ORIGINALUL DEMERS AL GÎNDIRII

Isabela Vasiliu-Scraba

Originalul demers al gîndirii lui Nae Ionescu la cursurile de "istorie" a logicii sau de "istorie" a metafizicii.

"Nae Ionescu nu te povãþuia decît pentru a te constrînge sã înþelegi cã pentru labirintul reflexiv nu existã un fir al Ariadnei. Trebuie sã rãzbaþi de unul singur, singur cu tine ºi cu fiinþa ta, tot atît de necunoscutã þie ca ºi celor din jurul tãu"

N. Steinhardt

REZUMAT:

O operã filosoficã a cãrui autor nu ºi-a fãcut niciodatã o problemã din publicarea ei. Istoria logicii ca pseudo-activitate filosoficã ºi ca dramã spiritualã a cugetului omenesc. Istoria metafizicii într-o multiplã abordare. "Fiecare este singur în faþa realitãþii". Nae Ionescu a adus un ton nou în Universitate. Efervescenþa spiritualã în perioada de debut a tînãrului Cioran. În ce fel trebuie studiatã istoria logicii ºi istoria filosofiei

Iniþiatorul tipãririi operei rãmase de la Nae Ionescu a fost Octav Onicescu, întrucît autorul "nu-ºi fãcuse niciodatã o problemã din publicarea ei"(1). S-a început cu Istoria logicii.1929-1930, iar în Introducerea scrisã de editori este pentru prima datã înfãþiºatã toatã bogãþia unei opere filosofice constituitã în aproape douã decenii. Foarte probabil ea a fost întocmitã de Mircea Vulcãnescu.

Încã din 1931-1932, cînd colegii lui Nae Ionescu de la Universitate ºi-au înteþit atacurile lor împotriva non-conformistului filosof înconjurat de o "admiraþie aproape freneticã", în primul rînd de studenþi, dar nu numai de ei(2), Mircea Vulcãnescu a alcãtuit memoriul Activitatea culturalã universitarã ºi extrauniversitarã, în anii 1920-1931, a conferenþiarului universitar Nae Ionescu(3). Însãºi tipãrirea cursurilor lui Nae Ionescu la care se angajase dupã moartea Profesorului era pentru el o "dovadã (...) împotriva tãgãduitorilor" acestei activitãþi.

În primul volum de opere tipãrit, despre gîndirea filosoficã a lui Nae Ionescu scrisese Vasile Bãncilã. Editorii volumului, în introducerea lor, s-au oprit numai la modul particular în care Nae Ionescu înþelegea sã predea istoria logicii. Ei constataserã cã Nae Ionescu "n-a rezumat nici unul din sistemele de logicã ale vreunuia din filosofii de care s-a ocupat"(Ibid.), deoarece nu era interesat de "istorie" ca rezumare a gîndirii altora ºi ca simplã adunare de material, acestea fiind pentru fostul lor Profesor "pseudoactivitãþi filosofice"(Ibid.). Nae Ionescu a preferat sã regîndeascã istoria logicii, urmãrind, pentru respectivul domeniu, inþelegerea formelor pe care le-a îmbrãcat spiritualitatea omeneascã de-a lungul timpului. Sau, cum consemneazã ei, urmãrind "drama spiritualã pe care o constituie încercarea cugetului omenesc de a formula ceea ce ºtie ºi ispitele care o pîndesc: pierderea în abstracþie sau rãtãcirea în concret"(Ibid.). Dacã ar fi apucat sã scrie o introducere ºi pentru cursul de Istoria metafizicii, -care în 1944 era gata pentru tipar, dar nu a mai apãrut-, ei poate ar fi semnalat în treacãt cîteva din observaþiile pe care deja le fãcuserã în marginea Istoriei logicii.

Într-adevãr, în anul universitar 1930-1931 Nae Ionescu nu a fãcut propriu-zis istoria metafizicii. El a înfãþiºat metafizica printr-o multiplã abordare. Din ea nu a lipsit raportarea metafizicii la celãlalt tip fundamental de viaþã spiritualã, care este tipul ºtiinþific. Dar nici perspectiva pe care i-o oferea filosofia culturii. Printr-o asemenea perspectivã, Nae Ionescu, desigur, nu s-a ocupat în principal de culturã, ci de probleme de metafizicã prin intermediul filosofiei culturii, punînd în evidenþã corelaþia dintre formele de sine stãtãtoare ale culturii ºi principiul lor metafizic generator.

