Isabela Vasiliu-Scraba

<<La prima pagina 

<<La Cuprins

GÎNDIREA filosoficà A LUI NAE IONESCU

ªI AMBALAJUL ÎN CARE EA ESTE OFERITÃ CITITORILOR

 

REZUMAT :

Adãugarea de titluri ºi subtitluiri -modul cel mai simplu, mai eficient ºi mai sigur de coborîre a nivelului unei opere filosofice pînã la pragul de înþelegere al editorului ei. Alte riscuri ale fragmentãrii unei opere filosofice (Exemplul împãrþirii dialogului platonic Parmenide). O regulã de citire rapidã ºi condiþiile ei de valabilitate. Ultima operã filosoficã a lui Nae Ionescu, întregul ei organic ºi arbitrara ei divizare. Primejdii ale gîndirii de care Nae Ionescu îi învãþa pe tineri cum sã se fereascã. "Singularitatea", "unicitatea" lui Dumnezeu, la Nae Ionescu ºi la Platon.

 

            Textul inedit al ultimului curs de metafizicã, þinut de Nae Ionescu în anul universitar 1936-1937 a fost publicat cu titlul de "Tratat de metafizicã"(Ed. Roza Vânturilor, Bucureºti, 1999). Probabil pentru a-i sublinia ineditul gîndirii ºi o vag bãnuitã structurare într-un sistem. Ei bine, tocmai aceastã unitate a priori presimþitã a viziunii metafizice prezentatã de Nae Ionescu la ultimul sãu curs (1) va apãrea complet anihilatã prin neinspirate împãrþiri dupã presupuse probleme. Ca sã nu mai vorbim de titlurile adãugate fiecãrei prelegeri.

            Aºa cum am mai avut ocazia sã constatãm ºi în legãturã cu împãrþirea -dupã presupuse probleme - a dialogului platonic Parmenide, delimitarea unor pãrþi de altele, cînd nu este fãcutã de autor, atrage dupã sine grave riscuri.

            În cazul operei platonice menþionate, primul a fost frecvent dovedit prin faptul cã mulþi cititori au manifestat greºita tendinþã de a-l presupune pe Platon stabilind fel ºi fel de titluri unor bucãþi din dialogul Parmenide. Astfel, nu de puþine ori, prezentarea filosofiei platonice din dialogul Parmenide s-a limitat la comentarea titlurilor diferitelor bucãþi.

            Grãitoare în aceastã privinþã este comentarea unei aºa-zise "critici a Teoriei Ideilor" pe care Platon ar fi fãcut-o în dialogul Parmenide. Ea a devenit o eroare atît de frecventã încît -pentru unii - tinde sã ia forma unui adevãr indiscutabil (2). 

            Al doilea risc constã în sugerarea unei anume chei de lecturã, ce aparþine în exclusivitate autorului feluritelor împãrþiri, ºi nu lui Platon.

            Al treilea ºi cel mai însemnat risc constã în însãºi distrugerea unitãþii de gîndire a unei opere, prin ulterioarele ei împãrþiri care nu au cum sã obþinã acordul unui autor plecat de mult din lumea celor vii. De altfel, nu este dificil de imaginat cã orice adãugire apãrutã cu ocazia editãrii duce implicit la devalorizarea gîndirii autorului astfel editat.

            Ceea ce însã ar trebui sã dea de gîndit este faptul cã diversele propuneri de împãrþire -dupã problemele presupus tratate- nu ajutã înþelegerea niciunui text filosofic.

            Din contrã, prin prejudecãþile pe care le creazã, feluritele propuneri de împãrþire perturbã accesul la înþelegerea scrierilor filosofice de mare prestigiu. Pe lîngã dovada pe care o oferã în ce priveºte neputinþa de receptare a unei opere filosofice în întregul ei. Lucru nu tocmai lãudabil.

            În cazul celor gîndite de Nae Ionescu, subtilitatea ºi profunzimea cu care trateazã problema metafizicii într-un mod cu totul original, dar mai ales deplina coerenþã ºi organica înlãnþuire a viziunii metafizice pe care Nae Ionescu o înfãþiºeazã la ultimul sãu curs de metafizicã se poate decela numai fãcînd cu totul abstracþie de titulatura propusã pentru fiecare curs ºi, desigur, de subdiviziunile "dupã probleme", prin care dl. Marin Diaconu, îngrijitorul textului prelegerilor, a þinut sã împartã fiecare curs.

