m-am multumit sa privesc inspre locul de unde auzisem vocea si sa indrept intr-acolo o privire total aprobatoare insotita si de un zambet discret. incercam in acelasi timp sa identific autoarea remarcii printre ocupantele lojii cu pricina dar fara prea mare succes. Fetele din loja erau mai toate cu fata in pamant, unele din ele chicoteau si nu am putut sa disting privirea vinovata dintre ele.
Un pic mai tarziu am aflat ca protagonistul nefericitului eveniment este �maestrul de ceremonii al uneia dintre lojile masonice din Romania� la fel ca si colegul si comeseanul meu din dreapta, Bogdan.
Si nu numai asta: a fost si un moment aniversar national, in care intram �in cladirea Operei Nationale Bucuresti cetatean roman si ieseam
Spectacol maraton de sase ore (Opereta Liliacul) a fost si el deosebit. Piesa s-a bucurat de o distributie de exceptie. Invitatii, actori ai Teatrului Odeon, au jucat roluri de exceptie, au integrat momentele lor in libretul operetei. Emilia Popescu, interpreta �Ariei betiei� a avut un moment mai special, la finalul caruia s-a adresat doamnei Mariana Nicolescu: �Este bine doamna Nicolescu? Am interpretat bine?�. Ocupanta lojei din dreapta, bine cunoscuta soprana, a aplaudat, probail in semn de aprobare sau incurajare. Sala, si ea, a izbucnit intr-un ropot de aplauze. Spectatorii au savurat momentul creat de umorul (sec) al actritei Emiliei Popescu.
Parerea mea este ca nu a avut cea mai reusita dintre interpretari. Poate si faptul ca juca un moment �bahic� in acest libret al operetei dar nici asa prestatia nu s-a ridicat la nivelul acceptat al profesionistilor operetei. Acelasi lucru l-as putea spune si despre Monica Anghel a carei prestatie putea sa fie mai buna, poate mai adecvata situatiei create de acest moment aniversar.
Nu as uita nici meniul, antrenul precum si elementele de decor din
Tinute alese, decoruri cu gust. Meseni, oameni cu pretentii si tinuta, perechi mixte (in special romance integrate de mult in Uniunea Europeana si cetateni straini, din tarile de baza ale uniunii). Tinutele pe masura, cu gust alese si purtate, unele mai scurte altele mai lungi, unele in ton cu culoarea parului, altele constrastand puternic. O floare rosie a unei domnisoare pe o tinuta neagra, mulata pe trup, pana la genunchi. Pantofi sic, decupati peste masura, o creatie care continua linia gleznei piciorului. Detalii si detalii, pe care matroanele modei din ziua de astazi nu contenesc sa le exploateze. Mi se pare ca anul acesta numitorul comun a fost culoarea neagra culoare purtata cu toate altele alaturi, in toate formele.
Una peste alta douasprezece ore de nesomn pentru cultura, muzica, dans, antren adica pentru: minte, suflet si trup. Toate de la ora sase dupa amiaza pana la ora sase a primei zile a anului 2007. La multi ani, 2007!
de Roby ROTH
Ma sui in masina si ma gandesc ca ar fi interesant sa dau o raita prin port, este una din noile zone de distractie in voga prin nordul Tel Avivului. Ma lupt contra oboselii, plictisului si common-sense-ului care ar trebui sa ma indemne sa raman acasa, sa ma culc. A fost o zi plina, inceputa la Haifa cu un interviu la Microsoft, cu trimisul hartoagelor la universitatea din Hanovra, apoi un intermezzo pe plaja; ce plin e de fete frumoase si bine facute! Cat de tinere si aratoase sunt! E un generation gap pe care ele il percep mult mai acut decat e in realitate, in
E una din orele cele mai ingrate pentru a parcurge distanta intre Haifa si Tel Aviv. Pe de o parte e placut sa lasi geamurile jos si sa gonesti cu pletele in vant, pe de alta soarele asta te moleseste, pranzul e facut pentru siesta nu pentru condus. Whatever! Unul din asociatii tatalui are un bar-restaurant in Newe Tzedek, se lasa cu mancaruri si bauturi alese, unul dintre cele mai bune antricoturi de pe meleagurile sfinte, il spalam cu niste vin din cramele Saslove, purpuriu si catifelat.
