"CÃDEREA ÎN COSMOS"(III)

Isabela Vasiliu-Scraba

"CÃDEREA ÎN COSMOS" (III) Deosebirea, cu valenþe mitice,

dintre douã atitudini în faþa vieþii.

"Biserica de rãsãrit pãstreazã neºtirbitã tradiþia creºtinismului în forma ei cea mai autenticã"

Nae Ionescu

REZUMAT:

Cartea I-a a Bibliei ºi condamnarea atitudinii active a omului. Pedepsirea omului sã fie, dupã putinþele sale, creator. Atitudinea metafizicã apuseanã avînd la bazã "pretenþia creatoare a omului" duce cãtre idealism ºi panteism. Noi valenþe interpretative ale mitului pãcatului originar. Metafizica rãsãriteanã axatã pe problema salvãrii. Pedepsirea omului prin efortul necesar spre a redobîndi trãirea contemplativã. "Iubirea care înseamnã acþiune este o falsã interpretare a iubirii ºi o falsã înþelegere a creºtinismului". O aparenþã de "viabilitate" amintind de acel Platon istoric, bine mediatizat, "pe care-l întind filologii în toate pãrþile". "Existenþa trãitã" ºi "existenþa cunoscutã".

Manifestatã sub chipul unei prejudecãþi de largã rãspîndire, existã la mulþi oameni tendinþa de a considera viaþa activã ca fiind tot ce poate fi mai de dorit. Faþã de aceastã prejudecatã, poziþia lui Nae Ionescu ar putea surprinde. Considerînd lucrurile din perspectivã metafizicã, el constatã întîi ºi-ntîi cã atitudinea activã este caracteristicã unei anume structuri spirituale, pentru ca apoi sã excludã atitudinea activã din sfera atitudinilor metafizice, axate pe problema salvãrii, argumentîndu-ºi pãrerea prin condamnarea atitudinii active "în însãºi cartea I a Bibliei" (1). Cu aceste precizãri, Nae Ionescu îºi pregãteºte terenul pentru comentarea ºi interpretarea consecinþelor pãcatului originar.

Cursul de metafizicã din anul universitar 1928-1929, la care el va înfãþiºa studenþilor Facultãþii de Litere ºi Filosofie mitul biblic, este structurat în jurul cunoaºterii contemplative, astfel cã izgonirea din Rai ºi condamnarea primilor oameni la pedeapsa de a-ºi cîºtiga pîinea cu sudoarea frunþii, în hermeneutica sa, va marca încetarea stãrii contemplative. Dar ceea ce este cu adevãrat interesant în inedita sa interpretare începe odatã cu valorizarea pe care o va face atitudinii active(sau creatoare) a omului.

Atitudinea metafizicã fundatã pe ceea ce Nae Ionescu numeºte "pretenþia creatoare a omului", ar avea la bazã confundarea lui Dumnezeu cu lumea. Sistemele prin care mîntuirea este cãutatã prin creaþie, sunt "sisteme panteiste, care identificã pe om, adicã existenþa, cu Dumnezeu" (Ibid.). Asupra acestei afirmaþii va reveni tangenþial ºi în articolul "Naþionalism ºi ortodoxie" publicat în "Predania" din 1-15 iunie 1937, cînd va consemna cã "cel puþin în unele forme ale ei, cultura nu e decît o consecinþã a cãderii lui Adam în pãcat"(2).

Mîncînd din pomul interzis, primii oameni au vrut sã fie asemenea lui Dumnezeu. ªarpele cu o astfel de promisiune o ispitise pe Eva. În interpretarea propusã de astã datã mitului miblic, Nae Ionescu evidenþiazã cã Dumnezeu i-ar fi pedepsit pe oameni prin "ceea ce voiau ei sã fie, dar ceea ce nu puteau ei sã fie. Cãci ce înseamnã a fi Dumnezeu? Înseamnã a crea; iar pedeapsa oamenilor a fost ca sã creeze" (Curs de metafizicã. 1928-1929, prelegerea a XII-a).

Numai cã, spre deosebire de Dumnezeu care creazã fãrã consumare de substanþã, fãrã efort ºi fãrã durere, omul, dupã putinþele sale, observã Nae Ionescu, creazã doar cu preþul efortului ºi al durerii, munca omului fiind o creere cu consum de substanþã. Atitudidea contemplativã pe care primii oameni o aveau în Rai, devine, în hermeneutica sa, însãºi consfinþirea deosebirii dintre Creator ºi creaturã.