            Dupã propria-i mãrturisire, împãrþind textele cursurilor lui Nae Ionescu, dl Marin Diaconu s-a dorit un continuator al tînãrului Dumitru Cristian Amzãr. Într-adevãr, în prima ediþie (litografiatã) a cursurilor pe care le-a îngrijit, tînãrul Amzãr a propus ºi el "planuri de lecþie" pentru fiecare din prelegerile lui Nae Ionescu.

            Primul curs tipãrit în 1941 (Nae Ionescu, Istoria logicei. 1929-1930) cuprinde titlurile ºi subdiviziunile propuse de Amzãr, cu specificarea cã schimbarea lor prin altele (puse de alþi foºti studenþi de-ai lui Nae Ionescu) nu se justificã, editorul cursului litografiat oferind aceeaºi garanþie pe care "ar fi oferit-o o nouã împãrþire a celor care au revizuit textul".

            Lucrurile se înfãþiºeazã însã diferit imediat dupã tipãrirea acestui prim volum al operelor filosofice ale lui Nae Ionescu. La urmãtoarele douã volume publicate în 1942 ºi în 1943, aºadar pe cînd cãpãtaserã o mai mare familiaritate cu gîndirea lui Nae Ionescu, editorii (Mircea Vulcãnescu, Constantin Floru ºi Constantin Noica) nu numai cã nu ºi-au  mai pus problema unei noi împãrþiri, dar chiar s-au decis sã renunþe la orice subdivizare, pãstrînd numai titlurile date de Amzãr fiecãrei prelegeri (3).

            Desigur, pentru cititorii care nici nu au posibilitatea, ºi nici nu-ºi propun vreun moment sã urmãreascã cele gîndite de Nae Ionescu, niºte titluri ºi subtitluri adãugate de îngrijitorul textului apar ca un adevãrat colac de salvare. Copiindu-le, ei cred cã au transmis mai departe, altor cititori (la fel de inocenþi într-ale filosofiei), reperele generale ale viziunii metafizice aparþinîndu-i lui Nae Ionescu ºi nicidecum grila de lecturã a îngrijitorului ediþiei. Este tocmai ce am constatat la rãsfoirea unei cãrþi publicate în primãvara anului 2000 la Editura Anastasia (4).

            În nota privitoare la ediþia apãrutã în 1997 a cursului de logicã predat de Nae Ionescu în 1926-1927, dl Marin Diaconu consemna cu o teribilã candoare cum cititorii, parcurgînd din tabla de materii titlurile ºi subtitlurile (pe care el le-a gîndit ºi le-a propus pentru fiecare prelegere), ar avea libertatea sã se decidã, în cunoºtinþã de cauzã, "dacã sã citeascã sau nu cartea în întregime" (v.Nae Ionescu, Introducere în logica matematicã, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1997, p.187).

            Altfel spus, dupã ce au citit cele gîndite de dl. Marin Diaconu, cititorii sunt liberi sã aleagã dacã mai doresc sau nu mai doresc sã citeascã ºi cele gîndite de Nae Ionescu.

            E drept cã Nae Ionescu, la cursul din 18 februarie 1927, spusese cã uneori cititorii se pot opri la consultarea tablei de materii a unei cãrþi. De altfel, aceasta este ºi una dintre regulile de citire rapidã, fiind pasul imediat urmãtor dupã citirea autorului ºi a titlului unei cãrþi.

            Dar condiþia de bazã a unei astfel de succinte luãri de contact este, fãrã nici o îndoialã, ca autorul cãrþii sã fie ºi autorul tablei de materii. Tocmai ce a pierdut din vedere dl Marin Diaconu. 

            Cînd Nae Ionescu spusese cã o carte nu poate sã fie bunã dacã tabla ei de materii "nu este logic ºi sistematic lucratã", el avea perfectã dreptate. Cãci numai în tabloul sinoptic pe care un autor (ºi nu altcineva!) îl oferã lucrãrii sale (printr-o tablã de materii judicios alcãtuitã) se vede mãsura în care autorul a fost capabil sã domine subiectul tratat, sã dezvolte într-o deplinã coerenþã tema sugeratã prin titlul cãrþii sale. 