Trezirea din reverie. Am trecut de intersectia unde ar fi trebuit sa o cotesc la dreapta catre port, puterea obisnuintei ma duce din nou catre sudul boem. Incerc sa lupt contra rutinei si defetismului. Ma fortez sa opresc altundeva decat la vesnica destinatie, puburile de pe Lilienblum. Daca n-a fost sa fie
www.pbase.com/doronnissim/image/54200485
Pe promenada e plin de tineri, foarte tineri, din aceia care inca nu sunt la varsta la care li se pot vinde bauturi alcoolice. Nu ma roaga nici unii sa-i ajut sa cumpere apa de foc, poate nu beau? S-a schimbat moda? Nu sunt destui rusi printr ei? E cazul sa ma simt nu numai depasit, dar si inutil? Ce dracu caut aici? Las trotuarul, ma simt mai in largul meu pe nisip. E alt nisip acuma, nu-l simt nici rece, nici fierbinte, contactul mi-e intermediat de pantofi, acestia se afunda nepasatori, stiu ca e doar un mic invelis, dar din acela care atenueaza trairea. Cred ca e prima oara cand ma gandesc la pantofi ca la un prezervativ.
Ajung in sfarsit pe mal, pe acea fasie ingusta intarita de istoria valurilor ce au fost, a sirurilor care s-au luat la intrecere sa vada care ajunge mai departe, nu pentru a cuceri ci pentru a-si lasa amprenta, caci in cele din urma asa cum au venit asa se retrag. Ce e val ca valul trece. E vineri noapte, vreme de gandit la dumnezeire si pericope saptamanale, a fost plan divin primordial despartirea apelor de pamant.
Ma plimb pe nisipul nivelat si intarit de amintirea valurilor. E liniste. Alte valuri vin, nu mari ca cele de furtuna care se sparg cu vuiet si stropi, ci mai mici, care freamata cu sunetul acela pe care-l capteaza scoica dusa la ureche, mult timp inca dupa ce s-a despartit de locatarul ei noroios si lipicios. Valurile vin in formatii, in urma mea nisipul poarta amintirea pasilor mei incaltati , si ei in formatii, doi cate doi ca un grup de copii tinandu-se de mana. Pe plaja se aud chicotelile cate unei perechi de indragostiti. Doar eu sunt singur!
Nici macar gandurile acestea nu ma insotesc, ci sunt creatii ulterioare ale diverselor amintiri legate de un tip care se plimba singur pe plaja, urmarit de urmele propriilor pasi, gandindu-se la nimic in timp ce contempleaza pierdut la desertaciunea luptei valurilor de a se sparge cat mai tarziu pentru a mai uda un centimetru de uscat.
Mi-am revenit. Sunt in apropierea localului Mike�s Place. O trupa canta rock�and roll si blues. Muzica ma atrage intotdeauna ca un magnet. Ma asteptam sa vad mai multi straini decat israelieni, face parte din specificul locului. In stanga mea o fata frumoasa, langa un barbat in scaun cu rotile. Ii zambesc si isi intoarce usor stanjenita privirea, isi ascunde zambetul care-i infloreste pe buze facand-o si mai draguta, nu-mi dau seama daca e un indemn de a continua, nu stiu daca cei doi sunt impreuna. In dreapta mea un baiat de vreo 25 de ani cu berea in fata si un caine frumos si mare tolanit la picioarele lui, sub masa o pereche de carje, sunt surprins, nu-mi dau seama daca-s ale lui, cu coada ochiului mai prind un paraplegic si deodata imi aduc aminte de explozia de acum doi ani, unul din multele atentate ale acestei blestemate intifade, nu stiu daca e o coincidenta sau nu, mi-e rusine sa intreb. Arunc niste maruntis in halba in care se colecteaza cheta muzicienilor si ma duc, sper ca altii au fost mai marinimosi decat mine.
In drum spre parcare remarc o pereche insotita de o prietena, degaja euforia unei seri placute, m-as amesteca in conversatia lor, in frumusetea banalitatii unei discutii despre cat de bine s-au simtit. Nu vreti sa ma adoptati? Ii pierd undeva pe drum, ritmul inegal al pasilor lor nu se potriveste cu cel alor mei, robi ai automatismului, simpli executanti ai dedublarii mers, visare.