Dupã firea cu care Dumnezeu a înzestrat iniþial omul, omul nu este creator. El devine creator, "dupã putinþa omeneascã", odatã cu izgonirea din rai. "Cînd omul a vrut sã fie ca ºi Dumnezeu, -interpreteazã Nae Ionescu pãcatul originar-, Dumnezeu i-a spus: vrei sã fii Dumnezeu? Fii dupã putinþele tale. ªi atunci a început aceastã cãdere a omului; el a început sã fie Dumnezeu, dupã putinþele lui" (Ibid.).

Hermeneutica mitului biblic expusã în cea de-a XVI-a prelegere a ultimului sãu curs de metafizicã (1936-1937), fusese elaboratã în jurul problemei condiþiei umane din perspectivã creºtinã. Atunci el evidenþiase <<legea omului>>, propunerea sa de interpretare fiind, aºa cum am arãtat ceva mai înainte, centratã pe om, ca subiect metafizic.

În interpretarea prezentatã în contextul cunoaºterii metafizice, pe Nae Ionescu l-a interesat mai puþin problema condiþiei umane, deºi nici ea nu lipseºte din viziunea proprie asupra mitului pãcatului originar pe care o prezintã. Dar ceea ce l-a interesat mai mult la cursul þinut în 1928-1929 a fost atitudinea omului în faþa vieþii. Acum, cu o subtilã hermeneuticã el va face ca deosebirea dintre starea activã ºi starea contemplativã sã capete o impresionantã perspectivã miticã.

Dacã ne-am întoarce însã ºi mai mult în timp, cam în vremea cînd îºi începea cariera didacticã la Universitatea din Bucureºti scriind lecþia inauguralã asupra <<funcþiunii epistemologice a iubirii>>, am putea constata cum, spre sfîrºitul acestui amplu studiu asupra religiozitãþii ortodoxe, Nae Ionescu invocase în legãturã cu mitul biblic al pãcatului primilor oameni pãrerea lui Origene, dupã care, ºarpele ar fi întins Evei mãrul fiindcã ºtia cã ea îl va primi; ceea ce duce la concluzia cã înainte de a pãcãtui, era în om posibilitatea de a pãcãtui (3).

În cea de-a noua prelegere a ultimului sãu curs de metafizicã (1936-1937), vorbind despre <<posibilitate>>, Nae Ionescu va face remarca dupã care <<existenþa>> precede <<posibilitatea>>. Aceasta este o binecunoscutã presupoziþie filosoficã, de mare vechime în istoria spiritualitãþii umane, care a stat ºi la baza <<dialecticelor>> interpretãri hegeliene din Fenomenologia Spiritului. Cãci toate "etapele" de evoluþie dialecticã a "Spiritului absolut" fuseserã deduse de Hegel a posteriori, pornind de la cele deja existente, în ciuda pretenþiilor de aprioritate, de ivire a existenþei "Spiritului absolut" din condiþiile de posibilitate oferite de diversele momente istorice.

De fapt, nici constatarea cã ar fi existat în om posibilitatea de a pãcãtui nu infirmã precumpãnirea "existenþei" asupra "posibilitãþii", întrucît povestea biblicã porneºte de la un dat existent, anume imperfecþiunea naturii umane ºi, în modul ei propriu, nu redã altceva decît tocmai aceastã imperfecþiune. Numai cã imperfecþiunea omului dupã cãdere, observã Nae Ionescu, ar echivala cu "o schimbare de esenþã". De aceea "numai omenia lui Cristos a desfãcut cercul de fier al acestei vecinice ºi întunecate robii...Aºa s-a stabilit legãtura fireascã între om ºi Dumnezeu ºi s-a ridicat din nou omul la conºtiinþa esenþei lui divine"(4).

La cursul de metafizicã centrat asupra cunoaºterii mistice (1928-1929), Nae Ionescu focalizeazã întreaga interpretare a mitului biblic asupra consecinþelor pãcatului sãvîrºit de Adam, pentru ca hermeneutica oferitã sã poatã fi pusã la temelia întregii sale viziuni metafizice expusã în acel an. Astfel, mitul pãcatului originar va fi investit cu virtutea de a lumina o ineditã perspectivã asupra metafizicii rãsãritene conturatã prin opoziþie cu metafizica apuseanã.

