Isabela Vasiliu-Scraba

<<La prima pagina 

<<La Cuprins

RAPORTAREA La TIMP A METAFIZICII. Aparenþa polemicã

 a unei lecþii inaugurale

 

 

REZUMAT :

Lumea conceptelor ºi lumea esenþelor eterne. Latura misticã a metafizicii dupã exclusiviºtii raþiunii. Falsificarea, prin unilateralitate, a raþionalismului adevãrat. "Nu existã activitate omeneascã mai legatã de personalitate decît cea a filosofãrii". Realitatea istoricã a metafizicii ºi noiciana "limitaþie care nu limiteazã" ilustrînd miºcarea liniarã de succesiune a teoriilor din ºtiinþã. Raportarea la timp a metafizicii într-o prezentare mai puþin obiºnuitã. Teza despre "Yoga. Originile misticii indiene" a fost oare o dovadã a curentului mistic încurajat de Nae Ionescu? Resorturile care duc la adoptarea "modei" sectelor religioase. Ce a înþeles îngrijitorul cursului din "realitatea istoricã a metafizicii". Diferenþa de nivel dintre gîndirea lui Nae Ionescu ºi grila de lecturã a îngrijitorilor cursurilor sale.

 

            Folosind un termen nemþesc, "Schwärmerei", Nae Ionescu diferenþia acel vag sufletesc cultivat de filosofia literaturizantã cu exaltãrile ei anitiintelectuale ce au generat reacþia împotriva misticismului, de adevãratul misticism care,"presupune o disciplinã cel puþin tot atît de strînsã ºi de asprã ca a logicii formale"(1). În opinia sa, metafizica n-a apelat niciodatã în exclusivitate la raþiune. Încã de la cursul predat în 1928-1929, cînd a încercat sã contureze metafizica rãsãriteanã printr-o paralelã cu metafizica apuseanã, el le spusese studenþilor sãi cã posibilitãþile umane în ce priveºte cunoaºterea metafizicã ar fi una la nivel de "lume a conceptelor", cealaltã la nivel de "lume a esenþelor eterne". Aºadar în faþa omului s-ar deschide douã cãi prin care poate lua contact cu realitatea: calea cunoaºterii ºi calea trãirii. În prima variantã cunoaºterea ar tinde spre înglobarea realitãþii cunoscute într-un anumit sistem de concepte. Aceasta ar fi varianta occidentalã a spiritului metafizic, care nu poate ocoli impasul nepotrivirii dintre cunoaºterea realitãþii sensibile ºi realitatea noumenalã ce trece dincolo de domeniul cunoscutului. Sau, cum spune Nae Ionescu, într-o asemenea variantã rãmîne nerezolvatã problema adecvãrii dintre cunoaºtere ºi realitate.

            În cea de-a doua variantã nu se mai pune problema imposibilitãþii noaste de a trece din lumea conceptelor în ordinea realului (a ceea ce existã realiter), deoarece pe calea trãirii omul se situeazã de la bun început în ordinea realului. Calea trãirii nemediate înseamnã calea depãºirii de sine pe linia  trãirii existenþei care depãºeºte subiectul metafizic, prin transformarea subiecului în însuºi obiectul de cunoscut.

            Aceastã împãrþire ar fi pusã sub semnul întrebãrii de filosofii raþionaliºti care cred cã singura posibititate de a lua contact cu realitatea ar fi calea cunoaºterii conceptuale ºi cã filosofie "sãnãtoasã" se face numai de pe poziþii raþionaliste, ºi nu de pe poziþii "mistice" (2). Filosofii raþionaliºti, spunea Nae Ionescu la cursul de istoria metafizicii din 1930-1931, "se uitã prin cãrþile despre realitate" ºi iau în considerare nu ce este acolo, ci cam ce cred ei cã ar trebui sã fie acolo (Istoria metafizicii. 1930-1931, curs litogr., p. 9). Dar chiar ºi aºa, exclusiviºtii raþiunii sunt totuºi nevoiþi sã constate cã în cele pe care le-au citit "ar mai fi ceva"(Ibid.). În opinia lor, ceea ce este în afarã de raþiune, n-ar fi decît parte bolnavã. Astfel cã, înlãturînd partea "bolnavã", filosofii raþionaliºti ajung sã postuleze cã nu existã decît raþiune. Nae Ionescu evidenþiazã cercul vicios în care se învîrt cei care au pretenþia sã defineascã normalul prin raþional ºi raþionalul prin normal.