            În cazul volumelor ce cuprind cursurile þinute de Nae Ionescu, impresia (bunã sau rea), pe care tabla de materii i-o sugereazã la o primã lecturã oricãrui cititor, este exact lucrul de care cititorul ar trebui sã  facã abstracþie. Fireºte, numai dacã vrea sã cunoascã gîndirea filosoficã a lui Nae Ionescu.

            Înainte de a ne apropia propriu-zis de viziunea metafizicã  prezentatã de Nae Ionescu la ultimul sãu curs de metafizicã (1936-1937), sã vedem în ce fel apare ea în înfãþiºarea pe care i-a dat-o îngrijitorul textului, dl Marin Diaconu.

            Devansînd puþin lucrurile, se poate spune cã metafizica naeionescianã, prin feluritele titluri de curs ºi subdiviziuni, este cumva adusã la forma sub care a vãzut-o (cînd ajungea pe la cursuri) studenta Jeni Acterian. Anume, lipsitã de coerenþã, ori de-a dreptul nebuloasã. Ceea ce nu înseamnã cã aºa  ºi este viziunea metafizicã prezentatã de Nae Ionescu. Fiindcã, dupã cum am menþionat ceva mai înainte, se poate foarte lesne face abstracþie de aceste adãugiri, pe care în linii mari le vom reda în cele ce urmeazã.

            Dupã o introducere despre care nu ºtim decît cã ar fi "introducere" (prima prelegere) aflãm cã întîi ar fi fost tratatã problema "existenþei" (a II-a prelegere), apoi problema "fiinþei" (prelegerea a III-a), pe urmã despre "fiinþã ºi eu" (prelegerea a IV-a), ce ºi-ar afla continuarea în problematica "eului în faþa existenþei" (tratatã în cea de-a V-a prelegere).

            Într-o notã, îngrijitorul textului citeazã pãrerea studentei Jeni Acterian dupã care Nae Ionescu ar confunda fiinþa cu existenþa, ceea ce dovedeºte cît de puþin se strãduise ea sã înþeleagã cursul lui Nae Ionescu, în care diferenþa dintre fiinþã ºi existenþã a apãrut cu toatã limpezimea.

            Fãcînd o micã parantezã, credem cã dacã ar fi testaþi toþi profesorii de filosofie, de la toate Universitãþile din þarã, nici unul (chiar ºi dupã citirea "Tratatului de metafizicã") nu ar ºti sã spunã în ce constã diferenþa, de ce în unele scrieri filosofice de autori strãini corect este de pus "fiinþa", într-altele "existenþa", unde-i locul uneia ºi unde al celeilalte, dacã sunt diferite, ce le face sã fie aºa, de ce cînd este vorba de Aristotel este impropriu termenul de "fiinþã" ºi adecvat termenul de "existenþã", ceea ce este valabil ºi  pentru comentatorii scrierilor aristotelice.

            Foarte elocvente în acest sens sunt douã traduceri ale aceleiaºi scrieri thomiste, apãrute la distanþã de trei ani una de cealaltã. Prima, Despre fiinþã ºi esenþã, publicatã în 1995 la Editura Paideia, aºa cum am arãtat în cartea noastrã DESPRE EXISTENÞÃ, FIINÞÃ ªI ESENÞÃ (Ed. Mirisa, 1996), reprezintã o nefericitã variantã de traducere în româneºte a lucrãrii De ente et essentia. Ea îi aparþine d-lui Dan Negrescu. Cealaltã variantã, aparþinîndu-i d-lui Eugen Munteanu, la care însuºi titlul (Despre fiind ºi esenþã) avertizeazã cititorul asupra nivelului coborît al traducerii (cauzat tot de imposibilitatea traducãtorului de a urmãrii gîndirea thomistã), a fost publicatã în 1998 la Editura Polirom din Iaºi.