S-au dus sa se mai distreze? Se intoc spre casa? Ce conteaza? Sunt din nou in masina, ma gandesc daca are sens sa ma opresc la vreunul
Iunie 2004
Horia DULVAC
Noua era pentru mine atunci stupoarea: �Ia te uita, mi-am spus. Pana si starurile imbatranesc, sau societatile ridica stacheta generatiei�. Marturisesc, ca intotdeauna, am facut un fel de calcul intim, o evaluare mentala: cam cat as mai avea eu, un fel de identitate heideggeriana, sa spunem, pana cand potentialitatea mea va fi fiind acooperita de ridicarea aceasta ca un val a generatiilor si am respirat usurat. Perspectiva cand exterioritatea imi va fi suficienta era inca departe, potentialitatea mea, care parea nemarginita, permitea, slava domnului, sa fiu inca un frustrat.
Si filosofii ( Apostolides) au semnalat tendinta unei culturi a victimizarii. Aceste frustrari, aceste furii, sunt indubitabile indici de tinerete. Straniu e sa descoperi ca te-ai inselat....
Patrel Berceanu era unul dintre acei insi neconventionali despre care subiectul batranetii era cel mult unul de exersare metafizica. Furiile sale adolescentine il faceau foarte inconfortabil. (Marturisesc ca mie mi-era mai drag decat o stia, chiar daca stabilisem ca pentru asta trebuia sa pastrez un anume regim temporal al intalnirilor noastre. Arderile sale temperamentale erau atat de puternice, incat imi trebuia ceva vreme dupa intalnirea cu el sa asez cenusa cotidianului peste jarul problematic starnit. Era neiertator cu interlocutorul, imaginativ si, pentru cei ce nu l-au cunoscut asa, fac anuntul ca era si realmente amuzant.)
Daca nu esti dispus sa dai ochii cu tine in zi-o zi oarecare, e preferabil nici sa nu intalnesti un neconformist. In ceea ce ma priveste,
Sa evoc cateva astfel de nepieritoare momente. (Spunand nepieritoare, ma gandesc la vreo doua-trei lucruri: Unul, silueta ingusta a lui Patrel, cu parul alb, ca la o imagine inalterabila, dintr-o povestire a lui Casares, genialul prozator sudamerican, amic al lui Borges. Era o poveste despre un operator cinematografic ce construise o lume a umbrelor, a siluetelor-imagine, nemuritoare. Doi: in discutiile noastre, vizualitatea era o binecuvantata stare. Vorbind despre serafimi, acele creaturi ciudate ale cerurilor alcatuite numai din ochi, pomenisem citatul a carui sursa era uitata (sa fi fost din Pindar?): �In ceruri, a cunoaste, inseamna a vedea, pe pamant inseamna a-ti aminti�. Ideea era ca, aidoma personajelor lui Casares, daca in lumina se sapa ceva, faptul actual, adica, gesturile noastre ce fac cotidianul si timpul, atunci ele sunt indestructibile, pentru ca si lumina e indestructibila. ?in minte ca am evocat atunci cu placere si plasticitate stirea de presa ca, un semnal de televiziune britanic ar fi calatorit vreo doua decenii prin spatiu si ar fi fost receptionat ca si in direct, de o statie locala. Un fel de �la steaua care-a rasarit....� eminesciana.
Al treilea lucru la care ma gandesc, pomenind de silueta nepieritoare a prietenilor, este intalnirea scurta, pe strada, pe care am avut-o cu o zi inainte de accidentul sau vascular.
Era precipitat, agitat si, in mod imprudent l-am intrebat ce face cu sediul teatrului Colibri. Vechea lor cladire fusese, dupa cum se stie, castigata de proprietar si sediul institutiei fusese mutat absolut provizoriu intr-un loc cu chirie. Discutasem despre asta cateva zile mai devreme la o lansare de carte la Muzeul de arta si-mi fusese suficient. Mi se plangea ca mecanismele administrative nu mergeau, ca oltenii sunt de-o ireponsabilitate a angajamentelor dusa atat de departe, ca prefera sa le ia ca
�Bine, am sa-ti scriu despre masti�, i-am raspuns.