            Cu dispoziþia glumeaþã în care el expune întreaga lecþie inauguralã a cursului de istoria metafizicii (1930-1931), Nae Ionescu, recunoaºte cã ºi el, pe cînd era tînãr, ar fi citit cãrþi de filosofie. Numai cã el le-a luat "aºa cum trebuie", respectiv aºa cum sunt ele scrise, de oameni perfect sãnãtoºi. Chiar în ipoteza cã autorii citiþi, pentru cã nu apeleazã în exclusivitate la raþiune ar fi fost bolnavi, n-am  ieºi la liman: dacã sunt bolnavi, remarcã Nae Ionescu în mod ironic, cum ar scrie ei filosofie de oameni sãnãtoºi? Iatã absurditãþile în care se încurcã exclusiviºtii raþiunii dispuºi a crede cã singurã raþiunea este partea sãnãtoasã a omului.

            Despre filosofii raþionaliºti Nae Ionescu scria într-un articol cã ei nu pot face altceva decît sã reproducã cele gîndite de alþii, întrucît pleacã de la greºita premizã cã în filosofie, ca ºi în ºtiinþã,  "o idee, dusã pînã la un punct de unul, e continuatã de al doilea; ºi aºa mai departe" (v. art. Filosofia româneascã, în vol. Nae Ionescu, Opere. VI, Ed. Crater, Bucureºti, 1999, p 377). De altfel, ºi în rãspunsurile date în 1926 la un chestionar privind filosofia contemporanã, el îi cataloga pe filosofii raþionaliºti drept simpli "meseriaºi", al cãror ideal nu trece de acela al unei cariere universitare. Ei însã rãmîn, "proºtii filosofiei" deoarece  nu ajung niciodatã sã atace o problemã "de fond, în miezul ei" ( v. Filosofia contemporanã, în vol. Neliniºtea metafizicã, Ed. Fundaþiei culturale române, Bucureºti, 1993, p. 148).

            Dupã Nae Ionescu "raþiunea îmbucãtãþeºte universul; ea desface ºi despicã totul. Numai în mintea purtãtorului de Dumnezeu (...) începe vindecarea existenþei, închiderea rãnilor lumii". Asemenea poziþie nu trebuie luatã însã ca o desconsiderare lipsitã de fineþe a raþionalismului. Pentru cã, în opinia lui Nae Ionescu, existã douã feluri de raþionalism. Un raþionalism "adevãrat, cu care misticismul a trãit întotdeauna în cea mai rodnicã pace" ºi un raþionalism de tip "cartezian",  reprezentînd "falsificare, prin unilateralitate, a celui adevãrat"(v. Sufletul mistic, în vol. Roza vînturilor, ed. II-a, anastasicã, 1990, p. 23).

            Tipologic, un astfel de "raþionalism cartezian" ºi-ar fi pus amprenta pe "lumea nouã", care a urmat Renaºterii. La cursul de metafizicã din 1928-1929 el îl plasa pe însuºi Descartes, cel care a fost numit "pãrintele raþionalismului modern" pe undeva pe la mijloc, între tipul "mistic" reprezentat de Pascal, ºi tipul "raþionalist", reprezentat de Spinoza. Descartes ar fi cuprins în categoria filosofilor pentru care transmiterea cunoºtinþelor cu ajutorul raþionamentelor este "întretãiatã ºi ajutatã prin apelul la intuiþia misticã".

            Pentru lãmurirea divergenþelor legate de supradimensionarea importanþei raþiunii, în prima prelegere a cursului de istoria filosofiei din 1930-1931 Nae Ionescu a început prin a constata cã metafizica, fiind o "realitate istoricã", este legatã de timp. Dar caracteristic acestei "realitãþi istorice" pe care o constituie metafizica îi rãmîne, fãrã îndoialã, felul propriu de filosofare izvorît din structura sufleteascã a fiecãrui filosof, cãci nu existã vreo "activitate omeneascã mai legatã de personalitate decît cea a filosofãrii" (v. Nae Ionescu, Opere.VI, Ed. Crater, Bucureºti, 1999, p. 378).