            Dar sã revenim la "Tratatul de metafizicã". Abia dupã cinci prelegeri, dacã ar fi sã ne luãm dupã titlurile propuse de dl. Marin Diaconu, Nae Ionescu ar ajunge la "obiectul metafizicii" (prelegerea a VI-a). Imediat dupã aceea ar fi abordat unele probleme legate de "trãirea existenþei prin misticã, religie ºi metafizicã".

             Dupã "trãirea existenþei...", în cursul al VIII-lea (spre a o încurca ºi mai mult pe studenta lui care-i punea note în jurnalul ei personal), Nae Ionescu ar fi tratat despre "fiinþã ºi trãire", în al IX-lea despre "determinaþiile fiinþei", pentru ca în cel de-al X-lea curs sã ajungã sã discute despre "timp ca formã a existenþei", iar în cel de-al XI-lea curs despre "modurile de manifestare ale timpului".

            Cursurile urmãtoare, la care stenogramele lispesc, dupã notele rãmase de la dl Nestor Ignat publicate în carte, ar fi fost, unul despre "spaþiu" (al XII-lea) ºi celãlalt despre "materie" (al XIII-lea). Dupã acestea, Nae Ionescu ar fi vorbit douã cursuri despre problema "libertãþii" (cursurile XIV ºi XV).

            În al XVI-lea curs el ar fi vorbit despre "cunoaºtere ca raport între om ºi existenþã", urmînd sã abordeze probleme legate de "cunoaºtere-iubire-dãruire-mîntuire" (cursul XVII). Apoi vine "metafizica suferinþei" (cursul XVIII), "raportul omului cu transcendenþa" (cursul XIX), pentru ca la cursul al XX-lea sã citim sibilinicul titlu "a fi ºi a nu fi sau fiinþa ca fiinþã, unde Nae Ionescu trateazã despre "dãinuirea dincolo de moarte".

            Cursul al XXI-lea ar trata despre "fiinþa umanã -între întuneric ºi luminã", iar la ultimul curs (al XXII-lea) Nae Ionescu ar fi ajuns sã înfãþiºeze auditoriului soluþia sa metafizicã sunînd astfel:"Prin comunitate -pe drumul cãtre Dumnezeu".           

            Într-un articol publicat în acelaºi an, Nae Ionescu observa cã existã, ºi este foarte normal sã existe, doar "feluri naþionale de a trãi cuvîntul lui Dumnezeu", nu ºi feluri "individuale". Pentru cã naþiunea defineºte pe fiecare om, ºi, mai ales, pentru cã "nimeni nu poate ieºi din determinantele istorice pentru a trãi cuvîntul lui Dumnezeu cum este în sine".

            El semnala cu acel  prilej confuzia care se face între "cuvîntul lui Dumnezeu, care e absolut" ºi "trãirea cuvîntului lui Dumnezeu de cãtre oameni, care trãire, fiind fapt istoric, nu poate fi decît relativã"  (v. Nae Ionescu, Naþionalism ºi ortodoxie, în rev. " Predania", nr. 8-9/ 1937). Încã ºi mai limpede, Nae Ionescu arãta în respectivul articol cã "a crede cã se poate trece, în veac încã, peste hotarele confesionale ºi politice, însemneazã a uita cã ºi istoria tot de Dumnezeu e fãcutã, ºi a socoti cã se poate anula realitatea formelor de viaþã, aºa cum le-a lãsat Dumnezeu" (Ibid.).

            Vom mai zãbovi puþin la titlul propus de dl Marin Diaconu pentru ultima prelegere a cursului de metafizicã din 1936-1937 ("Prin comunitate -pe drumul cãtre Dumnezeu"). Pentru cã titlul, aºa cum a fost el ales, are un marcat aspect de soluþie gãsitã de Profesor ºi oferitã studenþilor spre folosire, de ca ºi cum soluþia metafizicã de echilibrare ar fi încetat sã fie personalã, cum o declarase Nae Ionescu în repetate rînduri.

