|
|||||||||||
|
Ica CHITU
de Radu Ilarion MUNTEANU
D.I. Suchianu, starostele si "parintele fondator" al cronicarilor romani de cinema sesiza trei momente zise majore in istoria culturala, dominate de 3 figuri arhetipale: omul grec, omul renasterii si Omul Nou. In anii 60-70, cand perora el astfel, suna al drakkului de rebarbativ. Parea o incercare stangace de justificare a sloganelor si poncifelor proletcultiste. Dar farmecul� inebranlabil al unchiului Sache te facea sa treci, falnic si fara pas, peste tentatia conotatiei, urmarind argumentele intrinseci.Trecand dincolo de istoria cinematografiei primului ei veac de
Radu Ilarion MUNTEANU
Tom KINTER
Daca imaginea polisurilor grecesti in care mesterul impletitor de cosuri de rachita cobora seara, in Agora, ca sa invete ca Pan ariston metron, exista o masura in toate lucrurile, si, cumva implicit, Omul e aceasta masura, imaginea asta are, cat de cat, o acoperire istoriografica, atunci ne e lesne sa admitem ca spiritul ganditorilor antici se ridica la universal, iar exemplul lui Aristot, mentorul lui Alexandru, cumuland cunostinte despre natura, de la ichtiologie pana la fizica, e emblematic pentru dimensiunea enciclopedica a acestei civilizatii, daca figurile emblematice ale Renasterii, ca sa ne limitam la Pico della Mirandola si Marsilio Ficino, subiectele preferentiale ale lui Culianu, duceau enciclopedismul pana in pragul transcendent, prin manipularea ermetica a imaginii, careia-i spuneau magie, daca adevaratii enciclopedisti ai veacului Luminilor au creat patul germinativ al Molochului revolutionar, care poate fi sansa spiritului enciclopedist, sansa si rostul, de fapt, in epoca ce-si zice postmoderna, caracterizata de supraspecializare fragmentara, conjugata cu ignoranta publica agresiva?
Mai pe romaneste, o lume in care in masa amorfa a celor care stiu mai nimic despre toate, sunt dispersati, fara a fi si diseminati, cativa izolati care stiu totul despre mai nimic. Aparent, deci, o lume funciarmente improprie pentru enciclopedism.
Nu stiu care e sansa acestui spirit, mai mult, nu stiu nici daca are vreo sansa. ?tiu insa care e sansa lumii autointitulata posmoderna fara el: problematica, daca nu dramatica.
Spiritul enciclopedic e chemat, imho, sa joace, fie si in doza homeopatica, nu mai mult, rolul de liant. Sa converteasca solutia ultradiluata a specialistilor in retea. Sa redea lumii sansa potentialului de reflectie.
Adrian GRAUENFELS
Nedi GAVRILIU
Ovidiu BUFNILA
Alex RUSSO
Vlad SOLOMON
Evelina MORARU
Mihai VAKULOVSKI
Ada DEMIRGIAN
Andana CALINESCU
de Adrian GRAUENFELS
Gyorfi-Deak Gyorgy
Un pahar spart se divide intr-un numar intreg de cioburi. Divizarea schimba calitativ obiectul determinand o schimbare semantica: (paharul spart a disparut, avem in schimb "n" cioburi, n>1). Numerologia ebraica sustine acest concept, orice mesaj sau text evaluat numeric capata o valoare intreaga (integer >1). Esuam oricat am incerca sa gasim un numar fractional in procesul creatiei.
Complicatiile apar cand incercam sa masuram sau sa explicam proprietati geometrice, matematic. O dilema veche de peste 3000 de ani este numarul Pi (3.14159...), care descrie raportul lungimii cercului la diametrul
Gyorfi-Deak Gyorgy
Irael & Geta HANNA
Dan BADILA
Liviu Florian JIANU
pe un mal frumos"
Marius DOBRIN
Dina CALIN
Camelia CAPRARIU
Primele incercari de calcul al lui Pi apar in Egipt. Intr-un text din 1650 BC (Rhind Papyrus), scribul Ahmes (cu titlul "Intrare in cunoasterea tuturor lucrurilor cunoscute") subliniaza ca
4*(8/9)^2 =3.16= Pi.
Antiphon (430 BC), folosind tehnica cercului inscris in poligon, reuseste sa afle primele 10 cifre la dreapta lui 3. Un calcul mai precis e datorat lui Arhimedes of Syracuse (260 BC), care ne arata ca 223/71<Pi< 22/7. Dar Arhimede stia ca nu a gasit valoarea exacta a lui Pi si continua cercetand poligoane plasate in interiorul cercului cu diametrul D=1. Cand numarul de laturi tinde la infinit, suma totala a lungimilor este egala cu Pi*D. Mai tarziu Ptolemeu, Al-Kwarzimi, Ludolf Van Ceulen si altii calculeaza Pi cu o eficienta acuratete. Al-Kwarzimi traia in Bagdad (c800), accidental de la numele lui avem "algoritm", iar cartea sa "al jabr" a dat omenirii algebra. Renasterea Europeana pune matematica pe jar, Leibniz ne ofera urmatorul algoritm:
Pi/4= 1-13+15-17+19-....
E momentul sa subliniem efectul vizual, simetric al acestui algoritm care continua la infinit, cu cat mai multi termeni, cu atat creste precizia aproximarii lui Pi.
Pascal emite o fraza celebra: "Le silence eternel des espaces infinis m'effraie"(#), iar Leibniz adauga frustrat de imposibilitatea calcularii lui Pi: "Ma tem ca vom ramane multa vreme in actuala noastra confuzie si mizerie."
Febrilitatea cercetarilor matematice se reflecta si in alte domenii.
Leibniz in "Arta Descoperirii" aminteste pe cei care incercau sa extinda fascinatia matematicii in cercetarea scolastica: "Un anumit Jean Suisset, numit Socotitorul, a inceput sa foloseasca matematica in argumentele sale scolastice, dar putini l-au imitat, pentru ca ar fi trebuit sa renunte la metoda disputei in favoarea contabilitatii, care cu o trasatura de condei ar fi economisit multa vorbarie" (#)
In secolul XVII Pi era numit Ludolfian, dar in cele mai multe scrieri pana la englezul William Jones (1706), Pi nu avea un nume, ci era notat 3.1415 andso. Un englez numit Shanks (c1873) reuseste sa calculeze pe Pi cu 707 cifre dupa virgula. Nimeni nu avea nevoie de o asemenea precizie, dar magicul lui Pi nu da liniste ganditorilor. Shanks stie ca Pi este un numar irational dupa cum demonstrase Lambert in 1761.
Un alt calculator, Lindemann, arata ca Pi este transcedental, adica nu este rezultatul unei ecuatii polinomiale cu coeficienti intregi. Foarte curand dupa, un statistician macinat de gelozie, De Morgan, descopera o ciudata penurie a cifrei 7 in ultimele numere propuse de Shanks. Faptul este mentionat in "Budget of Paradoxes"-1872 si ramane o curiozitate pana in 1945, cand Ferguson verifica seria si gaseste ca Shanks facuse o greseala in pozitia 528, dupa care toate cifrele subsecvente erau eronate.
Alte Curiozitati
Nenumarate incercari de calcul, unele bizare, se fac pentru Pi. Un oarecare Leclerc, Comte de Buffon (pe la 1780), demonstreaza o metoda statistica de calculat Pi. Desenam o retea de linii paralele echidistante avand distanta 1 intre linii. Se arunca peste retea un ac care are lungimea K. Buffon calculeaza ca probabilitatea acului sa intersecteze o linie este exact 2K/Pi. Un entuziast, Lazzerini arunca acul de 34.080 de ori si capata o surprinzatoare precizie Pi=3.1415929.
O serie deosebit de vizuala e propusa de Riemann:
Pi^2/6= 1+1/2^2+1/3^2+1/4^2+....
In Germania antebelica se produc furori cand la Gottingen Landau gaseste o legatura intre Pi si cos(x), aplicat lui x intre 1 si 2. Disputa rasista il face pe Landau sa demisioneze de la catedra in ciuda faptului ca avea dreptate. Metoda sa este folosita si azi de computere in generarea lui Pi cu 2000 de cifre.
Nu numai in Germania sunt probleme. In USA polemica valorii lui Pi produce nelinisti. Senatul statului Indiana respinge in 1897 o lege a unui nou adevar matematic: "It has been found that a circular area is to the square on a line equal to the quadrant of the circumference, as the area of an equilateral rectangle is to the square of one side (House of Representatives - Bill 246)."(###)
Pi e sarbatorit in fiece an in San Francisco la 14 martie (3/14).
3.1415 continua sa ne hipnotizeze cu imposibilitatea de a fi explicat, masurat, ne intrebam in ce vraja nedeterministica traim. E dilema filozofiei care se zbate sa rezolve o chestiune de care natura nu are nevoie. Intr-o surprinzatoare fraza, Ludwig Wittgenstein cere cercetatorului: "Don't think but look!"(##) El se refera la acel "ceva" locat in spatiu si translat in mintea noastra ca o reprezentare a abstractului.
In cazul de fata acest concept nu functioneaza pentru ca Pi nu e produs de natura, ci de jocul mintii. E absurd ca elucubratiile stiintei sa devina o angoasa a sufletului. Sa nu uitam ca Pi este o aventura in spatiul geometric bi-dimensional.
Oare ce surprize matematice ne mai asteapta in spatiul 3D in care suntem proiectati sa functionam?
"Anecdotique & Arsura"
Adrian RACHIERU
Gara de Nord"
Narcisa TURONY
Ana DOINA
Oana CATANOIU
Oana CATANOIU
Nusa ILISIE
LianaSAXONE-HORODI
I.C.
Gabriela VLADUTU
Viorel MURESAN
Oana MEA
A scrie in DUO
Ramona IANCU &
Adrian GRAUENFELS
Cristina DOROBAT
-note-
Marius DOBRIN
Andana CALINESCU
(#) McLuhan-Galaxia Gutenberg
(##) Ludwig Wittgenstein - The Blue Book
(###) A history of Pi
de Ovidiu BUFNILA
Nu gaseau Africa.