            Particulara situare a metafizicii în raportul pe care ea îl are cu timpul ar putea reieºi din compararea existenþei în timp a diferitelor soluþii metafizice ºi succesiunea în decursul timpului a teoriilor ºtiinþifice. Încã din 1911, pentru Nae Ionescu, "spiritul ºtiinþific" ºi "spiritul metafizic" se conturau a fi douã tipuri fundamentale de viaþã spiritualã, într-o epocã în care filosofia îi pãrea a "se întoarce spre metafizicã" (3).

            La cursul de metafizicã din 1930-1931, prin  comparaþia dintre ºtiinþã ºi metafizicã el þinea sã evidenþieze specificitatea metafizicii, marea deosebire existentã între  "realitatea istoricã " a teoriilor ºtiinþifice ºi  "realitatea istoricã " a soluþiilor metafizice. Constantin Noica, fostul discipol al lui Nae Ionescu, va vorbi peste ani despre "limitaþia care nu limiteazã" gîndindu-se, ca ºi Profesorul sãu, la felul cum se succed teoriile în ºtiinþã. ªi unul ºi celãlat vor vorbi de mecanica cuanticã, de faptul cã teoria cea avansatã a mecanicii cuantice nu neagã vechea teorie a mecanicii newtoniene, ci o înglobeazã.

            Spre deosebire de gîndirea ºtiinþificã, care poate fi încadratã într-o miºcare liniarã de succesiune, gîndirea filosoficã se refuzã unei astfel de încadrãri. În istoria metafizicii, "fiecare moment reprezintã un absolut", subliniazã Nae Ionescu. Deplina varietate a sistemelor filosofice face posibilã, pe de-o parte, totala separare a soluþiilor metafizice unele de altele, ºi, pe de altã parte, existenþa interconectãrilor, a punctelor comune în sisteme filosofice apãrute în timpuri diferite ºi în zone geografice diferite. Aceasta pentru cã felul cum fiecare filosof s-a raportat la realitatea vie ce-i stã în faþã nu este condiþionat doar de plãmada lui spiritualã.

            Formula de echilibru, obþinutã fie prin înglobarea realitãþii externe, ca un fel de plasare a realitãþii în om, fie prin plasarea omului în cuprinsul realitãþii  este, dupã Nae Ionescu, o formulã de împãcare la care ajunge omul viu, care îºi trãieºte neliniºtea sa metafizicã în anumite condiþii istorice, de timp ºi de spaþiu. Diferenþa ivitã prin coloratura  timpului ºi spaþiului pe care o primesc soluþiile metafizice ar face posibilã schimbarea "modelor" în filosofie. Lecþia sa inauguralã a cursului de metafizicã þinut în anul universitar 1930-1931, dupã Dumitru Cristian Amzãr, îngrijitorul cursului litografiat, ar fi fost chiar despre "moda în filosofie", cum se poate citi în titlul stabilit de Amzãr ºi în rezumatul pe care el îl face acestei simpatice prelegeri.

            Dupã opinia noastrã, în aceastã lecþie de deschidere, Nae Ionescu nu trateazã în exclusivitate despre "moda în filosofie". Mai mult, referirea la "moda în filosofie", ne pare a fi doar tangenþialã, chiar dacã, mai mult în glumã, ea apare ºi la începutul ºi la sfîrºitul primei prelegeri. La fel de puþin semnificativã ca ºi "moda în filosofie" credem cã este însãºi aparenta frivolitate a primei lecþii, fiindcã dincolo de cele pe care unii le-au crezut întruchiparea superficialitãþii, Nae Ionescu spunea lucruri grave ºi de cel mai mare interes, cum ar fi, în cazul de faþã, felul în care poate fi înþeleasã raportarea la timp a metafizicii, în pofida caracterului absolut al fiecãrei soluþii metafizice.

            Într-adevãr, subiectul primei prelegeri, subiect tratat de faimosul profesor al Universitãþii bucureºtene cu o desãvîrºitã dezinvolturã ºi la modul cel mai  non-conformist cu putinþã, dovedind totala sa lipsã de prejudecãþi didactice, nu este altul decît "realitatea istoricã a metafizicii". Iatã, în acest sens, ºi precizãrile lui Nae Ionescu de la începutul celei de-a doua lecþii: "Vã veþi fi închipuit, cei care aþi asistat la prima noastrã convorbire, cã eu am fãcut o prelegere cu intenþiuni polemice. Trebuie sã vã mãrturisesc cã nu. Forma poate sã fi fost polemicã, dar, în fond, eu vreau sã spun ce am eu de spus (...) Aºadar, polemicã numai ca formã, eu am þinut sã constat un fapt, anume cã, principial, pot exista o seamã de filosofii, ºi cã ele chiar existã. De altfel acesta este faptul fundamental pe care se sprijinã, în genere, posibilitatea unei istorii a filosofiei" (v. Nae Ionescu, ISTORIA METAFIZICII. 1930-1931, curs litogr. p. 24).