Cum uºor s-a putut constata, la trecerea unui deceniu de cînd scrisese Funcþiunea epistemologicã a iubirii (1919), respectiv în anul universitar 1928-1929, ºi apoi iarãºi dupã aproape un deceniu, la cursul de metafizicã din 1936-1937, Nae Ionescu a evidenþiat noi ºi noi valenþe interpretative ale mitului biblic. El a regîndit problema pãcatului originar, fãrã sã se repete. Chiar mai mult, de fiecare datã, noua interpretare propusã era integratã perfect în modul sãu de valorificare a existenþei sub specia absolutului. Fapt ce nu putea sã rãmînã neobservat de strãluciþii sãi discipoli (5).

Într-adevãr, la primul sãu curs despre teoria cunoaºterii metafizice, Nae Ionescu îºi propusese ca temã cunoaºterea imediatã, pentru ca pe urmã sã abordeze, într-un alt curs, cunoaºterea "mediatã"(1929-1930). Probabil cã unii cititori au observat deja intenþia semnalãrii cunoaºterii imediate prin interpretarea din 1928-1929 a versetului din Vechiul Testament, interpretare prin care Nae Ionescu a cãutat sã arate cã iubirea care ar însemna acþiune este o falsã interpretare a iubirii, ºi în acelaºi timp o falsã inþelegere a creºtinismului (6). Din îndemnul biblic vorbind despre douã feluri de iubire, Nae Ionescu reþinuse doar iubirea superioarã, pentru Dumnezeu. Odatã cu rãsturnarea îndemnului "iubeºte-þi aproapele ca pe tine însuþi" el mai ajunsese la îndemnul creºtinesc de a nu te iubi pe tine, de a fãptui binele în beneficiul semenului, tocmai spre afirmarea lipsei de iubire pentru propria persoanã, indicînd drumul ascezei necesare pentru ajungerea la cunoaºterea misticã.

Aceeaºi problematicã a cunoaºterii imediate poate fi regãsitã, e drept, doar tangenþial, ºi în noua interpretare propusã de Nae Ionescu pentru mitul biblic al pãcatului originar, cu toate cã el va face sã cadã accentul pe incapacitatea omului de a fi creator asemenea lui Dumnezeu.

Spre deosebire de Lucian Blaga, care, într-o viziune metafizicã diferitã, considera cã aspectul "paradisiac" al cunoaºterii s-ar întîlni în cadrul cunoaºterii pozitive, lipsitã de orice preocupare pentru misterul metafizic, în opinia lui Nae Ionescu, "paradisiacã" ar fi cunoaºterea imediatã a misterului metafizic, altfel spus, "atitudinea contemplativã pe care Dumnezeu o asigurase omului" ºi pe care mai apoi, pãcãtuind, omul a pierdut-o. (v. Nae Ionescu, Metafizica. I, 1928-1929, prelegerea a XII-a, prima ediþie 1942, ediþia a II-a, Paris, 1978. În ediþia a III-a, Humanitas, 1991 la p. 109).

Aflat în grãdina Raiului, omul era scutit de efortul de a ajunge la starea contemplativã. Abia dupã izgonirea din Rai, pentru a atinge starea contemplativã, omul va fi nevoit sã depunã îndelungi sforþãri. Doar aºa va putea el sã-l iubeascã pe Domnul Dumnezeul sãu din toatã inima sa ºi din tot cugetul sãu. În Vechiul Testament adresarea este însã la persoana a II-a. Tot la persoana a II-a va fi ºi desluºirea pe care Nae Ionescu o oferã acestui îndemn biblic studenþilor sãi: "tu, în întregul tãu, sã fii absorbit de Dumnezeu. Nimic din ceea ce se miºcã în tine sã nu cadã alãturi de Dumnezeu. Þinta întregii tale activitãþi, încordarea ta de fiecare moment sã tindã tocmai înspre Dumnezeu, înspre centrul de orientare a tuturor puterilor tale spirituale" (Ibid., p. 126).

Pãcatul originar atrage dupã sine o pedeapsã. În interpretarea propusã mitului biblic în anul universitar 1928-1929 pedeapsa se va dubla. Cãci ea urmeazã a prinde contur diferit dupã fiecare dintre cele douã atitudini ale omului în faþa existenþei.

Pentru atitudinea activã, -sau, cum o mai numeºte Nae Ionescu, "poziþia creatoare" a omului, pedeapsa va fi pe linia dorinþei imposibil de realizat a omului de a fi asemenea lui Dumnezeu. Dorinþa care l-a dus pe om spre pãcat, spunea Nae Ionescu în noua sa interpretare a mitului biblic, s-a realizat, cu semnificativa precizare cã omul izgonit din Rai devine creator "dupã putinþele omeneºti". ªi nu cum este Dumnezeu, fãrã micºorare de substanþã, ci cu preþul efortului pe care va trebui sã-l depunã, cãci munca omului este o creare prin consum de substanþã.