            Or, Nae Ionescu nu a oferit nimãnui spre folosire soluþia sa metafizicã, cum nici un filosof nu a putut vreodatã oferi cuiva soluþiile sale. Însãºi împrumuturile dintre filosofi, observa cu mare fineþe Nae Ionescu, se pãstreazã la nivel de vocabular, rãstãlmãcit ºi acesta.         Mircea Eliade s-a pronunþat foarte explicit în legãturã cu oferta pe care Nae Ionescu o fãcea studenþilor sãi: "serii întregi de studenþi au fost învãþaþi sistematic sã nu creadã în cãrþi, în teorii generale, în dogme" (v. Mircea Eliade, Funcþia socraticã a lui Nae Ionescu, în rev. "Pan", An I, nr. 3, 1-15 aprilie 1941).

            Dl Mihai ªora (5), care l-a avut profesor pe Nae Ionescu în anul universitar 1936-1937,   aduce precizarea (pentru unii nespus de binevenitã!) cã viziunea metafizicã a lui Nae Ionescu nu semãna cîtuºi de puþin cu o "ideologie", cu un ansamblu de idei "gata rãcite ºi combinate dupã nevoile cauzei". Ea era, aºa cum urmeazã sã arãtãm ºi noi în continuare, "faptã vie a gîndului în cãutare de expresie".

            Aceleaºi impresii despre cele gîndite de Nae Ionescu le gãsim ºi la poetul ºi eseistul Horia Stamatu (1912-1989), care arãta lãmurit cum profesorul Nae Ionescu nu îºi putea asuma rolul de "ideolog" ºi nici de "teoretician", pentru simplul motiv cã  atît teoria cît ºi ideologia constituiau pentru filosoful Nae Ionescu "primejdii ale gîndirii, de care învãþa pe tineri cum sã se fereascã" (6).

            Spre a înþelege - fãrã prejudecãþi-, asemenea lucruri, ar mai fi de adãugat cîteva observaþii care se regãsesc la majoritarea discipolilor care au scris, în cunoºtinþã de cauzã, despre poziþia filosoficã a lui Nae Ionescu. Dar chiar fãrã a ajunge la paginile "despre" Nae Ionescu,  lucrurile se pot limpezi din cele scrise (în 1938) de însuºi Nae Ionescu în ziarul "Cuvîntul".

            Gîndind asupra lumii, metafizicianul ºi logicianul Nae Ionescu se situa pe poziþiile unei "umile supuneri în faþa realului" (v. "Cuvîntul" din 10 febr. 1938),  metoda sa fiind prin excelenþã "descriptivã".

            În plus, Nae Ionescu nu credea în "teoria omului creator de istorie".  Însãºi "ideologia", dupã Nae Ionescu, n-ar fi altceva decît "un cuvînt scornit de ideologi, (...) care au inventat teoria omului creator de istorie" (Ibid.).

            Revenind la titlul ultimei prelegeri a cursului de metafizicã din 1936-1937 ("Prin comunitate - pe drumul cãtre Dumnezeu") credem cã unii cititori s-ar mai putea gîndi cã titlul dat de dl Marin Diaconu celei de-a XXII-a prelegeri s-ar potrivi la fel de bine ºi pentru prelegerea a XVII-a, intitulatã de îngrijitorul textului "Cunoaºtere-iubire-dãruire-mîntuire". Pentru cã ºi în prelegerea a XVII-a se gãseºte (printre altele) sfera problematicã semnalatã de titlul pus ultimei prelegeri.

            Dar sã încercãm sã readucem lucrurile pe fãgaºul lor. La ultimul curs, Nae Ionescu nici nu dezvãluie soluþia de echilibrare pentru neliniºtea sa metafizicã, nici nu propune în folosul altora soluþia sa.

            Cu tot aspectul ei personal, soluþia a prins contur (sau, dacã vrem, "s-a dezvãluit") pe parcursul unui întreg an universitar, aºa cum ne putem da seama citind acum, dupã mai bine de ºase decenii, ultimele sale prelegeri pe tema metafizicii.

            În încheierea discuþiei despre "cele de dincolo", subiect ce ar constitui, în opinia lui Nae Ionescu (dar nu numai în opinia lui!), obiectul metafizicii, faimosul Profesor al Universitãþii bucureºtene a tratat despre "singularitatea, unicitatea" pe care Dumnezeu o capãtã din perspectiva celui care tinde spre împlinirea fiinþei sale, conºtient cã împlinirea sa este cu neputinþã de realizat în cazul cînd ar face abstracþie de neamul, "de pãmîntul", din care s-a ivit.