            Aparenþa polemicã fusese conferitã de aluziile transparente fãcute de Nae Ionescu la adresa atacului împotriva sa pornit din tabãra filosofilor raþionaliºti, sau la teza de doctorat despre Yoga pe care urma sã o susþinã Mircea Eliade întors din India, tezã despre care o glumã din epocã spunea cã a "hindus" în eroare comisia care i-a acordat doctoratul.

            Independent de aparenþa ei glumeaþã, ori polemicã, prima prelegere a cursului de metafizicã din 1930-1931 nu poate fi, în nici un caz, redusã la subiectul tangenþial al "modei în filosofie", ºi acela rãu înþeles. Cu atît mai mult cu cît "moda", ca fenomen social, nu înseamnã numai o schimbare, o raportare la timp, ci ea presupune ºi "imitaþia", care în domeniul modei vestimentare se regãseºte cu prisosinþã, dar în domeniul adevãratei filosofii lipseºte cu desãvîrºire.

            De pildã, moda "Aristotel", nu presupune imitarea celor gîndite de Aristotel. Pe de-o parte, pentru cã multe gînduri ale lui Aristotel nu au intrat în zona preocupãrilor celor care l-au comentat (v. Nae Ionescu, ISTORIA METAFIZICII, 1930-1931, curs litogr. p. 32-34). Iar pe de altã parte, pentru cã aceastã "modã", -destul de durabilã în istoria spiritualitãþii europene-, nu a presupus decît lectura lui Aristotel, din care fiecare a înþeles ce a putut el sã înþeleagã (ºi nu ceea ce a gîndit într-adevãr Aristotel), lecturã, cu urmãri din cele mai diferite la filosofii arabi, la Sfîntul Thomas din Aquino, sau la neo-tomiºtii din secolul XX.

            Aºadar, însãºi formularea lui Nae Ionescu privind "moda în filosofie" trebuie înþeleasã cu toatã precauþia, ºi, mai ales, în acele determinãri pe care i le atribuia filosoful, pentru a se evita eroarea curentã de a raporta la domeniul filosofiei, cele care nu þin de acest domeniu. .

            Desigur, se pot isca niºte voci care sã invoce presupoziþia dupã care Nae Ionescu ar fi vãzut atît titlurile cît ºi rezumatele fiecãrei prelegeri, neavînd nimic de obiectat la felul cum fostul sãu student i-a editat cursul þinut în anul universitar 1930-1931.  Aceastã presupoziþie  este falsã. Deoarece Nae Ionescu era complet dezinteresat faþã de <<nemurirea>> gîndirii sale. În vremea cînd se apucase a-i îngriji Profesorului stenogramele de la cursuri, D. C. Amzãr l-a întrebat pe  Nae Ionescu "dacã vrea sã vadã prelegerile" dupã ce le va fi pus la punct. "Mi-a rãspuns cã nu este nevoie", consemneazã D. C. Amzãr (v. Nae Ionescu. Cum l-am cunoscut, în vol NAE IONESCU ÎN CONªTIINÞA CONTEMPORANILOR SÃI, Criterion Publishing, 1998, p 32).

            De altfel, tocmai în prima prelegere a cursului de istoria metafizicii, Nae Ionescu gãsise un moment propice pentru a le spune tinerilor care-l ascultau cã "respectul în faþa cãrþii scrise este un semn de analfabetism, în vreme ce lipsa de respect în faþa unei cãrþi bine scrise, este un semn de imbecilitate" (v. Nae Ionescu, ISTORIA METAFIZICEI, 1930-1931, curs litogr., publicat sub îngrijirea lui D. C. Amzãr, p. 10).

            Pornind de la "realitatea istoricã" a metafizicii, Nae Ionescu semnaleazã schimbarea "modelor" în filosofie, luînd ca exemplu impactul pe care spiritualitatea orientalã l-a avut, încã de la începutul secolului XX în cultura occidentalã. Pe linia acestei "mode", "curentul orientalizant" din cultura românã era ºi el perfect vizibil, aºa cã aluzia la viitorul sãu asistent, era transparentã.