Zareau doar sclipirea Mediteranei revarsandu-se tumultuoasa in Oceanul Atlantic. Doar atat. Din cand in cand, dintre valuri, iesea cate o pompadura argintie care canta cantecele porcoase si care tot chitea sa se dragaleasca pe seara cu vreun matroz ca sa puna la cale o noua specie de fiinte fabuloase.
Vrajitoarea Esmeralda, proaspat intoarsa de la Congresul Mondial al Magicienilor, ne-a strans intr-o seara ca sa ne desluseasca ce
Aglaia Protopopescu plangea in hohote dupa Europa si America. Eu am vrut s-o consolez in fel si chip, dar ea m-a facut cu ou si cu otet si mi-a spus asa, de la obraz, ca-s nesimtit. Vrajitoarea Esmeralda a adus cu ea un glob de cristal, ca sa ne citeasca in el trecutul, prezentul si viitorul. Ea a fost de parere ca noi, cei din arhipelagul Adamville, vom ramane singuri pe Pamant si ca vom da nastere unei rase superioare. Ne-a transmis chiar si mesajul papei Urban, care, de cand disparuse Europa, zbura peste ape intr-o fortareata de cristal. Dar noi, cei din Adamville, eram liber cugetatori de cand ne stiam.
Era mai mult ca sigur ca vrajitorii din Ngorongoro pierdusera Africa cu farmecele lor. Folosisera in acest scop picioare de cocos, fructe de mango si de blinel, nisip de Nil, praf din oasele faraonilor, sange de fecioara, praf de pusca britanic, niste pase magnetice furate de la CIA, boare de primavara din Cotul Iberic, parfum de trandafiri masonici, niste discursuri de-ale lui Stalin si Franco, un lighean de argint in care se imbaiase Napoleon cand era mic, coarne de cerb aduse de la Marile Lacuri, ceva muzica de cartier, buric de vadana, urlete de elefanti si coaja de ou de strut. Si gata vrajitoria! Ia Africa de unde nu-i.
Esmeralda voia sa ne infioare, se vedea de la o posta. Pricoliciul de la Arsenal s-a laudat ca vraja fusese chiar a lui, ca ar fi fost la clenciuri cu nu stiu ce forte oculte, cu nu stiu ce servicii secrete de dincolo de orizontul vizibil. Era �mbarligat cu spiritul lui Garcia, dictatorul bolivian al anilor '50, cu niste fiinte venite din cosmos, cu nu stiu care mafiot din Sicilia si uite-asa mai departe.
Navigatorii ne-au mai transmis o vreme diverse semnale. Vazusera in calea lor inspumata tot felul de balene zburatoare, un delfin cu cap de cerb, un sarpe cat statuia libertatii si niste oameni cu trei maini care pescuiau macrou si sardina, dar comunicau in alta frecventa decat noi.
Am consemnat constiinciosi toate aceste povesti si le-am trimis prin WorldNet celor din Asia si Australia, incercand sa-i avertizam. Imparatul Japoniei nu ne-a crezut pe cuvant si ne-a promis ca o sa ne bombardeze arhipelagul, iar chinezii au zis si ei ca or sa ne invadeze intr-o buna zi ca sa ne treaca cheful de sotii. Era clar insa ca intreaga rasa umana era pe duca si ca Forta Universala o chema la ea sa achite nota de plata.
Noi am vorbit cu guvernatorul nostru, indemnandu-l sa ia niste masuri preventive. El a incercat sa ne linisteasca, afirmand ca glorioasa armata din Adamville era dotata cu lasere ucigatoare care puteau topi orice tanc dusman si orice racheta continentala. Imbarbatati cum se cuvine, noi ne-am lasat pagubasi si ne-am facut praf cu vin de Madeira, lasandu-i pe asiatici sa se perpeleasca de necaz.
de Vlad SOLOMON
partea I
In 1991 am luat parte la un congres organizat de Facultatea de stomatologie "Garanciere" din Paris. Dezbaterea principala se numea "Ecouter, parler, gerer", era promovata de sectia de psihologie a facultatii, condusa de doamna R.K., care era si psiholog si stomatolog. Apropo, familia ei avea radacini romanesti si putin evreiesti.
Deoarece pe vremea aceea lucram la clinica de psiho-fiziologie orala, la Universitatea Tel-Aviv, tratand, prin hipnoza si tratament comportamental, pacientii mai dificili, am vrut sa creez o cooperare intre sectii si m-am intalnit cu R.K. inaintea congresului, sa punem tara la cale.Cabinetul ei era pe Avenue de l'Opera. Dupa tot felul de palavre, am coborat impreuna sa luam o cafea, la barul de jos, apoi am pornit-o in directia Muzeului Louvre, unde parcase masina. Deodata vad o firma: Prof. Raphael Chercheve. Sa va explic: pentru un stomatolog, numele asta e ca si cum ai spune - unul din zeii sau miturile stomatologiei mondiale. Chercheve era unul dintre pionierii implantologiei dentare in Europa, medic generalist si stomatolog, pomenit in mai toate manualele de specialitate. Eram convins ca murise de mult, iar acum vedeam firma!?
O intreb pe R.K.:
-- Chercheve traieste?
-- Da, imi raspunde ea, dar nu mai lucreaza, a ramas doar firma, el are peste 80 de ani, s-a retras la St.Cloud, o periferie a Parisului.
Imi iau inima in dinti:
--Cum as face sa-l cunosc pe Dumnezeu?
-- Nu cred ca-i posibil, zice ea, dar hai sa intram in cabinetul lui, poate cei ce l-au preluat stiu ceva.
Urcam, inauntru un cabinet-clinica multidisciplinara, doi stomatologi "clasici", un implantolog, un parodontolog si un psiholog. R.K. il cunostea pe psiholog, ne-a primit cu multa amabilitate, nu auzise de mult de Chercheve, nu era sigur ca-i in viata, dar ne-a dat numarul de telefon pe care-l pastrase. Daca nu l-ar fi pastrat, renuntam, iar multe lucruri din viata mea s-ar fi petrecut altfel.
Dupa despartirea temporara de R.K. (a doua zi ne revedeam la congres), ma intorc spre Opera, ma opresc la un telefon public si, teribil de emotionat, formez numarul zeului. Imi raspunde... chiar Zeus, in persoana. Ma prezint, precizez ca sunt din Israel, afilierea, domenii de interes, etc... si intreb, cu sfiala in glas, daca as putea sa-l cunosc.
- Eu sunt cel care doreste sa te cunoasca, imi raspunde Zeus, ce faci maine?
- Pai sunt la un congres...
- Asta numai dimineata, hotaraste el, la pranz esti invitatul meu la masa, luam aperitivul la 1.30 la Hotel Normandy. Si am o multime de surprize pentru tine, incheie Chercheve dialogul.
Tremuram tot, in trecut aveam o mare admiratie pentru toti clasicii medicinei, erau in Olimp, iar eu un simplu muritor, de-abia prin 1993 am inteles ca pot vorbi de la egal la egal cu zeii sau ca si zeii sunt muritori. Ametit, m-am indreptat spre metrou. Nu pricepeam, nici macar nu ma cunostea, avea surprize, el, un zeu de peste 80 de ani, va veni special la Paris, sunt invitatul lui ...
Din experienta mea cu francezii, totul se desfasura prea repede! N-am dormit aproape deloc, ma simteam ca un student inainte de examen, maine trebuie sa fac comunicarea, dar ce mai conta, cind Zeus in persoana ma invitase la masa.
Ajung la hotel cu sufletul la gura, in intarziere, un hotel elegant, chiar la doi pasi de l'Avenue de l'Opera, langa fostul cabinet al lui Chercheve. Intru in barul hotelului, era aproape gol, intr-un colt, cu un ziar, cu un pachet alaturi si un pahar plin de ceva (probabil nectar, caci zeii beau nectar) un batrinel scund, totul zambet, mi se prezinta:
-- Raphael.
-- Vlad, zic eu, incintat sa va cunosc, e o mare onoare pentru mine...
-- Lasa prostiile, mi-o taie el, ce parere ai de situatia politica in Israel?
"Chiar asa, de la inceput?", gandesc eu, eram deja obisnuit cu intrebari de felul asta, in Franta, multi erau critici fata de politica
-- Franta e o prostituata!, decide Chercheve (a folosit alt cuvint, mai dur). E in stare sa ne vanda pe toti, pentru un litru de petrol!
Raman nedumerit - sa NE vanda?
Aici incepe Zeus o prelegere politica lunga si argumentata, era foarte informat, concluzia era una: Israelul trebuia sa faca ce-i mai bine pentru el, sa nu tina seama de Europa, nici de U.S.A., nimeni nu va plange dupa Israel daca va fi distrus, nimeni nu va sari in ajutorul tarii de dimensiunile Siciliei.
- Crede-ma, am fost medic in Africa, am fost medicul personal al lui De Gaulle, fraza lui cu "Franta n-are prieteni, are numai interese" trebuie adoptata de Israel, stiu, e contrara "umanismului", e dura, dar adevarata, tuna zeul. Apoi imi arata ziarul pe care-l avea cu el si imi demonstreza cat de tendentios si nefavorabil e prezentat Israelul in presa franceza.
-- Multi francezi sunt antisemiti, continua el, orice ar face Israelul, va fi criticat. Iar Franta nu-si poate ierta fatarnicia cu reactorul nuclear din Irak.
- Dar de unde sunteti atit de informat? ma mir eu.
- Ne tutuim, nu-i asa? continua Chercheve.
Si aici ma lasa cu gura cascata:
- Numele meu la origine e Chershevski, sunt evreu de origine lituaniana, tatal meu s-a nascut la Hebron, era farmacist, pleca des la Yaffo, a venit in Franta cu putin inaintea nasterii mele, asa ca eu sunt aproape sabru. Daca vrei, vorbim idish, stii idish?
- Nu, ingan eu naucit... Sa continuam in franceza...
- Ma bucur ca m-ai cautat, eu veneam des in Israel, in ultima vreme mai putin, as vrea insa sa ma perind cu actuala mea sotie prin locurile in care a trait familia mea.
- La Hebron nu se prea poate, ii zic eu.
- Stiu, dar la Yaffo tin neaparat, tatal meu imi vorbea mereu de Yaffo.