            Pusã în aceastã formã, problema "singularitãþii" lui Dumnezeu poate pãrea nouã. În fapt, ea este veche de cînd lumea. Iar Nae Ionescu era perfect conºtient de vechimea ei, dupã cum era conºtient ºi de necesitatea actualizãrii ei, în sensul vehiculat la acea vreme în cultura europeanã.

            La drept vorbind, încã de pe timpul lui Platon, pentru un filosof, (termen platonic corespunzãtor "celui ce se vrea împlinit în fiinþa sa") era exclusã "uitarea pãmîntului din care s-a ivit", ca sã folosim cuvintele lui Nae Ionescu

            Pentru Platon, asta nu echivala cu altceva decît cu respectarea legilor cetãþii, cu îndeplinirea îndatoririlor faþã de cetatea în care s-a nãscut filosoful (cel mai indicat sã propunã  noi legi), iar în cazul filosofului-metec, a îndatoririlor faþã de cetatea care-l adãposteºte (v. Platon, Politeia, 520 b-c). Fiindcã numai avînd îndatoriri precum ceilalþi, respectînd aceleaºi legi (ºi nu unele speciale pentru ei) metecii se integrau printre ceilalþi cetãþeni ai polisului grecesc în care se stabiliserã. Aceeaºi soluþie de integrare a metecilor se poate observa ºi în America, Franþa, Germania de astãzi. Mai puþin în România contemporanã, unde se preconizeazã o ciudatã cale de integrare a metecilor, pornind de la presupoziþia cã înþelegerea între ei a membrilor unei aceleaºi comunitãþi de cetãþeni, armonia societãþii pe care ei o constituie, va fi cu atît mai minunatã cu cît cetãþenii bãºtinaºi ar respecta niºte legi, iar cei cîþiva cetãþeni meteci legi diferite, primii vorbind limba þãrii, ceilalþi refuzînd s-o vorbeascã.

            Abandonînd comentariile în jurul ultimului titlu, fiindcã el îmbie ºi la alte comentarii, ne vom întoarce sã privim toate titlurile propuse de dl Marin Diaconu pentru cele douãzeci ºi douã de prelegeri. Oferã aceste titluri impresia unei gîndiri unitare? A unei originale viziuni metafizice? Nicidecum! Dacã ne-am lua dupã ele, am crede cã avem de-a face cu o perfect arbitrarã suitã de probleme expuse dupã o totalã lipsã a unui plan de gîndire.

            Mai mult, pe alocuri, titlurile de curs propuse de dl Marin Diaconu dau chiar impresia de fiºe desprinse dintr-un dicþionar, fiºe din care se poate citi, ce este cu "timpul", cu "spaþiul", cu "materia", cum este cu problema libertãþii.

            Poate oare fi pusã pe seama lui Nae Ionescu, autorul cursurilor, aceastã harababurã ieºitã dintr-o suitã de titluri care nu-i aparþin? Fãrã îndoialã cã nu!  Ce concluzie sã tragem de aici? Desigur aceea cã titlurile ºi subdiviziunile propuse de dl Marin Diaconu pentru prelegerile de metafizicã din 1936-1937 ale lui Nae Ionescu nu au ce cãuta într-alt loc decît în notiþe (7) personale, fiºe de lecturã, eventual, printr-o elaborare a lor, în oarece comentarii purtînd semnãtura d-lui Marin Diaconu (8).

            Aceste lucruri nu sunt chiar aºa de lipsite de importanþã pe cît ar pãrea ele unora înclinaþi sã ne reproºeze, -nu fãrã o oarecare dreptate -, atitudinea criticã în faþa unui eveniment de mãrimea ºi de importanþa celui pe care îl constituie însãºi publicarea cursului (9) ce a încununat îndelungata preocupare a ilustrului universitar bucureºtean cu problema metafizicii.

            Pentru cã din aceastã neinspiratã propunere de structurare a "Tratatului de metafizicã", foarte probabil la o rapidã citire a tablei de materii, un cunoscut om de litere, de altfel de mare fineþe spiritualã, a rãmas cu impresia cã viziunea metafizicã a lui Nae Ionescu (expusã la ultimul sãu curs) nu este atît de grozavã pe cît i-a mers vestea în epocã ºi pe cît credea un filosof de talia lui Mircea Vulcãnescu.