Ca ºi la cursul de Istoria logicii din 1929-1930, cu felul sãu propriu de a înþelege "istoria", filosoful va urmãri diversele formule de viaþã spiritualã ale omenirii în manifestarea lor proprie, pornind de la premiza cã nu existã o dezvoltare a culturilor unele din altele, cã între culturi pot exista cel mult împrumuturi, care rãmîn împrumuturi, pentru cã nu rodesc. Aºadar, el trateazã istoria metafizicii dintr-o perspectivã "istoricã" în care timpul nu are nici o importanþã.

Titlul de "Istoria metafizicii", sau titlul pe care-l gãsim la Mircea Vulcãnescu, "Istoria metafizicii rãsãritene" (4), nu trebuie sã inducã cititorul în eroare, pentru cã, deja din cele arãtate mai înainte, se poate vedea cã istoria metafizicii pe care o prezintã Nae Ionescu nu seamãnã cîtuºi de puþin cu alte istorii ale metafizicii. Prelegerile sale nu au nici un moment aspectul dezolant al prezentãrii unui muzeu de sisteme metafizice, toate decedate ºi înregistrate cu grijã în obiºnuitele manuale de "istorie a filosofiei", de folosit, asemenea dicþionarelor, întru "informare", sau, mai degrabã, întru "deformarea" cititorului. Greºita pãrere vehiculatã în vremurile noastre cu mult sîrg de dl Adrian Marino, dupã care dicþionarele ar fi "operele fundamentale ale unei culturi"(5), greºitã, în mãsura în care, folosind termenul de "culturã" se are în vedere "incultura" generatã de "cultura de dicþionar", se pare cã a reuºit sã pãtrundã adînc conºtiinþa celor lipsiþi de spirit critic.

Gîndirea lui Nae Ionescu, înainte de orice, se aratã a fi fost - în toate cursurile sale (cîte ni s-au pãstrat)-, perfect structuratã, originalã ºi, mai ales, nespus de vie, uneori chiar ghiduºã. Un exemplu îl constituie însãºi prima lecþie a cursului de istoria metafizicii din 1930, cu aspectul ei pe jumãtate glumeþ, pe jumãtate polemic, dar în esenþa ei cît se poate de serioasã, prin importanþa ºi gravitatea problemelor discutate. La deschiderea cursului, în glumã, Nae Ionescu va spune studenþilor cã el, fiind un om care þine pasul cu moda, urmeazã a le prezenta "un curs de istoria metafizicii, ºi nu de metafizicã", spre a le uºura înþelegerea "legãturii dintre metafizicã ºi modã", ambele fiind dependente de timp. Cu un astfel de început, prima lecþie se va termina cu îndemnul ca studenþii sãi, la rîndul lor, sã caute sã þinã pasul cu moda(6).

Dotat prin excelenþã cu un spirit critic de mare rafinament, bazat pe o bine asimilatã culturã filosoficã, direct de la sursã, ºi nu prin intermediul dicþionarelor de filosofie(7), Nae Ionescu ºtia foarte bine cã "fiecare suntem singuri în faþa realitãþii. Avem numai un fel de instrument de înþelegere între noi, care nu este decît un instrument, pur ºi simplu, cu ajutorul cãruia circulã între noi impresiile. Dar nu circulã propriu-zis impresiile, ci ceea ce crede fiecare dintre noi despre aceste impresii" (8). În ce priveºte neînþelegerea gîndirii filosofice în general, el era ºi mai categoric, vorbind studenþilor de un fel de selecþie, prin care, dintr-un material dat, nu se reþine ceea ce este în acel material, ci doar o selecþie ce poartã amprenta celui care face respectiva selecþie. "Marsilius Ficinus (1433-1499) l-a studiat pe Platon, -spunea Profesorul-, dar dacã vã întrebaþi cît a înþeles M. Ficinus din Platon, cînd a scris cartea sa Sopra amore, veþi vedea cã n-a înþeles aproape nimic" (Istoria metafizicii. 1930-1931, curs litogr., p. 32).