Asadar Chercheve era evreu, dar surprizele aveau sa urmeze in cascada.
Brusc, Zeus se opreste din dizertatia lui despre evrei, Yaffo si Israel si ma intreaba:
-- Spune-mi, il cunosti pe Heinrich?
Aici era sa lesin. Benedict Heinrich era un stomatolog originar din Tirgu-Neamt, trecut prin Israel, apoi ajuns la Bremen, a fost unul din primii implantologi in Germania, apoi a revenit in Israel, a avut cabinetul pe strada Dizengoff din Tel-Aviv, a introdus implantele dentare in Israel, a fost stomatologul lui Peres, Rabin, Shamir... Era un personaj controversat, multi au vrut sa-i faca rau in Israel, majoritatea din invidie. Heinrich, bun prieten al meu, om cu inima de aur, avea insa tendinta de a atrage focul asupra sa. Mai tarziu a plecat la Muenchen, unde a lucrat un timp, apoi a revenit la Bucuresti, unde a locuit alti doi ani. A murit in toamna lui 2002. Fiica lui, Haia, e maritata cu Sami Molcho, binecunoscutul mim si autor de carti despre limbajul corpului.
Chercheve si Heinrich colaborasera multi ani si ramasesera prieteni.
La masa de prinz, dupa ce am discutat despre implantele dentare, mi-a daruit un atlas de implantologie conceput de el. La desert, vine surpriza:
-- Te ocupi de hipnoza, nu-i asa?, m-a intrebat zeul.
-- Da, i-am raspuns, si deoarece era foarte interesat, i-am explicat pe larg in ce cazuri folosesc hipnoza (ii povestisem ceva si la telefon). La care el imi ofera o alta carte, foarte veche, scrisa tot de el, "Hipno-sofrologia in stomatologie" (sofrologia e termenul folosit de medicii din Franta si din unele tari din America Latina in loc de hipnoza; ei pretind ca este si o diferenta intre cele doua notiuni, dar e numai semantica).
Ce sa va spun, surprizele se tineau lant. Erau din ce in ce mai multe afinitati intre mine si Chercheve. Mi-a povestit de cursurile sale, la spital, era primul ce introdusese hipnoza in stomatologie in Franta. Mi-a propus sa predau impreuna cu el, am acceptat imediat, dar eram convins ca o facuse doar din politete.
Ne-am despartit cu mari emotii, stabilind ca ramanem in legatura, ca el va veni in Israel, dar oricum, vom vorbi la telefon si vom colabora. Si a adaugat:
-- Fii atent, la varsta mea nu mai am de cistigat sau de pierdut nimic, asa ca ia de bun fiecare cuvant pe care ti-l spun. Eu daca nu vreau compania cuiva, i-o spun direct, fara menajamente. Cu tine vreau sa fiu prieten.
-- Sigur, Raphael, am bolborosit si m-am indepartat impleticindu-ma, desi bausem numai apa minerala.
de Mihai VAKULOVSKI
ai putea sa scrii carti intregi
in care trenul sa nu se mai opreasca
ai putea scrie carti fara sfarsit
in care trenul sa n-aiba de ce sa se opreasca
de Ada DEMIRGIAN
Fara sa imi dau bine seama de ce, am asociat aceasta melodie cu mama. Mama mea canta, frumos de tot. Nu ca e mama, dar daca e intr-o zi buna, poate cu usurinta impresiona pana la lacrimi un stadion intreg. N-am sa va spun cine este mama, pentru ca aici o povestesc doar in calitatea de mama. Aceasta este povestea unei iubiri fara egal.
Pe mama am iubit-o ca un catel. Simteam pentru ea ceea ce mai tarziu aveam sa aflu ca se cheama "unconditional love". Imi amintesc ca pe la patru ani o asteptam in fata usii de la intrare: propteam un scaun de bucatarie in fata vizorului si ori de cate ori auzeam pe scara zgomot de pasi, mai ales asociat cu cel de tocuri inalte, imi lipeam nasul de ochiul de plastic, intr-o echilibristica impresionanta. Daca nu era ea � si de multe ori nu era ea...si daca zgomotul se indeparta pe scara, incepeam sa plang, sfasiata de gandul ca poate mama nu mai vine.
Pentru ca fac parte dintr-o generatie in care din 30 de casnicii, 25 se destramau la cativa ani dupa aparitia primului copil, m-am obisnuit destul de repede cu ideea ca ai mei au divortat cand eu eram mica. N-am prea multe amintiri cu mama, nici macar nu pot spune ca relatia noastra, acum, la maturitate, e mai buna decat pe vremea cand nu mai voiam s-o vad niciodata. Undeva pe drum, dragostea mea de catel s-a transformat intr-un soi de subiect
Melodia asta anume m-a rascolit, pentru ca mai ales la refren, vocea Guadalupei are exact inflexiunile vocii mamei mele. Asa ca am sunat-o si am rugat-o sa asculte melodia asta pentru ca e tare frumoasa si vreau s-o impart cu ea. Am pus telefonul langa boxe. Cand melodia s-a terminat, mama plangea in hohote. "Mai stii, cand erai mica, te tineam in brate si iti cantam exact melodia asta, mai stii?" Nu, nu mai stiam. Stiam doar ca aceasta istorie a unei dragoste fara egal i se potriveste ei. O dragoste fara egal, pe care in urma cu 25 de ani nu indrazneam sa o contest. O adoram pe mama. Din pacate, astazi tin in brate doar singuratate. Rar, recunosc ca mi se face dor de ea. Si-atunci o sun, fara sa-i spun de ce am sunat. Vorbim generalitati. Ce mai face Ana....cum mai e cu serviciul...nu vreti sa veniti pe la mama, luati microbuzul si ajungeti intr-o ora...Nu, mama. ii spun. N-am vreme, serviciul, banii...
Aceasta este istoria unei iubiri ce-a fost fara egal.
de Gyorfi-Deak Gyorgy
Marea majoritate a baietilor stiu cum sa faca o pocnitoare dintr-o coala de hartie scoasa din mijlocul caietului de matematica, in vreme ce fetitele adora sa se joace cu o solnita si sa-si ghiceasca tot felul de nazbatii.
Daca in Tara Soarelui Rasare mamicile isi invata copiii sa-si faca papusele din hartie de peste o mie de ani, in Europa origami a patruns ceva mai tarziu. Cei dintai interesati au fost spaniolii, care au preluat unele tehnici de la arabi. Un prim avion de hartie apare in schitele lasate de Leonardo da Vinci. Obiectele realizate din forma de baza numita �plic� (un patrat cu colturile rasfrante astfel incat sa se adune in centru) au fost incetatenite de educatorii formati dupa metoda pedagogului german Friedrich Froebel (1782-1852). Celebra academie germana de arhitectura si arta decorativa Bauhaus, fondata in 1919 de Walter Gropius (1883-1969) la Weimar, a inclus origami printre cursurile destinate studentilor sai.
Filozoful spaniol Miguel de Unamuno y Jugo (1864-1936) avea obiceiul sa-si petreaca timpul intr-una din cafenelele din Salamanca, inconjurat de o droaie de copii, care asteptau cu gura cascata sa vada cum se insufleteste hartia. Micutii erau atat de uimiti, incat odata l-au intrebat: �pasarile acestea, care dau din aripi, stiu si sa vorbeasca?� Ca urmare a acestei intamplari, el a scris una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale. Desi a fost multa vreme rectorul cunoscutei facultati din localitate, Unamuno s-a ocupat cu pasiune de impaturirea hartiei si a lasat mai multe articole dedicate subiectului, publicate in diferite reviste sau in volum (Amor y pedagogia, Barcelona, 1902), mai mult chiar, istoriile de gen il amintesc ca fiind autorul unei inedite forme de baza.
Origami are un specific preponderent vizual, cu substrat geometric si estetic. Modelarea hartiei reprezinta o modalitate de a comunica fara cuvinte (vorbele pot jigni, origami in nici un caz). Japonezii merg chiar mai departe: ei sustin ca fiecare cocor impaturit (oritsuru) reprezinta o rugaciune. De fapt, daca veti cauta in dictionar, veti vedea ca termenul pentru hartie de scris este �kami�, in vreme de �-gami� tine sa arate ceva mai mult: spiritualitatea actului de modelare.
Una dintre cele mai populare reusite este �storygami�, o imbinare a actiunii de impaturire (ori) a hartiei (gami) cu o poveste (story). In ungureste exista o poezioara legata de obiectele de imbracaminte modelate din formele froebeliene (camasa si pantalonul). In unele cazuri, figurinele sunt folosite si dupa terminarea lor, iar activitatea incepe sa seamane cu teatrul de papusi.
10 exemple valoreaza mai mult decat o mie de vorbe. Va puteti face o idee despre �storygami� vizitand situl lui Rachel Katz [http://www.geocities.com/rachel_katz/stories/
stories.htm], unde copiilor li se propun mai multe istorioare ilustrate prin impaturituri: �Puisorul de hartie�, �Dorinta magicianului�, �Iepurasul la olimpiada�, �Poveste din padurea tropicala�,
Pe internet veti gasi si varianta ortografiata �storigami�, stralucit ilustrata de Christine Petrell Kallevig [http://home.att.net/~storytimeink/]. De asemenea, merita sa vizitati si sectiunea �Impatureste-mi o poezie� (Fold Me A Poem) depe situl Kristinei O'Connell George [http://www.kristinegeorge.com/teachers_guide_fold_me_a_poem.html]
O alta combinatie reusita este �Florigami�, denumire popularizata de biologul Michael LaFosse, dar prezenta si in adresele unor situri dedicate florilor, precum cel al lui Guy Castonguay [http://www.florigami.net/] sau Kelvin Thomas http://www.florigamiart.com/Home.htm.
Trang Chung isi prezinta stelutele sub titulatura de �Starigami� [http://www.angelfire.com/space/origamistarz_tchung/]. British Origami Society a editat o revista �Fourigami�.
Sunt foarte multi autori care au realizat o combinatie intre numele lor si particula �-gami�.