 

NOTE ªI COMENTARII MARGINALE

 

            1. Dl  Z. Ornea, de zece ani încoace tot scriind despre Nae Ionescu în rev. "România Literarã" ºi în rev. "Dilema", risipeºte orice bãnuialã cã ar pricepe ceva din gîndirea lui Nae Ionescu. De aceea nu ºtim pe cine ar putea convinge opinia sa, conform cãreia,  titlul de "Tratat de metafizicã" dat ultimului curs de metafizicã de îngijitorii ediþiei ar fi nepotrivit. Dupã dl  Z. Ornea, cursul de metafizicã þinut de Nae Ionescu în 1936-1937 ar fi fost, nici mai mult, nici mai puþin decît o simplã "introducere în filosofie".

            Cu ocazia articolului scris de dl Z. Ornea despre "Tratatul de metafizicã" în rev. România Literarã (din 8-14 martie 2000) apare însã cu mare claritate tentativa de minimalizare a valorii gîndirii lui Nae Ionescu prin titluri de genul "introducere în...".

            Or, tocmai cu titluri de acestã facturã au apãrut în 1997 la Editura Eminescu trei volume (îngrijite de Marin Diaconu ºi Dora Mezdrea) în care sunt cuprinse douã cursuri de logicã ale lui Nae Ionescu (þinute în anii 1926-1927 ºi 1927-1928) ºi cursul de istoria logicii din 1924-1925.

            2. v. Isabela Vasiliu-Scraba, MISTICA PLATONICÃ, Ed. Star-Tipp, 1999.

            3. Pentru al patrulea curs tipãrit în 1944 (Nae Ionescu, Metafizica.1929-1930) editarea s-a fãcut mai în grabã. Mircea Vulcãnescu chiar spera sã reuºeascã a tipãri ºi un al cincilea volum care sã cuprindã cursul de istoria metafizicii, þinut de Nae Ionescu în anul universitar 1930-1931. Probabil de aceea, pentru cel de-al patrulea volum s-au preluat la repezealã divizãrile dupã presupuse probleme din cursul litografiat.

            4. Dl. Rãzvan Codrescu, în vol. De la Eminescu la Petre Þuþea (Ed. Anastasia, Bucureºti, 2000), fãrã sã avertizeze cititorul cã redã grila de lecturã a d-lui Marin Diaconu, prezintã ultimul curs de metafizicã al lui Nae Ionescu (1936-1937) folosindu-se de titlurile ºi subtitlurile adãugate de dl. Marin Diaconu fiecãrei prelegeri.

            5. v. Mihai ªora, Profesorul meu, Nae Ionescu,  în vol. NAE IONESCU ÎN CONªTIINÞA CONTEMPORANILOR SÃI. Crestomaþie de G. Stãnescu, 1998, p. 367.

            6. v. Horia Stamatu, în vol. Nae Ionescu în conºtiinþa contemporanilor sãi. Crestomaþie de G. Stãnescu, 1998, p. 327.

            7. Referitor la locul pe care ar trebui sã-l ocupe notiþele personale ale celor ce îngrijesc operele unor proeminente personalitãþi ale culturii române semnalãm cititorului o practicã ce o credeam dispãrutã odatã cu comunismul.

            În notele lui Aram Frenkian la traducerea fãcutã de C. Balmuº a "Vieþilor ºi doctrinelor filosofilor" de Diogenes Laertios am putut constata ceva cu adevãrat surprinzãtor, ce nu-ºi are nici mãcar scuza unor considerente didactice, cum se întîmplã cu adãugirile de titluri ºi subtitluri la cursurile lui Nae Ionescu. 

            Dl. Bogdan Olaru, îngrijitorul celei de-a doua ediþii a "Vieþilor ºi doctrinelor filosofilor" (apãrutã la Editura Polirom din Iaºi în 1997), a considerat cã este cît se poate de firesc (ºi mai ales extrem de necesar!) sã completeze notele aparþinîndu-i eruditului Aram Frenkian, fãrã a semnala completãrile sale. Mãcar schimbînd dimensiunea literelor, pe care, editor fiind, le putea alege oricît de mari i-ar fi plãcut.