            Mircea Eliade, care urma sã devinã o autoritate de anvergurã mondialã în domeniul istoriei religiilor, ºi care, asemenea lui Blaga, urma sã fie cu grijã torpilat ca nu cumva sã primeascã premiul Nobel (4), în acea vreme, deºi reprezentant al <<noii generaþii>>, era deja autorul a numeroase ºi temeinice studii despre filosofia indianã, publicate prin reviste.           

            Referindu-se la curentul <<orientalizant>> din România, pe care C-tin Rãdulescu-Motru þinuse sã-l califice drept <<mistic ºi obscurantist>>, Nae Ionescu constatase cã asemenea <<curent>>, -dupã Rãdulescu-Motru, <<adãpostit>> în Universitatea bucureºteanã-, nu ar fi chiar aºa de neobiºnuit, fiindcã se înscrie în spiritul vremii, fiind o <<modã>> europeanã. Într-altfel  puse lucrurile, Nae Ionescu nu spusese (aluziv, desigur) decît cã Mircea Eliade, cu teza sa despre Yoga pe care o pregãtea pentru doctoratul în filosofie, nu fãcea alceva decît sã þinã pasul cu vremea în care trãia.

            Afirmînd cã metafizica este o <<realitate istoricã>> ºi ca atare legatã de timp, Nae Ionescu ajunge, prin urmare, la schimbarea "modelor" în filosofie. Schimbãrile acestea nu se fac oricum, observã el, ci dupã niºte resorturi caracteristice fenomenelor sociale, fiindcã orice <<modã>>, chiar ºi moda în filosofie, se înscrie în cadrul fenomenelor sociale naturale.

            Ceea ce ar fi trebuit sã fie reþinut din cele spuse de Nae Ionescu în legãturã cu <<moda>>, este afirmaþia sa dupã care, un filosof este interesat "nu de moda în sine", ci de cu totul altceva, anume de "resorturile care fac sã se adopte o anumitã modã".  Tocmai ce a trecut cu vederea Dumitru Cristian Amzãr, îngrijitorul ediþiei, cînd s-a strãduit sã rezume spusele lui Nae Ionescu la curs.

            Într-unul dintre articolele sale publicate în "Cuvîntul", în 1926, chiar Nae Ionescu folosise perspectiva evidenþierii <<resorturilor>> ce fac sã se adopte, la un moment dat, o anume modã. El analizase problema sectelor religioase din perspectiva <<resorturilor>> care au fãcut sã se adopte "moda sectelor".

            El observase atunci, cu mare fineþe de spirit, cã formula modernã a statului se dovedeºte a fi deficientã ºi datoritã ofensivei dizolvante a sectelor religioase care pot fi încadrate în tipologia <<filosofiei protestantismului>>, sau, cum spune Nae Ionescu, a <<sectelor protestantizante>>. Fiindcã, în fond, aceste secte religioase sunt <<înrudite>> cu statul modern scientist, democratic ºi egalitar, vorbind aceeaºi limbã, fiind <<fraþi buni>> (v. Nae Ionescu, ROZA VÂNTURIOLOR, 1990, p. 6). 

            Aºadar, <<moda>>, ca <<moment istoric>>, fusese doar tangenþial vizatã de Nae Ionescu în prima sa prelegere a cursului de metafizicã din 1930-1931, moda în sine ne fiind interesantã decît în mãsura în care un filosof poate pune în evidenþã resorturile ei.

Preocuparea lui principalã, cum am menþionat deja, nu este în prima prelegere a cursului de metafizicã "realitatea istoricã a modei", ci "realitatea istoricã" pe care o constituie însãºi metafizica. Or, ea este o realitate istoricã atît de aparte, încît raportarea la timp a metafizicii nu pare a fi din cale afarã de simplã.

            În primul rînd datoritã caracterului absolut al fiecãrei soluþii metafizice, ºi pentru cã  însãºi metafizica este o activitate în care amprenta personalitãþii filosofului predominã coloritul temporal ºi spaþial al soluþiei pe care el o propune.

            În al doilea rînd, pentru cã, în ciuda caracterului absolut ºi a amprentei personalitãþii cãreia îi aparþine, orice soluþie metafizicã este influenþatã de epoca ºi de zona geograficã în care a apãrut.