S-a insufletit brusc. �La urma urmei totul este teatru, totul este masca, nu?�
� Pai imaginea e totul�, am adaugat eu, gandindu-ma la cat de absente pot fi lucrurile fara evidenta lor, mediata prin vizualitate.
�Masca e un fel de ultima frontiera...�
Nu voi mai prezenta momente din aceste frontiere ale intalnirilor mele cu Patrel, intinse pe o distanta temporala de mai bine de doua decenii, incepand cu tabara de literatura de la Brasov, cu Sorescu, prin anii 1984 (eu eram student, el terminase o facultate de care era oricum mandru � imi povestise si de un conflict oedipian pe tema asta cu tatal lui � Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica), la desele mele vizite in micutul cabinet al sau de director la Teatrul Colibri, la mai importantele intalniri in discutii si lecturi, ci voi relata, aparent pe langa subiect, o poveste citita in revista ortodoxa Proloagele (ma gandesc acum la distinsa lui sotie, Doina Pologea, un exceptional romancier si poet angrenat in ultima vreme intr-un efort de realizare in spiritualitatea religioasa):
Se spune ca erau doi prieteni crestini, care traiau pe vremea imperiului roman intr-o provincie periferica orientala a imperiului, carora le facea o deosebita placere sa dezbata tot felul de probleme teologice si filosofice .
Fiind atat de pasionati in disputele lor, la un moment dat au facut un angajament ca, daca vreunul dintre ei va trece in lumea cealalta, sa faca cumva sa il anunte si pe celalalt despre valoarea de adevar sau fals a celor discutate.
Unul dintre prieteni a murit si seara, cel ramas in viata s-a culcat mahnit in camera lui de la strada. La un
moment dat, a auzit un tropot de copite de cal pe drum si silueta fantomatica a prietenului sau a trecut pe langa
geam, strigand in mare criza de timp: �Prietene, sa stii ca toate cele pe care le discutam noi erau adevarate. Toate�.
de Mihai VAKULOVSKI
de-asupra fotografiei Andreei Esca ?tirile PRO tv:
EMYNESKU-KU-KU 2000
Mc EMINES CO & CO
E.M. INESCU S.R.L.
Andre EMINESCA Pro TV
EUGEN IMINESCO
aseara am citit din caietul lui Sandu
citesc & maninc, citesc & nu dorm, citesc & fumez;
citesc & ascult muzica, citesc & invat, citesc & ma rog,
citesc & innebunesc, citesc & beau cafea,
citesc & respir, citesc & ma sinucid,
nu pot sa citesc asta
beam cafea si citeam asta
nu fumez nu ma rog si mai ales nu ma sinucid
in anul Eminescu cind poetul Andrei Bodiu
l-a vazut ultima oara pe poetul Dumitru Crudu
dintr-un taxi
era neschimbat
apoi a disparut si
despre el nu s-a mai auzit nimic in oras
asa cum li se intimplase
de-atitea ori poetilor contemporani
dar nu si lui Eminescu
lui Eminescu - NU!
Mircea IVANOIU
Lansarea cartii "Romanii de la est de Bug" de Anton Golopentia, 12.01.2007 - 18.01.2007
Organizat de Universitatea din Bucuresti, Muzeul Taranului Roman, Editura Enciclopedica, Llibraria Humanitas din Timisoara.
Mircea IVANOIU
Lansarea cartii "Romanii de la est de Bug" de Anton Golopentia, 12.- 18.01.2007
Organizat de Universitatea din Bucuresti, Muzeul Taranului Roman, Editura Enciclopedica, Llibraria Humanitas din Timisoara.
BUCURESTI
1. Universitatea din Bucuresti. Clubul de Psihosociologie. Organizator: Prof. Septimiu Chelcea, Universitatea din Bucuresti. Vineri, 12.01.2007, ora 14. Participa: Prof. Sanda Golopentia, Universitatea Brown, Director Marcel Popa, Editura Enciclopedica. Comenteaza: Prof. Ilie Badescu, Presedintele Asociatiei Romane de Sociologie; Acad. Catalin Zamfir, decanul Facultatii de Sociologie; Prof. Maria Larinescu, Redactor Sef al revistei "Sociologie Romaneasca"; Prof. Zoltan Rostas, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii; Conf. Dan Dungaciu, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala. Evenimentul va avea loc in sala de conferinte a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala (Bucuresti, Str. Schitu Magureanu, Nr. 9, parter).