Primul ar fi Owrigami [http://web.singnet.com.sg/~owrigami/index.html], situl lui Francis Ow Mun Yin din Singapore, un mare maestru cunoscut in special pentru seria de lucrari despre inimi, dintre care prezinta cateva modele si aici: �Doua inimi usor de realizat� (Two Simple Hearts), �Un semn de dragoste� (A Token of Love) si �Legaturi pentru indragostiti� (Love Links). De fapt n-ar trebui sa ne miram, deoarece motto-ul intregii prezentari este: �Pace si armonie prin origami� (Peace and Harmony through Origami). Este un ideal in cautarea caruia temerarii dotati cu multa rabdare vor trebui sa abordeze si sectiunile de modele modulare sau geometrice.
Larigami [http://lar.5u.com/larigami.htm] este creatia lui Lar deSouza, un pasionat al formelor impaturite din bancnote (money folding), al navelor stelare si avioanelor, al poliedrelor si al artei modulare, dar mai cu seama al mastilor si figurilor de desene animate. Pe situl sau veti gasi si o colectie de caricaturi ale personalitatilor din lumea origami-ului.
Erralee Bailey si-a propus sa perpetueze memoria tatalui ei, prezentandu-i creatia pe situl Perry-Gami [http://www.perrygami.com/default.htm]. Laolalta cu alti impatimiti, il respectam si-l regretam, fie si numai pentru faptul ca a fost artistul care a creat prima nava spatiala Enterprise pliata dintr-o bancnota de 1 dollar, precum si o �pasare de prada� klingoniana, ca fanii serialelor Star Trek sa se poata distra in voie cu mijloacele aflate la indemana (la nevoie, bancnotele pot fi despaturite si cheltuite pe un bilet de film).
On Israel exista un centru numit Mirigami [http://www.origami.co.il/] dupa numele celei care l-a initiat, Miri Golan.
Urmand exemplul lor, in 2002, am indraznit sa pun pe web cateva pagini grupate sub denumirea de Gyurigami [http://bilet.go.ro/origami/]. Nu ma plang, am avut vizitatori din toate colturile lumimi, recordurile de distanta fiind Argentina sau Australia, iar diagramele pentru Mos Craciunul dintr-un dolar au fost reluate intr-o animatie flash foarte sugestiva de o firma sud-africana. Au existat insa si persoane care au apropiat sintagma nou-creata de cuvantul �bigamii�, dar consonantele sunt inselatoare, nu tot ce seamana rasare. Si nu voi da cu piatra in nimeni, deoarece tin minte cu cata pofta radeam la orele de rusa, cand profesoara ne intreba: �Cac tibea zavut?� si ne punea sa conjugam verbul �a scrie�: ia pisu, ti pises, on-ana piset... Peste ani si ani, in liceu, la literatura romana, aveam sa remarcam cu ceva mai multa seriozitate ca �letopiset� inseamna �scrierea anilor�, respectiv �cronica�, iar �zapis� reprezinta actul scris.
Irael - Geta H.
"Lectie la zoo"
Ieri, la zoo, am primit o lectie de viata sau chiar de educatie a copiilor.
Am constatat cu surprindere ca a nascut leoaica, lupoaica, dar si porcusorii vietnamezi. Am vazut la fiecare cate trei pui.
Era ora mesei si ingrijitorii aduceau hrana. La vulpi, dintr-o vizuina de doar 1,5mp au iesit 8 exemplare platinate, negre. Intr-o alta cusca erau platinate albe. Am fost sfatuita:
,,Daca te faci platinata, sa nu fii ca astea negre".
Lupoaica avea trei pui, costelivi. Parea si ea istovita si usor naparlita. Cand a primit hrana, patru bucati de carne cruda, ne asteptam sa vedem cum isi hraneste puii.
A inghitit hulpav doua bucati. In acest timp puii s-au apropiat, timid, de celelalte doua. Erau imposibil de mancat. Se invarteau in jurul lor, morsicau fara sa poata desprinde nici macar o bucatica. Unul din pui s-a apropiat de mama. Ea l-a indepartat cu brutalitate. Puiul a facut uz de toate farmecele si gratia lui ingenua. Mama, neinduplecata, isi vedea mai departe de ciosvarta a treia, din care, totusi, s-a desprins o bucatica pe care puiul a inghitit-o imediat. Ceilalti doi pui au inceput o disputa acerba pentru ce-a de-a patra bucata. Maraiau amenintator, se impingeau, se muscau chiar. Era un exercitiu in lupta pentru existenta. Cu ratiunea noastra am fi vazut alimentatia lor cu totul altfel. Nu era necesara nici o disputa. Mama ar fi putut sa rupa bucati mici pentru pui si sa-i ramana si ei suficient. In lumea lor insa, aceasta era o lectie de existenta. Puii trebuiau sa lupte pentru hrana, sa invete asta inca de la inceput. Astfel, cei doi pui s-au luptat cu inversunare pentru bucata pe care mama le-a lasat-o intentionat. Ea n-a intervenit deloc. Puiul care reusise sa prinda o bucatica de carne s-a ghemuit langa mama care-si facea indiferenta siesta. Remarcam ca este cel mai intremat, poate era favoritul. Ceilalti doi se luptau inca pentru bucata indestructibila. Unul parea usor ranit, dar nu abandona. Inainte de a se fi decis invingatorul, am plecat gandind la eficienta educatiei la animale. Cred ca am primit cam tarziu aceasta lectie, dar nu inseamna ca n-o voi retine.
Cand eram mica am vazut lupoaica-mama infruptandu-se cu absolut toata carnea furnizata de ingrijitor in timp ce cativa pui mai amarati decit pisoii de suflet i se incurcau printre picioare schelalaind jalnic de foame.
Mi-am amintit de mama care imi taia friptura in bucatele mici si mi-o baga in gura pana la ultima bucatica inainte ca sa se atinga de portia dansei. Si am izbucnit intr-un plans isteric gandindu-ma cat de napastuiti de soarta sunt puii de lup. Dupa catva timp, in drum spre casa, am trecut din nou pe langa cusca lupilor. Cei mici stateau ciorchine sub botul lupoaicei care, rand pe rand , regurgita, putin cate putin, tot ce mancase, in boticurile larg deschise ca niste palniutze . Am mai tras inca un plans, de fericire de data asta.... si am realizat cat de mult ne pot rani aparentzele si tot ceea ce nu cunoastem .
de Liviu Florian JIANU
Cu mainile frante pe strada,
Povestindu-mi ca nu te mai asculta baiatul,
Ca el a bagat-o pe ma-sa in groapa,
Ca a luat din casa zece milioane
Spunand ca are nevasta bolnava,
Si in loc de boala, a adus-o acasa
Cu copilul in brate,
Copil care era facut de curva aia
Cu unul de la IPJ �
Acum au fugit de acasa,
l-au lasat singur,
au luat o garsoniera cu cinci milioane pe luna,
acum face fatza,
dar cand va veni iarna
sa vedem din ce o sa plateasca intretinerea,
o sa-mi fie dor de tine
cum imi spuneai ca ai pus o fotografie la mormantul nevestei,
care te-a costat un milion,
si ai cheltuit dupa moartea ei
o suta cincizeci de milioane,
impart tot din casa,
spuneai,
ca fiu-meu s-a incurcat cu curvele alea
cu aia care a facut un copil
cu unul de la gara
ca fiu-meu nu poate sa faca copii,
creste copiii altora
si as fi avut atata nevoie de tine, tinichigiule,
sa reparam acoperisul cerului,
dar asta este viata�
Eu am stat de vorba cu omul din poezie. Un tinichigiu batran, la pensie. Omului ii place sa bea. Dupa atata timp, nici nu mai stii cand este treaz, si cand este beat. Cred ca creierul i-a fost afectat de bautura, in asa fel, incat nici el nu mai tine minte, fie si din cauza varstei, ce spune. El nu mai lucreaza demult. A cazut odata de sus, si a fost pensionat pe caz de boala. Mainile, sau un picior, sau amandoua, frante.
Ascultandu-l, eu, un turnator al "spovedaniei" lui, simteam ca as fi vrut sa fac, deodata, mai multe lucruri: sa ii spun batranului tot ce stiu dspre Hristos. Sa il fac - intr-o singura mirabila secunda - cel mai fericit credincios. In fata bisericii, eu am intrat inauntru si el si-a continuat, singur, mersul tarsit. Nici macar nu l-am invitat inauntru. Imi era rusine de el. Si as fi avut atata nevoie de talentul lui de tinichigiu, ca sa il rog sa imi ia mai putini bani pentru grunduirea acoperisului unei biserici.
Poate ploile pe care grundul le-ar fi oprit ar fi spalat atatea greseli ale parintilor nostri si ale noastre.
Cu dragoste,
Liviu
de Dina CALIN
Partea a III-a (continuare din Pasager/12)
Nu stiu de unde a scos florile alea superbe. La ora aia, acolo, erau asa de proaspete! Garoafe albe spicate cu roz. Si felul cum mi le-a daruit, figura aceea cu cearcane ce vorbeau de ore indelungate de nesomn si gandire, zambetul discret, modest, un barbat matur, obisnuit sa placa, totusi emotionat ca un adolescent... Greseala, m-am indragostit de el mai inainte sa stiu cine e si ce vrea de la mine! Si stiam ca gresesc, si stiam ca e posibil sa ma coste daca nu altceva, caci voi fi atenta, imi ziceam, macar durerea aia din inima, cea mai costisitoare de fapt, dintre cheltuielile la care te supune iubirea...
- Matei ma numesc, domnisoara. Vreau sa va spun ca va admir si ca as dori sa va cunosc mai bine.
Colegele vazusera si auzisera si aruncau priviri suspicioase si geloase. Nu prea ma inghiteau.
- Sigur - am raspuns, cam nesigura. Eu sint Nicoleta.
- Stiu. Pot sa va invit la masa mea? Ati servit masa de seara?
Olandeza a vazut ca sunt cu el si nu m-a abordat. Codrut s-a putut ocupa de ea linistit. El se facea ca nu ma vede, era discret, sau poate de fapt era fericit ca nu trebuie sa ma vada intre el si victima lui.