Dupã cele consemnate de Mircea Eliade ºi George Racoveanu, el îºi îndemna studenþii sã meargã direct la sursã, interzicîndu-le cãrþile "despre" un filosof sau "despre" un sistem de filosofie (9). La urma urmelor, Nae Ionescu nu era genul de filosof care sã umble pe cãi bãtãtorite de alþii. Pe Emil Cioran tocmai acest lucru îl impresionase cel mai mult la profesorul sãu de metafizicã ºi de logicã. Anume cã "a adus un ton nou în Universitate (...) a fost o apariþie unicã".

Astãzi este poate mai greu sã ne dãm seama de efervescenþa spiritualã a vremurilor în care preda Nae Ionescu la Universitatea din Bucureºti. Dar este suficient sã ne gîndim la Emil Cioran, care pe cînd nici nu împlinise 20 de ani începuse a publica susþinut în revistele vremii. Iar pe cînd termina Facultatea de Filosofie ºi Litere din Bucureºti, la 21 de ani, reuºise atît de bine sã se "gãseascã" pe sine, încît de atunci ºi pînã la sfîrºitul vieþii n-a mai trebuit sã caute o altã cale cãtre sine. Aflatã în tinereþe ºi tot atunci dezvãluitã, calea lui Cioran cãtre sine poate fi intuitã din cîteva rînduri, scrise la 29 de ani: "Omul gîndeºte ca sã NU fie. Filosofia n-a fost niciodatã o soluþie. Ea-i un sistem de întrebãri, de înfundãturi"(10). În toate cãrþile scrise mai apoi de Emil Cioran se va vãdi ardoarea trãirii, voluptatea negãrii ºi imposibilitatea oricãrei soluþii metafizice, dincolo de toate înfundãturile pe care neodihnita sa luciditate le-a putut imagina(11).

Nae Ionescu nu a predat niciodatã istoria filosofiei expunînd diferitele sisteme filosofice pentru cã, înainte de toate, presupunea cã studenþii sãi au citit, sau citesc operele marilor filosofi, astfel încît ei au cultura filosoficã necesarã pentru a ajunge sã citeascã numai acei autori în care se regãsesc(12)."Studiul diverselor sisteme de filosofie este foarte interesant, - le spunea Nae Ionescu la cursul de logicã þinut în 1927-1928. Însã nu ca sã ºtiþi ce spune toatã lumea, ci ca sã vã gãsiþi pe d-voastrã înºivã".

NOTE ªI CONSIDERAÞII MARGINALE

1. v. Mircea Vulcãnescu ºi Constantin Noica, Introducere la vol. Nae Ionescu, Istoria logicii.1929-1930, ediþia I-a, 1941, ediþia a II-a, 1943, ediþia a III-a, Librãria româneascã din Paris, 1989, ediþia a IV-a, Ed. Humanitas, 1993, p. 18.

2. v. Mircea Eliade, Profesorul Nae Ionescu. 30 de ani de la moarte, cuprins în vol. Nae Ionescu în conºtiinþa contemporanilor sãi, Crestomaþie de G. Stãnescu, 1998, p.154.

3. v. Marin Diaconu, Repere bibliografice ºi spirituale. 1890-1998, la sfîrºitul volumului: Nae Ionescu, Filosofia religiei.1924-1925, Ed. Eminescu, Bucureºti, 1998, p. 196.

4. v. Mircea Vulcãnescu, Nae Ionescu, aºa cum l-am cunoscut, Ed. Humanitas, Bucureºti, 1992, p. 50.

5.v. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre Dicþionare, în volumul de eseuri intitulat: Atena lui Kefalos, Ed. Star Tipp, 1997, p. 35-43.