            În al treilea rînd, pentru cã orice soluþie metafizicã se înscrie fatalmente într-o anume formã de viaþã spiritualã a omenirii, care, atunci cînd este autenticã, nu suferã influenþele altor forme de viaþã spiritualã.

            În al patrulea rînd, pentru cã în filosofie <<totul trebuie început de la capãt>>, fiindcã trecerea timpului nu a atras dupã sine formarea unui patrimoniu de bunuri pe deplin cîºtigate, cum se întîmplã în ºtiinþã.

            În al cincilea rînd, pentru cã însuºi instrumentul de comunicare a unei soluþii metafizice face ca între filosofi sã circule impresii subiective, ºi nu obiective, despre ce a scris sau ce a gîndit un alt filosof, indiferent de epoca în care respectivii filosofi au trãit, sau trãiesc.

            În al ºaselea rînd, pentru cã, dincolo de gîndirea discursivã ce apeleazã la raþiune, în orice soluþie metafizicã se poate decela ºi prezenþa gîndirii intuitive, rod al unui contact nemijlocit cu ultimele principii ale realitãþii.

            În al ºaptelea rînd, pentru cã metafizica, fiind o formulã de împãcare la care ajunge <<omul viu>>, ea reflectã întrucîtva spiritul vremii, filosoful neputîndu-se sustrage spiritului vremii sale decît cu riscul de a fi <<demodat>>, de a se situa în afara intereselor teoretice ale epocii în care trãieºte.

            Dar raportarea la timp a metafizicii, în nici un caz, nu poate fi fãcutã printr-o superficialã invocare a <<modei în filosofie>>, modã care, datoritã zonei în care se manifestã, posedã niºte determinaþii atît de particulare, încît nu seamãnã cu nici o altã <<modã>>.

            Desigur, mai mult decît ideea de <<progres>>, în care Nae Ionescu nu credea cîtuºi de puþin, sau aceea de schimbare a <<modelor>> în filosofie odatã cu trecerea timpului, în îndemnul din final ca studenþii sã-l <<depãºeascã>>, se poate ghici îndemnul ca ei sã gîndeascã pe cont propriu.

            Acum, dupã ce am vãzut care a fost subiectul în jurul cãruia s-a desfãºurat originala gîndire a lui Nae Ionescu la prima lecþie þinutã în 1930, sã vedem cam ce a reþinut îngrijitorul cursului litografiat din cele expuse de Nae Ionescu, ºi a trecut în rezumatul alcãtuit de el, pornind de la greºita presupunere cã prelegerea ar fi fost despre realitatea istoricã a modei: (a) "moda" fenomen social natural, care, sociologiceºte însemneazã "moment istoric"; (b) "Moda" curentului orientalizant în filosofia româneascã de azi; (c) "Momentele istorice" în istoria ºtiinþei; (d) "Momentele istorice" în istoria metafizicii; (e) Depãºirea "momentului istoric" lege inexorabilã în succesiunea generaþiilor istorice.

            Cum uºor se poate observa, nicãieri în structura primei prelegeri prezentatã de Dumitru Cristian Amzãr nu apare semnalatã problema raportãrii la timp a metafizicii, în jurul cãreia îºi structureazã Nae Ionescu gîndirea în acest curs, cum nu apare nici problema <<misticii>>, coexistînd în scrierile metafizice cu "sãnãtoasa raþiune". 

            Dupã titlu ºi dupã rezumatul corespunzãtor titlului, lecþia þinutã de Nae Ionescu dã impresia unei scandaloase frivolitãþi.  Asta pentru cã în spatele tonului glumeþ, Dumitru Cristian Amzãr, tînãrul îngrijitor al cursului, nu a putut vedea, în primul rînd, care au fost adevãratele probleme tratate, iar în al doilea rînd, seriozitatea ºi disciplina de gîndire cu care, în fond, ele fuseserã tratate.

            Ce concluzie sã tragem de aici? Aºa cum am mai avut ocazia sã constatãm, singura concluzie, care se impune cumva de la sine, ne duce cãtre reafirmarea unor lucruri consemnate ºi cu alte prilejuri (5). Anume cã titlurile cursurilor ºi rezumarea celor gîndite de Nae Ionescu la cursurile sale (prin subtitlurile fiecãrui curs) nu au ce cãuta în cãrþile în care Nae Ionescu este trecut drept autor.