            Dl Bogdan Olaru a procedat exact în maniera activiºtilor comuniºti, care se simþeau obligaþi sã completeze tot ce le cãdea în mînã spre publicare, nefiind capabili sã sesizeze nici o diferenþã între autori ºi importanta lor persoanã. Conform principiului cã ºi ei, ca ºi autorii, sunt bipezi, º.a.m.d. Dacã vedeau totuºi vreo diferenþã, ea nu putea fi decît în dezavantajul celui ce aducea manuscrisul spre publicare.

            8. Un comentariu cu titlul "Nae Ionescu-filosof", avîndu-i ca autori pe soþii Marin ºi Florica Diaconu a fost inclus în volumul: Nae Ionescu, Opere, vol. I, Ediþie îngrijitã de Marin Diaconu ºi Dora Mezdrea, Ed. Crater, Bucureºti, 2000, p. 7-73.

            Acest amplu comentariu pe care s-au trudit sã-l scrie din iunie 1990 pînã în dec. 1999 (p. 73) s-ar fi vrut "o introducere rezumativã, pe cît posibil obiectivã, în filosofia lui Nae Ionescu" (p. 406). Dar, din prejudecãþile care i-au mînat involuntar sã foloseascã în primele douã pagini de patru ori cuvîntul "contestat", de douã ori cuvîntul "controversat" ºi o datã cuvîntul "diabolic", transpare perfecta unitate stilisticã a comentariului celor doi soþi cu tot ce s-a publicat în legãturã cu Nae Ionescu în ultimii zece ani ai perioadei comuniste. O certã solidarizare cu poziþia celor care s-au ocupat de filosof înainte de Revoluþia anti-comunistã din decembrie1989 reiese limpede chiar din încercarea soþilor Diaconu de a reactualiza modul de receptare caracteristic perioadei comuniste prin minuþioase trimiteri bibilografice numai la articolele respectivei perioade, în contrast cu lacunarele citãri bibliografice a articolelor despre filosofia lui Nae Ionescu publicate recent. Precum ºi din repetarea falsei afirmaþii cã Nae Ionescu ar fi "ignorat" istoria metafizicii (v. Ghe. Cazan, Istoria filosofiei româneºti, 1984, p.318), în jurul cãreia autorii îºi structureazã întregul studiu.

            De altfel, numeroasele originalitãþi din comentariul alcãtuit de cei doi soþi, fac însuºi titlul impropriu, cãci iatã ce scriu ei cã ar fi gîndit filosoful Nae Ionescu: "Aceastã conºtiinþã a pãcatului originar stã la baza deosebirii dintre om ºi Dumnezeu"(p. 41); "reþinem efortul lui Nae Ionescu de a cuprinde ºi a înstãpîni absolutul metafizic" (p. 35); "eul cunoscãtor nu poate deveni obiect pentru lucru ºi nici pentru obiectul ideal" (p. 28); "funcþiile practice, antropologice ale metafizicii sunt: saltul în general, în virtual" (p. 25),  prin metafizicã realizîndu-se, în opinia autorilor, "un echilibru între om-generaþie ºi întreaga realitate pe care încearcã s-o cunoascã din interior ºi s-o valorifice favorabil umanitãþii" (p.23), ori "aici  Nae Ionescu face un salt ontologic..." (p. 28), º.a.m.d.

            9. Volumul conþine, în afara cursului de metafizicã predat de Nae Ionescu în anul universitar 1936-1937 ºi notiþele cîtorva prelegeri de la cursul de Logica colectivelor.1937-1938 (v. Nae Ionescu, Tratat de metafizicã.1936-1937. Curs inedit, stenografiat ºi transcris de Dumitru Neacºu. Ediþie îngrijitã de Marin Diaconu ºi Dan Zamfirescu. Cuvînt înainte ºi  postfaþã de Dan Zamfirescu. Însemnãri inedite despre Curs ºi o Mãrturie de Nestor Ignat ºi un document inedit prezentat de Octavian Ghibu. Bucureºti, Ed. Roza Vânturilor, 1999).

<<La Cuprins