6. De-a dreptul amuzant apare astãzi amplul fragment din aceastã primã lecþie citat de Mircea Vulcãnescu la sfîrºitul volumului sãu despre Nae Ionescu. În primul rînd pentru cã spusele lui Nae Ionescu sunt scoase dintr-un context în care ele erau altfel luminate, dar mai ales deoarece ele sunt luate de Vulcãnescu mult mai în serios decît le luase însuºi fostul sãu Profesor, care nu-ºi pierduse nici un moment umorul: "Domnilor, sã nu vã faceþi iluzii, sã nu credeþi cã, dacã sunt de acord cu dumneavoastrã acum, suntem definitiv înþeleºi (...) acordul de astãzi între noi - care poate sã fie ºi din vecinãtatea plãcutã pe care o aveþi, ºi din cãldura de aici, ºi din lipsa de ocupaþie de afarã, ºi din puþinele preocupãri lãuntrice - acordul de astãzi este un acord factice; mîine nu va mai exista."(op. cit., p. 154-155).

7. Pãrerea d-lui Adrian Marino este greºitã nu doar în virtutea deformatoarei propagande pentru "incultura de dicþionar", ci ºi pentru cã însãºi operele care ar fi într-adevãr fundamentale, puse la grãmadã cu opere nesemnificative, sau chiar cu opere de îndoielnicã valoare, cum se întîmplã fatalmente în orice dicþionar, înceteazã a mai fi "fundamentale", în indistincþia grãmezii de titluri în care sunt cuprinse. Conform principiului de bazã al oricãrui dicþionar, un dicþionar va fi cu atît mai valoros cu cît va fi mai voluminos. Pentru dicþionarele de filosofie, situaþia este încã ºi mai jalnicã. Nu numai pentru cã sunt umplute pînã la refuz cu nume de autori care într-o foarte scurtã perioadã de vreme vor dispãrea de la sine de pe firmamentul culturii ºi pentru cã, de cele mai multe ori, lipsesc filosofi de primã mãrime. Dar în special pentru cã acei filosofi într-adevãr mari, prezentaþi în dicþionare, în fapt lipsesc, pentru cã, atunci cînd ei sunt incluºi în dicþionare, gîndirea lor este mult distorsionatã. Într-o rubricã de dicþionar, orice gîndire filosoficã nu poate fi decît distorsionatã.

8. v. Nae Ionescu, Istoria metafizicii. 1930-1931, curs litogr. p. 34.

9.v. Mircea Eliade ºi George Racoveanu, Prefaþa (la culegerea de texte Convorbiri, 1951) cuprinsã în vol. Nae Ionescu în conºtiinþa contemporanilor sãi, Crestomaþie de Gabriel Stãnescu, 1998, p. 152.

10. v. Emil Cioran, Înºelarea prin acþiune, art. publicat în rev. "Vremea" din 15 dec. 1940 ºi cuprins în volumul de publicisticã, Singurãtate ºi destin, Ed. Humanitas, Bucureºti, 1991, p. 332.

11. v. Isabela Vasiliu-Scraba, Ideile- un decor variabil în scrierile lui Cioran (Nae Ionescu ºi Emil Cioran), în volumul intitulat: În labirintul rãsfrîngerilor. Nae Ionescu prin discipolii sãi, Ed. Star Tipp, 2000.

12. Dovada lecturilor era fãcutã de studenþi chiar la examenele cu Nae Ionescu. Cãci iatã ce aflãm de la fostul sãu student, dl Mihai ªora: "Dacã (...) la întrebarea -inevitabilã în cazul sãu - cu care îºi începea totdeauna examinarea: "Dumneata, ce carte în materie ai citit?" se rãspundea: "Cursul dumneavoastrã" riposta venea fãrã întîrziere: "Fii drãguþ ºi vino dumneata la toamnã, dar nu fãrã sã fi citit ceva în problema care cu adevãrat te preocupã; în ultimã instanþã, fie ºi cu o carte de poezie!"(v. Mihai ªora, Profesorul meu, Nae Ionescu, în volumul: Nae Ionescu în conºtiinþa contemporanilor sãi. Crestomaþie de Gabriel Stãnescu, Criterion Publishing, Co., Inc., Bucureºti, 1998, p. 365)

p. 269 Cursul de Logicã (34-35) al prof. Nae Ion. a devenit un curs de filosofuie a culturii, scrie prof. P.P Panaitescu, pt. cã izbutise sã ransforme Logica -disciplina formelor de gîndire -, înr-o ºtriinþã a vieþii.

<<La Cuprins