            Locul lor cel mai potrivit ar fi în oarece studii, unde ar putea fi argumentatã opþiunea pentru un titlu sau altul, cum argumentatã ar putea deveni ºi orice propunere de rezumare a gîndirii lui Nae Ionescu. Din pãcate însã, la fiecare nouã editare a operei sale, Nae Ionescu este oferit publicului în exclusivitate însoþit de grila de citire a îngrijitorilor.

            Or, despre insidioasa amprentã lãsatã în acest mod de îngrijitorii operelor filosofice ale lui Nae Ionescu pe cele gîndite de Nae Ionescu, nu se poate constata decît cã este cu totul ne la locul ei, fiind, prin excelenþã, deformatoare.  Ca sã nu mai vorbim despre diferenþa de nivel dintre cele conþinute de cursurile lui Nae Ionescu, ºi modestele, mult prea modestele, prezentãri ale gîndirii lui Nae Ionescu fãcute prin asemenea grile de lecturã.

 

            NOTE

 

            1. v. Nae Ionescu, Filosofia contemporanã, în volumul Neliniºtea metafizicã, Ed. Fundaþiei Culturale Române, Bucureºti, 1993, p. 147.

            2. Mircea Vulcãnescu menþioneazã polemica ivitã între "filosofii raþionaliºti" ºi Nae Ionescu într-un articol publicat în ziarul  "Epoca " din 30 ian.1931, intitulat  "Gîndirea filosoficã a lui Nae Ionescu ". Dupã trecerea în revistã a operei filosofice a lui Nae Ionescu, el subliniazã  "activitatea prodigioasã de cercetare autenticã, îndreptatã asupra tuturor problemelor filosofice moderne ", pentru a scrie în concluzie cã  "aceastã filosofie reprezintã în cultura româneascã o poziþie originalã, care concentreazã fascicular toate interesele teoretice ale epocii noastre".

            3. v. Nae Ionescu, Opere. VI, volum îngrijit de Marin Diaconu ºi Dora Mezdrea, Editura Crater, Bucureºti, 1999, p.63.

            4. Iatã ce aflãm de la Ion Raþiu despre subiectul <<premiului Nobel>> care, dacã ar fi fost vreodatã dat dupã criteriul valorii operei ºi nu dupã alte criterii, ar fi ajuns sã fie deþinut ºi de Blaga, ºi de Mircea Eliade: "Ultima datã Constantin Noica m-a vizitat în apartamentul meu din Paris. Ne-am dus împreunã la Mircea Eliade. Cu Eliade aveam legãturi cordiale încã din vara anului 1940, cînd eram amîndoi la Legaþia din Londra. Era prãbuºit, sãracul. A vrut sã-mi vorbeascã. Noica a înþeles. ªi-a gãsit o scuzã ºi a plecat. "N-o sã-mi dea premiul Nobel pentru literaturã. ªtiu cine se opune", mi-a spus Eliade, înþelept, împãcat, dar întristat. Avea mîinile bandajate cãci suferea, grav, de arterosclerozã." (v.Ion Raþiu, CINE MÃ CUNOAªTE ÎN ÞARÃ AªA CUM SUNT?..., Ed. Progresul Românesc, 1991, p.95-96).

            5. v. Isabela Vasiliu-Scraba, SURPRIZA ULTIMULUI CURS DE METAFIZICÃ AL LUI NAE IONESCU, în rev. "Viaþa Româneascã", nr. 12/ 1999, p. 136-139.  Semnalãm cititorilur acestui articol din rev."Viaþa Româneascã" o regretabilã eroare pe care am fãcut-o atunci cînd i-am atribuit ºi d-lui Dan Zamfirescu paternitatea titlurilor ºi subtitlurilor fiecãrei prelegeri a ultimului curs de metafizicã (1936-1937).

            Referirea noastrã la "cei doi îngrijitori" care, împreunã, ar fi fãcut nepotrivite adãugiri la textul lui Nae Ionescu este greºitã, întrucît adãugirile de titluri ºi subtitluri aparþin în exclusivitate d-lui Marin Diaconu. Aceastã informaþie este consemnatã chiar în volum, la p. 14 în "Nota Editurii", notã pe care, printr-o gravã scãpare, nu am citit-o cu atenþia cuvenitã.

<<La Cuprins