2. Marti 16 ianuarie, orele 16: dezbatere pe marginea cartii Anton Golopentia � "Rom�nii de la est de Bug" la Muzeul Taranului Roman. Participa: Prof. Vintila Mihailescu, Directorul MTR; Prof. Dumitru Sandu, Facultatea de Sociologie; Prof. Septimiu Chelcea, Facultatea de Sociologie; Prof. Zoltan Rostas, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii; Director Marcel Popa, Editura Enciclopedica si Prof. Sanda Golopentia, Universitatea Brown.
TIMISOARA
13 ianuarie, orele 12, libraria Humanitas din Timisoara, in cadrul cursurilor de la masteratul de Literatura si intertextualitate, de pe langa Catedra de Literatura Romana
CHISINAU
18 ianuarie, orele 11: Chisinau. Coordonator: Conf. Dr. Vasile Soimaru, Academia de Studii Economice din Moldova; Participa: Dr. Vasile Soimaru; Dr. Silvia Ghinculov; Vlad Pohila, jurnalist; Director Marcel Popa, Editura Enciclopedica; Prof. Sanda Golopentia, Universitatea Brown. Lansarea se desfasoara in cadrul conferintei comemorative "Anton Golopentia (1909�1951) reprezentant de frunte al Scolii romanesti de sociologie" (organizata sub egida Academiei de Studii Economice din Moldova, a Asociatiei Economistilor din Moldova si a Bibliotecii Municipale "B. P. Hasdeu" din Chisinau, coordonator Dr. Vasile Soimaru).
Colin de Craciun in Scheii Brasovului
de Andana CALINESCU
Intram cu bucuria adultului regasit scolar in sala de clasa "Anton Pann" cu bancute lungi de lemn, cu calimari si tablite, cu numaratoarea intr-un colt. Boltele ferestrelor sunt taiate oval, peretii albi, glasul preotului Vasile Oltean, directorul muzeului, entuziast si convingator. Pasim in sala "Diaconul Coresi", unde suntem inconjurati de comori ferecate in argint vechi: Cazania a II-a (Carte romaneasca de invatatura) tradusa de protopopii Iane si Mihai, Psaltirea, Sbornicul, Octoihul si, bineinteles, tiparnita diaconului la care se poate lucra si azi. Lucian Blaga spunea despre aceste carti ca au inscris in cultura romana "intaiul mare poem al acestui neam". Sunt aproximativ 4000 de carti vechi si peste 30.000 de documente, pastrate cu peripetii, descoperite cu cazna, precum si numeroase obiecte muzeale care dau astazi marturie de un trecut care nu merita uitat si ingropat in nepasare. Aici in aceasta sala, in mijloc stau in vitrina de sticla manuscrise muzicale vegheate de portretul muzicianului George Ucenescu.
Aveam sa aflam de ipoteza parintelui Vasile Oltean, cum ca, acesta, George Ucenescu ar fi adevaratul autor al muzicii imnului national Desteapta-te, rom�ne!. Acest fapt il explica si argumenteaza directorul muzeului intr-o carte aparuta intr-o editura brasoveana. Desteapta-te, romane! este, din 1989, imnul national al Romaniei. Versurile apartin lui Andrei Muresanu (1816 - 1863), poet de factura romantica, ziarist, traducator, un adevarat tribun al epocii marcate de Revolutia de la 1848. Muzica a fost compusa de Anton Pann (1796 - 1854) - dupa alte surse de catre Gheorghe Ucenescu - , poet si etnograf, om de mare cultura, c�ntaret si autor de manuale de muzica.
Astfel, contrar datelor deja consacrate, cum ca Anton Pann este cel care a pus pe note poemul Un rasunet al lui Andrei Muresanu, profesorul Vasile Oltean atribuie paternitatea melodiei lui George Ucenescu (1830-1896), invatator si cantaret al bisericii amintite in perioada Revolutiei de la 1848. Ucenescu este singurul dintre presupusii autori ai melodiei care a marturisit in autobiografia sa, paternitatea muzicii, pe cand celelalte marturii apartin urmasilor prezumtivilor autori.