Dupa o conversatie absolut fermecatoare despre literatura si arta m-a invitat la o plimbare pe faleza, pe care as fi vrut sa o refuz din cauza ca eram foarte obosita, insa a insistat sugerandu-mi ca are lucruri importante sa-mi spuna. Si intr-adevar,
- Nicoleta, tatal tau a ramas in strainatate. Actul sau de tradare este deosebit de semnificativ nu numai pentru Romania, dar si pe plan international. Pentru familia voastra va urma o perioada foarte dificila. Am vrut sa te previn ca sa fii pregatita. Va trebui sa aveti rabdare. Tatal tau l-a tradat pe Ceausescu, dar nu-si va trada nici tara, nici familia. O sa aiba grija de voi de la distanta. Dar nu va putea impiedica o multime de neplaceri care se vor intampla, consecinte firesti. El va negocia insa pentru ca voi sa nu suferiti prea tare. Ok?! Curaj si intelepciune! Poarta-te ca intotdeauna, normal si firesc, oricum nu stii absolut nimic, un singur lucru sa uiti, ca m-ai cunoscut, iar din discutia noastra sa ramai cu o singura amintire, ca tata nu v-a abandonat si ca o sa aiba grija sa fie bine. Acuma o sa te duc la hotel sa te odihnesti.
M-am uitat la el cu o privire de vitel la o poarta noua.
- Daca poti - a adaugat el. Sper sa poti. Incet, incet. Tatal tau considera ca esti tare si ca-l vei intari si pe Codrut. Eu acuma trebuie sa dispar. Curaj!
Si disparut a fost.
de Adrian RACHIERU
Anecdotique
Depuis que je me suis dit
Que les jours gris sont exquis
Il fait toujours beau
Arsura
Amintirea neucisa la vreme
Incepe sa strige, incepe sa cheme
Fericirea traita devine prea mare
Dorul evadeaza din neuitare
de Narcisa TURONY
Nici macar tie, iubirea mea.
Am plecat intr-un voyage de emotii, in cautare de mine. Sau de tine. Nici nu mai stiu de ce am plecat. Ma intorc doar cu cateva regrete recunoscute. Nu am putut incheia un aditional la dragostea noastra. S-ar fi dovedit lovit de nulitate absoluta, fiind sub cerintele minime de iubire legala, omeneste consimtite.
Am sa va povestesc totusi cate ceva din calatoria mea. Va voi spune ca am vazut oameni, peisaje si piese de teatru. Am grabit avid catre toate. Nu am ajuns nicaieri. Nu le-am putut sustrage lupei de luciditate activata pentru certificarea garantiei sufletului.
Am strans totusi cateva imagini precise de frumusete straina, de dezolare ostentativa si de nepasare neiluzorie: un drum de stanci intr-un munte verde, o biserica vandalizata-n taxe pentru intrare, taxe pentru istorisire, taxe pentru amintire, un vartej de pasi, de roti si frane�Frane in tot. Si tu niciunde. Nu o sa va vorbesc despre obsesia mea. Obsesia garilor. Asta e o alta calatorie si este un motiv indelung dezbatut inaintea mea de poeti, de sociologi, de psihologi.
Va voi spune doar ca atunci cand nu a mai grait nimic in mine, am lasat esteticii muntele, vartejul si oamenii ca universalitate.
Am mers in gara. Gara de Nord. Nu va voi plictisi cu descrieri, majoritatea o cunoasteti. Nici cu considerentele intuitu personae ale alegerii. Majoritatea le-ati intui intr-un moment de pustiu autentic.
Va voi spune doar ca, odata ajunsa aici, m-am simtit, la un nivel profund si instinctiv, acasa. Da, totul imi era familiar. Cautarea si drumurile, plecarile si sosirile, graba si asteptarea si iar cautarea, m-au intampinat cu un iz de lapte matern.
,,Domnisoara frumoasa, da-mi si mie o mie de lei sa-mi iau o paine�.!� , taraie cantat pe langa mine cuvintele un baietel zglobiu si parca ma someaza cu neastamparul din miscari, caci ochii si-i plecase umil. Ma intrebam daca isi ascundea privirea dintr-o siretenie experimentata sau dintr-o inocenta ce inca nu se pierduse. Nu-i nimic, e inca copil, va creste. Va deveni si el ca noi. Va reusi sa minta privind direct spre suflet.
Caut in buzunare si zambesc amuzata inchipuindu-mi monologul din capsorul lui:,, Hai, cucoana, scoate dracului banii aia nenorociti odata, nu vezi ca vine rapidul de Timisoara?!... Mama masii de treaba, ca ma-nvart de cinci minute pe langa tine si tu stai sa casti gura prin gara, zgarcita dracului!�
Mda�e corect, gandesc, time is money, nu? Ii dau 50.000 de lei nu din compasiune, nici din intelegere (va trebui sa renunte oricum intr-un an-doi la cersit�nu are stofa, cum se spune). Ii dau pentru ca mi-e ruda. Doar am ajuns acasa..
,,Saru' mana, sa-ti traiasca gagicu'!��aud clinchet de veselie dinspre copilas. Stiu senzatia de multumire ce te incearca atunci cand iti este apreciata munca. Si-mi nazare asa, o pofta, sa-i spun ca si eu am muncit pentru banii aia, nu mi i-a dat gagicu', caci atunci nu ar mai fi ajuns probabil in manutele lui murdare�Doamne, o iau razna! Ma opresc la timp. Ce as putea eu sa-i spun util copilasului astuia? Eu, care ma intorc si acum in gara�!
Nu v-am povestit intamplarea pentru ca ,,se poarta� , pentru ca e inevitabila scena plina de sensibilitate a copilului cu ochii tristi la cersit in gara, nu�nimic din toate astea. V-am spus de altfel ca nu am simtit nici o adiere de compasiune in intalnirea cu baietelul cersetor.
Face parte insa din fragmentarea in mine a garii in ziua aia�
Mi-aprind o tigara si privesc cu detasare calduta in jur.
Vad in aproapiere un barbat frumos dupa tiparul general-modern, cam la 40 de ani, care tot scormoneste cu ochii chipul fiecarei femei tinere ce se apropie de el. Pare nehotarat, chiar putin speriat. Are in mana un crin imperial superb si il tot ascunde la spate, cred ca deja i-a amortit articulatia caci e vadit apasat de incordarea cu care tine floarea nemiscata, ferita privirilor.
Remarca faptul ca il privesc atent si se uita nedumerit la mine. Un pic intrebator, un pic confuz�Scoate in cele din urma mobilul si formeaza un numar. Se uita din nou la mine. Nu fac nici un gest. Inchide si isi reia inventarierea trecatoarelor. Incep sa rad sonor, din toata inima. Am prins cred firul povestii lui din Gara de Nord. Trebuie sa se intalneasca cu o femeie si nu stie sigur cum arata. Am uitat sa va spun ca are si un bagaj destul de voluminos langa el. Altfel ar fi patrulat deja nervos probabil, iar eu as fi pierdut povestea reala din fata mea.
De obicei sunt foarte discreta, sa stiti, chiar ma intimideaza alunecarile, fie ele si nevoite, in clipele altora, le evit stanjenita�
Acum insa nu ma retrag. Imi mai aprind o tigara pregatita sa astept langa el. Ce? Pe cine? Nu stiu. Dar se pare ca nici el nu stie. Vom vedea.
Ii suna telefonul. Mai fac cativa pasi. Nu imi pasa ce va crede, trebuie sa aflu ce i se intampla. Sau ce nu i se intampla.
Nu v-as putea spune ce ma transformase intr-o cotofana de suflete. Nu valiza lui cu incuietori ce luceau in soare, in mod sigur�
Cred ca similitudinea cu ceea ce ar fi putut fi. Tu ai sa intelegi mai bine�Eu nu am avut curajul sa vin in Gara de Nord asa cum va veni ea. Raman sa privesc cu emotie lacoma cum ar fi putut fi.
Il aud vorbind grabit. In engleza. O asteapta.
Ha, ha, ha! E strain! Precis nu ar fi apreciat umorul meu, dar ar fi meritat sa incerc, imi puteam justifica acum un insucces.Se intoarce decis spre mine. Cred ca i-am trimis privirea mea vestita: inocent-defensiva.
Imi zambeste torid. Dumnezeule, ar fi timpul sa plec! Altfel ma va topi regretul de a nu fi trait zambetul tau�Prea tarziu! Vine spre mine.
,,Do you speak English?� ma intreaba rar, usor, apasand doar ochii in ochii mei�
http://community.webshots.com/user/doruletc6
Este o fata blonda, subtire, ochii verzi, 18-19 ani. O fata foc viu. Acum ii inteleg ezitarea. Fata asta seamana teribil cu mine. Numai ca acum nu mai sunt blonda, nu mai am 18 ani, iar focul imi arde in cupola protectoare, de antideziluzii.
Ma apropii din nou. Se pare ca nu prea se inteleg. Fata repeta mereu:,,What? What?� O face insa dezinvolt, surazandu-i mereu, cu buze umede si ochi la fel. Nici nu conteaza probabil, gandesc eu, daca nu pricepe ce-i spune.
Sa ma ofer sa-i traduc, oare? Nu, ajunge atata masochism.
Ii privesc tacut. Fata ii arata crinul. El i-l intinde stanjenit. Il uitase. Se saruta protocolar. El nu pare hotarat, ea e multumita cu floarea�
Ma intreb ce nu e in regula. Fata asta e atat de vie, atat de dulce�Prea vie si prea dulce pentru el. O privesc atent. Este in blugi, geaca de piele cu tinte, poseta la fel, un tricou ce abia ii acopera sanii�si un freamat continuu ce ii imbraca parca hainele, ochii, tamplele.
Da�l-a atras clocotul ei, plusul ei de viata, dar acum realizeaza ca nu se poate face media aritmetica intre suflete.
E prea mult pentru mine. Nu vreau sa mai vad nimic. Il mai privesc o data. Se intoarce brusc. Nu imi pot acoperi licarul de intelegere, de tristete inerenta. Imi zambeste din nou. A gheata. Apasa doar ochii in ochii mei.
,,Good-bye, my love, good-bye�.!�imi canta, ii cant, iti cant, imi cant.