Echilibrarea metafizicã în cadrul poziþiei creatoare va duce la idealism ºi la panteism. "Sistemele metafizice care au la bazã munca, creaþia, -observa cu multã fineþe Nae Ionescu-, sunt sisteme care confundã pe om cu Dumnezeu"(Ibid.).

Pentru cel de-al doilea mod de situare în faþa existenþei, pedeapsa vine tot din efortul pe care omul trebuie sã-l depunã, de astã datã pentru a redobîndi, în mãsura în care mai poate el redobîndi, paradisiaca trãire contemplativã.

În opinia lui Nae Ionescu, metafizica, deºi nu se confundã cu religia, are puncte de contact cu viaþa religioasã în mãsura în care metafizica este trãire "unde timpul ºi spaþiul nu au intrat încã în acþiune", fiind "scufundarea noastrã" în ceea ce este esenþial realitãþii (ens qua ens).

El mai atrãgea studenþilor sãi atenþia cã "preocuparea metafizicã nu este numaidecît o preocupare ce se rãsfrînge în ceea ce se numeºte culturã scrisã, ci este o preocupare legatã de rãdãcinile omenescului din noi" (v. Nae Ionescu, Metafizica.I., 1928-1929, prelegerea a VI-a, Ed. Humanitas, 1991, p. 61).

O convingere asemãnãtoare se regãseºte în cursul sãu de Filosofia religiei(1924-1925) în respingerea clasificãrii pe care Schleiermacher o fãcuse formelor de viaþã religioasã. Nae Ionescu se declara împotriva împãrþirii religiilor între "religii viabile", despre care ºtim multe ca urmare a bunei lor mediatizãri decurgînd din spiritul organizatoric ce le este caracteristic, ºi "religii neviabile", despre care se ºtie mult mai puþin, cam tot atît cît se ºtie, observa Nae Ionescu, despre <<misticismul lui Platon>> .

Ca sã ne dãm mai bine seama de preþul pus de Nae Ionescu pe viabilitatea rezultatã din "ceea ce se ºtie", ca urmare a unei bune mediatizãri, vom aminti de împãrþirea pe care el a fãcut-o cu acel prilej filosofiei platonice. Dupã criteriul lui <<ce se ºtie>>, "viabil" ar fi acel <<Platon istoric>> pe care, spune Nae Ionescu, "îl ºtie toatã lumea ºi pe care-l întind filologii din toate pãrþile" (v. Nae Ionescu, Opere. I. Ed. Crater, Bucureºti, 2000, p.106).

În comparaþie cu marea rãspîndire a cunoºtinþelor despre acest <<Platon istoric>>, despre mistica platonicã se ºtie foarte puþin. Conform criteriului amintit, "neviabilã" ar fi latura misticã a filosofiei platonice(7), pe care Nae Ionescu o considera cea mai autenticã faþetã a platonismului, dupã cum reiese din amintirile lui Mircea Vulcãnescu, din vremea cînd îi era student lui Nae Ionescu. Tocmai acel Platon mistic "pe care mai mult îl bãnuieºte omul" (8), dar în jurul cãruia s-a creat o faimã atît de durabilã încît a strãbãtut vecurile, ar fi "neviabil".

Împotriva unei clasificãri atît de improprii obiectului cãreia i se aplicã, renumitul profesor al Universitãþii bucureºtene mai face urmãtoarea observaþie. Formula religioasã a catolicismului, prinsã cum este într-o organizaþie politicã ºi lumeascã, s-ar putea sã dea numai aparenþa cã este încã viabilã, pentru cã ea nu face decît sã continue o viaþã religioasã "mai mult la suprafaþã ºi mai mult pentru iluziune" (Ibid.).

Aceeaºi pãrere apãrea ºi în lecþia inauguralã a cursului de metafizicã þinut în anul universitar 1919-1920. Aici Nae Ionescu fãcea precizarea cã faptul religios nu este trãit în masã, datã fiind natura sa individualã. Mai mult chiar, religia nici nu este pentru mulþime, scria Nae Ionescu, invocînd opinia unui "prieten mai în vîrstã, excelent tomist, cãlugãr ºi strãlucit profesor de filosofie la o universitate catolicã din Apus"(9).