Aceasta este una din cele trei variante propuse si vehiculate pentru stabilirea autorului muzicii imnului national.
O alta ipoteza il indica ca autor pe Anton Pann. Aveam sa-i vedem si o stranie statuie afara care il reprezenta cu sandale romane.. ..sper sa nu fi inghetat ..parea deja sa se astearna un pic a iarna si fiul Pepelei cel istet ca un proverb speram sa nu se se supere pe noi, cei de azi, care stim atat de putine despre ilustra sa activitate muzicala.
Anton Pann intre 1821 si 1828 poposea pentru catva timp in Schei. Scoala romaneasca si Biserica au trait in stransa legatura. Si cati stim dintre noi, despre Anton Pann (1797-1854), ca intre anii 1841-1854 a reusit sa dea la lumina, in tipografie proprie, patrusprezece titluri de carti de muzica bisericeasca?
A treia ipoteza desi, cronologic, trebuia sa incep cu aceasta marturie, mentionata de profesorul Viorel Cosma, cea data de marturia sotiei
Langa vitrina din mijlocul salii ..doi preoti inalti si eleganti in costumele lor negre si sobre, parteneri de excursie parca si ei coborati din trecutele vremi, descifrau la prima citire si cantau frumos si cald dupa manuscrisul lui George
In aceiasi sala, printre manuscrise vechi, ferecate in grele coperti de argint pazite, furate si regasite avea sa ne recite fragmente si din scrisoarea altui mare si tanar nefericit muzician al nostru, Ciprian Porumbescu secerat brusc de boala necrutatoare si de peripetiile premierei spectacolului cu Lasati-ma sa cant, toate astea sub privirea patrunzatoare coborata din coplesitorul portret al lui Andrei Saguna.
Poate, asta incearca prin daruirea si pasiunea cu care pazeste comorile profesorul Vasile Oltean: sa ne atraga atentia asupra scurtimii vietii noastre masurata la scara celor destinate a dainui dincolo.. Iar noi adica cei ca mine, trecem dusi de treburile noastre si dincolo de ziduri ,vechi comori asteapta ochi proaspeti si minti tinere sa iscodeasca marturii trecute, chezasii viitoare�Da, acestea sunt doar cateva palide randuri despre cum am pasit in acest spatiu pe langa care am trecut de multe ori purtata de te miri ce nimicuri ce nu sufereau amanare, ingnorand cu condamnabila nepasare, vechi marturii care se ascund intre peretii celei mai vechi scoli romanesti. Acolo in Schei, intri intr-o falie de timp si pentru o clipa, auzi zgomotul istoriei, strigatele junilor, suieratul steagului dacic, vezi stralucirea mata a pielii de vitel nenascut pe care un caligraf daruit cu arta disparuta, crea manuscrise care dovedeau trainicia si continuitatea unui neam, dand marturie peste veac de frumusetea unei limbi care ne-a unit intodeauna � fagure de miere sau sarpe de vant vorba poetilor�
Acolo, de langa tiparnita lui Coresi, cel care scotea carti dupa carti de invatatura in limba romaneasca in ani ce au trecut a iradiat limba romana din Brasov centru geografic al romanilor. Si aveai poate sa constientizezi falfaitul clipei trecute, regasita in present, incremenita in randuri de carte migalite cu 500 de ani in urma. Avea aceasta prima scoala romaneasca sa fie infiintata in Scheii Brasovului si din considerente economice desigur ca sa permita legaturile economice intre Tarile Romane, dar si cu Peninsula Balcanica si chiar cu Siria si Egiptul. Si desigur nu este de neglijat nici considerentul construirii acestui lacas de catre romanii de a-si apara si pastra fiinta nationala.
Aveam sa ne urcam cuminti in autocar cu ganduri marete de revenire si aprofundare a acestei pastile de istorie.
Cati ne vom respecta gandul de acum?
Si revenind la imnul nostru: Desteapta-te, rom�ne!. avea sa fie strigatul romanilor in grele momente de cumpana istorica.
Avea sa rasune in 1940 cand Ardealul era brusc in aceiasi situatie dinainte de 1918.
Avea sa fie strigatul muncitorilor din Brasovul anului 1987 si avea sa fie cantat in primele zile ale revolutiei din 1989 reluandu-si locul firesc de imn al natiunii�fara ca nimeni sa hotarasca asta.