Grabesc spre iesirea din gara. Pe peron, o fetita ce-mi pare un fluture, aripi crescute in bratele mamei sale, se desprinde cu o putere de nebanuit in trupsorul ei firav. Raman o clipa doar. Pentru ce se zbate sa scape din matca? Paseste balbait spre trenul ce se pune in miscare. Face din manuta ei mica semn celor din tren, celor ce pleaca. Si ramane asa agitandu-si candoarea in maini, pana nu se mai vede trenul�
Pentru ce s-a smuls din bratele mamei ei?
�Teribila iubire de oameni�a daruit un semn de bun ramas tuturor necunoscutilor� a renuntat la caldura mamei dintr-o inconstienta inocenta si incredere�dintr-o bogatie, din dragoste dincolo de puterea noastra de acceptare de oameni maturi.
Si nu stiu de ce nu ii pot raspunde la fel. Si nu stiu de ce ma dor toate. Si nu stiu de ce abia acum plang.
Plec fugind aproape. In curand mai pleaca un tren�
de Oana CATANOIU
ca din cotul meu se mai desprinde
o mana
daca nu ar fi trebuit sa-mi scot
pantoful in care se inghesuiau
sapte degete.
Cel mai ciudat este ca
te-am vazut cu ochiul din frunte
pentru ca ceilalti aveau ochelari
fumurii
cu toate acestea te-am vazut
destul de clar, chiar daca initial
nu te-am recunoscut,
creierul care imi crescuse pe san
avand alta memorie.
Aveai o plasa cu peste si te mirai
ca nu simt mirosul de ocean
poate ca esti racita, mi-ai spus
trist
am vrut sa-ti raspund
dar limba nu mi-am gasit-o
la locul ei si n-am putut
sa-ti explic cine era persoana
care mi-a invadat
fiinta
www.darnick.com/onix
de Nusa ILISIE
partea a III-a, continuare din Pasager/12
�Fir-ar sa fie, e chiar enervant, face ce face si ma jigneste, cred ca o face intetionat�...
Neaseptand sa i se spuna de doua ori, Marius se indrepta spre frigider si il deschise cu un gest de satisfactie, lasand sa se vada ca era doldora de mancare:
-Ia ziceti Doamna, dumneavoastra ce vreti? Ia ziceti: jamon, cascaval, sunca sau poate rodajas de salmon cu lamaie...Va place Doamna, pestele, ati mancat vreodata somon?...
A, avem si icre negre, d-astea stiu ca n-ati mancat ca erau scumpe in Romania...Da� aicea sunt gratis...Sunt gratis aicea, ha, ha, ha!
Cantandu-i in struna, si mijind pe sub mustati, Puriu se adresa din nou lui Marius:
-Scoate, ba, si vinu� ala, Sauvignon, pentru Doamna...Tu, Nicule, ce bei, Whisky? A, ce bei? Asezandu-se comod la masa, facu un gest de satisfactie, si umflandu-se in pene continua:
-Da-le dracu�, avem de toate, mancare e! Pune, ba, pestele ala aicea, sa manance Doamna! E, Doamna? Decat rabdari prajite, mai bine somon?! E? Ce dracu�!
Da� paine, ati cumparat?
Preocupati sa pregateasca masa, nici unu� nu raspunse...
-Da� paine ati cumparat, ba, ori ati surzit cu totii? Tu, Dorele, ca tu esti cu painea?
-Nu, Puriule, nu! N-am cumparat! Cu ce bani? Painea trebuie s-o cumparam!...
-I-auzi, ba, cu ce bani? Da� nu v-a platit, ba, Carlos acum doua zile? Ce facurati cu banii, a ? Ce facurati? Ca doar nu i-ati cheltuit pa toti in doua zile?
Liniste. Un schimb scurt de priviri intre Marius si Dori, lasa de inteles ca da, cum dracu� sa nu-i cheltuiasca!
-Ia, ma, bani si du-te si ia paine! Ia! Si da caciula aia jos din cap! La iarna ce-o sa mai pui?
Dori lua banii de la Puriu si se indrepta spre usa cu un aer grabit, indesandu-si si mai bine caciula pe urechi � �fac ce vreau eu cu caciula mea!� Apoi, din usa:
-Cate sa iau?
Fara sa mai astepte raspunsul, se intoarse speriat spre noi:
-Vine Vicente, l-am auzit, e aici la usa!
-Ne-am dat dracu�, uitaram de Vicente! Hai, ba, Marius, sa-l intampinam noi-, zise Puriu sacadat -, las-o in pace pe Doamna!
-Nea Nicule, aseaza-te si mata� in dreptul chiuvetei sa nu se vada carnea si sangele de pin jur...Acum chiar c-am sfeclit-o!
Din coridor, se auzi Puriu cu vocea lui sacadata:
-Ma, drace, cine te-a adus ma, pa tine, aicea, a? Cine te-a adus? Ai mirosit? Chelule! Ai?
Marius ii lua vorba din gura, si, incercand sa fie amabil, se adresa pe limba lui Vicente:
-Buenos dias, Vicente, que tal?
-Bien, bien! Y vosotro, caballeros?
-Bien, tambien! Desayunando con unos amigos.
-Puedo pasar?
-Claro, hombre, claro, es tu casa!
Vazand ca Vicente chiar vrea sa intre, Puriu se agita putin si striga dupa ajutoare:
-Luci, vino ma, tu, de vorbeste cu asta, ca eu nu stiu decat sa injur, sa-l ia dracu!
�Nici nu stiam ca mai exista un Luci in casa...�
Din camera de sus se auzi o voce suparata:
-Lasa-ma bre, tata, in pace, nu ma baga pe mine in rahatu� asta!...
� E baiatul lui Puriu?�
-Vino ma, aici, cand iti spun, ca te ia mama dracului si pa tine! Pai ce,
Coborand scarile, Luci, un adolescent zvelt, brunet, cu ochii caprui, se adresa lui Puriu pe un ton evident superior celorlalti:
-Vorbeste bre, tata, frumos, nu ti-e rusine de oamenii astia? Si ce sa-i spun?
-Ca sa-l ia dracu daca nu pleaca !...
-Bre tata, mata esti om serios!?...Hola! Que hay?
-Hola, Luciano, como estas?
-Bien, bien...
-Estais de fiesta, hoy no trabajais, no?
-Si, si, de fiesta...
-A, por eso habeis comprado tanta carne!...
-De unde avem, bre, tata, atata carne?
-De la dracu�! Ce, nu stii de unde avem atata carne, ce ma intrebi ca tontu�?!
-Si lui ce ii spun?!
-Ce sa-i spui?! De la Carnicerie, de unde poti sa iei carne? De la Carnicerie! Ce dracu�!
-Que si, que hemos comprado carne de la carniceria porque tenemos invitados y tal...
-Que carniceria, la de �Carmen�?
-Ce carnicerie, bre, tata?!
-Ce-l intereseaza, ba, pa el, que carnicerie, ce-l intereseaza? De la Carrefour, ca de acolo poti sa cumperi en-gros. Si apoi, ca pentru sine: nu poti, ba, sa pornesti cu astia la drum, ca te da in gat cand ti-e lumea mai draga, nu poti!
Discutia se purta sub privirea nedumerita a lui Vicente care, probabil, pricepuse ca ceva nu e in regula, dar nu avea chef sa intre in miezul problemei...�E! Emigranti ca oricare altii; incearca si ei sa supravietuiasca cum pot...� Incercand sa salvez aparentele, desi stiam bine ca nu am sa pot vorbi, ma trezesc fata in fata cu Vicente: un barbat marutel, cu parul alb, putin chel, si cu o figura foarte simpatica. Purta un pardesiu gri inchis cu o croiala clasica; parea un barbat fin. �Decat sa intram in bucluc din prima zi, mai bine sa fac pe desteapta...� Si, fara prea multe ocolisuri, ma adresez zambind, ca unul care e sigur pe ce nu stie :
-Hola! Buenos dias!
-Hola, guapa! Que tal!
-Bien, bien...
Adresandui-se lui Lucian:
-Quien es?
-Cine e, bre, tata, Doamna?
-Ma-ta!!
-Se�ora es mi ...tia de Rumania...
-A, encantado, mucho gusto!
-Encantado!
-Es que, no sabe hablar espa�ol, no sabe, acaba de llegar y est� cansada, tiene hambre...
-Ya, ya...comprendo. Pues, nada, que lo paseis bien, ya os dejo! Y Ben, donde est� Ben?
-Trabajando.
-Ya, ya. Dale recuerdos.
-Vale, gracias, hasta luego! Asta lu� Gogu!
Nu apucaram bine sa rasuflam usurati, ca scaparam ca prin urechile acului, ca si incepe Puriu, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic:
-Du-te ba, si ia paine, ce-ai ramas cu gura cascata? Ca mi-a trecut si foamea cu astia. Hai Doamna, sa bem un vin linistiti, c-a trecut furtuna... Si, uitandu-se peste umar la Dori: ai venit, ba, cu painea?
- Si daca intra Vicente in bucatarie si ne prindea in flagrant, ce faceam atunci, Puriule?
-Ba, Soarece, scoate ba, capu� la lumina si gandeste putin...Era mai bineeee!!
Toti ramaseseram cu sprancenele ridicate si cu ochii mariti a nedumerire, asteptand ca Puriu sa se explice. Numai ca, Puriu, cum nu ne scapa din ochi, vazand ca ezitam sa ne asezam la masa cu ei, se impuse:
-Haideti, Doamna, Nicule, veniti ba, aici, cand va spun, asezati-va cu noi la masa!
�Sa ramanem? Asta e in stare sa ne dea afara de la lituani daca nu facem ce ne spune...Sa plecam?!... Unde?�
De ieri si pana azi, mi-am schimbat parerea de trei ori despre acelasi Puriu: cand l-am vazut, pentru prima oara in viata mea, in autogara din Valencia, mi-a inspirat incredere...Incredere? Cum poti avea incredere in cineva pe care il cunosti in imprejurari atat de neobisnuite?...Ma tot intreb si acum! Cert este, ca, nu am stat mult pe ganduri, mi-am luat bagajele si am spus: �hai, mergem cu tine, fie ce-o fi!� Azi dimineata, cand l-am vazut in usa casei mele, jucand cutitul in palma si zambind batjocoritor, mi-a inspirat teama si repulsie. Iar acum? Iar a-cum?!! Acum mi se pare simpatic...Puriu simpatic? �Fie, ii mai dau o sansa: raman!�
Nici nu ma limpezesc bine la minte, ca, intra Dori. Arunca painea pe masa si, cu respiratia taiata, anunta:
-Vine Guardia!