Afirmaþia poate ºoca, dacã n-ar urma explicaþiile lui Nae Ionescu, dupã care, "mulþimile nu pot trãi decît formele exterioare ale unei religiuni; în cazuri speciale se poate, -aºa cum, cu o mînã savantã de regizor consumat, o provoacã Biserica apuseanã -, sã treacã peste mulþimi un val de frenezie. Dar, iarãºi, mã îndoiesc cã acest val de frenezie ar fi în esenþa lui religios. Cãci, pe cînd în iubirea creºtinã cãtre Dumnezeu persoana ta proprie se precizeazã, ridicîndu-se din ce în ce mai purã din legãturile sale vremelnice, practicile Bisericii Catolice nu duc tocmai decît la o depersonalizare a individului, fapt comun în toate fenomenele de psihologie colectivã" (10). În concluzie, adevãrata religiozitate ar fi aceea care pur ºi simplu trãieºte în forma de viaþã religioasã care îi este proprie, fãrã sã aibe nevoie de mediatizare, dupã cum, trãire fiind, nu are nevoie nici de exprimare în afarã. De aceea, moralitatea de ordin religios ar fi trãirea actului religios, exteriorizare lui în lumea sufleteascã ºi nu în lumea materialã.

Pentru noi, creºtinii orientali, remarca Nae Ionescu la cursul sãu de metafizicã din 1928-1929, "universul este o existenþã pe care noi o trãim; pentru cei din Apus universul este o existenþã pe care ei o cunosc (...). Noi nu ne ridicãm deasupra universului, noi suntem înãuntrul lui. De aici rezultã nota caracteristicã, contemplativã, a metafizicii Rãsãritului" (op. cit., p. 81).

Astfel apare, în toatã claritatea ei, deosebirea constatatã de Nae Ionescu dintre "existenþa trãitã" ºi "existenþa cunoscutã", prima fiind definitorie pentru "structura spiritualã rãsãriteanã" ºi a doua pentru cea "apuseanã".

Aºadar, unele dintre perspectivele de abordare ale problemelor metafizice expuse în anii universitari 1928-1929 ºi 1936-1937 au descins la Nae Ionescu din cîte o nouã interpretare a mitului biblic al pãcatului originar. Dacã în lecþia inauguralã din 1919 el amintea în treacãt de interpretarea datã mitului de Origene, inedita interpretare a pãcatului originar pe care Nae Ionescu o expune la cursul de metafizicã þinut în 1928-1929 poate fi socotitã emblematicã pentru întregul curs.

NOTE

1.v. Nae Ionescu, METAFIZICA, I. Teoria cunoaºterii metafizice. Cunoaºterea imediatã (1928-1929), prelegerea a XII-a; în reeditarea din 1991 (Ed. Humanitas) la

p. 109.

2. v. Nae Ionescu, Naþionalism ºi ortodoxie" publicat în "Predania" din 1-15 iunie 1937, cuprins în volumul: Nae Ionescu, Suferinþa rasei albe, Ed. Timpul, Iaºi, 1994, p. 253-257.

3.v. Nae Ionescu, Funcþiunea epistemologicã a iubirii, în volumul: Nae Ionescu,. Neliniºtea metafizicã, Ed. Ed. Fundaþiei Culturale Române, Bucureºti, 1993, p. 92.

4. v. Nae Ionescu, "...ªi s-a fãcut om", în vol Roza Vînturilor, ediþia a II-a, 1990, p. 48.

5.v. Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul rãsfrîngerilor- Nae Ionescu prin discipolii sãi: Petre Þuþea, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcãnescu ºi Vasile Bãncilã, volum în curs de apariþie.

6.v. Nae Ionescu, METAFIZICA, I. Teoria cunoaºterii metafizice. Cunoaºterea imediatã (1928-1929), prelegerea a XIV-a; în reeditarea din 1991 (Ed. Humanitas) la

p. 124.

7.v. Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica platonicã, Ed. Star Tipp, 1999.

8. v. Nae Ionescu, Opere. I. Ed. Crater, Bucureºti, 2000, p.106.

9. Este foarte probabil ca Nae Ionescu sã se fi referit la Jacques Maritain(1882-1973), cu care se împrietenise în Germania. Mai în virstã cu 8 ani decît el, Maritain a fost un "strãlucit profesor de filosofie" la Institutul Catolic din Paris ºi un "excelent neotomist", de altfel, principalul reprezentant al acestui curent filosofic.

10. v. Nae Ionescu, Funcþiunea epistemologicã a iubirii, în vol. Nae Ionescu, Opere. I. Ed. Crater, Bucureºti, 2000, p.95-96.

<<La Cuprins