Venit de undeva dintr-o constiinta si memorie colectiva care erup in momente de mare cumpana, ca un unic strigat in care se regasesc dorurile si durerile toate ale unui neam.
Si incet imi vine in minte un vers al unui sfant poet ..sfintit prin suferinta absurda abatuta asupra lui:
�Samanta nemuririi, iubite, e cuvantul
Eternul se ascunde sub coaja unei clipe,�
( Vasile Voiculescu � � Sonetul CLXX�)
la fel si cantul ..
la fel.
"FOR YOUR CONSIDERATION"
Promovarea propunerii romanesti la Oscar
Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii de Catalin Mitulescu
La initiativa Institutului Cultural Roman din New York si in stransa colaborare cu Strada Film Bucuresti si LeeLee Films Los Angeles, va avea loc la Los Angeles o proiectie speciala a filmului "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii�, film propus de Romania la categoria "Cel mai
Sub titulatura "For your consideration" (un "va supunem atentiei" adresat membrilor Academiei Americane de Film care voteaza) decembrie-ianuarie este in SUA perioada unei promovari frenetice a filmelor in vederea nominalizarilor pentru Oscar. Filmele straine (in acest an 61 de filme au fost fost inscrise in competitia pentru cel mai bun film intr-o limba straina) intra si ele, mult mai modest, in aceasta efervescenta, incercind a se face cunoscute celor peste 120 de membri ai academiei care voteaza, in doua etape, in vederea selectarii celor cinci filme nominalizate.
"Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii" va beneficia, cu sprijinul ICR New York, de o proiectie speciala la Los Angeles in ziua de 8 ianuarie (precedata de "obligatoriul" anunt "For your consideration" din "Variety" - revista industriei americane de film), incercind sa ofere celor care voteaza o posibilitate suplimentara de a vedea
Filmul va fi prezentat si la Festivalul International de Film de la Palm Springs - ultima escala festivaliera inainte de nominalizari si ultima posibilitate de promovare a acestuia.
Incercind sa puna cit mai multe sanse de partea Romaniei pentru nominalizarile la sectiunea de film strain, ICR a profitat si de aura inca nestinsa a filmului "Moartea Domnului Lazarescu" prezent in aproape toate topurile de sfirsit de an din presa americana, de la New York Times (in favoritele criticilor A.O. Scott sau Stephen Holden) la Entertainment Weekly si Village Voice. Jim Hoberman, reputatul critic de film al Village Voice (New York) si indieWIRE claseaza filmul lui Cristi Puiu pe primul loc. Trecind in revista clasamentele de sfirsit de an, revista Variety remarca: "Asta nu e o veste prea buna pentru studiouri, dar cineastii romani sint cu siguranta foarte bucurosi"
Institutul Cultural Roman din New York
200 East 38th Street, New York, NY 10016 38th Street, New York, NY 10016
Tel: 212-687-0180 - Fax: 212-687-0181
[email protected];
www.icrny.org
"Pasager" a implinit un an.
Multumesc cu drag tuturor celor care au daruit textele lor, care au daruit fotografiile lor sau reproduceri dupa tablouri, creatii virtuale!
Multumesc tuturor colaboratorilor pentru entuziasm si amprenta, pentru picatura de farmec al revistei!
Imi cer scuze pentru erori, pentru superficialitatea de a nu proceda la o corectura atenta.
"Pasager" a pornit in joaca, mai mult ca o alternativa de promovare a unor texte si imagini. Prin entuziasmul prietenilor a devenit revista si am fost "provocat" sa-i dau un chip si o consistenta din ce in ce mai aproape de ceea ce trebuie sa fie o revista.
La inceput n-am stiut ce consum de timp presupune aparitia la fiecare doua saptamani...
Apoi a fost o chestiune de rezistenta pastrarea ritmului.
Continuarea cere insa o schimbare.
O implicare mai larga. Resurse. Timp... Timp... Timp...
Cine doreste o implicare, cu draga inima e invitat.
E de gandit si o schimbare de look.
Usor, usor, tot inainte!
Marius DOBRIN
va aparea pe 1 februarie
si va vorbi despre MUNTE !
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)