Tacere. Ne uitam unii la altii ca loviti de traznet...Ca sa spulbere orice fel de nedumerire si sa marcheze tensiunea, Marius se simti dator sa aduge:
-Politia, Doamna, vine politia!...
Am impietrit! Pana aici ne-a fost! O sa ne ia dracu� pe toti... Puteam sa nu raman. Dar, ce-si face omul cu mana lui...
-Si ce ba, daca vine Guardia, vine dracu�? Mie nici de ala nu mi-e frica! Ba, da� tu cand deschizi usa aia nu poti sa intri decat cu potopu� dupa tine? �Vine Vicente,...vine Guardia...!� Ce dracu�a mai ramas, Interpolu�!! Sa stati aici! Sa stati toti aici! Doamna, ai auzit? Ma duc eu sa ma descurc cu Guardia ma-si!
Se aud voci in hol. Andrei se facuse deja nevazut. Luci, parca nici nu trecuse pe acolo...Dori ramasese neclintit pe un scaun: nu mai clipea, nu mai gandea...
- Ia, taceti, taceti! Desi nimeni nu vorbea! Apoi, ramanand cu urechile ciulite, Marius adauga in soapta:
-Stiti care e problema? De fapt, nu am furat un porc... am furat doi...Asa ca, e groasa! Ar fi mai bine sa va ascundeti pe terasa si daca vedeti si vedeti, puteti sari in curtea vecina si de acolo, va duceti la lituani, eu raman aici. Citind intrebarea pe fata mea, continua: nu pot sa-l las singur pe Puriu, si-apoi, nu ar fi prima oara cand ni se intampla...
Ma uit la Nicu speriata:
-Hai!
-Urcati scarile astea pana ajungeti pe terasa si dupa aia, daca vreti sa plecati, sariti.
Nu apucam sa urcam doua trepte ca dam nas in nas cu un alt tanar - inalt, subtirel, saten si cu nasu� mare...�parca sunt toti facuti de-o mama... si casa asta pare un sac fara fund!...�
-Salut!
-Baciule, urca ma, cu dansii, sus pe terasa, ca a venit Guardia!
-Si ce, a venit dupa ei?!
-Ba, taci ba, din gura, a venit dupa noi!!
-Si daca a venit dupa noi, de ce sa-i ascundem pe ei? Da� noi ce-am facut, ca sa vina Guardia?
-Cum ba, ce-am facut? Da� tu unde ai fost aseara?
-La curve!
-Ba, taci ba, dracu� din gura! N-ai fost la furat cu noi, ori dai bir cu fugitii!
-Si ce, ba, crezi ca ne cauta Guardia pentru asta? Ce crezi ca Roberto s-a sculat cu noaptea in cap si a inceput sa-si numere porcii? Pai cat timp iti trbuie ma, sa numeri toti porcii dintr-o porcarie?
-Si daca ii are pa computer?
Se tranteste usa in hol si se aude Puriu, morocanos, plictisit, vorbind ca pentru el:
-Bine c-ai plecat, drace...
Intrand in comedor, privi imprejur nedumerit si surprins:
-Baaai, da� se topira si astia? Spalara toti putina? Unde s-au dus?
Cum nu ii venea sa creada ochilor si cum ii pierise cheful de orice, se tranti pe un scaun si trase un gat de Whisky. Puse sticla pe masa si o impinse, mai mult in sila, spre Dori. Nici un gest, nici un raspuns... Cu toata agitatia din jur, Dori nu se clintise de pe scaun si continua nemiscat, privindu-l implacabil pe Puriu: de parca mutise si surzise.
-Da� ce, ba, ti-a pierit piuitu� ori te-ai tacnit si tu?
talmacire dupa fratele Ilie Melcu, de parintele Visarion
cap.11-25
continuare din Pasager/12
12. Pentru cine lucram? Pentru ziua de maine. Pe Sufletul Gol nu exista nici parinti, nici copii. Exista intretinerea acestei patriarhii. Exista numai datorii. La Sfintii Parinti. La Apostolii acestei datorii globale. Numite infractiunea de a gandi. De a face critica rugaciunii goale.
13. Vindeau la doua treimi din pretul initial. Vindeau cu reduceri de 40 %. Calicii cumparau din magazinele kortiniene pe lire italiene, sau lei � o moneda echivalenta dolarului american, spuneau � televizoare, haine, combine�Dupa o saptamana, presa, sesizata, avertiza negustorii asupra inselatoriilor calicilor. De ce erau atat de naivi, cand vindeau? Aveau o incredere maladiva in clienti? Nu cred. Cred ca vindeau de foamea de a vinde. Magazinele erau supraaglomerate de marfa. Totusi, intre orele 8 si 12, de pilda, pe usile multora intrau numai 2 sau 3 clienti. Jumatate din ei cumparau, poate.
Vindeau pentru ca se sufocau de atata marfa. Vindeau pentru ca nu cumpara nimeni. Implorau din priviri sa cumperi ceva. Se bucurau ca niste copii cand intrai in magazin. Cand cumparai. Cand primeau banii. Aveai bani. Erai zeul intrat in magazin. Erai un european care � daca ai ajuns pana in ?ara Rugaciunilor Linistite, � aveai credit: aveai bani.
14. Un vanzator ambulant de ciorapi la usa autocarului. Cu o cutie de carton plina de ciorapi. 1 dolar perechea. Ciorapi buni. Ia o pereche din cutie, o pune in gura si trage cu dintii de ea. Ciorapi buni. Rade. Buni ciorapi. Luati, luati. Este un bitnitar. Calicii ii iau cutia. Cutia face turul autocarului. Se intoarce la vanzator goala. Se strang banii. Ca de obicei, lire caliciene. Bisnitarul pleaca fericit. Bezele. Pe scaune, calicii rad. Nu inteleg nimic. Au platit 4 paini pe o pereche de ciorapi.. Acelasi pret l-ar fi achitat in Calicia pe o pereche de ciorapi de calitate ireprosabila. Probabil, li s-a parut un chilipir. Probabil, placerea de a insela un bisnitar kortinian a fost mai mare. Bisnitarul revine nervos. Vocifereaza. Agita banii inutili. Change. Cere ciorapii inapoi. A aflat de la un coleg ca lirele calice nu sunt schimbate la banca. Pe scaune, calicii asteapta seriosi. Nimeni nu a cumparat nici o pereche de ciorapi. Kortinianul incearca sa ii perchezitioneze. Nu gaseste nimic. Este impins inapoi. Incepe sa planga. Sa se lamenteze. Are 3 copii care nu au de mancare. Nimeni din autocar nu crede. Cativa rad. Cativa se rastesc. Iesi dracului afara, bisnitar nenorocit. Ce voia asta? I-a furat. Afara. Agatat de scara, kortinianul merge pana la prima intersectie. Apoi coboara. Din pantalonii calici, ciorapii, facuti ghem, ies afara. Nu pot sa spun nimic. Sunt printre putinii care nu a luat ciorapi. Sunt in minoritate. Imi este rusine ca sunt calic.
15. WC-urile sunt adevarate farmacii. Oriunde mergi. Chiar si in cazarma. Dupa o saptamana de utilizare in comun, trebuie sa caut cateva minute bune o cabina al carei scaun nu este plin de apa, excremente si hartii. In Centrul de Rugaciune programata al Fabricii de Amintiri sunt doua scaune. Atat. Care deservesc un etaj de kortinieni. Poate, doua sute. Intotdeauna, stralucind de curate.
La plecarea din Mincion, coridoarele cazarmei sunt pline de obiectele recuperate de calici din tomberoane. Cele mai bune au fost inghesuite in bagaje. Restul � aliniate ca niste flori de gunoi � de inaltimea unor icoane, au fost lasate amintire gazdelor.
17. Fratele Ecvestru se apropie de mine si imi intinde o umbrela mare: La plecare, sa o iei cu tine! Mai, sa nu o uiti, ai auzit? Apoi mi-o dai, in Calicia, mie! Ma intreb de ce fratele Ecvestru nu ia singur umbrela cu sine. Aflu ca umbrela a fost folosita intr-un cortegiu calico-kortinian si a ramas uitata la fratele Ecvestru. Fratele Ecvestru s-a indragostit de umbrela. Nu ar mai inapoia-o. Adun toata rugaciunea din mine si ii spun: Nu te supara pe mine! Imi
18. Aflu ca in Kortinia somajul este de 2-3 %. La autoservirea cantinei, dincolo de galantar, serveste un tanar cu deficienta psihica. Haina lui alba straluceste de curatenie. Este zambitor si fericit. Cred ca nu exista o reclama mai buna pentru fericirea de care vorbea Apostolul Strongu decat acest chip nefericit prin nastere, fericit prin societatea si oamenii care nu l-au marginalizat, sau parasit: l-au pictat intr-o cantina, de unde binecuvanteaza cu fericirea lui divina bucatele.
19. Doi arhimandriti se reintorc in Calicia. Fratele Proiectul si Fratele Ecvestru. Gazdele ii intreaba ce dar isi doresc la plecare. Unul solicita o mulineta. Gazda cumpara mulineta. Fratele Proiectul se indragosteste de aceeasi mulineta. Imposibil de gasit in Mincion o mulineta identica. Cei doi frati se cearta. Urca in avion certati. Am trei revelatii ale iubirii aproapelui: umbrela, mulineta, si tocul de ochelari. Fratii Proiectul, Ecvestru si Maslina sunt intelactuali.
20. Este consternant ca � mergand intr-o tara � sa revii si sa spui ca obiectele pe care le-ai admirat la superlativ au fost WC-urile. Aceasta realitate ma face sa imi amintesc de vizita pe care meastrul Beligan o facea, acum cativa ani buni, unui ginecolog renumit, in Iovacra. Sotia acestuia ii prezenta, mandra, fiecare incapere a casei: aici, maestre, este bucataria. Nu este minunata? Aici, dormitorul.Nu este superb? Aici, sufrageria. impresionanta! Dupa pelerinajul prin vastele odai, maestrul a intrebat, cu seninatate: Stimata doamna, dar unde este biblioteca? O tacere vinovata a gazdei lasa loc oricarei interpretari.
O carte intr-o limba de circulatie internationala care sa prezinte Kortinia a fost de negasit. Poate, abatia in care am locuit era o abatie de sihastri. Asta nu scuza lipsa oricarei legaturi intre robotii de rugaciune pe patru roti, si sfintii limbii acestei natii. Dupa cum este posibil, intr-un scenariu religios viitor, ca WC-urile sa devina viitoarele temple ale culturii si civilizatiei.
21. Care este cea mai frumoasa amintire din Kortinia? Am cautat prin arhiva pleoapelor. La plecare, am fost condusi pe o sosea laturalnica. Palcurile de case erau intrerupte de campii verzi. In fata unei porti de lemn, incrustate intr-un zid cenusiu, o batranica. Un tanar kortinian cu o plasa in mana, din care ieseau plante verzi, ii zambeste, ii deschide poarta, si o ia de mana. Batranica este fericita. Surade. Imi intorc capul dupa ei, pana cand casa mica, batraneasca, dispare, cu zambetele lor inlantuite, pentru o clipa, la aceeasi varsta.
22. Cea mai trista? Un magazin de bijuterii, spre muntele din Mincion. Se intunecase. Intru, privind podoabele filigranate, cu gandul la fruntasa Surcea. O kortiniana cu fata de lut rade in fata mea. In jurul meu. Imi vorbeste. Ma ia de mana. Doi batranei de portelan, din spatele vitrinelor, chicotesc. Kortiniana valseaza in jurul meu. Este frumoasa. Are pleoapele si genele vopsite. A baut. Fata ei este ca un zid, de pe care tencuiala a cazut, lasand sa se vada tristetea casei. Ma cheama. Eu ii zambesc. Si o refuz. imi daruieste o inghetata. Batranica ma indeamna sa o primesc. Ies privind colivia de aur, in care doi batranei de cristal dau seminte unei heitaire care a intrat singura in latul anilor.
23. Am fost invitati intr-o duminica la o plimbare. Inainte de masa de pranz, sau dupa? Inainte. Fii atent, am spus gazdei, sarim peste masa. Bine. Vom manca in oras. Plecam nemancati. Ne astepta. Mergem cativa kilometri pe jos pana la prima statie de autobuz. Asteptam masina o jumatate de ora. Coboram intr-un iarmaroc, cu tiribombe, calusei, ciocan de incercare a fortei. Ciorchini de oameni. Asteptam un vaporas care ne va plimba pe o mare galbena. Urcam. Privim marea murdara. La o suta de metri, o insula cu plaje de namol. Gheorghe Zamfir. Muzica naiului se revarsa cald peste valuri. Ii multumim gazdei si ne bucuram ca muzica lui Zamfir este si ambasadoare Caliciana. Ne este foame. De dimineata, nu am mancat nimic. Pe vapor, nu este nimic de mancare. Nimic, in afara de caracatita uscata. Primim fiecare o bucata de caracatita. Sug. Atat. Pot sa sug pana maine dimineata. Nu pot sa ingurgitez nimic. Acum, spune gazda, mergem pe o insula, coborati, va plimbati pana cand vine din nou vaporasul, si vin sa va iau in oras, sa bem whisky. Pe stomacul gol? Intreb.Gazda nu spune nimic. Se face ca nu intelege. Ma enervez. Fratii imi spun sa ma temperez. Bine, dar nu am mancat nimic. Imi este foame. I�m hungry. Ii spun gazdei. Fratii sunt rosii la fata, dar stoic, postesc. Nu merg pe nici-o insula cu vaporasul. Vreau la masa. De voie, de nevoie, gazda schimba programul. Mergem in oras. O kortiniana apare langa un restaurant cu mese de un cot. Luam loc in sezut. Masa se umple de farfurii mari si mici, cu diverse legume, taiate marunt, fructe, arome, zemuri si cruditati. Pe gratarul incins, racordat la instalatia de gaz de sub masa, sfaraie carnea prajita de pasare. Ai o tigara? Ma intreaba dezinvolt gazda. Pentru mine, este a doua impolitete grava pe ziua de astazi. Sa iti lasi oaspetii nemancati de la 8 la 17, apoi sa le ceri tigari la masa. Scot o hartie de 1 dolar, kortiniana, si i-o intind. Poftim. Cumpara-ti un pachet de tigari. Ca prin minune, tratamentul prinde bine. Gazda pare ca s-a trezit din nesimtire. Cheama amfitrioana si ii comanda pentru fiecare calugar cate un pachet de tigari. Cred ca este bine ca � in fata acestui amestec de amabilitate si nesimtire � sa dai peste nas kortinianului. Altfel risti sa te trateze ca pe un rest la doi poli. La masa platita din banii firmei fratele kortinian a gasit de cuviinta sa invite si o prietena de familie, desi impresia noastra a fost ca aceasta nu era cunoscuta de nevasta.
24. Calicia. Apostolul Strongu� fumeaza la birou. Can I ? Please. Ma clatinam de efort. Programasem in acea zi non-stop. Ma deranjau zgomotele. Cu ce pot sa va fiu de folos? ma intreaba. Am doua idei pe care dv. ca un veritabil colectionar, le veti aprecia. Va ascult. Prima: este bine sa se treaca de la motorul care merge cu derivate de petrol, la motorul care merge cu vin. Rade. Poate, pe undeva, crede ca este o aluzie la harul muncitorului kortinian. Care bea. Bea ca sa uite ca maine va lucra 10 ore, iar. Dar vorbeam serios. Credeam sincer ca echilibrul naturii se poate restabili prin materia prima a sangelui lui Hristos. Si a doua? A doua: vedeti, traim intr-o lume zgomotoasa. Daca nu faci zgomot, nu existi, parca. V-ati gandit vreodata sa inlocuiti claxonul strident al masinilor dv. cu un clopotel de cristal, sau de argint? Iau pixul de pe masa si lovesc delicat scrumiera: Cling! Cling! Foarte interesanta idee! spune apostolul, si se apleaca transpus peste masa. Peste cateva clipe, revine in scaun, isi compune rapid alta masca si imi reproseazaape un ton schimbat: aici, in Calicia, se conduce extrem de agresiv! In India, pe de alta parte, nici nu se folosesc claxoane! Oamenii sunt atat de delicati si politicosi incat opresc si te atentioneaza cu vocea, sau prin semne. Pe de alta parte, si aici tonul devine amenintator, dv. stiti ca atunci cand nationala calicica a batut o echipa ( la Campionatul Mondial ) , eu nu am putut sa dorm? Este foarte suparat, si imi reproseaza direct acest fapt. Imi vine sa rad. Ca sa nu o fac, imi musc buza de jos, si ii spun in gand: �ei, ce sa faci, din cand in cand mai batem si noi!�
25. Revin la abatia noastra. De ce era nevoie de un zbir, ca apostolul Strongu�, intr-o abatie de mir? Pentru ca rugaciunea moderna � know-how � este o cale prin care minuni isihaste inestimabile si necuantificabile material se transforma, prin intimidare, presiune, minciuna si smerita ipocrizie, in dolari. Pentru ca un sistem de valori morale unanim recunoscut este un pericol pentru orice sistem de rugaciune, eminamente comercial.
Pentru ca sclavul ramane sclav, si stapanul ramane autocrat.
Pentru ca feuda trebuie sa produca maximul de profit, cu minimul de investitie. Si aceea, daca se poate, de negociat.
de Viorel MURESAN
s-a trezit copilul
dizolva cu un bat
soarele in lac
de Ramona IANCU & Adrian GRAUENFELS
www.docri.deviantart.com/gallery
Ma inghesuiam printre ele, sinucigasa aproape, taind cu foarfeca de gradinarit a bunicului, trandafirii, apoi spinii lor, apoi toate venele ce palpitau dupa tine. Si suvita care-ti cadea spre stanga, de faceai ocheade unei unguroaice brunete si focoase. Orice, pana aici... Sunt posesiva, ca o uriasa gura de canal ce inghite toate mizeriile, mai ales daca vin din partea ta. De-aia am smuls si telefonul din priza, sa nu te aud ca trebuie sa-mi contramandez plecarea / sosirea catre tine. Jocurile sunt facute, dragul meu, mi-am pregatit tinute sport, ca pentru partide aspre de calarie si tinute trendy pentru balul cu pensionari la care imi spuneai ca suntem invitati. Voi face furori cu salul meu de navod, vei fi prins in curse, ca sa n-ai puterea sa iesi din vis. De-aia te-am sarutat apasat pe gura, ti-am strecurat samburi de maci printre dinti.
-note-
de Marius DOBRIN
O prietena m-a anuntat ca-mi trimite fotografia unui paretar. Mi-am luat inima in dinti si am marturisit ca nu stiu ce inseamna. Hei, dar aveam si eu acasa, de la mama. �Ciupercute de pe vale, de ce ne stau gandacii-n cale?�
Sau: �Cine da cu apa rece pe fata, sanatos va fi in viata�..:)
Cu desenele de rigoare. Am uitat de paretar, de tishlaifer, am uitat cum se serveste dulceata sau ce este serbetul. Acum avem modem, privim fascinati pe Discovery, avem peste tot telecomanda. �Laser, frate!�
Traim o epoca a informatiei. Dar am uitat ca informatia a venit peste noi totdeauna. Stim multe dar uitam in egala masura. Si de fapt stim putin. Ceea ce ramane mereu neschimbat si nu uitam niciodata, dar redescoperim fiecare pe cont propriu cu pretul vietii noastre, este tot ceea ce tine de suflet.
Si a fost o fetita care avea nevoie de un ficat nou.
Si a fost tatal cel care si-a rupt din ficatul sau pentru ca Denisa lui poata sa zambeasca din nou.
Si a fost un medic care a avut suflet si a avut curaj sa-i trimita acolo unde a fost un medic cu maini de aur.
Dr. Irinel Popescu a facut minunea.
Tatal traieste prin fetita lui.
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)
va aparea pe 1 august si va fi despre ...
mare sau carte sau despre orice ne poarta inspiratia noastra